Lucruri marunte

Ti se intampla de atatea ori sa treci pe langa lucruri marunte, sa traiesti pe langa lucruri marunte si sa nu le observi...sa nu-ti dai seama ca sunt ametitor de interesante si de frumoase...Asa mi s-a intamplat mie, eu care credeam ca imi trag toata esenta poeziilor mele din lucruri uitate de oameni, sau cel putin neobservate...totul s-a petrecut atat de repede...si uimitor a fost faptul ca nu am fost dezamagita de faptul ca nu observasem pana atunci...hai sa va povestesc...

Intr-o seara a venit iubitul meu la mine. Ni se facuse foame si am hotarat sa mergem sa cautam ceva de mancare prin frigider...printre altele am scos si niste branzica. Eu sunt o mare fana a tot ceea ce inseamna lactate, iar branzica nu a lipsit aproape niciodata din frigiderul de acasa. In timp ce pregateam masa iubitul meu ma urmarea atent si radea de mine ca am un ritual aparte de a "segmenta" calupul de branzica. Nu ma intelegeti gresit, nu sunt o foarte mare gurmanda, dar am un fix anume asupra acestei minunatii. Atunci am realizat ca nu pot sa las deoparte aceasta manie fara sa o trec prin sita gandurilor mele, fara sa o transform asa cum stiu eu mai bine...si iata ce a iesit...

Lama lucioasa a brazdat aerul racoros doar o secunda. Trebuia proportionata perfect, sa ramana cantitati egale in fiecare felie, ca apoi fiecare la randul ei sa fie supusa la acelasi sistem pana cand rezultatul va fi perfect...o cuta in plus si savoarea nu va mai ramane aceeasi. Pentru acest ritual e necesar sa alegi un calup demn, onorabil, cu colturile nici prea ascutite dar nici prea tocite, iar consistenta ei, o doamne, consistenta e lucrul cel mai important...ea da tonul la tot ce insemna arta caci prin simpla ei alcatuire se arata calitatea materialului artistic. Este pecetea care o scoate in fata dintre alte mii de tipuri de branzica, o face inegalabila, eleganta si fina...atat de fina incat e posibil sa ajungi sa o visezi...si credeti-ma pe cuvant ca nu e o rusine in a recunoaste deliciul imaginii care iti incanta sufletul numai cand te gandesti la posibila ei existenta.
E un cantec aparte, e o nebunie putin explicata si inteleasa doar de cei ce o recunosc prin frumusetea ei, prin importanta pe care o are printre feliile de rosii si castraveti vara...sau printre platourile reci la petrecerile de marca cu bufete suedeze...troneaza peste tot...e mai mult decat iubita si totusi nimeni niciodata nu a reusit sa o tranforme in poveste...pentru ca ea insasi e o poveste incepand cu desaga cu merinde a lu' badea Ion pana la sortimentele frantuzesti, degustate si criticate de catre marii gurmanzi ai lumii.
Dar eu vorbesc in primul rand de acea minune gasita aproape peste tot, cea pe care o numim atat de simplu Telemea, si aici ma refer in primul rand la Ea pentru ca ea incanta si omul de rand fiindu-i accesibila, devenindu-i prietena si aliat in razboaiele cu stomacul gol, in mod cert exista zeci de alte produse care pot satisface aceleasi conditii, dar nu cred putem sa le consideram ca fiind egale pe treapta bunatatilor lumesti...nici macar nu-mi poate trece prin gand acest cosmar tacut si fara de viata...nu..nu..in nici un caz!!!
Ritualul "segmentarii", este una daca nu chiar prima forma de civilizatie care a aparut in strabuni si a ramas pana in zilele noastre, intre-timp inoindu-se si capatand alta semnificatie, dar esenta lui ramanand aceeasi...nu e o simpla impartire, o simpla taiere a unor bucati de branza imaculat de alba si pura...nu, oameni buni, trebuie dezvaluit odata pentru totdeauana adevarul, si aratat lumii intregi ca fiecare om de pe pamantul acesta sa se poata bucura de aceasta onoare. Exista o scoala a vietii, un moment anume in care inveti Importanta, ca apoi sa poti sa o aplici, caci numai cei ce cunosc Importanta "segmentarii" perfecte se pot bucura de un rezultat iesit din comun.
O taiem cu atentie, uneori cu maini tremurande pentru a nu gresi cu nici o linie sau cuta, o aranjam cu grija printre culori izbitor de vii pe platourile metalice, o prima carte de vizita atunci cand avem oaspeti la masa...o pretuim caci si ea ne pretuieste si ne rasfata prin spasmele divine cu care ne antreneaza papilele gustative. O construim noi insine (acei oamnei deosebiti, care o invata o viata intreaga...ciobanii) incorporand in alcatuirea ei si sufletul nostru ca apoi sa o gustam...sa ne gustam pe noi...asa cum suntem de fapt...simplii ca lucrurile marunte, rar observate...dar uneori atat de importante...