Eram inchis in gura lor imensa unde nici aerul nu strabatea fara sa se chinuie. Si era cald, respiram greoi si nu era un singur loc in golul acela imens unde sa ma asez si sa respir aer curat, aer rece. Ma plimbam agitat dintr-o parte intr-alta, fara stare, fara aer. Nu era pic de aer acolo. Doar o caldura insuportabila, o canicula fara soare, fara lumina. O bezna fierbinte. Imi simteam obrajii arzand, iar sangele din ei evaporandu-se. La rastimpuri razbateau din gura lor nebuna un strigat surd si un miros detestabil. Cadeam atunci in genunchi pe limba moale si umeda si imi prindeam capul in maini blestemand clipa in care mi-am pierdut constiinta. Clipa in care visul m-a furat si m-a varat in grota asta urlatoare si uda si fara aer, fara aer, fara aer! Ma sufocam si oricat largeam gulerul camasii nu puteam sorbi mai mult decat era acolo. Ca sa nu fiu silit sa ma intind pe limba lor vascoasa, sa nu ma murdaresc cu veninul lor, ma rezemam cu o mana de paravanele rosii ce se umflau si dezumflau cu fiecare puls, caci gura aceea traia. Da, gura lor pustie era plina de viata, de foc, de o pasiune neagra, alunecoasa. Extenuat, m-am lasat in cele din urma sa alunec pe coasta de care ma sprijinisem. Si asteptand sa fiu salvat, am inceput sa ma gandesc la captivitatea mea, la visul dinainte, la gandurile mele. Dar nu ma puteam concentra deloc, ma pierdeam repede si mereu ajungeam la gura ce ma inghitise, la limba alunecoasa pe care eram silit sa ma odihnesc, la urletul infiorator ce razbatea din adancurile negre ale unei existente inexplicabile. Probabil ca toti se stransesera laolalta, se intelesesera...Avusese neaparat loc o intrunire...si fiecare vorbise, fiecare ma ura atat de mult incat vorbise impotriva mea. Nu vroiau sa inteleaga, le placea al naibii de mult sa condamne. Si asta probabil ca au si facut...a votat fiecare pe rand pana cand s-a putut zice ca au votat toti. Impotriva unui om, impotriva mea. Si gurile care altadata se injurau si se mancau intre ele au prins gustul sangelui din rana mea, sange ce l-am varsat dintotdeauna sub ochii lor fara sa ma ascund, fara sa imi pese. Si s-au unit si au complotat ca sa muste cu totii din mine...Dar caldura!...Caldura era insuportabila...nu mai aveam aer deloc...Si nenorocita aia de gura nu se deschisese deloc, niciodata. Nici nu mai stiam ce miros are aerul curat, ce culoare are lumina. Ma dureau doar tamplele, iar plamanii mi simteam striviti...aer...aer..aer, aer, aer! Imi smulsesem camasa de pe mine, desi stiam ca asa au sa simta mai puternic mirosul meu si n-au sa se multumeasca doar sa ma inghita. Poate vor vrea sa ma mestece, sa puna in miscare mandibula lor uriasa prinsa in sarme. Dar ce mai conta? As fi dat orice pentru o gura aer, pentru ca pielea mea sa poata suge prin toti porii urma pierduta de aer proaspat care a intrat acolo o data cu mine...Trebuia insa sa fiu atent. Inca nu-mi pierdusem mintile in asa hal incat sa nu realizez ce dezastru ar fi insemnat ca vreo picatura de sange ratacita de rana mea nevindecata sa fi ajuns pe limba lor. Asa ca am mototolit camasa si am proptit-o in gaura din coaste cu calm si rabdare, cu o luciditate ce ma sperie. Nu stiu ce putea fi in capul meu atunci, ce rost mai avea grija mea, ce insemnatate puteau sa mai aiba precautiile mele! Pesemne ca nici un moment nu realizasem ce se intamplase de fapt, unde ma aflam si cat de departe de viata eram atunci. Nu m-am deranjat insa prea mult cu gandul asta...Mai mult ma chinuia lipsa de oxigen, senzatia ingrozitoare ca oricat ti-ai dilata plamanii ei tot nu se umplu si gura ta ramane la fel de uscata. Dumnezeule, ce nu as fi dat pentru o gura de apa! O gura de aer! Imi era atat de sete incat ragusisem, ragusisera si gandurile mele, se stingeau parca, abia le mai auzeam...M-am intins in cele din urma. Mi-am sters fata de transpiratie si am incercat sa inghit...cu greu. Imi plimbam ochii pe bolta ce o ghiceam deasupra mea...si as fi preferat sa fie stele.

Am deschis ochii cu greu, parca as fi avut mii de ace in pleoape...I-am inchis la loc. Abia mai realizam unde ma aflu si ce se intampla cu mine. Ma simteam uscat si ars. Si sub mine ceva la fel de incandescent ca si atmosfera din jurul meu, ceva insa viu si ud, ud de tot, se misca. Se miscase la inceput incet, insesizabil, apoi tot mai tare si mai larg. Eram insa inert, nu mai puteam articula un gand macar...Cu ochii intredeschisi imi priveam doar trupul cum salta dezordonat sub miscarile convulsive ale limbii...ale limbii lor. Apoi stiu doar ca s-a facut cumva lumina...slaba la inceput, apoi tot mai puternica si mai orbitoare. Am inchis iar ochii caci ma dureau. I-am deschis in urma doar pentru o secunda...atat cat sa observ niste masele uriase care se pliaza la loc inghitind lumina... Un fir subtire si rece de aer sau de apa, nu stiam, mi-a strabatut fata unsa de caldura pentru o clipa. Apoi mi-am simtit trupul rostogolindu-se repede-repede departe de lumina ce patrunsese, in intuneric, tot mai in intuneric...si prabusirea in gol si noapte, in ceva ce parca stiusem dintotdeauna ca nu are fund. In caderea aceasta fara sfarsit, am auzit cum se desprind incet din mine, fara durere, fiecare amintire, fiecare simtire, fiecare vis, orice urma de gand neterminat de care imi fusese teama sa ma rup inainte de vreme...