Nimic nu se sterge, nimic nu se pierde, totul se conserva:))
Pentru posteritate:))))))

Lost without music in a world of noises

Unde am rămas ? A, da, el a plecat.

"Romanţa în doi minor" s-a terminat. Aşa îţi plăcea să glumeşti. Şi eu găseam gluma asta cam searbădă, aşa cum fade îmi păreau şi zilele aproape total lipsite de evenimente. Nimic palpitant în viaţa noastră. Uniforme, egale cu ele însele, anoste. Nici nu mai ştiam dacă te iubesc. Nici nu-mi puneam problema. Erai aici, firesc. Apatic uneori. Antipatic câteodată. Abia atunci reuşeai să-mi mai stârneşti interesul. Mă enervai, deci existai.

Lost without music in a world of noises

"Ma enervez, deci exist"...
Privit asa, ai fost mereu vivace, chiar si cand eu eram sleit - tu numeai asta apatic - sau cand incercam sa conciliez intre tine si tine - atunci eram antipatic...
M-ai iubit oare?
Da, cred ca da. La inceput sigur, cand ne intalneam seara pe furis in parcul nostru...
Oare mai exista parcul acela cu banci cioplite, unde parea ca suntem singurii care nu stau pe spatar si cu picioarele pe suprafata de sezut?
Mai tarziu nu stiu, daca m-ai mai iubit la fel ca atunci...
Mai tarziu nu stiu, daca te-am mai iubit la fel ca atunci...

Mai tarziu....
Zilele au devenit din ce in ce mai asemanatoare: Serviciul, cariera, griji, facturile lunare (aia cu telefonul era intotdeauna astronomica...).
Cand si cand un zambet, pe care il purtam in inima saptamani intregi, pana la urmatorul pe care mi-l daruiai... (La un moment dat am avut impresia ca sunt scapari. Te-am nedreptatit: Erau doze...).
Asa cum mi-ai - si mi-am - dozat intreaga viata intre succes, cariera si speranta iubirii vesnice, fara a remarca irelevanta primelor doua daca ultima se neimplineste pe zi ce trece...

Nu stiu unde au ramas anii, mai ales anii din urma si nu stiu unde am ramas noi. Timpul a trecut pe langa mine.
Pe langa noi?

_________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

m-ai iubit...sigur. Erai nelipsit de lângă mine. Mă atingeai cu mâna, cu privirea, cu gândul. Şi eu înfloream, mă făceam mai frumoasă. Clocoteam de viaţă. Zburdam. Mă copilăream, doar ca să mă alinţi. Şi ce priceput erai. De parcă toată viaţa n-ai fi făcut altceva. Atât de tare mă iubeai, că nu puteam să nu mă iubesc şi eu. Mă vedeam prin ochii tăi, mai suplă şi mai înaltă decât în realitate, mai blândă, mai caldă. Sau chiar devenisem aşa ? Luam încet, încet forma pe care ţi-o doreai ?

Lost without music in a world of noises

seara te-am admirat: Viata clocotitoare, acea vigoare de care parea ca nici nu-ti dai seama, copilul vesnic, exuberanta netulburata a femeii care-si cunoaste puterea dar stie sa se lase prinsa cu daruire in dansul culorilor iubirii...
Am fost mandru, fericit si intors in ani prin tine. M-am simtit in stare sa mut muntii, stiind ca acea femeie a carei prezenta putea face soarele sa paleasca ma alesese pe mine, dintre toti cei pe care-i putea avea.
M-am intrebat de ce? M-am intrebat cu ce drept?
Si - farizeu - am simtit o adanca resemnare in fatza sortii care mi te-a daruit mie. Si-am fost recunoscator.
Si mai sunt recunoscator...
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

te-am iubit. Nu ştii ? Aminteşte-ţi de ziua în care ai plecat prima dată de acasă pentru mai multe zile, cu problemele tale de serviciu. Mă agăţasem de tine cu disperare, mi se părea că vine sfârşitul lumii, că n-am să supravieţuiesc nici o jumătate de zi fără să te văd, să te aud, să te ştiu lângă mine. Simţeam că mi se ia aerul, că mi se stinge lumina ochilor. Aproape că a trebuit să te smulgi din braţele mele. Ai ieşit pe uşă ca o furtună, iar eu am rămas paralizată în mijlocul încăperii, incapabilă să te conduc, să-ţi spun o vorbă. Cred că mi-ai înţeles atunci disperarea mută, căci te-ai întors, şi m-ai mângâiat pe cap, aşa cum mângâi un copil necăjit căruia i s-a luat jucăria. Abia atunci am început să plâng, cu sughiţuri, fără oprire. Era cât pe ce să pierzi avionul şi nu ţi-ar fi păsat, în ciuda consecinţelor, dacă nu m-aş fi trezit la timp din îmbrăţişarea ta şi nu te-aş fi alungat, răzând printre lacrimi, împingându-te spre ieşire. Şi te mai întrebi...

Lost without music in a world of noises

daca si tie iti sunt amintirile mai aproape decat prezentul...
Mai stii cat ne era de greu sa ne luam ramas bun in serile de duminica, dupa ce ziua intreaga o petrecusem impreuna, dar tocmai atunci, la despartire ni se parea ca ar mai fi atatea de spus si ca daca nu ni le spunem pe loc, n-o sa ni le spunem niciodata?
Despartirile nu ne-au placut niciodata.
Si acum, plecand dimineata la servici, mi se pare ca renunt. Si acum ma bucur seara, oricat de tarziu ar fi, de mirosul curat din locuinta noastra cu prea multe incaperi...
Imi aduc aminte, odata, cred ca a fost la prima delegatie dupa luna de miere, n-ai vrut sa-mi dai drumul. M-am smuls atunci din imbratisare, cu gandul la avion. Ceea ce poate nu stii, e, ca intorcandu-ma din fata usii inapoi, la tine, renuntasem de fapt la gandul de a ajunge avionul. Renuntasem constient de consecinte, dar manat de ceva mult mai puternic, venit din subconstient si in fata caruia reprosurile colegilor si-au pierdut dintr-o data importanta.
Nu m-ai amagit cand m-ai alungat. Sincer sa fiu, dintr-o pornire copilareasca mi-am imaginat atunci ca pot negocia cu destinul, considerand ora plecarii ca prea tarzie. Urma - asa imi imaginasem - sa ajung la aeroport, sa constat "dezamagit" ca avionul a plecat, sa aman plecarea pe a doua zi, sa ma intorc si in drum spre casa sa cumpar un trandafir. Rosu ca iubirea... Tot drumul spre aeroport m-am bucurat de bucuria surprizei tale...
Cine putea sa ia in calcul, ca avionul va avea intarziere tocmai atunci, ca niciodata inainte si niciodata dupa aceea...

Atunci nici eu n-am inregistrat decat zbuciumul interior, fara a putea analiza si actionand dintr-un impuls.
Acum stiu, ca impulsul a avut dreptate. Eu nu. De fiecare data cand nu m-am luat dupa impulsurile mele, n-am avut dreptate.
Delegatia a fost in final un esec, nu al meu, dar ce mai conteaza...
A fost una din pietrele puzzle-ului, care in final au dus la departarea furisata intre noi...

__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

care s-a furişat între noi ca un hoţ, în vârfurile picioarelor, pe nesimţite... Cum de am lăsat-o? Cum de nu ne-am opus din răsputeri ? Unde eram în timp ce ea punea stăpânire pe noi, anihilându-ne, amorţindu-ne simţurile, blocându-ne voinţa ? Unde erai tu când eu te căutam cu disperare, cu nădejde şi iar cu disperare prin ungherele tainice ale minţii şi sufletului meu ? Nu reuşeam să dau de tine, te ştergeai încet, îţi pierdeai contururile, identitatea, deveneai cu fiecare zi tot mai oarecare, mai neimportant, mai...
Unde a început totul ? Tu mai ştii? Care au fost primele semne ale glaciaţiunii ? Nu-mi iese din minte gestul tău reflex, ce avea să se repete de atatea ori mai apoi, prin care m-ai dat uşor la o parte din calea ta, grăbit să-ţi iei dosarul cu hârţoagele alea nenorocite pe care am ajuns la un moment dat să le urăsc. Pâna atunci, jocul ăla al meu prin care mă puneam în faţa ta, împiedicându-te să înaintezi, sfârşea cu luat în braţe, cu sărutări...Am învăţat apoi să mă dau singură la o parte. Ce trist.

Lost without music in a world of noises

cand a inceput distanta sa survina parsiv, departandu-ne milimetru cu milimetru, fara ca vreunuia dintre noi sa-i pese...
Sa-i pese?? Nu... Cred ca nici unul din noi n-a observat...
Decat atunci cand a fost prea tarziu.
Si ne-am razvratit: Tu ai devenit irascibila, eu am devenit taciturn. A fost razvratirea noastra. Numai ca a fost - ca atatea altele - subconstienta, involuntara, necoordonata, neanalizata.
Stiu ca de la un moment dat, mi-a lipsit joaca dinainte de plecare, dimineata, cand mi te puneai in calea catre biroul plin de hartii.
Mai intai am fost bosumflat. Cand am gasit - ce stupid - ragazul sa ma gandesc, mi-am dat seama ca joaca o suprimasem singur, in perioada aceea de inceput la noua firma, cand eram cu gandul la contracte si in noptile albe in care iti ascultam respiratia linistita, in ritmul careia incercam sa oranduiesc valmasagul de ganduri.
Din pacate gandurile erau la meetingurile din ziua urmatoare...
Gandul ca eu suprimasem joaca mi-a venit - ce ironie - in timpul unui meeting, inutil ca mai toate celelalte daca ma gandesc acum.
Cineva vorbea cu privirea la flow-chart-ul proiectat de beamer pe peretele alb. O secretara a intrat si intre usa si masa pe care vroia sa depuna o mapa i-a stat vorbitorul in drum. Dupa ce a asteptat cateva clipe, s-a hotarat sa treaca intre vorbitor si perete, dar exact in clipa aceea el a facut un pas catre perete. Secretara a vrut sa treaca prin spatele lui - acum era acolo loc - dar vorbitorul observase tentativa secretarei, revenind la locul initial, inchizandu-i astfel drumul.
Senzatia mea a fost, ca urma s-o imbratiseze...
De atunci am stiut cine ne privase de joc. Dar n-am mai stiut cand... De ce...
Acum stiu. Dar...
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

Dar..arde...simt mirosul de fum, inecacios. Poate, a venit sfarsitul.
Intr-un tarziu, trantit pe mocheta veche, cu ochii pironiti, impietriti, mirati de panza de paianjen ce mangaie peretii, realizez. Inima. Inima mea arde.
Secretara clipeste. Des. E mioapa. Dar ce conteaza (de mireasa) cand cortina cade si adevarul...

şi fluxul memoriei. Mi-ai răsărit aşa, deodată, din nu ştiu ce colţ ascuns al minţii, pe terasa casei noatre, à contre jour, într-un nimb de lumină crepusculară. E sfârşit de septembrie, ziua se agaţă de ultimele raze oblice ale soarelui mistuit de propria-i ardere. Stai nemişcat, cu un zâmbet larg pe faţa bronzată. Eşti fericit, eşti în dispoziţie poznaşă. Te simt cum trepidezi, aştepţi să te întreb what's up ?, iar eu prelungesc momentul, mă bucur de luminiţa jucăuşă din ochii tăi, aş opri timpul aici... Dar risc să devin sadică. Dacă nu te întreb imediat, o sa explodezi. Izbucnesc în râs, te iau de mână şi ne prindem într-un dans nebun, ne rotim, ne rotim, mă tragi după tine în grădină, aproape că mi se taie răsuflarea atât de repede alergăm. Mi-a sărit sandaua din picior, dar tu nu vezi, nu te opreşti, nu ne oprim, alerg şchioapă, părul îmi intră în ochi, în gură...uff...iată-ne în fundul grădinii. Îmi spui să închid ochii şi-mi pui în palmele deschise pisoiul viselor mele, negru, cu ochi de topaz... Îmi vine să pun mâna pe telefon, să te sun... Să-ţi spun ce ? Ce mai faci ? Şi tu să-mi răspunzi monosilabic, sâcâit în mod evident, şi mie să-mi rămână vorbele în gât. Mai bine nu.

Lost without music in a world of noises

morcovi, ţelină, castraveciori muraţi, păstârnac... În cubuleţe perfecte. Urăsc treaba asta. O fac, fără să fie nevoie. O fac, ca sa fac ceva. O să fac şi o maioneză, deşi există în frigider un borcan neînceput. Îmi fac de lucru. Construiesc o salată boeuf după toate regulile artei. Pentru nimeni. Mie nu-mi place. Ţie îţi plăcea... Mai ştii cum te învârteai pe lângă mine în bucătărie, cică să mă ajuţi. Halal ajutor. Mă incurcai sistematic. Nu ştiam sigur dacă mă amuzai sau mă iritai. Sfârşeam evident în hohote de râs, maioneza poposea fie pe faţa ta, fie pe a mea, ca într-o bătaie cu frişcă, în chiuvetă trona un maldăr de vase murdare, pe care promiteai să le speli după ce îţi voi fi acordat un vals acolo, pe loc, în bucătărie, şi după ce vom fi închinat o cupă de şampanie în onoarea tuturor făcătorilor de salată boeuf din lume, îndrăgostiţi ca noi doi...

Lost without music in a world of noises

... mi-a venit in pauza de masa o pofta nebuna de salata. Salata de beuf... Nu stiu de ce atat de subit, si nu stiu de ce in fond.
Insa mi-a revenit pe limba gustul ei atat de special si amintirea ei nu mai putin deosebita. Scene mi se invart ca licurici in fata ochilor mintii si ca pumnale in suflet, scene in care pana la urma ciuguleam din componentele a ceea ce ar fi urmat a deveni salata daca nu te-ai fi lasat de fiecare data provocata sa renunti la concentratia darza de care erai cuprinsa in bucatarie, concentrata la simetria bucatilor de zarzavat si carne. Nu te puteam lasa prea multa vreme sa te concentrezi, pentru ca nu puteam sa te las prea multa vreme sa faci altceva decat sa fii cu mine...
Asa cum nici tu nu m-ai fi lasat sa plec dimineata la servici, daca n-ar fi fost nevoie la inceput, iar mai tarziu, cand ne-am fi putut organiza si altfel, daca nu ne-am fi indepartat intre timp...

Apropos... Nu stiu daca vreodata ai inteles, ca uram sa curat cartofi, sa duc gunoiul, sa spal vase... Uram gandul ca ma pui dinadins sa fac munca de jos, pentru a-mi demonstra... Ce? Niciodata n-am dus gandul pana la capat...
Sigur ca aspectul, ca in afara de oua fierte, steaks si cafea, nu stiam sa gatesc nimic, nu-mi era prezent in momentele acelea...
Uneori aveam senzatia ca te incurc, si asta ma facea nesigur. Si asta uram, pentru ca nu stiam daca o faci dinadins...
Ce naiv am putut fi!
Dar stii? In lumea mea, suspiciunile erau la ordinea zilei, lupta pentru putere asijderea, si se pare ca reflexul de a suspecta a fost mai puternic decat inima. Sau poate doar inima n-a fost destul de tare, pentru ca nu invatasem sa ascult de ea inainte de toate...
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

că-mi atribuiai gânduri ascunse. De ce oare ? Dacă mă gândesc bine nici nu ştiu când şi cum mi-a venit ideea asta. Te înşelai. Doamne, eu eram pe atunci o carte deschisă. Tu însă aveai momente de ezitare, fruntea ţi se întuneca brusc, o licărire de neîncredere îţi trecea prin ochi şi vorbele îţi rămâneau suspendate pe buze. Nimic nu te putea convinge că n-ai dreptate. Starea asta putea dura o oră, două, o zi, o săptămână. Cu trecerea timpului tindea să se prelungească, până când, la un moment dat s-a instalat permanent, ca o a doua natură a ta. Şi abia atunci am început să-mi ascund gândurile, disperările, frica. Pândeam cu speranţă mereu renăscută momentele, tot mai rare, ale destinderii tale, ale uitării de sine şi de întoarcere spre noi. Dar undeva, în abisul meu cotidian, rămânea chiar şi atunci un tremur, o aritmie, o privire piezişă spre celălalt tu, străinul.
Lost without music in a world of noises

...nu exista o linie de demarcatie. N-a fost o schimbare de azi pe maine, ci un proces peste mai multi ani. Eu m-am schimbat. Tu te-ai schimbat. Intr-un proces firesc, natural.
Dar nu ne-am schimbat impreuna. Iar asta ma chinuie ca o povara pe care am acumulat-o, pe masura ce iluzia realizarii profesionale imi crestea orbirea sufleteasca.
Comparand clipele - una la intamplare de atunci cu una la intamplare de acum - ma surprind adesea gasind deosebiri la tine, fara a le pune in relatie cu schimbarile mele. E un proces subiectiv al unei recunoasteri tarzii.
Ne-am indepartat. Ne-am instrainat. Dar undeva, in vreun sertar prafuit al eu-lui meu, trebuie sa mai fie cel care a fost atunci...
Ce-ar trebui sa fac, sa gasesc acel cotlon si mai ales ce ar trebui sa fac cand l-am gasit...
De ce exista bariera asta intre simt si oglinda?
Ce ma tine, sa mai schimb odata directia, cum am facut-o de atatea ori pentru cariera, doar ca de data asta ar fi prima oara cu folos?

Imi esti straina.
Mi-a devenit straina clipa in preajma ta, dar refuz sa cred ca in eu-l tau, cea din amintirile mele s-a pierdut...
Doar puntea imi lipseste...
Sau si asta e doar o iluzie optica, asa cum iluzie au fost prioritatile mele stupide si impresia prosteasca a importantei lor in viata mea...

Ce te opreste pe tine? Tot o bariera artificiala, asa cum o face la mine?
Asta ar fi rau, dar nu ireparabil. Ar fi ca o deviere: Devierea as putea-o corecta descriind o curba, de asta data in directia buna. Singur, asa cum singur am deviat.
Dar daca nu e doar o deviere? Daca am ajuns pe maluri diferite?

In clipele de demult, acelea cu soare, instinctul nu ma insela, decat cu ajutorul nemijlocit al mintii orientate spre stralucirile luminilor false. Acum instinctul imi spune, ca exista o punte.
Dar daca instinctul e si el deformat de permanenta influenta din anii din urma, sugerand acum ceva bazat pe amintiri fara intoarcere...?
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

de câte ori am vrut să pun mâna pe telefon. Să te sun. Să-ţi propun o plimbare pe străzi, fără ţintă, aşa cum făceam odinioară. Mă întreb dacă am putea cumva, printr-o minune, reînvia atmosfera aia de aiureală simpatică, de timp suspendat, anulat, între două momente de realitate.
Hoinăreală de adolescenţi întârziaţi. Te văd îmbrăcat în blugii tăi spălăciţi, cu tricoul obligatoriu bleumarin, eu, întotdeauna pată de culoare pe fondul lumii terne, cum îţi placea şi îmi plăcea să-mi spui.
Sau cu Bob Dylan în căşti, amândoi pe biciclete, amândoi ascultând, cum altfel, aceeaşi muzică, tu înainte, eu pedalând din răsputeri să te ajung din urmă, tu lăsându-te depăşit, eu supărându-mă că mă laşi, din cavalerism prost înţeles, să te depăşesc. Tăceri complice sau dezbateri aprinse în funcţie de momentul zilei şi de presiunea atmosferică, la o cafea, pe o terasă oarecare, mereu alta, semn de imaginaţie debordantă, cum îţi spuneam cu convingere.
Crezi că ar mai fi posibil ? Sau n-am face decât să ne căutăm năuci printre fantomele trecutului ?

Lost without music in a world of noises

...te-as lua prin surprindere, invitandu-te pe nepusa masa sa plecam undeva? Aiurea, simplu, cu ce-i pe noi, la capatul lumii...

La capatul lumii? La care capat: Al tau sau al meu...

Era o vreme, cand o asemenea propunere, daca mi-ar fi venit, n-as fi avut ezitari. Ar fi fost o zi, in care am fi uitat timpul...
Sigur ca n-am fi plecat mai departe de Parcul Botanic, dar visele pe care ni le-am fi faurit, inghitind jumatati de propozitii, intrerupandu-ne unul pe altul, ar fi facut din el Central Park.
Am fi mancat "de pranz" catre seara, la locanta greceasca din centru, imaginandu-ne in croaziera pe Marmara, sau am fi luat o inghetata de la "italianul nostru", intrebandu-ne reciproc daca apa canalelor o fi rece pe vremea asta la Venetia, facand aluzie la suvita care se scurgea pe trotuar dupa ce o gospodina golise apa cu care spalase scarile de la intrare...

A fost o vreme, cand n-as fi ezitat.
Dar acum...
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

am format numărul şi am aşteptat să sune, cu inima bătându-mi în timpane, o dată, de două ori ... A răspuns ea... M-am blocat, n-aş putea spune de ce. Doar ştiam că există. Sperasem poate, aberasem că nu mai e, că a luat-o vântul, că a dispărut la un colţ de stradă, că a plecat într-o croazieră din care nu se va mai întoarce, proiectată pe o orbită extraterestră ... Nu ştiu ce am aşteptat, dar n-am închis imediat, torturându-mi auzul cu vocea aceea clară, luminoasă, de fiinţă solară. Mă tem că e foarte frumoasă. Şi simt un junghi în inimă, dureros. Mă simt penibilă şi patetică. Aş vrea să mă pot lua peste picior, să-mi râd în nas, dar nu fac decât să scâncesc neputincioasă. Ca un copil necăjit. Am nevoie urgentă şi imperioasă de un alint, de o mângâiere. Ce caraghios ! Ce ridicol sună !
Şi totuşi, unde eşti ?

Lost without music in a world of noises

... mi-a venit aseara, cand menajera mi-a spus la plecare ca a sunat telefonul, dar nu s-a prezentat nimeni. M-a strafulgerat pentru o fractiune de secunda gandul nebunatic ca ai fi putut fi tu...
In zilele astea din urma, ma gandesc mult la tine si se pare ca imaginatia incepe sa-mi joace festele ei crude...
Cum sa fi sunat tu? Mai intai de unde si pana unde si apoi: Daca e ceva de ce pot fi sigur, e, ca tu n-ai avea motive sa suni ca un voyeur...
Stalking? Parca asa-i zicea...
Frumoasa imagine: Tu, sunand, rasufland greu in receptor...
Ce idiotenie!

Dar daca te-as suna?
Oare ti-ai schimbat numarul dupa ce am plecat?
Telefonul ar suna, tu te-ai ridica, ai traversa masurat camera in diagonala, ai ridica...
Si...

Ce copil sunt...
Daca m-ai vedea acum? Oare ce-ai zice?
__________________
Omule, nu uita: Eu sunt cu tine!
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.

Adrian Fuchs :

Din paine uscata se face pesmetul ...

Schnitzel fara pesmet e un fel de pamant fara luna ...

Sacosha e goala sau mai are niscaiva firimituri pe fund sau fundal ...

Din paine uscata se face pesmetul ...
Si nuca de cocos e un aliment hranitor, cand nu-ti cade in cap.
Schnitzel fara pesmet e un fel de pamant fara luna ...
Si caii verzi pe pereti sunt suri uneori.
Sacosha e goala sau mai are niscaiva firimituri pe fund sau fundal ...
Trenul de calatori transporta calatori dar si sarsanalele au dreptul si stangul lor.
In rest, numai bine copiilor din Republica Dominicana.

Lost without music in a world of noises

Adrian Fuchs :

In rest, numai bine copiilor din Republica Dominicana.<i/>
Da' cu Trujillo ce-ati avut ?

Cand ploua cu stropi, calul bea bere. Simfonia vegetala mistico-mioritica, simbol de pace. Copiii libanezi si perjele la care tanjesc ... crestinii maronitzi ...

Negusul, Abisinia si Marie Anne Desmarest (cu ale ei Torente, cu tot).

Am sa incerc s-o inchid.

...doi ani aproape. De unde sa stii de accidentul meu, de coma, de moartea celorlalti care ma-nsoteau, de amnezie?... Ma uitam nauc in oglinda, neintelegand cine sunt... de unde vin... ce caut cu mine. Sau, cel putin, asa mi s-a spus. Nici nu mai stiu de eram eu cel care privea oglinda. Intr-o zi mi-au adus o fotografie. Ramasese cine stie cum ascunsa printre putinele lucruri pe care le mai aveam. Iar de acolo...din dreptunghiul acela ce parea deja vechi si neinsemnat, imi zambeai tu... Ultima noastra imagine ... impreuna. Iti mai amintesti?..Acolo, pe malul lacului, stand pe salcia ce saruta aplecatoare luciul apei. Tu alba si frumoasa, eu... doar privindu-te ganditor. Si mi-am amintit. Tot. Brusc. Am revenit la viata. Ti-am gasit chiar numarul de telefon. Te-am sunat. Simteam dorinta, nevoia... Trebuia sa te aud... Sa te simt, oricum... De parca o foame teribila inflorise in stomacul celui ratacit prin deshert si hranit doar cu imensitatea pustiului. Dar nu a raspuns nimeni...Mai mult, numarul nu mai era "alocat"... Doi ani... Prea mult, cred... Ca o paranteza.. pe care vei fi inchis-o, probabil...

.

...de-acum... Dupa doi ani in care am fost mort, in care nu stiam daca stelele de deasupra mea nu sunt cumva doar ochii ispititori ai diavolului. Si nu doar cei doi ani...am fost mort. Abia acum imi dau seama. recunosc. Imi...recunosc. Si imi imaginez... cum ar arata reintalnirea noastra. Parul tau, ochii-ti, buzele, incheietura mainilor... pe care zaboveam altadata adulmecandu-le... Am revenit in simtiri, in mine... dar, tocmai acum, nu mai stiu unde esti. De iti mai esti sau de nu ma vei fi omorat deja in inima ta. Poate ca ai inchis portile, ai zavorat ferestrele, ai ridicat podul...si nu mai astepti nimic. Doar aceleasi zile ce trec... iar tu singura in cetatea-ti, indiferent de cine ar mai fi inauntru. Iar eu nu am firul care sa ma duca spre tine. Am doar capetele lui... dar nu si firul. Te voi mai cauta un timp. Nu putin. Dar de nu... inseamna ca asa trebuia sa fie. Sensul... il vom deslusi noi altcandva... Poate la urmatoarea noastra intalnire. In alta viata... Dar inca nu renunt. Vreau sa stii...sa afli...chiar si in asta viata... ca te voi fi iubit. Ca... te iubesc...

.

Off..mai femeie...tu NU vorbesti direct cu el...nu stii ce-ti scrie...ce gandeste... Habar n-ai ca o mai iubeste... Capisci??? Strici tot...la naiba...

'

Te conjur.... nu mai incerca... Nu trebuie sa fim in toate locurile... te rog...

.

Ba poti sa le anulezi pe amandoua...punand ...ca modificare...doar punct...sau "anulat"...Multumesc...:)

Vaz ca ai redus-o "la punct" pe bubu. Fara mila si drept de apel:D Tz! Tz!

in care am fost plecata si din care revin ca dintr-o lunga amnezie. Doi ani in care, prinsa in valtoarea noului, a necunoscutului, n-am mai avut ragazul aplecarii asupra mea, asupra noastra. Mi-am fost straina, iar tu nu mi-ai mai fost decat un tarm indepartat, la care speram sa revin candva...

Pamantul s-a rotit de sute de ori si cateva solstitii au lasat semn pe filele de calendar.
in doi ani n-am gasit oaze dar nici desert n-am strabatut.
drumul mi-a fost strapuns de radacini, iesite din tarana si calcate-n picioare.
cerul e la fel de sus, doar ploile au devenit mai curgatoare.
...curgatoare, spre curgerea veacului purtat in aval de mileniu.
ce sunt doi ani? in doi ani, un om abia invata sa mearga si sa articuleze cuvinte invatate din strepezirea dintilor.
in doi ani poti sa termini de construit o casa dar iti mai trebuiesc o suta, s-o tragi cu fatza la soare.
in doi ani, o iubire se poate statornici in hotarul inimii dar sunt suficiente doua secunde pentru ca bataile ei sa taca...si doua minute pentru ca iubirea sa devina trecut nisipos.
in doi ani mi-am devenit prieten si dusman dar si propria-mi cumpana la fantana de piatra.
in doi ani mi s-au limpezit apele si port camasi albe ca velele argonautilor.
in doi ani stiu mai mult despre nestiinta nestiuta si-ngropata sub plopi.
in doi ani, teatrul lumii si-a jucat cateva acte si la rampa infloresc ciulini.
in doi ani au incetat razboaie pentru a face loc altora.
in doi ani mi-am sapat maluri de lut, sa ma odihnesc in umbra ulciorului nedus la izvor...

PS: io nu pun niciun punct...va anunt de pe-acum! :D:D:D

Unde nu da domnul:)))))))))

ba! ce-i aici?...club privat?
nu ma mai joc. piua...:P

continuati, circulati...

e ca-n bancu' ala...vine Romeo la balconul Marioarei si ii declara iobire vesnica, luna, stele, roze-tuberoze, ciucuri si ciurucuri...si la un moment dat, il intrerupe Marioara pa tampit: "auzi, ma? cu cat i-a batut Steaua pa Dinamo?...si mai taci ca-ti aluneca placa pe stratur'le mele cu partunjel! fraiere!" :)))))

Aiurea...Io ma jucam..serios... Da-mi iau jucariile si ma duc...:)

Pai joaca e o treaba serioasa pentru jucatorii adevarati. Si ei nu-si iau jucariile sa plece, asa, pentru te miri ce motiv real sau inventat:P

Ce aluzie, nene ? Ma bucuram sincer ca vrei sa participi la joc:) Ca sa nu spui cat mi-a placut ce-ai scris, bocciule !:)))
Ce club privat, neicusorule ? Asta-i un play ground in care tre sa respecti un minimum de reguli: sa continui de unde s-a ramas si sa scrii in numele LUI, daca iejti baietel, si in numele EI, daca esti fetita. Tu ce iejti ?:)))))))))))

Mi s-o taiat... Altdat... poate... cand voi reavea... stare... pentru confa asta:) Eu am vrut sa inchid un cerc, redeschizandu-l....dupa ultimele tale doua postari...dupa doi ani. Dar... deh...prea multe stari...prea multe albii...ca o schizofrenie... Dar...cum spuneam...altadat...:)

Peste vreo doi ani ?:)

...:)... sau nu...

te bucurai? mai bine taceai...risti sa scriu pentru urmatorii 100 de ani...lumina! :))))

io ce sunt? stai sa ma uit!
aaa, da. sunt unisex. am burtaloc mare si umflat...nu se vede. :))))

Lasi mata burtalocu la garderoba si te asterni pe scris cat iti place.
Ziceam ca iereai baietel. Bine ?:))

de incatusare intr-un prezent continuu, fara amintiri, fara interludii, fara vise, fara viitor. Leitmotivului ultimilor ani - tu si eu - i-au luat locul grijile integrarii intr-o lume noua, cunoscuta doar din filme, acomodarea cu o alta realitate, mult mai exigenta si mai dura decat cea cu care eram obisnuita. O realitate seaca, fara timpi morti si fara poezie. Fara tine. Seara binecuvantam oboseala care ma arunca in somn, estompandu-ti chipul pana la stergere. Cu sufletul si mintea goale de tine, ma puteam concentra mai bine la ce aveam de facut, deveneam mai eficienta, mai apreciata, mai indispensabila... Repetam, fara sa-mi dau seama, istoria ta, izbanzile tale profesionale, carora se pare ca m-ai sacrificat. Ai trait si tu, probabil, satisfactiile reusitei, betia micilor sau marilor victorii la locul de munca devenit loc de viata... Pana cand intr-o buna zi am inteles cat pustiu era in mine, cat ma indepartasem de ceea ce conta cu adevarat pentru mine. M-a cuprins ameteala privind haul... Si atunci am hotarat sa ma intorc...

acuma vad ce-i aici :)
ca la intalnirea acoolicilor anonimi :)))))))))))))))))))))))))))))))))

bun.
un gand catre moon
In doi ani am incercat sa ma dezlipesc de tine. Esti o scroafa. Pe langa asta esti o debila. Mai mult de atat... sunt eu un debil care nu vrea sa inteleaga bugurile prostiei. Nu meriti un gand valsant. Sa indrept spre tine ganduri frumoase cand tu ai fost atat de perfida? lasa ca fac altii lucrul acesta (am impresia ca nu au iubit suficient) iubirea mea este si a fost mai isterica pentru ca nu concepeam viata fara tine. Un lucru pasibil spre fructificare sa nu il poti avea? sa te cobori in haul prostiei pentru un zambet... dupa care sa fi catalogat nedemn de ea, doar pentru ca nu ai suficienti bani?
Suntem de rasu curcilor. Cand voi avea bani,iubirea fata de tine va fi o amintire. Tu, grasa si shoada cu copii debili pe langa tine. Probabil vei face curat in baile verilor tai... si ti-o vei trage cu vecinu...

de risipa pentru ca eu traiam prin tine,,in ginduri, in vis ,in tot ce inseamna radacinile iubirii mele incomensurabile.
Mi-ai intrat in singe ,voi face tot ce pot sa uit totul.
Acum sunt searbada si fara noima ,dar sunt sigura ca vei plati, fiecare lacrima va fi platita,am fost impreuna pretutindeni chiar si in ura....M-ai tradat!!!!!
Imi doream sa fiu fericita ti-am spus-o pe toate caile.
Ma retrag intr-un colt de umbra ,care sa-mi lumineze drumul pe care o sa-l strabat de aici inainte.
S-a prabusit fundatia pe care am cladit-o noi prin scopuri,vise,sperante, sunt prea orgolioasa sa ma uit inapoi.In acesta clipa plec si n-ai sa ma gaseti vreodata.