versiune originala:

Un veac de nemurire

de lafemme la: 29/08/2010 23:48:31
rezumat: inainte de a citi aceasta poezie, o tu cafegiule, afla cum ca ma chinuie extraordinar talentul. incerc sa scriu o poezea despre cum e cu sentimentul, ma poticnesc, treaba ma-nerveaza cumplit. dar eu perseverez
La marginea fiecărui oraș cresc păduri
Acolo, pe-nserat, se lasă ceața
Aproape că nici nu știi unde se termină crengile
Și unde-ncepe nemurirea
Te poți pierde acolo
Ca într-o fântână fără ecou

Acolo te-am pierdut și eu
Și a curs sânge
Și-apoi tăcerea
Ca o jertfă
Pretutindeni

De jur împrejurul fiecăruia din noi cresc păduri
E atât de ușor să te pierzi de tine
Aproape că nici nu știi
De câtă vreme respiri
Cu ochii închiși
În spatele scoarței
Aproape că nici nu știi
Că timpul
Se numără în apăsarea fiecărui inel
Pe umărul tău

Și totuși, acolo, tu m-ai găsit
Omul meu totem
Omul meu tabu
Și-abia atunci am știut
Că timpul mi-a fost stâncă
Și clipa îngheț
afiseaza versiunea actuala

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...