versiune originala:

bahice

de Homo Stultus la: 28/08/2011 18:56:29
rezumat: nu-i
Strada s-a cufundat în întuneric. Primarul e de părere că iluminatul public e un moft. Cred că are dreptate. Faptul că am strâns cu grijă o cantitate oarecare de alcool în sânge nu mă ajută să merg prea bine pe o noapte aşa robustă. Cum dracu poate să fie noaptea robustă? Cu tehnică şi dibăcie. În plus, faptul că luna nu e interesată să-şi arate popoul ăla dolofan, ajută mult.

Mă împleticesc oarecum resemnat cu faptul că linia dreaptă este dincolo de posibilităţile mele curente. Sper să nu închidă “La Panduru' – bar şi program artistic”. Nu am înţeles niciodată cum faptul că două schiloade care se dezbracă pe o muzică leşinată poate să fie program artistic. Berea e bună, în schimb.

Plimbarea asta nocturnă o datorez patroanei discotecii. I s-a părut că am băut prea mult şi m-a trimis acasă. Norocul meu că Panduru' nu e aşa mofturos când vine vorba de clienţi. Eu cred că e chiar bucuros dacă adormi cu capul pe masă. În felul ăsta, îţi poate încărca nota fără să poţi protesta. Nu e mare lucru să îţi pună pe masă două-trei sticle goale în plus.

În cele din urmă, văd firma aia cretină cu neoane. Într-o parte, e o arătare care ar trebui să semene cu vestitul Tudor Vladimirescu. Se poate ca ăla care a făcut firma să fi fost adeptul cubismul. Ca să-i pot aprecia arta, îmi trebuie o comă alcoolică minus o bere sau două.

Intru oarecum grăbit şi îmi pun în minte să mă aşez la prima masă liberă. În trecere, mă lovesc la genunchi într-un scaun de fier, ocazie cu care îmi scapă una dintre cele mai suave înjurături pe care le ştiu. Sunt om citit şi pot să înjur cu o artă pentru care mulţi mă invidiază. În curând, mă găsesc aşezat în faţa licorii căreia i-aş dedica un volum de versuri dacă aş fi poet. E chiar bine atunci când îţi este sete şi ai destule lovele să nu-ţi mai fie. Mă simt la fel cum îmi imaginez că ar trebui să se simtă un antic cetăţean din Sybaris.

La o masă alăturată stă unul dintre cei mai interesanţi oameni pe care îi ştiu. Se îmbată numai atunci când nevasta îi interzice, a citit Kant integral şi în mod repetat, iar în timpul liber sculptează chestii obscene pe care le aşează pe şest prin diverse locuri, cum ar fi curtea bisericii sau în faţa clădirii unde e sediul poliţiei.

O să pretind că nu încep o discuţie cu dumnealui din timiditate. Adevărul e că eu sunt prea beat să leg două idei, iar el e prea treaz ca să facă acelaşi lucru.

În depărtare, îl văd pe Africanu' cum îi scutură de bani pe nişte guşteri la biliard. Vedeţi dumneavoastră, masa lui Panduru are nişte şuste. Odată ce le-ai prins este aproape imposibil să iei bătaie de la unu care nu le ştie încă. Parcă îmi pare rău. Nu de guşteri, ci de faptul că nu le iau eu banii.

Lumina devine difuză, semn că a venit timpul pentru “artiste”. Vreo doi “ratoni” încep să tremure de poftă şi să fluiere. Am ajuns la concluzia că fluieratul e forma evoluată a grohăitului. Deşi, să vă spun sincer, nu sunt mulţumit cu definiţia asta. Personajele nu seamănă cu porcii. Mai degrabă îmi pare că sunt aidoma unui soi de maimuţe atinse de retard. (Asta nu s-a vrut a fi o insultă faţă de maimuţe.) Îmi pun în minte să le ajustez feţele ceva mai încolo, când voi termina cu berile. Mai ales că unul a vrut să îl caftească pe Alifie pentru că i-a furat gagica.

Paparudele încep să de despoaie de haine. Să o ia dracu de lume, cu tot cu omul din ea. Nu există specie mai jegoasă. Doamne, cât mi-aş dori uneori să fiu la răsăritul speciei umane, când rebuturile nu erau protejate decât de numărul lor. Bag seama că mă încovoaie tendinţele spartane. Semn că ar trebui să încetez cu berea şi să trec pe tărie.

Când mă uit la cineva, nu mă pot împiedica să îmi închipui cum era când era copil. Chiar şi când e vorba de criminali sau violatori. Te gândeşti cum dracului au ajuns unde sunt acum. Cum au ajuns slăbănoagele astea să se dezbrace în faţa unor maimuţoi pe care evoluţia i-a ingnorat? Ceea ce e cu adevărat trist e că pot să pun pariu că ele chiar cred că o seară în care un distrus le pune o bacnotă în sutien şi o mână în chiloţi e chiar reuşită. Atâta întuneric în sufletul omului. Parcă te întrebi de ce pana mea ne mai obosim să mimăm lumina.

Când eram mic, am citit nu ştiu ce rahat de poveste cu Zâna Zorilor. Nu mai am nici cea mai mică idee despre conţinut. Îmi amintesc însă senzaţia de prospeţime, de nou, de drumuri neumblate pe care am simţit-o. Cât timp mă stăpâneşte senzaţia asta, cad într-un fel de autism. Universul dinăuntru devine mai mare şi mai vrednic de dorit. Cupiditatea are sens de gravitaţie. Iar centrul acestui câmp de atracţie este undeva în spatele retinei.

Mă holbez la sticlă cu fascinaţia entomologului care a distins cine ştie ce nouă specie de insecte. Simt cum timpul goneşte undeva, departe de mine. În vechime au închis o întreagă dimensiune în două cuvinte: “Tempus fugit!”. Ca român, aş întreba cu glasul lui Moromete “De ce să fugă? Încet nu poate să meargă?” Ce bine îmi presimt fragilitatea când sunt beat turtă! Treaz, am destulă minte în cap încât să mă opresc în orizont.

Îmi aprind o ţigară. Săptămâna trecută am fost foarte curajos. Tata mă ducea la gară. A oprit maşina şi m-a trimis după ţigări. Am cumpărat două pachete. Când m-a văzut, a întrebat “Ce crezi că faci?” Foarte calm, mi-am aprins o ţigară. Am văzut pe faţa lui că nu ştia ce să facă. Era prima dată când mă vedea fumând. Stătea în dubiu dacă să mă altoiască sau nu. Până la urmă, mi-a zis “Vezi să nu afle mă-ta. S-ar supăra tare rău.” Câteodată, am episoade din astea, când sunt curajos. Alteori, ezit mult. N-aş recunoaşte însă că îmi e frică. Poate doar când sunt la dentist şi când donez sânge.

Fumul se înalţă în rotocoale enervant de perfecte. Am învăţat asta la liceu în baia fetelor de la etajul doi.

Obosit să fie chemat, Panduru' îmi lasă sticla de cognac pe masă. “Când termini, facem noi socoteala. Doar suntem oameni!” Când îţi spune cineva treaba asta, trebuie să fii sigur că are un gând ascuns. Oricum, nu prea contează. Câteodată trebuie să îi laşi pe oameni să te înşele. Le aduce atâta bucurie. De obicei, oamenii şireţi sunt şi foarte proşti. Sunt chiar simpatici când confundă lehamitea cu faptul că au reuşit “să te facă” prin isteţimea lor neţărmurită.

Cu fiecare pahar, spaţiul dintre gânduri devine din ce în ce mai mare. Până la urmă, se pierde undeva în ceaţă acel cordon ombilical prin care mă ancoreaz în lume. Rămâne undeva sentimentul că eu sunt, de fapt, tot eu. Nu mai am însă năzuinţe, planuri. Râul bălteşte. Neuronii au amorţit şi parcă niciodată lumea nu mi-a fost mai departe şi, ciudat, mai intimă. Până la urmă, totul se întunecă. Adorm cu vaga senzaţie că nici de data asta n-am putut să trec dincolo de graniţă. Simt că oricît de mult am împins, zăgazurile sunt tot acolo. Şi probabil că vor fi acolo, în ciuda tentativelor mele demente, până la ultima suflare.

Ori prea multe greşeli, ori prea puţine.









afiseaza versiunea actuala

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: