versiune originala:

După regele Mihai

de Daniel Racovitan la: 13/12/2017 13:10:06
Regele Mihai s-a dus.
N-a desemnat niciun moștenitor drept rege (putea să îl numească pe Nicolae, pe care mulți monarhiști îl vedeau ca rege succesor); Nu a desemnat nicun alt membru masculin al unei case dinastice vest-europene, așa cum o cer regulile ultimei constituții monarhice.

În consecință, din punctul meu de vedere tronul României a devenit, conform aceleiași constituții menționate mai sus, VACANT. Pentru a avea un nou monarh parlamentul ar trebui să caute o altă persoană, așa cum au procedat pentru găsirea lui Carol I.

Modificările la regulile de succesiune făcute de regele Mihai n-au nicio valabilitate, pentru că ele trebuie obligatoriu aprobate de parlement. Argumentul că "parlamentul monarhist nu mai există" e fals, pentru că, tot așa, nici constituția monarhistă nu mai e în vigoare. Prințesa Margareta a avut decenta să nu se împopoțoneze cu titlul de "regină", evident uzurpator. Titlul de "custode al coroanei" e un vax albina, o invenție fără niciun efect.

Păreri?
afiseaza versiunea actuala

Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: