comentarii

"ATACUL PSI intre stiinta si magie"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
first vampgirl - de leilanur la: 11/12/2006 23:05:12
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Odata cucerite virfurile anilor,..avem unelte Doamnelor si Domnilor precum imaginatia,complexitatea cuvintului,dezmierdarea notei muzicale,si logica numerala insa la ce bun cand cu atita usurinta,viciu si virtute,sinele este inca un abis? Unica provocare!

Nu stiu daca ai primit e-mailul meu insa il gasesti pe Ovidiu Dragos Argesanu aici www.argesanu.go.ro

Mii de scuze...iam scris numele gresit in ultimul comentariu si anume Dragos Argesan si CORECT este Ovidiu Dragos Argesanu. Pe mine m-au fascinat cartile lui iar acum le citesc pentru a doua oara fiindca sunt atat de multe informatii si fiecare lucru in parte deschide un apetit colosal pentru mai mult incit este imposibil de retinut totul din prima, cel putin pentru mine.
Sper ca te vor delecta. Eu l-eam cumparat din Romania de la libraria Orfeus insa daca nu reusesti sa faci rost mai vorbim si am sa incerc sa te ajut sa le gasesti.

Cartile despre care vorbeam sunt patru si se intituleaza:

"ATACUL PSI intre stiinta si magie"
Din cuprins: telepatia, mesajele subliminale, demonologie, hotii de ganduri, magia si sexul, grilele de cristale si lumina informata. Cartea lanseaza o provocare atat bransei medicilor si metodelor traditionale de tratament, cat si religiei crestin-ortodoxe si teoriilor ei despre mantuirea omenirii

ARTA RAZBOIULUI PSI
Dupã ce anul trecut ne-a învãtat ce presupune "Atacul Psi", autorul trece la rãzboiul din acelasi domeniu. Citeste cine vrea, crede cine poate: rãzboi cu UNA bucatã structurã militarã a zilelor noastre, o abordare originalã a domeniului radiesteziei, o trecere în revistã a principalelor scoli de magie cu explicatii care nu pe multi i-ar lãsa inima ori cunoasterea sã le ofere, diverse frecusuri între paranormali mai mult sau mai putin dotati. Bonus: un poem cu final fulminant adresat Masoneriei... Fãrã îndoialã o carte interesantã, scrisã aproape la persoana întâi si aproape la timpul prezent. La sfârsit te trezesti cã ai înghitit cu mare usurintã ceva nu se digerã tocmai usor. Recomandatã numai pentru amatorii genului.
(mai multe in pagina 'Lumini si umbre')

Arta razboiului PSI: PROTECTIA
Cuprins: Ce inseamna sa fii om? Nivelurile la care poate fi atacat PSI un om Cunoasterea de sine Tipuri de energie folosite in atacul PSI Cresterea si scaderea vibratiei sau a luminii interioare Sisteme de protectie Grupul in protectie si atac Armele PSI Pericolul ritualurilor Despre karma Schemele, rezistentele interioare si modelele parentale Despre copii indigo si cei de cristal Schizofrenia.


REIKI intre mit si realitate
O carte necesara, asteptata si foarte bine structurata pentru toti amatorii de Reiki indiferent de scoala si gradul pe care l-au dobandit pana acum; un fel de ‘restitutio in integrum’ pentru proprii cursanti... E cu poze multe :), desene si explicatii la obiect. Autorul ofera informatii (si) din propria practica, chiar daca uita uneori sa dea metodologia in amanunt. In mod sigur multi ar fi conspectat fericiti detalii despre cum poate fi accesat Biroul Oval sambata, cand la Casa Alba e mai putina lume ... Asezonata cu elemente de ortodoxie si samanism, in buna traditie cu care ne-a obisnuit, cartea pare pe alocuri o declaratie de razboi. Si chiar este! Impotriva Intunericului, impotriva ignorantei, lasitatiii, prostiei, nepasarii. Cititi, comentati, contestati, completati...






#162806 (raspuns la: #162250) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
first vampgirl, zaraza sc, maan, cri cri, Sancho Panza - de leilanur la: 11/12/2006 23:05:12
(la: IUBIRE CIUDATA, IUBIRE IMPOSIBILA...)
Odata cucerite virfurile anilor,..avem unelte Doamnelor si Domnilor precum imaginatia,complexitatea cuvintului,dezmierdarea notei muzicale,si logica numerala insa la ce bun cand cu atita usurinta,viciu si virtute,sinele este inca un abis? Unica provocare!

Nu stiu cum pot raspunde mai bine intrebarilor la adresa lui Ovidiu Dragos Argesanu dar il puteti gasi aici: www.argesanu.go.ro iar mai jos am facut un sumar al cartilor lui pe care le am deja.

Mii de scuze...i-am scris numele gresit in ultimul comentariu si anume Dragos Argesan iar CORECT este Ovidiu Dragos Argesanu. Pe mine m-au fascinat cartile lui iar acum le citesc pentru a doua oara fiindca sunt atat de multe informatii si fiecare lucru in parte deschide un apetit colosal pentru mai mult incit este imposibil de retinut totul din prima, cel putin pentru mine.
Sper ca va vor delecta. Eu le-am cumparat din Romania de la libraria Orfeus insa daca nu reusesti sa faci rost mai vorbim si am sa incerc sa te ajut sa le gasesti.

Cartile despre care vorbeam sunt patru si se intituleaza:

"ATACUL PSI intre stiinta si magie"
Din cuprins: telepatia, mesajele subliminale, demonologie, hotii de ganduri, magia si sexul, grilele de cristale si lumina informata. Cartea lanseaza o provocare atat bransei medicilor si metodelor traditionale de tratament, cat si religiei crestin-ortodoxe si teoriilor ei despre mantuirea omenirii

ARTA RAZBOIULUI PSI
Dupã ce anul trecut ne-a învãtat ce presupune "Atacul Psi", autorul trece la rãzboiul din acelasi domeniu. Citeste cine vrea, crede cine poate: rãzboi cu UNA bucatã structurã militarã a zilelor noastre, o abordare originalã a domeniului radiesteziei, o trecere în revistã a principalelor scoli de magie cu explicatii care nu pe multi i-ar lãsa inima ori cunoasterea sã le ofere, diverse frecusuri între paranormali mai mult sau mai putin dotati. Bonus: un poem cu final fulminant adresat Masoneriei... Fãrã îndoialã o carte interesantã, scrisã aproape la persoana întâi si aproape la timpul prezent. La sfârsit te trezesti cã ai înghitit cu mare usurintã ceva nu se digerã tocmai usor. Recomandatã numai pentru amatorii genului.
(mai multe in pagina 'Lumini si umbre')

Arta razboiului PSI: PROTECTIA
Cuprins: Ce inseamna sa fii om? Nivelurile la care poate fi atacat PSI un om Cunoasterea de sine Tipuri de energie folosite in atacul PSI Cresterea si scaderea vibratiei sau a luminii interioare Sisteme de protectie Grupul in protectie si atac Armele PSI Pericolul ritualurilor Despre karma Schemele, rezistentele interioare si modelele parentale Despre copii indigo si cei de cristal Schizofrenia.


REIKI intre mit si realitate
O carte necesara, asteptata si foarte bine structurata pentru toti amatorii de Reiki indiferent de scoala si gradul pe care l-au dobandit pana acum; un fel de ‘restitutio in integrum’ pentru proprii cursanti... E cu poze multe :), desene si explicatii la obiect. Autorul ofera informatii (si) din propria practica, chiar daca uita uneori sa dea metodologia in amanunt. In mod sigur multi ar fi conspectat fericiti detalii despre cum poate fi accesat Biroul Oval sambata, cand la Casa Alba e mai putina lume ... Asezonata cu elemente de ortodoxie si samanism, in buna traditie cu care ne-a obisnuit, cartea pare pe alocuri o declaratie de razboi. Si chiar este! Impotriva Intunericului, impotriva ignorantei, lasitatiii, prostiei, nepasarii. Cititi, comentati, contestati, completati...

#162810 (raspuns la: #162797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cracker - de leilanur la: 12/12/2006 08:32:34
(la: farmece sa fie oare?)
Odata cucerite virfurile anilor,..avem unelte Doamnelor si Domnilor precum imaginatia,complexitatea cuvintului,dezmierdarea notei

In cartile de mai jos vei gasi raspunsurile la majoritatea intrebarilor tale. De asemenea pe site-ul lui Ovidiu Dragos Argesanu la www.argesanu.go.ro dute si citeste si rubrica "cele mai frecvente intrebari".
Pe mine m-au fascinat cartile lui iar acum le citesc pentru a doua oara fiindca sunt atat de multe informatii si fiecare lucru in parte deschide un apetit colosal pentru mai mult incit este imposibil de retinut totul din prima, cel putin pentru mine.
Sper ca te vor ajuta si delecta. Eu l-eam cumparat din Romania de la libraria Orfeus insa daca nu reusesti sa faci rost mai vorbim si am sa incerc sa te ajut sa le gasesti.

Cartile despre care vorbeam sunt patru si se intituleaza:

"ATACUL PSI intre stiinta si magie"
Din cuprins: telepatia, mesajele subliminale, demonologie, hotii de ganduri, magia si sexul, grilele de cristale si lumina informata. Cartea lanseaza o provocare atat bransei medicilor si metodelor traditionale de tratament, cat si religiei crestin-ortodoxe si teoriilor ei despre mantuirea omenirii

ARTA RAZBOIULUI PSI
Dupã ce anul trecut ne-a învãtat ce presupune "Atacul Psi", autorul trece la rãzboiul din acelasi domeniu. Citeste cine vrea, crede cine poate: rãzboi cu UNA bucatã structurã militarã a zilelor noastre, o abordare originalã a domeniului radiesteziei, o trecere în revistã a principalelor scoli de magie cu explicatii care nu pe multi i-ar lãsa inima ori cunoasterea sã le ofere, diverse frecusuri între paranormali mai mult sau mai putin dotati. Bonus: un poem cu final fulminant adresat Masoneriei... Fãrã îndoialã o carte interesantã, scrisã aproape la persoana întâi si aproape la timpul prezent. La sfârsit te trezesti cã ai înghitit cu mare usurintã ceva nu se digerã tocmai usor. Recomandatã numai pentru amatorii genului.
(mai multe in pagina 'Lumini si umbre')

Arta razboiului PSI: PROTECTIA
Cuprins: Ce inseamna sa fii om? Nivelurile la care poate fi atacat PSI un om Cunoasterea de sine Tipuri de energie folosite in atacul PSI Cresterea si scaderea vibratiei sau a luminii interioare Sisteme de protectie Grupul in protectie si atac Armele PSI Pericolul ritualurilor Despre karma Schemele, rezistentele interioare si modelele parentale Despre copii indigo si cei de cristal Schizofrenia.


REIKI intre mit si realitate
O carte necesara, asteptata si foarte bine structurata pentru toti amatorii de Reiki indiferent de scoala si gradul pe care l-au dobandit pana acum; un fel de ‘restitutio in integrum’ pentru proprii cursanti... E cu poze multe :), desene si explicatii la obiect. Autorul ofera informatii (si) din propria practica, chiar daca uita uneori sa dea metodologia in amanunt. In mod sigur multi ar fi conspectat fericiti detalii despre cum poate fi accesat Biroul Oval sambata, cand la Casa Alba e mai putina lume ... Asezonata cu elemente de ortodoxie si samanism, in buna traditie cu care ne-a obisnuit, cartea pare pe alocuri o declaratie de razboi. Si chiar este! Impotriva Intunericului, impotriva ignorantei, lasitatiii, prostiei, nepasarii. Cititi, comentati, contestati, completati...
Ai dreptate, cracker - de Shtevia la: 27/09/2005 14:44:01
(la: farmece sa fie oare?)
A fost scos site-ul...nu stiu de ce...s-au suparat unii....probabil...
Cauta cartea "Atacul psi" a lui O.Dragos Argeseanu, in editura Dao Psi (poti comanda si de pe net, eu asa mi-am luat-o). Afli multe despre farmece (si nu numai). Dar cred ca ai nevoie de un ajutor puternic si Argeseanu ti l-ar putea da....daca o fi sa ajungi la el. Eu scriu niste numere de telefon...erau publicate in carte, dar nu stiu daca mai sunt valabile (sau daca au fost vreodata): 0721330060; 0216345267. Bafta!
#74950 (raspuns la: #74904) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Societate si moravuri / Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau - de cafea la nisip la: 16/03/2006 13:11:58
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
As putea imparti categoria celor cu orientare homosexuala in 2: 1.cei care se nasc asa si 2. cei care devin asa datorita diverselor imprejurari (lipsa de orientare, perversitate, datorita unor probleme afective etc).

1.Ovidiu Dragos Argesanu ,in cartea sa "Atacul PSI" , explica homosexualitatea ca fiind datorata energiilor de tip masculin (YANG) existente intr-un corp feminin sau de tip feminin (YIN) existente intr-un corp masculin. Cum YIN este atras de YANG, atunci se intampla ca un corp masculin, dar care are energie preponderenta de tip YIN (feminin) sa fie atras tot de un corp masculin, dar care are energie de tip YANG (masculin).

2. In cea de a 2-a categorie as pune tot ceea ce Biblia interzice, ca fiind nefiresc, tot ceea ce se intampla in comunitati mari de barbati: armata (razboaie, misiuni pe termen indelungat), medii artistice unde frumusetea masculina rivalizeaza cu frumusetea feminina si se ...topesc granitele, confuzia data de droguri, dorinta de experimente extreme care pot duce la o cale fara intoarcere etc..
Aici intra si dorinta de putere absoluta, de..."perfectiune" a vechilor greci , ca si cartierele marginase din orasele popoarelor orientale, unde se aduna toti barbatii care inca nu au destula avere incat sa se insoare cu femei din neamul lor.
Bineinteles ca tot in categoria asta intra si femeile din vestitele haremuri, femeile cu probleme profund emotionale, etc.

In fine, m-am cam lungit...dar asa vad eu problema, din coltul meu de heterosexuala.:-)
Linkul si un citat - de zaraza sc la: 19/05/2008 09:42:29 Modificat la: 19/05/2008 09:45:15
(la: Dumnezeu si Extraterestrii )
http://www.scribd.com/full/2024305?access_key=key-1k38962jaz989gjsisjv

"LITURGHIILE DE IERTARE

Am aflat prima data despre ele dintr-o carte scrisa de un psihiatru catolic american, în care se
vorbea de vindecarea arborelui genealogic. Spunea ca fiecare din noi purtam pe umeri pacatele neamului
nostru, indiferent daca vrem sau nu, iar cea mai simpla metoda de vindecare este obtinerea iertarii divine.
Este totusi impropriu spus iertare, pentru ca raul facut de cineva din neam trebuie echilibrat prin ceva bun,
iar Liturghia, ca jertfa a lui Cristos, face tocmai acest lucru. Pentru cei care nu stiu, Liturghia rememoreaza,
la nivel spiritual, viata lui Iisus Hristos si jertfa sa pentru omenire, implicit, pentru cel sau cei pentru care
se da Liturghia. Am auzit multi zicând ca nu este drept ca o persoana sa platesca pentru ceea ce altii au
gresit în trecut. Nu cred ca este foarte important daca ni se pare sau nu drept, ci faptul ca gena exista si,
daca este deteriorata de cineva din neam, ea trebuie refacuta."

din Atacul PSI de Ovidiu Dragos Argeseanu

Bineinteles ca nu iau tot ce scrie add literam, dar omul scrie foarte coerent, si chiar daca unele afirmatii mi se par greu de crezut, totusi ma pune pe ganduri...

#311170 (raspuns la: #310985) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Guinevere - de zaraza sc la: 14/01/2011 12:01:49
(la: Cum ati raspunde)
Tocmai atentia pe care simte ca i-o dai o face sa continue. Acum nu va inceta prea repede, e prea implicata, ca bulgarele care s-a marit si o ia repede la vale.
Ceilalti apropiati ai tai stiu ca literatura nu e pentru tine ceva absolut important, asa ca isi inchipuie ca vei ceda. Nu stiu ce-as face in locul tau... Poate mi-as schimba nickul, apoi cand ar re-apare, as ataca-o foarte dur. Fie as sustine ca nu-s guinevere - asa, de-al dracului, fie... altfel.
Eu ti-as recomanda o carte de autoaparare psihica, nu filmul "The Secret". Nu vad legatura cu filmul aici, dar ma rog... Fiecare cu opinia lui. Autorii sunt M. Dennings si O.Phillips, "Atacul psi. Ghid de autoaparare". Gasesti amanunte despre Denning, mai ales, pe internet.

#591791 (raspuns la: #591238) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
magii - de giocondel la: 09/04/2005 21:13:31
(la: astrologia:stiinta sau basm?)
stiu ca nu ati confundat:):) eu doar am facut o remarca despre ce este stiinta si ce este pseudo-stiinta...adevarat ca uneori anumite lucruri generale par sa se aplice unor cazuri particulare, dar pana si statistic vorbind, mult prea rar astrologia are ceva cu adevarat de spus.

da, planetele ne influenteaza existenta ( dar nu ce ne va spune maine seful si nici ce am mancat ieri la cina) pt ca si omul si planetele sunt puncte infime din marele Tot, diferite aspecte ale aceleeasi energii supreme, asa cum am subliniat mai jos in exemplul cu corpul uman: mana mea poate crede ca este independenta si ca poate exista fara restul coprului meu dar adevarul este ca ea nu este decat o parte dintr-o mare unitate, unde toate componentele sunt interdependente si se influenteaza reciproc.

cate despre cei trei magi...ei bine, ca sa explicati o superstitie, recurgeti la o alta superstitie….:)

cei trei magi erau preoti zoroastrieni (de fapt aceasta este chiar traducerea cuvantului “mogh” din lb. Persana) si ei s-au ghidat dupa stele nu folosind astrologia ci mai de graba aceeasi stiinta exacta a astronomiei, caci Steaua ce a aparut la manifeastarea lui Isus este o manifestare in lumea fenomenala a unui simbol spiritual mentionat in scrierile tuturor scripturilor sfinte de pana atunci, inclusiv cele zoroastriene in care se face referire la manifestarea lui Shah-Bahram… deci ei au avut ochi sa vada semnele venirii unei noi Manifestari Divine atat pentru ca erau canale spirituale purificate de prejudecati si traditiile propriei lor religii cat si pentru ca au stiut sa vada printre randuri… sa citeasca corect informatia despre ce fel de stea va fi si la ce data in istorie va aparea pe cerul umanitatii.

cu bine,
gio

"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

"Stiinta a esuat in a ne face mai buni" (pt Iulian) - de cico la: 08/09/2005 20:21:19
(la: Stiinta sub microscop)
Cred ca degeaba ajungem sa stim daca este viata pe Marte sau nu daca nu stim ce sa facem cu propria viata!Si stiinta nu prea ne poate ajuta la asta!

Am pus titlul in ghilimele ca fiind o prejudecata frecventa. Stiinta nu are totusi ca scop modelarea constintei umane! E doar un instrument riguros de cunoastere. Ca multi se regasesc si transformati de procesul cunoasterii, e doar ca side-effect. Mai toate ramurile stiintei cu tangenta la om si societate se bazeaza cu precadere pe OBSERVATII asupra naturii umane si sociale. Psihologia cauta sa structureze umanul prin aspectele cognitiv\emotional\motivational, iar stiintele sociale cauta sa structureze modelele sociale deja existente, si eventual sa sugereze alte posibile modalitati de organizare. Dar stiinta in sine nu cauta sa impuna reguli, ci doar sa le surprinda pe cele existente!

A reprosa stiintei ca "nu ne ajuta" la acest nivel, e ca si cum ai reprosa religiei ca nu ne ajuta la mai buna organizare a conturilor bancare. Citeste (chiar mai jos) si citatele din Einstein, ca sa vezi de ce si el vedea stiinta COMPLEMENTARA religiei (de pilda). Modul in care ne cladim si evoluam ca oameni, principiile de etica si morala pe care eventual le adoptam, nu sint scop direct al stiintei. E-adevarat ca puterea de cunoastere te poate transforma ca om, dar cei care se cred atotstiutori rareori fac parte din rindurile savantilor sau somitatilor care intr-adevar au atins un nivel superior al cunoasterii. Adevarata cunoastere te face din contra mai umil la cele inconjuratoare, inginfarea fiind de fapt caracteristica ignorantului.

Cum am putea cunoaste Universul de pilda,cand nici macar nu suntem in stare sa ne cunoastem pe noi insine???

Iarasi combini merele cu portocalele ;)) Cunoasterea sinelui si cunoasterea universului nu se exclud reciproc. Dar daca rolul stiintei se refera doar la ultimul aspect, religia\credinta\societatea\meditatia personala sint cele la care ar trebui sa faci apel pt relevatia eului. Iar daca nu ne cunoastem (inca) suficient ca oameni, nu-nseamna ca nu mai trebui sa cercetam universul.

Cred insa ca exista o Revelatie prin care putem descoperi mai multe despre ceea ce suntem, despre limitele si posibilitatile noastre,despre rostul nostru in acest Univers!

"Revelatia" acesta nu tine neaparat de mistic. E-adevarat, exista cred un nivel al cunoasterii care greu ar fi putea fi perceput prin ratiune pura, ci ar implica mai mult trairea. Nivelul acesta ar putea fi atins prin forme avansate si pure de credinta, dar nu numai. In yoga, magie sau religii exista "taine" si trairi care se pare ca pot duce la aceeasi "trecere" spre absolut. Dar inca sint prea multe speculatii si incertitudini si pe-acesta tema.

Imi scot palaria in fata descoperirilor stiintei insa certitudinile sunt putine.

certitudinile sint f f multe, daca reusesti sa privesti ceea ce cunoastem deja ca-ntr-un "black box". E tocmai ce a ajutat stiintei si tehnologiei actuale sa avanseze, fara sa fie distrusa de intrebari existentialiste primordiale, precum "ceea ce vedem e real, sau e doar fructul imaginatiei noastre?" Pe de alta parte, nici alte cai alternative de explorare nu s-au aratat inlocuitori clar fiabili, asa ca...
#70716 (raspuns la: #70579) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Stiinta si Religie sau Stiinta versus Religie? - de rational rose la: 16/07/2006 20:59:19
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
Foarte interesant ca in loc sa se raspunda la intrebarea initiala s-a ajuns la un "tir" deloc stiintific contra religiei (care "religie"??) si la apararea stiintei (care "stiinta"??) fara s-o fi atacat cineva. Asta spune ceva... Se pare ca cele doua se influenteaza reciproc.

Intre religie si stiinta apare un conflict atunci cand nu intelegem corect ori religia, ori stiinta, ori cel mai adesea pe amandoua. Conflictul rezida asadar in modul in care definim cele doua "discipline", si in modul in care punem problema.

Exista stiinta adevarata si stiinta falsa la fel dupa cum exista o religie adevarata si o religie falsa. O sa-ncerc sa amintesc mai jos ce inteleg prin fiecare.

Stiinta adevarata se imbina armonios cu religia adevarata, fiind subordonata ei (stiu ca multora n-o sa le placa, o sa explic mai jos de ce). Asta se intampla destul de rar, la oameni precum Albert Schweizer, (muzician, pastor, medic, misionar, teolog - toate la un nivel inalt) si atunci vedem ce inseamna un om echilibrat si o viata traita cu folos.

Stiinta se ocupa de ACEA PARTE a realitatii care poate fi perceputa,
observata, masurata si repetata. Cand trecem de aceste limite intram in domeniul presupunerilor si al filozofiei. Nimic nu poate fi definit "ex nihilo", din nimic, totdeauna trebuie sa presupunem anumite lucruri ca fiind adevarate, si sa neglijam influenta unor factori pentru a simplifica fenomenul studiat. Chiar existenta stiintei se bazeaza pe premiza ca lumea in care traim este ordonata, consecventa, rationala etc. Prin urmare, acceptarea acestor premize ca fiind adevarate necesita o anumita CREDINTA, ele neputand fi demonstrate. Unele premize (cum sunt cele ale metodei de datare a
fosilelor cu Carbon 14) sunt destul de greu de acceptat.

Aceste premize le credem sau nu in functie de conceptia pe care o avem despre lume, conceptie care nu vine din domeniul stiintei. Observarea si interpretarea fenomenelor naturale este de asemenea influentata de "ideologia" existentiala a omului de stiinta. Asadar la baza stiintei sta tot o "religie" pe care ALEGEM sa o adoptam. Religia unora este ca exista Dumnezeu, iar a altora - ca nu exista. Cei care aleg sa nu creada in existenta unui Dumnezeu, de cate ori gasesc dovezi in favoarea existentei Lui, incearca sa le explice "stiintific" pornind de la premiza ca Dumnezeu nu exista. Eliminand din start
o posibila explicatie ei "schilodesc" stiinta, dupa cum se exprima si
Einstein.

Prin urmare, stiinta este subordonata "crezului" omului de stiinta, si de cele mai multe ori gasim ceea ce cautam, pentru ca asta vrem.

De exemplu un producator de tigari renumit se lauda cu cat de sofisticat este filtrul de la tigarile sale. In timp ce pentru un fumator e o "minune a stiintei", pentru mine e o prostie, pentru ca incurajeaza dependenta si distrugerea sanatatii. Depinde din ce perspectiva privim si apreciem lucrurile.

Stiinta adevarata isi recunoaste limitele si accepta ca atare ceea ce ii este inaccesibil, fara a incerca explicatii fortate doar ca sa-si apere orgoliul.

S-a afirmat ca stiinta este singura metoda valabila de cunoastere, atat pentru ca se autocorecteaza cat si pentru ca odata cu evolutia tehnologiei evolueaza si cunoasterea. Oricat ar progresa tehnologia, stiinta ramane limitata de factorul uman - "veriga slaba" a cercetarii stiintifice. Ori obiectivitatea omului mi se pare ca scade; tocmai din cauza indepartari de Legea universului revelata prin Biblie, ne-am pierdut reperele, si am ajuns dezorientati, si condusi tot mai mult de instincte, de orgoliu si de placeri. Avem mai multe razboaie, crime, perversiuni si alte lucruri "contra naturii".
Pe de alta parte afirmatia "stiinta este singura metoda valabila de
cunoastere" seamana cu afirmatia "am dreptate pentru ca vad ca am dreptate, si nu vad altfel" :-)

Religia este o ideologie despre lume si viata care porneste de la premiza ca exista o Fiinta supranaturala (care nu face parte din "natural", din lumea noastra), care a creat universul, il controleaza si il sustine. Aceastei Fiinta, Dumnezeu, ii datoram ascultare si respect. Premiza religiei crestine este adevarul revelat de catre Dumnezeu si transmis prin Biblie. Cand spun "religie" nu sunt dogmatic, nici nu ma refer la toate religiile.

Biblia nu este o carte de stiinta, ea este o carte care ne spune cum am aparut, de ce existam, care este (care ar trebui sa fie) scopul existentei noastre, cum trebuie sa traim, incotro ne indreptam, cum este Dumnezeu, care sunt legile care guverneaza Universul etc. In functie de raspunsul la aceste intrebari ar trebui sa evaluam/filtram toate celelalte domenii ale existentei.

Sunt suficiente argumente pentru care sa credem in Biblie si in Dumnezeu, argumente stiintifice, arheologice, filozofice, profetice (s-au implinit cu precizie uimitoare sute de evenimente prezise cu mii de ani in urma, mai "stiintific" de asa...). Religia nu presupune o credinta chiar atat de "oarba" cum insinueaza unii, oricine este suficient de obiectiv poate ajunge pe cale RATIONALA la concluzia ca Biblia ofera cele mai credibile raspunsuri existentiale. Tot pe cale rationala ajungi la concluzia ca unele lucruri pur si simplu ne depasesc, nu avem capacitatea de a le descoperi si intelege, trebuie sa le acceptam sa le primim pe calea revelatiei, care este O ALTA
CALE DE CUNOASTERE. Asta este CREDINTA. Nu putem ajunge la ADEVARUL ABSOLUT decat prin credinta.

Adevarul absolut presupune obiectivitate absoluta. Dumnezeu este absolut obiectiv, El nu este relativ ca omul, care este influentat de orgoliu, de patimi si vicii, de dorinte egoiste,de placeri, de alti oameni, de starea de sanatate, etc. Tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi, sa devenim cat mai obiectivi, ca sa putem cunoaste Adevarul. Asta inseamna" lepadarea de sine" despre care vorbeste Biblia, renuntarea la tot ceea ne "jeneaza" in cautarea si intelegerea Adevarului. Mie mi se pare destul de logic si de stiintific ce ne cere Dumnezeu, nu? Fara aceasta obiectivizare nu vom putea ajunge la
adevar, nici in stiinta, nici in religie. Trebuie Poate nu e doar o
coincidenta faptul ca majoritatea fondatorilor stiintei moderne au fost crestini. Dumnezeu incurajeaza cunoasterea binelui (stiinta adevarata), dar in acelasi timp ne avertizeaza asupra consecintelor cunoasterii raului.

La fel de stiintific este si ca acest Adevar il cunoastem progresiv, pe
masura ce il experimentam. Experimentul sta si la baza religiei, ca si a stiintei.

Spre deosebire de ce s-a afirmat in aceasta discutie, stiinta adevarata nu exclude posibilitatea existentei unui Dumnezeu.

Inchei citandu-l pe Albert Einstein:

Albert Einstein:

"Nu pot concepe un om de stiinta veritabil fara o credinta profunda. Aceasta situatie poate fi exprimata printr-o ilustratie: stiinta fara religie este schiloada, religia fara stiinta este oarba."

"Religia este impulsul cel mai nobil pentru cercetarea stiintifica. Cel ce nu l-a cunoscut mi se pare mort sau cel putin orb. Recunoasterea existentei a ceea ce este de nepatruns pentru noi; recunoasterea manifestarii Ratiunii mai inalte, fata de care mintea noastra e cu totul primitiva, acesta este adevaratul sentiment religios... Religia consta intr-o admiratie umila a Spiritului infinit superior, ce se reveleaza pe Sine in putinul pe care-l putem cunoaste din realitate, folosindu-ne de ratiunea noastra slaba si trecatoare... Convingerea aceasta sta la baza oricarei lucrari stiintifice superioare.
Cunoasterea obiectiva ne ofera instrumente puternice pentru realizarea unor scopuri. Dar scopul ultim al existentei, si dorinta de a-l atinge, trebuie sa vina din alta sursa."

Natura si stiinta..?Cam greu pentru mine..! - de sarsilovici la: 18/07/2006 00:25:12
(la: Ce este chestia aia numita stiinta?)
Ce e stiinta? Pai as zice ca e chestie exacta... Din demonstratie in demostratie se ajunge la un rezultat care explica de ce se intampla ce se intampla... Poate nu gresesc prea tare da lumea asta a noastra de vreo 150 de ani s-a facut desteapta si inca se mai face...Subiecte de cercetat sunt foarte multe... Unele chestiuni din trecut azi sunt perfect explicate..da cum sa intelegem niste formule si niste fenomene care pentru multi sunt un mister total..Fiecare are diverse afinitati..Unii sunt mai studiosi si citesc multe si fac conexiuni si-si explica unele chestiuni si ajung la concluzia ca individu cutare e destept si a facut o descoperire fantastica... Stiinta cred ca o fi si ea un soi de arta..Aia de a stii sa demonstrezi ca asa e ..fara magie fara spiritism fara forte divine...Strict pe hartie sau in laborator ... Ca mai sunt multe de elucidat asta e perfect valabil..Ce nu inteleg oamenii dau si ei vina pe Al de sus ca El e autoru...Dau vina pe natura ca ea face modificari ...Ma gandeam ca si noi ca animalele ne-am adaptat la conditiile de viata...E oare vreo minune...?Cred ca nu...Din incrucisari, intersectii, reuniuni, sortari, trieri, eliminari, ies cei mai puternici...
Pentru unii e un hobby sa stie cat mai multe, sa cerceteze...
Eu spre exemplu recunosc ca sunt ignorant in unele domenii..Am invatat cat imi trebuie si inca mai invat la locul de munca ca sa-mi fac treaba cat mai bine...In rest daca nu am chemarea asta pentru a stii cat mai multe si sa stau cu nasu in carte si sa citesc articolele a 100 de indivizi care scriu despre acelasi lucru si dupa aia sa vad, avand totusi un bagaj de cunostinte, care are mai multa dreptate.....
Fiecare cu ce il doare.... Recunosc unde imi e limita si mai incolo de atat de ce sa ma avant.? Pierd timpul cel mai probabil si nu mai am timp sa fac si cercetari si chemarea asta setea de cunoastere nu e prea mare..Sigur am curiozitatile unui om de conditie intelectuala medie dar sincer nu cred ca ma vor pasiona vreodata stiintele mai mult decat simt eu ca pot asimila..
la sfarsitul facultatii m-au intrebat daca nu vreau sa raman in invatamant, preparator si ulterior sa urmez cresterea in ierarhie..Daca am simtit eu ca nu sunt persoana care sa faca treaba in locul ala si sa invat intr-adevar pe altii chestiuni, am refuzat...
De multe ori prefer sa ma eliberez de chestiunile astea sa imi mai odihnesc neuronii si sa privesc lucrurile cu mai mult calm..E buna uneori si ignoranta..mori mai greu de infarct...
Nu cred sa dispara vreodata si gandurile ca e si mana Lui...Cel putin eu unul prefer sa consider uneori ca a fost si El printre autori .....
jeniffer - de leilanur la: 14/12/2006 00:10:08
(la: farmece sa fie oare?)
Odata cucerite virfurile anilor,..avem unelte Doamnelor si Domnilor precum imaginatia,complexitatea cuvintului,dezmierdarea notei muzicale,si logica numerala insa la ce bun cand cu atita usurinta,viciu si virtute,sinele este inca un abis? Unica provocare!

Ma refer la faptul ca toti avem aptitudinile necesare sa facem schimbari in bine sau in rau prin simpla vointa la nivel de gand si de aceea spuneam mai devreme ca eu nu consider aceste lucruri supranaturale caci termenul nu mai corespunde cunoasterii. Este ca si cum am spune ca un medium, clarvazator are puteri supranaturale cand stim ca nu este asa. Este o aptitudine care daca urmarita si exersata din frageda pruncie este un lucru perfect normal de zi cu zi. Spre exemplu baietelul meu poate vorbi telepatic si poate misca obiecte de la distanta. Supranatural ar spune unii. Eu nu.
Cineva spunea ca acolo unde se termina stiinta incepe religia iar acolo unde se termina religia incepe stiinta si da, unii se bazeaza pe credinta in forte inchipuite, adevarul insa este ca pe tema de magie in functie de cum o intelege fiecare, de medium, psi, bioenergeticieni, reiky si asa mai departe, totul incepe numai cand individul se bazeaza si are incredere in forta proprie care mai tirziu este si sprijinita de lumina( in sensul de energie, Dumnezeu etc denumirea fiind la propria alegere) si poate determina orice fel de schimbare in acord cu o anumita persoana si cu legile naturi sau in dezacord cu ambele.
Religia?...hm greu pentru ca personal nu sunt de acord cu modul in care este folosita de unii spre a ii controla pe altii mai slabi de inger insa-ti pot spune cu mana pe inima si cu certitudine ca exista ceva mai presus. Eu stiu! ca Dumnezeu nu pedepseste si nu trebuie folosit ca instrument de frica. Preotii sunt pierduti saracii si in loc sa-si foloseasca harul cum trebuie si sa ne mai scape de ceva energii negative care ne stau povara (si ne miram de ce ne inbolnavim) au ajuns ca majoritatea sa fie niste escroci in fuga dupa ban si putere dar mai sunt si exceptiile care spre norocul nostru inca mai exista.
Totul insa este la nivel de energie, vibratii,gand si vointa. Atat.
#163229 (raspuns la: #163207) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Aveti cumva stiinta de o dolu - de Ingrid la: 05/11/2003 14:20:17
(la: De ale doamnelor si nu numai!)
Aveti cumva stiinta de o dolutie impotriva matretei.
V-as multumi din suflet!
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bogdanovka - un Auschwitz antonescian - de Filip Antonio la: 09/02/2004 18:28:44
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Istoria comunismului si a Holocaustului (II). Interviu cu Liviu ROTMAN

Lavinia BETEA


Holocaustul ca tema de cercetare

Ce imagine putem avea din arhive despre guvernarea Antonescu?

Da, documentele s-au pastrat. O parte au fost publicate. Recent, la Tel Aviv, la centrul pe care-l conduc, am publicat o voluminoasa lucrare a colegului Jean Ancel, despre Transnistria, atit de voluminoasa ca n-am putut s-o iau cu mine in geamantan. Despre lagarele din Transnistria pentru ca in Transnistria nu era un singur lagar, ci un sistem de lagare. E ceva despre care nimeni n-a stiut nimic. Transnistria se stia poate geografic ce era. Dar din punct de vedere al suferintei evreiesti acest lucru nu s-a stiut pina acum citiva ani. Jean Ancel a facut o munca de Sisif, de unul singur, in arhive din Romania, dar si din fosta Uniune Sovietica, unde exista multe documente romanesti pentru ca armata sovietica a capturat arhivele romanesti. Deci, dupa o cercetare foarte complexa a documentelor din arhivele romanesti si de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice sau care se gasesc la Washington, la Muzeul Holocaustului, a publicat cca 1200 de documente care insumeaza aproximativ 2200 de pagini.

Sintetizate ce ar insemna ?

Sintetizate – demonstratia nu este a mea, este a lui Jean Ancel – ar putea fi prezentate astfel. In primul rind, in Romania a existat o politica de exterminare calificata a evreilor. E adevarat ca intr-o anumita perioada lucrurile s-au schimbat, dar in ’41-’42 a existat o politica sistematica de exterminare a evreilor. Nu au fost niste atrocitati la intimplare, facute de un locotenent sau de un capitan barbar, ci o politica bine pusa la punct de factorul de decizie de la Bucuresti. Factorul de decizie de la Bucuresti fiind in acea etapa Ion Antonescu si cei apropiati lui, pentru ca el a condus impreuna cu un guvern participant la conducere. Nu e vorba de comitetul executiv de pe vremea lui Ceausescu, exista acolo un dialog. Sigur ca a lui era decizia, dar oamenii participau si aprobau deciziile. Fara doar si poate, nu se poate vorbi de o rezistenta in cadrul guvernului, pe problema evreiasca.

O politica intrerupta tot de catre Antonescu...

Tot de catre el. Tot el are meritul, sa spunem asa, el fiind omul care decidea. In septembrie-octombrie 1942, datorita unui complex de factori, el isi schimba politica fata de evrei. Acest complex de factori contine o situatie speciala a Romaniei in 1942. E adevarat, este inainte de Stalingrad, dar se contura deja o modificare a raportului de forte. In al doilea rind, existau niste probleme foarte grave pentru statul roman. Diplomatia germana, in primul rind ministrul de externe Ribbentrop, dar si alte personaje care gravitau in jurul lui Hitler isi consolidau in timpul anului 1942 pozitia promaghiara si considerau ca trebuie mers la un nou arbitraj care sa coboare spre sud granita, deci sa dea cea mai mare parte a Transilvaniei. In paralel, prin organizatiile fasciste ale sasilor, bineinteles sub patronajul serviciilor speciale hitleriste, Reichul punea la cale un plan de autonomie a sasilor. Se pare ca din nou integritatea teritoriala a Romaniei era in pericol si atunci se pare ca s-a gindit ca va trebui sa ia legatura cu Occidentul. Si nu poti sa iei legatura cu Occidentul, in paralel cu deportarea evreilor spre lagarele mortii din Polonia. In afara de asta mai sint si alte elemente. A existat o presiune a anumitor parti ale societatii civile romanesti, nu foarte largi, care au cerut oprirea masurilor antievreiesti. Este vorba de cercul din jurul regelui, de regina mama, de inalti reprezentanti ai clerului si, nu in ultimul rind, de oameni politici, dintre care se detaseaza interventia lui Iuliu Maniu. De asemenea, o serie de elemente ale birocratiei romanesti, se vorbeste de conducerea CFR-ului care a incercat chiar sa saboteze trimiterea garniturilor de tren pentru deportare. Si nu trebuie omisa declaratia extrem de ferma a Secretarului de stat al Statelor Unite, ce ameninta cu grave represalii, in cazul deportarii evreilor. Deci au fost niste factori care au determinat oprirea realizarii planurilor de exterminare... Ceea ce nu exclude insa faptul ca in ’41-’42...

Ce explicatii aveti pentru faptul ca, desi Antonescu a dus aceasta politica de exterminare a evreilor in ’41-’42, nu a dus-o in maniera extrema. Adica nu i-a trimis la Auschwitz, ci in Transnistria. Oare stia ce se intimpla la Auschwitz?

Ca sef de stat aliat sa nu stie ce se intimpla in zona aliata? Pot sa va spun si ca a existat un plan foarte bine pus la punct, plan incheiat si predat, de care fusesera anuntate si autoritatile germane. Plan intocmit de Radu Lecca, personalitate importanta care avea sarcina sa se ocupe de evrei. Radu Lecca intocmeste un plan pe care guvernul si Antonescu personal il aproba, privind deportarea evreilor din Romania in valuri, in etape spre lagarele de la Auschwitz si din Europa Centrala...

In ce an?

In 1942. Neaplicarea acestui plan, dupa ce fusese semnat si transmis Germaniei – intii aminarea lui si apoi neaplicarea lui – a insemnat schimbarea pozitiei lui Antonescu datorita cauzelor pe care le-am pomenit inainte. Faptul ca a existat acest plan este foarte clar. Antonescu a avut propriul plan de exterminare a evreilor, principala cale era Transnistria, si, spre deosebire de alti aliati ai lui Hitler, a evitat cit a putut sa se incadreze in planul german. Explicatiile sint multiple, multe tinind si de structura sa psihica. Dar rezultatul trebuia sa fie acelasi! In al doilea rind, as vrea sa mai adaug ca o vreme nu s-a vorbit deloc de Transnistria. Apoi s-a incercat sa se vorbeasca despre Transnistria ca despre ceva foarte usor si blind, un fel de casa de odihna in care au fost dusi evreii. Transnistria a fost – si cartea pe care a publicat-o Ancel a demonstrat acest lucru – un loc unde evreii erau dusi sa fie exterminati. Sigur ca nu ca la Auschwitz, nu compar, dar exista grade ale crimei.

Cine-ar putea stabili o ierarhie in privinta chinurilor uciderii rapide – prin impuscare, otravire cu gaze sau oroarea Hiroshimei – si a mortilor lente prin infometare si frig din lagarele celuilalt tip de regim totalitar, comunismul?
Toate acestea fac parte din ceea ce numim istorie contemporana, fiind chiar o caracteristica a ei...

Nu trebuie pus semnul egal, dar vorbind despre Transnistria, ideea era exterminarea. In momentul in care evreii ajungeau in Transnistria, li se confiscau buletinele de identitate. Deci acesti oameni se transformau in oameni fara identitate care puteau fi omoriti oricind si oriciti. Puteau fi si pastrati. Dar nu mai aveau apararea pe care o are orice om, in orice parte a lumii. Erau apoi transportati in modul cel mai brutal, mergeau pe jos prin zapada si din timp in timp erau si omoriti, va rog sa consemnati acest amanunt cinic pentru ca incerc sa demonstrez un lucru. Adica nu erau transportati ca niste detinuti, ci ca niste oameni care puteau fi si erau din cind in cind omoriti. Transnistria insasi era un complex de lagare. Unul dintre ele, Bogdanovka, era un loc al mortii la fel ca Auschwitz. Acolo oamenii erau adunati, strinsi intr-un staul de porci si exterminati prin impuscare si ardere. A fost deci o exterminare sistematica. Sigur n-a fost acea „exterminare stiintifica“ ca la Auschwitz. Apropo de aceasta, exista foarte multe proteste germane impotriva omorurilor evreilor folosite de armata romana. Nu din dragoste pentru evrei, ci pentru ca aceste cadavre aruncate puteau produce epidemii periculoase pentru o armata care se indrepta spre front. Din motive de igiena, nemtii voiau o lichidare curata si sistematica, ceea ce nu se intimpla in Transnistria.

Ca orice cetatean matur al Romaniei, in scoala am avut o singura sursa de informare despre cele petrecute in Transnistria – romanul Satra de Zaharia Stancu, care descrie tiganii deportati. Despre ei, despre tiganii de care povestea romanul, de ce nu se mai vorbeste acum?

Se vorbeste. Dar exista o intirziere. Cartea colegului meu Radu Ioanid s-a numit in editia engleza, publicata la Washington, Holocaustul evreilor si al tiganilor. Fireste, e de datoria istoriografiei sa dezvaluie atrocitatile comise de guvernul Antonescu impotriva populatiei rome. E un fapt istoric centralitatea „problemei evreiesti“ in timpul regimului Antonescu. El insusi avea sa spuna, la un moment dat, pentru mine important nu este razboiul impotriva bolsevicilor, pentru mine important este razboiul impotriva evreilor.

Care este sensul corect al acestui cuvint foarte folosit, dar putin cunoscut – Holocaust?

O definitie filologica nu este importanta in istorie. Un fenomen grav in istorie primeste un nume si ramine cu acest nume datorita faptului ca asa a fost. Holocaust inseamna exterminarea sistematica a evreilor in perioada respectiva. Inseamna o politica de exterminare si inseamna lipsirea unor oameni de drepturile de baza. In general aceste doua elemente dau sensul cuvintului. Astazi se incearca ocolirea fondului problemei, prin „retragerea“ in discutii savante filologice. Eu vad in aceasta metoda o incercare de a fugi de esenta problemei.

Cum se defineste, in opinia dv., fenomenul numit Holocaust?

Continutul capitolului romanesc al Holocaustului este dat de urmatoarele fapte: 1. Faptul ca o populatie in integralitatea sa – nu conteaza starea materiala, orientarea politica, religiosi sau laici – este scoasa de sub scutul legii. E vorba de posesori ai cetateniei romane. Deci un singur numitor comun: evreitatea. Acesti oameni, prin legislatia evreiasca a lui Ion Antonescu, sint spoliati economic, li se confisca proprietatile, sint dati afara din casele lor, elevii si studentii sint exclusi din sistemul de invatamint de toate gradele, specialistii: ingineri – printre ei si regretatul meu parinte –, avocati, medici, artisti sint scosi din breslele profesionale – barou, asociatia inginerilor, sindicatul scriitorilor etc. – si sint siliti sa-si cistige piinea prin tot felul de munci ocazionale. Se iau impotriva lor masuri umilitoare, precum confiscarea aparatelor de radio etc. In mare se poate spune ca devin cetateni de rang inferior. O data cu aceasta degradare civica se pot astepta la orice! Viata lor nu mai are aceeasi valoare cu a vecinului neevreu. 2. Au loc pogromuri, la Bucuresti – in perioada guvernarii legionare si apoi in ajunul si imediat dupa inceperea razboiului intr-o serie de centre, din care cel mai important a fost la Iasi, in iunie 1941. 3. Deportarea aproape integrala a populatiei din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Incercarea de a se face o deosebire intre cele doua regiuni si restul tarii e un simplu joc, ele erau regiuni romanesti. De altfel au fost deportati si evrei din sudul Bucovinei, regiune ce nu fusese sub ocupatie sovietica in perioada 1940-1941. 4. Atrocitati impotriva populatiei evreiesti din Ucraina. Nu cred ca crimele din Odessa pot fi puse pe seama altora decit a guvernului si a armatei romane. 5. Conceperea planului de deportare – in valuri – incepind cu cei din sudul Transilvaniei si Banat – a tuturor evreilor din Romania. Plan de care am vorbit mai inainte.

Cercetarea Holocaustului este mult mai mediatizata decit, sa spunem, cercetarea…

Perioadei lui Carol cel Mare...

Pentru exteriorul comunitatii istoricilor pare foarte important raspunsul intrebarii la ce foloseste cercetarea Holocaustului? Dv. ce finalitati ii conferiti?

Are o semnificatie foarte importanta. Am incheiat un secol care incepe, in mod figurativ, cu pogromul de la Chisinau in 1930 si se termina cu represiunile grave din fosta Iugoslavie. Deci un secol al lagarelor, un secol al exterminarii fara precedent care este in acelasi timp un secol al dezvoltarii fara precedent a stiintei, a culturii. Un secol in care apare computerul, un secol in care televiziunea se impune ca o putere foarte mare, in care formele de comunicare intre oameni sint revolutionate, in care corespondam si noi prin Internet... Cind l-am incheiat, ne-a fost frica cind am trecut pragul de la un mileniu la altul ca se intimpla ceva cu aceste computere. Daca vine sau nu acel val, si n-a venit. Poate ar trebui acum, dupa ce ne-am linistit, sa ne gindim putin si asupra semnificatiei umane, ce s-a intimplat si unde ne ducem. Sa ne gindim si ca cea mai grava reprimare care a existat a fost la mijlocul secolului trecut si inseamna Holocaust. E fara precedent, dar ca sa fie fara urmare trebuie sa o analizam si sa o cercetam. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, multi spun ca Holocaustul, cercetarea Holocaustului este – sa retineti in ghilimele foarte ingrosate – „o afacere evreiasca“. Ii intereseaza pe evrei, e importanta pentru evrei, evreii vor… Intreb: de ce? Sigur ca pentru evrei, care au fost victime principale, Holocaustul a insemnat o trauma enorma, dar inca nu s-a raspuns la toate intrebarile de ordin politic, ideologic, teologic. Apropo de teologic, foarte multi evrei care au scapat au negat existenta lui Dumnezeu. Ceea ce e si firesc poate – daca Dumnezeu a permis sa se intimple ceea ce s-a intimplat, inseamna ca Dumnezeu nu exista. Sau daca exista, nu merita sa-i dam vreo cinstire. Sau dimpotriva, au devenit foarte religiosi. Deci impactul este foarte puternic. Dar mult mai importanta este cercetarea acestei tragedii de catre societatile in mijlocul carora s-a petrecut, trebuie pusa in permanenta intrebarea: „Cum a fost posibil?“. E vorba, in primul rind, despre responsabilitatea tortionarului, dar si a celor care au fost martori tacuti si nepasatori. Din acest punct de vedere mi s-a parut foarte interesant un articol al Magdalenei Boiangiu intitulat Ferestre inchise. Despre indiferenta martorilor la deportarea evreilor, aparut recent intr-o publicatie a Institutului Goethe din Bucuresti.

Secolul incheiat e plin de orori care – sint de acord cu dv. – ridica chestiuni mult mai complexe decit priceperea si munca istoricului. Se pune chestiunea grava a studiului naturii umane si a contextelor care transforma oameni normali in criminali. Citeva date de referinta ale secolului trecut ne-ar putea determina sa-l denumim „secolul crimei in masa“. Redau citeva cifre dintr-o statistica prezentata de Tzvetan Todorov, unul dintre analistii acestor fenomene umane exceptionale. Primul razboi mondial: 8,5 milioane de morti pe fronturi, aproape 10 milioane din rindul populatiei civile, 6 milioane de invalizi. Rusia sovietica – 5 milioane de morti in razboiul civil, 4 milioane de victime ale represiunii, 6 milioane de morti in vremea foametei din 1932-1933. Al doilea razboi mondial – 35 milioane de morti doar in Europa. Statisticile se raporteaza, in general, la Europa. Dar n-a fost doar acesta un continent singeros. In Cambodgia, spre exemplu, in timpul regimului comunist al lui Pol Pot, toti cei care nu sustineau proiectul de creare a omului nou au fost ucisi – unul din sapte cetateni ai tarii... Cum ajung oamenii sa savirseasca asemenea orori? Cercetarile de psihologie demonstreaza ca, in general, tortionarii nu sint niste psihopati, ci apartin categoriei oamenilor obedienti...

Putem in felul acesta reveni la intrebarea de ce e important Holocaustul. Pentru evrei este desigur important, dar eu zic ca este mult mai important pentru celelalte popoare care nu au fost victime, din mijlocul carora s-au ridicat cei care au ordonat asasinatele. In primul rind, Germania. Dar Germania n-a fost singura. Este mult mai important pentru ei. Ca sa inainteze, trebuie asumate niste responsabilitati. Nu poti sa treci intr-o etapa noua fara sa-ti asumi niste responsabilitati. Nu poti sa treci in secolul XXI, pastrind niste clisee din secolul al XIX-lea cum ar fi romantismul acesta „ce bine era intr-o civilizatie rurala...“. Poate era bine, poate nu era bine, dar nu poti sa inaintezi cu acel model in secolul XXI. Germania hitlerista este principala vinovata si Hitler este autorul principal al acestor planuri monstruoase. Dar efectul acestui plan ar fi fost mult mai redus daca n-ar fi existat colaborarea citeodata entuziasta a altor popoare, a oamenilor din politie, din armata, din birocratiile diverselor state. Inclusiv in tari cu grad de civilizatie ridicat si chiar cu traditie democratica. Sa nu uitam de Franta regimului de la Vichy, de unde au fost deportati multi oameni la Auschwitz...

Dv. vorbeati de responsabilitati. Ceea ce s-a intimplat este bine de stiut si trebuie folosit exemplul consecintelor ca mijloc de avertizare in fata nationalismului, populismului sau fanatismului religios. Dar nu poti sa platesti in istorie, cred, nimic. Cum, in fata justitiei, nici fiul nu poate ispasi pedeapsa de criminal a tatalui sau...

Nu e vorba de platit. E vorba de asumare ca sa ne putem feri de o repetitie. Un interes national al popoarelor despre care am vorbit este asumarea acestor raspunderi pentru ca prin asta se despart de o greutate, de o ghiulea.

Intr-un ziar de mare tiraj din Romania – nu intr-o publicatie de specialitate – erati citat, este adevarat, nu de catre gazetarul ce semneaza articolul, ci de catre un alt istoric, ca sustinator al opiniei ca romanii vor trebui sa plateasca despagubiri atunci cind cercetarile istorice vor dovedi consecintele politicilor antievreiesti din timpul guvernarilor de dreapta. Cum comentati informatia aceasta?

Da, cunosc citarea din Evenimentul zilei. Din pacate, afirmatia mea este scoasa din context. Am spus ca, fireste, este necesar sa se plateasca despagubiri tuturor celor care au fost spoliati de totalitarismul de dreapta sau de stinga. Aceasta nu e o problema „evreiasca“, ci una generala. Ideea este ca noua Romanie recunoaste principiul sacrosanct al proprietatii si ii despagubeste pe cei spoliati, fie evrei in perioada Antonescu, fie romani, evrei, unguri, germani in perioada comunista. Asta am spus, dar nu in contextul discutiei despre Holocaust. Regret ca ziarul nu a gasit de cuviinta sa publice lamuririle mele ulterioare. Regret, printre altele, pentru ca apreciez ziarul Evenimentul zilei. In general, incercarea de a prezenta problema asumarii Holocaustului ca pe o problema financiara este inca o cale de a distorsiona discutia autentica, de „a trage trenul pe linie moarta“.

Care este stadiul actual al temei Holocaustului in istoriografia din Romania?

Problema nu e simpla si nu vreau sa ascund ca inca e greu sa fie discutata deschis. Una dintre cauze a fost deja amintita, tacerea indelungata de decenii. Alt grup de cauze este intelegerea diferita a disciplinei istorice. Conceptual, istoricul a fost invatat ca istoria e un instrument al educatiei patriotice, al formarii omului nou. In acest context, cercetatorul istoric a fost invatat sa se solidarizeze cu obiectul cercetarii sale. Nu intimplator se folosesc termeni de „ai nostri“ pentru… armata lui Mihai Viteazu… De aici dificultatea de a discuta un subiect cu inalt grad de dificultate. Deci, pe de-o parte, este o incercare de a „ameti“ subiectul, de a vorbi de el, dar, de fapt, de a nu vorbi. In acelasi timp, in cadrul mai multor universitati din Romania: Universitatea „Babes-Bolyai“ din Cluj sau Universitatea Bucuresti, se aud si alte voci, care vorbesc deschis despre problema Holocaustului. Marea speranta este „cresterea“ si „maturizarea“ tinerei generatii de cercetatori. Am avut multe discutii cu tineri cercetatori, doctoranzi, masteranzi sau tineri profesori din invatamintul preuniversitar si am fost placut surprins de capacitatea lor de a discuta deschis problematica Holocaustului, decrisparea lor. Ca istoric, nu pot sa nu observ avansul pe care il au politologii in aceasta directie. Indrumati de universitari, care inteleg importanta fenomenului Holocaustului, ca George Voicu sau Stelian Tanase, ei i-au depasit pe colegii istorici in abordarea fenomenului. Aceasta prezenta tinara ma umple de optimism si e mult mai importanta decit asertiunile unuia sau altuia dintre politicieni, cu gindul la viitorul sondaj de opinie.

V-ati nascut si ati trait multi ani in Romania. Credeti ca romanii sint mai
antisemiti decit alte popoare?

In general, sint impotriva formularii „popor antisemit“ sau „popor mai antisemit“ ori a ideii de a masura antisemitismul unui popor. Eu nu cred ca exista popoare antisemite. Exista popoare la care a existat educatie antisemita, exista popoare in care a existat antisemitismul la nivel guvernamental, un antisemitism de stat. Nu cred ca se poate vorbi despre popoare antisemite. In contextul acesta, eu nu vorbesc niciodata de poporul roman ca de un popor antisemit. Vorbesc insa de o traditie antisemita in cadrul civilizatiei romanesti, care exista...

In prezent se spune ca in Romania avem „un antisemitism fara evrei“. Asa o fi, oare?

Se aplica aceasta nu numai in Romania, ci in multe alte tari – un antisemitism impotriva unei populatii care practic nu mai exista. Exista o comunitate ai carei membri au virsta ridicata, care nu mai sint activi decit, vorba aceea, numarati pe degete! Multi, inclusiv comunistii, au incercat sa demonstreze ca antisemitismul este produs de evrei. Antisemitismul nu este produs de evrei. Antisemitismul este produs de o serie de cauze sociale, economice s.a.m.d.

Ce v-ar placea sa „scoateti la lumina“ in viitorul apropiat din arhivele romanesti?

De obicei, nu afli ce-ti place. As vrea sa-mi pot continua cercetarile. Chiar daca mi-am scris, de fapt, cartea, cred ca nu voi fi in stare sa ma opresc aici si sa nu ma mai ocup de alte aspecte ale perioadei comuniste. Eu cred ca cercetarea istoriei evreilor in perioada comunista, ca si cercetarea altor minoritati – si alte minoritati au probleme foarte importante in perioada comunista: deportarea germanilor, niste masuri antimaghiare, nivelarea tuturor, inchiderea oricaror scoli confesionale etc. –, se poate face prin cercetarea comunismului ca atare. Mai cred ca exista in Romania si in Estul Europei, in general, o retinere in a studia fenomenul comunist din diverse motive. Exista un leit-motiv, in care eu nu cred, ca-i prea aproape. Ce inseamna prea aproape? Nu avem cu cine, impresiile sint prea apropiate, trairile afective sint prea puternice... Eu cred ca in stiinta nu trebuie sa existe probleme afective. Cercetatorul – spre asta tindem, catre aceasta tind si eu – trebuie sa fie, de fapt, un chirurg care judeca la rece, cu manusi si halat alb curat. Sa nu ia virusii care vin din arhive, sa nu cada prada lor. Sa mentina distanta, nu neaparat in timp, ci sa aiba o distanta ideologica pentru a cerceta.

Ce „ne invata“, in principal, comunismul?

Cred ca cercetarea fenomenului comunist, de exemplu acum, dupa 11 septembrie 2001, cind problema lumii este terorismul, devine foarte importanta. Ar trebui sa ne intoarcem sa-l cercetam pe Lenin, pentru ca eu cred ca primul teoretician sistematic al terorismului este Lenin. El a condus grupul terorist care preia puterea, indiferent daca are sau nu majoritate. Este un grup de oameni hotariti, bine indoctrinati, bine legati intre ei cu legaturi de asemenea structura incit pot face orice. Inclusiv sa atace cu avioanele doua turnuri din centrul celui mai puternic stat. Cercetarea comunismului este importanta pentru foarte multe aspecte si ar trebui facuta. Cu incercarea de a avea distanta nu in timp si nu geografica, ci distanta ideologica pentru a studia formele acestei structuri, problemele, rolul conducator al partidului care insemna de fapt controlul intregii societati, nivelarea intregii societati, ingineria sociala a regimului, formarea unui anumit tip de om... Pe care, in parte, din pacate, l-au format. Noi speram atunci ca e o vorba goala. Toate acestea sint probleme foarte interesante. Si stiu ca sinteti de aceeasi parere. Cred ca ne-am intilnit in pasiunea pentru cercetarea acestei perioade anormale. Cred ca au aparut deja o serie de lucrari importante – printre ele si cartea pe care ati scris-o despre Lucretiu Patrascanu, care este una dintre cele mai bune analize ale perioadei staliniste din Romania si vine sa lumineze acea perioada neagra care este perioada comunista.

http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=9416
Lia Roberts - de COVERDALE la: 08/03/2004 13:10:57
(la: Lia Roberts candidata la presedintie)
Trebuie sa recunosc: articolul publicat in "Academia Catavencu" este facut de un profesionist. Inainte de toate observ ca ziarul are surse bine informate. Nu de buna credinta neaparat , dar cu certitudine bine informate. Altfel cum se explica faptul ca ziaristul semnatar al articolului, stia de intalnirea doamnei LIA ROBERTS cu Virgil MAGUREANU?? V ati pus intrebarea aceasta? Sa tregem concluzia ca LIA a avut un corespondent al "ACADEMIEI CATAVENCU" pe urmele sale cand a fost in SUA? Putin probabil. Sa tragem concluzia ca ziarul cu pricina este informat de profesionisti in domeniu? Adica de membrii ai serviciilor de informatii? Raspundeti voi! Merg mai departe, si avansez si eu un scenariu de sorginte oculta la fel ca semnatarul articolului. Daca "AC. CATAVENCU" foloseste informatii la care au acces doar angajatii serviciilor de profil, cine este in spatele acestui articol? Ce persoana,sau mai degraba ce grup de interese?
V ati prins? Raspunsul sta in scenariul imaginat in "AC. CATAVENCU" Cine presupune ziaristul ca va fi afectat de participarea LIEI la candidatura pt. Presedintie?
Urmariti apoi "impartialitatea" acestui articol...LIA este atacata atat in planul vietii personale, cat si pe plan profesional. Este discreditata total, mergandu se pana la remarci rautacioase. Urmeaza discreditarea celor care au inconjurat o la momentul lansarii pe scena politica romaneasca.
Apoi punctul culminant al articolului, scenariul imaginat in a "justifica" prezenta LIEI pe scena politica romaneasca. Ce place cel mai mult romanului? Ce "prinde" cel mai bine? CONSPIRATIA! Totul este o conspiratie. Venirea LIEI, interesele americanilor, interesele europenilor, interesele lui ILIESCU, interesele lui VADIM, toate aceste interese sunt oculte. Doar STOLO-BASESCU nu fac parte din aceasta "conspiratie' mondiala. Ei sunt "miezul"... E bine ca noi "prostimea" sa avem mintea ocupata cu scenarii? DA! Pentru anumite grupuri de interese, pentru cei care in timp ce noi discutam pe seama scenariilor pe care strategii lor le imagineaza, este f. bine! In acest timp ei se pot concentra la ceea ce i framanta: cum sa mai faca o hotie, o ecscrocherie, o spaga, etc. Haideti sa gandim cu mintile noastre, cei care mai au, atunci cand citim astfel de articole. Stiinta serviciilor de informatii de a manipula nu trebuie nicidecum neglijata. Nu va imaginati ca astia sunt niste securisti tampiti, ca cei care citeau ziarul pe trotuare, cand trecea Ceausescu pe strazile BUCURESTIULUI. Ei au puterea la ora actuala. Sunt infiltrati in toate zonele, sunt printre noi, si ei asigura bunul mers al coruptiei in tara asta. Va imaginati ca cineva poate face ceva in ROMANIA fara acceptul lor? Poate nici LIA nu a avut curajul sa se lanseze fara a discuta intai cu un fost sef al serviciului de informatii....Dar este un "fost"... O voi urmari in continuare pe LIA ROBERTS. Daca ma va convinge, o voi vota. Daca nu , nu o voi vota. Dar nu accept de bune,informatii publicate in ziare care au surse securiste de obtinere a acestora!
Sorin, eu nu cred ca atacul - de SB_one la: 18/03/2004 12:01:30
(la: USS Liberty, sau Cum i-au bubuit israelienii pe americani)
Sorin,
eu nu cred ca atacul a fost voit si cred ca ai dreptate. Cine nu a stat cu pusca in mina( si am senzatia ca f. putzini de aici au
facut-o) intr-o situatzie reala , nu poate crede - in general- situatziile astea.


SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#12361 (raspuns la: #12312) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Raspuns catre Domnul Florin Iaru - de ema word la: 23/03/2004 00:06:20
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")


Stimate Domnule Florin Iaru,


Ma surprinde si nu ma surprinde fateta agresiva a spiritului polemic al Domniei Voastre. Faptul ca ati fost atit de prezent in invocare la discutiile din for din ultima vreme se datoreste faptului ca exista o conferinta activa in Cafeneaua, o conferinta care porneste de la declaratii pe care Dumneavoastra le/ati facut presei culturale si in urma carora ceilalti sint invitati sa discute. Ar fi trebuit sa va obisnuiti, cred, pina la aceasta ora, sa va asumati in intregime conditia de persoana publica, adica acea persoana luata drept barometru de opinii, de moralitate, de cutume s.a. si care este datoare sa impuna in interfata formatoare de opinii a propriului sau contact cu media probleme-far, probleme care dau tonul, care isca polemici, care fac mode. Ma emotioneaza sincer, dar negativ, faptul ca nu ati remarcat in urma lecturii ca aici s/a facut o discutie asupra optzecismului(atacat , vorba vine, fara motive si fara argumente de Monsieur Andre Morariu-si caruia eu i/am furnizat unele repere de lectura care includeau si opera Dumneavoastra), iara nu asupra Domniei Voastre. Cit despre tonul cvasi-injurios pe care l/ati adoptat in ultimul raspuns al Domniei Voastre, orice psihanalist v/ar spune ca degajati o anxietate ce bruiaza comunicarea, iar amplitudinea acestei anxietati denota un confortabil misoginism in care v/ati instalat ca intr/un uter de care nu reusiti sa va desprindeti nici acum, la o virsta de aur a marelui Poet care sinteti si dupa ce, iata, au trecut ceva anisori de cind ati strigat editorial:"Innebunesc si/mi pare rau !"
Stimate Domnule Florin Iaru, faptul ca indrazniti in ultimele rinduri pe care le scrieti sa insinuati ca, vezi Doamne, pseudonimul Ema Word ar putea fi codul unei persoane de la SRI care va spioneaza discutiile in site mi se pare o abjectie incalificabila, un recurs la cea mai mare mizerie bolsevica ce pluteste rezidual in anumite minti infierbintate si, in ultima instanta, o mostra din acea fundamentalista arta a masculului de a taia firul unei discutii cu o persoana de sex frumos-inteligent-subtil printr/o lovitura de ghioaga. (Remarc cu tristete, de altfel, ca in ultima vreme metodele bolsevice isi fac din nou loc in mentalitatea publica: in lipsa de argumente, in lipsa de fapte, daca cineva vrea sa/si anihileze un adversar de opinii pe care nu/l poate dobori cu armele fair-play ale polemicii cordiale, atunci il anatemizeaza in public cu suspiciunea de a fi facut parte din politia politica. Iar aceasta toxina publica otraveste si condamna definitiv persoana atacata prin aceste mijloace ale media. Metoda, pe care ati utilizat/o si Domnia Voastra aici, a fost introdusa tocmai de politiile politice la care faceti referinta, pentru a/si denigra si anihila adversarii. Ea este cotata, in bunele manuale deontologice, drept crima morala, prin marele delict ce se face atentind cu rea credinta dar cu buna stiinta la imaginea publica a unei persoane. Intr/un fel, admiratiei pe care o am fata de arta Domniei Voastre, ii adaug faptul de a deplinge ca ati ajuns sa procedati, ca in anii 50, "oamenii de bine".)

Pentru informarea Dumneavoastra, va precizez ca eu, spre deosebire de multi mari anticomunisti cu carnet rosu de partid, nici macar nu am fost membru PCR iar relatia pe care am avut/o cu regimul a fost una de mare ostilitate(numai ca nu ma dau in stamba ca atitia "disidenti", nascuti ca ciupercile dupa ploaie,din chiar cuiburile de PCR, atunci cind dictatura a cazut si cind activitatea adevaratilor disidenti-destul de bruiata si marginalizata astazi-, daduse, intr/un fel, roadele scontate, chiar daca tirzii).

Desigur, restul e tacere...


#12613 (raspuns la: #12504) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Al doilea straigat pentru Ema de la experimentalista Meduza! - de Ovidiu Bufnila la: 23/03/2004 02:39:15
(la: Florin Iaru: "In 1989 s-a terminat cu optzecismul")
Hei, Emaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Sa stii ca te ador pentru ca te revendici a fi despicatoare de cai: PECERIST, NEPECERIST. Uite, eu am fost de toate: pionier, utecist si membru de partid. Numai ca ceea ce nu intelegi tu e urmatoarea kestie: ca exista si alte cai! Este calea luptatorului pervers care viruseaza, care cotrobaie in maruntaiele fiarei si care salveaza si construieste. Si luptatorul de aceasta sorginte nu se expliciteaza ci actioneaza. Va trebui sa inveti ceva mai multe lucruri despre Razboiul Lumii. Au scris despre razboiul asta in cheie Borges, Marquez, Lucas, Mircea Horia Simionescu, si multi, multi altii. sa nu cazi in capcana. Sunt o Enciclopedie Fictionala! Sunt o Mare Meduza! Ema, depaseste desuetele acceptii despre Literatura si Revolutie, despre Insurgenta si Literatura! Iti aduci aminte ca in anii '20 New York isi dorea sa fie Moscova? Stii de ce au facut americanii Ultimul Samurai? Stii ca mi-e draga Sandra Brown? Si vreau cat mai multe telenovele? POTI INTELEGE DE CE? Nu poti intelege de ce. CRIMA nu poate fi scoasa din joc prin condamnarea criminalului. Ce ramane din crimele comunistilor? ELE AU RAMAS. Crimele din lagare au ramas. Crima de la Hirosima a ramas. CRIMA ramane intotdeauna, akolo, in umbra. Ia forme, crima. Se cununa cu mediocritatea! Nu cu un cenaclu se face istorie si nici cu calofilie sau cu lansari de carte. Ele au rostuiri mult mai profunde decat le dam noi. Cartile, scriitorii, literatura au un ROL PROFUND nu de forma asa cum il consideri tu. Am cerut sa ma fac membru de partid pentru ca sunt un luptator PERVERS! Sigur ca nu vei crede asta. Seamana a ratacire. Tu spui ca nu ai fost membra de partid. Te joci cu_culpa colectiva? Lasa-l pe Jaspers in pace. A sosit timpul sa ne asumam CRIMA ca pe un rau pe care trebuie sa-l scoatem din noi. Eu nu te judec. TU INCERCI SA-L JUDECI pe Florin Iaru? Pe mine m-a mirat cand a zis ceva nu stiu cum de poezia de azi. Dar Florin Iaru e un bun luptator. Numai ca, draga Ema, TU NU VEZI! Florin Iaru nu indraznesti ci PROPUNE un scenariu in privinta ta. Asta nu e kestiune de bolsevism! Ha, ha, ha! Ema, dar tu care vorbesti despre americani insemana ca nu intelegi ce-ti spune Florin Iaru! Si in ce cheie o spune! TU ESTI ATINSA cred de bolsevism! Imaprti lumea in buni si rai. In sovietici si americani. Pai, Ema, cu dragoste iti spun, tu esti IN EROARE! Florin Iaru e un scriitor liber! Nu are nevoie de avocat. Nu sunt avocatul lui. Daca nu ma insel, Florin Iaru NU A FOST MEMBRU DE PARTID! Gresesc? Parca nu. Pai tot esafodajul tau Ema cade. Spui ca-l pretuiesti pe scriitorul Florin Iaru? Pai, Ema, n-ai inteles nimic din opera lui. Si ce te burzuluiesti asa? Spui de polemica? Tu nu faci polemica! Tu esti intr-o totala eroare asupra Culturii Romane pe care nu ti-o asumi pentru ca nu ai a-ti asuma tragicul. Tu imparti lumea si se pare ca o recunosti de la bolsevism incoace. Dar fundamentele?
Ema, te pretuiesc.
Ma bucur ca prilejuiesti dezvoltarea unui dialog bestial. Poate ca impreuna vom zvacni inainte.
'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''


Raspuns catre Domnul Florin Iaru
#12613, de ema word la Tue, 23/03/2004 - 08:06


Stimate Domnule Florin Iaru,


Ma surprinde si nu ma surprinde fateta agresiva a spiritului polemic al Domniei Voastre. Faptul ca ati fost atit de prezent in invocare la discutiile din for din ultima vreme se datoreste faptului ca exista o conferinta activa in Cafeneaua, o conferinta care porneste de la declaratii pe care Dumneavoastra le/ati facut presei culturale si in urma carora ceilalti sint invitati sa discute. Ar fi trebuit sa va obisnuiti, cred, pina la aceasta ora, sa va asumati in intregime conditia de persoana publica, adica acea persoana luata drept barometru de opinii, de moralitate, de cutume s.a. si care este datoare sa impuna in interfata formatoare de opinii a propriului sau contact cu media probleme-far, probleme care dau tonul, care isca polemici, care fac mode. Ma emotioneaza sincer, dar negativ, faptul ca nu ati remarcat in urma lecturii ca aici s/a facut o discutie asupra optzecismului(atacat , vorba vine, fara motive si fara argumente de Monsieur Andre Morariu-si caruia eu i/am furnizat unele repere de lectura care includeau si opera Dumneavoastra), iara nu asupra Domniei Voastre. Cit despre tonul cvasi-injurios pe care l/ati adoptat in ultimul raspuns al Domniei Voastre, orice psihanalist v/ar spune ca degajati o anxietate ce bruiaza comunicarea, iar amplitudinea acestei anxietati denota un confortabil misoginism in care v/ati instalat ca intr/un uter de care nu reusiti sa va desprindeti nici acum, la o virsta de aur a marelui Poet care sinteti si dupa ce, iata, au trecut ceva anisori de cind ati strigat editorial:"Innebunesc si/mi pare rau !"
Stimate Domnule Florin Iaru, faptul ca indrazniti in ultimele rinduri pe care le scrieti sa insinuati ca, vezi Doamne, pseudonimul Ema Word ar putea fi codul unei persoane de la SRI care va spioneaza discutiile in site mi se pare o abjectie incalificabila, un recurs la cea mai mare mizerie bolsevica ce pluteste rezidual in anumite minti infierbintate si, in ultima instanta, o mostra din acea fundamentalista arta a masculului de a taia firul unei discutii cu o persoana de sex frumos-inteligent-subtil printr/o lovitura de ghioaga. (Remarc cu tristete, de altfel, ca in ultima vreme metodele bolsevice isi fac din nou loc in mentalitatea publica: in lipsa de argumente, in lipsa de fapte, daca cineva vrea sa/si anihileze un adversar de opinii pe care nu/l poate dobori cu armele fair-play ale polemicii cordiale, atunci il anatemizeaza in public cu suspiciunea de a fi facut parte din politia politica. Iar aceasta toxina publica otraveste si condamna definitiv persoana atacata prin aceste mijloace ale media. Metoda, pe care ati utilizat/o si Domnia Voastra aici, a fost introdusa tocmai de politiile politice la care faceti referinta, pentru a/si denigra si anihila adversarii. Ea este cotata, in bunele manuale deontologice, drept crima morala, prin marele delict ce se face atentind cu rea credinta dar cu buna stiinta la imaginea publica a unei persoane. Intr/un fel, admiratiei pe care o am fata de arta Domniei Voastre, ii adaug faptul de a deplinge ca ati ajuns sa procedati, ca in anii 50, "oamenii de bine".)

Pentru informarea Dumneavoastra, va precizez ca eu, spre deosebire de multi mari anticomunisti cu carnet rosu de partid, nici macar nu am fost membru PCR iar relatia pe care am avut/o cu regimul a fost una de mare ostilitate(numai ca nu ma dau in stamba ca atitia "disidenti", nascuti ca ciupercile dupa ploaie,din chiar cuiburile de PCR, atunci cind dictatura a cazut si cind activitatea adevaratilor disidenti-destul de bruiata si marginalizata astazi-, daduse, intr/un fel, roadele scontate, chiar daca tirzii).

Desigur, restul e tacere...



#12622 (raspuns la: #12613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...