comentarii

"De cele mai multe ori parintele care lasa avere copiilor le transmite si calitatile prin care a facut averea: "


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Buna seara parinte Iulian,i - de SB_one la: 19/11/2003 13:26:43
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna seara parinte Iulian,
imi cer permisiunea sa transmit link-ul parohiilor ro din frantza:

http://www.mitropolia-paris.ro/?subject=parohii/index&lang=fr#france

Poate se gaseste cite ceva ptr. fiecare!

Revenind sa situatzia preotului din diaspora, vreau sa spun celor care "asculta" aici ca sint numeroase solutzii si anume egala cu numarul celor dornici sa sustzina formarea si intretzinera acestor parohii. Vorbesc acum in cunostintza de cauza ptr. ca in zona unde locuiesc am reusit sa platim salariul preotului nostru paroh de un an ( nu are dreptul de lucru si e casatorit; fara copii, ca si Dvs., doctorand..fost, acum a terminat etc, etc.)

Iaca, o mina de voinici au hotarit sa faca minuni ( si nu ne e usor) ptr. romanii din zona si pina acum au reushit! Poate si acolo cei ce -si doersc o biserica romaneasca vor intzelege ca fara eforturi personale nu se face nimic. Sa ne reamintim ca Biserica si limba romana ne-a tzinut unitzi( totusi) de-a lungul veacurilor.
#4745 (raspuns la: #4723) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Hai sa va spun o chestie - de LMC la: 23/09/2004 19:26:55
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
Eram odata pe strada cu masina oprita la un semafor. In dreapta mea pe trotuar doua fete adolescente asteptau sa treaca strada pe trecerea de pedestri. Mi-au atras atentia pentru ca una dintre ele se tot tinea cu miinile de fund, si nu pricepeam de ce. Era imbracata intr-un mini, super mini. Fustita din aia cum o mai vezi pe Paris Hilton ca isi ia pe ea, cu volanase pornite aproape chiar din talie. Afara batea un pic vintul si ma gindeam ca poate de aia se tine cu miinile de fund ca sa nu-i fluture fustita in sus. Dar la un moment dat cind s-au pornit amindoua sa treaca strada, si-a luat miinile jos, ca la numai citiva pasi sa-i ia vintul fustita in aer. Si ce sa vezi, fata noastra era cu fundul gol, probabil avea doar un thong pe ea. Cam nasol moment, pentru ca nu eram eu singura pe strada ca sa o vad. Ma gindeam sa ma opresc si sa le intreb daca nu vor sa le duc acasa sa se schimbe, gindindu-ma nu cumva sa se lege vre-un dobitoc de ele si sa le faca ceva. Dar n-am facut-o. Oricum eu nu stiu cum parintii le lasa sa-si cumpere asa ceva si-apoi sa le trimita pe strada in halul acela. Dar mai mult de atit nu stiu de ce timpitii astia de la creatia de moda fac asemenea haine pentru fete.
#23199 (raspuns la: #23133) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dragonfly - de carapiscum la: 09/02/2005 05:14:47
(la: De ce traiesc femeile mai mult decit barbatii)
Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#35732 (raspuns la: #35463) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
past & copy - de carapiscum la: 11/02/2005 02:28:13
(la: Copiii o "problema" de rezolvat...)
Retranscriu mesajul de mai jos pe care l-am trecut intai la subiectul "de ce traiesc femeile mai mult decat barbatii?".

Adresat lui Dragonfly:
"Uneori este asa precum spui, sau sa admit ca de cele mai multe ori. Cu toate astea nu trebuie uitat faptul ca cele mai grele munci fizice (uneori chiar si psihice pt. ca, nu-i asa, simtirea barbatului nu se poate compara cu a femeii- si invers) le presteaza barbatii. De aia femeile nu se ocupa de turnat betoane, de ridicat case din temelii, de asfaltat strazi, de construit si intretinut masini samd. Firea femeii este de asa natura ca pur si simplu nu are cum se ocupa de asa lucruri dificile fara a cadea lata. Exista si exceptii, insa astea doar intaresc regula. As vrea eu s-o vad pe femeia aia care isi pune sotul sa aiba grija de copii pt. cateva zile in timp ce ea se duce si sapa la gradina cu cazmaua in soarele dogoritor de vara. SI daca femeile in general se lauda cu faptul ca sunt cele mai bune in a oferi educatie copiilor, atunci de ce se mai plang de neputintele barbatilor care ar trebui printre altele sa faca si aceste lucruri pt. a le lasa lor ceva timp liber in plus? Nu cumva asta e doar o chestie menita sa-i puna in lumina proasta pe barbati si sa le dea femeilor satisfactia (indreptatita, dupa parerea lor) de a-si consuma timpul numai pt. ele? Ce vreau eu sa spun e ca depinde de la caz la caz si dupa cum se inteleg cei doi. Dar daca tu sau ea ati luat impreuna niste decizii intr-un anumit moment al vietii si dupa aia ati descoperit ca aveti alte prioritati in viata decat cele din inceput (deh, lumea se mai schimba, se mai emancipeaza, mai merge prin cele strainataturi, mai vede traiul usor- ca sa nu zic usuratic- al unor femei lipsite de scrupule si de bun simt pt. familia pe care au intemeiat-o, mai gaseste cu cale ca merita mai mult decat partenerul fiindca ea pune/investeste peste puterea lui de a "restitui"), deci daca prioritatile se schimba in timp, de ce nu mai ramane macar amintirea faptului ca inainte de a ajunge sa constientizam asta am fost niste persoane care ne-am gandit initial la binele familiei intregi si abia apoi la binele personal? Eu asa cred, ca atat femeile cat si barbatii ajung sa-si puna astfel de probleme atunci cand forteaza lucrurile si vor sa obtina in mod cu totul egoist ceva doar pt. binele si fericirea proprie, lasand la o parte binele conjugal. Asta am facut si eu intr-o oarecare masura, asta cred eu ca facem noi toti. Probabil un f. mic procent dintre noi este capabil de a tine cont de acest aspect pana la sfarsitul vietii. Fiecare vrea sa-i fie bine si, de cele mai multe ori, fara a depune un efort personal. Fiecare asteapta sa-i fie daruit din partea celuilalt, daca se poate fara nici cel mai mic gest de multumire. Doar auto/satisfactia si auto/suficienta de a primi pt. cine/ce suntem noi (si ce meritam) sunt vizate, atata tot. Stiti ce cred eu, ca daca lumea toata n-ar fi abuzat atata de mandria asta care mananca pur si simplu rarunchii societatii moderne si daca fiecare ar fi invatat sa plece capul acolo unde trebuie- si cand trebuie- astazi n-ar mai fi existat subiect de discutie pe forum aici.
Tu spui ca o femeie munceste mai mult decat un barbat de cel putin 3 ori... Pe ce se bazeaza afirmatia ta? Apoi cu ce suntem noi vinovati ca v-ati nascut neputincioase in anumite privinte?- fizic vorbind. Sau cu ce sunteti voi vinovate ca ne-am nascut noi barbatii fara capacitatea de purtare in pantece a copiilor pe care n-ii dorim? Si tot nu pot intelege de ce majoritatea interpreteaza copiii ca pe un balast/surplus/povara in viata lor. Oare nu sunt acestia prima si cea de pe urma posibila investitie care ne poate aduce bucuria si satisfactia unei vieti cu adevarat implinite? Sau ce ne impiedica pe noi sa ne ingrijim de copiii nostri si in acelasi timp sa ne ocupam si de noi insine? Sau de ce nu i-am implica si pe ei in viata noastra sociala si nu i-am trata ca pe niste membri viabili ai familiei chiar daca sunt bineinteles fara minte destula ca sa inteleaga ce se petrece cu adevarat? Cred eu ca aici se dovedeste discrepanta si parca irealitatea unei situatii existente de facto. Copiii au nevoie de la un capat la celalalt sa li se dovedeasca nu numai dragostea si purtarea de grija din partea parintilor lor, dar si tratarea ca membri cu drepturi depline si egale in lumea si la sanul familiilor in care au luat fiinta. Asa mi se pare corect si logic. Altfel riscam sa facem din ei niste dusmani atat ai timpului nostru, cat si ai lor insisi.
Pe de alta parte ma gandesc la cate beneficii poate aduce in viata unei familii un copil- ca sa nu spun de mai multi. Chiar daca greutatile intretinerii si cresterii lor par insurmontabile uneori, chiar daca regretam decizia luata de a-i avea, chiar daca..., chiar daca..., ce poate fi mai frumos si mai plin de bucurie decat zambetul minunat al acelei mogaldeti cu ochisori sinceri si curati, ce poate fi mai de vis decat sa te uiti dupa ani si ani in urma si sa-i povestesti "la gura sobei" nazdravaniile copilariei?... Ca doar de aia sunt nepotii atat de indragiti de cei batrani, ca abia atunci inteleg si ei (bunicii lor) frumusetea clipelor prin care au trecut ei insisi candva.
Am cunoscut in viata mea familii care au trecut prin pragul unui colaps total cand singurul lor copil s-a sinucis (sau pur si simplu a murit din stie ce cauze nefericite); am cunoscut deasemeni familii care n-au putut avea copii si si-au fortat norocul, ca sa zic asa, luand spre ingrijire copii de la casele ce se ocupa de adoptii; apoi am vazut in lumea asta secularizata in care traiesc si eu ca exista o multime de oameni dispusi sa-si lase averile cainilor si pisicilor (de multe ori viata lor se rezuma doar la a creste si ingriji animale) decat sa faca un bine unor suflete fara ajutor si fara posibilitati reale in viata. E adevarat ce am spus, prioritatile se schimba pe zi ce trece si nu mai suntem interesati de viata umana cat mai ales de cea animala (sau extraterestra, dupa caz). Indraznesc sa spun ca am cazut inca de multa vreme sub simturile animalelor pe care le ingrijim si le iubim parca mai mult decat pe ingerasii de care vorbeam- si sa fiu iertat pt. indrazneala asta, sa nu se interpreteze ca afront adus adevaratilor parinti. Spun acestea indreptand degetul unei maini spre acei prunci muritori de foame si de sete si al celeilalte maini indreptate spre cainii si pisicile care cresc cu carne si arata ca niste batoze de nu mai pot merge pe strada. Si in timp ce unii se scarpina de mizerie si de purici din cauza saraciei, ceilalti se gudura si se scarpina pe dupa urechi (sau se ling in dos dupa excrementele delicioase) din cauza puricilor la fel de grasi si de lenesi ca si gazdele lor. Nu spun ca animalele trebuie sa sufere si sa stea flamande, intreb doar unde a disparut simtirea umana si incotro se indreapta?
Concluzia mea este ca nu copiii sunt o povara pt. noi, ci noi insine devenim o povara pt. ei atunci cand ii tratam ca pe niste hoti/banditi ce ne fura timpul acordat EGO-ului."
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
ii dezmostenim? - de rodi la: 26/04/2005 17:23:47
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Draga Camelia, nu stiu ce as face daca fiul meu mi-ar spune intr-o zi ca e homosexual. Nu sunt in situatia asta, dar marog, pot sa-mi imaginez ca ar fi una din zilele negre din viata mea. Nu am un plan bine stabilit. Desigur ca nu mi-as ascunde dezamagirea (nu sunt genul), iar intrebarea "unde am fost eu sau sotul meu de vina" m-ar urmari o buna perioada de vreme, chiar daca n-as vrea. In mod sigur as avea o lunga discutie cu el. Then I'll take it from there.
In ce priveste dezmostenirea, pot sa-ti dau exemplul vecinului meu, un homosexual cumsecade dealtfel, scotian de origine, la vreo 45 de ani, desi arata cam de 30. Am avut ocazia sa discut cu parintii lui, care-l iubesc s-il viziteaza deseori, l-au ajutat de exemplu anul trecut sa-si vopseasca casa. Ei, si-n timp ce-i admiram noua nuanta de bej a casei, batranul (tatal adica), out of the blue, se uita la mine si-mi zice aproape cu lacrimi in ochi "nu pot sa-nteleg, dupa atatia ani nu pot pur si simplu, e unicul meu fiu... Voi lasa toata mostenirea fiicei mele, care are trei copii". M-a lasat ca la dentist,n-am raspuns nimic, mai ales ca vecinul nu e "out" in neighborhood ( desi toti stim ce e cu prietenul lui care-l viziteaza in fiecare weekend si sta peste noapte ), asa ca ma facusem ca nu stiu nimic... Dar chiar asa Camelia, tu ce-ai face daca ai avea doi baieti sa spunem, unul homosexual, fara copii, altul cu trei copii. Ai imparti averea in doua? Eu zic ca fiecare are dreptul sa-si lase averea cui crede de cuviinta, ca in cazul de fata, cui are nevoie mai multa.

In legatura cu paranoia, sigur nu cred ca incidenta de paranoia e mai mare la homosexuali, dar vreau sa-ti atrag atentia asupra unui lucru. Am mentionat in postarea mea de ieri ca majoritatea heterosexualilor simt repulsie fata de actul sexual dintre doi barbati. Am omis insa sa spun ca si viceversa e valabila deasemenea. Homosexualii ( nu vorbesc de bisexuali ) au repulsie fata de actul sexual dintre femeie si barbat. Draga mea, faptul ca homosexualii nu pot avea sex cu o femeie merge dincolo de simpla indiferenta, sa ne fie clar. Este REPULSIA fata de organele genitale feminine care-i face incapabili de a avea raporturi sexuale cu femeile. Peste indiferenta poti trece, cu o anumita doza de ambitie, peste repulsie nu poti, oricat ai incerca. Asta-i face pe majoritatea homosexualilor, in special pe cei batrani, misogini, si tot asta e motivul pentru care in scolile canadiene, odata cu desfiintarea discriminarii impotriva homosexualilor, se urmareste si desfiintarea discriminarii impotriva heterosexualilor, in special femeilor.
ghinion - de ELLA25 la: 26/04/2005 22:17:59
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Spirite,
Cu mine ai dat-o in bara! Nu ma convingi asa usor. Daca tu ai pretentia ca judeci, nu as vrea sa vad cum arata un yoghin care nu judeca. Vorbele frumoase si modul in care te invarti in jurul cozii sunt demne de invidiat. Smecheria ai prins-o de la maestru dar pana la viclenie mai ai. ramai un mic copil. Mai cauta sa vezi ce inseamna injuratura satanica. Ha, ha, ha. Ma pufneste rasul. Trebuie sa recunosc ca detest intr-adevar MISA si, mai ales pe Bivolaru. In ochii mei ramane un om jalnic. Yoga, este un lucru extraordinar dar nu cea predata la MISA.
Si acu, daca tot iti plac subiectele si numerotarile, sa vedem. Dar ia aminte, nu eu trebuie sa iti aduc tie argumente pentru ca povesti voi yoghinii veti fi in stare sa inventati mereu. Ce faci tu nu ma priveste, ce fac eu iar, pe tine nu te priveste. Cert e ca, locul marelui Grieg este la stalpul infamiei. Daca pentru altceva nu, pentru ca v-a lasat de izbeliste.
Deci:
1. Nu am nici o emotie puternica vizavi de MISA. Stai calm. Ceea ce preda MISA nu e o cale spirituala ci o cacealma. Cat despre onorabilul Grieg, da, am avut ocazia sa vad cum distruge vieti. Cum isi impune influenta nefasta asupra copiilor unei familii si distruge viata parintilor, dar si a copiilor. Am vazut si oameni treziti din cosmarul MISA. Care pot fi in sfarsit liberi de meditatiile menite sa-l intareasca pe "guru". Si am avut ocazia sa constat pe propria piele ce inseamna taberele yoga si cu ce se intorc yoghinii de acolo. Cat despre mustrarile de constiinta, aberezi. Iarta-ma. Chiar iti inchipui ca ar putea regreta cineva ca nu a participat la astfel de chestii? As fi regretat daca nu aveam bunul simt sa vad ce e yoga, dar nu cea predata de MISA. De altfel, instructorii vostri au ajuns, buna parte, acolo unde le e locul.
2. Las-o balta cu reclama la "guru". Ca ne-am lamurit cine e si ce face. Apropo de memorie. Se pare ca a uitat de voi si a disparut in neant. Sau a uitat sa revina din Suedia?Pacat, doar atatea yoghine plang dupa el...
3. Femeile frumoase ale lui Grieg? Ha, ha, ha. o fi spus-o la misto. Sa stii ca cei din fortele speciale vad femei frumoase peste tot. Mai ales prostituatele sunt femei frumoase. Multe dintre ele.
Cu presa, lasa-ma. Sincer, dupa ce ia-ti facut atata reclama in campanie lui Basescu m-as fi si mirat sa nu isi lase cateii sa va dea nitzel avant.Si... acelasi mesaj, las-o balta cu filozofia. Nu te intinde aiurea ca nu sunt curioasa despre "guru" si "minunile" lui. Am realizat o documentare in acest sens si m-am lamurit. Iar pe acest forum trag speranta ca intra oameni normali care nu se vor transforma in adepti MISA.
4. Apropo de desfranare, io ce sa mai zic? Guru al vostru are o inima ca ma mir ca nu crapa daca a iubit toate femeile cu care s-a culcat. Ai fost destept spirite, ca de la punctul doi ne-ai avertizat de memoria pe care o are, deci, probabil isi aminteste de toate naivele cu care s-a culcat. Si daca se intalneste cu mai multe deodata "reia discutia de unde a lasat=o?" Daca nu stiai, dupa Vechiul Testament a aparut Noul, si, bineinteles o noua etapa in viata crestinatatii pe care voi, se pare ca ati uitat-o sau ati chiulit de la studiul ei.
5. Arta binecuvantarii eu o stiu. Da-i linkul la Grieg poate o invata si nu mai are nevoie de foaie.
6. Sa nu comparam scrierile Biblice cu ineptiile. Dar tu de unde esti sigur ca "revelatiile" distinsului "maestru" sunt cele adevarate? Asa ne putem invarti 10 ani in jurul cozii. Nu e vorba aici de traducere ci de cuvinte in plus care se potrivesc precum nuca in perete in acea rugaciune.
7. Mda.. Si sexualitatea asta "divina" inseamna femei prostute care se cred shaktiuri? Si de asta se culca cu toata tabara? ha, ha, ha. Iubirea adevarata intr-un cuplu eu, am atins-o. Si iti spun ceva. pana nu te spovedesti, ori tu, ori altii, nu te impaci tu cu tine, si nu primesti binecuvantarea lui Dumnezeu pentru relatia ta, nu o vei atinge NICIODATA.
8. Nu ti-am cerut explicatii privitoare la cele doua asane. Din moment ce am vorbit despre ele inseamna ca le cunosc. Daca crezi ca ai facut curiosi oameni de pe forum, foarte bine. Iti indeplinisi misiunea de atragere de adepti. care, insa, din comoditate sau dezinteres, se vor multumi sa citeasca, eventual sa se documenteze la o adevarata scoala de yoga, nu la MISA.

PS. Vorbeai pe undeva despre taoism... eu zic sa mai citesti... D

#45759 (raspuns la: #45598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
energie si informatie, donquijote - de om la: 28/07/2005 17:01:51
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Hei, interesanta asociere ai facut intre descantece/blesteme si mantre...hmmm...merita dezvoltat!

Mi-a atras atentia in comentariul tau :
(i) "copii de 10-12 ani care relatau evenimente petrecute inainte de nasterea lor sau desciau locuri in care nu fusesera niciodata"...se pare ca in viata intrauterina copii sunt receptivi si au memorie. Deci daca am lasa vodoo-ul la o parte si am intra pe stiinta...poate parintii lor au fost impresionati de evenimente si sau locuri, iar copii doar au receptionat. Daca imi aduc bine aminte am citit ca un mare dirijor (imi scapa numele, dar internetul este mare ;-)stia niste arii pe de rost fara sa le fii citit/auzit vreo data...explicatia a venit NATURAT = mama lui a ascultat in timpul sarcinii aceste arii de multe ori...asadar atentie la ce spuneti cand sunteti pe cale sa deveniti parinti, ha, ha, ha! Bineinteles ca transmiterea de energie nu este exclusa!

(ii) "pastrata aceasta 'memorie' uneori timp de cateva generatii" se pare ca exista aceasta memorie colectiva...unii mistici o numesc si banca de data AKASHA, daca cineva stie mai mult...please go ahead!
#61958 (raspuns la: #61910) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
omule - de gigi2005 la: 09/08/2005 03:01:11
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
Cred ca o sa fie un comentariu mai lung...
In principiu cam am raspuns la intrebarile tale pe alte postari; incerc sa-ti raspund la obiect cat de mult ma pricep si eu.
De obicei practicile magice nu prea se discuta pentru ca intra totusi in categoria miracolului. religia spune "crede si nu cerceta" eu as spune "nu cerceta aceste legi".

"1-ce este o vraja?" -vraja este o practica magica care foloseste capacitatile extrasenzoriale ale vrajitoarei pentru a arunca asupra "tintei" o actiune rea sau buna. Se bazeaza pe concentrare si pe fortze benefice sau malefice care sunt invocate in descantece. In principiu actioneaza asupra tonusului organismului. Cum sa explic: mintea ta percepe ca esti bolnav, creierul tau simte ca esti bolnav dar tu nu ai nimic. E ca o hipnoza, ca un efect. Actioneaza clar asupra creierului, diferitilor centri nervosi care controleaza anumite functii. De pilda cand vrajitoarea "pune cutzitul" si inteapa momaia, tu simti intzepatura. De ce? Pentru ca influenteaza creierul si induce senzatzia de durere. Nu esti ranit dar poti sangera de moarte pentru ca sistemul tau circulator este dat peste cap.

"2-tehnicile care regleaza bioenergia (ex: acupunctura, cristoterapii, etc) pot repara aceassta perturbare (vraja)? Daca DA...de ce? Daca NU, de ce?" - NU pentru ca acestea trateaza boli reale; aceasta este o boala inchipuita, indusa, nu exista. Ce energii vrei sa reglezi?
Sunt anumite descantece, mai ales cele tamaduitoare, care ar putea avea acelasi efect ca acupunctura, bioenergia sau ce tratamente neconventzionale mai vrei tu.
Dar practicile malefice, folosite pentru influentzarea fizica si psihica a persoanei vizate nu se pot trata astfel. De ce? Nu stiu o explicatie stiintifica. Maleficul, paranormalul insusi nu are o explicatie stiintifica.
E ca practica yoghinilor care isi pot modifica bataile inimii sau temperatura corpului. Ea vine din interior si e ajutata de concentrare si de invocarea spiritelor, ca si la yoghini care ating starea de concentrare tot in urma unor invocari (sa nu-mi sariti in cap, nu ma pricep la yoga. Poate cineva se pricepe si ar putea lamurii acest aspect). Cel putin mintea mea nu gaseste un raspuns. Uite, saptamana viitoare trebuie sa-mi mai soseasca niste carti. Mai citesc si-ti spun sau iti dau referintze despre titlu si autor si citesti singur.

...daca exista prezicatori/astrologi, etc care pot sa prezica si o eventuala VRAJA asupra unei persoane? - nu stiu cat de buni sunt prezicatorii astia...dar in mod sigur o clarvazatoare adevarata poate vedea intentia de vrajitorie sau daca o persoana a fost influentzata prin magie. Chiar si cel influentzat, daca vrea sa creada ca este sub influentze magice (de obicei nu cred asa ceva) si il framanta acest gand poate prevedea faptul ca a fost vrajit.

Cum ti-am raspuns mai devreme, toate invocarile si descatecele se bazeaza pe sugestii de genul : ca ceapa, ca morcovul, ca sarpele, etc.
Mai ales blestemele functioneaza astfel. Uite citeam in cartea cu istoria blestemului ca cele mai tari blesteme sunt in ordine: blestemul parintilor (mama) fatza de copii (da, nu crezi dar exista) si asta nu are leac de dezlegare, este ireversibil; blestemul din dragoste mai ales al fetei dar si al baiatului si blestemul preotzesc.

Sa-ti explic cum actioneaza acest blestem n-as sti sa spun. Dar exista. La fel blestemul din dragoste. Avea Maria Tanase un cantec, "Cine iubeste si lasa" care era dupa un blestem : cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa/ taraisul sarpelui/ si pasul gandacului/ pulberea pamantului/.

Mai multe n-as mai putea sa-ti spun. Mai citesc si mai vorbim.

#64266 (raspuns la: #64049) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
violenta din scutece - de Shtevia la: 14/10/2005 16:52:12
(la: Violenta: un "modus vivendi"?)
Chiar azi am fost la o gradinita particulara, cu staif, cu de toate, unde copiii erau imbracati bine, aveau de toate, unde se vorbeste doar in engleza cu ei, etc. E si cam scump, deci parintii sunt din cei cu bani multi, care isi permit sa investeasca in educatia copiilor. Inainte de aducerea mesei de pranz, unul din baieti a luat scaunul cel mai mare pe care l-a gasit si a inceput sa dea in alt copil, doar asa, fara un motiv aparent. A pus si celalalt mana pe un scaun si se “duelau” asa. Si ceilalti copii se uitau si ii incurajau verbal. I-a despartit educatoarea. De unde vine violenta lor? Cine e responsabil? Ce ii influenteaza?...Nu cred ca la 3-4 ani parintii ii lasa sa vada jurnalul de la 17. Dar, poate, ca ii lasa sa se joace Quake sau Italian job sau mai stiu eu ce alte jocuri violente de pe calculator...

- parintii tai au fost atei ? - de kroko la: 30/08/2006 23:28:29
(la: Intrebari pentru atei)
- parintii tai au fost atei ? s-au casatorit religios ? dar bunicii ?
nu , da , da .

- ai fost botezat ?
da

- esti in relatii bune cu parintii si alti membrii ai familiei ?
da , vreo relevanta anume ?

- ce ai facut sau ce vei face daca partenerul de viata doreste cununie religioasa ? sau sa boteze copilul ?
as fi de acord , nu ar face vreo diferenta

- participi la ceremoniile religioase din familie nunti, botezuri, inmormintari ? daca da ... cum te simti acolo ?
da , sunt doar ritualuri

- ce faci si cum te simti de Paste si Craciun ?
foarte bine , spiritul sarbatorilor , cadouri , intalniri cu prieteni , rude etc

- cum raspunzi la "Cristos a inviat " ?
adevarat a-nviat

- esti cunoscut in familie si colectiv ca ateu ? sau preferi sa nu afisezi asta ?
partial , majoritatea tinde sa accepte mai greu alte pareri decat ale lor

- ai copii ? cum ai reactiona daca ar fi preocupati si atrasi de religie ?
nu , i-as sustine , pana la urma fiecare intelege cum vrea/poate.

- ce te-a determinat sa te consideri ateu si la ce virsta ? ce virsta ai acum ?
nimic anume ,cam tot timpul , au fost momente de indoiala dinspre indoctrinare spre ateism , dar cam tot timpul au fost aceleasi intrebari . 18 ani

- cauti sa convingi pe altii cum ca ateismul este ceva corect, util si bun ?
nu , fiecare are cap sa gandeasca pentru el

- ce vei cere familiei sa faca cu trupul tau dupa moarte ? accepti sau interzici sa ti se faca slujba de inmormintare sau sa ai cruce la capatii?
nimic special

din comentariile tale , hgrancea , am vazut ca astepti ca un ateu sa aiba un comportament anume , cam opus cu cel al unui crestin . daca te gandesti putin mai bine , e cam absurd , nu inseamna ca un ateu nu are voie sa intre in manastiri/biserici , nu poate merge la biserica si participa la ritualuri , nu poate sa-si boteze copiii etc . are libertatea asta la fel ca si altcineva . constat ca exista un instinct format in cadrul religios , (indoctrinare) inspre a considera ca cel care afirma ca nu crede in dumnezeu nu ar avea dreptul sa participe sau sa faca lucruri pe care un crestin e obligat/sau caruia i s-a intiparit un sentiment al datoriei fata de biserica si de dumnezeu .

... - de ioana2006 la: 28/12/2006 17:26:10
(la: jocurile de noroc)
Am divortat anul acesta, in septembrie. Am plecat de acasa ceva mai repede, undeva prin iunie. Am sperat ca, daca e vreo sansa pentru sotul meu sa isi revina, poate asta ar fi fost....sa realizeze ca a ajuns sa piarda tot ce era cat de cat important in viata lui.

N-a fost sa fie asa. Eu nu mai tin legatura cu el, deloc, dar am aflat de la numerosi prieteni ca merge si acum la ruleta, si ca pierde in continuare sume foarte mari de bani. In prezent el are credit ipotecar pe casa parintilor sai. A trecut cam o jumatate de an de cand a facut-o lata rau de tot. Odata la cinci, sase luni intra in belea...big time.

Mi se rupe sufletul sa aud toate astea despre el...si sunt chiar curioasa. Oare, vreodata, va reusi sa le lase naibii? vom vedea...
Si continua.......(IV) - de Areal la: 24/03/2009 10:10:59
(la: DICTIONAR DE CUGETARI)
ASCULTAREA
Ascultarea aminata este sora neascultarii.
Fiecare om al istoriei a invatat trei lucruri: cum sa aculte, de cine sa asculte si cind sa asculte.
Christos a fost singurul copil care stia mai mult ca parintii Sai - cu toate acestea a fost ascultator.
Trebuie sa-i admiram pe parintii de azi. stiu sa sculte de copiii lor.
Urechile nu sunt facute sa se inchida, dar gura, da.
BIRFA
Birfa este arta de-a nu spune nimic, astfel ca sa nu ramina nimic nespus.
Birfa este ceea ce nimeni nu pretinde ca iubeste, dar place tuturor.
Birfitorul este ca un pantof vechi caruia limba nu-i sta niciodata la locu ei.
Unii oameni nu spun nimic rau despre cei morti si nimic despre cei vii.
Cind trei femei discuta, se numeste conversatie. Dupa ce una dintre ele pleaca, se numeste birfa.
Conversatia este de obicei un exercitiu al mintii. Birfa, un exercitiu al limbii.
Fiecare ar trebui sa aiba doua felurii de prieteni: unii carora sa le vorbeasca, si unii pe care sa-i vorbeasca.
Birfa are destinul bancurilor vechi. Intodeauna este cineva care nu a auzit-o.
Un birfitor catre altul: "Nu vreau sa te plictisesc cu detalii. De fapt, ti-am spus mai mult decit am auzit".
Birfa este ca noroiul pe un perete proaspat vopsit. Poate ca nu se lipeste, dar lasa urme.
Este o idee excelenta sa crezi numai jumatate din ceea ce crezii. Problema este care jumatate.
Este nevoie intodeauna de o pesoana de mina a doua, sa transmita o birfa o birfa de mina imtii.
Fiecaruia ii place sa auda adevarul. In special despre altii.
Nu oamenii care spun tot ceea ce stiu produc cele mai mute necazuri din lume, ci cei care spun mai mult decit stiu.

#420192 (raspuns la: #419641) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre mostenire - de miki_2005abc la: 11/06/2009 11:46:35
(la: Ce credeti despre mostenire?)
Cand unul dintre parinti decedeaza copii devin mostenitori rezervatari si sezinari vezi codul civil 664,665,666 si citeste nimeni nu poate fi inlaturat de la mostenire,atat cat un parinte este in viata ex.(mama este supravietuitoare are dreptul la 50% din mostenire si face ce vrea ea cu bunul ei,daca nu vrea sa lase la copii... aici se pot face multe smecherii pentru ca asa sunt facute legile tu trebuie sa te asiguri ca esti inscrisa la fisc,atenie mama poate lasa toata partea ei la celalat frate(sora)iar tie sa nu vrea sa-ti lase(eu am trecut prin asa ceva)nu are voie sa te dezmosteneasca pentru ca ai lucrat in afara este cea mai mare minciuna.Sunt inlaturati de la mostenire 100% cei care au atentat la viata parintilor,au calomniat parintii,iau batut,etc.aici trebuiesc dovezi clare.Partea defunctului este de 50% si se imparte in mod egal de catre copii nimeni nu are voie sa te inlature de la partea ta,eu te sfatuiesc sa inaintezi o cerere impotriva celui care tea dezmostenit .Nu stiu exact toata povestea,dar te rog sa-mi detaliezi toata povestea ta si voi incerca sa te sfatuiesc si sa faci lumina in tot haosul,la mine a durat 12 ani,pe atunci eram un copil de liceu,cand am vazut ca toti profita ca sunt mica si nu stiu nimic am cuparat toate manoalele de codul familiei si leam citit,am fost si la biblioteca,am cautat si pe internet si am aflat ce trebuie sa fac,un sfat util;cerceteaza si documenteazate,te vor ajuta.Astept intrebari.
maan - de PROUDFRECKLED la: 25/06/2009 13:24:38
(la: de cate ori?)
ai un coleg la munca.
de cate ori deschizi gura, la sedinte, la o barfa de pauza de masa, la o reuniune, incearca sa-ti dea peste bot, face misto mereu de ce spui.
el zice, el se amuza.
pare ca-si imagineaza ca ti-a copt-o, ca ti-a aratat el tie.

cum reactionezi?


inteleg. Asa ceva nu s-a intimplat, nici in scoala si nici la serviciu. Doar la gradinita am avut colegi cu un astfel de comportament. In sensul de bullying, vezi tu in dictionar care este definitia.

pare ca-si imagineaza ca ti-a copt-o, ca ti-a aratat el tie.

de fapt nu-si imagineaza, o astfel de persoana se crede superioara altora, n-are compasiune, empatie, nu-si controleaza caracterul impulsiv si nici integrarea sociala nu-l prea intereseaza.
Apoi aceste persoane isi aleg victimele cu grija. Cu cit victima este de notorietate cu atit puterea, self-esteem-ul creste.

In scoala ai vazut astfel de specimene. Le place sa controleze profesorii, elevii, uneori isi controleaza chiar si parintii. te lasi manipulata.... self-esteemul lor creste peste masura.

cum reactionezi?
Cum ma port eu cu astfel de persoane? Pai m-a vaccinat gradinita. Cum simt o urma de manipulare cum reactionez. Daca insista intorc spatele.
Situatia in care nu prea ai de intors este cind persoana pe care o iubesti te abuzeaza in acest fel mirsav.
Tu spui: ei, nu!
daca ajungi sa iti faci prieten sau consort dintr-un personaj care nu intelege de vorba buna, vorbim in alti termeni.:)))

din acest raspuns vad ca nu prea te poti pune in pantofii victimei. Tocmai aici intervin terapeutii si psihologii. Aici poate Adina sa spuna multe.
#455052 (raspuns la: #454931) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 14/12/2010 11:42:48 Modificat la: 14/12/2010 11:44:17
(la: Intrebare)
Mai intai m-am gandit la sablonul din filme. Acolo categoric parintii se sacrifica si copiii raman in viata. Si cred ca e valabil si in realitate.
Tot asa, trebuie sa-l lasi sa traiasca pe ala care mai are ceva de facut in viata: il duce capul muuult mai mult decat pe tine si este nevoie imperioasa de el. Daca nu-l cunosti, te gandesti la ce ai tu de oferit. Daca scenariu se intampla cand ai peste 70 de ani, sa zicem, e foarte probabil sa il lasi pe celalalt sa traiasca.

Adina, ce alegi cand e vorba de copilul tau?

pt ygrec - nasi-nume botez copii - de geani la: 06/02/2004 05:51:40
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
geani
Noi am fost nasi de cununie. nu pot spune despre cat de minunat a fost la cununie, pentru ca n-a fost. in concluzie, asta e. cand a aparut primul copil al perechii cununate de noi, ei au venit cu rugamintea ca sa le botezam copilul ca asa e traditia. Da' noi nu suntem traditionalisti, ba dimpotriva. Am acceptat sa le botezam copilul dar nu am fost de acord sa-i dam noi nume deoarece am considerat mai potrivit ca mama copilului sa fie cea care sa hotarasca in ce fel sa-si strige copilul, ca doar ea il naste si ea il creste. Cum le place parintilor, asa sa-l numeasca. Noi avem o relatie buna cu finii nostri si ori de cate ori au nevoie de vreun sfat vin la noi si asta nu pentru ca am fi batrani, ci pentru ca au incredere in noi. Cand era pe drum al doilea copil, iarasi ne-au intrebat daca vrem sa-i dam vreun nume si situatia s-a repetat. Nu am facut decat sa ne sfatuim in legatura cu numele copilului. Mai ales ca de data asta e baietel iar mama copilului dorea sa-i puna numele nasului, lucru cu care noi nu am fost de acord, doar asa, ca sa fie numele nasului si nu pentru ca placea parintilor. Asta e mentalitatea noastra: parintii sa dea nume copiilor lor pentru ca ei ii striga zilnic, ei fac sacrificii sa-i creasca, ei se bucura si ei isi alinta copii. asta e cu numele. Va salut, Geani
#9013 (raspuns la: #8982) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
exemplu fictiv - de Daniel Racovitan la: 12/02/2004 08:14:03
(la: Zvonuri, javre si alte lighioane)
Uite, iti dau un exemplu fictiv:

Tu RSI si eu Daniel, suntem la sedinta cu parintii de la scoala copiilor nostri. Sa zicem ca un alt parinte, care vede ca am schimbat cateva vorbe cu tine, vine si imi sopteste pe ascuns: "Mai Daniel, ai mare grija cu RSI asta, ca e un escroc; si mai umbla vorba ca si-a violat copilul! Toata lumea stie.". Persoana care mi-o spune pare serioasa si nu vad motive pentru care m-ar minti.

Acum exista mai multe urmari:
1. O cred. Pe viitor te voi evita cu orice pret, te voi privi cu suspiciune si nu voi pune nici un pret pe ce spui. Iti voi refuza oferta de a-mi aduce copilul de la scoala impreuna cu copii tai (desi asta ar insemna o usurare enorma pentru mine).
2. In plus de punctul 1., voi incepe sa spun si la altii, ca sa stie sa se fereasca de tine.

Evident, ipoteza este ca afirmatiile raspandacului sunt pure fabulatii.

Asadar, tu, RSI, ce parere vei avea despre personajele din exemplu? Cine e javra?



..................................................................................
"-- Hei, uitati-va, imparatul e gol!"
#9494 (raspuns la: #9491) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Hypatia - de Paianjenul la: 14/05/2004 13:05:11
(la: Singuratatea a devenit o boala rusinoasa?)
"Parintele spune ca singuratatea in doi e penibila, fara nici un inteles. dar cat de des se instaleaza in cuplurile moderne, care nu doresc sa aiba copii, care nu inteleg ca implinirea cuplului este copilul/copiii."



- INDIFERENT daca existenta omului este rezultatul creatiei sau al evolutiei, dorinta unui cuplu de a avea copii este, cu certitudine, fireasca... si, incontestabil, prezenta copiilor POATE sa ofere un sentiment de implinire.

DE CE totusi unii oameni care si-au dorit cu disperare copii, dupa ce ii au, se trezesc ca percep prezenta/existenta lor ca pe o povara nedorita... ei devenind, mai devreme sau mai tirziu, parinti care cu greu isi mai merita calificativul de parinti?...

DE CE, altii in care sentimentul maternitatii sau al paternitatii LIPSESTE CU DESAVIRSIRE, duc totusi o viata de casnicie FERICITA, o viata pe care respectivii o percep ca pe o viata IMPLINITA, chiar si in absenta copiilor?
(REMARCA: nu arareori cupluri din aceasta a doua categorie, devin - printr-un concurs sau altul de imprejurari - EXCELENTI parinti adoptivi, de care copii adoptati devin si ramin puternic ATASATI pentru tot restul vietii lor...)...
#15402 (raspuns la: #12179) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Draga Mario, mi-ar place sa - de gabriel.serbescu la: 26/10/2004 20:07:46
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
Draga Mario,
mi-ar place sa vad DE CE omul poate ajunge un las, un pervers sau un desfranat, sau cum spunea si Daniel, ce poate sa faca un personaj sa abandoneze tot, sa se duca in Las Vegas si sa bea pana moare.
Ce l-a facut pe Douglas in Falling Down sa mearga in sens contrar directiei societatii sale, sau de ce personajul lui Kubrick ajunge sa fie resocializat, centru de interes al sferelor politice, si dintr-o data, cetatean model, sa ajunga fara nici o defensiva.
Ma rog mi-ar place sa vad filme in care Kitano spre exemplu,
imi explica laconic dar convingator, ca poti fi in contra unei societati, fara sa fi deloc imoral.
Si daca firul povestirii e piparat si de stampe japoneze, in care capetele animalelor sau oamenilor sunt inlocuite de flori, ca intr-un inspirat zodiac botanic, ei bine atunci sunt multumit: am vazut un film bun, de arta, imprevizibil, creativ intr-un cuvant.
Asta imi place in principiu la un personaj: ca se intreaba, ca se misca, ca-si pune intrebari, ca ajunge sa chestioneze, ca imagineaza, ca se imagineaza, ca inventeaza, ca se redefineste, ca are personalitate, una aparte, ca fara sa fie conform, e om.

Ma scuzati pentru mesajul ca anonim, am uitat sa ma loggez si m-a luat gura pe dinainte
#26300 (raspuns la: #26231) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...