comentarii

"Partidul" de Dan Desliu


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
"Iubirea e-n toate, e-n cele ce sunt/ si-n cele ce maine vor rade la soare / E-n holda intreaga si bobul marunt/ E-n pruncul din leagan si-n omul carunt/ Si-n viata ce vesnic nu moare".
Oamenii au avut intotdeauna nevoie de dragoste si au sperat ca cei care le reprezinta interesele le-o vor da. Asta este motivul pentru care poezia era folosita la mai toate festivitatile. Continutul ideatic mai degraba decat ideologic al cuvantului cheie pe care l-a folosit autorul-"partidul"- n-a fost decat un element de compromis,dar prin care si-a si semnat compromiterea.
Chiar nu contaza ca George Lesnea, Dan Desliu sau Mihai Beniuc,(nu mai stiu exact autorul),vorbea in versurile astea de "partid",si nici nu mai conteaza acum 'care partid' si "al cui"(?) era el(?/p.c.r). Conteaza numai "ideea" si asta ar putea fi chiar important dat fiind ca n-am gasit nicaieri o definitie mai buna-la subiect-pentru Dumnezeu:Creatorul tuturor lucrurilor si totodata Spiritul care le da viata, pune totul in miscare, si a carui prezenta se manifesta in intreg si in fiecare element al intregului deopotriva,dar si in relatia dintre elemente prin fortele de atractie si de respingere din lume,...din toate lumile si intre lumi.
Este paradoxal cum un "sumbure idealist" a primit un sens material ca sa poata fi centrat cumva "fortat" in miezul unui sistem "materialist istoric", cu o logica fundamentata pe legile luptei ei de clasă. Nu trebuie nici multa scoala si nici prea multa fantezie ci doar un pic de bunavointa pentru a recunoaste intuiv "cine" e de fapt in toate: CINE e :"Eu sunt cel care sunt?" Simplu:"(Spiritul lui) Dumnezeu e-n toate, e-n cele ce sunt/ si-n cele ce maine vor rade la soare / E-n holda intreaga si bobul marunt/ E-n pruncul din leagan si-n omul carunt/ E-n viata ce vesnic nu moare".
Odata ce ajungi sa pricepi ca viata nu-i decat un sir de intrbari ale caror raspunsuri decurg unul din altul si vin intotdeauna mai tarziu-pe parcurs-ajungi sa descifrezi ce-ar putea insemna in acelasi timp;"calea,adevarul si viata insasi",si modul in care toate acestea isi gasesc expresia in om prin fiul Lui ("fiul omului"). Nimic nu ramane batut in cuie,findca n-ar avea cum. Pentru oricine e dispus sa treaca pragul si sa mearga mai departe-poate chiar nicaieri-cu siguranta ca se va gasi ceva de facut,folositor si celuilalt,si altora,la tot restul,fiindca sta scris ce-i inscris (in ADN). Vom trai si Vom vedea.
Iubirea e-n toate... - de Rafail la: 03/02/2011 16:22:55
(la: Partidul e-n toate, e-n cele ce sunt, si-n cele ce maine vor rade la soare...)
Poezia "Partidul",scrisa de Dan Desliu, ajunsesem sa o urasc in clasa intaia. Am spus-o la serbarea de iarna, iar la serbarea de vara a trebuit sa o spun iar. Suparata ca invatatoarea imi da sa spun aceiasi poezie, am realizat cat de stupida era poezia. Cu toate ca aveam doar 8 ani, bodoganeam in sinea mea:" Ce prostie sa personifici partidul, de parca ar fi cineva si nu ceva..." Din momentul acela am inceput sa-mi dau seama de absurditatea glorificarii partidului si a ceea ce insemna el. Am fost un mic dizident...Omarian14, iti multumesc mult! Probabil am fost colegi de generatie, sau poate nu. Iti multumesc mult pentru intuitia ta. Intradevar, aceste versuri pot fi o definitie minunata pentru ceea ce inseamna Dumnezeu sau Iubirea. Sfantul Ioan Evanghelistul spune ca: "Dumnezeu este iubire". Iubirea personificata este Dumnezeu...Multumesc, Dan Desliu! Sper ca Iubirea te-a primit in imparatia Lui pentru delicatetea sufletului tau de poet, si pentru intoarcerea spre Adevar, prin dizidenta. Cat de mult ma incanta acum aceasta poezie: "Iubirea e-n toate, e-n cele ce sunt/ si-n cele ce maine vor rade la soare / E-n holda intreaga si bobul marunt/ E-n pruncul din leagan si-n omul carunt/ Si-n viata ce vesnic nu moare".
#595537 (raspuns la: #527086) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lucruri regretate din vremuri apuse - de Eminescu la: 15/01/2005 20:13:46
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
#33421, de omul_muncii la Fri, 14/01/2005 - 16:20

Cum spunea o poezie de Dan Desliu,
"Asta este omul muncii care-si creste-n soare pruncii"...

Cred ca tu ai inteles cel mai bine scopul si subiectul acestei conferinte.
Toti cei care vor sa para anti-comunisti au sarit ca "varcolacii" peste toti cei care au incerca sa arata ca nu chiar totul a fost rau.... hahahaha...
Mi-l amintesc pe Postelnicul la proces, linga Dinca si ceilalti: "Domunule Judecator, am fost un idiot!" ... Asta da regret!... hahahaha...

Dar sa nu ma las luat cu vorba. Ce voiam sa spun este ca nu cred ca este cineva aici care sa regrete sistemul comunist sau Socialismul Glorios.
Dar cred ca mai sint din cei care regreta dupa timul cind avea un loc de munca, ca nu trebuia sa-si puna bare de fier la geam chiar si la etajul zece, ca nu trebuia sa-si baricadeze usa cu fier forjat si incuietori sofisticate. Ca se putea plimba pe strada la orice ora din zi si din noapte fara sa fie atacat si jefuit, etc...
Poate nu cei din America, ca le ei si pina la farmacie te duci cu pistolul in buzunar... Dar cei din Bucuresti, Iasi, Craiova, Cluj-Napoca... pina la urma din toata tara... sint sigur ca stiu despre ce vorbesc...
In rest?!... Dumnezeu cu mila...

Toate cele bune si intelepciune,

Ion Roata
#33507 (raspuns la: #33421) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru gigi2005! - de kradu la: 17/03/2005 23:50:17
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
Ai harul de a spune povesti, si de a scrie o cronica!
Rindurile tale mi-au adus in minte calvarul buniciilor mei! Momentul zilei cind acestia nu au mai avut cum sa-si achite cotele si ..cu..hambarul gol.........toata munca de o viata, furata si....
sii dimineata cruda de a doua zii cind am vazut peste albul fetei de masa
fetele lor batrine si ochii stinsi! Pentru ca speranta nu mai era, si visurile lor de tinerete fusesera si ele furate!

Raspunsul la intrebarile pe care ni le punem poate fii gasit la adresa:
http://www1.ournet.md/~paulgoma/securitatea.html

Ori pentru cine vrea sa incerce: "Rinduri pentru Colegul Anonimus"!


Dar………
Inceputurile:
Ne spui ca ; pun intrebarea: -De la cine cumpara acest bunic pamantul?
Si am sa gasesc si raspunsul: Lenesii, betivii, scursurile i-si vindeau pamantul ori casele. Aceasta categorie de rebut social, lenesi, si betivi vor forma o clasa sociala paupera cu multi copii si fara resurse care va imbratisa repede doctrina comunista, si mai ales chintesenta sifilisul ei “EGALITATEA” tuturor. Credinta acestor scursuri ca comunismul le va pune un furtun cu mancare la extremitatea bucala si unul la cea anala s-a dovedit teoria cea mai populara, dar nu numai! Dictatura proletariatului venind cu binescunoscuta lupta de clasa! Ura unora impotriva altora! “Ura impotriva CHIABURIMI”, a intelectualitatii a micului mestesugar, a elitei, a burgheziei, a prvaliei private, a cizmarului si a frizerului din afara cooperativei……“Scursura” trebuie sa urasca pe cel harnic, pe intreprinzator, pe antrepenor, pe bunicul tau pe al meu, pe oricine muncea si prospera! Aceasta patura de “Scursuri” cu “origine” foarte sanatoasa a creat rasadul si pepieniera, PMR si a securitatii! Noii recutii ai structurii PMRisto-Securiste, “omenii noi” sunt fortele oarbe, si criminale, de o bestialitate feroce, marcand profound perioada de instaurare a comunismului, colectivizarea agriculturii, trecerea de la democratie la dictatura comunista, exterminarea elitei, manipularea intelectualitatii utilizind chiar SI pe marii ei tradatorii (Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi,) si crearea de intelectuali proprii si “Lingai” ai PMR printre care se remarca cu deosedire,
Nina Cassian, Dan Desliu, Maria Banus, si monstrul Mihai Beniuc. Crearea omului nou , teroarea permanenta, canalul, la stuf, Gherla, munca patriotica, UTM, coltul rosu, domiciliul fortat, ce vorbesti pe strada si ce vorbesti acasa, haina neagra de musama a securistului, cadavrele de pe strada impuscate ca “dusmani ai poporului”, nationalizarea, infometarea, cozile interminabile la paine, lapte, cartelele, lozincile, rusificarea din scoli,
si lozinca “Cine nu e cu noi, e impotriva noastra”!

Sursa:
Dar acesta scursura sociala de lichele provine de oriunde, de la marginea tirgurilor, de la sate, din commune si din metropola! Scursura (formata din drogati, betivi, lenesi, bolnavi mintali) se creaza in orice societate si ea exista ca atare, prin mila societatii.
Si acum exemplul cel mai elocvent:
Bunicul lui Ion Iliescu are si el o casa la marginea Oltenitei! Sarac si puturos are totusi o casa si se pare ca scrie si frumos adica caligrafic! Deci cineva l-a trimis la scoala! Uneori mai lucreaza el copiind acte la primarie dar de obicei sta in circiuma unde se plinge si injura neegalitatea sociala! Si pina la urma si aceasta putoare batrina isi va vinde casa si se va instala linga Podul Grand in Bucuresti unde tinarul UTEmist Iliescu va lua lectiile de baiat de “cartier”.
Acelasi bunic e primul care da lectii tinarului Ion Iliescu despre egalitate, lupta de clasa, dar mai ales de ura impotriva celor care AU pentru ca sunt harnici! Aceasta ura impotriva propietatii nu l-a parasit pe renumitul om politic nici la cei 75 de anisori!
…..
Raul a venit de est prin tradatorii din tata-n fiu ca Iliescu si Roman dar a venit si de oriunde! A pune vina pe taranime e o mare greseala! Cei ce l-au votat peIliescu au fost oamenii nostrii de la bloc care dupa ce au fost pensionati la virste “fragede” au tot asteptat ca milogii se dea ceva ori cite ceva, devenind dependenti, exact ce si-a dorit si Iliescu! Caldura, apa, chiria si mai ales costul acestora ramane o problema de nerezolvat practice cu toata propaganda politica a guvernantilor! Aceleasi probleme, aceeasi dependenti, aceeasi oameni, si in politica si pe strada!



Prezentul:
Paunescu, si Vadim lingaii gumarilor lui Ceausescu, elitele de azi! Si nu numai ei!
O tara il priveste la TV pe “Generalul Plesita” cum povesteste modul cum il schingiuia pe Dl. Goma! Sii reactii? Intr-un fel calaul Plesita e privit cu un fel de simpatie de catre telespectatorul Roaman! Nimeni nu se ridica pentru justitiesi pentru pedepsirea calaului! De ce oare?

La asta ramane sa-mi raspunde-ti voi!

Cu stima si s-auzim numai de bine!
“K”.

#39762 (raspuns la: #39208) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascare - de INSULA ALTUIA la: 01/09/2008 18:46:07
(la: Tara)
Am avut o zi proasta si am bagat-o din top ,sa mai ridem ce mama jarului.
In loc de mici iti trimit niste crofne vrei?
Mai io nu-mi aduc aminte de D.B.
Dar daca zici tu,eu mi-l amintesc pe Dan Desliu.:)))))))))))))))
#337999 (raspuns la: #337986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de RSI la: 23/09/2008 00:05:22 Modificat la: 23/09/2008 00:06:34
(la: Antologia rusinii - spicuiri)
Sorescu este si poetul meu favorit.
Unii artisti s-au afundat in compromisuri, altii au gresit dar pe urma si-au revenit (A.E. Baconsky, Dan Desliu).
Talentul si caracterul nu merg intotdeauna impreuna. Ce caracterizeaza insa pe cei despre care vorbim aici este ca au tradat orice si pe oricine, inclusiv propria lor arta. Parerea mea.
#344262 (raspuns la: #344254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
taticu - de INSULA ALTUIA la: 16/06/2009 08:57:10 Modificat la: 16/06/2009 09:02:13
(la: Doar scrisul e hobbyul criticabil al cafegiilor?)
forţa năzuinţii,

asta e de la dan desliu,spun io sigur....

lipsesc luminarile,nu-i dragosteala de fel...
#451932 (raspuns la: #451928) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu-i mai multumiti lui Dan Desliu ca-i multumiti de pomana. Versurile astea sunt de George Lesnea. Vedeti si aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Lesnea
#617066 (raspuns la: #617046) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
RUBBISH! Cred ca Dan Logan - de (anonim) la: 30/08/2003 00:18:35
(la: Idee despre scriitori)
RUBBISH!

Cred ca Dan Logan ori isi bate joc, ori habar n-are ce-i un scriitor

plictiseala

PS: pentru DanielR: Daniele, inca nu m-am hotarat asupra unui "nick" si de aceea nu am "un nume". Hihihi!

De vei crede ca-s fricoasa...
Nici ca-mi pasa, nici ca-mi pasa
Iar vorba lui Dan Logan
Despre spirit mitoman
Mi se pare vorba-n vant
Tu ma crede pe cuvant!

Daniele te salut!
Dan,interesanta ideea ta!di - de (anonim) la: 30/08/2003 05:10:27
(la: Idee despre scriitori)
Dan,
interesanta ideea ta!din alt punct de vedere ne putem gandi la un scriitor de fictiune ca la un individ cu o imaginatie iesita din comun.pentru ca mitomanul, dupa parerea mea , este cel ce isi foloseste imaginatia pentru a crea minciuni ce il ajuta sa iasa basma curata in diferite situatii. pe cand scriitorul de fictiune este cel ce isi foloseste imaginatia pentru a crea o viziune a timpului ce va veni.opera lui este o imagine a cum isi doreste el ca viitorul sa devina.
ce parere ai?
Gabita
Dan Logan - de (anonim) la: 06/09/2003 06:10:25
(la: Muzica culta si ciuma religiei)
Dan,
Imagineaza-ti ca nu toata lumea e incantat de mesajul religios.
Imagineaza-ti, de exemplu, ca cineva poate aprecia felul in care e conceputa si realizata (tehnic si estetic) o pictura, fara sa tina cont de faptul ca e o pictura pe o tema religioasa?
Merge?

Acum aplica aceeasi chestie in lumea muzicii...
Nu vad de ce o consideri pe respectiva profesoara o "sarmana fiinta".
"Sarmana fiinta"... asta ma duce cu gandul la "saraca cu duhul", insa nu uita ca din p.d.v "istoric", etapa hiper-religioasa e premergatoare etapei in care ne aflam. Si daca stai sa privesti cursul evolutiei (pentru ca avem pretentia de a ne situa intr-un proces evolutiv), religia trebuie sa fi fost ceva "mai putin evoluat"... ca sa spunem lucrurile intr-un mod finut.
Pt Dan-Calin.. autonomia minoritatilor.. - de JCC la: 13/10/2003 06:04:06
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
am auzit mult vorbind despre asta, vor chiar sa faca o tara intr-o tara?
este adevarat ca peste tot minoritatile au drepturi (mai mult sau mai putin) deoarece sunt o caramida in constructia economiei tarii, dar sa faci o autonomie publica complecta cu administratie si limba minoritatilor, o tara in alta tara, sau chiar o tara diferita...
ce fac romanii de acolo? devin minoritati?

mai este o tendinta asemanatoare : Corsica cu Franta, Corsica vrea autonomia, dar Franta trebuie sa continua sa plateasca subventiile si sa finanteze economia corsicana..
adica sa aiba si capra hranita si varza care hraneste capra.. :-)

nu prea cunosc problema asta in Romania, poate mai sunt si altii ca mine (dintre cei ce traiesc in occident),
poti la ocazie, Dan-Calin, sa ne scrii un subiect despre ce se intampla, sau sa-mi dai cateva linkuri?
multumesc anticipat.
#1140 (raspuns la: #1137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt Tolanici si Dan Racovitan - de ninel la: 29/10/2003 08:46:35
(la: De ce evreii au fost "persecutati" tot timpul???)
Vad ca Tolanici si-a modificat/sters comentariul cu referinta la ajutorul de miliarde dat de americani egiptenilor si palestinienilor. Interesant felul de a-mi raspunde...

Sugestie pt Dan: dezactiveaza editarea comentariilor proprii dupa ce alte comentarii au fost adaugate discutitei macar asa pentru mentinerea primei directive (chestia cu time travel din Star Trek)?
In acea zi geroasa de ianuari - de Daniel Racovitan la: 31/10/2003 05:35:54
(la: Politica = arta inca nestapanita de "profesantii" romani)
In acea zi geroasa de ianuarie de care vorbesti am fost si eu prezent in Piata Victoriei. Dintre cele cateva sute de indivizi jumatate erau beti, iar cealalta jumatate fel de fel de dubiosi. Intre ei si Dan Nustiucum, consilierul cel violent al lui Iliescu.
Cei care sustineau partidele istorice s-au retras, ca sa se delimiteze de dubiosi, acestia din urma ramanand sub lumina reflectoarelor, imaginea lor fiind transmisa in direct in tota tara. Cand am vazut ulterior imaginile la TV am invatat cum se manipuleaza masele cu massmedia.
Pe TAB s-au urcat pe rand Sergiu Cellac care intreba multimea "pe mine ma vreti prim-ministru?", apoi Iliescu, parca si Roman, toti cu promisiuni care mai de care...
#2784 (raspuns la: #1848) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1.Dan Simmons - "Endymion" 2 - de lifeform la: 11/11/2003 11:06:26
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
1.Dan Simmons - "Endymion"
2.Paulo Coelho - "Alchimistul"
3.R.A. Salvatore - "The Thousand Orcs"
4.R.A. Salvatore - "Sojourn"
5.R.A. Salvatore - "Exile"
Un reportaj la emisiunea doamnei Dana Deac - de Dinu Lazar la: 04/12/2003 16:05:49
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Cine are o conexiune rapida, poate vedea un reportaj de 5 minute facut de doamna Dana Deac cu subsemnatul, in martie 2003, la emisiunea "Cafeaua cu sare" de la Antena1; fisierul WMF poate fi vazut direct in Explorer, este la www.fotografu.ro , la "about the photographer" ; are cam 1 Mb din pacate... pentru 56k inseamna cam zece minute de asteptat...
DL
#6009 (raspuns la: #4136) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pofta buna, Daniele, tie, fam - de Ingrid la: 16/12/2003 10:01:27
(la: Scutecele)
Pofta buna, Daniele, tie, familiei tale si celor care o vor mai incerca.
Eu fac acest delicios dulce (pe care l-am mancat de multe ori la prietenele mele crestine) destul de des, il am trect in caietul meu de retete, si uneori mai folosesc pentru a aroma siropul si esenta de rom!
#6692 (raspuns la: #6683) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intrebare: cine e acest Dan - de SB_one la: 01/01/2004 14:45:12
(la: Codex Rohonczi)
Intrebare:
cine e acest Dan Ungureanu si cine-l plateste?

Propun:
http://www.dr-savescu.com/codex/



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7515 (raspuns la: #6657) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
masoneria - de Catalina Bader la: 13/01/2004 03:37:23
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
o varianta pentru ce?
si pentru cine?

La Giurgiu, s-a oficiat de curind primul pas al initierii in tainele masoneriei, pentru trei pesedisti de frunte din sectorul 4 Bucuresti. Primarul Vasile Mihalache, seful sau de cabinet, Sorin Ionescu, si viceprimarul Dan Delegeanu si-au atirnat sortuletele de ucenici peste costumele cu staif si au intrat astfel in cea mai cunoscuta societate initiatica secreta. Importantul moment trait de cei trei a fost imortalizat - ca orice nunta sau botez - in fotografii, una dintre ele ajungind in redactia noastra.

Cindva deosebit de respectata, masoneria a devenit doar un titlu scos la mezat, asemeni locurilor din listele parlamentare. Tot felul de agramati, oameni de afaceri controversati sau chiar urmariti de lege si-au “tras” pe cartile de vizita blazonul unei loji masonice si etaleaza pe birouri, alaturi de poza presedintelui de partid, fotografii in care, sub simbolurile Templului, zimbesc larg, ca-n afisele electorale.

Masoneria “etilista”!
Vechii masoni, cei initiati in perioada interbelica, au deplins adesea degradarea ce a cuprins societatea in anii postdecembristi. In fata ofensivei vulgului, multi intelectuali de marca, deveniti masoni dupa 1990, s-au retras “in adormire”, nedorind sa devina “frati” cu un Gheorghe Florea, de exemplu, patronul societatii “Fulgerul” Bragadiru, firma scoasa la licitatie de catre AVAB pentru o datorie de peste 11 milioane de dolari de pe vremea defunctei “Bancorex”. La ce mari adevaruri ale universului si la ce revelatii poate aspira o persoana pentru care cuvinte simple din dictionar (elitist si etilist) au ramas un adevarat mister? Si ce francmason este acela care nu stie ca masoneria are 33 de grade si nu trei? Dar iata cum explica viceprimarul Primariei Sectorului 4 legatura sa cu masoneria:
Domnule viceprimar Delegeanu, ati fost preocupat de multa vreme de domenii din acestea, esoterice?
Da, bine, m-a interesat, sa zic, ramura asta si, ma rog, am citit destul de mult despre masonerie, in general. Insa, ce sa va spun, mai pe la inceput asa, cind ma interesa, nu ma gindeam ca o sa ajung.
V-ati implinit un vis?
E greu spus, vis. E mult spus, vis.
Imi spuneti, va rog, cite grade are masoneria?
Aaa... Trei grade.
Trei grade?
Da. Acuma, ma rog, e mult de discutat.
Este interesant ca, in ultimul timp, tot mai multi politicieni intra in francmasonerie...
Bine, peste tot in lume, francmasoneria este o ... nici nu stiu cum sa-i spun, miscare, organizatie, etilista.
Cum? Etilista?
Adica etilista.

Al. Paleologu: “Li se pare o mare procopseala”
Alexandru Paleologu este unul dintre masonii vechi ai Romaniei. Situatii de genul “masoneriilor de sector” l-au facut sa se retraga. In opinia sa, in lojile masonice s-au inmultit cei care nu urmaresc altceva decit sa parvina.
Domnule Paleologu, a devenit masoneria prea accesibila, in ultimii ani?
Inainte, daca te remarcai prin ceva, prin atitudini aprobate de masoni, ti se propunea sa intri in masonerie. Acum, unii vor ei sa intre si vin sa spuna: “Ba, vreau sa fiu mason!”. Li se pare ca e o mare procopseala, ca te ajuta la afaceri, ai sprijin si aprobare, te ajuta sa reusesti in viata, te scoate din incurcatura. Aiurea, complet.
Intrarea unor astfel de oameni in loji masonice nu dauneaza societatii?
Ba da, sigur ca da. Dupa ce m-am intors de la Paris, am fost cooptat Mare Maestru al celor trei Mari Loji Romanesti, si am vazut ce fel oameni voiau sa intre in masonerie. Oameni care ziceau: “Aaa, foarte bine, sa ai un sprijin in viata”. Eu, vazind cum merge treaba, nu m-am mai dus, nu m-a mai interesat.

Elitist = care favorizeaza elita (grup de persoane care reprezinta ceea ce este mai bun, mai valoros, intr-o comunitate, societate etc.)
Etilism = alcoolism
(Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, editia a II-a, aparut la Editura Univers Enciclopedic, anul 1998)

• Sorin Ionescu, fost realizator la Antena 1 si actual sef de cabinet al primarului Vasile Mihalache, nu a negat intrarea in masonerie, dar a refuzat sa ne ofere amanunte. “Subiectul aceste este unul personal si nu are legatura cu serviciul meu”, ne-a declarat Ionescu, oferindu-se sa ne raspunda la orice subiect ce tine de activitatea sa profesionala.

• Am incercat sa aflam si opinia primarului Vasile Mihalache, despre recenta sa initiere in masonerie, insa ne-a fost imposibil pina la inchiderea editiei; primarul sectorului 4 avea telefonul inchis si nu a raspuns mesajelor transmise prin intermediul robotului telefonic.

• Intrebat daca exista vreo asemanare de “dogma” care sa explice intrarile acestea in grup, ale unor membri PSD, in francmasonerie, purtatorul de cuvint al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz, ne-a declarat: “Nu e vorba numai de partidul nostru. Si nu numai despre masonerie. Acelasi lucru se poate spune despre organizatii ceva mai noi. S-a dat libertatea de a face parte din anumite cluburi, ca sa le numesc asa, si, probabil ca exista o anumita moda. Sentimentul ca “Dom’le, daca nu sint, parca...”. Confreriile astea, interzise in comunism, probabil ca reprezinta o anumita tentatie”.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...