"Puterea magica a gandului" a lui David Schwartz

Draga Desdemona,
pot sa-ti spun ca-mi place stilul in care gandesti...as putea spune ca si continutul ideilor imi place mai mult ca la inceput :). Oricum, as dori sa-ti atrag atentia la cateva aspecte din reply-ul tau:
- Nu toate tehnicile de yoga care vizeaza trezirea lui Kundalini sunt doar pentru purificarea si pregatirea fiintei. De fapt ansamblul tehnicilor de purificare (Kriya), inclusiv cele mai spectaculoase cum ar fi Nauli Kriya, Basti Kriya, etc...sunt doar o parte din tehnicile care sunt in legatura cu aceasta energie. Un exemplu simplu il putem lua din practica yoghinilor tibetani tumo, care pentru a-si genera caldura interna care i-a facut celebri fac apel la niste exercitii corporale si de respiratie care uneori sunt destul de intense (gen "respiratia foalelor", Bastrika) contractii cu diverse zone ale corpului, exercitii de vizualizare a trezirii lui kundalini ca o coloana de foc pana in Manipura, etc. Deci sunt tehnici care vizeaza chiar trezirea la comanda a acestei energii, evident cand structura noastra este suficient de purificata si cand concentrarea mentala este suficient de mare. De fapt chiar in literatura occidentala apar treziri accidentale a lui kundalini, de ex atunci cand Emmanuel Swedemborg (considerat unul dintre cei mai mari cercetatori ai planurilor astrale si ai lumii ingerilor), a cazut in fund pe scari. Aceasta cazatura a fost pentru el punctul de inceput al aparitiei fenomenelor de clarviziune care mai tarziu l-au pus in contact cu anumite universuri subtile.
- Trebuie sa faci totusi o diferenta intre coborarea harului si kundalini. Este evident ca Duhul Sfant sau orice forma alta forma de Gratie Divina ii apartine lui Dumnezeu si El ne-o confera conform cu legile Sale tainice. Kundalini in schimb este o energie, este drept foarte elevata, dar care este a noastra si ne apartine. Nu trebuie sa facem greseala sa consideram ca aceasta energie ar avea constiinta proprie si se trezeste cand considera ea necesar. Daca am gandi asa, am ajunge la idea ca de fapt spiritul nostru de fapt este altcineva decat noi insine. Ori nu este asa, fiindca si o fiinta iluminata isi pastreaza de exemplu memoria anterioara iluminarii ca fiind proprie ei (chiar daca asemenea oameni se exprima transpersonal cu "acest corp" sau "aceasta minte").
- Energia Kundalini, cand se trezeste in mod armonios si ascensioneaza pe centrii superiori este intr-adevar o manifestare complet benefica si spirituala. Exista insa treziri partiale ale acestei energii, de exemplu cand in viata noastra apar momente unice, privilegiate, de iluminare sau de trezire a sufletului, comuniune cu Dumnezeu, etc. In fazele avansate de practica, aceste momente sunt din ce in ce mai dese, pana cand Kundalini se stabilizeaza definitiv in Sahashrara, aparand astfel starea de iluminare suprema. In Yoga Sutra Patanjali diferentiaza aceste tipuri partiale de trezire a lui kundalini in diferite forme de Savikalpa Samadhi, care culmineaza cu starea suprema de Nirvikalpa Samadhi.
Cand kundalini se trezeste, aceasta energie fiind foarte intensa, activeaza diverse "seminte" karmice corespunzatoare nivelului pe care l-a atins ascensiunea. De exemplu lui Ramakrishna cand i s-a trezit kundalini in Manipura, a simtit o putere asa de mare incat simtea ca poate sa ia soarele in pumn si sa-l sfarame. Daca diferite persoane care nu sunt pregatite au aceasta trezire a lui kundalini, aceasta le va activa foarte mult din karma lor latenta si se vor confrunta cu o serie intreaga de pasiuni, dorinti foarte puternice, diverse fenomene care trebuiau sa se petreaca in viata lor karmic abia peste ani de zile, etc. Deci o fiinta care practica asemenea procedee trebuie sa fie si ghidata intelept si sa i se confere a anumita protectie fata de asemenea fenomene karmice care pot sa apara.
- Sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa confundam kundalini cu alte energii din fiinta, cum ar fi prana, apana, etc. De fapt eu in reply-ul meu am spus clar ca amorsarea procesului de sublimare a energiei sexuale conduce, printr-un efect de aspiratie (ca si cum absorbim aerul dintr-un tub bagat in apa), la trezirea si ascensionarea lui kundalini. Normal ca asta nu se petrece de fiecare data, dar atunci cand se petrece starile resimtite sunt coplesitoare.
- Legat de ce inseamna dorinta pura sincer sa fiu am zambit cand ti-am vazut rationamentul :). Hai sa-ti spun de ce: In prima faza spui ca dorinta pura "nu e perisabila", deci este eterna. Pe urma spui "odata ce s-a realizat..." deci pana la urma nu mai este eterna ci se realizeaza si ea candva. Atunci distinctia intre ea si dorintele care se realizeaza, gen "mancat inghetata", dispare. Eventual, ca sa fii corecta, ar fi trebuit sa folosesti nu "dorinta" ci "stare" sau "emotie". Si atunci te-ai fi exprimat la modul ca "starea pura de uniune cu Dumnezeu este ceva tainic, coplesitor, ceva mereu nou si spontan, in care spiritul extaziat exploreaza in infinit infinitatea lui Dumnezeu". La acest mod sunt perfect de acord cu tine ca aceasta STARE difera de orice alta stare limitata de placere sau fericire pe care ne-ar putea-o conferi orice altceva in afara lui Dumnezeu.
- In final, legat de relatia intre fuziunea amoroasa si yoga, din fericire marii maestrii spirituali sunt ori in favoarea unei asemenea relatii ori cel putin foarte moderati in sfaturile pe care le dau :). Mari maestrii budhisti, cum ar fi Tsongkhapa (considerat in budism ca un avator, o incarnare a intelepciunii lui Dumnezeu), tantrici cum ar fi Abhinavagupta (considerat si la ora actuala exponentul cel mai de seama al Shivaismului Kashmirian, autor al mai multor tratate sintetice despre tantrism si chiar autor al unuia dintre cele mai faimoase tratate de arta si estetica), taoisti (Tratatul Imparatului Galben, Ishimpo), yoghini (Charaka Samhita, Hatha Yoga Pradipika, Gheranda Samhita), etc...sunt in favoarea practicarii fuziunii amoroase cu continenta in vederea evolutiei spirituale. Alti maestrii cum ar fi Sri Aurobindo, Swami Shivananda, Ramakrishna, etc...la randul lor afirma ca sexualitatea nu poate fi spiritualizata decat daca este eliminata pierderea samantei prin abstinenta sau prin continenta sexuala perfecta. De fapt in sistemele spirituale indiene conceptul de CONTINENTA SEXUALA (Brahmacharia) este foarte larg raspandit si apare chiar in forme de yoga care aparent nu au nici o legatura explicita cu sexualitatea, cum ar fi Jnana Yoga sau Bhakti Yoga.
Dar cum ziceai si tu, suntem liberi sa practicam in vederea evolutiei noastre spirituale ceea ce consideram noi ca fiind mai bine pentru noi. Daca tu simti ca iubirea insotita de erotism nu ti se potriveste pentru evolutia ta proprie, orice maestru, chiar daca nu este total de acord cu tine (fiindca el poate vedea lucruri la tine de care inca tu nu esti constienta), iti va respecta liberul arbitru. La fel, daca o alta fiinta practica asa cum trebuie tehnicile spirituale care includ continenta sexuala, un maestru spiritual autentic o va ghida si de aceasta data, punandu-i la dispozitie metodele cele mai eficiente adaptate specificului acelei persoane. Aceasta fiindca in traditia spirituala sunt multe marturii si de fiinte care au atins starile supreme spirituale folosind inclusiv sexualitatea ca un adjuvant pretios (cum sunt Abhinavagupta, Saraha, Nafzawi, Maestrul Tung, Wu Hsien, Tilopa, Padma Karpo, ...).
In acest sens chiar in budhism, care este o disciplina spirituala cu larga traditie monastica, uneori referirile la sexualitate sunt foarte clare si fara sa lase loc de interpretari: "Atat practicantul cat si mudra trebuie sa fie fiinte cu cele mai inalte capacitati...e necesar de asemenea ca ei sa fie versati in cele 64 de moduri ale jocului sexual asa cum sunt acestea descrise in tratatul despre beatitudine (Kama Shastra)...si sa fie in stare sa controleze picaturile topite, impiedicandu-le sa scape in exterior"; Tsongkhapa, "Sase Yoga ale lui Naropa", Ed Herald.

PS: mesajele au aparut postate de doua ori fiinda o data le-am trimis direct cu "comenteaza" si alta data cu "Raspunde".

am purces, intr-o zi, intr-o calatorie initiatica, lasandu-i pe-ai mei cu lacrimile nod in barba.
Plecat-am (hehhee, Naica ..."surghiun dracului pomana") sa ma caut, sa ma fac om, sa ma-mplinesc.
Avui mai mult decat noroc - si job de cand ajunsei, bunicel, si om de ma iubea, convenabil, basca cetatenie de mi-ar fi placut...

au incetat asa cum s-au pornit, ca ploile de vara.
vorbeam limba si ma placeau oamenii, io nu-i plasheam pi iei.
io-n limba me nu mai puteam sa-njur si cand, pe la o amiaza gandii direct "j’peux plus!" in loc sa strig "nu mai pot, vericule, trai in ce nu-s io, ca ma pierd in pastele ma-sii si ma transform in suflet pitic si schiop..." atunci ...hm, mai era DORUL: s-adulmec dunarea trecand tulbure dupa ce sarutase-n treacat gura siretului, la galati, sa ma trantesc in shura, sa-l las pe grivei sa-mi linga ochii, sa privesc soarele, filtrandu-mi printre gene amintiri, imagini si mirosuri ...s-aud gainile cotcodacindu-si treburile dimineata, sa-mi sterg cu dosul palmei spuma laptelui ce insami l-am primit cu bucurie, de la ... sursa.:)

sa...tra-la-la-la si hai-hai-hai ... ce dor mi-era sa iar ma bata tata ...sa-i infrunt iar otzelul din priviri.
ce dor mi-era s-o aud iar plangand pe mama - cum planje, doamne, din orice!

si-n plusul plusului, departe intr-un sat, pe mal inalt de buzau, intr-o cascioara napadita de puieti de salcami, ce azi traieste doar in mine ma pomenea in rugaciuni un suflet ... heeee ... din care-s parte ...buna mea, cea datatoare de puteri, dandu-mi in bobi, pe prispa, cu trei razuste-n poala...

si m-am intors.

voi, aia de-ati plecat stiti despre ce vorbesc.
io, aia de facui drumul inapoi, va zic atata: mare lucru ca PUTETI.
RAU lucru sa uitati.

un zambet.

Asta,bade cam asa e."treaba asta cu emigrarea e nasoala,nu e chiar cum pare"mi-a zis un unchi atunci cand am ajuns in canada.ma bate gandul si pe mine sa-mi vad bade de drum inapoi ca ma usuc de lipsa gastii.dar dimineata cand ma trezesc imi aduc aminte de marsaviile de acolo si iar ma confuzez.si-mi aduc aminte cum inainte de a pleca sotia mea era sa intre la puscarie pentru ca directorul care furase din gestiune de la ea era prieten cu seful politiei....nu stiu daca as mai putea indura umilinta la care esti supus de un agent de circulatie,sau rezervorul aproape niciodata plin.dar nici nu spun nimanui "veniti ca va asteptam cu vitrinele pline".sa plece numai cine nu mai suporta si cui i-a ajuns la os caci altfel e de rau.oricum,sper sa am puterea sa ma intorc,caci este un blestem pe noi sa nu traim linistiti in alta parte...

...si schimba-mi soarta,sa fiu altfel,m-am ratacit."


My brother ozzy,
Nu pot incepe acest comentariu, ce se vrea un raspuns sintetic(sintetic ma stiu de-o viata...)la gandurile si trairile tale, exprimate aici din SUFLET,inainte de a iti multumi, de calitatea acordata: "brother in arms".
Thanks! my brather,for "The Wou."Iubesc muzica si semenii,arta(pictura,literatura,istorie...) si creatorii, valori ale umanitatii si aparatorii acestora.Cat de trist poate fi...citeam intr-un material...80% din semeni nu lasa nimic in urma lor.Eu asa te-am cunoscut si te port in imagine ,un SUFLET iubitor de semeni.Nu esti singurul ratacit in viata,noi toti ca semeni ratacim...Eu nu pot afirma ca sunt pe drumul bun(oare cine il cunoaste?) catre Dumnezeu,catre Meher Baba,fiecare din noi purtam Creatia,ne confundam cu EA.Sa fim INTELEPTI,sa ne iubim ca semeni,sa comunicam acceptand comunicarea.Cand comunicarea pica, pica totul.
Traduc din ce tu ai scris:"EU ma simt fericit in durerea mea..."care durere mai brother ozzy?tu nu visezi,tu nu traiesti?puterea mintii tale "alearga,alearga si cauta...tu(corp pamantean...) o astepti cu foame si cu sete,sa-ti hraneasca spiritualitatea fiintei tale,trupului pamantean ii ineci setea cu Jack Daniels.Traduc in continuare din ce tu ai scris:"sunt doar creier pierdut..."sinucidere ca solutie,imaginar doar pana cand apare intrebarea ar trebuii...?Convins fiind,nici ispitit ...comparand moartea cu dulceata vinului,nu ai face-o...nici doar ca "actor"Ramai ce esti draga frate ozzy,impreuna ratacim in neantul Creatiei.


PS. Paguba creata de veverite, gandesc a fi fost deasemeni imaginara...

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

...eu nu pot gandi o conciliere intre mit si metafizic,greu de indeplinit.
Mitul este o realitate ce nu poate fi explorata.Existenta mitului presupune credinta in el.Mitul exista doar atunci cand este trait.
In acest context am avut o ezitare cand am citit titlu...intre mitul credintei si realitate.Insa la sfarsit pui intrebarea "...mit,credinta si realitate?"Eu asa gandeam a numi conferinta,este numai o parere...
Mitul se face cunoscut ca existenta certa.El nu trebuie verificat.Folosirea ratiunii in procesul de exploatare al mitului duce inevitabil la pierderea lui,fara vreo relevanta concreta in filozofie ori religie.
Certitudinea ucide vointa si inabuse orice impuls.A sti adevarul inseamna a muri,a amorti intr-un Univers sec.
Sa fim intelepti,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Domnule Jones, oricat v-ati nega locul de origine, acolo in America de Nord, ma gandesc, intotdeauna o sa fiti de "altundeva"(cunosc situatia, si eu am locuit acolo 5 ani de zile). In plus, e o insulta la adresa Romaniei sa spuneti ca e o natiune de cretinizati. Romania a dat multi oameni de cultura, oameni de stiinta, oameni care si-au adus contributia la alte tari. Sunt multe motive pt. care romanii au ales tot PDSR-ul dupa atatia ani de comunism, care, fie vorba intre noi, ne-a fost impus noua de altii si sub a carui regim am intrat si cu ajutorul anumitor binevoitoare puteri vestice. Nu suntem singurii "cretini" care au votat neo-comunisti dupa un regim de 40 de ani de comunsim..a se vedea francezii care au votat in mare parte pt. J.M le Pen dupa trecutul lor cu regimul Vichy; si sunt mult exemple. Poate ar fi bine sa puneti mana putin pe istoria romanilor inainte de a decide sa nu va invatati copiii romaneste. Socrate a spus o data ca cu cate limbi in plus vorbesti,de atatea ori mai inteligent esti. Imi pare tare rau sa citesti comentarii de genul alor dumneavoastra...asta venind de la o ardeleanca care a crescut bilingv si care actual vorbeste 5 limbi fluent si care a tarit in 4 tari diferite..actual in Madagascar.
Apropos, daca mama a fost inspectoare in invatamant, nu-mi spuneti mie ca a intrat acolo "prin concurs". SDi parintii mei sunt in invatamant de ani de zile si stiu cum se ajunge inspector.
Cristina

unul dintre anonimi scrise:
----------------------------------------------------------------------
Empiric vorbind, ar fi cel putin inspaimantator ca sufletul sa piara in acelasi timp cu trupul, ambele sfarsind in nimic...Religia si-ar cam pierde rostul, viata insasi nu ar fi altceva decat o goana anarhica dupa uitare.Cum am putea vietui stiind ca ne vom stinge la un moment dat pentru totdeauna? Dovezi palpabile nu prea avem nici pro nici contra dar, pentru buna si -cat de cat- comoda vieture cred ca e bine sa credem ca va mai fi ceva si dupa stingerea facliei pamantesti...Pe mine, cel putin ma ingrozeste gandul ca finalitatea vietii este intre 4 scanduri la 2 metri sub pamant. Si atunci sper si ma agat de orice idee care m-ar intari in asteptarea mea.
----------------------------------------------------------------------

Daca pentru individ nu ar constitui o problema prea mare, marea problema ar fi pentru omenire ca specie in ziua de astazi. Multi au posibilitatea si puterea, dar si mijloacele technice de a pune in practica o chestie care ar insemna "dupa mine potopul".

Se pare ca cele 2 mari legi care cârmuieshte omul ca individ sint mai mult decat binevenite si in ziua de astazi. Frica si Speranta.

Alex

Cu ingaduinta ta,atunci cand incercam a defini pacatul ,suntem indreptati cu gandul la religie.Fireste pacatul poate imbraca diferite forme:coruptie,crima,minciuna,furt...si toate relele ce le cunoastem...
Este interesant a cunoaste originea pacatului asa cum il aflam din BIBLIE.
Observam ca Augustin, analizand starea de pacatosenie a oamenilor, a spus ca, atunci cand Adam si Eva au fost creati, Dumnezeu i-a creat cu ceea ce Augustin numea "posse pecare", care e traducerea in latina a expresiei "posibilitate sau capacitate de a pacatui". Cuvantul "pecare" inseamna "a pacatui". Daca spunem ca ceva e "pur", spunem ca e "impecabil". Si acest cuvant isi are radacina tot in latinescul "pecare", care inseamna "a pacatui". Augustin a spus ca Adam si Eva, atunci cand au fost creati, au fost creati cu capacitatea de a pacatui. Nu au fost creati pacatosi, ci ei aveau puterea si posibilitatea de a pacatui. Stim asta pentru ca au pacatuit. Pacatuind, ei n-au realizat imposibilul. Evident, au facut ce statea in puterea lor sa faca. Dar, spunea Augustin, Adam si Eva au fost creati de asemenea cu "posse non pecare", cu capacitatea de a nu pacatui. Dumnezeu le-a dat porunca sa nu atinga si sa nu manance din rodul pomului interzis si ei aveau capacitatea morala sa asculte de Dumnezeu. Astfel, ei aveau atat capacitatea de a pacatui cat si capacitatea de a nu pacatui. Ce s-a intamplat insa prin cadere, conform lui Augustin, este ca rasa umana si-a pierdut "posse non pecare" si in locul ei a dobandit, exprimata printr-o dubla negatie, "non posse non pecare", adica, in traducere, "incapacitatea de a nu pacatui."
Augustin ne spune aici ca puterea pacatului este atat de adanc inradacinata in inimile si sufletele oamenilor muritori incat ne e imposibil sa nu pacatuim. Suntem atat de pacatosi din fire incat nu ne putem astepta sa gasim vreodata o persoana care isi traieste intreaga viata fara sa pacatuiasca. Singura persoana care a trait vreodata o viata fara pacat a fost Isus Cristos. Incapacitatea de a nu pacatui este numita, in teologie, incapacitatea morala a fiintelor umane.



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Draga Tu,
Tu m-ai schimbat... Tu mi-ai dat incredere in mine si ai shtiut sa privesti inauntrul meu, si asta nu se uita.. Sa vezi ce e mai bun din om,e ceva magic..sa poti sa privesti dincolo de aparente. Si de ce te mai iubesc? Pentru nebunia ta dulce, si pt veselie, si pentru sufletul tau, si pentru tot ce a fost ..si daca nu o sa mai fie niciodata, eu tot o sa te iubesc intotdeauna..o sa te iubesc asha pasiv, intr-un colt al inimii..pe care nu-l va putea ocupa nimeni altcineva pentru ca acolo este sadita iarba zambetului tau, sub cerul unei iubiri agitate, naive si inocente, o sa te iubesc indiferent de ce o sa iti zic si de cat de rece voi fi, pentru ca vreau sa te iubesc, pentru ca meriti. Un colt o sa fie al tau ..inscriptionat in sufletul universal alaturi de iubiri care vor mai urma, poate.. Inima e atat de mare, ca paote cuprinde o lume intreaga, poate emana o iubire infinita doar ca noi, oamenii ne subestimam si ne limitam la a ne folosi doar o particica din ea. Cred ca o sa inchei aici. Ce iti doresc acum? Un somn usor..la propriu. (chiar, oare cand uram somn usor chiar ne gandim la asta? e asha de important..eu cand am un somn usor ma trezesc cu zambetul in mine) si sa visezi ceva frumos, ca sa iti treaca umbra de tristete si sa vezi iar lumina.
Love,
..eu.

cand ma gandesc la istoria romaneasca simt o imensa frustrare de a nu o cunoaste, de a fi doar indoctrinat cu detalii inutile sau inexistente, simt cum vena balcanica ce-mi curge prin mine e gatuita de o latinitate de import. Romanul e mai degraba ceea ce vrea sa fie decat ceea ce e el. De ce mereu cei care apoara inversunati o istorie falsificata sunt mai tot timpul anonimi? Nu inteleg.
Intr-un cuvant, cand ma gandesc la istoria Romaniei simt o mare confuzie/lehamite

mya cita un oarece scriitor francez care considera ca treaba cu goliciunea e o inventie a modernitatii si care scriitor , ca orice scriitor mai dadu putin cu pana pe acolo prin prisma dumisale.

nu stiu cat de modern este asta daca ne gandim ca statuile antice grecesti arata femeile in pozitii "sexy" , ascunzand mai mult decat ar arata, dar pozand intr-un mod sexual ( nu pornografic). Probabil scriitorul respectiv compara lumea de azi cu lumea evului mediu unde datorita religiei impuse cu forta sabiei in toata lumea de vest (in evul mediu), dogma si modul de viata predicat de religie nu admitea goliciunea si "desfrâul". Realitatea este ca omul a admirat intotdeauna trupul sau si inainte ca marile religii ale lumii aka Crestinismul su Islamul sa se impuna prin forta, oamenii au avut intotdeauna un cult pentru sex. Si la noi inca mai sint aceste sarbatori ale Sanzienelor, Dragaicei, Dragobetelui , venitul Paparudelor care goale sau sumar imbracate simbolizeaza unirea cerului cu pamantul, danseaza sa aduca ploaia cu dorinta de a produce fertilitatea câmpului etc etc etc.
Deci, as indrazni sa spun ca perioada de timp in care religia a avut o putere imensa (azi nu mai e asa, doamne ajuta ca nu mai e) nu poate fi consiederat ca punctul de referinta pentru umanitate ci numai un episod , un episod de fapt foarte nefericit daca ne gandim la cate razboaie s-au dus si se mai duc inca in numele unei religii care vrea de fapt sa propage ce e pozitiv in lumea.
Bun. Sa revenim la de ce vrem sa fim sexy. Imi pare rau ca nu pot raspune la aceasta intrebare. Acum constat ca nu pot raspune. Nu sint o femeie, nu ma pot pune 100% in pielea ei deoarece imi lipseste aparatura necesara de receptionare si filtrare a mediului inconjurator ca o femeie. Pentru asta nu ma ajuta natura iar incercarile de a ma transpune in pielea unei femei nu or sa aibe prea mari shanse. Ce mai incolo si incoace, intrebarea trebe raspunsa de o femeie dar. Eu ca barbat pot numai sa constat daca o femeie este sexy dupa gustul meu au ba. Pentru "gustul meu" vezi raspunsul cu "c.m.m.n.c for l.m.c." pe aceasta pagina.

AlexM

cateva melodii ale lui Pavel Stratan.
fiindca ma tampisem mai mult decat acceptabil, am incercat si altceva.

miscare gresita, pintru ca acum halucinez in dublu: "out of time man" si "mama call" ambele cu manu chao.(:

vai, sa schimbam, sa schimbaaaam!!!
sa stiti, bey, ca daca-mi var iar 'fado'-n vene, m-ati pierduuut.
('asta-i si ideea', v-am prins obraznicilor!)

aaa... haida sa va povestesc de-obsesii, dincolo de muzica.
de fapt, muzica nu mi-i idee fixa ci pretext de...dar, s-o lasam asa...:)))

so:
‘after eight’ is niste tabletele de ciocolata pe care, ca sa nu le devorez imediat dupa ce-am deschis cutia, le-ascund de mine prin frigider.
Nu va mirati ca reusesc – doar gandul miracolului dulce descoperit asa ma smechereste!

Deci ma prefac ca nu stiu unde-s, uneori cu o acuratete iesita din comun si chiar uit unde le-am pus.
Nu am curaj sa va spun cum rascolesc frigiderul in mari momente de criza, cand mi se pare nedrept ca am mancat tot!
Nici nu-ndraznesc a va povesti cu ce deliciu savurez bucata magica, atunci cand o descopar uitata pe undeva.

heheee ... acu fo doua zile, mi s-o nazarit ca mi-i aidoma si cu poeziile,
numa' ca nu le-am ascuns io, ci le-am descoperit, intamplator, ca pe ciocolata cu menta, dupa ora opt.

dulce-dureros-intoxiquée, parol!

...si cati alti dintre semenii nostri nu pot fi?

Cu cât omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stapân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul sau aparent înaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoaba, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie. Viata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate ; in realitate s'a petrecut o saracire si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic, l-au sedus si l-au îndemnat catre o lume a decorativului si inutilului.
Gandesc a nu fi numai filozofie in cele de mai sus,este o "frantura" a "imaginii"omului actual.
Retete de uz comun nu gandesc a fi folositoare,fiecare fiinta umane este un mic univers.




Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Cu cât omul si-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizatie, cu atât el a devenit mai putin stapân pe sine, cu atât a fost mai putin liber. Sufletul sau aparent înaltat, devenise lipsit de putere, se subtiase si se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renuntând la ceea ce îi era esential, pentru podoaba, si-a pierdut adevarata frumusete si tarie. Vieata interioara a omului a avut toate aparentele unei cresteri adevarate ; in realitate s'a petrecut o saracire si anume din cauza ca aceasta crestere nu era organica ci era o adunare, o adaugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambitiile si gusturile nenumarate, tot rafinamentul intelectual si estetic, l-au sedus si l-au îndemnat catre o lume a decorativului si inutilului.
Gandesc a nu fi numai filozofie in cele de mai sus,este o "frantura" a "imaginii"omului actual.


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

Am mai scris de cateva ori si iar repet pt. ca gandesc o mare intelepciune in cuvintele unui om sarac si simplu,care nu a vrut bogatii nici alte lumi si pamanturi,a ales de multe ori sa se retraga ,sa-si conduca tribul departe de lupte decat sa foloseasca el insusi un mod de a pedepsi pe invadatorii englezi,francezi ori...so called americans!Poate un fel de Mahatma Ghandi inainte ca acesta din urma sa se fi nascut.

Dear Destin,tu esti un om intelept,multi in cercul nostru la cafenea avem o inteligenta mare,nu suntem nici dobitoci nici ramasi in urma,desigur ca ne certam mereu unul cu altul/alta,sau altul cu altii si altii cu altul si in final unii cu toti ceilalti de parca there's no tomorrow!

Nu cred ca este necesar.Nu noi ne certam intre noi(ca suflet)ci lasam frau liber ego-ului sa -si exprime tot ce zace in el selfish si raul iese afara mereu,nu e bine.Daca cineva vorbeste si da ex. legate de Jesus,de ce oare trebuie sa critice pe un altul ca si cum este vinovat si ar merita luat la pietre si de ce nu crucificat...?De ce acela ce critica e mereu nervos si suparat impotriva lumii parca?
Atunci unde este pilda lui Iisus?Ce sfaturi si ce invataminte ar fi dat el discipolilor lui sau tuturor,daca i-ar fi luat la palme verbale si mereu urlat la ei si fiind nervos si suparat?Oare nu exista ceea ce se numeste compasiune si intelegere dar si rabdare pt. orice in viata?

Odata Iisus a mai spus ceva legat cu ...palma data pe un obraz si el ar intoarce pe celalalt....
Acum scriu nu neaparat tie Destin ori Enigmescu ori cine stie cine altcineva ci in marele general.Eu personal real as dori sa cred in Dumnezeu sa fiu ca Iisus de ex. dar stiu ca este mai mult decat f. greu,insa incerc si nu ma voi bate niciodata cu pumnii in piept ca sunt crestin de cutare ordin ori credincios in cutare religie sau credinta.
Pt. ca stiu ca a iubi pe Dumnezeu este aproape imposibil si totusi pt. o mana de oameni in tot acest univers nu a fost ori este nerealizabil,pt. ca daca vrei sa te consideri credincios in Jesus de ex. atunci...neaparat TREBUIE(imi pare rau de majuscule,real am dorit sa subliniez importanta)sa traiesti viata lui.....

Intreb de curiozitate daca cineva cunoaste ori a auzit de astfel de persoana?
De aceea sunt retinut si nu spun ca iubesc real pe Dumnezeu,stiu totusi cine este si invat mereu privind in jurul meu natura in care-l vad si mai greu dar incerc...sa-l vad si in oameni,cel mai greu!Pt. ca trebuie sa fii detasat de orice stare de spirit rea si sarenunti la orice manifestare a ego-ului ...e f. greu!!!!

Dar ,exista lucruri mai simple in drumul de a afla pe Dumnezeu si in fapt ...a-l descoperi in tine insuti.Si ele mereu au fost exprimate ca pt. mintea noastra de avatarii lumii,prin pilde si parabole,ca in trecut cand mintea umana nu era chiar asa de ridicata....dar azi inca nu este decat tare putin...si atunci ce face Dumnezeu?
Se coboara la mintea noastra si ne da ceva de gandit o regula,sa zicem in viata.El NU poate vorbi in limbajul lui real unora ca noi,vasta majoritate pe glob si univers,atunci misiunea lui ca avatar(cuvantul in trad din indiana=incarnare directa a lui Dumnezeu in forma umana)devine acea de dascal si te invata sa intelegi la acea anume viata din timp si istorie a lumii de ce a venit si revine si fiecare,pt. ca fiecare societate are un anume grad si nivel de dezvoltare materiala si spirituala,va avea in concordanta,anumite precepte pt. acea vreme,spuse de avatarul de atunci.

Iisus a fost acum 2000 ani,desigur,azi e alta viata si epoca,dar realul sens si mesaj este si va fi si a fost mereu acelasi spus in diverse forme,dar il vezi la fel si la primul avatar(Abraham),apoi Zoroaster,Rama,Krishna,Buddha ce au fost inaintea lui Iisus,si apoi si la Mohamed si in final Baba .Toti au trait intocmai preceptele sfinte,nu vei gasi niciodata in vietile lor o minciuna sau o greseala,astfel de "oameni" sunt avatarii lumii si ei formeaza un anume ciclu istoric,nimic in univers nu este intamplator!

Este destinat!
Sa fac o analogie simpla,gandeste ca tu esti profesor de facultate,oricare ar fi ea.Acum ai o varsta si o experienta de viata si munca si studii si cultura si intelepciune.Deodata te trezesti in fata unor copilasi de clasaIa primara si trebuie sa-i inveti ceea ce stii tu...oare crezi ca vei putea sa le explici in cuvintele tale si termenii la care ai ajuns in studii?In nici un caz!
Pt. ca NU te vor intelege,e ca si cum Einstein ar explica teoria lui unui copil de 7 ani!
Ce faci atunci sa fii inteles?Te cobori la mintea lui si folosesti....parabole,scurte istorioare,in cateva cuvinte(nu ca mine acum de scriu un roman deja!)sa fie pe intelesul lui si neaparat dai un ex. prin tine insuti altfel,la ce buna e vorba daca nu e sprijinita de fapta?

Si cam asa a fost mereu,mesajul mereu acelasi,f. simplu....dar omenirea nu s-a schimbat deloc!De aceea un avatar sa vina NU e de ajuns...

Vorbim mereu de Dumnezeu la cafenea si ce piosi suntem ori mistocari sau atotcunoscatori in toate....si de fapt inca si azi nu stim habar de nimic.
Eu zic asa: hai sa fim cu totii prieteni,sa ne iubim intre noi(hey!NU va ganditi acum la acel Ozzy din trecut fustangiu,okay?)si sa invatam unii de la altii si restul va veni de la sine.

E oare greu?De ce suparari si suferinte chiar aiurea?Oare merita efortul?Nu cred,ganditi acum ce-i mai important?Sa ne injuram unii pe altii ori sa ne iubim si daca odata soarta va fi sa ne puna fata-n fata pe unii din noi,ce fericire ar fi sa ne luam in brate !!!

NU am scris astea deloc cu idea si la adresa ta Destin ori Enigmescu ori oricine din lumea toata!Imi sunteti frati oricum si a va judeca nu-i bine,dar imi pot spune opinia si cine o accepta e okay.Nu am puterea de a judeca....sunt un nimica in acest univers dar asta sunt si chiar un nimica am dreptul sa vorbesc,dar niciodata ca un avatar!

Sper ca la un moment dat limbajul meu din trecut prin care am ofensat pe f. multi si pareri si opinii ce am avut nu au devenit treptat un mijloc de initiativa de exprimare pt. altii...stiu din experienta inca din...scoala generala...

Hey,acum nu vi-o luati in cap!Inca sunt mare fan al amicului Ozzy,port cele 4 perechi de shades(ochelari de soare pt. cei ce nu stiu slang american)trimise de Sharon,unii f. inchisi de soare puternic,altii albastii,altii purple altii pink.
Depinde cum e vremea ii port mereu,si in casa.
La fel imi place muzica lui,si rock si heavy metal si tech-industry,si desigur si The Doors,Motorhead etc.
Asta nu inseamna ca-s un depravat si drogat si antichrist!I am a free man si vreau in viata asta sa fiu cum sunt,in cea care vine poate voi fi cine stie in ce alta tara si poate femeie,poate saraca,poate f. bogata,doar karma stie si sanskaras,altadata va scriu ce-nseamna sanskaras ori samskaras.

Cert e ca sunt fericit cum ,sunt ca iubesc ca am trait din plin si gustat din multe placeri sexuale ale vietii,am suferit in Ro., am avut si clipe fericite acolo dar nu as mai trai acolo deloc.
Deci brothers and sisters,let's be friends,love is all you need...how right was John Lennon.also a Baba Lover!
De la cine credeti ca au venit ideile lui "give peace a chance"si altele?De la cine credeti ca i-au venit ideile si filosofie si politica lui Mahatma Ghandi?
Cine credeti ca l-a invatat sa-si iubeasca aproapele, sa fie simplu dar puternic in gandire si fapta si mai ales onestitate?Cine credeti ca i-a spus ca unica solutie este rezolvarea oricaror probleme pe cale pasnica si prin .....LOVE&PEACE?

Cum am scris la inceputul romanului meu,e vorba despre aceste cuvinte ce in final sunt rezumatul a tot ce am scris acum.
Din pacate nu simt nevoia sa traduc...sper ca cine stie engleza si toti stiti,sunteti inteligenti,vor accepta asta:

"We do not want churches because they will teach us to quarrel about God,
as the catholics and protestants do.We do not want to learn that.
We may quarrel with men sometimes about things on this earth.But we never
quarrel about God.We do not want to learn that."

Chief Joseph(Nez Perce/1840-1904/Iroquois nations)

Nu stiu de ce am scris atatea cand acest mare intelept indian si mare CHIEF a spus totul in cateva cuvinte?

Destin,stii cum sunt fratii mei?Intelegi ce vor sa spuna doar privindu-te in ochi si la fel ii intelegi si tu...putine vorbe,multe doar prin gesturi.Un european ca noi ori chiar si....asa zis american.,da din gura mereu,ca mine,chestia e ca in prezenta lor sunt f. mut,nu am de ce vorbi cand ne putem intelege perfect prin liniste....a fi tacut...e o arta in final...mai vorbim si nu crede ca te-am criticat,ori pe numeni de altfel,departe de mine!!!

LOVE&PEACE,
Ozzy

Sa avem catre noi minte de judecator.
Cum ?
Sa ne judecam pe noi totdeauna : " Ce gandim noi, ii place lui Dumnezeu ? Ce vorbim noi, ii place lui Dumnezeu ? Ce facem noi acum, ii place lui Dumnezeu ? Ce intentionam noi, oare ii place lui Dumnezeu ?"

Si daca constiinta, care este oglinda sufletului, ne spune ca nu, atunci sa incetam de a gandi aceste lucruri, de a le vorbi si de a le pune in plan sa le facem.

Aceasta inseamna sa se judece omul pe sine, ca auzi ce spune dumnezeiasca Scriptura : De se va judeca omul pe sine, nu mai cade in judecata lui Dumnezeu ( 1 Corinteni 11, 31 ).

Si daca iti spune constiinta ca da, atunci este bine, caci avem marturia constiintei noastre bune.

Apoi sa avem stiinta gandului curata despre ceea ce gandim sau vorbim sau facem.




Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Am facut o excursie pe internet si uite peste ce am dat. Nu stiu cine este autorul dar sper sa va placa.

DEFINITII

Daca se fereste de masini este un pieton,
daca se fereste de taxe este un om de afaceri,
iar daca se fereste de raspundere este un .. om politic.

Abur: O apa inebunita de caldura.

Ambitia femeii: Sa fie cantarita si sa fie gasita usoara.
(Mene, mene, tekel upfarsim)

Ambiguitate: este ca un orb ce cauta intr-o camera intunecata
o pisica neagra, care nu este acolo.

Batranete: varsta la care, desi stii toate raspunsurile,
nu te mai intreaba nimeni nimic.

Biblioteca: Un loc in care mai traiesc inca cei morti.

Bogatas: Un om sarac, dar cu bani.

Buruiana: O planta ilustra cu virtuti inca nedescoperite.

Calatorie: O experienta care ne umple sufletul in timp ce ne goleste buzunarele.

Cascat: Calea aleasa de natura pentru a le ingadui barbatilor casatoriti
sa mai deschida si ei gura.

Celebritate: Avantajul de a fi stiut de oameni care nu te cunosc.

Cleptoman: Un hot bogat.

Comunist: Unul caruia ii place asa de mult ceea ce n-are
incat vrea sa te impiedice si pe tine sa le ai.

Educatie: Ceva ce-i ajuta sa reuseasca pe cei fara inteligenta.

Economist: Un expert care va sti sa explice maine de ce
predictiile facute de el ieri nu s-au implinit astazi.

Expert: Un specialist care stie din ce in ce mai mult
despre din ce in ce mai putin.

Cantor: Cantaret religios care canta pe nas dupa ureche.

Degetul mare de la picior: O parte a piciorului
folosita in intunerec pentru gasirea mobilei.

Doctor: Unul care ia plata cand Dumnezeu vindeca.

Expert guvernamental: Unul care stie sa complice lucrurile simple.

Erou: Unul caruia i-a fost prea frica sa fuga.

Eroi: Putini am fost, multi am mai ramas!

Flatare: Abilitatea de a-i descrie pe altii asa cum se vad ei insisi.

Gentlemen: Un barbat care tine usa deshisa pentru ca sotia lui sa poata cara in casa cumparaturile.

Gandire: Dialogul sufletului cu el insusi.

Gradina zoologica: Un loc unde animalele sunt duse ca sa studieze obiceiurile oamenilor.

Iarna: O parte din an in care se face tarziu devreme.

Imaginatie: O insusire care-i ajuta pe unii politicieni sa se creada oameni de stat.

Imigratie: Cea mai sincera forma de flatare a unei natiuni.

Intuitie: Ceea ce o ajuta pe o femeie sa-si contrazica sotul mai inainte ca acesta sa deschida gura.

Lege: O plasa in care se prind fluturii si peste care zboara vulturii.

Lux: Ceva ce nu-ti trebuie neaparat, dar de care nu te poti lipsi cu placere.

Maturitate: Capacitatea de a indura nesiguranta.

Melancolie: Placerea tristetii

Moda: Un fel de uratenie intolerabila pe care trebuie sa o schimbam la fiecare sase luni. - Oscar Wilde

Nenorocosul: Omul potrivit la locul nepotrivit.

Nerabdare: O asteptare grabita.

Diferenta dintre o operatie minora si una majora: cea minora este intotdeauna cea de care are parte altul!

Ospatar: Unul care crede ca banii cresc pe ... tavi.

Politician: Unul care te strange in brate inainte de alegeri si de gat dupa ele ...

Care-i diferenta dintre un politician si un om de stat? Un politician urmareste binele celor de acum, in timp ce omul de stat urmareste binele generatiilor viitoare. Unul cauta popularitate, iar altul progres.

Padure virgina: Un loc in care mana omului n-a pus piciorul.

Proverbe: concluzii scurte scoase din experiente indelungate.

Simpatie: Durerea ta in inima mea.

Tact: Arta de a-ti face dreptate, fara a-ti face dusmani!

Tara democratica: un loc in care oamenii spun ceea ce gandesc fara sa se gandeasca de doua ori mai inainte.

Umbrela: Un acoperis portabil.

Vara: Anotimpul in care copiii trantesc cu putere usa pe care au lasat-o deschisa toata iarna.

Viata la oras: Cateva milioane de oameni care-si traiesc singuratatea impreuna!

Vulpe: Un lup care trimite flori.

Fiecare dintre noi isi pune mai devreme sau mai tarziu intrebarile la care vrei tu raspunsuri (unii in viata asta, altii in alte vieti, etc....cand le vine sorocul ca sa zic asa). Unii ajung sa-si rezolve mare parte din dileme si sa gaseasca raspunsuri mai devreme, altii mai tarziu. Nu exista formula magica aici, totul tine de fiecare om in parte.

Chiar si faptul ca incepi sa te intrebi despre "nemurirea sufletului" sau despre "sensul vietii si al mortii" si tot e o chestie pozitiva, un pas inainte.

Ideea in sine e ca fiecare om trebuie sa-si descopere raspunsurile singur (da' nu e singur niciodata - e cu Dumnezeu sau mama natura...ma rog, doar ca nu stie asta ...inca). Ca sa ma exprim mai clar - cu ajutorul intuitiei simti ce trebuie sa faci in viata, faci diferenta intre bine si rau si alegi ceea ce tu consideri ca e bine pentru tine. Se poate ca alegerea sa nu fie cea ideala, da - se poate, insa daca intuitia iti face feste (se mai intampla uneori) - te prinzi in ultima instanta si repari greseala facuta.

Pe de alta parte, si greselile isi au rostul lor, fara ele...cum am putea sa avansam? Din greseli invatam, nu? Eu personal zic ca nimic nu e intamplator (in viata) si ca fiecare greseala facuta e un test pe care daca-l treci cu bine (adica inveti din ea ceva si te luminezi pe mai departe) nu poate decat sa te ajute in evolutia personala (spirituala in ultima instanta).

Fa in felul urmator: incearca sa te gandesti mereu ca absolut orice gand care iti vine in minte/fapta pe care o faci - transmite niste unde energetice (pozitive/bune sau negative/rele) care mai devreme sau mai tarziu intra in contact cu alte unde energetice si din interactiune se reintorc spre tine (fa o incercare!)...E putin ca abstracta ideea, trebuie sa recunosc insa daca tu transmiti unde negative - primesti unde negative (perpetuum mobile)...ca le primesti acum sau mai tarziu (cand nici nu te astepti) nu are importanta. Da' le primesti candva. Fiecare actiune isi are reactiunea ei - asta e legea fizicii si se aplica fara dubii mereu.

Sa zicem ca simti ca te dezamageste societatea, nu-ti place ce vezi in jur, ti-e lehamite de una sau de alta. Ce te opreste sa fii fericit/ implinit urmandu-ti pornirea din suflet (sa zicem...) incercand sa iti cauti fericirea in tine, sa fii tu un exemplu viu pentru cei din jur, sa te pui in slujba binelui (sa lucrezi sa zicem la un camin de batrani, din vocatie - sau sa te faci sora medicala - din vocatie sau sa ajuti benevol dupa orele de munca la un orfelinat tot din vocatie)?

Din cele ce-am "prins" citind mesajul tau...spre asta m-as uita...sa fiu in locul tau. Banii si satisfactiile materiale sunt nesemnificative in ultima instanta, in fond tot atata mananci, tot cu o haina te imbraci (nu porti mai multe in acelasi timp), tot in groapa ajungi la final (fara nimic) ... Omenia din om si faptele bune se intorc intotdeauna asupra oamenilor, o sa vezi ca Dumnezeu/ mama natura/ iti umple golurile (stomacului, buzunarului si sufletului) pana la urma.

Ce zici, te-ai mai inviorat un pic? ;-)

Am inteles si in comentariul meu gasesti raspunsul la intrebarea ta.

Desigur "Fara suparare",comunicarea cu tine o apreciez,pot sa afirm fara pretentia de compliment, ca am un deosebit respect pentru poporul evreu,pentru evrei in general...dealtfel am prieteni buni din randul lor.

Am sa copiez un pasaj din care reiese clar raspunsul meu:

Cu privire la provenienţa lui Cristos:

Isaia a afirmat, că nu era legată de om:
"Cine poate spune care este provenienţa Lui?
Căci viaţa Lui a fost luată de pe pământul celor vii:pentru păcatele poporului Meu a fost dat la moarte."

Duhul profeţiei a afirmat astfel că originea Celui care avea să moară, pentru ca noi, oamenii păcătoşi, să putem fi vindecaţi prin rănile Lui, era de o asemenea natură încât nu putea fi identificată.

Mai mult, Duhul Profeţiei a prezis prin Isaia că cei ce cred în El vor cunoaşte felul în care El a venit în lume:

"Şi Domnul i-a vorbit din nou lui Ahaz şi i-a zis:

"Cere pentru tine un semn din partea Domnului, Dumnezeului tău, fie în locurile de jos, fie în cele de sus."

"Şi Ahaz a zis: ‚

voi cere, ca să nu-L ispitesc pe Domnul."

Isaia a spus atunci :

"Ascultaţi totuşi, casa lui David!
Este puţin lucru pentru voi să luptaţi cu oamenii?
Atunci de ce luptaţi cu Domnul?
De aceea, Domnul Însuşi vă va da un semn.
Iată că fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi Îi va pune numele Emanuel.
El va mânca smântână şi miere înainte să cunoască sau să prefere răul sau să aleagă binele, căci înainte de a cunoaşte răul şi binele, pruncul va lepăda răul şi va alege binele.
Şi înainte ca pruncul să ştie să-şi strige părinţii, va primi puterea Damascului şi prada Sameriei, în prezenţa împăratului Asiriei.
Şi ţara va fi părăsită, căci veţi îndura cu greu prezenţa celor doi împăraţi ai ei.
Dar Dumnezeu va aduce asupra ta, a poporului tău şi asupra casei tatălui tău zile cum nu au mai fost peste tine de când s-a despărţit Efraim de Iuda, adică pe împăratul Asiriei."

Se poate intelege atat de limpede:

în neamul lui Avraam, nimeni nu s-a născut trupeşte din fecioară şi nu s-a spus despre nimeni să se fi născut (din fecioară), în afară de Cristos.

Afirmaţi că în profeţia lui Isaia nu se spune:

"Iată că fecioara va rămâne însărcinată...", ci:
"Iată că tânăra va rămâne însărcinată şi va naşte un fiu’;(din moment ce)tu (si cunosc nu esti singurul...)explici/ explicaţi această profeţie ca şi cum (se referă) la Ezechia, care a fost împăratul...,ma simt obligat sa mai aduc argumente tot din BIBLIE.

Dumnezeu arată că astfel stau lucrurile, în Ezechiel, (când) a spus următoarele:

"Dacă Noe, Iacov şi Daniel Mi-ar cere să le scap fiii sau fiicele, nu le-aş împlini cererea."

Iar în Isaia, cu privire la aceeaşi problemă, El a spus astfel:

"Şi Domnul Dumnezeu a spus":

"Ei vor ieşi şi se vor uita la mădularele (trupurilor) oamenilor care au păcătuit, căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge şi vor fi o miasmă pentru orice făptură"

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.