"jurnalul diavolului"

Manevre cu stagiul militar
„Faci sau nu armata?” este pentru tinerii români o întrebare pe care politicienii, în an preelectoral, o exploateazã cu nesat.
Curios, nici una dintre initiativele puse în dezbatere nu evidentiazã, cu adevãrat, o viziune politicã, argumentatã, privind securitatea nationalã.

Atitudinile politice sunt transmise si liderilor ministerelor, iar specialistii acestora sunt pusi în pozitia de a-si „ameti” ideile.
NATO nu impune în nici un fel României dacã armata sa trebuie sã fie alcãtuitã pe bazã de conscriptie sau pe bazã de voluntariat. De exemplu, în Germania, jumãtate din armatã este formatã din militari în termen.
Alianta vrea doar ca militarii români sã aibã un standard ridicat de pregãtire si sã facã fatã misiunilor date.
Armata a optat pentru sistemul profesionist si si-a fixat ca pânã în 2007 sã nu mai aibã militari în termen. Deja se preconizeazã ca la nivelul anului 2004 sã se renunte la militarii în termen din Fortele Navale si Fortele Aeriene.
Trecerea de pragul NATO îi oferã Armatei un rol nou. Se observã si prin misiunile din Afganistan si Irak cã Armata executã si o activã, sã-i spunem, diplomatie prin forta armelor, aceasta pe lângã misiunile impuse de necesitãtile colective de securitate la care ne-am raliat de bunãvoie. În sistemul democratic românesc, Armatei îi revine rolul de ultimã solutie în cazuri extreme. În aceastã privintã, faptul cã se va renunta la cei 31.000 de militari în termen pe care îi mai are acum este pe deplin justificat. Luptãtorul din MApN trebuie sã fie un profesionist desãvârsit.
Pe de altã parte, analizând riscurile de securitate la care este supusã România, nu se poate trece cu vederea explozia terorismului la nivel mondial, dar si posibilele actiuni ostile României promovate din interior. Astfel, apare fireascã dezvoltarea structurilor Ministerului Administratiei si Internelor. Jandarmeria, structura militarã a MAI, capãtã rol de verigã între Armatã si Politie, fiind forta potrivitã în a interveni în conflictele de joasã intensitate.
Un jandarm în termen face cam 15 la sutã dintr-un profesionist, în termeni de eficientã a muncii. „Înlocuind 7.000 de militari în termen cu 3.000 de profesionisti, mergem chiar pe economii”, îmi spunea generalul Gavrilã Pop, adjunct al comandantului Jandarmeriei. Acesti profesionisti, proveniti din grupãrile mobile, sunt folositi cu succes si ei în misiuni externe. Dar Jandarmeria are si date în pazã peste 1.200 obiective.
Pompierii, militari în termen, sunt cei care astãzi sting incendiile din România. Încã de prin 2000 se anunta cã pompierii se demilitarizeazã, dar apare problema banilor. Reteaua de unitãti ale pompierilor, bine pusã la punct, poate primi voluntari fãrã probleme. Un militar în termen va fi înlocuit de 3 schimburi de profesionisti civili.
Jandarmii si pompierii nu stau în cazãrmi sã astepte rãzboiul, ci sunt solicitati nonstop. Cert este cã nu se pot forma dintr-o datã profesionisti. Voluntariatul implicã punerea la punct a unui sistem riguros de promovare a carierei, de selectie, de instruire, de evolutie în carierã si de pregãtire continuã. Apoi, implicã fixarea unui sistem de mobilizare. Cumulat la acestea, sã observãm cum a involuat populatia României. Din 1992 pânã în 2002, populatia a scãzut cu 1 milion de persoane. Creste numãrul persoanelor peste 60 de ani si scade cel al persoanelor sub 15 ani. Mai creste si numãrul tinerilor ce fac studii postliceale si facultãti, unii înscriindu-se si pentru a scãpa de armatã. De asemenea, creste numãrul tinerilor care pleacã la muncã si la studii în strãinãtate, iar carierele militare nu par atât de avantajoase pe lângã perspectiva unui contract în UE.
Cã MAI a introdus o „clauzã” în proiectul de lege privind pregãtirea populatiei pentru apãrare care propune scãparea de armatã contra cost (în jur de 30 milioane lei) apare doar ca o tacticã de a face uitate cele expuse. Cu metoda respectivã, nãstrusnicã precum o mitã, dar uzitatã în Occident, se preconizeazã a se scãpa de cei care vin cu silã la armatã. Pentru cã MAI este angrenat si în reforma administratiei publice, si în realizarea, cu adevãrat, a demilitarizãrii politiei, nu mai poate suporta si renuntarea totalã, deodatã, la militarii în termen. Cel putin pânã în 2010. Pânã atunci, stagiul militar se „executã”, cu tot cu prevederile constitutionale. (razvan.belciuganu@jurnalul.ro)

Agentiile de presa au transmis recent stirea ca peste 90 de cadre medicale din spitalele brasovene si-au parasit locul de munca, in ultima perioada, ca sa isi incerce norocul in strainatate. Reporterul „Jurnalului National“ a constatat la fata locului realitatea. LAVINIA SARAMET

Brasov Majoritatea asistentelor tinere de la Spitalul Judetean, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Obstetrica-Ginecologie, Spitalul de Neurologie si Serviciul de Ambulanta aleg sa lucreze în strainatate, pe salarii care deseori sunt de 30 de ori mai mari decat cele pe care le încaseaza în România. Încercand sa evite cu orice pret blocarea activitatii, conducerile unitatilor sanitare au organizat în ultimele luni din ce în ce mai des concursuri de ocupare a posturilor ramase libere.

Concursuri din doua în doua luni

Numai în ultimele trei luni, din spitalele brasovene au plecat 57 de asistente si 34 de infirmiere. Cele mai „vanate“ asistente sunt cele specializate în pediatrie. Anul trecut, 103 din asistentele Spitalului de Pediatrie Brasov si-au gasit locuri de munca mult mai bine platite în Italia, Canada si Anglia. „Sunt cotate foarte bine în strainatate. O asistenta pe care eu am format- o la spital si-a gasit un loc în Canada si mi-a scris ca acum castiga 6.000 de euro. Nu le poate condamna nimeni, dar este greu sa vezi ca un om pe care l-ai format aici pleaca fara sa se uite în urma“, spune Emilia Adam, director de îngrijiri la Spitalul de Pediatrie Brasov. Din cauza exodului în masa, conducerea acestui spital organizeaza din doua în doua luni concursuri pentru ocuparea locurilor vacante de asistent medical. În prezent, trei dintre cadrele sanitare medii au dosarele de plecare finalizate, dar cel putin 20 sunt cu toate formalitatile de plecare pe ultima suta de metri.

„Nu vreau decat sa traiesc decent“

Elena Simionescu lucreaza la sectia de urgente a Spitalului de Pediatrie. De cand s-a angajat, a stiut ca locul ei de munca este platit mult mai bine în Elvetia, spre exemplu. „Pasiunea mea este extrem de mare, atat pentru echipa de aici, cat si pentru munca pe care o fac. Singurul lucru care ma face sa ma gandesc la plecare sunt banii. Nu vreau decat sa traiesc decent si sa îmi fac meseria în conditii normale“, spune asistenta Elena Simionescu. Multe dintre asistentele care aleg sa lucreze în spitalele „din Vest“ nu vor decat sa castige bani cu care sa îsi cumpere o locuinta si o masina cum au vazut la colegele lor care deja au facut acest pas. „Normal ca vreau sa plec în strainatate. Nu spun ca nu îmi place ce fac aici, dar nu pot sta cu cateva milioane sa aud de la toate colegele care au plecat ca iau cateva mii de euro pe luna“, spune Anca Ovreiu, asistent la Sectia de Terapie Intensiva a aceluias spital. Criza fondurilor pentru salarii la aceasta unitate medicala este atat de grava, încat directorii au fost nevoit sa plateasca cu ora asistentele care au lucrat în perioada Sarbatorilor de Iarna.

Diferente uriase la salariu

Firmele brasovene care intermediaza contractele de lucru în strainatate se întrec în oferte catre asistentele de la toate spitalele din oras. Cele mai multe posturi de asistent medical sunt în prezent disponibile în Anglia, Elvetia, Germania, Italia s Canada. Asistentele care aleg sa lucreze în aceste tari au varste de pana la 30 de ani. În Brasov, majoritatea asistentelor lucreaza pentru salariul minim pe economie. Ofertele firmelor de intermediere nu sunt niciodata mai mici de 1.500 de euro pe luna. În spitalele din Canada, spre exemplu, asistentele din Brasov ajung sa îsi gaseasca locuri de munca platite si cu peste 5.000 de euro pe luna.

"Jurnalul fericirii" - Nicolae Steinhardt (monahul Nicolae Delarohia)

Jurnalul national prezinta cateva articole legate de subiect, si se pare ca antena 1 va difuza documentarul.

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)

Ucenicul Diavolului de G.B.Shaw.

Contrastul intre judecata societatii si adevarata fata a personajului,Richard,m-a frapat.Ingratul de care fugeau toti este o persoana aparte prin stapinirea de sine,cinismul si echilibrul emotional.Superioritatea si originalitatea,inteligenta si vorbirea caustica m-a impresionat.Pornisem cu ideea ca este un paria dar ma inselam.Inca o dovada ca aparentele si etichetele inseala...

„Suntem oameni la fel ca si voi!“
Copiii seropozitivi din Asociatia „Licurici“ din Giurgiu au
deschis in Bucuresti o expozitie cu fotografiile facute de ei.
Vor sa arate lumii si alta latura a lor. Sa vada toti ca sunt
talentati... ca au visuri.
...http://www.jurnalul.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=4104

Muresh


Jurnalul unui barbat

Cand am avut 14 ani am vrut sa am si eu o prietena .
La 16 ani mi-am realizat dorinta . Am avut o prietena insa nu m-am simtit atras fizic de ea .
Student fiind , m-am imprietenit cu o femeie foarte senzuala , insa sensibila . La cea mai mica neintelegere izbucnea in plins si ameninta ca se sinucide . Am inteles ca am nevoie de o femeie echilibrata cu un carater stabil .
La 25 de ani am cunoscut o astfel de femeie . Din pacate ea era prea previzibila si m-am plictisit repede .
La 28 de ani am cunoscut o femeie foarte temperamentala . Vorbea mult si cu patos , sarea de la un subiect la altul si era cam certareata de felul ei. Nu am reusit sa tin pasul cu ea .
Am inteles ca am nevoie de o femeie inteligenta cu caracter puternic , care stie ce vrea si stie cum sa-si realizeze dorintele . Am avut noroc si am gasit-o . Ne-am casatorit . Chestia e ca ea s-a plictisit repede de mine, a cerut divort si a plecat cu tot ce aveam .

Astazi , la 40 de ani , caut femei frumoase cu tite mari .

Si asta-i tot (Traducere libera) .

Interesant aplombul cu care te-ai lansat in catalogari si apostrofari adresate deopotriva "caldiceilor" (mediocri?) si "ateilor".Cred insa ca nu ai privit la subiect ci la un produs colateral: nu dezbati existenta celuilalt ci te grabesti sa-l raportezi la Dumnezeu si creatia Sa si sa analizezi raporturile unora sau altora cu un pseudo-dualism.
E adevarat ca mare parte din omenire usureaza efortul diavolului de a castiga suflete dar nu-l plange (are inca destul de lucru in perspectiva infrangerii totale) si mai ales nu-l cocota intr-un loc nemeritat prin invocare si atentie sustinuta.
Astfel de abordari, cu verva si incisivitatea aferente, nu fac decat sa-l ajute la a spera la locul pierdut: egalul lui Dumnezeu.Cred ca intelegi acum de ce am vorbit de un pseudo-dualism.E ineficient, inexact (s.a.) sa raportezi o creatura patetica (fie ea si malefica prin cadere) la persoana Creatorului.
Altfel, soarele rasare si apune peste toti, asa incat si mediocrii si ateii si varfurile si "stalpii de foc" dar si existentele aparent terne, toti au loc pe pamant.Dar in timp ce diavolul poate face parada de o asa zisa putere de a topi mediocrii in masa sufletelor amorfe (?) adu-ti aminte ca pentru Dumnezeu nici un suflet nu e lipsit de importanta (pastorul care lasa turma pt oaia ratacita... si altele)
Mai mult, contemplarea divinului te intareste nu te face vulnerabil si oricat de interesante ar fi creatiile unor personalitati ca Herr Mann, parerile unor (mai putin celebri?) teologi formati in sihastrii ortodoxe imi par mai valoroase si mai aproape de adevar.
Fireste ca nu poti ignora sau nega existenta diavolului (asa ar lucra in liniste) dar nu-i da mai multe puncte decat merita!
S-auzim de bine

Consider ca Diavolul apare in toate cele lumesti.Inca de la Facerea Lumii a aparut si Diavolul.Dumnezeu i-a lasat lui Adam si Eva posibilitatea de a alege intre rau si bine,dar Diavolul a fost cel care i-a impins spre rau.In orice facem in viata Dumnezeu ne spune fa asa,iar Diavolul fa asa,noi oamneii avem posibilitatea de-a alege.Un bun crestin trebuie in permanenta sa ceara sprijin lui Dumnezeu ca sa-i arate calea cea buna iar daca face ceea ce ii dicteaza Diavolul e foarte rau pentru el

Jeni Acterian - Jurnalul unei fiinte greu de multumit

Jurnalul unui barbat


Cand am avut 14 ani am vrut sa am si eu o prietena .
>
> La 16 ani mi-am realizat dorinta . Am avut o prietena insa nu m-am
>
> Simtit atras fizic de ea . Student fiind , m-am imprietenit cu o
>
> femeie foarte senzuala , insa sensibila . La cea mai mica neintelegere izbucnea in plins si ameninta ca se sinucide . Am inteles ca am nevoie de o femeie echilibrata cu un carater stabil .
>
> La 25 de ani am cunoscut o astfel de femeie . Din pacate ea era prea previzibila si m-am plictisit repede .
>
> La 28 de ani am cunoscut o femeie foarte temperamentala . Vorbea mult si
>
> Cu patos , sarea de la un subiect la altul si era cam certareata de felul ei. Nu am reusit sa tin pasul cu ea .
>
> Am inteles ca am nevoie de o femeie inteligenta cu caracter puternic ,
>
> Care stie ce vrea si stie cum sa-si realizeze dorintele . Am avut noroc si am gasit-o . Ne-am casatorit . Chestia e ca ea s-a plictisit repede de mine, a cerut divort si a plecat cu tot ce aveam .
>
> Astazi , la 40 de ani , caut femei frumoase cu tite mari.

si eu tot jurnalul lui Jeni Acterian ... atat l-am citit si recitit ca i-au cazut copertile ... daca ar fi reeditat, ce bine ar fi ...

"L-am vizitat pe Mihailopol cu trei zile inainte de a muri; statea pe patul de la spital, singur, stia ca poate muri in

fiecare clipa, si cu un gest automat isi stergea lentilele de la Rolleiflex pentru un ultim fotoreportaj..."

Aceasta amintire, si multe altele, le-a spus azi la vernisajul expozitiei foto, Tudor Octavian, un cronicar al unor timpuri, scriitor la ziar, cum ii place sa spuna despre el, si unul dintre cei mai avizati critici de arta si martor al fotografiei din ultmii 50 de ani - ba chiar si fotograf, la aproape 70 de ani, foloseste cotidian un Sony digital.

Expozitia de la Teatrul National nu seamana cu giulumelele vazute pina acum, marite la coltzul strazii; sunt mariri impecabile, facute de pe fisiere digitale, la un Durst Lambda, cu pasiune si pricepere (www.amedesign.ro).

Expozitia este unul dintre cele mai importante evenimente fotografice ale acestui an, datorat in principiu editorului foto de la Jurnalul national, Alexandru Molovata, om cu simtul imaginii format mai la est de noi, la Chisinau.

Poate aici sa se afle raspunsul la intrebare?

CIne poate sa mearga, si are treaba cu imaginea, ar trebui sa vada acele exceptionale lucrari; de asemeni, pareri ale cafegiilor sunt binevenite aici.

Fotografie de jurnal: http://82.208.174.56/jfg/index.php

Fotografie de jurnal - Pana duminica 19 decembrie

Expozitia poate fi vazuta la Teatrul National pana duminica, 19 decembrie,
ora 20.

Se intentioneaza expunerea fotografiilor si in mai multe orase din
tara incepand cu ianuarie 2005.

Mie imi plac mult jurnalele. Mi se pare fascinant sa patrunzi in viata unui om,mai ales sa il descoperi fara masca, acea masca sociala, pe care ,din ipocrizie sau teama, o purtam cu totii, uitand sa mai fim noi insine, chiar si atunci cand suntem singuri.
Publicarea unui jurnal sau a memoriilor mi se pare un act de curaj!
Ce personalitati imi plac?
Jung si Eliade.
Ce carte am pe noptiera?
"Catedrala amintirilor" , viata secreta a lui Leonardo da Vinci, scrisa de Jack Dann.

Cateva imagini de acolo: http://www.dipse.ro/ionut/index.php?spgmGal=Jurnalul%20National%20%20-%2020%20iunie%202005

Ieri a fost vernisajul expozitiei de fotografii realizate de Bumbutz; imagini foarte bine facute si printate excelent, o organizare grozava, fotografi cit cuprinde, si mai asa si mai asa, dintre care unul chiar foarte, care poate pune fara nici o jena amprente apasate cu furie cu deshtu mare pe lentilele frontale ale aparatelor foto ale celor pe care ii uraste.
S-au facut poze si lumea s-a simtit bine; citiva care s-au retras apoi de la vernisaj la o cafea au primit prin intermediul domnului editor foto de la Jurnalul National, domnul Molovata, caruia ii multumim, o invitatie in grup la agapa ziarului JN organizata la Clubul Diplomatic din Bucuresti; cum plantatorul de amprente avea treaba si o tulise, am mers cu placere citiva amatori de fotografie la serbarea cu pricina.
Pe drum pina la si acolo ne-am injurat desigur de zor fiecare in gind ca nu aveam sculele care trebuiau sau nu aveam cu ce sa facem ceva mai acatarii, pentru ca cu o asa ocazie te intilnesti mai rar.
La serbare, foarte interesanta atmosfera; se vedea cit de colo ca domnii Voiculescu & Tuca organizasera totul profesional si milimetric; si am vazut de la cinshpe centimetri vedetele zilei, si a venit o parte a florii politichiei si clasei barosanilor cu metzane cu paishpe cilindri si hummeruri si sarantocii, cu banale gipane.
La serbare, fotografi cu miile; azi m-am uitat in presa, nu am vazut aproape nici o imagine; de ce se mai fac poze, nu pot pricepe, ca arhiva e alta mincare de peste, si aceste imagini evident spun mai multe acum decit miine.
Am facut si eu citeva imagini pe care le vedeti la www.fotografu.ro/200605; la aceste imagini ar trebui desigur un sir de explicatii mondene, cine cu cine da si cine cu cine nu, cum a venit spasit scafandrul la comandant care i-a zis ca nu are timp, cum statea jurnalista rapita linga seful celulei de criza care nu i-a aruncat nici o privire, cum cutare personaj se crede asa de sus ca nu mai da buna ziua uitind saptaminile petrecute in tinerete pe acelasi cearceaf la BTT Costinesti, cum fotografii faceau de zor portrete dar nu fotoreportaje, ca tot nu are nimeni ce sa faca cu asa ceva, cum stateau falsii amici de vorba sa vada cine intra la plecaciuni in dreapta si cine in stinga, cum se nimeresc alti amici si se aseaza spate in spate ca sa nu existe probleme, cum politica te face sa te uiti cine cu cine maninca o maslina sau o sarma, si tot asa, ca doar suntem un neam vesel, petrecaret, si la astfel de chestii de fapt se pune tzara la cale.
Deci, avem o cale. Adica unii au o cale si noi avem niste poze sa ne amintim ca ne-am simtit bine, pentru care ii multumim din nou domnului Molovata, pe care il rugam sa nu se supere cind ne mai luam de fotografii JN, ca zice si la catastif, critica e rupta din rai.
Ma rog, raiul fotografilor nu exista inca pe aici, da-l facem, incet incet.

Ar fi cit se poate de interesant daca onor cafegii ar da aici o parere cit mai pe larg legata de situl amorezatilor de fotografie de la Jurnalul National: www.jurnalul.ro/foto

Intr-adevar, cea mai mare inselatorie a diavolului este sa te faca sa crezi ca nu exista.......that's true indeed . Si totusi, paradoxal in acelasi timp, cred eu, cea mai mare inselatorie a diavolului este sa te faca sa crezi ca el exista!!!! Crezand in existenta lui, prcatic il hranesti; fiindu-ti frica de el, te manipuleaza. Depinde in ce sfera te afli si ce dimeniune. Nu stiu daca reusesc sa ma fac inteleasa, ideea de baza este ca: intr-o lume duala intr-adevar diavolul exista asa cum exista binele si raul. Dar de la o dimensiune in colo, privind prin prisma unei constiinte mai inalte decat cea a fiintei care traieste in lumea duala (cu 2 si 3 dimensiuni) diavolul nu mai exista, raul nu exista!,numai binele, de fapt totul este bine, totul e divin, chiar daca noua oamenilor dimeniunii a treia ni se pare imposibil sa concepem asa ceva. Asta deocamdata.....cum spuneam.....totul raul e spre bine.

Eu cred in basme, ptr ca in basme intotdeauna binele triumfa :-))
Si mai stiu ca traiesc un basm.

Toate cele bune.