comentarii

"pantelimona"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu de mult mi-am facut o regu - de Ly la: 19/03/2004 00:17:50
(la: Ce relatii de viata ai ca roman in tara in care traiesti azi?)
Eu de mult mi-am facut o regula sa ma uit la om si mai putin la nationalitate, culoare sau religie.

Poate si asa a fost sa fie uneori ca am avut situatii in care nu era nici un alt roman nici in orasul unde stateam si nici la servici.

Oricum din punctul meu de vedere doar calitatea umana conteaza si mai putin nationalitatea. Nu exclud romanii, nu evit sa vorbesc dar nu ii caut.

Am si prieteni romani dar si tot felul de alte natii - putem pune de un mini ONU ! Romani ? Excluzindu-i pe cei din tara - cred ca ajung la un procent de 1/3 romani si restul nu.

Citeodata sunt dezamagita de "ai nostri" ca zilele trecute cind avind nevoie de un serviciu in legatura cu tara m-am intrebat daca am telefonat intr-un cotlon din Pantelimon (pe deasupra intepenit si in 1980, toamna - ca sa fie mai gloomy!) in loc de undeva in America de Nord !!!! - avand in vedere ce puncte de vedere si idei mi-au auzit urechile de la romanul in cauza. Si era cica de peste 10 ani aici !!!!

In fine nu am putut decit sa ma bucur inca o data ca imi aleg prietenii pe alte criterii decit etnice.

Cit priveste limba, nu se uita doar cind nu vorbesti mult timp exista tendinta de a o lua pe limba mai activa.

Alte limbi, nenative ? Well - vin inapoi odata cu practica si vad asta in fata unui film in alta limba decit engleza, in avion sau in fata unei publicatii....

E mai obositor dar incet, incet si o alta limba cindva invatata vine inapoi.

Instrainat prea mult ? Nu cred. Cel putin de la mine nu se vede asa. Poate dinafara.

Da, ne adaptam dar cladim pe o structura mai veche, cea din coplilarie si experientele anterioare.

Vreau sa cred ca pot intelege cele doua lumi (sau mai multe in cazul meu) si sa fiu cit mai realista si sa nu vad numai in alb si negru. Lasand la o parte ca negrul sau albul isi pierd culoarea uneori cind sunt privite din unghiul potrivit, ba chiar trec si din negru in alb si viceversa.

Si nu sunt adepta ideei - te adaptezi afara din tara, automat nu mai esti adaptat nicaieri in alta parte.

Accent in romana ? Poate. Eu cind n-am vorbit deloc romana in jurul meu tot vorbeam o data pe saptamana acasa si tot o data pe saptamana cu vre-un prieten roman de departe la telefon. Deci tot aveam 1-2 ore de romana pe saptamana. N-am dat in accent in romana dar nici in accent excelent si spre nativ in engleza.



Sora mea e medic in Bucuresti
Perioada intre examenul de specialitate, examenul de obtinere si prezentarea la post a tinut 4 luni; intre timp s-a inscris la somaj ca sa incaseze 1,5 milioane pe luna ja, ja si asta pentru ca avea mutatie de Bucuresti (am ajutat-o sa-si cumpere o garsoniera in Pantelimon)
Acum castiga vreo 300 de euro, gratie garzilor pe care le face
Nu ar vrea sa plece, le gusta Rumania
#14941 (raspuns la: #14766) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Bucuresti vazut de o regizoare suedeza - de RSI la: 27/03/2005 23:59:57
(la: Pentru Bucuresteni si nu numai pentru ei)
Uite ca nu numai cei nascuti in Bucuresti stiu sa-l aprecieze. Aviz snobilor:


"Formula AS - Cultură



Festivalul Dakino


Karin Wegsjo


"Bucurestiul? Imi lipsesc cuvintele pentru a descrie frumusetea
acestui oras"

O tanara regizoare suedeza obtine Premiul special pentru un film
documentar, dedicat mult hulitei capitale romane: "Farmecul discret
al Bucurestiului"

Adevarata minune! Exista straini care stiu sa descopere un alt
Bucuresti decat acela al cersetorilor, al gunoaielor si al cainilor
vagabonzi. Iar cand toate astea se-ntampla prin intermediul
aparatului de filmat, minunea este cu atat mai mare. Am intrebat-o,
deci, pe tanara, frumoasa si talentata regizoare a filmului, prin ce
miracol si-a oprit privirile asupra Bucurestiului.



- In 1987 am venit pentru prima oara in Romania. Am stat doar o zi la
Bucuresti. Era in martie, era frig, intuneric, o tristete
coplesitoare. Am vizitat apoi Sibiul si Timisoara. Pretutindeni, am
intalnit oameni minunati care, cu toata frica de atunci, erau calzi,
sensibili, admirabili. Apoi, in 1992, cand mi s-a creat ocazia sa
revin in Romania, teama disparuse. Am intalnit multa lume, persoane
interesante, m-am simtit bine.


Cat despre Bucuresti, imi lipsesc cuvintele pentru a putea descrie
frumusetea acestui oras. Este atat de plin de contraste, de locuri
frumoase, frumoase, frumoase. Case splendide, cu arhitectura "belle-
Žpoque" sau moderna, cubista sau in stil romanesc-brancovenesc.
Adevarate comori. Sigur, exista si spatiile uniforme si cenusii,
Pantelimonul de pilda, cu bulevardele lui stereotipe si nesfarsite,
cu blocuri urate, prost construite. Toate acestea la un loc dau
Bucurestiului o nota aparte, foarte personala si nu lipsita de
interes. Cat am stat la Bucuresti, am mers mult. In partea veche a
orasului era muzica, treceam pe strazi si auzeam crampeie de melodii.
In partea "noua", aceea cu blocurile uniforme si bulevarde largi,
muzica murise. Nu se auzea nici macar o nota. M-am intrebat atunci
cum ar reactiona cineva, venit din partea "veche" a orasului, obligat
sa traiasca intr-unul din aceste blocuri. Acesta este unul din
motivele pentru care am ales Bucurestiul. Celalalt motiv a fost ca
cineva ca mine, venit dintr-o tara bogata, curata, linistita -
Suedia, de pilda - simte ca, o data cu perfecta noastra curatenie, ne-
am instalat in sterilitate si am pierdut ceva important: omenescul,
caldura comunicarii, prezente din belsug aici, la Bucuresti.

In Suedia, totul este corect, suprafetele sunt perfecte, curate, fara
fisuri, fara gropi. Nu se vede ca a trecut timpul peste noi. Aici,
semnele timpului se vad, se simt la fiecare pas. Si chiar fetele
oamenilor sunt aici foarte diferite. In Europa de Vest, ca si in
Suedia, noi suntem toti la fel. Civilizatia creeaza inregimentari.
Stiu ca si aici se vor mai schimba lucrurile. Chiar de la an la an,
gasesc multe schimbari.



- Filmul dvs. este realizat in jurul a 6 personaje, oameni intre 20
si 99 de ani, pe care ii uneste acelasi sentiment: iubirea
de "acasa". Cum v-ati gasit eroii?



- O foarte buna prietena mi-a recomandat-o pe "tanti Coca", Elena
Popescu. Pe arhitectul Namescu l-am intalnit in casa parintilor unui
prieten roman din Suedia. Andrei Baleanu si Ilinca Dobrescu mi-au
fost prezentati de asistentul de regie Tudor Giurgiu, un admirabil
coleg si un bun profesionist. Imaginea filmului e semnata de
conationalul meu, Gunnar Kallstršm, unul dintre maestrii filmului
documentar suedez.



- Aveti multi prieteni la Bucuresti?



- Multi si foarte apropiati de inima mea. In general, oamenii de
aici, cand devin prieteni, sunt foarte deschisi, generosi.


- Si totusi, filmul dvs. este foarte trist. De ce?



- Pentru ca realitatea insasi este foarte trista. Viata este facuta
asa. Timpul trece si, o data cu trecerea lui vine tristetea.
Sentimentul de tristete vine mai ales de la cei care au participat la
film, de la "personaje". Au fost atat de sinceri, de deschisi, iar in
sufletele lor exista atata tristete... Asta se simte in film:
inima "personajelor".



- Exista in film o scena in care un grup, destul de agresiv, va
intreaba de ce filmati. Asa s-a intamplat intr-adevar?



- Da, s-a intamplat asa, dar nu in timpul filmarilor, ci cand am
venit in Romania singura, in 1997, inainte de filmari. Eram echipata
cu un aparat de fotografiat si cu o camera video si fotografiam
detalii care mi se pareau mai interesante. La un moment dat, cand
tocmai fotografiasem o casa mai paraginita, a venit la mine un barbat
care m-a imbrancit si a vrut chiar sa-mi ia aparatul de fotografiat.
Trageam amandoi de aparat, el era ca iesit din minti si nu a incetat
decat atunci cand un trecator, rugat de mine sa intervina, l-a
repezit, facandu-l "securist". Ca prin farmec, furiosul s-a potolit
si incidentul s-a inchis. Dar tot timpul am simtit un fel de
suspiciune din partea bucurestenilor. Este, cred, un fel de teama ca
Romania sa nu apara cu o imagine proasta in lume. Si astazi, dupa
atatia ani de la Revolutie, mai persista aceasta suspiciune. Si nu
inteleg de ce. Eu vad detalii pe care cei care locuiesc in Bucuresti
nu le iau in seama. Casele vechi, de pilda, isi au frumusetea lor si,
chiar daca nu sunt proaspat varuite, sunt armonioase, pline de
detalii surprinzatoare, fermecatoare.



- Ce proiecte de viitor aveti?



- Nu lucrez inca la un proiect anume, dar as vrea sa mai filmez si
alte locuri din Romania.



SANDA ANGHELESCU"



==============
"- Cum putem face imposibilul?"
"- Cu entuziasm!"
Paulo Coelho-Al 5-lea Munte

eu - de maan la: 03/11/2005 20:02:20
(la: Va simtiti in siguranta in cartierul dumneavoastra ?)
Indiferent unde am locuit, nu mi-a fost frica pe strada in nici un moment al zilei.
Probabil ca, la ora asta, in pantelimon e mai liniste ca-n oarecare suburbie pariziana.

n-at fi rau daca autoritatile s-ar gandi serios sa darame niste blocuri.: )))
#84450 (raspuns la: #83474) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Probabil ca, la ora asta, in - de Daniel Racovitan la: 04/11/2005 19:54:06
(la: Va simtiti in siguranta in cartierul dumneavoastra ?)
"Probabil ca, la ora asta, in pantelimon e mai liniste ca-n oarecare suburbie pariziana."

Marea majoritate a celor care vor citi chestia de mai sus vor concluziona ca Pantilimonul si suburbiile pariziene sunt cam acelasi lucru.

Realitatea este ca p-aici prin regiunea pariziana suburbii in genul Pantilimonului sunt o minoritate, si daca ajungi sa traiesti p-acolo in mod permanent atunci inseamana ca te afli intr-un mare rahat cu banii.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).
#84806 (raspuns la: #84450) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Multumesc cu reverenta domnilor care m-au nominalizat si:

1-CALLIOPE
- 1.1 – defineste "mâna de otel în manusa de catifea"...

Diplomatia nu este la indemana oricui. “Vreau” trebuie sa fie suficient de ferm incat sa convinga si indeajuns de moderat incat sa lase impresia nealterarii libertatii de a alege.

- 1.2 - De cate pozitii aveti nevoie pentru un orgasm? sau de cati?
Esti in reteaua portocalie. Bine ai venit! Momentan abonatul pe care l-ai apelat nu este disponibil…. (Stie el. Nu abonatul, El.)

2-CLIO
-2.1 - Pe patul de moarte, ce ai vrea sa revezi, pe doamna invatatoare din clasa intai, primul iubit, extrasele de cont bancar sau poza de grup de la parastasul matusii ?

2.1.1 Tin sa v-anunt ca sunt nemuritoare deci sintagma’sta cu “patul de moarte" mi-e straina. Sic!
2.1.2 De tovarasa nici nu vreau sa aud fiindca l-a dat cu capul de tabla pe Petre ca nu stia sa adune. Bitch!
2.1.3 Fotografia virtuala a primului iubit e inramata frumos si expusa preferential in Depozitul de amintiri. L-am revazut suficient de des si nu-i duc dorul.
2.1.4 Presupunand ca vreun nihilist tenace m-ar convinge ca voi muri, as alege fotografia de la parastas. Sper ca a fost o matusa de treaba si/sau ca unchiul vaduv face niste sarmalute de te lingi pe degete si e tot familionul prezent.

- 2.2 - Cu care dintre femeile de mai jos crezi ca te-asemeni?
-- Cleopatra
-- Seherezada
-- Ioana d'Arc
-- Anais Nin
-- Simone de Beauvoir
-- Printesa Diana
-- Catherine Zeta Jones
-- Lucretia Borgia
-- Sappho
-- Caterina de Medici
-- Hypatia
-- Maria Eva Duarte (Eva Peron)
-- Sammu-ramat (Semiramida)
-- Maica Tereza Gonxha
-- Sojourner Truth (Isabella Baumfree)


Ioana D’arc.


3- ERATO
- 3.1 - De ce cucii depun ouale in cuiburi straine ?

Pentru ca au nevoie de babysitter ca sa poata pleca in vacanta aia fabuloasa in Egipt. :)

- 3.2 - Ce conteaza mai mult: grosimea sau lungimea?

Felul in care o promovezi.

- 3.3 - banana, morcov, castravete – care-i cel deosebit? Si de ce?

Morcovul, pentru ca ramane la fel de bun indiferent cum il tratezi. Si pentru ca are o freza funky.

4-EUTERPE
- 4.1 - Ce reprezinta pentru dvs. Madonna?

Primul model al non-conformismului, in copilarie. Modelul capacitatii de adaptare la schimbare, azi.

- 4.2 - Descrieti pe scurt asa-numitul "offsaid" la fotbal.

(*^%(*^*% mama lui de offsaid. De ‘jde mii de ori mi s-a explicat si tot nu stiu. E ceva legat de faptul ca primul atacant al echipei in ofensiva nu trebuie sa fie mai aproape de portarul echipei adverse decat este ultimul aparator al acesteia. Si parca, nu stiu sigur, nu trebuie sa-si manifeste intentia de a juca mingea.
Maiculita, ce concisa am fost!

- 4.3 - Ce va place la tipul care vinde peste la piata?

Poate doar pestele, ca el pute groaznic… Phiii.

5- MELPOMENE
- 5.1 - 4 versuri de suflet.

N-am stiut ca-s in zodia Fluturelui
Pana nu mi-ai desenat
Cu atingeri de jad
Pe spate
Harta astrala.


- 5.2 - Cum faci ca sa prinzi o laba de gasca?

Ca gasca?! Am raspuns bine? Zi da, te rog, te rog, te rog.

- 5.3 - cea mai romantica scena de dragoste – film sau carte.

Marc Levy – “Unde esti?”. Ea ia fotografia inramata a fostei iubite a sotului ei de pe biroul acestuia (de unde o sfida de ani in sir) si o roaga plangand “Invata-ma cum sa fac!”

6- POLYHYMNIA
- 6.1 - Un barbat necunoscut, se ridica in tramvai de pe scaun si va ofera locul. Care este primul gand?

-- d) - Alt gand, rostit cu voce tare, zambind, si anume: “Multumesc”.

- 6.2 - Ce crezi despre afirmatia: "exista trei tipuri de femei: cele frumoase, cele inteligente si majoritatea."

Ingusta. / Oamenii clasifica excesiv.

7- TERPSICHORE
- 7.1 - motto-ul în viata

Pot.

- 7.2 - Care este cea mai importanta contributie adusa umanitatii de o femeie, si de ce?

Eu credeam ca Miss-ul asta nu-i pe bune. Nu vreti sa va zic si ce-as face ca sa fie pace in lume? :P

- 7.3 - cea mai erotica (nu porno!) scena

Gunter Grass “Toba de tinchea”. Doi adolescenti pe plaja, el ii ia mana stanga, ii presara in ea cateva firisoare de pulbere efervescenta, adauga ingredientul magic – saliva si apoi isi trece limba peste palma ei.

8- THALIA
- 8.1 - Unde ti-e mintea cand faci sex?

Care minte?

- 8.2 - Aveti pt prima data o partida de sex cu persoana viselor voastre. Va simtiti o femeie implinata, totul este minunat, inchideti ochii ca sa simtiti explozia de fericire din dumneavoatra, cand…simtiti ca ... silicoanele au luat-o razna. Ce faceti?

- Sunt suficient de kinky pentru tine, baby? Sper ca te distrezi la fel de bine cum m-am distrat eu in cabinetul ala improvizat din Pantelimon, unde m-ai trimis sa ma mutileze nepriceputul ala de unchi-tu’!

9- URANIA
- 9.1 - Partenerul promite sa fie punctual la cina. Intre timp au trecut doua ore de la ora stabilita si el inca n-a venit.
Va faceti griji sa nu i se fi intamplat ceva, sau fauritzi planuri de razbunare repetand in minte tot ce o sa-i spuneti cand va apare in sfarsit?

Arunc toata mancarea din casa la gunoi si ies in oras la o pizza. Asta de dragul concursului. Practic, daca e “partenerul”, e un motiv serios pentru care il numesc asa, deci probabil c-am sa-mi frang mainile pana vine si am sa-l cert ca n-a dat nici un semn de viata.

- 9.2 - Toate ati aplicat antrenamentul propus de Kegel ), nu are rost sa negati ;)).
Ce parere aveti de beneficiile acestui antrenament?

“Aaa… Am dat tot ce-am putut. Aaa.... Echipa a luat cele trei puncte. Speram intr-o calificare.” :)))

Sper ca n-am nimerit scurtatura
1. Sexul nu "se face", ci "il face" cineva. Fin'ca n-ai formulat corect din prima, nu-ti mai raspund a doua oara. Gotcha!
2. Cine, veterinaru' ala din Pantelimon? :)))

Doamne ajuta sa nu nimeresc scurtatura!
#158735 (raspuns la: #158725) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
unde in Pantelimon ca sa imi duc animalul la siliconat:))...? sa vad ce iese...
====================================
cele mai frumoase clipe urmează să vină...un nou inceput
#158744 (raspuns la: #158735) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Fiecare dintre noi cauta altceva in muzica. Unii sunt in cautarea "melodiei". altii a "mesajului", altii vor ritm si energie, altii atmosfera, etc...
Daca vrei balans si descrieri sociale, hip-hop asta iti da. E vorba si aici de o muzica mimetica, de o moda a "ghetto-ului" newyorkez (sau poate din LA, habar n-am). Cum il translatezi in romaneste fara sa fii caraghios si cum muti felul de viata din Harlem in Pantelimon tine de iscusinta de a mima o filozofie care ti-e realmente straina aici. Dar se pare ca e suficient sa-ti dai un look de "gangsta", sa te imbraci larg, sport si sa-ti pui paftale de aur, sa le imiti gesturile si atitudinea, sa introduci fara ezitare cuvinte sulfuroase in fraze muscatoare, si ai facut "muzica".
E interesant sa stim ca hip-hop-ul e o muzica sociala. Trebuie luata ca atare. Ea musca din sistem dar, helas, (vechea problema decand cu rock-ul anilor 60), nu pune nimic in loc. Doar da sfaturi banale...
cosmacpane, ma enervezi! - de Intruder la: 19/07/2007 23:34:19
(la: De ce nu avem creatori?)
trezeste-te, da-ti palme si-apoi imi dau eu.
aia din Barlament, din Senat, de prin guvernele de resort n-o sa finanteze niciodata arta, nu da rezultate imediate si sigure. la fel si cu invatamantul!
pe la vest de eden, arta se scoate in strada, se arunca precum o paleashca in nasul trecatorului. sa spuna aia care traiesc in Franta, Italia, Belgia, Spania, daca intrusu' mananca rahat!
poti bine-merci sa scoti catelul afara la pipi si intr-o piata oarecare vezi ca se joaca Hamlet...ce dracu' iti trebuie pentru Hamlet? o Desdemona, unu' smolit pe fata si-o batista! si gata scena!
te duci sa-ti cumperi tigari si dai de o expozitie fotografica in aer liber! sau de unu' care canta la violoncel pe o scena din 3 scanduri si un cui.
numai in Romania, ca la nimeni! daca e vreun concert prin P-ta Revolutiei, toti cad pe spate si se scrie pe tema asta in ziare, 2-3 saptamani...cine a venit, cine n-a venit, cum era imbracata Marghiolitza, cu cine a vorbit mangafaua la mobil, ce a vorbit, ce s-a baut mai mult: Coca-Cola sau Sprite, cate gashte au leshinat de placere si tot asa...
arta se scoate in strada, se promoveaza, se sponsorizeaza, ti se baga cu de-a sila prin camasa...ca-i arta, ca-i pseudo-arta, ca-i kitsch, ca-i circ...nu-i important, fiecare are de unde s-aleaga!
la coltu' ala se recita poezii, dincolo se lanseaza o carte, mai jos e o expozitie de gravura, mai sus arta culinara...da, sunt expozitii culinare si toti care au chef sa guste, gusta! turismul se promoveaza si prin arta culinara, romanii habar n-au!
parada modei...pai cauta aia un zid, niste scari sau o cladire mai antica, o lumineaza cu niste reflectoare, fac o platforma, niste scaune si gata show-ul. in Bucuresti nici nu prea sunt locuri mai speciale, Ceausescu a avut el grija...unde sa faci o parada a modei sau un spectacol pentru copii? in Crangasi? in Titan sau Pantelimon?
daca iei la intamplare niste tineri din statia de tramvai si ii intrebi "bai, cand ati fost ultima data la teatru?"...stii ce-ti zic? "taci reaq', eu am internet!"

hai ca m-am enervat!
da si tu o bere, apoi jucam Counter Strike!
#217267 (raspuns la: #217262) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sinival - de zaraza la: 06/11/2007 00:55:54
(la: "Romanestii" strainataturilor)
hai bre, ca nu-i asa rau. cel putin imaginea fetelor sechestrate intr-un bloc la periferie mi-a stors lacrimi. ce zici de copiii din pantelimon? oricum, stai linistit, fetele alea, asa prostute cum sunt ele, vor vorbi spaniola ca un nativ si se vor integra perfect.

nebunule, ai fost pe ramblas!

zaraza
intruder - de beatlemaniacul la: 20/11/2007 15:06:28
(la: zambetul de parada )
apropo de Iancului, era prin 86-87, eram in liceu, si intr-o noapte am chefuit in centru, apoi am luat-o pe jos spre casa amicului meu ce locuia in Pantelimon. Era cald al naibii, probabil iulie sau august, si pe drum spre Iancului, am inceput sa scoatem haine de pe noi, pantofi, ciorapi, camasi, si pantaloni... am ajuns dupa vreo 2 ore la el acasa in slipi, si culmea, nu ne-a oprit nimeni pe strada... ehehe, vremuri
#257907 (raspuns la: #256075) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maniacule, - de Intruder la: 07/12/2007 21:04:25
(la: Bucurestiul meu iubit, cat imi esti de drag! )
nu, Medias nu era la parterul nici unui bloc. in P-ta Iancului n-a fost construit un "circ al foamei", poate confunzi cu P-ta Delfinului (nu stiu daca-i mai zice asa, undeva pe la bd. Chisinau, fosta Socului si nu in acelasi areal...)
p-ta Iancului nu-i o piata cu ceapa si cartofi, e o intersectie...langa sediul Pro-TV, prima statie de metrou dupa P-ta Bucur Obor, inspre Mihai Bravul.
in spatele fostului Medias e str. Avrig, erau pe-acolo birouri si ghisee unde se plateau impozite si de fapt de-acolo incepe Pantelimonul...de aceea ma gandeam c-ai confundat cu Delfinului.

mai bine ma faceam taximetrist...
cand vii in Romania, ma chemi si te iau de la aeroport. :))))
#263865 (raspuns la: #263849) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mafia Terenurilor - de APEX la: 02/03/2008 18:30:05
(la: Sa vorbim deschis despre coruptie)
O.T.V.
Judetul Ilfov
Prefectura Ilfov
Primariile Ilfov
Terenuri Ilfov
Tibunalul Bucuresti
Sectia a -III- a Civila
Presedinte Gandac Mihai Andrei


De câteva saptamâni, la acest post de Televiziune, se deruleaza dezbateri legate de mafia terenurilor din Judetul Ilfov . Cu aproape doua luni in urma, intr-o sala de judecata a Tribunalului Bucuresti "intâmplator " si prin confuzie, un anume consiler din cadrul Primariei Pantelimon, facea urmatoarele afirmatii catre un cetatean aflat linga acesta pe banca din sala de judecata ;


Cetateanul, se uita sa vada ce scria pe foaia care o tinea respectivul consiler in mina . Vede antetul Primariei Pantelimon. Îl întreaba pe respectivul .

- Probleme cu terenuri ? Eu sunt de la Dobroiesti !

- O..., da ...zice respectivul .

- La noi sunt ceva, dar la dumneavostra am auzit ca .....!

- Da dom`le se calca pe picioare ! Ce, primarul vostru nu stie ?

- Da, dar la noi sunt mai .... stiti dumneavoastra !

- Da, la noi este batalia mare, zice respectivul .

- Si lucrati in cadrul primariei, ca vad pe antet Primaria Pantelimon ?

- Da , consilier ce sa-i faci, munca grea ( si zâmbeste la mine sugubat )

- Dar il stiti pe judecatorul asta din instanta de judecata ? Si il arat pe singurul barbat judecator din instanta .

Zice ;

- Cum sa nu dom`le, pisicher mare e..hhe..i , ce poate asta si ce scula de judecator este !


Redam discutia la minimul necesar de a intelege. Aceasta a fost putin mai ampla.


Si uite cum omul consilir local, face legatura dintre mafia terenurilor si judecatori din Tribunalul Bucuresti . A vorbit mai multe omul ca de... cind se intilneste unul de aceeasi breasla cu altul, incearca sa arate fiecare pina unde poate sa "lucreze" si ce grozav este . Ar trebui ca organele S.R.I sa mai umble mai des prin instante ca pot afla mai multe . Sa mai controleze, ce si cum , sunt destul de dese si la ce comune, procesele ! Si primarii implicati ! Vor avea surprize sa vada, cam unde se stabilesc legaturile mai "strinse" intre judecatori si cei care manevreaza terenurile . Treaba nu este complicata, mai ales daca iti mai arunci ochii pe condice si incheieri de sedinta, ca doar sunt de interes public si in sedinte publice . Ma gindeam ca vor ceva infiormatii, ca truda nu este mare .


Am redat acest aspect, ca sa nu se ajunga ca toti primarii din Romania sa ajunga sa fie bagati in porbagaj de infractori, cum a fost bagat primarul din com. Pantelimon Judetul Ilfov , pentru a semna cedarea de terenuri sau rascumpararea sa. Aceste afirmatii au fost facute publice in cadrul Televiziunii O.T.V.


Nu de alta, dar drumul de la primar la judecator de a fi bagat in porbagaj, in atare conditii, se pare ca nu mai este mult !

.


#289963 (raspuns la: #100113) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de Intruder la: 05/03/2008 12:01:05
(la: AMINTIRI DIN SERVICIU)
stiam ca prima magistrala a fost P-ta Unirii - Timpuri Noi!
ce Pantelimon si Militari visezi, omule??
Intruder - de INSULA ALTUIA la: 29/03/2008 18:46:55
(la: Lui GEORGE PRUTEANU)
Afost inernat 2 zile inainte de a muri la spitalul la spitalul Sf.Pantelimon i s-au facut analize dar dupa primul infarct
la al doilea i-a cedat inima.
Asta se intimpla si in somn la domiciliu eu nu cred ca nu au facut tot posibilul sa-l salveze.Pacat ca s-a intimplat acest eveniment si mie imi pare rau.(buburuza)
#297225 (raspuns la: #297220) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru cei care cred ca-s singurii cu probleme... - de cosmacpan la: 13/12/2008 11:43:13
(la: Luaţi-mi orice, dar bradul de Crăciun nu!)
brad in ghiveci la dimensiunea pe care o vrei, gasesti vis-a-vis de Intreprinderea Neferal, dupa ce treci de Sell Gros din Pantelimon, treci podul si imediat pe dreapta este un complex mare doar pentru plante si cu brazi in ghivece. Sarbatori fericite!

0768 / 639 219 este numarul florariei de unde am luat brad de 1.80m si adus acasa este o pepiniera in voluntari.succes.

Cu riscul sa fac reclama ... el are si ceva site de unde cred ca puteti sa comandati www.bradulmeu.ro si daca sunteti din Cluj-Napoca pretul poate sa ajunga si la jumatate!
Pacat ca nu se pot pune poze sa ma mandresc si eu cu bradutul meu.

la OBI 45 ron
e micut.am citit pe forumuri ca e posibil sa nu aiba radacini.eu mi am luat si sper sa aiba ,pentru ca vreau sa il plantez,altfel o sa ma simt vinovata ca a mai fost taiat un bradut si eu l am cumparat

tocmai am primit si eu un mesaj si vi-l retrimit pentru cei interesati: http://plantambrazii.ablog.ro/

www.arflora.ro

eu am cumparat de la ei un bradut in ghiveci. Are 50 cm si a costat 45 lei. Il tin la niste prieteni pana la Craciun si apoi, maxim 7 zile in casa, impodobit. O sa il duc la casa de la tara si la primavara il transplantez in ghiveci mai mare. O sa vad cat timp pot face figura cu transplantatul si daca nu merge, il pun in gradina si il vom impodobi acolo.

trebuie s iti spun ca am vazut brazi in ghivece la METRO si BRICOSTORE. O zi buna va doresc.

sau daca nu...http://www.youtube.com/watch?v=nabYYdQkS58&feature=related
*** - de maan la: 13/07/2009 16:07:34
(la: Anotimp - Haiku)
dap.
'pantelimon! pantelimon!'
#461510 (raspuns la: #461507) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...