comentarii

"puneti voi titlul"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Maria, este un pic mai diferit - de Coralie la: 12/11/2003 11:48:25
(la: PRINTUL CHARLES)
Cu englezii si casa regeasca, este un pic diferit, nu se discuta cu morala!
In plus viata lui Charles a dat loc la multe scandaluri, ultimul in data.. nu cu femeile, ci cu majordonul, cred.
S-ar parea ca titlul sa fie transmis direct fiului lui Charles,
dar poti sa stii?
holocaust - de (anonim) la: 12/11/2003 16:53:16
(la: A existat holocaust in Romania?)
se discuta pe aici daca a fost sau nu holocaust , mai mic sau mai mare, daca au murit sau au ajuns evrei in lagarele de concentrare. Ca Romania era in accea perioada ocupata de nemtii este adevarat, dar multi nu prea stiti sau nu vreti sa stiti cum au fost vremurile atunci, si va ascunde-ti dupa sintagme si fraze ca documente si altele
unii dintre voi aveti idee cum a fost cu rebeliunea legionara in 1941 sau v-a povestit cineva care a trait atunci? am unchi care a scapat printr-o fericita conjunctura atunci si doar sarind niste garduri si fugind, nu vorbiti de lucruri pe care nu le-ati trait sau nu vi le-a povestit cineva care a fost pe acolo
Si daca tot puneti problema daca a plecat vreu tren din Romania spre camerele de gazare aflati ca au plecat mai multe din Muntenia ca sa nu mai zice-ti ca Transilvania era la unguriv Basarabia pe la rusi etc
Unul dintre trenuri s-a numit convoiul nr 37 si a plecat din Galati daca veti cauta pe internet veti gasii referire la el. Am avut si eu rude in acel convoi, iar informatiile apar pe un site francez al unor descendenti ai celor din convoi, veti gasii si poze pe acolo
#4092 (raspuns la: #1327) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mea culpa! - de Dinu Lazar la: 14/11/2003 05:51:03
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pe omu` respectiv il cheama Spencer Tunick. Se gasesc pe web multe poze realizate de el.

Coincidenta este ca domnia sa a fost motivul unui schimb de replici in lista de discutii Fotopro, intre mine si un fotograf american, mai putin prezent pe net - pentru ca uraste computerul - si anume Bruce Esbin.

Intii imi scrie Bruce:

===========================

Spencer Tunick, he is the DUDE!!! When someone is able to get 450
naked women to pose for them in Grand Central Station in NYC, then they are the greatest photographer in the world. Until someone is
able to do this on the Moon then his title will remain.

===========================================

La care eu raspund:

> I am very curious to see what pictures it have made...
>
> His site is ... I have not words... go here:
> http://www.spencertunick.com/individuals.html
>
> It is an idiot... This pictures are made by a groggy man... I cannot
> believe.

> Best regards,
>
> Dinu
=============================================
La care Bruce:

Though I was making a joke about Tunick being the "world's greatest
photographer". All joking aside however I do think he is a great
photographer, and I'll tell you why. Photography as you know is just a
tool that allows people to see many different things in a two
dimensional world, a world that despite being two dimensional still
enables us to experience the image on a high information level.

For me the genius of what Tunick does is showing the Homo-Sapien
species as group of animals without the usual protective barrier of
clothing in different and varied environments. Very interesting
environments at least for me. Buenos Aires, New York City, Antarctica,
Vienna, St. Petersburg, etc. all juxtaposed with a single naked human
form or in huge naked groups. It is strangely interesting because it is
something we would never see otherwise especially the groups. In that
sense it is art because it allows us to see something very unique and
thought provoking on the nature of being human.

Some people could say anyone with a camera could take a picture of a
naked person outdoors, and they would be right, however let them try
and go through the effort to organize the large groups of people and
get the permission of international city governments as Tunick
succeeded in doing. So for me Tunick is far from being an "idiot" or a
"groggy man". For me he is a genuine artist with a nice sense of humor who is exploring the human form in an interesting way through the use of photography.
==========================================

Replica mea este:

> All that you write here is a good sense and true. Seeing so, it is OK.
>
> But... the light, the composition, the color, the perspective, the art?
>
> I need only a idea, only a concept? I do not need any professional sense of the light?
>
> I believe that you understand me...
>
> When I see a picture, I give in my mind notes for technique, art (
> composition) and idea.
>
> 0+0+10/3=3,3...

=======================================
Si Bruce continua:

Sometimes the technique is secondary to the concept, sometimes the technique is the concept. What I've found refreshing with Tunick's photography is his relative lack of obvious technique, the almost snapshot like quality of his pictures, as if he just showed up accidently with a Ricoh G1 loaded with color negative film and just snapped a shot of this strangeness before him.
This is what gives it power, the utter banality of technique.

============================================================

Asa ca si intre profesionisti parerile sunt impartite.
Succesul comercial al lui Tunick este insa imens.
Mie personal nu imi place ce face. Asta nu conteaza desigur.

Am vrut sa vedeti insa dincolo de usile inchise cam cum gindesc fotografii...sau unii dintre ei.

Dupa mine, talent este sa iei o cizma si sa o fotografiezi, si sa para mai atragatoare si mai sexy decit o playmate, nu sa umpli o gara cu o suta de femei goale si sa faci glamour.
#4223 (raspuns la: #4201) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Va intreb! - de Florin George la: 14/11/2003 16:31:11
(la: Casatorie in Franta)
Deschideti-mi si mie ochii! Sunt roman sadea, locuiesc in Romania si parerea mea despre francezi este ca sunt xenofobi. O parere intarita si de un amic din USA care-mi trimite urmatoarele impresii din calatoria in Franta "...but Paris itself really sucked. It was filthy dirty and the people were extreemly rude." Imi cer scuze pentru devierea de la subiect dar sunt foarte curios daca parerea pe care mi-am format-o este buna. Puneti va rog mp sa nu mai deranjez!
o discutia asupra unui mesaj despre Franta.. - de Jimmy_Cecilia la: 17/11/2003 05:43:02
(la: Viata si integrarea romanilor in Franta)
am citit in "casa si familia" un mesaj destul de revelant despre integrare si de ce se plang unii români de Franta,
il dau mai jos in copie, este scris anonim, este mesajul nr.3299, din 5 noiembrie..

"am plecat in urma cu doi ani in fr pentru a ma casatori cu un francez..si o data ajunsa aici viata nu a fost tocmai roz..;e una sa iubesti pe cineva si alta sa locuiesti cu acea persoana;;intervin o multime de nimicuri esentiale legate de diferenta de cultura, mentalitate, personalitate, etc. "

nu francezii sunt de vina, daca o romanca se casatoreste fara a cunoaste personalitatea si persoana cu care vrea sa traiasca!

"si eu la ro aveam un post foarte bun;;;eram cunoscuta..;aici am devenit o anonima, care trebuia sa se inghesuie printre analfabeti si nespalati in fata prefecturii la coada pentru titlul de sejur
in roamnia ma mandream cu originile mele ardelenesti. in franta romanii nu sunt bine vazuti. sunt considerati hoti.
in ro dadeam un telefon, plateam peschesul de cuviinta si rezolvam problema. in franta ca sa obtin titlul de sejur a trebuit sa indur la umilinte incepaind de la ghiseul consulatului roamn si terminand cu prefectura "

cand vi intr-o tara, mergi inspre oameni, nu te crezi superior (a) si nu-i dispretuiesti..
si francezii fac coada, ca toata lumea pe la administratii.. si in Romania se face coada, sa stai la rând nu este o umilinta...
când locuiesti intr-un mic sat, esti cunoscut, cand te muti la Bucuresti, cine are pretentia sa fie cunoscut?

Cersetorii stau ilegal in Franta, nu se duc sa aiba acte!
Poate ca cei calificati de doamna anonima drept "cersetori, nespalati, analfabeti" erau tot români, cu diplome si specializari, dar din cauza mizeriei din Romania, si-au luat lumea in cap...
vina lor, ca n-aveau bani in Romania...


"la ro eram independenta din punct de vedere material. aici am ajuns breloc la portofelul sotului meu..situatie foarte greu de acceptat pentru o persoana independenta ca mine. la inceput m am simitit foarte umilita ca trebuia sa cer bani de buzunar, ca trebuia sa dau cuiva socoteala de ce fac cu bani, etc.."

un proverb spune : cum iti asterni, asa dormi!
francezii ar fi de vina ca "anonima nu avea "bani de buzunar"...
cand esti o persoana independenta, nu te casatoresti, mai trebuie sa si ai cap, sa judeci, ca nu tot ce zboara se mananca si in Franta nu umbla cainii cu colacii in coada...
sau te arunci pe capul primului venit, doar sa pleci din România, si atunci iei si riscurile..


"aici trebuie sa fii extrem de politicos , francezii au alte codu ri culturale. pe care daca nu le cunosti te frigi"

si asta ca o ultima aberatie!
in Franta trebuie sa fi politicos.. dar trebuie sa fi politicos peste tot si sa ai bun simt.
Cand intri intr-un magazin, spui "buna ziua", cand te duci la piata, dupa ce platesti si-ti iei marfa, spui "merci" si "la revedere"...
auzi! alte coduri.. de ce? In România intrii si iesi ca boul? nu saluti?

Concluzia: iata un exemplu tip de cei care critica francezii!
ce-au fost in Romania de-si permit sa aiba asa pretintii?
au avut bani multi de au putut sa plateasca "spaga" in toate locurile? au incurajat coruptia?

Crede ca francezii trebuie sa se ploconeasca in fata ei? s-o astepte cu covorul intins?

Aici locul ti-l cuceresti dupa merite
La primul contact, lumea te judeca dupa politete, bunul simt si respectul pe care il ai pentru altii...
Prin comportare dovedesti ca esti altceva decat un tigan sau hot..

Si nici francezii si nici Franta nu sunt responsabili de o casatorie ne-reusita, sau de iluziile matrimoniale pierdute..
Nu incercati sa il evaluati pe Dumnezeu ! - de sorin_1967 la: 17/11/2003 13:29:04
(la: Exista sfintenie fara Dumnezeu?)
Raspund la mai multi prin acest comentariu al meu.
Incep prin a va spune : Daca mi se strica masina ma duc cu ea la service, daca ma dore un dinte ma duc la dentist, daca vreau sa imi renovez casa chem un constructor, asa ca daca vreti sa stiti mai multe despre cum "lucreaza" Dumnezeu cititi scrierile celor care si-au dedicat viata in a-l cucoaste pe Dumnezeu. Madalina spune ca vede oameni care si-au dedicat viata in a-l cunoaste pe Dumnezeu care se afla intr-o stare de "nenorocire" , ca umbla rupti, jupuiti si suferinzi. Cine citeste din Vietile Sfintilor isi da seama ca acesti oameni sunt cei cu adevarati fericiti, fiindca pot sa faca ceea ce fac, fiindca pot sa o duca cum o duc, fiindca s-au lepadat de ei si vad dincolo de viata asta trecatoare. Noi oamenii ne-am obisnuit sa cunoastem numai prin vedere aparenta. Nu ne insala ochii de multe ori? Ce stiim noi? ce access avem la informatie cand numai cateva procente din creier ne functioneaza? Sa nu confundam cantitatea de informatii pe care o primim cu cunoasterea adevarata. Daca te uti la un paralelipiped dintr-un plan paralel cu una din fetele lui si nu stii ca-i paralelipiped, vei vedea un dreptunghi, daca te muti la 90 de grade vezi tot un dreptunhi, numai daca ai ceva "spatialitate" si stii sa definesti un paralelipiped vei stii ca este un paralelipiped. Lucrurile nu sunt ceea ce par. Sa nu incercam prea tare sa il intelegem pe Dumnezeu prin gandirea noastra asa zis "rationala" fiindca suntem groaznic de limitati. Cine filozofeaza pe tema lui Dumnezeu, incercand sa il defineasca ca pe un produs al gandirii sale e cel mai mare fraier posibil.
Dumnezeu se cunoaste prin revelatie si despre asta se pot scrie carti intregi. Nu oricine este in stare sa defineasca revelatia adevarata de cursele diavolului(si multi s-au pierdut asa !) . Trebuie post, renuntare si rugaciune.Si un duhovnic indrumator. Pentru cei din lume trebuie ascultare, modestie si smerenie si fapta buna. De asemenea rugaciune. Si Harul Sfantului Duh ne va da lumina. dar trebuie plecat cu multa smerenie si cu multa rabdare. Fiindca v-om afla raspuns la intrebarile noastre, dar nu cand vrem noi.
Cineva spunea pe aici ca rugaciunile nu se adeveresc. Nu este adevarat. Mie mi s-au adeverit, cel putin in ultimii ani cand retineti, doar am incercat sa ma rog si sa fac fapta buna, nu m-am rugat ca lumea, nu am postit ca lumea, nu am facut fapte bune, dar am incercat sa am dragoste si rabdare. Tot mi s-a iplinit. Dar stiti ce am mai facut? Am incercat sa ascult de Preotul nostru si sa multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru ce am si cand ma durea ceva sau eram stresat multumeam mai tare, si apoi cand am avut nevoie m-a ajutat. Daca mi s-a parut ca nu ma ajuta am avut rabdare sa vad daca nu cumva ceea ce ceream nu era spre folosul meu. Asta din experienta mea personala. Dar ce sa va spun eu din experienta mea ? Eu sunt praf si cenusa. Citi din Vietile Sfintilor, sau din Pateric, sau din Filocalie si veti gasi acolo tot ce vreti, traire, rabdare, psihologie crestina. Ce v-am spus mai sus cand v-am dat un model geometric a fost asa ca sa ma exprim intr-un limbaj bine cunoscut de romani care mananca matematica bine in scoala. Si fiindca si mie candva mi-a placut matematica, va mai dau unul. Va mai amintiti cand la extemporal aveati niste probleme de matematica si incercati sa le rezolvati si la un moment dat nu foloseati una dintre ipoteze si credeati ca ati rezolvat bine dar nu era asa, sau chiar nu gaseati rezolvarea ?
Va spun un truc, pentru toti cei care incearca sa -si dea seama de ce in viata lucruriule par nedrepte. Nu folositi o ipoteza. Ipoteza pe care nu o folositi este aceea care o da Biserica Crestina, ca exista viata dupa moarte si exista Rai si Iad si fiindca pentru toate durerile si suferintele suferite in rabdare si fara cracnire si hulire prin care trecem in aceasta viata- vom fi rasplatiti mai tarziu in cealalta viata. Nu credeti ca exista viata dupa moarte? Pai sa o luam "logic" nu ? Daca acceptam ca sufletul e nemuritor, atunci exista viata dupa moarte intr-un fel sau altul. Ar trebui sa acceptam ca exista suflet fiindca toti cei de aici acceptati ideea de Dumnezeu se pare. Ori atunci trebuie sa acceptati ca asa cum Dumnezeu este nemuritor, si sufletul omului este nemuritor fiindca omul este facut dupa chipul si asemanarea Sa. Sau cum spunea un personaj din Star Treck intrebat fiind daca crede in suflet : "Avand in vedere perfectiunea universului" trebuie sa existe. Mie de exemplu mi se pare fara sens ca un om care se tine curat , nu pacatuieste,face fapte bune este rational, nu face abuzuri, se trezeste cu cancer sau alte boli. Vedeti corpul este asa de slab, asa de firav, mintea la fel, zboara una doua la prostii, nimic nu are sens, doar daca ...... Si sigur trebuie sa fie si altceva. Deci am folosit mai multe modele: unul matematic, unul intuitiv si unul de bun simt ca sa incerc sa conving lumea care nu vrea sa citeasca din scrierile Sfintilor Parinti , sau nu cred ce se spune acolo - sa nu incerce sa rezolve aceasta ecuatie singuri ci sa se duca la cei care deja stiu asta, dar sunt ignorati si de multe ori prigoniti, din simplu motiv ca nu vor sa "iasa in fata" . Nu ei au nevoie sa iasa in fata, noi cei din lume avem nevoie de ei si de rugaciunile lor.
Biblia e plina de exemple in care bietul om este sfatuit sa aiba rabdare, sa faca fapte bune, sa nu isi judece aproapele sau mai rau pe Dumnezeu. Am auzit persoane persoane ca il urasc pe Dumnezeu pentru cutare si cutare lucru rau care li s-a intamplat. Fratilor, sa nu faceti asta. Inteleg ca uneori din cauza durerii fizice sau psihice cumplite la care suntem supusi putem ajunge sa spunem cuvinte de hula la dresa lui Dumnezeu. Daca vi se intampla asta, imediat ce va reveniti putin sa va duceti sa va spovediti, ca nu-i de joaca. Va puneti cu cel care a facut universul, timpul, legile fizicii, ale informaticii si toate cele ? Mie sincer mi-ar fi frica, adica chiar imi este. Imi imaginez ca ar putea nici mai mult nici mai putin sa imi prabuseasca o planeta pe cap. Poate am eu prea multa imaginatie, dar incercati sa enervati macar un caine de 50 kg, daca credeti ca vorbesc prosti. Deci ducetiva pe un camp gol dumnevaostra si un caine, asa cam la 50 de kg. Sau un tigru sau ceva un pic mai feroce. Apoi enervati-l putin si luati-o la fuga si ascundeti-va daca aveti unde. Daca il enervam pe Dumnezeu imi spuneti unde ne ascundem ? Va spun eu, exista un singur loc. In Biserica.

Asa ca daca vreti sa vedeti cum "lucreaza" Dumnezeu, aveti grija sa aveti toate informatiile. Din management: un manager care nu are informatia rela sau nu le are pe toate , nu poate lua o decizie buna.

Cum zic americanii,
Take care,

Doamne ajuta !

Sorin




#4532 (raspuns la: #4310) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
in RO a fost publicata( vorbe - de SB_one la: 17/11/2003 14:22:18
(la: Protocoalele Inteleptilor Sionului)
in RO a fost publicata( vorbesc gurile rele...singura tzara nunde sa reusit) o carte:"Minciuna Evreiasca" care a disparut in totalitate de pe piata inca din prima zi.(???) Hai sa zicem asa, sursa este f. serioasa! A mai auzit cineva de titlul asta?
#4536 (raspuns la: #4497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
JCC,4702 - de anita47 la: 19/11/2003 08:05:05
(la: Ce este antisemitismul?)
1)Discursul de ieri al lui Chirac avea ca subiect antisemitismul.
2)Conflictul din Israel/Palestina provoaca o "renastere a acestui fenomen".
3)Holocaustul s-a datorat antisemitismului.Si negarea lui face parte din acest fenomen.

Cred ca titlul ar fi mai nimerit 'Anti-evreismul"(cu acordul lui Coralie,initiatoarea subiectului!Altfel,sunt convins ca se va ajunge la faptul ca si arabii sunt semiti sau la originea khazara a evreilor).
Coralie este destul de vigilenta,pacat ca nu e tot atat de vigilenta in a tine evidenta aintrebarilor care a fost intrebata si a "uitat sa dea raspuns.
Ca de altfel si cel care "o avertizeaza".Mai tii minte?
Zidul Rusinii>>anita47=4608>>>JCC=4501.

Daca ai observat,nu obisnuiesc sa fac "ghiveci din subiecte".Dar daca subiectul este "atat de larg",nu poti evita anumite "deviatii".
Totul este "sa pastram linia".
#4716 (raspuns la: #4702) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Foto aeriene si subacvatice - de Dinu Lazar la: 19/11/2003 09:42:51
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
1. Sigur, am facut cursurile cu domnul Constantin Scarlat, unul dintre marile spririte ale scafandreriei romanesti, si mai am cred intr-un sertar brevetul de instructor scafandru sportiv. Nu am facut atit fotografie submarina cit am filmat sub apa, de la filmul "Bratele Afroditei" de sub regia lui Mircea Dragan, pina la filme de documentare, in anii cind am fost operator la Buftea, la Filmari combinate.

2.Nu ma tenteaza sa fac fotografii aeriene aici. In Romania nu se poate face nimic.

Asta e teorema. Iata si demonstatia teoremei.

Acum vreo 3 ani o mare companie care facea ghiduri europene a facut un ghid al Europei si avea nevoie de fotografii aeriene cu monumente clasice din 4 capitale europene din 4 puncte cardinale; din est a ales Bucurestiul, si mi-a trimis o comanda urgenta sa fac 2-3 fotografii aeriene cu Ateneul si Arcul de Triumf din Bucuresti.
Am zis "saru`mina" si m-am apucat de lucru; am facut devizul, aia au zis ca e OK, m-am dus la Tziriac Air, sa inchiriez elicopteru`; sa le zic dom`le uite banu`, in 2 -3 zile vreu sa fiu la ora cutare in locul cutare.
A, pai nu se poate, mi-au spus. Aprobare de la SRI aveti? Aprobare de la cutare si cutare este?
Pai ce, s-au instalat rachete nucleare pe Ateneu? - zic eu. E Ateneul fratilor!
Nimic. Mi-au spus ca obtinerea tuturor vizelor dureaza cam 30 de zile, mi-au dat un formular sa-l completez de am ris o saptamina dupa ce l-am citit, in care trebuia sa semnez ca ce obiectiv folosesc eu sau ca filmele se tin in dulap de fier si developarea se face sub control de docomente secrete, imaginile trebuie sa fie avizate de nu stiu cine si aprobate de alt nu stiu cine, si oricum dimineata si seara cind voiam eu sa zbor nu se putea, din nu stiu ce motive. Cam asta e cu fotografia aeriana in Ro. Am mai fost pe urma la Aviatia utilitara, unde 10 piloti taiau frunza la ciini, si la ceva posesori particulari de elicopter, ca am crezut ca faceau misto de mine primii; aiurea, era adevarul adevarat...
Asa ca am pierdut comanda, trebuia facuta intr-o saptamina, si pe coperta respectiva cu ultima capitala din Est a Europei a aparut Parlamentul din Budapesta, care s-a putut fotogrfia imediat...
Deci "Romania vazuta din cer" nu ma tenteaza sa fac.
Dar daca titlul "Romania vazuta din balamuc" e liber, poate ma tenteaza sa fac o chestie in sensul asta...

#4726 (raspuns la: #4682) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
prietenia - de (anonim) la: 21/11/2003 07:17:18
(la: Prietenia in zilele noastre)
UN MARE KK,ORNAMENTAT CU VORBE MARI ! Asta e prietenia oameni buni !
Puteti sa ma injurati, aruncati in mine cu tot ce vreti,pot sa duc, descarcati-va, nu puteti sa ma convingeti ca nu am dreptate,puneti in fata celui care il considerati prieten, o situatie delicata in care ii cereti ... VAX ! PROBABIL VOI AVETI PRIETENI ADEVARATI eu nu ! va doresc sa nu fiti dezamagiti niciodata.
Cohen in conferinta la Luneta :) - de Daniel Racovitan la: 01/12/2003 08:18:32
(la: Cohen)
titlul e (deocamdata) o gluma
(iete-asa, sic...)

sa pic pe jos nu alta... :)))) mai... ziceam sa-l asculti la Luneta, nu sa-l citesti... sa-i asculti baritoanele pe ritm de vals, digitizate sub forma de mp3-uri... un broadcast micutz de pe 7-8 CD-uri ar fi dragutz, da' mai cetesc neshte legislatie, sa nu ma ia EMI-ul cu arcanu'...

pana can' o veni Cohen in conferinta la Luneta mai e cale lunga, da' promit ca te tin la curent... :))

#5648 (raspuns la: #5636) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cu siguranta in Romania - de (anonim) la: 02/12/2003 12:25:15
(la: Castigati 1 milion de euro. Ce veti alege: Romania sau occident?)
Daca as castiga aceasta suma cu siguranta as pleca in prima secunda in Romania si m-as folosi de acesti bani incat sa-mi asigur un viitor prosper acolo. Romania e tara noastra, lasand la o parte problemele trecatoare, ea are un potential fenomenal. Nu inteleg cum se mai poate numi roman acela care nu vrea sa mai traiasca in Romania chiar si atunci cand ar dispune de asemenea suma. Inteleg pe cei ce pleaca din ratiuni financiare dar altfel mi se pare de neconceput. Eu intotdeauna cand ies din tara mi se pare ca totul e sinistru si bunastarea occidentala nu mai face doi bani pentru mine. Oare este de ajuns sa-ti indesi stomacul in timp ce preaslavesti o alta tara si te adancesti porceste in non-valoare? Omul are nevoie de transcendenta orginii si a pamantului iar atunci cand asta lipseste e ca si cum ai sectiona o bucata din el.

Eu unul astept sa-mi iau cetatenia tarii unde locuiesc de 4 ani (4 ani de chin din viata mea, chin si foame spirituala nu materiala) si ma intorc in tara definitiv sfidand pe toti trepadusii diasporei romanesti care nu pot concepe asemenea atitudine. Pentru mine este ceva firesc. Nu exagerez in patriotism, dar mi se pare evident ca orice om sa traiasca in cultura lui, in tara lui cat timp nu e razboi, foamete sau mai stiu eu ce dezastru. Puneti mana la munca, lasati lamentatiile si faceti ceva pentru tara asta, concret, sa se ridice nivelul de trai, luptati pe toate caile impotriva coruptiei si a mizeriei si nu va lasati descurajati de nimic. Romanului ii lipseste spritul de sacrificiu si indrazneala, el da fuga in America, tara tuturor deziluziilor si a multiculturalismului bolnavicios atunci cand vede ca da putin de greutati.
Nu uitati dragii mei ca Romania e viitorul, oricat ati vrea sa o uitati sau sa va descotorositi de ea, va va urmari, va va macina un dor in cel mai ascuns cotlon al inimii, iar viata in alta parte nu va va tihni niciodata.

Sa construim deci o Romanie a tuturor romanilor, care sa domine Europa de est! Daca n-am putea n-as mai fi zis asta... Dar stiu ca se poate! Daca toti am avea aceiasi determinare de neclintit s-ar schimba mult mai rapid situatia dar lasitatea este pe primul loc la emigrantul roman. Nu ma preocupa decat Romania, acum pot sa discern, am vazut toata lumea! Sa lasam vorba si sa facem ceva concret!
#5845 (raspuns la: #2008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
alex - de (anonim) la: 08/12/2003 09:15:25
(la: DESERT si DULCIURI)
Prajitura cu ciocolata, tip pandispan
=====================================

BLAT
----
Cantitati:
-6 oua,
-1 cana zahar,
-2 cani faina
-1 pliculet praf de copt stins cu lamaie(depinde ce pliculet aveti :==))
(eu zic o lingurita rasa)
-vanilie

Ouale intrege se amesteca bine cu zaharul,
se adauga faina si apoi praful de copt stins cu lamaie.

Si la cuptor . . . .


SIROP
-----
-150 g unt/margarina
-25 linguri zahar
-25 linguri apa(puneti-le ca va trebuie)
-2 linguri cacao
-putin rom

Se pun toate odata si se fierb toate cam 2-3 minute


SFIRSIT
-------
La sfirsit se tavalesc prin fulgi de cocos (si se poate pune si scortisoara)
#6206 (raspuns la: #1969) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Soriiineee!!! - de LMMagain la: 11/12/2003 00:56:24
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Recomand inainte de a da raspunsuri sa recitim titlul /blogul, ca sa nu ne mai departam asa de subiect....si nici noi sa nu mai stim ce subiect tratam....
Era vorba de angajarea femeilor insarcinate in Rominia si tu ne sugerezi unde sa facem cel mai bine turism...Desi nu inteleg(si pace)cum poate cineva face asa o afirmatie, ca e mai bine in Europa decit in US pentru turism. Ca si cum ai zice bea vin ca berea nu e asa buna ....sau maninca mere ca pe mine ma doare burta cind maninca cirese....sau asa ceva...
Problema cu asa o observatie facuta la repezeala bazata nu stiu pe ce simtaminte personale este grava pentru ca, se poate intimpla ca Bula care nu a fost nicidata in America va zice. ``Bai eu nu ma mai duc niciodata in America ca Sorin a zis ca nu se renteaza´´...
Este comparabil cu cealalta afirmatie a ta,EXAGERATA, cum ca germanii ne-ar numi tigani !! In 16 ani nu am auzit asa o afirmatie.
Si inca o mica critica imi mai permit...;)
Inteleg sa venim cu citate din engleza, franceza si asa mai departe cind traducerea ar ucide farmecul, si chiar sa ne ajutam de cuvinte cind am uitat cele rominesti, dar macar Buna ziua/Salutare etc si La revedere sau chiar Numai bine nu poate fi asa greu de transcris....
Si uite asa din cauza ta am deviat si eu de la subiect ...
....sa auzim de bine....;)
Vinovatie - de (anonim) la: 12/12/2003 16:56:09
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Stimate dle Herjeu, in primul rand bine ati reaparut pe ...ecran!
Puneti problema vinovatiei ! Dar faceti parte din categoria celor care se simt vinovati ...fara vina,a celor care se culpabilizeaza din bun simt si buna crestere! Credeti ca mai este loc de valori morale!Mi-am inceput "ucenicia" in valoare ..in familie. Incercand sa urmez acest drum m-am indepartat de oameni,intre care ma simteam stinghera, m-am intors la carte, la Iosif Sava si la muzica lui iubita si la invitatii lui de calitate pe care i-a propulsat catre noi si in general m-am indreptat spre cei care au avut ceva de spus,care ne ajuta sa ne cunoastem , sa ne echilibram spiritual,sa fim mai buni,mai intelepti.Incerc, prin meseria pe care o fac ,sa deschid si altora ochii spre ceea ce ne asigura de fapt bucuria vietii :gasirea acelui talc al vietii, acelui sens al existentei pe care ti-l poate da doar preocuparea ptr lucrurile valoroase, de substanta.Sa depasim pragul egoismului, al inavutirii cu orice chip si in orice fel,al urii si invidiei, al superficialitatii etc.etc.
Ocupati intr-un timp un loc important in lupta cu ignoranta, cu vulgul, cu spoiala ! Pe cand o reaparitie !Sau..ratingul...nu va lasa ?? Va asteptam !
#6495 (raspuns la: #6360) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
charles bronson movies - de lucica la: 14/12/2003 16:21:31
(la: "La pianiste")
Am vazut cindva, parca la TVR1 un film fain cu carles bronson. Ai nostri l-au tradus cred "JUSTITIARUL". Imi poate spune cineva care este titlul original?
#6564 (raspuns la: #1954) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
e varza tata - de johnsonprof la: 21/12/2003 22:55:40
(la: Invatamantul din ziua de azi)
prof. antr. ION FLORIN johnson_prof@yahoo.com
e varza tata - imbuibam copii cu tot felul de informatii care vor fi sau NU necesare -- dar nici o problema ce noi nu tot la fel am fost - ce mama dracu sa invete si ei -- va rog sa puneti """"""
o sa vin peste cateva zile cu o compunere a unei sportive de exceptie si de altfel o eleva de nota 10 care a asternut pe o foaie ce gandeste ea despre scoala de azi--
DAR NICI O PROBLEMA CA BECULETU ALA CARE AR TREBUI SA FACA CLINC -
ADICA ACOLO SUS LA CAPETELE LUMINATE NU SE APRINDE NICIODATA - SAU POTE PRIMESC RASPUNS -MAI AVEM DE ASTEPTAT SA TRECEM PRIN TOTI PASI TRANZITIEI HAI PA
nesatula...de cultura! - de sugary la: 27/12/2003 02:40:58
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
acum citesc "studii despre iubire"--jose ortega y gasset
inainte: "memoires d'une jeune fille rangee"--simone de beauvoir
"naraciones"--jorge luis borges
"the innocent"--ian mcewan
"the power and the glory"--graham greene
p.s. visam odata la titlul de poliglot...asta a fost inaintea glorios de ininteligibilului RTL :). acum ma "delectez" cu rezumate, decupate din reviste, ale filmelor dublate aici...a, da, si ma prapadesc de dorul lui M6, TV5, Euronews si CNN--cine are informatii cu privire la ale lor "whereabouts" este rugat(insistent!!!) sa sune la *********. va multumim!
Isabela Iorga_ Despre originile omului - de SB_one la: 29/12/2003 11:17:08
(la: Tablitele de la Tartaria)
Despre originea omului
Sursa: Isabela Iorga
Data: 06.01.2003

La Annunaki (Nephilim) s-au descoperit cateva tablite sumeriene, continand un text foarte curios pentru noi, prin informatia pe care o transmite. Aflam ca, acum 450 000 de ani a aterizat pe Pamant o civilizatie sosita din Constelatia Taurului, roiul Hyadelor, pentru a-si salva planeta. Au extras de pe planeta noastra cantitati de aur si alte materii prime ce le erau necesare pentru atmosfera lor. Ei sunt cei care raman aici si vor intemeia o supercivilizatie pe care noi o cunoastem sub denumirea de Sumer. Ceea ce se cunoaste eronat este spatiul in care aceasta civilizatie a sosit si a intemeiat prima sa tara. Multi afirma ca civilizatia sumeriana a aparut dintr-u inceputuri pe teritoriul cuprins intre Tigru si Eufrat, in vechea Mesopotamie, insa nu sunt de acord cu aceasta afirmatie si voi incerca sa demonstrez si de ce, studiind chiar documentele vechi sumeriene.

Aceasta civilizatie intemeiata de catre extraterestrii din Constelatia Taur (steaua Aldebaran), a aparut pe teriroriul vechii Hiperborea, in zona actualilor Carpati. In 1961, Nicolae Vlasa descoperea primele tablite de la Tartaria, despre care se afirma initial ca ar fi fost “importate” din Sumer, dar dupa ce sunt verificate si datate la Moscova, concluziile vor fi altele. Tablite de acelasi tip se vor descoperi ulterior celor de la Tartaria in zona Portilor de Fier, la Lepenskii Vir, pe malul drept al Dunarii. Istoricul rus N. Jirov declara in revista Znanie Sila (1971) faptul ca sumerienii au migrat din zona carpatica, ducand cu ei o scriere deja cunoscuta. In sprijinul afiramatiilor sale aduce argumente imbatabile. Primul calendar mesopotamian nu corespunde latitudinii Sumerului, ci zonei din nordul peninsulei balcanice( Geto- Dacia). Sumerienii au migrat cu tot cu calendar, insa acesta nu se mai potrivea la marimea zilelor si noptilor de pe latitudinea lor, fapt pentru care a fost schimbat. Acelasi argument a fost folosit si de catre astronomul polonez Ludwig Zaidler in cartea “Istoria ceasurilor” pentru a demonstra migratia sumeriana din zona carpatica. Savantul sovietic mai sublinia faptul ca limba sumeriana era total diferita de ale vecinilor semiti, iar scrierile lor plasau originea stramosilor intr-o tara montana sau submontana. Datarile cu carbon radioctiv(C 14) au stabilit ca tablitele carpatice sunt mai vechi cu 2 milenii decat cele din Sumer, iar scrisul de pe tablitele de la Tartaria, localitate pe care am identificat-o cu prima resedinta regala din lume, atestata in Lista din Larsa, cuprinzând "Regii care au domnit inainte de Potop", sub denumirea de Badtabira (BA/b/-D/u/-TI-BIR-A/ = "Asezarea de la poarta de acces a celui care vorbeste, conduce si traieste in casa de lânga apa" - v. Mures), este mult mai vechi decat cel descoperit pe placutele din Sumer.

Desi s-a realizat o "citire" si traducere a semnelor de pe aceasta tablita, la o "recitire" in sensul invers al acelor de ceasornic am identificat: BAB-SARRU / RABU-DU-KI-USU-EN / ZU-GIRA-PATESI-III-BANSUR-MU-NANNAR-RABU / ZU-II-DINGIR-II-DINGIRANA, pe care le traducem prin: "Poarta de acces a marelui rege cer conduce cele patru districte ale tarii puternicilor zei al Lunei si Focului, a protectorilor care slujesc masa mare pentru jertfele inchinate triadei sacre (AN, ENKI, ENLIL-I) si renumitului zeu al Lunii din nord, cel care face sa prospere mâncarea si bautura, dupa disparitia celor doi zei si doua zeite (Igigi)". Pe aceleasi tablite de la Tartaria, s-au gasit scrise cuvintele: “BAB"=Poarta" (intrare-iesire), evidentiata prin "orificiul" realizat in tablita, acolo unde, de fapt trebuia sa fie "fata omului", SARRU-RABU = "Marele rege", un titlu, o demnitate, evidentiata prin "tichia regala", iar prin asocierea termenilor BA/b/-SA/rru/-RABU a rezultat Basaraba, apelativul remarcabilei dinastii regale din spatiul carpato-danubiano-pontic, astfel atestata si ca prima dinastie regala din lume. Orasul Badtabira, cum se numea atunci Tartaria, era resedinta reglui ENMEENLUANNA (EN-ME-EN-LU-ANNA = "Domnul preotilor, cel care proclama transformarea in mod miraculos a lucrurilor inconjuratoare de omul Cerului"). In aceasta tara sunt pomeniti a fi aparut, (tot pe tablitele de la Tartaria), “Cei sapte zei - IGIGI" (I-GIGI/ru/ - "Umbrele oamenilor rai, demoni, de lânga râu", v.Mures), fiii lui AN si stramosii lui Anu, descrisi ca niste demoni cu infatisare monstruoasa.

Am prezentat cateva dintre informatiile existente pe placutele de la Tartaria fiindca legatura dintre ele si ceea ce voi expune ulterior este fantastica. Concluzionand datele expuse mai sus si care sunt imposibil de contestat, fiind autentice si provenind din cea mai directa sursa, aflam ca pe teritoriul Carpato-Danubiano-Pontic a existat o civilizatie de “zei”, ai “lunii si ai focului”, o tara mare, care cuprindea patru districte si avea capitala in orasul Badtabira (Tartaria), condusa de catre regele ENMEENLUANNA. Aceasta tara va ramane consemnata in documente sub numele de Tara LUANNA sau Tara regelui AN. Cu toate acestea, el nu a fost primul rege al tarii, ci tatal sau, regele ANU, asa cum ne-o confirma si scrierea de pe placute: “fii lui AN si stramosii lui ANU”. Ei au intemeiat cea mai veche dinastie regala cunoscuta pe pamant, de pana acum, cea numita a Basarabilor. Aceasta Tara, LUANNA sau a lui ANU, se intindea in NV tarii noastre, in munti.

In “Legenda lui Ghilgames”, epopee sumeriana, se povestesc intamplari din timpul domniei regelui Anu si a potopului care a avut loc atunci. Dar pana sa se produca potopul, mai precis pana sa fie provocat de catre extraterestrii din Tara LUANNA, au avut loc mai multe evenimente importante care au determinat, in final, luarea fatidicei hotarari. Pentru a ilustra cat mai corect si clar evenimentele acestea, voi apela la celebra lucrare, despre care nu se poate afirma ca a fost falsificata. In mit ni se povesteste cum au decis “zeii” sa creeze o noua fiinta si cum au si creat-o. Ea este numita Enkidu in povestire, iar in Biblie se va numi Adam ( insotit de catre Eva, consoarta lui). Toate aceste denumiri nu reprezinta nimic. In epopee, fiintei nou create trebuia sa i se dea un nume, in Biblie s-a tradus gresit ceea ce dorea sa se exprime initial. Adam reprezinta denumirea AND-ului pe care noile fiinte il aveau, iar Eva, care in ebraica se traduce prin HAVVA=viata, reprezinta viata fiintei create. Adam si Eva inseamna impreuna AND-ul si VIATA, deci o noua fiinta, viabila, cu ADN-ul uman actual si care a fost creata pe cale genetica, de catre extraterestrii.

Noile fiinte au fost create din ordinul regelui ANU, dar au fost “plamadite” de catre zeita Istar, fiica regelui Anu si nu aratau precum arata omul in prezent, ci, dupa cum ne informeaza epopeea, omul nou era: “o fiinta de-o putere coplsitoare, cu trupul invelit in par, asemeni fiarelor din codri”, “un urias”, care, dupa ce “a imbratisa-o pe frumoasa din Uruk, “si-a pierdut din vlaga”, “fiarele au fugit de el, simtind ca nu mai e de-al lor” si el “s-a facut mult mai chipes si mintea i s-a limpezit.”Observam ca primele fiinte, create pe cale genetica, erau mai putin aspectuoase dar foarte puternice, forta lor bruta fiind prinicipala trasatura care ii interesase pe creatori inca de la inceput, ele urmand a fi folosite in muncile cele mai grele, aidoma sclavilor si totodata, li s-a fixat prin informatia din AND si o limita de viata, de 120 de ani pamanteni. Noile fiinte nu gandeau si nu stiau sa se reproduca ( aceasta idee o regasim si in Biblie, cand ni se spune ca Adam si Eva nu se impreunasera,“nu gresisera” si nu gustasera din “Pomul cunoasterii binelui si al raului”, adica nu incepusera sa gandeasca si, drept consecinta a acestui fapt, nu se bucurau de liberul arbitru, pentru a face diferenta dintre bine si rau). Odata ce aceste fiinte incep sa se reproduca, vor apare modificari in natura fiintei lor, atat de ordin fizic, cat si intelectual. Se pare ca urmasii “primilor creati” sunt fiinte cu un aspect fizic placut, pierzandu-si blana de pe corp, mai slabe ca putere fizica decat stramosii lor, dar cu o minte mai “limpede”, adica mai buna.

Totul ar fi fost bine si frumos daca unul dintre fii regelui, ( acestia erau Enki, zeul intelepciunii, numit si EA si Enlil, zeul vazduhului, numit si EL), Enki sau EA, nu s-ar fi revoltat impotriva tratamentului animalic si fara de mila aplicat noilor fiinte. El le va invata sa se reproduca si ii va invata sa gandeasca. Din acest moment, noile fiinte vor gandi si se vor inmulti independent de vointa creatorilor, dar mai ales, la un moment dat se vor ridica impotriva acestora si a modului in care erau tratati.

Care va fi reactia extraterestrilor? Ce se va intampla? Din mit aflam ca regele a convocat un consiliu, o adunare, in orasul Suruppak, unde s-a discutat foarte aprins despre transformarea suferita de catre fiintele create spre a le deservi intereselor proprii si s-a propus ca toate aceste fiinte revoltate si neascultatoare sa fie innecate printr-un potop, hotarare pe care regele Anu a aprobat-o in final. Prin decizia de a face sa dispara toate fiintele create de ei si pe cele nascute din acestea, extraterestrii au dorit sa distruga urmele si efectele unui experiment genetic, care, din punctul lor de vedere, se soldase cu un esec, ceea ce au si facut. In epopee, zeita Istar, fiica regelui Anu, care face o multime de rautati, urmarind rezultatele potopului la a carui producere consimtise, se inspaimanta:” De ce-am vorbit atat de crunt in adunarea zeilor? Tocmai eu care-i zamislisem pe pamanteni, prin voia mea, i-am lasat prada apelor, fara sa misc macar un deget, ci apasandu-i cat mai mult”. Potopul provocat va fi cu mult mai puternic decat preconizasera “zeii” : “Prapadul se-ntinsese atat, ca nu mai putea fi oprit. Insisi zeii se-nspaimantara de ce dezlantuisera si se uitau din inaltimi, fara sa stie ce sa faca si cum sa le poata opri.” Cat de clar precizeaza mitul lui Ghilgames faptul ca potopul a fost provocat de catre extraterestri si mai ales ca proportia si urmarile sale au fost calculate gresit de catre acestia…

Zeul EA ii informeaza pe oameni (“fii lui Cain”) despre iminentul eveniment si Noe, care in mit se numeste regele Ziusudra, va pleca pe mare si se va salva, el impreuna cu toata tara sa, adica impreuna cu toate fiintele de felul sau, urmasii sai. Zeul EA va fi considerat tradator si damnat de catre neamul sau, urmand ca persoana sa-i fie acoperita de rusine, blamata, creindu-i-se in mod voit un renume malefic si devenind in constiinta omenirii acel “Sarpe” care i-a ispitit pe oameni sa greseasca, Diavolul biblic. Acest personaj apare in Biblie sub forma sarpelui care a ispitit-o pe Eva sa muste din mar, deoarece el era conducatorul unei fratii, a unei societati numita Fratia Sarpelui si, probabil era apelat cu titlul de “Sarpe”, dar Enkil nu a facut altceva decat sa ia apararea unei fiinte slabe si sa o ajute. Dupa Potop, o parte din locuitorii din aceasta zona vor migra spre un alt teritoriu, intemeind Sumerul.

Acestea sunt pe scurt evenimentele care s-au petrecut in acele timpuri, pe teritoriul Carpatic, iar faptul ca Potopul biblic s-a pornit aici poate fi explicat precis si clar. In civilizatia sumeriana ni se vorbeste despre cei opt regi care au domnit inainte de potop, pentru un timp de 241 200 de ani si despre dinastiile Ur, Kis, Uruk de dupa potop, cu regii lor, care au domnit pentru perioade de 177 de ani, 24 150 de ani, 3 luni si 3 zile si jumatate, 2300 de ani, iar dupa dinastia lui Uruk, urmand alte dinastii pe care nu le mai cunosc. Aflam ca din momentul sosorii extrterestrilor si a instalarii lor in Tara LUANNA, acum 450 000ani si pana la Potop s-au scurs 241 200 de ani, timp in care fiinte creata pe cale genetica a avut timp sa evolueze, sa devina independenta fata de creator, ca specie si organizare sociala si chiar sa se ridice impotriva acestora. Facand un calcul ar insemna ca acum 208 800 ani a avut loc marele potop. Data aceasta concorda cu data la care s-a produs cel de-al doilea cataclism din istoria Atlantidei, adica acum aproximativ 200 000 de ani ( primul avand loc acum aprox. 800 000 de ani, cel de-al doilea, acum aprox. 200 000de ani, iar ultimul, prezentat ca fiind un mare potop, acum 11 000 de ani). O prea mare coincidenta, nu-i asa? Potopul declansat de catre extraterestrii din zona muntilor Carpati a afectat foarte puternic Atlantida, determinand plecarea unei populatii numeroase de pe insulele ei, spe alte zone de pe glob. Despre migratia atlantilor si despre conflictul iscat intre ei, extraterestrii si fiintele nou create vom vorbi cu o alta ocazie.

Sper ca am reusit sa va conving de veridicitatea celor mai sus prezentate sau daca nu, cel putin sa va provoc sa cercetati singuri.


http://www.rufon.org/articol/16/


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7416 (raspuns la: #7321) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...