comentarii

%22explicatia proverbelor%22


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Dumnezeu la inceput la facut - de nonnino la: 30/05/2005 22:50:39
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Dumnezeu la inceput la facut pe Adam, pe om si apoi ia facut O FEMEIE si a aduso la el. Deci daca Dumnezeu care a creeat tot universul acesta perfect, nu cred caci pe om putea sa-l faca altfel. Dar tot ce este rau vine de la cel rau. Si noi oamenii am acceptat mai mul raul dcat binele. Am acceptat homosexualitatea si lizbianismul si nu am acceptat cuvantul lui Dumnezeu, care ne da viata.Noi cu mainile noastre am intodus homosexualitatea in casele noastre pri intermediul televziunii.Am lasat ca acest canal de gunoi sa se reverse in casele noastre si in sufletele copiilor nostri.Inteleptul Solomon spune in cartea Proverbe 22:6 "invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va fii batran nu se va abate de la ea."Deci ce semanam in inimile copiilor nostri,aceea vom semana.
Uniti pina in 22 - de (anonim) la: 21/09/2003 06:35:37
(la: Satanism in Romania)
A fost unitate, dar de tip transee (sa ne gindim la timisoreni din 16 pina in 22 decembrie )Tin minte ca la sfirsitul anului '89 deja unora li se striga cu dispret : Douajdoistilor! Asta suna cum i-ai striga unui imbecil:Baaa desteptule!
#339 (raspuns la: #312) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din Revista 22 - de anita47 la: 17/12/2003 15:18:19
(la: 14 ani de la Revolutie)
Romania celor cu venituri sub 1$ pe zi


Ramane o mare intrebare daca Raportul Bancii Mondiale asupra saraciei in Romania s-ar fi bucurat de o atentie macar putin mai mare decat s-a bucurat in cazul in care n-ar fi avut "nenorocul" sa apara odata cu arhimediatizatul top al celor mai mari 300 bogatasi din Romania. Acesta din urma a fost transformat intr-un fel de nou detergent apt de a cuceri piata publicitatii, capturand pana si ultimele ramasite de reflectie sociala care mai exista, cu totul intamplator, pe ici pe colo.

Pacatul este nu numai ca problemelor saraciei nu li se da atentie in sine, probabil pentru ca nu plac, dar si ca aceia care ar trebui sa fie interesati ar fi putut afla multe, foarte multe aspecte tulburatoare.
Evaluarile si deci concluziile Raportului beneficiaza de o credibilitate totala. Datele de baza sunt culese prin ancheta sociala de anvergura pe esantionul Institutului National de Statistica de 36.000 de gospodarii, din toate mediile sociale si din toate regiunile tarii, gospodarii care sunt urmarite sistematic, ceea ce asigura o reprezentativitate maxima. Marjele de eroare sunt minime.

In timp ce topul 300 al bogatilor opereaza cu aproximari - uneori de 50 si chiar 100 de milioane de dolari - pragurile in functie de care Raportul asupra saraciei face estimari sunt precise. Si sunt cutremuratoare. Sarac este considerat cel ce are venituri sub 1,5 dolari pe zi (respectiv 50 dolari pe luna), iar foarte sarac cel ce are un venit sub 1 dolar pe zi (respectiv 30 dolari pe luna) si care nu este in masura sa-si asigure, in consumul alimentar, nici macar necesarul minim de 2550 calorii pe zi.
Utilizand aceste praguri, Romania are circa 6,5 milioane de saraci, dintre care aproape 2 milioane foarte saraci. Cum se poate trai cu 1 dolar pe zi sau chiar cu 1,5 dolari pe zi nu mai este de discutat.

Asa ca vestea buna adusa de Raport cu privire la scaderea numarului de saraci intre 2000 si 2002 este putin incurajatoare. Fara a ignora faptul, cei ce au iesit de sub pragul saraciei nu l-au depasit decat putin, ramanand pe fond in absolut aceeasi conditie, caci si la 2 sau 3 dolari pe zi tot sarac esti!

Avand in vedere ca s-a facut atat tam-tam in legatura cu pesoanele bogate din Romania, iata cine sunt si saracii Romaniei! Raportul observa, pe baza datelor statistice, ca saracia are legatura stransa cu urmatoarele fenomene sau imprejurari: 1. marimea gospodariei (in general, la nivelul castigurilor din Romania, cu cat numarul de membri ai gospodariei este mai mare, cu atat per membru ajunge mai putin); 2. caracteristicile capului de familie (castigurile per membru sunt in general mai mici, in cazul in care capul de familie este sau femeie, sau pensionar, sau somer, sau o persoana care lucreaza pe cont propriu in agricultura, precum si in cazul in care capul de familie are un grad de instruire si educatie mai scazut); 3. apartenenta la etnia rroma (foarte multi dintre rromi sunt saraci); 4. rezidenta in mediul rural ("sansa" de a fi sarac traind la tara este mai mare decat traind la oras); 5. rezidenta in zona nord-est a tarii (ponderea saracilor in aceasta zona este mult mai mare decat in restul tarii). Altfel spus, cu predilectie din randurile celor aflati intr-una sau mai multe din mentionatele situatii isi colecteaza saracia membrii in Romania.

Cateva date arata dramatismul situatiei pe ansamblu. 45% dintre someri sunt saraci. 56% dintre cei ce lucreaza pe cont propriu in agricultura sunt saraci. Familii intregi de la sate sau de la orase traiesc exclusiv gratie indemnizatiilor primite pentru copii. Peste 50% din populatie nu are acces la WC cu apa curenta. In cazul lipsei de acces la baie procentul creste la 70%. Iar 22 de procente din totalul populatiei nu dispun de frigider. 30% din populatie traieste foarte inghesuit, iar 50% din populatia saraca urbana nu poate "fizic" sa-si achite utilitatile publice (indeosebi caldura si electricitatea), chiar daca nu s-ar mai imbraca si chiar nu ar mai manca!

Dupa 1995, de cand s-a sistematizat cercetarea in domeniu, randurile saracilor au fost ingrosate indeosebi de pensionari si de cei ce lucreaza pe cont propriu in agricultura. Pensionarii au ajuns sa constituie o treime din saracii Romaniei si tot o treime reprezinta lucratorii pe cont propriu in agricultura in totalul celor aflati in saracie severa in Romania. Raportul stabileste o relatie intre evolutia saraciei si cresterea economica. In anii de cadere a economiei (1997-1999), gradul de saracie a crescut sever, pentru ca in perioada 2000-2002, cand a existat crestere economica, sa scada destul de pronuntat de la 34% la 29%, gradul de saracie fiind exprimat ca numar de saraci in raport cu numarul total al populatiei (fiecare copil fiind considerat 1/2 adult pe baza prezumtiei ca in medie consumul unui copil reprezinta jumatatea consumului unui adult). Raportul apreciaza ca, in cazul continuarii cresterii economice in ritmurile din 2001-2002, gradul de saracie ar putea scadea de la 29% la 15% pana in 2007, anul presupus al aderarii la Uniunea Europeana. Desigur, mentinand pragurile de saracie folosite in evaluarile din prezent. Evident, insa, la orice deplasare a pragurilor catre limitele unui trai decent, dimensiunile saraciei in Romania s-ar dilata dramatic, in ciuda cresterii economice. In perspectiva, o deplasare a actualelor praguri este oricum necesara, pentru ca, la nivelul de 1-1,5 dolari pe zi, nu au absolut nici o legatura cu cele utilizate pentru delimitarea saraciei in Uniunea Europeana, dar sunt si frustrante pentru un trai decent, chiar si in codasa Romanie.

Dar poate cea mai ingrozitoare si ingrijoratoare fateta a saraciei din Romania este ca aceasta nu este legata neaparat de o excludere sau o semiexcludere sociala, prin somaj, handicap sau pensie, saracii romani fiind, in proportie de peste jumatate, cei ce au slujbe sau lucreaza pe cont propriu (indeosebi in agricultura). Aceasta subliniaza de fapt absenta performantei economice, pentru ca, daca aceasta ar exista, cei din zona sociala activa nu s-ar numara printre saraci. Tot atat de pregnant se evidentiaza caracterul profund al saraciei din Romania, imposibilitatea eliminarii ei cu una cu doua, precum si perspectiva de a scapa de boala cu pricina doar pe termen foarte lung si numai in urma unei cresteri economice substantiale si durabile. Si cu conditia ca nevoiasii Romaniei sa se aleaga si ei cu ceva de pe urma unei asemenea cresteri economice, fara a mai fi furati ca-n codru de o clica politico-clientelara care devasteaza sistematic banul

*****
Dupa 14 ani de la Revolutie!
anita47
Decembrie 1989 - de Dinu Lazar la: 24/12/2003 05:16:22
(la: Decembrie 1989)
Este un sit desigur interesant. Imagini de razboi.
Sa presupunem ca nu as fi roman, ca nu as sti nimic si ca ma uit la acele imagini. Ce vad acolo; scene tip Stalingrad, in care nu inteleg ce si cum si care cu care. Nici o imagine de acolo nu este suficient de buna ca sa povesteasca ceva de la cap la coada. Nici una cu caracter emblematic sau de simbol.
Asta e o nenorocire datorata prostiei sau o facatura ca sa rezulte ca masele populare au facut revolutia si ca ele nu au fost masa de pioni miscati din umbra de cine trebuie.
Ca s-a murit, este o tragedie si nu contesta nimeni durerea acelor timpuri. Ca s-a murit 95% dupa 22 dec e insa un mister rusinos.
Profesionalismul celor care au invaluit totul in ceatza si in brambureala uitarii este indubitabil de inalta clasa.
Ar fi multe de spus despre evenimentele acelea, dar intimplarea face ca marea majoritate a celor care nu au fost foarte in lumina reflectoarelor dar au participat intr-un fel sau altul, au disparut, s-au sinucis sau au murit cu o frecventa mult, mult mai mare decit altii de aceeasi virsta, decit o masa etalon, sa zicem. Asta pecetluieste gura celor ce ar mai putea spune ceva. Timpul a trecut, va mai trece, si dintr-o orchestratie complexa or sa ramina citeva imagini neclare cu lupte de strada in care nu se va sti cine cu care si unde ce si cum, si niste cimitire de nevinovati care vor intra intr-o liniste nedreapta intr-o meritata memorie...pentru ca istoria se face dupa cum bate vintul.
Pacat.
Ar fi interesant de vazut unitar imaginile facute de fostul Agerpres, de corespondentii de presa, de fosta securitate.
O imagine poate spune mai mult decit o mie de cuvinte, dar proverbul nu spune si cind se intimpla asta...
un proverb: desteptzii invat - de SB_one la: 10/01/2004 08:01:45
(la: Tablitele de la Tartaria)
un proverb:
desteptzii invatza din greselile altora,
prostii din greselile proprii.
...idiotzii, nici-odata!

PS aici, nimeni nu vrea sa convinga pe nimeni! lumea cerceteaza si ajunge la concluzii false sau nu.
Falsa este cred pozitzia noastra; iar cine nu e in stare sa preia sa creada sau sa intzeleaga nimic nu are sens sa vorbeasca despre copii. Copii au nevoie de un crez: trecut si viitor.

Cine nu stie de unde vine, nici nu stie unde se duce. Tu de unde vii?


Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7880 (raspuns la: #7870) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sirbii au un proverb care sun - de SB_one la: 15/02/2004 10:45:08
(la: Romani in strainatate)
Sirbii au un proverb care suna cam asa:

" omul se simte bine cind ia locul celuilalt"


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#9657 (raspuns la: #9655) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Pentru cei interesati - de LMC la: 12/08/2004 23:23:56
(la: Nasterea din fecioara, demonstrata stiintific ca posibila)
-http://www.mbrem.com/jesus_Christ/resurrwar.htm

-http://www.apologeticspress.org/rr/rr2002/r&r0202a.htm

-http://www.geocities.com/jwgregson/COT.pdf

Mai sus am listat trei situri unde, cei care nu cunosc istoria despre Isus Christos si adevarul dovedit despre el, pot sa se educe mai mult. Recomand sa le cititi cu rabdare pentru ca sint destul de lungi si detailate. Sint sigura ca unii dintre voi vor veni cu tot felul de argumente regurcitate de pe alte situri care combat existenta si divinitatea lui Christos. Va rog sa luati in considerare si sursa. Cei care au publicat cele scrise in siturile de mai sus nu sint oricine, ei si-au dedicat ani si ani de zile de studiu si explorare nu numai a Bibliei dar si a documentelor istorice si a archeologiei. La ora actuala nu cunosc despre nici un om al stiintei, istoriei sau archeologiei, care a fost in stare sa dovedeasca ca Biblia nu este suta la suta corecta. Din contra toti care au incercat sa o combata au ajuns sa o dovedeasca a fi si mai adevarata. Ma distreaza totusi cind vad niste amatori printre voi care vorba aia numai ce ati descoperit gaura la macaroana dar va dati aere de cunoscatori.

Proverbe 1: 7 Frica Domnului este inceputul stiintei; dar nebunii nesocotesc intelepciunea si invatatura

Proverbe 1: 20-22 Intelepciunea striga pe ulite, isi inalta glasul in piete: striga unde e zarva mai mare, la porti, in cetate, isi spune cuvintele ei: "Pina cind veti iubi prostia, prostilor? Pina cind le va placea batjocoritorilor batjocura si vor uri nebunii stiinta?

Proverbe 1: 29-32 Pentru ca au urit stiinta si n-au ales frica Domnului, pentru ca n-au iubit sfaturile mele si au nesocotit toate mustrarile mele. De aceea se vor hrani cu roada umbletelor lor, si se vor satura cu sfaturile lor. Caci impotrivirea prostilor ii ucide si linistea nebunilor ii pierde;
proverbe - de nasi la: 18/10/2004 13:32:19
(la: Barbatii romani din diaspora (si nu numai))
intelept grait-ai. nu sunt eu marea amatoare de proverbe si zicale, da' stiu ca toate se nasc in timp, din aceleasi experiente traite de altii inaintea noastra over and over again... este un adevar in ele care ar trebui sa ne dea de gindit macar.
#25415 (raspuns la: #25258) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ciao tuturor!Am 22 de ani,vin - de (anonim) la: 27/10/2004 16:01:00
(la: Studenti romani plecati la studii, va mai intoarceti?)
Ciao tuturor!Am 22 de ani,vin din Ardeal si studenta in Berlin.

Impartasesc gandurile multora,care au scris pe aceasta tema,si asemenea lor,ma macina si pe mine,pe de-o parte dorinta de a ma integra in societatea de aici,pe de alta parte dorul de tarisoara noastra frumoasa.

Din 2002 am fost doar de 2 ori in Ro,insa de fiecare data mi-am spus dupa aceea ca nu ma mai intorc.Insa la doua luni aproximativ,dupa ce vin inapoi aici,iar mi se face dor de tot.

Ca multi dintre voi sunt si eu singura,parinti si sora au ramas acasa.
Cu facultatea e totul ok,mi-am sustinut toate examenele iar acum sunt in semestrul 3.

Problema este insa atmosfera asta rece si pseudo - filozofica,faptul ca in fiecare seminar ai alti colegi si ca nu ajungi sa-ti faci prieteni si chiar daca iti faci,atunci iti dai repede seama ca sunt altfel.(adica,esti altfel decat ei)

Mi-as dori sa cunosc si romani tineri la facultate,insa pana acum am dat doar de compatrioti necinstiti aici.Nu obisnuiesc sa etichetez lumea,insa am constatat ca cei mai multi dintre ei vin din sudul tarii.

De aceea ma bucur totusi tare mult cand vad ca sunt si multi,care vor sa-si largeasca orizonturile si sa invete intr-adevar ceva din experienta traita in strainatate.

Daca ma intorc?Nu stiu.Daca mi-ar fi spus cineva inainte de a veni in D ca voi studia la Berlin,i-as fi spus ca este o utopie.Sper ca prin intermediul studiului sa-mi gasesc un loc bun de munca in Ro fiindca si eu vreau sa fac ceva pentru tara noastra.

Denisa


10-22 - de Adi Marineci la: 25/03/2005 00:04:57
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Am observat cateva fotografii realizate cu obiectivul 10-22 ef-s de la canon, dar multe dintre ele par sa nu aiba formatul 2/3, de unde apare ideea ca ele nu ar fi postate full-frame. Intrebarea mea e cum se comporta obiectivul pe tot formatul imaginii, cat de suportabile sunt distorsiunile, ce probleme apar pe la colturi :), pentru ca review-urile de pe net sunt cam 50 - 50

Multumesc,
adi marineci
#40709 (raspuns la: #40677) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
10-22 - de George Nicolae la: 25/03/2005 12:58:20
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Mie mi-a placut f. mult. Nu e al meu ci i l-am mai rapit din cand in cand domnului Dinu Lazar.

Obiectivul este destul de sharp pentru un wide, nu am observat diferente la diferite diafragma si/sau focale. Apare in mod evident o deformare pe margini, dar e normala.

In episodul 6 de la filmari sunt 3 imagini facute cu 10-22 (clopotarul si urmatoarele 2) fara nici un fel de crop.
#40734 (raspuns la: #40709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
10-22 - de Dinu Lazar la: 26/03/2005 13:23:50
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Intrebarea mea e cum se comporta obiectivul pe tot formatul imaginii, cat de suportabile sunt distorsiunile, ce probleme apar pe la colturi :), pentru ca review-urile de pe net sunt cam 50 - 50"

Heliar, Tessar, Planar, Elmar, sunt nume de obiective care au fost calculate si realizate cu suflet de opticieni de renume care au intrat in istorie; acum lucrurile s-au schimbat fundamental, obiectivele se fac din ceramica chiar, sunt calculate de mari statii de calcul si realizate de roboti fara aproape nici o interventie umana.
Problema este la tolerante.
Sticla sau materialul transparent din care este facut obiectivul nu are un indice de refractie fix, ci poate varia in limitele producatorului; gradul de polizare al lentilei, modul de realizare al suprafetelor asferice, tolerantele de montaj, dau un produs finit la care numarul mare de tolerante insumate pot sa se anuleze sau dimpotriva sa se adune.
Din acest motiv, exista obiective moderne de un anumit tip care sunt facute pe aceeasi linie de fabricatie si care pot fi foarte bune sau execrabile; am intilnit nenumarate cazuri de specimene de obiective dintr-o serie reputata ca foarte buna dar care sa fie foarte slabe.
Sigur, sunt si cazuri clasice de obiective care la anumite diafragme si anumite distante focale in cazul transfocatoarelor sa nu se mai poata face nimic si rezultatul sa fie eminamente slab.
Mai este de discutat si ce fel de imagine dorim de la un obiectiv; daca facem o fotografie ca sa ne uitam pe un monitor de pina la 19` sau ca sa facem printuri 13x18, atunci cam toate obiectivele vor fi cel putin bune, daca nu foarte bune; daca vrem sa facem printuri A3 sau mai mari, lucrurile se schimba drastic si numai citeva obiective foarte scumpe pot tine pasul noilor captoare de 8 MP sau mai mult, in cazul aparatelor DSLR.
Revenind la obiectivul 10-22 de la Canon, nu pot spune ca este bun in general, dar pot spune ca prin hazard cel pe care il folosesc acum mi se pare de o foarte buna calitate optica, mult mai bun decit sa zicem un 16-35/2,8L care e aproape de trei ori mai scump si infinit mai bun decit un Sigma 28mm/1,8 pe care l-am probat recent - toate astea analizind la aceleasi diafragme cam aceleasi obiecte fotografiate.
Chiar la diafragma deschisa 10-22 pare excelent la toate focalele; oricum e mai mult decit m-am asteptat si decit am vazut la grandangularele pe care le-am mai folosit pina acum la Canon, adica Sigma 17-35, Canon 24-85, Sigma 24-70 sau Sigma de 15mm, de 14 mm, ori Canon de 14 mm si Tokina de 17 mm.
Asta nu inseamna ca oricine isi ia acelasi obiectiv va fi extra multumit; variabilele de care vorbeam isi pot spune cuvintul si de aici mari diferente intre diferitele teste.
Ca constructie si robustete, obiectivul mi se pare slabut; are din start un mic joc si vine fara parasolar; cel recomandat este scump si inutil, fiind construit pentru obiective concepute pentru 24x36 mm.
Am avut in mina si Sigma 12-24 si am vazut fotografii facute cu acest obiectiv si mi s-au parut si acelea foarte bune; dar la Sigma exista multe probleme de adaptare si nimeni nu garanteaza ca noile aparate Canon vor suporta vechile Sigma.
Despre aberatii altfel, sunt foarte foarte mici si liniile drepte din cadru vor fi foarte putin curbate in imagine, deci obiectivul este destul de rectilinear pentru a face imagini de arhitectura foarte bune.
Sigur, perspectiva este de coma si orice portret de pe marginea cadrului va fi ca dracu, dar asta e viata...
Voi mai pune azi la "filmu" daca ajung sa editez citeva imagini facute cu 11-22 ca si cu un Tamron 28-75/2,8 care pare si el foarte interesant.
#40849 (raspuns la: #40709) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
10-22 sau 17-40 - de stanescoo la: 19/04/2005 13:30:04
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
ce recomandati, dle lazar si dragi cafegii:

canon 10-22 sau 17-40?

cu stima,
lucian stanescu
#44297 (raspuns la: #44198) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
10-22 sau 17-40 - de Dinu Lazar la: 19/04/2005 18:38:48
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"10-22 sau 17-40"

Stimate domn, depinde pentru ce si cind si de ce.

Sunt, totusi , doua obiective cu caracteristici destul de deosebite.

Depinde de genul de imagine pe care vreti sa il abordati si depinde si ce obiective mai aveti. Si ce aparat anume exact aveti sau vreti sa va luati.

Eu am fost un admirator si utilizator neconditionat al obiectivului Canon 17-40/4; ar fi insa neshte probleme cu el.

Prima problema este ca pe aparate cu captor de 6 MP era minunat, si pe aparate cu captor de 8 MP este dintr-o data parca altceva; adica, eu cel putin am remarcat ca un astfel de obiectiv era excelent pe un D60 si destul de problematic pe margine la diafragme deschise pe un 20D; am mai facut niste teste cu mai multe 17-40 aflate pe rafturi la consignatii si cam toate nu erau extrem de sclipitoare pe colturi la diafragma 4, asa cum pareau a fi la un aparat de 6 MP; deci ceva comun se poate constata; pe de alta parte, acest obiectiv practic nu se mai produce de la sfirsitul anului trecut la Canon, deci ce se cumpara acum e din stocul pe epuizare, daca se mai gaseste un obiectiv nou cumva.
Locul lui a fost luat de 18-55, de 17-85 cu stabilizare, si reporterii au 16-35/2,8 la dispozitie, daca ne referim la un zoom cu o focala care sa porneasca de la 16-18 mm.

Obiectivul 10-22 EF-S, care pare a fi excelent si pe fostul 300D si pe 20D sau 350D, e altceva; este un mult mai mare grandangular, care se foloseste acolo unde e nevoie de asa ceva; ca sa facem o comparatie cu lumea formatului de 35 mm, un 10-22 este ca un 16-35 si un 17-85 e ca un 28-135.

Deci cine are nevoie de un grandangular extrem se poate gindi la un 10-22 si cine vrea un obiectiv multivalent de reportaj poate lua in calcul un 17-85 - pe care eu personal nu l-am testat, dar cu care am vazut facute imagini excelente in conditii dificile de lumina; stabilizatorul acela practic echivaleaza cu doua, poate chiar trei valori de diafragma.
Cu conditia sa nu se miste subiectul...

Ceilalti domni cafegii pot avea desigur alte pareri; as fi curios sa le auzim.
#44352 (raspuns la: #44297) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Proverbe... - de Honey in the Sunshine la: 22/04/2005 22:54:22
(la: Proverbe si Zicale romanesti de ieri si de azi)
1)ulciorul nu merge de doua ori la apa/minciuna are picioare scurte
2)decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas
3)cine se scoala devreme, departe ajunge
4)nu lasa pe maine ce poti face azi
5)cand pisica nu-i acasa , soarecii joaca pe masa
6)nu da porcilor margaritare
7)ce tie nu-ti place altuia nu-i face
8)pisica blanda zgarie rau/cainele care latra nu musca
9)unde-s doi puterea creste (iar dusmanul nu sporeste.. hehe )
10)cine sapa groapa altuia cade singur in ea
11)rade ciob de oala sparta
12)sa moara si capra vecinului... (dar cred ca asta e mai mult urare romanesca decat proverb :) )

si oh.. mi-au mai venit cateva sute in minte.. pentru un moment eram la tara cu bunicii.. :)ei mereu vorbeau in pilde.. dar ma opresc aici.. las si pe altii! :)
Proverb - de Cassandra la: 23/04/2005 19:49:07
(la: Proverbe si Zicale romanesti de ieri si de azi)
Aveam un coleg la scoala generala cam slabut la invatatura, pe care profesoara de limba romana ca sa-l treaca clasa l-a scos la tabla si i-a zis: "Macar scrie si tu un proverb..." Si nu mai stiu daca l-a trecut sau nu dar imi amintesc zicala:

"Cine se scoala de dimineata, sapa groapa altuia" :)
vreau sa plec pe 22. daca nu - de RSI la: 14/09/2005 22:02:42
(la: Trancaneala Aristocrata "5")
vreau sa plec pe 22. daca nu se ivesc surprize.
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"

Descartes
#72270 (raspuns la: #72265) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
01. Care este cea mai mare pl - de Honey in the Sunshine la: 07/10/2005 16:37:53
(la: 24 de intrebari "Viva")
01. Care este cea mai mare placere a ta?
Sa fiu intr-un loc frumos cu oameni "frumosi"

02. Care este cel mai valoros lucru pe care-l ai?
Un toc antic venetian.(Valoros pentru mine)

03. Cine te-a influentat cel mai mult in viata?
Nimeni."Ce?" - cartile pe care le-am citit.

04. In ce ai vrea sa te reincarnezi daca acest lucru ar fi posibil?
As vre sa fiu zeu. Ca muritor e cam nasol...

05. Care este scriitorul tau preferat?
Dostoievski (daca trebuie sa fie numai unul)

06. Cu ce ocazie mintzi?
Urasc sa mint. Mint cand n-am de ales si atunci ma simt groaznic de vinovata.

07. Ce-ti place cel mai mult sa faci in timpul liber?
Sa cunosc locuri/oameni/lucruri noi.

08. 08. Ce detesti la altii?
Prostia amestecata cu ingamfare (prostu' fudul).

09. Daca ai putea sa-ti schimbi un atribut fizic, care ar fi acela?
Mi-as face parul roscat, asa n-as mai da atatia bani pe vopsea :)

10. Unde si cum ti-ar placea sa traiesti?
Locul nu e important. Dar mi-ar placea sa-mi pot avea toti prietenii spranjiti prin lume la un loc.

11. Ce admiri cel mai mult la o femeie?
Admir femeile in general.

12. Ce admiri cel mai mult la un barbat?
Simtul umorului, inteligenta, romantismul.

13. Cand si unde te-ai simti cel mai fericit(a)?
Prea intim.

14. Care este personajul de fictiune pe care il preferi?
Stavroghin (din motive diverse), Ladima (e genul care ma impresioneaza mereu)

15. Ce te caracterizeaza cel mai bine?
Lucrurile pe care le fac, lucrurile pe care le spun, hainele pe care le port.

16. Care este motto-ul tau?
"Nu mor caii cand vor cânii" - proverbul preferat al tatalui meu.

17. Ce ti se pare a fi "culmea durerii"?
Orice durere.

18. Ce ierti la altii?
Ignoranta, minciuna marturisita si... cam atat :))

19. Care este principalul tau defect?
Am putine defecte. Si alea imi dau un plus de farmec :)

20. Care este culoarea ta preferata?
Depinde de anotimp si dispozitie.

21. Care sunt numele tale preferate?
Majoritatea numelor rusesti.

22. Cine este cea mai mare iubire a vietii tale?
Printul n-a descalecat inca in fata balconului meu.

23. Ce ai si ti-ai dori sa nu ai?
Lucruri care "trebuiesc" facute.

24. Ce nu ai si ti-ai dori sa ai?
Antidepresive la discretie.


_____________________________________________________
Communication is not just words, communication is architecture.
marianad 22 , cu riscul sa te - de RSI la: 05/12/2005 11:35:39
(la: Codul Da Vinci (Da Vinci Code))
marianad 22 , cu riscul sa te dezamagesc profund, nu sunt crestin ortodox, nu sunt crestin de loc si nu am de gand sa ma convertesc, ma simt foarte bine in pielea mea. Iar subiectul era o opera literara, un roman politist in speta. Aici nu-i tribuna pentru bigoti si misionari. Asa ca inceteaza cu trollarea asta. Iar in ceea ce priveste istoria - tu esti cel ce ar trebui sa invete.
==================================================
"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"
#93016 (raspuns la: #92978) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: