te provoaca sa gandesti
{{str}}
ai studiat in sträinätate
- de
Mircea-Mihai
la: 10/12/2005 19:24:08
(la: Ai studiat in strainatate?) sträinätatea e, cred eu, in mintea noasträ si e intretinutä prin bariera vorbirii/limbii. Am studiat in diferite täri si din momentul in care limba inceteazä a fi o barierä dispare si senzatia de a fi in sträin¨tate. Romin, german englez, spaniol, japonez....atunci cind vorbim aceeasi limbä sintem toti doar oameni cu aceeasi tintä: sä invätäm ceva, sä träim, sä ne bucuräm...Incepem si sfirsim a fi sträini in mintea noasträ.
"Cântarul strâmb este urgis
- de
cosmacpan
la: 23/06/2006 22:23:47
(la: Intrarea permisa numai cu copilul) "Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui. Dacă vine mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni."
Străinul este un văduvit de cunoaşterea celorlalţi
ambiguitatea e voită, necesară chiar - nu cunoaşte/nu e cunoscut** * explicaţia se adresează cu precădere "străinilor" de cunoaştere :))) Ce este nimicul ? Lost without music in a world of noises str. „Libertăţii” plină de pechinezi...
şi prin gunoişti îi vezi nasc manele călărind poezii şi nuvele cine nu-i ştie ar zice că au ochi senini... i-am întâlnit au cerul gurii negru şi sunt şovini cu canini... ... str. „Libertăţii” e plină cu spini... Brăţara este un tropice mai mic.
Mumia este o smochină umană. Fierăstrăul este un derdeluş mai cu şontâc. Ce este famelicul? Într-un sat trăia un ţăran care avea mult pământ. Braţe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ţine de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a-şi lucra pământul cât mai uşor, mai bine şi mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aş cumpăra un plug şi un cuţit de plug?! Grozavă idee!" Se duse deci la un fierar şi comandă un plug şi un cuţit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Şi ce-ar fi să cumpăr două cuţite de plug. Cine ştie, poate voi avea nevoie de al doilea mai târziu?!" Ţăranul îşi cumpără tot ce-şi propusese să cumpere şi se întoarse acasă.
În drum spre casă, ţăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug şi aceste cuţite de plug, atât de noi şi lucioase?" Ţăranul îi răspunse, după care fiecare îşi continuă drumul său. Ajungând acasă, ţăranul atârnă un cuţit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug. După câteva săptămâni, pe când ţăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni şi după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuţitului montat la plug. Era ca şi o oglindă, aşa de curat şi strălucitor era. Dar văzu pe perete şi un alt cuţit pe care ţăranul îl cumpărase în aceeaşi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe ţăran: "Ei, cum se face că aceste două cuţite de plug arată aşa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuţitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar şi în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuţitul pe care l-ai atârnat pe perete şi care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Ţăranul îi răspunse: "Cine stă şi leneveşte Iute-iute rugineşte, Însă cine se jertfeşte, Ca un soare străluceşte".
"însuşi steaua ce va străluci mereu,"
- de
Intruder
la: 22/03/2010 19:16:35
(la: Un articol scris de Mihai Eminescu .) Nu cred că literatura romậnă a avut de-a lungul timpurilor parte de poeţi adevăraţi şi deosebit de talentaţi ca însuşi steaua ce va străluci mereu,o stea care nu se va stinge nicicînd şi poate niciodată nu va răsări alta mai strălucitoare ca – ‘’Luceafărul’’ .Poporul nostru se mîndreşte cu un geniu ca Eminescu, el este astrul spre care ar trebui să tindem...Cu toate că a murit cu mult timp în urmă , Luceafărul poeziei romậne ne-a lăsat nouă o operă
unii n-au citit nici macar ce scrie pe cutiile de detergent, dar isi permit sa emita pareri literare. vivat romanul prosper si fascinant! hip-hip-ura! Din Valurile Vremii
de Mihai Eminescu Din valurile vremii, iubita mea, răsai Cu braţele de marmur, cu părul lung bălai Şi faţa străvezie ca faţa albei cer Slăbită e de umbra duioaselor dureri! Cu zâmbetul tău dulce, tu mângâi ochii mei, Femeie între stele şi stea intre femei, Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng, În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng. Cum oare din noianul de neguri să te rump, Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump, Şi faţa mea in lacrimi pe faţa ta s-o plec, Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân, Aproape - mai aproape, pe inima-mi s-o ţin. Dar vai, un chip aievea nu eşti astfel de treci Şi umbra ta se pierde în negurile reci, De mă găsesc iar singur cu braţele în jos În trista amintire a visului frumos! Zadarnic după umbra ta dulce le întind, Din valurile vremii nu pot să te cuprind. Din străinătate
Când tot se-nveseleste, când toti aici se-ncântă, Când toti îsi au plăcerea si zile fără nori, Un suflet numai plânge, în doru-i se avântă L-al patriei dulci plaiuri, la câmpii-i râzători. Si inima aceea, ce geme de durere, Si sufletul acela, ce cântă amortit, E inima mea tristă ce n-are mângâiere, E sufletu-mi, ce arde de dor nemărginit. As vrea să văd acuma natala mea vâlcioară, Scăldată în cristalul pârâului de-argint, Să văd ce ei atâta iubeam odinioară : A codtului tenebră, poetic labirint ; Să mai salut o dată colibele din vale, Dorminde cu un aer de pace, linistiri, Ce respirau în taină plăceri mai naturale, Visări misterioase, poetice soptiri. As vrea să am o casă tăcută, mitutică, În valea mea natală ce undula de flori, Să tot privesc la munte, în sus cum se ridică, Pierzându-si a sa frunte în negură si nori. Să mai privesc o dată câmpoa-nfloritoare, Ce zilele-mi copile si albe le-a tesut, Ce auzi odată copila-mi murmurare, Ce jocurile-mi june, zburdarea mi-a văzut. Melodica soptire a râului, ce geme, Concertul, ce-l întoană al păsărilor cor, Cântarea în cadentă a frunzelor, ce freme, Născură-acolo-n mine soptiri de-un gingas dor. Da ! Da ! As fi ferice, de-as fi încă o dată În patria-mi iubită, în lucul meu natal, Să pot a binezice cu mintea-nflăcărată Visările juniei, visări de-un ideal. Chiar moartea ce răspânde teroare-n omenire, Prin vinele vibrânde ghetoasele-i fiori, Acolo m-ar adoarme în dulce linistire, În visuri fericite m-ar duce către nori Eminescu Liniste
Atâta liniste-i în jur de-mi pare cã aud cum se izbesc de geamuri razele de lunã. În piept mi s-a trezit un glas strãin si-un cântec cântã'n mine-un dor, ce nu-i al meu. Se spune, cã strãmosii, cari au murit fãrã de vreme, cu sânge tânãr încã'n vine, cu patimi mari în sânge, cu soare viu în patimi, vin, vin sã-si trãiascã mai departe în noi vieata netrãitã. Atâta liniste-i în jur de-mi pare cã aud cum se izbesc de geamuri razele de lunã. O, cine stie - suflete-n ce piept îti vei cânta si tu odatã peste veacuri pe coarde dulci de liniste, pe harfã de'ntuneric - dorul sugrumat si frânta bucurie de viatã ? Cine stie ? Cine Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii" Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat. Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu. Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite! Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie. Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista) La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman. Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren. In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa! In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!). Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei. In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii. Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri. A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii. Epilog 1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre. A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...? 2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva... Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera. Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic. Dr. Epifanie Cozarescu D O I N A
de Eminescu De la Nistru pân' la Tissa Tot Românul plânsu-mi-s'a, Cã nu mai poate strãbate De-atâta strãinãtate. Din Hotin si pân' la Mare Vin Muscalii de-a cãlare, De la Mare la Hotin Mereu calea ne-o atin; Din Boian la Vatra-Dornii Au umplut omida cornii, Si strãinul te tot paste De nu te mai poti cunoaste. Sus la munte, jos pe vale Si-au fãcut dusmanii cale, Din Sãtmar pânã 'n Sãcele Numai vaduri ca acele. Vai de biet Român sãracul! Indãrãt tot dã ca racul, Nici îi merge, nici se'ndeamnã, Nici îi este toamna, toamnã, Nici e vara vara lui, Si-i strãin în tara lui. De la Turnu 'n Dorohoi Curg dusmanii în puhoi Si s'aseazã pe la noi; Toate cântecele pier, Sboara paserile toate De neagra strãinãtate; Numai umbra spinului La usa crestinului. Isi desbracã tara sânul, Codrul - frate cu Românul - De secure se tot pleacã Si isvoarele îi seacã - Sãrac în tarã sãracã! Cine-au îndrãgit strãinii, Mânca-i'ar inima câinii, Mânca-i'ar casa pustia, Si neamul nemernicia! Stefane Mãria Ta, Tu la Putna nu mai sta, Las' Arhimandritului Toatã grija schitului, Lasã grija Sfintilor In seama pãrintilor, Clopotele sã le tragã Ziua'ntreagã, noaptea'ntreagã, Doar s'a 'ndura Dumnezeu, Ca sã 'ti mântui neamul tãu! Tu te 'naltã din mormânt, Sã te-aud din corn sunând Si Moldova adunând. De-i suna din corn odatã, Ai s'aduni Moldova toatã, De-i suna de douã ori, Iti vin codrii 'n ajutor, Toti dusmanii or sã piarã Din hotarã în hotarã - Indrãgi-i'ar ciorile Si spânzurãtorile! Dati-mi un trup, voi muntilor
Numai pe tine te am, trecãtorul meu trup, si totusi flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete, cãci lutul tãu slab mi-e prea strâmt pentru strasnicul suflet ce-l port. Dati-mi un trup, voi muntilor, mãrilor, dati-mi alt trup sã-mi descarc nebunia în plin! Pãmântule larg, fii trunchiul meu, fii pieptul acestei nãprasnice inimi, prefã-te-n lãcasul furtunilor cari mã strivesc, fii amfora eului meu îndãrãtnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncea mãretii mei pasi si-as apare nãvalnic si liber cum sunt, pãmântule sfânt. Când as iubi, mi-as întinde spre cer toate mãrile ca niste vânjoase, sãlbatice brate fierbinti, spre cer, sã-l cuprind, mijlocul sã-i frâng, sã-i sãrut sclipitoarele stele. Când as urî, as zdrobi sub picioarele mele de stâncã bieti sori cãlãtori si poate-as zâmbi. Dar numai pe tine te am, trecãtorul meu trup. Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă, inventar !! Acum, hai să-mpărţim toamna şi la partaj să luăm o frunză tu, o frunză eu, cinci vise tu, cinci vise eu şi tăcerea, apusul ţi-l las ţie. ploile le voi lua eu, iar tu o să ai toate furtunile stoarse de ultimele picături de vlagă. cu răsăriturile va fi mai greu. sigur ne vom târgui ca-n piaţă. am să ţi le cedez, totuşi, numa ca să-mi laşi mie nopţile şi toate neîmplinirile mele de fiecare zi Am tras sforile toamnei
şi-am scris strâmb, pe uşă, inventar acum, hai să-mpărţim toamna şi la partaj să luăm o frunză tu, o frunză eu, cinci vise tu, cinci vise eu şi tăcerea, apusul ţi-l las ţie. ploile le voi lua eu, iar tu o să ai toate furtunile stoarse de ultimele picături de vlagă. cu răsăriturile va fi mai greu. sigur ne vom târgui ca-n piaţă. am să ţi le cedez, totuşi, numa ca să-mi laşi mie nopţile şi toate neîmplinirile mele de fiecare zi
să nu exagerăm
- de
Gabriel Radic
la: 30/10/2003 04:01:38
(la: In strainatate, vorbesti romaneste stricat;unii te ataca;e OK?) Cred că se dă prea multă importanţă valorilor tradiţionale. Mie personal îmi place limba română, încerc să o vorbesc şi să o scriu cât mai corect, dar asta pentru că îmi place să fac lucrurile bine, nu din patriotism sau din datorie pentru străbunii mei.
Dacă ar fi posibil să o schimb cu altă limbă, aş face-o imediat, contra chinezei sau arabei, sau a altei limbi cât mai exotică, îmbârligată. Părerea mea e că nu trebuie să te consumi nici când nu reuşeşti să vorbeşti corect, nici când uiţi, nici când vorbeşti cu cineva care are dificultăţi. Sunt lucruri fără importanţă.
Limba noastra
Limba noastra-i o comoara In adîncuri înfundata Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata. Limba noastra-i foc ce arde Intr-un neam, ce fara veste S-a trezit din somn de moarte Ca viteazul din poveste. Limba noastra-i numai cîntec, Doina dorurilor noastre, Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zari albastre. Limba noastra-i graiul pîinii, Cînd de vînt se misca vara; In rostirea ei batrînii Cu sudori sfintit-au iara. Limba noastra-i frunza verde, Zbuciumul din codrii vesnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde Ai luceferilor sfesnici. Nu veti plînge-atunci amarnic, Ca vi-i limba prea saraca, Si-ti vedea, cît îi de darnic Graiul tarii noastre draga. Limba noastra-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri; Si citindu-le 'nsirate, - Te-nfiori adînc si tremuri. Limba noastra îi aleasa Sa ridice slava-n ceruri, Sa ne spiue-n hram si-acasa Vesnicele adevaruri. Limba noastra-i limba sfînta, Limba vechilor cazanii, Care o plîng si care o cînta Pe la vatra lor taranii. Inviati-va dar graiul, Ruginit de multa vreme, Stergeti slinul, mucegaiul Al uitarii 'n care geme. Strîngeti piatra lucitoare Ce din soare se aprinde - Si-ti avea în revarsare Un potop nou de cuvinte. Rasari-va o comoara In adîncuri înfundata, Un sirag de piatra rara Pe mosie revarsata. Alexei Mateevici (imnul Republicii Moldova) Numai pe tine te am, trecãtorul meu trup,
si totusi flori albe si rosii eu nu-ti pun pe frunte si-n plete, cãci lutul tãu slab mi-e prea strâmt pentru strasnicul suflet ce-l port. Dati-mi un trup, voi muntilor, mãrilor, dati-mi alt trup sã-mi descarc nebunia în plin! Pãmântule larg, fii trunchiul meu, fii pieptul acestei nãprasnice inimi, prefã-te-n lãcasul furtunilor cari mã strivesc, fii amfora eului meu îndãrãtnic! Prin cosmos auzi-s-ar atuncea mãretii mei pasi si-as apare nãvalnic si liber cum sunt, pãmântule sfânt. Când as iubi, mi-as întinde spre cer toate mãrile ca niste vânjoase, sãlbatice brate fierbinti, spre cer, sã-l cuprind, mijlocul sã-i frâng, sã-i sãrut sclipitoarele stele. Când as urî, as zdrobi sub picioarele mele de stâncã bieti sori cãlãtori si poate-as zâmbi. Dar numai pe tine te am, trecãtorul meu trup. Atâta liniste-i în jur de-mi pare cã aud cum se izbesc de geamuri razele de lunã. În piept mi s-a trezit un glas strãin si-un cântec cântã'n mine-un dor, ce nu-i al meu. Se spune, cã strãmosii, cari au murit fãrã de vreme, cu sânge tânãr încã'n vine, cu patimi mari în sânge, cu soare viu în patimi, vin, vin sã-si trãiascã mai departe în noi vieata netrãitã. Atâta liniste-i în jur de-mi pare cã aud cum se izbesc de geamuri razele de lunã. O, cine stie - suflete-n ce piept îti vei cânta si tu odatã peste veacuri pe coarde dulci de liniste, pe harfã de'ntuneric - dorul sugrumat si frânta bucurie de viatã ? Cine stie ? Cine
|
![]() ![]() cautari recente
"fumega"
"replici de agat" "cintece desore om bun" "țară iubire" "manca-rar rahat" "insusiri ale codrului primavara" "paronimul cuvintului a adapa" "silvia brumaru" "casatorii cu straini" "ALEXANDRU TOCILESCU eu et al" "stele in noapte" "Ziua buna" "scenete pentru adolescenti" "ce sens are cuvintul stea" "redacteaza un eseu de3spre rolul stiintelor cunoasterea lumii inconjuratoare" "altoirea ciresului" "Sobleski si romanii" "cum se scrie corect femei sau femeii" "pozitie" "iarna copii sint fericiti caut substantivul comun si propriu" "m-am depasat" "viata la mana a doua" "Am rugamintea sa imi spuneti in ce localitate ati dori montajul si cati metri are poarta " "plecari din germania in italia" "idei simple din fram ursul polar" "umbre tenebroase" "cuv cu sens opus pentru cuvantul linistit" "clovn opiniile" "aurel pop" "scrierea cu majuscule mama" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: imaginea romanilor peste granite)