comentarii

Îmbrac-o


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sa-mbracam aceste haine? - de amari la: 29/08/2009 12:34:45
(la: Batrânete, haine grele...)
Pentru a-mbraca aceste straie ale batrinetei nimeni nu e pregatit,din contra,cu totii incercam sa aminam cit mai mult acest moment.Nu vrem,nu putem sa acceptam ca batrinetea ne da tircoale,ca ne schimba si incetineste.Insa batrinetea nu este o boala ci doar o stare.E greu sa-ti indeplinesti visele,sa-ti atingi telurile,asadar e greu ca sa ajungi sa-ti traiesti batrinetea precum ti-ai propus.Sint totusi putini oameni care de la o virsta medie incep sa se gindeasca la ce vor face la batrinete,la cum si unde isi vor petrece batrinetea si mai ales alaturi de cine o vor face.Ne sperie neputintele batrinetii,ne infrigureaza singuratatea ei.As vrea ca sa pot face batrinii mai senini,mai veseli,sa le pot lua din griji si spaime.Eu,din pacate mi-am pierdut demult bunicii si tare mi-as fi dorit ca sa mai pot ca le ascult povestile depanate in prag de seara si sa trag invataminte din pataniile vietii lor.Cum as putea aduce o raza de zimbet pe fata brazdata de urmele tecerii anilor grei?Ar trebui sa ne gindim la batrinete cit inca sintem in putere,cu mintea intreaga,pe picioarele noastre.Ar trebui sa nu ne bazam pe nimeni decit pe noi insine nu pe consoarta,nu pe copii,nu pe prieteni.
Pt. Imm torturi de biscuiti - de Coralie la: 25/10/2003 13:55:30
(la: DESERT si DULCIURI)
Roulada de biscuiti

300 gr biscuiti sfarâmati, 150 gr zahar pudra, 1 ou întreg crud, 4 linguri de cafea tare, 2-3 linguri de cacao,, lapte, rom, 1 pahar vin, 4 linguri nuci macinate.

Se face o pasta mai moale, se intinde pe celofan peste care se pune urmatoarea crema :
100 gr unt frecat cu 150 gr zahar, coaja si zeama de la o lamâie, apoi se rade un galbenus de ou fiert.

Se ruleaza si se da la rece


TORT de BISCUITI

500 gr biscuiti, 3 linguri cafea fiarta, 3 linguri cacao, 150 gr zahar, 150 gr unt.
Cafeaua, cacaoa, zaharul se amesteca si se lasa pe foc sa se lege ; cand e caldutza se adauga untul
Biscuitii se insiropeazain cafea cu apa si rom (dupa gust), si se asaza in dreptunghi (3 x 5 biscuiti)
Se adauga crema, alt rând de biscuiti, se insiropeaza, se intinde crema,sama, ultimul rând de biscuiti
Garnitura pentru imbracat tortul : 1 albus ou batut spuma cu zahar (dupa gust), apoi se adauga zeama de lamâie si coaja


Salam de biscuiti

1 kg biscuiti, 250 gr unt frecat cu 250 gr zahar pana devine spumos. 12-14 biscuiti se zdrobesc pana se fac ca grisul, faina, se adauga peste unt, se mesteca.
Ceilalti biscuiti se rup, 150 gr nuca taiata marunt, 100 gr stafide, coaja de portocala zaharisita taiata marunt, coaja rasa de 1 lamâie, praf de vanilie.
Se toarna totul peste unt, se adauga 50 gr cacao si 2 oua intregi ;

Se amesteca pe foc micut, pana se înmoaie totul.
Când s-a racit putin, se face sul, se împacheteaza in hartie pergament sau sulfurizata, se da la rece


Rulada de biscuiti

500 grame biscuiti sfarâmati, 250 gr nuci, 3 linguri cacao, 250 gr zahar pudra, 1 ou intreg, 1 galbenus, 1-2 pachete zahar vanilat, putin rom.
Se face un aluat si se întinde subtire.

Crema :
250 gr unt amestecat la spumos cu 150 gr zahar, 3 galbenusuri de ou fierte date prin sita,apoi frecate cu 2-3 pachetele de zahar vanilat ; se amesteca totul.

Se intinde peste aluat, se face rulada, se da la rece


TORT de PISCOTURI

250 gr piscoturi, 4 galbenusuri, 1 pahar zahar vanilat, 1 cescuta cafea neagra concentrata, 200 gr unt, 100 gr migdale sau nuci, 1 paharel mic de rom

Crema : se freaca galbenusurile cu zaharul vanilat, pana devine ca o crema, se adauga încet cafeaua.
Separat se freaca spuma untul, se pun galbenusurile frecate cu cafeaua , par mici cantitati o data, se mai freaca ;

Se curata migdalele, se taie fin, se prajesc putin in cuptor.

Se asaza un rând de piscoturi pe farfurie, (in forma dreptunghiulara sau patrata), se stropesc cu rom sau rom cu apa (dupa gust), se ung cu un strat nu prea gros de crema, se presara migdale, se pun iarasi piscoturi, se stropesc cu rom, se pune crema, samd, ultimul rând de piscoturi.
Se îmbraca tortul deasupra cu un strat de crema si se presara cu migdale prajite.


Tort de biscuiti cu zahar ars

500 gr biscuiti, 1 litru lapte,8 linguri de zahar,2 linguri de faina,1 lingura de rom,vanilie , 100 gr nuci

Se arde intr-o cratita zaharul, se stinge cu putina apa si se amesteca sa se topeasca tot caramelul
Separat se mesteca faina cu o ceasca de lapte rece,dupa ce nu mai sunt cocoloase se adauga tot laptele, se amesteca cu siropul de zahar ars,se mai adauga 4 linguri de zahar, romul si vanilia.
Se pune pe foc pana crema incepe sa se ingroase, amestecand
Se da la o parte si se adauga biscuitii sfaramatiin bucati mici, se amesteca usor si se da la rece, ca crema sa-i patrunda bine.
A doua zi se asaza totul pe o farfurie, dandu-i forma rotunda sau dreptunghiulara, deasupra se presara nucile taiate marunt si prajite putin in cuptor.
Se imbraca totul cu frisca batuta.


Tort de biscuiti cu crema de vin

500 gr biscuiti, 1 litru lapte, 7 linguri zahar, 2 linguri faina, 4 galbenusuri, 70 ml de vin

Glazura :
4 albusuri, 4 linguri zahar, 2 linguri marmelada

Se freaca intr-o cratita 4 linguri zahar,faina si galbenusurile, sa devina ca o crema, se toarna deasupralaptele clocotit ; se pune pe foc amestecand tot timpul,si cand incepe sa se ingroase crema se adauga vinul
Separat se pun intr-un castron biscuitii rupti in bucati mici, deasupra se toarna crema fierbinte, se amesteca usor, se da la rece.

A doua zi se asaza pe o farfurie, se da forma de tort.
Se bat albusurile spuma cu 4 linguri de zahar si cu marmelada si se imbraca tortu cu aceasta spuma, se da la rece.
Simbolul kitsch-ului, in viziune proprie - de Alice la: 27/10/2003 11:39:13
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
e pestele de sticla colorata de pe un televizor acoperit pe jumatate de-un mileu cu stajnicie apretat.
"Pestele" asta isi are povestea lui si poarta-n el chintesenta "omului-kitsch", de la cum se-mbraca si pana la cum gandeste.
Se pare insa ca sunt teorii care ridica kitschul la rang de arta, dar nu cred ca despre asta e vorba aici...
S-ar putea (daca nu-i sigur!:))sa fie vorba doar de ochii privitorului...in functie de educatie si, mai ales de propria sensibilitate.
#2290 (raspuns la: #2279) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
la #6527 - de Alice la: 16/12/2003 03:51:41
(la: In curând Craciunul..)
bradulet, bradut, bradut
ninge peste tine
hai in casa mea
unde-i cald si bine

pom de Anu’ Nou te fac
o, ce bucurie
cu beteal-am sa te-mbrac
si stelute-o mie.

IMI AMINTESC TOATE POEZIILE COPILARIEI ...DA TOATE, MAH, INTELEGE CINEVA? HUH?

Fiti buni, BUNI, o data-n an macar, de nu puteti o viata, o data, pentru sufletul vostru, de Craciun - fiti buni, si-o sa va mire, da, o a va mire.
Mai intai doare...:(
Apoi ...merita sa nu va spun!
Incercati!
#6658 (raspuns la: #6527) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un rabin a slujit la Templu - de SB_one la: 24/02/2004 13:02:55
(la: Femeia)

Un rabin a slujit la Templu timp de 20 de ani. Ca sã-l rasplãteascã,
>comunitatea îl trimise într-o excursie în Hawaii.

>Cînd ajunse în camera de hotel, o tînãrã foarte frumoasã si goalã
>stãtea întinsã în pat. Revoltat, pune mîna pe telefon si sunã acasã:
>- Nu aveþi pic de respect pentru pozitia mea? Sînt rabin. Asta e o
>dovadã crasã de nesimtire si lipsã de respect!
Auzind acestea, tînãra, rusinatã, începu sã se îmbrace.
Dupã ce terminat de vorbit la telefon, rabinul i se adresã:
>- Tu unde pleci? Nu pe tine sînt supãrat!


PS
rog comunitatea sa ma ierte. N-o sa se mai repete!
shalom!


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10474 (raspuns la: #10472) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
traditie si inovatie - de pr Iulian Nistea la: 26/02/2004 07:09:21
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:


  • problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  • national si universal
  • traditie si inovatie în arta si literatura
  • traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

  • Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  • National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  • Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

#10670 (raspuns la: #9719) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
no, bene... - de Alice la: 30/06/2004 12:35:11
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
"De la primele atestari ale romilor în România, ei erau servitori, si apartineau mosierilor, mânastirilor, si curtilor domnesti. Multi erau tinuti din cauza meseriilor specifice pe care le aveau. Pâna la abolirea sclaviei în secolul al XIX- lea, noi grupe de sclavi au fost aduse cu Imperiul Otoman. Viorel Achim ofera o perspectiva asupra tuturor tipurilor de sclavi care existau, în functie de tipul de proprietar, profesie, felul de tribut pe care romii trebuiau sa îl plateasca stapânilor lor, si în functie de sedentarismul sau nomadismul lor.
Acesta era un nomadism în care oamenii traiau în sferturi fixe de iarna, iar vara calatoreau pe aceleasi drumuri, vizitând aceleasi locuri în fiecare an, având un permis de la proprietarul lor. Din punctul de vedere al nomazilor, aceste permise ofereau chiar si protectie: a le face lor rau îi facea rau puternicului lor proprietar. Fara asemenea documente ei ar fi fost priviti ca sclavi fugiti, iar aceasta era privita ca o crima. Acesta era un sistem bine controlat, si în zile determinate ale anului ei trebuiau sa plateasca tribut proprietarului lor. Oriunde în lume greseli si deprecieri interveneau în relatia dintre nomazi si sedentari.
Pentru sedentari, pamântul si cladirile sunt bunurile cele mai importante în care investesc si pe care vor sa le lase generatiei viitoare. Nomazii nu pot vedea valoarea acestor bunuri: "nu le poti lua cu tine". Ei prefera sa investeasca în lucruri cum ar fi: carute, aur, cirezi mari de vite, care în mentalitatea sedentarilor nu au o valoare stabila. Toate considerate de autor ca fiind "bani risipiti".
În acele vremuri nimeni nu era egal fata de altcineva. Aceasta egalitate este un principiu destul de recent al dreptatii. Fiecare grup, în concordanta cu clasa, religia, limba, descendenta, chiar si din acelasi imperiu sau provincie, avea statutul sau, era guvernat de un set de legi diferit si cadea sub jurisdictia unor judecatori diferiti. Din cauza acestor statute diferite, casatoriile între grupuri erau foarte limitate, astfel diferitele culturi cu seturile lor de norme si valori, activitatile economice tipice, limbile, s-au mentinut pentru secole.
Mai târziu, ca parte a politicii de asimilare a romilor, membrii diferitelor grupuri au fost obligati sa se casatoreasca între ei. Un exemplu al unei astfel de politici a fost legea proclamata în 1783 de Joseph al II-lea, împaratul Imperiului Austriac, care organiza viata romilor din Transilvania în detaliu. Ei erau obligati la asimilare totala cu cei din jur: nu aveau voie sa vorbeasca în propria limba, sau sa îmbrace portul traditional, li se interzicea casatoria în cadrul etniei, nu erau lasati sa dreseze cai, iar numarul lautarilor a trebuit redus cât de mult posibil. Copiii lor au fost nevoiti sa mearga la scoala, fiind sub responsabilitatea preotului local. Mosierul trebuia sa le acorde terenuri mici de pamânt astfel încât acestia sa fie implicati în agricultura. Oricine îsi abandona casa sau locul de munca era tratat ca vagabond si era adus înapoi pe locul unde era înregistrat. Implementarea acestei legi depindea, în orice caz, de conditiile locale si de aceea variau foarte mult de la o provincie la alta.


Abolirea sclaviei


Sub influenta miscarii internationale de abolire a sclaviei, si în ciuda rezistentei dârze opuse de nobilime, la mijlocul secolului al XIX-lea grupuri de sclavi, incluzând grupuri de romi, au fost eliberate în Valahia si în Moldova. Aceste masuri au avut ca obiectiv obligatia ca romii sa fie legati de satele în care urmau sa lucreze în agricultura pe aceleasi baze ca si alti tarani: o parte din recolta trebuia data proprietarului de pamânt. Multi romi au refuzat loturile de pamânt ce li se acordasera în aceste conditii neavantajoase, si au ales sa îsi mentina profesiile lor. Pentru ei abolirea însemna o agravare a exploatarii lor. Multi dintre ei s-au mutat la marginea oraselor sau satelor, si ca rezultat în fiecare sat s-au asezat cei care prelucreaza metale precum si alti mestesugari, unde populatia din agricultura avea nevoie de deprinderile lor. Bineînteles ca o parte din populatie au devenit tarani, în primul rând cei care deja lucrau ca sclavi pe acel pamânt. În jurul unui numar de mânastiri, satele erau formate în principal sau chiar în totalitate din romi.
Unele grupuri nomade si-au continuat stilul de viata itinerant. Primavara, veneau din calatoriile lor de iarna în satele de care apartineau în mod oficial, îsi plateau taxele, si apoi calatoreau în toata tara pâna iarna urmatoare. În timpul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea si la începutul celui de-al XX-lea, abolirea sclaviei a iscat un puternic val migrator spre alte parti ale Europei si spre America.



Perioada interbelica si al doilea razboi mondial


Perioada dintre cele doua razboaie mondiale se caracterizeaza pe de-o parte printr-o mai mare asimilare a romilor si pe de alta parte aparitia unei miscari proprii de emancipare a acestora. Au fost fondate organizatii cum ar fi Uniunea Generala a Romilor din România. Din nefericire, ele nu au avut timpul necesar pentru a se consolida. Dupa instalarea dictaturii regale si izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, aceste organizatii au fost dizolvate. În aceasta perioada, progresul industrial a facut ca multe din bunurile lor manufacturiere sa devina demodate si non-competitive. Artizanatul lor era în declin; unele meserii au disparut pur si simplu.
Rasismul care a aparut în perioada interbelica nu a fost inventat de catre germani. Istoria lumii este, din pacate, plina de astfel de izbucniri ale rasismului. Strategiile variau de la reducerea grupurilor mari la un statut marginal al unei cetatenii de categoria a doua, sclavie, la epurare etnica si genocid total. În aceasta perioada, asa-numitii "oameni de stiinta" au scos la iveala justificari "stiintifice" ale inferioritatii unor grupuri etnice, usurând în acest fel drumul politicilor promovate de guvernul condus de Antonescu, împotriva romilor. În 1942 cam 25000 de romi au fost deportati în Transnistria unde au fost lasati pe bancurile râului Bug, fara a avea unde sa munceasca si fara suficiente mijloace de subzistenta. Selectia acestora s-a bazat pe stilul de viata, nomadism, timpul petrecut în închisoare, lipsa mijloacelor de subzistenta sau a unei ocupatii permanente. Aproximativ jumatate dintre ei au murit acolo.


Regimul comunist

Sub regimul comunist toti erau egali în fata legii. Bineînteles, ca în."Ferma Animalelor" de George Orwell, unde unii erau "mai egali" decât altii. Desi o lege nu facea distinctia între grupuri, unele grupuri erau mai afectate de o lege decât altele. O "hârtie" putea discrimina foarte mult. Regimul comunist nu le-a recunoscut romilor statutul de minoritate etnica, si ca o consecinta, nu li s-a acordat o educatie în limba lor natala, si nu s-a tinut cont de specificul lor cultural.
În acele timpuri, datorita politicii angajarii totale, fiecare avea un loc de munca si un câstig, care îi asigura persoanei îngrijire medicala gratuita, un numar de zile de concediu si dreptul la pensie. Multi romi au lucrat ca muncitori necalificati în uzine mari, sau în "cooperativele agricole de productie" (fermele de stat).
O data cu închiderea unor mari uzine sau cu reducerea fortei de munca la un nivel mai competitiv, si cu retrocedarea terenurilor cooperativelor catre proprietarii originari, majoritatea romilor si-au pierdut slujbele. Multi dintre ei si-au reluat modul de viata traditional, incluzând reîntoarcerea la nomadism.
Diferitele grupuri de romi s-au adaptat în diferite feluri la noua situatie. Unii dintre ei si-au gasit relatiile profesionale, prietenii, în timp ce altii sunt victime ale saraciei si discriminarii si nu au nici un mijloc de supravietuire.



Bibliografie:

Achim, Viorel:
1998 Tiganii în istoria României, Bucuresti: Editura Enciclopedica
Fonseca, Isabel
1995 Bury Me Standin. London: Chatto and Windus
Fraser, Angus
1994 The Gypsies. Oxford: Blackwell Publishers
Stewart, Michael
1996 The Time of gypsies. Boulder: Westview Press.
Yoors, Jan
1967 The Gypsies. New York: Simon and Schuster "

[www.edu.ro/download/istoria_rromilor_v4.pdf] - situl e al Ministerului Educatiei, sper ca nu-i o frauda ...:(

ps. regasesc stilul lui 'enigmescu' la un vechi (de-acum antic) forumist care-si spunea 'dogmatic' si cu care am discutat candva despre atitudinea lejer didactica a mesajelor pe care le redacteaza.
Dogmatic isi construia argumentele practicand o forma interesanta de maieutica.

Mi-a placut sa studiez asta...

Comparatie - de Jay la: 21/08/2004 21:32:44
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)

tradus de Culu (Jay)

Cum face baie Femeia:
*Scoate hainele si le pune in cosul de haine-desparte hainele albe de colorate.
*Pune halatul si se duce la baie.
*Se uita in oglinda sa vada daca s-a-ngrasat.
*Intra in cada.
*Cauta buretele,se freaca cu el pe fata,pe spate si pe maini.
*Se clabuceste pe cap cu un sampon de mere cu miere,83 de vitamine,si se clateste bine.
*Tipa ca o lupoaica cand sotul deschide apa rece la bucatarie si presiunea scade la robinetul din baie.
*Mai clabuceste odata parul cu un sampon de piersici cu morcovi,56 de vitamine si se clateste bine.
*Pune conditioner de plante si-l tine 10 minute.
*Spala fata cu apa de fata pe baza de grapefruit si castraveti,timp de 10 minute.
*Isi face masaj cu sapun de nuci cu capsuni.
*Se rade la subrat,pe picioare,mustata si sprancenele.
*Iese din baie,se sterge bine bine,si se acopera cu un prosop urias.
*Curata parul cazut cu hartie higienica.
*Se uita in oglinda sa vada daca are cosuri si le inlatura cu grija.
*Se intoarce in dormitor intr-un halat de baie lung si se imbraca timp de trei ore.

Cum face baie Barbatul:

*Scoate toate hainele de pe el si le lasa pe jos in dormitor.
*Merge in pielea goala pana la baie.
*Daca o intalneste pe nevasta-sa in drum,ii arata sula ca si cand e un mare premiu facand ca un elefant.
*Se uita in oglinda la pectorali si la cat de mare e penisul lui.
*Se scarpina la oua si-si miroase degetele dupa aia.
Intra in cada,si din toti buretii nu alege nici unul.
*Clabuceste la locurile intime si in jur.
*Lasa par pe sapun.
*Rade zgomotos de la vantul rupator pe care tocmai l-a tras.
Face clabuc in cap cu primul sampon pe care-l gaseste.
*Face pipi in cada.
*Iese din cada si se sterge doar partial.
*Se acopera la brau cu un prosop mic.
*O ia inspre dormitor si in drum lasa:presul din baie ud,podeaua uda,cada plina de par si jeg,lumina aprinsa in baie.
*In drum spre dormitor,daca o vede pe nevasta-sa,ii arata din nou sula lui,si intra in camera.
*Arunca prosopul ud pe pat,acolo ramane ud toata ziua,si se-mbraca cu primele haine pe care le gaseste.

#20085 (raspuns la: #20084) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anonimule, uite ca m-am întors.... - de Jimmy_Cecilia la: 10/09/2004 15:39:50
(la: Sunt români în YEMEN ???)
Cred ca atentatele sunt peste tot, la fel ca si extremistii...
Eu nu fac politica în tarile unde ma duc si nu-i problema mea... fiecare sa-si mature la ei acasa, este valabil si pt. Yemen si yemeniti...

viata in Yemen s-a schimbat mult in ultimii ani, desi sunt inca enorm de multe lucruri de facut...si de educat...
cred ca din cauza culturii diferite, avem tendinta sa judecam diferit si nu întotdeauna din acelasi unghi de vedere...

Cred ca in Yemen nu extremistii reprezinta o amenintare, ci mai repede instabilitatea politica si lipsa de distractie, ocupatii extra-profesionale si de organizare intre ei a strainilor care traiesc acolo...
este vorba de Sana'a, ca toti se înghesuie acolo...:)

de cum iesi din capitala si te duci pe malul marii, Mokha, Khukha, Hodeidah, Mukhala, Aden, etc mentalitatile se schimba si viata la fel...
este prea cald pentru politica si fundamentalism...si te poti distra putin si trai linistit, cu conditia de a nu te eterniza ani întregi...

femeia yemenita, chiar daca prefera voalul, este cultura ei, a evoluat mult, sunt doctori, sefi de intreprinderi, ingineri, farmaciste, profesoare si chiar vânzatoare in magazine, cu salul pe cap, dar mai gândeste-te, in RO la tzara se poarta la fel baticul...

în general strainii sunt respectati cu conditia de a le respecta traditiile lor, iar yemenitii sunt de o ospitalitate nemaipomenita.
femeia ??? depinde ce face...daca este îmbracata decent sau este în "micro" (mini-sort, mini-jupe, decolteu pâna la buric, etc)
nimeni nu te apostrofeaza, nu te fluiera, este "haram"-interzis

eu am umblat îmbracata normal, rochii fara mâneca, lungi ca asa-i moda, sau pâna la glezne, putin decoltate, iar la mare ma scald in costum 2 piese normal, chiar daca alaturi se scalda femei yemenite cu rochie lunga neagra pe ele...

femeile yemenite nu sunt nemultumite de situatia lor si se îmbraca, în casa lor si în absenta strainilor, mai ceva sexy decât noi în EU. Calatoresc mult prin strainatate, cu familia, sau in vacante in Egypt...
Ele gasesc portul voalului un avantaj -este o chestie de cultura...

instabilitatea politica datorita razboaielor tribale, sau a triburilor contra guvernului (ca vor bani mai multi), este in nord, in munti, la sute de kms, si chiar daca triburile coboara la Sana'a, nu se duc nici o data la mare, nu traverseaza desertul sau Tehama...

guvernul yemenit controleaza bine alertele de atentate, ultimele zile erau amenintari de Al-Kaida... si securitatea strainilor este asigurata la maximum..
probabil ca reputatia Yemenului vine si din cauza pozitiei ferme pe care au adoptat in privinta Israelului si faptului ca nu accepta intrarea in Yemen a cuiva care are o viza israelita pe pasaport,
dar asta este problema lor, nu a mea..

când te duci intr-o tara sa lucrezi, sa pui bazele unei noi industrii, cum este cazul meu (nu exista nici o uzina-industrie locala de produse cosmetice, parafarmaceutice si paramedicale) care corespunde la o cerere,
nu te amesteci in problemele politice interne sau externe ale tarii respective...asta este problema lor...
#21641 (raspuns la: #19729) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

mireille - de Belle la: 16/09/2004 21:44:32
(la: Zodii)
ce te face sa crezi ca eu nu-s rotunda ;) ..in orice caz slabanoaga nu sunt, dar ma straduiesc s-ajung si-acolo candva, int-o zi cu soare.

in alta ordine de idei: S.H.I.T adica in traducere libera Sure Happy It's Thursday..... desi al meu tocmai m-a anuntat ca maine (dupa antrenament din pacate) mergem la o zi de nastere ..... problema e: cu ce ma-mbrac! ca nimic din ce am nu-mi mai place ................

~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!
#22549 (raspuns la: #22548) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
gotcha lemecico - de Belle la: 22/09/2004 23:22:17
(la: De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?)
da' ce n-ai priceput de-aici?

hai sa ma explic: in urma cu foarte multi ani, o fosta colega a avut o delegatie la NYC, Washington, etc, lume selecta si alte alea (eram pe-atunci in romania) si cea mai socanta impresie a fost ca desi era foarte cald fiind vara i s-a explicat foarte delicat sa poarte totusi dres ca numai shtoarfele poarta fara. evident e vorba de tinuta de clasa nu de cea cu care mergi la piata.

apoi, de curand, urmaream o emisiune de 3 lei la teveu (cred ca pe VH1) unde printre "sugestiile" referitoare la cum sa te imbraci, spuneau ca dresurile de culoarea pielii ar fi "taranesti" si de prost gust. asta m-a cam surprins pentru ca eu cand eram in romania peste tot auzeam "daca vrei sa fi eleganta cand te-mbraci mai deosebit, pune dres de culoarea pielii ca e neutru si clasic" si dresul negru desi era acceptat si considerat chiar sexy de unii, nu facea parte din categoria "eleganta"

deci... pareri formate numai din auzite...

pricipisi acum ce-am vrut sa spun? n-avea nici o legatura cu degetele iesite din sandale, era doar un comentariu adiacent la subiect fiindca veni vorba de moda, eleganta si alte-alea
#23098 (raspuns la: #23097) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cosmacpan - de carapiscum la: 28/09/2004 04:35:37
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Am citit cu interes mesajul tau si cu oarece satisfactie. Si dupa toate cele citite singurul meu gand a cazut asupra unei poezii de Eminescu, nu stiu de ce. Redau poezia mai jos in totalitatea ei.

JUNII CORUPTI

"La voi cobor acuma, voi suflete-amagite,
Si ca sa va arat fierea, o spirite-ametite,
Blestemul il invoc;
Blestemul mizantropic cu vanata lui gheara,
Ca sa va scriu pe frunte, ca vita ce se-nfiara
Cu fierul ars in foc.

Desi stiu c-a mea lira de-a surda o sa bata
In preajma mintii voastre de patimi imbatata,
De-al patimilor dor;
In preajma mintii voastre ucisa de orgie
Si putreda de spasmuri, si arsa de betie,
Si seaca de amor.

O, fiarba-va mania in vinele stocite,
In ochii stinsi de moarte, pe frunti invinetite
De sange putrezit;
Ca-n veci nu se va teme Profetul vre odata
De bratele slabite, puterea lesinata
A junelui canit.

Ce am de-alege oare in seaca-va fiinta?
Ce loc far-a se stinge, ce drept fara sa-mi minta,
O, oameni morti de vii!
Sa va admir curajul in vinure varsate,
In sticle sfaramate, hurii nerusinate
Ce chiuie-n orgii?

Va vad lungiti pe patul junetii ce-ati spurcat-o,
Sufland din gura boala vietii ce-ati urmat-o,
Si arsi pin-in rarunchi;
Sau bestiilor care pe AZI il tin in fiara,
Cum lingusiti privirea cea stearpa si amara,
Cum cadeti in genunchi!

Sculati-va!... caci anii trecutului se-nsira,
In siruri triumfale stindardul il resfira,
Caci Roma a-nviat;
Din nou prin glorii calca cu fata inzeita,
Cu faclele nestinse, puterea-i impietrita,
POPORUL IMPARAT.

Sculati-va!... caci tromba de moarte purtatoare
Cu glasul ei lugubru racneste la popoare
Ca leul speriat;
Tot ce respira-i liber, a tuturor e lumea,
Dreptatea, libertatea nu sunt numai un nume,
Ci-aievea s-a serbat.

Incingeti-va spada la dantul cel de moarte,
Aci va poarte vantul, cum stie sa va poarte
A topai in joc!
Aci va duceti valuri in mii batalioane,
Cum in paduri aprinse, manat in uragane,
Diluviul de foc.

Vedeti cum urna crapa, cenusa reinvie,
Cum murmura trecutul cu glas de batalie
Poporului roman;
Cum umbrele se-mbraca in zale ferecate,
Si fruntile carunte le nalta de departe
Un Cesar, un Traian.

Cad putredele tronuri in marea de urgie,
Se sfarma de odata cu lantul de sclavie
Si sceptrele de fier;
In doua parti infernul portalele-si deschide,
Spre-a incapea cu mia rasufletele hade
Tiranilor ce pier!

In darn rasuna vocea-mi de eco repetita,
Va zguduie arama urechea amortita
Si simtul lesinat;
Virtutea despletita si patria-ne zeie
Nu pot ca sa aprinza o singura scanteie
In sufletu-nghetat.

Si singur stau si caut ca uliul care cata
In inima junimii de viata-i dezbracata
Un starv spre-a-l sfasia;
Ca pasarea de zboru-i din ceruri dismetita,
Ca muntele ce-n frunte-i de nouri incretita
Un trasnet ar purta.

Dar cel putin nu spuneti ca aveti simtiminte,
Ca-n veci nu se imbraca in vestede vestminte
Misteriul cel sint;
Caci vorba voastra suna ca plans la cununie,
Ca cobea ce ingana un cant de veselie,
Ca rasul la mormant."

Nu mai fac nici un comentariu fiindca e de prisos. Atat doar mai intreb: stia (avea premonitia) ceva despre zilele noastre?
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23537 (raspuns la: #23514) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nemultumire cronica - de Simeon Dascalul la: 04/10/2004 09:22:48
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)
"Cand doi iti spun ca esti beat, du-te si te culca"

Proverb ce concentreaza multa intelepciune. Dupa ce mi-am etalat dezgustul peste tot: rude, prieteni, cunostinte am avut reactii de genul: "la urma urmei, ce-ti lipseste? sunt altii care-o duc mult mai rau si nu se plang cat te plangi tu". Mentalitatea generala e ca daca ai ce manca si ce-mbraca se cheama ca n-o duci rau. Sa te plangi ca-ti petreci cea mai mare parte a zilei inconjurat de cretini, ca peisajul din jurul blocului e deprimant si ca salariul iti ajunge cat sa supravietuiesti gratios de la o chenzina la alta e ca si cum nu ti-ar conveni ca cerul e albastru si nu roz. Da, e cat se poate de rau, dar raul e ceva firesc. Romanii, cel putin majoritatea, suporta foarte bine raul.
In timp am ajuns la concluzia inteleapta de a ma plia in aparenta opiniei cetatii oricat de inepta mi-ar parea. La urma urmei ei sunt mai fericiti.

Cred ca nemultumirea nostra cronica vine din lipsa de logica, de control si de perspective.

Lipsa de logica a ce se intampla in jur; nu vad decat un haos desavarsit si pana acuma o lipsa completa de control a ce mi se intampla. Absolut intamplator am picat in slujba asta dispretuita pe care unii o vad neamaipomenita. Absolut din intamplare as putea sa aung mai bine sau mai rau financiar. Lipsa de perspective: nu-i jalnic cumva ca singura cale de iesire posibila sa fie rasfoirea saptamanala a ziarului cu oferte de munca?
#24125 (raspuns la: #23679) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe tine te inteleg... - de camyb1981 la: 13/12/2004 13:24:43
(la: Lentile de contact..frima sau medical?)
desi mi se pare destul de incomod... prietenul de care am pomenit m-a asigurat ca s-a obisnuit si e un simplu obicei, ca si demachiatul nostru, de exemplu (el le scoate seara, din cite stiu...)

Mi-ar fi placut sa ma nasc cu ochi albastri, ceea ce ar fi fost posibil, avind in vedere ca bunica are niste ochi albastri superbi!!! Dar nu s-a putut, asta e!!! Nici eu n-as putea sa afisez ceva artificial, de ex. lentile colorate, silicoane si alte modificari care nu m-ar reprezenta... Una e sa-mbraci ceva care sa te avantajeze, alta e sa faci o operatie si sa pretinzi ca asa esti tu...

Desigur, nu intra in discutie cazurile de malformatii sau deficiente, doamne fereste! situatie in care orice demers e justificat.

Si-apoi... daca am chef, am voie sa-mi imaginez, nu? :))) Parca daca vine Fat Frumos nu ma recunoaste si fara ochi albastri?

Numai bine!
#31518 (raspuns la: #31311) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cateva cu biscuiti... - de Coralie la: 20/12/2004 12:32:15
(la: Retete aristocrate)
Roulada de biscuiti

300 gr biscuiti sfarâmati, 150 gr zahar pudra, 1 ou întreg crud, 4 linguri de cafea tare, 2-3 linguri de cacao,, lapte, rom, 1 pahar vin, 4 linguri nuci macinate.

Se face o pasta mai moale, se intinde pe celofan peste care se pune urmatoarea crema :
100 gr unt frecat cu 150 gr zahar, coaja si zeama de la o lamâie, apoi se rade un galbenus de ou fiert.

Se ruleaza si se da la rece


TORT de BISCUITI

500 gr biscuiti, 3 linguri cafea fiarta, 3 linguri cacao, 150 gr zahar, 150 gr unt.
Cafeaua, cacaoa, zaharul se amesteca si se lasa pe foc sa se lege ; cand e caldutza se adauga untul
Biscuitii se insiropeazain cafea cu apa si rom (dupa gust), si se asaza in dreptunghi (3 x 5 biscuiti)
Se adauga crema, alt rând de biscuiti, se insiropeaza, se intinde crema,sama, ultimul rând de biscuiti
Garnitura pentru imbracat tortul : 1 albus ou batut spuma cu zahar (dupa gust), apoi se adauga zeama de lamâie si coaja


Salam de biscuiti

1 kg biscuiti, 250 gr unt frecat cu 250 gr zahar pana devine spumos. 12-14 biscuiti se zdrobesc pana se fac ca grisul, faina, se adauga peste unt, se mesteca.
Ceilalti biscuiti se rup, 150 gr nuca taiata marunt, 100 gr stafide, coaja de portocala zaharisita taiata marunt, coaja rasa de 1 lamâie, praf de vanilie.
Se toarna totul peste unt, se adauga 50 gr cacao si 2 oua intregi ;

Se amesteca pe foc micut, pana se înmoaie totul.
Când s-a racit putin, se face sul, se împacheteaza in hartie pergament sau sulfurizata, se da la rece


Rulada de biscuiti

500 grame biscuiti sfarâmati, 250 gr nuci, 3 linguri cacao, 250 gr zahar pudra, 1 ou intreg, 1 galbenus, 1-2 pachete zahar vanilat, putin rom.
Se face un aluat si se întinde subtire.

Crema :
250 gr unt amestecat la spumos cu 150 gr zahar, 3 galbenusuri de ou fierte date prin sita,apoi frecate cu 2-3 pachetele de zahar vanilat ; se amesteca totul.

Se intinde peste aluat, se face rulada, se da la rece


TORT de PISCOTURI

250 gr piscoturi, 4 galbenusuri, 1 pahar zahar vanilat, 1 cescuta cafea neagra concentrata, 200 gr unt, 100 gr migdale sau nuci, 1 paharel mic de rom

Crema : se freaca galbenusurile cu zaharul vanilat, pana devine ca o crema, se adauga încet cafeaua.
Separat se freaca spuma untul, se pun galbenusurile frecate cu cafeaua , par mici cantitati o data, se mai freaca ;

Se curata migdalele, se taie fin, se prajesc putin in cuptor.

Se asaza un rând de piscoturi pe farfurie, (in forma dreptunghiulara sau patrata), se stropesc cu rom sau rom cu apa (dupa gust), se ung cu un strat nu prea gros de crema, se presara migdale, se pun iarasi piscoturi, se stropesc cu rom, se pune crema, samd, ultimul rând de piscoturi.
Se îmbraca tortul deasupra cu un strat de crema si se presara cu migdale prajite.


Tort de biscuiti cu zahar ars

500 gr biscuiti, 1 litru lapte,8 linguri de zahar,2 linguri de faina,1 lingura de rom,vanilie , 100 gr nuci

Se arde intr-o cratita zaharul, se stinge cu putina apa si se amesteca sa se topeasca tot caramelul
Separat se mesteca faina cu o ceasca de lapte rece,dupa ce nu mai sunt cocoloase se adauga tot laptele, se amesteca cu siropul de zahar ars,se mai adauga 4 linguri de zahar, romul si vanilia.
Se pune pe foc pana crema incepe sa se ingroase, amestecand
Se da la o parte si se adauga biscuitii sfaramatiin bucati mici, se amesteca usor si se da la rece, ca crema sa-i patrunda bine.
A doua zi se asaza totul pe o farfurie, dandu-i forma rotunda sau dreptunghiulara, deasupra se presara nucile taiate marunt si prajite putin in cuptor.
Se imbraca totul cu frisca batuta.


Tort de biscuiti cu crema de vin

500 gr biscuiti, 1 litru lapte, 7 linguri zahar, 2 linguri faina, 4 galbenusuri, 70 ml de vin

Glazura :
4 albusuri, 4 linguri zahar, 2 linguri marmelada

Se freaca intr-o cratita 4 linguri zahar,faina si galbenusurile, sa devina ca o crema, se toarna deasupralaptele clocotit ; se pune pe foc amestecand tot timpul,si cand incepe sa se ingroase crema se adauga vinul
Separat se pun intr-un castron biscuitii rupti in bucati mici, deasupra se toarna crema fierbinte, se amesteca usor, se da la rece.

A doua zi se asaza pe o farfurie, se da forma de tort.
Se bat albusurile spuma cu 4 linguri de zahar si cu marmelada si se imbraca tortu cu aceasta spuma, se da la rece.
Craciunul - de (anonim) la: 29/12/2004 08:22:17
(la: Craciunul... amintiri si obiceiuri..)
Este o sărbătoare de suflet. Suntem alături de cei dragi, indiferent dacă sunt mici sau mari, teleghidaţi sau ciudat îmbracaţi, acesta este farmecul să primeşti în dar în acea zi minunată multă caldură şi linişte sufletească. Mulţumesc de urare, iar la rându-mi vă doresc un an cu multă linişte sufletească şi realizări din belşug.

Lavinia
Sa va dau si eu o idee... - de dody la: 11/02/2005 15:04:36
(la: Ultima carte)
Nu stiu cat o sa va placa cartea lui Frederic Beigbeder, "199000 leu", totusi iti da o alta vedere asupra lumii in care traim. E o carte mai putin accesibila gandirii camune. Unu om care nu vede lucrurile mai profund, ar putea spune ca tipul e nebun si nu ar intelege de ce o asemenea carte a aparut pe piata. Daca priviti mai mult ideea, decat actiunea va dati seama despre ce e vorba.

Daca incercati sa o cititi inarmati-va cu multa rabdare pentru ca nu e o carte cu bun simt, ba mai mult, el lipseste cu desavarsire. Eu am citit-o si am ascuns-o de mama ca sa nu vada ce cuvinte am putut citi. Totusi imi permit sa va citez ceva din prefata:

"Dacă erezii ale creştinismului primitiv sau concluzii filozofice moderne au şocat prin aserţiuni de tipul „Dumnezeu s-a retras” sau „Dumnezeu e mort”, Beigbeder face o constatare cutremurătoare: dumnezeu e contemporan cu noi, un nou dumnezeu care se vinde scump şi se îmbracă pe măsură, conduce maşini decapotabile, prizează cocaină şi nu îşi mai asumă în nici un fel paternitatea, geneza. Acest dumnezeu este, aşadar, absent au dispărut, ci un dumnezeu iresponsabil şi absurd, imediat şi la îndemână, apelabil la număr verde, vizibil la simpla acţionare a telecomenzii, omniprezent pe panourile publicitare sau radio, în toaletele sau lăcaşele de cult. Este un dumnezeu al inutilităţii ridicare la rang de religie globală, al unei omeniri care e de terifianta aşteptare a Sfârşitului, pentru că aceasta a început şi s-a terminat demult, iar umanitatea nu este decât o realitate virtuală care se autodevorează şi renaşte precum Pasărea Pheonix, nu din cenuşă, ci din propria vomă pe care o regurgitează înainte de a o deşerta din nou, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Cercul s-a închis, iadul e aici, între noi, lucru pe care l-au mai spus şi alţii înainte de Beigbeder, dar acesta remarcă acum forma-i perfectă, definitivă, creată printr-o tehnică şlefuită până la perfecţiune, cea a comunicării ipochimene, a discursului gol, a predicii mesajului în cascadă, menit să anestezieze pentru moment şi apoi să facă resimţită la o şi mai mare intensitate decepţia post-cumpărare, nevroza shopping-ului exacerbat şi depresia consumerismului."
Essandra, fara suparare... - de camyb1981 la: 10/03/2005 13:31:59
(la: Cum v-ati imbraca in ziua nuntii?-tipic feminin-)
Nu e nimic "tipic feminin" in enumerarea ta, no offence, da` e pe dinafara subjectului, adicatelea, ce avusi, maicuta cu mireasa?
Exceptie prima varianta care sa zicem ca e tipic feminin inainte de 12 ani...
Mai poftim de te plinge ca te-a lasat balta in fatza altarului daca te-mbraci asa!


"Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire , si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea."



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...