comentarii

Îmi era teama sa ma ridic chiar sa deschid ochii sa nu pierd acel vis frumos… Mi-am afundat capul în perna ce înca pastra mirosul visului parfumat al tau în acordurile suave ale dansului am adormit la loc …Fericita …


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ultima noapte - de anitzasmile la: 17/02/2008 12:01:05
(la: nu sunt yoghina,dar totusi ce stiti despre yoga?)
nu am povestit nimanui cu lux de amanunte cum a fost ultima zi si noapte cu el.daca tot am ajuns aici...poate ar trebui sa spun ce stiu,poate asta si trebuie,sa pot vorbi...voi nu ma cunoasteti,nu ma vedeti...in fine.
il scotea din minti atunci cand ma suna cineva si nu stiu de ce,i se pusese pata pe un bun prieten de-al meu,pe care nici nu a vrut sa-l invit la oficierea casatoriei.asta m-a durut insa l-am ascultat.
in ziua aceea eram deja foarte trista fiindca mi-am dat seama ca nu-mi va da ragazul de cateva zile.il rugasem sa ma lase sa gandesc putin la ce se intampla si la ce nu merge,cu promisiunea solemna ca dupa cateva zile vom vorbi civilizat unul cu altul.insa s-a razgandit si atunci am simtit nevoia sa plang,m-am simtit neputincioasa si aproape capitulasem.mi-am zis ca am facut cea mai mare greseala si trebuie sa suport consecintele.si a sunat acest prieten drag...nu mai vorbisem demult cu el,nici nu puteam sa-i mai raspund la telefon.si i-am raspuns de aceasta data si as fi vrut sa-i linistesc ingrijorarea.astepta cu nerabdare sa ma vada maritata si apoi nu mai dadeam nici un semn de viata,nu mai raspundeam la telefon!!!!!i-am spus ca sunt ok insa ma cunoaste de zeci de ani,deci stia ca nu sunt ok dupa cum i-am raspuns si nici nu a fost greu sa se prinda ca nu pot vorbi.am inchis.si a inceput cearta si iar am izbucnit nervos si i-am spus ca-l urasc,ca nu ma poate tine departe de toti cei dragi mie si pt.prima data de cand incepuse povestea asta am plans si i-am spus ca nu am nimic cu el,nu-l judec pt.nimic si-mi pare rau ca a trebuit sa faca atata drum pt.nimic,dar ca nu ma poate tine legata de el doar pt.recunostinta sau altceva.a spus ca are bani si-mi poate oferi viata pe care nu am avut-o niciodata.eu i-am spus ca nu ma intereseaza,bani am si eu,nu cat are el,dar am.apoi s-a asezat pe un scaun din camera,abatut si coplesit si el.spunea ca am sa raman singura cu demnitatea mea si eu spuneam ca nu-mi pasa,nu-l mai vreau in viata mea,nu ne potrivim si nu are sens sa insiste.nu-mi era teama de el,inca mai credeam ca ne putem intelege,ca putem ajunge la un numitor comun.apoi am vazut ca se intampla ceva,mormaia ceva ce nu intelegeam si fata i se schimonosea intr-un fel hidos...l-am intrebat ce face si mi-a spus ca nimic...m-am speriat si i-am strigat sa inceteze ca ma sperie.a spus ca nu face nimic si zambea...l-am strigat pe nume si i-am spus inca odata sa inceteze...si asta a fost...a zambit si a spus ca va face cum vreau eu fiindca nu vrea sa-mi faca rau.seara a decurs destul de linistita,se parea ca intelege ce-i cer si ca e de acord.si-a strans lucrurile.am facut cate o cana de ceai de tei,mai concentrat,speram sa ne linisteasca pe amandoi.la culcare l-am convins sa doarma in alta camera si,din nu stiu ce motiv,mi-am incuiat camera peste noapte.am adormit bustean...m-am trezit intr-un tarziu fiindca tragea de usa,incerca sa o deschida in timp ce-mi striga numele si-mi spunea sa nu-l gonesc de langa mine,ca are nevoie de mine...la inceput nu realizam,am crezut ca visez.m-am ridicat in sezut si am ascultat atenta.nu era vis,el chiar tragea de usa ,incerca sa intre implorandu-ma sa-i deschid.i-am spus sa mearga la culcare si vorbim dimineata.atunci a tras mai tare de usa si a inceput sa spuna insistent sa-i deschid.am tacut.dupa ceva timp,poate un minut doua,a mieunat...am zis in sinea mea 'ok,asta ce mai inseamna,crede ca ma amuza?'...apoi a mieunat pana s-a transformat intr-un miorlait urat,ca de pisica in calduri.un pic m-am speriat,nu intelegeam ce vrea,ce face...apoi au inceput alte zgomote sinistre,urate rau,infricosatoare.instinctiv am dat patura la o parte si m-am ridicat in genunchi incercand sa alung orice urma de somn si sa inteleg ce se aude...nu se intelegea nimic si cat am stat sa ascult asa,in genunchi am avut impresia ca dincolo de usa sunt adunate toate fiarele padurii...aveam impresia ca daca deschid in acel moment usa voi vedea altceva decat un barbat...nu stiu de ce am inceput sa ma rog in nestire,cu disperare...nu ma rugasem niciodata pana atunci asa ca nu spuneam o rugaciune anume,ci exact ce-mi venea in minte atunci.cand a incetat orice zgomot am aprins lumina cu teama si curaj in acelasi timp si am deschis usa.avea o privire ratacita,parea chinuit si dincolo de frica mea aproape ca am simtit mila...l-am intrebat ce se intampla si mi-a spus ca nu poate trai fara mine,ca are nevoie de mine...i-am promis ca vorbim dimineata,l-am condus inapoi in camera.intre timp s-a trezit mama si sora mea,care mi-au povestit a doua zi ca nu au mai adormit toata noaptea.eu am adormit la loc,ceaiul de tei are efect insa el s-a rugat chipurile toata noaptea.lor le-a fost teama sa-l mai lase singur,asa ca au incercat sa vorbeasca cu el.a doua zi a plecat,docil si implorandu-ma pana in ultima clipa sa nu-l gonesc.
mama s-a trezit abia dupa ce am iesit din camera,asa ca nu stia nimic din ce s-a intamplat,ceea ce m-a mirat.
#286237 (raspuns la: #286218) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ratacit printre cafengii... - de DESTIN la: 29/07/2004 22:41:31
(la: Cum gandim?)
...sorbind din aroma cafelei amare...citesc si tot scriu ...raspund la comentarii.
Dezbatem texte,avem si conferinte le discutam pe toate,cu toti dupa dorinta.
Deschid asa...la intamplare un subiect citesc AlexM ,"Despre limba",incep si tot citesc...
Imi place "tipul" citit baiat..."cacofonia ne-a invatat...citat:"pai bine sorã, ce este "discordant" in "chiar cã"si altceva :"Si eu cred ca e bine cum s-a incetatsenit notsiunea de cacofonie in Româna"
"In limba româna parca se spune cacofonie numai atunci cand ajungem la doua silabe concomitente care au ca rezultat "caca" ;atat de parca ...ca cand, ca care ...nu e cacofonie ...e o intimplare.
Specialistul in "Despre limba" acuma ne-a lasat...e omul ocupat...are de dezbatut si studiat in "doi" un lucru important..."femeia sexy"in duet cu LMC ce subiect!!!
Ce zice LMC: "Nu-mi place cind ma aplec sa mi se vada chilotii sau cind ma inclin sa mi se vada sinii."
Ce-ntreaba el:"cum se poate descrie in termeni mai rezonabili pentru vizualizare/imaginare individul acela numit "barbat cu clasã"?"
AlexM in cautari, schimband o garderopa...asa din cand in cand incearca sa seduca...mama mia ce soacra are!!!"mi-ai adus aminte de faptul cat imi admir soacra. Este ceea ce se numeste o "lady" prin modul prin care se comporta, prin modul cum se imbraca, cum se coafeaza si , evident cum arata la varsta ei de 64 de ani. Este genul de femeie care apare "nobila" chiar si atunci cand are sortul de bucatarie pus pe ea."
Cum o fi fara...sort?Ehe!!!
Parca zaresc pe LMC calcand usor( ,ea zice:"Cind pasesc imi tin capul sus si umerii drepti si intotdeuana pasesc ca si cind as merge pe o birna, in felul acesta mersul devine feminin si postura mai confidenta.")
lasand in urma ei mireasma parfumului cel "scump"...("De fiecare data imi place sa vad ce alte mirosuri noi imi plac, si dintre sutele de parfumuri am gasit unul care mi-a placut foarte mult. Mi-am intrebat sotul daca ii place si el la rindul lui a intrebat-o pe vinzatoare cit costa. Cind am auzit mi-a cazut inima in podea. Era cel mai scump parfum dintre toate care erau acolo. Pe scurt, am plecat din magazin cu doua sacose pline de parfumuri unul dintre ele fiind acel parfum scump.")si la doi pasi pe Gamalie,AlexM si el simtind mirosul de parfum..."barbat cu clasa" si gentlmam va spun,nu poti sa sti de unde sare Gamalie...
Tot respectul pentru LMC artista ,suflet bun, ce nu prea multi cunosc calitatile sale.
Continui sa citesc dau "peste" ozzy ...ce tot pleaca de-o vreme ...ca se tot duce ...de parca vine...dar e cu noi in teme.Ozzy si el artist ,in fata lui ma-n clin are talent cu carul...voi credeti ce a scris?Parca il vad cu "pipa pacii"in cerc cu "indienii' cum refuzand un fum( acum nu mai fumeaza)o trece mai departe.Alcool nici vorba,nu mai bea,are o sticla ...undeva,sub ochelarii de la OZZY (real)ascunsa asa...pentru a mai stropi pe "Genitalele" de veverite devorate...OK! ozzy ...ramai ce esti...real talent.
Ce critica primesc !!! de Biscuiti "lansata"...vezi Doamne cum,de ce?"te cam "agati "de Tutea...mai sta asa un timp si iarasi ma "inteapa"..."tu te-ai nascut a doua oara?
Pai bine maiii!!! ce esti baiat sau chiar esti fata...?acuma stiu este dama...
Da uita ca :domnia sa,pe Tutea il cita...
A disparut asa...de parca s-a tot dus...ca tot gandeam de nu a fost dublura lui...,dublura ei ...atata...tac.
OPS! n-am scapat,atac chiar la persoana...ehe !!!e enigmescu..."organ de-odinioara..."ce spune el enigma:"nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit"...era la racolat?ca pana la sfarsit el a tot criticat...
"...dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin"
Citesti si te crucesti ...organ de stat, organ central...organ local...limba de lemn atat de demodat.A disparut si el se pare ca ia "copt-o" Alice ...faina, bat-o vina...ia zis asa o data ca parca il "cunoaste"...enigma a dezmintit si-a disparut in noapte...
Alice Bucovina,"cetate in cetate" de admirat are talent si gata...,moldoveanca. Alice si-al ei grai:"Bunica-mea, zic, femee cu frica lui Dumnezeu, de cate ori ma videa isterica (sunt, ce mai!) se-ndrepta anevoie de shale si-mi zicea, clatinand din cap: “Lusha, mamii, parc-ai fi Costica a lu’ Luba!”. Mi-era asa rusine-ciuda, si taceam."
Gasesc iar "critici blande" de Desdemona...made.
Plina de spirit,visatoare,intelepciune multa, este un tot si cat se lupta, pe semeni sa ajute..."Diferenta dintre noi toti e ca unii vor fi constienti de spirit, traind in lumina lui intr-o stare de binecuvantare altii nu vor putea niciodata sa realizeze conexiunea, fiind pierduti pe drumul spiritual."Ce ne mai spune Desdemona: "Draga LMC, am citit textul din casuta ta postala, si-mi dau seama ca traiesti intr-un loc foarte frumos, si te inconjoara multa iubire si minunatii, si o clipa m-am imaginat in locul tau. Trebuie ca esti fericita! Asa ca am sa iti spun cum ai putea sa descoperi in tine aceasta energie de care am vorbit."
Nu zic nimic...astept sa vad ce a simtit...LMC din "ajutor"?
Cu ochii impaienjeniti ,citesc Paianjenul ce zice:"Daca Nero si Hitler au fost BOLNAVI MENTAL... au vre-o sansa ca in alte vieti sa devina SANATOSI MENTAL?... CE perspective au sufletele lor "nemuritoare"?"
E totul negru si-n declin ,HELLO! De bine sa auzim de tine Paianjenul.
Citesc, despre barbati ,Belle apare glumeata foc,ca uiti de suparare :
"...de-abia am timp sa ma fatzai prin cafenea ca oamenii..."
ce bancuri cu barbati lipsiti de neuroni...!!!
"oooops... m-ai prins, sunt o idealista incurabila din pacate ... mare defect!!!!
si ca sa raspund pe scurt (abia m-am trezit si inca am creierii intepeniti)"
Sunt replici schimbate cu bancuri "aruncate" SB one si el pe faza ,cu toti la neoroni gramada... Si ce mai zice SB one:"...cred ca omul( rRomica) are dreptate; si eu am recunoscut asta mai de demult , motiv ptr. care am si plecat de acolo."adica din tara...surprinzator zic eu...ca il aproba pe romica.
Dar sa vedeti acum i-acum apare Florin si atat...,nu am terminat stiti voi Florin si atat e printre noi: "Romeo,

Unde esti, mai omule?
Toti vorbim despre sau cu tine si tu taci chitic.

Ti-a pus "Mr. Ken Livingston" taxa pe internet?..:))

P.S. Pentru cei ce nu stiu: Ken Livingston este primarul Londrei si este cunoscut pentru faptul ca a introdus taxa sa intri cu masina in Londra £5/zi."
Florin si atat e suparat £5/zi plateste ca-n Londra a intrat...
Florin nu mai spune la nimeni sa nu auda Basescu...si asa cand merg cu pasaport USA in Otopeni platesc de parca nu sant Roman...
Am scris pentru tine ce mi-ai cerut referitor la ce a publicat Tutea...te asteapta ...ma uit si eu dupa tine cum te uiti tu dupa romica...OK! Florin si atat... despre el.
Si cati mai sunt... respect si ganduri bune, de nu am scris de toti astept de la voi nume...DESTIN,eu tot ce-am scris si voi a intelege: ba zic de suflet nemuritor,ba de canon ...biserici ,Socrate ,Tutea ...mai nou de Herodot...Zalmoxis,am scris si de iubire pura,asa cum eu gandesc ...am scris cu daruire si in credinta mea.
GOD BLESS AMERICA!
GOD BLESS ROMANIA!
din comentarii,pentru ca am fost acuzat de ce am zis numai GOD BLESS AMERICA...( subiectul trata cu totul altceva...)
"Ca semeni,am fost creati liberi,liberi in gandire...Nimeni si nimic nu va-nlocuii vointa personala,dorinta EU-lui pornita din interiorul fiintei umane.Tot respectul pentru domnul Plesu ,dar daca ii apartin asemenea afirmatii,este "dureros"...fara pic de logica...
Ca roman, traind departe de tara,cand am plecat de-a casa, am luat cu mine mandria de a fi roman."

Inchei cu admin "bossul" ...ne are-n buzunare...cum suntem noi aici in forum ca romani si "cafeneaua.com"e de valoare.

admin ,-o propunere-din discutii private cu amici si prieteni americani,s-au exprimat dorinta de a participa in forum la discutii.Cum nu cunosc Limba Romana,singura alternativa ar fi acceptarea si limbi engleze in forum.Este numai o propunere,cu consideratii Destin.

Cu sinceritate ca-ntre romani,
Bibliography:
De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?
Casuta Postala A Lui LMC;
Sufletul este nemuritor;
Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii;
Impotenta nationala;
Despre Limba;
Despre barbati ... fara suparare :);
Viata..., ca destin intr-o iubire pura;
Sechele;
Creatie,evolutie rezultat al...;

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
#18559 (raspuns la: #18425) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ratacit printre cafengii,(republicat) - de DESTIN la: 02/08/2004 02:50:21
(la: Cum gandim?)
Raspund dorintei mai multor utilizatori ,ce in discutii private, m-au rugat sa public din nou acest comentariu.


Ratacit printre cafengii...
#18559, de DESTIN la Thu, 29/07/2004 - 22:41


...sorbind din aroma cafelei amare...citesc si tot scriu ...raspund la comentarii.
Dezbatem texte,avem si conferinte le discutam pe toate,cu toti dupa dorinta.
Deschid asa...la intamplare un subiect citesc AlexM ,"Despre limba",incep si tot citesc...
Imi place "tipul" citit baiat..."cacofonia ne-a invatat...citat:"pai bine sorã, ce este "discordant" in "chiar cã"si altceva :"Si eu cred ca e bine cum s-a incetatsenit notsiunea de cacofonie in Româna"
"In limba româna parca se spune cacofonie numai atunci cand ajungem la doua silabe concomitente care au ca rezultat "caca" ;atat de parca ...ca cand, ca care ...nu e cacofonie ...e o intimplare.
Specialistul in "Despre limba" acuma ne-a lasat...e omul ocupat...are de dezbatut si studiat in "doi" un lucru important..."femeia sexy"in duet cu LMC ce subiect!!!
Ce zice LMC: "Nu-mi place cind ma aplec sa mi se vada chilotii sau cind ma inclin sa mi se vada sinii."
Ce-ntreaba el:"cum se poate descrie in termeni mai rezonabili pentru vizualizare/imaginare individul acela numit "barbat cu clasã"?"
AlexM in cautari, schimband o garderopa...asa din cand in cand incearca sa seduca...mama mia ce soacra are!!!"mi-ai adus aminte de faptul cat imi admir soacra. Este ceea ce se numeste o "lady" prin modul prin care se comporta, prin modul cum se imbraca, cum se coafeaza si , evident cum arata la varsta ei de 64 de ani. Este genul de femeie care apare "nobila" chiar si atunci cand are sortul de bucatarie pus pe ea."
Cum o fi fara...sort?Ehe!!!
Parca zaresc pe LMC calcand usor( ,ea zice:"Cind pasesc imi tin capul sus si umerii drepti si intotdeuana pasesc ca si cind as merge pe o birna, in felul acesta mersul devine feminin si postura mai confidenta.")
lasand in urma ei mireasma parfumului cel "scump"...("De fiecare data imi place sa vad ce alte mirosuri noi imi plac, si dintre sutele de parfumuri am gasit unul care mi-a placut foarte mult. Mi-am intrebat sotul daca ii place si el la rindul lui a intrebat-o pe vinzatoare cit costa. Cind am auzit mi-a cazut inima in podea. Era cel mai scump parfum dintre toate care erau acolo. Pe scurt, am plecat din magazin cu doua sacose pline de parfumuri unul dintre ele fiind acel parfum scump.")si la doi pasi pe Gamalie,AlexM si el simtind mirosul de parfum..."barbat cu clasa" si gentlmam va spun,nu poti sa sti de unde sare Gamalie...
Tot respectul pentru LMC artista ,suflet bun, ce nu prea multi cunosc calitatile sale.
Continui sa citesc dau "peste" ozzy ...ce tot pleaca de-o vreme ...ca se tot duce ...de parca vine...dar e cu noi in teme.Ozzy si el artist ,in fata lui ma-n clin are talent cu carul...voi credeti ce a scris?Parca il vad cu "pipa pacii"in cerc cu "indienii' cum refuzand un fum( acum nu mai fumeaza)o trece mai departe.Alcool nici vorba,nu mai bea,are o sticla ...undeva,sub ochelarii de la OZZY (real)ascunsa asa...pentru a mai stropi pe "Genitalele" de veverite devorate...OK! ozzy ...ramai ce esti...real talent.
Ce critica primesc !!! de Biscuiti "lansata"...vezi Doamne cum,de ce?"te cam "agati "de Tutea...mai sta asa un timp si iarasi ma "inteapa"..."tu te-ai nascut a doua oara?
Pai bine maiii!!! ce esti baiat sau chiar esti fata...?acuma stiu este dama...
Da uita ca :domnia sa,pe Tutea il cita...
A disparut asa...de parca s-a tot dus...ca tot gandeam de nu a fost dublura lui...,dublura ei ...atata...tac.
OPS! n-am scapat,atac chiar la persoana...ehe !!!e enigmescu..."organ de-odinioara..."ce spune el enigma:"nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit"...era la racolat?ca pana la sfarsit el a tot criticat...
"...dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin"
Citesti si te crucesti ...organ de stat, organ central...organ local...limba de lemn atat de demodat.A disparut si el se pare ca ia "copt-o" Alice ...faina, bat-o vina...ia zis asa o data ca parca il "cunoaste"...enigma a dezmintit si-a disparut in noapte...
Alice Bucovina,"cetate in cetate" de admirat are talent si gata...,moldoveanca. Alice si-al ei grai:"Bunica-mea, zic, femee cu frica lui Dumnezeu, de cate ori ma videa isterica (sunt, ce mai!) se-ndrepta anevoie de shale si-mi zicea, clatinand din cap: “Lusha, mamii, parc-ai fi Costica a lu’ Luba!”. Mi-era asa rusine-ciuda, si taceam."
Gasesc iar "critici blande" de Desdemona...made.
Plina de spirit,visatoare,intelepciune multa, este un tot si cat se lupta, pe semeni sa ajute..."Diferenta dintre noi toti e ca unii vor fi constienti de spirit, traind in lumina lui intr-o stare de binecuvantare altii nu vor putea niciodata sa realizeze conexiunea, fiind pierduti pe drumul spiritual."Ce ne mai spune Desdemona: "Draga LMC, am citit textul din casuta ta postala, si-mi dau seama ca traiesti intr-un loc foarte frumos, si te inconjoara multa iubire si minunatii, si o clipa m-am imaginat in locul tau. Trebuie ca esti fericita! Asa ca am sa iti spun cum ai putea sa descoperi in tine aceasta energie de care am vorbit."
Nu zic nimic...astept sa vad ce a simtit...LMC din "ajutor"?
Cu ochii impaienjeniti ,citesc Paianjenul ce zice:"Daca Nero si Hitler au fost BOLNAVI MENTAL... au vre-o sansa ca in alte vieti sa devina SANATOSI MENTAL?... CE perspective au sufletele lor "nemuritoare"?"
E totul negru si-n declin ,HELLO! De bine sa auzim de tine Paianjenul.
Citesc, despre barbati ,Belle apare glumeata foc,ca uiti de suparare :
"...de-abia am timp sa ma fatzai prin cafenea ca oamenii..."
ce bancuri cu barbati lipsiti de neuroni...!!!
"oooops... m-ai prins, sunt o idealista incurabila din pacate ... mare defect!!!!
si ca sa raspund pe scurt (abia m-am trezit si inca am creierii intepeniti)"
Sunt replici schimbate cu bancuri "aruncate" SB one si el pe faza ,cu toti la neoroni gramada... Si ce mai zice SB one:"...cred ca omul( rRomica) are dreptate; si eu am recunoscut asta mai de demult , motiv ptr. care am si plecat de acolo."adica din tara...surprinzator zic eu...ca il aproba pe romica.
Dar sa vedeti acum i-acum apare Florin si atat...,nu am terminat stiti voi Florin si atat e printre noi: "Romeo,

Unde esti, mai omule?
Toti vorbim despre sau cu tine si tu taci chitic.

Ti-a pus "Mr. Ken Livingston" taxa pe internet?..:))

P.S. Pentru cei ce nu stiu: Ken Livingston este primarul Londrei si este cunoscut pentru faptul ca a introdus taxa sa intri cu masina in Londra £5/zi."
Florin si atat e suparat £5/zi plateste ca-n Londra a intrat...
Florin nu mai spune la nimeni sa nu auda Basescu...si asa cand merg cu pasaport USA in Otopeni platesc de parca nu sant Roman...
Am scris pentru tine ce mi-ai cerut referitor la ce a publicat Tutea...te asteapta ...ma uit si eu dupa tine cum te uiti tu dupa romica...OK! Florin si atat... despre el.
Si cati mai sunt... respect si ganduri bune, de nu am scris de toti astept de la voi nume...DESTIN,eu tot ce-am scris si voi a intelege: ba zic de suflet nemuritor,ba de canon ...biserici ,Socrate ,Tutea ...mai nou de Herodot...Zalmoxis,am scris si de iubire pura,asa cum eu gandesc ...am scris cu daruire si in credinta mea.
GOD BLESS AMERICA!
GOD BLESS ROMANIA!
din comentarii,pentru ca am fost acuzat de ce am zis numai GOD BLESS AMERICA...( subiectul trata cu totul altceva...)
"Ca semeni,am fost creati liberi,liberi in gandire...Nimeni si nimic nu va-nlocuii vointa personala,dorinta EU-lui pornita din interiorul fiintei umane.Tot respectul pentru domnul Plesu ,dar daca ii apartin asemenea afirmatii,este "dureros"...fara pic de logica...
Ca roman, traind departe de tara,cand am plecat de-a casa, am luat cu mine mandria de a fi roman."

Inchei cu admin "bossul" ...ne are-n buzunare...cum suntem noi aici in forum ca romani si "cafeneaua.com"e de valoare.

admin ,-o propunere-din discutii private cu amici si prieteni americani,s-au exprimat dorinta de a participa in forum la discutii.Cum nu cunosc Limba Romana,singura alternativa ar fi : limba engleza acceptata in forum.Este numai o propunere,cu consideratii Destin.

Cu sinceritate ca-ntre romani,

Bibliography:
De ce simt femeile nevoia sa fie sexy?
Casuta Postala A Lui LMC;
Sufletul este nemuritor;
Istoria Canonului ne obliga sa cercetam Istoria Bisericii;
Impotenta nationala;
Despre Limba;
Despre barbati ... fara suparare :);
Viata..., ca destin intr-o iubire pura;
Sechele;
Creatie,evolutie rezultat al...;


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Povestea omului... eseul 2 modificat - de spinroz la: 08/05/2005 20:57:43
(la: Copilaria)
Dumnezeu, ca orice tată grijuliu a pretins copiilor, Adam şi Eva, supunere şi ascultare. Copii, ca orice copii, au uitat de îndată de interdicţiile Tatălui şi s-au lăsat ispitiţi de şarpe care i-a îndemnat să mănâce din fructul oprit. A nu se supune, a nu asculta stă în firea oricărui copil. Dar mai cu seamă când e vorba de cunoaşterea binelui şi răului... curiozitatea de a experimenta binele şi răul e în firea nu numai a copilului, dar, şi mai cu seamă, a celor ce au gustat deja din pomul cunoştinţei binelui şi răului;alte tentaţii ale cunoaşterii ne ispitesc pe fiecare şi alţi şerpi ne îndeamnă să gustăm din pomul interzis, tot mai mai bogat şi mai stufos al cunoaşterii binelui şi răului. Totul ar fi fost bine, Dumnezeu nu l-a stigmatizat cu păcatul, ci doar l-a alungat din rai, ca să-şi câştige pâinea cu ,,sudoarea frunţii sale'' , mai cu seamă că omul devenise ca El şi putea acum netutelat de Tatăl să-şi câştige pâinea,singur, autonom.
Dar s-a găsit un renegat al filosofiei antice care s-a convertit la catolicism şi a zis: ceea ce au făcut cei doi, Adam şi Eva a fost cel mai mare păcat; el au pus în spinarea generaţiilor care au urmat păcatul originar. Şi ca să justifice păcatul a scris o cugetare la fel de absurdă ca şi interpretarea care a dat-o mitului biblic: ,,omul a căzut în păcat.'' Sf. Augustin, căci despre el este vorba, a cugetat adânc şi a zis:,,Fiindcă omul, în rai nu a voit ce putea, de atunci încoace el nu a putut ce voia.’’ Omul a pierdut o libertate, e adevărat, cea a inocenţei, dar a câştigat o alta, cea a conştienţei. De atunci fiecare generaţie repetă căderea în păcat; până în momentul ieşirii din copilărie copilul trăieşte fără de griji într-o dulce uitare de sine, de lume şi de real şi reiterează astfel starea edenică a omului adamic; apoi când intră în pubertate el cade în păcat, apare dorinţa caun şarpe ce s-a insinuat fără să ştie în sufletul său inocent. De aici, din mitul biblic, Sf.Augustin a reclamat dogma predestinării: omul nu poate evita să săvârşească păcatul, fiecare este predestinat din eternitate, de Dumnezeu spre a fi mântuit sau pierdut; este ,,păcatul moştenit’’ ce se transmite ereditar şi pe care fiecare generaţie de copii îl săvârşeşte odată cu ieşirea din copilărie şi păşirea în prebubertate sau pubertate . Platon nu a vorbit de păcat , el a vorbit despre o ,,lege a amintirii’’ , ,,o reminiscenţă’ care ne face să cunoaştem realitatea fără ca cineva să ne fi învăţat ceva despre ea. Alegoria mitului peşterii pare atât de asemănătoare cu mitul biblic; doar morala binelui şi răului ce însoţeşte formarea raţiunii emană în plus mitul biblic. La fel ca Adam şi Eva , după ce s-au înfruptat din pomul cunoaşterii şi li s-au deschis ochii, omul din peşteră suferă o închidere ochilor, nu poate ţine ochii în lumină , nu se poate acomoda cu lumina cunoaşterii, îl orbeşte. Asemănător se întmplă cu oricare copil care iese din copilărie şi intră în pubertat: i se deschide ochii. Pe măsură ce omul iese din negura primitivă la lumina culturii el se eliberează de aparenţa lumii sensibile care ne face pe toţi prizonieri ai supravieţuirii; pe Adam şi Eva care deşi trăiau prea fericţi în grădina raiului şi poate tocmai de aceea aveau ,,ochii închişi''(vieţuirea în dulcele Eden nu era prea propice dezvoltării gândirii, dimpotrivă îndemna ,,la dolce farniente'' ) pe oamenii din peşteră, prizonierii ai propriei lor lumi materiale, nu-i interesa lumina cunoaşterii,ba chiar le era teamă, lumina le făcea rău şi voiau să se întorcă la lumea lor cea a umbrelor. Când mănâncă din pomul interzis, lui Adam şi Evei ,,li se deschid ochii'' şi încep să vadă şi primul lucru care l-au conşteintizat când ,,li s-au deschi ochii'' a fost că amândoi erau goi. La ce vârstă conştientizează acum copii că sunt goi? Cunoaşterea ne scoate la lumină; ea ne dezvăluie toate principiile care stau la baza Creaţiei lui Dumnezeu. La capătul drumului, acolo de unde vine lumina, îl vom afla pe El, pe Creator. Noi îl căutăm pe Dumnezeu în lumea sensibilă, însă Plotin însistă în toată doctrina să ne demonstreze că de fapt Dumnezeu se află în noi. E adevărat că Dumnezeu se află în lume, adică în întreg universul. ,,Dacă ar lipsi din lume, ar lipsi din noi.'' spune Plotin. (Enn II,,9,16,25). Toată căutarea noastră în lumea sensibilă e de fapt căutarea lui Dumnezeu, dar căutarea asta în afară noastră se prea poate să fie un ocol mare în spaţiu şi timp care să ne aducă în cele din urmă în noi înşine. S-ar putea ca Plotin să nu se fi înşelat de vreme ce în meditaţiile sale l-a cionteplat înlăuntrul său pe Dumnezeu. Plotin spune că în noi, în partea pe care nu o conştientizăm se află partea superioară a sufletului, ,, modelul gândirii divine''. Prin acest ,,model al gândirii divine'' spune Plotin Dumnezeu se află în noi. Plotin nu vorbeşte de inconştient, noi însă îl intuim în ceea ce el numeşte ,,partea superioară'' , sau ,,partea de sus'' ca fiind inconştientul. Nu este cel instinctual al lui Freud , ci acela al lui Jung, format din arhetipuri şi scheme ce compun ,,inconştientul colectiv'', adică ca să vorbim în limbajul IA-ul un program mintal împlantat în reţelel neuronale fundamentale, ce constituie ,,mintea'' din creierul noului născut, cu care fiecare ne naştem şi cu care accesăm lumea reală spre a cunoaşte binele şi răul în baza căruia ne formăm prin repetiţie raţiunea, conştinţa, conştientul într-o perioadă atât de lungă de timp, 21-23 de ani pe care nici o altă primată nu o are în programul genetic. E vârsta când la om se definitifează mintea şi reţele cortexului şi când devenim autonomi , netutelaţi de tata şi de mama. Nimeni nu se naşte cu creierul ,,tabula rasa'', nici măcar oligofrenii sau idioţii; dacă nu am avea implatat în acel inconştient colectiv , virtual, scheme, reprezentări şi arhetipuri ale lumii reale, ce se constituie ăîntr-unprogram logic şi coerent de accesare a realităţii, fiecare din fiinţele umane nu ar putea cunoaşte realitatea conştient. Nici un computer nu poate funcţiona fără un program adecvat;nici o minte nu poate funcţiona fără un prograrm. Cu cât un program este mai inteligent cu atât computerul trebuie să fie mai performant; cu cât o minte este mai inteligentă cu atât creierul trebuie să dispună de reţele neuronale mai performate. imageria crebrală a demonstrat că nu un creier mai mare este mai performant ci amploarea reţelelor neuronale care participă la emiterea unui gând.
Această ipoteză a ultimului mare păgân mistic că cee ce căutăm noi în lumea sensibilă se află în noi îmi aminteşte de Alchimistul lui Coehlo: comoara pe care a căutat-o în aventura sa în deşert, la Piramide, se afla chiar acolo în locul în care dormise şi visase Santiago.
Pe la şapte-opt ani, fiecare copil încalcă legile raiului şi muşcă din pomul cunoaşterii binelui şi răului. E un păcat o moştenit ereditar şi fiecare îl comitem inconştient. În momentul când el începe să deceleze binele şi răul, când apar primele semne de ruşine, de smerenie înseamnă că s-au format primele reprezentări de judecată raţională. Odată cu raţiunea apar şi primele exigenţe morale cele ale binelui şi răului. Plotin, foarte zgârcit cu biografia sa, a povestit discipolilor săi un episod pe care Porphyrios l-a consemnat în Viaţa filosofului ,,Deşi începuse să meargă la dascălul de gramatică şi împlinise opt ani, se ducea la doica lui şi îi dezvelea sânii, dând să sugă, dar spunându-i-se într-o zi că este un copil rău i s-a făcut ruşine şi a renunţat.’’(V. P. 3.2).
E oare păcatul cunoaşterii marele păcat al omenirii? Numai filosofii creştini, începând cu Augustin, au pus în cârca omului cunoaşterea binelui şi răului drept o cădere în păcat. Noi credem, dimpotrivă, că omul s-a înălţat prin acestă cunoaştere! Prin cunoaşterea binelui şi răului a ajuns asemeni Creatorului. Dumnezeu însuşi a recunoscut acest lucru: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul.’’(Facerea 3,4). Dacă omul a ajuns ca Dumnezeu, înseamnă că această cunoaştere a binelui şi răului din lumea sensibilă nu e o cădere în păcat, că nu îi este legiut lui Dumnezeu să-şi împingă propria creatura în păcat, ci o înălţare, că doar u întâmplător ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Ideea păcatului ne-a fost indusă de teologii creştini,începând cu Sf Augustin spre a ne stigmatiza astfel originea, în folosul lor. Şarpele a spus adevărul! Dumnezeu a confirmat spusele lui.
De ce totuşi i-a interzis Dumnezeu, creaturii sale, să mănânce din pomul cunoaşterii binelui şi răului? A vrut Dumnezeu ca omul să rămână un veşnic copil inocent? Dacă, da, de ce l-a vrut pe om astfel? (va urma...)
#47593 (raspuns la: #47477) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tot Peleşul - de Simeon Dascalul la: 23/09/2005 14:30:41
(la: Cum ati defini kitsch-ul?)
Trebuie să admit că ar putea fi considerat kitsch, dar unul de o factură foarte elevată. Oricât de fidelă ar fi reconstituirea, se pare că nu mai poate intra la categoria „artă veritabilă” ceva ce şi-a depăşit epoca şi în asta constă vina Peleşului.

Un miliardar american – cred că J.P. Getty – şi-o ţâpat în California o vilă ce se dorea copia exactă a unei reşedinţe romane – mi se pare că modelul l-a constituit una din Herculaneum. Poate că-i un kitsch mai interesant, dar tot kitsch. Dacă prin nu ştiu ce minune s-ar găsi nişte documente de epocă pe baza cărora s-ar putea reconstitui fidel curtea domnească de la Târgovişte, rezultatul tot ar fi categorisit ca inferior bietelor ruine păstrate d.p.d.v. al bunului gust. Singura „refacere” care a reuşit să scape neblamată cred că-i cea a lui Evans din Creta.

Scuza Peleşului o găsesc în faptul că a fost construit într-o vreme când neoclasicismul murise şi Art-Nouveau-ul încă nu se născuse. În vremea respectivă ori se imita unul din stilurile vechi ori se recurgea la amestecarea lor – vezi Opera Garnier.

Cred că simpatia ce o purtăm Peleşului rezultă din faptul că-i singurul nostru castel păstrat intact şi încă şi mobilat.

Deocamdată singura rămasă din arhitectura veche laică ar fi Mogoşoaia: jefuită, arsă, refăcută. în care s-a strâns ce s-a mai găsit din epoca brâncovenească.
Mă gândesc că dacă s-ar fi păstrat la Suceava, Bucureşti, Târgovişte palatele cum erau la vremea lor, atunci Peleşul ar fi cel mult o curiozitate. Dar n-a fost să fie.

Într-un singur loc nu mă raliez criticii aduse Peleşului. Deşi cam asta-i mentalitatea modernă, nu pot să cred că un original oricât de naşpa e de preferat unei copii perfecte a unui tablou. În antichitatea romană copierea unor originale greceşti se practica pe scară mare şi nu avea nimic reprobabil, mai ales când calitatea era ridicată. Aşa s-au păstrat multe statui celebre.
Şi de fapt mi se normal să primeze valoarea estetică, nu cea de investiţie. Dacă o să ajung la o stare financiară mai fericită mi-ar plăcea să am pe perete mai degrabă ceva drăguţ arătând fix la fel cu un tablou de la Gemäldegalerie, decât o adunătură semnată şi ştampilată de linii frânte care urlă de la distanţă cum că în ea s-au băgat o groază de bani.
sunt superstitios - de Intruder la: 28/11/2005 02:40:16
(la: ...daca vrei sa ai noroc.)
deci raspund!

1. daca n-as fi nevoit sa muncesc as dormi pana m-as satura...

2. daca as fi fost un om cu picioarele pe pamant azi as fi avut radacini in loc de degete...

3. cel mai important lucru care nu se cumpara este sanatatea...

4. cand sunt indragostit niciodata nu sunt lucid...

5. cand sunt indragostit mereu ma asez in mijlocul uraganului...

6. as vrea sa mor de o mie de ori fara sa-mi fie frica de vesnicie sau de ziua de maine...

7. n-am inteles niciodata ce caut pe bajbaite, cand nu trebuie decat sa deschid ochii si sa vad ce se afla langa mine...

8. as vrea sa visez doar cand dorm...

9. cel mai frumos lucru pe care l-am facut de dragul cuiva a fost sa-mi inving teama de un compromis...

10. nu pot niciodata sa refuz o femeie frumoasa si dezbracata...

11. cea mai gogonata minciuna a mea a fost atunci cand am tipat lumii-ntregi: ''n-am putut sa fac altfel!''

12. cel mai fericit moment din viata mea a fost atunci cand ea mi-a mai dat o sansa...

13. mananc intotdeauna cu maxima placere tot ce nu-i gatit de mine...

14. nu pot sa sufar oamenii care vor sa para maresali, cand ei nu si-au castigat nici o tresa...

15. prima mea iubire e pastrata bine in colivia inimii...

16. iubeste fara sa privesti inapoi sau inainte daca vrei sa ai noroc in dragoste...

17. as bea mai curand apa din izvoarele Cernei decat un pahar de bere in miez de iulie...

18. mi-am dorit mereu o casuta pe malul marii si n-am avut niciodata...

19. nu stiu ce m-as face daca as inceta sa mai fiu putin copil...

20. sa-mi aduca Mosul si mie mere rosii, latu mi-a facut pofta...:)

Hai, cu placere!
sper acum, sa nu (mai) am ghinioane ca am completat tot si m-am lepadat de uciga-l toaca, doamne apara-ma si pazeste-ma!
:)))

___________________________________
semper idem...
cu ce va hraniti sufletul? - de ancuta morar la: 09/07/2006 21:14:48
(la: Cu ce va hraniti sufletul?)
Da, chiar si sufletul, poate mai mult el are nevoie de hrana! Muzica este o solutie cand esti singur, cand lumea ta se prabuseste incet si nu o poti opri. Muzica este pentru momentele cand esti fericit si acest preaplin nu mai are loc in tine. Muzica este solutia de margine cand vrei sa fugi de tine si te asimilezi cu oricine si oriunde numai sa nu te mai vezi in oglinda virtuala a nedreptatilor care ti s-au facut, a pierderilor,care pentru moment pare irecuperabile. Muzica este balsam universal, ne petrecem cu muzica bunele si relele din viata, ne defineste ca mod de identificare cu cei din jur, ne acopera cand nu vream sa fim cunoscuti cu adevarat.
Cu ce ne mai hranim sufletul, azi, cand pe fiecare ne coplesesc griji si intrebari fara raspunsuri imediate, sau cu raspunsuri care ne sperie?
V-ati intrebat vreodata de ce tot mai multe persoane recurg la acest mod de comunicare impersonal, care este internetul? Oare nu pentru ca isi cauta o hrana pentru suflet?!
Dorim sa ne identificam cu noi insine tot timpul vietii; unii au curajul sa se dezvaluie public, sa afirme ce doresc, ce simt, de ce au nevoie si poate nevoile le sunt recunoscute si satisfacute,pentru simplul motiv ca
tin de natura primara a individului; altii, realizeaza ca pentru a-si hrani sufletul au nevoi speciale, unele privite ca ciudatenii si manifestari maladive de cei din jur si atunci cauta drumuri indirecte acoperiti de masca omului comun care merge la munca si participa la viata sociala etic si doar atat.
Normele impuse de mediu ne incatuseaza inca. Mentalitatile epocilor ne directioneaza inca. Ce ramane de facut? Undeva, cumva trebuie sa fii tu, sa te regasesti si sa-ti oferi un premiu pentru ca existi. Acel premiu este hrana pe care o dam fiecare sufletului nostru.
Nestiuti de nimeni, sau oricum de cei foarte putini care ne accepta neconditionat, cautam insula noastra pierduta unde renastem in interior.
Care este insula fiecaruia? O stie fiecare. Acolo sufletul noastru de dezvolota asemenea unei crisalide si apare un fluture a carui timp de viata este conditionat de terte imprejurari, dar acel zburator este sufletul nostru adevarat, puternic si real in timp si spatiu.
Ce reprezinta covorul frunzelor ruginite de toamna pentru cei mai multi dintre noi? Gunoi, munca, amentarea unei perioade complicate din an.
Pentru un suflet iubitor de natura este frumusetea culorilor, belsug de amintiri din lunile care au trecut, bilant al anilor pentru ca este toamna.
Si fiecare culoare ne alinta cu cromatica ei, ne intareste la gandul ca mai vine o regenerare la primavara.
Ce hrana ieftina pentru suflet si cat de durabila!
Mediul acesta virtual imi hraneste sufletul pentru posibilitatile multiple de a comunica dupa nevoi. Am gasit persoane care simt la fel ca mine, care nu ma judeca. Mi-am satisfacut curiozitati despre care cu greu as fi cerut cuiva parerea de teama ridicolului.
Cand totul parea pierdut, fara sanse am gasit hrana pentru sufletul disperat in rugaciune. Credinta este hrana nobila pentru orice suflet, dar oferita cu daruire si nicidecum ca un exercitiu ritualic.
Ce sa va oferiti sufletului drept hrana?
Orice are nevoie, o floare, un miros de parfum, o culoare, o melodie, o cuvantare biblica, un film, intr-un cuvant, orice, dar oferiti-i ceva care sa-l renasca, sa-l implineasca, sa-l odihneasca.
Comunicati virtual cu amicii, daca asta va doriti si va jenati sa o faceti!
Hraniti-va cu tot ce va face sufletul mai bun, mai indurator, mai aproape de imaginea perfecta care ne-am creat-o fiecare despre noi.
Un viciu de care am scapat - de Alexandros la: 11/07/2006 23:13:24
(la: Sa vorbim despre vicii.)
Am fumat cincisprezece ani. Era una din marile mele placeri. Nu concepeam viata fara aceasta placere. Daca stiam ca tigarile mele sant suficiente in permanenta, aveam un sentiment de siguranta. Cand plecam de acasa nu verificam daca nu mi-am uitat cumva mancarea, cartea preferata, apa deschisa ori lumina aprinsa, ci daca nu mi-am uitat tigarile. Erau o prelunfire a degetelor mele. A buzelor mele. Nu puteam sorbi dintr-un pahar de ceva fara a avea o tigara aprinsa. Nu puteam citi ceva fara o tigara. Nu puteam scrie, nu puteam privi la un film, nu puteam purta o discutie la telefon ori pe viu fara tigara. Ma calma, ma relaxa ma energiza, ma inviora dimineata la prima ora, pentru ca era primul lucru pe care-l faceam la trezire si ma adormea noaptea, fiind ultimul lucru facut inainte de culcare.Eram solidar cu prietena mea tigara de cate ori eram criticat ca fumez in casa, ori intr-un loc nepermis, ca-mi ingalbeneste degetele sau dintii. Preferam sa ies afara decat sa sting tigara. Era imaginea mea, blazonul meu si ma mandream cu marca preferata, crezand ca eu am fost un tip inspirat alegand ce e mai bun din tot ce exista. Aveam impresia ca in aceasta prietenie eu sant cel ce domina si conduce. Le aruncam neglijent pe masa, fara a le pierde insa din vedere, le ofeream amicilor cu generozitate, le stingeam nervos in scrumiera cand ma enervam, sau inspiram cu nesat fumul cand eram satisfacut. Dar am observat ca prietena mea tigara incepe sa ma cam insele. Daca la inceput aveam o conditie fizica perfecta, de sportiv, ajunsesem sa-mi pierd suflul dupa numai cateva zeci de metri de alergare. Nu mai puteam scapa de galbeneala degetelor(si fumam cu filtru nu"nationale") incat tineam tigara intre aratator si gegetul mare, precum cei ce fumeaza"iarba". Incercam toate pastele de dinti, toate solutiile de albire, pentru a scapa de ingalbenirea cauzata de tigari. Umblam cu pachetul de tigari intr-un buzunar si sprayul de gura in celelalt. Hainele miroseau a parfum combinat cu fum. Placerea se dovedea a fi un viciu. Si observam ca nu eram eu cel ce domina in aceasta relatie ci tigara. Noaptea aveam insomnii si fumam doua trei tigari acum, nu una, pana adormeam. Dimineata la trezire binenteles ca aprindeam o tigara. Imi venea sa vomit. O aruncam si dupa un minut aprindeam alta. Reuseam sa scap de starea de greata cam pe la a treia incercare. Cand trageam mai cu pofta fumul in piept, ameteam. Semn ca oxigenul era insuficient in plamanii mei.
Vazand ca se ingroasa gluma am incercat sa renunt la fumat. Chiar din start era o lupta pierduta pentru ca si formularea spunea asta; incerc. Niciodata nu spuneam: ma las, ci doar incerc sa ma las. Mintea mea nu accepta viata fara tigara. Nefumatorii nu pot intelege asta. Aprinsul tigarii nu mai era ca asezatul la masa ori spalatul pe maini, gesturi voluntare ci era ceva necontrolat precum respiratul bataile inimii sau digestia. Ultima palma pe care am primit-o de la pretena mea tigara a fost intr-o dimineata, cand chiar am vomitat. Atunci am stiut cu certitudine ca e cel mai mare dusman al meu si ca nu pot accepta aceasta culme a masochismului.
Mi-am stors creierul gasind macar un singur lucru bun pe care mi l-a adus fumatul. N-am gasit.
Am hotarat sa ma las brusc de tigari incepand de la intai februarie(peste cinci-sase zile).
In tot acest rastimp am fumat asa cum fumam in ultimul timp, mecanic, dar ma gandeam la data de intai cu asa de mare incredere incat mi-am adus subconstientul de partea mea. La data respectiva, dimineata nu am mai aprins nici o tigara. Nu a fost o zi asa de grea cum ma asteptam. Urmatoarea a fost mai grea. Si din ce in ce mai grele cele ce au venit. Nu mi-am aruncat tigarile ci le-am lasat in locurile unde se gaseau tot timpul: In masina, in baie, in dormitor, la serviciu. La inceput am luat-o ca pe o competitie avointei mele cu dependenta de fumat. Numaram zilele si ma mandream cu mine cand constatam ca a mai trecut una si inca una...
Insa era singurul lucru placut. Treceam prin momente enorm de grele. Nu se poate descrie ce simteam. Duceam mana la buzunar instinctiv, ma trezeam cateodata cu bricheta in mana, cautam cu privirea tigarile sau ma opream dintr-o activitate, stiind clar ca ceva lipseste. Ma trezeam noaptea cu o pofta de fumat teribila. Adormeam numarand oi si toate vietuitoarele pamantului. Mi-am autoimpus sa nu recurg la nici o metoda traditionala ci numai la vointa. Nu am apelat la somnifere stiind ca inlocuiesc un rau cu altul. Daca in timp ce eram fumator ma gandeam doar sa-mi fac provizii si restul venea de la sine, inconstient, acum, trei sferturi din ziua mea ma gandeam la tigari. Cel mai rau era cand ma ridicam de la masa. Numai un fumator stie ce inseamna o tigara in acel moment. Dar greu era si dimineata la trezire si seara si cand citeam si cand eram cu familia ori cu colegii fumatori. Am fost de un milion de ori la o fractiune de secunda de a face gestul cu aprinsul tigarii. Nu am crezut ca pot trece peste unele momente si cand ma gandeam ca niciodata in toata viata mea nu voi mai aprinde o tigara mi se parea de neconceput. Traiam o senzatie din coplarie, la vro cinci sase ani, cand mama mi-a spus la un moment dat ca va veni o vreme cand ea nu va mai fi. Am simtit atunci un gol in stomac, primul in viata mea si aceasta senzatie m-a incercat in toate momentele de rascruce ale vietii. Acum mama nu mai e si simt acel gol de cate ori ma gandesc la ea, dar mintea mea a aceptat asta. Si multe pe care am invatat treptat avansand in viata sa le accept. Au trecut 5 zile , zece, treizeci....
Pana la vreo sase luni nu am scapat de tot ce insemna dependenta fizica, dar mai cu seama psihica de fumat. Apoi, cand credeam ca nu mai rezist, tentatia a inceput sa cedeze.
Ma gandeam la fumat din ce in ce mai rar, adormeam mai repede, ma trezeam fara acel gust amar si dupa ce serveam masa inlocuiam tigara cu un fruct sau un suc. Am omis sa spun ca odata cu lasatul de fumat am renuntat total la orice fel de alcool. Nu puteam concepe sa beau o bere fara a aprinde o tigara. Cred ca nici acum nu as reusi sa fac asta. Nu-mi pare rau decat ca a trebuit de atunci sa refuz in unele ocazii un vin vechi sau o bere rece, vara. Am inceput treptat sa inlocuiesc momentele grele in care nu-mi puteam muta mintea de la o tigara, cu unele mici momente de placere si multumire, cand obsergvam ca dintii nu mai sant galbeni, nici degetele, hainele nu mai miros si a trebuit sa renunt la sprayul de gura. Am inceput treptat sa fac miscare si mi-am recapatat conditia fizica. Am inceput sa dorm ca un prunc, de cum ma bag la culcare. Cu banii pe care-i cheltuiam pe tigari acum imi iau un suvenir, o carte , un tablou, imi ofer o excursie...
Incet incet organismul meu a scapat de depententa. Nu mai am nici o problema daca e un fumator langa mine. E interesant ca am unele vise in care fumez si e asa de vie senzatia ca dimineata parca am miros de tigara in gura cand ma trezesc. Acum nici macar nu ma deranjeaza un fumator langa mine (decat in spatii foarte mici, neaerisite) si cateodata chiar ma trezesc inspirand cu placere fumul din jurul meu. Asta dupa cinsprezece ani de la renuntarea la fumat. A fost cel mai mare test de autoverificare a vointei mele, iar de cand am invins acest viciu mi-am putut controla vointa cum nu am reusit niciodata pana atunci.

"omul stie mult mai multe decat intelege" - Alfred Adler
Maan, Rolia si oricine doreste sa citeasca - de Bitterdream la: 23/11/2006 21:40:23
(la: DACA NU AR EXISTA CAFENEAUA.COM)
Am primit asta pe mail. Fara a sustine ca e exceptionala, o postez, pentru ca se potriveste.
P.S. Maan, nu incercam sa te fac sa-mi lauzi cafeaua. Eu oricum o fac pentru oricine doreste. Nu-i bai. Iar halatul e legat cu cordon. Si are si nasturi. Doar sufletul e descheiat. Dar nu e o insistenta invitatie sa te uiti in sufletul meu. :)
___________________________

Cand lucrurile par sa o ia razna si nu-ti mai ajung 24 ore in zi, sa te gandesti la borcanul de maioneza si cele 2 cani de cafea...

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri. Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare de maioneza gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor. Pietricelele au umplut golurile dintre mingile
de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin, iar acestia au fost de acord ca era.

Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan,. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba, iar acestia au raspuns in cor "pliiin"!

Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.

"Acum" a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, "as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi, familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre, si ca daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina."

"Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi, serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte"

"Daca veti incepe cu nisipul," a continuat el "nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele"

"La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine."

"Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, ai grija de sanatatea ta, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip."

Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu- se ce reprezentau cele doua cani de cafea. Profesorul a zambit.

"Ma bucur ca intrebi asta,ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cani de cafea, impreuna cu un prieten."

Impartaseste acest mesaj cuiva drag, eu tocmai am facut-o !
_____________________________________________________

Asta si fac. Imi sunt dragi oamenii....daca mai era nevoie sa spun asta.
:)
______________________
"If it is not right do not do it; if it is not true do not say it." (Marcus Aurelius)
sa arzi pe rugul temerilor tale - de cosmacpan la: 03/06/2007 22:54:55
(la: Muzica mea Simfonicã)
"Muzica mea-i dramaticã, plinã de durere, plinã de lacrimi, plinã de negativism datoritã versurilor ce le scriu acum."

Teama asta bat-o vina.......io cred ca fetele de azi nu se mai sperie asa de usor (si nici inainte nu se speriau ele cu una cu doua) iar copii se intzarca sa mai aibe loc si copii cei mari care au facut copii......da....despre ce vorbeam? a, da, eram la uvertura cand gurmandul s-a refugiat in spatele cortinei......(bine ca n-ai vazut ce-mi tremurau mainile cand trageam de cortina......s-o ridic......si nu e parkinson)
#202646 (raspuns la: #202617) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Noaptea Craciunului - de liaane_69 la: 22/11/2007 20:41:52 Modificat la: 22/11/2007 20:46:58
(la: Enciclopedia Colindelor )
In iesle smerita
In leagan frumos,
Maica fericita
Nascu pe Hristos.

Ingeri vestitori
Coboara din cer,
Vin inchinatori
Pastorii prin ger.

Crai din rasarit,
In ceas sorocit
Zarind o stea lina
- Dara de lumina,-

Dupa ea pornesc,
Ajung si gasesc
Colo'n iesle, jos,
Pe pruncul Hristos.

Si il proslavira
Craii Si'l cinstira.
Darurile lor;
Aur lucitor,
Smirna si tamaie!
Pornesc din Tarie

Serafimi cantand
Slava aducand
In staul smerit
Pruncului iubit

Dar marea minune
Din noaptea cea sfanta
Grai n'o poate spune
Doar ingeri o canta!

Pestera fu plina
De-o lumina lina,
Paiele luceau,
De aur erau!
Iar invelitoare
Raze de la soare
Pruncului iubit
La san adormit:
Blajinul vitel
Veni langa El
Aburi calzi sufland
Pe trupu-l plapand
Si'n loc de cuvinte
Privirea-i cuminte
Mirata nespus,
Zicea lui Isus:
->>Cum de-ai coborat
In staul urat,
Cum de l-ai schimbat
In mandru palat?>>
Luminos si cald?
Maica lui Hristos
Ca un crin frumos,
Sta induiosata.
Copilul dormea
Si prin somn zambea...
Iar ingerii zboara
Si'n cete coboara
Spre staulul sfant
Slava aducand
Nasterii smerite
Maicii fericite!
Z. Apostolescu
#258826 (raspuns la: #258469) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe ultima suta... - de cosmacpan la: 07/07/2009 08:59:17
(la: Traista cu povesti...Xun Zi)
Ajuns in celula, Yao Xun se adanci in sine cautand pacea sufletului zdruncinat si zbuciumat. Chipul tatalui si al fetei iubite se agatau de el cerand drept de viata si judecata. Bucuria si tristetea se amestecau alungandu-se si cautandu-se. Bucurie caci in scurt timp va muri ajungand langa cei dragi lui si tristete caci viata era frumoasa si merita traita pana la capat. Val dupa val, amintirile se loveau de tarm, raspandind parfumul clipelor fericite. Dupa un timp se regasi in timpurile trecute cand ostenea alaturi de batranul calugar in pustiul chinurilor si incercarilor. Abia acum i se ridica valul de pe ochi si stiu ca batranul nu era nimeni altcineva decat Maritul Sangdi Supremul, iar lupanul care-l insotise nu era altul decat Y, dragonul cel bun. Yao Xun ar fi dorit sa poata plange, dar sufletul se impietrise la vederea rautatii si ticalosiei care dusese la moartea celor dragi lui. Cu toata ca stia ca timpul ii este socotit se lasa dus de valul frumoaselor aduceri aminte.
Cu un tremur peste masura peretii temnitei cazura la pamant si in celula isi facu aparitia insusi Maritul care plutea pe o frunza de lotus. Yao Xun se arunca la pamant caci se stia nevrednic sa priveasca desavarsirea Supremului. Acesta se apropie si cu mila netarmurita se apleca si-l ridica de la pamant. Impreuna pornira spre camarile imparatului si cand ajunsera acolo toata curtea era stransa, caci toti simtisera cutremurul palatului si daramarea temnitei. Langa patul imparatului era samberlanul ingrozit si amandoi erau paziti de Dragonul Y care-si luase infatisarea sa. La un semn al Stapanului Lumilor aparu si curteanul batran cu cele doua trupuri ale osanditilor de peste zi.
- Iata ca ziua judecatii a sosit imparate. Fie ca dreptatea sa se arate si sa-ti primesti plata pentru faptele tale.
- Iertare si indurare Iubite Stapane al Lumilor zisera imparatul si samberlanul intr-un glas.
- Ar trebui sa va judec pe fiecare in parte dar cum impreuna ati pus la cale relele va voi judeca impreuna.
La un semn al Batranului, in aer se intrupa o balanta. Pe un taler se aflau doua petale ofilite iar pe celalalt erau ciulini si scaieti din care se prelingeau suvite de sange. Si cu toate ca sangele curgea incontinuu, tot acel taler era mai greu.
- Dupa cum vezi imparate in talerul din dreapta nu prea au apucat sa se adune fapte bune care sa dea greutate pe cand cel din stanga, cu tot sangele care curge neancetat tot greu si plin de fapte rele ramane. Ce pedeapsa meritati?
- Iertare Slavite si Adevarate. Iarta bietele noastre suflete pline de greseli.
- De iertat eu le iert dar trebuie sa se ierte si ele insele. Pentru aceasta trupurile voastre vor pribegi prin tinutul Yudu, cainindu-se si cerandu-si iertare pentru faradelegile savarsite. Iar Y va avea grija de aducerea la indeplinire a judecatii.
Ca un tunet, invaluit in cercuri de lumina, dragonul se ridica disparand vederii curtenilor, tarand trupurile celor doi: imparatul si samberlanul.
- Pentru dreapta ta purtare, batrane curtean, din aceasta clipa vei avea mereu in grija balanta cu care vom cantari faptele celor ce se pregatesc sa treaca pragul.
Batranul curtean se arunca la pamant, primind cu bucurie netarmurita dreapta judecate si rasplata. La un semn al Supremului trupurile se intregira cu capatele lor si din suflarea sa se raspandi duh de viata si traire in cele doua trupuri. Xun Zi si frumoasa Heng Wo se ridicara de la pamant frecandu-si gatul si ochii orbiti de lumina si stralucirea Slavitului.
- Tu Yao Xun va trebui sa te lupti cu vitregia si necunoasterea oemenilor si va trebui sa-ti gasesti o sotie iubitoare, pentru ca tatal tau sa-si bucure batranetile cu nepoti. Fie ca tot ceea ce ai invatat sa stii sa folosesti pentru tot omul.
- Marite si Slavite, iarta indrazneala, dar eu deja mi-am gasit aleasa si jur ca toata viata i-as inchina-o, ramane doar sa ma gaseasca si ea caci nu am curaj sa ridic privirea pana la inaltimea tronului imparatesc.
- Vorbele ce le-ai rosti ma fac sa rosesc si sa-mi pierd cumpatul, dar trebuie sa-ti marturisesc ca sunt la fel ca si tine si inca de acum trei ani mi-am pierdut rangul si tronul, zise frumoasa Heng Wo.
- Amindoi vorbiti vorbe in loc sa cautati susurul molcom al soaptelor de iubire. Din aceasta zi tronul iti apartine dupa merit copila, iar daca in trei luni te aflu fara de sot inseamna ca degeaba m-am increzut in tine zise Maritul Sangdi disparand intr-un abur usor ca o adiere de primavara.
Bucuria de a fi neam prost (cap 4) - de cosmacpan la: 10/06/2010 19:43:53
(la: Povestea anodină şi exasperant de plată a sticlopenului Pricodel)


„S-a făcut iar întuneric” aşa era spus pe undeva şi tocmai când mă pregăteam să-mi iau şutul de onoare odată se face măre o luminăţie de jur împrejur de nici nu credeai că eşti în Fundul Moldovei pe vreme de pană de curent ci te şi vedeai la laso-n vega unde s-o vărsat coşul cu piramide calde, calde, de ziceai că acum îs scoase din cuptior…şi cum stăteam io aşa firitisit şi cu ochii lipiţi (de la lumină) numai ce văz (mai bine zis simţăsc) ca la câteva umbre ce se strâng într-o adunătură şugubeaţă pe lângă voce…(cam aşa cum arătau dovlecii de ni-i spărgeam în cap când ne săturam de fâţâit prin deşertăciunea uliţelor de dincolo)…ei şi numai ce mă spală în ureche vocea groasă şi apăsată a lui Moş Ciuclopenas:
- Măi copchile măi, ai fost ales dintre toţi mocofanii să fii neam prost după ce te scobori dincolo…
- Păi măi tataie, s-o strâns ursitoarele şi pă aici de-mi pune steaua în frunte şi ştampila de os domnesc pă fund?
- Măi copchile, tu să nu glumeşti cu Moşu-tu că amu ţi-o iei…se sborşi din colţul ei de Lelea Tricoptelas
- Da nu glumesc…am întrebat şi io aşa (şi luai cea mai figurantă tăietură de linii şi colţuri) că io dacă vreau să fluier fluier…
- Fluieri pă dracu, Doamne iartă-mă, cum să fluieri mă dacă ai gura tivită…se răţoi, vărsându-şi năduful peste toată adunarea Netricoplena…
…(se lăsă o linişte ce coprindea şi să adâncea peste toate furtunile solare ce sfârâiau ca burdihanul cel plin de fasole făcăluită)
- măi copchile, poţi să râzi cât ăi vrea (da să ştii că nu-i de nici o para chioară lichidul prin care faci tu scuba divind amu, nu-i ca pălinca…)
- da, am înţeles…
- măi, tu să ştii că nu oricine este ales să fie neam prost…asta-i aşa ca o descălecare din neamurile proaste de demult…şi nu oricare poate să acceadă ca să fie neam prost cu diplomă
- da ce vrea ca să fie rangul aista aristocratic?
- Aşa, că bine zici…că doar o să ai şi blazon de neam prost,…da Nuţi bate capul că te inocultăm noi jenetic şi nu se prinde nimerica că te-am ridicat în rang aici la porţile trecerii…da ne era că ni se duce neamul şi ne mor toate neamurile proaste…Nu că nu am fi putut aduce din import dar deja sunt cu ochii pe noi că cică perturbăm şi metisăm „neamurilor proaste din toate colţurile, înmulţiţi-vă” şi au pus popreală la metisare că vor să păstreze rasa pură acolo unde se poate…
- Aha…(dădui io din cap chipurile convingător şi plin de înţelesuri)
- Cum ajungi acolo, nu te apuca să faci tumbe ca să tragi toate focusările pă tine că ne-am ard şi ne trezim cu materialul genetic diluat şi scârbavnic…
- Da să trăieşti, Moş…tai…
- Lăsă măi nu te mai chinui că oricum o să mă uiţi acolo…şi nu-ţi bate capul prea mult că faci bătături
- Da, să…
- Deci ne-am înţeles…neam prost cu ştaif…să nu faci să stricăm materialul jenetic ca să trimetem altă arătare ca să-ţi ia locul…
- Şi am voie ca să dezvălui câte ceva dacă o fi să-mi amintesc pă ici pă colo?
- În nici un caz că am mai păţit necazuri din astea, de au încercat să ne copieze patentul şi mai rău ne-o stricat linia şi blazonul…mucles…că doar ţi-am spus că nu oricine se naşte neam prost aşa ca tine…
Iar s-o rupt prapurii luminii şi o năvălit toată întunericeala peste noi…de am zis că şi de mă pipăi şi tot nu mă găsesc…da am tras aer în piept şi mi-am făcut curaj, că doar nu poate să fie mai rău decât…

Paianjenul - de zaraza sc la: 28/03/2013 07:54:16
(la: Ciclul vietii)
- Cunosti cazuri de fiinte umane care (inainte de a fi fost concepute) au fost intrebate de cineva daca vor sa fie aduse pe lumea asta, sau nu?... Eu nu cunosc.

Mi se pare plauzibil si logic ca tot ceea ce cunoastem sa fie supus unor legitati universale, unei forte inteligente. Aparenta umilinta pe care o vezi tu in unele cazuri este perfect explicabila din punctul meu de vedere si nu numai al meu. Daca "am luat-o razna" ma straduiesc totusi sa imi verific convingerile cu ceilalti.

Si daca exista o aranjare inteligenta in acest univers, ceea ce presupune un plan, acest plan nu poate fi cunoscut (admitand ca totul se petrece asa cum ni se face cunoscut si cum eu si altii avem, prin intuitie si logica, convingerea ca asa este), deoarece daca ar fi cunoscut n-am trai aici convinsi ca "asa este". Cum ar fi sa joci un joc virtual in care sa fii convins ca mori?? Din fericire stim ca e un joc si suntem detasati. Asa si pe pamant, jucam un joc, dar nu stim. Incet-incet ne "desteptam" si iesim din joc, detasandu-ne, pe cat posibil. Convingerile sadite de-a lungul vietii si nu numai, ne ridica serioase piedici ca sa reusim sa fim complet detasati. Nici macar religia nu poate sustine ca stie ce se intampla. Totul este aranjat ca sa ne mentina o stare de adormire atata timp cat este necesar.

In concluzie nu ne intreaba nimeni daca vrem sa venim pe pamant, pur si simplu noi alegem, adica spiritul, care uita aproape tot cand vine pe pamant, inafara de anumite lucruri aranjate anume. Pe parcursul vietii incepem sa constientizam anumite lucruri, in functie de ceea ce a acumulat spiritul pana in acel moment si ma refer mai ales la vietile anterioare. Spiritul alege sa vina pe pamant cu detasare, el stie ca moartea e de fapt intoarcere in lumea de unde el vine, ca ceea ce e pe pamant e un joc cu reguli facute de oameni.

Daca asta ti se pare aiurea, e pana la urma chestie de alegere a fiecaruia. :) Si eu am trait pana la 24 de ani fara sa cred in supranatural... nici acum nu cred, totul e cat se poate de natural. Nu exista "minuni", totul depinde de cat de tare crede cineva in ceva. Nu depinde decat in mica masura de forta inteligenta universala, puterea e in noi, putem sa facem ceva si putem si sa ne inchipuim multe. Noi suntem parte din acea forta, aflati aici pe pamant in anumite conditii limitative de timp si spatiu.

#644228 (raspuns la: #644225) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ziua varfului - de zaraza sc la: 04/11/2014 12:13:32
(la: Cu bicicleta pe Drumul Mătăsii)
http://www.diaconescuradu.com/ziua-varfului

"In ultimele luni am derulat de nenumarate ori in minte filmul zilei respective, si probabil il voi mai face de nenumarate ori si de acum incolo. Pentru ca nu ai cum sa nu te gandesti unde ai gresit, sau care a fost sirul de decizii care te-a adus in situatia in care am ajuns acum. Dar pentru a nu amesteca lucrurile las toate acestea pentru o alta postare din care poate vor avea de invatat ceva si altii, si voi scrie in continuare povestea zilei asa cum s-a petrecut si asa cum am perceput-o atunci.

Noaptea a trecut parca ceva mai greu in anticiparea momentului, mai ales dupa 3 zile cu mult somn si cu putina activitate in tabara 3. Seara a mai fulguit putin, dar atunci cand ies seara tarziu din cort pentru a rezolva mici probleme norii s-au imprastiat, e complet senin iar luna invaluie in lumina muntii din jur. De hidratat sunt bine hidratat in schimb mi s-a luat de mancarea pe care am mancat-o in ultimele doua saptamani si de-abia astept sa revin din nou la civilizatie si sa dau de mancare adevarata. Pentru prima data de cand sunt pe munte am picioarele reci seara si nu reusesc sa le incalzesc pana cand nu mut termosul (care pierde totusi un pic de caldura) la picioare.[...]
In schimb e frig, un frig uscat care pare sa te cuprinda mai ales atunci cand stai pe loc si atunci cand adie vantul. Il ajung din urma pe Jan in sa si de aici inaintam cu spor, am suflu, ma simt bine si sunt plin de incredere pentru provocarea pe care o am in fata. Ca o confirmare, atunci cand ridic capul spre piramida ce se profila neagra si intunecata vad o stea cazatoare cum trece fix pe deasupra ei, moment in care stiu sigur ca totul o sa fie bine. Dorinta spusa in gand atunci a fost, ca de obicei, “sa o scot cu bine pana la capat si sa fiu sanatos”.[...]
Cu putin sub tabara 4 ne intalnim cu ghizii rusi care urcasera cu o zi inainte si care coborau rapeland pe corzile fixe, moment pentru o pauza de ceai, singura pe care am facut-o pana la urma la urcare. Intre timp caldura de dimineata din plastici s-a pierdut si am picioarele reci, la fel cum le-am avut de o multime de ori pana acum. Nu am de unde sa stiu ca e ultima data cand am sa-mi mai simt degetele de la picioare. Fara intepaturi, fara nici un semn, doar cu aceasi senzatie bine-cunoscuta de picioare reci.[...]
Se termina si ultimele rapeluri si ne felicitam din nou caci in comparatie cu ce a fost pana aici, ultima bucata in tabara 3 e o simpla plimbare asa ca ne impleticim obositi pana la corturi. Aici stam de vorba povestind cum a fost ziua pret de o ora si jumatate cu 3 elvetieni care doreau sa urce si ei a doua zi pe varf, si in timpul acesta am aceasi senzatie de picioare calde. Ei ne povestesc ce s-a intamplat cu elicopterul si cum l-au vazut prabusindu-se in fata lor in vreme ce voia sa lase echipament pentru ghizi la 5600 de metri, impreuna cu singurul pilot care era mai antrenat pentru operatiuni de genul acesta. Cand in cele din urma trece soarele pe dupa muchie mi se face frig si e timpul sa intru in cele din urma in cort. Si in timp ce imi dau jos plasticii si sosetele din picioare vad ca senzatia de caldura a fost complet falsa si ca degetele mele nu arata deloc cum trebuie, pielea fiind alba cu picatele roz in anumite locuri. Sunt convins totusi ca nu e decat o degeratura superficiala si ca dupa ce se duc cateva straturi de piele o sa fie totul in regula. Adorm frant si cuprins de griji incercand sa-mi incalzesc picioarele. Maine trebuie sa ajung cat mai repede in tabara de baza."

Image and video hosting by TinyPic
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Mihai - de SB_one la: 24/12/2003 01:11:50
(la: Regele Mihai de PSD)
...eu as zice sa ne fie mila de noi in primul rind.

La o greseala de proiectare unde se rupe un cui, e dat afara un inginer care e facut tzap ispasitor. Greselile de management, unde-si pierd painea mii de oameni sau o tzara, sint datorate -insa-conjuncturilor internatzionale nefavorabile si...nu e nimic de facut.

E hilar sa discutam de revolutzie si de discursurile lui Iliescu. Doar nu ne asteptam sa declare altceva. Un politician si cind spune adevarul minte, spune cineva. el gindeste altfel: mai "profund" si mai intortochiat.(pe scurt, ca o femeie)


Sper ca nu e cineva atit de naiv sa creada ca "ei" se gaseau intiplator la televiziune sau unde mai trebuia.

Una peste alta, nici nu se putea altfel. Stiut este ca au mai fost tot felul de incercari de "scuturare", faptasii fiind prinsi si treaba musamalizata. Totzi(?)speram...dupa care oftam tristi. Si sa stai la locul "potrivit" nu e o chestie la mana oricui. Cine ar fi fost mai indicat? Hai, acum ca sintem totzi cu 14 ani mai desteptzi, sa facem propuneri; nu va ginditzi ca e prea tirziu. Ginditzi-va numai ca "acum e momentul".
Nu am facut politica si nici nu fac( nu ma baga nimeni in seama...desi dupa cite vad ,scriindu-va , as fi avut inclinatzii)

Spune lumea ca "revolutzia" a fost organizata pe de o parte de rusi( era normal, nu?) pe de alta parte de vestici( zicetzi voi citziva); "antrenamente speciale" s-au facut in ungaria( si asta e f. normal, nu-i asa?) Ca doara Toekes-sau cum il cheama pe raspopit- nu a aparut de capul lui pe acolo ca martir!Uitatzi-va ce face acum si punindu-va mintea putzin la lucru...dar nu uitatzi ca vine Craciunul!

Si-n final ptr. noi astia ignorantzi e bine ca s-a miscat roata; noi am ajutat (cred...sau poate intimplarea?) sa se miscte in alta directie decit cea programata.Si uite ca ne putem vedea familiile fara sa ne mai temem de una de alta si sa zicem : aia e tzara noastra!( atentzie insa la accidentele de masina)

Cam asa vad eu.

Si daca tot am ajuns aici hai sa dam mana cu mana si sa facem ceva ptr. ea(RO) Amintitzi-va ce a spus J.F. Kennedy( sper ca l-am scris bine): nu intrebatzi ce face ROmania ptr. voi, intrebatzi-va ce facetzi voi ptr. Romania( acuma, ho: fara sacrificii prostesti. Ginditzi-va intai la viatza voastra. Totul pleaca de la noi incolo)

Am senzatzia ca daca nu ma opresc, balinzesc de tat, asa ca va la aici.

PS(scurt)
Maiestatea sa Regele Mihai, cred ca face ce-i sta in putere sa ridice putzin RO in ochii lumii. Lozina acum e: totul ptr. intrarea in Europa si nu cred ca e rau. E asta un drum gresit?

Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7197 (raspuns la: #7189) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nunta la romani - de cenusareasa la: 05/02/2004 18:19:46
(la: Obiceiuri si traditii..nunta..)
Din pacate nunta (la romani) nu este (nu spun nu mai este pentru ca nu stiu cum era) ceva sentimental (cel putin asa imi imaginez ca ar trebui sa fie) cu incarcatura emotionala din partea mirilor, a parintilor si a prietenilor buni. Cred ca este, sau poate nu de mult timp a devenit o afacere, in care personajele principale fac un scenariu, preconizeaza cu 1,2 luni inainte banii care vor rezulta in urma acestei "intamplari", fac calcule pentru dobanda pe care o vor lua daca pun banii la o banca sau alta........si tot asa pana in "fericita" zi in care are loc evenimentul cand ei sunt deja obositi de calcule, grafice...........si cate altele or mai fi.
Cred ca asta nu e o traditie, dar care tinde (sau poate deja este) sa devina "nunta traditionala romaneasca".

Am scris toate astea pentru ca am auzit o discutie.......de fapt mai multe si toate la fel........dupa nunta nu se vorbeste decat despre cati bani au iesit, cat a dat fam. Cutarescu, cat a costat meniul......si multe multe lucruri care in unele cazuri amarasc personajele care se presupune ca ar trebui sa fie FERICITE.

Daca nu am dreptate, rog a mi se deschide ochii!!!!!!
Multumiri anticipate!
Nu e cu femei, dar ar putea fi! - de Crisa la: 22/02/2004 14:38:17
(la: Femeia)
Sunt inca in pat, si nu-mi pot lua gandul de la tine, de la noaptea trecuta.... mi-as dori atat de mult sa te strivesc la pieptul meu!
In noaptea calda, ai venit la mine pe neasteptate... si ceea ce s-a intamplat a lasat in mine senzatii de neuitat.
Ai aparut de nicaieri si, fara sa-ti fie teama sau rusine, te-am surprins atingand trupul meu gol... mi-ai simtit indiferenta si m-ai muscat fara mila, innebunindu-ma... ne-am zvarcolit toata noaptea intr-un joc nebunesc!
In zori am adormit in sfarsit, obosit...
Astazi, cand m-am trezit, te-am cautat indelung, dar nu te-am mai gasit... cearceafurile cazute de pe pat sunt singurele martore ale noptii trecute.
Pe corp am inca urmele muscaturilor tale, ma ard si nu ma lasa sa te uit...
In noapte asta ma voi preface ca dorm si te voi astepta sa apari din nou... tantzar nenorocit!!!!!
O poezie favorita de-a mea... - de ikoflexer la: 25/03/2004 13:55:16
(la: Cele mai frumoase poezii)
O poezie favorita de-a mea... si puteti si sa o auziti recitata de autor la
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/fatfrumos.html

Fãt-Frumos -- de Adrian Paunescu

Oameni, oameni, fratii mei,
Disperatii, fericitii,
V-ati spãlat de superstitii,
De demoni si dumnezei.

Insã-i nu-i destul folos
Dacã peste tot ce este
V-ati spãlat si de poveste,
L-ati pierdut pe Fãt-Frumos.

Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângerã ca rana,
Unde este Consânzeana,
In ce bolti, pe ce pãmânt?

Mã ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vã e basmul, oameni.
Ce-ati fãcut cu Fãt-Frumos?

Fãt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimãnui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist bãiat.

Mai visati de vreti sã fiti
Fericiti cu capu-n pernã,
Feriti epoca modernã
De rigizi si scofâlciti.

Din prea mult entuziasm
Sã nu spargeti Voronetul,
Dati-i voi mai mare pretul,
Oameni, mai râvniti la basm.

Voi, care aveti copii,
Nu-i lãsati sub gând satanic,
Sã respire sterp, mecanic,
Ca si când nu ar fi.

Doborâti himera jos,
Oameni, reveniti în lume,
Pe umana noastra culme
Regãsiti pe Fãt-Frumos.

Fãt-Frumos si toti ai lui,
Fiincã unde nu-i poveste
Lume nu-i si om nu este
Si, de fapt, nimica nu-i.

El venea la noi pe jos
Si ni l-au rãpit piratii,
Vamesi vigilenti, redati-i
Actele lui Fãt-Frumos.

Dati-i viata înapoi,
Ochii mari, miscarea buzii,
Fãt-Frumosul din iluzii
Si frumos numai prin voi.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: