comentarii

Înveți învățând pe alți


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
of....bine c-am ajuns....zise a patra - de cosmacpan la: 31/03/2007 21:58:26
(la: de ce furi ma?)
Iată o scrisoare către verişoara lui:

“Dragă R.,
iată povestea omului care merge pe sârmă.

A fost odată un om care o viaţă întreagă a încercat să meargă pe sârmă. Şi după multă trudă a reuşit, şi atunci a luat sârma şi a plecat în târg; a legat sârma dintr-o parte într-alta a târgului şi-a început să meargă pe ea, dar sârma era veche şi s-a rupt. Atunci omul căzut a spus:
*O viaţă întreagă înveţi, ca să ajungi ceva, şi când crezi că ai terminat, iar trebuie să înveţi. Uite şi eu acuma, am căzut, mi-am rupt piciorul şi când s-o însănătoşi, iar trebuie să învăţ să merg pe sârmă. Şi dacă mereu înveţi, când te opreşti, tot nimic nu eşti. Şi atunci iţi aduci aminte că ai uitat să fii copil! De ce? Fiindcă învăţai!.*”



zaraza - de amari la: 09/10/2009 02:02:26 Modificat la: 09/10/2009 05:38:33
(la: Herta Muller - Nobel 2009 pentru Literatură)
prefer sa fiu proasta caci pentru mine prostia inseamna o limita peste care nu ai puteri sa treci in schimb a fi jigodie inseamna ca ai o rautate bolnavicioasa astfel incat vezi si atributele bune ale unei persoane tot ca fiind rele.
Ma lasati sa-mi aleg ce sunt doar din cauza ca mi-am exprimat o opinie in legatura cu subiectul ales de scriitoare,mi-am spus parerea despre cei "plecati din si de comunism",ca am afirmat ca are cetatenie germana(nu are dubla cetatenie,la cea romana a renuntat demult),ca am zis ca nu-i romanca mandra de tara si limba ei(a ales sa plece de aici si limba in care gandeste si se exprima,creaza nu e romana)dar isi lanseaza doar tarduceri in tara,ca am redat cuvintele d-nei dintr-un interviu in germana unde spunea ca la 15 ani a invatat romaneste(traducerea nu-i a mea ci a celor de la stiri).
Nu prea vad unde ma contrazic.Nici dv nu ati perceput-o ca fiind romanca trup si suflet.
Daca doar o admiram va eram pe plac?Chiar nu as putea avea si o alta parere diferita de a dumneavoastra?

Citate scrise caci nu am rabdare acum sa caut inregistrarea :

Update. Învăţînd româna în fabrica de tractoare

O scenă povestită de Herta Muller pentru Suplimentul de Cultură despre cum a învăţat romaneste mai bine

Eu am invatat sa vorbesc romaneste abia cind am ajuns la oras, la virsta de 15 ani. La tara, unde am copilarit eu, nu erau decit doi romani: medicul si politistul. Toata lumea vorbea nemteste. Invatatorii de la scoala erau si ei nemti, deci vorbeau o romana invatata doar pentru a putea preda. Cind am ajuns la oras, am inceput sa invat romana din situatiile de toata ziua si abia atunci am invatat cu adevarat limba. Desigur, citisem deja destul ca sa pot intelege felul in care suna o limba, ce imagini poetice, ce metafore sau ce conexiuni de limbaj exista. M-a frapat atunci sa descopar ca limba romana are atitea straturi de exprimare si am fost practic infometata sa o invat. Dupa aceea am avut ghinionul – asa l-am considerat initial – sa ajung la o fabrica de tractoare din Timisoara. Acolo am stat doar printre romani si am descoperit ca, de fapt, a fost un mare noroc sa fiu alaturi de ei. Am ascultat cum vorbesc muncitorii de acolo… Cea mai buna prietena a mea a fost romanca, probabil ca si din cauza apropierii noastre am invatat limba asta de parca ar fi fost a mea.



Dumneavoastra v-ati considera o est-europeana care a reusit?

Da, cred ca s-ar putea spune asta. Cred ca este o conditie generala ca un scriitor sa ramina el insusi si cred ca cea mai mare greseala este ca un scriitor sa incerce sa scrie o literatura care place si vrea sa se acomodeze in mod literar la mediul in care este. Eu cred ca o literatura buna nu cunoaste geografie.


Sigur că m-am schimbat, trebuie să trăiesc şi acolo. Pe de altă parte, dacă n-aş fi plecat, n-aş fi avut atâţia nervi să rezist aici! Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aş înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi.

Te duci in alta tara, trebuie sa vezi cum traiesti, sa te adaptezi si cind vii inapoi nu mai apartii de ceea ce ai parasit. Sint lucruri obiective, fara nostalgii si fara interpretari emotionale. Eu nu regret ca am plecat, dar ma infurie motivul pentru care am plecat. Daca n-as fi plecat, nu mai rezistam pentru ca am fost terminata nervos. Dar nu mai stau aici si daca revin nu am bucurii. Imi revin multe in minte. Multi inca stau unde n-ar mai trebui sa fie. Eu doar as vrea sa-mi vad dosarul si sa mi se explice de ce nu mi se arata.

#488900 (raspuns la: #488898) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
DA!DA! - de Tot Areal la: 01/01/2010 09:49:58
(la: la multi ani)
Ce spune sinaxarul ortodox despre Sf.Vasile":

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.
Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.
Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.
Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.
#511319 (raspuns la: #511317) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pe teritoriu străin - de sami_paris74 la: 24/10/2013 10:11:39 Modificat la: 24/10/2013 10:47:30
(la: Nicu Caramidaru)
Ţiganii îşi ascunseră galbenii disimulaţi în diferite obiecte şi în îmbrăcăminte. Mulţumiră celor trei bulibaşi şi plecară grăbiţi în direcţia oraşului Manheim.
Plecară spre dimineaţă strecurându-se printre hăţişuri. Călătoria lor spre România avea să devină o altă aventură. Libertatea lor îi purta în permanenţă în lumea magnifică a pădurilor, a dealurilor şi al râurilor.
După o perioadă de timp descoperiră o câmpie cochetă, cu iarbă verde, unde te poţi odihni în voie, întreg peisajul sugera paradisul unde au fost creaţi Adam şi Eva.
Printre hăţişuri călătoria până la Mannheim te poartă într-o lume fantastic de frumoasă. Descoperiră arbori giganţi, flori, iarbă verde, unde te poţi odihni în voie. Un peisaj de poveste. Dacă te încumeţi să porneşti printre tufişuri şi copaci vei descoperi caravanele ţiganilor din România. Zidurile vechi, construite din pietre imense, sunt acoperite de buruieni. Printre hăţişuri, drumul e o adevărată aventură: fiecare pas e o victorie, iar fiecare piatră răsărită - o descoperire. Dacă mergi de-a lungul pietrelor ajungi din nou la Rhin. O cetate uriaşă este mai mult de trei sferturi din scufundată, iar dacă apa e limpede o poţi observa cu uşurinţă. În unele locuri, Rhinul s-a retras, iar trunchiurile şi rădăcinile copacilor dezgolite de ape oferă o imagine spectaculoasă. E un ţinut sălbatic. Pe o insulă poţi sta o zi întreagă mai ales că ai ce explora. Fiecare peisaj e unic. Obligatoriu într-o astfel de excursie este căutarea unei soluţii împotriva ţânţarilor. Zona este frecventată de francezi şi nemţi. În fiecare weekend, oamenii dau fuga la pescuit. O parte din bărci sunt furate seara, şi aduse în acelaşi loc dimineaţa, pentru că aici noaptea se poate pescui fără permis , în linişte,doar pescarul şi natura minunată de jur împrejur, iar peisajul este din poveşti de basm. Satisfacţia lor este maximă când pescuiesc cu unelte de pescari profesionişti.Unii ţigani amatori de pescuit, au pus nevestele să fure unelte profesioniste,mulinete pe rulmenţi,ace de bună calitate ,şi chiar momeală.Unele dintre ele au fost prinse ,pentru că au uitat să scoată alarmele de pe obiecte.
-Ia uite fă Aglaio,hasta hare halarme fă ?
-A pă ce fă ,bărbatuto nu a ştiut să te înveţe când te-a trimis la ciordeală ;îi răspunse Ciocolata,nevasta lui Raj.
-Să mă vezi moartă fă ! dacă mă prinde ăştia la furat şi nu-i duc ţiganului sculele pe care mi le-a cerut ,trebuie să mă ucid singură !!!
-Nu se zice aşa fă Aglaio ,bătatear să te bată, de hanalfabeto : se zice « mă sinucid ».
*** - de INSULA ALTUIA la: 21/04/2016 11:11:03
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Doi prieteni se refugiază din cauza ploii într-un bar. Își beau ei berile în liniște, în timp ce privesc pe geam.
– E binevenită ploaia asta pentru pământ, spuse unul dintre ei. Totul va renaște acum.
– Nu mă speria! spune celălalt. Tocmai mi-am înmormântat soacra.
***
Un polițist discută cu un coleg:
– Am observat activitate suspectă, aseară, în campusul din Regie!
– Trafic de droguri?, întreabă celălalt.
– Nu, studenți învățând…
***
Warren Buffet la un interviu e întrebat:
– Care e secretul succesului dumneavoastră?
– Răbdarea, prietene, răbdarea și încă o dată răbdarea.
– Dar eu pot să numesc o mie de activități în care răbdarea nu te ajută nicicum.
– Spre exemplu?
– Hmm… să transporți apă în sită.
– Greșești, pur și simplu trebuie să aștepți iarna.
ionbarb - de zaraza sc la: 08/01/2018 10:41:39
(la: bloggeri, cenzură și tipărituri)
Să învățăm să discernem între informațiile false și cele reale. Să învățăm din cărți, cu metodă, să învățăm cum să citim informația - cu atenție, cu reținere, punându-ne tot felul de întrebări, învățând să deschidem ochii și să gândim cu capul nostru, nu așa cum ar vrea unii să gândim. Informația falsă din toate domeniile e ușor de detectat. Mai greu e să afli adevărul, dar e foarte important să nu punem botul la toate afirmațiile, fie ele vechi de mii de ani sau susținute de știință.

Dar nu trebuie să stai să contemplezi... doar să contempli! Cenzura (ea e de mai multe feluri) e necesară atâta timp cât: adevărul este pus sub obroc; unii fac mizerie în jurul lor, de parcă le place să trăiască în mizerie - își imaginează că asta nu-i afectează- greșit!

nemurire cu religia sau stiinta - de (anonim) la: 06/11/2004 12:19:01
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru Souris.
“de ce crezi ca acea profesoara are o pozitie duplicitara? asa cum bine ai spus ea a informat copiii SI despre teoria creationista.nu crezi ca este un DREPT al lor sa fie informati si sa ALEAGA?? personal iti iei responsabilitatea de a lipsi propriul copil de posibilitatea de a ALEGE? consideri ca e bine sa ia profesorul ori parintele o decizie IN LOCUL acelui om aflat la inceput de drum?”
Te inţeleg, ca nu eşti de acord cu mine, fiind educată, cred eu, de mică în spiritul creştinismului. Spune-mi sincer, cand parintii iti povesteau despre Dumnezeu si iti expuneau miturile crestine, ei ti-au spus ca exista si teorii care neaga aceste mituri ? Nu prea cred, ca ti-au spus, oferindu-ti “sansa” de a alege, cand inca nici nu erai in stare sa alegi. Cu alte cuvinte, te-au indoctrinat, fără să-ţi ofere alte şanse. La fel, cred eu, procedează şi părinţii creştini de astăzi, încălcând grosolan drepturile copilului la informare, pentru care tu pledezi cu ardoare. Cât despre învăţătoare, ea le predă copiilor biologia, nu religia, de aceea trebuie să le expună punctul de vedere ŞTIINŢIFIC
şi nu povestea despre facerea lui Adam din lut. Dacă ar exista o “teorie” creaţionistă ştiinşifică, ea ar trebui expusă ştiinţific, nu sub chip de poveste, dar o asemenea teorie NU EXISTĂ. Acest lucru l-a afirmat aici pe site şi domnul care semnează Ueit, care i-a rugat pe adepţii acestei “teorii” să indice măcar o revistă serioasă de specialitate, care ar fi publicat vre-un articol despre această “teorie”, bazat pe această “teorie”. Nimeni nu a răspuns la aceasta, pentru că nu au ce să răspundă. Cât despre predarea religiei în şcoală, cred că aceasta este o încălcare a drepturilor copilului – copilul are dreptul la informare, dar nu la dezinformare. La vârsta, când el nu poate nici alege, nici, cu atat mai mult, a lua decizii.
“ASTAZI sa invoci faptul ca religia obstaculeaza progresul stiintific e ceva depasit. “
Oare? Am auzit cu urechile mele un popă, care spunea la modul serios, că “televizorul este ochiul dracului”. Mai mult decât serios – era aproape înfuriat. Crezi că e unicul? La fel se vorbea şi despre radiou, despre cinematograf şi alte invenţii ale spiritului uman, la fel era blestemat si afurisit teatrul, în timpuri ceva mai vechi. La fel, preoţii afurisesc pe furiş calculatoarele şi Internetul. De ce oare biserica ocupă mereu o poziţie critică faţă de tot ce este nou, faţă de tot ce îi poate aduce omului un plus de informaţie, de comfort, de distracţie, de bucurie? Pentru că lumea “este o vale a plângerii” şi trebuie să rămână astfel în continuare? Sau pentru că e cointeresată să ţină omenirea în patul lui Procrust al superstiţiilor creştine?
“admitand,asa cum am facut-o,faptul ca biserica a gresit in urma cu cateva veacuri eu ma intreb cu cate zeci sau sute de ani am fi fost acum mai avansati daca ea ar fi fost mai maleabila?si unde ne-am situa acum? “
Nu ştiu, ce ar fi fost, dacă biserica ar fi fost mai maleabilă. Nimeni nu poate şti, căci este o experienţă care nu a fost realizată. Dar ar fi continuat să trăiască şi ar fi murit de moarte bună savanţi, filosofi, artişti cu gândire lucidă, cu talente şi aptitudini extraordinare, care ar fi continuat să cugete şi să creeze până la adânci bătrâneţe. Am fi avut, poate, acces la comorile bibliotecii din Alexandria şi la monumente istorice nepreţuite, care au fost distruse cu barbarie.
“personal nu am renuntat nici la frigider, si nici nu am de gand ,ba chiar mi-am luat si calculator :) dar nu cred ca de cand am frigider sau calculator am mai adaugat o centima in plus la rabdarea fata de oameni,toleranta si (nu vreau sa sune a "fudulie" ,cum spuneai) putina dragoste ce o am fata de semeni”
Te felicit pentru calculator, este o fereastră către omenire. Într-adevăr, menirea calculatorului este alta, dar având posibilitatea să discuţi cu mai multă lume, să asimilezi mai multă informaţie, s-ar putea întâmpla să mai înveţi câte ceva, chiar în materie de comunicare, de toleranţă şi – de ce nu – ţi-ar adăoga şi ceva dragoste de oameni, cunoscându-i mai bine. Ar fi minunat! :) Nu ştiu ce meserie ai, că te face să te îndoieşti de neamul omenesc, eu una sunt optimistă, chiar dacă mă amărăsc uneori, contemplându-i. Principalul e să nu generalizezi. Viciile urlă, iar virtuţile vorbesc în şoaptă. De aceea observăm în primul rând viciile, şi abia pe urmă virtuţile.
Ai mai vorbit şi depre paradisul pe Pământ, unde toţi sunt tineri, fără riduri, fără boli, voioşi şi fericiţi, care ar fi un ideal pentru noi, indiferent dacă ni-l oferă religia sau ştiinţa. Uite că acesta poate fi un ideal doar pentru naivi, căci este imposibil, este o utopie. Omul este muritor, deoarece organismul uman se uzează, inclusiv creierul – “locaşul sufletului”. Probabil, ştiinţa va reuşi să “împingă” bariera morţii cu 100, poate chiar cu 200 de ani, dar nu o va putea nimici. Bine, şi dacă este imposibil, să ne mulţumim cu ce avem şi să ne străduim să facem din viaţa noastră o capodoperă, fiecare pe măsura talentelor şi aptitudinilor sale.
Cele bune, şoricelule!

Adela


#27929 (raspuns la: #27701) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
A se face diferenţa între r - de Simeon Dascalul la: 11/11/2004 16:19:07
(la: Cum si in ce fel definiti lasitatea?)
A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.


Incongruenţa şi analiza critică - de Simeon Dascalul la: 29/11/2004 09:38:09
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Nu vreau să mă leg de concepte prea subtile cum ar fi analiza critică a mediului, fiindcă nu-mi închipui ce poate fi aia. Probabil selecţia ce o facem noi la facultă: „la cursul ăsta nu-nvăţăm, că oricum n-are cum să folosească mai târziu”.

Dar nu neg că de cele mai multe ori şcoala-i paralelă cu „mediul real”. Nu se pune problema utilităţii, la ce-mi folosesc toate tâmpeniile astea. Şcoala-i şcoală, e ceva sacru şi care nu poate fi comentat. Îţi formează, vezi doamne, „capacitatea de învăţare”. Adică o cantitate imensă de cunoştinţe inutile îţi traversează creierul în scop modelator. Şi când îţi cauţi de lucru bineînţeles că trebuie să înveţi de la zero limbajul sau programele de-acolo. De altfel e cam vulgar să ceri să înveţi în facultate ce vei lucra mai târziu. Şcoala nu-ţi di mură-n gură, îţi antrenează numai mintea.
În liceu am avut un schimb de experienţă cu italienii, ocazie cu care ne-am plimbat la Torino noi şi profii. Partenerii noştri făceau numai în clasa a doişpea ecuaţiile de gradul doi de care noi ne bucurasem într-a noua. Profii erau tare mândri că ce deştepţi suntem noi şi ce proşti îs ăia. Mă gândeam ce mult ne vor folosi ecuaţiile în câţiva ani când mulţi dintre noi vor servi pe la mese, vor spăla vasele şi vor săpa pe câmpurile proştilor.
#30106 (raspuns la: #29992) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Simeoane - de rac la: 19/10/2005 11:43:08
(la: Ce facultati se cauta?)
Aş comenta şi eu ceea ce scrii tu, dar şi Daniel.
Eu zic că sunt doua aspecte:
- o dată sunt cei care îşi fac meseria pentru care s-au pregătit, dar s-au orientat în sensul că locul de muncă în care au ajuns le oferă condiţii excepţionale; cei mai mulţi dintre aceştia nu sunt dintre vârfuri, sunt cei care au terminat cu 7 sau 8, care, eventual au avut şi o groază de restanţe, dar care au avut simţ practic deosebit, ...talent, poate şi noroc;
- apoi sunt cei care fac altceva decât au învăţat în facultate, urmare reorientării făcute la un moment dat; în cazul lui Daniel, nici nu e aşa departe de ... inginerie, să zicem, căci la facultate am făcut şi un curs de programare, plus că întocmirea proiectelor a necesitat lucrul cu calculatorul, deci... o înrudire există; dar ce ziceţi de inginerii care lucrează în presă, în asigurări, în publicitate... Eu cunosc foarte multe cazuri! Cam în toate situaţiile, oamenii sunt realizaţi..., chiar mai buni decât cei ce au făcut specialitate. Nu glumesc.

Părerea mea este că o facultate îţi oferă, de fapt, baza pe care să aşezi meseria ce o înveţi mai apoi. Chiar şi pentru cel ce face meseria pe care a învăţat-o la şcoală. Ce, eu am devenit inginer constructor când am terminat facultatea? Nu. Abia după nişte ani am prins câte ceva din taine. Experienţa contează foarte mult şi trebuie să treci prin multe situaţii şi posturi (cu accent pe u) ca să înţelegi şi să stăpâneşti lucrurile, ca să "vezi" fenomenul.
Personal, recunosc că încă mai am de învăţat.
#79848 (raspuns la: #79592) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred că până şi Bogdan merită să i se facă dreptate - de Lady Allia la: 14/11/2005 17:50:03
(la: Romanitza Iovan...legitima aparare ?!)
Da...uite că până la urmă nu m-am putut abţine să nu scriu, deşi mi-am promis să nu o fac pentru că ştiu că o să-mi ridic "iovaniştii" în cap, dar asta este. Consider că atunci când lupţi pentru o idee în care crezi nu stai să te ascunzi de teama de reproşuri ci ţi-o asumi şi pledezi pentru ea.
Înainte de a da argumente vreau să spun ceva din punctul de vedere al unei surori. Sunt soră a doi băieţi minunaţi şi dacă unul dintre ei ar fi păţit aşa ceva...vă asigur că eu în locul Mihaelei aş fi fost un monstru pentru acest Iovan, pe care eu nu îl voi numi "domn" niciodată. Cred că nu ar mai fi putut în viaţa lui să pună mâna pe o armă, iar dacă ar fi facut-o nu ar mai fi avut cu ce trage că i-aş fi tăiat mâinile. Vă pare inuman ce scriu...probabil, dar este uşor să comentezi scuzele lamentabile a familie Iovan fără să priveşti măcar o dată în sufletul acelei femei care aşa cum a putut şi-a crescut fratele.
Ştiţi ce greu este să creşti un om şi să îşi ia altcineva dreptul să îl omoare? Fratele meu mijlociu la vârta de 8 ani a fost lovit la şcoală în cap cu o minge de baschet şi a făcut comoţie cerebrală. A stat 4 luni în spital şi a învăţat să umble din nou...nu mai avea echilibru, nu mai aude bine de atunci. are migrene foarte des,..., iar eu eram neputincioasă. Nu puteam decât să îl ajut alături de familia noastră să înveţe din nou să umble, să înveţe din nou să aibă încredere în copii, să înveţe să nu mai spună mereu: "nu merg jos că dacă merg poate acuma o să chiar mor". Şi să vă mai spun ceva...când am mers la şcoală să ne interesăm cine a fost am aflat că nu ni se spune pentru că este persoană influentă şi şcoala nu dorea probleme. Nici măcar bunul simţ să dea un telefon să vadă dacă fratele meu nu a murit (a fost la 5 minute de moarte) nu au avut părinţii acelui viitor Iovan! Nu i-am dat în judecată pentru că ne-a interesat mai mult ca fratele meu să îşi revină, iar pentru asta trebuia ca toată afecţiunea, atenţia şi timpul liber să i se acorde lui.
Apoi...ştiţi cum este să trăieşti într-o familie unde din cauza serviciului părinţii sunt mereu plecaţi, mereu prea ocupaţi să facă rost de bani, iar fraţii rămân să se crească şi să se educe unul pe altul? Ştiti ce înseamnă să te trezeşti noaptea urlând că ai visat că frăţiorul mai mic s-a suit pe balustrada de la balcon şi a căzut şi a murit??? Şi era doar un vis domnilor !!!
Să ştiţi că sunt o persoană realizată aproape pe toate planurile, am firma mea pentru că m-am săturat să lucrez pentru alţii care nu ştiu decât să exploateze şi să te trateze ca pe o cârpă în loc să îţi vadă valoarea intelectuală, valoarea ca persoană, valoarea ca şi angajat. Am intrat imediat după liceu fără nici o pregătire suplimentară la facultatea de drept şi am intrat la fără plată, iar în anul 3 am renunţat pentru că m-am săturat de ipocrizie, minciună, furt pe faţă şi oameni jegmăniţi pentru că vor dreptate. Momentan fac o facultate unde nu am lipsit la nici un curs, la nici un seminar, am obţinut o bursă de studii în Paris...într-un cuvânt îmi place ce fac.
Am scris toate acestea pentru că vreau să se ştie că nu sunt o persoană care scrie în necunoştinţă de cauză şi care ştie ce înseamnă să munceşti pentru banii şi pâinea ta.
Până în prezent am semnat zeci de petiţii pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună, pentru ca mamele să aibă anumite drepturi, pentru ca bătrânii să nu mai ajungă să doarmă şi să mănânce prin tomberoane, pentru ca acei copii care nu ştiu ce îi aşteaptă după ce se nasc să se nască cu nişte drepturi. Toate acestea le fac pentru că îmi place să lupt pentru cauzele în care cred, pentru că m-am săturat de atâta "indolenţă sufletească" şi lipsă de acţiune a oamenilor şi pentru că vreau ca viitorii mei copii să trăiască mai bine, vreau să ştie că mama lor chiar dacă poate nu a reuşit să schimbe ceva, MĂCAR a încercat.
Am scris acestea deoarece vreau să spun că eu nu vreau ca copii mei să trăiască într-o societate care pune în mână arme oamenilor, înainte de a da legi sociale pentru ca hoţia să se reducă, pentru ca unii copii să aibă măcar şansa să aleagă între şcoală şi o viaţă ştearsă, pentru ca să nu mai existe atâţia copii fără nici o şansă, care să fie stigmaţi înainte de a se naşte.
Toată lumea condamnă hoţia...este foarte simplu. cel mai simplu este să tragi concluzia înainte de a cerceta cauzele.
Probabil mulţi spun că sunt utopică.., nu, nu sunt! Cum aş putea fi utopică într-o lume unde copii sunt aruncaţi fără regrete în tomberoane ca şi nişte pachete goale care nu au nimic de dat sau spus, ca şi când nu ar fi nişte suflete care să merite o şansă!?
Cum aş putea fi utopică într-o ţară unde oamenii preferă să ia şuturi în fund mereu de la cei care ne reprezintă...fără să tragă semnalul de alarmă, fără să ia atitudine...din contră...suntem serviţi cu "rahat" (scuzaţi expresia) pe tăvi de aur, iar noi după ce îl mâncăm mai zicem şi "mulţumesc"!!!
Cum să fiu utopică când românii sunt obişnuiţi mereu să arunce în faţă cuvinte grele şi doar apoi ajung să cugete la ceea ce au zis?s
Cum să fiu utopică când în ţara asta mereu se caută ţapi ispaşitori, iar oamenii sunt hăituiţi de taxe şi impozite fără să aibă drepturi reale pentru a supravieţui!?
Cum să fiu utopică când există atâţia copii abandonaţi care ne cerşesc măcar o privire, iar noi cântam melodii cu "iubiţi şi câinii vagabonţi" şi în ochii lor nici măcar nu ne uităm să le ştergem lacrimile!?
Cum să fiu utopică când sute, mii de bătrani sunt daţi afară din case pentru că nu îşi mai pot plăti cheltuielile după ce majoritatea din ei au muncit o viaţă întreaga pentru o pensie de nimic!?
Cum să fiu utopică când bogaţia şi luxul ne zâmbeşte pe la televizoare, când pentru ei legea nu există, când pentru ei crima este o normalitate, iar ţara moare de molima sărăciei, injustiţiei, a lipsei de cultură şi educaţie ... să nu mai vorbim de cea a nedreptăţii!?
Cum să fiu utopică când dacă vrei să rămâi în ţara asta pentru că o iubeşti şi chiar vrei să faci ceva pentru ea, pentru tine...statul român nu te ajută cu nimic, ba mai mult, iţi râde în faţă şi îţi dă la poveri de nu le poţi duce!?
Cum să fiu utopică când... am citit şi am auzit atâtea persoane care au spus despre Bogdan Iancu că e "hoţ", "tâlhar", etc...că şi ei dacă ar fi fost in locul lui Iovan l-ar fi omorât!?
Cum să fiu utopică când mi-e deja silă de cei care vorbesc de crimă ca şi de ceva normal...ca şi când noi oamenii am fi cu pedeapsa supremă, ca şi când noi am fi cu judecatul sufletelor, ca şi când noi am fi cei care sa hotărâm dacă cineva MERITĂ sau NU MERITĂ să trăiască !!!!
...Eu sunt de-a dreptul mâhnită şi tristă că într-o zi voi avea copii care să trăiască printre astfel de oameni, care uită regulile de bază: nu judeca, nu dori moartea altuia, nu fi rău, nu fura, nu ucide...da...ce vor avea de învăţat copii mei dintr-o astfel de societate???? CE???
Oameni buni înainte de a judeca pe cineva de ce fură...mai bine puneţi-vă în locul a zeci de mii de români care din cauză că îşi văd copii murind de foame sunt nevoiţi să înşele, să mintă, să fure...gândiţi-vă ce aţi face voi dacă copii voştri v-ar spune că nu au mâncare, iar angajatorul v-ar ţine pe posturi de probă cu săptămânile, cu lunile şi nu v-ar plăti, nu v-ar face o carte de muncă sau mai rău...nici nu s-ar osteni cineva să vă dea această şansă măcar.
Acuma imi veţi da replica...că încurajez hoţia...ce patetic ar suna şi îmi vine să şi zâmbesc..., nu o încurajez ci am luciditatea de a vedea cauzele nu efectele.
Câţi oare dintre cei care condamnă ştiu câţi oameni nu au nici măcar şansa unui loc de muncă, ce să mai vorbim de reabilitarea la locul de muncă sau în societate a unui fost condamnat?!
De obicei oamenii judecă, clasează şi uită să dea şanse, dar ştiu să se bucure ca şi copii când spun: "Vezi, am avut dreptate! Ăla iarăşi a juns după gratii!"...cum să nu ajungă când în afara altor persoane de teapa lor ceilalţi nu le dau şanse???
Oamenii au impresia că ei le ştiu pe toate, iar ceilalţi sunt doar.."restul", da..si astfel acest "restul" care poate din diverse motive au facut o greşeală în viaţă nu mai au nici măcar şansa unei reabilitări umane, ce să mai vorbim de altfel de reabilitări? Parcă am fi D-zeu şi îi judecăm şi îi stigmăm pe veci cu neâncredere şi lipsă de respect.
Înainte de a judeca atât de aspru pe alţii eu spun ca fiecare să se gândească ce au făcut pentru ca această societate să fie mai bună? Câţi copii părăsiţi au ajutat, câţi cerşetori au luat acasă măcar o dată sa le dea o ciorbă caldă, de câte ori au cerut o viaţă mai bună, legi sociale pentru cei care oricum nu beneficiază de nimic?
Avem o ţară care deja este bolnavă de sărăcie, de cerşetori, de copii abandonaţi, de bătrâni fără case, de tineri fără şanse, de legi neaplicate obiectiv, de corupţie...oare nici măcar bunul simţ, valorile primordiale din Biblie şi spiritul curat nu ne-a mai rămas?
Oare chiar atât de răi să fim, încât să ne proclamăm popor creştin, dar defapt majoritatea sunt nişte criminali în haine de "pioşi"?

Sunt de părere ca hoţii, tâlharii,infractorii în general...să fie prinşi, să fie pedepsiţi prin metodele legale care stau la dispoziţia oricărui stat de drept, dar sunt total împotriva CRIMEI.
Sunt de acord să ne fie teama şi să fim suspiciosi cu un recidivist, dar nu sunt de acord să nu i se dea şansa unei reabilitari şi să fie tratat tot restul vieţii ca un infractor. Asta ne face la fel de vinovaţi de viitoarele lui acţiuni imorale ca şi pe el !!!
Sunt de acord că se întamplă ca atunci când dă cineva buzna peste noi în casă să încercăm să ne apăram fiinţele dragi, dar nu sunt de acord ca prima chestie care îmi trece prin minte să fie..."îl omor", asta mă transformă într-un criminal care premeditează.
Nu ştiu ce să mai spun...pentru că sunt plină de dezgust şi am obosit să văd atâta răutate în oameni, dar ceea ce i s-a întamplat lui Bogdan este regretabil şi sunt în totalitate de acord cu poziţia surorii sale Mihaela, pe care eu o imbratisez cu mare drag şi respect,îi doresc să aibă în viitor parte de multă fericire şi îî doresc ca D-zeu să îi dea puterea să treacă peste toate acestea şi să poată să îşi plângă fratele în linişte
Acuma oameni buni...dacă Bogdan hoţ, tâlhar, şi ce ştiu eu cum a mai fost numit...eu cred că D-zeu l-a judecat deja şi a hotărât dacă a fost un om bun sau rău, dacă meritat iertat sau nu , dar pentru acest Iovan ... mie personal mi-e milă şi chiar dacă într-un fel îi port pică în sufletul meu, m-am rugat pentru el, m-am rugat să îi dea D+zeu tăria să se uite în sufletul lui şi să ia decizia corectă.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
of şcoala - de Kon Stantin la: 14/12/2005 15:28:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Încep cu o mică corecţie pentruYuki: eleva de la Şcoala Centrală nu a fost, din fericire, omorâtă.
Este pentru prima oară când am avut răbdarea şi curiozitatea de a citi toate mesajele unei conferinţe. Recunosc sincer că nu ştiu ce aş mai putea spune interesant faţă de ceea ce s-a spus.
M-am luptat şi eu timp de patru ani cu morile de vânt din sistemul de învăţământ românesc şi de aceea îi admir sincer pe acei frumoşi nebuni care cred că învăţământul din România mai poate fi menţinut la un nivel educaţional acceptabil.
Vina pentru comportamentul „straniu” al elevilor, în opinia mea, o poartă societatea. Majoritatea părinţilor au un venit din salariu mult prea mic şi caută să găsească diverse soluţii de „rotunjire” a acestuia, timpul rămas liber fiind insuficient pentru a se ocupa cu adevărat de educaţia copiilor. Mulţi părinţi consideră că dacă şi-au lăsat copilul 10-12 ore la grădiniţă nu mai este necesar ca ei să se mai joace cu aceştia, să mai repete ori să înveţe o poezie, un joc nou etc.. Există cadre didactice (din păcate tot mai multe) care se gândesc mai mult la salariu şi mai puţin la inactivitatea şi ineficienţa lor la catedră. Mulţi profesori ar trebui să se retragă onorabil de la catedră, fiind demult „depăşiţi” (un exemplu concludent fiind doamna profesoară de la Constanţa, eroina mai multor filmuleţe „educative” cu tema „Cum poţi umili pe cineva!”).
Maan spunea că „televiziunea nu are rol educativ!”. GREŞIT. Un film difuzat la ora 20 cu un cerc în interiorul căruia se găseşte cifra 12 şi explicat în prefaţa filmului printr-un text şi o voce “ genul filmului:DRAMĂ; filmul poate conţine scene … şi … ; film INTERZIS copiilor sub 12 ani” nu are nici un efect asupra copiilor? O emisiune gen “ciao darwin" (nu se mai difuzează deci se poate, intenţionat scris cu litere mici) care promovează incultura, lipsa bunului simţ, câştigul material pe sistemul „ cu cât eşti mai prost (sau te prefaci mai bine că eşti prost) cu atât câştigi mai mult” etc. şi difuzat FĂRĂ INTERDICŢIE DE VIZIONARE nu au nici un efect asupra dezvoltării copiilor şi adolescenţilor? "ProTv-Ştirile de la ora 5"-şi cu aceasta cred că am spus tot despre posibilităţile de educaţie ale televiziunii. Şi exemplele legate de televiziune pot continua. Am să mai dau doar un exemplu: anul de graţie 2003, locul cancelaria unei şcoli generale, un profesor de limba şi literatura română îşi întreabă foarte mirat colegii dacă în România emite un post numit TVR Cultural. Nu avea nici o vină. Pur şi simplu cei care asigurau serviciul de televiziune prin cablu refuzau să-l introducă pe motiv „nu se cere şi nu are audienţă” (este un răspuns oficial cu antetul firmei în cauză). Cum pot profesorii să evite vizionarea de către elevi a unor astfel de emisiuni? Dar părinţii care aleargă zi-lumină pentru a le putea asigura copiilor lor minimul de trai necesar? Oare aici nu este datoria societăţii civile, a celor care fac "reiting" (cu scuzele de rigoare n-am nici cea mai vagă idee privind grafia acestui cuvânt) să cenzureze un pic aceste emisiuni?
Am să vă mai reţin atenţia cu câteva întâmplări din scurta mea carieră la catedră (de care sincer mi-e dor):
„Un învăţător îşi întrebă un elev:
- Pârlea, de ce mai vii tu la şcoală dacă ... învăţătorul nu termină de formulat întrebarea pentru că elevul i-a răspuns deja
- Pentru ca mama şi tata să poată să bea liniştiţi câteva ceasuri fără a-mi purta mie de grijă.” (elevul era unul foarte isteţ. Din păcate a îngroşat rândul celor neşcolarizaţi)
„Elev care în clasa a VII-a obţine o menţiune la o olimpiadă şcolară – faza pe judeţ, este la sfârşitul semestrului I, clasa a VIII-a, în situaţie de corigenţă la mai multe discipline, inclusiv la cea la care a obţinut menţiune la olimpiadă. Întrebat de dirigintă de ce nu mai învaţă a răspuns sec: după olimpiadă mama mi-a spus că ea nu are bani să mă dea mai departe şi cu sau fără diplomă de opt clase tot la coada vacii voi rămâne.”
Yuki ne întreba de măsurile ce trebuie luate pentru ca evenimente ca cel de la Şcoala Centrală din Bucureşti să nu se mai repete. E greu de spus odată ce situaţia a fost oarecum scăpată de sub control. Introducerea uniformelor şi accesul în şcoli să se facă doar pe bază de legitimaţie ar fi două dintre ele. Apoi acel „serviciu pe şcoală” făcut de elevi să fie înlocuit de „serviciul obligatoriu” al unor oameni competenţi şi pregătiţi în acest sens. O altă măsură ar fi retragerea onorabilă (şi forţat dacă cei în cauză nu se simt) din învăţământ a cadrelor didactice care confundă şcoala cu „birtul din colţ”, care „predau” citind în faţa elevilor din cărţile scrise şi publicate de alţii, pentru care elevii sunt doar nişte „saci de box” etc. Dar cea mai importantă măsură este una de natură politică: în fapte şi nu în vorbe demagogice şi politicianiste ÎNVĂŢĂMÂNTUL (alături de SĂNĂTATE şi CULTURĂ) – PRIORITATE NAŢIONALĂ cu tot ce decurge de aici.
ca dupa weekend - de cristinusha la: 10/04/2006 19:46:41
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
Acest text este un pamflet ºi trebuie tratat ca atare
Mândria de a fi inginer


A trecut ceva vreme de când un tip care-ºi extrage inspiraþia ºi verva din plicul cu praf alb, rãspunzând totodatã la numele de "Gheorghe. Andrei Gheorghe", declara cã inginerii nu pot fi consideraþi intelectuali. Suficientã vreme pentru a mã calma. Din pãcate, un recent articol de presã (când am sã gãsesc referinþa am sã o trec în aceastã parantezã) separã iar intelectualii de ingineri, cu precizia unei lopeþi tâind o brazdã într-o groapã de bãlegar. Autorii articolului spun, nici mai mult nici mai puþin, cã PSD este un partid al inginerilor, pe când bravele noastre forþe de dreapta ar fi predominant umaniste (cât pot fi de umaniºti avocaþii). Mã rog, afirmaþia nu e atât de jignitoare pe cât este de falsã. Ce m-a enervat însã este cã în articol au fost grupate câteva pãreri ale unor persoane suficient de cunoscute, niciunul având legãturã cu profesia de inginer, care încercau sã explice aceastã polarizare. Printre platitudini specific umaniste, s-a ridicat la suprafaþã (de fapt s-a ridicat mirosul) o caracterizare emisã de balena societãþii civile româneºti, Alina Muget Pipi-Pipi. O definiþie concisã, emisã, probabil, între douã cotlete de porc: inginerii sunt tehnicienii lui Ceauºescu. Sau cam aºa ceva.

Deci inginerii nu sunt intelectuali, inginerii sunt PSD-iºti, pentru cã de fapt ei sunt tehnicienii lui Ceauºescu. În mod normal, aici ar trebui sã bag o tiradã asupra utilitãþii inginerului în societate, sã-i sugerez doamnei Pipi-pipi sã renunþe la computerul pe care îºi scrie emanaþiile (nu sunt sigur cã foloseºte aºa ceva, totuºi), sau sã-i sugerez cã ar fi cu vreo douã sute de kilograme mai slabã dacã ar merge pe jos în loc sã foloseascã maºini sau alte mijloace de transport, sau cã în lipsa inginerilor ea ar trebui sã stea afarã în frig, neîncãpând pe gura peºterii... Dar nu vreau sã spun aceste lucruri, pentru cã sunt prea simþit. În schimb, voi încerca sã explic hoardei umaniste ce creaturã este inginerul.

Sã începem cu începutul...

ªcoala generalã ºi liceul

Foarte rar inginerul strãluceºte la învãþãturã, nu pentru cã nu ar avea materie cenuºie deasupra gâtului, ci pentru cã nu suportã sã înveþe pe de rost texte ºi comentarii la limba românã, sau nume ºi ani la istorie. Asta nu înseamnã cã urãºte materiile respective - poate citi cu plãcere o carte, doar cã îl enerveazã noþiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru cã inginerul nu e tâmpit. Totuºi, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (ºtiinþa chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesitã matematicã, aºa cã nu are de ales ºi o va învãþa. Deºi nu va avea mediile cele mai mari din clasã, viitorul inginer va avea satisfacþia cã el este posesorul unor cunoºtinþe ºi abilitãþi pe care colegii lui le vãd inaccesibile, ºi în acelaºi timp poate sã-ºi spunã liniºtit cã nu ar fi o mare problemã pentru el sã exceleze la celelalte materii, doar cã nu vrea. El e cool.

Facultatea

Inginerul nu se streseazã foarte mult în facultate... deºi are de mers la laboratoare ºi are de fãcut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul ºi cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va gãsi întotdeauna timp pentru distracþie, socializare, sau pur ºi simplu pentru stat degeaba. Pe când studenþii celorlalte facultãþi sunt lipsiþi de griji ca pasãrea cerului, sau copleºiþi de griji ca un animal ierbivor, viitorul inginer este echivalentul studenþesc al animalului de pradã: 90% din timp doarme ºi se joacã, dar în restul de 10% reuºeºte sã mobilizeze o impresionantã energie în scopul finalizãrii unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu conteazã pentru el, cu suficientã cafea sau Coca Cola la dispoziþie. Dupã ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantitãþi impresionante de etanol ºi programul lejer este adoptat din nou.

Locul de muncã

Inginerul nu este un "workaholic", dar va munci bine dacã îi place ceea ce face sau dacã este al dracului de bine plãtit. Nu este neaparat obsedat de bani (dacã era s-ar fi fãcut economist sau avocat), dar nu-i place nici sã facã implozie intestinalã. El va încerca, dar nu va reuºi decât rar, sã menþinã ritmul de viaþã din facultate, 90% frecat de mentã, 10% efort intens. Al dracului patroni nu-l lasã. În general este un tip orientat, care dacã vede cã meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezitã sã se reprofileze. "Lipsa lui de culturã", "incapacitatea lui de a comunica", sau "gândirea lui de ºoarece de laborator" nu-l încurcã: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes.

Cultura

Cultura nu este o componentã vitalã a unui inginer, dar nu este obligatoriu sã lipseascã. Un inginer va citi o carte, va asculta muzicã ºi va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face plãcere, fãrã sã se gândescã la faptul cã prin asta el îºi face upgrade la nivelul de culturã. Dacã preferã o carte care descrie o metodã ingenioasã de a lichida pe cineva, urmatã de o metodã ºi mai ingenioasã pentru aflarea vinovatului, în locul unei cãrþi care descrie lamentãrile ºi psihozele unui boºorog sau ale unei femei la menopauzã, asta e pentru simplul motiv cã inginerul nu are chef sã vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lãuda altora cu cât de cult este el. Dacã preferã sã vadã cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichideazã câte 50 de dobitoci per film în loc sã vadã "capodoperele" lui Mircea Danieliuc sau Cristi Puiu, asta este pentru cã filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. ªi un inginer nu citeºte niciodatã poezie, decât dacã vrea sã impresioneze o femeie, ceea ce pânã la urmã este un lucru lãudabil ºi îl iertãm.

Etica

Adevãratul punct slab al inginerului este etica, ºi probabil cã acolo bate ºi madam Pipi-Pipi când vorbeºte de tehnicienii lui Ceauºescu. Inginerii în general se ocupã sã construiascã dispozitive, fãrã sã-ºi facã prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de naturã financiarã. Inginerii fac bombe nucleare ºi rachete ghidate nu neaparat pentru cã sunt plãtiþi pentru asta (dar nu stricã) ºi nici pentru cã le-ar place foarte mult sã ucidã oameni (nu mai mult ca altor bãrbaþi, cel puþin), ci pentru cã sunt dispozitive complexe, de înaltã precizie, ºi e o plãcere sã arate cã pot face aºa ceva. E cool!

Acasã

Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalþi oameni în viaþa de zi cu zi... cu excepþia faptului cã el este în stare sã schimbe un bec ars, sã monteze o prizã sau un întrerupãtor, sau un cablu TV, ºi nu trebuie sã ducã calculatorul la reparat dacã are un virus sau dacã vrea sã-ºi instaleze un modem. Inginerul nu ºtie ce e aia Tech Support.

Rezultate

Care este totuºi diferenþa dintre ingineri ºi umaniºti? Exceptând pregãtirea de specialitate... Diferenþa între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecþionarea ºi întreþinerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcþii, programe software... Umanistul are ca scop educarea ºi perfecþionarea oamenilor ºi a societãþii (asta pentru cã eu, ca inginer, le definesc lor un scop, pentru cã ei singuri probabil cã-ºi închipuie cã trebuie doar sã existe pentru a lumina lumea cu prezenþa lor). Scopul inginerilor este atins: tehnologia progreseazã de la un an la altul, ºi este clar cã ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neaparat mai frumos, dar aici nu e treaba noastrã). Dar scopul umaniºtilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiþi, mai generoºi? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci ciocul mic!
Ce-aţi sărit cu toţii la ea? - de Simeon Dascalul la: 14/06/2006 12:25:55
(la: Mita la romani)
Zicea de la început că nu-i convine să dea şpagă, că ar prefera să existe un sistem privat în care să fie stabilită o sumă clară, în schimbul căreia să-ţi ştii copii într-un loc în care eşti sigur că-s îndopaţi până la refuz cu materii utile sau nu.

Aşa procedează părinţii cât de cât responsabili, aşa au procedat şi ai mei. Nu că şcoala ar fi neapărat bună, dar dacă nu există nici rude, nici cunoştinţe, nici descurcărenie nativă, toceala rămâne singura şansă de a mai ieşi la liman.

Ideea de a te abţine de la şpagă şcolară pe criterii morale, seamănă cu a-ţi trimite neamurile la operaţie fără plic. Cam riscant.

Tot la fel de drăguţă-i ideea că un prunc de capacitate sau de liceu ar putea fi educat / spălat pe creier în aşa fel încât să înveţe de bună-voie. O anume responsabilitate apare în cel mai bun caz în facultă, când se mai dă câte o bursă, apar proiecte la care să lucrezi la negru sau nu, în fine când învăţătura are cât de cât nişte rezultate concrete. Dintr-a întâia până-ntr-a doişpea n-am văzut pe nimeni care să-nveţe aşa, din convingere. Cu toţii am învăţat mânaţi din spate de părinţi.

Ideea-i cu atât mai haioasă cu cât, statistic vorbind, toceala nu prea implică reuşita materială.
Anul trecut - de Simeon Dascalul la: 11/07/2006 16:32:44
(la: Cine fura azi un BAC...)
sau acum doi ani s-a anunţat la tele că numărul locurilor disponibile în facultăţi îl depăşeşte pe cel al absolvenţilor de bac. Nu are rost să luăm în discuţie facultăţile ce vor orice fel de studenţi, fără nici un fel de condiţii, cred că ar lua şi fără bac dac-ar permite legea. Mă gândesc la facultăţile solicitate, cu concurenţă mare, despre care se estimează, corect sau nu, că ar furniza o pâine ceva mai albă absolvenţilor. Genul „noi producem pentru Canada”. Astea nu vor să se bazeze pe notele obţinute la bac şi-şi organizează propriile concursuri. De altfel ar fi prea absurd, până şi pentru România, ca la concurenţă de doişpe pe-un loc, criteriul de selecţie să fie gradul de indulgenţă al unei comisii, variabil de la un judeţ la altul, chiar de la o comună la alta. Să zicem că într-un oraş mic sunt două licee, profii de la unul merg în comisie la celălalt şi viceversa. Doar n-or să se faulteze reciproc? Se înţeleg între ei, doar sunt oameni civilizaţi, conform vechii legi a fizicii „dacă eşti Ohm cu mine, sunt şi eu Ohm cu tine”.

Bacul e o fosilă. Recunosc că reprezintă patru ani de liceu, dar vine din timpurile când liceul însemna ceva, avea altă greutate d.p.d.v. social şi material. Însă asta a fost acum douăzeci de ani, dacă nu cincizeci, iar astăzi sistemul de învăţământ se caracterizează printr-un splendid paralelism vizavi de piaţa muncii. Nu spun c-ar fi uşoară adaptarea, nici nu-mi vine în minte ce-ar trebui să se întâmple. În primul rând care piaţă a muncii: asta sau cea externă? Apoi că pe plan intern slujbele se dau cum se dau, nu de şcoală-i nevoie, plus că în materie de impredictibilitate România stă foarte bine. Naiba ştie ce va fi mâine, cu atât mai puţin peste patru ani. În ultimă instanţă haosul din şcoală îl reflectă pe cel social.

Da, bacul există fiindcă n-avem ce pune în loc, pentru că un sistem oricât ar fi de prost e preferabil nici unuia. Dar să nu ne aşteptăm să fie tratat ca şi cum ar fi eficient. În cele din urmă şcoala funcţionează mai întâi pentru subzistenţă, apoi pentru culturalizare. Dacă eşuează în primul deziderat nu poate pretinde să fie luată în serios. Recunosc că cei care i-au inclus pe Moromete şi pe Ion la intelectuali pot părea extrem de tâmpiţi. Dar la ce le-ar fi folosit să fie în clar cu chestia asta când vor ajunge la cules căpşuni, dus tăvi, etc.? Sau dac-ar fi ştiut s-ar fi ales cu o muncă mai curată? Mă îndoiesc.

Până acum exista un acord tacit între sistemul de învăţământ şi elevi&părinţi, ceva de genul „voi vă prefaceţi că examenul ăsta-i cine ştie ce, iar noi închidem ochii”. Dau nişte link-uri destul de edificatoare pentru cum e perceput bacul de cei implicaţi.

http://www.evz.ro/article.php?artid=264812
http://www.hotnews.ro/articol.php?s=37&ss=-1&a=52109

Nu cred ca CTP, că vina pentru hibele revelate o poartă molipsirea cu amoralitate a generaţiilor fragede de la clasa conducătoare. Cauza finală o văd în lipsa de finalitate a sistemului.

Învăţatul nu-i un scop în sine. Şi nu poate fi impus numai coercitiv: „pune mâna pe carte!”, „trebuie să înveţi fiindcă aşa trebuie”. Dacă sistemul de învăţământ nu reuşeşte să ajungă la o oarecare utilitate, atunci descompunerea va continua şi, în viitor, brambureala de azi ne va părea ordine nazistă.
Homo Stultus, - de Astoniu la: 02/05/2007 23:02:32
(la: scurt eseu despre tacere)
Regret c-am lungit-o.(Dar o las aşa).
Ca să nu vorbim aiurea despre gânduri , trebuie să recunoaştem de la bun început că ele sunt de mai multe tipuri. Şi tocmai de aceea nu au un singur fel de geneză.
Una e să vorbim despre geneza ideilor abstracte, alta despre geneza „ideilor” comportamentale, alta despre creativitatea artistică şi aşa mai departe.
Nu cred că putem diseca toate tipurile de gândire - ne-ar lua prea mult timp - iar o sinteză a teoriilor despre cogniţie ar fi lipsită de suport, fără analiza tipologiilor cognitive.
Aşa că nu-mi rămîne decât să-mi dau cu părerea despre formarea anumitor tipuri de "gânduri" ( mai bine zis "reflecţii" ). Încep cu gândirea imaginativă, din două motive : pentru că precede orice alt tip de gândire în antropogeneză şi pentru că de la ea începe să se dezvolte şi gândirea abstractă a adultului (morfogeneza individuală).
Dacă observăm şi înţelegem cum gândesc copiii, vom vedea că simţurile sunt foarte importante în gândirea lor. Şi cum simţul văzului aduce cea mai mare cantitate de informaţii în creier, este normal ca gândirea lor să se dezvolte preponderent imaginativ. N-am să stau să analizez gândirea copilului, ci am să reţin doar faptul că imaginaţia stă la baza intuiţiei. Pentru că , înainte de a-şi forma limbajul articulat, copilul are imaginaţia şi înainte de a-şi forma capacitatea de abstracţie, el trebuie să aibă şi intuiţia. Probabil "copilăria" speciei umane a trecut prin aceleaşi faze de dezvoltare cognitivă ca un copil.
De exemplificat o putem face, dar aceeaşi poveste a timpului constrângător, ne opreşte. Pe fugă, mă gândesc la asocierile imagine - cuvânt din didactica binecunoscută, la exemplificarea reală, în faţa copilului, a modului de acţionare ( pt. învăţarea şi deprinderea anumitor activităţi zilnice sau şcolare ). Unui copil, dacă nu-i arăţi cum se face o anumită acţiune, foarte greu va pricepe din vorbe. Deci imaginea e mină de aur în educaţie - nu degeaba se spune că "o imagine face cât o mie de cuvinte".
Pe măsură ce creşte, copilul începe să guste şi jocurile de recunoaştere. Ghicitorile sunt poate un exemplu prea facil. Dar ideea este că de la imagini corespunzătoare altor imagini asociate, copilul prinde foarte repede metoda intuitivă. Abia după ce-şi dezvoltă aceste aptitudini va putea să înveţe în adevăratul sens al cuvântului. Adică abia după aceste etape, se va dezvolta şi gândirea abstractă.
Ce fel de gândire ? Aceea care funcţionează prin "abstragerea" elementelor esenţiale, dintr-o serie de asemănări / deosebiri, pentru definirea unor noţiuni, concepte şi categorii cu valoare mai generală şi mai cuprinzătoare decât cele de la care s-a pornit. Dacă până acum n-am spus nimic nou ( defapt mă îndoiesc să fie ceva nou sub soare în gândire, în afară de formalisme şi reformulări ), abia acum am să încerc să-mi formez o părere despre geneza gândurilor.
În primul rând observ că adultul are toate tipurile de gândire. E greşit să credem că noi adulţii am fi pierdut capacitatea imaginativă, asociativă, intuitivă şi celelalte (mai puţin importante pt. demersul nostru ), în favoarea celei de abstractizare. Acum dacă analizăm puţin cum se formează o idee, vom vedea că începem cu o senzaţie : aceea că ceva stă să iasă la lumină în conştiinţa noastră. Ideea nenăscută are un dor de viaţă. Ca un bolnav care, ajuns faza convalescenţei, vrea să iasă la lumină. Nu degeaba Socrate făcea "maieutică". Cred că odată ieşită în faţa luminii conştienţei ( am putea spune din inconştient ), ideea prinde formă, apoi culoare, apoi se asociază cu alte imagini şi abia după ce ne simţim stăpâni pe ea vom putea să o abstractizăm suficient de mult, atât cât să o putem defini ca noţiune, concept sau categorie. Definire care desigur că apelează la limbaj.
Raportările ulterioare ale ideii la cele cu care poate forma inferenţe logice, vor conduce la un proces cognitiv mai complex, pe care-l vom numi gând, raţionament sau cum mai dorim noi. Cam astea ar fi descrierile proceselor.
#193004 (raspuns la: #192754) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Evident ! - de Astoniu la: 08/10/2007 11:12:21
(la: femeia de azi)
Ceea ce le-a împiedicat pe femei să se afirme, pînă în ziua de azi, a fost contextul social-istoric. În schimb femeile, cu toate că azi au libertatea asigurată, nu ştiu şi nu vor să iasă din tiparele vechilor concepţii. Unele sar calul, altele rămîn cantonate în propriile lamentări, altele sunt inconstante, iar altele nici nu vor să înveţe un mod de gândire nou ( sau nu sunt în stare ).
Pe de altă parte, le-aş spune doamnelor cam ce reacţie au bărbaţii când pricep că au de-a face cu nişte femei deştepte . Cei mai mulţi, din spiritul de competiţie specific masculin, au o reacţie de respingere şi uimire ! De unde unii dau bir cu fugiţii, iar alţii se pregătesc de atac ! Dar asta o ştiţi şi voi, doamnelor ! :)
Alţii au o reacţie de admiraţie vecină cu adulaţia... ( iar cele inteligente îşi dau seama de asta imediat ! ). Să vezi apoi manipulare !
Am cunoscut câteva femei mai deştepte decât 10 bărbaţi la un loc şi ceea ce pot să zic cu siguranţă, este că inteligenţa nu e apanajul unui sex sau al altuia !
Calitatea de om şi libertatea conştiinţei nu cunosc discriminări sexuale.
Asta ar trebui să priceapă şi femeile care se cred prea deştepte ( atunci când au învăţat să-i manipuleze pe bărbaţi ) şi bărbaţii ce se cred deasupra femeilor ( şi tind mereu să le subaprecieze ).
*** - de Astoniu la: 08/11/2007 09:38:42
(la: scoala..loc de popas si recreere?)
Trecînd peste stilul agramat al juniorului, pot spune că are dreptate. N-a exagerat deloc. Ba procentul şcolilor atinse de degringoladă ar fi chiar mai mare. Şi nu vorbesc în necunoştinţă de cauză. De aceea mă şi gândesc cu ce generaţii viitoare vom face politică şi economie performantă, dacă acum, când se pune şi problema educării rromilor, sistemul nostru de învăţământ nu e în stare să modeleze corect conştiinţele elevilor români?
Şi să nu spuneţi că exemplele negative din licee nu-i influenţează şi pe cei care mai vor totuşi să înveţe! Pentru că cercul de prieteni contează foarte mult la puberi şi adolescenţi.
Dragi cafegii, vă mai puneţi problema noilor useri de calitate, când "netul" e plin de bloguri de tineri agramaţi, cu exprimări "Kooool" şi "kalumea", cu idei pline de nesimţirea "inteligenţei" pseudo-educate ? Hai să fim realişti !
partea a IIIa - de cosmacpan la: 14/04/2008 07:29:57
(la: Leandru)
Într-o zi, pe când se preumblau ei prin grădină, Împăratul îndepărtă ceilalţi curteni şi îl întrebă pe Leandru, căci aşa îi vom spune de acum, dacă n-ar vrea să-l ajute. Acesta privi mirat la împărat neînţelegând ce vrea să zică. Atunci împăratul îi povesti cum auzise de la un bătrân pribeag despre Ziurel de Ziua, fata cea frumoasa a Prierului, care locuia în palatul de cleştar şi ar fi vrut ca Leandru să meargă în numele său şi s-o ceară de soţie pentru el. Leandru nu ştiu ce să zică, dar ceru răgaz de-o zi ca să se gândească. Ieşi Leandru din palat şi merse la grajduri, acolo unde era calul său, încălecă şi plecă în galop, dorind să rămână singur cu gândurile lui. Inima îi dădea ghes să plece după fata Prierului, dar gândurile nu-i dădeau pace. Ştia că nu va fi o călătorie şi o misie tocmai uşoară, dar tocmai asta îi stârnea dorul de ducă. “Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată şi fără ziduri” îşi spuse şi găsi de cuviinţă să se întoarcă la palat. Intră şi merse la Împărat spunându-i că va face acest drum căci ştie, că cine îşi încredinţează lucrările în mâna lui Dumnezeu aceluia sigur îi vor izbuti planurile. Îi mai spuse că într-o săptămână vrea să plece şi îl roagă să-i pregătească cele de drum şi cele de trebuinţă pentru când va ajunge la Prier să-i ceară fata. În acest timp, toată ziua stătea la grajd pregătindu-şi calul şi armele sau în capelă rugându-se Domnului să nu-şi întoarcă faţa de la el, să-i îndrume paşii: “o Doamne, tu ai învăţat leul şi şoimul cum să vâneze şi să le fie bine cu ajutorul dinţilor şi al ciocului. Învaţă-mă cum să vânez cu cuvintele ca să nu-mi fac duşmani şi să-mi fie cu izbandă în toată intreprinderea mea”.
După ce luă de la Verde Împărat carte şi daruri pentru Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă, îşi luă ziua bună şi plecă fără a şti încotro s-o apuce. Ei dar iată că plecă Leandru al nostru şi merse şi merse până ajunse la horatul zmeilor. Acum toată împărăţia lor era pustie şi peste tot erau stârvuri şi leşuri ciugulite de corbi lacomi, sau sfârtecate de tot felul de dihănii. Deodată în marginea drumului zări un pui de solomâzdră ce se chinuia să scape de urmărirea unui corb nesăţios. Dar oricât se străduia să se pitească, petele galbene o dădeau de gol şi ciocul corbului o ajungea din urmă. I se făcu milă de mica făptură şi alungă pasărea luand-o în ocrotirea sa. Abia când ajunse într-un loc mai ferit ăi fără zburătoare, îi dădu drumul în iarbă şi puiul dispăru printre frunzele de brusture, nu înainte de a-i lăsa un mic solzişor galben în palma.
Merse Leandru ce merse, zi de vară până-n seară şi din seara-n ziua iară şi de ce mergea lumea se schimba, până şi iarba şi pomii şi pământul toate erau altfel de parcă s-ar fi întors iarna aşa arătau toate. Întâi pomii îmbobociţi şi apoi golaşi şi fără nici un boboc ca în plină iarnă, iar iarba se ghemuise pentru ca până la urmă să se ascundă cu totul sub pământ la căldură, căci peste pământul pustiit se aşternea o pătură subţire de zăpadă pufoasă. Dar iată că în zarea-ndepărtată în aburi înveşmântată era cetatea Prierului şi Palatul său de Cleştar care sclipea în razele soarelui ca un giuvaier. În apropierea palatului era un crâng şi ajuns acolo, Leandru opri, îşi primeni hainele de drum, îşi îngriji înfăţişarea pentru a nu se arăta în faţa Prierului ca un nimeni. Ajunse apoi la poarta palatului şi bătu cu stăruinţă chiar dacă se lăsa înserarea. Nu trecu mult şi la poarta palatului îşi facu apariţia însuşi stăpânul, Prier. Înfăţişarea acestuia ar fi îndepărtat orice fată căci ochii lui erau roşii ca focul şi se ascundeau sub perdeaua deasă a sprincenelor. Urechile erau prelungi şi rotunde ca ale leilor iar gura ascundea dinţi uriaşi ca ai mistreţului, dar Leandru al nostru îşi ţinu firea şi ceru găzduire spunând că avea poruncă şi carte împărătească. Prier îl pofti să intre şi după ce îl conduse şi-i arătă camera de găzduire îi spuse că-l aşteaptă la masă pentru a ospăta şi a discuta. După ce se aranjă, luă cartea şi darurile de la Verde Împărat şi coborâ în camera de ospeţie. Focul ardea vesel şi era destul de plăcut în încăpere iar la masă nu erau decat Prier şi fata lui, Ziurel de Ziuă. Leandru se înfăţişă după cuviinţă, făcu o plecăciune în faţa fetei şi aşteptă să fie poftit. Prier îl pofti să ia loc şi abia atunci îndrăzni Leandru să-i înmâneze cartea şi darurile aduse. Ziurel de Ziuă tăcea şi nu spunea nimic dar cu ochii pe ascuns, tot la Leandru al nostru pentru care prinsese drag chiar de când îl văzuse. Şi cu toate că era fată, lui Leandru nu putea să nu-i placă boiul şi alcătuirea gingaşă a fetei. Prier citi cartea de la împărat şi întrebă de ce nu venise chiar acesta să-i ceară fata de soţie.
Leandru găsi cuvinte de laudă pentru prietenul şi stăpânul său şi spuse că treburi mult prea grele îl împiedicase pe acesta să vie şi ceru iertare în numele lui.
vama veche - de Lady Allia la: 04/06/2008 14:32:35
(la: Muzica)

Scrisoare către Făt Frumos

Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini... Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare... Ai plecat şi nu m-ai lămurit...
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos... nişte case mici... iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el... şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos...
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Şi tu nu eşti aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte... şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine...
Ar fi trebuit să fii aici, laşule... să ne înveţi să luptăm... să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie... să ne povesteşti despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos... ai plecat ca un laş, Făt Frumos... şi nu ne-ai învăţat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume...
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şi Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!

............




Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...