înţelepţii învaţă prin alte prejudicii lui; proşti a pe cont propriu

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

"Abia acum îmţeleg ce inseamnă o operaţie pe suflet deschis."

Poate ai vrut să spui "o operaţie deschisă pe suflet" ? Nu contează, tot aia e...

Pe la 12 - 14 ani se conturează la băieţi aşa numita "conştiinţă de sine". În procesul de formare a personalităţii, toţi trecem prin aşa ceva.
Fetele se maturizează mai repede. Bineînţeles că toate procesele astea sunt modulate de variabile ce ţin de condiţiile de trai, de educaţie, de mediul social în care tânărul se formează, cercul de prieteni ş.a.m.d.
Nu te blaza şi nu dispera. Nu "spera şi nu ai teamă, ce e val ca valul trece"... Meditează la proriile experienţe şi mai ales învaţă. Învaţă de la alţii mai în vârstă, mai citiţi, dar caută-i mai ales pe cei mai înţelepţi. Că ei sunt cei mai rari...
În rest, ca sfat pentru comportamentul în cafenea, nu mai posta toate gândurile ce-ţi vin pe limbă şi sub taste. Mai lasă-le să se decanteze, să se filtreze şi vei observa că se vor limpezi ca vinul. Abia după aceea poţi să-ţi serveşti comesenii cu ceva ales.

eu explicam de ce ideile !venerabilului” Țuțea sunt rămășițe ale acelei epoci și nu au nicio validitate azi. Iar dacă tu consideri că acum nu suntem în pericol de s repeta crimele trecutului (că greșeli ar fi prea blând să le numesc) atunci te rog să-mi explici fenomenele Khmer Rouge, genocidul dintre Hutu si Tootsi din Africa, Darfour ș.a.m.d. Asta fără evrei, fără economie și fără marea finanță. Sper că nu voiai să adaugi masonii și pe În/elepții Torei ;))
Realul de azi arată destul de clar că nu se învață nimic din trecut.

A avea incredere in orisicine e o prostie, a nu avea incredere in nimeni e o psihoza, a testa increderea in oameni e o necesitate. Cam asta sunt prejudiciile mele. E o chestie de mediu. Daca nu te-a inselat nimeni niciodata (sau nu te-ai prins, sau ai refuzat sa accepti ca ai fost inselat) n-ai nici un motiv sa nu te increzi in orice om. Daca cei mai buni prieteni te insala, ajungi sa n-ai incredere in nimeni (ca tatal meu). Dac-ai fost inselat de cateva ori, normal este sa fii mai precaut si sa nu te increzi in orisicine fara sa te asiguri mai intai ca persoana respectiva merita increderea ta.

Un medic de familie din Sfintu Gheorghe a acordat sute de concedii medicale pentru angajatii unei societati comerciale din localitate, fara ca acestea sa fie justificate prin documentele medicale. Aceasta este concluzia controlului efectuat de serviciul de audit al Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Covasna. In mai putin de un an, unii dintre angajati, in majoritate femei de la sectia tesatorie a SC Textila “Oltul” SA, au beneficiat de 300 de concedii medicale acordate de doctorita Balogh Darko Veronica. Numarul mare de imbolnaviri l-a facut pe directorul general al societatii, Vlastimir Isakovic, sa solicite o verificare a documentelor medicale de catre CAS. Auditul CAS Covasna a constatat ca pacientii care au beneficiat de concedii nu au fost trecuti in fisele sau registrele de consultatii. In plus, s-au gasit neconcordante intre medicatia prescrisa in reteta si cea consemnata in fisa de consultanta, ba chiar si acordarea frecventa de concedii medicale lungi fara sa fie prescris nici un medicament. Directorul SC Textila “Oltul” ne-a declarat ca vrea sa recupereze in instanta, de la medicul de familie, prejudiciul provocat societatii de numeroasele concedii medicale. “Nu am terminat inca evaluarea tuturor pagubelor, dar cred ca e vorba de trei-patru sute de milioane de lei. In citeva zile o dam in judecata pe doamna doctor ca sa ne recuperam banii”, ne-a declarat Isakovic. Directorul Textila SA sustine ca din cauza numarului mare de angajati aflati in concediu medical a trebuit sa-si reorganizeze programul de productie, aducind oamenii la lucru si simbata si duminica, zile platite cu 175%. “Am avut zile in care peste o treime din personal era in concediu medical”, ne-a mai spus Isakovic, care a considerat suspect si faptul ca majoritatea concediilor medicale erau pentru infectii respiratorii. Doctorita Balogh, impotriva careia se va indrepta actiunea in instanta a SC Textila, nu a fost de gasit ieri.

Este interesanta discutia despre holocaust. Eu fac parte dintr-o generatie care nu stia prea multe despre acest subiect, dar in ultimii ani in Romania apar din ce in ce mai multe informatii si stiri despre acest fenomen. La inceput prima reactie a fost de curiozitate la informatie,apoi de mirare asupra insistentei spre acest subiect. Incep deja sa trag primele concluzii, cred ca poporul evreu a fost in special persecutat de nazisti,posibil si in Romania. Si ce daca,dupa trasarea hartii geopolitice in 1945 aproape un miliard de oameni a fost persecutat de Stalin,ar trebui sa cerem despagubiri americanilor si englezilor ca ne-au hotarit soarta?
Nu am fost si nu sunt antisemit,dar nu mi se pare corect ca sa vina alt popor sa-mi hotarasca cum sa-l privesc pe Antonescu,daca ii fac sau nu statuie,sa scoate din nu stiu ce muzeu din Austria un exponat,sa existe in SUA un muzeu al holocaustului (de ce nu in tara lor).Peste tot in lume sa se vaicare dupa 60 ani de la evenimente,toata lumea sa fie datoare material,moral,de parca istoria cu ceilalti a fost dreapta si neteda.Oare este o idee buna ca sa fim astfel agresati moral de un popor tranformat in victima tuturor?Ce au de cistigat? Parerea mea e ca reusesc sa stea in privirea tuturor,generatii care privesc poporul evreu ca un popor ca oricare altul incep sa se uite cu mirare la ce se intimpla,viitorul este un lucru aleator.Daca in viitor printr-o conjuctura istorica nefericita se declanseaza al III-lea razboi mondial,un viitor nebun ca Hiltler isi va aduce aminte ca in timpul vietii a fost bombardat si atacat de informatii despre un popor continuu nemultumit,oare nu se ajunge la aceeasi situatie.Ar trebui chiar ei sa-si reconsidere pozitia in citeva puncte:
-Nu sunt un popor ales,religia crestina a pornit de la ei si a avut un succes istoric pentru ca vremurile asa cereau,si acum se intimpla evenimente de importanta deosebita care vor fi marcate de istoria universala
-Au fost persecutati in al II-lea razboi mondial de nazisti,nu pentru ca erau vinovati de ceva ci pentru ca erau pe platforma electorala a unui nebun si si-a gasit el o motivatie ca sa distruga poporul german.Eu sincer i-as compatimi pe rusi care au pierdut in perioada lui Stalin peste 25 mil de cetateni tot in lagare si inchisori (nu mai zic de romani si nu stiu de ce nu zic pentru de abia asta ar fi problema noastra).
Deci chiar nu inteleg inversunarea asta, cu care agresind prin victimizare pe fiecare tara in parte, care aduce mai mult prejudicii poporului evreu decit avantaje.Si este si ceva nou pentru mine,in jurul meu nici un cunoscut evreu nu imi spune nimic de holocaust chiar daca il intreb,vad ca incradreaza perioada respectiva intr-un context istoric,trece peste moment isi vede de treaba.
Poate imi explicati mai clar ce se intimpla

"Este interesanta discutia despre holocaust. Eu fac parte dintr-o generatie care nu stia prea multe despre acest subiect, dar in ultimii ani in Romania apar din ce in ce mai multe informatii si stiri despre acest fenomen. La inceput prima reactie a fost de curiozitate la informatie,apoi de mirare asupra insistentei spre acest subiect. Incep deja sa trag primele concluzii, cred ca poporul evreu a fost in special persecutat de nazisti,posibil si in Romania. Si ce daca,dupa trasarea hartii geopolitice in 1945 aproape un miliard de oameni a fost persecutat de Stalin,ar trebui sa cerem despagubiri americanilor si englezilor ca ne-au hotarit soarta?"

Cum au hotarat americanii si englezii daca Stalin a persecutat?

"Nu am fost si nu sunt antisemit",

Asta spune si Vadim Tudor.

"dar nu mi se pare corect ca sa vina alt popor sa-mi hotarasca cum sa-l privesc pe Antonescu,daca ii fac sau nu statuie",

Asta a hotarat guvernul Romaniei prin OUG 31/2002.

"sa scoate din nu stiu ce muzeu din Austria un exponat,sa existe in SUA un muzeu al holocaustului (de ce nu in tara lor)".

Tara lor fiind?

"Peste tot in lume sa se vaicare dupa 60 ani de la evenimente,toata lumea sa fie datoare material,moral,de parca istoria cu ceilalti a fost dreapta si neteda.Oare este o idee buna ca sa fim astfel agresati moral de un popor tranformat in victima tuturor?Ce au de cistigat? Parerea mea e ca reusesc sa stea in privirea tuturor,generatii care privesc poporul evreu ca un popor ca oricare altul incep sa se uite cu mirare la ce se intimpla,viitorul este un lucru aleator".

Pana un alta Germania si nu Romania plateste prentru evreii si tiganii nimiciti din ordinul lui Antonescu.

"Daca in viitor printr-o conjuctura istorica nefericita se declanseaza al III-lea razboi mondial,un viitor nebun ca Hiltler isi va aduce aminte ca in timpul vietii a fost bombardat si atacat de informatii despre un popor continuu nemultumit,oare nu se ajunge la aceeasi situatie.Ar trebui chiar ei sa-si reconsidere pozitia in citeva puncte":

Cu alte cuvinte, bine le-a facut Hitler.

"-Nu sunt un popor ales,religia crestina a pornit de la ei si a avut un succes istoric pentru ca vremurile asa cereau,si acum se intimpla evenimente de importanta deosebita care vor fi marcate de istoria universala"

Si tradus in limba romana uzuala ce inseamna?

"-Au fost persecutati in al II-lea razboi mondial de nazisti,nu pentru ca erau vinovati de ceva ci pentru ca erau pe platforma electorala a unui nebun si si-a gasit el o motivatie ca sa distruga poporul german".

Daca citesti Mein Kampf ai sa vezi ca e mult mai mult decat atat. Iar persecutia evreilor de catre Hitler nu a inceput in cel de-al doilea razboi ci chiar la cateva zile de la venirea lui la putere in 30 ianuarie 1933.

"Eu sincer i-as compatimi pe rusi care au pierdut in perioada lui Stalin peste 25 mil de cetateni tot in lagare si inchisori (nu mai zic de romani si nu stiu de ce nu zic pentru de abia asta ar fi problema noastra)".

Absolut corect. Ca si celelalte victime - in numar total de circa 100 de milioane - ale regimurilor comuniste.

"Deci chiar nu inteleg inversunarea asta, cu care agresind prin victimizare pe fiecare tara in parte, care aduce mai mult prejudicii poporului evreu decit avantaje.Si este si ceva nou pentru mine,in jurul meu nici un cunoscut evreu nu imi spune nimic de holocaust chiar daca il intreb,vad ca incradreaza perioada respectiva intr-un context istoric,trece peste moment isi vede de treaba".



"Poate imi explicati mai clar ce se intimpla"

O conspiratie evreiasca mondiala. (n.b. eram sarcastic)

Raul pe care trebuie sa-l trec este tocmai multimea asta de mesaje/ replici/ raspunsuri intr-o chestiune pe care Comisia Wiesel o va rezolva exact asa cum doreste comunitatea evreiasca internationala. Nimeni si nimic nu va opri acest lucru.
Inteleg ca exista chiar si o ordonanta a Guvernului care pedepseste pe cei care neaga Holocaustul.
Deci, a fost Holocaust si in Romania! Ajunge? Acad. Stolnici a cerut scuze evreilor in numele poporului roman. Un om adevarat, respectabil, nu un .........ca Iliescu, care a adus atatea prejudicii poporului roman si a carui cuvant nu mai impresioneaza pe nimeni. Pentru ca nu vreau sa fiu acuzata de calomnie, hotarati D-voastra ce consideratie merita acest presedinte, in locul punctelor.
Am mai scris, dar nu v-ati obosit sa cititi, consider ca noi, romanii, avem o vina uriasa, care se face simtita si acum, in aceasta problema: lipsa de sira a spinarii.
Pana cand poporul acesta nu se va ridica pe verticala spiritualitatii, in practica, in majoritatea sa, poate fi acuzat de orice, ca merita!
Niciodata nu invata nimic de la nimeni si din nici o imprejurare, nu intelege lectiile istoriei. Romani din afara granitelor spun mereu ca Romania se vede de afara ca o c......
Deci merita ! Pana va invata ceva.
Dar dati-mi voie sa dau dreptate si lui SB:
Pana cand?
Intreba retoric si Regele David? Stiu ca nu va place, dar mie imi place. Pana cand ne vom sufoca cu acest sir interminabil de mesaje?
Ca deja e mult, prea MULT, MAI ALES DACA NU TE PASIONEAZA SUBIECTUL, DECAT CA STIREA ZILEI.
Am scris aici pentru ca voiam sa-mi linistesc constiinta si am/mi-am aprins paie in cap. E Ok daca recunosc ca in Romania a fost Holocaust? Am recitit acum toate mesajele din aceasta conferinta. va intreb: nici acum nu ati gasit ceea ce doriti de la noi, romanii?
Voiam sa scriu mai putin, imi cer scuze pentru avant. Inca sunt tanara, zice-se.
Cu scuzele de rigoare pentru toti cei care s-au simtit ofensati de ceea ce am scris, va invit sa ne intalnim si la conferinte cu subiecte mai vesele.
Personal, imi placea tare mult, la Luneta, conferinta cu webul deprimat.






Hypatia

"Nu sunt de acord - nici partial - cu "pretentiile" Aureliei si RSI: au existat excese in orice vreme, in orice tara: a se vedea romanele marilor scriitori (cum erau tratati evreii sau populatiile evreiesti in Anglia, Franta, Germania in anii 1500-1800 !!!)".

Da, numai că Holocaustul a aut loc în secolul XX, când apăruse un sistem nou: statul de drept.

"De aceea ar trebui de studiat de catre ei, evreii, care au fost cauzele socio-economico-politice pentru care au stirnit astfel de manifestari in oricare parte a lumii ( nu se pune USA care este un conglomerat fara cultura, fara unitate determinata de milenii de existenta comuna pa acelasi teritoriu, etc.). Nu cumva din cauza rasismului lor manifest, din cauza ignorantei masive mult propagata si dictata (impusa) altora, nu din cauza obscurantismului si inflexibilitatii in a accepta si "parerea altora" se intimpla toate acestea?"

Observaţi amalgamul demn de "protocoalele Înţelepţilor Sionului".

"Nu din cauza celor care sunt stipulate in cartile lor sfinte si in indemnurile "intelepte" ale unora dintre rabinii lor: "daca nu este de credinta ta, este cinstit sa-l pacalesti, sa-l trisezi / sa-l omori" ???? (a se vedea tot ce s-a publicat despre doctrina francmasoneriei si ai lor doctrinari, intelepti, mentori !!!!)".

Cărţile "lor" sfinte? Dar Biblia Ebraică - Vechiul Testament nu e şi cartea sfântă a creştinilor? Şi "citatele astea" de unde le-ai luat?

"Deci, ceea ce s-a intimplat in Romania a fost un caz izolat (la pogromuri nu a participat populatia tarii si nici chiar oficialitatile vremii, ci doar un grup restrins de "oameni", cei care detineau niste friie politice in vreme, caci si asa au fost anihilati cind conditiile politice si/sau economice si strategice au permis-o";

Sigur că da: doar regimul Antonescu de la cap la cel mai jos nivel a imaginat şi pus în practică deportarea în masă a evreilor din basarabia şi Bucovina.

"mai a se citi adevarata istorie scrisa de poporul roman"

Poate îmi recomanzi şi mie istoricul numit "poporul român".

"si nu de asa-zisii istorici 'gestionati', dirijati, indoctrinati, urmariti incontinuu si amenintati cu "canalul" sau puscaria politica de catre o ANA PAUKER, EMIL BOTNARAS, si ceilalti care de fapt conduceau destinele Romaniei, nu cei care erau titularizati in aceste functii)".

De ce-l treci sub tăcere pe tartorul şef, Gheorghe Gheorghiu Dej.

"Adevarata istorie a poporului acestuia pe care ei, poporul israelian, il culpabilizeaza pentru ceea ce a facut un numar de 0.0002 % din el (dupa "birfe" numarul legionarilor si nationalistilor extremisti participanti la aceste actiuni, adica nu toti legionarii inregimentati in acel partid si nu tot poporul roman)",

Observaţi ignoranţa: legionarii fuseseră desfiinţaţi ca forţă la momentul deportării evreilor.

"cuprinde si fapte de eroism pe care doar cei corecti, cinstiti dintre evrei il vor putea confirma: familii de evrei ascunse si ferite de atrocitatile unor legionari si nemti, familii carora li s-a usurat fuga din Romania in acele vremuri, familii si comunitati "acceptate" de regimul Antonescu sa paraseasca tara in pofida regulilor impuse de dominatia nazista din tara in acele vremuri, si asa mai departe".

Dacă ţi-ai fi dat osteneala ai fi citit mesajul despre românii (în frunte cu Regina Mamă Elena) care au fost decoraţi cu titlul de "Drept între Popoare" de către memorialulul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim.

"Daca ar dori - cu adevarat - sa-si cunoasca istoria pe aceste plaiuri sfinte, ar putea sa renunte - macar putin - la a mai improsca cu ura, noroi, mizerie umana acest popor.
In concluzie: stimati fosti/actuali/viitori conlocuitori de alta natie: vorba unui alt "fauritor de istorie":invatati, ..... Deci, analizati, cercetati, studiati cele pe care vi le pot spune bunicii Dvs., nu va lasati indoctrinati, manipulati in ura si intoleranta. Nu ajungeti la nici o solutie procedind in acest fel si va incarcati si natia de foarte multa karma (pe linga cea pe care o aveti deja si pe care nu ati tratat-o)".

După câte aberaţii ai aşternut în acest mesaj, cred că tu eşti acela care are nevoie să înveţe şi asta urgent.

"Oricum, urez celor care ne acuza natia (mai mult pe nedrept) succes in demersurile lor, in inteleptire si in toleranta si iubire. Asa sa-i ajute Dumnezeu dupa ceea ce merita fiecare !!!"

Ură, ură, ură.

"P.S. Nu este vorba aici de poporul israelian care - si conform Vechiului Testament - n-ar trebui sa existe azi caci nu a existat dinainte de 1948 (stat infiintat cu voia americanilor), ci de poporul evreu, pomenit in Sfintele Scripturi, cel care a patimit, a suferit, s-a eliberat si apoi s-a subjugat cu de la sine voie (a se vedea si Noul Testament)".

Antisemitism prost mascat sub formă de antisionism.

"Noi, ramanii, nu avem ce ne reprosa fata de israelieni; era deja terminat razboiul, era deja stabilita o rascumparare a pacatelor fiecarui popor (nu figureaza in documentele Procesului de la Nurnberg nimic de platit poporului israelian - care inca nu era format pe deplin - ci doar populatiei evreiesti oropsite de nazisti). Acelasi".

Fii pe pace. Nu la Nurnberg s-au stabilit despăgubirile pentru "poporul israelian". Iar România nu plăteşte nici un cent despăgubire. Şi nici n-o să plătească.

Cred ca tema acestor alegeri ar trebui sa fie strins legata de integrarea Romaniei in structurile euro atlantice Nato si UE din motive zic eu atit de evidente incit nu necesita un comentariu aditional. Intrebarea pe care alegatorul roman educat ar trebui sa si-o puna este cine are cunostiintele politice necesare, conectiile cele mai potrivite in sferele internationale de influenta, determinarea si statura politica cea mai adecvata pentru a indeplini aceasta misiune.
Obictivul integrarii in structurile sus mentionate este atit de vital in cit orice alte lupte si s-au interese interne contradictorii devin marunte interese meschine privit e prin aceasta prisma. Altfel spus putin conteaza daca candidatul/candidata a mincat salam cu soia sau caviar, ce conteaza este cine este cel/cea care poate sa preia cirma acestei corabii grav avariate si in deriva, numita Romania si a o pune la ancora in port cu daune minime.

Si acum de ce cred eu ca singurul candidat care indeplineste criteriile enuntate este doamna Lia Roberts :

Experienta politica semnificativa ca presedinte a partidului Republican din Nevada ( provincie mai mare ca suprafata si economie decit Romania )

Experienta politica in cadrul celei mai mari democratii pe care societatea umana a cunoscut-o in evolutia sa si anume democratia Statelor Unite

Faptul ca provine din Statele Unite care in ultimii ani a fost cel mai mare sustinator al Romaniei in integrarea ei in Structurile euro-atlantice este un fact extrem de pozitiv. D-na Lia Roberts este extrem de bine conectata si cunoscuta in cercuri intime ale Casei Albe inclusiv ale presedintelui Bush. Statele Unite au tot interesul ca Romania sa devina un partener puternic si un aliat strategic al Statelor Unite, in special in conditiile extinderii pactului NATO. D-na Lia Roberts este candidatul care poate cel mai bine sa serveasca interesele strategice ale Romaniei precum si interesele comune Romano US.

Venirea investitorilor ar fi un urmator pas logic si firesc in urma stabilizarii climatului socio-politic si economico militar al tarii prin alegerea d-nei Roberts.

D-na Roberts este bogata - nu are nevoie sa fure ca sa se imogateasca peste noapte pe urma unui popor saracit si stors de vlaga in ultimii 15 ani de catre o succesiune de regimuri comunisto-mafiote. D-na Roberts se inhama la aceasta misiune din dorinta de a-si ajuta poporul din care provine.

Faptul ca d-na Lia Roberts este femeie nu poate decit sa fie o nota pozitiva pentru Romania ( si cita nevoie are Romania si de ceva pozitiv ) care astfel se va situa fara echivoc in rindul tarilor care promoveaza femeile intr-o societate moderna lipsita de prejudeati

Nu a stat 5 ani la rusi.

Buna, frate anonim.

Mesajul tau ma trimite cu gândul la o veche dar inepuizabila discutie, anume aceea a raportului între traditie si inovatie. Problematica aceasta a izbucnit în România de mai multe ori cu putere, obligând pe multi literati, artisti, psihologi, filosofi, teologi etc. sa ia pozitie. Ramuri derivate ale acestei problematici ar fi, într-o enumerare incompleta:

• problema specificului national (pe care au abordat-o mai toti gânditorii români)
  
• national si universal
  
• traditie si inovatie în arta si literatura
  
• traditie si înnoire în Biserica Ortodoxa
  

Pentru partea neteologica a problemei dezbaterile au fost adunate (selectiv, desigur) în niste antologii:

• Aesthesis carpato-dunarean (Antologie, postfata si bibliografie de Florin Mihailescu), Ed.Minerva, 1981
  
• National si universal (Antologie de Pompiliu Marcea), Bucuresti, Ed. Eminescu
  
• Traditie si inovatie - idei si atitudini literare (Studiu si antologie de Florin Mihailescu), Ed. Eminescu, Bucuresti, 1975
  

Aceste dezbateri nu doar ca sunt foarte interesante, dar sunt semnificative si pentru partea teologica a problemei.

Atitudinea "vreau totul, aici si acum" nu este una crestina. Atât în viata noastra, cât si a Bisericii vedem ca nu putem cere totul în aceasta lume, si ca si ceea ce se împlineste si împlineste în timp.

Aducerile la zi ("aggiornamento") ce s-au facut în Biserica Catolica ne dovedesc (nu o zicem noi asta, ci ei), cât de periculoase si daunatoare pot fi aceste "transfuzii".

Eu cred ca principiul cel mai sanatos e sa faca fiecare ceea ce poate la locul lui si cu rabdare lucrurile se fac si se schimba.

Chiar daca noi nu ne dam bine seama, ritul ortodox nu sta pe loc. Tot asa precum geologii de la Institutele de seismologie percep miscari pe care noi nu le vedem si stim, ei bine, tot asa liturgistii vad si in cultul ortodox schimbari pe care noi, crestinii de rând, nu le percepem, dar care sunt foarte reale si care în timp devin ceva din ce in ce mai vizibil. Pe unele din aceste mici tendinte si miscari timpul si constiinta Bisericii (care nu e un for uman, ci un consens al Bisericii, neregizat) le valideaza; altele se sting de la sine.

Aceasta este functionarea dezvoltarilor ritului ortodox. Ea este, în cele mai profunde principii ale ei, dincolo de ideologia unei epoci, dar se întrupeaza într-o epoca.

Sa luam un exemplu banal (dar la zi): rugaciunile Bisericii pentru conducatori.

Forma cererii pentru conducători a ecteniei mari în slujbele ortodoxe din România a variat ca formulă, dar în Liturghierul românesc de astăzi e aşa:

"Pentru binecredinciosul popor român de pretutindeni,

pentru cârmuitorii ţării noastre,

pentru mai marii oraşelor şi ai satelor

şi pentru iubitoarea de Hristos oaste,

Domnului să ne rugăm".

Această formulă, similară celei folosite de Biserica Greacă, a fost adoptată de Sfântul Sinod după anumite ezitări: imediat după Decembrie 1989, de teamă că ea e înţeleasă de unii ca o formă/semn de obedienţă/supuşenie a Bisericii faţă de Stat (dar, fără putinţă de tăgadă, şi dintr-un sentiment de culpabilizare pentru acest soi de alunecări în epoca comunistă), Sfântul Sinod a înlocuit rugăciunea pentru conducători cu rugăciunea pentru popor şi armată. Acum Biserica Ortodoxă Română a revenit la formula de mai sus, în spiritul Tradiţiei Bisericii, explicitată într-o altă rugăciune, care însă, din păcate, se citeşte astăzi "în taină" (şi nu cu voce tare, ca să fie auzită de tot poporul ) în marea majoritate a bisericilor ortodoxe:

"Încă aducem Ţie această slujbă cuvântătoare pentru lumea întreagă, pentru Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică;
pentru cei ce în curăţie şi în viaţă cinstită vieţuiesc,
pentru ocârmuirea ţării acesteia, robii lui Dumnezeu (N)
şi Ţie ne rugăm, şi cerem:
dă lor Doamne paşnică şi înţeleaptă ocârmuire,
şi pace lumii Tale,
ca şi noi, întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim, în toată cucernicia şi curăţia."

Cu alte cuvinte, nu ne rugăm să-i ţină Dumnezeu în scaune – nici pe cei care par buni, nici pe cei care sunt răi –, ci ca atât cât stau în acele scaune să le dea Dumnezeu minte şi să fie înţelepţi, să nu facă prostii (care să aducă ţara în război sau în lupte sociale, tulburări etc.), ca "viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim [noi], în toată cucernicia şi curăţia" (cari va sa zica: sa ne putem ruga în liniste, sa ne putem vedea de ale noastre treburi în pace si fara sa fim pagubiti, ca sa ramânem în "curatie", sa nu fim obligati la compromisuri etc....).

Vedem deci cum un principiu forte, transcultural, îmbraca diferite forme vazute, mai mult sau mai putin "convenabile". Dar dincolo de aceste vesminte mai mult sau mai putin stralucitoare, mai mult sau mai putin demodate, putem gasi intotdeauna o comoara!

Toate cele bune.

pr_iulian

Operatiunea "Peregrinii" - redutabila sursa de imbogatire pentru agentii acoperiti
=====
Emil Berdeli
Dezbaterile pe marginea cazului Pacepa aduc in discutie, din nou, faptul ca fostul Serviciu de Informatii Externe a functionat inainte de 1989 ca un veritabil "sereleu" comunist. O intreprindere care a bagat bani grei atat in vistieria statului, cat si-n buzunarele propriilor ofiteri. In episoadele noastre anterioare privind serviciile secrete romanesti, am mai abordat acest subiect. Dupa cum scriam atunci, spionajul romanesc din perioada comunista se specializase nu atat pe strangerea de informatii, cat pe procurarea de aur, valuta forte sau alte valori. Nu doar ofiterilor conspirati peste granita din Directia de Informatii Externe (DIE) li se permitea sa faca afaceri, ci si celor din tara. Operatiunea "Peregrinii" este elocventa in acest sens. Din pacate, operatiunea "Peregrinii" a adus deservicii atat de mari Romaniei, incat si-n ziua de azi tragem ponoasele, mai ales ca o buna parte din victimele acestui rusinos episod, sau rudele lor, sunt in viata.

In vara anului 1970, cu aprobarea conducerii superioare a partidului comunist, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, a ordonat declansarea operatiunii cu nume de cod "Peregrinii". Scopul acesteia: sa se obtina valuta forte si bunuri mobile, in primul rand de la rudele din strainatate ale romanilor care doreau sa paraseasca definitiv tara. Cu alte cuvinte, conducerea superioara de partid, in frunte cu Ceausescu, hotarase sa-si vanda pe bani grei concetatenii. Nu conta ca acestia erau romani, etnici germani sau evrei. Fiecare avea un pret. Actiunea in sine a fost coordonata de catre Directia de Informatii Externe, unitate de elita a Securitatii.

Prima etapa: depistarea potentialilor clienti
Pentru cei mai tineri dintre cititorii nostri, amintim ca pe vremea regimului comunist a dori sa pleci din Romania era practic un delict. Cei care-si manifestau aceasta intentie erau tratati ca niste tradatori. Asta pana ce comunistii au constatat ca emigrarea poate fi o afacere extrem de banoasa.

Prima faza a operatiunii "Peregrinii" a fost depistarea celor care voiau sa paraseasca Romania. Apoi, o armata de ofiteri de Securitate sub acoperire de functionari in administratia de stat sau avocati a intrat in legatura cu potentialii emigranti. Mecanismul era urmatorul: persoana care dorea sa emigreze stabilea impreuna cu agentul conspirat suma ce-ar urma sa fie donata statului de catre el sau rudele sale din strainatate, in cazul plecarii definitive din tara. Nu era vorba doar despre bani, ci si despre autoturisme sau imobile proprietate personala.

O mare enigma - sumele subtilizate
Cand treaba a fost pusa pe picioare, ofiterii din DIE au observat ca operatiunea "Peregrinii" le poate aduce si lor substantiale venituri. Asa ca s-au pus pe treaba, incepand sa doseasca in propriile buzunare o parte din sumele "donate" statului de catre emigranti.

Ancheta asupra acestei actiuni, facuta cu ocazia defectiunii generalului Ion Mihai Pacepa, in 1978, a scos la iveala faptul ca statul roman a castigat peste 6 milioane de dolari. Nu se cunosc insa, nici macar cu aproximatie, sumele deturnate de catre ofiterii de Securitate angajati in stoarcerea de fonduri de la cei care doreau sa paraseasca definitiv tara, cu toate ca se stia pana la cel mai inalt nivel al DIE faptul ca o mare parte din agenti subtilizasera sume importante de bani.

Darea in vileag s-a facut din SUA
Va dam doar un exemplu, extras din arhivele Securitatii. Numai la plecarea unui grup de patru persoane, doi medici si doi ingineri, colonelul Constantin Mazilu, acoperit cu functia de consilier la Presedintia Consiliului de Ministri (Guvernul de pe atunci), a dosit cel putin 2.000 de dolari si o considerabila suma in lei. Informatia n-a transpirat din Romania, ci tocmai din Statele Unite, unde se stabilise Gavrila Cacuci, unul dintre medici. Acesta i-a povestit unui agent acoperit al DIE - nume de cod "Sandulescu" -, ca i-a dat lui Mazilu suma de 9.000 de dolari drept "taxa de emigrare". La randul sau, "Sandulescu" a raportat informatia la Bucuresti, unde s-a constatat faptul ca ofiterul cu acoperire de consilier la Guvern nu depusese la casierie decat 7.000 din cei 9.000 de dolari primiti. Tot atunci s-a descoperit ca Mazilu isi "trasese" un mic comision de la cei doi ingineri si celalalt medic: nu mai putin de 35.000 de lei, ceea ce, la acea vreme, insemna mai mult decat jumatate din pretul unei Dacia 1300.

Cazuri precum cel de mai sus sunt nenumarate, iar coruptia se instalase la toate nivelurile ofiterilor angrenati in "Peregrinii". Acesta a fost si motivul pentru care s-au luat niste masuri drastice de urmarire a banilor si de conspirativitate, insa fara rezultate notabile, mai ales in ce priveste stoparea dosirii unor importante sume.

Conturi ratacite si musamalizari
Desi faptul era in flagranta contradictie cu legislatia de atunci, seful DIE, Nicolae Doicaru, a aprobat deschiderea, la Koln, a unui cont cu banii primiti de la cei care urmau sa plece din tara (peste10.000 de dolari). La acea vreme, generalul Pacepa a vrut sa transfere banii din acel cont in Elvetia, pentru finantarea operatiunii "Bujorul", dar n-a reusit. In prezent, nu exista date despre aceasta operatiune, dar nici nu se stie ce s-a facut cu banii din contul de la Koln. Conform documentelor Securitatii, acesta a fost gestionat "necorespunzator" de catre ofiterii DIE. Traducand din limbajul de lemn al epocii, "necorespunzator" insemna ca o buna parte din suma depusa la Koln a disparut fara urma. Intreaga afacere a fost musamalizata de catre Doicaru. Daca Ceausescu ar fi aflat ce sume vehicula DIE prin strainatate, ar fi cazut multe capete. Si asta pentru ca el dorea sa detina controlul asupra marilor afaceri, fie ele si de spionaj.

Casa conspirativa "Minerva"
Operatiunea "Peregrinii" a continuat, iar rapoartele intocmite la inceputul anului 1971 scoteau la iveala faptul ca totul mergea struna. Sute de oameni paraseau definitiv Romania, depunand in "fondul sinistratilor" sume care variau intre 5.000 si 10.000 de dolari.

In vara anului 1971, Nicolae Doicaru ii aproba generalului Eugen Luchian, unul dintre principalii responsabili ai operatiunii "Peregrinii", "infiintarea casei conspirative "Minerva"" in Soseaua Mihai Bravu nr. 53-55. De fapt, o garsoniera, unde s-au purtat discutiile intre ofiterii de Securitate sub acoperire de functionari publici si cei care doreau sa emigreze. De pe urma acestor intalniri conspirative au ramas doar niste chitante intr-un singur exemplar, pe numele a sute si sute de oameni. Si acestea dovedesc faptul ca sumele erau mai mult decat substantiale pentru acele vremuri, de obicei intre 5.000 si 10.000 de dolari.

Pana si puscariasii puteau pleca
N-a trecut mult timp si retelele infiltrate in strainatate pentru operatiunea "Peregrinii" au inceput si ele sa produca bani buni, storsi de la cei care aveau rude in Romania. Afacerea devenise deosebit de rentabila, insa mintile sprintene din Directia de Informatii Externe s-au gandit ca pot obtine si mai mult. Asa ca s-au cerut bani celor care voiau sa emigreze si pentru scolarizarea din Romania ori pentru diferite cursuri de perfectionare absolvite in tara. Coarda a fost intinsa la maximum. Au fost scoase la mezat si persoanele condamnate pentru diverse prejudicii aduse economiei nationale, ale caror zile de detentie urmau a fi achitate de catre rudele sau prietenii din strainatate. Masura nu numai ca era ilegala, chiar si pentru un regim comunist, dar intra in contradictie cu acordurile si conventiile la care Romania aderase. Setea de valuta era insa atat de mare, incat, bineinteles ca orice puscarias, nu doar cei care se faceau vinovati de infractiuni economice, ar fi fost liber, daca cineva din Occident platea pentru el.

O avere stransa in doar sase luni
La un moment dat, Ceausescu a dorit sa intre intr-o aparenta legalitate, incercand sa transforme in lege ordinele secrete si ilegale ce priveau vanzarea de oameni. A fost o miscare total gresita. Lumea civilizata, desi avea de multa vreme informatii neoficiale in privinta emigrarilor cu cantec din Romania, n-a acceptat asa ceva. Din acel motiv, in decembrie1973, Emil Bobu, pe atunci ministru de interne, a ordonat incheierea operatiunii "Peregrinii", ca urmare a unor "ecouri negative din presa internationala", dupa cum consemneaza documentele Securitatii. In realitate, era vorba despre presiunile pe care Occidentul le facea la adresa Romaniei si despre amenintarile cu sanctiuni economice drastice. Atunci, Ceausescu era inca pe val si nu-si putea permite o disputa pe aceasta tema. Oficial, operatiunea "Peregrinii" nu mai exista.

Ultimul raport al generalului Eugen Luchian, principal responsabil al operatiunii, mentiona ca doar in primele sase luni ale anului 1973 s-au strans de la cei care doreau sa emigreze, mai precis 237 de persoane, urmatoarele sume si valori: 555.499 de dolari SUA, 3.316.101 de marci vest-germane, 112.100 de franci francezi, 475 de coroane suedeze, 2.120 de lire sterline, 50.000 de silingi austrieci, 28.868 de franci elvetieni, 990.827 de lei, bijuterii din aur in greutate de 474,70 g, o garsoniera, alte bunuri in valoare de 1.740 de marci vest-germane.

O avere imensa, stransa in doar jumatate de an. Cat s-a strans in cei trei ani cat a decurs operatiunea "Peregrinii" nu se va sti niciodata cu exactitate. Cert e ca o mare parte din ofiterii care au participat la actiune au facut bani cu ghiotura. Iar buhul s-a dus asa de tare, incat si dupa ce s-a ordonat la cel mai inalt nivel suspendarea operatiunii, multe dintre cadrele DIE sau angajatii Comisiei guvernamentale de pasapoarte si vize au continuat sa perceapa in beneficiu propriu diverse taxe de la persoane care urmau sa plece definitiv din tara.

Generalul Luchian - tapul ispasitor
Spuneam la inceputul acestui material ca operatiunea "Peregrinii" a adus statului peste 6 milioane de dolari. Dar un simplu calcul ne arata ca in doar 6 luni s-au obtinut aproape trei milioane de dolari. E greu de apreciat intreaga suma si pentru faptul ca DIE a deschis o serie de conturi in strainatate cu acesti bani, care, dupa cum s-a vazut si in materialul nostru, s-au "evaporat" in diverse operatiuni.

Dupa defectarea generalului Pacepa, in vara anului 1978, ancheta Securitatii a scos la iveala faptul ca generalul Eugen Luchian detinea o avere considerabila, pe care n-o putea justifica. Din acest motiv a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, punandu-i-se in sarcina diverse infractiuni. Banuim ca Luchian nu a avut parte de un proces corect, fiind de fapt tap ispasitor mai mult din cauza defectarii lui Pacepa decat din cauza faptului ca ar fi bagat mana in borcanul cu miere in timpul operatiunii "Peregrinii". Vinovatia lui Luchian era de fapt vinovatia unui regim politic ce initiase o mare ticalosie: vanzarea propriilor cetateni ca pe niste vite.

Si generalul Pacepa cunoaste multe despre operatiunea "Peregrinii". Avea o functie importanta in acea perioada - adjunct al sefului Directiei de Informatii Externe, ca sa nu mai vorbim despre cea politica, de secretar general al Ministerului de Interne -, iar numele sau apare in documentele legate de aceasta operatiune.

Despre acest subiect ar putea discuta Pacepa, daca doreste sa-si ajute tara, dupa cum declara recent. Nu injurandu-si la nesfarsit adversarii, fara a scoate o vorba despre marile operatiuni in care a fost implicat. El este unul dintre cei care ne pot spune si unde au ajuns o parte din banii storsi din aceasta afacere.

Numai clarificand din toate punctele de vedere asemenea actiuni si asumandu-ne un trecut care uneori nu ne onoreaza, putem sa ne plivim tara de "buruienile comunismului", ca sa-l citam tot pe generalul Ion Mihai Pacepa. Mai cu seama ca operatiunea "Peregrinii" a fost una dintre cele mai rusinoase initiative ale regimului comunist din Romania.

GARDIANUL

=====

SE AFLA PE "DRUM" UN MATERIAL IDENTIC CU ACESTA,POSTAT DE UN "ANONOM".
ANONIMUL SUNT TOT EU SI ROG CA MATERIALUL SA NU FIE LUAT INCA O DATA IN CONSIDERATIE!!!

Am plecat din tara acum trei ani. Am rabdat si dupa revolutie, alaturi de atatia romani. Ca toti de prin tara, eram cu slujbe (nu una), scoala, si imi aduc aminte cu durere ca ma imprumutam de la un salariu la altul (multi nu prea au nici macar norocul asta). Ma simt bine ca de cand am ajuns in State sa uit cand iau salariul pentru ca imi administrez venitul foarte bine si imi creez un credit fara de care nici o institutie financiara nu se uita la tine. Nu mai dau spaga nici la doctor, nici la alimentara...ceea ce in tara din pacate nu calculam la salariu dar realizam ca incet-incet, "nu avem marunt" ma afecteaza si ma face sa ma simt penibil asteptand restul ce mi se cuvine. Aici democratia si legile se aplica si nimeni nu risca sa-si piarda slujba pentru cativa centi.
Cu parere de rau, inca citesc ziarele si ma minunez cum familiile din Romania pot fi asa de dezbinate incepand cu bautura, certurile din casa, tipete si batai, crima dintre fii si parinti...
Nu mai pun ca guvernantii care inca-si aranjeaza culcusul inainte de a pleca din pozitia tinuta cu strasnicie, au comfortul moral si financiar sa nu treaca prin ce trece muritorul de rand.
Un exemplu a ceea ce fac guvernantii americani, inainte si dupa alegeri este sa ajute pe cei in nevoie folosind toate posibilitatile legale si relatiile la dispozitie; acel om ii va face reclama gratuita si in urma faptului, guvernantul va avea cateva voturi in plus.
Mi-e dor sa vin in tara dar nu de romani mi-e frica, ci de tigani. Ei ne-au dezbinat si ne e teama sa ne unim intr-un autobuz cand suntem buzunariti sau pipaiti pentru ca nu stim cati dintre ei sunt in jurul nostru. Ei nu se dau in parti de la contraventii de tot felul si stim foarte bine ca ne rad in nas ca nu vor sta prea mult pe la sectie sau in tribunale pentru ca banul le rezolva pe toate. Aici, da, pot spune ca am prejudicii, asa cum are neamtul cand aude de romani si se gandeste la tigani. Poti sa le spui ca nu sunt romani? NU! Legea le da cetatenia romana si asta ne duce de rapa.

Atata timp cat pana si ziarele "mototolesc" imaginea Romaniei ca sa aiba ziarele franceze ce barfi, nu ma intorc in tara sa imi stric buna dispozitie si vacanta pe care cu greu am castigat-o!

Aici sunt romani care vor sa aiba relatii de prietenie cu alti romani (de obicei sunt singuri, fara familie sau cu frati prin tara) dar sunt si alte familii care au problemele lor si desi personal am incercat sa-mi impun macar un telefon pe luna, de complezenta, dupa mai mult de doi ani, cat ai avea bunavointa, prost sa fii sa nu realizezi ca "dragoste cu de-a sila nu se poate". Taiati de pe lista de prieteni, incercam sa implementam traditiile noastre aici, chiar recent am oferit martisoare trimise de mama, colegilor si sefilor de serviciu. Unii dintre ei incearca cate o expresie romaneasca (adevarul ca le aleg pe cele usoare) si intotdeauna mi-am afirmat originea fara a-mi fi teama de prejudecati sau rusine.
Am un prieten roman care vrea sa mearga la scoala dar mai trebuie sa munceasca un pic la engleza si-l ajut. Dar si el are vointa. Daca unul ar fi "hais" si altul "cea", am ajunge la concluzia generala ca romanii din diaspora nu sunt uniti. Padure fara uscaturi?

Bafta la viza loteriilor sau pe orice alta cale legala!

DIAVOLUL: Aşa că tu crezi că eşti singurul vinovat de păcatul de a dori? Dar oare, nu Dumnezeu a lăsat în oameni şi îngeri simţirea, nu el a eliberat sufletul acesta plin de dorinţi şi pasiuni, chiar dacă sufletul îngerilor diferă de cel al oamenilor.
INGERUL: Problema ta este conceptuală, nu cred că viaţa ta nu ţi-a oferit nimic altceva decât o oarecare forţă distructivă, iar înţelepciunea te-a ocolit cu desăvârşire! Ar fi absurd să descopăr că eşti doar viclean şi atât!
DIAVOLUL: Viclenia e o parte consistentă a firii mele, iar despre înţelepciune nu pot spune că m-ar ajuta cu ceva, astfel că nici nu o consider necesară planurilor mele care includ lumea. Departe de mine să gândesc că isteţimea mea poate fi întrecută de înţelepciune. Dar ce vrei să spui cu asta?
INGERUL: Problema sufletului este una de esenţă, sufletul fiind esenţa universală pe care nici măcar Dumnezeu nu a creat-o! Sufletul este o energie independentă pe care Dumnezeu poate doar să o modeleze prin virtutea unor legi universale, însă nu o poate transforma. Insăşi Dumnezeu s-a născut cu sufletul în sine ceea ce demonstrează evident că şi înaintea existenţei Lui sufletul era eternitatea. Până şi Dumnezeu a luat naştere din suflet, asemeni oricărei creaţii lumeşti sau universale! Sufletul fiind baza, restul sunt doar amănunte.
DIAVOLUL: Il consideri pe Dumnezeu doar un amănunt?! Ti l-ai urcat în cap definitiv acum!
INGERUL: Ba nu! Vezi, asta înseamnă lipsa de înţelepciune! Adevărul nu poate fi contestat, iar lupta ta aprigă de secole este o absurditate care s-a născut tocmai din lipsa ta de înţelepciune. Nu poţi fura puterea unei fiinţe asupra unei lumi atâta timp cât nici puterea ei nu este integrală. El nu reprezintă totul pentru întreg universul, ci doar pentru o parte a lui. Universul este o gradare, iar dacă Dumnezeu este puternic peste viaţa pământeană asta nu înseamnă că el deţine întreaga putere universală.
DIAVOLUL: Negi autoritatea divină? Nu mă aşteptam să fii chiar atât de nesăbuit! Ha!Eşti un înger răzvrătit cu adevărat!
INGERUL: Nu, nu contest puterea Lui, afirm doar ceea ce ştiu, faptul că nu este o autoritate universală unica, o forţă care domină întregul în toată masa lui! Te înşeli amarnic crezând de atâtea secole că e doar El şi numai El în tot acest infinit!
DIAVOLUL: Iţi baţi joc de mine?!
INGERUL: Nu. Iţi spun doar ceea ce este universul, lumea şi Dumnezeu. La baza tuturor creaţilor stă sufletul, el reprezintă viaţa apoi urmează Dumnezeu şi restul.
DIAVOLUL: Restul care?!
INGERUL: Restul care participă la procesul creaţiei, la întreţinerea vieţii în toate aspectele ei. Nu este simplu acest proces de naştere, întreţinere şi devenire, apoi, ce să mai spun de transfigurare şi transcendenţă? Crezi că toate astea se întamplă numai datorită Lui? Crezi că miturile esentiale ale umanităţii sunt doar vorbe-n vânt? Doar poveşti scornite la întâmplare de cine ştie ce muritor?
DIAVOLUL: Nu ştiu ce intenţii ai spunându-mi toate aceste inepţii…bazaconii pe care nu pot să le consider decât o insultă la adresa Lui! Ori ţi-ai pierdut într-adevăr minţile!
INGERUL: Nu am nici o intenţie în ceea ce te priveşte, m-ai împins spre dialog, acum suportă consecinţele sau pleacă. Eu nu te pot ţine aici cu forţa, sunt un deţinut. Călăii mei sunt oamenii, nici tu şi nici El!
DIAVOLUL: Dar explică-mi şi mie teoria ta cu privire la universalitate şi conducătorii ei, m-ai surprins. Si, recunosc, departe de mine să cred această teorie! Faptul că Dumnezeu nu este autoritate absolută mă uimeşte cu adevărat.
INGERUL: Este autoritate absolută asupra oamenilor nu asupra întregului univers. Nu există Dumnezeu şi doar atât, legile universale se bazează şi pe alte soiuri de forţe. Dumnezeu este doar o parte din forţa înţelepciunii, iar autoritatea Lui este răspândită asupa spiritului şi sufletului uman, nu asupra vieţii însăşi. De aceea nu El poate schimba lucrurile rele din viaţa oamenilor! Intregul univers este divizat, nu este o unitate în sine, iar asta implică o serie de forţe diferite care stau la baza orânduirii lui.
DIAVOLUL: Nu Dumnezeu a creat lumea?
INGERUL: Nu, dar a luat parte la creaţia ei. Dacă Biblia omenească spune că Dumnezeu a creat lumea în 7 zile asta este doar o latură mitologică prin care omul trebuie să înţeleagă că El este autoritatea cea mai puternică asupra umanităţii. Dar Dumnezeu nu este creatorul universalului, El este implicit o parte a acestuia.
DIAVOLUL: Si-atunci ce rol are El în creaţia umanităţii?
INGERUL: Rolul de părinte ocrotitor al omului pentru că, Dumnezeu a creat omul, nu şi lumea în care există omul! Aici s-a greşit în doctrina religioasă şi faptul acesta l-a determinat pe fizician sau chimist să conteste existenţa lui Dumnezeu şi religia!
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu a făcut omul, iar restul lumii în care există s-a născut prin puterea altor forţe?
INGERUL: Bineânţeles, este o problema de lege naturală, de energie universală care a contribuit la o creaţie necesară. După cum bine ar trebui să ştii, noi îngerii studiem în şcoală în afara legilor Paradisului, universalităţii şi divinităţii, însăşi doctrinele, mitologiile şi legile umanităţii, pe acelea create de ea însăşi. Este formidabil să vezi evoluţia fiinţei, să vezi când a descoperit existenţa lui Dumnezeu. După câte încercări de a-şi răspunde asupra problemei existenţei sale prin propria-i forţă, a înţeles actul divin al creaţiei! Este fantastică descoperirea organizării lumii datorită înţelepciunii cu care i-a înzestrat Dumnezeu. Inţelepciune care nu este uşor de folosit sau cultivat, şi totuşi oamenii, unii dintre ei, au reuşit să descopere prin puţinul spiritului lor o capodoperă universală cum este creatia lor şi a lumii în care trăiesc!
DIAVOLUL: Nu cred că oamenii au descoperit încă provenienţa lor sau a lumii, la ei totul este o permanentă îndoială, incertitudine. Nu au dobândit încă marile adevăruri despre care îmi spui tu acum!
INGERUL: Ei poartă aceste adevăruri în ei înşişi însă nu înţeleg adevărul, iar dacă cineva anume le-ar revela conştiinţa asupra marilor adevăruri, nu ar ştii să le primească, i-ar speria. Oamenii încă nu pot înţelege totul, şi chiar dacă le-ai da totul, uşurinţa fenomenului le-ar crea mari probleme, fiindcă nu ar ştii să se folosească de ceea ce ştiu. Ei se aşteaptă la cu totul altceva, unii se aşteaptă chiar să descopere faptul că nu există Dumnezeu…încă există multă absurditate în minţile şi încercările lor pentru a fi convins că nu pot suporta adevărul. Nu s-ar mulţumii dacă ar ştii că e doar Dumnezeu, ei încă mai caută alte soluţii pentru că au impresia că ar fi prea simplu să fie aşa. Le place viaţa complicată.
DIAVOLUL: Dar este evident că singura lor soluţie este să creadă ca sunt o creaţie divină!
INGERUL: Da, aşa este, însă fiecare în adâncul sufletului aşteaptă să i se dovedească altceva. Până nu scapă de aceste căutări care nu-i pot focaliza spre singurul adevăr real al existenţei lor, nu se pot linişti. Unii descoperă adevărul, aceia sunt cei înţelepţi, dar întotdeauna pe cei înţelepţi omenirea îi lasă la urmă, căutându-i abia în clipa în care nu mai există. In timpul vieţii lor sunt consideraţi nebuni sau visători, calităţi pe care societatea nu le acceptă. Interesantă firea omenească, păcatul voluptăţii în care cade cu uşurinţă şi cu care e atât de uşor să atragă pe oricine! Vicleniile pe care le cunoaşte de la tine îi stau uneori drept căpătâi al faptelor şi, cu atâta uşurinţă este capabilă să se joace între lumină şi întuneric încât îţi lasă impresia că umanitatea a evoluat mai presus de divinitatea universală. Evident, este doar o impresie înşelătoare, cel care ajunge să creadă în ea, el însuşi e o umbră cu atribut de om. Omul adevărat se ridică spre înţelepciune, cel care aşteaptă de la sinea lucrurilor să o primească se risipeşte spre pieire. După cum bine ştii, nu toţi muritorii văd Paradisul! Deşi Paradisul este o stare naturală. Ei înşişi îl poartă în construcţia lor, însă în felul în care trăiesc pe pământ îi îndepartează de acesta.
DIAVOLUL: Eu cred că ai luat-o razna şi spre amuzamentul meu cred că-L mâniezi tare pe moşulică!
INGERUL: Nici pomeneală! Sunt destul de înţelept să ştiu că ceea ce gândesc e adevărat. Vorbele mele nu sunt o joacă de cuvinte şi doar atât.
DIAVOLUL: De ce crezi că este adevărat, numai pentru faptul că te consideri înţelept? Mie unul mi se pare absurdă teoria ta cu privire la puterea divină.
INGERUL: Nu mă refer la puterea divină, ci la puterea lui Dumnezeu. El este divinitatea pentru oameni, dar alături de el se găsesc şi alte forţe. Esenţa divinităţii nu se opreşte în el. Divinitatea este un fenomen mai amplu pentru universalitate. Nu putem privi infinitul ca finit în Dumnezeu, pentru că El nu este un capăt, o limită. Nu vorbesc din prisma oamenilor, cu ei se întamplă altceva. Bineânţeles că pentru ei ca fiinţe, Dumnezeu reprezintă totul, însă pentru universalitate nu.
DIAVOLUL: Vrei să spui că Dumnezeu are Dumnezeul lui?! E absurd!
INGERUL: Nu. Insă el deopotrivă cu alţii conduce acest univers infinit.Eu, ca înger contribui la viaţa Paradisului, Dumnezeu contribuie la viaţa universului, omul contribuie la viaţa pământeană. Fiecare dintre noi contribuie la un proces de creaţie diferit, dar care se răsfrânge inevitabil asupra tuturor lumilor existente în univers şi, bineânţeles, asupra universalităţii însăşi. Viaţa în toate aspectele ei este cauză şi efect, nimic nu este întâmplător şi totul are un sens. Animalul, insecta, omul, noi, Dumnezeu, planetele, sufletul, chiar şi tu, au rostul lor într-un scop mult mai grandios decât viaţa pământeană sau Paradisul. Ar fi o lume mult prea simplă aşa cum o percep oamenii, o lume redusă la om şi Paradis. Viaţa e doar un pas spre adevărata lume, moartea e doar pasul următor, iar Paradisul la fel. Viaţa nu se opreşte la un nivel, ci însăşi viaţa transcede spre alte forme de viaţă chiar de nu sunt pământene. Există un soi de plafonare în lumea tangibilă, o plafonare care le mişcă oamenilor conştiinţa în asemenea hal încât nu pot percepe că viaţa lor de acolo nu este nimic mai mult decât o impresie. Ei sunt expresii viitoare care în lumea materială capătă doar o vagă intuiţie a ceea ce-i aşteaptă mai târziu. Viaţa lor este o probă pe care trebuie să o treacă până la finele timpului acordat de natură, dacă nu reuşesc se nasc din nou până când descoperă ceea ce au de descoperit.
DIAVOLUL: Asta ştiu şi eu, dar mă frământă gândul că secole de-a rândul însăşi eu l-am privit pe Dumnezeu ca fiind unic. In cazul de faţă pot înţelege de ce, de atâtea ori, aveam impresia că oricât aş încerca să transform lumea Lui în ceea ce vreau eu, alte forţe se războiau cu mine în afara Lui. E un fel de conspiraţie universală care-ţi dă libertatea să te mişti în voie până la un punct, apoi vine şi îţi întoarce toate planurile peste cap. Eu credeam că e El!
INGERUL: Nu întotdeauna, uneori nu-i stă în atribuţii să facă unele lucruri, alteori se sfătuieşte cu restul şi ajung la un plan comun în ceea ce te priveşte, în ceea ce priveşte lumea sau universul. Dumnezeu este o parte a forţei universale chiar dacă viaţa oamenilor este guvernată de el.
DIAVOLUL: Ciudat este faptul că omul cuprinde şi laturi care mă caracterizează, de ce ar fi vrut El să creeze o fiinţă în care să existe şi binele şi răul deopotrivă?
INGERUL: Omul a ales răul singur când nu a ascultat învăţătura Lui.
DIAVOLUL: Omul a căutat cunoaşterea, de ce cunoaşterea ar fi un rău?
INGERUL: Stiu, un om fără cunoaştere e un imbecil, dar El le dăruise atât cât le trebuia pentru a fi fericiţi.
DIAVOLUL: Cu toate astea nu au fost fericiţi. Si tu ai avut totul care să te facă fericit şi, totuşi, eşti aici.
INGERUL: Iţi mai aminteşti cum a luat naştere lumea?
DIAVOLUL: Din plictiseală?
INGERUL: Nu râde, vroiai să vorbim serios.
DIAVOLUL: Te ascult.
INGERUL: Era vorba despre echilibrul universal, îţi aminteşti?
DIAVOLUL: Da, credeau că prin crearea lumii se va forma echilibrul dintre timpuri. Balansul egal pe linia infinitului.
INGERUL: Da. Gândeşte-te la infinit ca la o dreaptă care are situate pe ea punctele A si B,…e!…dreapta asta este străbătută de tot soiul de energii care trec pe deasupra ei cu forţe diferite. Aceşti curenţi ajung, uneori, în punctul B cu mai multă forţă şi atunci dreapta suferă mici transformări. Punctul B se apleacă, iar punctul A trece ca vârf, apoi invers, punctul B trece ca vârf. Diferenţa de gradaţie în timp şi spaţiu este aproape insesizabilă în condiţia în care există A şi B, dar imaginează-ţi ce groaznic ar fi dacă pe dreaptă ar exista un simplu A şi toate aceste forţe s-ar vânzolii doar deasupra lui. Eee!…uite, din acest motiv a fost creată lumea oamenilor. Acesta era echilibrul căutat.
DIAVOLUL: Dar ce rol au oamenii, de ce n-au lăsat doar pământul?
INGERUL: Tu chiar n-ai minte?! Oamenii sunt energia care creaza echilibrul. Pământul e doar un spaţiu în care ei se dezvoltă pentru a contribui cu energia lor la echilibrul universal. Imaginează-ţi că pe dreapta asta sunt mai multe puncte…A,B,C,D,E…şi aşa mai departe, pe lângă astea mai sunt zeci de alte puncte care sunt, de fapt, planete nelocuite, nepopulate cu nici un soi de fiinţă. Toate planetele A,B,C,D,E sunt populate iar în jurul acestora pe o raza de mii de ani lumină nu există viaţă, ci doar alte planete nepopulate. Forţa acestor emisfere, acestor spaţii se transformă într-o forţă unică care alcătuieşte prin sine universalitatea. Să presupunem că pământul s-ar fi aflat în partea dreaptă a dreptei pe care ne-am imaginat-o, în partea stângă sunt zeci de alte planete locuite, iar în partea dreaptă sunt doar 5, de exemplu,…echilibrul nu e perfect. Atunci mai trebuia populată o planetă care să aibă în jurul ei o configuraţie de planete care pot contribui la viaţa finţelor care se vor naşte. Planete nelocuite care prin conjuncţia lor, prin amplasamentul lor să influenţeze viaţa. Fiecare om e născut sub un semn zodiacal, crezi că pământul a fost ales la întâmplare? Nu, bineânţeles, e vorba de o scară ierarhică a energiilor, a planetelor, a influenţei acestora asupra oamenilor. De ce crezi că spaţiul, cerul şi planetele au însemnat din totdeauna pentru ei un punct de reper, tipologiile ca trăsături mari ale umanităţii sunt descifrate prin influenţa planetelor, a spaţiului. Acum înţelegi ce substrat au toate aceste amănunte? Până şi timpul, gândeşte-te la timp care de fiecare dată e altul, pe pământ sau în spaţiu. Creaţia omului nu este un fenomen întâmplător sau un fel de experiment, rolul creaţiei este de o mai adancă complexitate pentru întreg universul.

DIAVOLUL: In concluzie universul se foloseşte de energia oamenilor…păi e corect?! Si ăştia, amărâţii de ei, nu ştiu nimic, le folosiţi energia şi apoi îi omorâţi! HA! E convenabil!
INGERUL: Nu glumii cu asta, ştii prea bine ce se întamplă apoi…cum ştii prea bine de ce mor oamenii.
DIAVOLUL: Da, omul bătrân nu mai posedă aceeaşi energie, dacă moare se transformă în energia iniţială. Vezi că ştiu?
INGERUL: Uneori eşti doar un bufon, ştiai?
DIAVOLUL: După atâta teorie mai trebuie să te amuzi puţin, nu crezi? Dar, ce-ai spus e interesant, recunosc. Eu nu m-aş fi gândit. Dar ce rol are atunci Paradisul?
INGERUL: Eşti îngrozitor! Tu crezi că un spirit care a existat într-o lume materială ca cea de pe pământ se poate obişnui în alta care să nu-i semene? E, Paradisul are calităţile exterioare ale lumii lor, o lume cu care sunt obişnuiţi. Vorbeam despre timp, există atâtea timpuri paralele în univers!…iar unul dintre ele este chiar Paradisul. Imaginează-ţi tot dreapta de mai devreme, pe ea se află planetele care formează echilibrul vieţii în tot ansamblul de puls material, am rezolvat problema echilibrului acesta, dar mai există şi timpul dintre timpuri. Acest timp este paralel cu toate celelalte şi în acesta se află divinitatea în toată măreţia ei. In concluzie, energia care creaza echilibrul vieţii creaza şi echilibrul acestui spaţiu în care nu poţi exista decât ca energie. Spaţiul dintre spaţii, dar pe care îl cuprinde tot infinitul universal. Si, poate te gândeşti că existând atâtea vietăţi în univers s-ar putea strânge prea multă energie în spaţiul dintre spaţii. Ei bine, nu se poate. Dintr-o regulă foarte simplă. Si anume, cum oamenii au Paradisul, fiecare din restul lumilor au spaţile lor care să fie identice cu lumea în care au trăit. Aşa se formează un echilibru superior şi, totodată, ştii că unele energii se reântorc de unde au plecat, revin la viaţă dupa un anumit timp. Ciclul acesta de energie-viaţă se produce în permanenţă, e o rotaţie, o energie vine şi o alta pleacă. Spaţiul dintre spaţii e ca o sursă de reâncărcare după ce fiinţa organică, materială, îşi consumă energia trăind.
DIAVOLUL: Asta ajungi să spui tu despre Dumnezeu! Dacă spui asta şi oamenilor te vor arde pe rug! Eu, te cred, dar în afara mea nu te va mai crede nimeni aici!
INGERUL: Stiu, nici nu voi spune astfel de lucruri…mă gândeam că, poate, acum vei înţelege măcar tu că unele dintre jocurile tale nu se vor realiza niciodată. Nu din cauza Lui, ci din cauza unei puteri mult mai mari din care el este doar o parte.
DIAVOLUL: Si despre restul…ştii ceva anume?
INGERUL: Nu, cărţile acelea nu ne sunt puse la dispoziţie, iar eu sunt doar un înger al Paradisului, nici eu nu pot cunoaşte totul, ci puţin mai mult decât oamenii. Intotdeauna există o limită pentru că numai Dumnezeu şi restul sunt culmea înţelepciunii. Restul, orice ar fi şi oricâţi ar fi cred că au acelaşi fundament, posedând aceeaşi cunoaştere a totului. In mod real nu pot conduce universul decât dacă ar fi egali, în cazul în care unul ar fi mai deştept sau mai puternic, s-ar face o altă ierarhizare, ceea ce nu cred că este şi cazul lor. De fapt, sunt convins de asta.
DIAVOLUL: Ai da toată omenirea peste cap cu teoriile tale! Ai reuşit s-o faci cu mine, dar cu ei?! La cât de înţelept eşti, de ce nu încerci să te salvezi singur?
INGERUL: Pentru că am greşit, sunt în închisoarea oamenilor cu voinţa Lui. Dacă El va considera că voi putea primi iertarea, îmi va da de ştire.
DIAVOLUL: Auzi, ştii care e o altă ciudăţenie?
INGERUL: Nu, spune-mi.
DIAVOLUL: Nu există Iadul de care vorbesc oamenii, eu nu am creat nici unul. Eu exist printre ei şi îi am adepţi cât trăiesc, după ce ei mor…eu caut alţi oameni.
INGERUL: Nu e ciudat, şi ştiu că nu există Iadul, dar trebuia construit în mintea lor pentru a se teme de tine. Stii şi motivul pentru care s-a întâmplat asta!
DIAVOLUL: Oarecum.
INGERUL: Sti bine că atunci când o fiinţa îşi foloseşte energia în mod negativ, distructiv pentru sine sau specie, energia se dizolvă atât de mult încât dispare la un moment dat. Când omul care şi-a folosit energia în mod negativ moare, nu mai posedă minimul de energie care să-l urce spre Paradis. Pur şi simplu omul rău moare pentru că, în final, devine doar materie lipsită de energie. Adevărul e că Iadul e o necesitate, aşa se poate păstra mai multă energie creatoare utilă universalităţii.

Mai intii, cerindu-mi scuze gazdei, mi-as permite sa-ti raspund ca intrebarea despre rasism.

Copy mai jos definitiile rasismului din trei carti de referinta:

Doctrine advocating the superiority of one human race. Racism has been the avowed policy of certain regimes that, as a result, sanctioned slavery and discriminatory practices, such as the anti-Semitism in Nazi Germany and the apartheid system in South ...
(From World Encyclopedia in Encyclopedia)

the belief that there are characteristics, abilities, or qualities specific to each race.
(From The Concise Oxford Dictionary in English Dictionaries & Thesauruses)

racial discrimination, racialism, racial prejudice, xenophobia, chauvinism, bigotry; anti-Semitism.
(From The Oxford Paperback Thesaurus in English Dictionaries & Thesauruses)

Asa ca, avind in vedere definitiile de mai sus, as spune ca urmatoarele afirmatii din banc sint/ ar fii un atac rasist:

1. …ca ar fi timpul ca si tiganii sa aiba o patrie a lor…
2. CIOARA - natia
3. VIOARA - ocupatia
4. CACATUL - situatia

Din pacate nu am dictionar romanesc sa vad daca imi dau dreptate.

Acum sa ne intoarcem la filfiirea drapelelor...:)

Multumesc pentru scurta istorie a Ciadului. Insa nu ma convinge...:) Nu cred ca Romania este 'responsabila' de nimic.
Tot ce am vrut eu sa spun este ca prea mult zgomot se face in ziare pentru nimic. Si daca ,Sus pusii, Romaniei 'au singe' ar ignora ce le spune ONU. Sint multe lucruri mai importante pe care altii nu le respecta.

Numai bine
Florin si atat

Gordon Parks is and always has been one of my personal heroes.
Born in FT Scott, KS in 1915, he spent his early years in Kansas City.
The camera was his "weapon of choice" (his phrase) to battle bigotry, racism and prejudice, upholding the very best ideals of photojournalism.
He did groundbreaking photo essays for Life magazine. But his creative energies and considerable intellect also pushed him to be a director of films, including "Shaft;" he choreographed a ballet, is a poet, musician, and author of a number of books.
In today's Kansas City Star there is an excellent page one article by Lisa Gutierrez with terrific photos by Dolores Johnson.> If you don't have access to a copy, here is the online link:

http://www.kansascity.com/mld/kansascity/

I respectfully submit that if you can afford to spend ten minutes out of what I am sure is a busy day, it would be worthwhile reading.

AlexM,

Nu este vorba de nici un amestec...intre logica si etica.
Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui. Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai,de a iubi, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului.

Pot sa iti amintesc:gandind logic nu eliminam pluralismul critic,in interesul cautarii adevarului orice idee-cu cat mai multe idei cu atat mai bine-trebuie sa fie acceptata chiar daca contine si "etica".

Discutia rationala a ideilor si eliminarea critica a lor. Discutia este rationala; si asta inseamna ca important este adevarul ideilor concurente:ideea care in discutia critica se apropie cel mai mult de adevar este cea preferabila; iar ideea mai buna le impinge mai departe pe cele mai slabe.Important este deci adevarul.

Cu bine,


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

uite care e treaba: tu aici nu stiu daca realizezi ca intradevar amesteci aceste lucruri sau pentru tine ele au valori apropiate pe undeva in asa fel incat este greu de a le delimita marginile. Hai sa luam textul care l-ai scris dupa ce ti-am imputat ca amesteci logica cu etica. Ai scris urmatoarele:

"Nu este vorba de nici un amestec...intre logica si etica."

retinem: nu e vorba de amestec intre logica si etica, o propozitie simpla si clara.

"Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui."

Aici avem de a face deja cu un subiect de etica.

"Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai,de a iubi, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului."

aici descrii un anume gen de depresivitate si eventualele sale efecte.

"Pot sa iti amintesc:gandind logic nu eliminam pluralismul critic,in interesul cautarii adevarului orice idee-cu cat mai multe idei cu atat mai bine-trebuie sa fie acceptata chiar daca contine si "etica"."

si aici incepi sa le amesteci cautand sa faci ghiveci din ele.

"Discutia rationala a ideilor si eliminarea critica a lor. "

iarasi un lucru clar si la obiect.


"Discutia este rationala; si asta inseamna ca important este adevarul ideilor concurente:ideea care in discutia critica se apropie cel mai mult de adevar este cea preferabila; iar ideea mai buna le impinge mai departe pe cele mai slabe.Important este deci adevarul."

aici ai divagat intr-o asa masura incat nu o pot considera decat "umplutura" vis a vis de intrebarea initiala.
Intrebarea initiala pusa de mine in cadrul unui scenariu logic era de ce drumul cel mai scurt dinre A si B este interzis.

Sincer sa fiu, cred ca problema aici nu este nici de natura etica nici de natura logica ci e legata de o anume prisma a ta prin care privesti lucrurile. Iar aceasta prisma nu poate fi alta decat sentimentele tale religioase. Ori discutand prin prisma lor, nu are sens sa vorbim de logica. De etica, da, dar de logica, nu. Sentimentele religioase au un rol obtuzant pentru cel care incearca sa vada lucrurile logica si nu face abstractie de aceste sentimente religioase.

AlexM

Ce afirmi tu:

"Sincer sa fiu, cred ca problema aici nu este nici de natura etica nici de natura logica ci e legata de o anume prisma a ta prin care privesti lucrurile. Iar aceasta prisma nu poate fi alta decat sentimentele tale religioase. Ori discutand prin prisma lor, nu are sens sa vorbim de logica. De etica, da, dar de logica, nu. Sentimentele religioase au un rol obtuzant pentru cel care incearca sa vada lucrurile logica si nu face abstractie de aceste sentimente religioase."

Tin sa precizez ca sunt total gratuite afirmatiile tale,eu nu privesc sub prisma religioasa.

Sentimentele mele religioase sunt firesti,(nu am afirmat a fi logice???!!!)

Unde ai intalnit tu un singur cuvant religios in comentariul respectiv?

Sa mergem mai departe...

Multe procese care au loc acum in viata sunt indreptate spre eliminarea blocajelor dintre constiinta si subconstientul omului. Tot ce patrunde in subconstient constituie un ghid al actiunilor si incepe sa functioneze activ.

Absolutul subconstientului era in principal apanajul artei, filozofiei, al catorva scoli ezoterice, in prezent acestui process i s-a raliat medicina.

Logica constiintei umane este orientata catre supravietuirea corpului fizic. Logica subconstientului, catre pastrarea si dezvoltarea structurilor spirituale. De aceea incercarile de substituire mecanica a acestora in cele mai multe cazuri duc la disparitia uneia din aceste doua componente.

In continuare la afirmatia mea:

Orice gand legat de sinucidere este extrem de periculos si de distructiv pentru om si pentru descendentii lui.

Tu zici:
"Aici avem de a face deja cu un subiect de etica."

De ce etic si nu logic?
De ce etic si nu logic/etic?

Pentru tine logic inseamna numai 1+1=2?

In continuare la cele spuse de mine:

Starea pe care medicii o numesc “depresiva” este lipsa dorintei de a trai,de a iubi, uneori ascunsa si care poate provoca multe maladii, poate aduce prejudicii destinului, caracterului.

Tu zici:

"aici descrii un anume gen de depresivitate si eventualele sale efecte."

Ai lasat etica si logica...si ai dat-o pe literatura...!!!

In continuare la ce am scris eu:

Pot sa iti amintesc:gandind logic nu eliminam pluralismul critic,in interesul cautarii adevarului orice idee-cu cat mai multe idei cu atat mai bine-trebuie sa fie acceptata chiar daca contine si "etica".

Tu zici"
"si aici incepi sa le amesteci cautand sa faci ghiveci din ele."

Nu se poate...afirmatie gratuita,de ce?pai uite ce zici tu:

"Logica ar spune ca daca e adevarata conditia de plecare..."

Deci vorbesti de adevar...Eu numai de (ghiveci)gandind logic nu eliminam pluralismul critic,in interesul cautarii adevarului orice idee-cu cat mai multe idei cu atat mai bine-trebuie sa fie acceptata chiar daca contine si "etica".

Daca tu atat ai inteles din ce eu am scris(ghiveci)este meritul tau...nu ma supar ca ar trebuii sa imi dai si mie un iepure ,vezi Belle,pesemne este nevoie sa nasca in repetate randuri iepuroaica ta.

In final ,la afirmatia mea:
Discutia rationala a ideilor si eliminarea critica a lor.

Tu,gasesti si ceva bun...
"iarasi un lucru clar si la obiect."

PS Dupa cum se vede nimic despre religie!!!

Cu bine,

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Radio-shantzul este sa reproduci pe cafenea ce spune sau a spus unul sau altul pe alte situri sau forumuri,
reproduceri cu singura intentie de a cauza prejudicii si de rafuiala personala,

Restul, concernand mesajele Paianjenului (sunt mai multe, cu puneri la punct) scuze, n-am specificat bine, nu tu erai singurul vizat... ci tuturor celor care incearca sa schimbe regulile generale de functionare ale cafenelei : interzicerea unor subiecte, interzicerea de a citi numai, trollarea subiectelor serioase, etc, etc...

Toate subiectele pot fi discutate, chiar cele referitoare la ISRAEL si PALESTINA, la AMERICANI, la FRANCEZI, cu conditia de a o face civilizat,
si fara a profita de pretextul subiectului pentru rafuieli personale sau atacuri la persoana...