comentarii

înotau o rată cu un rățoi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
(hihihi!) :}}}}}}}} - de enigmescu la: 05/08/2004 09:28:48
(la: "TIGANIADA"- o istorie nestiuta si improprie poporului roman?)
pe cuvantul meu de hermafrodit la minte ca ma distrez copios!!! ssst, sa nu zici la nime', ca astia is in stare sa se-mbete de bucurie la auzul vestii.
tot la fel de sincer ca si Domnita afirm aci, asa ca sa auda toata lumea, ca n-o urasc si nu-i port pica pt. nimic. pot zice chiar ca-mi place cum scrie si-si enunta ideile. iar in numele adevarului zic cu mana pe inima ca de la inceputul discutiei acesteia care a degenerat oarecum, am incercat sa o provoc la un dialog mai amplu. din nefericire, asta probabil ca sa nu mai fiu asa mandru, "gospodarirea" s-a produs cam ca la nivel de CAP. asa ca recunosc ca am ratat o buna ocazie de-a-mi intari doctrina de partid. eh, o sa-mi pun cenusa in cap si-o sa ma imbrac in sac si-oi manca numa' o coaja de pane pe zi da' tot nu ma las pana nu pun la punct ce-am inceput.
acuma referitor la...vecine..., de unde ai scos-o pe aia: "cum ai recunoscut deja ca ai facut-o, si-anume printre 'vecine'"? bre femeie, io nu m-am dus la vecine, cel mult la Wecinul Costica! :} ce ti-am zis aclo o fo' numa' referitor la divertisment: dans, joc..., nimic altceva. e adevarat ca am invatat jocul popular si dansul direct pe la nunti cerand celor mai cunoscatoare sa ma invete si pe mine. mah da prost mai sUnt, am crezut ca intelesasi substratul de ozon subtiat. nu-i nimic, poate data viitoare.
cu varsta am nimerit-o, zau asa, ca exact la 30 ma gandeam, nush de ce. poate finca si io mi-s de tot atata vreme sub soare. da' daca chiar vrei sa-mi raspunzi la o intrebare care ma chinuie zi si noapte, de nu mai am nici somn si nici liniste, poate-mi zici de prin care parti esti (pare ca de prin Moldova...). daca e asa atunci ai circumstante atenuante si te pup pe urechiusele tale cu cercei din canepa rosie, luati-as pielea-n bat!... :}}}}}}}}}}}} ah, incearca numa' sa raspunzi la asta ca-ti arat io tie unde o-ntarcat mutu iapa si surdu o pus closca pe motan. aghia astept. toparlanu' di mini, cum di mi si perindi tati pin fata ochilor ca la cutia ceia di-i zic aistia televi'zor bre... auzi tu, sim' zici ea mii ca rata-mpungi si corcodusu' face...cu ochiu. ie n-o vazut filmu' "plutea o manga pi Siret", sau asela "moara cu zaruri"... mai are di mancat o tir' di maliga.'
hai, tati celi buni, ca celi reli le-am pus la co...dos.
just me
#19065 (raspuns la: #19061) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1. Ratiile la alimente si coz - de mihaelaq la: 21/11/2004 11:17:00
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
1. Ratiile la alimente si cozile.
2. "Practica agricola".
Tu si Ratele - de fefe la: 15/12/2004 22:24:30
(la: Trancaneala Aristocrata)
Hehe, chiar azi dimineata cind m-am trezit nu stiam ce atita galagie afara. Cind bag nasul pe geam mi-am dat seama ca erau ratele sau gistele (nu am putut sa-mi dau seama ca era inainte de rasaritul soarelui) ca treceau pe desupra casei in stol. Veneau in tarile calde. Zona unde stam este renumita pentru popas de rate si giste. De altfel sint si alte pasari migratoare care vin pe-aici. Asa ca si tu la fel ca ele, pe vremuri din astea vreti la tarile calde.
#31737 (raspuns la: #31728) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Există o scoală de jurnalism? - de stancosty la: 24/12/2004 12:54:47
(la: Radu Herjeu: televiziune, radio, prietenie si cultura)
Domnule Herjeu,
as dori să aveti amabilitatea de a răspunde si a comenta acest răspuns la întrebarea: "Există o scoală românească de jurnalistică adevărată?".
Mi-am pus această întrebare si, cu regret, pot să spun că răspunsul a fost pentru mine mai mult negativ.
Si asta nu în primul rând pentru că foarte multi jurnalisti (ajunsi în această postură peste noapte) ne sufocă cu tot felul de exprimări din cele mai bizare (folosirea expresiei "ca si" pentru evitarea cacofoniei, "troită" pronuntat cu "oi" în diftong, ca în "troică", "scrutin" cu accent pe prima silabă şi nu pe a doua sunt doar câteva exemple, pe care le-am găsit în grabă). Asta este explicabil pentru că fată de numărul mare de publicatii, radiouri, televiziuni, apărute după 1989, nevoia de angajati (nu-i pot numi jurnalisti) a fost foarte mare, astfel că selectia în privinta pregătirii a lăsat de dorit.
Spun că răspunsul meu a fost negativ, pentru că o bună parte dintre ziaristii consacrati si care au devenit cu adevărat profesionisti au la bază altă pregătire, decât cea de jurnalist. Este cazul lui C.T. Popescu, dar, din câte stiu, chiar dv. vă aflati în această situatie (sper să nu gresesc).
Multumesc!
Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, - de DESTIN la: 31/12/2004 17:37:22
(la: VIATA..., CA DESTIN INTR-O IUBIRE PURA)

Abilitatea de a iubi este o adevărată artă, care nu apare spontan asemeni unei adieri de vânt şi nu dispare fără urmă.

Ea vine datorită eforturilor permanente in evoluarea personalităţii noastre.

Dragostea presupune existenţa relaţiilor armonioase dintre oameni, dar pentru a crea relaţii frumoase cu cei din jur e nevoie de a obţine acea armonie în interiorul nostru, e nevoie de a crea corelaţia armonioasă dintre gânduri şi fapte, dintre necesităţile fireşti şi planurile grandioase.

Este extrem de important să ştii ce doreşti de la viaţă, să ştii ce fel de om eşti în prezent, văzându-ţi propriile neajunsuri.



Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.
Punctele de la doi la cinci le recunosc ca aparţinând naţiei, pentru doi am chiar o oarecare simpatie. Românii tind să aibă mai multă încredere în persoane decât în doctrine. Nu-i ceva neapărat blamabil.

În ce priveşte primul punct e mai degrabă ceva răspândit într-un mod enervant de mass-media decât întâlnit în viaţa de zi cu zi. Sau oi fi trăind eu într-un mediu mai sceptic.
#39408 (raspuns la: #39082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
IACA AM REUSIT - de claudia enea la: 24/06/2005 14:20:08
(la: CHIAR NIMIC NU MAI ESTE PE GRATIS???)
CLAUDIA AUSTRALIA GREU SI TOTUSI....LUAI PUNCTAJUL MAXIM..CA SA VEZI!!!!!! AM TERMINAT UN CURS DE ASISTENTI DE FARMACIE SI PENTRU CA AM FOST BUNA(ZIC EI) AM PRIMIT POST DE ASISTENT DE FARMACIE IN BURICUL TIRGULUI: MELBOURNE CENTRAL...SI M-AM INTEGRAT IN TURMA... CE IMI PLACE??? CAFEAUA DE DIMINEATA LA O TERSA INCALZITA, DUREREA DE PICIOARE CIND TERMIN CELE 8 ORE SI DEOCAMDATA INCERC SA FIU CIT MAI....ADAPTABILA....HMMMM MANELE??? SINGURUL LUCRU ROMINESC DE CARE NU MI-E DOR...AR MAI FI VREO 87 DE ALTE LUCRURI DE CARE NU MI-E DOR DAR ITI SPUN CIND OI AVEA TIMP...OMUL MUNCII AUSTRALIAN TRE SA SE SPELE SI ..SA DEA MINCARE LA CIIINE SI O RATA...ANIMALUTELE MELE...AHA NU STAU LA TARA!!! PE CURIND
#56465 (raspuns la: #56389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rata cea mai mica de infectie - de Cassandra la: 23/08/2005 19:05:21
(la: Biserica moderna)
Rata cea mai mica de infectie cu HIV in Africa o detine Senegal, o tara in care religia prinicipala este cea musulmana. Cu atita succes ne putem intreba, o fi asta adevarata religie? ;))
Principala cauza se explica printr-un eficient program preventiv, in care e adevarat participa si biserica. Dar indiferent care sint mediile implicate, educatia este factorul fundamental. Scopul fiind inculcarea ideii ca fiecare senegalez este responsabil de transmiterea bolii si poate evita (si in ce fel) nenumaratele morti ale celor dragi. Raspindirea informatiei in populatie cu alte cuvinte educarea acesteia folosind toate mediile posibile, este cheia succesului. Dar asta s-ar putea obtine la fel de bine intr-un stat ateu.
PS A, uitam cel mai important aspect: religia s-a dovedit toleranta in acest caz, vorbind deschis despre sex, folosirea prezervativului etc.
Bun, si la intrebarea cu religia adevarata raspunsul il avem poate comparind situatia cu alte tari africane de religie predominant ...tot musulmana. Nigeria de exemplu, care insa se numara printre tarile cu cea mai inalta rata de infectivitate cu HIV. Sau Gambia. Sint tot tari musulmane, deci care e explicatia? E doar religia la mijloc? ;)
#67338 (raspuns la: #67213) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
a (se) rata, ratare... - de Intruder la: 27/08/2005 09:35:50
(la: Scrisoarea I redeschisa catre presedintele Basescu)
Cel mai optimist gandind, nu-mi vad un viitor in Romania ce pare un spatiu al ratarii.

a (se) rata, ratare, ratati...
M-am asezat pe scaun si am incercat sa (ma) gandesc.
Nu optimist, nu sofisticat si nici cu floricele...simplu.
Ma misc, traiesc, respir, iubesc, urasc (putin, cat sa nu par perfect), observ, cuget (tot putin ca sa-mi demonstrez ca exist totusi), muncesc (mult, pe doua fronturi...m-am spurcat la un trai "indestulat"), dorm, mananc, circul, citesc, vorbesc in Romania...
Nu sunt (inca) un ratat, inca mai sunt in jurul meu oameni realizati, inca n-am ajuns la stadiul acela de abandon...
Da, Romania este asa cum este, oamenii sunt cum sunt. M-am obisnuit si cu cei imbracati in costum semnat "Pierre Cardin" si cu cei in salopeta patata cu ulei. Nu-i invidiez pe primii, nu-i plang pe cei din urma. Chestie de exercitiu: trebuie sa-nveti sa te deprinzi.
Cine este (sau va deveni) ratat in Romania are mai multe sanse sa se rateze si-n Vest. Am vrut sa simulez ca nu-i observ pe romanii (nu rromanii!) ratati din tarile de dincolo de negura. Am reusit partial.
Un spatiu al ratarii exista in apropierea fiecaruia din noi. Daca punem indicatoare cu "acces interzis", "stop", "stationarea interzisa" sunt sanse minime sa calcam pe-acolo. Nu de alta, dar este "sens unic"...
sfatul meu: n-am! :(

cu bine,
Intruder.

p.s.
nu sunt bagat in politica, n-am incalcat legea (constiinta ca virgula constiinta, dar frica ma omoara!), nu sunt corupt (eh, parca dac-as fi as recunoaste !)
cica sa "gandim liberi"...sau sa "gandim liber" (?!)
mi-a plăcut - de gaga la: 13/09/2005 14:54:20
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
10 motive pentru care te poti considera un ratat in Romania :
1. Nu-ti plac hohotele de ras ale lui Gigi Becali televizate in direct. Cand vorbeste Gigi pe post, restul e tacere. Romanii il asculta pe Gigi vorbind despre fotbal, fisc, Coelho, securisti-comunisti, ursi,oi, hahalere, zdrente. Gigi e in tot si in toate. Noi suntem multi si prosti. Avantaj Gigi.
2. Nu esti la curent cu evolutia suvitei lui Basescu. Mai mult, ai ratat privilegiul de a fi fost frizerul care i-a retezat-o. Degeaba iti vine sa-ti smulgi parul de ciuda. Nu vei fi in stare niciodata sa pricepi ca, uneori, soarta unei natiuni depinde de un fir de par.
3. Nu ai plecat niciodata "afara". Nu ai facut nici un Revelion in Antalya sau Creta. Nu te-ai dus nici macar pana la Ruse sau Debretin. N-ai nici macar un var de-al treilea plecat in Italia sau Spania. Hal de european ce esti!
4. Nu ai vazut nici un episod din prima telenovela romaneasca, "Numai iubirea". De parca asta n-ar fi de ajuns sa fii un nimeni, habar n-ai cine e Papi si ce vrea el. Ai trandavit cu telecomanda in mana, fara sa afli ca, peste noapte, s-au nascut primele vedete de telenovela autohtona. Jalnic.
5. Nu ai trimis niciodata vreun SMS la nici o emisiune "interactiva"unde puteai castiga o groaza de bani. Atunci, ce nevoie mai ai de telefon mobil daca nu trimiti SMS-urile unde trebuie?
6. Nu ai cerut iertare nimanui la televizor, nu ai facut nici o declaratie de dragoste, nu ti-ai inselat niciodata nevasta, nu ai facut nici o surpriza nimanui, nu te-ai batut cu nimeni, nu stii ce vor fetele, nu ai dat mana niciodata cu Mircea Radu. Nici macar nu stii ce numar de inmatriculare are caravana dragostei. Pe ce lume traiesti, dom'le?!
7. Nu ai fost de vreo doi ani in Mall. Inca nu ai aflat ca acolo e noua Mecca a teribilismului vestimentar, ca e "trendy" sa te foiesti intolit pe scarile rulante, chiar daca nu cumperi nici macar un nasture? Unde naiba te duci, la biblioteca?
8. Nu te-ai dus niciodata la un hair stilist. Tot la frizeria de cartier te tunzi, ca un neica nimeni. Ba mai si lasi bacsis la plecare. Esti atat de rudimentar!
9. Nu stii nici un refren din repertoriile lui Nicolae Guta, Florin Salam sau Liviu Pustiu. N-ai fost niciodata "Suparat, Doamne, suparat".Nu ai dusmani, nu ai femei, nu ai bani, nu ai masini, nu ai aur, nu ai necazuri, nu ai oftica, nu ai dansatoare din buric pe masa din bucatarie. Esti nasol, gagiule!
10. Nu ti-ai pus inca termopane, centrala termica, parchet melaminat, aer conditionat, usa blindata, monitor LCD, televizor cu plasma, jaccuzi. De ce nu locuiesti, dom'le, intr-o cutie de carton? Hai ca-ti dau ambalajul de la Hummerul meu.

P.S. trist dar adevărat
funny..:) saraca rata...cine - de andrutzika la: 22/10/2005 22:17:15
(la: Gripa aviara III (parodie))
funny..:)
saraca rata...cine pare cel mai putin vinovat ecriminal in serie...poate nu intotdeauna sper...
sper să reuşesc - de gaga la: 01/11/2005 18:19:22
(la: Exerciţiu de imaginaţie)
de câte ori am încercat să postez, a picat legătura...cred că cineva mă sabotează. m-au prins ăştia de pe la muncă, oare?
îmi place subiectul, nu am avut timp să citesc toate postările, dar...m-am amuzat copios. Sinceră să fiu, acest exerciţiu de imaginaţie îl fac in dese situaţii, când vorbesc la telefon cu persoane necunoscute.
Descrierea pe care mi-a făcut-o anisia corespunde 90%.

vârsta: incertă, între 35 şi 50 (mai spre 50)/ :))
înălţime: 1,54, dar declar 1,55
ochi: 2+2
culoarea părului: multicolor (alb, blond cu şuviţă neagră)
calităţi nenumărate: într-adevăr cuprind totul dintr-o privire, veselă, deşteaptă şi mai ales modestă, frumoasă oi fi fost altădată
defecte: încăpăţânată şi autoritară şi pisăloagă
greutate: variabilă
stare civilă: legată
copii: 2
stagiu militar: inapt

poza din profil mă caracterizează, dar nu găsesc nici una potrivită acum
hello! - de gaga la: 03/11/2005 16:31:13
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Cosmacpan-ul-n păpuşoi,
Vezi că socoteşte premii: unu, doi, unu, doi.
După o absenţă-ndelungată,
Să vedem cămaşa pe unde-o s-o scoată.
Intruder e supărat,
Şi-a plecat de s-a culcat.
După-atâtea conferinţe noi, postate,
Cred căa căzut pe spate!
Ana, văd că e absentă,
Iar Anisia-i iar prezentă. DEci, voi cei din grupa mare,
Ia să daţi o adunare
La cafele-n rime-ncrucişate,
Fiecare cum mai poate.
Iar de muza va lăsat ca-n poză,
Merge un mesaj şi-n proză.
Eu apar din când în când
Şi mai pun câte un rând pe foc
Să ne fie cu noroc!
#84301 (raspuns la: #84292) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maimutica, ma sperii :)). oi - de irma la: 14/11/2005 19:51:42
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
maimutica, ma sperii :)). oi fi si eu comunista??? :)) (inteleapta nu sunt)
#87539 (raspuns la: #87533) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
hmmmm...Rata asta - de africa la: 25/12/2005 22:28:59
(la: Povestea armasarului Rata)
mi-a placut foarte mult ,e foarte realista povestea aproape ca l-am vazut pe Rata la buletine in orasul meu.
rata natalitatii si asimilarea - de donquijote la: 20/01/2006 19:32:13
(la: Minoritati)
se pare ca rata asimilarii rromilor in 'main stream' -ul societatilor in care traiesc compenseaza sau depaseste rata natalitatii, cea ce explica rezultatele recensamantelor si lipsa de interes pentru un partid al rromilor. nu am avut de a face cu rromi 'shatrari' in mod direct, dar am intalnit foarte multi asimilati (scoala, servici, vecini, prieteni). cetateni ca toti cetatenii. nu mai buni si nu mai rai. de la simpli muncitori, la profesionisti cu studii superioare. cei asimilati aveau sau erau din familii cu 1-2-3 copii ca marea majoritate a populatiei.
situatia economoca a romaniei post '89 i-a adus in prim plan pe 'neasimilati'. inca in timpul comunistilor aveau 'pus deoparte' aur si valuta (cu care faceau trafic) dar nu-l puteau folosi pe 'fata'. deasemeni treceau frontierele 'inchise' in ambele sensuri: asa faceau traficul - aduceau aur, vindeau pe lei la negru, cumparau valuta de la straini, ieseau in vest prin iugoslavia sau ungaria, cumparau aur si ciclul se relua. deasemeni treceau frontiera pe orcine platea (pretul era cam 50-100000 de lei prin anii 80).
val Cred că aveam vreo ş - de val manescu la: 03/05/2006 06:49:00
(la: Sa ne amintim de copilarie si trasnaile pe care le faceam!)
val

Cred că aveam vreo şase - şapte ani cînd, într-o vară, a venit circul la Comăneşti, judeţul Bacău, România. De fapt, era un cort cu patru pereţi de pînză albă, fără acoperiş, montat pe cîmpul viran din centru, între alimentara lui Zavadovscki şi Farmacia nr.1 . Un panou de carton era prins de cei doi pari care marcau intrarea. Pe el erau pictate grosolan, în culori violente, două fiinţe uluitoare: Omul cu Faţă de Bou şi Fata Fără Mîini. Îi aşteptam, ştiam că fuseseră cu o săptămînă înainte la Moineşti. Trepidam de emoţie, mai ales că Omul cu Faţă de Bou, înfăşurat într-o mantie de mătase neagră, umbla prin băcăniile din tîrg ca să-şi cumpere de mîncare. De la spate arăta ca un uriaş, cu umerii largi şi pălăria cu boruri mari de ţigan ardelean. Avea jumătatea dreaptă a feţei acoperită cu o eşarfă roşie. Ochiul care se vedea era de un verde strălucitor. N-o fi fost şi ăla de sticlă? Da’ cum vedea cu el? La cîrciuma lui Paisa ceruse o tescovină. Băieţii îl văzuseră cum îşi dezgolise pentru o secundă faţa ca să dea ţoiul de duşcă, cu buzele groase şi pline de bale. Se şoptea ba că arătarea se născuse în urma unui incest, ba că maică-sa se culcase cu un bou adevărat, ba că, de fapt fusese om normal, pînă pe la douăzeci de ani, cînd se îndrăgostise nebuneşte de o îngeroaică măritată cu un vrăjitor. Unii jurau că-i văzuseră copitele şi coada. Sigur era că era blestemat.
Pe la ora cinci a intrat în cort şi noi ne-am înghesuit în faţa intrării, fiecare cu un leu de hîrtie în mînă. Cu un leu cumpărai atunci o îngheţată Doina pe băţ.
În sfîrşit, iată-ne în cort, pe băncuţele soioase de lemn. Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, pentru prima oară în oraşul dumneavoastră, minunile secolului : Omul cu Faţă de Bou şi Frumoasa Fără mîini! Cei bolnavi de inimă sunt rugaţi să părăsească sala. Banii se restituie la ieşire. Lume, lume ! Pentru prima şi ultima oară în oraşul dumneavoastră, circul nostru prezintă două fiinţe unice pe pămînt. Încarnarea blestemului ! Lume, lume, vino să vezi minunea!
Chiar dacă aş fi fost bolnav de inimă, n-aş fi stat acasă.
Un cerşaf jegos s-a ridicat şi un răpăit de tobă ne-a tăiat respiraţia. Încet, cu o mişcare studiată, Omul cu Faţă de Bou şi-a dat deoparte năframa roşie. Pe obrazul lui drept creştea păr galben, ţepos, iar ochiul imens emitea o lumină roşie. Din tîmplă îi ieşea un cucui absurd, ascuţit ca un corn. În locul unde ar fi trebuit să fie bărbia şi gîtul supura o plagă roşie–vineţie. Brusc se făcuse frig. Ceafa era umflată ca o băşică de porc. Priveam hidoşenia numai o fracţiune de secundă şi îl ascultam uitîndu-mă la vîrful tenişilor mei de cauciuc. Dacă am murit vreodată de scîrbă, atunci am murit. Făptura se fălea cu copita braţului drept de pe care, cu aceeaşi încetineală, scosese mănuşa din piele neagră. Era maiestuos şi în acelaşi timp, ridicol. Inima mi se urcase în gît şi îmi venea să rîd şi să plîng. Vocea lui gravă, insidioasă, ne suspenda între realitate şi poveste. Spunea că se simte om, că nimic nu-i mai grozav pe lumea asta decît dragostea şi că durerea lui e că l-au respins la recrutare. Apoi, a scos dintr-o valiză jerpelită o trompetă de aur cu care a început să cînte Silence. Înmărmuriţi, nu ne-am dat seama cînd s-a terminat cîntecul şi s-a dat deoparte altă cortină. Nimeni nu s-a gîndit să bată din palme. O prinţesă adevărată, cu pietre preţioase în coroniţă, se uita la noi de pe scena de scîndură. Ochi negri imenşi, părul solar şi trup de silfidă într-o rochie de mireasă care nu avea mîneci.
Fata Fără Mîini, bătea ritmul Ursului de la Asău într-o tobiţă de pionier cu beţele ţinute nefiresc între degetele de la picioare. Avea pielea albă şi, prin transparenţa ei, puteai să-i vezi sîngele curgînd. Îşi punea picioarele pe după gît, îşi scotea coroniţa şi se pieptăna. Putea să coase şi chiar împletea un fular din lînă galbenă. Ne holbam la pulpele ei rotunde şi la chiloţii albi care se vedeau de sub rochie. Degetele cu unghii de sidef se mişcau cu precizie şi agilitate. Ducea mîncarea la gură fără nici un efort, contorsionîndu-şi imposibil coapsele lungi de divă .
Vocea baritonală a monstrului pe jumătate om explica savant gesturile fetei. Era născută aşa, fără mîini. Blestem de neam. Dar prelungirile delicate ale tălpiţelor ei roz puteau face mai mult decît puteam noi să facem cu mîinile. La sfîrşit, ne-a dat autografe.
O chema Elena şi , după cum scria, cred că nu ştia să citească.
Totul era al naibii de adevărat şi, în acelaşi timp, nefiresc.
A doua zi, parcă nimic n-ar fi fost. Dimineaţa la şapte, cînd m-am dus să iau pîine de la Zavadovscki, cortul dispăruse.

De ani de zile, acelaşi sentiment de increat, de suspensie între neant şi viaţă, mă paralizează ca atunci cînd eram mic şi neputincios. Mi-e scîrbă că nu pot face mai mult ca respingătorul circ politic din ţara mea să ia sfîrşit. Şi mi-e milă de noi, copiii, că plătim atît de scump intrarea, doar ca să fim prezenţi la acest spectacol jalnic.

Mersi, dar nu ţin neapărat - de Simeon Dascalul la: 14/07/2006 15:54:42
(la: Chiar nu intereseaza pe nimeni?)
Mersi, dar nu ţin neapărat să vină nişte Ubermenschen să ne conducă.
Şi n-am vrut să las impresia că aş fi subscrie la toate opiniile lui Slavici, mai exact la cele preluate de Sabin Gherman. Şi în epocă era izolat. E posibil să ni se fi transmis o imagine mai machiată a ce a fost atunci, dar, din câte ştiu numai el şi-a manifestat deschis regretul după imperiu, restul bănăţenilor s-au agitat pentru unire. Consiliul Naţional Central, care a pregătit unirea, s-a constituit chiar la Arad.

Nu cred în binele sau răul intrinseci unei naţii şi cred că orice popor se poate şlefui, sau, invers, să se degradeze. Distractivă, din punctul ăsta de vedere poate fi comparaţia Germania – Italia.
În Renaşterea timpurie Petrarca declara cu siguranţă că „toate popoarele, în afară de italieni, sunt barbare”. Două sute de ani de ani mai târziu Luther îşi caracteriza duios compatrioţii: „suntem şi vom rămâne germani, adică nişte porci şi nişte brute lipsite de raţiune”. La sfârşit de secol al optşpelea, când Goethe îşi descria voiajul în Italia, percepţia etnografică se schimbase ţapăn: nemţii erau ăia civilizaţii, în comparaţie cu italienii săraci şi primitivi.

O estimare mai realistă despre belşugul european ce ne aşteaptă: experţii de la Vienna Institute cred ca nivelul veniturilor din România va ajunge la actuala medie din Uniunea Europeana în 20-30 de ani.

Şi am greşit într-unul din mesajele dinainte când ziceam că nu prea avem nimic de consultat din istoria recentă. Dacă mă gândesc mai bine, într-o relatare corectă a primului război mondial, pe lângă prestaţia liberală şi Turtucaia, ar trebui să se acorde mare atenţie acordului Briand-Scherrer. Aş vrea să fiu un pic mai sigur în ce priveşte ortografia, dar ideea era clară: promiteţi-le oricât, numai să intre în război şi după aia vedem noi ce le dăm. Asta – în ce priveşte bună-credinţa Europei Occidentale.
"rata" de la "trancaneata" ? - de alex andra la: 22/07/2006 11:53:08
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Rata,
Buna dimineata :))))))
Inghetata de la Tantza
Sper ca nu e din Constantza,
Ca de e, se si topeste
Cat ai zice "peste":))))))
Si mancam atunci o supa,
Cat incape intr-o cupa:)))))))))

Lost without music in a world of noises
#134708 (raspuns la: #134705) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...