comentarii

însemnătatea binelui pentru educaţia individului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
CONSTITUTIA ROMANIEI-REFERENDUM 2003 - de (anonim) la: 13/10/2003 06:25:47
(la: Veti vota pe 19 octombrie?)
CARE SUNT PRINCIPALELE MODIFICĂRI PE CARE LE
ADUCE NOUA CONSTITUŢIE?

■ asigurarea temeiului constituţional pentru realizarea procesului de aderare la Uniunea Europeană şi la Alianţa Nord – Atlantică;
■ înscrierea în Constituţie a principiului pluralismului politic, ca o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale;
■ principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat;
■ principiul liberei iniţiative;
■ garantarea proprietăţii private;
■ consacrarea rolului patronatelor în societatea românească;
■ optimizarea procesului de adoptare a deciziilor, precum şi întărirea exigenţelor statului de drept prin realizarea specializării camerelor legislative;
■ restrângerea imunităţii parlamentare;
■ limitarea regimului ordonanţelor de urgenţă;
■ prelungirea mandatului Preşedintelui României la 5 ani;
■ întărirea controlului parlamentului asupra Guvernului;
■ precizarea mai concludentă a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale;
■ eliminarea stagiului militar obligatoriu, problemă care se va reglementa printr-o lege organică;
■ reglementarea prin lege organică a sistemului electoral, instituirea Autorităţii Electorale Permanente;
■ reducerea numărului de semnături necesar cetăţenilor pentru a avea iniţiativă legislativă;
■ garantarea accesului la cultură;
■ acordarea de burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, in condiţiile legii.

CARE SUNT DOMENIILE PRINCIPALE PE CARE LE REFORMEAZĂ NOUA CONSTITUŢIE?



► PROPRIETATEA

► LIBERA INIŢIATIVĂ

►SISTEMUL LEGISLATIV

►SISTEMUL JUDECĂTORESC

►PLURALISMUL POLITIC

►DREPTURILE PERSOANELOR APARŢINÂND MINORITĂŢILOR NAŢIONALE

►OBLIGAŢIILE MILITARE
FAŢĂ DE STAT

►SISTEMUL DE PROTECŢIE SOCIALĂ

► INTEGRAREA
EURO – ATLANTICĂ

DE CE AVEM NEVOIE DE O NOUĂ CONSTITUŢIE?


Fiecărui moment istoric de mare însemnătate din istoria statului român modern îi corespund reforme constituţionale. Constituţiile au fost martorii şi expresiile transformărilor istorice pe care le-a cunoscut societatea românească.

România se pregăteşte acum să facă un nou pas istoric: integrarea euro - atlantică. Asigurarea cadrului instituţional pentru întâmpinarea noilor realităţi trebuie să premeargă aderarea noastră la NATO şi UE.

Constituţia din 1991 a fost una a tranziţiei, a nevoii unei ordini noi. Noua Constituţie trebuie să fie una a durabilităţii, a stabilităţii, a valabilităţii pe termen lung şi foarte lung.


* - de thebrightside la: 06/05/2007 10:37:37
(la: Concurs de poezii nesemnate )
Timpuriu

N-are nici o însemnătate
dacă visez ori trăiesc,
dacă adorm sau abia mă trezesc,
dacă de-aici se pleacă
sau aici sosesc.
îmi sunt deopotrivă toate.
dar îmi trebuie o amânare
chiar de-ar fi s-o cerşesc.
îmi cresc aripi.
inutil mă doare,
eu vreau să păşesc.
cine se teme......de .....13? - de cosmacpan la: 20/07/2007 22:49:57
(la: de ce furi ma?)
" 39. Iată lucrurile care dintru început primiră unitatea: graţie unităţii, Cerul avu neprihănirea; Pământul- stabilitatea; Spiritul- cunoaşterea; Golul avu plinătatea; Fiinţele avură naşterea; Împăraţii - deveniră pilde pentru lume. Iată creaţia unităţii. Dacă Cerul nu ar fi neprihănit, ar fi în primejdie să se întunece; dacă Pământul nu ar avea temeinicie, ar fi în primejdie să se fărâmiţeze; dacă Golul nu s-ar umple, ar fi zadarnic; dacă Fiinţele nu s-ar mai naşte, ar pieri definitiv; dacă Împăraţii, din orgoliu, ar înceta să mai fie pilde pentru lume, ar fi primejdie de răsturnare. Demnităţile se reazemă pe ceea ce este obişnuit - mărirea pe ceea ce este jos. Împăraţii se numesc ei înşişi "slugi nevrednice", oameni fără însemnătate. Nu arată ei astfel că mărirea nu izvorăşte din ei înşişi, şi că este întemeiată pe cei de jos? Adevărat, un car fără roţi nu mai e car. Împăratul nu trebuie să fie nici suprapreţuit ca diamantul, nici nebăgat în seamă ca piatra." si a fost 13 fara spaima mare ca doar toate le pot intru cunoastere......
#217552 (raspuns la: #216012) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sakuntala - de cosmacpan la: 30/03/2008 20:43:15
(la: sakuntala)
ÎN SAKUNTALA, cea mai cunoscută dintre piesele marelui poet dramatic al Indiei din perioada clasică, Kalidasa (secolul al IV-lea d.Ch.), drumul regelui Dushyanta se intersectează, în timpul unei partide de vânătoare, cu cel al fiicei unui ermit. Dragoste la prima vedere. Perechea se căsătoreşte în secret, dar după noaptea nunţii regele pleacă. Acaparat de problemele regatului, ajunge să uite de noua cucerire care îl aşteaptă. Catastrofa ameninţă să izbucnească, dar, cum nu există tragedie în teatrul indian, regele va sfârşi prin a-şi aminti şi se va uni din nou cu frumoasa lui Sakuntala. Povestea, care entuziasmase intelighenţia occidentală cu prilejul primei traduceri în limba engleză, în secolul al XVIII-lea, apare ca având o însemnătate sporită în contextul relaţiilor complexe de dragoste şi uitare pe care Occidentul le stabileşte de mult timp cu literaturile indiene.
(http://www.monde-diplomatique.ro/Literatura-indian-patru-mii-de-ani.html)

Aş fi vrut să scriu altceva azi, însă cuvintele mi se opresc în gât…
Le inspir ca să le cern prin suflet, dar nu e loc pentru ele. De vreo două săptămâni acolo s-au cuibărit Ilie, Bogdan, Marius, Costel, Gilbert, băieţii de la subsol.
Între ei şi mine, cea care am fost, între ei şi mine, cea care voi fi, sunt doar durere şi ciulini. Un deşert locuit de ciudă, revoltă şi alter ego-uri ale mele, cu mâinile legate fedeleş şi ochii goi.
Am deschis o uşă grea, ce stătuse ferecată un timp, un timp în care s-au scurs peste ea fel şi fel de lichide, de la licori până la lacrimi oxidându-i încheieturile. Acum n-o pot închide şi, conform teoriei uşilor deschise, nici nu voi reuşi până nu-i trece timpul. Teoria asta zice că sunt lucruri, locuri ori oameni pe care simţurile noastre le străpung, desfiinţându-le. Trec prin, peste şi pe sub ele, dematerializând, concentrându-se către orice altceva dimprejur, orice altceva decât acele lucruri, locuri, oameni anume. Circumstanţele concură, obstrucţionându-ne accesul, însă sunt momente în care şi tu şi circumstanţele vă aliniaţi în faţa aceleiaşi uşi, precum soldaţii la porţile unei cetăţi de asediat, lovind cu berbecul până ce uşa cedează şi vezi.
Mi-e greu să cred că nu vi s-a întâmplat niciodată să revedeţi un coleg de şcoală ori un prieten de care nu v-aţi amintit ani de-a rândul, uitaserăţi în fapt că există, şi apoi în viitorul imediat să-l tot reîntâlniţi, poate chiar să-l căutaţi voit. Sau într-o seară, butonând telecomanda, n-aţi dat de câteva ori în şir peste acelaşi actor sau peste aceeaşi temă de discuţii la x show-uri TV.
La asta se rezumă teoria uşilor deschise, la ceva/cineva care ţi-a fost absent şi care are nevoie de nimic altceva decât o privire, o atingere de-a ta pentru a se descoperi iar şi iar.
Nu pot să-i judec, să-i condamn, să le închid dosarul şi să-i uit pe aceşti copii. Pentru mine sunt copii chiar dacă au douăzeci şi trei sau treizeci şi unu de ani. Sunt copii pentru că cei cărora li se leagă copilăria la gură prea devreme şi-o dezleagă singuri când vor, indiferent de anii trecuţi peste ei. Ca într-o lege imuabilă a firii. Cum să se maturizeze dacă n-au fost copii? Cum să fi ales o cale justă când s-au născut din injusteţe? Din “greşeală”. Copiii abandonului. Copii crescuţi din firimiturile aruncate de Stat pentru masa săracilor. Copii educaţi de pseudopărinţi, care cel mai probabil şi cel mai adesea i-au privit cu tot atâta dragoste cu care se uită mecanicul la motorul defect. Copii al căror “leagăn” se opreşte fix la optsprezece ani, când li se spune “eşti major, mult succes, la revedere!”
Poftim? Păi dacă mie mama îmi oprea leagănul şi mă trimitea în lume fix la optsprezece ani, ajungeam fix la naiba. Mi-au trebuit fix încă zece să pricep oarecum ce-i lumea asta, ce să fac cu ea şi în ea. O să ziceţi că-s cam târzie. Ei şi? Precoce sau întârziaţi, îi plasăm pe toţi în aceeaşi categorie. Nu se poate. Nu se poate pentru că nu sunt nici oi, nici sticle de bere. Sunt in-di-vizi. Cresc şi se maturizează în propriul şi unicul ritm. Să-i declarăm majori legal e OK, să-i considerăm maturi mental e o utopie. Utopia dezastrului lor.
Hai să ne jucăm de-a resursele umane. Eşti şef de magazin şi trebuie să angajezi o vânzătoare. Ai de ales între câteva candidate “normale” şi o “căministă” care greu leagă două cuvinte. Evident că n-o s-o alegi pe cea din urmă şi zău, nu te condamn. Şi eu aş face la fel. De ce să mă leg la cap dacă nu mă doare? Deci, cine-i de vină? Statul, futu-i. Statul, care nu-şi asumă decât jumătate din responsabilitatea educării şi integrării acestor copii. Dacă acelor companii care angajează căminişti sau recidivişti li s-ar da un stimulent precum reducerea impozitelor, cine credeţi c-ar câştiga? Banul, dragilor. El e campionul mai mereu. Şi pe lângă el, un copil căruia i s-ar deschide un viitor de “om normal” şi nu strada, aşa cum se întâmplă acum.
Aud, aud cum strigă piţigăiat un deştept din spate: “Păi de ce n-a învăţat să lege două cuvinte, n-am lăsat-o eu?”
#313052 (raspuns la: #312986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dexu' - de Bucu la: 10/09/2008 18:11:15
(la: INTRATI , NU VETI REGRETA !...)
vad ca folosesti varianta online a dexului. ti-as recomanda-o pe cea cartonata, unde la geniu scrie doar :

Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare.

dexu' online are si el un dezavantaj (cel putin) : e confuz uneori si contradictoriu ...

de-aceea nici nu mai mir ca unii amesteca perele cu merele asa aiurea... una-i sa ai talent, alta-i sa fii geniu ...
#340936 (raspuns la: #340918) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
POVESTE DE CRĂCIUN - de Areal la: 19/12/2008 10:45:44
(la: Bucuria Sarbatorilor)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat:
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!"
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii."
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă.
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?"
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om.
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!"
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?"
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze.
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!"
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui:
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
#374702 (raspuns la: #370406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lafemme - Ziua in care totul s-a sfarsit - de thebrightside la: 26/11/2009 09:50:23
(la: Cele mai Frumoase Texte ale Cafegiilor )
(fragment)

"Igor îl aprecia pe Nev și îl invidia oarecum. El nu reușise să facă niciodată ceva cu atâta pasiune și atunci când îl întâlnise prima dată, moțăind în barca sa, cu mâinile strângînd cu strășnicie undița, Nev îi păruse un tip glumeț, oarecum superficial. Nici până în ziua de astăzi nu-și putea da seama ce-l determinase în seara cu pricina să se destăinuie.
Igor se ocupa de literatură, ștergea urmele fumatului din cărți, modificînd textul pe ici, pe colo, în așa fel încât să nu-și piardă din cursivitate. Nev avea în îngrijire filmele, o treabă ceva mai grea, care cerea multă atenție și era “o arta”, așa cum îi plăcea să spună.
Erau mulți ca Igor sau Nev. Uni se ocupau de alcool, alți de droguri sau țigări. Puteau fi vecinii lui. Putea fi fata cu părul strâns în coc, pe care o vedea citind pe aceeași bancă în fiecare zi. Putea fi chiar maică-sa, nu puteai ști niciodată. Însă n-ar fi crezut că omul ăsta mic, care semăna cu o pasăre rotofeie înfiptă în pantaloni cadrilați este unul dintre ei. Nu ar fi crezut asta pentru că nimic nu i se citea în privirea onestă, lipsită de griji.

În noaptea aceea rămăseseră amândoi în aceeași barcă. Și nu, până atunci Igor nu știuse cât îl apăsase faptul că nu putea vorbi cu nimeni despre asta, în numele unei lumi mai bune . L-a ascultat pe Nev cum îi vorbeste despre locurile pe care le văzuse, despre ceea ce face, despre câți pești a prins la viața lui, simțindu-se eliberat, așa ca un copil pe care nu-l mai obligi să doarmă la amiază.

Nev avea darul de a vorbi despre lucruri serioase cu aceeași naturalelțe cu care relata întâmplări fără vreo însemnătate și, în scurt timp, Igor se simți mai treaz decât fusese el vreodată și toate gândurile negândite până atunci i se aliniară în fața ochilor ca un pluton de execuție. Adevărul era că, de la bun început, nu crezuse ca poți șterge unele lucruri din memoria colectivă a omenirii, chiar dacă era vorba de un simplu obicei, fie el dăunător. Acum toți trăiau ca la carte, mâncau mai sănătos, nu mai exista poluare, nu se mai aruncau hârtii pe jos, colesterolul scăzuse, traiul sănătos devenise sport național. Și totuși, încercarea aceasta de a uita trecutul i se părea nedreaptă și era convins că viitorul se va răzbuna cumva. Oamenii aceia, tolăniți în fotoliile lor din piele artificială, cocoțați în birourile lor, erau rupți de realitate și credeau că de la înălțimea cuștii lor, lumea poate fi modelata ca o bucată de plastilină.
Acolo, pe baltă mintea lui Igor se limpezise, în timp ce-l asculta pe Nev, povestindu-i lucruri neînsemnate despre el, despre casa lui, pe care o resimțea ca pe un oficiu de pompe funebre, despre cum avea să se întoaca acolo, pentru a cosmetiza noapte după noapte trecutul, în speranța că va veni ziua în care totul se va termina, în care orice urmă va fi ștersă, ziua în care el va lua tot universul acela pe brațe, cu delicatețe, așa cum ai lua o femeie frumoasă, și îl va pune în sicriul său, și doar atunci vor putea să se odihnească cu adevărat, amândoi, tâmplă lângă tâmplă..."

Continuare

... - de Baby Mititelu la: 24/01/2012 17:19:35
(la: JOS BASESCU!!!)
Vei plăti pentru genocidul social, cultural şi economic, pentru dezastrul din sănătate şi învăţământ, din sistemul de pensii şi salarii, programat şi executat împreună cu oastea udemeristă!
O clică instalată cu propria-ţi mână la vârfurile de decizie vitale ale Puterii: literatul ratat Marko - vicepremier; veterinarul Kelemen - la Cultură; juristul mengelian Cseke - la Sănătate; Andreea Vass - mâna dreaptă a lui Boc la Guvern, etc.
I-ai proţăpit pe udemerişti în funcţii de însemnătate naţională, de la secretari de Stat şi şefi de Agenţii până la prefecţi şi înalţi demnitari, pentru a se căpătui, dar şi pentru a submina din interior aceste instituţii. Impardonabilă decizie!
Mai mult, ai căftănit unguri la şefia unor judeţe unde n-a călcat picior de strănepot al lui Attila.
Dar, mai cu seamă, i-ai plasat în Transilvania, pe care ai lăsat-o la cheremul lor.
N-ai suflat o vorbă despre prigoana românilor din HarCov.
Le-ai dat voie udemeriştilor să-şi facă o lege a lor, poreclită a minorităţilor, care consfinţeşte, în esenţă, crearea unui stat maghiar în România. Pe care, mintenaş, să-l alipească la Ungaria, cu prima ocazie prielnică. Prilej, în genere, creat tot de Cotroceni. Un stat în stat, cu guvern, parlament, armată, drapel, procuratură, securitate, justiţie şi alte instituţii proprii.
I-ai cultivat într-atât, încât le-ai dat liber să umble cu foarfeca, după bunul lor plac, pe harta ţării, dar numai în interesul lor propriu şi, fireşte, al Ungariei.
Toate acestea - dar şi câte altele! – le-ai conceput fără a cere acordul Poporului Român. În numele căruia zici că domneşti.
De ce nu te mai consulţi acum cu acesta?
De ce nu mai faci băi de mulţime?
Ţi-e frică de reacţia românilor?
Păi, nu strigai cât te ţineau bojocii că nu ieşi niciodată din vorba acestui popor?
Sau nu-l mai recunoşti?
Nu mai e bun pentru un dictator ca tine?
Nu te mai suportă?
Atunci, de ce nu-l abandonezi?
Ştii de ce: nu vrei.
Puterea te-a acaparat definitiv.
Cloceşti - ascuns la Cotroceni, ori la Vila Lac 2 sau în Covasna-împreună cu udemeriştii-legi antiromâneşti, pe care le transmiţi trompetei Boc şi trombonistei Udrea.
Ei sunt, aşadar, poporul.
Ei şi strânsura de cioloveci mancurţi şi ketmani din juru-ţi.
Ai împins cârdăşia cu minoritarii maghiari până la subminarea statalităţii.
Să nu te mai prefaci că nu ştiai de acţiunea cu reprezentanţa „Ţinutului Secuiesc” de la Bruxelles, încuibată şi înfăptuită de cei mai îndârjiţi adversari ai Tratatului de la Trianon: revizioniştii udemerişti şi europarlamentarii lor ( Laszlo Tökes, Sogor Csaba şi Gyula Winkler ), ocrotiţi sub pulpana prezidenţială.
De ce n-ai condamnat ferm acest act profund iredentist?
Fiindcă eşti, ca şi ei, trădător.
N-ai scos un scâncet măcar când martirul naţional Avram Iancu a fost spânzurat simbolic în inima Transilvaniei, sub forma blasfemiatoare a unei marionete.
Ca în nici o ţară suverană din lume, laşi capii oficiali de la Budapesta să se plimbe în voie prin Ardeal, ca vodă prin lobodă, făcând propagandă antiromânească şi pledând pentru autonomia inventatului „Ţinut Secuiesc”, care este o diviziune administrativã neconstituţională, în care trăiesc doar 260 de secui, înregistraţi ca atare la ultimul Recensământ.
Bagi capul în nisip ca struţul, fiindcă ai făcut înţelegere cu Viktor Orban, liderul celui mai şovin, iredentist şi antieuropean partid de la Budapesta şi cu care ai ticluit alegerea ta ca preşedinte al României şi a antiromânului Tökes Laszlo (decorat cu Steaua României chiar de tine!) ca vicepreşedinte al Parlamentului European. Din care post trage din toate poziţiile în ţara noastră, terfelind-o şi acuzând-o de toate fărădelegile.
De câte ori ai fost în HarCov, ai stat la taclale numai cu maghiarii şovini, pentru a le satisface toate deşănţatele pofte de autonomie.
O clipă n-ai plecat urechea la doleanţele românilor din acele judeţe.
Şi cunoşti foarte bine că ei, acolo, atâţia câţi n-au fost alungaţi, îşi duc existenţa ca într-o ţară străină, sub ocupaţie.
Toate acestea le ştii, Traian Băsescu!
#627822 (raspuns la: #627821) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de parola.uitata la: 09/02/2014 12:41:39 Modificat la: 09/02/2014 12:42:22
(la: Interogatie melodica pe multe voci…)
Nu li se cuvine comentariilor atâta însemnătate pe cât le atribui. Mi-ai stârnit pasiuni pentru sărmăluţe şi nu-i puţin lucru, nu mi s-a mai întâmplat de la tanti Raliţa încoace, atunci m-am îngrăşat vreo 5 kilograme şi ai mei pariau că o să-l întrec pe Muşatescu la cântar. Dar îi datorez şi vreo 10 cm din tălpi până-n creştet, că mâncarea mi-a priit, înainte eram o sclifosită, cei din casă jucau avioanele cu lingurile-n aer ca să iau o îmbucătură. Mărturisire menită să mai relaxeze înţelesurile... aşa că, nu căuta alte semnificaţii decât cele care-s vizibile.
#650312 (raspuns la: #650274) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
izgonirea tatilor in pustiu:) - de core la: 19/02/2004 23:13:35
(la: Cum sunt crescuti copiii de unele mame romance)
"Aici sunt de acord. Insa ce parere ai despre onor mamicile care ii izgonesc de langa copil pe onor sotii, pe motiv ca "asta-i treaba de femei, barbatii n-au ce cauta aici". Daca-mi spui ca nu asta e mentalitatea in Romania insemana ca vorbim despre tari diferite. Nu ma refer neaparat la madamele scolite si cu acces la internet."

personal, nu cunosc cazuri, deci pot doar sa imi dau cu presupusul, in principiu, care ar fi cauza. cred ca tot de la educatie porneste, Daniel, si iarasi ajungem la stramosi. daca fata asa a vazut in casa, ca mama are anumite tipuri de indatoriri, iar tatal altele, daca a auzit-o totusi pe mama plangandu-se ca le face pe toate singura si a vazut-o, in acelasi timp, alungandu-si barbatul de langa copil/bucatarie/batut covoare sau mai stiu eu ce, neincrezatoare in abilitatile barbatului sau nerabdatoare sau cu prejudecati... asa face si ea...numai ca azi e de o mie de ori mai greu, mai ales in Romania, ca sa ai un job cu salariu decent trebuie sa fii performant cu adevarat. ca femeie, asta pare imposibil daca excluzi barbatul de la placutele actiuni ale infasatului, baii pentru copil, bucatarelii, curateniei, cumparaturilor etc. de aceea si stratificarea asta sociala care nu ne permite sa facem generalizari. femeia de conditie medie si sub-medie e cel mai adesea somera sau casnica prin traditie sau cu un job nu prea solicitant. pe de o parte, actioneaza complexele de inferioritate fata de barbat si prejudecatile strabune: daca e casnica, atunci e musai sa le faca pe toate, "nu sta frumos" sa nu. pe de alta, intra in scena traditia aceea oarecum frumoasa si pitoreasca a femeii romance gospodine pana la perfectiune, a carei casa era pusa la punct, luna de curatenie, masa mereu cu bunatati gatite, nu cumparate, copii ingrijiti, curati, educati...ca de-aia te intrebam: ce sa ceri personal unor femei crescute si educate in traditia asta? nu ar citi cartile tale din convingere in primul rand. ar fi rusinos, din punctul lor de vedere, sa isi lase barbatul printre scutece sau oale de bucatarie. asta le e menirea, "sa tina casa", si pe undeva sunt de admirat...ca pot sa o tina singure. pe de alta parte, se conserva un matriarhat otravit, ca nu se asorteaza cu tranzitia spre capitalism de nici o culoare. trebuie reevaluate rolurile, clar. ca daca tatii aud toata ziua buna ziua "nu face aia ca nu te pricepi", dar la scandalul lunar "nu ma ajuti cu nimic, puturosule"...nu stiu cine e de vina in primul rand...daca se poate vorbi despre o vina totusi. parerea mea e ca semanam foarte tare cu societatile islamice la capitolul familie. doamne ajuta pe mai departe. :))
#10117 (raspuns la: #10023) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Inaintarea frontierei NATO si UE si criza din Republica Moldova - de belazur la: 24/03/2004 19:01:54
(la: Adevarata sursa de anti/americanism este Rusia)
În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter
#12771 (raspuns la: #12770) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
Educaţia copiilor - de copilul la: 19/01/2005 17:56:01
(la: Parinti si copii)
A educa un copil, în zilele noastre, fiind precoce şi cu totul alte concepţii despre viaţă şi despre cei ce îl înconjoară. Cum spunea tatăl meu, un fost cadru didactic, acum un îngeraş, copii sunt "tirani", profită de slăbiciunile părinţilor , dar şi de situaţiile care apar între cei doi parteneri de viaţă. Cu alte cuvinte sunt speculanţi, cu o doză infimă de bun simţ, de respect faţă cei pe care dumnezeu i dăruit, ca părinţi. De vină consider că este şi surplusul de informaţie, pe care ei îl înţeleg altfel, decât normal. Sunt mamă şi eu am fost copil, poate un copil foarte răsfăţat, dar repectul faţă de părinţi şi faţă de dascăli, a fost respect. Copilul meu şi cei din generaţia lui cer mult prea mult faţă decât ar fi normal să ofere, sunt superficiali în tot ceea ce fac, se mulţumesc cu puţin, în ceea ce priveşte cultura generală. Copii de astăzi numai sunt doritori să citească cât mai mult, se limitează la temele şcolare, pentru ei toate materiale prezintă aceeaşi importanţă(adică deloc). Sunt copii lipsiţi de "bagajul de cunoştinţe" necesar unei conversaţii, atât cu o persoană de vârsta lor , cât şi cu una mai vârstă. Oare aşa trebuie educaţi copiii secolului 21?
Pt. Paianjenul - de anisia la: 26/03/2005 10:09:10
(la: trecutul este trecut sau viitor?)
reluare a aceleiasi vieti zici? bun. atunci vin si te intreb: reluare de la prima zi sau de la ziua in care s-a produs moartea? caci daca e de la ultima varianta, atunci nu mai este reluare, ci doar o continuare. asa cum faci cu un proiect...il pui pe stand-by o perioada din lipsa de inspiratie, si apoi il continui.

de ce sa nu se poata manifesta caracterul/personalitatea individului cat timp acel cineva este mort? se poate foarte bine. de exemplu... in amintirile despre acel individ, in comportamentul copiilor lui (caci ei au fost educati de acel comportament, de acea personalitate. le-a fost insuflat acel mod de gandire). poate ca aici este nemurirea. perpetuarea. imi aduc aminte ca al meu tata imi spuse odata: "am incercat sa fiu parintele ce mi l-am dorit sa-l am". am multe din caracterul tatalui meu, iar personalitatea lui mi-a influentat felul de a fi.
#40835 (raspuns la: #40829) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. anisia - de Paianjenul la: 26/03/2005 15:39:30
(la: trecutul este trecut sau viitor?)
"reluare a aceleiasi vieti zici? bun. atunci vin si te intreb: reluare de la prima zi sau de la ziua in care s-a produs moartea? caci daca e de la ultima varianta, atunci nu mai este reluare, ci doar o continuare. asa cum faci cu un proiect...il pui pe stand-by o perioada din lipsa de inspiratie, si apoi il continui."


- Daca in interpretarea ta "reluare" (a unei activitati) presupune obligatoriu repetarea unei actiuni de la inceput, atunci zi-i "continuare"... nu am nici o obiectie.



"de ce sa nu se poata manifesta caracterul/personalitatea individului cat timp acel cineva este mort? se poate foarte bine. de exemplu... in amintirile despre acel individ, in comportamentul copiilor lui (caci ei au fost educati de acel comportament, de acea personalitate. le-a fost insuflat acel mod de gandire). poate ca aici este nemurirea. perpetuarea. imi aduc aminte ca al meu tata imi spuse odata: "am incercat sa fiu parintele ce mi l-am dorit sa-l am". am multe din caracterul tatalui meu, iar personalitatea lui mi-a influentat felul de a fi."


- Si eu am trasaturi de caracter mostenite de la tatal meu, dar le-am avut si inainte ca tatal meu sa moara... Faptul ca acele trasaturi de caracter se manifesta in mine astazi, nu inseamna ca tatal meu mai traieste (decit in sens strict figurativ... dar noi nu despre asa ceva vorbim aici!...)...
#40861 (raspuns la: #40835) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sergiu - de Cassandra la: 17/05/2005 01:45:03
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Einstein spunea in “Lumea asa cum o vad eu”: “Ce soarta ciudata avem noi mortalii! Ne aflam aici pentru o scurta perioada, scopul nu-l cunoastem desi citeodata ni se pare ca-l percepem. Dar nu e nevoie sa ne gindim mult ca sa stim, in contact cu realitatea cotidiana ca existam pentru alte persoane: in primul rind pentru aceia de al caror zimbet si bunastare depinde fericirea noastra, apoi pentru acei multi necunoscuti de al caror destin sintem legati prin legaturi de afinitate... Mi s-a parut mereu absurda, cautarea semnificatiei sau a scopului propriei noastre existente sau a celorlalte fiinte. Cu toate astea toti avem anumite idealuri care ne indruma fortele si judecatile…Idealurile care mi-au luminat drumul si mi-au alimentat curajul necesar ca sa infrunt viata cu bucurie au fost Frumosul, Bunatatea si Adevarul.”

Acestea sint dupa parerea mea idei care merita sa fie tranmise si pe care ar fi bine sa se bazeze societatea umana. Nu conteaza scopul existentei noastre ci felul in care stim sa convietuim pentru scurtul timp cit existam printre ceilalti. Avem nevoie de o cultura etica pentru asta, pentru ca in lipsa ei nu exista salvare pentru umanitate. Daca finalitatea religiei este salvarea personala, atunci este de un egoism cras. Moralitatea este o necesitate sociala nu un pasaport pentru Rai.

Tot Einstein spunea: “Drumul care duce la adevarata religie nu trece prin frica mortii si a vietii si nici prin credinta oarba, ci prin lupta pentru cunoasterea rationala. In privinta asta cred ca preotul trebuie sa se transforme intr-un invatator si maestru daca vrea sa-si indeplineasca cu demnitate misiunea de educator... Invatatorii religiei trebuie sa aibe nivelul etic suficient ca sa renunte la doctrina unui Dzeu personal, cu alte cuvinte sa abandoneze acea sursa de frica si speranta care furniza in trecut putere nelimitata capilor bisericii. Ar trebui sa foloseasca forte care sa permita cultivarea Binelui, Adevarului, Frumosului ca emanatie a propriei umanitati”

In ceea ce priveste afirmatia ta “eu cred ca ateu este un individ neinformat”, mi se pare cel putin hilara; cum explici atunci ca multi atei sint fosti credinciosi unii chiar fosti servitori ai bisericii?

La intrebarea ta “te intreb de ce crezi tu ca ar trebuii ca biserica catolica, spre exemplu, sa-si schimbe optica cu privire la moralitatea relatiilor homosexual?” trebuie sa-ti clarific pozitia mea: departe de a avea vreo iluzie despre capacitatea reala de evolutie si rectificare a religiilor monoteiste organizate, eu cred ca moralitatea umana nu are nevoie de moralistii in sutana, si am sa-ti dau din nou un citat din Einstein: "Comportamentul etic uman ar trebui sa se bazeze pe simpatie, educatie si legaturi si necesitati sociale, nu este nevoie de nici o baza religioasa. Conditia umana este foarte trista daca omul trebuie sa-si controleze actiunile pe baza fricii pedepsei si speranta recompensei dupa moarte.” [Albert Einstein, Religion and Science, New York Times Magazine 1930]
Nu uita ca homosexualitatea a existat mult inainte ca vreunui locuitor al deltei nilului sa-i treaca prin cap vreo revelatie monoteista si foarte probabil va continua sa existe mult dupa ce nimeni nu-si va mai aminti de miturile religioase actuale.
#49444 (raspuns la: #49406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tu ai prezentat mitul, sa presupun? - de spiritely la: 24/06/2006 19:06:51
(la: Uniunea Europeana, intre mit si realitate.)
ciudat, din vocabularul folosit dai impresia a fii un om citit, dar continutul te tradeaza enorm. cam asta ar fi modul de gandire al romanului ignorant, care traieste inca cu sechelele comunismului in mentalitate. daca ai intra pe website la UE, ai citi stirile internationale si te-ai interesa de niste tratate si carti scrise pe tema UE, ai vedea ca lucrurile nu sunt asa cum le-ai descris tu.

intitulezi post-ul: UE, intre mit si realitate...tu ai prezentat mitul. eu acum iti contraargumentez cu realitatea...

"Sunt un adept al culturii europene, sunt un adept al civilizaţiei occidentale (sau mai bine zis a ceea ce ar trebui sã fie aceasta), dar sunt categoric împotriva U.E.!"
- te contrazici singur si inca din primele randuri: nu te poti considera adept al culturii europene si in acelasi timp sa respingi UE, care se contureaza a fii urmatoarea perioada de glorie a civilizatiei europene de la sfarsitul secolului 19

"Dupã al doilea rãzboi mondial, Europa s-a trezit îngenuncheatã în faţa S.U.A. şi a U.R.S.S. fiind împãrţitã practic între aceste superputeri. Cu ajutor american - fãrã a fi totuşi niciodatã lãsate din lesã - ţãrile occidentale şi-au reconstruit economiile. S-a impus ideea unei cooperãri cât mai bune între ele şi formarea unui cadru în care sã nu poatã avea loc un rãzboi între ele. Astfel s-a nãscut in 1957, Tratatul otelului si al cãrbunelui, iar in 1972, Uniunea Europei Occidentale sau Piaţa Comunã. Pe scheletul acestei construcţii politice - demne de apreciat dealtfel - a apãrut monstruozitatea care este azi U.E."
- da, pentru ca acum exista aceasta "monstruozitate", tu te bucuri de pace si viata. daca europa ar fi avut inca un razboi asemanator cu world war 2, romania nu cred ca ar mai exista in forma in care e acum. si spun asta pe baza eternelor greseli politice facute de conducerea tarii de-a lungul timpului. multumim pentru lectia de istorie cu anii si tratatele, dar argumenteaza in nici un fel subiectul tau!

"Uniunea Europeanã este un organism extrem de birocratic. Sistemul de conducere al sãu este nedemocratic, ineficient şi extrem de corupt."
-da, UE este birocratica, intr-o oarecare masura...si America este birocratica. nu confunda insa birocratia cu coruptia. zici ca este nedemocratica...aici te joci cu un termen puternic pe care doar il arunci in propozitie ca sa sune mai bine. intereseaza-te mai intai cum se iau deciziile in institutiile europene, cum sunt formate board-urile de decision making...asta ca sa ai o idee despre cat de democratica este UE

"Din punct de vedere politic, U.E. este un stat totalitar, condus de o "elitã" birocraticã ce îşi doreşte permanentizarea puterii"
-din nou, folosesti cuvinte tari, care nu stii ce inseamna: "totalitar". plus ca UE nu este un stat!!! asta e chiar culmea!!! si care este "elita"despre care vorbesti?

"Sigur, formal existã partide politice, parlamente, chiar şi opoziţie etc. dar mişcãrile sau partidele considerate "periculoase" sunt ţinute în frâu: vezi cazul Frontului Naţional din Franţa, Partidul Libertăţii din Austria şi Partidul România Mare din România."
-vorbesti de partide nationale...nu prea inteleg de ce PRM ar avea un cuvant de spus, avand in vedere ca principiile sale politice nu sunt decat niste vorbe goale, fara pic de subtanta politica dar pline de furie catre orice sistem politic existent in romania.

"Totalitarismul U.E. se vede şi prin blocajul mediatic la care sunt supuse vocile critice faţã de U.E. - şi prin corul dezlãnţuit al aplaudacilor"
- au contraire, UE este mai criticata decat orice alt sistem politic existent la moment...si chestia asta e recunoscuta chiar de oficialii europenii.

"Acest lucru se întâmplã şi la noi - nu existã frazã în limba de lemn a politicienilor români în care sã nu se pomeneascã - ca într-o litanie - cuvântul magic U.E.: U.E. în sus, U.E. în jos, U.E la dreapta, U.E. la stânga! Acest cuvânt îl auzim mult mai des decât cuvântul România"
- statul face asta pentru a "educa masele" (intr-un fel) de existenta unei identitati europene care este deasupra celei nationale. nu e cazul sa fii nationalist aici. plus ca Romania nu e centrul pamantului...nici macar aproape nu e.

"Deşi nu se recunoaşte deschis, scopul U.E. este acela de a distruge naţiunile, cultura europeanã (care în mod genetic este o culturã a naţiunilor: francezã, englezã, germanã, italianã, românã etc.) şi tradiţiile naţionale şi de a forma un imperiu asemãnãtor cu S.U.A."
- tocmai, ca vrea cu orice pret sa keep alive cultura europeana!
- SUA nu e un imperiu. este cea mai mare putere la moment pt k cineva trebuie sa-si asume rolul asta pentru a asigura the balance of power. plus ca UE si SUA sunt atat de diferite...din toate punctele de vedere

"U.E. se remarcã prin introducerea de reglementãri - specifice unui control etatist totalitar - în cele mai mãrunte aspecte ale economiei şi ale societãţii. Un exemplu hilar: în U.E. se pot vinde doar castraveţi cu o curburã de un maxim precizat şi lungimi între anumite limite precise"
- bineinteles k sunt reglementari. eu nu inteleg: tu vrei anarhie sau ce? iar folosesti "totalitar"...OF! ... suna amuzanta propozitia cu castravetii, dar ca sa explic pe scurt: preferi castraveti de 30cm ca in america, plini de hormoni si chimicale, care numai sanatosi nu sunt, sau vrei mancare organiza si sanatoasa, care nu te face obez in 3 luni? eu sincer prefer sa masoare castravetii...

"Care ar fi poziţia ţãrii noastre faţã de U.E.? În primul rând, este irelevantã dorinţa României de a intra în U.E. Singurul lucru care conteazã este dorinţa U.E. de a anexa România. (în nici un caz pentru bine României!) Oare românii chiar nu se întreabă de ce doresc atât de mult oficialii U.E. extinderea acestei organizaţii? Chiar sunt atât de orbiţi de propaganda oficială încât îşi închipuie că Occidentul vrea să ne ajute cu sinceritate, şi că după "aderare" va curge lapte şi miere?"
- irelevanta? intr-adevar...avand in vedere k romania este cu 50 de ani in urma tarilor occidentale in materie de tot ce vrei tu, DA! ESTE ABSOLUT IRELEVANT CA VREM SA INTRAM IN PAS CU LUMEA! mai bine sa ramanem in epoca de piatra, nu?
- vorbesti de anexare...se cheama integrare!!! UE isi largeste granitele, dar granitele raman ale romaniei, pentru ca teritoriul este roman. nu-ti fura nimeni pamantul!
- UE vrea sa ne ajute pentru ca apoi si noi sa-i ajutam pe ei..mie mi se pare corect, nu?

"Ori este foarte simplu să vadă că nu este deloc aşa! E suficient să ne uitãm la vecinii noştri de la nord-vest. Efectele aderãrii Ungariei la U.E. se vãd cel mai bine în urmãtorul fapt banal: Pânã la data aderãrii, cetãţenii români plecau în Ungaria sã cumpere produse de acolo, pentru cã erau mai ieftine. Dupã aderare, sensul s-a schimbat: cetãţenii maghiari vin în România sã cumpere aceleaşi produse!"
- aici nu argumentezi bine asbolut deloc. si nu are nici cea mai mica legatura cu UE. este natural ca atunci cand cumperi ceva sa cauti cea mai ieftina si buna optiune. este legea cea mai de baza a economiei.

"Alinierea preţurilor la cele din U.E. va însemna sãrãcirea tot mai accentuatã a populaţiei"
- incorect. asta este un efect care va avea loc, dar numai pe o durata scurta. poti sa iei ca exemplu cele 10 tari admise de curand.

"România va trebui sã plãteascã miliarde de euro la bugetul U.E. fãrã a primi nici pe jumãtate înapoi."
-incorect. e chiar invers. vom incepe sa platim numai dupa ce UE va fii investit miliarde de euro pentru reconstructie si dezvoltare. dak ne facem treaba cum trbeuie si alocam fondurile eficient, cand va veni vremea sa platim, nu se va resimti asupra economiei.

"În scurt timp, bogãţiile naturale ale ţãrii - inclusiv terenurile agricole - vor încãpea pe mâna strãinilor (fenomen care dealtfel deja are loc cu o vitezã tot mai mare dupã modificarea prin ordonanţã de urgenţã a Constituţiei din anul 2003)."
- asta este efectul globalizarii in general si nicidecum numai al integrarii in UE. "bogatii naturale" e un termen relativ oricum, mai ales pt romania. plus ca daca eram asa de mandri de ele, de ce n-am avut grija sa le folosim cum trebuie si sa investim ca sa le mentinem la rangul de "bogatii"...

"Agricultura si taranimea vor avea cel mai mult de suferit - mica gospodarie rurala va fi practic desfiintata."
-va fii desfintata daca nu accepta faptul ca trebuie sa progresam, altfel ne e si mai rau

"Firmele româneşti mici şi mijlocii vor trebui să-şi închidă porţile (sau vor fi cumpărate de firme din occident), nefiind în stare să facă faţă concurenţei."
- dar asta este pentru ca domeniul de business romanesc este la pamant si legislatia care ar trebui sa ajute a fost aproape nula atatia ani

" În orice caz, şomajul va atinge cote înspăimântătoare. (cel putin in mediul rural)"
- asa e. poate ca ar trebui sa lucram mai mult la nivelul de educatie nationala?!?! somajul este mai mic in tarile unde tinerii sunt bine educati

"Doar astfel, cred oficialii din Bruxelles, economia U.E. - aflată într-o stare de criză prelungită - se mai poate redresa: prin acapararea colonialistă a unor piete de desfacere şi prin exploatarea fără milă a popoarelor înrobite."
-a naibii criza prelungita, d-aia e euro atat de puternic?! economia UE se extinde, pentru ca, asemenea unei firme in care daca nu investesti constant, da faliment, UE ar putea "da faliment" si ea.
- "exploatarea fara mila a popoarelor inrobite" - te intreb: tu ai trecut vreodata de manualul de istorie de clasa a 6a?!

"Mulţi români îşi închipuie că după aderare vor putea pleca mai uşor la munca în strãinãtate. Dar mai degrabă eu cred că se va întâmpla taman pe dos! Căci firmele europene care vor acapara toată economia românească vor prefera să folosească mâna de lucru ieftină din România, în România! Aşa că de fapt, după intrarea în U.E., cu mult mai greu se va putea munci în străinătate! Aviz amatorilor!"
- nu acapareaza nimeni nimic!!! esti culmea culmilor! zii mersi sa vina firmele europene la noi sa investeasca in economie! plus ca UE nu inseamna exod total.

da, la inceput am citit postul tau si am fost indignata. pe urma, chiar m-am infuriat! de ce? pentru ca ce ai scris tu aici suna ca un referat pe care l-as fi scris eu in primii ani de liceu, folosind cuvinte pompoase si nici un pic de substanta, cunostinte reale sau argument.
Cand vorbim de ... - de rolia la: 24/07/2006 20:46:39
(la: Diferenta dintre educatie si dresaj)
Cand vorbim de educatie ne gandim la oameni ,dresajul este educatia animalelor .Si aici e vorba despre oameni(copii).Ce-i drept ,nimeni nu a urmat cursurile " Cum sa fii parinte (tata ,mama ,nu popa)? " .Eu cred ca pentru a educa un copil ,trebuie sa fii tu in calitate de parinte educat .(educatia sau lipsa ei ,depind de nivelul de percepere a fiecurui individ).Si apoi ,ce sa faci daca nu exista o scara a valorilor universal valabila .Nu ma refer aici la acele principii pe care toata lumea le cunoaste dar le aplica foarte putini .Ceea ce tu expui ,din nefericire ,se intampla destul de frecvent .Ideal ar fi daca carentele educatiei din familie (acolo unde este cazul) ,sa fie corectate de gradinita , scoala , etc .(din pacate se intimpla contrariu ,scoala in multe cazuri anuleaza principii de baza,care nu ar trebui incalcate de nimeni)Parintii isi vor educa copii in functie de propria scara de valori .Ceea ce noi putem face ,este sa fim toleranti ,pornind de la premiza ca :
Ceea ce e bine (valabil) pentru mine , nu este neaparat bine (valabil) pentru ceilalti .



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...