comentarii

întâlni prieteni chat


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Prietenia-comoara cea mai de pret - de Areal la: 24/10/2008 09:34:30
(la: POVESTIRI CU TALC (IV))
Într-o zi, Petru a găsit o hartă pe care era marcat drumul către o comoară inestimabilă. “Voi găsi această comoară şi aşa, voi avea parte şi de ceva aventură!” exclamă el.
Şi iată, că porni la drum. Şi merse, ce merse şi ajunge la o pădure. Acolo l-a întâlnit pe Leu, pe care îl întrebă:” Eşti suficient de puternic şi curajos pentru a veni cu mine la o vânătoare de comori? Leul acceptă propunerea lui Petru şi îl însoţi pe acesta la drum. Pădurea era foarte deasă şi întunecoasă, iar lui Petru i se făcu frică însă, cu Leul lângă el reuşi să o străbată până la capăt.
Când cei doi ajunsese la poalele unui munte, îl întâlniră pe Vultur. “Ai o vedere excelentă şi poţi să ne alarmezi de pericole. Nu doreşti să vii cu noi, suntem în căutarea unei comori?”, îl întreabă Petru. Vulturul acceptă propunerea făcută de Petru şi îi însoţeşte pe cei doi la drum. Muntele pe care trebuiau să îl străbată era foarte înalt şi stâncos. Leul alunecă, însă Petru a fost suficient de iute să îi dea o mână de ajutor şi să îl tragă sus. Vulturul, cu vederea lui ascuţită, era foarte atent la fiecare pas pe care îl faceau cei doi tovarăşi de drum.
Curând, au ajuns la valea din josul muntelui, unde au întâlnit-o pe Oaie. “Vei dori să ne însoţeşti în căutarea unei comori şi să ne ţii de cald când ne este frig?”, o întrebă Petru pe Oaie. Aceasta acceptă propunerea lui Petru şi astfel, porniră toţi la drum. Un vânt rece străbătu întreaga pajişte iar toţi se îngrămădiră lângă Oaie, ca să le ţină de cald.
Apoi, cei patru ajunsese, în final, în deşert unde se întâlni cu Cămila. “Eşti numită oaia deşertului” îi spuse Petru acesteia. “Ne vei ajuta să străbatem întregul deşert şi să ne însoţeşti în călătoria noastră, în cautarea comorii?”. Zis şi făcut. Cămila acceptă popunerea lui Petru şi astfel că el, Oaia şi Leul se urcă pe ea, iar împreună şi fericiţi străbat întreg deşertul cu Vulturul deasupra lor, bucurându-se de spectacol.
Cei cinci, ajung în cele din urmă, lângă ocean unde o întâlnesc pe Broasca Ţestoasă de mare. “Suntem în căutarea unei comori şi ne gândeam dacă ne poţi ajuta să străbatem oceanul? întreabă Petru. Broasca le răspunse afirmativ şi astfel că porniră toţi la drum.
Valurile puternice aproape că îi înecă, însă Broasca Ţestoasă îi îndreptă cu dibăcie către ţărm, unde îi aştepta Bufniţa.
Acesta le vorbi cu înţelepciunea ei străveche, spunându-le aşa: “Felicitări, aţi găsit comoara.”
“Unde este?” exclamă toţi surprinşi.
“Împreună aţi străbătut pădurea, aţi urcat muntele, aţi înfruntat valea, aţi întâmpinat cu curaj deşertul şi aţi traversat oceanul. Niciodată nu aţi fi reuşit unul fără celălalt.”
Toţi s-au uitat unul la celălalt şi au realizat că Bufniţa avea dreptate! Toţi au găsit PRIETENIA!…Şi, într-adevăr, au găsit cea mai de preţ comoară!
Morala
Prietenia este un lucru minunat, este strâns legată de “a împărţi” - prietenii împart aproape totul, experienţele lor, fie că sunt bune fie că sunt rele, bucuriile şi tristeţiile lor - de “altruism”- prietenii au grijă unii de alţii - şi de “sprijin şi grijă“- prietenii sunt mereu împreună atunci când au nevoie unii de alţii; suportul vine sub diferite forme, însă suportul moral este considerat ca fiind cel mai important. Şi atunci, construirea şi menţinerea unei prietenii este unul dintre cele mai bine răsplătite proiecte ale vieţii noastre.
Un proverb japonez spune astfel: “Când caracterul unui om nu îţi este foarte clar, atunci uită-te la prietenii lui”, în timp ce în Spania, se foloseşte o vorbă foarte cunoscută: “Dime con quien andas y te dire quien eres” care se traduce astfel: ” Spune-mi cu cine umbli, ca să îţi spun cine eşti”. Când ne uităm la înţelesul amândurora se aseamănă foarte mult şi spun un mare adevăr. Ca fiinţe umane, tindem să ne construim prietenii cu oameni ca şi noi: cu o bază comună şi cu obiceiuri comune. Şi atunci, prietenii sunt ca un fel de cadou pe care ni-l oferim nouă înşine/însene.
#355005 (raspuns la: #354363) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
#5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
auradism - de Chris71 la: 03/06/2005 21:18:22
(la: Dragostea platonică: un "mit" dărâmat?)
Dragä anisia, in anumite puncte de vedere sänt de pärerea ta:
Da, si eu sänt convins cä existä o dragoste sau o prietenie äntre doi oameni de sex opus, care nu cuprinde elementul sexual. Dacä nu ar fii asa, nu am putea äntretine relatii sociale cu ceilalti oameni din jurul nostru, sau am umbla tot timpul dupä un anumit lucru...Ar fii päcat sä cred cä relatiile äntre bärbati si femei sänt controlate si "teleghidate" än mod primar de dorinta de a se äntälnii in pat. La fel ca tine, äntretin si eu de foarte multi ani prietenii foarte intensive cu fete, pe care le apreciez ca om, suflet, personalitate si character foarte mult.Si asta cu totul cä nu am avut nici o datä un contact sexual cu ele, chiar dacä adeseori ocazia a fost datä. Pentru prietenia noasträ a fost än mod definitiv decizia cea mai bunä.
Multe salutäri de peste hotare,
Chris
#53158 (raspuns la: #53052) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de la Lazarescu citire...(fragmente) - de Intruder la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu")
cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri


Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut
(bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018


om - de rac la: 30/11/2005 19:46:31
(la: Întâlnirea cafegiilor - pe 26 noiembrie 2005)
Ei, nici chiar aşa...
Oricum, ideea de prietenie, de "gaşcă" mai exact, o susţinem toţi, iar asta vine clar din privilegiul pe care l-am avut de a ne întâlni, de a ne distra împreună.

senty!!!!! Să fii cuminte, măi...


Am fost la întâlnirea cafegiilor!
#91864 (raspuns la: #91776) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sa revenim cu picioarele pe pamant - de yogi bear la: 03/12/2005 10:09:52
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Cei care vor sa se convinga daca yoga/MISA este buna sau nu pot sa citeasca site-ul: http://www.yogaesoteric .org

Nimeni nu poate fi convins prin vorbarie mai mult sau mai putin sterila.
Discutia a luat o turnura extrem de interesanta si de elevata dar cred ca se pierde esentialul din vedere.
Articolul initial al acestui tread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii de yoga, autorul sau intrand sub incidenta legii. Acest lucru trebuia amintit la fiecare postare.

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã

Art. 19. - Constituie contravenþie, conform prezentei ordonanþe, dacã fapta nu intrã sub incidenþa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã naþionalist-ºovinã, de instigare la urã rasialã sau naþionalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãþi ºi legat de apartenenþa acestora la o anumitã rasã, naþionalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

.....

Art. 20. - (1) Contravenþiile prevãzute la art. 5-8, art. 10, art. 15 alin. (1), (3) ºi (6), art. 16, art. 17 alin. (1), art. 18 ºi 19 se sancþioneazã cu amendã de la 2.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã o persoanã fizicã, respectiv cu amendã de la 4.000.000 lei la 40.000.000 lei, dacã discriminarea vizeazã un grup de persoane sau o comunitate.@
(2) Sancþiunile se aplicã ºi persoanelor juridice.

Ca MISA si yoghinii sunt discriminati o dovedesc Raportul Amnesty International pe 2004:
http://web.amnesty.org/report2005/rom-summary-eng
...
"Some people were deliberately intimidated by police at the behest of local authorities. For example, in February police raided a student dormitory in Bucharest after protests about the lack of hot water. In March, police searched the homes of members of a socially stigmatized yoga movement, MISA, and ill-treated some of them, capturing this inhuman and degrading treatment on film and broadcasting it on television. "

si APADOR-CH in raportul sau anual: http://www.apador.org/rapoarte/anuale/raport2004.htm

CAMPANIA ÎMPOTRIVA MIŞCĂRII PENTRU INTEGRARE SPIRITUALĂ ÎN ABSOLUT ŞI ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR MEMBRILOR ORI SIMPATIZANŢILOR MISA


I. MISA ŞI CAMPANIILE ÎMPOTRIVA EI

Ce este MISA ?

Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost înfiinţată ca asociaţie non-profit prin Hotărârea judecătorească din 23 ianuarie 1990 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti. Ea are caracter socio-profesional, filosofic, experimental-educativ, avînd drept scop ridicarea nivelului spiritual prin popularizarea cunoştinţelor si practicilor yoga.

Cel care este considerat mentorul spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru, a fost controlat permanent de Securitate, pentru astfel de activităţi, până în 1989. El a fost închis de două ori, apoi internat într-un spital psihiatric destinat oponenţilor politici ai regimului comunist, pentru acelaşi gen de practici ca şi cele de astăzi.

MISA a deschis cursuri de yoga şi de informare asupra unor tratamente naturiste. Liderii organizaţiei evaluează la circa 45.000 numărul celor care au practicat yoga în cadrul pregătit de MISA. Instructorii care predau yoga sunt membri MISA ori au înţelegere cu MISA să facă cursuri sub egida asociaţiei.

MISA a publicat cărţi şi scoate un buletin lunar.

Campanii anterioare vizând MISA şi membrii ori simpatizanţii acesteia şi investigaţiile făcute pentru verificarea acuzaţiilor

APADOR-CH a avut două investigaţii privind campaniile anterioare împotriva MISA şi a membrilor ori simpatizanţilor săi. Ele au fost publicate în rapoartele anuale ale APADOR-CH – pe anul 1996 şi anul 1997. Reprezentanţilor APADOR-CH li s-au adus la cunoştinţă şi alte violări ale drepturilor şi libertăţilor membrilor ori simpatizanţilor MISA, după 1997. Cum în timp, situaţiile care au generat plângeri au fost considerate rezolvate de către conducerea MISA, APADOR-CH a renunţat să facă investigaţii fără cererea reprezentanţilor Mişcării.



II. CAMPANIA VIOLENTĂ DIN ANUL 2004

Precedentul campaniei din Târgu Mureş, septembrie - octombrie 2003

În luna septembrie 2003, presa din Târgu Mureş, televiziunea locală Antena 1, ediţia locală a Jurnalului Naţional şi apoi alte mijloace de presă au lansat o campanie împotriva instructorilor şi simpatizanţilor yoga din oraş şi a MISA, organizaţia care deschisese aceste cursuri. Aceştia au fost acuzaţi de consum de droguri, orgii sexuale, evaziune fiscală, fără prezentarea nici unor probe. Doi dintre instructori au fost chemaţi la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog. Aici au fost jigniţi şi intimidaţi pentru a da declaraţii compromiţătoare la adresa MISA şi a mentorului spiritual al Mişcării, Gregorian Bivolaru. Conform declaraţiilor celor în cauză, inspectorul anchetator Beldeanu a afirmat că îi va ucide pe ei şi pe Gregorian Bivolaru “în afara orelor de serviciu“.

Emisiunile “Actualitatea mureşană“ din 2 octombrie 2003 şi apoi emisiunea “Observator“ din 3 octombrie 2003, au prezentat în direct o listă de persoane care au practicat yoga dându-le numele şi locul de muncă. Prin acuzarea lor pentru “acte de ilegalitate“, “spălare de creiere“, “folosirea de substanţe halucinogene“, acţiunea reprezenta o incitare a opiniei publice împotriva practicanţilor yoga. Efectele au apărut imediat : unii dintre cei numiţi au fost chemaţi de către conducătorii unităţilor şi ameninţaţi că vor fi daţi afară din serviciu, dacă vor continua să urmeze cursurile de yoga. Alţii au avut probleme în familie.

Având în vedere felul în care au decurs acţiunile din Târgu Mureş, atitudinea anchetatorilor faţă de cei chemaţi la Centrul Regional, campania din toamna anului 2003 pare să fi pregătit amplele desfăşurări de forţe contra membrilor şi simpatizanţilor MISA începute în luna martie 2004, în Bucureşti.

Descinderea jandarmilor din 18 martie 2004

La data de 18 martie 2004, peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, folosind cagule, au forţat simultan 16 imobile în care se aflau membri MISA. Au fost sparte uşile şi geamurile deşi intrarea în clădiri se putea face fără obstacole. Cei găsiţi au fost maltrataţi, trântiţi şi ţintuiţi la pământ sub ameninţarea armelor, unora li s-au pus cătuşe. Au fost persoane care au fost ţinute sub ameninţarea armelor ore întregi. În unele clădiri s-a tras cu armele în aer.

Obţinerea semnăturilor pe declaraţiile dictate de procuror s-a făcut prin ameninţare. Au fost ridicate bunuri personale fără consemnarea în procesul verbal de percheziţie a tot ce s-a luat. Reţinuţii au fost împiedicaţi să ia legătura cu apărătorii lor.

Aceste acţiuni au fost filmate şi date la posturile de televiziune. Ulterior, în presa electronică au ajuns şi alte imagini luate cu ocazia descinderilor, menite să discrediteze pe cei reţinuţi şi să sugereze opiniei publice vinovăţia lor. Nimeni însă nu a fost arestat preventiv sau reţinut în urma descinderilor.

În zilele următoare au continuat percheziţiile - peste 20. Din imobile în care s-a intrat şi din cele 15 locuri de depozitare a bunurilor MISA s-au ridicat abuziv camioane de materiale.

Campania de presă

Prezentări incitator-calomniatoare

Următoarele citate din ziare (la fel s-a vorbit şi la posturile de televiziune) imediat după intervenţia unităţilor de jandarmi demonstrează prin ele înseşi caracterul incitator-calomnios al prezentărilor: “În timpul descinderilor au fost găsite diferite substanţe, despre care nu se poate spune, deocamdată dacă sunt stupefiante” (Cotidianul, 22 martie); “…acţiunea a fost declanşată şi ca urmare a sesizărilor formulate de mai mulţi cetăţeni cu privire la activităţi de prostituţie şi trafic de droguri în mai multe cartiere mărginaşe ale Bucureştiului”; “autorităţile statului au acţionat în imobile unde se desfăşurau activităţi de video-chat-uri pornografice şi erotice neautorizate” (Ziua, 20 martie); “Material porno în casa unui cadru didactic universitar” (Evenimentul zilei, 22 martie); “în acest camion au fost descoperite materiale compromiţătoare, printre care reviste pornografice şi cărţi ale cultului MISA” (Adevărul, 22 martie) ş.a.m.d. S-a folosit în mod deliberat, la adresa MISA, termenul “sectă”.

Presa a susţinut deci, pe parcursul primelor zile de la evenimente, acţiunile forţelor de ordine încercând să inducă în opinia publică ideea vinovăţiei celor perchezionaţi şi reţinuţi în data de 18 martie 2004. Este puţin probabil ca ziariştii să nu ştie că poliţia nu are dreptul să intre într-o casă privată pe motiv că “există delicte în cartier”. Deţinerea materialelor porno nu este ilegală şi nici dialogul erotic prin Internet nu are nevoie de aprobare. Acuzele care au pus accentul pe elementele gândite drept scandaloase - sex, urinoterapie - au fost cu atât mai gratuite cu cât aceleaşi mijloace de presă folosesc în mod curent imagini cu caracter erotic şi un limbaj ce poate fi considerat, în raport cu atitudinea pudibondă arătată în acest caz, scandalos.

Practic, majoritatea mijloacelor de presă au încercat să “asmută” populaţia împotriva membrilor şi simpatizanţilor MISA, să determine o vânătoare de vrăjitoare. Este relevant, în acest sens, anunţul dovedit fals, că Gregorian Bivolaru a fost dus la Poliţie de către un grup de persoane. Felul în care era făcut anunţul constituia o invitaţie adresată populaţiei să hăituiască membrii MISA.

Intoxicarea presei de către autorităţi

Informaţiile din presă au fost preluate de către ziarişti de la autorităţi, care au lansat în opinia publică o lungă serie de acuzaţii: folosirea drogurilor, trafic de persoane, etc. După cum s-a demonstrat la sfârşit, aceste acuzaţii au fost gratuite. Filmările din timpul percheziţiilor au fost făcute pentru a induce în opinia publică ideea de vinovăţie. Violându-se complet dreptul la propria imagine, imaginile filmate au fost transmise de către organele de anchetă presei şi prezentate pe posturile de televiziune. Astfel, una din seringele aflate în posesia unei doctoriţe a fost prezentată ca fiind folosită pentru injectarea drogurilor. Situaţia a obligat mai mulţi membri MISA să ceară Institutului Naţional Medico-Legal să constate că nu aveau droguri în sânge.

Imaginea Petrachei Natalia Elenacare a fost luată din toaletă cu chiloţii în vine şi aşezată sub ameninţarea armei lângă portarul clădirii în care se afla, a fost prezentată ca arătând promiscuitatea în care trăiesc membrii MISA. Mai multe fotografii ale practicanţilor yoga, în costum de baie, găsite la percheziţie, au fost prezentate pe posturile TV. Uneori, succesiunea de imagini reale era amestecată cu imagini preluate din alte surse, pentru a realiza un montaj convingător.

Punctul maxim al încălcării intolerabile a vieţii private a fost trimiterea Jurnalului personal al minorei Mădălina Dumitru la ziare şi publicarea lui. Autoarea a declarat că acestea reprezintă fanteziile sale erotice. Totuşi, Jurnalul a stat la baza arestării ulterioare a lui Gregorian Bivolaru.

Autosesizarea presei
Că instituţiile implicate în hăituirea MISA au fost principala sursă de intoxicare o arată faptul ca presa a luat de la un moment dat distanţă faţă de intervenţia autorităţilor. Acestea au început să observe că datele oferite de autorităţi nu se susţin: “Amploarea dată cazului Bivolaru ... este cu greu justificată de dovezile prezentate, ieri, de reprezentanţii instituţiilor implicate în această anchetă: Parchetul, Poliţia, Procuratura” (Cotidianul, 25 martie 2004).

Şi alte ziare au acuzat autorităţile, ulterior, de a fi încercat o manipulare politică. Una dintre explicaţiile cele mai vehiculate a fost aceea că întreaga campanie împotriva MISA şi a mentorului spiritual Gregorian Bivolaru s-a desfăşurat pentru a acoperi fuga unui apropiat al partidului de guvernământ închis pentru fraudă, Gabriel Bivolaru – uşor de confundat cu “Gregorian”.

Pentru manifestarea cu mai multă circumspecţie a presei a contat, într-o anumită măsură, şi un prim comunicat de protest al APADOR-CH dat publicităţii la 15 aprilie 2004.În analiza sa, APADOR-CH a subliniat că dacă unii membri sau simpatizanţi ai MISA au comis fapte penale, pentru care există dovezi certe, aceştia vor răspunde în faţa instanţelor de judecată cu titlu individual, conform unor proceduri şi judecăţi echitabile.

Violarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Măsurile luate de autorităţi împotriva unor membri ori simpatizanţi ai MISA şi împotriva Mişcării ca atare au fost ilegale, disproporţionate, combinând intimidarea, incitarea şi hărţuirea cu acuzarea şi reţinerea abuzivă. Au fost încălcate în aceste evenimente libertatea persoanei, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic ş.a.:

Pe durata percheziţiilor derulate mai multe zile - începute pe 18 martie 2004, procurorii, jandarmii, poliţiştii şi cadrele din SRI, cei mai mulţi purtând cagule, au acţionat brutal, folosind nemotivat/excesiv forţa şi încalcând procedurile:

- au spart uşi şi geamuri pentru a pătrunde în locuinţe fără ca vreunul din ei să fi întâmpinat vreun obstacol;

- locatarii au fost loviţi, trântiţi la pământ şi ameninţaţi cu arma. Peste 80 dintre ei au fost duşi la parchet unde au fost obligaţi să dea declaraţii sub ameninţare;

- au ridicat mari cantităţi de obiecte şi înscrisuri fără o raţiune palpabilă: încheierea şi conţinutul proceselor verbale de percheziţie au fost viciate;

- mandatele de percheziţie nu au fost prezentate întotdeauna la intrarea în imobile;

- în multe descinderi nu a fost lăsată vreo copie a Procesului Verbal de percheziţie;

- au filmat membri ori simpatizanţi MISA îmbrăcaţi sumar sau aflaţi în posturi umilitoare;

- au împiedicat membrii sau simpatizanţii MISA să ia legătura cu apărătorii lor.

Încălcarea drepturilor şi libertăţilor din timpul acţiunilor începute de “organele de ordine” pe 18 aprilie 2004 au continuat prin violarea vieţii private şi a dreptului la propria imagine. Fotografiile şi filmările făcute în timpul descinderilor au fost utlizate în scopul discreditării victimelor. Autorităţile au trimis la posturile de televiziune imagini însoţite de comentarii falsificatoare.

Acţiunile în forţă ale procurorilor, jandarmilor, poliţiştilor şi cadrelor SRI au încălcat normele garantate de Constituţie, de legislaţia internă (în particular, de Codul de procedură penală) şi de documentele internaţionale ratificate de România.

Victimele au depus numeroase plângeri în care au reclamat încălcarea drepturilor şi libertăţilor lor. Caracterul flagrant al acestor încălcări obligă Ministerul public să se autosesizeze, iar conducătorii Ministerelor ori a altor instituţii implicate au datoria să ia încă din acest moment măsuri administrative împotriva vinovaţilor. Cercetarea şi sancţionarea lucrătorilor SRI, a poliţiştilor, jandarmilor şi procurorilor care au încălcat drepturile omului şi libertăţile fundamentale înainte, în timpul şi după descinderile şi investigaţiile în cazul MISA sunt indispensabile pentru salvarea principiilor statului democratic.

Violarea dreptului la asociere

Dreptul de asociere include asigurarea personalităţii juridice, iar acest drept i-a fost acordat MISA în 1990 şi nu i-a fost retras după această dată. Totuşi, dreptul de asociere înseamnă şi că nimeni nu va fi afectat prin participarea la activităţile organizaţiei în cauză. De asemenea, nimeni nu va fi intimidat dacă doreşte să adere la organizaţie; dacă doreşte să colaboreze cu ea sau să-şi exprime simpatia; dacă vrea să participe la acţiunile ei. În caz contrar, asocierea formală sau subiectivă a persoanei în cauză nu este liberă.

De ani de zile, membrii MISA şi simpatizanţii ei sunt supuşi discreditării şi hărţuirii publice, cu incitarea şi participarea directă a unor instituţii româneşti - Parchetul, Jandarmeria, Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Admnistraţiei şi Internelor ş.a.

În mod particular, sunt preocupante:

- percheziţionarea şi reţinerea nejustificată a unor membri şi simpatizanţi MISA;

- calomnierea lor;

- ameninţarea membrilor şi simpatizanţilor MISA de a fi daţi afară din serviciu datorită afilierii lor;

- investigarea MISA şi a simpatizanţilor de către Serviciul Român de Informaţii.

Urmare a acţiunilor de denigrare şi hărţuire, mai multe persoane au fost nevoite să renunţe la frecventarea cursurilor de Yoga organizate de MISA iar relaţiile unor membri ori simpatizanţi MISA cu colectivul de lucru sau cu familia au avut de suferit.

8. Implicarea Serviciului Român de Informaţii în hărţuirea MIS

Serviciul Român de Informaţii s-a implicat direct în acţiunile de supraveghere şi hărţuire cu justificarea că MISA ar fi o formaţiune paramilitară şi că ar reprezenta un pericol pentru siguranţa naţională. Persoana juridică MISA a fost vizată ca atare, deşi acuzaţiile curente: încălcarea legii drepturilor de autor, răspândirea de materiale pornografice ş.a. nu au legătură cu siguranţa naţională. În ceea ce priveşte alte acuzaţii, mai grave - crearea unor formaţiuni paramilitare, trafic de droguri, trafic de persoane - ele s-au dovedit fără absolut nici un temei.

Acţiunile SRI au încălcat dreptul fundamental la viaţă privată şi la libertatea de asociere. Decizia de supraveghere a MISA de către instituţia care protejează siguranţa naţională a României a fost cu totuldisproporţionată.

9. Tratamentul minorei Mădălina Dumitru

Între abuzurile comise de autorităţi în cazul MISA, una impresionează prin gravitate: tratamentul inuman şi degradant la care a fost supusă Mădălina Dumitru, minoră în vârstă de 17 ani. Deşi nu avea decât calitatea de martoră în procesul intentat lui Gregorian Bivolaru, minora, reţinută la 18 martie 2004 în timpul descinderilor în locuinţa unde locuia, a fost tratată ca o infractoare. Ea a fost privată de libertate, supusă unor presiuni şi violenţe pentru că a revenit asupra unei declaraţii iniţiale, smulse pentru a-l incrimina pe mentorul MISA. Pe 1 aprilie 2004, Mădălina Dumitru a fost dusă cu forţa la INML unde urma să fie examinată ginecologic, în ciuda refuzului categoric al victimei. Minora a fost permanent înconjurată de poliţişti şi jandarmi, la INML a fost despărţită de apărătoarea ei, fără ca ulterior să mai ia legătura cu ea. A fost izolată de colegii şi logodnicul ei. Tratamentul inuman la care a fost supusă a făcut-o să treacă prin momente de criză.

Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât la 7 aprilie 2004 să o plaseze pe Mădălina Dumitru în familia surorii mamei sale. Această măsură a fost luată împotriva voinţei ei. Minora este ţinută în familia surorii, neavând voie să se deplaseze singură şi fără să se poată întâlni cu nimeni. Minora este împiedicată:

- să urmeze şcoala;

- să ia legătura cu apărătorii ei;

- să facă plângeri împotriva celor care îi încălcă drepturile şi libertăţile;

- să se căsătorească cu logodnicul ei, cerere adusă la cunoştinţa opiniei publice de către cei doi.

Faptul că regimul la care a fost supusă Mădălina Dumitru de către autorităţi nu a avut motive umanitare şi educaţionale s-a probat prin actul lor scandalos de a da presei jurnalul ei privat. Presa a publicat copios citate din fanteziile erotice ale minorei. Acţiunea de discreditare publică la care au cooperat cei care au confiscat jurnalul privat şi presa intră în conflict flagrant cu invocarea responsabilităţilor faţă de minoră.

III. Concluzii
(a) Descinderile brutale, nemotivate, efectuate la data de 18 martie 2004, la Bucureşti, la care au luat parte peste 300 sute de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI, sunt un eveniment dintr-o lungă serie de acţiuni care au avut ca ţintă MISA şi mişcarea yoga din România. Acţiuni represive şi campanii calomniatoare contra MISA şi simpatizanţilor yoga au avut loc şi anterior, şi în alte locuri din ţară. Dar intervenţia parchetului, jandarmilor şi Servicului Român de Informaţii în evenimentele din martie 2004 nu a atins totuşi niciodată asemenea proporţii. Este vorba despre cea mai gravă încălcare a democraţiei de la mineriade încoace.

(b) Presa a fost implicată în campaniile calomniatoare împotriva MISA, folosind fără discriminare “datele” puse la dispoziţie de autorităţile publice. A fost grav încălcat codul deontologic al presei: obligaţia de a informa corect opinia publică, prezumţia de nevinovăţie, verificarea informaţiilor, respectul demnităţii umane. De o gravitate deosebită trebuie considerată difuzarea prin presă a jurnalului minorei Mădălina Dumitru, conţinând fanteziile sale erotice. De la un punct încolo, unii ziarişti au luat distanţă faţă de abuzul autorităţilor. Mulţi dintre ei au acuzat autorităţile de folosirea cazului MISA în scopuri politice.

(c) În timpul descinderilor şi în timpul investigaţiilor ulterioare, autorităţile statului au încălcat grav drepturile şi libertăţile fundamentale, printre care : intimidarea, incitarea şi hărţuirea, reţinerea abuzivă, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare, respectarea vieţii private, dreptul de a manifesta paşnic, dreptul la propria imagine ş.a.



#92417 (raspuns la: #92254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Teodora - de rac la: 05/12/2005 12:18:46
(la: atinge-ma, dar de la distanta !)
Mi-a plăcut foarte mult ce ai scris, aşa cred şi eu. De asemenea cred că modul de comunicare prin internet este, sau ar trebui să fie, un mijloc şi nu un scop în sine. Altfel, vom întâlni în curând (dacă nu au apărut deja) căsătorii prin internet, mariaj la distanţă şi orice alte "năzbâtii" ar putea să se conceapă din prea multă tehnologie.

om, conferinţa ta mă duce cu gândul la unele din episoadele din Star Trek când, câteodată unul dintre "userii" de pe navă mergea într-o cameră unde îşi construia universul dorit, iluziile - cu puterea computerului..., unde îşi trăia vreun vis, chiar cu intensitate, dar asupra căruia nu putea interveni. Iar ei făceau asta pentru că nu aveau încotro, erau la ani lumină de Pământ. Sper să-ţi aminteşti acele episoade, mie mi-a plăcut mult acest serial.

Sigur, asta este părerea mea despre cyber-prietenie versus real-prietenie, în general despre comunicare prin internet contra comunicare reală, părere susţinută şi la alte subiecte, fără a avea pretenţia că eu am dreptate iar alţii nu.



Am fost la întâlnirea cafegiilor!
#93025 (raspuns la: #92996) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ne întâlnim... ne întâln - de Lady Allia la: 21/12/2005 11:02:07
(la: Sufleţel şi Sufleţica)
ne întâlnim...
ne întâlnim când nisipul amintirilor din mine
va face furtună de emoţii atârnate doar de tine
de noi şi de Cer...
când voi auzi fiecare bob de nisip strigându-ţi numele
şi voi ştii că prin venele sufletului
doar tu ştii să curgi...
când Cerul va ofta şi mi se va cutremura fiinţa
de tine şi de fiorul sufletului tău frumos
ne întâlnim când clepsidra din mine va sta
câteva clipe ţinute pe palme de tăcere
şi ne vom privi lung,
iar soarele va aşeza trena lui de lumină
pe feţele noastre atât de pline de noi
ne vom întâlni atunci când viaţa va face pauză de suferinţă,
iar tu vei apărea doar în splendoarea zâmbetului
mă vei alinta în ecoul din sufletul tău
şi în afară de noi...nu va exista nimic

................................................................

ar fi sa fie un raspuns pe langa faptul ca...va doresc sa aveti parte de un astfel de Sufletel sau Sufletica...si sa nu cunoasteti decat finalul povestirii...acela cand sufletelele se intalnesc..., iar Cerul ofteaza de fericire.
si...pentru ca se apropie Craciunul...va doresc ca Mosul sa va aduca cel mai frumos bradulet...braduletul acela magic...impodobit cu vise, sperante, dragoste, iubire...impliniri, iar voi sa fiti alaturi de fiinta iubita fara de care...ziua de Craciun ar fi...goala!
Craciun fericit...!

..................................................................................................
"Înainte de a mă naşte D-zeu mi-a pus iubirea pentru tine în suflet, m-a scăldat într-o lacrimă şi m-a trimis în lume unde am fost pierdută şi regăsită, iar sufletele noastre s-au atins şi noi am simţit că suntem două suflete pereche!"
#96199 (raspuns la: #96008) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ce semnificaţii daţi voi ce - de om la: 05/01/2007 05:19:42
(la: Cercuri, cercuri…)
Ce semnificaţii daţi voi cercurilor ? = izolare in doi, mai ales cand citesc "Latule, ai cuvântul:)))"...nu aveti grija dragilor ca va las, dar dupa ce dau o tura de 2PIr :))
Ce vă trece prin minte când întâlniţi sintagme precum:cerc polar, cerc de prieteni, cercuri olimpice, cvadratura cercului etc., etc. ? = depinde de cel care ma face sa le intalnesc :))
Din ce alte unghiuri ar mai putea fi privite cercurile ? = (i) din afara, perpendicular pe un punct din perimetru si de aproape ca sa para o linie, eventual un punct ;)) (ii) aceeasi privire, dar din interior pare o puscarie perfecta:))
Ce-i trebuie unui cerc pentru a deveni sferă ? = alte cercuri:))

Vă aştept, cu cercurile voastre:) = eu mi-am terminat tura...asadar "Latule, ai cuvântul:)))" doar alex a facut confa pt tine si a pus-o la vrajeala pt noi toti (cica). ea te-a incercuit numai pe tine...hmmm... sau poate a fost invers...hmmm...al naibi cerc vicios ;))
FI
----------------------------------------------------------
lui Fat Frumos i s-a stricat calul si n-are bani sa-si cumpere lamborgini, by Yuki :DD
of Doamne Diana, - de cosmacpan la: 15/08/2007 07:20:55
(la: Mai bine nu mintim)
plecand de la "Mai bine nu mintim" si trecand prin tarlaua lui capacitatea de a ierta, ajungem la cele zece moduri de a folosi/utiliza cea mai eficace minciuna.
legea Ia " Posibilitatea unei întamplari de a se produce este direct proportionalã cu efectul negativ pe care l-ar produce dacã s-ar întâmpla." (Bestie cu doua picioare, care te lauzi ca mai esti si om, m-ai mintit, si io care te-am crezut, proasta ce sunt, o sfanta naivitate, cum am puitut sa te cred? baga-mi-as cuie in picior sa sangerez asa, putin cate putin, ca la ciclu, si sa mor ca nu mai suport, da nu mai suport.....AH DOAMNE, de ce m-ai facut? puteau sa ma lasi sau sa ma pierzi printr-o hazna dupa o sedinta de "singuratate");
legea aIIa "Dacã te joci de-ajuns de mult cu un obiect, preocupat fiind sã nu-l strici, cu sigurantã îl vei strica." asa si cu prietenia noastra boule, ca tot ce mi-am dorit a fost sa-ti fiu printesa, raza de soare, mama, sotie, amanta, dar tu nimica, firi-ai al dracu de starpitura si aschimodie .... ce nu te mai incape lumea cu pacatele tale cu tot.....dar-ar damblaua peste tine ca tramvaiul 13 intr-o zi de vineri.......
legea aIIIa "Probabilitatea de a întâlni pe cineva cunoscut creste atunci când esti cu cineva cu care nu vrei sã fii vãzut."
firi-ai al drecului cu cine te-a facut si cu cine te-o mai crede animalule, ca mie imi spuneai ca plecu la sedinta de comitet si tu te duceai sa-i faci serenade fufei manca-mi-ar agurida necoapte de pe casa scarilor cu tine cu tot.....si tu vaco, ce belesti fasolilela mine? crezi ca esti mai breaza? las' ca vezi tu pe dracu cand te-o lasa si pe tine pentru alta mai "juna" mai bune, cu picioarele bagate-n gat si cu suvite impletite de sus pana jos, atunci sa te vad io cum oftezi dupa noptile in care apareai la usa caminului conjugal umflata de plans, incercand sa justifici aparitia cu vorba ca vezi draga Doamne, esti secretare lu al mare si ca a luat foc unitatea, si cadeai ca o lebada pe chieptul lui ala mare si paros ca de maimuta gorileasca.....

da uita ca ma luai cu vorba si uuitai care-i motivul.....minciuna? care minciuna? egzista asa ceva? ce cuie-n talpa? fugi dom'le d-acilea.....hai ca nu se pune.....eh, o minciunica mica acolo, treaca mearga.....da sa spui ca te intorci din delegatie in pijama si cu galeata de gunoi a vecinei ca i-a luat foc garaju si ai sarit sa-l stingi cu apa din Balti" de parca io nu stiu vca orasu' ala e tocmai la mama dracului in Tibet....hai, hai.



Aş fi vrut să scriu altceva azi, însă cuvintele mi se opresc în gât…
Le inspir ca să le cern prin suflet, dar nu e loc pentru ele. De vreo două săptămâni acolo s-au cuibărit Ilie, Bogdan, Marius, Costel, Gilbert, băieţii de la subsol.
Între ei şi mine, cea care am fost, între ei şi mine, cea care voi fi, sunt doar durere şi ciulini. Un deşert locuit de ciudă, revoltă şi alter ego-uri ale mele, cu mâinile legate fedeleş şi ochii goi.
Am deschis o uşă grea, ce stătuse ferecată un timp, un timp în care s-au scurs peste ea fel şi fel de lichide, de la licori până la lacrimi oxidându-i încheieturile. Acum n-o pot închide şi, conform teoriei uşilor deschise, nici nu voi reuşi până nu-i trece timpul. Teoria asta zice că sunt lucruri, locuri ori oameni pe care simţurile noastre le străpung, desfiinţându-le. Trec prin, peste şi pe sub ele, dematerializând, concentrându-se către orice altceva dimprejur, orice altceva decât acele lucruri, locuri, oameni anume. Circumstanţele concură, obstrucţionându-ne accesul, însă sunt momente în care şi tu şi circumstanţele vă aliniaţi în faţa aceleiaşi uşi, precum soldaţii la porţile unei cetăţi de asediat, lovind cu berbecul până ce uşa cedează şi vezi.
Mi-e greu să cred că nu vi s-a întâmplat niciodată să revedeţi un coleg de şcoală ori un prieten de care nu v-aţi amintit ani de-a rândul, uitaserăţi în fapt că există, şi apoi în viitorul imediat să-l tot reîntâlniţi, poate chiar să-l căutaţi voit. Sau într-o seară, butonând telecomanda, n-aţi dat de câteva ori în şir peste acelaşi actor sau peste aceeaşi temă de discuţii la x show-uri TV.
La asta se rezumă teoria uşilor deschise, la ceva/cineva care ţi-a fost absent şi care are nevoie de nimic altceva decât o privire, o atingere de-a ta pentru a se descoperi iar şi iar.
Nu pot să-i judec, să-i condamn, să le închid dosarul şi să-i uit pe aceşti copii. Pentru mine sunt copii chiar dacă au douăzeci şi trei sau treizeci şi unu de ani. Sunt copii pentru că cei cărora li se leagă copilăria la gură prea devreme şi-o dezleagă singuri când vor, indiferent de anii trecuţi peste ei. Ca într-o lege imuabilă a firii. Cum să se maturizeze dacă n-au fost copii? Cum să fi ales o cale justă când s-au născut din injusteţe? Din “greşeală”. Copiii abandonului. Copii crescuţi din firimiturile aruncate de Stat pentru masa săracilor. Copii educaţi de pseudopărinţi, care cel mai probabil şi cel mai adesea i-au privit cu tot atâta dragoste cu care se uită mecanicul la motorul defect. Copii al căror “leagăn” se opreşte fix la optsprezece ani, când li se spune “eşti major, mult succes, la revedere!”
Poftim? Păi dacă mie mama îmi oprea leagănul şi mă trimitea în lume fix la optsprezece ani, ajungeam fix la naiba. Mi-au trebuit fix încă zece să pricep oarecum ce-i lumea asta, ce să fac cu ea şi în ea. O să ziceţi că-s cam târzie. Ei şi? Precoce sau întârziaţi, îi plasăm pe toţi în aceeaşi categorie. Nu se poate. Nu se poate pentru că nu sunt nici oi, nici sticle de bere. Sunt in-di-vizi. Cresc şi se maturizează în propriul şi unicul ritm. Să-i declarăm majori legal e OK, să-i considerăm maturi mental e o utopie. Utopia dezastrului lor.
Hai să ne jucăm de-a resursele umane. Eşti şef de magazin şi trebuie să angajezi o vânzătoare. Ai de ales între câteva candidate “normale” şi o “căministă” care greu leagă două cuvinte. Evident că n-o s-o alegi pe cea din urmă şi zău, nu te condamn. Şi eu aş face la fel. De ce să mă leg la cap dacă nu mă doare? Deci, cine-i de vină? Statul, futu-i. Statul, care nu-şi asumă decât jumătate din responsabilitatea educării şi integrării acestor copii. Dacă acelor companii care angajează căminişti sau recidivişti li s-ar da un stimulent precum reducerea impozitelor, cine credeţi c-ar câştiga? Banul, dragilor. El e campionul mai mereu. Şi pe lângă el, un copil căruia i s-ar deschide un viitor de “om normal” şi nu strada, aşa cum se întâmplă acum.
Aud, aud cum strigă piţigăiat un deştept din spate: “Păi de ce n-a învăţat să lege două cuvinte, n-am lăsat-o eu?”
#313052 (raspuns la: #312986) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 3/4 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:01:37
(la: Pensia de moarte ( 3 ))
Într-o pauză, ferindu-se de George, Mona căuta un loc mai puţin aglomerat şi urcă scările spre un mic spaţiu verde cu arbuşti şi flori aflat în curtea clădirii. Îl întâlni acolo pe secretarul de partid al fabricii care se afla la curs de un an la PCR. Aştepta de mult un moment prielnic să-l tragă de limbă. Succesele ei la concursuri şi faptul că era în anul al treilea la facultate i-au adus mult câştig de imagine în faţa conducerii şi a tovarăşului secretar. După ce discutară câteva minute despre viaţa la cursuri şi alte lucruri puţin importante, întinse arcul şi trimise săgeata:
- Domnule Purdea, de mult am vrut să ştiu cărui fapt s-a datorat acea sesizare de la judeţ despre comportarea mea imorală?
- Aa, fii liniştită...Ce-ţi mai pasă?...A fost treaba aia cu Ţugui, că te-a luat gura pe dinainte!...Nu te mai gândi la ea...
Ţugui?! Cum de nu şi-a dat seama?
Nu era încă intrată la facultate şi activa ca agent teatral, vânzând bilete pentru spectacole în fabrică. A primit recomandare de la secretarul UTC şi a încheiat un contract cu impresarul teatrului. Avea intrarea asigurată la orice spectacol şi căuta să profite din plin de acest lucru. Văzuse mai toţi marii actori din capitală jucând pe scena braşoveană, şi mai ales vedetele de operă şi operetă. Când era mică asculta la radio muzică simfonică şi concerte, opere şi îl adora pe Iosif Sava cu vocea lui de excepţie. Apoi la liceul din Iaşi avea abonament la operă şi la teatru. Acolo rămase uimită când s-a dus la primul spectacol, în clădirea aceea atât de fastuoasă unde erau doamne cu rochii lungi şi evantai, bărbaţi în frac, parcă era o altă lume, din cărţi. La Braşov s-a văzut puţin descumpănită şi dezamăgită. Nu mai erau rochii lungi, fracuri...ci blugi, tricouri. Dar pe scenă aceeaşi lume fascinantă şi mulţi dintre interpreţi, de cea mai înaltă clasă. Trecuse aproape un an de când se ocupa de acest lucru. O dată sau de două ori pe săptămână mergea cu prietenii în Poiană, la discotecă şi aducea câte un cartuş de ţigări BT pentru şeful de birou. Într-o zi a fost chemată la Comitetul UTC. Biroul era plin cu vreo cinsprezece tineri din comitet. A venit şi Purdea:
- Tovarăşi, am fost sesizat de la Comitetul Judeţean de partid că o tovarăşă dintre dumneavoastră, secretară de organizaţie UTC, membră de partid are un comportament imoral fiind văzută în anturaje imorale, la Teatrul Dramatic şi în Poiana Braşov. Vă rog să o puneţi în discuţie şi să fie sancţionată...
Colegii de comitet nu au spus nimic împotriva ei, dar în situaţia dată nu aveau de ales, i-au retras recomandarea de agent teatral. Mai multe persoane i-au sugerat că nu pentru ce-a făcut ci pentru că spune ce nu trebuie i s-a întâmplat acest lucru. Dar ea suferea cumplit şi se gândea la bancurile pe care nu le zicea numai ea sau poate a fost văzută în vreo postură nepotrivită cu vreun băiat? Dar cine putea să o reclame la judeţ? Cine să o cunoască acolo? Acum după patru ani de la acea întâmplare afla adevărul. Ţugui, şeful de cadre al fabricii şi preşedintele de sindicat! Cum de nu se gândise la asta?!
Venise în biroul lor o programatoare nouă, nepoată a şefului de cadre. Într-o zi se deschise ora de bârfă şi din întâmplare erau toţi adunaţi. Se dăduseră locuinţele:
- Soră-mea iar n-a primit apartament. I-a tăiat Toleanu de pe listă!
- Apăi, ăla aşa îi. Când era inginer şef parcă nu avea altă problemă decât să deschidă uşa de două-trei ori pe zi să vadă dacă lucrez, spuse dactilografa.
- Atât o fi învăţat şi el la facultatea muncitorească. Toată lumea zice c-a pus fabrica pe butuci, adăuga Mona.
- Ce vrei să spui? Că cei cu facultatea muncitorească sunt proşti? Întreba nepoata şefului de cadre.
#530347 (raspuns la: #530346) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 3/9 ) - de Tot Areal la: 10/03/2010 15:07:22
(la: Pensia de moarte ( 3 ))
Poate din acest motiv celelalte simţuri, mai ales auzul, le avea foarte dezvoltate. Faţa frumoasă, cu o frunte înaltă şi buze de Elvis... El anima, dădea importanţă, culoare, umplea spaţiul cu un farmec deosebit. El era prietenul tuturor. În prima săptămână de curs bătuse la şah pe toţi care au dorit să-şi măsoare meşteşugul jocului. Părinţii- mama artistă, tatăl inginer agronom îl susţineau să-şi găsească un rost şi aşa a ajuns ca o pată de culoare în atmosfera proletară a cursului. În cele din urmă cu puţin înainte de sfârşitul cursului, a petrecut o noapte cu Mona aşa cum visa, undeva în oraş, desăvârşindu-şi opera lui de cunoaştere în cele mai mici amănunte...
- Ce minunată eşti!... Ce perfectă.!..şoptea el îngropând-o cu sărutări şi frământându-i trupul de parcă ar fi vrut să o remodeleze din lut ca pe o statuie.
- Doamne, ce crudă ai fost cu mine! Cât timp mi-a trebuit! Cum de nu te-ai măritat tu? Ce bine că te-am întâlnit...Frumoasă eşti, deşteaptă, ai un trup minunat...
„...harnică şi dulce...” îi venea în minte amintindu-i parcă de una din poveştile cu Făt Frumos.
- Mare pacoste pe capul unui bărbat! Cine m-ar suporta? Răspunse ea fericită şi pierdută în braţele lui ca printre stele.
Pierdut era şi visul ce, odată cu zorii, avea să-şi destrame vraja pentru totdeauna. Din raţiune, sau pentru a se răzbuna de lunga sa luptă cuceritoare, sau pentru că nu voia ca fericirea aceea să se sfârşească vreodată, fără nici o explicaţie George a dispărut. Mona a suferit cumplit. A păstrat în inima ei câţiva ani flacăra aprinsă până când îl reîntâlni. Dar, nu mai era cel pe care îl ştia. Poate nici ea nu mai era ca atunci. Dragostea lor aparţinea altui timp. Nu ştia dacă trăise cu adevărat fericirea aceea sau o citise prin cărţi. Erau clipele acelea rupte din viaţa ei, sau din nişte spaţii stelare îndepărtate? Devenise poate puţin mai femeie?!... Speranţa pentru o jumătate ideală a murit pentru totdeauna. Orice declaraţii i-ar fi făcut un bărbat, oricât de înzestrat ar fi fost, nu mai putea să o cucerească. Cel mult să accepte o relaţie doar pentru a nu mai fi pândită şi curtată de ceilalţi. Nu vedea rostul bărbaţilor pe lume! Cu toată setea de a-şi aduna în cap tainele ei, sărise peste lecţiile începutului, a tainelor vieţii, a fructului oprit. Toate colegele surorile, prietenele sufereau cumplit, aveau o viaţă chinuită. Bărbaţilor le plăcea o viaţă cât mai uşoară, căutau de băut, se sustrăgeau de la muncă şi voiau doar să profite. Bietele femei erau nişte sclave.
Cursul a ajutat-o să treacă uşor examenele la mai multe discipline, să obţină o garsonieră confort II, în cel mai ordinar cartier şi ce era mai important, să afle adevărul despre marele partid. A căutat să se dea la fund şi a făcut-o uşor, superiorii nu se mai înghesuiau să-i ofere funcţii! Trei ani mai târziu, partidul avea să-şi schimbe blana lui de maimuţă. Nu şi năravul!...
#530353 (raspuns la: #530352) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 8/6 ) - de Tot Areal la: 13/03/2010 15:11:26
(la: Pensia de moarte ( 8 ))
Şi dacă ar fi voit, nu putea face altfel. Necazuri şi suferinţe mai grele ar fi luat locul celor prezente. Şi pote s-ar răsfrânge pe copil. Oricum fericirea e doar o zbatere de aripă ce lasă un gust amar. O nălucă după care nu merită să alergi. Oamenii au uitat să se mai iubească.
Au mai trecut câteva luni. Pe o vreme toridă se întâlni din nou cu miliardarul în centrul oraşului. Nu erau alţi oameni în afară de ei doi în piaţa cea mai mare. I se păru schimbat, îmbătrânit.
- Am fost la spital. M-am operat la un picior. Am mai avut şi alte necazuri. Fiarele mi-au mâncat în pădure două capre şi un viţel...
Era slăbit, mergea greu, şchiopătând. Părea că a îmbătrânit foarte tare deodată. Îi era milă de el. Plătea promisiunea făcută şi neonorată. Pe oameni îi poţi înşela, pe Dumnezeu nu. În sat, oamenilor nu le-a scăpat cele întâmplate şi vorbeau cu năduf la adresa rudelor. Şi acestea aveau necazuri. Operaţii, cancere şi-au făcut loc dintr-o dată printre ei.
Încerca iar să o cucerească. Mona îi dădu un timp de gândire şi zise într-o doară gazdei:
- Văd totuşi că Ghiţă mă vrea şi e bine intenţionat. Am să pun blestem pe neam şi avere pe cei ce vor să-l vadă în groapă!...
Bătrâna începu să tremure şi nu putea să mai închege o vorbă. Săgeata nimerise în plin! Îşi trimise bărbatul să ceară lămuriri:
- Ce i-ai zis lui nevastă-mea? I s-a făcut rău...
Erau îngroziţi de blesteme. În sat se ştiau familiile blestemate pline de nenorociri pe capul urmaşilor. Bărbaţii nu treceau de cincizeci de ani. Ar fi putut să-l câştige. Neamurile înspăimântate băteau în retragere.
- Nu! Încheiaţi capitolul! I-aţi oferit destule şanse...E prea târziu, îi zise preotul. Nu a primit ce i s-a dat.
Şirul peţitorilor era neîntrerupt. „De ce sunt aşa mulţi bărbaţi singuri?”.... Începea să se plângă că e bolnavă, are datorii, trebuie să-şi pună dinţii. Pretendenţii se făceau nevăzuţi.
Un vecin obsedat de acest lucru voia să însoare şi să mărite pe toată lumea. Se ţinea mereu de capul ei să-i aducă câte unul. Până la urmă primi pe unul din candidaţi. Avea 45 de ani şi nu a mai fost însurat.
- Stau singur cu bătrânii. Tata are 92 de ani şi mama 86.
Mona îi prezentă situaţia şi bărbatul nu-şi mai făcu apariţia. Cu toate că aveau mare nevoie de o femeie, situaţia ei nu i-a fost pe plac. Sigur, ar fi fost mai bună o slugă. Dacă era frumoasă, şcolită şi cu un serviciu bun, era şi mai bine. Pentru ea, bărbaţii erau de-acum mai mult obiect de studiu decât posibili parteneri de pat sau de viaţă.
Îl întâlni într-o zi pe grădinar, un fost inginer agronom care o admira pentru articole. Oltean de origine avea un simţ al umorului înnăscut. S-au cunoscut la grădina lui de la marginea oraşului. A mers să lucreze la o cunoştinţă şi apăru şi acolo un candidat. Se lăuda că are casă, apartament, bani, ea răspunzând cu obligaţiile care o aşteaptă. Auzind cum se desfăşoară discuţia, grădinarul se amuza copios şi la un moment prielnic au început conversaţia. Se întâlneau din când în când. Mona îl luă de braţ prieteneşte şi lui îi plăcu. Se întâlniră cu o doamnă şi se salutară prieteneşte.
- Îţi merge bine, zise ea zâmbind, plecând în treaba ei.
Olteanul pufni în râs:
- Nevastă-mea!
Mona făcu o grimasă, apoi se amuzară în continuare:
#530793 (raspuns la: #530792) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 10/4 ) - de Tot Areal la: 14/03/2010 14:12:34
(la: Pensia de moarte ( 10 ))
- Hai să facem decont, să iei banii pe materiale, a zis directorul, un solist cunoscut.
- Nu am ce deconta...
- De ce eşti supărată? Toată lumea te-a lăudat? zise al treilea. A fost o acţiune reuşită.
- A fost un eşec...
Se întâlni cu unul dintre consilierii ce au susţinut proiectul. Era un om de biserică, prieten al Patriarhului. Vorbise cu cineva să-l aducă, dar nu s-a putut.
- A fost minunat. I-am povestit părintelui şi era fericit. Spunea că a fost tot timpul cu noi şi a văzut totul. Am văzut că eraţi stresată şi lucrurile parcă nu mergeau cum trebuie, dar a ieşit frumos. Dumnezeu v-a ajutat. Chiar şi singură...
Apucase să-i spună că pregătirile merg prost.
- M-au făcut să mă depăşesc pe mine! Nu mi-aş fi închipuit niciodată că pot duce atât, că sunt în stare de asemenea lucruri. Că am atâta putere...Sarcina mea era mult mai mică şi probabil că au căutat să mă compromită cu orice preţ. Dar fiecare piedică m-a provocat la o altă luptă pe care Dumnezeu a dus-o în locul meu. Se spune că unde se termină puterea omului, începe puterea Lui...Şi cred că aşa a fost!
Îşi luă rămas bun de la Patriarh. Simţea că nu-l va mai întâlni vreodată.
Învăţase încă ceva... Tema viitorului spectacol...Acasă în oraşul copilăriei.
Scrisese o scenetă comică cu diavoli pentru băieţii din spectacol. Nu apucase să o pună în scenă. Era inspirată dintr-o povestire haioasă a părintelui Cleopa. Folosea cam toate poreclele populare pentru satan. Piesa începea cu litera „I” de la rai căzută – „Florile răului”. Acolo unde lucrarea se oprise o vreme. Toată lumea arăta litera căzută pe jumătate: „E ceva greşit acolo!”. Decorurile erau acoperite cu folie neagră.
- Nu, nu e nimic greşit , zicea ea.
Preotul dădu binecuvântarea şi preciză :
- Ceea ce vi se pare a fi greşit, face parte din scenariu. Rămâne să alegeţi: răul sau raiul...
Sala era jalnică, dar scena destul de bună, mai puţin lumina. Drăcuşorii erau interpretaţi de un grup de fete. Când le vedea costumaţia, râdea cu poftă. Nu şi-au ştiut bine rolurile, s-au mai încurcat, dar sceneta, concepută ca un amestec de politică şi concursuri de „mis” avea farmec. Timpul de repetiţie a fost insuficient. Dar în mare au jucat bine, cu pasiune. După ele au venit îngeraşii şi prezentatoarele. Folia a fost dată la o parte, descoperind adevăratul decor din flori, icoane, ornamente strălucitoare. Sunetistul, era un lăutar „brunet”, talentat şi isteţ. Coloana sonoră a fost la înălţime.
Unul din arhangheli a aşezat la loc litera „I”. Îngeraşii trăgeau perdea peste fereastra cerului după un text de Traian Dorz. Iar micii artişti le spuneau părinţilor că au aflat care sunt „Florile Raiului”şi cele trei zâne care îi ajută pe oameni să le culeagă: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea.

La început o făcea numai pentru copil. După un timp însă, a devenit raţiunea existenţei ei. Când vedea cum prind viaţă pe scenă personajele şi întâmplările minunate din istoria Bisericii, interpretate de copii, i se părea că se află în rai. Că niciodată inima ei nu a simţit durerea, suferinţa. Era convinsă că nu va mai face altceva până la sfârşitul vieţii. Aflase cu adevărat fericirea şi sensul trecerii prin lume. Câţiva ani a dăruit toată energia acestei misiuni. Tocmai crease condiţii să poată autoriza şi dezvolta activitatea şi căuta o sursă de finanţare. Statul nu oferea credite pentru activităţi culturale. Puţinele finanţări erau acaparate pe aceleaşi criterii clientelare.
#530870 (raspuns la: #530869) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(13/4) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:30:36
(la: Pensia de moarte ( 13 ))
- M-am răzgândit, nu vă internez! După ce aţi colindat toate spitalele, cu atâţia medici şi nu au avut ce vă face, veniţi pe capul meu, să muriţi la mine?
Rămase ca trăsnită. Plecă plângând şi merse iar la doctoriţa de la dispensar.
- Ce s-a-ntâmplat? a întrebat mirată.
Sugrumată de lacrimi i-a povestit incidentul. Căuta să o liniştească. Îl sună pe Silvescu. Era un internist din partea locului, foarte căutat.
Timp de două săptămâni, uneori venind cu colegul şi prietenul lui Turianu, îi făcură tot felul de investigaţii. La sfârşit îi spuse că e un debut de poliartrită reumatoidă. Infecţia afectase glanda tiroidă. I-a descris mecanismul bolii şi ce are de făcut mai departe.
- Te ţii de capul lui Toncescu să te opereze. Te tratează cu ampicilină şi garantez eu pentru operaţie.
Era perioada în care se aniversa un deceniu de la înfiinţarea spitalului, fusese invitată ca pacientă. Silvescu şi Turianu au prezentat un studiu despre obezitate făcut pe pacienţii din zonă. O vedea pe madam Iliescu cum îşi flutura pălăria dând aprobator din cap şi lucrul ăsta o revolta. Aflase că toată viaţa s-a purtat urât cu pacienţii şi colegii. Plecase în Franţa cu soţul ei după revoluţie şi au venit înapoi. S-a făcut o şedinţă cu medicii şi deşi nu le erau simpatici, medicii au acceptat să fie reprimiţi. Asta nu a adus nici o schimbare de atitudine în comportarea doctoriţei.
A scris articolul făcând o paralelă cu medicul care o operase la Braşov de apendicită. Era un medic aproape de pensionare. Se scoteau firele de chirurgie de import şi se înlocuiau cu fire de producţie românească, de proastă calitate. Făcuse un abces şi medicul înfuriat, un domn forte elevat şi elegant de obicei, începu a înjura ca un birjar că s-au înlocuit firele. Articolul, a avut un succes neaşteptat de mare. Tot oraşul discuta despre el. Socrul îi zise într-o zi:
- Mi-a zis un prieten să-ţi spun că madam Iliescu a ieşit la pensie...
După vreo lună s-a dus la control. Medicii povesteau cum a fost primit articolul.
- Doamnă, am citit un articol trăsnet! Cel mai bun articol de medicină pe care l-am citit în presa civilă! L-am citit în faţa colegilor şi l-am comentat toţi.
- Articolul ăsta mi-a adus aminte de ceva urât, zicea Turianu. Venisem ca stagiar de la clinică unde lucrasem cu profesori universitari şi căutau să ne insufle un sentiment de devotament faţă de bolnav. Eram de gardă. A venit un bărbat seara la zece cu o pneumonie gravă. Cum garda se făcea acolo, l-am internat în secţia dumneaei şi am prescris tratament. Mă trezesc cu ea la cabinet, noaptea pe la două. Cu o falcă-n cer şi alta-n pământ de faţă cu bolnavul mă batjocorea că i-am adus muribunzi în secţie! Am avut un sentiment de mare ruşine, de revoltă...
După trei luni Mona se întâlni cu Silvescu la circ, cu copiii. Se uita la ea foarte mirat.
- Dumneata eşti, sau vă confund? zicea medicul.
- Eu sunt...zise ea zâmbind de surpriza ce i-o făcuse medicului.
- Ce-aţi făcut, cum aţi slăbit?
- Cum mi-aţi spus! M-am operat, am ţinut regim drastic cu o mie de calorii pe zi, am tratat tiroida...
- Doamnă, toţi obezii care vin la mine vi-i trimit să le daţi reţetă!
La următorul control îi zise:
- Gata, nu mai slăbiţi şi nu mai luaţi medicamente. Sunt riscuri mari. Arătaţi destul de bine. Să aveţi grijă la infecţii...
#531074 (raspuns la: #531073) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
(13/5) - de Tot Areal la: 15/03/2010 14:31:39
(la: Pensia de moarte ( 13 ))
Spitalul avea medici buni. Îl vizita o dată sau de două ori pe lună pe director pentru informaţii. Îi spunea cum a adus medici în spital
- Am căutat studenţii din zonă şi mai ales copiii de medici. În colaborare cu primăria le-am oferit casă, apoi i-am trimis să facă specializări.
Spunea că e spitalul cu cele mai multe familii de medici. În ultimii ani şi-au folosit relaţiile cu prietenii şi colegii din copilărie sau de mai târziu- unii ajunşi directori de firme, patroni- şi au făcut utilări foarte importante prin sponsorizări. O secţie modernă de urgenţe, şi aparatură, un endoscop cu tehnică digitală comandat în Japonia, al treilea din ţară.
Ea ştia că un medic bun nu ridică tonul, nu jigneşte, nu-i întoarce spatele pacientului! Nu-i îngrădeşte drepturile pentru bacşiş. Nu-şi trimite pacientul la moarte. Nu e călău!
El luptă alături de pacient până la sfârşit, ca o soţie bună şi credincioasă... Chiar de e obosit de gărzi, chiar dacă banii nu-i ajung...
Se întâlnesc la pragul dintre viaţă şi moarte.
Uneori se despart pentru o vreme...
............
Deplasarea la judeţ o costase aproape toţi banii primiţi, plus cei daţi de Moşneagu. Medicamentele fără de care nu se putea deplasa, o pereche de pantaloni de fâş matlasat, transportul. Investigaţiile cu bani împrumutaţi. A pierdut un an în care s-ar fi putut trata dacă avea măcar pensie. Şi culmea , fiind aproape infirmă i se ia şi ultimul drept. E trimisă la muncă! Adică, la moarte!
Sclavii nu au drepturi! Ei trebuie doar să muncească şi să crape când nu mai sunt în stare s-o facă. Drepturile, legile, fondurile sunt zice un banc pentru dulăii ce ştiu să le sară gardul şi căţeii ce se strecoară. Lor li se cuvine totul. Robilor nimic afară de moarte. Ei sunt proştii ce se opresc în faţa gardului, aşteptând cuminţi să se deschidă o uşă... A Împărăţiei cereşti...
I se părea că după cinsprezece ani o întâlnise din nou pe madam Iliescu.
O sosie cu numele Teodoriu...



#531075 (raspuns la: #531074) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am primit de la Constantin. - de sami_paris74 la: 12/04/2013 19:17:57
(la: Caravanele de la Bezons)
Am primit cu bucurie cel de-al III-lea volum din ”Țiganii, aurul și diamantele”, avându-l ca autor pe Samson Iancu, editat de Ștefan Doru Dăncuș, cel care a făcut să vadă lumina tiparului și cel dintâi volum. Bucuria pe care o încercasem la primele volume nu m-a dezamăgit, pentru că Samson Iancu se șlefuiește din punct de vedere literar asemenea unui diamant. Meseria d-sale fiind de bijutier, este un bun prilej de întâlnire cu materii fine și rare, așa cum pot fi poate doar oamenii. Cei pe care scriitorul ni-i aduce înainte în filele romanului său (cu rădăcini în viața obișnuită prin toată Europa) sunt personaje vii, spontane, colorate și pitorești ca și costumele etniei rrome. Stilul folosit este îndeosebi cel oral, cu pagini de povestire bine închegată, unele pline de farmec și emoție. Pasaje de dragoste și durere, de lovituri de maeștri ai înșelăciunilor, de bogăție și moarte, de visare, sunt cele care alcătuiesc miezul plin de savoare al acestui nou volum. Cu mult haz sau dimpotrivă, cu dramatism, pe întreg parcursul călătoriei numită viață, țiganul pare să poarte în sângele său un germen de fatalism, astfel încât, însoțindu-se cu trei prieteni de nedespărțit – cântecul, versul și dansul – poate învinge cu un zâmbet toate încercările, uneori dure, ale vieții. Cântecul, cu virtuți de însoțitor armonic și de călăuză a sentimentelor către exprimare, de vindecător și vrăjitor, este la fel de viu, cu versuri candide, direct și cald.

Șlefuirea de stil din al III-lea volum din ”Țiganii, aurul și diamantele” este evidentă. Evidente sunt și observațiile din ce în ce mai aprofundate asupra istoriei, nu numai a etniei rrome ci și a omului în general. Cu finețea unui bijutier, Samson Iancu este cel care transformă oamenii în eroi, făpturi călăuzite de pasărea din ce în ce mai rară a libertății. Trecuți prin retorta alchimică a scrisului d-sale, cei întâlniți sunt radiografiați cu un atent simț de observație, Samson Iancu părând a fi în posesia unei magii deosebite care poate duce gândul la puteri paranormale. Din lectura cărții se desprinde o întreagă filosofie a vieții, nu fără o minimă morală care are legătură cu divinul din om. Într-o lume din ce în ce mai absurdă și haotică, țiganul este cel ce posedă experiețele sale de veșnic rătăcitor, memorie ancestrală care își face simțită eficiența în situații limită. De cele mai multe ori simpatic pe cât este de inteligent, pare să nu-i pese de legile uneori absurde alcătuite de oameni, păstrându-le în inimă doar pe cele moștenite de la strămoși ori primite de-a dreptul de la natură. Pare ocrotit de ceva superior, de îngerii pe care a știut să și-i apropie în sute de ani de prigoană și înrobire, dar el este de fapt omul liber în sinele său, în locul unde își păstrează cheile destinului ce îl poartă prin lume.

Volumul e presărat cu imginile autorului în micul său magazin de bijuterii din Paris, locul transformării lui Samson Iancu în scriitor. Un vis care s-a realizat prin forța magică a gândului, a dragostei față de copii, asemenea acestui nou episod din ”Țiganii, aurul și diamantele”. Demn de apreciere este cuvântul maestrului Cristian Țopescu de pe coperta IV. În recenzia celui de-al doilea volum, intitulasem demersul lui Samson Iancu al doilea pas, dar bucuria mea e la fel de vie după ce citesc, în finalul celui de-al III-lea volum / pas, cuvintele va urma.
Bogdan Suceava sau de la formule la cuvinte - de Dinu Lazar la: 04/02/2004 23:42:55
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Pentru ca fotografii mai si citeshte, pentru cine e in zona :

Vineri, 5 martie 2004, orele 6:30 pm, la sediul Consulatului General al României la Los Angeles va fi organizată lansarea volumului
Bunicul s-a întors la franceză,
Editura T (Fundaţia Timpul), Iaşi, 2003, de Bogdan Suceavă. Sunteţi invitaţi să vă întâlniţi cu autorul, într-o discuţie despre temele literaturii româneşti de azi.

Autorul va oferi exemplare ale cărţii sale, în limita disponibilităţilor. Întâlnirea, care va fi urmată de un scurt cocktail, are loc în cadrul seriei de evenimente culturale organizate de Consulatul General al României la Los Angeles.


Bogdan Suceavă (nascut in 1969 la Curtea de Argeş), este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi assistant professor in mathematics la California State Univeristy, Fullerton. Este redactor al trimestrialului Respiro, publicat la http://www.revistarespiro.com. Volumul său Imperiul generalilor târzii şi alte istorii, apărut la Editura Dacia în 2002 şi în versiune electronică în 2003 de Editura LiterNet la
http://editura.liternet.ro/bsuceavaimperiul.php,
a primit Premiul CopyRo oferit de Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor pentru beletristică pe anul 2002, şi a fost nominalizat pentru premiile pentru anul 2002 atât de către
Uniunea Scriitorilor din România, cât şi de către Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti.
Nuvela care dă titlul întregului ciclu, Imperiul generalilor târzii, a primit, în 1993, premiul I al Editurii Nemira.
#8907 (raspuns la: #8793) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
raspuns sau întrebare? - de bluearisto la: 13/11/2004 17:00:10
(la: Fulgere-n noapte (fragment de roman))
sînt ceea ce este dincolo de fereastra ta,Distanta!

Dupa ceea ce am citit am impresia ca astepti un raspuns de undeva,probabil o poveste care se termina prin,,alpha'',vreau sa spun ca nu are într-adevar un sfîrsit,si probabil nici chiar un adevarat început.Dar ce este mai frumos,mai confortabil decît iluzia si povestea pe care o putem crea fiecare fara a întîlni nici un obstacol.Un minunat miraj!
Vazînd ca esti din Bucuresti,m-a mirat faptul ca descrii atît de frumos un orasel de munte cu linistea si zapada care îl împodobesc pe timp de decembrie.Pacat ca nu ai publicat!Ai fi avut ,în mod sigur,succes!
#28670 (raspuns la: #28267) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: