comentarii

Ţara iernii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ISTORIE RECAPATATA(continuare V) - de DESTIN la: 16/09/2004 00:34:50
(la: Cum gandim?)
După dezastrul de la Stănileşti, Ţarul Petru se retrage şi, odată cu el, pleacă în Rusia Dimitrie Cantemir şi boierii filo-ruşi.

Abia acum iese şi Lupu Costache din întăritura de la Bursuci şi, rămas singurul cu care vizirul mai putea discuta, este chemat de acesta şi mustrat pentru “hainirea” ţării.

Boierul îi arată, însă, că nu sunt de vină nici boierii, nici ţara, ci numai Poarta, care instalează domni nedoriţi de ţară.

Vorbele Lupului sunt o adevărată pledoarie pentru alegerea domnitorului de către boieri şi ţară:

"Iar mai nainte era obiceiu de-ţi alegè boierii şi ţara domnu, pre cine poftiè ei, ţi pre acela punè şi Poarta".

Vizirul nu îi răspunde, dar nu va uita afrontul

Pe moment, însă, îl îmbracă pe Lupu cu caftan, numindu-l caimacam, împreună cu postelnicul Macsut.

Cei doi caimacami îl gonesc pe Curtu-paşa din Iaşi.

Odată intraţi în capitală, li se alătură un al treilea caimacam, vărul lui Lupu, Antiohie Jora, care dorea să-şi facă uitată colaborarea cu muscalii.

Lupu, “ca unu lup nesăţios”, a început să-i pedepsească pe foştii aliaţi ai ruşilor.

Căimăcămia lui a durat 40 de zile.

Răzpunzând unor jeluiri şi mânat, probabil, de aversiunea faţă de semeţul Lupu Costache, vizirul îi arestează pe caimacami şi îi trimite la Varna, unde vor sta doi ani (sau opt luni,dupa alte date ).

La 1712, este instalat domn al Moldovei, Nicolae Mavrocordat.

Foştii caimacami ies din închisoare, prin mijlocirea hanului, căruia îi dăruiesc câteva sate.

Temându-se de influenţa păstrată încă de Lupu pe lângă Poartă, domnitorul Mavrocordat îl recheamă în ţară, în iulie 1712, şi îi dăruieşte din moşiile celor aflaţi în surghiun în Rusia, printre care se găsea şi Ion Neculce (care îşi va recupera moşiile în timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai-vodă Racoviţă).

Întors în ţară, Lupu primeşte opt pungi de galbeni şi este făcut vel-vornic.

Neculce se plânge de mizeriile pe care i le-a făcut boierul, pentru a-l ţine departe de ţară şi a-i păstra moşiile.

Deşi fusese în cinstea domnitorului, la mazilirea lui Mavrocordat, Lupu îl vorbeşte de rău.

Aici, Neculce nu ratează prilejul de a încondeia puţin semeaţa familie a Costăcheştilor, atât de greu de supus oricărui fel de autoritate:

“…după cumu-i firea acestui neam a Gavriliţeştilor, de nu sint nici unui domnu mulţămitori, ce pre urmă tot cu năpăşti le mulţămesc”.

Lupu Costache începuse deja să aibă mult prea mulţi duşmani, care îi doreau dispariţia.

În anul 1716, Mihai-vodă Racoviţă vine în Moldova pentru o a treia domnie.

Lupu este pus vel-vornic de Ţara de Jos.

În urma uneltirilor lui Nicolae-vodă Mavrocordat, care nu uitase afrontul, vizirul Gin Ali-paşa îl arestează pe Lupu Costache şi, fără judecată, pune să i se taie capul, în câmp.

Corpul îi rămâne neîngropat, hrană păsărilor.

Împreună cu el au mai fost executaţi Mihai Cantacuzino şi spătarul Dudescu, pretextul fiind o presupusă colaborare cu austriecii.

Figura marelui boier este mult mai bine văzută în Cronica racoviţeană (Lupu fusese un apropiat al lui Mihai-vodă Racoviţă) şi în cronica lui Nicolae Costin, în care există, interpolat, acel Izvod Costăchesc scris, se pare, la porunca lui Lupu Costache (care simţea nevoia unei căi proprii de legitimare a acţiunilor sale), cu începere după data de 1 august 1712, deci după întoarcerea boierului de la Varna.

Cronica de familie ar fi putut fi scrisă de către un Ştefan Pădure, fiul preotului Pădure de Suceava şi fratele tiparnicului Dumitru Pădure.

Nicolae Costin ar fi putut primi izvodul chiar de la marele boier, spre a-l folosi ca sursă în alcătuirea cronicii sale.

Iată deci o altă latură a neamului Costăcheştilor, care nu au fost numai abili politicieni, ci şi cărturari (tradiţia cărturărească porneşte în familie de la Antiohie Costache, căsătorit cu fiica lui Grigore Ureche şi continuă cu Gavriliţă, Tudosica Costin şi Lupu).

Lupul Costache este ”reprezentantul tipic al boierimii moldovene din a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale scolului al XVIII-lea”, mai întâi partizan al luptei anti-otomane, mai apoi “credincios” turcilor.

Depăşind imaginea fixată de cronicarul Ion Neculce, descoperim în el un boier cultivat, cu ambiţii domneşti şi care, dincolo de ţesăturile intrigilor, se dovedeşte a fi una dintre minţile cele mai limpezi şi voinţele cele mai puternice din Moldova epocii sale.

Nu am dezvoltăm aici întreaga descendenţă a boierilor Costăcheşti de care am vorbit până acum, am exemplificat sintetic gandesc.

Amintesc aici doar ramurile care s-au desprins, în timp, din trunchiul comun al familiei, precum şi reprezentanţii cei mai importanţi ai acestora, oprindu-ma cu precădere la trei dintre ei:

vel-logofătul Constantin Costache, Veniamin Kostaki, Mitropolitul Moldovei, şi Emanoil Kostake-Epureanu, prim-ministru al României.

Epurenii şi-au luat numele de la vechea moşie a familiei (deţinută încă din secolul al XVI-lea), Epurenii din ţinutul Fălciu.

Mai importanţi:

-Manolache, fiul lui Costachi Costache. A fost mare-logofăt (1760); căsătorit cu Maria, născută Pallady.

-Iordache, fiul lui Lupu Costache. A ocupat, la 1727, dregătoria de vel-vornic în timpul domniei lui Grigore-vodă Ghika. A fost căsătorit cu o Racoviţă şi a murit asasinat la porunca domnitorului, rămânând fixat în conştiinţa populară, prin balada despre “Iordache al Lupului” (neînţelegându-se cu domnitorul, care se temea că Iordache i-ar fi putut uzurpa Scaunul, el fugise în “Ţara Bugeagului, scăparea pribeagului”, la tătari, cu care era foarte bun prieten; tătarii i-au propus chiar să intre cu armata în Moldova şi să îl instaleze Domn, în locul lui Ghika. Iordache a refuzat: “Cine-aduce oastea-n ţară, de blestemul ţării moară !”. Până la urmă, în naivitatea lui, se lasă convins de Ghika să revină în Moldova, unde domnitorul pune să fie decapitat, după ce îl primise la Iaşi cu mare cinste).

-Grigoraş, fiul lui Manolache, primul care ia numele de Epureanu. A fost vel-spătar şi a avut-o ca soţie pe Mariţa, născută Caragea.

-Iordache Epureanu, nepotul lui Grigoraş, mare-vornic, căsătorit prima dată cu o Callimachi şi a doua oară cu o Samurcaş.

-Emanoil (Manolache) Kostake-Epureanu(1824-1880, născut la Bârlad), fiul lui Iordache Epureanu.

A fost membru al Adunării ad-hoc a Moldovei, în 1857; preşedinte al Consiliului sub Cuza-vodă; preşedinte al Adunării Constituante din 1866; de mai multe ori ministru şi prim-ministru (în perioada aprilie-decembrie 1870, a condus un guvern de debutanţi, aşa-zisa “Cloşcă cu pui”, în timpul “revoluţiei” de la Ploieşti; al doilea său mandat s-a desfăşurat în perioada aprilie-iulie 1876).

Mai întâi conservator, semnatar al “Petiţiei de la Iaşi” (2 mai 1871) şi Ministru de Justiţie, se îndepărtează apoi de Lascăr Catargiu şi, în ianuarie 1875, se află în fruntea “independenţilor de dreapta”, pentru ca ulterior să se apropie de liberali şi să fie membru al “Coaliţiei de la Mazar-Paşa” (actul de naştere al Partidului Naţional Liberal, semnat în casa englezului Lakeman, poreclit şi Mazar-Paşa). Se retrage din Parlament în urma votării de către conservatori a Convenţiei comerciale cu Austro-Ungaria şi a concesiei pentru linia Ploieşti-Predeal. Liberalii câştigând alegerile, este ales senator de Tutova; devine apoi Ministrul Lucrărilor Publice, după care ajunge, în 1876, Prim-ministru şi Ministru la Comerţ, Industrie şi Lucrări Publice. Fiind un moderat, se vede tot mai izolat în partid.

Simţindu-se ca un “orfan” în camera dominată de “roşii” (liberalii radicali), demisionează din funcţia de Prim-ministru, primind elogiile lui Ion Brătianu, cel care îi urma în această demnitate (iată un fragment dintr-o cuvântare a lui Epureanu, ţinută în Cameră: “Mie permiteţi-mi a mă considera mai mult ca un copil orfan între d-voastră.”).

Kostake-Epureanu se distanţează de liberalii radicali (aripa Rosetti-Brătianu), alături de Mihail Kogălniceanu, Vernescu, Blaremberg, Grădişteanu, Pake Protopopescu şi alţii.

Combate Convenţia cu Rusia, pentru trecerea trupelor acesteia prin ţară, spre frontul din sudul Dunării:

“Şi încă o dată vă spun că concluziunea aci este că nici Convenţiunea de faţă nu poate să ne dea speranţă că va fi cea din urmă încălcare a teritoriului nostru”.

Manolache a fost un distins orator şi a fost căsătorit cu Maria Sturdza.

Felul independent în care acţionează Manolache Kostake-Epureanu faţă de facţiunile aflate în lupta politică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oroarea lui de înregimentare şi ruso-fobia ni-l readuc în minte pe înaintaşul său, Lupul Costache.


(va urma)

Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

ISTORIE RECAPATATA(continuare VII) - de DESTIN la: 18/09/2004 06:27:34
(la: Cum gandim?)

-Veniamin Kostaki (1768-1846), strănepotul lui Constantin Costache. Mitropolit al Moldovei şi Sucevei (între 1803 şi 1808; apoi, din 1812 până în 1842),“cel mai înalt prelat al bisericei noastre”, în secolul al XIX-lea.

Om de cultură, el a înfiinţat, în 1805, tipografia de la Mănăstirea Neamţului (unde şi-a tipărit şi propriile traduceri; acolo există un tablou al său de tinereţe, dinainte de a se călugări), Seminarul de la Socola (în 1803) şi multe alte şcoli.

Ctitoriile sale se regăsesc, desigur, şi în domeniul bisericesc: la Mănăstirea Secu a construit, în anul 1823, pe latura de NE, biserica Sfântul Nicolae, ridicată de călugării mănăstirii, având o turlă înaltă pe naos şi fiind zidită pe temelia vechii biserici de lemn de la 1785, care fusese mistuită de foc.

A mai construit aici, pe locul vechii sihăstrii a lui Zosim, biserica Bogoslovul, cu hramul Naşterea lui Ioan Botezătorul, sfinţită în 1832, care este ridicată din zid de piatră şi cărămidă, cu pridvor deschis, spre deosebire de vechea biserică.

În anul 1824, reface Mănăstirea Sihăstria, după ce fusese arsă de turci, în 1821.

La Mănăstirea Agapia ctitoreşte, pe latura sudică, Paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului.

Un tablou votiv al său se află în pridvorul Bisericii Trei Ierarhi, din Iaşi, alături de cele ale mitropoliţilor Varlaam, Dosoftei şi Iosif Nanicescu.

Tot Mitropolitul Veniamin Kostaki este cel care a fost iniţiatorul construcţiei Catedralei Mitropolitane din capitala Moldovei unde îşi are, de altfel, şi mormântul, lângă Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

La bătrâneţe, Veniamin a demisionat din funcţia de Mitropolit şi s-a retras în pustnicie la Mănăstirea Slatina, unde s-a şi stins.

Veniamin Kostaki nu a fost numai un înalt cleric, ci şi un om preocupat de frământările politice ale vremii.

Între 1 ianuarie 1807 şi 26 iulie 1812 a fost caimacam al Moldovei, împreună cu mai mulţi boieri (aceasta este cea mai lungă căimăcămie din istoria Moldovei !).

Cea de-a doua sa căimăcămie s-a desfăşurat între 29 martie 1821 şi mai 1821.
Mitropolitul Moldovei a fost şi un adept fervent al Eteriei.

El a sfinţit, la biserica Trei Ierarhi, steagul organizaţiei greceşti şi l-a binecuvântat pe prinţul Alexandru Ipsilanti, pe care îl vedea, la 1821, ca pe un eliberator.

Această atitudine l-a ajutat pe Mitropolit să obţină anularea anatemei aruncate de Ţarul Petru cel Mare asupra familiei lui Lupu Costache.

Iată ce scria istoricul francez Edgar Quinet la moartea fostului mitropolit al Moldovei:

“Suflet de o castitate îngerească, frumos şi plin de maiestate, cum n’ am văzut alt bătrân în viaţa mea. Când mitropolitul Veniamin, îmbrăcat în splendoarea bisericei sale orientale, se înfăţişa îmbrăcat cu vestmintele cele aurite, cu pletele-i de zăpadă şi în valuri pe umeri, poporul vedea într’ânsul pe însuşi sfântul patron al Moldovei”.

În încheiere, un fragment din testamentul lui Veniamin Kostaki; vorbe care exprimă un crez de o viaţă:

“Toate mijloacele câte împrejurările m-au înlesnit, le-am întrebuinţat spre ridicarea naţiei…”.

Ramura Boldur-Lăţescu:
-Iordache Kostaki Lăţescu-Boldur, stră-stră-stră-nepotul lui Lupu Costache.

S-a născut în 1798, la moşia Hudeştii Mari, din ţinutul Dorohoi, ca fiu al armaşului Ioniţă Costache şi al Zoiţei Crupenski, descendentă a Movileştilor şi rudă cu familia Cuza.

A urmat Şcoala de cadeţi din Petersburg şi Theresianum-ul, şcoli militare unde aveau acces numai vlăstarele aristocraţiei.

A fost agă, vornic de Ţara de Sus, polcovnic, comandant al Divizionului de cavalerie de la Iaşi (în 1830), mare-hatman, mare-vornic, inspector general al miliţiei Moldovei şi s-a ocupat de educarea corespunzătoare şi de bunăstarea militarilor.

La iniţiativa sa ia fiinţă, în decembrie 1856, Şcoala Militară din Iaşi.

A fost căsătorit cu o Rosetti, apoi cu o Balş.

Numele de Lăţescu provine de la una dintre moşiile familiei, Lăţeştii (numele ar putea fi denaturat din Lănţeşti; iar moşia ar putea fi cea primită, de către Sima Boldur, de la Ştefan cel Mare, după ce acesta îi învinsese acolo pe polonezi, în 1497; actualmente moşia se află pe teritoriul Republicii Moldova).

Testamentul hatmanului Iordache, care a murit la 9 februarie 1857, este foarte interesant, atât ca sursă genealogică (prin enumerarea copiilor care îl moştenesc), cât şi pentru faptul că oferă informaţii în legătură cu averea imensă deţinută de el la momentul respectiv (avere care, de altfel, s-a risipit foarte repede, în decurs de numai o generaţie: după 40-50 de ani, moşia de cca 30000 ha a ajuns în proprietatea unui fost arendaş, de origine armenească).

Iordache Kostaki Boldur-Lăţescu a înfiinţat la Hudeşti o Şcoală Costăchească, care a funcţionat iniţial ca şcoală de dascăli, şi a fost autorul a numeroase acte de caritate faţă de ţăranii de pe moşiile sale. Ion Ionescu de la Brad scrie, despre el, în Agricultura română în judeţul Dorohoi: “Proprietarul de la Hudeşti este considerat omul cel mai drept şi mai binevoitor către ţărani”.

Din această linie descind, astăzi, doamna Manuela Cernat, critic de film şi domnul Gheorghe (Iordache) Boldur-Lăţescu, fost deţinut politic, profesor universitar la A.S.E., doctor inginer, specialist în teoria deciziilor economice (întemeietor de şcoală) şi autor al unor importante cărţi cu profil memorialistic, dedicate crimelor regimului comunist (“Genocidul comunist în România”, în trei volume).

D-l Gheorghe Boldur-Lăţescu este fiul colonelului de cavalerie, Ioan Boldur-Lăţescu şi al Marinei Stroici, descendenta marelui cărturar Luca Stroici, membru al Dietei poloneze, rudă apropiată a Movileştilor şi traducătorul în limba română a Rugăciunii Domneşti, Tatăl nostru (traducerea lui este foarte aproape de forma în care se rosteşte rugăciunea la ora actuală).

Multe alte personalităţi de prim rang au ascendenţă Costache.

Printre acestea, Grigore Gafencu (mama sa, Raluca Costachi, era o Costache atât după mamă, din ramura Pătrăşcan, cât şi după tată, din ramura Talpan) şi Nicolae Iorga (înrudit cu neamul Costăcheştilor prin bunicul său matern, un Arghiropol).

Un fapt inedit este, conform mărturiilor de familie, acela că, prin intermediul rudeniei cu Simeon Movilă, Costăcheştii se înrudesc cu familii nobiliare poloneze şi, de departe, cu familia de Bourbon şi cu toate marile familii domnitoare ale Europei.

Stema familiei Costache, întocmită conform tradiţiei de familie pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea sau începutul celui de-al XIX-lea136 , arată astfel: un scut spintecat, pe care se află, în partea superioară, pe fondul smaltului jumătate roşu, jumătate azur, un vultur căruia nu i se văd ghearele şi care are, deasupra capului, o coroană.

În partea inferioară, pe fondul smaltului de aur, se găseşte o mână cuirasată, ţinând în pumn o ramură verde, o spadă şi o cruce. Deasupra scutului se află o coroană contală, totul fiind acoperit de o mantie princiară.

Preocupat fiind de istoria familiei Boldur-Costache, am cules informaţii din diferite surse.

În timp, am simţit nevoia unei reorganizări a datelor şi a unei comparaţii între diferitele unghiuri de receptare. Astfel, lucrarea încearcă să atragă atenţia asupra unor elemente prea puţin folosite, până acum, în aria demersului istoriografic.

Studiul genealogic, oricât de pasionant, nu poate avea finalitate în sine.

El este cu adevărat roditor doar atunci când contribuie în mod semnificativ la îmbogăţirea cunoaşterii istorice.

Filiaţiile şi înrudirile pot rezolva multe necunoscute şi pot clarifica multe dintre abordările istoriografice insuficient fundamentate.

Finalitatea ideală a spiţelor genealogice este realizarea unui portret cât mai puţin trunchiat al societăţii din epoca la care ele fac referire.

Genealogia are şansa şi datoria de a îmbina viziunea sincronică, cu cea diacronică.

Lucrarea de faţă se doreşte o încercare în acest sens.

Am urmărit rădăcinile şi traseul istoric al uneia dintre cele mai interesante familii ale boierimii moldovene, la studiul căreia îmi propun să revin.

Probleme precum continuitatea dintre Boldureşti şi Costăcheşti vor provoca şi în continuare vii polemici în rândul specialiştilor.

Alte elemente, precum rolul jucat de Lupu Costache în 1711, merită o mult mai concentrată atenţie. Ceea ce se desprinde cu deosebită claritate este rolul esenţial pe care marile familii boiereşti, prin personalităţile lor de marcă, l-au avut în istoria Moldovei şi a Munteniei.

Studiul aprofundat şi imparţial al istoriei lor, în cadrul căruia genealogia poate avea un aport de primă importanţă, va avea ca efect tocmai acea mult căutată facilitare a realizării unui portret cât mai fidel al epocii şi societăţii în care elitele boiereşti deţineau rolul conducător şi, în plus, va înlesni înţelegerea structurilor şi factorilor determinanţi ai regimului boieresc de la noi.

Bibliography(continuare):

Informaţii obţinute prin bunăvoinţa domnului prof. univ. dr. Gheorghe Boldur-Lăţescu, descendent direct din Gavriliţă şi Lupu Costachi.

Adeptul tradiţiei este şi colonelul Ilie Culişniuc Olaru, un pasionat cercetător al Costăcheştilor.

Spiţă considerată de Ion T. Sion, în studiul citat, drept o exagerare a lui Iordache Mălinescu, din 1842, spre slăvirea Mitropolitului Veniamin Kostaki (opinie în linia lui Gheorghe Ghibănescu)


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

#22776 (raspuns la: #22589) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sa ramanem la subiectul initial - de carapiscum la: 27/09/2004 13:40:12
(la: Jena de a fi roman? - Andrei Vartic)
Cinstite autorule, fara a ma da roman-verde tin sa-ti spun ca ai in mine un iubitor de patrie si de neam, poate mai mult decat altii de aici sau de aiurea. Sigur, asta nu se afirma, cat mai ales se dovedeste prin fapte. Dar fiindca e vorba de fapte, sunt mandru ca am la activ cateva experiente personale care daca nu ma fac vrednic de demnitatea de roman, cel putin ma pot lasa sa vorbesc liber despre cum vad eu acest subiect.

Asadar am avut sansa si in acelasi timp cinstea de a ma afla in cateva randuri printre romanii adevarati, romanii de dincolo de Prut si cei din satele sasesti de prin Covasna si Harghita... Acuma nu ca doar acolo s-ar afla romani adevarati, ce vreau sa spun e ca acolo i-am intalnit pe putinii romani care stiu ce inseamna patriotism, dragoste de tara si de neam- la modul concret. I-am vazut plangand si cantand romaneste, plangand si vorbind romaneste, plangand si traind romaneste. De ce plangand intotdeauna? Hmmm, motivele sunt atat de multe... De dorul tarii mama?! Din cauza deziluziilor pe care le traiesc zilnic?! Din cauza neputintei lor de a mai face ceva care sa conteze in istorie?! Oricum, sigur e faptul ca plansul pe romaneste este cel mai bine cunoscut de toti acestia. Asta au toti romanii in comun: plansul- si de aici doinele.

Imi amintesc de parca a fost ieri: o intreaga comunitate dintr-un sat cernautean adunata la un praznic al bisericii locale, prilej nu numai de bucurie (fiindca le-au venit oaspeti mari din Romania: o parte a unei comunitati ortodoxe) ci si de in/cantare dupa datina strabuna. A auzit cineva de Hruseuti, com. Voloca? Eu atunci am auzit pt. prima data de acest sat- ironia consta in aceea ca nici macar nu e departe de granita. Nu as putea niciodata descrie in cuvinte ce am trait in acele momente pe viu.

Se apropie cu pasi repezi sarbatoarea nationala a Romaniei... Cu ceva ani in urma, in ajun de sarbatorile Domnesti ale iernii, cutreieram impreuna cu cateva zeci de romani, tineri si indrazneti ca mine, plaiurile care candva au fost rascolite de vuietul si valmaseala luptelor pt. neatarnare. Asa trecand din sat in sat si din comuna in comuna pana in Mun. Sf. Gheorghe, nu pot sa nu-mi amintesc cum eram primiti de romanii de acolo si sa nu mi se stranga pielea pe spate si acum: prapuri, cruci, mese pline cu tot felul de bucate (de post, ca era vremea postului), sateni calari pe cai si purtand drapele... Doamne, ce fior, sa te prinzi in Hora Unirii ca la Alba-Iulia si sa reeditezi acele momente unice ale Romaniei Mari! Si apoi sa tragi o dusca de vin nobil din plosca lasata de la daci incoace, din tata-n fiu... Si Imnul National cantat din toate piepturile..., marsul tinerilor care plecau la lupta... Nu e nici vreme si nici decent cred sa-mi vars pasiunea aici. Dar pot sa mai adaug ca aceste intamplari, chiar in momentele in care le traiam aievea, erau in plus si aducerea aminte a celor jertfiti pt. idealul suprem de reintregire a neamului romanesc. Da, ei s-au indoliat pt. ca noi sa putem astazi purta vesminte/straie de sarbatoare. Ei au purtat drapelul intr-o mana, arma in cealalta si crucea in inima. Unii dintre ei mai traiesc si azi, uitati de lume sau pur si simplu nebagati in seama, si cu unii dintre ei ma intalnesc din cand in cand cu promisiunea de a depana amintirile istoriei "live".

Dar care este rostul acestora, ce ma face sa scriu asa? Tocmai titlul subiectului. Nu-mi pot retine acum, asa cum nici atunci nu mi-am putut retine, acel sentiment ciudat cand in fata statuii lui Mihai Viteazu (din Sf. Gheorghe) se canta Imnul National si doar cativa dintre romanii adunati acolo au avut curajul de a intra in Hora Mare. Le-am vazut expresia de pe chipuri, un fel de teama de "imprejurimi"... Si i-am inteles atunci fiindca doar cu cateva zile inainte nu-mi putusem cumpara un film foto de la un magazin- nu stiam decat limba materna, adica romana! Si iar nu pot sa nu amintesc un aspect: noi cantam si hoream in piata iar "oficialii" si-au facut datoria de ochii lumii, au depus coroanele de flori si-au plecat "la vestiare"- ca era frig si pe masa primariei zgribulea un godac cum numai prin filmele despre timpurile medievale mai poti vedea. Si oricum cu putini te puteai intelege, ca nici ei nu stiau (?) romaneste. Iar noi, romanii din toate colturile Romaniei Mari, mersesem sa-i colindam dupa datina strabuna... Mai are rost sa va spun si ce ingretosati am fost la vazul acestora?

Una peste alta, "bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi". La intrebarea daca am cu cine sau cu ce ma mandri ca roman pot raspunde intr-un singur fel: nu mi-e rusine de neamul meu, nici chiar de as ramane singurul care mai tine la el. Si daca prin absurd as admite ca nu m-am nascut in Romania, ochii mei tot spre ea s-ar indrepta fiindca nu are asemanare pe lume. S-o fi umplut de uscaturi si de lepre, ca asa a lasat Dumnezeu ca dupa potop gunoaiele sa fie ridicate de umflatura apelor si sa fie duse unde nu merita si unde nu se asteapta, dar mai stiu pe de alta parte ca dupa potop vine si soarele dogoritor care le usuca si le face netrebnice- nici macar pt. foc nu mai sunt bune. De aici si cuvantul Psalmistului: "cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni"!

P.S. Imi plac morile, cu noroc sau fara, plutind sau nu pe ape; imi place cantecul greierilor si dezmierdarea lebedelor; imi place culoarea cerului romanesc mai mult decat a celui strain; imi plac muntii nostri milenari pe care de cate ori i-am vazut am vrut sa-i iau acasa... Prea multe imi plac, ca sa le scriu aici. Am sa admit insa ca sunt si lucruri ce nu-mi plac: parvenirea, stilul "copist de pretutindeni", ingamfarea, tiganeala, cersetoria profesionalizata, vinderea pe un blid de linte s.a. E adevarat, nu suntem sfinti, dar avem cel putin datoria de onoare de a urma celor ce au scris cu sangele lor istoria noastra. Stiti ce zice in Scriptura atunci cand Cain il ucide pe fratele sau Abel: "iata, sangele fratelui tau striga la Mine din pamant". Asa sa stim, ca sangele inaintasilor nostri striga la Dumnezeu cerand dreapta rasplatire pt. ce se intampla cu tara. Si cine va fi aflat nevrednic...
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
Versuri albe - de (anonim) la: 31/10/2004 21:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...




Marjă îngustă - de Simeon Dascalul la: 01/11/2004 09:28:44
(la: Cum şi cu cine ne alegem?)
Chiar dacă marja dintre cele două părţi e îngustă şi situaţia ar putea fi inversată prin fraude nu văd ce mult ar ajuta observatorii, nu cred că cine are chef să-şi corecteze scorul s-ar sinchisi prea mult de prezenţa lor. Vigilenţa ar trebui să fie a posibililor păgubiţi.
Cât despre faptul că relativi puţini votanţi vor hotărî rezultatul asta-i adevărat. Mi se pare naivă şi înduioşătoare credinţa că-i suficient să scăpăm de cârmuirea PSD-ului ca toate să se repare în ţara asta şi să curgă râuri de lapte şi miere.
Nu văd vreo diferenţă calitativă între cele două părţi şi, deşi-mi place campania electorală, n-o să mă duc la vot.
Trebuie să votăm - de Anca Tudor la: 01/11/2004 15:22:05
(la: Cum şi cu cine ne alegem?)
Trebuie să votăm, nu neapărat din simţ civic, ci mai ales ca să nu-i lăsăm să-şi facă jocurile. Tocmai pentru că se aşteaptă la participare slabă, politicienii şi-au făcut anumite strategii, care ar putea da greş dacă mergem la vot, cât mai mulţi dintre noi, şi căscăm bine ochii la ce se petrece acolo. Şi dacă ceva e putred, trebuie să o spunem, indiferent că ne aude sau nu UE, fiindcă tăcere şi şoptit pe la colţuri am avut suficient în ţara asta!
#27158 (raspuns la: #27156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Anisiei – împărţirea averii după sensibilitate - de Simeon Dascalul la: 03/11/2004 15:47:22
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)
Toată ţara a avut de suferit de pe urma Yaltei, nu au fost cei plecaţi lezaţii şi cei rămaşi profitorii. Că doar nu noi am solicitat schimbarea regimului. Ni l-au adus tancurile ruseşti cu binecuvântarea marilor democraţii.
Mai degrabă cei rămaşi în ţară au nimerit mai rău decât cei ce au avut norocul să plece şi să scape. Pe ei cine-i despăgubeşte? Dacă se trăia aşa de bine în ţară de pe urma proprietăţilor confiscate de ce au fugit atâţia peste graniţă lăsând de bună voie tot ce aveau şi înfruntând gloanţele şi câinii grănicerilor?
Stalin, Roosevelt, Churchill şi urmaşii lor marile puteri - nu pot fi chemaţi la Haga. Dacă despăgubirile trebuie să le suporte cineva - de ce nu o populaţie la limita subzistenţei?
În virtutea calităţii de om civilizat şi educat, ai cărui strămoşi n-au mai înjurat de cinci sute de ani e foarte firesc să obţii zeci de milioane de care să te bucuri în mod rafinat, iar milioanele să fie strânse de pe urma unor nesimţiţi care nu mai pot plăti încălzirea iarna – dă-i dracului oricum ei rezistă.
Părerea mea e că PSD-ul şi-a dat foc la valiză cu legea asta. Nu mai pot poza în ocrotitori ai săracilor. Nu pricep ce-o fost în capul lor. Quos deos perdere vult...
#27505 (raspuns la: #27489) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trustman – logica şi istorica - de Simeon Dascalul la: 04/11/2004 12:13:59
(la: 30.000.000 euro despagubiri pentru rege. No comment.)

1. Proprietatea – dacă ar fi sacră şi inviolabilă, la adăpost de schimbările politice atunci pe principiul ăsta ar trebui despăgubiţii şi Ceauşeştii - e exact aceeaşi situaţie: avere strânsă cât au condus România, de care au fost spoliaţi la schimbare de regim; de-ar fi proprietatea aşa de sfântă cum o vor unii, atunci neamurile împuşcaţilor n-ar avea altă treabă decât să se-nţeleagă cum să-şi împartă între ei agoniseala lui Nicu şi a savantei Leana.
Sau să luăm alt exemplu, mai depărtat în istorie ca să poată fi privit mai obiectiv: Cuza şi emanciparea mănăstirilor închinate; ar trebui să-i despăgubim şi pe ăia?
Iar Hohenzollernii au avut toate acareturile ce şi le revendică nu ca simpli cetăţeni particulari, ci ca şi casă domnitoare. În secolul al nouăşpelea îşi aveau utilitatea lor, acum nu mai e cazul. Dacă erau în stare să-şi păstreze regatul stăteau şi acuma în castele, dar n-a fost să fie.
2. Asumarea riscurilor – drăguţ cuvânt. Risc e atunci când iei din piaţă o lubeniţă fără s-o tai, dar ce risc îşi asumă dragii de guvernanţi? Electoral? Se pare că oricum vor fi debarcaţi la alegerile astea. Probabil îşi asumă riscul în sensul că dacă vine alt guvern care zice: "stop, nu mai dăm nimic" – atunci ei îşi dovedesc proaspăta afecţiune pentru rege despăgubindu-l cu vilele şi conturile bancare proprii.
3. Unirea – înainte de primul război Carol I încheiase un tratat cu Germania şi Austro-Ungaria, tratat oarecum justificat de apetitul Rusiei, dar care rămăsese secret fiindcă opinia publică era majoritar favorabilă unirii Transilvaniei cu Regatul. La începerea războiului în august 1914 regele convoacă Consiliul de Coroană , îi pune la curent cu tratatul şi solicită intrarea României în război alături de Puterile Centrale. Dar Brătianu, majoritatea guvernului şi a Consiliului de Coroană se declară împotrivă şi Carol I e nevoit să accepte neutralitatea. Foarte afectat că nu şi-a putut ţine cuvântul dat Kaiserului şi împăratului Austriei moare după câteva săptămâni în septembrie 1914. Urmează Ferdinand care se înţelege mult mai bine cu Brătianu şi după doi ani de negocieri cu Aliaţii se hotărăşte intrarea în război. Ni se promiseseră Transilvania, Bucovina şi întreg Banatul. Dar dacă pregătirea politică a fost la înălţime, cea militară nu s-a ridicat la acelaşi nivel. Clasa noastră politică a fost la fel, în toate timpurile. Dezorganizare, incompetenţă, promovare pe criterii partinice, toate escrocheriile posibile cu furnituri pentru armată şi după entuziasmul începutului transilvan suntem bătuţi pe ambele fronturi, iar familia regală, guvernul, o armată prost pregătită şi prost echipată se retrag în Moldova. În iarna 1916-1917 franţujii ne trimit prin Rusia armament şi instructori, apoi ne mai organizăm şi noi cât de cât. Prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz reuşim să stăvilim înaintarea germană. Dar atunci îşi găsesc ruşii timp să facă revoluţie şi ne trezim încercuiţi din trei părţi de duşmani, iar de o parte erau foşti aliaţi, acum neutri şi în război civil. Lupta părea pierdută şi semnăm mai întâi armistiţiul şi apoi pacea de la Bucureşti în 7 mai 1918. Dar sorţii se întorc în favoarea aliaţilor, Puterile Centrale cad una câte una şi chiar înainte de abdicarea ultimei – Germania – declarăm şi noi război la loc, aşa că sfârşitul războiului ne-a prins, d.p.d.v. juridic printre învingători.
Cu palmaresul ăsta strălucit nu se poate spune că am fost primiţi cu braţele deschise la conferinţa de pace şi Aliaţii nu prea aveau chef să-şi ţină promisiunile din 1916. Dar "pe teren" se întâmplaseră multe: Sfatul Ţării în Basarabia, Consiliul Naţional în Bucovina şi apoi Marea Adunare Naţională a românilor din Transilvania, Banat, Crişana hotărăsc pe rând unirea cu ţara. Teoretic totul s-a săvârşit până în 1 decembrie 1918, dar negocierile diplomatice s-au terminat în 1920. Şi am pierdut o parte din Banat care a fost dată sârbilor.
Meritul Unirii a fost plimbat după gustul şi interpretarea fiecăruia de la rege, la Brătianu, la liberali în ansamblu, la armată, la masoni, la intelectualitatea greco-catolică, la franţuji etc. Părerea mea personală e că Unirea a fost posibilă fiindcă a fost dorită de toate provinciile şi fiindcă noi românii am avut atunci o cantitate excesivă de noroc, o conjunctură favorabilă cum rar se întâlneşte în istorie. În nici un caz nu a fost artizanatul exclusiv al casei domnitoare pentru ca urmaşii să poată ronţăi dividendele întregirii multe generaţii de-acum încolo.
4. PSD – şi-a dat cu firma-n cap; a uitat ce de voturi frumoase a strâns de la sate speriind lumea cu moşierii? A fost o mare distracţie pentru mine să informez doi votanţi credincioşi că "pesedeu’ vost’ dă treizeci de milioane la rege". Mai întâi n-au vrut să creadă bieţii oameni, apoi au rămas tare nedumeriţi. Sper că am reuşit să sporesc numărul nevotanţilor.
#27620 (raspuns la: #27526) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
N-aş putea trăi departe, decât cu greu - de Anca Tudor la: 11/11/2004 16:28:58
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Eu nu aş putea trăi în altă parte, decât cu greu. Am o meserie care presupune folosirea limbii materne, mi-ar fi greu să scriu într-o altă limbă, deşi cunosc bine vreo trei. Dar anumite lucruri, şi aici cei care trăiesc în străinătate ştiu despre ce vrobesc, se exprimă mai bine pe limba ta, cea în care ai învăţat să vorbeşti, cea în care plângi şi râzi... Într-o altă ordine de idei, poate că nu mi-a ajuns cuţitul la os, deşi nu câştig foarte bine, asta nu mă împiedică să fiu fericită aici, cu oamenii din jurul meu, colegi, familie. Prietenii, câţi am, sunt mai toţi plecaţi de mult timp din ţară... E poate un paradox aici, mi-e dor de prieteni fiindcă au plecat ei, nu fiindcă am plecat eu cum e cazul multora dintre voi. Nu am idealuri înalte, nu-mi doresc să schimb ţara asta cu mâinile goale, dar mă bucur atunci când pot ajuta oamenii prin ceea ce scriu. E satisfacţia mea, mare, mică, aşa cum este...
pentru destinderea atmosferei, un banc de sezon si la tema:))) - de Hypatia la: 16/11/2004 18:13:13
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Un episod din jurnalul unui emigrant roman in Canada.

12. Aug.
-Ne-am cumparat o casa noua in Canada. Sunt foarte emotionat.
Aici e atat de frumos. Muntii sunt de o splendoare nedescrisa. Abia
astept sa ii vad acoperiti de zapada.

14. Oct.
-Canada. E cea mai frumoasa tara de pe Pamant. Frunzele au primit toate
acele minunate nuante de culoare galbena si portocalie. M-am plimbat cu
masina prin natura si am vazut cativa cerbi. Sunt atat de gratiosi.
Cerbii sunt cele mai frumoase animale. Cred ca am ajuns in paradis. Iubesc
Canada.

11. Nov.
-Ziua sarbatorii nationale. In curand incepe vanatoarea cerbilor. Nu
imi vine sa cred ca cineva poate sa ucida un animal atat de frumos. Sper
ca va ninge in curand. E atat de frumos aici.

2. Dec.
-Azi noapte a nins pentru prima oara. M-am sculat si am vazut ca este
alb peste tot ca in cele mai frumoase vederi. Am iesit afara, am curatat
in fata casei si apoi ne-am batut cu bulgari de zapada (eu am
castigat). Cand a trecut masina de curatat zapada am curatat din nou in fata
curtii. Tara deosebita! Iubesc Canada!

12. Dec.
-Azi noapte a nins iarasi. Masina a curatat zapada din nou. Ne-a blocat
intrarea in curte. Aici e splendid.

19. Dec.
-Azi noapte a nins iarasi. N-am putut sa scot masina sa merg la lucru.
Aici e intr-adevar foarte frumos numai ca sunt obosit de curatat zapada
(lopatarie). Din nou masina aia blestemata.

22.Dec.
-Cacatul asta alb nu s-a oprit toata noaptea. Am bataturi la maini de
la lopata si ma doare spatele. Aceasta maimuta cu masina parca se
ascunde dupa colt si numai asteapta sa termin de curatat in fata curtii. La
naiba.

25. Dec.
-Craciun Fericit pe naiba. A nins din nou zapada asta nenorocita. Daca
il prind pe obsedatul ala cu masina il omor. Fu.. le ...... ca nu
arunca mai multa sare (pt. topit zapada) pe sosele.

27. Dec.
-Azi noapte iarasi zapada. Nu ies de trei zile din casa doar ca dau cu
lopata intr-una dupa ce trece masina. Nu pot pleca nicaieri, auto este
blocat sub un deal de zapada si mai e si foarte frig pe deasupra. Au
spus ca la noapte va mai cadea inca 30 cm de cacatul asta de zapada.

28. Dec.
-Prognoza a fost proasta. S-au mai depus 50 cm nu 30 cm. Daca se
continua asa nu se va topi pana la vara. Masina de curatat a ramas blocata si
maimutoiul a venit la mine sa imi ceara lopata. I-am spus ca am rupt
deja 6 curatand rahatul ce mi l-a aruncat in fata curtii. Era cat pe ce
sa ii dau in cap cu lopata.

4. Jan.
-Am iesit din casa in sfarsit. M-am dus pana la alimentara sa cumpar de
mancare si la intoarcere am lovit un cerb. Auto avariat in valoare de
$3000. Bestiile de cerbi trebuie omorate. Sunt peste tot. De ce oare nu
i-au omorat vanatorii toamna trecuta?

3. Mai
-Am dus masina la mecanic. Incredibil cat de mult a ruginit de la sarea
aia nenorocita care se arunca peste tot, tot timpul iernii ca sa
topeasca zapada si tot degeaba.

10. Mai
-Ma mut inapoi in Romania. Nu imi pot imagina cum cineva normal poate
trai in Canada asta!!!!!!!

de la bancuri @federal.ro
Hypatia
d-nei Adela - de souris la: 22/11/2004 02:52:51
(la: Cele mai frumoase poezii)
sigur ca postand acea poezie am fost un pic off topic( "cele mai frumoase" poezii,nu?) :) dar ideea era sa provoc un zambet pe fata celui care ar fi citit-o.Sigur ca "Moartea lui Fulger"(o citesc intodeuna cu voce tare asa cum o citeam la ora de romana in clasa a 7-a ) Scrisoare de la Muselim Selo dar si altele Zobail,El-Zorab astea imi vin acum in minte,sunt pline de patetism si continua sa faca sa se incretesca pielea pe mine chiar si la a n-a lecturare..

Ce minunate erau erau orele de lb. romana cand aveam de studiat poezii!Profesoara noastra,o persoana extraordinar de sensibila si un pedagog fara cusur,cauta intodeauna sa creeze un context prielnic pentru fiecare poet in parte mai inainte de a trece la lectia propriu-zisa.Acum,cand la Iasi avem parte de prima ninsoare :), imi amintesc cum a amanat poezia lui Alecsandri,Miezul Iernii pana cand s-a asezat un strat gros de zapada si un inghet din acela care face sa crape pietrele...Iar noi aveam cursuri dupa-amiaza,cand la ora 16.00 deja se lasa intunericul....Ei ,asa, cu perdelele date la o parte de pe geamuri citeam noi poezia Miezul iernii ....
#29447 (raspuns la: #29348) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Indieni - de (anonim) la: 23/11/2004 15:53:06
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Era toamna, si indienii dintr-o rezervatie indepartata si-au
intrebat noul Sef de Trib daca iarna urmeaza sa fie aspra sau nu.
Fiind un Sef de Trib intr-o societate moderna, nu fusese invatat de
Catre nimeni vechile secrete, astfel incit cind s-a uitat spre cer nu a
Putut spune cum va fi vremea.
Cu toate acestea, a trebuit sa comunice tribului ceva, si le-a spus
ca iarna intr-adevar urmeaza sa fie aspra si ca membrii tribului trebuie
sa inceapa sa colecteze lemn pentru a fi pregatiti. Fiind si un lider
pragmatic, dupa citeva zile i-a venit o idee. S-a dus in oras la un
telefon public, a sunat la Starea Vremii si a intrebat:
- Iarna care vine, va fi aspra sau nu ?
- Dupa prognoze, se pare ca va fi destul de friguroasa, a raspuns
meteorologul.
Seful Tribului s-a dus inapoi in sat si le-a comunicat oamenilor sa
stranga chiar mai multe lemne pentru a fi pregatiti.
O saptamana mai tarziu, a apelat din nou serviciul de Starea Vremii:
- Va fi o iarna grea ?
- Da, zice meteorologul, va fi in mod sigur o iarna foarte rece.
Seful Tribului merge inapoi la oamenii sai si le ordona sa colecteze
fiecare creanga si crenguta pe care o gasesc in padure.
Doua saptamani mai tarziu, telefoneaza din nou la Starea Vremii:
- Sunteti absolut siguri ca iarna va fi foarte grea ?
- Mai siguri ca niciodata, zice meteorologul. Va fi una dintre cele
mai grele ierni pe care le-am avut.
- Cum puteti fi atat de siguri ? intreaba Seful de Trib.
La care meteorologul spune:
- Indienii colecteaza lemn intr-o veselie.
#29556 (raspuns la: #29437) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Sunt absolut de acord că nu - de Simeon Dascalul la: 25/11/2004 11:17:47
(la: Corupţia instituţionalizată vs corupţia clasică)
Sunt absolut de acord că nu se poate face nimic până când ţara nu iese cât de cât din mizerie şi atâta timp cât conducătorii nu vor face altceva decât să trântească nişte măsuri de faţadă, preocuparea de bază în cei patru ani fiind să asigure un trai decent pentru ei şi neamul lor pentru tot restul vieţii.

Dar că votanţii vor s-o ducă rău e o prostie. De ce naiba s-ar căra atâţia peste graniţă dacă le-ar plăcea aşa de mult s-o ducă rău aici?

Presupun că-i mai uşor să lucrezi în cine ştie ce condiţii la mii de kilometri distanţă decât să alegi pe cineva care să facă ordine în ţara asta.

Crede-mă, am cunoscut o familie care "ţine" de Alianţa DA. Şi se aseamănă nemaipomenit de bine cu PSD-ul.
#29787 (raspuns la: #29779) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mă plictisesc ideile preconc - de (anonim) la: 25/11/2004 13:31:21
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Mă plictisesc ideile preconcepute de genul "românul nu munceşte şi fură" de asta merg prost lucrurile în ţara asta.
Nici o rasă nu munceşte de amorul artei, ci numai dacă găseşte că munca foloseşte la ceva. Cei căraţi peste graniţă muncesc bine-mersi, dar nu pentru o sută cincizeci de euro pe lună.
Idem cu furtul: dacă nu-i sancţionat oricine va avea ocazia să fure o să o facă în măsura priceperii, nu-i o caracteristică rasială, mai degrabă una statală.
Cât despre magia şcolii care ar fi chipurile un panaceu universal am unele dubii. La ce folosesc atâtea creiere îndopate dacă ţara n-are nevoie de ele sau mijloace să le reţină? Universiăţile tehnice practic produc pentru Canada.
Şi nu aduc în discuţie inflaţia post-revoluţionară de universităţi şi inadecvarea însăşi a programelor şcolare.
Draga anonimule - de Adrian Marchidann la: 26/11/2004 15:51:03
(la: Educatia: o problema de cunostinte sau de structuri perceptive(?)
Scrii ca "Cât despre magia şcolii care ar fi chipurile un panaceu universal am unele dubii. La ce folosesc atâtea creiere îndopate dacă ţara n-are nevoie de ele sau mijloace să le reţină? Universiăţile tehnice practic produc pentru Canada."

De ce crezi ca Canada importa creiere din Romania? Pentru ca nu are nevoie de ele? Canada, in general orice tara dezvoltata, nu mai are dubii in legatura cu importanta educatiei in sustinerea economiei si a unui nivel de trai decent.
#29932 (raspuns la: #29802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oh dear - de Belle la: 02/12/2004 15:14:59
(la: prajitura cu morcovi si dovlecei)
magdritz,

daca vrei o pot intreba pe dinisor la ce fel de dovlecel se refera (ea a plecat de la cafenea de mult deci n-o poti intreba direct din pacate).

sunt convinsa ca nu face economie la dovleac turcesc, nu cred ca in norvegia (de unde e dinisor) se poate cumpara pe lei.

poate la timisoara se bea smantana cu paiul dar prin alte parti intorci lingura cu "fundul" in sus si tot nu cade smantana de pe ea, asa de groasa si tzapanoasa este.

ma-ndoiesc ca reteta o are de la bunica ei.... daca ai fi citit si alte retete de-ale ei ai fi vazut ca sunt specific norvegiene. nu-ti place, nu te obliga nimeni sa o faci.

personal apreciez cand cineva imparte si cu altii ceea ce stie... daca-mi foloseste sau nu asta e alta mancare de peste, dar macar apreciez cand cineva se deranjeaza sa dea si la altii.




daniele,

lipsesc si eu o saptamana si gasesc numai carcotasi cu chef de cearta aproape pe fiecare subiect... i-au lovit alegerile la cap sau pur si simplu li se trage de la frigul iernii ;)
#30386 (raspuns la: #30381) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
varsta cafenea - de (anonim) la: 07/12/2004 12:59:39
(la: care este media de virsta ce celor de pe cafenea?)
Interesanta intrebarea
Sa ghicesc, (sa-mi dau cu presupusul) varsta celor care se cafelesc la cafenea este destul de greu mai ales ca nu puteti sti cine-si baga nasul prin cafelele oferite (dulci, amare, fierbinti, reci, aromate sau fade).
Io am 58 de primaveri, veri toamne si ierni (pe)trecute cu voi.
Noroc si doamne ajuta sa votati cu gandul la voi, la copii vostri, care vor trebui sa traiasca invatand sa munceasca bine si cu folos, nu invatand cum sa fure bine de la cei care ne conduc furand (bine).
Salut
Mitica (anul MMIV, secolul XXI)
well, well - de Ivy la: 07/12/2004 20:16:53
(la: Trancaneala Aristocrata)
mare activitate pe la voi pe aici.
Nu am mai trecut de multicel...am fost prinsa rau cu evenimentul din orasul asta in car elocuiesc..si evenimentul a fost ca a nins...Serios..asta da eveniment..
So, a nins asa cred cam o ora...dar ne-am pus fulare, caciuli, manusi (desi pe cuvint ca nu era nevoie...:-)) da, am vrut s aintram in spiritul...iernii cred...am iesit afara sa enjoy zapada..care domne' care zapada ca se topea cind ajungea pe jos...ufff mare tristete..
As vrea sa merg undeva unde ninge si ninge...asa adevarat..de nu se mai opreste...
Anyway..nu mai ninge ci ploua...iar ploua...ce de ploaie...
ma simt depressed...
#31030 (raspuns la: #31029) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Multumesc mult, randunea :) - de camyb1981 la: 13/12/2004 12:22:41
(la: Astazi ninge pentru mine!!!)
Citind mesajele voastre, am senzatia ca nici nu e vorba despre mine sau despre ce am scris eu, mi se pare mult prea mult... Si nu e vorba de modestie studiata, dimpotriva...

Chiar nu am nici o urma de talent literar, e un text pe care l-am scris acum doua ierni sub efectul unei tristeti covirsitoare... Si patura aceea alba si stralucitoare era singurul lucru frumos care mi se intimpla, dar de care simteam totusi ca nu pot sa ma bucur pe deplin...

Recitind textul, am retrait senzatia si am vrut sa o impart cu voi in speranta de a o depasi...

Numai bine!
#31511 (raspuns la: #31404) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cui i-e frica de alegerile anticipate? - de petrecar la: 16/12/2004 12:52:06
(la: Cui i-e frica de alegerile anticipate?)
Sunt de acord cu ce zice RSI şi vreau sa detaliez putin.
1. Singura problema reala a alegerilor anticipate sunt costurile (destul de mari), care nu cred ca au fost prevazute la buget. Oricum, putem face totusi acest mic efort (sacrificiu !?).
2. Configuratia politica dorita de Basescu (majoritate absoluta a Aliantei) nu se va realiza cu siguranta. In primul rand, electoratul lui Basescu nu este acelasi cu al Aliantei; o parte din voturile pentru Basescu (în jur de 10% din cele 51%) au venit de la simpatizantii PRM, care la alegerile respective, evident vor vota cu PRM, nu cu Alianta. Acelasi lucru va fi valabil si pentru alte formatiuni politice. Singurul rezultat mai nou ar putea fi intrarea in parlament a altora, precum PNG. Pe de alta parte, daca alegerile vor avea loc la sfarsitul iernii - inceputul primaverii 2005, este posibil ca vremea in ziua alegerilor sa fie urata si studentii si tinerii in general sa prefere discotecile.
Ar mai fi si alte aspecte care ma fac sa cred ca spectrul politic al Parlamentului dupa astfel de alegeri anticipate nu va arata mai bine pentru Alianta, care acum este imbatata de succesul neasteptat, ce i-a luat din nou pe nepregatite. Cred ca Basescu mai trebuie sa se gandeasca si daca el nu o poate face, macar consilierii lui ar trebui.
Oricum, sunt curios si abia astept sa merg la vot, dar mai ales sa vad rezultatele.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...


loading...

cautari recente
mai multe...

linkuri de la Ghidoo: