comentarii

țipăt năbușit


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Versuri albe - de (anonim) la: 31/10/2004 21:45:59
(la: Cele mai frumoase poezii)
Am fost intotdeuna un adept inversunat al poeziei traditionaliste. Il ador pe Eminescu, cu poezia lui adusa la perfectiune, si nu admiteam nici o deviere de la canoanele poeziei clasice. Afrmam (si acum sunt sigura de aceasta), ca un adevarat maestru akl cuvintului trebuie sa munceasca, pentru a-si aduce poeziile la aceliasi conditie de perfectiune, ca Marele Eminescu, altfel... ce mai ramane din poezie? Ce este atunci o poezie, daca nu se mai respecta canoanele ei? Afirmam, ca versurile albe sunt un fel de surogat pentru grafomani, o portita de intrare a lor in mirificul templu al Poeziei. Ei si! Totusi, ei continuau sa scrie versuri albe, albe pina la absurd, cand nici nu se mai desluseau pe foaia alba de hirtie. Am auzit nu demult un banc (dar un fapt real) - cineva afirma, ca "A fost o baba si un mosneag" ar fi un vers alb. Bine, daca e, este furat si acesta.
Pina la urma, m-am gandit: eu muncesc la o poezie in sudoarea fruntii, iar astea, tineri si impertinenti, fabrica "versuri albe" cu duiumul, fara sa le pese de nimic. Se lauda unii pe altii si astfel devin celebri. Nu ca i-as invidia, dar simt in aceasta ceva putred, caci aceste poezii nu intotdeauna merita sa fie considerate poezii. In plus, in goana dupa originalitate au inceput sa utilizeze un limbaj infect, uneori de-a dreptul scabros, care nu are ce cauta in poezie. Adevarat, ca din acest puhoi tulbure putin se va alege si se va depune, ca pulberea de aur, pe prundul curat al izvorului Poeziei, minunate si veritabile.
In fine, pina la urma am decis: daca versurile albe sunt un nou gen de poezie, de ce sa nu incerc si eu. Va trimit cateva incercari, printre care si un sonet clasic, si astept opiniile Dumneavoastra.

Pendulul

Oscilaţiile timpului pedant
Umplu spaţiul de unde albastre,
Iar noi plutim în acest ocean,
În cojile noastre,
De nucă, care se clatină avan.
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Ţipă papagalii piraţilor contemporani,
Care poartă semnul dolarului
Pe reverele tunicilor de gală,
Iar pe feţele buhăite de beţivani
Poţi citi numai lăcomie şi fală.
Pendulul masiv de aramă
Scârţîie enervant şi apăsător…
Care sunt valorile autentice,
Scopul călătoriilor noastre?
- Piastre! Piastre! Piastre! –
Strigă papagalii piratilor contemporani...
Nu-i credeti - fericirea nu e in bani!

Mărul lui Adam

În grădina raiului încă e linişte şi pace.
Cei doi adolescenţi inocenţi
Încă nu cunosc Taina cea mare.
Fructul interzis e în siguranţă, se pare.
Dar şarpele poznaş,
Mare amator de şotii răutăcioase,
Îşi cloceşte deja planul diabolic…
Dreptu-i oare,
Ca numai El unul să cunoască
Adevărul cel Mare?
El unul să-şi poată face
Feciori, după chip şi asemănare?
- Gus-s-stă, băiatule, gustă
Din rodul dulce-amărui al cunoaşterii,
Află, de unde se iscă cu adevărat
Copilaşii dulci şi drăgălaşi –
Ei nu se modelează din lut,
Nici se găsesc în varză,
Nici nu-i aduce o barză…
Gus-s-stă, Adam, băiatule…

Bolidul

Planeta înfloritoare
Îşi trăia viaţa, paşnic,
Fără să bănuiască măcar
Ce urgie o paşte, necruţătoare…
Erbivorele agere,
Care simt pericolul de la depărtare,
Continuau să pască liniştit
Vegetaţia încărcată de sevă…
Dinozaurii răpitorii, fără grabă,
Îşi făceau planuri de vînătoare…
Toţi credeau, că vor trăi veşnic
În acest paradis binecuvântat.
Dar a venit în zbor,
Şuierând ca un balaur uriaş, bolidul,
Şi totul s-a schimbat…
Cerul s-a prăbuşit şi a explodat!
În rafale zdrobitoare de vânt
Iarna cosmică a pogorât pe Pământ…

Sete de viata

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...




La cafeneaua.com - de adynet1 la: 08/05/2008 09:52:10
(la: cafeneaua.com - jurnal colectiv)
Si eu mi-as sterge unele (in special poeziile ) dar cum as putea renunta la tavalirea in noroi ? A fost o experienta de neuitat...
Titlul lui maan ma reeaduce in trecutul foarte apropiat :

LA CAFENEAUA COM.


Bă ce sete mi-e!…mi s-a uscat totul in gură…dinţii sunt una cu limba…încerc să salivez dar degeaba…şi privind spre orizont situaţia-i mai nasoală : nici un chioşc , nici o alimentară ca pe vremuri , nici o speranţă ,nimic…totul deşert…
Îmi târâi picioarele cu ultimele puteri privind nisipul de un galben obsesiv..când deodată : IHHHHAAAA, IHAAAAAA....
Întorc capul speriat şi rămân perplex : o scena groteasca ca desprinsă din paginile lui Cervantes :un cal ostenit, de pe care atârnă o suliţă care face semne neregulate prin nisip...Câtiva metri mai in spate, călare pe un măgar ce urla de mama focului , o mogâldeaţa, obeză care se clatină să cadă....Mă opresc din mers si-aştept s-ajugă in dreptul meu....simt un miros înăbuşitor de praf si de baligă dogoritoare ...îmi vine sa vărs...
- Salut, mă numesc Adynet 1..
Mogâldeaţa işi ridică pălăria în silă şi-mi bolboroseşte :
-Sancho...Sancho Panza...
Să pic , nu alta...Iar când mă uit mai bine , sub ţepii de barbă crescuţi anapoda , un chip de femeie...şi încă rujata...Ahh , să vezi ca-i vis...mai mult ca sigur visez !...
Apoi luă iniţiativa:
-Mă scuzi , aş coborî de pe măgar dar cu pantofii aştia cu toc cui....
-Spune-mi, ai idee unde se poate bea ceva?... că-s uscat in mod extrem şi simt că tavanul ăsta ceresc se-nvârte cu mine...
-" Abundenţă de exprimari forţate
în ansamblu, un fel de ţipăt răguşit." zise Sancho cu un aer superior...
-Păi sigur c-am raguşit…traversez deşertul ăsta literar de câteva zile, soarele mă topeşte, capul imi arde febril...poate ai vreun pepsi acolo in traista de pe spate?
-" Eu am umerii delicaţi , prietene "
-Deci sunt sortit pieririi in nisipul ăsta încins?
- "reproşurile voalate nu-şi au rostul" zise Sancho şi-şi înţepă măgarul cu tocurile cui...
Simt totuşi că Sancho ăsta cunoaşte drumul aşa ca împleticindu-mă merg in urma lui...
Cerul începu să se-ntunece...niciodată nu mi se păruse aşa de duşmănos si lugubru...
-Cunosc eu un loc aproape, aicea după colţ , zise grăsunul cu chip de femeie si acceleră......
-Care colţ , aici in deşert?! strigai dupa el…
-Păi ai uitat că-n vise decorurile se schimbă la fiecare secundă ? zise Sancho apăsand clanţa uşii de lemn sculptat...Silueta ei perfectă era accentuată de mătasea rochiei cu tăietura in partea stângă...pulpa uşor dezvelită mă făcu să uit pe loc de grăsunul dinainte...un nou decor, alte personaje...
M-am oprit in fata bodegii… LA CAFENEAUA.COM…scria cu nuanţe gotice pe-o scândură care se vântura la intrare…
-Daţi-i de baut, strigă Sancho cu-n glas piţigăiat..
-Proletare, Intrudere, Andra, Tuxedo, uite ce v-am adus...un nou boboc !
Inşfac halba cu bere lasând lichidul îngheţat sa patrundă in fiinţa mea secată...
Pipi ! Pipi ! Pipi! Pipi!...ţipau toţi in cor…
Am deschis ochii speriat…era întuneric…chiar vroiam pipi...Măi ce bine ştiu tipii ăştia să analizeze situaţia...
M-am întors de la toaletă şi-am încercat să reintru in vis...n-am mai reuşit...poate mâine.


#308978 (raspuns la: #308972) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Adrian - de carapiscum la: 17/10/2004 10:19:26
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Stii care este diferenta dintre noi doi? In timp ce eu ti-am facut cunoscute margaritarele ortodoxiei si ti-am expus cateva date concrete despre cum vede aceasta anumite stari de lucruri, tu n-ai venit sa-mi arati cat de frumos este ateismul si ce aduce el bun in lume, ci ai inceput sa-mi combati si sa-mi terfelesti credinta crestina facand din asta teza ta anti-teologica. Reciteste-ti mesajele si gaseste-ti singur cate ocari ai aruncat asupra ei si slujitorilor de pretutindeni, ca ai etichetat-o in fel si chip dupa bunul tau plac. Asa ai manjit cu noroi! Eu unul n-am nimic de impartit cu tine si speram sa fie la fel din partea ta, dar tu nu, vrei cu orice pret sa demonstrezi ca esti mai breaz si mai drept decat toti inapoiatii de ortodocsi- asa-i vezi tu. N-ai decat, da-i 'nainte cu tupeu, ca toti tupeistii de ieri si de azi se bat cu pumnul in piept zicand ca din cauza ortodoxiei nu mai pot ei sa-si traiasca viata si sa si-o manance cu placerile.

Da, prin prisma celor gandite si exprimate de tine am convingerea ca daca tu ai ajunge intr-o oarecare functie de decizie, primul lucru pe care l-ai face ar fi sa te legi de Biserica Romana. Dar stii ceva, nu mai e nevoie, deja ti-au luat-o altii inainte. Eventual poti sa-ti oferi sprijinul in aceasta lucrare.

Nu m-am pierdut deloc cu firea si nici n-as fi avut cum, pur si simplu ma asteptam la mai mult de la tine. Se pare insa ca nu trebuie sa te astepti de la oameni la nimic bun, mai bine ramai realist "d'al capo al fine". Fiindca nu lipsa de argumente ma determina sa iau aceasta atitudine, ci intelegerea unui fapt concret si anume ca orice ti-ar spune cineva acuma, tu n-ai sa crezi si n-ai sa accepti in ruptul capului ca fiind o privire realista si lipsita de ipocrizie.

In plus nu pot sa nu observ ca de fiecare data cand se pun in discutie probleme legate de ortodoxie, absolut toata lumea (neortodoxa) isi uneste eforturile pt. a lovi in ea- atei, protestanti, neoprotestanti, musulmani, evrei/mozaici etc. Toti acestia fac front comun impotriva ortodoxiei. Dar cand vine vorba de vreunul dintre ei, atunci automat se apara intre ei si spun ca se inteleg unii cu altii fiindca se afla in "duhul vremurilor", adica la masa ecumenismului. In opinia mea sincretismul religios (vazut ca ecumenism) si ateismul sunt ratacirea cea mai de pe urma a veacurilor.

Iti dau mai jos cateva randuri pe care am sa te rog sa le citesti cu ceva mai multa luare aminte.

Epistola catre Tit, cap. 3:
"3. Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;
4. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru Dumnezeu s-au arătat,
5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt,
6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru,
7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice.
8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt cele bune şi de folos oamenilor.
9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege, fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit."

Apoi Evangelia lui Luca, cap. 8:
"4. Şi adunându-se mulţime multă şi venind de prin cetăţi la El, a zis în pildă:
5. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
6. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.
8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.
9. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta?
10. El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă.
11. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu.
12. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască.
13. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă.
14. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc.
15. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
16. Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina.
17. Căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare." Aici insist doar asupra ultimului verset: nimic din ce facem sau spunem nu va ramanea ascuns, tainuit sau nebagat in seama de Dumnezeu. Totul isi va primi rasplata cuvenita mai devreme sau mai tarziu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#25335 (raspuns la: #25261) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
contrariat - de marcuse la: 13/05/2006 18:00:01
(la: Vreau...)
"Golit de sevă copacul s-a prăbuşit arătându-şi indecent inelele"

N-am inteles. Inele indecente?
Nu se mai poarta mini la copaci? :)
Cu toata gluma, metafora mi se pare nereusita si textul nu stiu ce vrea sa transmita, pasare albastra...
*** - de picky la: 25/06/2007 11:20:15
(la: joculete)
Richard al treilea, ăsta, suferea de rău de iarnă şi d-aia purta tot timpul asupra sa un sac de dormit cu puf de gâscă. Vrajba vine de la înghesuiala din sac. Nedându-se locuri în picioare, invidia si perfidia au pus amprentele asupra strapontinelor, rezultând bitterul suedez, înnăbuşit, cu arome de sebacee si sudoripare.

De ce "Jurnalul fericirii" e o zădărnicie, împănată cu jale, prin sfâşiere?
#209854 (raspuns la: #209850) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 09/07/2007 08:47:29
(la: Cata vreme mai vii)
Din "Ghidul năstruşnic al pamplezirului înăbuşit cu pătura de aluat".
Sancho P - de Astoniu la: 14/10/2007 13:01:32
(la: Poem care s-ar fi scris altfel)
Mi-a plăcut.
Dacă s-ar fi scris altfel, dar tot cu aceste cuvinte, ar fi fost, de pildă, doar mici diferenţe :

"penurie de lacrimi în existenţa asta," - nu strică ritmul, dar mai scurteză puţin...

"verbe febrile dinspre mine-au înălţat, spre mâine," - zic de inversiune ;

"în amonte s-au prăbuşit îngenunchiaţi căpriorii" - (-i).

Şi cine ar mai fi rezistat invitaţiei lirice, cine nu s-ar apuca măcar să citească poezie, dacă nu să scrie ?

Eu am să mă apuc de conjugările verbelor... :) Şi mă bucur să te pot reciti.
*** - de andre_ la: 16/11/2007 11:58:08
(la: Un nou forum: "Bancuri, glume, poante...")
Albanezii, după lungi ani de studii, documentări şi cercetări, reuşesc să construiască primul lor avion, dar care la primul lui zbor se prăbuşeşte. Jale mare, doliu naţional şi ziarele din întreaga lume apar cu următoarea ştire pe prima pagină:
“Primul avion construit de albanezi s-a prăbuşit. În viaţă, din întreg echipajul, a mai rămas numai fochistul!”


Directorul circului vorbeşte la telefon.
- Deci dv. sînteţi artist şi aţi dori să lucraţi la noi. Ce ştiţi să faceţi?
- Ştiu să cît, să mă dau cu bicicleta, să dansez, să jonglez.
- Altceva?
- Să cît la trompetă.
- Îmi pare rău, dar aceste lucruri sunt prea puţine.
- Puţine? Păi la ce vă aşteptaţi de la un elefant?


La grădina zoologică, un vizitator vede surprins cum un leu îşi linge dosul cu înverşunare. Trece îngrijitorul şi omul nostru îl întreabă:
- Spuneţi-mi, întotdeauna se spală leul aşa?
- Da’ de unde! Însă dimineaţă a muşcat un avocat şi altfel nu poate scăpa de gustul lui.


Preluate de la Artistu prin Ghidoo
Despartire - de juli la: 03/01/2008 09:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
De Vasile Voiculescu

Când falfaisi năframa în albul steag al mâinii
Se oglindea amurgul în apele fântânii;
Alături, săgetată în inimă de frică,
În clipa despărţirii gemu o turturică,
O rodie necoaptă cazu, de vierme roasă,
Crăpând, înăbuşită de iarbă somnoroasă
Şi, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Ieşea, pălit şi rece, luceafărul iubirii,
Trecând ca peste-o rană, pe-un vânăt cer ca fierea.
Plecat peste fântână, vedeam în fund durerea
Cum turbura adâncul venind să se adape
Şi prefăcea în sânge cleştarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul şi veştedul luceafăr
Şi cum porneai departe şi singură tu, cea făra
De mila, luând cu tine în albul steag al mâinii,
Ca-n zări să mi le fluturi, năframele luminii,
Lăsându-mă, din golul fântânii cu balaur,
Să mă privească noaptea cu ochii ei de aur,
Pe când, cerând şi dându-şi c-un bun rămas iertarea,
Se-mbrăţişau în umbră iubirea şi uitarea.

rolia
*** - de M a o la: 12/02/2008 10:35:40
(la: The God Delusion)
Iata cateva indemnuri la bunatate, iertare si buna convietuire, indemnuri ale bunului Dumnezeu care, nu-i asa, e esenta tuturor lucrurilor, dragoste pura:

21. Atunci fata să fie adusă la uşa casei tatălui ei şi locuitorii cetăţii ei să o ucidă cu pietre şi să o omoare, pentru că a făcut lucru de ruşine în Israel, desfrânându-se în casa tatălui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău.

22. De se va găsi cineva dormind cu femeie măritată, pe amândoi să-i daţi morţii: şi bărbatul, care a dormit cu femeia şi femeia. Şi aşa să stârpeşti răul din Israel.

23. De va fi vreo fată tânără, logodită cu bărbat şi cineva o va întâlni în cetate şi se va culca cu dânsa,

24. Să-i aduceţi pe amândoi la poarta cetăţii aceleia şi să-i ucideţi cu pietre: pe fată pentru că n-a ţipat în cetate, iar pe bărbat pentru că a necinstit pe femeia aproapelui său. Şi aşa să stârpeşti răul din mijlocul tău.

Sau pentru impacarea intre popoare:

9. Căci iată, voi ridica şi voi aduce împotriva Babilonului o mulţime de neamuri mari din ţara de la miazănoapte; acelea se vor înşira împotriva lui şi el va fi luat. Săgeţile lor sunt ca ale arcaşului iscusit, nu cad în zadar.

10. Caldeea va fi pradă lor şi pustiitorii ei se vor sătura, zice Domnul.

13. De mânia Domnului ţara lor va ajunge nelocuită şi toată va fi pustiu. Tot cel ce va trece prin Babilon se va mira şi va fluiera, văzând toate rănile lui.

14. Aşezaţi-vă în rânduială de bătaie împrejurul Babilonului. Cei ce încordaţi arcul, trageţi în el, nu cruţaţi săgeţile, căci el a păcătuit împotriva Domnului.

15. Ridicaţi strigăt de război împotriva lui din toate părţile; el întinde mâna; căzut-au întăriturile lui şi zidurile lui s-au prăbuşit, căci aceasta este răsplata Domnului! Răzbunaţi-vă pe el!

16. Cum s-a purtat el, aşa purtaţi-vă şi voi! Stârpiţi din Babilon pe cel ce seamănă şi pe cel ce lucrează cu secera în vremea secerişului! De frica sabiei ucigătoare, să se întoarcă fiecare la poporul său şi fiecare să fugă în ţara sa.

21. Ridică-te împotriva ţării Merataim, împotriva ţării Răzvrătirii şi împotriva locuitorilor din Pecod, ţara pedepsirii! Pustieşte şi nimiceşte, zice Domnul, şi fă tot ce ţi-am poruncit!

35. Sabie împotriva Caldeilor, zice Domnul, şi împotriva locuitorilor Babilonului şi a căpeteniilor lui şi a înţelepţilor lui.

36. Sabie împotriva proorocilor minciunii, ca ei să-şi piardă mintea! Sabie împotriva oştenilor lui: să se teamă!

37. Sabie împotriva cailor şi a carelor lui şi împotriva a toată mulţimea de oameni din el: să fie ca nişte femei! Sabie împotriva comorilor lui: să fie jefuite!

Si ce exemple de modestie!

44. Iată ca un leu se ridică din tufişurile Iordanului spre păşunea totdeauna verde! Dar Eu îl voi face să plece cu grăbire de acolo şi voi aşeza acolo pe cel pe care l-am ales. Căci cine este asemenea Mie? Şi cine-Mi va cere socoteală? şi ce păstor se va împotrivi Mie?

Ce sa te mai astepti de la cel mai iubit profet al sau, Moise:

17. Ucideţi dar toţi copiii de parte bărbătească şi toate femeile ce-au cunoscut bărbat, ucideţi-le.
18. Iar pe fetele care n-au cunoscut bărbat, lăsaţi-le pe toate vii pentru voi.

Da buey, credinciosilor, vreau o lume fara zei de tipul asta. Ce-ati citit mai sus, (surpriza!), nu e din biblia satanica, bre!



#284834 (raspuns la: #284827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Magicianul - de Areal la: 26/09/2008 15:38:28
(la: POVESTIRI CU TALC (III))
Houdini a fost cel mai mare magician al timpului său. El a fost şi un fantastic spărgător de lacăte . Susţinea că poate evada din orice celulă din lume în mai puţin de o oră.
Într-un mic oraş din Marea Britanie a fost construită o închisoare nouă, iar Houdini a fost provocat să încerce să evadeze. Cum acestuia îi plăceau şi provocările şi banii, a acceptat propunerea.
Când a sosit ziua cea mare, o mulţime de oameni şi reprezentanţi media se aflau la faţa locului. Houdini a păşit încrezător în celulă şi uşa a fost închisă. Şi-a dat imediat jos haina şi s-a apucat de treabă. Îşi ascunsese în curea o bucată de oţel flexibil şi dur, lungă de 25 de centimentri, pe care apoi a folosit-o pentru a încerca să deschidă încuietoarea.
După 30 de minute încrederea i-a dispărut. După o oră era scăldat în transpiraţie. După 2 ore Houdini pur şi simplu s-a prăbuşit peste uşă, care s-a deschis imediat. De fapt uşa nu fusese niciodată închisă decât în imaginaţia marelui magician.
Morala
Uşa nu a fost închisă decât în mintea lui Houdini, dar acesta a acţionat ca şi cum ar fi avut de învins o mie de lăcate. Aidoma lui Houdini, şi noi suntem prizonierii propriei minţi. Pentru a evada din “închisoarea mentală”, trebuie mai întâi să realizăm şi să acceptăm acest lucru şi apoi să găsim căi prin care să ne eliberăm.
#345342 (raspuns la: #345067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"să privească şi să nu vadă, şi, auzind, să nu înţeleagă" - de cosmacpan la: 28/12/2008 00:51:19
(la: costumul popular!)
"si imi pare foarte rau pt petele negre"
"asta nu ma impiedica sa imi iubesc originile"
"crezi ca nemtilor nu le este rusine de ce a facut Hitler" - sincer? nu stiu...chiar nu stiu ce se ascunde in adancyul sufletului

"cine te reprezinta" -cu ce anume?
"ce model ti-ai ales?"-te referi la costumul national?" credeam ca ai inteles...

"Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.
4. Şi pe când semăna el, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.
5. Şi alta a căzut pe loc pietros, unde nu avea pământ mult, şi îndată a răsărit, pentru că nu avea pământ mult.
6. Şi când s-a ridicat soarele, s-a veştejit şi, neavând rădăcină, s-a uscat.
7. Altă sămânţă a căzut în spini, a crescut, dar spinii au înăbuşit-o şi rod n-a dat.
8. Şi altele au căzut pe pământul cel bun şi, înălţându-se şi crescând, au dat roade şi au adus: una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.
9. Şi zicea: Cine are urechi de auzit să audă."
#378296 (raspuns la: #378230) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uite, frate! Despre marxistul-iliescist Manolescu N., la greu. - de dorian1000 la: 16/03/2009 14:07:34
(la: Manolescu, frate!)
„Aproape tot poporul literar a sărit pe Istoria... manolesciană, care cu lauda, care cu bâta, care cu critica obiectiv-justiţiară! Aşteptările s-au dezumflat pe măsură ce lectura producea constatarea că textul e o însăilare de cronici, o formă de lichidare a diverşilor adversari, o modalitate de exprimare a înaltelor (dez)gusturi. Frustrarea unora că n-au fost incluşi nici între numele de dicţionar n-a depăşit amărăciunea altora că sunt prezen(ta)ţi neconvenabil. Ciracii şi (e)mulii lui Manolescu n-au putut să afirme clar şi cu majuscule că este cartea secolului, ce să mai vorbim de oponenţi! Discutabilă fiind, victoria mediatică nu mulţumeşte nici pe editorul său.

[...]Supărarea de văcar pe sat i-a deturnat atenţia de la acurateţea redactării propriu-zise. Dar ce mai contează redactarea, când prostimea culturală înghite, nu-i aşa, orice ştift, numai să fie venit de la iluminaţii neamului! Opul este o capodoperă de neglijenţă tehnică, face faimă fuşărelilor editurii, paralelă cu lucrul temeinic şi cinstit, e un briliant de pus în panoplia ratărilor tipografice de anvergură. Asta dacă rezistă între coperţi şi nu se dezghioacă la simpla răsfoire! Să trecem însă de supărări, că produc apoplexie...

Cine, în locul lui Manolescu, n-ar vrea să-şi impună Istoria... ca o catedrală indiscutabilă a culturii române, căreia i se cuvin doar osanale? Enoriaşii, nerecunoscători & invidioşi, o consideră glosa bisericuţei din Răzoare. Dau la o parte chestiunea alegerii materialelor de construcţie de proastă calitate ce, inevitabil, provoacă surpături. Nu discut nici gustul autorului pentru arhitectura tipică mahalalelor de-acum un veac, în care înjghebarea unei locuinţe se făcea prin înnădire de camere când, cum şi din ce da Domnul. Las altora studiul amănunţit al ideilor împrumutate de criticul-istoric de la contemporanii săi mai puţin celebri (e strident cazul George Geacăr, din a cărui lucrare, Marin Preda şi mitul omului nou, Manolescu ia cu toptanul).

[...] Excepţionala sa Istorie..., cântărind câteva kilograme, poartă pecetea inconfundabilă a geniului carpatin şi va dăinui peste veacuri ca o mostră de nezdruncinat a hei-(sau mi-se-)rupismului în cultură. Rivala Casei Poporului (prostit) şi precursoarea Catedralei Neamului (prost), Istoria... lui Manolescu recoltează deja metri liniari de comentarii aplicate, mărturii ale interesului viu trezit în masele largi de cronicari profesionali şi profesori cu lecturile oprite acum două decenii.

Omul Nicolae Manolescu este, în sine, un şablon pentru viitorime. Strălucit student şi favorit al unui turnător legal(izat), profesor de liceu şi cronicar literar ce-a făcut cu iscusinţă politica proprie în perimetrul şi-n conjunctura la îndemână, când elogiind un politruc sus-pus, când denunţând un plagiator căzut în dizgraţie, când folosind pro domo citate din Marx, dar îndeobşte elogiind acel gen de cărţi despre care se poate spune că reprezintă o victorie a cenzurii asupra autorului, universitar ce-a trasat conturul perpetuu al unui fel adaptabil de-a convieţui cu organul ideologic totalitar, coleg ideal, soţ fidel şi tată la vârsta când era bunic (treabă ce va fi trezind gelozie în rândul nu puţinilor congeneri, ba chiar şi-a altora mai tineri), politician de bună tradiţie băştinaşă, dintr-aceia care duc de râpă tot ce pun alţii pe picioare – oare ce lipseşte portretului?

Lipseşte un model cu care să-i putem compara personalitatea pantocratoare, ca să o înţelegem parţial!

L-am enunţat în titlul articolului. Faptele publice ale noului Om Universal, picat la titularizare academică, au devenit istorie. Precum Zorba funicularul, Manolescu a prăbuşit grandios, cu Partidul Alianţei Civice, speranţa de normalitate şi-a alungat idealul de cinste existent într-o bună parte a cetăţenilor români. E drept, nu singur. Cinstit judecând însă, Manolescu a avut intuiţia (sau a primit indicaţia?) să se retragă la timp dintr-un domeniu unde îl mânaseră picioarele, nu capul. Situaţia funicularului e pe cale de a se repeta în cazul Istoriei...

Nimeni nu va mai putea prăbuşi o astfel de carte, fiindcă a făcut-o cu succes deplin Cârmaciul scriitorimii băştinaşe, Cronicarul cel mai iubit al Epocii de aur din istoria României, tizul şi echivalentul întru spirit al Marelui Ceauşescu! Acesta e al doilea model, care explică restul personalităţii manolesciene. Marile Spirite ale României comuniste se întâlnesc la edecuri şi-n eşecuri, dar mai ales în refuzul obstinat al opiniei contrare! Pe tiparul intuiţiei politice sus-pomenite, aşteptăm din partea mult-stimatului şi iubitului nostru actual Preşedine un gest asemănător la viitoarele alegeri de la Uniunea Scriitorilor. Să mai spun de ce?“


DUMITRU UNGUREANU, Omagiu lui Nicolae Manolescu-Zorba, Centrul Cultural Piteşti
#417349 (raspuns la: #393422) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Gabriele D'Annunzio - Ploaia din pinet - de Honey in the Sunshine la: 20/05/2009 23:29:10
(la: taci)
Taci. În pragul
pădurii nu aud
cuvinte pe care le spui
umane; aud
cuvinte mai noi
care vorbesc picături şi frunze
îndepărtate.
Ascultă. Plouă
din norii spranjiţi.
Plouă pe cătinile
sărate şi arse,
plouă pe pinii
solzoşi şi-mpliniţi
plouă pe mirţii
divini,
pe ginestrele lucioase
cu flori îmbrăcate,
pe ienupării deşi
de mângâieri înmiresmate,
plouă pe feţele noastre
silvane,
plouă pe mâinile noastre
nude,
pe veşmintele noastre
subţiri,
pe proaspetele gânduri
ce sufletul întredeschide
ca nou,
pe plăsmuirea frumoasă
ce ieri
te-a amăgit, ce azi mă amăgeşte,
o Hermiona.

Auzi? Ploaia cade
pe solitară
verdeaţă
cu un şuier ce dăinuie
şi diferă în aer
după ramuri
mai dese, mai rare.
Ascultă. Răspunde
la plânset cântecul
greierilor
căci australul vaiet
nu înspăimânta,
nici cerul cenuşiu.
Şi pinul
are un foşnet, şi mirtul
alt foşnet, şi ienupărul
încă un altul, instrumente
felurite
sub nenumărate degete.
Şi scufundaţi
suntem în spiritul
silvestru,
traind din viata padurii;
şi faţă ta îmbătată
şi înmuiată de ploaie
ca o frunză,
şi coama ta
înmiresmează ca
dalbele ginestre,
o creatură terestră
ce ai nume
Hermiona.

Ascultă, ascultă. Acordul
gingaşilor greieri
încet, încet
mai surd
se face sub plânsul
ce creşte;
dar un cântec se varsă
mai limpede
de jos se ridică,
din umeda umbră trecută.
Mai surd şi mai înăbuşit
se domoleşte, se stinge.
Doar ultima notă
încă tremură, se stinge,
renaşte, tremură, se stinge.
Nu se aude cântecul mării.
Se aude peste coroane
şuieratul
ploii de argint
ce limpezeşte,
şuieratul ce diferă
după ramuri
mai dese, mai rare.
Ascultă.
Fiica văzduhului
e mută; dar fiica
mâlului departe
broscuţa,
cântă în umbra profundă,
oare unde, oare unde!
Şi plouă pe genele tale,
Hermiona.

#442028 (raspuns la: #442014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de INSULA ALTUIA la: 17/02/2010 14:09:13
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
Departe, într-o pădure, o broscuţă ţestoasă încerca să se caţere într-un copac... După ore întregi de chin, a ajuns în vârf, a sărit în aer fluturându-şi picioruşele din faţă şi s-a prăbuşit la pămant. După ce şi-a revenit, s-a căţărat din nou cătinel în copac, a sărit şi s-a prăbuşit din nou. În timp ce ţestoasa încerca şi încerca din nou, două păsari stăteau pe o ramură şi-i urmăreau eforturile disperate. În cele din urmă, pasărea femelă i-a ciripit perechii sale:
- Dragă, cred că a sosit momentul să-i spunem că e adoptată!

*** - de cuminte la: 16/07/2010 11:21:39 Modificat la: 16/07/2010 11:23:35
(la: despre solidaritate (?))
Dacă eu am prăbuşit lumea - dihanie cu dinţii ascuţiţi -, am fericirea sfârtecării.
Dacă alţii au îngenuncheat prin luptă dreaptă o lume colţoasă, mă bucur pentru învingător.
În cazu-n care lumile-s inofensive şi totuşi se prăvălesc peste felurite cazne, întind o mână să le ridic.
Dacă nu pot, îmi dau un bobârnac şi zac lângă ele, ţinându-le de urât.
*Generalul Friscă.3 - de sami_paris74 la: 17/09/2012 11:32:27
(la: Frişcă si Othello.)
- Foc!
Am comandat în secunda următoare.
Patru canoane de tun au urlat în acelaşi timp. Primul tanc comandat de locotenentul maj. Cioroi , demarat cu un zgomot de tunet, a oprit la 20 de cm de mine: Urcă repede generale!
Cu un salt de maimuţă, m-am căţărat lângă locotenent şi în acelaşi timp, exact acolo unde stătusem înainte a explodat o bombă cu napalm/
Daptubule benga! (futu-te drace) era cât pe-aci să mor!.

Am preluat eu comanda tancului.
Am ordonat ca trăgătorii de la mitralierele din faţa să deschidă focul spre cele două clădiri.
În tanc era o căldură insuportabilă, am şters rapid transpiraţia cu dosul palmei, mi-am dat cascheta jos, eram destul de jenat de privirile soldaţilor, da am aşezat-o imediat la loc, că aveam impresia că nimeni nu mă mai putea recunoaşte că eu sunt generalul Frisca.

Mai hacana, mai hacana (mai pe lângă, mai pe lângă), am ţipat la locotenent, ca să îndrepte vizorul spre cele trei tancuri inamice.
Turela s-a mişcat rapid şi primul tanc T 34 din partea dreaptă a fost spulberat.
Suchar, şucar, (frumos, frumos) am ţipat plin de entuziasm la locotenent.
Şo te careau generale! (unde mergi generale) a strigat locotenentul Cioroi la mine.

Nu mai era timp să-l întreb dacă era ţigan, dacă avea sânge pur de ţigan arian... în momentul următor doi stâlpi de înaltă tensiune s-au prăbuşit pe carcasa de metal a tancului nostru, nici n-am simţit curentul electric de 380 de volţi, doar cascheta mea luase foc şi se topise stema de general, am trecut printr-un baraj de artilerie inamică.
În tanc se făcuse o căldură insuportabilă, soldaţii ţigani începuseră să tuşească.
Gata ajunge, o tusă să nu mai aud! Se făcuse linişte deplină, o linişte groaznică parcă ucigătoare.

O băşină a unui soldat fricos a spart liniştea, care probabil mai înainte mâncase o cutie de fasole cu cârnaţi. Se auzeau pocniturile gloanţelor pe carcasa de oţel a tancului nostru.
În faţă erau postate 10-12 tunuri de 8,8, ultimele trei deja au deschis focul asupra tancului, ne-au ochit câteva secunde...
Eu şi locotenentul Cioroi am sărit în acelaşi timp în părţile laterale ale tancului.
- Batalion. Drepţi.
- Să trăiţi domnule general.
Mai tare!
- Să trăiţi domnule general.
Şi mai tare.
Saaa trăiţi domnule general.
La dreaaapta.Pe loc repaus.
În acelaşi timp generalul Frişcă, aplică un bobârnac unei scame imaginare de pe manşetă braţului stâng.

Dimineaţa,in dimineata aia friguroasă, generalul Frisca se trezi plin de transpiraţie.
#635389 (raspuns la: #635388) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 10/10/2012 10:18:30
(la: Incotro)
continuare

Apoi m-am simţit atras în ceea ce semăna cu un vârtej de energie. La început a fost o mişcare lentă, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frică intensă, şi corpul meu a început să tremure. Am auzit cuvintele „nu te împotrivi" ca şi cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simţeam că sunt tras într-un gol. Mă simţeam ca şi cum golul se afla mai degrabă în mine decât în afara mea. Dintr-o dată, nu a mai existat nici urmă de frică şi m-am lăsat să alunec în acel gol. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea.
Am fost trezit de ciripitul unei păsări din faţa geamului meu. Nu mai auzisem până atunci un aşa sunet. Aveam încă ochii închişi şi am avut imaginea unui diamant preţios. Da, dacă un diamant ar putea scoate un sunet, aşa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fără să mă gândesc, am simţit, am ştiut că este infinit mai multă lumină decât ne dăm noi seama. Acea lumină blândă filtrată de draperii era iubirea însăşi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat şi m-am plimbat prin cameră. Am recunoscut camera şi mi-am dat seama că niciodată nu o văzusem cu adevărat până atunci. Totul era proaspăt şi pur, ca şi cum tocmai ar fi fost creat. Am luat în mâini diferite lucruri, un creion, o sticlă goală, minunându-mă de frumuseţea şi viaţa care izvorau din ele. În ziua aceea m-am plimbat prin oraş cuprins de o uimire profundă faţă de miracolul vieţii pe Pământ, ca şi cum tocmai aş fi venit pe lume.
În următoarele cinci luni, am trăit într-o stare de pace şi fericire profunde şi neîntrerupte. După
aceea, ea s-a diminuat întru câtva în intensitate sau poate că aşa mi s-a părut mie, pentru că a devenit starea mea naturală. Puteam să funcţionez normal în lume, deşi mi-am dat seama că, orice aş fi făcut, nu aş mai fi putut adăuga nimic la ceea ce aveam deja. Ştiam, desigur, că mi se întâmplase un lucru extrem de important, dar nu îl înţelegeam complet. Abia peste câţiva ani, după ce am citit texte de spiritualitate şi am petrecut mai mult timp cu o serie de maeştri spirituali, am realizat că toţi căutau ceea ce mie mi se întâmplase deja. Am înţeles faptul că presiunea intensă a suferinţei din noaptea aceea trebuie să fi forţat conştiinţa mea să se retragă din identificarea cu sinele nefericit şi extrem de anxios, care este, în ultimă instanţă, o ficţiune a minţii. Această retragere trebuie să fi fost atât de completă, încât acel sine fals, plin de suferinţă, s-a prăbuşit imediat, ca atunci când scoatem un dop dintr-o jucărie gonflabilă. Ceea ce a rămas a fost natura mea adevărată ca existenţă continuă: conştiinţa în starea ei cea mai pură, înainte de identificarea cu forma.
Mai târziu am învăţat să mă cufund în acea lume interioară atemporală şi fără de moarte, pe care o percepusem iniţial ca pe un gol, şi să rămân complet conştient. Am trecut prin stări de o indescriptibilă fericire şi sfinţenie, faţă de care chiar şi experienţa iniţială pe care tocmai am descris-o păleşte. A venit un moment când, pentru o vreme, am rămas fără nimic în plan fizic. Nu aveam relaţii sociale, casă, loc de muncă, identitate socială definită. Am petrecut aproape doi ani stând în parc pe bănci, în beţia celei mai intense fericiri.
Dar chiar şi cele mai frumoase experienţe vin şi pleacă. Prin comparaţie cu orice experienţă, probabil că fundamental este sentimentul păcii, care nu m-a mai părăsit de atunci. Uneori este foarte puternic, aproape palpabil, încât îl pot simţi şi alţii. Alteori este undeva în fundal, ca o melodie îndepărtată. Mai târziu, oamenii veneau din când în când la mine şi îmi spuneau: „Vreau şi eu ceea ce ai tu. Poţi să-mi dai şi mie sau să-mi arăţi cum să-l obţin şi eu?" Iar eu răspundeam: „Ai deja acest lucru. Dar nu -l poţi simţi pentru că mintea ta face prea mult zgomot". Acest răspuns s-a transformat mai târziu în cartea pe care o ţineţi în mână. Înainte să-mi dau seama, aveam din nou o identitate exterioară. Devenisem un învăţător spiritual.
#635599 (raspuns la: #635598) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de zaraza sc la: 26/09/2014 10:48:20
(la: O plimbare prin Dej)
continuare
"La mijlocul secolului al XVI-lea, în timpul deselor schimbări de confesiuni din timpul reformei, biserica era la rând în proprietatea confesiunii cu cei mai mulţi membri, dar nu este exclus că era şi în folosinţă comună în anumite perioade. În 1554 după moartea ultimului pleban, biserica a devenit luterană, din 1558 este calvină, iar din 1568 unitariană. În 1556 capelele bisericii au fost demolate sau au fost folosite ca şi magazie. În 1569 principele Ioan Sigismund a confirmat donaţia lui Matia Corvinul. În 1588 au avut loc reparaţii la biserică, pe baza inscripţiei de pe peretele vestic. În 1591 un incendiu devastator a mistuit biserica şi aproape tot oraşul, şi în urma acesteia ca ajutor Sigismund Báthory (1581–1602) a renunţat la impozitul de trei ani al oraşului. În 1602 mercenarii generalului Basta au măcelărit mulţi locuitori ai oraşului Dej. În 1612, în perioada principelui Gabriel Báthory (1608–1613) dejenii au extins fortificaţia din jurul bisericii. Biserica „veche şi nefolosită” a fost obţinută de reformaţi prin ordonanţa principelui Gabriel Bethlen (1613–1629) în 1622, confirmată de Gheorghe Rákóczi I. (1630–1648) în 1638. Ultimul a sprijinit şi reabilitarea lăcaşului de cult: în 1634 a comandat renovarea, iar după marele incendiu din 1642 (când probabil s-au prăbuşit bolţile din turn, navă şi cor), finanţase realizarea noului tavan de către meşterul Ioan Ács – renovarea era contemporană cu reparaţiile de mare anvergură ale bisericilor reformate din Cluj şi Turda Veche. Câteva grinzi pictate ale acestui tavan se mai păstrează in situ în podul bisericii, sub care se pot desluşi şi urmele frizei pictate de pe coronamentul peretelui. Intervenţia a fost una de mare anvergură, fiindcă la Dej apar la rând şi principalii meşterii constructori ai principelui: în 1643 Emeric Fundáló Sárdi, iar în 1647 italianul Agostino Serena. Pe baza a două inscripţii se poate afirma, că lucrările au fost finalizate în 1650. În 1678 principele Acaţiu Barcsay a donat 200 de blocuri de sare pentru preotul secund. În 1690 toate donaţiile vechi ale bisericii au fost revocate de puterea habsburgică, care tocmai se instalase în Transilvania. În 1697 şi în 1707 au avut loc noi incendii, în care s-au distrus tavanele din timpul lui Gheorghe Rákóczi I. În 1706 soldaţii imperiali ai generalului Tiege au devastat sfântul lăcaş, şi prin trădare au obţinut şi tezaurul bisericesc îngropat în sacristie. Inscripţia peretelui vestic menţionează unele reparaţii în 1712, şi faptul că au fost repartizate locurile enoriaşilor în biserică. În 1720 Sigismund Petki Nagy a finanţat ridicarea tribunei vestice, iar în 1726 construirea noului tavan. În 1754 şi 1760 catolicii au încercat în zadar ocuparea bisericii. În 1765 Laurentius Umling construise o tribună la est şi una de-a lungul peretelui nordic, casetele acestor tribune (între care şi cele inscripţionate) au fost reutilizate în tribuna vestică actuală de concepţie istoricizantă. Pe baza inscripţiilor comanditarii acestor lucrări au fost Ioan Farkas de Frata şi soţia lui. Din această perioadă datează epitaful de stil rococo al curatorului bisericii, Ladislau Mósa (1710–1775), notarul, apoi judele comitatului Solnocul Interior, dar şi un renumit traducător al mai multor opere literare. În 1776 s-a construit bolta corului, utilizându-se consolele medievale. Tavanul casetat, de culoare albastru închis s-a construit în 1779 cu finanţarea lui Petru Csernátoni şi Adam Szacsvai, iar coronamentul amvonului din comanda lui Gheorghe Mihály şi Susana Nagy. Tâmplarii şi pictorii care au realizat aceste opere au fost aduşi din Cluj, ei au pictat şi parapetul amvonului de piatră din 1752, respectiv au cioplit Masa Domnului. În această perioadă au avut loc şi lucrări de zidărie, respectiv au fost reparate ferestrele. La finele anilor 1880, din motive urbanistice s-a demolat zidul medieval de incintă din jurul bisericii, fiind înlocuit cu construcţia istoricizantă, pe baza proiectelor lui Endre Ferenczi şi Balázs Debreczeni. Mai târziu Ferenczi şi Károly Kádár au restaurat biserica, profesionalismul lucrărilor însă lăsa mult de dorit şi în concepţia contemporanilor. În acelaşi perioadă s-a realizat, din fragmentele refolosite ale tribunelor şi băncilor din secolul al XVIII-lea, mobilierul bisericesc de astăzi. În 1902 tencuiala exterioară a fost decapată, şi probabil atunci s-a lăcuit şi mobilierul bisericii. În anii 1960 faţadele exterioare ale bisericii au fost restaurate din nou."

http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument.php?id=364
*** - de INSULA ALTUIA la: 26/07/2016 11:37:00
(la: Spatiu pentru tavalit de ras)
- Şi vreţi să spuneţi că soţul dumneavoastră s-a spânzurat? o întreabă judecătorul pe tânăra văduvă.

– Da, domnule judecător, răspunde aceasta.

– Şi cum explicaţi atunci mulţimea de cucuie pe care le are?

– S-a spânzurat cu un elastic.

***

Bărbatul ideal este acela care atunci când iese din maşină îi zice soţiei:

– Lasă, iubito, nu-ţi fă griji. Oricum, BMW-ul vecinului a mai fost buşit de vreo două-trei ori, iar pisica peste care ai trecut, nu e vina ta că s-a băgat sub roţi, şi stâlpul ăsta la fel, nu trebuia să fie aici!

***

Pacienta şi doctorul, la o discuţie înainte de o intervenţie de liposucţie abdominală:

– Doamnă dragă, ce tatuaj frumos aveţi!

– Da, multumesc… acţiune adolescentină.

– Şi ce reprezintă?

– Un delfin mic şi drăgălaş…

– Bine, doamnă, dar nu v-aţi gândit că va creşte şi va arăta ca o balenă?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...