comentarii

3 Pe toţi să-i asculţi dar pe puţini să-i crezi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
aeiouăî... - de SB_one la: 22/05/2004 04:11:30
(la: Gramatica si butélia)
Exemple:

1) cuvînt / cuvinte, cuvinţel

2) sfînt / sfinţenie, a sfinţi, sfinte etc.

3) vînătă / vinete

4) a vinde / vînzare, vînzător

5) veşmînt / veşminte etc

sau numai interschimbarea â « a

Exemple:

1) a sta / stând, stână, stâncă (în Dex. ultimele două sînt date cu Et. nec. pentru că s-a scris stînă, stîncă, ceea ce maschează etimonul)

2) ţăran / ţărână

3) mână / manual, manuscris, manoperă

4) rămâne / rămas, remanent

5) crezare / crezând etc.

Realitatea indubitabilă că Limba Română este matca din care provin diferitele graiuri europene care au pierdut sunetul â(î) este şi ea atestată de această regulă.

Niciodată î din aşa-zisa indo-europeană, în realitate din Română străveche, nu a dat în alte limbi decît i.

Exemple:

1) Rom. vînt


Sued. vind
Dan. vind
Mhd. wint (germ. medie de sus)
Engl. wind
Sp. viento


2) Rom. vîsc


Isl.veche visk
Ahd. wisc (germ. veche de sus)
Engl. whisk
Mhd. wisch


3) Rom. vîscos


Fr. visqueux
It. viscoso
Sp. viscoso


4) Rom. strîngere


Ital. stringere




Totdeauna â din aşa-zisa i-e, în realitate din Româna străveche, a dat în alte limbi a.

Exemple:

1) Rom. a mânca


Fr. manger
It. mangiare
Sp. manducar


2) Rom. mâncare


Fr. manger
It. mangiare
Sp. manjar


3) Rom. mână


Fr. main
It. mano
Sp. mano


4) Rom. mânecă


Fr. manche
It. manica
Sp. manga


5) Rom. mâner


Fr. manche
It. manico
Sp. manija


6) Rom. mâine


Fr. (de)main
It. (do)mani
Sp. mañana


7) Rom. pântece


Fr. panse
It. pancia
Sp. panza



Pentru a ilustra ce consecinţe poate antrena scrierea defectuoasă a Limbii Române, vom prezenta un caz care se poate înmulţi.

În lista sa de cuvinte curat albaneze în limba română (v. studiul 4) Hasdeu scria părîu în loc de pîrîu.

Dacă l-ar fi scris în spiritul limbii române, analitică şi sintetică, singura limbă cerebrală din Europa, concepută pe familii logice de cuvinte, confuzia nu s-ar fi putut face pentru că originea română a lui pî/rîu apare cu toată evidenţa: pi, pî (cu alternanţa menţionată i « î) poartă în limba română (nicicum în albaneză) înţelesul de micime.

Să-l ilustrăm în contextul limbii:

pic
picătură
picătoare
picuş
picura
pici
picoti
pigmeu
piguli
pisa
piscoi (om mic)
pistrui
piti
pitic
pitula
pitulice
piţigoi
piui
pîlc
pîlpîi
pîrgă
pîrgui
pîrleaz
pîs etc.

Din pi(pî) = mic + rîu = pîrîu (rîu mic).

http://getica.go.ro/ai.htm



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !
#15742 (raspuns la: #15405) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Hypatia (Mea culpa) - de AR la: 25/10/2004 13:53:33
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
MEA CULPA !

Imi insusesc urmatoarele definitii (din Dictionarul Explicativ) ale termenilor in discutie:

IMORAL (adj.) = care este in contradictie cu principiile moralei
MORAL (adj.) = care corespunde moralei; in conformitate cu morala
MORALA (s.f.) = forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza idei, conceptii, convingeri privind comportarea individului în societate.

Ca sa nu-mi reprosati unicitatea sursei de informare (periculoasa, dupa Sf. Ieronim: "TIMEO HOMINEM VNVS LIBRI"), va sugerez si cateva definitii cosmopolite:

Din LAROUSSE:
IMMORAL (adj.) = Qui viole les règles de la morale
MORAL (adj.) = Qui concerne les moeurs, les règles de conduite en usage dans une société.
MORALE (n.f.) = Ensemble des principes de jugement et de conduite qui s'imposent à la conscience individuelle ou collective comme fondés sur les impératifs du bien; cet ensemble érigé en doctrine.

Din AMERICAN HERITAGE DICTIONARY:
IMMORAL (adj.) = Contrary to established moral principles
MORAL (adj.) = 1. Of or concerned with the judgment of the goodness or badness of human action and character. 2. Teaching or exhibiting goodness or correctness of character and behavior. 3. Conforming to standards of what is right or just in behavior; virtuous. 4. Arising from conscience or the sense of right and wrong. 5. Having psychological rather than physical or tangible effects. 6. Based on strong likelihood or firm conviction, rather than on the actual evidence.
MORAL (n.) = 1. The lesson or principle contained in or taught by a fable, a story, or an event. 2. A concisely expressed precept or general truth; a maxim.
MORALE (n.) = The state of the spirits of a person or group as exhibited by confidence, cheerfulness, discipline, and willingness to perform assigned tasks.
MORALS (n. pl.) = Rules or habits of conduct, especially of sexual conduct, with reference to standards of right and wrong.


Din cele de mai sus se vede ca MORALA este o constructie a mintii umane, un ansamblu reguli de comportament specifice unei anumite comunitati umane. Unele comunitati (mai exact, conducatorii politico-religiosi ai acestora), din dorinta de a legitima un anumit set de reguli, i-au inventat origini supranaturale (exemplu: Decalogul inscris in Tablele Legii).

Exista, prin urmare, o morala crestin-ortodoxa (aplicabila exclusiv celor care apartin de facto comunitatii crestin-ortodoxe, definita ca multimea persoanelor credincioase care respecta normele Bisericii), dar si alte morale, specifice altor comunitati (nu neaparat religioase). De exemplu, sinuciderea este considerata imorala de catre morala crestina (dar si de catre cea islamica, de exemplu), dar normele morale hinduse si shintoiste o accepta...
De aceea, cred ca trebuie declarat intotdeauna CADRUL MORAL in care se face o apreciere morala (la Fizica, asta se cheama precizarea sistemului de referinta). Nu este, adica, riguros stiintific sa se faca aprecieri morale fara aceasta precizare.

Statele moderne (laice, in cea mai mare parte), in dorinta stabilirii unui set universal de principii independent de conditionarile nationale si religioase, au adoptat in 1948 Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ca ansamblu de norme de comportament individual si colectiv.
La ACEST set de principii m-am referit cand am afirmat (in comentariul cu pricina) ca obligativitatea studierii religiei in scoli, ca disciplina obligatorie, in trunchiul comun, este imorala: se incalca Articolul 18 al numitei Declaratii.

In sfarsit, va cer scuze pentru lipsa de rigurozitate.
Va multumesc pentru ca mi-ati atras atentia.
Cu stima,
AR

P.S. Personal, nu cred ca, in anul 2004, cineva mai poate crede SINCER ca textul biblic este de sorginte divina si ca are si alta valoare in afara celei literare (remarcabila, de altfel, desi extrem de inegala)...
#26156 (raspuns la: #26048) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cassandra, - de anisia la: 11/06/2005 15:07:20
(la: Despre sex)
hai ca ai fost haioasa Cui credeti ca-i apartine fiecare fraza?. uite ca ma aventurez eu. nu de alta, dar am o jumatate de ora de "omorat" pana imi vin musafirii...:)

1- apartine lui Zsa Zsa Gabor
2- ... lui Rodney Dangerfield
3- goes to...Steve Martin
4- to...Mae West
5- cred ca-i Bette Midler
6 - Woody Allen
7 - Angelina Jolie
______
cate am ghicit?
#54321 (raspuns la: #54220) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pt paianjen - global hawk - de donquijote la: 07/01/2006 00:56:46
(la: Cine conduce lumea?)
un tip se duce la psihatru. medicul ii face testul cu pozele.
ii arata un stalp
'asta-i o p@!a'
dupa aia 2 coline
'o pereche de sani'
samd....
pana cand psihatrul trage concluzia:
'dumneata esti obsedat sexual'
la care pacientul ii raspunde:
'ba dumneata esti, ca-mi arati poze de astea'

acuma la partea serioasa:
la revista 'jane's defence weekly' are acces aproape toata lumea. probabil de acolo s-au luat informatiile 'tehnice'
1. e vorba te o tehnologie militara care nu a fost inca suficient experimentata si nu e stapanita inca la nivelul ca se poate aplica imediat
2. pentru ca o noua tehnologie sa fie introdusa in aviatia civila, ia ani de zile: in primul rand sa fie adaptata cerintelor de securitate (de zbor) si nevoilor obiective
3. numai omologarea de catre FAA (federal aviation authority) ia cam un an de zile.
asa ca nu vad nimic suspect in declaratia lui bush.

The Global Hawk (Tier II+) High-Altitude, Long-Endurance Unmanned Aerial Vehicle (HAE UAV) program is an Advanced Concept Technology Demonstration (ACTD) designed to satisfy the Defense Airborne Reconnaissance Office's (DARO) goal of providing extended reconnaissance capability to the Joint Force commander.

On 16 February 2000 Northrop Grumman Corp. of San Diego CA was awarded a $71,999,635 modification to a cost-plus-award-fee contract, MDA972-95-3-0013, to provide for two prototype Global Hawk unmanned aerial vehicles, associated system modification, and engineering support. Expected contract completion date is March 31, 2002.


citate din
http://www.fas.org/irp/program/collect/global_hawk.htm .
sublinierile in 'bold' imi apartin.

advanced tehnology demonstrator inseamna ca nu e operational cel putin cativa ani. faptul ca a zburat in aprilie nu face tehnologia aplicabila imediat.
daca te uiti si in:
http://www.airforce-technology.com/projects/global/ .
ai sa vezi ca a fost autorizat sa zboare in spatiul aerian al USA abia in 2003 (zborurile de incercare se desfasoara in zone in care nu trec avioane civile). de aici pana la introducerea tehnologiei pe avioane civile e drum lung...
deci ceea ce a spus bush nu-i chiar asa suspect. se referea la faptul systemul ca va fi introdus in viitor. oricum ar fi fost un act iresponsabil din partea lui sa zica ca are ceea ce nu putea sa aiba.
si nu cred ca ai vrea sa zbori cu un avion care are un sistem neomologat....
*march 31, 2002 se refera la completarea programului experimental, asa cum se obisnuieste in contracte de genul asta.

la problemele fundamentale ale existentei exista si raspunsuri simple. asta a caracterizat dintotdeauna mintile luminate. vezi alexandru cel mare si nodul gordian. daca ala se apuca de cautat probleme acolo unde nu-s, nu mai auzea nimeni de el...

Wisdom - de Pasagerul la: 19/06/2006 08:11:18
(la: Trancaneala Aristocrata "9")
The 39 steps to wisdom:
1. Never, under any circumstances, take a sleeping pill and a laxative on the same night.
2. Don't worry about what people think, they don't do it very often.
3. Going to church doesn't make you a Christian anymore than standing in a garage makes you a car.
4. Artificial intelligence is no match for natural stupidity.
5. If you must choose between two evils, pick the one you've never tried before.
6. My idea of housework is to sweep the room with a glance.
7. Not one shred of evidence supports the notion that life is serious.
8. It is easier to get forgiveness than permission
9. For every action, there is an equal and opposite government program.
10. If you look like your passport picture, you probably need the trip.
11. Bills travel through the mail at twice the speed of checks.
12. A conscience is what hurts when all of your other parts feel so good.
13. Eat well, stay fit, die anyway.
14. Men are from earth. Women are from earth. Deal with it.
15. No man has ever been shot while doing the dishes.
16. A balanced diet is a cookie in each hand.
17. Middle age is when broadness of the mind and narrowness of the waist change places.
18. Opportunities always look bigger going than coming.
19. Junk is something you've kept for years and throw away three weeks before you need it.
20. There is always one more imbecile than you counted on.
21. Experience is a wonderful thing. It enables you to recognize a mistake when you make it again.
22. By the time you can make ends meet, they move the ends.
23. Thou shalt not weigh more than thy refrigerator.
24. Someone who thinks logically provides a nice contrast to the real world.
25. It ain't the jeans that make your butt look fat.
26. If you had to id entify, in 1 word, the reason why the human race has not achieved, & never will achieve,
its full potential, that word would be "meetings."
27. There is a very fine line between "hobby" and "mental illness."
28. People who want to share their religious views with you almost never want you to share yours with them.
29. You should not confuse your career with your life.
30. Nobody cares if you can't dance well. Just get up and dance.
31. Never lick a steak knife.
32. The most destructive force in the universe is gossip.
33. You will never find anybody who can give you a clear and compelling reason why we observe daylight savings time.
34. You should never say anything to a woman that even remotely suggests that you think she's pregnant unless you can see an actual baby emerging from her at that moment.
35. There comes a time when you should stop expecting other people to make a big deal about your birthday That time is age eleven.
36. The one thing that unites all human beings,regardless of age, gender, religion, economic status or ethnic background, is that, deep down inside, we ALL believe that we are above average drivers.
37. A person, who is nice to you, but rude to the waiter,is not a nice person. (This is very important. Pay attention. It never fails.)
38. Your friends love you anyway.
39. Thought for the day:
Never be afraid to try something new.
Remember that a lone amateur built the Ark.
A large group of professionals built the Titanic.




--------------------------------------------------
If you don't like something, change it. If you can't change it, change your attitude. Don't complain.
(Maya Angelou )
ginduri si vise *13 - de sami_paris74 la: 06/01/2012 18:51:55
(la: Ginduri si vise)
Trecură pe un culoar, Zahra calcă apăsat cu pantofii cu tocuri ascuţite şi pielea lucioasă de culoare albă. cu aceiaşi pantofii cu care făcea dragoste cu Dorin, atunci când el o apuca de picioare, ţinând de tocurile pantofilor şi ajungea să se strecoare până la guriţa ei senzuala, atunci o săruta mai apăsat pentru că îl excitau tocurile pantofilor.
Apoi trecură spre masa cu tapetul albastru, el trase scaunul politicos şi o invită să se aşeze.În jurul mesei se aşezaseră încă şapte persoane, toate străluceau pline de diamante şi importantă.
Una dintre doamne, aşeză cu grijă 12 jetoane pe 31 şi încă 8 jetoane pe 3 . Zahra aşeză doua şi Dorin patru. Între timp ruleta se învârti cu viteza şi se opri la nr 8. Toată lumea pierdu, Dorin între timp câştiga doua jetoane cu valuare maximă.Se învârtiră jetoanele cu viteza printre degetele lui şi intrară în buzunar. Ştia pe de rost cu ochii închişi toate componentele de bază, vedea în acelaşi timp cele două culori cu numere de la 1 la 36, colorate alternativ în negru şi roşu, culori ce coincid cu tabelul de pariere. Roata se învârte din nou, în aceiaşi direcţie şi cu aceiaşi viteza, în timp ce bila mică se roteşte în sens opus şi uneori chiar începuse să simtă locul pe care a pariat.
Era cel mai tare joc pentru el, se pricepea bine şi la maşini şi la poker, însă ruleta era viaţa lui.
Ai plăcea să demareze cu bani puţini, cam de fiecare dată cu 4-5 mii de dolari, pierdea prima şi a doua mână, apoi reuşea rapid cu degetul lui de aur şi podul palmei, făcea să dispară câte 5-6 jetoane.
Nu a avut niciodată reclamaţii, nici măcar suspect nu a fost. Banii lui se înmulţeau vertiginos, doar din cinci cazinouri câştigase câteva milioane, jetoanele erau schimbate numai la sfârşitul jocurilor .
Uneori era foarte dificil să transporte toţi banii în camera de hotel, aşa că Zahra pleca de fiecare dată acasă cu masina şi depunea banii într-un loc secret cunoscut numai de ei doi.
Jocurile de ruletă au fost jucate de sute de ani şi originea lor (deşi disputată) este în Franţa, începând de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Este un joc incitant care, pe el îl excita la maxim. Era convins că toate cazinourile din întrega lume încă nu avuseseră ocazia să întâlnească şi să descopere furtul cu palma, cu un simplu lipici de bandă adezivă, metoda descoperită şi perfecţionată de el după metoda ţiganilor de la jocurile de alba neagra.
Va reuşi Dorin să câştige mereu în lumea jocurilor ?
Va reuşi să devină multimilionar aşa cu visa el zi de zi ?
Învăţarea modului de joc al ruletei nu este deloc dificilă, dar sunt mai multe modalităţi de a plasa pariuri diferite si de a palma jetoanele perfect.
Spunea el câteodată : ei fură pe faţă, iar eu fur perfect şi cred eu că sunt cel mai perfect hoţ de pe pământ.
- Ştiţi care este cel mai perfect hoţ de pe pământ ?
- Cel mai perfect hoţ de pe pământ, este hoţul care nu a fost prins niciodată.


#626753 (raspuns la: #626747) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
am gasit cu goagal - de proud la: 05/08/2012 14:45:00
(la: Trancaneala 11)
If your recipe calls for self-rising flour and you only have all-purpose, here's how you can adapt.
1. Using a dry measure, measure the desired amount of flour into a separate container.
2. For each cup of all-purpose flour, add 1 1/4 teaspoons of baking powder and 1/4 teaspoon of salt.
3. Mix to combine.
Tips:
1. You can use self-rising flour in yeast bread recipes, but you'll need to omit the salt.
2. If you use self-rising flour as a substitute for all-purpose flour in a quick bread, omit salt and baking powder.
What You Need
• all-purpose flour
• salt
• baking powder
#634533 (raspuns la: #634531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Roman Teatral (3) - de Victorian Silă la: 17/02/2013 18:03:47
(la: Ceva)
Adusese vorba despre aceasta una dintre cucoane (mai târziu am aflat că era şi ea divorţată). Cucoana mă întrebă cam aşa:
— Spune‑mi, Maxudov, crezi că ţi se va aproba romanul?
— Nu, categoric nu! exclamă literatul mai în vârstă, în nici un caz! Nici nu poate fi vorba de aprobare! Cu alte cuvinte, n‑ai nici o speranţă. Poţi să fii liniştit, bătrâne. De aprobat, să ştii că nu ţi se va aproba.
— Nu ţi se va aproba! făcu un cor din capul mesei.
— Limbajul..., începu din nou cel care se dovedise a fi fratele chitaristului. Dar literatul mai vârstnic îl întrerupse:
— La dracu' limbajul! urlă, punându‑şi salată în farfurie. Aici nu mai e vorba de limbaj. Bătrânul nostru a scris un roman prost, dar amuzant. Mă, şmechere, să ştii că tu ai spirit de observaţie! De unde naiba, nu‑mi dau seama şi să mor dacă te credeam în stare! Dar ce te faci cu conţinutul?!...
— M‑da, conţinutul...
— Aici e aici: conţinutul! continuă să urle cel în vârstă, speriind‑o pe dădacă. Ia spune‑mi: tu ştii ce se cere astăzi? Nu ştii? Aha! Vezi, aici e buba!
Îmi făcea cu ochiul şi, în acelaşi timp, mai trăgea câte o duşcă. În cele din urmă, veni să mă îmbrăţişeze şi să mă sărute, strigând:
— Să ştii că ai în tine ceva antipatic! Crede‑mă! Chiar te rog să mă crezi! Şi totuşi, eu te iubesc. Să mor dacă nu‑l iubesc! E dat dracului şmecherul ăsta! E un om cu multe dedesubturi... Cum? Ce aţi spus? Păi, n‑aţi băgat de seamă la capitolul patru? Ce‑i spune cetăţeanul acela eroinei? Ei, vedeţi că am dreptate?...
— În primul rând, pentru cuvintele astea ale dumitale..., am deschis şi eu gura, supărat de tonul său familiar.
— Mai întâi vino şi sărută‑mă, urlă literatul în vârstă. Nu vrei? Atunci te dai singur de gol că nu ne eşti tovarăş! Nu, băiete! Tu nu eşti un om sincer!
— Aşa e, nu‑i sincer deloc! îl susţinu cea de a doua divorţată.
— În primul rând..., am început din nou, cu ciudă, însă n‑am izbutit nici de data aceasta să‑mi duc vorba la capăt.
— Nici un fel de în primul rând! urlă literatul în vârstă. Ci zace în tine o mahmureală dostoievskiană! Asta‑i! Dacă nu vrei să mă iubeşti, să fii sănătos! Domnul o să te ierte, cât despre mine, eu nu mă supăr. Să ştii însă un lucru: că noi te iubim sincer, cu toţii, şi nu‑ţi vrem decât binele! Zicând acestea, arătă spre fratele chitaristului şi spre un alt ins cu chipul stacojiu, pe care nu‑l cunoşteam şi care, la venire, se scuzase pentru întârziere, spunând că vine de la Baia centrală. Şi îţi spun în faţă, continuă cel în vârstă, căci mie totdeauna mi‑a plăcut să‑i zic omului verde ce gândesc, îţi spun, Leontici, nici nu încerca măcar să te vâri pe undeva cu romanul ăsta al tău. N‑o să ai decât neplăceri şi va trebui ca noi, prietenii tăi, să suferim toţi, cu gândul la necazurile tale. Te rog să mă crezi că‑ţi spun adevărul adevărat! Sunt om cu o experienţă grea şi amară. Cunosc viaţa cum n‑o cunoaşte nimeni altul!... Ei, poftim, exclamă deodată, cu un aer jignit, invitându‑i cu un gest pe ceilalţi să‑i fie martori, vă rog să‑l priviţi: se uită la mine, gata‑gata să mă înghită. Asta drept recunoştinţă că m‑am purtat frumos cu el! Măi, Leontici! răcni cu atâta putere, încât, dincolo de perdea, dădaca sări drept în picioare de pe cufăr, măi, Leontici, înţelege‑mă! Înţelege că romanul tău n‑are asemenea calităţi artistice (aici răsună de pe canapea un dulce zvon de chitară) încât să merite să urci Golgota pentru el. Înţelege‑mă!
— În‑nţelege‑mă, înţelege‑mă! se auzi deodată tenorul plăcut al chitaristului.
— Şi îţi mai spun ceva, ţipă cel în vârstă, dacă nu vii să mă săruţi chiar acum, în momentul de faţă, să ştii că mă scol şi plec! Vă las pe toţi câţi îmi sunteţi prieteni, pentru că m‑ai jignit adânc.
LUMINA CATRE CER 3 - de Tot Areal la: 19/06/2014 08:24:49
(la: LUMINA CATRE CER)
Un proiectil suieră şi căzu undeva la şase metri de ei împrăscându-i cu pământ şi resturi de tot felul. Soldatul îşi lepădă arma acoperindu-şi faţa cu mâinile. Liniştit, Barbu îl bătu peste spate.
- Vezi, dacă rămânem pe loc suntem morţi. Pregăteşte-te de atac!
Panicat, bietul băiat tremura din tot corpu, dar disciplina îi controla încă spiritul, aşa că se mulţumi să de-a afirmativ din cap.
Barbu aşteptă un moment prielnic şi aruncă o privire peste ciotul de trunchi. Se vedea mişcare în multe locuri, deci băieţii erau încâ teferi şi se îngropau la pământ. Îşi dădu seama că inamicul are două mitraliere. Una la baza ruinelor bisericii, cealaltă în extrema stângă a transeei. După clipa de uluială, băieţii lui prinseră să riposteze cu foc, dar, din păcate mult mai sporadic decât ar fi fost necesar.
Barbu fluieră de câteva ori scurt pentru a le atrage atenţia celor ce încă erau teferi, fluturându-şi mâna prin aer şi arătând spre inamic. Apoi, îşi trase sufletul, şi fluieră tare şi cu forţă sărind primul în picioare şi, după cum îşi calculase , înaintă spre inamic trăgând din pistol.
- Înainteee...! urlă el sărind în picioare. Avu timp, o fracţiune de secundă să vadă stofa pantalonilor sfâşiată, dar nu simţea nicio durere. Ştia că o rană nu se simte imediat din pricina adrenalinei, dar tot atat de bine se fi putut să îşi sfâşie pantalonii în sârma ghimpată sau în orice alt obstacol.
Mecanic, sub impulsul, datoriei, soldaţii săreau înainte fără să mai gândească. Câmpul părea că se scufundă, că se clatină sub un înfiorător cutremur, păreau că aleargă pe spinarea unui uriaş trezit care acum se scutura cu toate puterile. Era un haos de nedescris. Zgomotul era infernal. Totul era numai bubuit de tunet, urlete, ţipete disperate şi strigăte fără speranţă. Nu îşi mai auzeau nici propria descărcare de armă. Aerul irespirabil le bloca plămânii care nu mai făceau faţă. Cu gurile larg deschise, căutau o să înghită cu nesaţ boarea salvatoare. Mulţi cădeau sfâşiaţi la gândul că intraseră într-un nor de gaze toxice de luptă, dar imediat realizau că nu era posibil. Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi fost nimeni în viaţă deja, iar de peste tot se auzeau cum armele răspund tirului infernal din faţă.
De nicăieri, caporalul Tudose apăru lângă Barbu. Se trântiră în genunchi.
- Nu mai am pe nimeni din grupă! strigă Tudose printre lacrimi nervoase. Toţi au căzut! Avem nevoie de întăriri altfel nu ajunge nimeni viu acolo!
- Eşti nebun?! Întăriri?! De unde?! Suntem numai noi şi trebuie să punem mâna pe blestemata aia de transeea cu orice preţ! Ăsta-i ordinul!
- Vom muri cu toţii! Nu putem trece. Ne macină pe toţi!
- Ba vom trece. Adună toţi oamenii pe care îi găseşti şi treci cu ei în stânga, arată el spre pâlcul acela unde fusese cei câţiva copaci rătăciţi. De acolo o vom lua în amonte de pârâu până cădem în spatele mitralierei din extrema lor dreaptă1 Ai înţeles?!
- Înţeles!
- Uite acolo o groapă... Aduni toţi băieţii ce-i mai găseşti şi ne întâlnim aici în zece minute!
Toţi cei ce se adunaseră în groapă arătau jalnic. Aproape toţi erau răniţi, mai mult sau mai uşor. În această clipă de repaos, se puseră să se panseze reciproc.La unii, uniforma era numai zdrenţe, unii îşi pierduseră casca şi anumite efecte, dar aveau arma şi masca de gaze. O uşoară acalmie puse stăpânire pe câmpul de luptă. Obuzele se răriseră iar mitralierele trăgeau răzleţ.
- Acum poate fi şansa noastră, zice Barbu încât să fie auzit de toţi. Ăştia, face el referire la inamici, cred că ne-au ras pe toţi. Vor avea surpriza vieţii lor...ultima lor surpriză. Vom porni câte unul. în şir indian către pârâu. Eu voi fi primul, voi mă veţi urma. Tu Tudose eşti ultimul. Dacă cineva dă înapoi sau nu vrea să înainteze îl împuşti pe loc. Nu avem nevoie de ezitări şi aşa suntem mult prea puţini şi avem o datorie sfântă în a ne răzbuna camarazii căzuţi. Acum pentru ei luptăm, şi pentru noi. Vom urca în amonte de pârâu şi vom cădea în spatele lor. Principala ţintă este mitraliera din transee. De aia ne vom ocupa prima. Apoi, radeţi tot. Toată lumea să-şi monteze baioneta. Nu luăm prizonieri!
#652104 (raspuns la: #652103) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
moprea19,7281(continuare) - de anita47 la: 27/12/2003 10:41:17
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.



A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.











#7296 (raspuns la: #7281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1. Ca sa dispara coruptia ar - de (anonim) la: 26/04/2004 12:53:44
(la: Sa vorbim deschis despre coruptie)
1. Ca sa dispara coruptia ar trebui sa fie vointa de sus ca aceasta sa dispara. CREDETI CA ESTE ?

2. Corb la corb nu-si scoate ochii. O justitie corupta nu poate judeca deci coruptia, cazurile de coruptie.

3. Cel care nu da se vede izolat si nu parte din sistem. Florin crezi ca Don Quiquote (cred ca am spell wrong) nu a fost pedepsit ??? Deci cit timp nu exista vointa de a schimba sistemul un om "si calul lui" nu vor face nimic. Degeaba vrei sa-l pedepsesti pe cel ce da.

4. Nivelul de coruptie a ajuns atat de avansat si atit de jos in ierarhia administrativa - nivelul de jos, vezi pina si o invatoare intr-un sat si miza o pirlita de nota - incat ameninta insasi societatea in ansamblul ei. Adica induce o schimbare in societate, perceptii. mentalitati, modelul succesului - schimbare care pe termen lung nu poate fi decit extrem de daunatoare societatii/ tarii in ansamblu.

Ideea vehiculata (vezi Niculescu Maier pe acest forum) cum ca totul (coruptia) este dirijat la nivel de stat in scopul de a permite unor romani sa se imbogateasca, in asa fel incit o tara fosta comunista sa aiba o clasa bogata -, la o analiza analitica ne arata ca ideea in cauza a fost dusa la nivel mult prea de jos dupa cum chiar din start este/ era (poate)impotriva regulilor unei economii de piata.

O societate functionand dupa reguli de piata (nu de coruptie extinsa) tot va produce o clasa bogata, o clasa medie si una saraca. Vezi istoria.

O societate corupta va produce o clasa bogata si o clasa foarte saraca. Clasa medie ? Nu stiu. DAR clasa bogata creata artificial cumva, cit de viabila va fi si ce valori va promova ?

In competitia de afaceri cu o clasa creata in alte tari de catre o economie de piata, cit de viabila si competitiva va fi aceasta clasa bogata romaneasca in a crea afaceri globale si idei care sa aiba success inafara Romaniei ?

Da, peste tot exista coruptie doar ca nivelul si proportiile variaza enorm comparativ cu Romania.

DECI VA FI ROMANIA O TARA COMPETITIVA GLOBAL, daca sistemul ei de promovare este bazat 80 % pe coruptie si 20 % pe valoare COMPARATIV cu 20 % coruptie si 80 % valoare in alte locuri din lume ? (nu am o determinare stiintifica a procentajelor, am dat numai un exemplu pentru a stimula discutia)
Veşnicie şi paleative - de Simeon Dascalul la: 11/10/2004 12:05:26
(la: ABSOLUT NEPOETIC SI NECREATIV:O zi din viata mea…)


N-am spus că suntem condamnaţi pe viaţă, cel puţin încerc să mă autosugestionez că nu-i aşa. Dar nu găsesc încă şansa, culoarul, nişa de piaţă, cum vrei s-o spui. Am un fel de speranţă ilogică cum că se va ivi o ocazie şi o s-o recunosc când o să vină. Dar, având în vedere specificul nostru, avem nevoie de mult noroc.

În aşteptare îţi sugerez câteva paleative. Nu ajută nici un fel la îmbunătăţirea situaţiei de bază şi nici nu-s valabile pe termen lung, dar tot sunt mai bune decât nimic. Ca un algocalmin când de fapt ar trebui extrasă măseaua. Sigur nu toate ţi se potrivesc, dar poate găseşti măcar una utilă.

1. Să vezi tot timpul locuri noi. Nu zic să schimbi gazda o dată pe lună, iar cu serviciul e şi mai greu, dar să mergi cât poţi de des în locuri în care n-ai mai fost. Bucureştiul, pe care-l văd imens, cred că poate oferi privelişti noi măcar juma’ de an. Sau să te foloseşti de orice ocazie să mergi undeva (mă gândesc că nu-ţi poţi permite să mergi pe unde vrei pe banii proprii). Pe principiul ăsta tocmai m-am învârtit de o delegaţie în Sălaj. La şedinţă am susţinut ideea şefului care vede peste tot pieţe incipiente şi m-am oferit să plec în prospectare, deşi inginerii mai vechi susţineau că nu găseşti nimic acolo să merite drumul. Cel mai probabil ei aveau dreptate şi oricum avem destul de lucru pentru salariile de subzistenţă ce le luăm. Dar am susţinut cu ardoare că am auzit în facultate de piaţa înmgurindă şi plină de perspective din nord şi am strecurat nişte aluzii fine cum că alealalte firme de profil şi-or trimis deja inginerii pe teren. Delegaţia s-a decis, ai mei colegi m-au înjurat cu sârg în surdină şi am prins unele comentarii: ˝uite şi la ăsta cum se bagă-n seamă˝. Deşi obişnuiţi cu perversitatea naturii umane digerau cu greu metamorfoza mea dintr-un răzvrătit ca Lucifer într-o periuţă. Însă idei ciudate cum că eu aş vrea să fac turism în timpul serviciului şi pe banii firmei nu le-au trecut prin cap. În minţile lor inocente turismul se rezumă la munte şi la mare, eventual staţiuni pentru pietre la rinichi, nu pot să conceapă să mergi într-un loc ˝în care nu ai treabă˝. Pentru mine e de preferat să conduc şase ore, să pierd timpul într-un oraş muncitoresc pe o vreme câinoasă, să împart camera de motel cu multe fiinţe vii şi mărunte, să-mi duc şniţele de-acasă ca să nu risc o toxinfecţie, în fine toate astea sunt de preferat în locul a trei zile de birou cu vechii mei colegi. Încearcă şi tu să mai schimbi decorul. Chiar dacă dai tot de tâmpiţi vor fi nişte tâmpiţi proaspeţi.

2. Fă un efort să-ţi cultivi simţul umorului când îţi vezi rudele. Şi eu am neamuri care se lipsesc fără nici o durere de răsfăţuri sibaritice cum ar fi canalizarea, în schimb când ne vedem le place grozav să întrebe: ˝voi ce faceţi în uichend?˝ Gândeşte-te ce privilegiu ai să te distrezi de asemenea tipuri umane interesante cu toate pupăturile aferente şi îndoparea la reuniuni.

3. Nu te mai învinui pentru defectele şi inapetenţele ce ţi le vezi. Recunosc şi eu că sunt o persoană dezagreabilă şi îmi găsesc singur suficiente defecte (incorect cu cei apropiaţi, delăsător, de o laşitate sănătoasă faţă de superiori). Dar hibele le avem fiindcă nu suntem în mediul nostru prielnic. Toate resursele psihice ni-s concentrate ca să ne menţinem pe linia de plutire, nu mai putem face eforturi să ne auto-corectăm. Dacă am fi în iaz ar fi altfel.

4. Găseşte-ţi domenii de interes fără implicare materială şi schimbă-le când te plictiseşti. În grupul meu sunt văzut ca un individ tare neserios, azi mă interesez de ceva şi peste două luni de altceva. La dracu’ cred că facultatea îţi impune suficientă specializare şi aprofundare şi că măcar în materie de hobby-uri ar trebui să existe liberul arbitru.

Detectez un vag reproş mascat la adresa lipsei mele de acţiune. Ba nu, abia aştept să fac ceva, m-aş preta la aproape orice ca să scap din situaţia asta. Nu am scrupulele tale kantiene şi nici nu le pricep. Dacă viaţa e nedreaptă şi cu tine şi în general, de ce trezeşti tu să vrei să fii mai corectă decât alţii?
Dar nu găsesc încă ceva de făcut, o cale de acţiune. Să mă apuc să sparg apartamente, să fug cu banii firmei? Sunt prea puţini, ar aduce o prosperitate îndoielnică, pe termen scurt şi m-aş trezi repede la puşcărie. Ori am ceva bănuieli că acolo-i chiar mai rău decât în perimetrul meu serviciu-apartament. Aşa că pe moment, stau, aştept şi-mi încerc să-mi fac aşteptarea suportabilă.

Dacă tu găseşti ceva de făcut sau ai măcar o sugestie de ameliorare cât de cât a situaţiei aştept să mi-o spui.

Ai citit ˝Vară în Siam˝? Am găsit o frază ce ni se potriveşte. O citez cu aproximaţie: ˝Nu vă adaptaţi, e ceva în neregulă cu realitatea˝
Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Gabi - de Anca Tudor la: 07/11/2004 12:53:48
(la: Spune-ti of-ul si primeste zeci de sfaturi)
Comentariul meu vine cu întârziere, dar sper ca asta să nu te supere. Îţi vorbesc din perspectiva unei femei, de 28 de ani, care are de patru ani acelaşi partener şi nu s-a plictisit. Nu zic că nu mai sunt moemente când mi-e poftă de altceva, dar frustrarea nu a devenit niciodată atât de mare încât să vreau chiar să-mi înşel bărbatul. Ce voiam să-ţi spun este că, atâta timp cât există dragoste între doi oameni şi acea a complicitate care-ţi permite să te simţi în largul tău cu cel de lângă tine, sexul nu are de ce să nu meargă- Toţi avem perioade când vrem mai puţin, când omul meu face asta eu pur şi simplu îi spun "Mi-e dor de tine, vreau să ne iubim acum sau măcar să vedem de ce tu nu vrei". Şi nu se supără, ci rezolvăm problema împreună. Mai citim câte o revistă împreună, ne mai vine câte-o idee... Şi e perfect, întotdeauna, chiar dacă nu am orgasm întotdeauna... E perfect fiindcă ştiu că vrea să-mi fie bine. Şi vrea să-mi fie bine fiindcă mă iubeşte. Pune-ţi şi tu întrebările astea, vizavi de relaţia cu consoarta ta. Sunt convinsă că, dacă vă iubiţi, veţi putea să treceţi peste impas. Dar poate că ea nu e atât de curajoasă, de deschisă, ca să-ţi spună că are nevoie de eliberarea pe care numai un orgasm bun ne-o mai dă. Eu cred că de fapt tu ai simţit-o, i-ai prins nerăbdarea... Încearcă să-ţi aminteşti de ce ai vrut-o, când ai vrut-o, ce te stârnea la ea. Nu sunt atotcunoscătoare, e doar un sfat...
A se face diferenţa între r - de Simeon Dascalul la: 11/11/2004 16:19:07
(la: Cum si in ce fel definiti lasitatea?)
A se face diferenţa între risc care implică o oarecare şansă de a câştiga şi curajul gratuit pe care îl văd aducând o groază de necazuri pe capul propriu în numele unei dreptăţi abstracte.
Dacă iau de bună definiţia asta înseamnă că n-am fost niciodată curajos. Dacă mă gândesc bine nici măcar n-am cunoscut vreun om curajos.
Iar pentru antonim, laşitatea, nu-mi vine în minte o definiţie clară, dar cred că pur şi simplu ştii când eşti laş. Majoritatea oamenilor nu sunt puşi în situaţia de a înfrunta „represiuni de teroare sau gandul la o tortura fizica”. Dar există şi o laşitate mai măruntă, domestică, care se manifestă frecvent şi care e logică şi firească.
Aduc cel puţin două exemple în care am fost fără îndoială laş, dar curajul ar fi fost o alegere foarte proastă.

Primul: anul întâi, semestrul întâi. Materii digerabile sau mai puţin, dar una ne aducea complet la disperare. Proful preda foarte dezlânat, de fapt nimeni nu reuşea să înţeleagă nimic din cursuri, în plus le mai şi sărea, iar din seminarii nu-l ţinuse decât pe primul şi nici pe ăla întreg. Acum că suntem studenţi versaţi sperietura de-atunci ni se pare amuzantă, dar pe vremea aia eram boboci uşor de îngrozit. Unii s-au dus să-şi ia câte două, trei cărţi de la bibliotecă, încercând să priceapă despre ce-i vorba. Am vorbit cu nişte tipi ce-i ştiam din anii mai mari şi mi-au spus aproximativ: „aşa-i ăsta, bolund; oricum nu citeşte niciodată lucrările, se uită numai la scheme, principalul îi să nu-i greşeşti schemele, să i le scrii mari şi cu detalii”. Cum materia era grea şi cu şanse minime de a-mi folosi vreodată, m-am bazat pe sfaturile lor, zicând că în cel mai rău caz mă duc în toamnă.
Seminarul profului incriminat venea după un curs important şi înainte de un seminar ţinut de un asistent conştiincios şi dur, aşa că, mai ales de când începuse vremea urâtă, o bună parte din cele două grupe stătea în sală. Fie învăţam pentru seminarul ce urma, fie discutam chestii mai puţin ştiinţifice. Bineînţeles nimeni nu mai aştepta să-l vadă. Într-o zi de decembrie se deschide uşa şi intră individul capsat rău. Poate îi făcuse şeful de catedră morală, sau poate avea alte probleme, niciodată n-am avut curiozitatea să aflu. I se opresc ochii pe mine: stăteam comod pe prima masă şi am făcut o mutră tare buimacă. După primul şoc vârâm în mape foi de la celaltă materie, Hustlere şi ziare şi ne facem rost de câte un scaun. Se instalează şi el la catedră şi mă invită la tablă sub pretextul să rezolv o problemă. Ar fi avut şanse sensibil mai mari de succes dacă mă punea să comentez Rig-Veda în sanscrită. Am scris datele problemei cât am putut de încet, după care n-am mai avut ce face. Restul orei am ascultat un speech în care el se întreba retoric cum de-am intrat la facultate şi-mi promitea călduros că o să se implice personal să nu fac prea mulţi purici în instituţie. În fine, variaţiuni pe tema asta.
Ora a doua se găseşte să ridice mâna o colegă, tocilară patentată, care reuşise să înveţe materia de una singură şi rezolvase problema în timpul discursului şi al pauzei. Dar pe ăla nu-l interesa problema, voia să-şi verse nervii. N-o lasă să rezolve cum voia, strigă, o ia la mişto, îi ţine şi ei o cuvântare asemănătoare şi ajunge viteaza în bancă cu ochii-n lacrimi.
Dacă aş fi fost vreun chevalier sans peur et sans reproche trebuia să mă ridic şi să-l acuz că ne-a predat a m'pixu’, să zic că Laura ar fi trebuit felicitată şi să ameninţ că mă duc la decan să-l spun că nu-şi ţine seminariile. Ce-aş fi realizat? Probabil aş fi trezit în colegi o admiraţie îngrozită. Dar ăla n-ar fi păţit nimic, profii sunt solidari şi el categoric m-ar fi ţinut minte la examen. Am stat aşadar foarte cuminte, ca şi restul colegilor dealtfel, pe la seminar şi curs nu m-am mai înfiinţat, iar în ajun de examen am copiat pe fiţuici artistice toate schemele ce le-am putut găsi în cărţi. Şi am luat notă mare, spre deosebire de cei ce învăţaseră disperaţi.

Ăsta-i un exemplu în care curajul era o opţiune tâmpită, iar laşitatea s-a dovedit înţeleaptă în sens absolut nebăşcălios.

În al doilea exemplu şi-a pierdut un client patronul ce mă ţine cu juma’ de normă. Juma’ de normă în sens foarte larg, cred că ăsta consideră numărul de ore din contract un simplu accesoriu grafic şi de muncit trebuie să se muncească atâta cât binevoieşte să ne dea de lucru. Dacă am vorbi de plata orelor suplimentare sau de alte ciudăţenii ar râde tătă ziua şi de-ar fi murit mă-sa.
Aveam mult de lucru, dar găsise un client promiţător şi ne alesesem cu o cantitate ţapănă de muncă suplimentară. Vineri dimineaţa şeful de birou i-a zis cinstit că mai trebuiesc cel puţin două zile ca să gătăm proiectul. Nici n-a vrut s-audă, că doar îi promisese omului că luni dimineaţă i-l dă. N-avem decât să venim sâmbătă şi dacă nu gătăm sâmbătă şi duminică, doar n-o să-şi piardă clientul.
Mai beneficiasem de două sâmbete pline şi conflictul de muncă se rezolvase amiabil, adică el ne explicase politicos că nu se-ncurcă cu oameni ce nu au chef de lucru, dă anunţ în ziar şi-i vin treizeci care vor să muncească.
Numai că duminică aveam examen şi îmi programasem sâmbăta să învăţ, voiam să iau mai mult de cinci, cine ştie poate cândva voi avea nevoie de medie mare pentru Canada, etc. Ca să ne stimuleze ne anunţă că va veni şi el sâmbătă la lucru, să nu mai facem atâtea mutre pentru o amărâtă de sâmbătă. Numai că el îşi înălţa vilă, iar noi trăgeam pe dracu’ de coadă.
Am stat vineri până târziu noaptea şi am introdus în părţile de proiect terminate şi considerate bune cele mai neobservabile şi dăunătoare greşeli pe care le-am putut găsi.
Sâmbătă m-am înfiinţat la lucru ca un salariat serios, s-au înfiinţat şi ceilalţi, a venit şi patronul care ne-a numărat, ne-a aruncat un „Băgaţi tare, să terminăm şi să puteţi sta duminică acasă” şi a plecat.
M-am apucat să-mi citesc cursul pe care-l aveam prin bunăvoinţa unui coleg ce-l piratase. Când oboseam mai scriam câte un mail, restul lumii îşi vedea de treabă şi timpul trecea. Două greşeli s-au găsit repede şi m-am alarmat, dar n-au mai urmat şi altele. Seara, ca să-mi justific timpul petrecut la calculator, am găsit şi eu una. Îmi zice şeful nervos: „aicea-i bine, unde vezi tu greşeală?”. După un anumit timp, creierul nu mai funcţionează şi mai stricaseră şi ei pe lângă ce stricasem eu.. Mă ridic, zic: „Faceţi ce vreţi, io nu mai pot sta, îi deja opt şi mâine am examen”. Şi ne-am cărat cu toţii. Proiectul n-a fost gata nici luni, nici marţi, nici miercuri, apoi clientul s-a adresat altcuiva.
Atitudine curajoasă ar fi fost să spun că nu vin sâmbătă şi dacă nu-i convine să-mi facă lichidarea. Cu ce m-aş fi ales? Pierdeam nişte bani de care aveam nevoie, deşi puţini. Iar el lua pe altul „care voia să muncească”. Aşa am reuşit să-mi învăţ pentru examen şi el şi-a pierdut clientul.
Bine, lucrurile nu stau întotdeauna de frumos, de multe ori n-ai ce altceva să faci decât să taci şi să înjuri în gând. Dar ceea ce e înfierat de obicei ca laşitate e cel mai puţin rău modus vivendi posibil.


anib - > eu nu traiesc prin comparatie - de Simeon Dascalul la: 20/04/2005 16:42:40
(la: Este Comunismul de vina pentru caracterul Romanilor?)
> eu nu traiesc prin comparatie si furtul nu se explica cu 'si altii fura'' e chestie de civilizatie pe
> care noi care am avut doar putintica inainte de a deveni colonie rusa am pierdut-o definitiv

Dar nu pricep de ce ar fi trebuit să ne fi dovedit noi mai cu moţ ca alţii, când comunismul a dat aceleaşi roade peste tot. Să-ţi ţii mâinile acasă, când furtul e necesar şi tolerat e prostie foarte nocivă, nu civilizaţie. Oamenii se adaptează. Am fost plasaţi cu forţa într-un sistem şi am încercat să supravieţuim. Dacă am ajunge să trăim în condiţii în care munca ar fi recompensată şi furtul prea riscant, ne-am adapta şi la astea.

> ce forma aberanta si represiva vorbesti? eu nu am fost membra de partid ca nu am vrut si nu
> mi-a facut nimic, am primit catedra la 3 scoli

Aberant – mă gândeam la demolări, la lipsurile din ultimii ani ai comunismului - lipsuri pe care le admite toată lumea, deşi cei mai nostalgici susţin că ar fi fost aşa numai până se plăteau datoriile. Şi cel mai mult la sovietizarea extremă a economiei care ne-a plasat chiar înapoia celorlalte ţări ex-comuniste.

Din câte povestesc cei ce au trăit atunci nu erai deloc obligat să intri în partid, dar era o condiţie sine qua non pentru a urca pe scara ierarhică. Iar la demonstraţii lumea mergea ca să nu aibă necazuri în plus. Oricum, spre sfârşit, când după semnele din afară se vedea că sistemul stă să pice se spune că se instaurase o stare de lehamite, în care se închideau ochii la multe „evaziuni” pasive din vechea disciplină comunistă.


> bine zici ca nu stii ptr ca eu am prieteni polonezi si cehi si stiu ca au murit pe capete de la ei
> ca nu l-au omorit pe walesa si havel, acestia erau persoane importante de renume
> international,

Nu mă pronunţ pentru că nu am citit deloc despre lupta anticomunistă din ţările respective şi în concluzie nu pot să emit aprecieri despre cât au stat cei în cauză la puşcărie, cât de contondent le-a fost tratamentul aplicat, cât s-a băgat vestul, Vaticanul, etc.
Dar continui să cred că o poliţie politică ce lasă vii şi nevătămaţi nişte dizidenţi ţapeni seamănă mai mult cu nişte poliţişti occidentali încercând să-i mute din drum pe manifestanţii Greenpeace, decât cu securitatea noastră descrisă ca o organizaţie omnipotentă şi omniprezentă.

> sustinuti din afara ptr ca au dovedit ca erau oameni integri care se luptau ptr poporul lor,

Sigur o fi fost ceva susţinere externă, poate decisivă. Dar n-aş povesti nici pruncilor de grădiniţă că ăia s-or trezit să treacă la acţiune de dragul esticilor obidiţi. Aşa ai putea să spui că ne-or dat pe vremuri în custodia lui Stalin crezând că ăla o să aibă mai bine grijă de noi.

> ca ne-am dorit sau nu probleme am avut girla, macar sa ne fi impotrivit nu sa colaboram cu ei
> si sa zicem mersi ca la bucuresti era mincare

Păi dacă nu-ţi plăcea şi nu-ţi plăcea regimul ce puteai să faci? Să-i trimiţi o scrisoare de protest lui Ceaşcă sau să-ţi încerci norocul forţând graniţa? Parcă-i de preferat să faci comenzi de aprovizionare când mere vreo cunoştinţă la Bucureşti. La noi era o oarecare bişniţă de graniţă, poliţia nu se băga – oricum sistemul îşi trăia ultimele zile - şi ţin minte, când mergeam la Arad sau la Timişoara cum îmi cumpărau ai mei de la bişniţari gumă ungurească cu abţibilduri. Poate că într-adevăr erau oraşe mai bine sau mai prost aprovizionate. Dar fiecare încerca să profite de ce avea, dacă la bucureşteni era mâncare mai multă, la noi era în schimb trafic de frontieră.

> nu e dovedit nimic si ai vazut ce s-a intimplat cind am iesit in strada, si nu toti

Mă gândesc că era nevoie de câteva victime de bună credinţă ca să se simuleze o mişcare internă spontană.

> nu-i adevarat. daca nimeni nu da se dezobisnuiesc
> ma faci sa rid si sa-mi aduci aminte ca in tara in care sunt nu merge sistemul de educatie si
> fiecare da vina pe faptul ca nu au ba computere ultimul racnet ba aia ba ailalta
> de standarduri morale si disciplina nu pomeneste nimeni asa si tu cu cresterea veniturilor

Teoretic sună foarte frumos să nu mai dea nimeni şi nu va mai fi şpagă. Dar hai să luăm nişte aplicaţii practice. Să zicem că tu (dacă vârsta nu o mai permite pune-o pe fiica ta în ecuaţie) urmează să naşti într-un spital din România. Ai avea curajul să te duci fără nici un ban pentru infirmiere, asistente, doctori? Ai merge la noroc cu viaţa ta şi a copilului ca să respecţi principiul anti-şpagă? Sau un exemplu nu chiar atât de dramatic – tră să-ţi depui actele pentru facultate. Preferi să ai timp să toceşti pentru admitere sau te distrează să stai pe la coadă? Coadă de douăzeci, spre sfârşitul perioadei de înscriere ajungând la cincizeci de oameni, repetată că n-ai reuşit să înţelegi cum vor actele doamnele extrem de politicoase de la secretariat? Plus drumurile sau cazarea când stai în alt oraş. Sau mai bine vii cu cafea / ciocolată şi discuţi afară cu cunoştinţa, ţi se explică pe un ton relativ urban dacă-i nevoie de matricolă sau numai de media de la bac, dacă actul cutare trebe în copie legalizată sau numai un xerox, ce format de poze, ce declaraţii pe propria răspundere tră să dai, etc.. Predai actele complete tot afară şi în aceeaşi locaţie primeşti în ziua următoare tot ce-ţi trebuie ca să te prezinţi la examene. Foarte civilizat.

Partea cealaltă, „primitorii” pot argumenta că sunt plătiţi prea prost ca să refuze ce mai pică pe alături. Câtă vreme nu vor fi venituri decente nu poţi opri oamenii să şi le completeze cum pot. Iarăşi dacă nu vor fi pedepse consistente şi des aplicate n-or să se dezobişnuiască să ia.


> inteleg ca 3 tari care formeaza romania nu au multe in comun afara de limba

Întâi că diferenţele nu-s cine ştie ce şi în al doilea rând ce propui? Să dăm restul Moldovei la ruşi, mă rog, ucraineni, Transilvania la unguri, restul Banatului la sârbi, Oltenia, restul vechiului regat şi Dobrogea vecinei din sud ca să fie ca pe vremea ţaratului protobulgar?

> ba era, ca daca generatia asta nu face nimic de la cine sa asteptam?

Tră să mărturisesc că atunci când am dat la facultă m-am gândit exclusiv la viitorul meu, nu la propăşirea neamului. Dacă pe când termin or să fie salarii ca acum, va trebui să plec în afară. Nu cu plăcere, nu imediat, dar va trebui să plec. Sau cum zice un prof de-al nostru „noi producem pentru Canada”.

> poate a fost virsta de aur in bucuresti. intreaba-i pe cei carora l-i s-au luat paminturile, casele
> si cei din puscarii ce virsta de aur a fost, dar ai grije sa nu-ti dai numele

Din cei bine situaţi înainte mulţi au fugit din ţară sau au fost exterminaţi la canal şi prin puşcării. Generaţia de azi provine în mare măsură din cei pe care comunismul i-a „adus de la sapă” şi nu au de reproşat sistemului un prejudiciu familial concret, ci doar ce ar putut fi azi dacă ţara s-ar fi dezvoltat altfel. Dar ăsta-i un raţionament prea întortocheat pe care puţini îl realizează.
Pentru cei mai mulţi perioada „şi bani, şi produse” aproximativ din anii ’70 a fost cea mai bună pe care-au trăit-o. Probabil e o imagine subiectivă, care câştigă mult din tendinţa de idealizare a trecutului. Oricum pentru prea puţini a adus revoluţia foloase vizibile.

> cum sa schimbi ceva si sa progresezi daca nu muncesti, furi si zici bravo la toate nulitatile?

O să muncim când va merita să munceşti, n-o să mai furăm când va fi mai rentabil şi mai puţin riscant să fii om cinstit.
#44520 (raspuns la: #44308) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cine se teme de suferinţă ... va suferi de teamă. - de spinroz la: 24/04/2005 13:37:10
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Cine manifestă teamă este nevrotic ... dacă teama se amplifică devine psihotic. Dar un psihotic nu mai manifestă teamă de real, ci de ireal,de fantastic, de ceea ce inconştientul exprimă în anxietatea sa. Aşadar un om normal trebuie să manifeste teamă de suferinţă ... într-un anume sens toţi ,,normalii'' suntem mai mult sau mai puţin nevrotici; nu ne putem controla pe deplin mintea! Dacă ne-am controla pe deplin mintea am fi zei, nu oameni. Din punctul meu de vedere cugetarea,,,cine se teme de suferinţă ... va suferi de teamă'', care se vrea a fi deosebit de inteligentă de vreme ce e repetată cu obstinaţie, este o absurditate! Cine se teme de suferinţă ... toţi normalii ne temem, cine nu se teme de suferinţă ... este psihotic.
#45229 (raspuns la: #32960) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de gaga la: 26/09/2005 21:48:20
(la: despre saracie)
"Decât să-i dai omului un peşte să-l mănânce azi, mai bine învaţă-l să pescuiască." - spune o vorbă foarte înţeleaptă din bătrâni.

După ce am citit din Tagore, după ce am citit din Eliade şi Ţuţea am înţeles ce înseamnă sărăcia, şi am ajuns la concluzia că foarte puţini sunt aşa bogaţi ca mine. Am tot ce-i mai frumos pe lume: o familie unită cu doi copii sănătoşi, frumoşi (orice cioară îşi vede puiul privighetoare!).
Până atunci o raportam la idei materialiste, "ştiinţifice" predate la şcoală de profesori înţepaţi şi anoşti.

Când văd un cerşetor, prefer să intru să-i cumpăr ceva de mâncare decât să-i dau bani.
Banii se duc pe băutură (urât obicei la unii) în general.

Nu mă simt vinovată cu nimic faţă de cei săraci. M-aş simţi, dacă ceea ce avem ar fi obţinut prin furt, mită sau....nu ştiu. Atâta timp cât ceea ce avem este obţinut cu mari sacrificii prin muncă, nu sunt vinovată cu nimic!
#74862 (raspuns la: #74497) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
spirit - de cattallin2002 la: 01/11/2005 15:38:39
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
Tu ai unele pareri adevarate si bune despre ortodoxie si adevar. Dar, din pacate sint incluse intr-o confuzie generale, specifica zilelor noastre, cind sint o multitudine de alegeri si credinte.
In primul rind referitor la intoleranta, am mai scris ca mi se pare ca te referi la intoleranta la idei gresite. Aici pot sa spun ca sint intolerant. Iisus insusi, desi iubea toti oamenii, ii certa pe iudei pt ratacirile lor, nu era miere si lapte. Nu sint intolerant fata de oameni. De altfel am sesizat ca de fapt cei ce afirma asta (crestinii sint intoleranti), de fapt ei sint toleranti fata de idei gresite, neadevar si intotleranti fata de oameni.
Te rog sa-mi dai un singur exemplu in istorie de intoleranta ortodoxa (nu crestina). Eu nu cunosc.
Referitor la adevar, am zis ca ortodoxia are adevarul intreg, n-am zis ca sigur nu se mintuiesc si alti crestini, eu nu stiu asta si nici nu cred.
Decit ateu sau alte rataciri mai bine catolic.
Referitor la biserica, nu numai ca a zis Iisus ca va dainui pe vecie, ci, mai mult, ca nu o vor darima niciodata puterile Iadului. asadar nici acum, nici acum 100 de ani, nici peste 100 de ani. Tu presupui gresit ca biserica nu mai e acum, sau nu afost acum 200 de ani. A infrint-o?
Acum e la moda cu Dumnezeul personal. Prin ce difera de idoli ca noi ne inchipuim cum vrem noi pe Dumnezeu, adica mai si interpretam legile lasate, dupa cum ne suna noua bine la ureche. Biblia poti s-o interpretezi cum vrei, daca nu nu lumineaza Dumnezeu nu vedem nimic.
Legat de diavol. Aici cred ca amindoi credem in existenta diavolului. Tu cum crezi ca actioneaza? Scrie in Biblie ca poate aparea ca si inger de lumina? Sint nenumarate cazuri in pateric cind apare ca un inger, ca si Iisus,etc. Diavolul lupta neincetat, adapteaza pt fiecare metode specifice. De exemplu noua nu ne poate spune sa omorim pe cineva ca nu facem. Ne ia mai intii cu binisorul. Diavolul, fiind o fiinta spirituala are mai multe capacitati ca noi. Poate face minuni (ce ias din normal).
Aici e o poveste mai lunga. Vezi in Faptele apostolilor cum Sf Pavel a certat duhul care era intr-o ghicitoare desi zicea ca ei sint trimisi de Iisus, adevarul. Pai diavolul nu face numai rau si zice numai minciuni!. Daca tu crezi asa, atunci tot timpul te lasi inselat.
Moaste de sfinti am vazut, am simtit cum miroase si am simtit efectul lor. Moaste de guru nu exista, nici de yogini.
Da, cunosc ca yoginii stiu mai multe decit crestinii. Pe marii yogini, fara sa stie, ii inspira diavolul. Vezi la profeti ca erau nenumarati profeti mincinosi care ziceau si ei ceva inspirat. Tu cum citesti Biblia?
Legat de curvie, vad ca inventezi legi si le schimbi.
Despre Kali o ipostaza a lui Dumnezeu e oripilant! Ca si ceilalti zei. Pai nu e acelasi lucru cu idolii din Biblie?, tu crezi ce scrie in Biblie pe sarite?
Asculta aici si intelege: in Veciul Testament (care tine si de iudei, ce nu cred in Sfinta Treime), in Geneza (facerea) , capitolul 18 Dumnezeu vine la Aavram si erau 3 persoane. Intelege, omule, ca grea e ratacirea ta si te inchini la diavol crezind ca e Dumnezeu.
Tu de fapt ai o religie proprie, nu e nici crestina, nici total hindusa. Asta nu ti-o spun ca repros sau condamnare ci cu mare parere de rau, pt ca greu iti va fi sa te lepezi de ratacire. Dar nu imposibil.
Daca ai citit vietile sfintilor vezi ce inseamna un sfint si cum se luptau in primul rind cu zeii greci, romani. Nu ziceau ca e o alta ipostaza a lui Dumnezeu.
Iertate iti sint pacatele tale caci mult ai iubit se refera la iubirea de Dumnezeu, nu de amanti !!!!!!!!
Cu cit ne indepartam mai mult de Dumnezeu cu atit nu mai deosebim adevarul de neadevar si binele de rau. Si zicem ca binele e rau si neadevarul e adevar.
Cu bine, astept sa-mi raspunzi.
#83586 (raspuns la: #81919) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Corupţía - de Joho la: 19/11/2005 21:43:22
(la: " INCORUPTIBILII ")
La apariţia primelor legi ce tratau cu "paşi modeşti" proprietatea privată, cu maximele şi minimele sale, în funcţie de părerea liderilor politici tocmai la putere, am început să mă adâncesc mai mult în această temă, proprietatea privată, cu toate aspectele pe care un proprietar le are în viaţa cotidiană.

"Anii lumină", au cam şters valoarea acestui termen, din limbajul, din conştiinţa celor mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări, ce au avut "onoarea" de a trăi câteva decenii în lumina, întunecatului regim comunist.

Cuvântul de proprietate, era ceva negativ, urât non conformist, împotriva timpului, totul era al statului, tu erai numai sclavul acelui stat, pe care trebuia să-l slujeşti, vrei nu vrei. Asta a fost norocul românului, pus în situaţia de nu mai trebui să gândească, gândea partidul pentru el, el avea obligaţia de a lucra pentru partid, sclavul partidului.

Dogma, bine împachetată de activiştii regimului, nu-ţi dadea loc la comentarii, ce-i puţini care s-au încumetat, au tras consecinţele. Dar despre asta atât, toţi ştim ce a fost..., sau poate numai credem că ştim ?

Este de notorietate că foarte mulţi, dintre cei convinşi, deplâng şi azi, anii frumoşi când, partidul gândea pentru tine şi mai şi împărţea porţia de carne şi de pâine, că doar toţi eram infantili, sau sclavi?

Şi pentru că excepţia întăreşte regula, am văzut că o serie de cetăţeni nu se împăcau cu gândul de a fi sclavii regimului, a partidului, a conducătorului iubit. Această masă de cetăţeni, după cum am văzut deloc neglijabilă, în mare s-a împărţit în cei ce au plecat, au părăsit ţara, ajungând prin lumea mare şi cei ce au rămas, ori s-au supus aparent dar, n-au încetat să cugete, să gândească, să uneltească, în felul acesta folosindu-se un trend ce se arăta la orizont, anume că regimurilor totalitatare, în Europa le-a cam expirat timpul, s-a reuşit şi în România, să se ajungă la o aşa numită revoluţie, mai mult sau mai puţin reuşită.

Nereuşita, se datoreaza poate faptului că pe plan internaţional, iară a rămas singură ţara. Toţi erau ocupaţi cu propriile revoluţii. În felul acesta, fostei nomenclaturi, i-a fost mult mai uşor să "fure" revoluţia pe care ei au mocnit-o, dar era cât pe ce să le scape din mână.

Cu mică sacrificare, a câtorva mii de vieţi tinere, o nimica toată, dacă luăm în considerare miza ce era în joc, PUTEREA, posibilitatea de a ţine în mână hăţurile ţării. Pentru asta aveam şi avem instituţii ale statului, specializate, care asigură siguranţa unei ţări, a unui guvern, sau a unui grup ce încearcă să o conducă.

Pentru reuşită, nimic nu e scump, cel mai ieftin este viaţa cetăţenilor, care dacă sunt pierdute, în interesul unei idei, la care nu pot unii să renunţe, că li s-ar goli altfel mintea, ei nu au învăţat altceva, de la Moscova, până la băncile de laŞtefan Gheorghiu, iar "cozile de topor" erau la îndemână, că securişti erau peste tot şi parcă erau la un moment dat fără de muncă, aşa că s-a inventat rapid teoria "teroriştilor", o idee bombastică, originară, apărută numai în România, (pentru ce-i ce nu ştiu, în nici o ţară europeană, care a răsturnat guvernele totalitariste în aceşti ani 90, nu au existat "terorişti").

Ideea e originală, este o idee românească, a politicului românesc, ce-i ce au tras sforile în revoluţia din 89, fără "terorişti", ar fi ajuns probabil în faţa unui pluton de execuţie, similar cu cel organizat în cinstea lui Ceauşescu.

Rezultatul a fost uciderea a zeci de vieţi omeneşti, care cică se luptau cu teroriştii, culmea este numai că nu s-a găsit nici un terorist...!? Între timp ştim cine sunt ei, unde a ajuns ţara asta, în ultimii "15 ani post lumină", de ce a involuat şi s-a creat o societate în mijlocul Europei, o societate care n-are nimic comun cu o lume normală, unde în mod paradoxal, tot ce este normal în Europa, ei bine, în România este anormal şi invers.

De aceea au ajuns expresii cum , corupţia , miciuna, hoţia, ş.a.m.d. cuvite şi expresii, care se asociază cu ţara asta. Este trist, dar şi foarte adevărat.

Faptul că se întâlneşte corupţie, hoţie ... şi în alte ţări, chiar membre UE, nu desculpă gradul masiv în care este infectată ţara românească.

Revin la o idee pe care am început-o, mai sus, prin anul 1998 am întâlnit un vechi prieten al familiei, care m-a impresionat prin profunzimea analitică pe carea făcut-o, apropo de justiţia din România. Eram nedumerit cu blocajele la nivele instanţelor româneşti a unor cazrui de revendicări imobiliare, unde magistraţii dădeau nişte sentinţe de te durea capulşi nu mai înţelegeai lumea. Într-o asemenea situaţie, l-am întrebat pe bătrânul prieten, ce ar trebui să fac, să mituiesc un judecător ? sau pe cine ?, răspunsul genial al bătrânului nu-l pot uita. Foarte clar şi fără echivoc mi-a spus, că sunt pe din afară şi că trebuie să reţin că în acestă ţară nu se mituieşte un judecător, - aici judecătorul trebuie "corupt" ! ca să obţii dreptatea ta.

Aşa cum spune şi gluma despre culmea justiţiei ? - este să crezi că ţi se face dreptate.

Raţionamentul bătrânului domn era foarte simplu. Dacă justiţiarul are un salar de mizerie şi vede că prin sentinţa pe care ar trebui s-o dea, te face pe tine un "om bogat" (auzi, el te face bogat !?) poate cu o casă două, sau mai mult, nu-l lasă inima s-o facă, că aşa-i românul. La acea vreme pentru o casă în valoare de 100.000 DM, a trebuit să-l corupă pe justiţiar, cu un garaj ultracentral în valoare de peste 10.000 DM. Dar asta e istorie şi dacă nu ştiţi a devenit ceva normal.

Da corupţia, a devenit o stare normală, unde românul nici numai poate concepe viaţa cotidiană, fără corupţie, fără să dea mită, de la funcţionarii publici care au o cât de mică putere de decizie, la portarul de spital care e platit în post ca să aibă şi el un salar, care fiind de mizetrie şi-o mai completează dându-se important, la poartă, până la medicul care nu se uită la tine dacă nu-i bagi plicul în buzunar, ceva să fie, la chirulgul care te lasă pe masă dacă ajuns în comă sub cuţitul lui, nu ai avut diligenţa, (nesimţitule ), să-i dai "Cezerului ce-i a Cezarului".

Cu toate că la tema proprietate, după anii 90, instanţele au început să soluţioneze, încet, dar totu-şi au început să se câştige procesele de revendicare, situaţie care a enervat anumite fosile vii, a vechiului regim, care l-a un moment dat a avut o ieşiere clasică şi după un "rânjet larg", a declarat că "proprietatea este un moft", instruind instanţele s-o lase mai moale cu restituirile. "Cozile de topor" au reacţionat promt, şi prin recursul în anulare, (delicateţe juridică, made in Romania), procurorul general a anulat o serie de sentinţe definitive şi irevocabile.

Nota de plată soseşte acum în cascade, returul vine de la Strassburg, care a condamnat România la plata unor daune de milioane de euro şi asta e numai începutul.

Tot o vorbă din bătrâni, spune că "o rândunică nu aduce primăvara", mă întreb cât de convinşi sunt guvernanţii de azi, când afirmă cu atâta convingere că vor eradica corupţia din ţară. Mă întreb, la o corupţie generalizată, instituţionalizată, nu ştiu dacă nu ar fi mai uşor de schimbat ţara !?

Şi ca să rămân la vorbe bătrâneşti, se zice că la 18 ani e normal să fii comunist, (să gândeşti roşu), dar dacă la 40 tot comunist eşti înseamnă că-i bai, că baţi pasul pe loc, că involuezi. Generalizând şi după anii pe care i-a petrecut România în comunism, apare evidentă involuţia ţării, ce să mai zic de cei ce azi la vârsta de 70 de ani nu se pot debarasa de această gândire, mă gândesc la nivelul lor de evoluţie, păcat numai că a tras cu el o naţie întreagă şi s-au mai pierdut încă 15 ani preţioşi, vedeţi să nu revină ?! că nu se lasă, altceva nu ştie....aşa-i şcoala de la Moscova.

Dar atunci, corupţia nu mai are nici o importanţă....



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...