comentarii

3 Pe toţi să-i asculţi dar pe puţini să-i crezi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
draga doctors - de rac la: 07/01/2006 10:42:09
(la: Prietenie sau dragoste?)
Utilizatori noi vor fi mereu. Doar dacă nu cumva cineva ar opri înscrierea, atunci s-ar învechi cu toţii - la un moment dat.
Ei bine, utilizatorii noi vor propune şi ei teme... cum am propus şi eu la vremea când eram nou (poate că încă mai sunt) pe această pagină.

E clar că şansele ca tema propusă de cineva nou să mai fi fost dezbătută sunt destul de mari, având în vedere că acest site are o vechime de câţiva ani, iar teme noi apar la câteva zile. De exemplu eu, când am publicat "De ce ai decis să emigrezi?" n-am ştiut că mai apăruse subiectul, iar cafegii, dacă n-au mai vrut să discute despre asta, pur şi simplu n-au mai făcut-o, conferinţa s-a stins prin neparticipare...
Au mai fost situaţii în care, deşi subiectul mai fusese discutat, a fost reluat sub alte forme, dat cu succes... De exemplu, când vine vorba despre sex, indiferent sub ce formă, sigur se face audienţă :)

Mă întrebam ce are de făcut un utilizator (nou sau nu) când publică o conferinţă: să cerceteze mai întâi dacă a mai fost subiectul? Nu ştiu cum este cu bucătăria site-ului, dar mă gândesc că adminul ştie dacă o temă a mai fost sau nu abordată, şi... ar putea să nu o publice... Sau, dacă el consideră că ar prezenta totuşi interes, o publică... , şi cred că este chiar cazul acestei conferinţe, dar şi al celei cu dragostea prin internet.

Revenind la tema propusă de tine, aş zice: nu cum recunosc un posibilprieten mi-ar fi mai uşor, ci cum recunosc pe unul care nu-mi poate deveni prieten vreodată aş ştii mai degrabă...
Iar cu marea dragoste... Pe aia puţini o găsesc, să-i ascultăm şi pe ei.


"e misto REALITATEA!" - Popix
ia vedeti ce am patzit - de cosmacpan la: 01/03/2006 15:50:42
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
daca tastele-am pazit
lectiile n-am facut,
si e vremea de ...........plimbare...
cine oare, cine oare?

- Cu cat esti mai putin important in organigrama firmei, cu atat ti se va simti mai mult lipsa daca nu vii la munca. (Bill Vaughan)

- The less important you are in the company's organisational chart, the more is felt your absence when you miss work.

- A gresi e omeneste, dar e impotriva politicii firmei. (Anonim)
- Making errors is human, but it's against the company's policy.

- Regula vestimentara a firmei noastre: intotdeauna acopera-ti spatele. (Anonim)
- The vestimentary rule in our office: ALWAYS cover your back.

- Stiti ce inseamna cand ati venit la biroul unde sunteti respectat ca om; unde parerea va este ascultata si apreciata; unde superiorii va trateaza ca pe niste egali? Inseamna ca ati nimerit in alt birou.(Anonim)
- You know how it is when you arrive at the office where you are respected as a human being; where your opinion is listened to and apreciated; where your superiors treat you as equals? It means you got in a different office.

- Daca nu ai o slujba care iti da bataie de cap, atunci nu ai nici o
slujba. (Malcom Forbes)
- If you don't have a job that gives you headaches, then you don't have a job at all.

- Cel care poate zambi cand lucrurile merg prost, s-a gandit deja la cineva pe care sa dea vina. (Arthur Bloch)
- The one that can smile when things go bad already thought of someone else to blame.

- Am remarcat ca persoanele care intarzie la munca sunt mult mai joviale decat persoanele care le asteapta. (E.V.Lucas)
- I noticed that persons that come to work late are more happy then the persons that are waiting for them.

- Un memoriu este intotdeauna scris nu pentru a-l informa pe cel care il citeste, ci pentru a-l proteja pe cel care l-a scris. (Dean Acheson )
- A memo is always written not to inform the one that reads it, but to protect the one that wrote it.

- Spune-i sefului tot ce crezi despre el si adevarul te va elibera.
(Anonim)
- Tell your boss everything you think about him and the truth will set you free....

- Un conducator nu trebuie niciodata sa se avante prea mult inaintea
trupelor sale pentru ca risca sa fie impuscat in fund. (Senatorul american Joseph S.Clark)
- A leader must never advance too much in front of his troups because he risks being shot in the butt.

- Daca marele Columb ar fi avut o comisie de experti, probabil ca si acum ar fi fost tot in port. (Arthur Goldberg)
- If Columbus had had an expert comission, he'd probably still be waiting in the port.


Capra neagra-n piatra calca


Exercitii de dictie de George ROCA

Capra neagra-n piatra calca,
Cum o calca-n patru crapa!
Crape capu caprii-n patru
Cum a crapat piatra-n patru!
Capra neagra calca-n clinci,
Crape capu caprii-n cinci
Cum a calcat capra-n clinci.
Capra paste langa casa
Capu caprii crape-n sase!
Capra noastra n-are lapte
Crapa-i-ar coarnele-n sapte!
Capra-n piatra a calcat
Piatra-n patru a crapat,
Povestea s-a terminat!

aici iesi soarele,
inverzind ponoarele,
hai afara, hai la joc
sa rasara busuioc,
ioc, ioc, ioc.....


Ghici, cine a plecat?

Regula jocului:

Se organizeaza cu un grup mai mare de copii sau chiar adulti.

Piticul ales sa ghiceasca cine a plecat din chat (locul de joaca), va tine ochii inchisi, mainile ridicate de pe tastatura, si skype inchis pana cand conducatorul jocului va decide ca este suficient. Conducatorul jocului (gazda, hangita etc) da comanda: Ghici, cine a plecat?
Daca nu ghiceste prea repede, piticotul poate fi ajutat sau indus in eroare prin intrebari de tipul: "e baiat, coconat? e fetitza cu fustitza? unde a stat, unde-a umblat, pe unde s-a perindat? are parul auriu, tuciuriu, visiniu, portocaliu/lung ori lat, intrudat? are ochelari?" sau: "hai sa-l strigam impreuna, sa vedem catzi se aduna..........".

Tara, Tara vrem ostasi!

La acest joc pot participa cat mai multi copii.
Se impart in doua grupuri. Fiecare grup trebuie sa se tina de maini foarte strans.
Unul din grupuri striga: "Tara, Tara vrem ostasi!"
Celalalt grup raspunde: "Pe cine?"
Primul grup care a strigat raspunde: "Pe..." si este ales unul dintre copiii din al 2-lea grup. Acesta trebuie sa alerge si sa "sparga zidul" ca sa ramana in echipa lui. Daca nu "sparge zidul" atunci va trece in echipa opusa.
Echipa care ramane numai cu un copil a pierdut.



catalin - de donquijote la: 25/06/2006 15:32:57
(la: vaccin anti-cancer, religia impotriva rezultatelor stiintei)
hai ca sa facem un experiment:
eu ma rog in fiecare dimineata sa gastige vecinul sa zicem 3 mil de $ la loto.
destul?
cate timp trebuie sa faca asta?
tu chiar crezi ca daca am s-o fac iese ceva din asta?
eu am foarte mari indoieli.
:)
Noi nu suntem urmaşii Romei - de Muresh la: 26/06/2006 19:55:56
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)


Dintotdeauna m-a interesat lingvistica. Amprenta lingvistica a unui popor, ca şi săpături arheologice, permite aflarea multor fapte istorice. Aduc aici fragmente dintr-un articol în care autorul sustine ca romanii şi daco-getii au avut origină comună.
Noi nu sîntem urmaşii Romei (O prostie monumentală.)
Doctor Napoleon Savescu
Edtura Intact
Bucuresti - 2002
Noi nu suntem urmaşii Romei
Dacia preistorica a lui N. Densuşianu, probabil cel mai documentat scriitor al istoriei dacoromnilor, …
Ce limba vorbeau dacii, azi nimenea nu ştie!... (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Lingviştii socotira, mai cu luare aminte şi în final gasira vreo 7-8 cuvinte. (Afirmaţii de "amator". V. 47522. GP, 26.6.06)
Întrebarea pe care ne-o punem astazi este: ce limba vorbeau geto- dacii (pelasgii = tracii)? Iar raspunsurile nu pot fi dect doua, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limba diferita de cea a cuceritorilor (NU ÎNŢELEG – mai apoi autorul spune cam pe dos - Louca) şi în consecinţa au fost nevoiţi sa-şi însuşeasca latina dupa
ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de catre legiunile împaratului Traian.
….în 106 d.H., ori limba populaţiei autohtone a Daciei era asemanatoare cu latina, astfel înct nu a fost necesara învaţarea altei limbi….
…au încercat sa reconstruiasca aceasta limba ’matca’, generînd doua teorii care susţin doua origini: limba indo-europeana pe de o parte şi limba ariana pe de alta parte, localizata undeva în Europa Preistorica.
Cercetatoarea americana Marija Gimbutas, profesoara la
Universitatea din Los Angeles, California, spune: ’Romnia este vatra a ceea ce am numit “vechea Europa“, o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H.,..
A devenit, de asemenea, evident ca aceasta straveche
civilizaţie europeana precede cu cteva milenii pe cea Sumeriana,
Spaţiul Carpato-Dunarean este una din puţinele zone ale Europei
care nu a fost afectata direct nici de calota glaciara, nici de cea
alpina, ramînînd în cea mai mare parte zona cu condiţii de vieţuire atît pentru om cît şi pentru animalele şi plantele ce-i asigurau traiul, deşi pe înalţimi s-au format gheţari în cteva masive muntoase: Rodna, Calimani, Bucegi, Fagaraş, Cindrel, Parîng, Retezat.
Astfel, cercetari fara reproş
de la Universitatea din Cambridge au stabilit ca singurul ’spaţiu care corespunde condiţiilor din vechea literatura Vedica este cel Carpatic şi sub titulatura “Ancient Indian“, plaseaza faza primara a culturii Vedice la noi. Dupa învaţaţii englezi (şi nu romni), cetatea Carpatica face parte din ’habitatul primitiv al arienilor.
’Pe daci îi ocupara acei viteji romani
şi i-a-nvaţat latina în cam 100 ani!
Dar ca-şi uitara limba, vocabular întreg???
Vezi domnule, eu asta nu pot s-o înţeleg!
Ca un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Ca îşi mai schimba portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar ca îşi uita limba, exemplu nu-i sub soare,
Dacît acele cazuri, cnd un popor... dispare!
Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei
(14%) şi pentru o perioada istorica foarte scurta, de exact 165 de ani - (106 d.H. - 271 d.H.).
Astfel cum se explica ’romanizarea Noastra’ de catre cuceritorii Daciei?
Cum sa ni-i închipuim pe ţaranii daci, locuind prin vai şi munţi, dealuri şi paduri, repezindu-se sa înveţe latina?...
..şi nu numai ei, cei din teritoriul ocupat de romani, dar şi dacii liberi, din teritoriul de 86% al Daciei neocupata de romani.
… impotriva celor care din interese geo-politice încearca sa bage în capul generaţiilor acestui secol ca avem o alta limba şi o alta origine dect cea evidenta şi reala.
… cum va explicaţi ca romanii au reuşit în aproximativ 100 de
ani, aflaţi fiind la 1500 kilometri departe de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare sa le reproduca în propria lor casa?...
şi asta fara ca picior de roman sa fi calcat pe mai mult de 86%
din teritoriul Daciei!
Ardealul a stat sub Unguri aproape ani o mie şi asupriţi Romnii, aşa precum se ştie, nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitara totul?
’Cnd sub Traian Romanii i-au biruit pe Daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit talmaci!
Afirma Densuşianu şi asta totul schimba:
Deci Dacii şi Romanii vorbeau aceeaşi limba!
La Nord şi Sud de Istru (de Herodot e scris)
Traia un popor harnic, pe plaiuri Carpatine
Ce cultiva pamntul, vîna, creştea albine
Ei Daci sau Geţi sau Sciţi sau Iliri se numeau.
Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stavileau barbarii, ce veneau val de val...
Dar secole înainte cînd nu erau regat,
O parte-acestor Traci spre vest au emigrat
De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele-obiceiuri şi limba o pastrara,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişara
Aşa se-explica faptul de ce zisa Latina
Au înţeles-o Dacii şi nu le-era straina!
Deci nu cu Roma începe al nostr’ bogat trecut,
Ci mult mai înainte cautaţi un început!
În conformitate cu afirmaţiile lui Nicolae Densuşianu despre
migraţia spre vest a pelasgilor în Dacia Preistorica şi ale lui N. Iorga în Istoria Romnilor, în mod special în capitolul intitulat
’Stramoşii înainte de romani’
a existat o ’Romnie Apuseana din care s-au desfacut naţiile franceza, italiana, spaniola, portugheza şi o ’Romnie Rasariteana’ unde urmele-i traiesc înca...
Un aspect controversat cu privire la limba, care mi se pare ca a
fost ignorat, ar fi: daca ’romanitatea Occientala a evoluat
dezvoltndu-se în mai multe limbi romanice (italiana, latina, spaniola,
provensala, portugheza, franceza), de ce în cadrul ’Romnitaţii
Orientale nu s-a ajuns la formarea unei limbi noi, ci s-a ramas numai la stadiul de dialecte: istro-romn (pe teritoriul ocupat de iugoslavi), megleno-romn (pe teritoriul ocupat de bulgari), aromn (pe teritoriul ocupat de greci), daco-romn (Romnia de astazi, plus teritoriul ocupat de ruşi, ucraineni şi iugoslavi - Banatul Srbesc)?
Unitatea lingvistica a acestor dialecte nu poate avea dect o
explicaţie: cuceritorii romani au întlnit o populaţie de aceeaşi limba.
…din nou, de la noi, se desprind doua mari grupuri, unul ce se va
raspndi spre Est, Indo-Asia, iar celalalt spre estul Europei.
Cnd poetul roman Ovidiu a
fost deportat la Tomis (Constanţa de astazi, pe ţarmul apusean al
Marii Negre) a scris şi poeme în limba localnicilor geţi, limba
Tracilor dar în alfabet latin , limba pe care a putut sa o înveţe cu uşurinţa datorita asemanarii limbii latine cu ea. Din pacate, poemul
este
pierdut pe undeva prin arhivele Despre limba latina aflam de la Cesar Pruteanu ca era dialectata - la fel ca orice limba vorbita în zilele noastre - în:
1. limba latina culta (sau clasica)
2. limba latina vulgara (pe care o vorbea poporul)
3. limba latina prisca (batrîna) cum avem şi noi limba din cronicile
noastre. Aceasta a fost limba dacilor, aceasta a fost şi prima
limba
vorbita de carpato-dunarenii invadatori ai Peninsulei Italice, ramase
în carţile sfinte numite Saliare, aceasta a fost limba sanscrita-vedica.
o mulţime de cuvinte din limba noastra sunt
aproape similare cu cele din sanscrita-vedica în timp ce ele nu exista
aproape în limba Latina? De exemplu: apa = apa (aqua în Latina), gata
= gata, guşa - ghosa, iata = yatha, maiu = mayu, mascara = mascara,
pita = pita, pricina = pracina, pleava = plava, gramada = gramata, iasca
= jaska, isma = isma, limba = lamba, mnie = manyu, muierea =
muherea (mulier-mulieris în Latina), pluta = pluta, poteca = path-ika.
Dar numaratoarea în sanscrita-vedica nu este mai apropiata de
limba noastra dect Latina culta? Iata cum numarau ei: una, duya,
treya, patra, pancia, sase, sapta, ashte, nava, dasha, shata = suta
(centum în latina). Ma întreb, prin ce minune limba noastra pastreaza
aceste forme de sanscrita-vedica? Explicaţia este una singura: spaţiul
carpato-dunarean este locul de unde Europa a început sa existe şi sa
se extind
Odata stabilita problema limbii geto-dacilor, descoperim cu
mndrie ca noi nu suntem urmaşi nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci
ei sunt urmaşii noştri.
Dupa N. Iorga analizele chimice au aratat ca parte din aurul
faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni
Spartacus, acel gladiator care s-a autoeliberat şi s-a pus în fruntea sutelor şi miilor de sclavi romani, crend o armata
care a speriat Roma, era un trac de-al nostru, din munţii Rodopi?...
H erodot arata ca: ’... dupa indieni, neamul tracilor este cel
mai numeros dintre toate popoarele.
Apariţia romanilor a condus indirect la unificarea acestor
pelasgi, traci, iliri, daci, geţi, tibali şi odrii în lupta lor împotriva
cotropitorilor. … pna în secolul al VI-lea d.H. cnd sosesc slavii,
popor barbar, crud şi nemilos, care, dupa insuccesul de la Nordul
Dunarii, se aşaza în Sudul acesteia şi în felul acesta ne vor desparţi pentru totdeauna printr-un ’coridor slav de fraţii noştri de la sudul Dunarii.
Mai existam şi astazi
prin aceste locuri: istro-romni (foarte puţini la numar) prin aria
iugoslavo-croata, megleno-romnii, sub bulgari şi aromnii (înca
în numar mare) sub greci. Dupa încercari nereuşite de asimilare
forţata, şi astazi, dupa aproape 1500 de ani de ocupaţie,
macedonenii nu şi-au schimbat nici limba, nici portul, iar limba
sau ’dialectul cum îl numesc ei însişi, nu-l pot înţelege nici
grecii, nici bulgarii ori iugoslavii, ci numai noi, romnii. De ce?...
…în urma cu
2000 de ani Alexandru I al Macedoniei era respins la Jocurile
Olimpice pe motiv ca nu era grec,
…regele Filip al Macedoniei (tataia lu’ Alexandru – Loucas) îi va aduce tnarului de 7 ani, Alexandru, pe Aristotel (care era grec dupa tata şi macedon dupa mama) ca sa-l înveţe limba civilizaţiei de atunci, elena, daca aşa cum spun azi grecii, ei, macedonenii, sunt greci? De ce a trebuit sa treaca 2000 de ani de la moartea lui Alexandru Macedon, ca acesta sa fie recunoscut ca grec şi pus în Pantheon?
…în Macedonia, existau biserici şi şcoli romneşti care mai trziu au fost arse şi distruse iar populaţia locala (aromnii - cum se numesc ei înşişi, valahi, cum grecii în numesc cu dispreţ) a fost persecutata, chinuita, chiar omorîta.
Sa fim şi noi oare, descendenţi direcţi ai poporului pelasgic, trac,
un popor blestemat?... şi astazi ucrainenii şi ruşii vor sa ne faca sa
uitam cine suntem, acolo la noi acasa, în Bucovina, Ţara Herţei,
Basarabia şi Buceag, unde romnilor li se spune ca nu sunt ’romni,
ci o naţie slava, vorbind o limba slava, moldoveneasca!... Cînd oare
ne vom dezdoi?
’De la Atlantic şi pî na la Don şi Marea Getica (Marea
Neagra) a existat o impresionanta arie culturala, o sublima
unitate de manifestare spirituala/lingvistica, de la ’Dansul bizonilor, din sanctuarul-peştera de la Altamira (Spania), sau de la Front-de Gaume (Franţa), la Felina de fildeş de la Pavlov (Cehia), la Pantera, cai şi ’Cavaler ucis, din sanctuarul-peştera de la Cuciulat (1.500-1.200 î.e.n. din România)
ori la Gaie-n atac, din sanctuarul peşterii Gaura
Chindiei (10.000-8.000 î.e.n.- România) aşa ne spune în
’Caietele Daco-Romaniei Ion Pachia Tatomirescu.
*Caietele Daco-Romniei, Anul III,nr.6,23 dec. 1997-21 martie 1998, Editura Aethicus, Timişoara, România.
Sa vedem cum arata limba macedoneana în comparaţie cu limba
dacoromna. Pentru aceasta am ales un cntec vechi aromn, compus
cu mult înainte ca Bolintineanu sa publice ’Muma lui ştefan cel
Mare:
Dialect aromn-macedonean
Cari-nîi bati, noaptea
La firida mea, moi?
Io huia, msata Marioara
Nu-nîi ti-aspirea, moi.
ooooooooooooo
Scoal aprondîi lampa
S-ti vedua fata ta,
Fata ta tea alb-arosi
Ca trandafila.
Traducere în romneşte
Cine-mi bate noaptea
La fereastra mea, mai?
Eu sunt, frumoasa Marioara
Nu te speria, mai.
ooooooooooooo
Scoal’de-aprinde lampa
Sa-ţi vad faţa ta
Faţa ta cea alba-roşie
Ca de trandafir.
Sfirsit.

Cules de muresh
Ne-au schilodit sufletele - de Muresh la: 26/06/2006 21:27:44
(la: Rolul lui Traian in formarea natiei romanesti .)
Max Solomon este un evreu român in etate de 90 de ani. Aduc aici fragmente din culegerea sa de nuvele "FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004.

FLUTURAREA CORTINEI NEGRE" - ed. Liternet 2004 -

Parte din întimplãrile relatate le-am trãit pe pielicica mea proprie..____

APROAPE DE 90
Mulţi m-au înscris în catastiful celor morţi
…Puţini sunt cei ce trag un 90 la sorţi.
Dar sunt încã pe-acest pãmînt,
Mai beau cîte-un pahar şi scriu un cînt

Era în colţul de nord al Moldovei, în ţinutul Herţa, dupã infamul pact între Hitler şi Stalin. Împreunã cu ceilalţi soldaţi evrei, eram scos din rîndurile armatei române, dezarmaţi şi ţinuţi ca prizonieri în propriul nostru regiment.
Noi toţi ştiam cã înainte cu o zi, un soldat evreu fusese împuşcat, pretextul fiind învinuirea cã ar fi intenţionat sã dezerteze.

… Pe strãzi, în zile de sãrbãtoare, tineri în cãmãşi albastre cîntau imnul ligii naţiunii creştine:
“Jidanii ne sugrumã naţiunea
Şi-avutul ţãrii noastre jefuiesc“.

........
“Ce-i mãi Colbazi, ce s-a întîmplat?“
Rãspunsul fu o palmã datã cu sete. Întrebarea mea, rostitã cu vocea în surdinã:
“De ce-a fost asta?“
Stîrni chicotiri ale bãieţilor şi fetelor prezenţi la scenã şi ale profesorului de limba românã al liceului.
“Pentru cã eşti jidan. Prostule!“

Am trãit frustrarea interzicerii de cãtre guvernul ţãrii mele de-a practica dreptul; am trãit condiţia de paria, cînd am fost exclus din a doua mea universitate, în ultimul an al facultãţii de chimie, pentru cã eram evreu.

La “Rîpa Galbenã“ din Iaşi, oraşul în care am fost student al facultãţii de drept, am fost oprit de-o micã ceatã de eroi în cãmãşile lor verzi de membri activi ai Gãrzii de Fier. M-au bãtut cu ciomegele lor şi m-au scuipat. Şi n-am fost singurul student supus acestui tratament. Sute de studenţi evrei au avut de trecut prin aceste furci caudine, ca un mesaj adresat tuturor studenţilor evrei sã nu profaneze cu prezenţa universitatea “lor“ ..

Aruncatul oamenilor din trenuri în vitezã, asasinatul colectiv din Piaţa Unirii din Iaşi, un tren închis în care mureau sufocaţi şi fãrã apã oameni îngrãmãdiţi şi trimişi spre o destinaţie nedefinitã, lagãrele şi detaşamentele de muncã, lagãrele din Transnistria şi detaşamentele de muncã obligatorie, toate acestea pe fundalul mult mai crunt al soluţiei naziste,
ura împotriva unor grupuri etnice diferite, a unora de credinţã diferitã " ura împotriva celui pe care-l poţi numi Altul.

Un gînd vag era adresat volumului de inteligenţã, capacitate intelectualã şi talent de tot felul, care a fost pierdut de România şi în toatã Europa prin lichidarea populaţiei ei de evrei.

… umilinţe, începînd cu rostirea cu accent evreiesc a numelui la strigarea catalogului, şi sfîrşind prin bãtãi încasate de la cuzişti şi legionari şi, în sfîrşit, ameninţarea directã cu revolverul, în poziţia de prizonier al armatei care l-a chemat sub drapel, tot şirul nesfîrşit de hãrţuiri, urmãrind dizolvarea ultimei fãrîme de demnitate, toate astea suferite de-a lungul a 30 de ani de viaţã în România.

…şi despre trenurile morţii şi atîrnatul corpurilor de evrei ucişi de legionari în cîrlige la abator, sub eticheta “carne cuşer“ şi mitralierele secerînd evrei în faţa gropilor deschise, toate laolaltã cereau o limpezire şi o confruntare.

Crunta dezamãgire cu “noua ideologie“, cu “planificata construcţie a socialismului şi comunismului… ura şovinistã se îmbogãţea cu ura împotriva celor cu “origine nesãnãtoasã“, totul fiind învãluit în false lozinci umanitare sancţionate de legi votate de un parlament alcãtuit din “membri de partid“ iar legile nu însemnau nimic faţã de “linia partidului“, întotdeauna exprimatã de tiranul-şef

M-au exclus din şcoli publice, din profesorat şi mi-au interzis sã practic dreptul. Eu am gãsit mii de cititori ai cãrţilor mele.

dar ce spui despre antisemitismul actual din România? Antisemitism fãrã evrei? ...îi aud vorbind despre evrei ca stãpîni ai presei internaţionale, a bãncilor, a senatului American şi a armatelor lumii. De-aş da de cãpetenia acelora care îmbrobodesc pe români cu aceste aiureli, l-aş întreba: Aşa? Bine mã, hîldãu flãmînd şi fãrã minte, dacã evreii au banii şi puterea lumii, ce
ce stai sã te pui cu ei? Vrei sã-i dãrîmi tu, cu sãrãcia, în care i-ai adus pe români, ajunşi în coada cozii? Nu mai sunt evrei în România. Te pui tu în fruntea unei coaliţii universale? Şi cum s-a îmbunãtãţit soarta românilor dupã ce au scãpat de cele trei sferturi de milion de evrei? Ai aruncat la gunoi inteligenţa şi creativitatea lor.

....nu vezi milioane de evrei care au trãit în mizerie în Europa? Nu ţi-au fost de ajuns lagãrele, seceratul cu mitraliera, arderea în cuptoare? Îţi mai trebuie cuptoare şi abatoare? Îţi pare rãu cã Hitler nu i-a omorît pînã la unul; ţi-ai închipuit vreodatã ce s-ar fi întîmplat cu românii dacã eroul tãu ar fi ieşit triumfãtor din rãzboiul pe care l-a pornit? Tu, nesãtulule de moarte, ai fi fost sclav şi dacã te ridicai din genunchi, ai fi fost cãlcat în picioare, strivit ca pãduchele. Ai fi învãţat şi tu ce înseamnã sã porţi un nume de dispreţ ca valah sau jidan; sã-ţi fie distrusã demnitatea de om?

Fragment dintr-o nuvele:
Maria pãşea cu siguranţa de sine a unei fetişcane bogate de 17 ani, care a depãşit temerile primelor experienţe carnale, ...
un grup de cãmãşi verzi. Ei le vor cere sa se identifice şi vor descoperi cã numele “Maria“ nu-i preluat de la fecioara Maria sau de la Maria Magdalena şi cã ea este o jidancã, încã una care murdãreşte atmosfera românã cu respiraţia ei puturoasã.

Un român adevãrat, Adrian Paulescu, i-a pus lui Mayer Mayers întrebarea:
“Spune tu, Mayere, cã eşti mai puţin ciufut şi apucat decît ceilalţi. Ai suferit tu, tu personal şi cei foarte aproape de tine, în România, din cauza Holocautului?“
“De bãtut, nu m-a bãtut nimenea; nu m-au schingiuit; de murit, dupã cum se vede; dar legile şi toţi cei cu vreo bucãţicã de putere ne-au umilit clipã de clipã. Ne-au schilodit sufletele.“

Îi dau dreptate lui Anima - de Simeon Dascalul la: 17/07/2006 15:13:56
(la: Cine fura azi un BAC...)

Dar numai în ce priveşte facultatea. Am citit că aproximativ 15% din absolvenţi lucrează în domeniul pentru care s-au pregătit. Noi ne zbatem pentru facultă pentru că-i singura alternativă, nu pentru că am avea credinţa naivă a părinţilor în eficienţa ei. Dar dacă nu ai asigurată de-acasă o situaţie bună, nu vrei la căpşuni, nici în noua armată de compusă din profesionişti, atunci nu-ţi rămâne altceva decât să estimezi cam care facultate ar fi mai sigură – peste procentul ăla de 15 - şi să toceşti pentru ea.

În perioada interbelică, probabil şi înainte, se practica în zona noastră îndoparea păsărilor pentru a obţine ceea ce francezii numesc foie gras. După război s-a mai renunţat: consumatorii au cam dispărut, iar munca e foarte grea. Gâştei (sau raţei) i se vâră porumb pe gât cu sila, până când estimezi că nu mai rezistă. Nefericita orătanie se zbate, ciupeşte cu ciocul, zgârie – se pare că labele palmate sunt echipate şi pentru asta. Cred că pasărea în cauză merită compătimire, dar în nici un caz nu-ţi inspiră respect sau dorinţă de a-i împărtăşi soarta.
Şi dacă peste materiile cerute la admitere ar trebui învăţat cinstit şi la cele de bac, zău că nu văd altă imagine mai reprezentativă pentru amărâţii de elevi.

Nu neg utilitatea culturii generale, ci prioritatea ei. Deinde philosophare. E categoric mult mai puţin dureros să te trezeşti cu o situaţie materială bună plus carenţe culturale, decât la limita subzistenţei, dar cu o cultură solidă.

Te poţi simţi împlinit interior când n-ai cu ce-ţi plăti cheltuielile de bloc? Probabil există şi oameni de felul ăsta, dar constituie o minoritate neglijabilă.

Şi apoi cultura nu implică exclusiv liceul. Poţi recupera oricând şi în orice cantitate ai chef. Poţi să citeşti manualele ignorate, după aia n-ai decât să iei la rând toate cărţile din programa de la filo. Şi, dacă ţii neapărat la o recunoaştere oficială, te poţi duce la o a doua facultate.

Bacul cu valoare morală, care să facă diferenţa între „meseriaşi” şi „intelectuali” ar fi teoretic o idee bună, dar totuşi n-o prea văd în practică. Cei culţi de bună voie sunt prea puţini ca să conteze.


Transmiterea pe sume mici sau chiar gratis a subiectelor o fi un semn de descompunere, dar e şi de democratizare. Toţi elevii ar fi avut ocazia să se scutească de stres şi de o toceală excesivă, nu numai câţiva privilegiaţi. Copii ai celor de la inspectorat, copii de politicieni şi de afacerişti importanţi. Anul ăsta s-a adăugat şi o prezenţă mai exotică - logodnica-manechin care a asimilat la perfecţie materiile între două prezentări de modă şi un shopping. Cu o sumă nu foarte mare oricine ar fi putut să aibă parte de liniştea ălora, dacă nu s-ar fi băgat ziariştii de la „Gândul”. Au văzut că le-a ieşit pasienţa celor de la „Adevărul” cu testele la istorie şi au repetat figura reuşind să enerveze la culme mulţi elevi şi făcând rău inutil. Postările de pe forumul lor sunt patetice, dar justificate. Cum e să afli că mâine ai un examen la care nu ştii nimic? Peste un an elevii vor uita sau se vor distra de incident, puţin probabil că furioşii de azi îi vor ţine minte numele inoportunei denunţătoare. Dar pe moment te simţi cam naşpa.

Se strigă „Furt”şi „Fraudă”, vai ce mare infracţiune s-a comis. Elevii n-au făcut decât să ocolească una din multele absurdităţi mioritice.
Un sistem care te obligă să ştii subtilităţile din riga Crypto, dar se spală pe mâini referitor la cum o să-ţi câştigi pâinea e monstruos şi fentarea lui e foarte sănătoasă.

Se pot introduce testele PISA, cum propunea Baloo. Se poate încerca resuscitarea bacului printr-un examen complet grilă, supraveghere dură şi impunerea admiterii numai pe bază de bac la orice facultate. Dar câtă vreme sistemul produce în gol scoţând pe bandă absolvenţi inutili, lucrurile n-au cum să se schimbe prea mult.

pentru dorinteodor, despre religie - de LUCIUS 01 la: 18/08/2006 01:20:24
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ai afirmat un lucru interesant: ai dreptul, indiferent daca esti ateu, agnostic sau credincios sa sti despre problema religiei. OK. Dar care e PROBLEMA religiei ? Fireste ca ai dreptul sa sti, este democratic sa afirmi asta, dar religia este o ideologie si cei care au trecut prin comunism stiu ce inseamna sa impui ceva prin asa numitul "drept la cunoastere". Daca vrei sa cunosti ceva, nimeni nu-ti interzice sa studiezi problematica respectivei probleme. Dar asta nu e o problema de masa, cara sa ajunga sa fie impusa. Traim intr-o societate moderna in care trebuie sa ne explicam multe lucruri. Ne sprijinim pe tehnologie. Care tehnologie, vezi harta genomului uman si manipularile genetice, intra de multe ori in conflict cu educatia crestina. Nu te-ai simti jenat daca un copil, dupa frecventarea orelor de religie ti-ar replica ca multe lucruri realizate tehnologic nu pot fi altceva decat minuni, asa cum scrie in biblie ?
Ce ai hotari, daca intr-o buna zi, medicul ti-ar spune ca ai sanse sa mori de cancer curand, datorita zestrei tale genetice ? Dar copilul tau ar putea sa nu faca boala, daca aceasta ii va fi extirpata printr-o manipulare genetică. Ce ai hotarî ? Ai spune ca asa vrea Dumnezeu, fiecare dintre noi sa-si ducă crucea ? L-ai lăsa sa moară ?
Atunci ai fi, intr-adevar un adevarat slujitor al lui Dumnezeu !
Predarea, cu orice pret, a religiei in scoli, sună a disperare. Probabil din cauză că adevăratii creştini, cei practicanti, sunt din ce in ce mai puţini. Şi atunci trebuie oameni cu o personalitate in formare. COPIII !
Ai auzit, cumva de noile sperante ale poporului, spre propasirea patriei, spre comunism in zbor, SOIMII PATRIEI ? Nu-ti suna ciudat de familiar, mai ales ca li se turna, bietilor copii, ideologia pe gat, cu polonicul ?
Cum poate fi utila vechea religie pentru un om al mileniului 3, care pe deasupra, doreste sa se integreze in societate ?
LUCIUS
#139768 (raspuns la: #114111) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Idealistilor! - de tatiku la: 19/09/2006 22:00:29
(la: Nu gasesc un titlu pt aceasta conferinta.)
Sunteti niste idealişti frumoşi. Chiar si monstrul din mine doreşte impăcare cu toţi aceia cu care m-am certat. Şi nu sunt puţini...
Punctul pe I - de Sancho Panza la: 26/11/2006 11:10:25
(la: AMANTA- de ce, cine si mai ales CE este?!)
"Cine nu crede in minuni, nu e realist."

Si mai ales, au barbatii motive sa aiba amante, si daca da, care ar fi acelea?!

1) globalizarea;
2) exploziile solare;
3) disparitia de pe piata a cafelei cu inlocuitori;
4) altele.
Chiar crezi ca exista motive general valabile??Asa, ca intr-un retzetar? Pai daca ar fi, n-ar mai exista amantele! Mai devreme sau mai tarziu, le-ar identifica si sotiile ( de motive vorbesc) ...si probabil ca ar lua si ele, cu toata indolentza lor, o oares'ce atitudine.
Pt. donquijote - de Paianjenul la: 03/12/2006 13:33:29
(la: Ce stiti ca s-a intamplat pe data de 11 Septembrie 2001 ?)
"Rescue workers sifting through the tons of rubble earlier discovered a passport belonging to one of the suspected hijackers a few blocks from where the World Trade Center's twin towers once stood.

New York City Police Commissioner Bernard Kerik said investigators would probably be unable to identify the hijackers, because there were unlikely to be enough of their remains left to test."



- Baţi cîmpii, Don.

Primul paragraf citat mai sus susţine că într-adevăr a fost găsit un paşaport... şi că acest paşaport aparţinea unuia dintre teroriştii aflaţi în avionul distrus de explozie.

Al doilea paragraf e total irelevant deoarece, indiferent dacă cadavrele hijacker-ilor au putut fi identificate ulterior sau nu, aceasta nu ar fi alterat cu nimic identitatea deja stabilită a posesorului paşaportului cu pricina.

Trecînd peste întrebarea "cum a 'supravieţuit' acest paşaport unui asemenea dezastru", următoarea întrebare rămîne: unde se află în prezent acest paşaport... această frîntură de istorie americană încărcată de atîta semnificaţie... (...şi la care tu - cu atîta lipsă de pietate faci referire!...)?...

...Sau... pînă la urmă respectabilul CNN se mai pretează şi el, ocazional, la practici de "media-sanţ"?!...


"btw de cand te preocupa asa tare securitatea usa?"


- De cînd trei (din cele patru) surori ale mele locuiesc acolo împreună cu familiile lor - să zicem...


"pacat de timp sa cautam prin site-uri cu filmulete neclare sau trucate."


- N-aş zice..

...Dimpotrivă, voi continua să recomand tuturor celor autentic interesaţi în aflarea adevărului despre 9/11, să acorde toată atenţia acestor "site-uri cu filmuleţe neclare sau trucate"... să le compare cu povestea oficială... şi să constate singuri, cine minte de fapt lumea cu privire la respectivul eveniment.

Sper deasemenea ca între cei ce se vor opri să citească aceste rînduri, să fie cît mai puţini cei care se vor lăsa inhibaţi de tirada de depreciative gratuite la care recurgi de fiecare dată cînd se abordează teorii conspiraţioniste care chestionează integritatea morala a guvernului american... şi, ignorîndu-ţi tentativele de derutare, să-şi continue căutarea...

PS.

...Cele de mai sus fiind zise, recomand încă o dată, oricui, vizionarea video-ului prezentat la

http://video.google.com/videoplay?docid=-6708190071483512003&hl=en !
#161227 (raspuns la: #161137) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
secolul vitezei... - de Nirvana-girl la: 09/04/2007 20:29:43
(la: Contratimp)
Păi din păcate trăim in acele vremuri pe care nu mi-aş fi dorit să le prind acum la vârsta de 15 ani. De ce? Pentru că am ajuns să cred că nimeni nu mai are timp să vadă lucrurile frumoase din viaţă, lucruri mărunte, dar frumoase. De câte ori a fost de ajuns să văd soarele, copilaşii din parcuri jucându-se sau mai ştiu ce lucruri 'banale' ca să îmi descreţesc fruntea? Vă spun eu că de multe ori, dar când îţi dai seama că nici părinţii nu mai au timp să te asculte, când foarte puţini iau în serios timpul pentru a-l folosi în mod corect pentu ce trebuie...Poate că ar trebui să acordăm mai mult timp sufletului...Poate, nuştiu;nu prea sunt credincioasă de felul meu, dar trăiesc cu nădejdea că o să-mi vină mintea la cap într-o bună zi. După părerea mea graba a făcut oamenii dureros de nepăsători, ipocriţi, etc,etc. Stau vizavi de biserică şi mama mă obligă să merg în fiecare duminică...asta e trist, dar acum sincer vorbind e democraţie,nu? Şi nu cred că toţi domnii şi toate doamnele de acolo se gândesc la ce trebuie, ci probabil la ce au să facă după ce se va termina slujba şi probabil la cum ar putea pleca mai repede, deci şi în domeniul religios se strecoară cumva timpul...Peste tot lumea e grăbită şi graba stică treaba.
dorinteodor, - de Astoniu la: 31/10/2007 11:11:22
(la: Despre schimbarea ideilor...)
Nu mă refer la schimbările exterioare conştiinşei, cum ar fi cele ale comportamentului social sau familiar. Despre schimbările astea de comportament a făcut picky o conferinţă, "Schimbarea la faţă vs. rutină". Dacă mi-aş fi adus aminte de ea înainte de a posta textul de aici, poate l-aş fi scris altfel.
Eu voiam să aduc în atenţie schimbările survenite după aşa zisele "procese de conştiinţă". Un om care şi-a format deja o concepţie de viaţă, poate trăi cu ea tot restul vieţii ( cum ar fi cei religioşi de exemplu ). Alţii însă îşi pot schimba concepţiile astea dacă au anumite experienţe de viaţă, dacă iau contact cu anumite idei care-i apropie de adevăruri neînţelese de ei până atunci.
Şi despre schimbări voite de propria conştiinţă, nu de cele impuse de forţe exterioare ei.

Despre ziarişti, ce să spun ? Că nu toţi sunt intelectuali autentici ? Uite, de exemplu un ziarist obişnuit, colportor de idei şi informaţii prin mass-media, se va feri mai tot timpul să-şi dezvăluie convingerile intime ( şi aici am să fac trimitere la sinceritatea scriiturii lor ), pentru a nu cădea în plasa patronilor sau instituţiilor cu putere şi bani. Ei din asta trăiesc.
Dar un intelectual, să-i spunem Cărtărescu ( dacă tot s-a apucat să scrie pe la ziare ), nu cred că ar scrie ceea ce nu crede, ci mai degrabă n-ar mai publica prin ziare... Aici e diferenţa dintre un intelectual şi un ziarist ( cu referire la ziariştii români în special).
Libertatea presei noastre e sublimă, dar n-are oamenii care s-o merite. Puţini ziarişti sunt cu "coloană vertebrală".
#250459 (raspuns la: #249769) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dorinteodor, - de Astoniu la: 10/11/2007 11:44:36
(la: Despre schimbarea ideilor...)
Ideea păcătoşeniei dumnezeieşti e cam fals pusă. Hai să gândim obiectiv şi detaşat. Biblia, care e o poveste fantastică, poate fi privită ca atare şi fără să acuzi un personaj principal al poveştii de ceea ce a făcut sau n-a făcut.
Normele etice, legile morale, nu erau date la vremea izgonirii din rai. Bun, atunci tocmai de aceea, nu numai Adam era nevinovat, ci şi Dumnezeu poţi spune că era nevinovat, din moment ce în contextul poveştii nu erau la vremea aceea legi care să-l învinuiască.
Totuşi Biblia vorbeşte despre o poruncă. Aşa cum noi, ca taţi conştienţi, interzicem copiilor mici să treacă singuri strada şi-i pedepsim cumva dacă nu ascultă, aşa a făcut şi "personajul" Dumnezeu în povestea vechilor profeţi evrei. A făcut-o, după cum spune povestea, ca să-l ferească pe Adam de pericole pe care nu era în stare să le înţeleagă la momentul dat. Şi nu cred că se pune problema la un copil mic să priceapă legile morale. El trebuie să-şi asculte părinţii, chiar dacă nu înţelege de ce. Cine are copii ştie lucrurile astea.
Deci este exagerat să acuzi pe cineva de păcat, aşa cum fac "teenagerii" rebeli ce-şi acuză părinţii că i-au pedepsit când erau mici. E o atitudine de frondă nefundamentată.


Iar despre ce a lăsat scris Iisus, putem discuta mult şi bine, la infinit. Ceea ce e important, este că a vrut să dea un exemplu personal şi i s-a părut, probabil, mai important acest lucru decât să stea să scrie şi să nu facă mare lucru.

Evreii vehiculează idei esenţiale, nu cuvinte goale. Poate de aceea au atîţia descoperitori rămaşi în istoria culturii universale. Cuvintele se pot goli de sens, iar anumite cuvinte ce aparţin unei culturi, pot fi sterile pentru oamenii altei culturi.
Uite de ce, eu unul, nu vreau să mă-ncurc în limbajul arhaic al bibliei, ci vreau să înţeleg ideile ce stau la baza ei. Şi descopăr că sunt nişte idei atât de profunde, cum puţini filosofi din toate civilizaţiile omenirii au fost în stare să gândească.



#254265 (raspuns la: #253680) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nony, liebchen - de picky la: 29/12/2007 18:47:50
(la: Sorin Cerin - opera filosofica)
1. Ai impresia eronată.
2. Care "doi filosofi"? Stan şi Bran, făcând baloane din săpun epistemologic?
3. :)))))))))))) Sunt băietu' de la bucătărie... :)
4. Sunt printre puţinii care nu şi-au ascuns numele, pe cale de consecinţă nici identitatea. Deci pas anonimat!
5. Nu sunt înnebunit ci îngreţoşat.

În rest, gogoşi cu vânt.
#269085 (raspuns la: #269079) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de nony la: 29/12/2007 19:33:49
(la: Sorin Cerin)
nony, liebchen - de picky la: 29/12/2007 18:47:50
1. Ai impresia eronată.
2. Care "doi filosofi"? Stan şi Bran, făcând baloane din săpun epistemologic?
3. :)))))))))))) Sunt băietu' de la bucătărie... :)
4. Sunt printre puţinii care nu şi-au ascuns numele, pe cale de consecinţă nici identitatea. Deci pas anonimat!
5. Nu sunt înnebunit ci îngreţoşat.

În rest, gogoşi cu vânt.
Acesta este comentariul lui Picky la Sorin Cerin opera filosofica.Multumesc.
#269110 (raspuns la: #269093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mazariche - de cuminte la: 05/06/2009 16:03:23
(la: copii, ucigatorii moralei?)
Uite, astă vară am fost la o fermă de găini. Ouăle erau incubate, iar puişorii se "creşteau" unii pe ceilalţi. Erau scoşi zilnic afară, lăsaţi liberi să ţopăie şi ce m-a mirat foarte tare a fost faptul că nici măcar unul dintre ei nu ştia să scurme, să dea cu gheara-n pământ să caute viermi, rădăcini, gândaci etc. De ce? Nu-i învăţase nimeni să facă acest lucru.
Exemplul acesta e grăitor. Educaţia e extrem de importantă şi generatoare de succes sau hibe majore în viaţa adultului.
Noi toţi suntem un produs. Dacă ambalajul ne-a fost scrijelit în copilărie, e posibil ca la maturitate să avem coperta-caracterului ruptă de-a binelea.
Mulţi oameni spun "Aaaaa, eu nu vreau să semăn cu tatăl sau cu mama mea", dar, din păcate, ajung să fie copiile fidele ale acestora.
Asta nu înseamnă că un criminal va naşte musai un criminal, dar îşi va stigmatiza copilul dându-i o personalitate mototolită. Ori nu va avea încredere-n el, va fi veşnic timorat, însingurat, cu un destin prăfuit (pt că mai toată lumea îl va marginaliza în primii ani), ori îşi va crea drum în viaţă cu pumnul pt a închide gura celor care-l agresează.
Cei care se ridică şi nu fac parte din vreuna din categoriile enumerate, sunt puţini şi-s de admirat.
#447893 (raspuns la: #447874) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
25 Iun 2009 Ioan T. Morar - de andre_ la: 27/06/2009 23:43:48
(la: Imagini care fac diferenta. Si istoria)
O noapte cu Neda. Apoi o veşnicie, tot cu ea!


Niciodată filozofia islamică pe care ai studiat-o, Neda, nu va fi în stare să explice de ce a trebuit să primeşti un glonţ în gât, de ce viaţa ta a trebuit să se sfârşească aşa de brusc. De altfel, toate filozofiile lumii ar trebui să se adune ca să găsească un motiv pentru care oamenii să moară de tineri, din cauza altor oameni.

Eşti frumoasă, Neda. Ochii tăi verzi privesc în obiectivul aparatului foto şi habar nu ai că diafragma care se deschide brusc în interiorul obiectivului este felul în care îţi trage cu ochiul, pentru ultima oară, viaţa. Eşti frumoasă, Neda, şi puţini din Teheran îţi pot spune asta. Pentru că te întâlneşti cu puţini. Iar faţa ta luminoasă e socotită de prea puţini ca o frumuseţe. Mulţi văd în ea sfidarea legilor islamice, acceptarea putreziciunii care înseamnă democraţia. Dar tu, Neda, ştii că nu e aşa. Tu ştii că demnitatea femeii nu e un moft, ştii că frumuseţea se ofileşte sub toate baticurile ayatollahilor, ştii că nu putem fereca sub cârpe zâmbetul, licărul de lumină din ochi, tresărirea sănătoasă a obrajilor.
Publicitate

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă precum vechile cetăţi din Turcia.

Ţară pe care ai iubit-o, ţară din care era iubitul tău. Ai visat să fii ghidă pentru turiştii turci, să le arăţi minunăţiile ţării tale. Ar fi fost extraordinar! Da, ai fi vorbit limba turcă şi s-ar fi simţit accentul, în fond, e departe limba persană de cea turcă! Dar, din câte îi ştii, turcii ar fi fost încântaţi de accentul tău! Ar fi zâmbit şi te-ar fi rugat, veseli, să repeţi. Iar tu ai fi repetat cu toată nevinovăţia accentelor greşite! Da, era o slujbă bună, aceea de ghid, plătită binişor, aducând bani şi celorlalţi din jurul tău. Şi cum i-ai fi dus pe turişţi la chioşcul de halva, la terasa cu bragă, la magazinaşul cu monede rare! Să cumpere şi să-şi amintească multă vreme de acum de ghida lor frumoasă din Teheran!

Eşti frumoasă, Neda. Mai stai aici, lângă noi. Noaptea e încă tânără! De mâine ai în faţă veşnicia! Mai spune-ne ceva despre orele tale de vioară. Despre melodiile pe care le repetai toată ziua în gând, despre degetele tale care luau, pe negândite, poziţie pe gâtul imaginar al viorii: şi-n campus, şi-n piaţa de flori, şi-n faţa pieţei de fructe din Teheran. Şi despre pianul pe care l-ai comandat spune-ne, Neda, pianul pe care l-ai visat ani de-a rândul. De atunci când ai văzut, prin antena clandestină, canalul de muzică simfonică. Înseamnă că te iubesc mult ai tăi, şi părinţii, şi cei doi fraţi, de au adunat bani pentru un asemenea vis. Nu mai e mult şi vine pianul. Da, negustorul a spus că e pe drum, vine cu camionul din Germania. Trece prin multe vămi. Logodnicul tău, Caspian Makan, fotoreporter turc, abia aştepta să te fotografieze lângă pian, în lumina asfinţitului. Erau, pe vremuri, mulţi fotoreporteri în Teheran şi toţi vorbeau despre lumina specială a oraşului. Acum sunt tot mai puţini, deşi lumina e aceeaşi. Oraşul e acelaşi. Viaţa nu mai e, din păcate, aceeaşi.

Eşti frumoasă, Neda. Şi chiar aşa, cum eşti tu, nebătăioasă, reuşeşti să-i tulburi pe cei cu sângele adunat în telecomanda ayatollahului. Chiar şi ei ar recunoaşte evidenţa: eşti frumoasă, dar ăsta e un păcat, Neda! Frumuseţea trebuie înfundată în cârpe, ascunsă, ciopârţită, umbrită. Frumuseţea ta i-a jignit destul! Frumuseţea ta merită un glonţ!

Eşti frumoasă, Neda. Frumoasă ca o revoluţie nereuşită.



http://www.cotidianul.ro/o_noapte_cu_neda_apoi_o_vesnicie_tot_cu_ea-89500.html
Bucu... - de Lady Allia la: 12/01/2010 17:39:24
(la: admin - propunere)
Nu te cunosc ca şi persoană în lumea reală nici pe tine, nici pe om.

Nu îmi place nici să mă implic în polemici, dar, pentru că iubesc acest forum pentru că mi-a prezentat oarecum cea mai reală, mai umană şi frumoasă lume (foarte asemănătoare cu cea de zi cu zi...) - mă implic şi în discuţii contradictorii (deşi nu mă descurc de fiecare dată cu ceea ce am de spus).

Aici, în urmă cu destul de mulţi ani, am găsit o comunitate frumoasă, unde deşi ne tachinăm, deşi uneori ne mai ia luăm la înghionteli, la înjurături...ştim să depăşim, să ne susţinem, să ajungem la un consens.
Să ştii că înainte era şi mai şi :)))!

Totuşi, citind pe ici pe colo comentariile tale (cât îmi permite timpul ca şi mămică) mi-am dat seama că eşti un om care are multe de spus, care poate şi ştie să dea mai departe (când nu îi sare ţandăra :P), iar asta mi se pare un lucru bun pentru cafengii care şi rămân cu ceva din urma unor dicuţii - fie ele şi contradictorii sau pe "neplacul" lor.
Eu cred că eşti o persoană cu multe calităţi şi mi-ar părea rău să pleci şi tu de pe forum, doar pentru că nu îţi place de om sau alţii nu te plac pe tine!

Hai măi Bucu...! Treabă e asta? Eu ce să zic? Toată lumea spune că mă iubeşte, dar puţini îmi răspund la comentarii şi din ce în ce mai puţini sunt cei care mai lasă un gând. Şi ce? Ar trebui să mă simt în plus pe aic şi să-mi iau "hainele" şi să plec? Nu! Mai vreau să rămân pentru mine şi pentru că uneori simt că am şi eu ceva de spus sau ceva de luat de la unii, de la alţii!
Te rog eu...mai gândeşte-te!

În privinţa lui om!
Habar nu am de ce s-a ajuns aici şi cu atât mai puţin habar am cine e în conflict cu el şi de ce. Drept să îţi spun nici nu mă interesează. Pe mine mă interesează direct relaţia mea cu x şi y (ca şi în confa aia a lui monte...de multe ori eu mă înţeleg cu ambii, dar ei între ei nu...).
Eu de exemplu am mai spus despre om că uneori te duce la exasperare, uneori e chiar enervant, uneori îţi vine să îi împarţi la "sule" de nu îţi ajung, dar asta, deoarece de multe ori ne lăsăm şi noi duşi de val şi îi dăm apă la moară în loc să îl ignorăm pe moment.
Nu ştiu, dar eu am învăţat să le respect aproape la fiecare toanele şi crede-mă că mai toţi au (inclusiv eu) şi am ajuns la concluzia că în acest fel mă înţeleg şi cu unii şi cu alţii.

Unde mai pui că am învăţat să evit mp şi să nu mă mai pun în situaţii de mijloc între unul şi altul (deşi poate acum aşa ar părea). Cu alte cuvinte, încerc obiectivitatea. Ca şi acum.

Nu vreau să te influenţez cu nimic şi nici să îţi schimb vreo părere. Nu vreau să îi iau apărarea lui om, dar nici să crezi că te judec pe tine.

Asta nu înseamnă că pup în fund pe nimeni ci că respect doi oameni care acum şi poate şi de acum înainte vor fi în conflict şi nu îmi doresc să plece nici unul din voi!

Luaţi separat...nu sunteţi nici unul aşa de "negri" precum păreţi :)!
motan biped, - de Astoniu la: 30/09/2010 08:11:48
(la: Revoluția spirituală românească)
Aserţiunea asta a lui A. Marino că : "Avem prea mulţi filosofi-mit, profeţi, egumeni mesianici (Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Petre Ţuţea, etc.)" , mie îmi sună ca şi revolta aceea a lui Florin Călinescu împotriva spiritului mioritic. Aceeaşi revoltă am încercat-o şi eu în pragul Loviluţiei din Decembrie şi mai apoi, ani buni... O stângăcie, dacă nu o naivitate. Ciudat sau nu, o poetă ca Ana Blandiana mi-a deschis ochii la ceea ce puţini filozofi ştiu să explice. Dincolo de metafora ei sublimă, ce spune multe despre un popor - "...suntem un popor vegetal" - asemănarea ei cu spiritul mioritic e evidentă: aşa cum vegetalele nu se revoltă, nici mioarele ciobănaşului nu se răzvrătesc şi nici românul nostru etern, nu este un revoltat, un revoluţionar... Şi totuşi ştim să supravieţuim. Sufletul mioritic ancestral, pe care s-a grefat în mod firesc creştinismul iertător, a devenit atât de concentrat şi de bine sublimat în anumiţi poeţi români, încât îmi vine să cred că ori A. Marino nu a înţeles esenţa profundă a sufletului românesc, ori micimea şi resentimentarismul l-au dus în eroare. Ceea ce mulţi cred a fi doar fatalism la români, privit prin ochii unei poete ca Ana Blandiana ( poţi să-i citeşti cartea "Calitatea de martor" şi pe LiterNet ) este cu totul altceva. Ceva ce pentru un creştin modest e păcat a spune. Trebuie doar să vrei să înţelegi.
"Suntem încă prea lirici, prea poeţi în toate." Dar cum ar fi vrut A. Marino să fie un "popor vegetal"?
Şi cine spune că românii au nevoie de "un proiect"? De o proiecţie a dorinţelor lui Marino putem vorbi, dar despre un proiect făcut la comanda cuiva, e prea mult. Aici e rezistenţa românilor: se opun proiectelor nefireşti, venite din afară, cu vegetare, dar cu calm, răbdare, suferinţă şi naturaleţe.
Şi oare trebuie să tacă poeţii pentru ca alte "ramuri" ale spiritualităţii româneşti să se dezvolte? Trebuie ca filozofii să-şi ţină în sertare teoriile sau teologii să fugă în munţi, pentru ca adepţii lui A. Marino să poată creea în linişte? Nu cred. Este loc pentru toţi. Sau nu mai avem loc unii de alţii?
Spiritualitatea românescă, dacă e să se dezvolte firesc, se va dezvolta. Dacă nu, nu. Dar tot atât de strâmb se va dezvolta şi dacă ar fi ghidată de vreo ideologie, de orice natură ar fi ea.
#571862 (raspuns la: #571758) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de mazariche la: 06/01/2011 19:29:46
(la: Cave "Einstein" Man)
Eu am avut ceva timp, am citit tot. Sunt lucruri care mi-au placut:

Inteligenţii care rămîn în afara sau în periferia inventării şi fabricării paradisului au însă toate motivele pentru a nu se simţi prea bine în această lume, care, pe de o parte are prea puţini deştepţi pentru a face latura infernală a lumii, adică viaţa socială, suportabilă, iar pe de altă parte are prea mulţi deştepţi faţă de cîţi sînt necesari pentru a îmbogăţi latura paradisiacă a lumii, tehnologia;

te-ai format la şcolile de azi, nu doar la acelea care ţi-au dat diplome, ci şi la acelea neoficiale: mass media, familia, prietenii etc. Toate, şcoli de dresaj. Te dresează să pui pe primul plan socialul. Tendinţă apărută odată cu satul neolitic. Atunci cînd ordinea naturală, cu supremaţia bărbatului alfa, a fost pusă pentru prima dată în discuţie. Atunci cînd ordinea spirituală, cu supremaţia aceluiaşi alfa, a început să fie răsturnată. Atunci cînd toţi au simţit că ar putea ieşi din rîndul lumii, rămînînd în rîndul lumii. Atunci cînd au simţit că, fără a fi alfa, ar putea ocupa ceva din locul lăsat de alfa…

si, mai ales, asta:

În asta şi constă alterarea omului de azi, adept al dumnezeului ban: îndrăzneşte tot mai puţin să-şi dorească lucruri care nu se pot cumpăra.

M-am amuzat:
E suficient să privim atent toate mişcările pentru drepturile minorităţilor şi vom constata că cele mai multe reprezintă, de fapt, marea masă a femeilor şi a bărbaţilor omega şi sînt îndreptate constant contra lui alfa, cel puţin indirect. Cuvîntul minoritate e folosit, cel mai adesea, numai ca un camuflaj, pentru a stîrni simpatia, ca intotdeauna cînd se invocă faptul că un mic grup e oprimat de unul mult mai numeros
………………………………………………………………………………………
Adevărata minoritate a lumii de azi e cea a bărbaţilor alfa. Dar n-o să-i vedeţi niciodată pe bărbaţii alfa constituindu-se în minoritate oficială şi cerîndu-şi dreptul. Nu o fac tocmai pentru că ştiu că n-au nicio şansă de a-l obţine. Pentru că dreptul lor e totul. De fapt, totul sau nimic. Ei ştiu că nu vor mai avea niciodată nimic, că au pierdut totul pentru totdeauna… Din inteligenţă, nu cer nimic. Cel mai inteligent cedează… Bărbaţii alfa se retrag, treptat şi discret, din lume. Bărbaţii alfa ştiu că ei sînt o specie pe cale de dispariţie… Sau chiar numai o fosilă vie…


Oamenii nu-şi vor deteriora niciodată condiţiile de viaţă de azi numai de dragul generaţiilor viitoare. Reuşiţi cumva să vă imaginaţi, de exemplu, că femeile moderne ar putea abandona promiscuitatea sexuală biologică şi ar renunţa, doar de dragul înzestrării genetice a copiilor lor, să mai procreeze cu bărbaţii omega, parteneri atît de comozi şi avantajoşi pentru ele?! Cine îşi imaginează asta îşi închipuie că la donna e nobile, cînd, de fapt, la donna e mobile… Perpetuum…
S-ar putea crede că noi considerăm cumva că femeia ar fi inferioară bărbatului. Dar nu este aşa. Femeia de azi îi este cel puţin egală bărbatului, într-o lume în care bărbaţii omega sînt covîrşitor majoritari. ………………………………………………………………………….
Ceea ce susţinem noi este că bărbaţii din trecut erau superiori femeilor din trecut şi, cu atît mai mult, femeilor de astăzi. Cărora le sînt superiori şi puţinii bărbaţi alfa de azi. Şi aş lua un exemplu dintr-o zonă care măsoară cu destulă acurateţe inteligenţa, în toată complexitatea ei: şahul. Atunci cînd în primii 100 de jucători ai lumii se vor găsi măcar 25 de femei, lucrurile acestea ar putea fi rediscutate. Dar deocamdată nu se află decît una sau, poate, două…


M-am induiosat la asta:

Îmi doresc ca ştiinţa şi tehnologia acestui secol să realizeze, între altele, şi clonarea unui vînător paleolitic, poate chiar a unui Cro-Magnon, reînvierea lui. Evaluarea capacităţilor acelui om viu ar fi şi o confirmare practică ideilor susţinute şi demonstrate de această carte.

...Precum si de folosirea de catre domnul Cretan a acelui ‘noi’ la adresa propriei persoane.

Una peste alta, a fost o lectura placuta, am luat-o ca atare.
Multumesc Ana:)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...