comentarii

5 fraze polisemantic struna


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
ehe... - de Sancho Panza la: 13/06/2007 16:29:36 Modificat la: 13/06/2007 16:29:57
(la: monolog)
deci eu am fost mai viteaza!
am mers pret de vreo 5 fraze, ciocnindu-ma de k-uri...pe urma, puntea aceea de ... ... ... fiind subreda, s-a rupt si...:(
nu, fiti linistiti, eu sunt bine...numai mesajul textului si-a rupt gatu'. :(
am sesizat o chestie: - de Intruder la: 27/06/2011 12:32:26
(la: Indicații prețioase)
la fiecare 4-5 fraze, ii pomenesti pe boc, udrea sau basescu...da' mai da-i dreaq, ca nu-ti baga ei in lingura!!!
#616295 (raspuns la: #616294) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de pescadorul la: 06/02/2013 23:23:44
(la: Roz, negru)
Ca de obicei colectivul de frustrati care nu sunt in stare sa lege doua vorbe din capul lor si de aceea le pute cand reuseste cineva sa lege 5 fraze, au sarit ca fripti. Vai de mine cum sa mai scrie si altcineva pe cafeneaua lor. Lasa mai bine sa le citim lor ineptiile si comentariile ale cu termeni "diminutivati" si tot felul de onomatopee, ca la crteinei in care se afunda cu voluptate.
#640599 (raspuns la: #640581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Incerc sa comentez fara fraze - de Budai la: 24/09/2003 11:26:57
(la: Cel mai mare defect al francezilor)
Incerc sa comentez fara fraze prea lungi pentru ca am multe de spus :
1)Sf.Petru a pierdut intr-o zi cheile de la Portile Raiului. Dumnezeu l-a pedepsit astfel: timp de trei zile sa pazeasca lacurile in adancul carora se aflau sufletele
unor popoare, in asa fel incat apele sa nu fie deloc tulburate. Sf.Petru
In prima zi Sf.Petru a pazit lacul chinezilor. A muncit enorm, intrucat chinezii erau numerosi si scoteau des capul la suprafata, tulburand apele.
Sf.Petru nu mai prididea sa-i infunde inapoi in lac.
In a doua zi Sf. Petru a pazit lacul rusilor. Iar a muncit enorm pentru ca rusii, desi mai putini, erau caposi: scoterau capul la suprafata de cate doua-trei ori.
In ultima zi Sf.Petru a pazit lacul romanilor.
Unde s-a odihnit cat a vrut. De fiecare data cand un roman scotea capul deasupra apei se gaseau alti doi care il trageau la fund.
Cam asta e bancul.
2)Bucataria franceza e cea mai buna din lume
3)Turismul francez nu e cel mai bun, dar daca nu-ti convine ai posibilitatea sa comentezi si sa-ti ceri banii inapoi
4)Francezii in general vorbesc foarte frumos, bine si corect, dar de fapt stau prost cu culture generala, dar nu toti
Dictionarul Larrousse spune ca Bracusi este un sculptor roman, Eliade un scriitor si istoric roman, Cioran un filozof francez de origine romana, iar Ionesco un scriitor francez de origine romana.
Trebuie sa acceptam ca ultimii doi au trait si scris cam in parti egale in cele doua limbi. Ir daca-ii intrebi pe francezi de cei patru, cel putin jumatate nu au auzit niciodata de ei.
5)Francezii din echipa de atletism sint francezi din departamentele de dincolo de mare, Guadelupa si Martinica foarte francezi chiar daca sint negri (sinteti rasisti?)
6)In orice tara se poate obtine cetatenia pentru merite deosebite, sportul si banii figurind printre meritele deosebite in capul listei.
7)De americani sa nu vorbim, prefer pozitia Frantei pentru razboiul din Iraq decit cea a Americii
8)Romani capabili si incapabili sint peste tot, la fel si francezi si tigani.
Cordialement,

Une française d'origine roumaine
De ce nimeni nu mai scrie? - de (anonim) la: 14/11/2004 03:25:54
(la: Cele mai frumoase poezii)
Dragii mei, de ce taceti? mai scrie'i ceva, altfel raman aici singura si n-am cu cine discuta. Hai sa va mai trimit o poezie, poate vine dezghetul.

De fapt, este o "coroana de sonete", care se nume;te "Sete de viata":

1

Nu sufăr vorba spusă cu emfază -
Sinceritatea nu suportă falsul,
Timid şi molcum îi răsună glasul
Iar Adevăru-i stă mereu de pază.

În sufletul curat găsesc oaza
De sentimente mari, când sună ceasul,
Poruncitor chemându-mă Parnasul
Spre culmea lui, ce-n soare scânteiază.

Acolo-mi este raiul de lumină
Spre care tind cu inima senină
Când Poezia-n suflet se pogoară...

Acolo râd şi plâng precum îmi place,
Nu pot să mint, nu ştiu a mă preface,
Sunt simplă ca o strună de vioară.

2

Sunt simplă ca o strună de vioară,
Deşi exprim şi culmea şi abisul,
Conţin în mine iadul, paradisul,
Speranţa, ura, dragostea de ţară .

Moldova mea! Iubirea mea amară,
Eu îţi închin şi faptele, şi scrisul,
Cu viitorul tău nutrescu-mi visul,
Prin tine Universul mă-nconjoară...

Ce dragi îmi sunt aceste sate albe
Cu case ca mărgelele în salbe,
Privite de pe deal în toi de vară,

Ce dragi îmi sunt livezile-nflorite,
Băieţii tăi şi fetele smolite,
Admir aroma crinului, fugară...

3

Admir aroma crinului, fugară...
Ca raza - sveltă, dreaptă-i este firea
Petala-i albă - pură ca iubirea,
Ce frageda juneţe o-nfioară,

Dar fii atent - prea multe, te omoară
Aceste flori, deşi uimesc privirea
Şi par să-ţi dăruiască fericirea
Prin frumuseţea lor sublimă, rară.

Un paradox cum se întâmplă-ades,
Deşi e mult prea lesne de-nţeles :
Aşa-i natura - veşnic ne şochează...

Ci uneori îmi pare o trădare -
Perfidia aceasta crunt mă doare
Şi inima de dor mi se cabrează.

4

Când inima de dor mi se cabrează,
Speranţa-mi ca un abur se topeşte,
Se-ntâmplă să-i şi-njur moldoveneşte
Pe toţi - miniştrii, oamenii de vază...

Patriotismul? Nu e doar o frază
Cu care un popor se amăgeşte?
Îmi vine să exclam : Doamne, păzeşte
De cancerul verbal în metastază!

Un paradox şi-aici, dar ştiu prea bine,
Că dragostea ce-o port în piept la mine
Pentru poporul meu - ea mă salvează...

Cu ea mă simt păşind în nemurire -
Mă las cuprinsă de nemărginire,
Vibrând cu Universul într-o fază.

5

Vibrez cu Universul într-o fază
Şi simt că sunt mai sigură de mine
Când beau din energiile divine -
De parc-aş trece-n altă ipostază.

În alt diapazon îmi luminează
Şi soarele din cer; Atunci, în fine,
Micimile vieţi-mi sunt străine,
Pământul neclintit îmi stă la bază.

Sunt gata să împart cu toţi misterul
Acestei stări de forţă... Efemerul
Se sparge-n stânca asta solitară.

Când noaptea lin se lasă, ca o ceaţă,
Arunc calvarul grijilor din viaţă,
Absorb din lut esenţa mea primară.

6

Absorb din lut esenţa mea primară,
Mă contopesc cu tot ce-i viu pe lume -
Naiadă în a valurilor spume,
Driadă în pădurea seculară.

Cu arborii renasc în primăvară
Şi dau cu ei în floare - fără glume!
Aceste mici minunăţii anume
Îmi fac senzaţia vieţii clară.

În miezul codrului mă simt acasă,
Ating cu geana cerul de mătasă
Şi fruntea mi se mistuie în pară...

În arşiţele verii cu mirare
Din cupele ei pline cu vigoare
Sorb adierea vântului de vară.

7

Sorb adierea vântului de vară,
Ce poartă rodul lanului în spate -
Cu boabe de polen, înmiresmate
El fecundează grâul şi secara.

Această pâine-i dulce şi amară,
Dar zi de zi cu ea ne ţinem, frate,
Ea scoase din nevoi nenumărate
Şi neamul, şi familia, şi ţara.

Nu voi să iau nici cea mai albă pâine
Din alt pământ, din mâinile străine,
Căci maica noastră glia se-ntristează.

Mi-a-mprumutat orice atom din mine
Şi mă hrănesc din ea - aşa e bine -
Să-i prind cu gura ploaia, roua, raza...

8

Eu prind cu gura ploaia, roua, raza -
Orice-mi trimite cerul şi destinul;
Suport plăcerea, umilinţa, chinul,
Şi toate-adânc în suflet ma-ncrestează.

Eu le accept pe toate, cât durează
Această viaţă, căci urăsc suspinul.
Dulceaţă şi venin - aşa e vinul,
Deci bea - şi Dumnezeu te aibă-n pază!

Să joci, de ai intrat cumva în horă -
Ai de trăit un an, o zi, o oră?
Nu-ţi este dat să le cunoşti pe toate...

Dar am oricând o scumpă mângâiere -
Să simt Frumosul până la durere
Mă bucur pururea, că mi se poate!

9

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să simt căldura ţarinii străbune,
Când bat călcâiu-n horă, să răsune
Ecoul peste văi şi peste sate.

În glia asta inima-mi se zbate,
Din ea răsare versul meu pe strune
Şi-n ea mă voi întoarce, când să sune
Va fi cel ultim ceas al vieţii...Vade!

Va spune Moartea, - vino, hai cu mine...
Şi voi pleca spre zările senine
Primindu-mi şi osânda, şi tainul.

Dar cât trăiesc - cu zâmbetul pe faţă!
Să râd, să plâng, să lupt cu rău-n viaţă,
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul...

10

Eu beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Vrăjită de sclipirile-i solare
Şi beată de aromele-i amare -
Nedespărţit de trandafir e spinul.

Eu nu mă plâng, că mi-am ratat destinul,
Deşi am tras necazuri, şi mă doare,
Dar am avut tărie şi răbdare -
Nu-i chip să-ţi iasă-ntruna doar cu plinul.

Greşit-am des, dar nu din rea voinţă,
Am fost senină chiar şi-n suferinţă
Şi n-am lăsat să mă sufoce splinul.

Păşind mereu cu fruntea ridicată
Am stors din rodia vieţii toată
Dulceaţa, şi tăria, şi veninul!

11

Dulceaţa, şi tăria, şi veninul
Fac existenţa noastră precum este -
Haină, sau frumoasă ca-n poveste,
Sau neagră, sau mai albă decât crinul.

Dar eu îi sunt şi robul şi stăpânul -
Cad în abisuri şi mă urc pe creste,
Fac vânătăi şi răni, îmi joacă feste,
Ci tot câstig în lupta cu destinul!

Câstig această boltă azurie,
Toloacele în puf de păpădie
Şi primăverile înmiresmate.

Acestea le ador la nebunie
Şi-n frumuseţea lor pe-o veşnicie
Aş vrea să mă dizolv încet... În toate!

12

Aş vrea să mă dizolv încet în toate -
Să alăptez cu dor întreaga fire,
Turnându-i dureroasa mea simţire
În toate florile, în orice vietate.

Spre ea înalţ aceste mâini crispate,
Spre ea îndrept sfioasa mea privire,
În muta rugăciune de iubire
Ce sufletul mi-l scaldă-n voluptate.

Extaz şi chin... O sete mă sfâşie
De-a tinereţii apă veşnic vie,
Deşi-mi coboară iernile în plete.

Iubesc şi cuget, arde-a mea făclie,
Dar voi întoarce sacra datorie
Când potoli-se-va această sete...

13

Când potoli-se-va această sete
De Dragoste, Frumos şi Poezie?
Atunci doar, când în inima pustie
Se va-ntrona răceala... Nu pot crede

Că osteneala cu mişcări încete
Din ochi va şterge râs şi veselie,
Că stelele vor înceta să-mi fie
Prietene fidele şi discrete.

Nu pot să cred că tot ce mă-nfioară,
Tot ce iubesc acum va fi să piară,
Că e zadarnic visul unei fete...

Ci dacă-i viaţa doar un vis de vrajă
Mă voi lăsa de moarte prinsă-n mreajă
Fără dureri şi fără de regrete.

14

Fără dureri şi fără de regrete
Voi părăsi această lume tristă,
Trecându-mi viaţa toată în revistă
Prin minte-mi trec imagini cete-cete.

Ştiu tainele-i şi micile-i secrete -
Ascund ades un zâmbet în batistă,
Având eu însumi suflet de artistă
Îi iert această farsă. Să se-mbete

Cu comedia azi jucată-n scenă
Cei obsedaţi de-o patimă obscenă -
Pe mine nada nu mă mai tentează.

Arunce-n aer fraze dulci, pompoase,
Pe mine doar în pace să mă lase -
Nu sufăr vorba spusă cu emfază.

15

Nu sufăr vorba spusă cu emfază,
Sunt simplă ca o strună de vioară,
Admir aroma crinului, fugară,
Şi inima de dor mi se cabrează.

Vibrez cu Universul într-o fază,
Absorb din lut esenţa mea primară,
Sorb adierea vântului de vară
Şi prind cu gura ploaia, roua, raza...

Mă bucur pururea, că mi se poate
Să beau licoarea vieţii, ca rubinul,
Dulceaţa ei, tăria, chiar veninul!

As vrea să mă dizolv încet în toate
Când potoli-se-va această sete -
Fără dureri şi fără de regrete...

Cu sincere salutari, Adela Vasiloi

Si cum interpretam fraza asta - de RSI la: 06/07/2006 08:40:56
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Si cum interpretam fraza asta ?

-"Furthermore, Olson and his colleagues have found that if you go back a little farther
— about 5,000 to 7,000 years ago
everybody living today has exactly the same set of ancestors.
In other words, every person who was alive at that time is either an

ancestor to all 6 billion people living today, or their line died out

and they have no remaining descendants"


Eu o interpretez ca nu toti oamenii care au trait acum 7000 de ani
au descendenti pana azi, ci numai o parte.Ceea ce , in opinia mea

confirma selectia naturala .

Mai mult, nu se spune nimic de faptul ca ar fi existat acum 3000-
4000 de ani un strabun unic , care sa fi fost singurul pe Pamant.

Oricum, trebuia sa existe si o "doamna strabun", ca sa se ajunga la
cele 6 miliarde de oameni de azi ! ;P... Si sa nu-mi vina nimeni sa-mi spuna
ca domnului strabun de acum 3000 de ani i-a luat cineva

o coasta si a facut-o pe doamna strabun, ca-i dau cu ciozvarta-n cap ! :))))

==================================================
"Beer is proof that God loves us and wants us to be happy."

~ Benjamin Franklin
#131873 (raspuns la: #131809) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
... 3, 2, 8, 5. rrrrring!... - de relu la: 29/10/2003 18:10:30
(la: o poveste...)
... 3, 2, 8, 5. rrrrring!... rrrrring! 'Dani? Eu sint, Fanel. Ce faci?' Din prima zi de facultate, Dani si Fanel au fost aproape nedespartiti. Faceau un cuplu ciudat. Dani de la tara, inalt si slab, dar nu firav ci fibros, cu par scurt si negru si dinti puternici. Un ris linistit si linistitor, de parca intotdeauna ar ride cu tine, si nu de tine. Rar vorbeste de unde vine si de parintii sai, si stie cind sa taca. Dani il face pa Fanel sa se simta mai normal, mai cu piciorele pe pamint, ceea ce e greu cu energia de nestins care se pare ca emana din el tot timpul. Lui Fanel ii face mare placere sa-l aduca pe Dani acasa si sa vada mutra alor batrini. Tata, judecator; mama in pedagogie. Lor nu le plac baieti simpli de la tara, care nu vorbesc mult. Cu ce-l poate folosi pe Fanel sa fie prieteni cu Dan? Fanel s-a prins repede si nu-i pasa. 'Ce stiu ei? Prea se oftica tot timpul din nimicuri.'

'Bine, multam. Ma chinui cu demonstratia asta de trei ore. Nu-i prea dau de cap. E bine ca m-ai sunat, sa ma destind putin. Tu?'
'Am un plan, dar nu in detaliu. Vreau sa folosesc o metoda geometrica. Daca vrei, ... ti-l spun.'
'Nu, nu, multam. O fac eu, dar am o nevoie de-o pauza. Si Cristina? Ce mai e nou?'
'Aaaaa... Pai nu ne-am intilnit de Vinerea trecuta. N-am avut timp cu temele-astea. Dar chiar voiam s-o sun. Ai auzit de filmul asta nou? E nebun! Complet abstract, si cu un scenariu de groaza! Vreau sa mergem. Vii?'
'Mergi tu cu ea, nu vrea sa, stii cum e...'
'Nu-i nici o problema, zau. O stii pe Cristina, n-o sa zica nimic. Serios, vino; merge toti, o sa fie fantastic. Abia astept.'
'Ma simt cam penibil... poate. Dar intreab-o. Nu vreau s-o supar. Poate o supar, poate e mai bine daca nu vin.'
'NON-SENS! Vii cu noi. Ii dau telefon imediat sii spun. O sa vezi, nici o problema.'

/ var rog continuati daca vreti /
Esti un PENIBIL, dar putem discuta doar pe forumul initial - de Zamolxe la: 05/11/2003 05:53:20
(la: zamolxe)
Am sa iti raspund numai dupa ce ai sa argumentezi cu documente (nu afirmatii), cu fapte, cu date istorice, cu logica si bun simt afirmatiile tale referitoare la intreg subiectul.

Aceasta discutie o putem purta numai si numai pe forumul pe care a inceput discutia.
Pe acest nou forum discutia este superflua si inutila. Te astept pe [A existat holocaust in Romania?]

Sa auzim de bine. Punct.


***************


#1675 - Comentariu adaugat de Zamolxe la lun 20 Oct 2003 - 05:08 h
Valentinb. Nu se prea poate purta o discutie logica si rationala cu tine. Imi pare sincer rau, asta este.

Acolo unde sti ca nu poti combate cu argumente, o dai cotita si reiei la nesfirsit niste texte prafuite de zeci de ani. Sintem in 2003, iar intimplarile comentate si discutate sint vechi de 60-70 ani.

As vrea sa aflu de la tine, sau de la oricare altul, de ce sint date si informatii atit de contradictorii, de ce cifrele sint asemenea numaratorii lui Pristanda, umflate parca cu silicon ca sa iasa mai mari decit realitatea, cel putin atunci cind vorbim de Romania.
Este dezonorant pentru tine sa tratezi analiza mea ca o “compunere” cu “3 fraze de ici 3 de colo”. Datele sint concrete luate din surse eminamente evreiesti.

Discutiile concrete se poarta pe date concrete. Tu eviti cu o spaima si o frica viscerala discutia concreta.
Eu fac o analiza si incerc sa inteleg lumea de acum o jumatate de secol si mai bine. La rece, ca un om detasat de acele vremuri, nelegat prin nimic direct de acea lume. Concret, nu literatura.
Pentru mine “ciuma verde, neagra, sau cafenie” este doar o exprimare literara. Eu stiu de nazism, de legionari, de fascisti, ustasi, etc.
Eu stiu ce nu vreau sa se mai repete.

Exista un efect si o cauza.
Pogromurile si persecutiile sint un efect al unor cauze pe care nu reusesc sa le aflu. Nu sint pomenite nicaieri. Si nimeni nu spune nimic. E ciudat.

Asa ca “toata lumea-i persecuta pe evrei” se refera la vremurile de demult, nu de azi. Nu fa un terci din istorie.
Nicaieri in Europa evreii nu sint persecutati in ziua de azi. Nici macar in Rusia sau Polonia. Vodca nu are nici o legatura.
Nu te fa ca uiti ca evreii au trait in Rusia sute de ani fara pogromuri. La fel in Polonia, sau in restul Europei.

Si sa nu uitam ca singurul partid anti evreiesc pe fata, este cel nazist american. Sau cel putin asta stiu eu.

M-am uitat peste lista de discutii. Asa este cum am mai zis. Tu ai lansat un mesaj extrem de agresiv dar si lipsit de substanta si ai primit un raspuns extrem de dur, dar pe linia deschisa de tine. Parerea mea personala este ca ai “luat-o pe coaja” cum se zice, adica a fost o masura prea mare pentru tine. Dar asta este parerea mea de spectator. Eu stau in tribuna. In teren tu vezi altfel. Eu nu vreau sa te conving si nu incerca sa ma convingi.

Tot ce am scris aici se refera la “texte”. Adica vorbe aproape goale.
Eu vreau o discutie serioasa bazata pe argumente, pe fapte, pe date sustinute de probe.

Nu ma voi prinde intr-un joc bazat pe emotii, sentimente, presupuneri, credinte, etc si care sfirseste de regula lamentabil in injuraturi de ambele parti.
Nu am timp de asa ceva.

Sa intelegem datele care exista. Sa vorbim doar despre ele. Sa comparam sursele si sa vedem diferentele sau sustinerile reciproce, sa le judecam logic si rational. Nu vreau aprobare sau dezaprobare. Vreau date, logica, ratiune, bun simt, argumente, informatii.

Daca se poate. Daca nu, nu. Bye bye!


Zamolxe

*************


#1630 - Comentariu adaugat de Zamolxe la dum 19 Oct 2003 - 06:29 h
Dragul meu evreu roman,
(Valentinb)

Pina acum am stat si am citit. Nu am vrut sa comentez, sau sa ma bag. Ti-am vazut si meciul cu preopinentul. Tu ai fost cel care a atacat primul, fara argumente dar foarte agresiv si ai primit doar un raspuns pe o masura mai mare decit tine.

Ma bucur ca nu vrei scuzele nimanui si este foarte bine.
Vad insa la tine o consecventa in a sustine contradictii si in a sustine o idee profund eronata si extrem de periculoasa.
Sustii permanent ca in romania a fost holocaust.
In romania nu a fost holocaust.
Legionarii, ciuma verde, au avut ce au avut si cu romanii in egala masura.
Astfel ca asasinarea lui IG Duca si a lui Nicolae Iorga, ca si a multor altor romani importanti sau oameni simpli, se incadreaza in aceleasi exact aceleasi actiuni criminale ale legiunii care au lovit si evreii.
Iar comunistii din Romania au fost majoritatea evrei sau unguri, asa cum arata arhivele PCR.
Si multi legionari au ajuns comunisti cel putin in prima faza. “Rosia inainte de a fi rosie a fost verde!”

Pentru ca holocaust la romani nu a fost, asa nici actiunile legionarilor fata de evrei nu pot purta numele de holocaust. Vezi definitia holocaustului.

Este foarte periculos si consecintele sint nebanuite pe termen lung, sa amesteci termenii, sa faci un terci din istorie, sa speculezi, sa faci asocieri fortate. Drama poporului evreu este mare si ea nu trebuie umflata si extinsa.
Realitatea reala este suficienta.

Holocaustul are o definitie clara, precisa si categorica. Atunci cind incepi sa scri despre holocaust trebuie sa te referi strict la definitie. Daca insa ignori definitia atunci poti sustine orice.

The Holocaust was the systematic, bureaucratic, state-sponsored persecution and murder of approximately six million Jews by the Nazi regime and its collaborators. "Holocaust" is a word of Greek origin meaning "sacrifice by fire."

De exemplu in Germania au fost pogromuri si inainte de inceperea WW2. Dar ele nu intra la holocaust. Sint violentze, sint crime, dar nu sint parte a holocaustului. Pentru ca in acest caz putem spune ca holocaustul a inceput in Rusia o data cu primele pogromuri, adica la inceputul secolului 20!

Holocaustul a inceput o data cu adoptarea SOLUTIEI FINALE de catre germania in 1942 si a avut ca elemente de baza lagarele de exterminare, camerele de gazare si crematoriile.

Hartile de pe site-ul din sua al muzeului holocaustului arata clar ca din romania nu au plecat trenuri spre lagarele de exterminare. http://www.ushmm.org/wlc/en/index.php?lang=en&ModuleId=10005143 si faci click pe “See maps”.

Asta este o realitate pe care trebuie sa o accepti chiar daca nu o vrei sau nu iti convine.

Deportarea evreilor din 1941-1942 seamana mai mult cu deportarea in Baragan din anii ‘50-‘60 decit cu deportarea in Germania.
Cifrele referitoare la acea perioada, aflate pe resursele de informare evreiesti sint extrem de contradictorii si ireale. Astfel in “Enciclopedia Holocaustului” editia 1990 Macmillan Publishing Company.
This unit, along with Wehrmacht units and Eisatzgruppe D, killed between 150,000 and 160,000 Jews during July and August 1941.
Pentru ca lucrez in probleme de logistica, aprovizionare, desfacere stiu foarte bine care sint mijloacele necesare unor probleme asa de mari. Resursele pentru rezolvarea unor asemenea probleme sint foarte mari, surprinzator de mari.
Acum am sa ma opresc la aceasta cifra: in perioada iulie august 1941 au fost omoriti 160.000 evrei in Basarabia. (http://motlc.wiesenthal.com/text/x03/xm0347.html)
A omori 160000 oameni in 60 zile inseamna 2660 oameni pe zi, 111 pe ora, adica unul la 30 secunde, 24 ore din 24, 7 zile din 7. Daca omorirea era teoretic posibila, eliminarea cadavrelor era o problema extrem de dificila. Ar fi trebuit sa ramina extrem de multe gropi comune, foarte mari, care insa nu exista. Saparea gropilor, mutarea pamintului, plasarea cadavrelor, acoperirea cu pamint implica o munca foarte mare. Si nici o marturie nu consemneaza asemenea intimplari extreme.

In Basarabia anului 1920 erau 267.000 evrei , iar in anul 1939 erau 205.000 evrei.
Din acestia au fost deportati in URSS 10.000. In 1941 au fugit spre URSS 5.000.
Teoretic in Basarabia au ramas 190.000 evrei.
Se afirma (fara probe evidente) ca in perioada iulie august 1941 au fost asasinati 160.000 evrei din Basarabia.
Teoretic la 1 septembrie 1941 mai erau 30.000 evrei in Basarabia.
Dar acelasi site spune ca la 4 septembrie 1941 mai erau 64.176 evrei si ca la 25 septembrie erau exact 43.397, mai multi decit cei 30.000 din calcule.
Acestia sint deportati in Transnistria unde mor inca 25.000.
Practic in Transnistria supravietuiesc 5.000 evrei basarabeni dar se reintorc 50.000. Evident ca undeva exista exagerate si fara acoperire in evidentele vremii.

Toate cifrele privind evreii sint contradictorii atunci cind se vorbeste de Romania, Basarabia, Bucovina, Transnistria.

Astfel pentru Romania se dau urmatoarele cifre privind evreii:
1933 – 980.000 usa holocaust museum harta
1939 – 607.900 simon wiesental
1939 – 760.000 tot simon wiesental in acelasi text
1940 – 342.000 idem dupa pierderea teritoriilor transilvania, basarabia. bucovina
1950 – 280.000 ramasi dupa emigrarea a 70.000 evrei.

Asta inseamna ca evreii din Romania nu au fost deportati.

Ungaria, participanta activa la Holocaust, a trimis spre camerele de gazare aproape toti evreii din Transilvania ocupata in anii 1943-1944, adica circa 200.000.

Dar, cu toate acestea la cei 6 milioane de evrei morti in holocaust, Romania este nominalizata cu 700.000 evrei exterminati desi in 1939 erau doar 607.900 evrei in Romania Mare si au ramas 280.000, 70.000 au emigrat, iar 200.000 au fost exterminati in Ungaria.

280.000+70.000+200.000=550.000
607.900-550.000=67.900 evrei din Romania Mare morti in timpul deportarilor de boala, frig, mizerie, foame, violente, crime.

67.900

Zamolxe

PS. S-a mai pus intrebarea, si eu o reiau, la care nici un evreu sau neevreu nu dat un raspuns concret, clar, si documentat: de ce sint evreii persecutati de toate popoarele lumii?
Nu am studiat acest aspect, dar mi se pare extrem de ciudat. Nu se poate ca toate popoarele sa deteste si asupreasca evreii asa pur si simplu!
Trebuie sa fie o cauza sau mai multe, trebuie sa fie motive concrete!

Z.


5) Unsprezece minute -Paulo - de Ingrid la: 11/11/2003 08:52:36
(la: Care sunt ultimele 5 carti pe care le-ati citit?)
5) Unsprezece minute -Paulo Coelho
4) Furie -Salman Rushdie
3) 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Tutea
2) Calatorie spre mine insami -Ileana Malancioiu
1) si recitit: Magicianul -John Fowles
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
Când am emigrat împreuna cu - de My la: 22/12/2003 21:48:01
(la: Cei din occident, va invatati copiii romaneste ?)
Când am emigrat împreuna cu sotia, am facut-o constienti ca nu exista drum de întoarcere. Folosim din ce în ce mai rar limba materna, foarte mult pe cea locala si altele internationale, mi-e greu chiar sa fac o fraza corect în româneste.
Acum nu avem copii dar daca vom avea, nu voi acorda o prioritate limbii mele materne. Sunt o fire relativista si care nu se omoara dupa prejudecati, patriotismul nu face doi bani pentru mine, indiferent pe ce latitudine/longitudine m-as fi nascut sau m-as afla. Sunt o fire practica, nu am motiv real sa învat copiii o limba inutila, atunci când în locul acesteia îi pot învata una mai utila (internationala) în plus. Desigur ca va fi ok daca din dialogurile familiale (purtate înca în româna deocamdata) vor prinde si notiuni de româna, iar daca vreunul din ei se va arata interesat de a o aprofunda, nu voi ezita sa-l ajut. Insa ca prioritate, nu. Ei nu vor avea prea multe de împartit cu România decât o ascendenta. Nationalitatea nu se transmite genetic. Despre istoria si cultura României se poate citi si în engleza, cum la fel de bine se poate citi si despre Congo si Burkina Faso fara sa stii africana. Subiecte de cultura sunt pe lumea asta mai multe decât poti prinde într-o viata. De doi ani de când am plecat nu m-am întors în tara, si nici nu o voi face curând. Nu sunt masochist, mi-a ajuns cât am stat. Bunici nu sunt, si oricum pentru o conversatie de 5 minute la 5 ani nu merita sa tai o limba internationala de pe lista în favoarea uneia locale. Plus ca bunicii ar fi vorbit fara probleme în franceza/engleza. Iar daca vor dori sa viziteze vreodata România când se vor face mari, va asigur ca se descurca cu limba engleza fara nici o problema. Cam asta e situatia, sunt mai pragmatic si privesc în viitor si nu în trecut, si oricum vad în jurul meu cum se chinuie cunostinte sa pastreze vie limba materna pentru copiii lor, iar acestia nu stiu cum sa se enerveze ca la ce le foloseste, iar mai târziu nepotii chiar nu vor mai avea nici în clin nici în mâneca cu aceasta limba. Spre ciuda si disperarea parintilor care s-au chinuit fix degeaba. Sa nu-mi spuneti ca acel copil s-ar putea sa vrea sa se duca în România definitiv, ca nu sunt multi cetateni francezi care emigreaza în România. Si chiar si asa, limba tarii de destinatie a emigrarii o poti învata, daca e cu rost se face.
Imi pare nespus de rau sa vad - de mercondas la: 04/01/2004 17:25:26
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Imi pare nespus de rau sa vad mesaje atat de negative din partea voastra. Oare mai exista vreun popor care sa-si nege cu atata energie propria tara? Mai exista oare vreun popor care sa fie asa de snob?

Citez din cele citite in mesajele precedente:

"Pentru mine Romania reprezinta trecutul."


"eu calatoresc foarte mult afara dar cand ma intorc in romania ma simt in plus,"

"Vreu sa comentez aici un aspect care ma frapeaza in Romania de azi: numarul imens de telefoane celulare."

"vezi asta e, sa-injuri pe romani cind nu-si fac ordine dar sa iubesti orice gaura din macadam! E AL NOSTRU! Eu nu am mai vazut asa multa mizerie; chiar si cersetorii aveau humor, vinzatoarele politicoase;"


Si multe alte fraze si expresii care pot fi extrase tot din mesajele precedente ale acestui thread, domnilor este grava atitudinea dumneavoastra fata de Romania. In Romania astazi este cu mult mai bine decat a fost pe data de 5 ianurie 1990, mai exact cu 14 ani in urma. Si ce sunt 14 ani pe harta istorica? Un punct minuscul! Ati uitat cumva de istoria bogata a Romaniei? Ati uitat cumva de foametea prin care au trecut taranii romani si muncitorii in 1907, cand ei saracii nu puteau emigra, ati uitat de boierime si iobagi? Ce au facut atunci? Ati uitat de Horia, Closca si Crisan? Ei nu au fost romani? Oare in Romania nu a fost niciodata bine? Si daca a fost cum s-a intamplat? Dintr-o zi in alta? A fost bine peste noapte? As putea spune ca cel mai crunt dusman al romanului este romanul!


-Mercondas,

P.S. Citatele au fost o generalizare, nu m-am referit direct cuiva.

#7597 (raspuns la: #7596) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
KGB si revolutiile din Europa de Est - de anita47 la: 14/01/2004 12:15:05
(la: La multi ani Romania !)
Probabil ca numai in Romania anatomia comuna a evenimentelor istorice din anul 1989 continua sa fie - vorba poetului - lung prilej de vorbe si de ipoteze. In Occident, ca si in restul statelor Europei de Est, evenimentele din 1989 sunt de mult clarificate. Faptul ca multimile au fost atrase in strada de perspectiva ispititoare de a scapa de comunism a fost infatisat de Iliescu & Co drept o explozie populara, spontana. Trecandu-se, ca de obicei, sub tacere evenimentele care au facut posibila eliminarea, printr-o lovitura de stat, a clanului Ceausescu. Altii insa, ca presedintele Havel, n-au ascuns propriului popor adevarul legat de planul rasturnarii comunismului ca sistem si nici factorii, de mare complexitate, care au guvernat si monitorizat aceasta schimbare istorica generala, a unei jumatati de continent.

Cunoscutul dizident sovietic, Vladimir Bukovski - una dintre sursele cele mai bine informate, in ultimii douazeci de ani, din Estul Europei - dezvaluia urmatoarele, inca din 1990:

"Niciodata rolul KGB-ului in interiorul tarii [U.R.S.S. - n.n.] si in strainatate nu a fost atat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, care au lansat “revolutia de catifea” in Cehoslovacia, care au luat masuri pentru rasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producand indeosebi circumstantele favorabile distrugerii zidului Berlinului" ("L'Empire du moindre mal', Libre Journal, Paris, nr. 1, sept-oct, 1990, p.30).

Strategia urmarita de U.R.S.S. fusese pusa la punct, inca din 1984, de Andropov si KGB (Directoratul nr. 1 - PGU) si urmarea un scop strategic. Acest scop strategic a fost definit de contele Alexandre De Maranches (fostul sef al SDECE-ului francez), care l-a citat pe unul dintre apropiatii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: "U.R.S.S. va face cel mai rau lucru cu putinta: ea va va lipsi de dusmanul vostru" (Le Figaro, Paris, 10 ianuarie 1990). Mai limpede a expus aceasta strategie sovietica, initiata de Andropov si transpusa in practica de Gorbaciov, Jean-Francois Deniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat ca "Uniunea Sovietica isi propusese drept scop acela de a pleca, pentru a ramane" (vezi art. "Les marches lointaines de l 'Empire: partir pour rester", in Jean Marie Benoist "Apres Gorbatchev", Paris, 1990, p.137 si urmatoarele).

Si mai explicit asupra scopului strategic urmarit de Gorbaciov prin schimbarea la fata din 1989, ulterior prin puciul lui Potemkin (august 1991), a fost Lev Nevrozov, cand a scris "In partida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificat stapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei Europei Occidentale ("The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment", Midstream, 1990, p.1)". Insusi Erich Honecker, liderul comunist est-german, a confirmat ca a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului si a evocat "o scurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre in toamna lui 1984, adica inca in timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut de acord asupra faptului ca totul trebuia sa se schimbe, in Uniunea Sovietica si in alte parti" Erich Honecker, interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, orele 20,15). Ac!elasi Honecker dezvaluia, la 21 noiembrie 1990, politica "Casei comune si europene" a lui Gorbaciov si adevaratele sale resorturi, intr-un alt interviu: "Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatul unei manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana in umbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt altceva decat plevusca. Ne aflam in prezenta unor schimbari extrem de importante, care nu au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme, la scara europeana si chiar mondiala. (...) Reunificarea Germaniei trebuia sa fie considerata ca o contributie la construirea “Casei europene si, data fiind situata actuala, lucrul acesta nu putea fi atins decat printr-o transformare a sistemului politic din RDG" Erich Honecker, interviu acordat ziarului "Berliner Wochenpost", 21 noiembrie 1990). Este, probabil, una dintre cele mai importante dezvaluiri asupra culiselor geostrategice ale rasturnarii comunismului in intreaga Europa de Est, facuta de stapanul STASI. De remarcat este faptul ca Honecker vorbeste de schimbari planificate de multa vreme, nu numai la scara europeana, ci si mondiala. Evenimentele ulterioare lui '90 au confirmat aceasta directie: eliminarea lui Mobutu, Suharto etc. pledeaza pentru un proces continuu la scara internationala. Un lucru este cert: tratativele Gorbaciov-Kohl, privind conditiile reunificarii Germaniei, s-au materializat prin pactul Kohl-Gorbaciov, de la Geneva, din septembrie 1990, care a stabilit, intre altele, noile sfere de influenta, din Europa de Est si Balcanica. Razboiul din Iugoslavia, declansat in 1991, este un exemplu notoriu in acest sens.

Daca Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei comuniste - vechi membru al serviciului secret maghiar AVO (vezi declaratia contelui Stephen Bethien, membru al Parlamentului ungar) si documentele transmise de televiziunea ungara in mai l994 - a deschis granita pentru miile de refuigiati est-germani aflati la frontiera cu Austria, in schimb, Zidul Berllnului a cazut, in urma unui asa-zis accident. In realitate, inca de la mijiocul anilor '80, KGB-ul a creat la Berlin o antena (rezistenta) ultasecreta, codificata Luci (Fulgerul), care actiona independent de sediul est-german al KGB-ului, de la Kalhorst, si care nu avea nici cel mai mic contact cu STASI. Existenta acestei unitati ultrasecrete nu era cunoscuta decat de membrii Diviziei a 4-a a KGB-ului si de cativa din membrii statului sau major de la Moscova, in primul rand de generalul Anatoli Novikov. Sarcina grupului Luci: restructurarea peisajului politic est-german, conform strategiei Kremlinului, in pregatirea reunificarii (vezi Raif Georg Reuth, Andrea Bonte "Das Komplott", Munchen, 1993, p.210 si urmatoarele). Printre altele, grupul Luci organiza manifestatii de strada - unele insumand cate 100.000 de oameni - cu caracter anticomunist si chiar antisovietic.

Ori pentru a elimina din viata politica lideri interimari, ca Hans Modrow. Demolarea Zidului Berlinului a fost doar una din sarcinile grupului Luci, in modelarea peisajului est-german, in vederea reunificarii negociate de Kohl cu Gorbaciov.

Cele mai importante declaratii privind rolul KGB-ului in evenimentele din 1989 raman, probabil, cele ale presedintelui ceh Vaclav Havel. Dizident binecunoscut de peste trei decenii, Havel este unul dintre oamenii care - asemenea lui Lech Walesa - au facut istorie in Europa de Est. Remarcabil este faptul ca, dupa ce a devenit presedinte al tarii sale, Havel nu a rescris istoria, dupa modelele binecunoscute, ci a continuat sa marturiseasca adevarul, indiferent care ar fi fost acesta. Astfel, Presedintele Havel a dezvaluit ca 'Revolutia de catifea" de la Praga, din 17 noiembrie 1989, a fost declansata de KGB. Havel a definit aceasta operatiune drept "un complot pentru abolirea regimului comunist", condus de brejnevistul Gustav Husak. Complotistii, potrivit lui Havel, s-au folosit de protestele studentilor pentru a ridica noul regim in sa, si pentru a realiza reforma de tip gorbaciovist. Tot Havel a mai dezvaluit ca, initial, s-a dorit aducerea la putere a unui membru al cabinetului Dubcek (din 1968), aflat in exil la Viena, dar acesta a declinat oferta. Marturisirea lui Havel de la BBC (vezi filmul documentar "Czechmate", (BBC) a fost apoi reluata, in rezumat, si in "Die Welt", fiind sustinuta astazi si prin alte dovezi.

Astfel, generalul Viktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB-ului), a sosit in ajun, personal, la Praga, impreuna cu un grup de visautniki, ofiteri spetznaz (operatiuni speciale), care actioneaza de regula in civil. Gen. Grusko si gen. Teslenko (insarcinatul la Praga al KGB- ului) au condus, impreuna cu colegul lor, cehul Alois Lorenc (Seful STB, Securitatea cehoslovaca), intreaga desfaasurare a revolutiei de catifea dintr-un apartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitase anterior Moscova, unde fusese instruit asupra viitoarelor evenimente. Practic, evenimenzele de la Praga au fost starnite de locotenentul STB Ruzicka, cel care a transformat, cu ajutorul sovieticilor; manifestatia de comemorare a unei victime a militienilor praghezi intr-una de protest. Ofiterii spetznaz, care de la aeroportul "Ruzine" se imprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent la curent pe gen. Grusko, seful lor, cu mersul revolutiei cehe. Un aspect interesant, semnalat de corespondentii straini: militienii praghezi, care s-au manifestat initial extrem de violent fata de manifestanti, au disparut apoi pur si simplu, lasand bulevardele in mana manifestantilor. Pentru multi corespondenti straini, violenta initiala neobisnuita a militiei pragheze a avut un caracter provocator, deliberat. In noaptea de 17 noiembrie 1989, gen. Grusko si echipa sa spetznaz au parasit Praga, la fel de discret precum aparusera. Revolutia de catifea izbandise. In ceea ce priveste Romania, ne multumlm sa-l citam pe Igor Toporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, care a explicat: "Ion Iliescu avea in vremea aceea legaturi destul de strinse cu PCUS si era desemnat drept candidatul cel mai potrivit pentru a-l inlocui pe Ceausescu" Toporovski adauga: "Pentru a incepe operatiunea propriu-zisa, noi am ales momentul cand Ceausescu se afla la Teheran, deoarece, altminteri, actiunea ar fi prezentat dificultati". Despre prezenta la Timisoara, apoi la Bucuresti, a turistilor sovietici n-are rost sa mai amintim. Acestia au actionat mana in mana cu ofiterii Romani de profil, de la unitatea 404, ca maiorul Ghergulescu ori simpaticul Trutulescu. Practic, rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in cateva ore, in dimineata de 22 decembrie '89, cand dictatorul a fost parasit, in mod subit, de toti colaboratorii. A fost arestat practic, in sediul C.C.-ului, expediat sub escorta la Targoviste si executat dupa un proces sumar



2. "REVOLUTIA", CA TEHNICA A "LOVITURII DE STAT"

In cartea "Gorbacev and the Est-European Revolutions" (Gorbaciov si revolutiile est-europene), publica la Londra in 1990, Mark Almod, profesor de istorie moderna la Oxford University, ajunge si el la concluzia ca revolutia de catifea din Cehoslovacia a fost declansata de un complot al KGB-ului, dirijat la fata locului de gen. Viktor Grusko (sosit special in acest scop de La Moscova la Praga), impreuna cu rezidentul KGB-ului din Cehosiovacia la acea vrerne, gen. Teslenko, si cu seful STB-ului Alois Lorenc, iar Frontul Salvarii Nationale din Romania fusese, in realitate, creat de KGB cu mult inaintea caderii lui Ceausescu. Almond noteaza: "Moscova si KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentru transformarile din Europa rasariteana si centrala, iar acestea s-au savarsit cu cea mai mare usurinta deoarece a fost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja."

La randul ei, Evghenia Albaz a oferit numeroase amanunte legate de aceste activitati ale KGB, in remarcabila sa carte Geheimimperium KGB (Munchen, 1992, pag.232 si urmatoarele).

In Polonia, in noiembrie 1987, ofiteni SB (securitatea poloneza) au oferit ajutor logistic membrilor opozitiei, grupati in sindicatul Solidaritatea, in numele mimstrului de interne Kiszczak, pentru organizarea grevelor care au izbucnit in aprilie 1988 (vezi Francoise Tolirn, "Les fins du comunisme", pag. 47). Pe langa aceasta, SB-ul a propus Solidaritatii sa tipareasca si sa distribuie ziarele de opozitie (vezi Andrej Zarach, in Solidarnost Waszoca, nr. 300, feb.1993). Pana la urma, Gorbaciov i-a dat lui Jaruzeiski ordinul de a abandona puterea in favoarea Solidaritdtii. Potrivit unei informatii aparute in presa americana, in septembrie 1995, Solidaritatea numara, inca de la infiintarea sa, peste un milion de membri de partid, inclusiv 42 dintre cei 200 de membri ai Comitetului central ales in 1981. Anatoli Golitin sustine in cartea sa "New Lies for Old" noi minciuni in locul celor vechi) din 1984 ca in 1981 Solidaritatea fusese suprimata la ordinul KGB de catre Jaruuelski, tocmai pentru a convinge Occidentul de autenticitatea miscarii, iar conducerea sindicatului internata intr-un castel, cu tot confortul. Dupa negocierile lui Walesa cu guvernul comunist (martie 1989), liderul Solidaritatii a acceptat ca 65% din Seim (parlamentul polonez) sa revina comunistiloriar Jaruzelski - adica tocmai cel ce suprimase sindicatul in 1981 si decretase legea martiala- sa devina presedintele primului Seim liber. In decembrie 1990, Jaruzeleski s-a retras elegant iar Walesa a devenit primul presedinte al Poloniei democrate. La 2 martie 1989, Walesa a declarat saptamanalului sovietic "Timpuri noi" urmatoarele: "Vom lasa puterea in mainile comunistilor, dar va fi altfel decat pana acum. O sa-i lasam sa-si slujeasca poporul mai bine, sa respecte legea si sa raspunda in fata societatii. Noi suntem pregatiti sa cooperam constructiv cu asemenea autoritati.

In Ungaria, istoricul Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: Ceea ce am trait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-a petrecut, si nu stim de ce, este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-a eliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese de "gat". ("Magyar Nemzet", 16 martie 1991).

Aceste intelegeri geopolitice, cu caracter istoric, s-au materializat in 1989 prin prabusirea, in numai cateva luni, a comunismului in toate tarile est-europene, printr-o serie de asa-zise revolutii, toate dirijate, fara exceptie, de serviciile secrete - KGB, in primul rind - dar si de serviciile secrete occidentale, precum si de retelele acestora din tarile est-europene,

pe un teren psihologic si de mentalitate pregatit minutios din vreme. Mai exact, imediat dupa venirea globalistului Gorbaciov la putere in U.R.S.S., in 1985, prin utilizarea tehnicilor de dezinformare si manipulare in masa. Estul si Vestul - Gorbaciov si Occidentul - se pusesera de acord in 1989 ca divizarea Europei sa fie abolita iar Germania sa fie reunificata (intre altele, si prin demolarea, simbolica, a "Zidului Berlinului", operatiune declansata de grupul "Luci" (Fulgerul KGB-ului). Scopul: reunificarea politica si economica a Europei, a construirii Casei Comune Europene, cum se exprima insusi Gorbaciov, ca o componenta esentiala a Noii Ordini Mondiale, preconizate de organizatiile globaliste, in primul rand de CFR (Council of Foreign Relations) si de Comisia Trilaterala, organizatii care grupeaza elita politica bancara, stiintifica si militara aflata la putere in SUA de peste jumatate de secol, cu enorme influente si ramificatii in lumea intreaga. Or, pentru a reunifica Germania, apoi Europa, pentru construirea unei Case Comune Europene era necesar ca, mai intai, vechile regimuri totalitare, comuniste, din estul Europei sa fie rasturnate. Sarcina rasturnarii acestor regimuri a fost incredintata, in chip firesc, profesionistilor serviciilor secrete din est si din vest, specializati in tehnica loviturii de stat si a manipularii in masa. Calea urmata a fost insa adaptata situatiei concrete din fiecare tara comunista est- europeana, mergand de la puciul de palat (Bulgaria) la revolutii (Cehoslovacia, Germania rasariteana, Romania), mai mult sau mai putin de catifea, mai mult sau mai putin sangeroase.

Trebuie precizat ca exista trei tipuri, trei scenani posibile, pentru a realiza o lovitura de stat si a prelua puterea: 1) "lovitura de palat"; 2) "puciul militar"; 3)"revolutia populara”. Prima forma a loviturii de stat - "lovitura de palat" - se realizeaza departe de ochii si urechile multimii, apartine de regula unei factiuni aflata la putere, apropiata clanului conducator (uneori chiar din cadrul clanului), si se sprijina pe unii sefi militari sau din serviciile secrete cistigatii de partea complotistilor.

A doua forma a loviturii de stat, "puciul militar", se deruleaza la vedere, cu desfaurarea de trupe si tancuri pe strazi, de cateva unitati rebele si poate avea caracter sangeros, mai ales daca exista confruntari cu trupele fidele clanului conducator. Nu antreneaza insa masele si urmareste acelasi obiectiv: arestarea sau suprimarea sefilor statului.

A treia forma a lovituni de stat, asa-zisa "revolutie", este, de regula, sangeroass. “Revolutia populard" are doua componente:

Un "puci militar", mascat de o "revolta-populara", provocata prin dezinformare si manipulare. Presupune scoaterea maselor in strada. Tipica pentru "lovitura de palat" a fost, de pilda, arestarea in 1943 a lui Mussolini, chemat pentru o asa-zisa "audienta" la regele Victor Emmanuel sau arestarea (dupa modelul italian) a lui Antonescu, la Palat, in august '44. In 1989, schimbarea lui Jivkov in Bulgaria, cu Mladenov, a fost o astfel de "lovitura de culise". In schimb, o lovitura de stat prin "puci militar" a constituit-o debarcarea presedintelui comunist Salvador Allende Gossens de catre armata (Chile, 1973), in momentul cand acesta pregatea (ajutat de serviciile secrete sovietice si cubaneze) propria sa lovitura de stat, impotriva armatei chiliene, si instaurarea comunismului in Chile. La fel de tipice au fost toate "puciurile militare", derulate in anii '50 si ‘'60 in statele latino-americane, cu sprijinul secret al CIA, ca Operatiunea “Diabolo", din 1954, contra presedintelui procomunist Jacobo Guzman din Guatemala ori "Lovitura de cocaina" din Bolivia din 1982, contra presedintelui Heman Zauso. Toate, orchestrate de asi ai operatiunilor speciale, paramilitare, din cadrul CIA, ca Howard Hunt, Frank Sturgis ori Guy Bannister.

Cit despre revolutii, mentionam doua asemenea lovituri de stat, exemple tipice in materie. Astfel, asa-zisa mare revolutie bolsevica din octombrie a fost in realitate un simplu puci, finantat de "Banca Imperiala" a Germaniei si realizat cu agenti germani, dupa ce Berlinul ii teleghidase anterior pe Lenin si vreo 400 de bolsevici, cu un tren plumbuit, din Elvetia (unde acestia se aflau in exil) in Rusia. Pentru ca Lenin sa preia puterea si sa incheie o pace separata in Est cu Germania, iar aceasta sa-si transfere grabnic trupele in Vest (debarcau americanii). In acest scop, pana si presa bolsevica ("Pravda") a fost tiparita cu finantare germana. Se cunosc astazi foarte exact, din documente, numele ofiterilor germani care au condus puciul de la Palatul de Iarna din Petersburg. Interesant este ca, pana in 1921, agentii germani au asigurat securitatea personala lui Lenin si a conducatorilor bolsevici, in timp ce consilierii militari germani dirijau Armata Rosie in Razboiul civil. Doar masa de manevra a fost ruseasca. Ceva mai aproape de zilele noastre, realizata printr-o "revolutie populara" dirijata de serviciile secrete, a fost "Operatiunea Ajax" a CIA, de la Teheran din 1953. Dupa ce sovieticii organizasera anterior o lovitura de stat, rasturnindu-l pe Sah de la putere si impunind in schimb o marioneta a Moscovei, pe presedintele Mossadegh (fostul prim-mimstru), CIA a contraatacat." Kermit" Roosevelt, cu ajutorul lui Otto Skorzeny (racolat de americani la sfarsitul razboiului, prin intermediul lui Gehien, pe "Filiera sobolanilor"), a declansat o "revolutie populara" la Teheran, incitand populatia religioasa impotriva lui Mossadegh, descris drept un ateu, o marioneta bolsevica a comunistilor iranieni sustinuti de Moscova. Manipuland astfel populatia revoltata, agentii CIA l-au alungat pe Mossadegh. Sahul (refugiat cu familia la Roma) s-a intors la Teheran, pre!uandu-si tronul iar SUA, influenta asupra Iranului.

O a doua precizare, importanta: toate serviciile secrete ale marilor puteri ori ale puterilor regionale detin unitati specializate in declansarea de revolte populare, revolutii si miscari de eliberare. Aceste unitati sunt formate din experti in tehnicile dezinformarii si manipularii maselor, care actioneaza in tarile-tinta, sub acoperiri diverse, la momentul oportun: turisti, ziaristi, diplomati, echipe de caritate, preoti, sportivi etc. Asadar, fiecare serviciu secret important include si o unitate speciala, care se ocupa de organizarea revoltelor populare, revolutiilor si a miscarilor de eliberare. Facem aceste precizari pentru a clarifica confuziile, cultivate deliberat de cei interesati sa profite in plan politic, prezentandu-se natiunii drept emanati ai unei revolte spontane a poporului, asadar impusi de vointa populara liber exprimata, cu avantajele politice conferite de o asemenea imagine publica. Fara sa mentioneze, bineinteles, si culisele care au facut posibila declansarea revoltei spontane si a manipularii maselor, soldata uneori cu varsare de sange nevinovat, de la cateva persoane pana la cateva sute sau chiar mii de morti. Pusa, de regula, pe seama odiosului regim proaspat rasturnat si a aparatului de represiune al fostului dictator. Regizorii adevarati, cei care au stat in umbra revoltei populare, a revolutiei, manipulind opinia publica prin mass-media, precum si nucleul paramilitar utilizat in lovitura de stat, raman ani de zile - ori pentru totdeauna - necunoscuti marelui public. Caci profanii nu sunt niciodata tolerati in templul conspiratiei. Complotistii prefera sa pozeze, in astfel de situatii, drept persoane aduse la putere pe creasta valului revoltei populare. Oameni care se cunoscusera in acele momente fierbinti, niciodata mai inainte. Fara nici o legatura cu fostul regim ori, mai ales, cu fortele externe. Negarea implicarii fortelor externe in orchestrarea unei revolutii populare este o axioma pentru noii emanati. Culisele sunt categorisite drept scenarii si teorii conspirativiste.

Poporul si revolta spontana, iata cuvintele cheie, rituale.



3. "COMPLOTUL GENERALILOR" - LOVITURA DE STAT ESUATA DIN 1984

In Romania, manevrele KGB-ului si GRU-ului, precum si operatiunile acestora de influentare a principalilor actori ai evenimentelor din decembrie '89, datau de mai multi ani. In iunie '89, doua personaje emblematice se intalneau in Parcul Herastrau: Ion Iliescu si generalul Nicolae Militaru. intalnirea conspirativa a celor doi a fost confirmata, ulterior, atat de Petre Roman in "Le Monde" din 05.01.1990, cat si de Silviu Brucan intr-un interviu din martie 1990. Din declaratia unui fost securist, din echipa de filaj, reiese ca Militaru dorea sa-l informeze pe Iliescu, cu ocazia plimbarii lor conspirative, despre constituirea unei alte grupari cu numele de Front. In iarna lui 1988, Comitetul Salvarii Nationale - infiintat inca din 1984 - se transformase in Frontul Salvarii Nationale. Acum aparuse concurenta.

In 1982, generalul Militaru il contactase pe Iliescu la spitalul "Elias". Iliescu venise la "Elias" ca sa-i faca o vizita lui Valter Roman iar gen. Militaru, internat si el in spital, profitase de moment si- l abordase direct pe Iliescu: "Dom'le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l arunce peste bord pe Ceausescu?" Prudent, Iliescu s-a ferit sa dea un raspuns transant dar, dupa ce generalul Militaru s-a externat, l-a rugat sa-l viziteze la "Consiliul National al Apelor", unde Iliescu avea rang de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pina in Parcul Herastrau, ca sa se explice.

Principala dilema a celor doi conspiratori a fost explicata mai tarziu, nu fara umor, de generalul Militaru. Iliescu era de parere ca, pentru rasturnarea lui Ceausescu, trebuia organizat un soi de puci militar. "Cativa militari, un fel de pir-pir-pir si cu asta basta!" ii rezumase Iliescu toata filozofia complotului. Militaru, in schimb, sustinea implicarea maselor in lovitura. "Dom'le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iese nimic." Pana la urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui. "Ne-am despartit cu aceasta idee: el cu pir-pir-ul lui si eu cu masele populare", si-a amintit, mai tarziu, Militaru. Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.

La Moscova, in iunie '89, cand cei doi se plimbau prin Herastrau, lucrurile evoluasera mult fata de anii '82-'84. In '87, pe fundalul deschis de operatiunea tip "maskirovka" lansata de Gorbaciov, prin vehicularea conceptelor-capcana de glasnosti (transparenta) si perestroika (restructurare) - care incerca sa induca din nou in mass-media ideea comunismului reformabil (dupa aceea a comunismului cu chip uman, experimentat in cursul Primaverii de la Praga din '6 - Iliescu publicase un articol, Creatie si informatie, in care mesajul cifrat catre tovarasii sai era:

Este necesar sa introducem «restructurarea» (perestroika). Filiatia spirituala era foarte clara: Gorbaciov si operatiunea de imagine pe care acesta o derula din 1985, cu sprijinul Directoratului I al KGB. Or, glasnosti si perestroika nu erau niste concepte noi.

In sec. XIX, tarul Alexandru al Il-lea, in instructiunile sale catre cenzura, sustinea ca presa trebuie sa dea dovada de glasnosti - o transparenta limitata si subtil controlata - atunci cand articolele sau cartile dezbateau reformele din Rusia timpului. Mai clar fusese Cernasevski, in "Scrisoare fara adresa" (republicata la Moscova, in 1983), unde la pag. 495 denunta, foarte transant, glasnosti-ul pe care il definea astfel: "expresie birocratica plasmuita sa inlocuiasca conceptul propriu-zis al libertatii de exprimare". Era imposibil ca acest substitut perfid al libertatii propriu- zise de opinie sa nu atraga atentia bolsevicilor si propagandei lor. Potrivit lui Michel Hellei, Lenin insusi folosise cuvantul glasnosti de patruzeci si sase de ori in scrierile sale. NEP-ul (Noua Politica Economica), perioada de liberalizare relativa din Rusia dintre 1921 si 1928, fusese prezentata de Lenin drept o perestroika si un glasnosti, dupa anii comunismului de razboi (1918- 1921). Stalin folosise, la randul sau, conceptul de perestroika, in anii '30 si '40. Prin articolul "Creatie si informatie" din 1987, Iliescu isi deconspira inca o data legaturile vechi pe care la avea cu U.R.S.S. si aparatul de influenta al Moscovei.

Promovat de Ceausescu dupa 1965, Iliescu devenise, la 38 de ani, membru al Comitetului Central. Apoi, in 1971, secretar al CC al PCR, responsabil cu propaganda. Dupa calatoria lui Ceausescu in China si in Coreea de Nord din 1971, Iliescu primise sarcina sa regizeze un fel de minirevolutie culturala romaneasca si sa organizeze cultul geniului carpatin. Cum Iliescu se considera, inca din 1968, alternativa la conducerea partidului, nu s-a aratat dispus sa intretina cultul celui pe care, de fapt, abia astepta sa-l inlocrnasca de la putere. Temator fata de perspectiva ca Moscova sa-l schimbe cu Iliescu, Ceausescu l-a expediat pe acesta secretar doi al judetului Timis, apoi prim-secretar la Iasi. Ruptura de Ceausescu si adevarata marginalizare a lui Iliescu a aparut abia in 1984, cand Iliescu si-a pierdut calitatea de membru al Comitetului Central, devenind director la Editura "Tehnica". Functie, oricum, inclusa in nomenclatura partidului. in 1986, imediat dupa venirea lui Gorbaciov la putere, Iliescu iese in fata.

Celalalt plimbaret prin Herastrau in iunie '89, generalul Militaru, participase la toate conspiratiile urzite contra lui Ceausescu. Format in U.R.S.S. - ca si Iliescu - dar la scoala GRU-ului (serviciul secret militar sovietic), gen. Militaru se aliase inca din 1973 cu gen. Ion Ionita ministrul Apararii Nationale, impotriva lui Ceausescu. Dupa ce Militaru a fost martor la o discutie telefonica dura a lui lonita cu Ceausescu, ministrul Apararii l-a chestionat transant:

"Ma tu esti de acord cu mine?" "Da", a raspuns prompt Militaru. "Ramai pe langa mine, vor urma si altele", a prevestit lonita. Potrivit lui Militaru, in 1974, in padurea Baneasa, Maurer - mazilit si el de Ceausescu - i-a spus "Esti tanar, poti sa mai faci ceva pentru tara asta, Militarule. Eu te ajut cu ce pot, dar daca o faci, fa-o. Este absolut necesar" Militaru a incercat sa puna in legatura grupul generalului Ionita cu grupul civililor condus de Iliescu, intre care se numara Virgil Magureanu, dar si Vasile Patilinet ori Virgil Trofin (depistat, marginalizat si sinucis in 1982). In 1983, prima tentativa de lovitura esueaza. Un an mai tarziu, avertizati din vreme de Ioan Ursu cu detaliile vizitei in Germania Occidentala a lui Ceausescu, programata pentru toamna, a fost elaborat alt plan pentru o lovitura de stat militara, cu sprijinul aripii civile a conspiratiei. Informat de securitate, Ceausescu a dispus trecerea in retragere a mai multor generali si mutarea unitatilor rebele din Bucuresti, intr-o singura noapte, organizatia conspirativa a generalilor s-a dizolvat, cel putin aparent, iar Patilinet a disparut apoi intr-un accident de masina in Turcia. Dispare ulterior, in conditii suspecte, si Ion Ionita. Militaru considera ca tradatorii din 1984 se pare ca fusesera generalii Dragu si Popa. In iarna '84/'85 ia fiinta "Comitetul Salvarii Nationale", devenit in 1988 "Frontul Salvarii Nationale". In 1987, Militaru se deplaseaza la Constanta si ia legatura cu consulul sovietic, care il asigura ca U.R.S.S. va fi prima tara care sa recunoaste noile autoritati, in cazul rasturnarii lui Ceausescu. Un alt contact al complotistilor cu Moscova a fost consulatul sovietic de la Constanta, prin gen. Vasile Ionel. Dupa moartea lui Ion Ionita (1987), Iliescu si Militaru stabilisera sa se intalneasca in prima zi de marti, de la inceputul fiecarei luni. In vara lui '89, au loc alte doua evenimente importante, ramase in umbra: gen Stanculescu si familia isi petrec, ca din intamplare, concediul la Lacul Balaton, in compania ministrului ungar al Apararii, Ferencz Karpati; exilat la Damaroaia, Silviu Brucan face in noiembric '89 naveta Damaroaia - Washington - Moscova, unde afirma ca s-ar fi intalnit cu Gorbaciov si ar fi discutat cadrul in care urma sa cada Ceausescu, ca si cel al viitoarei noi puteri, exilat la Focsani, Virgil Magureanu intreprinde si el cateva vizite in U.R.S.S., in a doua parte a lui '89.



4. "FIRUL ROSU" CU KREMLINUL: ILIESCU, STANCULESCU SI MILITARU AU TINUT PERMANENT LEGATURA CU MOSCOVA DIN SEDIUL M.Ap.N.

Intrat in istorie prin celebrul sau picior de ghips, jocul generalului Stanculescu din '89 include si cateva pete albe, mai importante poate decit piciorul ghipsat. Prima, si cea mai importanta dezvaluire, este ca Stanculescu si-a petrecut concediul din vara lui '89 la Lacul Balaton din Ungaria, impreuna cu familia, in compania ministrului ungar al Apararii, gen. Ferencz Karpati, si el in vacanta cu familia.

Provenit dintr-o familie de ofiteri din Tecuci, gen. Stanculescu a jucat un rol cheie sub regimul Ceausescu, in domeniul sensibil al comertului cu arme. Intr-un amplu interviu din Ziua, Stanculescu a amintit cativa parteneri, pe care i-a cunoscut in afacerile cu armament ale clanului Ceausescu. Printre acestia se numara si sirianul Al-Kassar, unul dintre pionii binecunoscuti ai Moscovei in Orientul Apropiat, implicat in multe dintre afacerile oculte din anii '79-'80 (inclusiv in afacerile "Lockerbie" si "Achile Lauro"). Potrivit unor surse ungare, gen. Stanculescu s-ar fi angajat in vara ini '89 la Balaton ca Armata Romana nu va interveni in cazul unor actiuni anti- ceausiste (informatie confirmata si de Antonia Rados in "Die Verschworung der Securitate" (Hamburg, 1990). De ce in Ungaria? Este cazul aici sa precizam un aspect foarte important, pentru a intelege mai bine rolul Ungariei in declansarea evenimentelor din vestul Romaniei (Ardeal si Banat).

In primul rand, in Ungaria se afla in ianuarie 1989 comandamentul grupului de Armata Forta-Sud a U.R.S.S., aflat sub conducerea gen.lt.Demidov, corp de armata responsabil cu operatiunile in spatiul sud-est european. In cadrul Fortei-Sud din Ungaria, functiona o unitate spetznaz, pentru operatiuni speciale, cu profil de cercetare-diversiune in spatele inamicului. Altfel spus, expertii in declansarea, intre altele, de revolte, revolutii ori miscari de strada. Unitatile de tip spetznaz includ, de regula, atat unitati de tip comando (militare) dar si unitati care actioneaza in civil pe teritoriul inamic. Civilii poarta numele de visuatniki si ei au fost semnalati in Romania, in decembrie'89, in celebrele masini Lada ca turisti sovietici, atat la Timisoara, cat si apoi la Bucuresti. Comandamentul general al unitatilor spetznaz se afla la Moscova, in subordinea GRU (spionajul militar sovietic), aflat in '89 sub comanda gen. G. F. Krivosiev, adjunct al sefului Marelui Stat Major, maresalul S. F. Ahromeiev. Interesant este si alt detaliu: Directia a 13-a, de dezinformare activa, creata in 1967 de maresalul Ogarkov, l-a avut la comanda din 1974 chiar pe maresalul (pe atunci general) Ahromeiev. Asadar, la Balaton, gen. Stanculescu i-a avut drept parteneri atat pe ministrul ungar al Apararii, gen. Karpati, cat si pe gen. Demidov. iar prin acesta, pe gen.Krivosiev (comandantul GRU si unitatilor spetznaz), adjunctul maresalului Ahromeiev, Seful Marelui Stat Major sovietic, mana dreapta a ministrului sovietic al Apararii, Dimitri Iazov. Adica, intreaga filiera militara sovietica.

In tot cursul eveninientelor din 22 decembrie 1989 si in zilele urmatoare, gen. Stanculescu nu s-a miscat din sediul M.Ap.N. Chiar atunci cand gen. Guse l-a amenintat cu executia, pentru ca a refuzat sa se prezinte in fata lui, Stanculescu s-a rezumat la a-i da un telefon lui Guse, dar nu a parasit sediul M.Ap.N. De ce oare? Trebuie sa dezvaluim un mic detaliu, ascuns cu grija de complotisti, timp de zece ani: M.Ap.N. era singurul punct care avea o legatura directa cu Moscova si cu toate capitalele tarilor membre ale Tratatului de la Varsovia, inclusiv cu comandamentul acestuia. Deoarece Comitetul Central nu era un obiectiv militar, aceasta nu avea o legatura directa cu Moscova. Cand gen.Guse a fost apelat in ruseste la C.C. si a dat celebrul raspuns, tot in ruseste, ne panimaiu pa ruski (nu inteleg ruseste), el fusese apelat din Romania, in scop de compromitere. Militarii si Stanculescu, in schimb, au tinut permanent legatura cu Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia din sediul M.Ap.N. lata de ce s-a deplasat acolo si Iliescu.

La sediul M.Ap.N. se primeau ordinele Moscovei si ale Tratatului de la Varsovia. Poporului roman nu i s-a spus insa nimic despre acest detaliu, in deceniul care a trecut, pentru a se crea astfel legenda revolutei spontane, cea care l-ar fi emanat pe Iliescu, prin vointa maselor, pe creasta valului popular etc. In realitate, dupa cum vom vedea, toate directivele veneau de la Moscova si comandamentul Tratatului de la Varsovia, prin legatura telefonica dfrecta de la M.Ap.N. Dar despre firul rosu, secret, romanii n-au aflat decit in anul 2000.

Intr-un interviu dat de Brucan in mai 1990, acesta a confirmat ca, impreuna cu Iliescu, vizita aproape saptamanal in 1989 ambasada sovietica de pe soseaua Kiseleff. Chipurile, pentru a citi “Pravda". Desi Ceausescu il exilase in Damaroaia, Brucan a putut pleca totusi nestingherit la Washington, cu un pasaport furnizat chiar de gen.Vlad. De la Washington, Brucan s-a deplasat direct la Moscova. El a sustinut apoi ca a discutat cu Gorbaciov cadrul in care urma sa se desfasoare revolutia romana, precum si cel trasat de Kremlin viitoarei puteri: conservarea partidului unic, cu tolerarea factiunilor si toata cosmetizarea, dupa modelul perestroika.

O serie de participanti celebri la revolutie, desi se aflau sub supravegherea stricta a Securitatii, au putut calatori in RFG, in U.R.S.S. etc. Sovieticii, in vara lui 1989, incep sa intoarca vizitele. Din marea tara vecina de la rasarit, in care unii avusesera marea bucurie sa studieze (intre altele la sectia A a Directoratului I din KGB) sosesc la Bucuresti vizitatori misteriosi, care intra discret in contact cu diversi comunisti, cazuti in dizgratia lui Ceausescu de-a lungul anilor, pe care ii atrag in discutii detaliate privind necesitatea reformarii comunismului, tatonandu-i cu privire la atitudinea fata de glasnosti si perestroika. In ciuda spontaneitatii evenimentelor din decembrie 1989, toti cei contactati de sovietici au dat fuga, in 22 decembrie '89, sa raspunda apelului televizat al lui Iliescu, pentru intalnirea de la orele 17 fix, din fata C.C.-ului.

In preajma Congresului al XIV-lea al P.C.R., desfasurat in noiembrie, Elena Ceausescu l-a convocat pe gen. Iulian VIad si i-a inmanat o lista cu proscrisii, printre care si Marcel, alias Iliescu, fostul favorit cazut in dizgratie dupa 1980, mazilit la Ape, apoi la Editura Tehnica. Proscrisii trebuiau arestati si tinuti sub supraveghere, pe tot timpul Congresului. Vlad a luat lista si i-a trimis imediat vorba lui Marcel sa nu stea acasa, in vila de la Floreasca. Marcel a cerut insa ajutorul familiei Petre Roman, reusind sa se ascunda la Snagov. (Vezi declaratia data de gen. Militaru lui Jean Paul Man in "Nouvel Observateur", mai '90). Cele patru zile ale Congresului P.C.R. au fost petrecute de Ion Iliescu in linistea si splendoarea specifice sfarsitului de toamna de la Snagov (vezi Antonia Rados, op.cit.). Marcel nici n-avea de ce sa se impacienteze. El stia prea bine pentru cine bat clopotele. Nu scrisese el, inca din 1987, in articolul de camuflaj Creatie si Informatie ca: "Este necesar sa introducem restructurarea", deci perestroika gorbaciovista?



5. CITEVA MII DE TURISTI SOVIETICI, DIN FORTA SPETZNAZ, AU PARTICIPAT LA LOVITURA DE STAT DIN DECEMBRIE 1989

Punerea in scena a loviturii din decembrie '89 a avut o repetitie generala in noiembrie 1987 cand, la doar cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, a izbucnit revolta de la Brasov, o manifestatie muncitoreasca care a coagulat repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri. Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor, apoi interventia in forta a trupelor de interne au prevestit dezastrul lui Ceausescu din decembrie '89. Postul Europa Libera a intrat in actiune, difuzand comentanile lui Silviu Brucan, pe marginea evenimentelor, cateva saptamani la rand. Un fapt a iesit in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale. Era suficient un detonator pentru ca bariera psihologica a fricii colective sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele din oras. Repetitia generala din '87 nu s-a rezumat la Brasov. Incidentele din 15 noiembrie '87 au fost sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara. Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din '87 va functiona si in 89, chiar daca evenimentele planuite pentru 15 decembrie '89 la Iasi nu au amorsat o revolta de proportii ca la Timisoara, datorita proastei organizari. Un lucru aparea clar: in '87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu, era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand cu Bucurestiul. La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca mamaliga poate exploda. Invatamintele din 15 noiembrie '87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand spetznaz-ul sovietic va intra in actiune.

Declansarea evenimentelor din decembrie '89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic de "emanati", in ultimii 10 ani. Dupa data de 10 decembrie '89, in Romania patrund un numar fara precedent de turisti sovietici. Coloane intregi de automobile Lada, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu U.R.S.S., Bulgaria si Ungaria. Un detaliu merita, deasemenea, mentionat: turistii sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedea o complicitate la nivel inalt. Conform unor statistici, se estimeaza la cateva mii numarul turistilor sovietici patrunsi in Romania in decembrie '89.

Pe 13 decembrie '89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile Lada, cu turisti sovietici, in directia Timisoara. La o singura statie PECO, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 autoturisme Lada. Turistii sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasli romani. S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri. Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de turisti sovietici din Romania in prima jumatate a lui decembrie '89. Turistii sovietici formau forta de SOC spetznaz, constituiti din operativi ai GRU, care actionau in civil (visuatniki), la care ne-am referit mai inainte. Totodata, la granitele Romaniei se semnaleaza constituirea unor forte de invazie militara straina. La granita cu U.R.S.S., in zona Galati-Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de infanterie si tancuri. La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN. In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest- germane din cadrul cunoscutei forte GSG 9.

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semnalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie la cutite cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a schimbarii, a politicii de perestroika), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Mimsterului de Interne. La 1 decembrie '89, la o sedinta a CEPEX, Ceausescu isi criticase aspru clica de potentanti. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentantii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca jocurile erau facute intre Gorbaciov si Occident, si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta:

"Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul." A doua zi pleca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studiourile TV aflate in subsolul Comitetului Central. La sugestia, se pare, a lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In timpul discursului rostit de Ceausescu la mitingul din fata C.C.-ului se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statii in intreaga zona. Pe 21 decembrie, o echipa instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior, la represiunea din fata Catedralei de la Timisoara. Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de echipa din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei. Cei prezenti intra in panica, refugunda-se. Ceausescu, lipsit de vizibilitate in balconul C.C.-ului, nu intelege ce se petrece si striga: "Stati linistiti tovarasi." Elena striga si ea. Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti manifestanti intra in Piata Palatului, cu pancarte anticeausiste. Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla insa numerosi securisti in civil, care pozeaza in anticomunisti. Dupa-amiaza si noaptea are loc represiunea. De pe blocul Dalles si de pe fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor (conform declaratiilor locatarilor).

Avertizat, Ion Iliescu isi ia ramas bun de la colegii de la Editura Tehnica si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune. Conform anchetei Antoniei Rados (op.cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul M.Ap.N. care, cum am aratat anterior, avea legaturi telefonice cu Moscova si cu tarile membre ale Tratatului de la Varsovia. De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se mai intai de sprijinul lor, apoi a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrulul Apararii. Abia dupa aceea, Iliescu a plecat in graba la TVR. Pe fir direct, M.Ap.N.-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, cel care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din "Nouvel Observateur", mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi)

In sediul C.C.-ului, gen. StancuIescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips, si il anunta ca afara sunt muncitori, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt doar niste huligani. Il convinge apoi sa paraseasca cladirea C.C., insotit de o garda civila. Desi Ceausescu putea sa plece din C.C. pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul, solicitat insistent chiar de el. In felul acesta, masele pot vedea ca dictatorul fuge. Intre timp, Securitatea deschide emisia in televiziune. O legaturi directa, facuta dintr-o camera de la etajul 7, de langa blocul studiourilor, permite Televiziunii Romane Libere sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest. In "Studioul 4,” sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi, figuri binecunoscute, in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul o!andez Stork). Toata lumea face declaratii entuziaste. Din "Studioul S", insa, Securitatea vegheaza. La etajul II, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este asistat de Dan Martian, lector la "Stefan Gheorghiu", un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Sergiu Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu. Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la M.Ap.N., unde exista legatura directa cu Moscova. Soseste in cele din urma si Iliescu, care tuna si fulgera impotriva lui Ceausescu, la. ora aceea arestat la Targoviste. Anunta formarea "Consiliului Salvarii Nafionale" si cheama oamenii responsabili, la orele 17.00, la C.C. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare, dar in "Studioul S". Mult mai sigur pe el, apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care intinase nobilele idealuri ale socialismului. Pleaca imediat, insotit de Silviu Brucan. Citeva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din "Studioul 5" inchid emisiunea si "Studioului 4". Pretext: s-a incins aparatura. Poetilor, filosofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. Rolul lor, in acreditarea lui Iliescu in ochii Romanilor, se incheiase. Nu mai era nevoie de figuratie.

In acest timp, Iliescu se grabea la intalnirea secreta de la Ministerul Apararii din Drumul Taberei, unde ii asteptau capii Armatei si Securitatii. Dupa un accident minor de masina, in Piata Victoriei, Iliescu si-a facut aparitia la Ministerul Apararii cu oarece intarziere. Generalii Stanculescu, Chitac, Mortoiu si altii ii asteptau nervosi. Sedinta secreta a debutat pe un fond de haos si neliniste: multi se intrebau ce cauta un civil, ca Iliescu, printre ei. Iliescu a cerut crearea unui organism provizoriu, care sa preia puterea in tara, pina la viitoarele alegeri. La sfarsit, l-a numit pe generalul Guse, seful Statului Major General, ca sef al comandamentului central al revolutiei, iar adjunct pe generalul Chitac, in acel moment comandantul trupelor de Securitate. I-a numit pe generali, desi in acel moment Ion Iliescu nu avea nici o functie oficiala, era un simplu cetatean, director al unci edituri de stat. Apoi, insotit deo parte dintre cel prezenti, Iliescu s-a grabit sa ajunga in Piata Palatului. ii insoteau, printre altii, Militaru, Guse, Brucan si Roman. Capitanul Lupoi, omul lui Stanculescu, le deschidea drumul prin multime. Ajuns in balconul C.C.- ului care, dupa intreruperea de o ora sij umatate a emisiei televiziunii, devenise singura tribuna a evenimentelor, Iliescu si-a modificat stilul. Saluta cu semnul victoriei, renunta la apelativul tovarasi, si se prezenta multimii drept sef al "Comitetului Salvarii Nationale". Cum rumoarea din piata crestea, Iliescu adauga, pentru a linisti multimea: "Securitatea nu mai exista. Trupele Ministerului de Interne au fost subordonate Armatei." Rumoarea ostila a multimii l-a determinat insa pe Iliescu sa-si intrerupa discursul. A intervenit, salvator, gen. Guse, ca reprezentant al Armatei, care a reusit pentru moment sa mai calmeze atmosfera. Sfatuit de cei din grupul sau, Iliescu se baga iar in fata, si incearca sa castige multimea din piata cu diverse promisiuni. "Dictatorul va fi dus in fata justitiei', a anuntat Iliescu, o afirmatie pe care curand o va regreta. Cum multimea nu reactiona pozitiv, Iliescu mai adauga cateva fraze populiste, apoi anunta: "Vom trece acum la formarea conducerii provizorii." Abandonind balconul, unde se va instala Dumitru Mazilu (creatorul "Forumului Cetatenesc", dupa modelul ceh), intregul grup, cu Iliescu in frunte - afisind un aer destul de panicat - a disparut in sediul C.C.-ului. Pentru a scapa de supravegherea permanenta si neincrezatoare a revolutionarilor lui Nica Leon si a altora, micul grup al lui Iliescu a pretextat ca avea nevoie de liniste, pentru a lucra. Cu totii s-au baricadat in camera 226 de la etajul II, unde s-au incuiat, lasandu-l afara, in fata usii, pe post de cerber pe Cazimir Ionescu iar in interior, pe acelasi post, pe capitanul Lupoi. Din acest moment n-au mai intrat in cameri decat persoanele agreate de Ion Iliescu. Afara, pe coridor, se adunau treptat barzii vechiului regim (ca Dumitru Popescu "Dumnezeu"), dornici cu totii sa se puna la dispozitia noii puteri democratice, dar si capi ai Securitatii, dintre care cel agreat de Iliescu a fost col. Gheorghe Ardeleanu, seful unitatilor anti-tero (U.S.L.A.). Care si-a pus pe loc, la dispozitia grupului de pucisti, toti cei 1600 de oameni ai sai. "Vom rezolva treaba, asa cum s-a discutat cu Victor" (Stanculescu), i-a spus Iliescu lui Guse, in timp ce avea in mana lista cu "persoane care ar putea ocupa posturi de raspundere". In camera 226 isi facea acum prezenta si Virgil Magureanu, cel care asteptase grupul ore in sir, in cladire, avand mare grija ca sa ramana permanent in spatele camerei de filmare. Postat in fata unei harti, Iliescu a luat legatura telefonica cu tovarasul Stanculescu, la Ministerul Apararii, cel care tinea permanent legatura directa cu gen. Piotr Lusev si ceilalti comandanti ai Tratatului de la Varsovia. Iliescu era obligat sa o faca. Comitetul Central nu era un punct operativ de comanda militara. Doar la Ministerul Apararii existau legaturi directe, secretizate, cu toti aliatii Pactului de la Varsovia. In primul rand, cu Moscova, cu Gorbaciov. Intre timp, cei din grup dezbateau aprins firma sub care pucistii urmau sa se infatiseze natiunii si lumii. Generalul Militaru o tinea una si buna: "Dom'le, sa ramanem la Frontul Salvarii Nationale". Cum nimeni nu parea foarte entuziasmat, Militaru a adaugat: "Frontul Salvarii Nationale exista de sase luni!" (De fapt, el exista din 1988, cand fusese constituit conspirativ, la sugestia sovieticilor. Cum am vazut, cu sase luni mai inainte, Militaru se intalnise cu Iliescu in Parcul Herastrau pentru a-l informa de existenta Frontului, asadar ca aveau o concurenta la gratiile sovieticilor).

Iliescu, fara jena, i-a informat pe ceilalti din camera ca el luase deja legatura cu ambasada sovietica, pentru a-i lamuri "cine suntem si ce vrem". Cel putin atit gasea de cuvinta Iliescu sa-i informeze pe cei din jur, in legatura cu convorbirea (ori convorbirile) cu sovieticii din acea zi. Sub pretextul ca sediul C.C. nu era un loc prea sigur - lipsea telefonul direct, firul rosu, cu Moscova si cu Pactul de la Varsovia - intregul grup s-a decis sa se refugieze la Ministerul Apararii, in Drumul Taberei. Conform amintirilor publicate de Dumitru Mazilu dar si a altor marturii, se pare ca, pe drum, grupul s-a abatut mai intai pe la ambasada sovietica. Episodul este controversat, din motive usor de banuit. Totusi, lasind deoparte alte marturii, intr-un documentar realizat la Bucuresti de CNN - in care sunt infatisate si tunelurile subterane, asa cum erau cele de sub sediul C.C. si Piata Palatului, pe care Ceausescu s-ar fi putut cu usurinta evacua - se sugereaza ca grupul lui Iliescu ar fi facut o halta la ambasada, in acea seara.

Imediat dupa plecarea lui Iliescu si grupului sau din sediul C.C.-ului, in Piata Palatului rasunau primele rafale. In jurul orelor 21 cadeau primii morti. In mod subit, aparuse pericolul terorist, oameni descrisi de Iliescu ca fiind antrenati sa "traga din toate pozitiile". Timp de doua zile, asa- zisul pericol terorist ii va permite grupulul lui Iliescu sa castige timp, cu un dublu scop: 1) sa acapareze total puterea si 2) sa scape de Ceausescu, care cunostea mult prea multe despre Iliescu, familia sa si legaturile acestora cu Moscova. La orele 23, Iliescu reapare la TVR si citeste primul comunicat al Comitetului Provizoriu al "Frontului Salvarii Nationale". De fapt, textul fusese redactat initial de Dumitru Mazilu dar fusese modificat, pe ici pe colo prin punctele esentiale, de Silviu Brucan care nu agrease nici macar formula finala: "Asa sa ne ajute Dumnezeu", deoarece i se parea, ca amintea prea mult de monarhie. Iliescu a mai citit o lista cu membrii Comitetului Provizoriu, lista in care el se trecuse ultimul, sugerand astfel telespectatorilor aparenta sa lipsa de apetenta pentru putere.

In realitate, lui Iliescu ii vor mai trebui inca dous zile pentru pune mana complet pe putere - doua zile in care teroristii vor trage din toate pozitiile, provocand astfel peste o mie de morti si sute de raniti, cu totii oameni nevinovati - ca si pentru a se debarasa de incomodul (in viata) Ceausescu, tinut inca din 22 decembrie, la pastrare, intr-o unitate militara de la Targoviste, dar a carui arestare nu fusese anuntata poporului decat douazeci si patru de ore mai tarziu. Timp de doua zile, in mare taina, Iliescu nu se ocupase decit cu restructurarea aparatului militar si cel al Securitatii. Ultimul, activat din 24 decembrie, cind ofiterii fostei Directii a 5-a, care avusese misiunea sa apere sediile, fusesera convocati la Ministerul de Interne. Pe 23 decembrie, in editia unica a "Scanteii poporului", distribuita cu o remarcabila promptitudine, aparea urmatorul comunicat al lui Iliescu:

"Noi, romanii, nu dorim sa copiem modelul vecinilor nostri. Protestul nostru era indreptat impotriva lui Ceausescu, dar era in acelasi timp (un semnal) favorabil mentinerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitatea de opinie si de “ordine socialista” [subl. n.].

Insotit de fidelul sau paznic, Gelu Voican Voiculescu, Ion Iliescu a mai aparut de doua ori la TVR, in dorinta de a linisti cele 4 milioane de membri de partid. Din Studioul 4 fusesera alungati intre timp artistii si poetii. Stirile erau citite de acelasi Marinescu George care citise in 22 decembrie decretul de instituire a starii de necesitate. Iliescu a anuntat ferm, cu acest prilej: "Va veni vremea unui proces drept, condus de “justitia poporului” (subl. n.)." La a doua aparitie, Iliescu a devenit mai pragmatic: "Toti civilii vor preda armele pe care le poseda pana la 25 decembrie, orele 17", altminteri ar fi urmat sa fie considerati teroristi. Grijuliu, Iliescu a reamintit ca toate organizatiile din tara se subordoneaza Frontului Salvarii Nationale. Apoi, instalat in biroul directorului general al Televiziunii de la etajul II si pazit de Gelu Voican Voiculescu, Iliescu a inceput sa primeasca in audiente comunisti de rang inalt. Un preot si trei tineri timisoreni, sositi cu o declaratie a "Comitetului Democratic" prin care se cereau alegeri libere si pluripartitism, au fost intimpinati cu un refuz politicos. Peste cateva zile, Comitetul Democratic va fi integrat Frontului Salvarii Nationale.



6. UN ACT ISTORIC: PE 24 DECEMBRIE '89, INTR-UN WC DE LA M.Ap.N., CETATEANUL ILIESCU A DECIS ILEGITIM SA CONSTITUIE UN "TRIBUNAL MILITAR EXCEPTIONAL", CARE SA JUDECE PE CEAUSESTI

Arestati, practic, inca din dupa-amiaza de 22 decembrie, sotii Ceausescu au fost tinuti, sub paza militara, la unitatea de la Targoviste. initial, pucistii au mers pe varianta suprimarii imediate a cuplului Ceausescu. Scenariul asasinarii urma sa fie declansat de parola "Recursul la metoda". Populatiei i s-a ascuns, cel putin douazeci si patru de ore, ca sotii Ceausescu fusesera arestati inca din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie, si tinuti sub o paza militara sigura. Mai mult, prin televiziune s-au vehiculat in acest rastimp fel de fel de zvonuri privind urmarirea sotilor Ceausescu, si actiuni teroriste de eliberare a celor doi, care aveau doar scopul sa mentina panica in randul cetatenilor, sugerandu-li-se astfel pericolul pe care il reprezenta, in continuare, un Ceausescu in viata. Pe 24 decembrie, planul "Recursul la metoda" a fost insa abandonat: se pare ca, la Moscova, Gorbaciov staruia inca din 22 decembrie pentru un proces al fostului dictator, in locul unui simplu asasinat. Acesta este si motivul pentru care planul "Recursul la metoda” nu a fost pus in practica, intre 22 si 24 decembrie. Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un tribunal militar exceptional, care sa-i judece pe sotii Ceausescu, in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde grupul pucist se refugiase. In susurul apei de la W.C., Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate, astfel, surprizele. Miza era imensa: lichidarea fizica a sotilor Ceausescu, cei care stiau prea multe despre Iliescu si grupul de pucisti. Decretul, redactat si semnat de Iliescu pe 24 decembrie 1989, fara numar de inregistrare, decidea - in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (CFSN) din Romania - instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta (subl. n.) la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena. Acest document istoric este semnat de Ion Iliescu, in calitate de presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl. n.). Numai ca la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista! Asa cum se stie, prima intrunire a CFSN a avut loc abia patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie, la Palatul Victoria. Nici atunci Ion Iliescu nu a fost ales presedinte al CFSN. Rezulta ca Iliescu a semnat ilegitim - printr-o tipica uzurpare de titlu - un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.

Prima Consecinta: Tribunalul Militar Exceptional care i-a judecat pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul de constituire, este la randul sau ilegal. A doua consecinta: sotii Ceausescu n-au fost executati dupa un proces, ci asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut, ulterior ca sa-si salveze tovarasul de drum, cum ca: "Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea". Ceea ce a urmat nu este, de asemenea, prea bine cunoscut opimei publice. Astfel, deplasarea la Targoviste, unde urma sa aiba loc procesul, a asa-zisului Tribunal Militar Exceptional, s-a facut cu cinci elicoptere. Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar; se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisi. Procesul nu a fost decat o mascarada, pusa la cale de Iliescu. Dupa aterizare, in timp ce gen. Victor Stanculescu se ocupa de detaliile executiei, Gelu Voican a cerut ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Detaliile procesului se cunosc. Interesante sunt insa concluzule profesorului legist francez Louis le Riboux privind momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost impuscati. Dupa executie, cadavrele celor doi au fost aduse, infasurate in prelate, cu elicopterul, pana la stadionul Ghencea, unde au fost abandonate, in timp ce Stanculescu si Voican Voiculescu s-au dus la o gustarica. In realitate, asa cum demonstreaza o videocaseta, cadavrele celor doi, infasurate in prelate, au fost plimbate prin cladirea C.C., si in alte institutii, unde au fost expuse, deoarece multi nu credeau ca Ceausestii fusesera impuscati, in ciuda filmului prezentat pe 25 decembrie, intr-o versiune prescurtata, la TVR. Cert este ca abia a doua zi dimineata, la ora 8, trupurile sotilor Ceausescu au fost aduse la morga Spitalului Militar, unde cadavrul lui Ceausescu se pare ca a fost profanat de un autopsier, curios "sa vada p...a, cu care fostul dictator a f..t o tara timp de 24 de ani". Din dimineata de 26 decembrie pana in 30 decembrie 1989, cand s-a decis inhumarea, cadavrele Ceausestilor au ramas sigilate in instalatia frigorifica de la morga. De inmormintarea celor doi s-a ocupat tot Gelu Voican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim- ministru, cu prietena sa Cerasela Baijac Demetrescu, care a sterpelit cu aceasta ocazie bijuteriile Elenei Ceausescu. Au mai asistat: Mugurel Florescu, lt. maj. Trifan Matenciuc si col. Ion Baiu, cel care a asigurat, ca si la Targoviste, filmarile. De procurarea sicrielor se ocupase, anterior gen. Stanculescu, fostul protejat al familiei Ceausescu. Ambele cadavre au fost perchezitionate de Cerasela Baijac, grijulie mai ales cu cadavrul Elenei. Apoi, ambele cadavre au fost acoperite cu pinze de cearceaf. Mai intii s-a pus capacul peste cosciugul Elenei. Apoi peste cosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican, prudent, a desenat cu o creta semnul lui Marte. Langa fiecare groapa se gaseau dale din beton si cate o roaba cu ciment. Groparilor li se spusese ca era vorba despre doi colonei in rezerva, ucisi de teroristi.

Ceausestilor nu li s-au pus cruci: fusesera uitate la morga. Pentru asasinarea Ceausestilor s-au intocmit doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1/SP 1989. Nu vom intra in detalii privind continutul acestor doua dosare, precum si implicarile lor. Vom mentiona doar un singur detaliu: certificatele medicale, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Exact ca decretul, semnat ilegitim prin uzurpare de titlu, de Ion Iliescu, prin care s-a constituit asa-zisul Tribunal Militar Exceptional, care i-a trimis la moarte pe sotii Ceausescu. Numai pentru ca acestia sa nu poata dezvalui public ceea ce stiau despre proaspatul emanat, si despe firul rosu care il lega, inca din tinerete, pe Ion Iliescu de Kremlin
(rezistence.tripod.)
cetatean SUA dupa 5 ani... - de (anonim) la: 15/01/2004 13:53:52
(la: De ce ati ales sa emigrati?)
i don't know about that 5 years residency= us citizenship-- poate green card poate dupa 5 ani dar cetatenie in mai putin de 12-13 ani no way my friend--iti spune cineva care e aici de 5 ani...pe viza de student true but still ---
#8114 (raspuns la: #8027) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Din "Revista22" - de anita47 la: 05/02/2004 02:17:13
(la: A existat holocaust in Romania?)
Un articol din presa romana,care aminteste de unele personaje si publicatii,aparute la acest subiect!
============================
Un numar din Romania Mare
*
(ANDREI CORNEA)
*

S-a tot discutat in ultimul timp despre asa-zisa "schimbare la fata" a lui Corneliu Vadim Tudor care dintr-un uliu extremist ar fi devenit subit un fel de porumbel democratic. Nu avem dubii asupra felului cum stau lucrurile in realitate. Totusi, am decis sa platim suma de 10.000 lei pentru a cumpara gazeta Romania Mare pe care n-o mai vizitasem de cativa ani. Am citit-o cu atentie (nr.704 / 9.01.2004) si iata ce am vazut, in mare. Credem ca informatiile vor fi utile nu doar celor care, eventual, si-au facut cea mai mica iluzie in legatura cu "ameliorarea" lui CVT, dar si celor care refuza cu dispret sau cu scarba sa citeasca, fie si din cand in cand, publicatia, desi uneori, macar prin profesia lor - de analisti politici sau jurnalisti -, s-ar cuveni s-o faca.

1. Pe pagina intai, headline: "Conform unui sondaj realizat de expertii ONU de la Geneva: 1) CVT: 41%. 2) A. Nastase: 32%. 3) T. Basescu: 13%. 4) Th. Stolojan: 9%". Iar mai jos, cu litere de o schioapa, concluzia inevitabila: "Vadim - primul presedinte crestin al Romaniei!". Nu aflam de nicaieri nici cine sunt "expertii ONU de la Geneva", nici care a fost data sondajului, nici care au fost conditiile sociologice in care el a fost efectuat. Detalii insignifiante - s-ar zice -, dar lipsa lor arata despre ce este vorba: un fals propagandistic patent.

Dedesubt, o gafa: rubrica Actualitatea clasicilor s-a dorit spirituala chiar din primul numar al anului de gratie 2004, cand "primul presedinte crestin" trebuie sa suie la Cotroceni, si a inserat mai multe "blesteme argheziene", probabil, pentru a-i deschide larg tribunului justitiar portile destinului glorios. Il reproduc pe ultimul: "Sa vrei sa-ti mangai cainele si sa te maraie; pisica, si sa se zborseasca; copiii, si sa fuga; nevasta, si sa se indeparteze, pentru ca a citit intr-un ziar politic ca esti un satyr". Rezon satyr! - cum ar fi zis un cunoscut personaj.

2. Logica si etica

Coboram spre josul paginii: mesajul de Anul Nou al lui CVT, plasat chiar sub blestemele argheziene, cuprinde urmatoarea fraza absolut memorabila, al carei adevar vom incerca sa-l testam: "Asa-zisul secret al succesului meu in asta consta - eu imi inving zi de zi adversarii la doua discipline: logica si etica".

Numai ca, pe pag. 12-13, in interviul acordat de CVT lui Paul Grigoriu pe Romania Actualitati pe 26 noiembrie 2003 si reprodus integral, intalnim urmatoarea afirmatie care incalca la repezeala atat logica, cat si etica: "Pe cuvant de onoare - declara marele om - eu nu am fost, nu sunt si nu pot fi niciodata antisemit, pentru ca am crescut cu Biblia in casa". Non sequitur: din pacate si Martin Luther a crescut cu Biblia in casa si chiar a folosit-o intens si dupa ce s-a facut mare-mare, ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie teribile pamflete antisemite, precum Sem Hameforas. Dar pana si Eichmann a crescut cu Biblia in casa, dar nu stim sa fi folosit argumentul vadimic inaintea tribunalului israelian pentru rolul de primadona in Holocaust.

Odata lamuriti la capitolul logica, sa cercetam partea de etica. Abtinandu-ne pe moment sa ne pronuntam pentru prezent si viitor, ne ramane trecutul evocat cu formula "pe cuvant de onoare, eu nu am fost niciodata antisemit…" Dar oare ce sunt urmatoarele rasfaturi in proza, semnate de C.V. Tudor sau de pseudonimul sau "Alcibiade"? "Il iubesc prea mult pe Iisus Christos ca sa nu ma gandesc in fiecare zi cine L-a batjocorit, cine L-a scuipat, cine L-a lovit cu pietre, cine L-a ridicat pe cruce si L-a batut in cuie. Evreii au facut asta. Evreii de acum 2000 de ani si evreii dintotdeauna." (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997) Sau: "popoarele nu mai suporta ca, la adapostul cacealmalelor cu democratia si izolarea si embargoul o mana de evrei sa controleze finantele, industria, presa si Politica Planetei. Tot ce pot sa-i asigur pe evreii cu pofte dominatoare este ca pe mine nu m-au speriat si, probabil, bunul Dumnezeu are un plan cu mine si anume sa le aduc aminte ca nu-l pot rastigni la infinit pe Isus Christos." (Romania Mare, 19.04.1996). Sau: "Doar n-o fi blestemata Planeta asta: cateva milioane de evrei sa terorizeze si sa jefuiasca 6 miliarde de oameni! Si macar de-ar fi adevaratii evrei, cei biblici, dar tare ne e teama ca au dreptate aceia care zic ca avem de-a face cu populatia nomada a khazarilor, de origine asiatica, trecuta la religia mozaica." (nr. 443, 8.01.1999):

Iar cel care azi se lauda ca a trait dintotdeauna cu Biblia inaintea ochilor si despre care stie ca "a fost scrisa in totalitate de autori evrei", declara totusi cu cativa ani in urma: "Eu unul imi pot imagina civilizatia lumii si fara evrei" (Romania Mare, nr. 343, 7.02.1997). Imaginatie bogata, intr-adevar! A fost asadar CVT antisemit? Bineinteles, dupa cum se vede din texte. Mai este el astazi? Atata vreme cat nu numai ca nu isi va recunoaste si explica atitudinea din trecut, dar chiar o va nega senin prin sperjur, subitele sale declaratii de iubire fata de evrei sunt un moft.

3. Abjectia pura

Cazut cu brio la logica si la etica, ii mai ramane lui CVT abjectia pura, la care trece examenul cu mare succes, chiar in numarul pe care il analizam. In rubrica Saptamana pe scurt, care nu mai este semnata "Alcibiade", ci "Petrache Lupu" (probabil fiindca gigolo-ul atenian e mai putin politically correct decat vindecatorul de la Maglavit), dam peste urmatoarele ziceri: "Inchipuiti-va ca Cornel Nistorescu i-a acordat lui Michael Guest titlul de Omul anului 2003. Poate Omul anusului…". Dar aici e mai mult decat abjectie; e iresponsabilitate politica in raport cu reprezentantul singurei supraputeri, care se intampla sa fie si aliata Romaniei. De altminteri, la aceeasi rubrica, CVT sustine la un moment dat ca "sarbii ne mai dau o lectie de demnitate", referindu-se la recentele succese electorale ale ultranationalistului partid radical sarb al lui Voislav Seseli. Simpatiile politice antiamericane ale "democratului" Vadim se exprima in continuare fara ocolisuri! Ce s-ar intampla, asadar, daca acest politician ar ajunge presedintele Romaniei? Am avea soarta Serbiei? Sau a Irakului?

4. Biblia si Constitutia

In rest, numarul in discutie al Romaniei Mari e doldora de toate celelalte trasaturi antidemocratice cunoscute. In treacat, remarcam semnatura unui pretios colaborator, notoriu negator al Holocaustului si al crimelor legionare impotriva evreilor: Ion Coja. De asemenea:

Se reia un articol difamant al lui CVT din 1990, indreptat impotriva pastorului Tökés. Textul contine un preambul violent antimaghiar in care se deplange faptul ca ungurii nu au plecat direct in Alaska din "Asia natala" fara a mai trece in Europa. Astfel ei s-ar fi putut razboi in voie cu pieile-rosii si cu eschimosii. Intrebare: cand va deveni Vadim, laolalta cu Funar, filomaghiar? Doar "filosemit" nu-i de ajuns!

Deputatul Ilie Merce ne lamureste ce inseamna siguranta nationala, desfasurand bine cunoscuta teza ca securistii au fost mari patrioti, ca si prietenii lor informatorii. Iar ca sa iasa demonstratia, invoca precedentul Bibliei, Legilor lui Manu, al dacilor, al lui Basarab descalecatorul, al lui Mihai Viteazul etc. si plange de mila lui Mircea Ionescu-Quintus si Raoul Sorban, informatori dovediti de CNSAS. Citeaza desigur pe seful sau ierarhic care a cerut desfiintarea odioasei institutii antiromanesti.

Alt deputat PRM, Corneliu Ciontu, reia una dintre marile minciuni propagandistice ale PRM: el sugereaza ca acest partid nu a luat parte la guvernare, ca, prin urmare, este un "partid politic nou", neintinat de coruptie. De parca "patrulaterul rosu" din timpul guvernarii Vacaroiu (PDSR, PUNR, PRM, PSM) ar fi reprezentat o simpla reverie! Cultul personalitatii marelui om e, mai mult sau mai putin, axa de referinta a publicatiei si a colaboratorilor ei. Un articol, intitulat Biblia si Constitutia, e absolut delirant. CVT e comparat cu Fat-Frumos calarind pe un cal alb, "rotind cu dreapta pe deasupra capului buzduganul dreptatii, iar cu mana stanga tine strans la piept cartile sale de capatai: Biblia si Constitutia." (Care Constitutie - ne intrebam -, cumva cea actuala pe care Fat-Frumos a cerut-o sa nu fie votata, deoarece acorda minoritatilor dreptul de a se sluji de limba materna in Justitie?) Dar iata un exemplu si mai si: in interviul acordat la Romania Actualitati la care m-am referit mai sus, CVT sustine ca in 2003 ar fi primit "scrisori deosebit de amabile si mesaje de salut" de la personaje precum Kofi Annan, Romano Prodi, Silvio Berlusconi, Günter Verheugen, dar si de la Papa Ioan-Paul al II-lea. Cadem pe ganduri: oare asa sa fie? Rasfoim revista si intalnim o pagina plina cu mesaje de salut de Anul Nou. Si cautam infrigurati pe mai sus-amintitii. Nu vor fi ratat ei ocazia de a-l felicita pe marele om de Anul Nou! Stupoare: pagina contine numai mesaje de la persoane private, cu exceptia a doua felicitari oficiale sosite de la reprezentantii unor state bine cunoscute pentru larga lor democratie: Coreea de Nord si Cuba. Iata marii prieteni internationali ai "primului presedinte crestin"!

Sa mai notam in fine delirul conspirationist si obsesia mesianica: CVT "stie" ca impotriva sa guvernantii au urzit un plan in mai multe puncte, ultimul presupunand eliminarea sa fizica. Planul ar fi fost dezbatut la o celebra vanatoare a demnitarilor. Nu deznadajduiti, caci a intervenit - ni se comunica - "Ingerul Domnului" pentru a-l salva pe noul Mesia. Minunea dumnezeiasca a avut loc: autoimpuscarea ministrului Agriculturii in testicole!

5. Succesul prostiei fara fisuri

Ceea ce a caracterizat si caracterizeaza in continuare discursul lui CVT este nu logica si etica, ci minciuna; e o minciuna atat de tenace, de totala si de manipulativa, exprimata cu atata siguranta, incat are capacitatea de a pacali pe foarte multi. El nu-si propune sa aiba discursuri inteligente sau macar pragmatice, ci dimpotriva, complet stupide, asa cum cele cateva esantioane de mai sus au demonstrat-o. Numai ca, din pacate, cu cat prostia e mai impenetrabila, mai fara fisuri, cu atat autorul ei devine mai convingator si mai harismatic, cel putin inaintea adeptilor sai, si mai ales atunci cand e invitat la un post TV si cand moderatorul e surprins complet nepregatit, asa cum s-a intalmplat nu demult cu Stelian Tanase. Faptul ca logica e complet absenta din discursul vadimic devine astfel un mare avantaj al sau, iar lipsa moralei (reflectata minimal fie si in consecventa cu propriile afirmatii), departe de a-i cauza vreo paguba, e asimilabila presupusului "spirit justitiar" al "tribunului". Ascensiunea lui Hitler sau a lui Milosevici s-a bazat si ea pe aceste parghii. Sincer sa spun, nu prea inteleg de ce mai are nevoie Vadim de un Eyal Arad ca sa-i construiasca o campanie electorala care, sub raport mediatic, a debutat rezonabil de bine. Dar probabil ca insasi tentativa de a inhama la campania "primului presedinte crestin" un evreu israelian constituie, ca si finantarea monumentului lui Rabin de la Brasov, o parte a campaniei. Avantajele sunt destule si evidente. Pe deasupra, daca tentativa va reusi, ma tem ca unii vor spune la un moment dat ca "evreii il aduc pe Vadim", tot asa cum tot ei "au adus" comunismul, capitalismul si alte belele. Iar daca nu va reusi - tot evreii vor fi de vina, vezi bine - conspira in continuare si refuza mana intinsa!
==========================================



#8909 (raspuns la: #8889) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dupa 5 ianuarie mi-au ajuns m - de gabriel.serbescu la: 19/02/2004 13:17:53
(la: Nu-mi vine sa cred!!)
Dupa 5 ianuarie mi-au ajuns mie un colet de carti. Bine, eu sunt emigrant european, ca deja ne putem clasifica. Mi le-a adus un prieten cu o masina. La vama a fost un control formal, iar in gentuta in care erau bagate nici nu s-au uitat. Atunci o varianta ar fii sa le scoti din tara (e penibil) si sa le trimiti colet de la un oficiu postal bulgar, maghiar, sarb... E aberant, e absurd intradevar.

Nu stiu ce sa mai zic. M-ai lasat gura casca.
Chiar acu scriu din Cyber-ul unor amici si le-am povestit ce-ai scris tu si nu puteau sa creada. Au definit totul ca pe un atac la insasi propria ta cultura. In fine.... no comments
acum citziva ani era cam 5-60 - de SB_one la: 20/02/2004 07:11:58
(la: Facultati particulare)
acum citziva ani era cam 5-600 $/an. Intre timp o mai fi crescut.

principial nu am nimic impotriva invatzamintului privat. Teoretic a fost un pas normal si tzinind cont ca un prof univ cistiga( banuiesc) f. putzin, era normal sa se faca ceva pe linia asta.

Zic eu ca trebuie studiat "cazul"; criteriile ar trebui sa le stii mai bine, de ex. :daca e recunoscut sau nu( studiul) si de cine? In final totul depinde de "invatzacel", de interesul lui ptr. cea ce invatza. Pe vremea mea erau toate de stat si gratuite


SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10141 (raspuns la: #10129) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
[Eu mi-am luat sansa de 5 l - de SB_one la: 28/02/2004 04:00:56
(la: Romani in strainatate)

[Eu mi-am luat sansa de 5 la suta si am fugit fara nimic pe mine si n-am regretat :)
Noroc. ]

Pai la modul asta se pot face bani frumosi!
...ca vorba aia: noroc sa ai...


SB
................................................................
Infinitul e mare, mai ales catre sfirsit.
(W. Allen)
#10865 (raspuns la: #10854) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Operatiunea "Peregrinii" - de anita47 la: 29/02/2004 04:39:17
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Operatiunea "Peregrinii" - redutabila sursa de imbogatire pentru agentii acoperiti
=====
Emil Berdeli
Dezbaterile pe marginea cazului Pacepa aduc in discutie, din nou, faptul ca fostul Serviciu de Informatii Externe a functionat inainte de 1989 ca un veritabil "sereleu" comunist. O intreprindere care a bagat bani grei atat in vistieria statului, cat si-n buzunarele propriilor ofiteri. In episoadele noastre anterioare privind serviciile secrete romanesti, am mai abordat acest subiect. Dupa cum scriam atunci, spionajul romanesc din perioada comunista se specializase nu atat pe strangerea de informatii, cat pe procurarea de aur, valuta forte sau alte valori. Nu doar ofiterilor conspirati peste granita din Directia de Informatii Externe (DIE) li se permitea sa faca afaceri, ci si celor din tara. Operatiunea "Peregrinii" este elocventa in acest sens. Din pacate, operatiunea "Peregrinii" a adus deservicii atat de mari Romaniei, incat si-n ziua de azi tragem ponoasele, mai ales ca o buna parte din victimele acestui rusinos episod, sau rudele lor, sunt in viata.

In vara anului 1970, cu aprobarea conducerii superioare a partidului comunist, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului, a ordonat declansarea operatiunii cu nume de cod "Peregrinii". Scopul acesteia: sa se obtina valuta forte si bunuri mobile, in primul rand de la rudele din strainatate ale romanilor care doreau sa paraseasca definitiv tara. Cu alte cuvinte, conducerea superioara de partid, in frunte cu Ceausescu, hotarase sa-si vanda pe bani grei concetatenii. Nu conta ca acestia erau romani, etnici germani sau evrei. Fiecare avea un pret. Actiunea in sine a fost coordonata de catre Directia de Informatii Externe, unitate de elita a Securitatii.

Prima etapa: depistarea potentialilor clienti
Pentru cei mai tineri dintre cititorii nostri, amintim ca pe vremea regimului comunist a dori sa pleci din Romania era practic un delict. Cei care-si manifestau aceasta intentie erau tratati ca niste tradatori. Asta pana ce comunistii au constatat ca emigrarea poate fi o afacere extrem de banoasa.

Prima faza a operatiunii "Peregrinii" a fost depistarea celor care voiau sa paraseasca Romania. Apoi, o armata de ofiteri de Securitate sub acoperire de functionari in administratia de stat sau avocati a intrat in legatura cu potentialii emigranti. Mecanismul era urmatorul: persoana care dorea sa emigreze stabilea impreuna cu agentul conspirat suma ce-ar urma sa fie donata statului de catre el sau rudele sale din strainatate, in cazul plecarii definitive din tara. Nu era vorba doar despre bani, ci si despre autoturisme sau imobile proprietate personala.

O mare enigma - sumele subtilizate
Cand treaba a fost pusa pe picioare, ofiterii din DIE au observat ca operatiunea "Peregrinii" le poate aduce si lor substantiale venituri. Asa ca s-au pus pe treaba, incepand sa doseasca in propriile buzunare o parte din sumele "donate" statului de catre emigranti.

Ancheta asupra acestei actiuni, facuta cu ocazia defectiunii generalului Ion Mihai Pacepa, in 1978, a scos la iveala faptul ca statul roman a castigat peste 6 milioane de dolari. Nu se cunosc insa, nici macar cu aproximatie, sumele deturnate de catre ofiterii de Securitate angajati in stoarcerea de fonduri de la cei care doreau sa paraseasca definitiv tara, cu toate ca se stia pana la cel mai inalt nivel al DIE faptul ca o mare parte din agenti subtilizasera sume importante de bani.

Darea in vileag s-a facut din SUA
Va dam doar un exemplu, extras din arhivele Securitatii. Numai la plecarea unui grup de patru persoane, doi medici si doi ingineri, colonelul Constantin Mazilu, acoperit cu functia de consilier la Presedintia Consiliului de Ministri (Guvernul de pe atunci), a dosit cel putin 2.000 de dolari si o considerabila suma in lei. Informatia n-a transpirat din Romania, ci tocmai din Statele Unite, unde se stabilise Gavrila Cacuci, unul dintre medici. Acesta i-a povestit unui agent acoperit al DIE - nume de cod "Sandulescu" -, ca i-a dat lui Mazilu suma de 9.000 de dolari drept "taxa de emigrare". La randul sau, "Sandulescu" a raportat informatia la Bucuresti, unde s-a constatat faptul ca ofiterul cu acoperire de consilier la Guvern nu depusese la casierie decat 7.000 din cei 9.000 de dolari primiti. Tot atunci s-a descoperit ca Mazilu isi "trasese" un mic comision de la cei doi ingineri si celalalt medic: nu mai putin de 35.000 de lei, ceea ce, la acea vreme, insemna mai mult decat jumatate din pretul unei Dacia 1300.

Cazuri precum cel de mai sus sunt nenumarate, iar coruptia se instalase la toate nivelurile ofiterilor angrenati in "Peregrinii". Acesta a fost si motivul pentru care s-au luat niste masuri drastice de urmarire a banilor si de conspirativitate, insa fara rezultate notabile, mai ales in ce priveste stoparea dosirii unor importante sume.

Conturi ratacite si musamalizari
Desi faptul era in flagranta contradictie cu legislatia de atunci, seful DIE, Nicolae Doicaru, a aprobat deschiderea, la Koln, a unui cont cu banii primiti de la cei care urmau sa plece din tara (peste10.000 de dolari). La acea vreme, generalul Pacepa a vrut sa transfere banii din acel cont in Elvetia, pentru finantarea operatiunii "Bujorul", dar n-a reusit. In prezent, nu exista date despre aceasta operatiune, dar nici nu se stie ce s-a facut cu banii din contul de la Koln. Conform documentelor Securitatii, acesta a fost gestionat "necorespunzator" de catre ofiterii DIE. Traducand din limbajul de lemn al epocii, "necorespunzator" insemna ca o buna parte din suma depusa la Koln a disparut fara urma. Intreaga afacere a fost musamalizata de catre Doicaru. Daca Ceausescu ar fi aflat ce sume vehicula DIE prin strainatate, ar fi cazut multe capete. Si asta pentru ca el dorea sa detina controlul asupra marilor afaceri, fie ele si de spionaj.

Casa conspirativa "Minerva"
Operatiunea "Peregrinii" a continuat, iar rapoartele intocmite la inceputul anului 1971 scoteau la iveala faptul ca totul mergea struna. Sute de oameni paraseau definitiv Romania, depunand in "fondul sinistratilor" sume care variau intre 5.000 si 10.000 de dolari.

In vara anului 1971, Nicolae Doicaru ii aproba generalului Eugen Luchian, unul dintre principalii responsabili ai operatiunii "Peregrinii", "infiintarea casei conspirative "Minerva"" in Soseaua Mihai Bravu nr. 53-55. De fapt, o garsoniera, unde s-au purtat discutiile intre ofiterii de Securitate sub acoperire de functionari publici si cei care doreau sa emigreze. De pe urma acestor intalniri conspirative au ramas doar niste chitante intr-un singur exemplar, pe numele a sute si sute de oameni. Si acestea dovedesc faptul ca sumele erau mai mult decat substantiale pentru acele vremuri, de obicei intre 5.000 si 10.000 de dolari.

Pana si puscariasii puteau pleca
N-a trecut mult timp si retelele infiltrate in strainatate pentru operatiunea "Peregrinii" au inceput si ele sa produca bani buni, storsi de la cei care aveau rude in Romania. Afacerea devenise deosebit de rentabila, insa mintile sprintene din Directia de Informatii Externe s-au gandit ca pot obtine si mai mult. Asa ca s-au cerut bani celor care voiau sa emigreze si pentru scolarizarea din Romania ori pentru diferite cursuri de perfectionare absolvite in tara. Coarda a fost intinsa la maximum. Au fost scoase la mezat si persoanele condamnate pentru diverse prejudicii aduse economiei nationale, ale caror zile de detentie urmau a fi achitate de catre rudele sau prietenii din strainatate. Masura nu numai ca era ilegala, chiar si pentru un regim comunist, dar intra in contradictie cu acordurile si conventiile la care Romania aderase. Setea de valuta era insa atat de mare, incat, bineinteles ca orice puscarias, nu doar cei care se faceau vinovati de infractiuni economice, ar fi fost liber, daca cineva din Occident platea pentru el.

O avere stransa in doar sase luni
La un moment dat, Ceausescu a dorit sa intre intr-o aparenta legalitate, incercand sa transforme in lege ordinele secrete si ilegale ce priveau vanzarea de oameni. A fost o miscare total gresita. Lumea civilizata, desi avea de multa vreme informatii neoficiale in privinta emigrarilor cu cantec din Romania, n-a acceptat asa ceva. Din acel motiv, in decembrie1973, Emil Bobu, pe atunci ministru de interne, a ordonat incheierea operatiunii "Peregrinii", ca urmare a unor "ecouri negative din presa internationala", dupa cum consemneaza documentele Securitatii. In realitate, era vorba despre presiunile pe care Occidentul le facea la adresa Romaniei si despre amenintarile cu sanctiuni economice drastice. Atunci, Ceausescu era inca pe val si nu-si putea permite o disputa pe aceasta tema. Oficial, operatiunea "Peregrinii" nu mai exista.

Ultimul raport al generalului Eugen Luchian, principal responsabil al operatiunii, mentiona ca doar in primele sase luni ale anului 1973 s-au strans de la cei care doreau sa emigreze, mai precis 237 de persoane, urmatoarele sume si valori: 555.499 de dolari SUA, 3.316.101 de marci vest-germane, 112.100 de franci francezi, 475 de coroane suedeze, 2.120 de lire sterline, 50.000 de silingi austrieci, 28.868 de franci elvetieni, 990.827 de lei, bijuterii din aur in greutate de 474,70 g, o garsoniera, alte bunuri in valoare de 1.740 de marci vest-germane.

O avere imensa, stransa in doar jumatate de an. Cat s-a strans in cei trei ani cat a decurs operatiunea "Peregrinii" nu se va sti niciodata cu exactitate. Cert e ca o mare parte din ofiterii care au participat la actiune au facut bani cu ghiotura. Iar buhul s-a dus asa de tare, incat si dupa ce s-a ordonat la cel mai inalt nivel suspendarea operatiunii, multe dintre cadrele DIE sau angajatii Comisiei guvernamentale de pasapoarte si vize au continuat sa perceapa in beneficiu propriu diverse taxe de la persoane care urmau sa plece definitiv din tara.

Generalul Luchian - tapul ispasitor
Spuneam la inceputul acestui material ca operatiunea "Peregrinii" a adus statului peste 6 milioane de dolari. Dar un simplu calcul ne arata ca in doar 6 luni s-au obtinut aproape trei milioane de dolari. E greu de apreciat intreaga suma si pentru faptul ca DIE a deschis o serie de conturi in strainatate cu acesti bani, care, dupa cum s-a vazut si in materialul nostru, s-au "evaporat" in diverse operatiuni.

Dupa defectarea generalului Pacepa, in vara anului 1978, ancheta Securitatii a scos la iveala faptul ca generalul Eugen Luchian detinea o avere considerabila, pe care n-o putea justifica. Din acest motiv a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, punandu-i-se in sarcina diverse infractiuni. Banuim ca Luchian nu a avut parte de un proces corect, fiind de fapt tap ispasitor mai mult din cauza defectarii lui Pacepa decat din cauza faptului ca ar fi bagat mana in borcanul cu miere in timpul operatiunii "Peregrinii". Vinovatia lui Luchian era de fapt vinovatia unui regim politic ce initiase o mare ticalosie: vanzarea propriilor cetateni ca pe niste vite.

Si generalul Pacepa cunoaste multe despre operatiunea "Peregrinii". Avea o functie importanta in acea perioada - adjunct al sefului Directiei de Informatii Externe, ca sa nu mai vorbim despre cea politica, de secretar general al Ministerului de Interne -, iar numele sau apare in documentele legate de aceasta operatiune.

Despre acest subiect ar putea discuta Pacepa, daca doreste sa-si ajute tara, dupa cum declara recent. Nu injurandu-si la nesfarsit adversarii, fara a scoate o vorba despre marile operatiuni in care a fost implicat. El este unul dintre cei care ne pot spune si unde au ajuns o parte din banii storsi din aceasta afacere.

Numai clarificand din toate punctele de vedere asemenea actiuni si asumandu-ne un trecut care uneori nu ne onoreaza, putem sa ne plivim tara de "buruienile comunismului", ca sa-l citam tot pe generalul Ion Mihai Pacepa. Mai cu seama ca operatiunea "Peregrinii" a fost una dintre cele mai rusinoase initiative ale regimului comunist din Romania.

GARDIANUL

=====

SE AFLA PE "DRUM" UN MATERIAL IDENTIC CU ACESTA,POSTAT DE UN "ANONOM".
ANONIMUL SUNT TOT EU SI ROG CA MATERIALUL SA NU FIE LUAT INCA O DATA IN CONSIDERATIE!!!




Una dintre singurele fraze em - de gabriel.serbescu la: 03/03/2004 13:40:34
(la: Lucian Boia un demitizator, nemesisul naţionaliştilor de mucava)
Una dintre singurele fraze emise de Diaconescu, la vremea sa, a fost:
¨bine, bine, il dam jos pe Isus de pe cruce, dar ce punem in loc?¨
Aici e problema. Boia demonteaza dar vidul creat sperie enorm.
E logic sa demontezi o constructie sociala paguboasa, dar nu poti nici sa lasi terenul viran

¨lumea este egala cu suma cunostintelor pe care le avem despre ea¨
michel houellebecq-particulele elementare

#11245 (raspuns la: #11093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...