comentarii

ACTORI ENGLEZI


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Actorul James Caviezel - de For Future la: 24/02/2004 19:14:47
(la: "The Passion of the Christ",un succes de casa inainte de lansare)
Comentarile din Evenimentul zilei cu privire la filmul “The Passion of the Christ” sunt in mare parte la obiect, la zi si adevarate.
Intr-adevar, noul film al lui Mel Gibson, nu ii mai spun toate ipostazele pe care ni le-a aratat in lunga s-a cariera, a stirnit o foarte mare polemica pe continetul American si nu numai. Evident parerile sunt pro si contra. Va ramine ca ziua de miine 25 februarie sa confirme sau sa infirme sa zicem aceasta furtuna.
Cer permisiunea de a comenta doar un singur aspect expus de Evenimenutl zilei, respective acela ca filmul este “fara nici o vedeta cunoscuta”. Trebuie sa recunosc nu am citit ziarul asa ca am luat ca adevar ceea ce a scris dl. Racovitan.
Atributul de vedeta cunoscuta este subiectiv si se refera la o anumita persoana si la un anumit moment.
La momentul la care ne aflam sunt actori cunoscuti in intrega lume cun sunt si actori mai mult cunoscuti pe continetul american. Exista in schimb si multi actori in Asia in special in Hong-Kong care se dovedesc la fel de populari ca cele mai mari vedete de la Hollywood.
Ma voi referi in continuare la actorul american James Caviezel.
Intr-adevar nu este din punct de vedere al popularitatii la nivelul marilor vedete care au cistigat “lingura de lemn” cum este Silvester Stalone.
Totusi trebuie sa luam in consideratie faptul ca James Caviezel intepretul personajului “Jesus”din filmul amintit mai sus a jucat in nu mai putin de 20 de filme, ceea ce nu este de loc putin pentru un actor care va avea 36 de ani anul acesta in septembrie. Este sau nu vedeta ? Doar istoria cinematografiei va raspunde.
Imi voi pemite sa amintesc numai trei dintre personajele interpretate de acest actor in ultimul timp. Toate aceste roluri pun in valoare personalitatea deosebita a acestui actor care este dupa parerea mea de o sensibilitate iesita din comun.
In filmul “The Count of Monte Cristo” (2002) a fost Edmond Dantes/Count of Monte Cristo. Aceasta noua ecranizare dupa celebrul roman al lui Alexandre Dumas este complet diferita de precedentele versiuni in care au jucat cu nu mai putin ultra cunoscutii actori Richard Chamberlain, respective Gérard Depardieu. Interpretarea lui Caviezel in acest rol este este la fel de memorabila cu a celui care este supranumit de unii “Donné par de Dieu”, ma refer evident la Depardieu. Trebuie sa recunosc ca aceasta porecla daca o pot numi asa i se potriveste de minune marelui actor francez.
Un alt film in care calitatile sale actoricesti au fost puse in valoare este “Angel Eyes”(2001), pesonajul fiind Catch/Steven Lambert. Partenera lui James Caviezel in acest film este nu mai putin cunoscuta actrita Jennifer Lopez.
Nu in ultimul rind voi aminti de personajul episodic Jerry din filmul “Pay It Forward” (2000) in care James Caviezel a jucat alaturi de Kevin Spacey, Helen Hunt si nu in ultimul rind alaturi de Haley Joel Osment.
Nu imi permit sa fac profetii inaintea aparitiei acestui film dar este posibil ca anul viitor, in 2005 filmul “The Passion of the Christ” sa fie premiat cu Oscar si poate ca nu numai o singura data.
Si daca va fi asa ar fi foarte frumos si pentru noi, romanii, pentru ca va fi pentru prima oara cind o actrita romanca va pasii in glorie pe “covorul rosu” de la Hollywood. M-am referit evident la Maia Morgenstein care dupa acest film va fi in sfirsit recunoscuta in intreaga lume ca si de altfel si James Caviezel care nu este o mare vedeta dupa parerea unora in acest moment.
Mi-as mai permite o singura remerca in ceea ce priveste limbile in care a fost turnat filmul, latina si aramaica. Intr-adevar este neobisnuit pentru o productie cinematografica o astfel de alegere de a utiliza doua limbi considerate “moarte” dar vorbite in perioada la care filmul se refere. Astept cu neradare ziua de mine sa ma conving daca filmul va fi subtitrat sau nu in engleza. Daca nu, probabil il vom asculta la “casca” cum se mai obisnuiea pe vremeuri.
Va multumesc, si sper ca nu v-am deranjat prea mult cu comentarile mele.


Buna intrebare! De fapt am avut o serie de slujbe. Am muncit intr-o fabrica, am spalat vase, etc. Nu am lucrat intr-un supermarket, dupa
cum spune presa. Am lucrat la un magazin general, unde am fost
casier, am vindut televizoare. La inceput mi-a fost rusine de toate
slujbele pe care le-am avut, dar mi-am dat seama ca rusinea era a
mea si numai a mea. Mentalitatea romaneasca cu care am venit, ca munca e impartita in munca de jos si cariera....s-a dizolvat repede aici. Muncesti, iti iei checkul la banca, iti platesti datoriile. Nu e nici o rusine in asta. Nu spun ca societatate americana nu e
stratificata (desi idea asta este una dintre iluziile initiale), dar
aici munca e onorata, chiar pina la punctul ca nu mai stim cum sa ne
petrecem timpul liber (acum vorbeste americanul din mine).
Totul a fost atit de nou, totul atit de proaspat, ca m-am simtit
"acasa" imediat. Desi am avut sentimente ambivalente despre noua mea
tara, m-am renascut din momentul in care am aterizat in New York.
Naivitate? Bineinteles! Dar in acel moment naivitatea mi-a folosit ca
un zid de aparare.
Am pictat din primele saptamini, cu o foame pa care n-o mai simtisem
de mult. In Romania, daca n-aveai pile, de-abia gaseai materiale. La
un moment dat, prin anii 80, am folosit pasta de dinti pentru ca nu
puteam gasi albul de titan in magazinele Fondului Plastic. La
institut se intra in functie de ce rude aveai, cu noroc, sau (ca
fata) cu cine te culcai. In liceu stiam dinainte cine va intra la
"Grigorescu." Asta nu lasa prea mult loc pentru cei saraci, ca mine,
care se zbateau sa deseneze, de bine, de rau, cu incapatinare si
speranta. Au fost si exceptii, bineinteles, citiva dintre fostii mei colegi sint personalitati importante ale artei contemporane romanesti. Sa ajunga unde sint astazi, le-au trebuit doze triple de curaj si perseverenta.

Am pictat multe peisaje romanesti, multe bazate pe vederile pe care
le-am luat din tara, multe pictate din memorie. Mai am citeva zeci de
lucrari de acum zece, doisprezece ani, si acum regret ca am vindut
majoritatea lor. Sentimentale? Poate, dar au fost sincere, nascute
din dorul de tara.
Lucram 8 ore pe zi ca vinzator, apoi ma duceam acasa, intr-un
apartament ieftin, unde jumatate de chirie era platita din ajutorul
HUD american (un ajutor financial pentru emigranti sau cei cu salariu sub limita saraciei) si pictam pina la miezul noptii. Cred ca pictura, ca si scrisul, m-au aparat de singuratate.
Nu ca aveam de o validare materiala a artei mele, dar cind mi-am vindut prima pinza cu trei sute de dolari in 1990, nu pot ascunde ca m-am simtit foarte, foarte mindru.
Apoi m-am inscris la facultate, desi de-abia incepusem sa "ghicesc"
limba. A fost un drum greu, incet, singuratic, frumos, care m-a
invatat despre umilinta, prietenie, tradare, natura umana in general.
Am primit burse in primii doi ani, si apoi am inceput sa-mi platesc
studiile. E o evolutie similara cu pata de grasime: incet, dar sigur.
Spun "a fost," dar drumul nu s-a terminat inca.

Cred ca n-am avut un "stil" pina prin 1997. Pina atunci totul a fost
cautare. Uneori ai idei pe care nu le poti aplica pentru ca nu stii
cum. Alteori, esti bun din punct de vedere tehnic, dar ideile sint
sarace. Miracolul se intimpla cind ideile iti intilnesc posibilitatile tehnicile.

Am citit si citesc enorm. Luam autobuzul la New York ca sa vad toate
expozitiile pe care le puteam vedea. Sint interesat in orice. Cind am
inceput sa scriu in engleza, schitele au inceput sa se amestece cu
fragmente de povestiri, frinturi de linii sa se interfereze cu
frinturi de idei. Am inceput sa incorporez text in picturile mele. La
inceput, mai mult ca grafica, frumusetea scrisului de mina amestecata
cu frumustetea unei culori, sau cu gesturalitatea unei linii. Astazi
colectionez scrisori vechi, fotografii anonime, care isi gasesc o
noua viata in lucrarile mele.

Problema cu cautarea unui stil este dificila: incerci sa pictezi ca
maestrii pe care-i admiri (bineinteles ca asta nu e o solutie), iti
dai seama ca ceea ce faci sint copii dupa artistii pe care-i admiri.
Cred ca trebuie sa uiti aproape tot ceea ce ai invatat ca sa ajungi
la un stil personal. E o vocatie destul de trista: pianistul da
concerte, e definit de o audienta, actorul deasemenea. Artistul
vizual e "redus" la micimea monastica a atelierului. John Cage
vorbeste foarte frumos despre starea asta, cind spune: "Cind lucrezi,
toti sint in atelierul tau: trecutul, prietenii, lumea artistica, si
mai mult decit orice, toate ideile tale. Toti sint acolo. Dar in timp
ce continui sa pictezi, ei incep sa plece, unul cite unul, si esti
lasat singur. Apoi, daca esti norocos, chiar si tu insuti pleci."
(traducere aproximativa).

O mare diferenta pentru mine a facut-o descoperirea artei americane,
pe care am detestat-o sau ridiculizat-o in Romania, pentru ca n-am
stiut nimic despre ea. Dupa citiva ani, am inceput sa descopar
vitalitatea ei nemaipomenita. Sint norocos ca am prieteni artisti aici care sint de 100 de ori mai buni decit mine (nu in sensul competitiei, arta n-are de-a face cu sportul), dar in sensul ca sint unici, in sensul in care arta lor e ca o continua lectie pentru mine.
Sint flamind de a invata. Prietenii mei mi-a dat curajul de a
experimenta, de a incerca lucruri noi, indiferent de opinia celor din
jurul meu.
Acum, ca profesor, pot sa spun ca invat multe si de la studentii mei.
Invat ceva in fiecare zi. E o bucurie aproape copilareasca de a fi in
atelier si a "crea" ceva. Arta e un mod de a te minuna zilnic, si in acelasi timp, dupa cum bine zice Twyla Tharp, un mod de a zice: multumesc.

Spun, mai in gluma, mai in serios, ca cea mai buna lucrare a mea este
lucrarea pe care n-am pictat-o inca. Cea mai reusita expozitie pe
care am tocmai avut-o aici, in octombrie, a fost culminarea acestor cautari. Dupa 14 ani de la plecare pot sa spun ca nu imi este
rusine de arta mea. Cred ca am inceput sa dezvolt un limbaj care e al
meu si numai al meu.
#6952 (raspuns la: #6816) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:11:18
(la: Romani in strainatate)
Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...
limba engleza - de (anonim) la: 10/01/2004 14:29:11
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Cinste lui Faramita ca a reusit sa invete engleza de pe cutiile de cereale! Mie mi-au trebuit ceva ani, sa am curajul sa spun ca ``stiu`` limba engleza, mai ales ca una este sa intelegi ce spune lumea sau la TV, alta sa porti o conversatie, dar oricare e un punct de pornire foarte bun, daca ai ambitie.
Sa reusesti ca artist intr-o tara straina, asta e alta mancare de peste, care cu adevarat merita felicitari!
Engleza din dictionar - de Dantimis la: 12/02/2004 11:18:44
(la: Sunt supraponderal! De ce ma alunga lumea?)
Faceam doar aluzie la faptul ca anul trecut in Illinois li se indica politistilor sa nu mai foloseasca anumite expresii in contactul cu oamenii sau in rapoartele pe care le intocmesc (si care ajung sa fie citite in salile de tribunal). Li se recomanda sa nu foloseasca expresii de genul fat man ci large man, nu old man ci older man, etc. Asta in scopul de a nu leza orgoliul persoanei respective, pt ca s-au depus plangeri impotriva politiei de catre persoane lezate de astfel de expresii, expresii bazate pe aprecieri personale care la urma urmei sunt subiective.

Large man in romaneste cred ca s-ar traduce mai bine ca si barbat mare (nici intr-un caz barbat larg). Iar large man este o expresie mai politicoasa, pt ca de exemplu un jucator de american football, sau Mike Tyson, este large dar nu e fat.

In legatura cu termenul older man, nu pt ca ar avea legatura cu subiectul discutiei ci mai mult cu orgoliul meu: engleza din dictionar nu se potriveste intotdeauna cu engleza vorbita. "You are an older lady!" nu as traduce cu "Sunteti o doamna mai batrana!, caci sunt convins ca as primi o palma daca dansa ar fi un pic mai sensibila. Cred ca ar suna mult mai politicos "Sunteti o doamna mai in varsta!". Iar oldest este doar un termen comparativ, ca si in romaneste dealtfel. O traducere mai adecvata ar fi cel mai in varsta. Cum s-ar traduce "My kid is the oldest one in his class!"? Poate: "Copilul meu este cel mai batran din clasa lui!"? Nu prea cred...

Scuze ca am deviat de la subiectul discutiei dar sunt un caracter slab, ma las usor provocat.

Bafta,

Dan

#9506 (raspuns la: #9476) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bravo, Maia! - de papadie67 la: 25/02/2004 22:36:03
(la: "The Passion of the Christ",un succes de casa inainte de lansare)
Nu stiam prea multe despre dumneaei, inaintea intensei mediatizari a “Pasiunii”. O vazusem acum vreo opt- noua ani intr-un film (Le Chene – din fericire subtitrat) unde sordidul realitatii evocate m-a impiedicat sa apreciez cum se cuvine arta actorilor.

Revazand-o deci in interviul de ieri ( emotionata, dar netimorata si vorbind o engleza foarte buna) cu Diane Sawyer (prezentatoare-vedeta US), am fost bucuros de-a asculta si privi o compatrioata dezinvolta, inteligenta si care a gasit modalitatea de-a strecura cateva vorbe bune despre Romania, intr-un subiect axat de fapt pe controversa iscata de film si colateral pe apartenenta actritei la comunitatea evreiasca.

Bravo, Maia! Tot respectul!
lui Florin si atat - de Little Eagle la: 15/03/2004 17:52:33
(la: Cat va ramane din salariu?)
My friend,

imi pare rau ca nu s-au publicat cele 2 texte ale mele trecute,poate pt. ca erau total in engleza? In fine,admin are drept de cenzura. Ha!
Iti multumesc pt raspuns la textul meu legat de natura.M-ai intrebat de Ozzy Osbourne si gasesc ca este apropiat sa-ti raspund(daca se va publica) la acest subiect legat de salariu.
desigur este prea greu sa scriu in citeva cuvinte viata lui Ozzy,o carte si nu e de ajuns dar desigur ca e o legenda rock si numele lui e f. cunoscut oriunde pe glob.

Ozzy s-a nascut pe 3 Dec. 1948 in Birmingham(UK) intr-o familie f.f. saraca compusa din alti 6 frati si surori si impreuna cu parintii locuiau intr-o singura...camera,o sirma cu o patura pe ea dadea un fel de separatie intre parinti si copii.Totul era in acea camera deci si un aragaz,WC ul in curte.tatl lui
a muncit ca miner,iar mama casnica mai cistiga spalind rufe pt. vecini.
Tatal era alcoolic.Ozzy si fratii lui aveau doar o singura pereche de pantofi..si ca sa mearga la scoala o faceau pe rind,fiecare purtind acei pantofi intr-o anumita zi.

Nu a terminat decit scoala generala,a suferit si sufera de dislexie,nu se poate concentra mai mult de citeva min. la un subiect si de aceea si vorbeste cam peltic si incurcat insa cind cinta este perfect.

A facut destule prostii in copilarie si fost si inchis o vreme pt. furt de televizoare.
Marea lui ambitie a fost de a deveni muzician exact ca idolul lui ce inca ii este,John Lennon.

In 1966 la 18 ani impreuna cu alti 3 prieteni din acelasi oras formeaza un grup ce si-l numesc"Polka Turk" si incep sa cinte prin restaurante si birturi blues.
Cei 3 prieteni: Tony Iommy(ghitara),Geezer Butler(bas),Bill Ward(tobe).
Nu cistiga mult dar e o experienta pt. toti,anul urmator isi schimba numele la"Earth"si la fel continua "turnee" prin birturi si localuri cintind hituri din acea vreme ale altor muzicieni.Un impresar le ofera contract si ajung sa cinte si in Hamburg la chiar Star cafe unde au cintat cu ani in urma Beatles.MUnca multa si zilnic de cite 7 ori pe scena.Ajunsesera sa repete repertoriul neavind alte cintece de cintat si lumea nu le dadea atentie,vroia sa auda o muzica de dans doar.

Frustrati cei 4 decid sa scrie propriile lor cintece si in 1969 cu doar 400 pounds
inregistreaza primul lor LP.Va deveni o revolutie in istoria muzicii rock in lume!!!In Nov. 13 apre pe piata albumul "BLACK SABBATH" si ulterior si-au schimbat numele grupului de la Earth la BLACK SABBATH ideea venindu-le intr-o seara urmarind filmul cu acelasi nume cu Boris Karloff si un f. tinar actor la primul lui film....Jack Nicholson.

Si asa s-a nascut o legenda ce dainuie si azi dupa...35 ani,putine grupuri in lume pot exista in mare succes atiat timp!

Albumul 2 le-a pecetluit statutul de mare grup rock,ultra faimosul "Paranoid" care in 2 sapt. a devenit imediat disc de aur si au inceput sa capete atentia cuvenita,la TV si concerte mari pe stadioane in UK si USA.
Au devenit din niste saraci ultra bogati si faimosi.Alte mari LP uri au urmat in numar de 7 din care "Sabbath Bloody Sabbath" a devenit amprenta muzicii si gindirii lor.

Datorita abuzului excesiv de droguri si alcool Ozzy a fost dat afara din grup
toti consumau excesiv dar nu chiar ca el.Devenise de inlocuit acum.
Ozzy insa a fost salvat de Sharon Arden,fiica impresarului de atunci al grupului.Ea l-a luat sub grija ei in 1979 si Ozzy s-a pus pe dezintoxicat si format propriul lui grup ce-i poarta numele.In 1980 scoate Lp ul"Blizzard of Ozz" care instantaneu devine mega hit si dublu platina,alte dicuri vor veni cu lirica si muzica scrise de el.Toate dublu platina.

Continua sa bea totusi si sa consume droguri,de peste 5 ani insa e complet free of them.Sharon vine cu ideea de a face un serial real life with the Osbournes si este televizat la MTV si devine instantaneu mare hit.Ozzy capata steaua celor celebri pe sunset boulevard.E invitat la dineu la casa alba si cinta pt. regina Angliei la Jubileu.
Cu ani in urma Sharon care-i sotia lui din 1982,a creat celebrul festval rock"Ozzfest"si aici vechii membrii si acum din nou prieteni din BS fac reuniuni pe scena cintind celebrele lor hituri intrate in istoria muzicii si care au influentat o multime de mari grupuri ce au venit dupa ei.

Anul trecut Ozzy are un mare accident si ajunge in spital cu clavicula rupta,o vertreba la ceafa rupta si 7 coaste rupte,operatie si azi e Ok dar a declarat ca nu va mai putea cinta deloc si se va retrage din muzica.
Accidentul l-a avut conducind pe proprietatea lui din sudul Angliei(un vechi castel din sec.18)o motocicleta de teren cu 4 roti care s-a rasturnat peste el.
Ozzy si familia locuiesc in Beverly Hills in zona cea mai bogata dar au si alte case prin florida si California si in afar de castelul din Anglia,mai au si o ferma .
Azi, averea lui Ozzy este de 143 milioane de $.Si-a ajutat parintii si fratii si inca ii ajuta si face mari donatii pt. copii cu cancer ori muscular distrophy.

Multe am omis pt. ca e imposibil sa scriu totul despre el,cert este ca a reusit in viata si si-a implinit visul,pornind de la a nu avea pantofi la avea tot ce-si doreste!O reala poveste a unui muzician,si sa nu uitam ca nici Beatles ori the Stones au avut totul de la inceput si au avut mai nimic de fapt.

Black Sabbath au venit cu un stil nou in 1969 cind era curentul hippy,un stil grav si puternic si LOUD,au spus adevarul despre tineretul pierdut de atunci
fara mari perspective in viata,dar si despre realitatea cruda a vietii si politica de razboi(Viet Nam).Ozzy obisnuia sa urle pe scena cuvintul"HEAVY' precum tonul muzicii lor si de aici s-a nascut stilul numit de critici pt. a clasa o anume muzica....HEAVY METAL!
De fapt nici unul din grup Nu sa gindit sa-si atribuie vreun stil.au spus ca doar isi cinta sentimentele asa cum vor ei si simt ei,prin muzica vor sa si le exprime.

Altele despre Ozzy poate altadata,numai bine,

LOVE&PEACE,
Ozzy
#12123 (raspuns la: #12088) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt. Cresida de la Ozzy - de (anonim) la: 03/06/2004 03:06:05
(la: De ce sexul in public e dezaprobat?)
Dear and beautiful Sister,

Eu imi scriu memoriile(in engleza) cand am timp,e un proiect lung dar uite ca si voi toti din cercul nostru stiti acum in rom. destule,si inca nu e nimic!E f. pe scurt.
Nu trebuie sa-ti para rau niciodata de ce mi-ai scris,eu te iubesc oricum fiind sora mea de suflet si nu-mi pasa(repet)cum arati!Suntem acelasi suflet cu totii.Ceva invatat de la fratii si surorile mele indieni americani.

Asa a fost sa fie karma mea,poate in viata trecuta nu am avut sex deloc si in asta am avut cu varf si indesat,nu ca Bivolaru(6000....?!)ci poate in jur de 90
si nici ca Bill Wyman(de la Rolling Stones=cam 1000,dar un rock star mereu are gagici si e adevarat).
Poate in cea urmatoare voi avea 2-3 fete toata viata ori niciuna,cine stie,Marele Spirit,Bunicul nostru stie.
Dar iubesc femeile mult,azi nu le mai vad ca un sex object ci ca surori si crede-ma ca NU mi-as insela sotia nici pt. Uma Thurman ori orice manechin de mode!
Interesant e ca nici in gand macar nu-mi trece,macar o fantezie acolo!
Ma inteleg f.f.f.bine cu Marilyn sotia mea de 14 ani de casatorie,fiecare ne-am facut de cap inainte destul,ea inca a avut sex cu Roger Daltrey si John Entwistle,David Bowie si Iggy Pop,si cred ca ai auzit de ei.
Eu ca staruri am avut sex de 2 ori cu Dolly Parton.In Tennessee.
In carte am sa criu dar trebuie sa-i cer permisiunea.

Si ai dreptate,conversatia este un lucru important,la un pahar de vin,o cafea
si nu sari pe fata ca un lup infometat,romantismul este important,poate nici nu trebuie sa faci ca barbat prima miscare,eu personal nu am facut niciodata.
Le-am lasat pe ele sa decida.

In alta viata fi sigura ca te vei naste barbat.Eu cred asta si cred ca odata am fost femeie.sunt anumite cicluri din vieti,nu-i neaparat necesar sa fii o viata femeie si alta barbat,idea karmica este ca sufletul trebuie sa capete toate experientele Creatiei,de la piatra la om si ca om mai departe pana se uneste cu Marele Spirit,Dumnezeu.

Am visat despre tine cu 2 nopti in urma.E pacat ca inca suntem in probleme cu site-ul cafenelei(cercul nostru)si nu stiu daca vei primi acest text...
In vis erai ca iarba,dulce si in vant,dar nu fi purtata de el,bate din toate
directiile,nu te lasa purtata de el,radacinile tale sunt in pamant,Mother Nature
nu asculta de vant,lasa-l sa te adieze dar nu lua orice adiere drept reala.Fi wise my dear sister,nu toate cantecele vantului sunt sincere.
Numele tau este ,si sa-l tii minte mereu:"WAKANGA"(in limba Lakota-Sioux
inseamna"Sweet Grass")
Acesta e realul tau nume de suflet,ce-i scris in acte e altceva ce nu are legatura cu tine!

Inveti chiar acum si zi de zi si clipa de clipa ceva din viata,karma se poate schimba a doua zi ,nu stii,traieste clipa,prezentul si iubeste ,e cam greu uneori sa-ti iubesti dusmanii,dar Jesus a facut-o.Daca el a putut si prin asta a dat un exemplu si noi putem.

Noi avem pe perete multe poze color cu actori semnate in autografe originale de ei,si desigur si Johnny Depp,Ozzy Osbourne,Pierce Brosnan,Russel Crowe
Gary Oldman,Christian Bale,avem un disc original semnat in original(Marilyn l-a avut demult)de Rolling Stones,grupul de inceput,cu Brian Jones!Din 1967,se numeste:"At Their Satanic Majesties Request".La fel un disc din 1973 semnat
de grupul Black Sabbath"Sabbath Bloody Sabbath"in original de ei si Ozzy era atunci cu ei.

Da ,ceea ce spui este frumos,si am avut destule nopti ca cea descrisa de tine.
Cum am scris mai sus,NU sari pe o fata ca un flamand!Ea decide cand vrea si asa cred eu.
Imi place si azi sa fac complimente la femei pe strada ori in un simplu supermarket,le spun ca arata bine si ca le iubesc si ma bucur cand imi multumesc si zambesc.NU-s dupa ele sa le agat ca pe vremuri trecute ci le iubesc ca pe surori.Crezi ca-mi pasa ca unele-s grase,altele slabe,unele poate nu-s atragatoare conform...."standardului " barbatilor ce vor o Claudia Schiffer
doar si se masturbeaza in schimb.Apropo de ea am vazut-o doar in bikini odata cand eram messenger in NYC,e simpatica si frumoasa.Deci i-am vazut sanii.I-am dus niste rochii noi de la Ralph Lauren(am fost odata in apt. lui din NY pe 5th. ave)si am vorbit cu el.
Nu s-a sinchisit ca era goala aproape in fata mea.Chiar mi-a facut cu ochiul.
Dar sa revenim la noi,cum am mai scris nu mai sunt cine eram...din Johnny Depp...am devenit un fel de Tony Soprano...!Cam nasol,nu?Dar nu-mi pasa,nu-s chiar f. gras ca el dar arat ca un bouncer.

Asta-i viata,mai pui Kg. pe tine la o anume varsta.Si totusi inca ma iubesc femeile,e chiar ridicol!
Sunt sincer si simt asta ele in mine.De ce m-as ascunde?Sunt o carte deschisa.Imi pare bine ca mi-ai raspuns,te simt acum f. aproape,si nu uita niciodata ca te iubesc f. mult si te sarut de departe cu drag.
Am sa-ti mai scriu.

Love&peace,
Ozzy(Wichincala Magha Chaute Shice-Little Eagle Who Cries).

"Mitayuke Oyasin"(We are all related)
Takche Huste(Great Chief and Medicine Man Lame Deer)







































































































#16080 (raspuns la: #15394) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mare actor dom'le... Are un j - de Daniel Racovitan la: 06/07/2004 10:55:26
(la: Marlon)
Mare actor Marlon Brando... Are un joc nemaipomenit.
Am vazut ieri seara la tv un film cu el, neprogramat, probabil in legatura cu moartea lui. El juca rolul unui sef de banda de motociclisti, si purta o cascheta cu cozoroc si geaca (sic) cu cap de mort. Aveti idee cum se cheama filmul?

_______________________________________________
"Where did where do you want to go today go?"
Am o Intrebare... - de Dinu Lazar la: 14/07/2004 05:19:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
"Nu stiu daca Domnul Lazar l-a fotografiat vreodata, dar daca nu, cred ca ar fi o ideie buna."

Mie imi sta pe chelie cam de 25 de ani sa fac portrete cu oameni care inseamna ceva pentru natie.
Cit am lucrat in presa a fost excelent, ma trimitea redactia sa fac diverse reportaje si am portete grozave din acea perioada.
Pe urma, in ultimii ani, am dat-o in bara cu toate proiectele.
Intii, am vrut sa fac un album ilustrat cu toti marii pictori si graficieni si sculptori de la noi - adica cu portretele lor; era un proiect cu Tudor Octavian.
A facut el o lista, mi-a dat telefoanele lor, eu am mers pe la ateliere o vara intreaga, si pe urma totul a cazut - dupa ce facusem mai mult de un sfert din acea lista.
Se pare ca nu a fost gasit un sponsor - desi eu nu am cerut si nici primit nici un ban, trebuia tiparita lucrarea, si pentru asta, nu a fost gasit nici un editor interesat.
Apoi, am auzit acum citiva ani ca la organizatia UNITER condusa de Caramitru, ar fi ceva posibilitati sa fac un album cu actorii mari mai in virsta - si am facut o dezvoltare a unui proiect de vreo 80 de pagini scrise marunt, de ce ar trebui, cum ar trebui, ce expozitii si ce s-ar putea face - era o idee de arhiva de aur a actorimii romanesti, fotografii lucrate si care sa aiba ceva din personalitatea fiecarui actor.
Dupa lungi si complicate discutii a fost ales un fotograf englez sa faca treaba, a luat si niste fonduri comunitare europene - citeva zeci de mii de euro - si de proiectul arhivei actorilor romani s-a ales praful, nu s-a facut nici un album, nu e nici un sit cu actori, si ce portrete au actorii pe Internet - ce mai vad si eu -, vai de mama lor.
La ministerul culturii sau la editori pe urma nu m-am mai plimbat cu proiecte; nu sunt in jocuri; altii au luat premii pentru proiecte prezentate, fara sa il si faca, si altii au luat bani exceptionali pe proiecte de albume pentru care nu cad pe spate - bravo lor.
Cam asta e cu fotografia de portret la oamenii de cultura romani.
Chiar zilele astea fac niste fotografii pentru un proiect editorial care sta sa apara in toamna asta - o noua revista de cultura.
Toti cei pe care ii fotografiez, stele ale culturii romane, au impresia ca portretul e ceva asa, de buletin, fa-l nea repede ca tre` sa plec la gara - cind pun lumini si masor contrastul si incerc sa fac o atmosfera mi se zice cum dom`le, pentru o poza atita circ trebuie facut? Fa o poza ca tot nu se uita nimeni.
De...
Eu tot sper ca o sa prind cindva un proiect sa fac asa, ca la carte, fotografii mari unor oameni mari.
Cum din asa ceva nu iese pe faleza un mertzan, nu intereseaza pe nimeni.
Altfel bani pentru cultura nu e adevarat ca nu exista.
Sunt, dar se dau azi pe proiecte de care miine nu mai stie nici dracu`.
#17832 (raspuns la: #17767) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
umorul englezesc - de Monica Onciu la: 25/08/2004 19:19:42
(la: Test de limba engleza.)
Sant de 4 ani in Anglia si am ajuns sa caut comediile englezesti. Nici eu nu am inteles umorul lor, cand eram acasa. Am realizat insa ca este de buna calitatate. Englezii au un umor fin de situatie si de limbaj pe care nu-l poti intelege daca nu traiesti printre ei si nu le stii bine limba.
O gluma care a circula imediat dupa ce Beckham a ratat pe lovitura libera la meciul cu Portugalia : 'Good news:Saddam Husseim had finally received the death penalty..Bad news: Beckham is taking it!' Pentru momentul acela, mi s'a parut intr-adevar hilara. Nu stiu daca un englez a inventat-o, just e ca englezii o circulau intre ei si li se parea chiar amuzanta.Tinand seama de faptul ca pentru eu Beckham e un erou national,gasesc ca este o calitate sa faci haz de necaz si sa nu-ti pierzi simtul umorului nici in astfel de momente!
engleza - de Eda la: 10/09/2004 23:19:57
(la: Test de limba engleza.)
Pt. cei care stiu engleza (sau asa cred ei). Nu consider ca sunt experta dar ma descurc destul de bine. Chiar am primit complimente. In schimb cei mai prosti vorbitori de engleza sunt turcii (din cate stiu eu), din cauza ca nu pot pronunta consoanele una dupa alta. Va dati seama ce iese...
In ceea ce ma priveste filmele si cantecele in engleza au avut o foarte mare influenta, incercam sa imit felul in care spuneau cuvintele si in final am invatat mai multa engleza de la televizor decat din scoala, nici nu mai urmaream subtitrarea. Alt atu este faptul ca chiar imi place engleza.

Dearest creature in creation,
Study English pronunciation.
I will teach you in my verse
Sounds like corpse, corps, horse, and worse.
I will keep you, Suzy, busy,
Make your head with heat grow dizzy.
Tear in eye, your dress will tear.
So shall I! Oh hear my prayer.
Just compare heart, beard, and heard,
Dies and diet, lord and word,
Sword and sward, retain and Britain.
(Mind the latter, how it's written.)
Now I surely will not plague you
With such words as plaque and ague.
But be careful how you speak:
Say break and steak, but bleak and streak; Cloven, oven, how and low,
Script, receipt, show, poem, and toe.
Hear me say, devoid of trickery,
Daughter, laughter, and Terpsichore,
Typhoid, measles, topsails, aisles,
Exiles, similes, and reviles;
Scholar, vicar, and cigar,
Solar, mica, war and far;
One, anemone, Balmoral,
Kitchen, lichen, laundry, laurel;
Gertrude, German, wind and mind,
Scene, Melpomene, mankind.
Billet does not rhyme with ballet,
Bouquet, wallet, mallet, chalet.
Blood and flood are not like food,
Nor is mould like should and would.
Viscous, viscount, load and broad,
Toward, to forward, to reward.
And your pronunciation's OK
When you correctly say croquet,
Rounded, wounded, grieve and sieve,
Friend and fiend, alive and live.
Ivy, privy, famous; clamour
And enamour rhyme with hammer.
River, rival, tomb, bomb, comb,
Doll and roll and some and home.
Stranger does not rhyme with anger,
Neither does devour with clangour.
Souls but foul, haunt but aunt,
Font, front, wont, want, grand, and grant, Shoes, goes, does.
Now first say finger, And then singer, ginger, linger, Real, zeal, mauve, gauze, gouge and gauge, Marriage, foliage, mirage, and age.
Query does not rhyme with very,
Nor does fury sound like bury.
Dost, lost, post and doth, cloth, loth.
Job, nob, bosom, transom, oath.
Though the differences seem little,
We say actual but victual.
Refer does not rhyme with deafer.
Foeffer does, and zephyr, heifer.
Mint, pint, senate and sedate;
Dull, bull, and George ate late.
Scenic, Arabic, Pacific,
Science, conscience, scientific.
Liberty, library, heave and heaven,
Rachel, ache, moustache, eleven.
We say hallowed, but allowed,
People, leopard, towed, but vowed.
Mark the differences, moreover,
Between mover, cover, clover;
Leeches, breeches, wise, precise,
Chalice, but police and lice;
Camel, constable, unstable,
Principle, disciple, label.
Petal, panel, and canal,
Wait, surprise, plait, promise, pal.
Worm and storm, chaise, chaos, chair,
Senator, spectator, mayor.
Tour, but our and succour, four.
Gas, alas, and Arkansas.
Sea, idea, Korea, area,
Psalm, Maria, but malaria.
Youth, south, southern, cleanse and clean. Doctrine, turpentine, marine.
Compare alien with Italian,
Dandelion and battalion.
Sally with ally, yea, ye,
Eye, I, ay, aye, whey, and key.
Say aver, but ever, fever,
Neither, leisure, skein, deceiver.
Heron, granary, canary.
Crevice and device and aerie.
Face, but preface, not efface.
Phlegm, phlegmatic, ass, glass, bass.
Large, but target, gin, give, verging,
Ought, out, joust and scour, scourging.
Ear, but earn and wear and tear
Do not rhyme with here but ere.
Seven is right, but so is even,
Hyphen, roughen, nephew Stephen,
Monkey, donkey, Turk and jerk,
Ask, grasp, wasp, and cork and work.
Pronunciation -- think of Psyche!
Is a paling stout and spikey?
Won't it make you lose your wits,
Writing groats and saying grits?
It's a dark abyss or tunnel:
Strewn with stones, stowed, solace, gunwale, Islington and Isle of Wight,
Housewife, verdict and indict.
Finally, which rhymes with enough --
Though, through, plough, or dough, or cough? Hiccough has the sound of cup.
My advice is to give up!!!
#21744 (raspuns la: #20338) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
1.Actorii si cintaretii care - de Pasagerul la: 13/09/2004 21:19:36
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
1.Actorii si cintaretii care flaminzesc,in nici un caz nu sint periclitati de pirateria pe Internet.Dimpotriva,sint unii care isi pun creatiile pe Internet pentru download pe gratis,tocmai pentru a ajunge la cit mai multi consumatori .
2."Daca America este acum sediul creativitatii, nu ma refer aici la calitate, este tocmai pentru ca se respecta drepturile de autor, iar munca fiecaruia era recompensata pe masura calitatii."
Ar fi bine daca munca fiecaruia ar fi recompensata pe masura calitatii.
Mai curind as zice ca munca fiecaruia e recompensata pe masura popularitatii.Sint multe filme de calitate facute in Europa,iar actorii ar fi fericiti sa cistige o zecime din cit se cistiga in America.Iar John Grisham vinde mai multe carti decit Jose Saramago de exemplu.
#22054 (raspuns la: #22001) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
engleza si Engleza - de homeless la: 05/10/2004 07:25:30
(la: O noua limba de circulatie internationala)
Nu stiu cit de bine se pot descurca in rogleza cei care traiesc intr-un mediu in care limba oficiala/curenta este engleza, nu am nici o experienta in acest sens, insa am trait, de multe ori, o experienta interesanta apropo de limba engleza si stalcirea/adaptarea ei la posibilitatile vorbitorilor.
Participand la niste targuri internationale, am descoperit ca, vorbind engleza mea rudimentara, mai ales ca pronuntie, reuseam sa ma inteleg foarte bine cu un expozant din alta tara, mai putin cu unul care vorbea nativ engleza. Culmea am atins-o cand, la un seminar, toti vorbeam in aceasta engleza, ne intelegeam foarte bine, mai putin participantul britanic care se uita uimit la noi cum vorbim pre limba lui si el este singurul care nu intelege!
De altfel, cred ca aceasta engleza, "a noastra", este acea lingua universalis pe care o asteptam. Nu stiu cand o sa o invete si britanicii...
engleza romanilor din America - de (anonim) la: 11/10/2004 11:19:35
(la: O noua limba de circulatie internationala)
Am intilnit destui romani care habar n-aveau de engleza, veniti recenti din Romania sau romani care in 10-15 ani in America nu au putut invata limba doar citeva cuvinte pe care le folosesc in conversatii cu alti romani. Parerea mea este ca ar fi frumos ca romanii inte ei sa nu se "arate" prin faptul ca cunosc citeva vorbe in engleza si daca nu esti in stare sa vorbest o anumita limba atuci renunta si nu dovada de prostime.

Crista
comentarii la comentarii - de desdemona la: 11/10/2004 12:23:35
(la: O noua limba de circulatie internationala)
pentru Jimmi si Florin

Parerile mele: nu e neaparat necesar sa traiesti in tara respectiva ca sa inveti o limba, daca ai suficient contact cu ea poti sa te exprimi bine in ea si inainte de-a fi calcat acolo. Sunt multi tineri romani fluenti in limbi straine daca au avut profesori buni, daca au citit carti si urmarit filme in limba respectiva. Eu inainte de 99 n-am calcat deloc in tzari anglofone, iar in franta fusesem doar zece zile (vreme la care deja eram fluenta). Am fost insa avid cititor de romane si BD in franceza si engleza; dinainte de 14 ani. Colegii mei erau tot cam la fel (nu toti, ci doar cei mai dotati). In privinta exprimarii n-am avut nicicand probleme, viteza de conversatie fiind aproape ca-n limba materna. Mai greu era cu intelesul, cel putin in UK, fiindca unele accente locale britanice sunt rrrradical diferite fata de amero-engleza de la TV. Mi-a trebuit putin timp pana mi s-a 'calibrat' urechea la noul accent. Dar si acum sunt accente greu de inteles: vezi filmul 'snatch' sau 'oh, brother, where art thou ?' Iti trebuie cam 10 minute de acomodare (sau, mai sigur, subtitraj pentru surzi).

Sigur, cum trec anii, daca nu folosesti o limba, incepi sa uiti, mai ales vocabularul. Dar daca bazele sunt bune, poti sa 'reinvii' o limba citind cateva carti. Daca nici atunci nu merge deloc, inseamna ca n-ai 'stiut bine' limba niciodata.
Dar ce credeti de italiana si spaniola ? Am mai multe prietene care au invatat aceste limbi de la televizor, urmarind telenovele sau canale in limbile respective. Fara sa mearga la un curs, eventual cu un dictionar, vorbesc fluent si destul de corect. E norocul nostru ca romana e inrudita cu ele, si ca romanii prezinta filmele in V.O. (versiunea originala, adica nu dubleaza vocile actorilor ci pun titraj textual). In Anglia si mai ales in Franta primeaza dublarile, si ca urmare ei tare greu invata limbi straine.

Desdemonita
seamana leit cu ala englez - de desdemona la: 21/10/2004 15:59:16
(la: Trancaneala Aristocrata)
Io cred ca tre' sa fie ceva la mijloc. Ca seamana logo-ul cu cel al englezilor ca doua picaturi de apa.
Mai stii, poate is frati si pe unul il cheama Tudor Kevin Maxx si pe celalalt Ted Jack Maxx
Poate totusi ceva lanturi sa fie in comun, nu numai burger king, mac donalds si Hilton ...
#25803 (raspuns la: #25801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
GONE WITH THE WIND si nu numai! - de kradu la: 24/10/2004 06:27:34
(la: Filmele americane/vs/ filmele europene)
Uneori m-a intreb daca "Pe aripile vintului" ar fii putut fii creat in Europa?
M-a intreb daca "AS GOOD AS IT GETS" ar fii putut fii creat in Europa?
Cred ca unele filmele pot fii facute numai in Europa! Altele pot fii facute numai in America! Cred ca "Corabia Nebunilor" a fost un film deosebit!
Cred ca filmele lui Felini sunt grozave! Il iubesc pe Alberto Sordi si comedia aceea italina in 1955 si 1965.
Urasc totusi timpii aceia mortii s-au fara imgine din filmul European, si stereotipele din filmele Americane! Cum vorbim despre doua culturi diferite, cred ca arta filmului pe cele doua continente nu se afla intr-o competitie directa! Nici nu poate fii vorba! Se completeaza intr-un fel
nedefinit! Gasesc ca America are un potential imens si arunca pe piata filme "usoare" dar cind vrea sa creeza ceva serios, are potentialul si subiectul care va merge direct in multe suflete! Asta nu tine insa numai de cultura si tehnologie ci de acea "lumina" si nota personala despre care se vorbeste putin dar care cu adevarat exista in toate peliculele Americane ajunse deja in inimile noastre!
...........................
Uneorii gasesc filme pentru care nu s-a facut reclama! Si surpriza, ele sunt grozave!
Gasesc ca "Pacientul Englez" a fust unul dintre cele mai slabe filme care au ajuns la Oscar!
Am gasit cinemaul Polonez foarte interesant! Andrei Waida ca regizor si Tzibulschi ca actor (Cutitul in apa) au fost preferatii mei!
Cu bine!
"K"

Sus Iliescu!!!!... JOS ILIESCU!!! - de romanul_vesel la: 07/01/2005 05:46:36
(la: ion Ilicitecu)
Iliescu: fost comunist, educat la Moscova, crescut la scoala lui Ceausescu, actor principal al mascaradei numita "REVOLUTIE", adorat la nevoie, condamnat imediat ce nu ne-a mai trebuit. L-am dat jos, l-am adus inapoi si acum l-am dat jos iarasi...

Orchestratorul MINERIADELOR, protectorul fostilor securisti (sa nu credeti ca sint obsedat cu securistii si comunistii ca amicul nostru ampop). Poreclit "Bunicuta", cu o fata mai urita decit limba rusa si cu un nas de vrajitoare... care vorbeste ruseste la perfectie si vorbeste prost in engleza... Cel care i-a asasinat pe dictatorul Ceausescu si nevasta-sa...

Daca tragem linie si adunam ne apare ca un monstru si din nefericire nu prea avem ce pune in balanta ca sa-i imbunatatim imaginea. Totusi noi cei care il dispretuim, il urim pina la moarte si simtim ca ni se face greata numai cind ne amintim de el... NOI, L_AM ALESW DE DOUA ORI!

Acum cine este vinovat? Sintem noi toti prosti, lipsiti de curajul de a da altcuiva o sansa? Sau diavolul care il cunoastem este mai bun decit diavolul pe care nu il cunoastem?

Ceva ce trebuie sa analizam si la care sa ne gindim! Poate daca aflam raspunsul la aceasta intrebare, se va schimba si soarta Romaniei.

Alex
Pentru cunoscatorii de englez - de mya la: 05/02/2005 01:49:29
(la: Osetia de Nord - Ostatici in prima zi de scoala)
Pentru cunoscatorii de engleza:

Shamil Basayev, the Chechnyan Islamic fascist who masterminded the Beslan child massacre, says all Russians are legitimate targets under shari’a law, and promises there will be more atrocities like Beslan: We’re going to do it again, says man behind Beslan bloodbath.

Mr Basayev said that he originally planned to seize one or possibly two schools simultaneously in either Moscow or St Petersburg, but lack of funds forced him to pick North Ossetia, a “Russia garrison in the North Caucasus”, and thus the root of all things bad in war-torn Chechnya, with the ‘silent consent of (the North Ossetian) population.’

He says his intention was to offer the Russian leadership no chance of achieving a “bloodless resolution” to the siege, forcing it to stop the “genocide of the Chechen people”. He says he never thought the Russian leadership would be willing to oversee the death of children, but says that he was “cruelly mistaken” and that he was “not delighted by what happened there”.

He claims that the collapse of the roof of the school gym was the result of flame-throwers used by Russian special forces, not explosives placed by the hostage-takers.

The bearded 40-year-old warlord, believed to be hiding in the mountains of southern Chechnya, looks in good health, and speaks at length in Russian. He sits in front of a banner proclaiming in Arabic: “There is no God but Allah, and Mohammed is his prophet”. He wears a black T-shirt with ‘ANTI-TERROR’ written in white Cyrillic letters, and explains that he considers the Kremlin, not himself, the terrorists. He reads the questions from a laptop computer, and cradles what he describes as a six-barrelled grenade launcher, a trophy from a Russian base.

Mr Basayev denounces what he describes as the “bloody slaughter that is raging in our land”, and cites not only the Koran and the prophet Adam but also the Chinese sage Zheng He, Winston Churchill and even Charles Darwin. ...

He describes a meeting with his commander-in-chief and formal leader of the Chechen resistance, Aslan Maskhadov, who apparently accused his most effective lieutenant of going too far in Beslan.

Mr Basayev says he told Mr Maskhadov that he is “ready to stand before a sharia court, and answer to it in all its severity if it judges I should be punished”. ...

Mr Basayev states: “We are planning more Beslan-type operations in the future because we are forced to do so.”

Justifying his attacks on civilian targets, he states: “We are at war and we look at the reality, and not at whether the population has weapons in their hands. We look at the reality of their participation in this war.

” People who approve of Putin’s policies, people who pay their taxes for this war, people who send their soldiers to this war, priests who sprinkle holy water on them . . . How can they be innocent? They are just without weapons. Russian citizens are accomplices of this war, it just may be that they have no weapons in their hands. Peaceful people for us are those that don’t pay taxes for this war, people who don’t participate, and who speak against this war."



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...