ADMINISTRATOR FIRMA

Daca firma trebuie sa plateasca concediu de maternitate 2 ani (sau cit o fi); gresala este in legislatie. Pina cind concediul de maternitate nu-i platit din fonduri bugetare; vor apare tot felul de discrimnari de acest gen.

Da, beneficiile acestor politicieni americani sint extrem de exagerate dar ca sa fim obiectivi cel putin sint facute public spre deosebire de "perk-urile" si tunurile guvernantilor PSD la putere astazi in Romania care sint tinute pe ascuns .
Plus ca politicienii americani au afaceri si firme private dinainte de-a deveni politicieni ,firme care fac afaceri de milioane dar nu furind din avutul tarii si pe banii populatiei.Majoritatea sint avocati unii au firme de avocatura sau sint parteneri in firme particulare.
Altii au fost directori ,presedinti si vice -presedinti in administratiile unor firme mari detinute de altii.
Un lucru este sigur.Nu fura din patrimoniul tarii si nu dau tunuri ,iar daca unii totusi le dau sint pedepsiti din greu.
Ca de obicei nu mi se pari obiectiv de loc numai la cea ce-ti convine de obicei anti-american.:)

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Ce pot sa zic este ca nu sunt de condamnat cei care pleaca, si eu sunt de parere ca la putere sunt niste pseudo-comunisti dar sunt 80% sigura ca acesta va fi ultimul lor an, daca ati fi la curent cu presa zilnica din Romania poate ati sesiza cum le scapa de sub picioare puterea.

Am lucrat ca studenta pentru IMAS si Mercury care sunt Institutii de cercetare a pietii foarte cunoscute si folosite aici, stiu foarte bine cum se fac sondajele, mergeam la toti prietenii, cunoscutii, rudele etc. ii rugam sa-mi completeze acolo ce le spuneam eu, tin minte la unul din sondaje 8 colegi din grupa mea am decis ca PDSR-ul (atunci el era :)) ar fi plauzibil sa iasa in sondaje asa ca sute de hartii au iesit cu PDSR. Bineinteles ca puneam in tema personajele despre o posibila convorbire telefonica dintre firma si ei. Asa ca nu mai cred demult minciunile lor din sondaje.

Ce vroiam eu sa spun aici este ca fiecare om are destinul lui, eu am urmat cursuri post-universitare dupa facultate, ASE, REI, m-am gandit apoi sa plec in SUA, la o universitate intai pentru cursuri, in schimb auzisem atat despre romani plecati care regretau sufleteste si aveau nostalgia Romaniei incat mi-am zis sa incerc intai sa ma angajez in tara sa vad ce se intampla si daca nu voi reusi sa ma realizez aici ma voi gandi din nou la plecare. Eu sunt si o fire romantica, nostalgica si foarte atasata de familie, prieteni si de o viata sanatoasa.

M-am angajat prin BestJobs la o companie multinationala de telecomunicatii pe postul de Consultant pe probleme economice, eram inca la cursurile post-universitare si mi s-a parut o sansa deosebita, am inceput cu 250 USD pe luna net, in 6 luni nu numai ca le-am crescut cifra de afaceri de aici dar administram tot biroul din Bucuresti, din studiile mele de fezabilitate au reusit sa renunte la niste posibile idei de investitii cu pierderi sigure (in Security Services). Salariul mi s-a dublat, treptat bineinteles dar am ajuns la 500 USD net lunar si pe postul de Office Manager, am lucrat foarte mult intr-adevar, cate 11 ore pe zi dar s-a meritat, acum 8 luni m-am angajat la KPMG, Consultant pe Management General, sunt un fel de Junior Consultant dar eu sunt o persoana deosebit de ambitioasa si in curand voi depasi faza asta, salariul de inceput a fost de 700 Euro net lunar dupa care cand voi depasi faza de Junior voi fi platita si pe comision din proiectele realizate, un alt fost coleg de facultate a absolvit Finante si Banci in acelasi an cu mine, a avut bafta sa se angajeze la ei imediat dupa absolvire, acum are in jur de 1700 Euro pe luna, oscileaza si in functie de valoarea proiectelor. In timpul facultatii am stat in caminul Electronicii, am pastrat inca legatura cu unii prieteni din camin si lucreaza acum ca programatori la firme de outsourcing, nici unul nu are mai putin de 1000 USD pe luna, am un coleg caruia i-am dat si eu un proiect pentru firma de telecomunicatii iar compania i-a platit 800 USD pentru el, mi-a zis ca nici nu se gandeste sa lucreze la un proiect pentru mai putin de 500 USD, proiectele astea sunt pe langa salariul lui fix, a lucrat inclusiv la creearea website-ului IFriends un website pentru adult chat dar a fost platit deosebit de generos!!

Ce vroiam eu sa spun este ca fiecare are destinul sau, eu am ales sa raman si sa incerc, mi-a fost si mie greu la inceput, parintii mei sunt profesori, acum eu le trimit bani acasa, sora mea e acum la un Masterat recunoscut si in UE dar il face la Institultul Bancar Roman, intre timp a aplicat la peste 150 de firme mari din Romania si a fost cam dezamagita pana a dat de banca Romexterra care a angajat-o initial ca economist cu un salariu modest, 150 USD net, acum e Ofiter de Credite, are 400 Euro pe luna, e multumita si a spus ca nu se lasa pana nu ajunge Director Adjunct in Sucursala ei, eu o cred capabila, tata si mama nu numai ca sunt fericiti dar nici nu le vine sa creada ca am reusit amandoua fara pile si fara nimic, e intr-adevar greu dar nu imposibil. Stiti ce salariu are un Director de Banca din Romania? Tineti-va bine si verificati informatiile (SUNT 100% REALE): aproximativ 20.000 USD plus masina serviciu, telefon, mese si alte facilitati, si exista oamani (sute chiar am aflat la o conferinta recent) care si refuza acest salariu pe motiv ca-i prea mic pentru responsabilitatile postului. Un Director de Resurse Umane intr-o firma buna are 5.000 USD, Director Vanzari la o firma buna 7.000 USD, Director IT 3.000 USD (pentru firme bune, nu mici), o firma mica da in jur de 700 USD sau Euro depinde (ca Director). A fost o conferinta acum cateva zile la care am participat si eu HR Salaries in Romania, toate salariile din Romania, in functie de pozitie, firma, avantaje etc., si oferte de munca. E multa munca pana sa ajungi Director dar nu e imposibil, nici macar in Romania de azi, eu imi cunosc drumul de pana acum si nu m-as mira peste cativa ani buni sa fiu Director intr-o companie (mare sper :)).

Asa ca oameni buni se poate si aici, am muncit intr-adevar enorm as putea spune pana acum dar pot spune ca personal acum traiesc foarte bine cu salariul pe care il am, mi-am luat apartament cu 2 camere in rate si sper ca in curand imi voi lua si masina. Eu cunosc si romani fericiti ca sa spun asa, prin munca proprie, eu stiu ca se poate, dar depinde de destin, de vointa si gandire pozitiva, eu Il pun inainte de toate pe Dumnezeu si stiu ca norocul asta a venit si de la El.

Nu spun ca n-o fi greu pentru clasa cu studii medii sau care a facut o facultate doar pentru diploma, dar chiar si-asa cred ca batalia nu-i pierduta, n-am fost in situatia asta deci nu stiu ce-as fi facut daca n-as fi invatat, probabil ca as fi incercat sa ma descurc intr-un fel, nu stiu exact cum acum.

Ce sa va spun, sa fiti fericiti romani de pretutindeni, eu ma bucur ca am ramas, nu stiu cum ar fi fost bine sau rau daca as fi plecat dar se pare ca destinul meu este aici, si este inca unul foarte bun :).

Succes! :)

Eu m-am gandit intai sa incerc sa vad daca chiar nu pot sa ma realizez si aici si daca n-as fi putut as fi plecat. Indiferent daca plecam sau ramaneam gandul meu era sa ajut intr-un fel tara cu putinul cu care puteam. Bunicii mei au murit pe front, unchii mei la fel, bunicele mele m-au crescut in istorie iar parintii mei sunt legati de pamantul romanesc foarte mult, asa ca am crescut nu intr-un fals patriotism, si acum am amintire decoratii de razboi, Steaua Romaniei si alte cateva de la bunici, simt ceva in mine care se cutremura numai cand ma gandesc la sangele care imi curge prin vine, si la istoria zbuciumata a acestei tari, as fi ajutat-o oricum chiar de-as fi plecat.

Nu cred ca as fi rezistat prea mult afara, mie imi dau lacrimile numai cand intru in biserica sau cand citesc despre Stefan Cel Mare care a ridicat nu stiu cate Manastiri sau despre Brancoveanu care s-a jertfit turcilor impreuna cu cei 4 fii ai sai doar pentru tara asta si credinta noastra, pentru ce s-au luptat ei daca nu ramane si aici cineva care sa le continue lupta? Nici pe vremea lor n-a fost usor, razboaie peste razboaie si totusi au iesit cu fruntea sus si pentru asta existam noi ca tara si popor astazi, altfel am fi fost turci sau rusi sau cine stie ce altceva.

Imi pare rau cand citesc despre romani plecati care isi denigreaza radacinile, e ca si cum ai spune despre mama ta ca e o "parasuta", sa inteleg atunci ca si tu ai in vine "parasutismul"? Fiecare natie are greutatile sale, SUA are cea mai mare rata a divorturilor din lume (cercetati statisticile), in afara de divorturi peste 50% din populatie e celibatara, numai spun de statisticile pe care personal le-am gasit depre SUA, in special New York si California in legatura cu incidenta bolilor mintale grave, m-au socat numarul imens de oameni bolnavi mintal grav, numai in New York in jur de 2 mil. era statistica. Cat despre rata criminalitatii nu mai pot vorbi aici pentru ca New York-ul bate orice stat din SUA, Romania nu se compara cu nici un stat american inca, si sper nici sa nu ajungem. Am studiat mult statisticile SUA pentru ca vroiam sa plec in New York si dupa am zis sa incerc intai in Romania, macar noi avem problema saraciei si a mentalitatii, inca nu ne-am imbolnavit spiritul de tot.

Cat despre mine si drumul meu in viata aici as putea spune ca e unul fericit, am avut sansa sa ma realizez cat de cat, inca nu sunt in punctul in care vreau sa ajung, mai am mult sa cresc dar sunt ambitioasa si voi reusi. Sper intr-o zi sa schimb ceva si in tara, sa ajut cumva copiii strazii, sa-i integrez, asta ar fi visul meu de caritate ca sa spun asa.

Am urmat cursuri post-universitare dupa facultate, ASE, REI, m-am gandit apoi sa plec in SUA, la o universitate intai pentru cursuri, in schimb auzisem atat despre romani plecati care regretau sufleteste si aveau nostalgia Romaniei incat mi-am zis sa incerc intai sa ma angajez in tara sa vad ce se intampla si daca nu voi reusi sa ma realizez aici ma voi gandi din nou la plecare. Eu sunt si o fire romantica, nostalgica si foarte atasata de familie, prieteni si de o viata sanatoasa.

M-am angajat prin BestJobs la o companie multinationala de telecomunicatii pe postul de Consultant pe probleme economice, eram inca la cursurile post-universitare si mi s-a parut o sansa deosebita, am inceput cu 250 USD pe luna net, in 6 luni nu numai ca le-am crescut cifra de afaceri de aici dar administram tot biroul din Bucuresti, din studiile mele de fezabilitate au reusit sa renunte la niste posibile idei de investitii cu pierderi sigure (in Security Services). Salariul mi s-a dublat, treptat bineinteles dar am ajuns la 500 USD net lunar si pe postul de Office Manager, am lucrat foarte mult intr-adevar, cate 11 ore pe zi dar s-a meritat, acum 8 luni m-am angajat la KPMG, Consultant pe Management General, sunt un fel de Junior Consultant dar eu sunt o persoana deosebit de ambitioasa si in curand voi depasi faza asta, salariul de inceput a fost de 700 Euro net lunar dupa care cand voi depasi faza de Junior voi fi platita si pe comision din proiectele realizate, un alt fost coleg de facultate a absolvit Finante si Banci in acelasi an cu mine, a avut bafta sa se angajeze la ei imediat dupa absolvire, acum are in jur de 1700 Euro pe luna, oscileaza si in functie de valoarea proiectelor. In timpul facultatii am stat in caminul Electronicii, am pastrat inca legatura cu unii prieteni din camin si lucreaza acum ca programatori la firme de outsourcing, nici unul nu are mai putin de 1000 USD pe luna, am un coleg caruia i-am dat si eu un proiect pentru firma de telecomunicatii iar compania i-a platit 800 USD pentru el, mi-a zis ca nici nu se gandeste sa lucreze la un proiect pentru mai putin de 500 USD, proiectele astea sunt pe langa salariul lui fix, a lucrat inclusiv la creearea website-ului IFriends un website pentru adult chat dar a fost platit deosebit de generos!!

Ce vroiam eu sa spun este ca fiecare are destinul sau, eu am ales sa raman si sa incerc, mi-a fost si mie greu la inceput, parintii mei sunt profesori, acum eu le trimit bani acasa, sora mea e acum la un Masterat recunoscut si in UE dar il face la Institultul Bancar Roman, intre timp a aplicat la peste 150 de firme mari din Romania si a fost cam dezamagita pana a dat de banca Romexterra care a angajat-o initial ca economist cu un salariu modest, 150 USD net, acum e Ofiter de Credite, are 400 Euro pe luna, e multumita si a spus ca nu se lasa pana nu ajunge Director Adjunct in Sucursala ei, eu o cred capabila, tata si mama nu numai ca sunt fericiti dar nici nu le vine sa creada ca am reusit amandoua fara pile si fara nimic, e intr-adevar greu dar nu imposibil. Stiti ce salariu are un Director de Banca din Romania? Tineti-va bine si verificati informatiile (SUNT 100% REALE): aproximativ 20.000 USD plus masina serviciu, telefon, mese si alte facilitati. Un Director de Resurse Umane intr-o firma buna are 5.000 USD, Director Vanzari la o firma buna 7.000 USD, Director IT 3.000 USD (pentru firme bune, nu mici), o firma mica da in jur de 700 USD sau Euro depinde (ca Director). A fost o conferinta acum cateva zile la care am participat si eu HR Salaries in Romania, toate salariile din Romania, in functie de pozitie, firma, avantaje etc., si oferte de munca. E multa munca pana sa ajungi Director dar nu e imposibil, nici macar in Romania de azi, eu imi cunosc drumul de pana acum si nu m-as mira peste cativa ani buni sa fiu Director intr-o companie (mare sper :)). Majoritatea companiilor mari din Romania au salarii foarte mari, numai ca telefonist la Connex primesti 300 Euro net pe luna salariu de inceput, daca avansezi ca Team Leader primesti 700 Euro net, nu mai spun de posturile de conducere, si asta e doar la Connex, dar in Romania sunt sute de firme mutinationale.

Asa ca oameni buni se poate si aici, am muncit intr-adevar enorm as putea spune pana acum dar pot spune ca personal acum traiesc foarte bine cu salariul pe care il am, mi-am luat apartament cu 2 camere in rate si sper ca in curand imi voi lua si masina. Eu cunosc si romani fericiti ca sa spun asa, prin munca proprie, eu stiu ca se poate, dar depinde de destin, de vointa si gandire pozitiva, eu Il pun inainte de toate pe Dumnezeu si stiu ca norocul asta a venit si de la El.

Concluzia este sa muncesti, sa inveti, sa te specializezi cat mai mult, sa ai curaj, multa ambitie! si putin noroc :).

Ce sa spun mai mult, simt ca sunt inundata de fericire asta este cuvantul, si sper ca intr-o zi sa-i pot ajuta si pe alti romani care au ales sa ramana aici ca si mine, iubesc atat de mult tara asta incat acum sa mi se ofere oricat n-as mai pleca, cat despre mentalitate sau educatia romanului am devenit intr-un fel imuna, eu sunt o persoana educata, am fost si in vacante afara, dar parintii mei profesori au avut cea mai mare contributie, cu cei din jur sunt toleranta, stiu ca intr-o zi se vor schimba si ei, sau va veni o noua generatie, le zambesc indiferent de situatie, asta face mult mai mult, pot sa zambesc pentru ca eu sunt intr-adevar inundata de fericire, nu indrazneam sa sper poate la viata mea de acum, si inca de-abia a inceput.

Ce sa va spun, sa fiti fericiti romani de pretutindeni, eu ma bucur ca am ramas, nu stiu cum ar fi fost bine sau rau daca as fi plecat dar se pare ca destinul meu este aici, si este inca unul foarte bun :).

Succes! :)

Firmele mari si-au tras specialistri, asa ca nu au nevoie de profesionisti.
Specialistru' crede ca stie. Si alege exact ce a vazut ieri (sau anul trecut) in reclama de pe Pro TV (sau la altii, tot cam asa).
Si inca merge asa. Ca banii sunt dirijati aiurea, pe cai verzi pe pereti.
Dar imagine, fotografie, stie mai bine, perfect, baiatu' sau fata' cu relatii la shefu. "Asa ca ramane cum am stabilit".
Sa auzim numai de bine. Andrei

Gabi, scuza-ma dar consider ca acest chestionar este facut tendentios. Contine doua posibilitati de raspunsuri negative, unul neutru si unul ...sa zicem pozitiv, desi se refera numai la beneficiile economice (ca si cum administratorul regional ar fi un simplu gestionar). Chestionarul tau arata asa:

Ce parere ai despre administrarea autonomica regionala?
1. Este un atac la integritatea teritoriului tarii (in contra autonomiei);
2. Este o posibila forma de administrare economica (pro autonomiei);
3. Toate provinciile romanesti trebuie sa se dezvolte unitar (in contra)
4. Nu stiu (neutru)


Exista o posibilitate dubla ca rezultatul chestionarului sa fie in contra administrarii regionale, 3/4 posibilitati ca acest chestionar sa rezulte negativ sau neutru si doar 1/4 posibilitati sa rezulte pro, desi acest "pro" s-ar limita doar la chestiuni economice, ca si cum regiunea e o firma care trebuie administrata numai economic (cand de fapt in cazurile concrete de autonomie regionala primeaza beneficiile administrative, se presupune ca se cunosc mai bine problemele la fata locului decat guvernand de la centru).
Descentralizarea este un mod de a distribui puterea. Transferand centrelor locale atributii, resurse, informatii si putere de decizie se deblocheaza procesul de guvernare, se dilueaza centralizarea improductiva si se da o mai mare consideratie statului in totalitate si societatii.

1. se da firma si (eventual) personajul in judecata. Atentie ca poate falimenta firma si nu mai ai de la cine lua banii.... Asa ca personajul ar trebui sa fie si el dat in judecata sau daca nu poprire pe bunurile firmei sau ceva de genul asta. Cum personajul este functionar public probabil firma e deja pe numele bunicii, nevestei, matusii al sotiei varului de gradul doi a cumnatului etc.... sau e administrata de bunica, Stefan cel Mare, Zina Zinelor si alte personaje pur mitologice.

2. se merge pe toata filiera oficiala (probabil fara rezultate) si se ajunge in presa si poate la Curtea Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Oricum, fiind un dans cu o firma personajul cel important are cartile in cazul in care abordarea este pur clasica. Vorbeste poate cu reporteri si poate cu un avocat destept si putin nebun - adica in stare sa joace impotriva personajului.

Constat cu uimire ca un forum pe care nu credeam ca se mai posteaza, redevine brusc activ. E interesant ca aceasta reactivare apare chiar inainte de Simpozionul International de Yoga Costinesti 2004, care se desfasoara pe perioada 1 August - 1 Septembrie. Aceasta "reintetire a focului" este corelata cu aparitia in mai multe ziare si posturi de televiziune simultan, chiar pe 1 august, a unor articole despre Grieg.
Ca sa nu fiu totusi acuzat de "teoria conspiratiei" si paranoia, am sa va fac o prezicere si, daca viitorul o sa o confirme, inseamna ca am dreptate, argumentele fiind valabile.
Dupa cum probabil se stie, in septembrie au loc conferintele de deschidere a cursurilor de yoga. Ca un facut, in aceasta perioada, toata mass-media si alte persoane "de buna credinta" se trezesc sa-si uneasca vocile pt a condamna "faptele antisociale" din cadrul MISA. Evident nici una dintre aceste persoane cand este intrebata nu recunoastte ca a actionat impreuna cu altii, dar cu toate acestea sunt chiar fraze intregi care sunt identice la diverse ziare sau posturi tv.
Chiar se pare ca in Romania unele mijloace massmedia au clarviziune, incat se stia de dinainte cine vor fi judecatori si procurori la procesul lui Grieg. Cand au fost exploziile din apartamentul lui, la o ora tarzie din noapte, a doua zi au aparut in toate ziarele articole despre "materiale porno imprastiate de explozie in tot cartierul", desi editia ziarelor era deja inchisa in acel moment. Deci este clar ca ceva se stia de dinainte. Si mai pot da asemenea exemple de "clarviziune".
Toate aceste atacuri jalnice urmeaza acelasi tipar: o lovitura puternica, data pe neasteptate si care se vrea decisiva. Aceasta lovitura este simultana cu atacuri din massmedia asa zis "independenta" si din partea parintilor indurerati deoarece "copii" lor majori, practica yoga. MISA nu are drept la replica si in aproape toate emisiunile in care au aparut yoghini in acelasi timp aparea un numar dublu de defaimatori.
Chiar pe anumite posturi TV, cum ar fi Realitatea TV sau Pro TV aproximativ 80% din emisiuni erau DOAR cu persoane anti-misa sau cand un yoghin era chemat, era chemat singur in fata a 3 opozanti de cele mai diferite profesii (medici, preoti, "yoghini", etc...). Va dati seama ca nu este posibil pt o singura persoana sa sustina cu argumente specifice atatea domenii de activitate.
De fapt aceste emisiuni/articole se desfasoara intr-un mod jalnic, fara argumente si in mod clar fara impartialitate din partea moderatorului care se vede cum incearca sa smulga prin toate mijloacele marturii incriminatorii de la cei prezenti. E uimitoare o asemenea lipsa de profesionalism la niste membrii ai presei care se pretind ziaristi de investigatii, impartiali, etc. Chiar imi amintesc cazul unei ziariste de la Ziua care pe Realitatea TV spunea pe un ton foarte revoltat urmatoarea fraza: "s-au gasit la perchezitii substante de plante din Yemen care culmea, erau legale in Romania". Aberatia acestei fraze m-a facut sa izbucnesc in ras...pai cum adica draga doamna, mai nou yoghinii trebuie condamnati ca fac efortul de a aduce remedii naturale din alte tari si care remedii sunt perfect legale pt administrare oriunde in lume?. Cum ar fi atunci cu o lista de cateva zeci de aditivi alimentari "E-uri" foarte toxici, care in Romania sunt permisi a fi consumati, pe cand in alte tari sunt de mult timp interzisi? Ar fi mult mai util pt populatie daca ati face un articol despre acestea.
Tot in massmedia si in justitie apar ultima perioada si alte fapte uimitoare si anume:
- pe Antena 1 (1 aug) se spune ca Grieg este dat in urmarire generala pentru: relatii sexuale cu o minora, evaziune fiscala si tentativa de trecere frauduloasa a frontierei de stat. Este evident cum se incearca culpabilizarea in ochii populatiei a acestuia. Ca sa fim corecti, el este dat in urmarire doar pentru intretinere relatii sexuale cu o minora...si probabil este singurul din lume care este in asa hal haituit pt asa ceva. La acuzatia de trecere frauduloasa a frontierei s-a renuntat inca inainte de inceperea actiunii penale, tribunalul Arad nevrand sa faca asta iar cei de la Bucuresti nici atat, fiindca inscenarea era mult prea evidenta. Iar de evaziune fiscala Grieg nu a fost niciodata acuzat, fiindca el nu are firme sau alte ectivitati comerciale cu exceptia cartilor pe care le publica. Aceste carti sunt publicate in mod legal, prin edituri care isi onoreaza obligatiile fiscale.
- Un instructor de yoga care este profesor universitar si la care in urma unei perchezitii i s-au confiscat bunuri personale, este chemat la Bucuresti dupa 3 luni de zile sa asiste la deschiderea cutiilor sigilate in care i-au fost confiscate bunurile. Cu toate acestea in perioada anterioara, din aceste cutii sigilate de catre politie au aparut in presa materiale personale, care numai acolo existau, si care urmareau sa-l incrimineze.
- Exact cand a avut loc perchezitia in apartamentul lui Grieg, acesta a fost acostat pe strada de un echipaj al politiei si dus la sectie "pt un control de rutina". Cand a venit avocatul, fara alte explicatii a fost lasat liber. Dar, in acelasi timp la el acasa i se facea perchezitie.
- Cand completul de 3 judecatoare delibera asupra mandatului de arestare preventiva emis pe numele lui Grieg, in sala in care acestea deliberau si in care in mod normal nu are voie sa intre nimeni, a intrat chiar presedinta trbunalului si care a ramas cu aceste judecatoare pana la sfarsitul deliberarilor.
- Surse din massmedia si politie spun ca pe durata Simpozionului de la Costinesti vor fi si diversi agitatori (de ex o persoana care era fotografiata nud pe plaja in timp ce facea posturi yoga cat mai exhibitioniste si care probabil o sa apara in presa), tot cu scopul de a se compromite cat mai mult MISA.
As mai putea continua aceasta lista cu implicarea guvernului si chiar a lui Adrian Nastase si alti ministri in scandal, dar cred ca deja v-am oferit o imagine mai complexa despre ce inseamna "scandalul" MISA.
In final, ca sa revin la predictia mea, va pot spune de pe acum ca si pe durata Simpozionului de la Costinesti, si in toamna la deschiderea cursurilor de yoga si in alte perioade mai importante pt yoghini veti vedea asemenea atacuri simultane la adresa MISA in toata massmedia "independenta" si cu ajutorul "societatii civile". Nu se aduc argumente si cu atat mai mult nu exista nici un fel de proba in justitie (daca ar fi existat asa ceva, demult am fi fost inchisi), dar se incearca discreditarea MISA si a cursantilor yoga prin aruncarea cu noroi asupra lor, pe ideea ca "o minciuna repetata sfarseste prin a deveni adevar".
V-am spus toate acestea in speranta ca unii dintre voi, de buna credinta dar care ati fost indusi in eroare de propaganda concertata anti-misa, veti cunoaste astfel cu adevarat si cealalta parte a lucrurilor.

Spirit Intelept

Practica acestor concursuri cu cedare drepturilor, nu a fost inventata ieri, si in nici un caz nu este specifica Romaniei.
Imi amintesc ca acum vre-o 20 de ani, la inceputurile carierei mele am vrut sa particip la un concurs similar organizat de American Airlines.
Astia, pe vremea aceeia pretindeau ca la toate imaginile inscrise in concurs sa le cedezi drepturile. Mai tirziu am aflat ca de fapt, concursurile astea nu sunt administrate de organizatia in numele caruia se fac, ci aceasta angajeaza o firma specializata in genul asta de concursuri care le organizeaza in numele ei.
Evident, profitul si pentru unii si pentru altii iese din cantitatea enorma de imagini al caror drept tocmai l-au capatat si pe care si il impart
A te scandaliza de situatia asta nu inseamna nimic si nu rezolva nimic, cel mai simple este, nu participi.

"Oricum, a fost o privatizare "politica". Si dau doar exemplul directorului de la PetroBrazi, Antoneta Manea, nepoata ministrului Dan Ioan Popescu si ferventa simpatizanta PSD."
Nu vad legatura cu privatizarea. OMV-ul nu-i detinut de familia lui Dan Ioan Popescu.
----------------------------------------------------------------
"Ziceai RSI de faptul ca alte companii renumite nu s-au inghesuit la licitatie. Asta pentru faptul ca, asa cum stia lume care cat de cat avea legatura cu acest domeniu, ca jocurile sunt deja facute, ca Shellul si Lukoilul "tzin" doar fatza, la fel este de presupus ca au stiut si marile companii petroliere."
N-am inteles ce tin Shell si Lukoil, dar concluzia este ca piata est-europeana intereseaza numai un numar limitat de companii, ceea ce micsoreaza capacitatea de manevra.
----------------------------------------------------------------
"Din pacate, exemplele de rafinarii pe care le-ai dat nu-s chiar cele mai fericite. Faptul ca sunt construite pe vremea comunistilor nu e o eticheta valabila in cazul acesta. Arpechimul a fost intotdeauna printre cele mai inzestrate rafinarii ale noastre, iar Brazii, dupa o perioada moarta, au inviat si merg foarte bine."
Nu m-ai inteles, faptul ca au fost construite de comunisti, spre deosebire de Astra si Steaua Romana e un avantaj: nu se pune problema proprietatii, adica ele au apartinut statului roman, nu-s nationalizate. Sunt rafinarii foarte bune cu un grad inalt de complexitate. Eu vorbeam de sondele de petrol care au apartinut unor companii straine inainte de au fost nationalizate. Si ele intra in "zestrea" Petromului dar ar putea fi revendicate de fostii proprietari. Deci, inca un motiv pt. companiile straine sa evite participarea la licitatie. De altfel licitatia a fost organizata de o firma renumita de brokeri din strainatate asa ca nu cred ca a fost trucata.
Iar de acord cu tine asupra rolului nefast al statului in administrarea Petrom. De aceea cu cat rolul statului se incheie mai repede, cu atat mai bine.

administratorul nost intrebã:

"Ce te faci insa cand "spusul parerii" se transforma in insulte, balacareli si scuipaturi in fatza (asa cum se intampla in 95% din cazuri la subiectele pe tema asta)?"


Din cate imi aduc aminte, cel care deschide o conferinta are drepturi de "stãpân" in conferinta respectiva. Poate bana useri, poate sterge subiecte, poate sa le editeze, deci modereaza.
Ca atare cred ca raspunsul este dat de la sine. Cei care deschid subiectul respectiv sint cei care decid cata balacareala suporta pe subiectul deschis de ei. Userii care vor fi eventual banati, nu au decat sa vina cu jalba in protsap la admin ca sa se planga.

Nu ie bine asa? Cenzura la nivelul celor care deschid o discutie si nu la nivel de "sit". Cred ca ar fi mai simplu si mai fara bataie de cap si pentru administratie, sau?

ma numesc nicu,
am 33 de ani, locuiesc in paris de 3 ani cu familia,
sunt licentiat in drept administrativ, am studii postuniversitare de management financiar, sunt expert vamal, am experienta de 10 ani in import_export si operatiuni vamale, vorbesc limba franceza
si
incerc sa gasesc o firma romana sau mixta care cauta un om de legatura in franta sau chiar si in romania
si
nu stiu unde sa_mi incep cautarile

multumesc anticipat pt. un mic ajutor!

...sa-ti reimprospatez memoria cu corespondenta dintre noi. Inca de la primul mesaj ce ti l-am trimis, raspunsul meu a fost clar :NU. Dar insa ceea ce pentru altii ar fi fost foarte clar, tu ai continuat sa ma pisezi, sperand...ce? Atentie, nu sunt expert in diplomatie, (sagetator fiind), si spun lucrurilor pe nume. Intotdeauna. Cat despre curaj...pai putem sa ne si intalnim candva, la o adica, si o sa-ti spun face-to-face, aceleasi lucruri, fara sa clipesc. Este parerea mea, si mi-o mentin.
Ca sa nu ai probleme cu urmaritul conversatiei, am notat cu "S" si "H". Evident, trebuie citit de jos in sus:

""" S: Poate ca n-am eu o diploma in sociologie, dar am priceput cam pe unde bati...
> Uite care-i treaba:
> 1. Nu ma intereseaza chestionarul tau, si nici rezultatul acestuia.
> 2. Nu am nici un fel de statut special, si deci n-am ce pierde la acest capitol.
> 3. Nu ma intereseaza nici ce conferinta vrei sa deschizi.
> 4. Nu imi place sa ma agaseze cineva, asa ca voi ignora mesajele tale de-acum incolo, indiferent de continut.
> 5. Nu te-am "injurat", ci mi-am exprimat opinia "crystal clear", fara "floricele", fatza de felul cum gandesti sau cum te comporti.
> Sper sa fie ultimul mesaj pe care-l primesc/trimit, in ceea ce ne priveste.
>
>
>
> H:> Ma tem ca nu m-ati inteles... Nu simt nici un disconfort acum. Dar voi simti unul atunci cand va trebui sa apelaz la alti utilizatori, care nu au participat la conferinta despre conflict si deci care nu reprezinta nimic fata de cele intamplate acolo, nici macar fata de mine. D-voastra m-ati "injurat", v-ati spus sentimentele pe care le aveti fata de mine, intelegeti ca indiferent cum, noi doi am interactionat. Daca ma duc pe "strada"- nu am nevoie decat de 30 de chestionare, ale celor care au participat la conferinta despre conflict- adun mai mult de atat, dar nu ne reprezinta, nici pe mine, nici pe d-voastra.Asta vreti? E ultimul mesaj pe care vi-l trimit. Nu era o rugaminte doar pentru mine, ci pentru a va manifesta si D-voastra ca utilizator al cafenelei, cu statut special. Veti pierde aceasta sansa si sa vedem daca ceea ce voi obtine de la altii va va convine...
> > Voi deschide o conferinta despre asta.
> > Hypatia
> >
> >
> >
> >
> S:> > Atentie, eu nu dispretuiesc pe nimeni! Ma simt egalul oricarui om civilizat si cu bun simt. Iti respect parerile, chiar daca nu sunt de acord cu ele.
> > > Nu ma cunosti, Hypatia, ca sa stii daca sunt un om serios sau nu, (He-he-he!).
> > > Si cum avem opinii diferite in multe, (da, ma repet, dar asta-i treaba!), nu doresti decat sa-ti atingi scopul, adica sa ai chestionarul completat de cati mai multi, chiar cu riscul de a avea ceva disconfort spunandu-mi ca sunt om serios, cand probabil nici nu gandesti acest lucru.
> > > Mi se pare totusi ca Daniel a initiat un astfel de chestionar pe la inceputurile Cafenelei, cand se numea "Luneta"...Da, da...
> > >
> > > O zi cat mai buna, si tie!
> > >
> > >
> > >
> > >
> H:> > > Sunt de acord cu ce scrieti. Eu totusi va rog sa participati la chestionare, in mod sincer, pentru ca dincolo de tot ce ne desparte si de tot amuzamentul, D-voastra sunteti un om serios si oricat de mult m-ati dispretui, aceasta nu ar putea fi un motiv sa nu participati la chestionare. Daniel stie de chestionare, i-am cerut voie, ca sa zic asa. Nu as fi facut nimic fara acordul sau. La urma urmei, va place in Cafenea, asa ca de ce sa nu discutam despre Cafenea?
> > > > Va astept cu datele.
> > > > O zi buna!
> > > > Hypatia
> > > >
> > > >
> > > >
> S: > > > Hypatia, cum sa te fac sa intelegi...Pai asta-i schepsisu': fiind intr-o lume virtuala, unde nu te vede/cunoaste nimeni, poti da ce date vrei. Sinceritatea nu-i obigatorie, atata vreme cat nu poti fi verificat, nu? Ca sa ma amuz, (ca n-as face-o cu rea intentie), ti-as da niste date care te-ar bulversa, citindu-le. Si sunt destui ca mine, care ti-ar face TIE acelasi lucru. Asta pentru ca nu esti o figura prea simpatica pe site, (aici am fost sincer). Si atunci studiul tau n-ar avea relevanta, intelegi. Munca in zadar. Poate doar daca ar fi initiat de Daniel.
> > > > > Daca intru pe site, vreau sa ma mai destind nitel, nu vreau sa fac parte din statistici.
> > > > > Eu privesc pe cei din Cafenea ca pe niste colegi cu care e placut sa mai legi cate o conversatie, si cu doi-trei, chiar am devenit bun amic, (ne scriem aproape zilnic, ne sfatuim, etc.). Cum noi doi nu prea avem nimic in comun, (avem opinii diferite in multe), nu am cum sa te ajut la studiul pe care vrei sa-l faci.
> > > > >
> > > > > Oricum...Succes!
> > > > >
> > > > >
> > > > >
> > > > >
> H: > > Va inteleg.... Insa va rog sa ma intelegeti si D-voastra pe mine ca am nevoie de cateva dintre ele. Ce credeti ca e periculos de divulgat, nu scrieti. Desi nimeni afara de mine nu va citi chestionarele
> > > > > > Eu le prelucrez statistic si imi trebuie sa stiu cati barbati /femei sunt implicati in conferinta mea , ce varste au, profil socio-cultural ceva asemanator.
> > > > > > Nu v-am cerut nume real, nici localitate, deci, nu caut sa va identific ca prezenta reala, ci doar ca profil socio-cultural. Stiu ca lucrurile sunt discutabile, insa imi puteti vedea buna intentie din raportul de cercetare facut pentru conflicte. e in Conferinta.
> > > > > > Va rog tare mult sa ma ajutati!
> > > > > > Hypatia
>
> S: > Hypatia, prefer ca aceste date, (pe care cativa amici de pe cafenea le cunosc deja, inclusiv numele real, etc.), sa le pastrez deocamdata pentru mine.

> > > > > > > >
> > > > > > > > CHESTIONARUL “SUNTEM NOI O COMUNITATE?”
>
> H: > > De multe ori, în discuţiile purtate în Cafenea, administratorii sau utilizatorii au simţit nevoia să se recomande ca aparţinând unui grup, unui forum românesc mai bun decât celelalte care există în lumea virtuală. Ce ştim noi despre NOI? Formăm noi o comunitate? Cred că este important pentru mine să aflu un răspuns pertinent la această întrebare şi numai D-voastră mă puteţi ajuta să obţin acest răspuns. Primul pas în aflarea lui este intercunoaşterea noastră ca membri ai Cafenelei, şi de aceea, este important de ştiut cine suntem noi. Vă propun, deci, să vă caracterizaţi, completând rubricile de mai jos şi să răspundeţi corespunzător cu situaţia D-voastra:
> > > > > > > >
> > > > > > > > Vârsta:
> > > > > > > > Sexul:
> > > > > > > > Localizare:
> > > > > > > > Ocupaţia:
> > > > > > > > Studii absolvite:
> > > > > > > > In ce tip de firmă/instituţie lucraţi?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Cum obişnuiţi să vă recomandaţi din punct de vedere al apartenenţei etnice sau religioase? nationalitate, cetatenie
> > > > > > > >
> > > > > > > > Ce de presă cititi in mod curent?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Ce tip de literatură cititi in mod curent?
> > > > > > > >
> > > > > > > >
> > > > > > > > Care este motivul pentru care D-voastră accesaţi acest site?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Ce particularizează spatiile virtuale?
> > > > > > > >
> > > > > > > > Frecventati Cafeneaua in timpul serviciului sau de acasa?
> > > > > > > > Cat timp acordati Cafenelei?"""

Se spune ca minciuna are picioare scurte. Sa vedeti cum cum l-am prins pe Romanul Vesel cu mnciuna:

El afirma cu mare aplomb ca
>>>Donald Rumsfeld este unul dintre cei mai mari magnati ai industriei de armament din USA.<<<

Si pe urma se apuca sa spuna ca Rumsfeld are interesul sa starneasca razboaie. Apoi il lauda si pe Jimmy Carter care a fost cel mai ineficient presedinte din toata istoria Statelor Unite. Se leaga apoi si de Paul Wolfowitz, de Geoge Bush, de Collin Power si de Condoleeza Rice.
Se cuvin cateva precizari:

1. Donald Rumsfeld a fost pilot de jet si instructor de zbor cu grad de Capitan
2. A fost ambasador al USA la ONU
3. A fost Congressman
4. A fost CEO la doua companii Fortune 500
5. Este absolvent al Princeton University (1954)
6. In 1957 vine la Washington si lucreaza ca administrative assistant al unui anumit Congressman
7. Cand a implinit 30 ani a fost ales el insusi Congressman din partea Statului Illinois. A fost reales de 3 ori.
8. Din 1977 pana in 1985 il gasim ca CEO, President si Chairman la G.D. Searle & Co., o companie de produse farmaceutice. A avut mare succes in acest business
9. In 1990 pana in 1993 (deci foarte recent!) il gasim la General Instruments Corporation ca sef al Departamentului de Broadband Transmission.
10. Chiar inainte de a fi chemat ca actual Secretary of Defense, Mr. Rumsfeld a fost CEO la o alta companie mare de medicamente Gilead Scienses
11. In sectorul particular, Donald Rumsfeld a fost membru al Academiei Nationale de Administratie Publica si membru al Boardului de Trustees la Gerald Ford Foundation, Hoover Institute de la Stanford University, National Parks Foundation si CEO la Eisenhower Exchange Fellowships, Inc.
12. In 1977 i s-a acodat cea mai inalta medalie civila Americana, Presidential Medal of Freedom. CULMEA ESTE CA ACEASTA DECORATIE I-A FOST DATA DE ....CARTER!

Nu, Rumsfeld nu este un magnat al industriei de armament. Nu stiu ce anume il face pe Romanul nostru Vesel sa spuna asta. Poate ca ura fata de Bush. El insa nu face dovada celor exprimate de el.

Si la urma urmei, chiar daca Mr. Rumsfeld ar avea (sa zicem) niste actiuni la o firma de arme, ce e rau in asta? Si eu am lucrat intr-o companie care executa niste produse pentru armata Americana si aveam si eu niste bani investiti acolo. E ceva rau in asta? Asta inseamna ca sunt un "magnat" al razboiului?

Sa ne spuna Romanul Vesel, unde a citit el ca Donald Rumsfeld este un mare magnat al industriei de armament? Ca eu nu stiu de asta nimic.
Altfel isi va pierde credibilitatea.

Anon

"mi s-a raspuns ca moderatorii sunt "cei care examineaza mesajele din coada de moderare" (cum ii identific?), "

Moderatorii sunt actualmente administratorii sitului.
Administratorii se manifesta cu utilizatorul 'admin'.


"dar s-a uitat sa se precizeze ce e COADA DE MODERARE si cum dau de ea."

Coada de moderare este lista cu mesajele care asteapta sa fie verificate de moderatori. La ea au acces doar moderatorii, in zona de administrare a sitului.


"ar fi gresit daca nickul 'maan' s-ar simti jignit ca e acuzat de potentiale actiuni reprobabile, cand el se stie de buna-credinta si bun-simt, "

Nimeni nu e acuzat de rea-credinta.


"cerand doar sa fie lasat sa demonstreze acest lucru, fara sa i se atarne de gat, a prioric, tablita cu 'posibil vinovat'????"

Nimeni nu atarna nici o tablita. Perioada "de proba" iti lasa posibilitatea sa demonstrezi ca esti intr-adevar de buna-credinta si ca stii sa discuti in mod civilizat.


"ar fi gresit daca ar pretinde un minim de curtoazie, cum ar fi 'prezumtia de nevinovatie', atunci cand nimic nu-l recomanda altcumva?"

Prezumptia de nevinovatie exista si se acorda tuturor, dar asta nu exclude posibilitatea existentei unei "perioade de proba". De exemplu, cand te angajezi la o firma, patronul iti va impune intotdeauna o perioada de proba. Te vei simti privit ca un infractor, si vei spune ca ti le aplica prezumtia de vinovatie?


"sa ma iertati, e ca si cum m-ar baga cineva in carantina de teama ca voi raspandi boala, desi n-au indentificat nici un simptom ..."

Analogia nu e corecta. Cafeneaua este un club (conform conditiilor de utilizare). Accesul ca membru deplin se face dupa o perioada de proba, in care utilizatorul are sansa sa demonstreze ca intr-adevar stie sa discute civilizat si e de buna credinta. Cum? Simplu, participand la discutii. Toti utilizatorii nou inscrisi sunt automat in perioada de proba (adica statutul "neconfirmat").

De ce nu se da liber acces nou-venitilor? Fiindca e infinit mai usor sa previi decat sa repari. Dupa ce niste anonimi de pe strada au intrat nestingheriti pe usa larg deschisa si ti-au devastat casa (sau clubul), degeaba te mai apuci pe urma sa repari dezastrul.

In incheiere, sfatul pe acre il dam tuturor: relax, participa pur si simplu la discutii, iar la un moment dat vei remarca ca comentariile iti sunt publicate instantaneu si ai acces la mesajele interne.

Eu cred ca autonomia unor regini ,provine de la vrednicia locuitorilor ,de la o buna administrare a bogatiilor. Edili unor zone mai bogate,fac aproape tot ce-si doresc locuitori lor.Sper sa fie asa ,cum cred eu. '

stimati administratori,

nu s-ar putea sa vedem comentariile precedente in timp ce-l scriem pe-al nostru?

eu de fiecare data fac copy and paste pe un document W ca sa pot raspunde la comentarii

alte sugestii?

Brasov - Consilierii locali, in vizorul MAI

La Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) au fost depuse in ultimul timp mai multe sesizari privind activitatea unor consilieri din cadrul Consiliului Local Brasov si a primarului George Scripcaru.

Sesizarile privesc mai multe nereguli ce ar fi fost savarsite de consilierii Sorin Grigorescu (PNL) si Paul Gontea (PD), precum si de arhitectul-sef Marilena Manolache, cea care coordoneaza Biroul Unic de Autorizare din cadrul Primariei Brasov. Acuzatiile vizeaza fapte de coruptie si abuz in serviciu. Despre consilierul Paul Gontea au circulat de-a lungul timpului numeroase informatii privind averea personala, care depaseste cu mult pragul unor justificari legale. Aspectele sunt cunoscute si la nivelul Parchetului Brasov, care, din pacate, nu a trimis nici o informare Parchetului National Anticoruptie (PNA) pentru a verifica aspectele neconcordante din declaratiile de avere ale unor consilieri locali din Brasov. Interesele financiare au directa legatura cu sicanarea unor investitori si cu efortul de a-i impiedica pe acestia sa puna mana legal, prin licitatie, pe terenuri sau obiective turistice importante din Brasov.

[ Edit| Delete ]




Brasov - Consilierii locali, in vizorul MAI | 1 comentariu




Un alt mafiot PD: primarul Brasovului, George Scripcaru Cristina Scheib conduce, de mai bine de 10 ani, societatea comerciala “Hyatt” SRL, avind ca obiect de activitate difuzarea de presa, carte si alte tiparituri. In tot acest timp, activitatea societatii s-a desfasurat in conditii de deplina legalitate si de maxima seriozitate in relatiile cu furnizorii. Produsele erau difuzate prin 2 librarii, 5 chioscuri si 14 tonete, amplasate pe raza Municipiului Brasov. Totul a mers bine pina la mijlocul anului 2004, cind edil-sef al Brasovului a fost adus, cu votul a cam un sfert dintre locuitorii cu drept de vot ai urbei, numitul George Scripcaru. Campania proaspatului primar fusese puternic finantata de superiorul sau pe linie politica, Paul Gontea, presedintele organizatiei judetene a Partidului Democrat. Acesta este si actionarul majoritar al unei firme de difuzare presa, SC “Prescom” SA, si i-a fixat drept sarcina primarului subaltern eliminarea, prin orice mijloace, a concurentei de pe piata de profil a orasului. Si a inceput sirul de ilegalitati. La inceput, anularea licitatiei cistigate de SC “Hyatt” SRL pentru spatiile de pe domeniul public, in care avea dreptul sa amplaseze chioscurile si tonetele. Apoi, refuzul functionarilor Primariei de a primi documentatia necesara innoirii autorizatiei, in conformitate cu noul regulament aprobat de Consiliul Local, din care cu onor face parte si dl. Paul Gontea. Sefii Serviciilor de resort din Primarie invocau, jenati, ordinul primarului Scripcaru! in octombrie 2004, directoarea Cristina Scheib reuseste sa obtina o audienta la primar, de la care a primit un raspuns stupefiant: “Dl. Gontea este un cetatean onorabil al Brasovului si numai dinsul are dreptul sa ocupe domeniul public! Dumneata vinzi ziare furate de la Bucuresti”. Afirmatia primarului a fost facuta in fata mai multor persoane, atit angajati ai Primariei, cit si ai societatii SC “Hyatt” SRL. Gratie spiritului de prevedere al d-nei Scheib, insulta a fost si inregistrata cu ajutorul unui reportofon. inregistrarea va servi ca proba in dosarul penal instrumentat de Parchetul de pe linga Curtea de Apel Brasov, pentru savirsirea infractiunii de abuz in serviciu contra interesului persoanei, in dosarul de calomnie aflat pe rolul Judecatoriei Brasov, in sustinerea sesizarii pe care Cristina Scheib a inaintat-o Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputatilor. Activitatea infractionala a primarului George Scripcaru nu s-a oprit aici. in ajunul Craciunului din anul 2004, mai precis in noaptea de 24 spre 25 decembrie, acesta a actionat nu ca o autoritate a Statului Român, ci ca un gangster veritabil: a ridicat, fara somatie, tonetele firmei SC “Hyatt” SRL, in care se afla marfa in valoare de aproape 400 de milioane de lei. Acestea, cu marfa cu tot, au fost depozitate in parcarea societatii comerciale brasovene “Vectra”, unde “onorabilul” primar detine un pachet de actiuni! in mod normal, Justitia este cea care trebuie sa aiba ac de cojocul acestor derbedei cu gulere albe, dar aceasta se misca incet, iar existenta unei societati care asigura piinea cea de toate zilele la peste 50 de familii brasovene este amenintata. in data de 17 ianuarie 2005, directoarea Cristina Scheib a declarat greva foamei in fata Palatului Cotroceni, protestind fata de refuzul liderilor Partidului Democrat de a interveni pentru a-i potoli pe reprezentantii lor din judetul Brasov. Protestul are menirea de a-i reaminti presedintelui României, Traian Basescu, de promisiunile facute in campania electorala. Prezumarea bunei-credinte a unei persoane este atit un principiu de drept, cit si unul, foarte sanatos, de viata. Traian Basescu are acum ocazia sa o demonstreze, incepind “curatenia” chiar cu “turma” pe care a pastorit-o pina de curind.