ADORMIT

cu motz poetul de pe net
că pune versul rând pe rând
doar să îi spui ce ai în gând
si ce să-ti pună pe tapet.

mitzura i-adormită bag de seamă!
ca nu-i văzui urma prin târg
te pomeni c-o munci cu sârg,
ori poate e cu capu'n vană?

încerc să cred că s-o sfârsit cu chinu'
că soarele a străluci mai blând,
si pot de-acum cu păru-n vânt
să îmi urmez zâmbind destinu'.

pe drumul fără plopi si număr
adesea am să trec
si rânduri de-adormit mitzura
continui sa încerc :)


NOTA: fara nici o referire la dna Mitzura Arghezi!

:)) cum sa adorm, daca scriu pe 3, fata!

si eu sunt cam adormit si fara chef desi aici e deja ora 14. azi e sarbatoare si-s acasa ;)
=================
"- Dubito ergo cogito"
"- Cogito ergo sum"
Descartes

"Les Frères Grimm"- am adormit dupa primele 15 minute!

apoi m-am trezit si m-am uitat la "Bicentennial Man" (1999) un SF dragut cu Robin Williams;


in seara asta am programat "Donnie Darko", un SF la care vrea sa ma uit demult; tot caut "Gattaca" (recomandat de Pasagerul) in in DVD si nu gasasc

Reflexul “iete chestie”II si ultimul ca sa nu adormim de plictiseala

Ce spectacol hilar: un dreptcredincios “literalist” al Bibliei transformat in aparator al inatacabilitatii stiintei! Se pare ca nu ai nici cea mai mica banuiala cit de ridicol este entuziasmul pe care ti-l desteapta speranta ta ca articolul ar afirma ca-l identifica pe MRCA (most recent common ancestor) , si ca ar fi chiar Abraham, Noe sau oricare alt personaj ti-ar placea tie sa fie.
Si apoi furia aia, si spumele alea care borbotesc printre rinduri…Nu lasa sa te domine, insenineaza-te, depureaza-ti replicile de stilul lichelesc si citeste urmatoarele:
Spui:
“iete chestie, stiinta face o descoperire cam jenanta: tocmai s-a demonstrat stiintific, matematic chiar, ca toti oamenii care traiesc in clipa asta pe pamant, toti, fara exceptie, au un singur stramos comun, care a trait pe la anul 3000 inaintea lui Cristos.”

Iata ce scrie Douglas Rohde (autorul articolului) in introducere:
“Given what seem to be reasonable parameter choices, the final, most detailed model presented here predicts that our most recent common ancestor probably lived between 2,000 and 5,000 years ago, and that nearly everyone alive prior to a few thousand years before that time are the ancestors of either no one or of everyone alive today.”

Vezi ceva care sa-ti atraga atentia? Uita-te mai bine…
In primul rind MRCA este o notiune (abstracta, bineinteles) variabila, MRCA de azi (modelul lui Rohde noteaza ca “azi” anul 2000) nu este nici pe departe MRCA de acum 1000 de ani si nici cel de peste 1000 de ani.

Scrii: “demonstratia existentei stramosului comun avand o vechime de maximum 3000 de ani este perfect valabila si stiintifica”
Nu exista “un singur stramos comun” cu o vechime de “maximum 3000 de ani”, MRCA care te-a entuziasmat pe tine este precedat la distanta de citeva mii de ani de o populatie umana compusa de stramosi ai intregii omeniri actuale si stramosi ai nimanui in viata azi. Asa spun statisticienii ca functioneaza modelele demografice; in fiecare generatie umana, 80% din noi avem sanse egale (teoretic) sa fim “parintele tuturor neamurilor” de peste mii de ani.
“Promisiunea” facuta lui Abraham nu are, din punct de vedere al matematicii genealogiei umane, nimic original si coincidenta nu demonstreaza nimic (daca nu esti predispus ideologic). Ca sa nu mai vorbesc ca aceleasi fenomene (MRCA, IA, etc) se intilnesc in aceeasi masura la toate vietuitoarele.

“Ma aburesti cu cuvinte gen "model", si texte care au efect cel mult la oameni cu cultura tehnica la fel de limitata ca a ta”
Deplorabil. Daca superioritatea tehnica ce-ti permite sa ma califici ti-ar fi fost pe masura educatiei si bunului gust, mi-as fi cerut scuze.
Ma distreaza de asemenea originalul final: identifici CARE ESTE DE FAPT PROBLEMA MEA! Nu stiu cum sa-ti multumesc. Poate sugerindu-ti sa petreci mai putin timp cu mina pe…Biblie, sau in general pe culegerile de basme si mai mult timp cu mina pe cartile de stil.

Inger,ingerasul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine
Si ma-nvata sa fac bine.
Eu sunt mic,tu fa-ma mare,
Eu sunt slab,tu fa-ma tare,
In tot locul ma-nsoteste
Si de rele ma pazeste.
Doamne,ingerasii Tai,
Fie pazitorii mei!
AMIN
Inger,ingerasul meu,
Roaga-te lui Dumnezeu
Pentru sufletelul meu,
In tot locul ma pazeste
Si de rele ma fereste.
Totdeauna zi si noapte,
Pana-n ceasul cel de moarte.
Sa ma cureti de pacate!
Ingeras,trezeste-ma!
Cruce,ocroteste-ma!
Doamne,mantuieste-ma!
AMIN
Ingeras,coboara lin
Langa patul meu
Somn usor,tu sa-mi aduci
De la Dumnezeu!
Sa adorm pe bratul tau
Dulce,dragastos
Pana-n zori cand m-oi trezi
Dintr-un vis frumos!
Inger,ingerasul meu,
Tu pazeste-ma de rau
Si ma du la Dumnezeu!
AMIN
Doamne,Sfinte, Luminate,
Varsa-ti marea bunatate
Peste noi,ai Tai copii.
In putere ne-ntareste
De greseli tu ne fereste
Sprijin vesnic sa ne fii!
AMIN
Doamne,Sfinte Imparate,
Care-n ceruri locuiesti
Cu mila si indurare
Peste tot,Tu sa privesti!
Sanatate la parinti
Ca sa poata ingriji
Pe toti cei de-acasa
Si in veci Iti multumim!
AMIN
Doamne,Doamne,Ceresc Tata,
Noi pe Tine te rugam
Lumineaza-a noastra minte
Lucruri bune sa-nvatam.
Caci Tu esti Stapanul Lumii
Si al nostru Tata esti
Si pe toate cele bune
Numai Tu le implinesti!
Ajuta-ne,Doamne Sfinte,
Si de-acuma inainte
Binele sa-l savarsim
Fii Tai iubiti sa fim!
AMIN

A fost odata, in vremurile de demult, un imparat si o imparateasa.
Intr-o buna zi, imparateasa nascut o fetita atit de frumoasa ca imparatul nu-si mai incapea in piele de bucurie. In bucuria lui, imparatul dadu o mare petrecere unde pofti toate rudele, prietenii si ursitoarele, ca sa-i inzestreze fiica cu fel si fel de daruri: frumusete, bucurie, virtute, bogatie, noroc.
La petrecere sosira, rind pe rind, sapte ursitoare poftite de imparat la ospat, iar bucatele au fost servite de pe talere de aur. Deodata, petrecerea a fost deranjata de un musafir nepoftit, era o ursitoare, de care nu mai auzisera de foarte multa vreme. Pesemne ca ursitoarea cea rea venise sa se razbune pe rege pentru ca uitase s-o invite. Cind petrecerea era pe sfirsite, ursitoarele au trecut pe rind pe linga leaganul fetitei si au inzestrat-o cu daruri alese. Ursitoarea cea rea se apropie si ea de leaganul fetitei si cu glas tunator spuse:
"-Inainte de a implini 18 ani, copila se va intepa la deget cu un fus si va muri."
La auzul acestor vorbe toti incremenira. A saptea ursitoare, care n-apucase sa urseasca, facu un pas inainte si spuse:
"-Nu am puterea sa ridic blestemul dar pot sa-l indrept. Atunci cind fata se va intepa cu fusul, sa nu moara ci sa cada intr-un somn adinc din care numai sarutul unui print indragostit o poate destepta.
Inca din ziua aceea, imparatul dadu porinca sa se arda toate fusurile din imparatie, iar cine s-ar fi opus acestei porunci ar fi fost intemnitat pe viata. Fetita crescu si se facu domnita frumoasa, prietenoasa si cuminte. Intr-o buna zi, hoinarind singura prin palat, dadu de o usa ferecata tocmai in virful turnului.
"-Pe aici nu am mai fost niciodata, ar fi bine sa arunc o privire, gindi ea." Deschise usa si zari o batrinica care statea si torcea de zor dintr-un fuior de in.
"-Batrinico ce faci aici, ce rasucesti asa de repede? intreba fata curioasa din calea afara. Pot sa incerc si eu?"
In clipa cind lua fusul in mina si incerca sa toarca, se intepa la deget si cazu intr-un somn adinc. Imparatul indurerat ceru ajutor ursitoarei celei bune.
Aceasta auzind vestea rea, incaleca pe balaurul urias, credinciosul ei prieten si zburara iute ca gindul si ca vintul spre palat. Cu bagheta ei fermecata adormi intreg palatul, pe imparat, pe imparateasa, pe bucatar, pe ucenic, pe pisica si chiar pe soricel. Dupa ce adormi intreaga curte, de jur imprejurul palatului incepu sa creasca maracinis care cuprinse toti peretii chiar si steagul din virful turnului. Ani de zile, pe acele meleaguri n-a mai calcat picior de om.
Feciorul imparatului vecin afla taina palatului ascuns in maracinis din spusele unui mosneag batrin. El se hotari ca trebuie sa vada cu ochii lui adevarul celor aflate si isi croi carare cu palosul prin maracinisul incilcit pina la poarta castelului. Inauntru domnea o liniste apasatoare. Strajerii, curtenii, imparatul, imparateasa, orataniile, toate vietuitoarele dormeau. Printul strabatu una cite una incaperile palatului. Deodata vazu o usa intredeschisa, in fata careia sforaiau doi strajeri si intra fioros. Facu ochi mari de uimire cind vazu, dormind pe un pat mare o domnita nemaipomenit de frumoasa si pe loc se indragosti de ea.
Se apleca sa o sarute. Dar de indata ce o atinse, frumoasa domnita se trezi si il privi cu drag si, o data cu ea, tot palatul se trezi din somnul adinc de care era cuprins. Si, dupa ce au facut o nunta de nu s-a mai pomenit, au trait fericiti pina la adinci batrineti ...

Am incercat un tratament homeopatic pentru fiica mea, de pe cand avea 11 luni (acum are 15), pentru durerile de dinti si pentru loviturile pe care le lua atunci cand invata sa mearga si se lovea de diverse lucruri in casa.

I-am dat "chamomilla vulgaris", atunci cand banuiam ca e agitata din cauza dintilor, si se linistea si adormea in cateva minute.

Daca se lovea, ii dadeam "arnica", si intr-adevar se linistea semn ca nu o mai durea, si ulterior nu ii aparea nici un fel de vanataie...

Sotia mea este convinsa de eficacitatea homeopatiei, argumentul fiind ca am aplicat-o unui bebe pe care nu il putem "acuza" de autosugestie...

La dureri de dinti am luat si eu "chamomilla vulgaris", si intr-adevar, durerea s-a diminuat.

Totusi, inca nu sunt 100% convins de eficienta homeopatiei, am inca reticente... De, Toma necredinciosul... :)

Esentialul daca nu l-ai inteles, nu-i vina ta, deoarece cu ne-ntelese "fratilor" filozofii am abuzat aceasta pagina...e-adevarat!
De logica si timp si-opinie a trecut- culmea- de fapt, de mult...dar pe shestache, caci pe sub nasuri de ochi larg deschisi desi-adormiti!

Succes pe mai departe!

Când voi fi-mbătrânit destul
Să nu îmi mai doresc să mor
O să mă sui într-un pătul
Cu miros bun, adormitor
De grâu încins sub bolţi de stuh,
De floarea-soarelui uscată,
De praf bătrân şi de văzduh
Pe care-l ştiu de altădată;
O să mă-ntind printre grămezi
Fără dorinţe, fără gând
Şi nici măcar n-o să visez
Perechi de vorbe-alunecând;
În dulcele coşciug de boabe
Voi sta zâmbind cu ochii-nchişi,
O să îmi joace pe pleoape
O rază din acoperiş;
Uimită fără de pricină
Din când în când o să adorm,
Mă va trezi câte-o albină
Cu bâzâitul ei enorm,
Curând miresmele vecine
Mă vor topi în sinea lor,
Voi fi bătrână, va fi bine
Şi nu-mi voi mai dori să mor.

Un suflet
Un suflet in noapte
Priveste in sine
Si-si numara-n soapte
Al pasului topire

Schimbare de ganduri,
Noapte prea rece
Si-si plimba prin vanturi
Ideea ce trece.

O fereastra!Si uitarea
Revine calm,adormind tacerea;
Un suflet is-i striga chemarea
Si-n brate isi strange uitarea.
Alexandra

JCC, marturisesc ca m-am surprins trezindu-ma din atzipeala indusa de spanaci cu oua si alte-adormitoare subiecte culinare bogate sau sarace-n omega-oxidanti si alte-americane sfaturi pt viata vesnica...

{ci sa ma ierti, io sunt ruman cam greu de cap, la fel ca tata care-a mancat shorici, pastrama (cand avea si cat incapea), smantana cu borcanu' (idem), sarmale grase, slaninuri, peshte, mici...ma rog, cum apuca! Si totul indoit cu vin (un kil sau doua, dupa posibilitati) sau bere dupa pohta inimii si-a buzunarului putinta, sau ce se mai gasea, cand se gasea. N-a muncit campul si n-a avut "treadmill" acasa. Vorbea Romana (bine!), germana si franceza. Bacu' si l-a luat prin '36, in elina si latina, printre altele. A murit in somn, acasa, deoarece s-o fi saturat saracu' sa traiasca. Fumase Marasesti, cam un pachet pe zi, si-apoi (o, ce oroare!) Carpati cu filtru, timp de vreo 55 de ani, pana prin 2000. N-a fost bolnav decat vreo shaptesh-cinci de zile, la sfarsit.
Avea 87 de ani cand s-a hotarat s-o lase moarta, ca nu mai avea rost...)

Am inchis paranteza si brusc excitat de subiectul ce-ai deschis, ma grabesc sa-i raspund cu remarca urmatoare:

da, este normal sa fim divizati ("trivizati" ?) ca neam intre cei care-au "trecut Dunarea-nnot" pana' n '89, cei care-au plecat dupa '90 cu palma-n c-r si cei care-au "fugit/plecat" inainte si dupa '90 cu misiuni sau/si cu burse de "stat", platite fara de stiinta de-aceia - multi, ce-au "stat de capra" fara stiinta lor, insa din banii lor, pentru ficiori si duducutze de politicieni banditi, ce-acum, "ajunsi" prin Occident, dau cu nerusinare "lectii" dispretuitelor, "tampite" capre de la care-au supt, dealtfel prin viol sadea.
Vezi tu, JCC, nu-i suficient sa ai o inima curata, asa cum cred c-o ai, din cate scrii...mai trebuie sa stii si cum sa scrii, sau cat de des sa scrii, sau cat ne doare despre ce ne scrii, asa cum ai facut-o-aici, acum! Chapeau!

Numai bine

Am avut o perioada, pina pe la 30 de ani, cind am citit foarte, dar foarte mult; acum, recunosc ca de ceva ani nu am mai citit nimic nou ( ne referim la literatura)... ma tot intorc cind am timp la vechi autori, la Kurt Vonegutt Jr, B. Traven, Camus, Hajek, Cehov...
Ca sa tin pasul in fotografie trebuie sa citesc multa literatura de specialitate, sa vad multe situri si albume, de pictura si de fotografie, tiparite sau pe CD, sa vad mereu ce se face si care e mersul si trendul, sa scriu multe mailuri si sa citesc ce primesc, citeva zeci pe zi... asa ca literatura a ramas din pacate un vis de tinerete...nu mai adorm cu "Vasul Mortii" al lui Traven in brate ci cu "Chasseur d`images" sau cu "Pictura renascentista"... asta e.
Cu timpul simt nevoia sa ma specializez si realizez siderat ca incep sa stiu din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin.
Dar, spre deosebire de tinerii lup de azi, eu macar am citit ceva, sau am incercat sa citesc.

Sara pe deal
Iese amurg dintr-o bataie de clopot
caii culeg iarba din ultimul tropot,
pasari adorm daca amurgul le-atinge,
sus la izvor, sus la obirsie, ninge.

Case cuprind sufletul zilnicei fringeri,
oamenii sint umbre tacute de ingeri,
nimeni aici legea cereasca n-o calca,
sufletu-n plop, trupul se-apleaca in salca.

S-a auzit de peste uliti o veste,
un nou nascut viu intr-o iesle mai este,
lemne de foc, oarbe carute mai cara,
ultim sarut, ca o pecete de ceara.

Misticul sat luneca in rugaciune,
nimeni nimic, inspre pamant nu mai spune,
toate se-ntorc ireductibil spre ceruri,
florile tin sipete de adevaruri.

Iarasi amurg, dangatul parca revarsa,
cucii dispar langa clopotnita arsa,
cade-n fintini ziua sa urce iar, miine,
in amintiri satul miroase a piine.

In cimitir, oile nu mai pasc iarba,
mieii o pasc, pofta din ei este oarba,
nevinovati, anii se-ncarca de vina
cum ne-ating, fiintele cum le declina.

Sara pe deal seamana cel mai ades cu
sara pe deal cum o scria Eminescu
sara pe deal e si-aici cum si-ntr-insul,
sara pe deal, fetisizindu-ne plinsul.

Sara pe deal, parte din noaptea eterna,
sara pe deal, capul se-apleaca pe perna,
sara pe deal, totul deodata invie,
sara pe deal, muzica din poezie.

Caii in apus pasc magnetismul chindiei,
omului bun, casa puternica fie-i,
noi intre noi sa mai gustam cat se poate
sara pe deal, cea mai de pret dintre toate.

Si sa privim cerul cu tragice stele,
care mai ia forma poruncilor grele,
oamenii trec, nici nu vom sti unde pleaca,
iar dupa ei se mai aude o toaca.

Urmele lor sint sau copiii sau munca,
intr-un temei lasa intreaga porunca,
sara pe deal nu e dacat un amestic
de fabulos, de nebunesc si domestic.

Ziua s-a stins, zeama de zarzara cruda,
tipa guzgani, cine-are timp sa-i auda,
carii batrini de-o vesnicie lucreaza,
printre copii zgomotul lor isca groaza.

Daca intinzi mana cu-o mica lumina
ai sa si simti vrejuri crescind in gradina,
niste pindari, haulituri isi arunca,
fetele mari grup se intorc de la lunca.

Poarta in sini dorul de-o mana barbata,
cei cautati mult mai tarziu se arata,
podul pe rau scirtie si se indoaie,
mustele bat, semn de-nnorare si ploaie.

Lina-n fuior in turbioane se leaga,
creste-n dovleci dor de saminta intreaga,
parca de ieri luna rasare-nspre miine,
plange-un copil, sau parca latra un caine.

Plaurii morti, cresc dintr-o apa uitata,
sfinti intelepti celor cuminti li se-arata,
sara pe deal, uite un minz care moare,
suflet din el, ca si o seara apare.

Dulce-albastrui cauta suflet de iapa,
ea nu mai e, alta va sti sa-l inceapa,
ultimi copii striga pe ulita noastra,
blinde bunici ii insotesc din fereastra.

Sara pe deal, cumpana sinea nu-si strica,
sara pe deal e ca un duh de bunica,
fruct zemuit imprastiat pe tot locul,
coacem porumb, unde ai nostri fac focul.

Sara pe deal, dulce vinare de vara,
azi nici un om nu are dreptul sa moara,
sara pe deal, fum doborit dintr-un sfesnic,
cade pe om, parca-ntrupindu-si-l vesnic.

Sara pe deal, cinepa fumega bice,
cei pedepsiti, nu au curajul s-o strice,
toate ramin, precum au fost in natura,
starea de om trece spre starea cea pura.

Sara pe deal, spune ca asta ni-i rostul,
sa o numim suflet din sufletul nostru,
sara pe deal, sufletul mare al lumii,
sara pe deal, ochii in lacrimi ai mumii.

Iar cand noi toti vom murmura ce ne doare,
tu sa ne dai o crestineasca iertare,
sara pe deal, nu a murit idealul,
sintem aici: Oamenii..Sara..Si Dealul.

sunt singur, Doamne, singur...
adorm pentru a ma legana
intr-un vis.

liniste...
inchid ochii
si adorm...

intuneric, liniste.
ma legan
singur, Doamne ca un copil
fara CAMIN.
ma legan singur.
mama m-a parasit.
nu stiu de ce...
oare cu ce i-am gresit,
de m-a lasat singur...

educatoarea mea mi-a spus:
copilul meu,
nu esti singur.
si mi-a spus ca a existat
in trecut,
un om fara de SEAMAN.
il chema ISUS.

Eu sunt mic
si nu prea inteleg cine e ISUS.
cine ma poate invata?

Educatoarea mi-a spus:
copilul meu
cand ai sa cresti mare
poate VEI INTELEGE
cine E ISUS.

pana atunci,
el m-a rugat sa-ti spun
ca pentru orice om
de pe acest pamant
exista un INGERAS...
un copilas.
usor naiv, usor hazliu, pus uneori pe sotii.
DAR BUN.

pana vei intelege cine e ISUS
vorbeste cu acest COPIL
va veti intelege.
el are aripioare
si poate sa zboare...
si-ti va duce GANDUL
UNDE VREI TU.

si RUGA TA trebuie sa sune asa:

INGER, ingerasul meu...
TOTDEAUNA FII CU MINE
si ma-nvata a face BINE.
eu sunt MIC tu fa-ma MARE
eu sunt SLAB tu fa-ma TARE
si-n tot locul ma-nsoteste
si de RELE ma PAZESTE.

DOMMNE, ingerasii TAI,
fie INGEREII mei
si de ZI si de NOAPTE
pana in ceasul cel de MOARTE...
AMIN!

nu prea inteleg eu poezia asta.
dar tot stau si ma intreb,
o fi EDUCATOAREA
ingerasul meu?

si daca da,
de ce imi spune mie
ca MOS CRACIUN EXISTA?!
ca prietenul meu
a ras de mine...
cand am zis ca eu il astept si anul acesta sa vina
sa doarma cu mine in pat si sa ma legene.
si m-a INTREBAT:
de ce crezi tu, ca EXISTA MOS CRACIUN?
nu stii ca anul trecut
ai asteptat in zadar
sub pomul de Craciun?

eu nu stiu ce sa mai cred
exista sau nu?!

EU sper ca anul acesta va veni.
Nu vreau CADOURI.

VREAU DOAR SA MA LEGENE.

eu nu-l cunosc destul.
am vazut oameni
care rad si sunt imbracati in rosu
si spun ca sunt MOS CRACIUN.

dar eu nu cred!

ca nu a venit unul sa ma legene.

Oare de ce?

MOS CRACIUN,
te astept si anul acesta
in noaptea de CRACIUN.

SA MA LEGENI...

sunt atat de singur...
si plang.

columna lui TRAIAN

ce multi o privim cu admiratie
si fara a intelege ce inseamna...

A fost o data ca-n povesti
BADEA CARTAN.
Parintii lui i-au ZIS
ca pentru a intelege cine e EL,
sarman IOBAG
trebuie sa se duca la ROMA.

El n-a inteles de ce
dar a pornit la drum
cu traita-n spinare
cu pane si cu slana

pentru a intelege
CINE E EL.

si a mers, a mers,
pe jos
prin soare si ploaie
pana a ajuns.

Obosit de drum
a adormit
la picioarele
COLUMNEI LUI TRAIAN.

Cand s-a trezit
era inconjurat de multime
toti erau coplesiti de intrebari:

CINE ESTE OMUL ACESTA?
A COBORAT DIN COLUMNA?!
DOAMNE, O MINUNE!

si straiele lui
erau acelea ale DACULUI de pe COLUMNA.

si barba lui
era aceea a barbatului de pe COLUMNA.

si mintea lui
era aceea a stramosului
a carui fata nu se vede
din cauza mantalei...

IAR SUFLETUL LUI
ERA SUFLETUL LUI ZAMOLXE.
DUMNEZEUL DACILOR.

DUMNEZEU AL DUMNEZEILOR.

DUMNEZEUL LUMII.

esenta a ceea ce inseamna
ISUS HRISTOS
ALLAH
BUDHA...

DUMNEZEUL NOSTRU.
CARE ESTE UNIC.
SI INDIVIZIBIL.

el este DUMNEZEUL MEU SI AL TAU,
FRATELE MEU
si
FRATELE FRATELUI MEU.
si FRATELE FRATELUI FRATELUI MEU.
AL NOSTRU.

el este stapanul a tot ceea ce vedem
si a tot ceea ce nu vedem

el este STAPANUL BINELUI SI RAULUI.
AL VAZUTULUI SI AL NEVAZUTULUI.

el, aparent se divide
in DUMNEZEUL MEU SI AL TAU
pentru ca apoi
noi,
sa-i REINTREGIM SPIRITUL INDIVIZIBIL
in notiunea de DUMNEZEU.

asa sa ne ajute DUMNEZEU!

...13-le, metroul, s-a oprit in 'gara' ...cobor, stingandu-mi tigara pe jumatate arsa cum apuc si o arunc in mozaicul alb-galbui de chishtoace de pe peronul anilor ' 90, devreme.

Un baleyeur/maturator se plimba lenes dar cu aplicatziune printre ele 'in full gear'...in ochii-i mari si albi ca dintzii-ii sidefii se-mpreuneaza linii multe, rosii de nesomn si de-adormite bled-uri unde-i dorm sau poate nu, cine mai stie?...neveste, mame, triburi, frati surori...copii?...la fel de 'noirs' dar mai flamanzi insa oleaca mai putin nefericiti, cu siguranta...

Am mers vreo trei minute catre cer, din Cartitzele coridoarelelor sa scap pe nesfarsite scari, dintre tentacule prea-subterane de Metro catre-necate de multimi alte abisuri, inspre-aparenta Suprafata

La Tour de Montparnasse, odat-ajuns la suprafata, e de-un banal intristator de ireal...ajuns insa mai sus, chiar foarte sus in el, mi-am sarutat din nou iubita mult, pe buzele-i carnoase si am privit de sus, de sus de tot, Parisul:...la gare de montparnasse, la ligne treize, mes noirs perdus ds leurs espoirs, les reves evanouis, le ciel gris contre la Seine, les ames perdus...les eclaircis...les belles nanas et les pioches...mais au-dessus de tout, les yeux en feu, crachant du feu, de mon amour: ma Blonde

La ligne 13 c' est moche...c'est comme la vie quand l' on est seul et departi d' sa Blonde

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...

Doamne ajuta Parinte! As dori sa stiu care este invatatura Bisericii Ortodoxe despre acele rugaciuni pentru cei adormiti numite Parastase si in ce stare de subzistenta a sufletului de dupa moarte aceste Parastase, ca rugaciuni ale Bisericii, isi produc efectul inaintea lui Dumnezeu? Va multumesc. Eduard.

am si eu niste poezii...si vreau sa aud mai multe pareri...chiar va rog sa comentati...nu zic ca sunt cele mai frumoase...astept o parere...mutumiri!

Ganduri...

De cate ori in sus privesc
Imi pierd ochii in albastrul ceresc.
Undeva departe-n zare
Inainte de-asfintit...
Era un cer minunat si fermecat
Si printre norii mari
In zeci de culori pictati
Curgeau raze de soare aurii.
Puritatea vie a culorilor
Veghea pamantul fumuriu...
Dar cerul se intuneca,
Soarele se ascundea,
Culoarea, incet, se stergea.
Si-apoi m-am gandit:
Oare de ce se termina
Aceasta zi atat de senina?
Un spectacol minunat...
Pacat!...pacat ca s-a terminat
...oare cine a mai privit
Al meu asfintit?
Culori vii nemaivazute,
Raze nestiute ce s-au aratat...
Toate...au plecat!
Acum noaptea se lasa
Si intunericul apasa
Soapta calda a vantului ma scalda
Si-abia adie-n noaptea asta adanca...
Si stau si ma gandesc:
Cateodata lumea asta,
E prea mica sa visez.
Cateodata cerul larg,
E prea mare sa-l cuprind
Cu a mea privire...
Uneori, as vrea in brate sa strang apa
Dar e prea moale si prea uda
Nepasatoare si prea surda
Grabita si galagioasa...
Altadata intreg pamantul
Sa-l calc, sa il ating as vrea ,
Dar cu durere simt apoi
Ca e prea rece si tacut...
As vrea sa vad chiar noaptea,
Dar e prea neagra si ascunsa...
As vrea cu frunze sa vorbesc
Pacat ca sunt prea multe...
Flori mi-ar place sa culeg
Si parca ele-s prea frumoase...
Stele de pe cer as lua
Insa acestea ziua ar pieri!
Si luna as vrea sa o fur,
Dar s-ar intuneca totul in jur
Si ar pieri speranta...
Ce s-ar intampla cu viata
Daca soarele-as fura?
Ce s-ar intampla cu lumea
Daca iubirea si credinta ati lua?
Si totusi...
Sunt prea multe ganduri negre
Si inimi de ura inundate
Caci in lumea asta exista atatea suferinte
Si atat de multe lacrimi care curg
In speranta ca in ele ne vom ineca
Si durerea o vom sterge...
Si atatea vorbe goale aruncate in noapte
Numai pe unii ii doare...pe altii poate nu.
De ce atata chin loveste sufletele pure?
...abia acum imi amintesc
Ca sunt prea multe fire de nisip
Pe malul marii preasarate
Intr-o lume...atat de mica si de mare.
Si atunci ma intreb din nou:
De ce?...de ce?...de ce?
Nimic nu se va schimba?
De ce?...de ce?...de ce?
...ramane tot asa.
Si iar imi amintesc ca nu se poate
Sa le ascunzi toate in noapte...
De ce? De ce? La nesfarsit,
De ce? De ce? Iar m-am gandit.
...dar nu mai spun nimic
Asa a fost sa fie
E legea firii poate...
...sau a naturii...cine stie?



adevarul vietii
mi-e somn...vreau sa adorm...
pe margina patului am sa las cosmarurile
afara din gand am sa las neplacerile
ura va fi departe de casa
am sa iau cu mine doar partea frumoasa
a vietii pe care o duc momentan.
cred ca asa de frumos va fi
incat nu voi mai vrea a ma trezi


conditia umana
as vrea sa mai fac macar un pas
mi-am pus in gand sa nu ma las...
dar parca nici vointa nu ma mai lasa
durerea si viata pe mine apasa.
vreau sa inaintez in viata peste toate
desi stiu ca nimeni nu poate
...ca acest lucru e cu neputinta
si totusi mi-am dat putina silinta.
inspre capatul lumii veneam
cand am vazut ca de acolo eu porneam


fir de praf
ce de fericire...
asa de multa incat radeam
si toate zburau...
in jurul meu le invarteam
am ras asa de tare
incat vocea mea rasunatoare
de perete s-a izbit
si cand m-am uitat mai bine
de sus din tavan sangera
am inceput sa plang de spaima
si uite ca nu m-a crezut.
dar mi-a luat fericirea
si mai tare m-a durut
curgeau siroaie pe pereti
curgeau si lacrimile mele
un fir de praf le despartea
si intamplarea l-a calcat
iar baltile s-au adunat.
ce s-a intamplat?
ne-am impacat

moment
priveam cerul intr-o zi si ma gandeam...
oare cat e de pur acest albastru minunat
si cum stam sa ma gandesc usor vedeam
ca se lasa seara...fiorii m-au adunat

si unde mai era acum enigma mea?
a disparut...in timp ce vroiam s-o elucidez.
m-am gandit degeaba...a fost de vina intamplarea
si grijilor de maine incep ca sa cedez

orb
ma uit si privesc in gol
dar nu vad nimic
privesc atent ceva
ceva ce nici nu vad
prea atent privesc
pentru a putea vedea.

ufo strengaritza