ALDEA TEODOROVICI

În statul multinational al Imperiului sovietic, tendinta ruseasca în directia statului centralizat a intrat în coliziune cu renasterea constiintei nationale a mai mult de o suta de minoritati din republicile autonome. În cazul Republicii Moldovenesti, raportul dintre crearea statului si crearea natiunii era chiar mai complex, deoarece atât identitatea nationala, cât si cea statala, erau creatii artificiale. Natiunea moldoveneasca fusese inventata de rusi pentru a preveni (re)nasterea unei constiinte nationale românesti la populatia basarabeana. Statul moldovean fusese creat în Imperiul sovietic în 1924.”
Wilhelmus Petrus Van Meurs,1
„Ideea ca moldoveni sunt o natiune distincta, în sensul obisnuit al cuvântului, e problematica astazi. Limba pe care o vorbesc ei este româna, chiar daca a fost numita mult timp moldoveneasca de locuitorii din zonele rurale si este în continuare numita astfel în constitutia republicii post-sovietice. Istoria Moldovei moderne este o parte ce nu poate fi ignorata a istoriei mai largi a latinitatii rasaritene, regiune ce se întinde de la padurile Transilvaniei si dealurile Bucovinei, în nord, pâna la Câmpia Dunarii si Marea Neagra, în sud, si pâna la dealurile rotunde si stepele ce se întind de-a lungul Nistrului, în est. Toate aceste regiuni, incluzând teritoriul de astazi al Republicii Moldova, au apartinut României Mari aparute dupa primul razboi mondial si distruse de cel de-al doilea. Moldovenii de astazi nu au reusit sa se afle în acelasi stat cu românii mai mult de câteva decenii, dar cultura, limba si traditiile folclorice provin incontestabil din aceleasi radacini. Eroii nationali si marile personalitati dintr-o regiune sunt, cu siguranta, recunoscute si în cealalta. În acest sens, din punct de vedere cultural, sunt astazi doua state 'românesti’ în Europa de Est, chiar daca ambele adapostesc si multe alte minoritati etnice – unguri, ucraineni, rusi, romi si turci.”
Charles King 2

„Cei care încearca sa dezvolte o constiinta moldoveneasca ar putea sa revina, astfel, la interpretarile sovietice de alta data privitoare la istoria si cultura Basarabiei. Prin urmare, putem fi martorii unei renasteri a unor pareri comuniste cu privire la trecutul Moldovei si ai unei reactii concomitent a românilor fata de ele.”
Denis Deletant3

Preambul. Republica Moldova – spatiu de frontiera euro-atlantica

Acest text va vorbi despre asa numita Conceptie a politicii nationale de stat a R. Moldova si Dictionarul moldovenesc-românesc a lui Vasile Stati încercând sa le aseze pe fundalul geopolitic adecvat. Nu doar informatia legata de aceste chestiuni lipseste astazi în România, dar si cadrul geopolitic just în care aceste evolutii sa fie plasate si citite. Caci, dincolo de amprenta locala pe care aceste evenimente o au neîndoielnic, ele sunt parte a unor evolutii politice si geopolitice mai ample care nu pot fi ignorate în nici o analiza. De prea multe ori aspectele legate de Republica Moldova sunt abordate într-o grila provinciala, în care actorii principali sunt personajele politice de la Chisinau iar evenimentele majore - alegerile locale sau parlamentare (vag, este pomenita si Rusia). În realitate, toate evenimentele de la Chisinau poarta, mai mult sau mai putin, amprenta unor evolutii geopolitice globale. Mai concret, ele sunt determinate de înaintarea frontierei NATO si UE spre Republica Moldova, de decizia acestor institutii de a fixa granita pe Prut si de reactia pe care aceste evolutii le genereaza.4

Frontiera ar însemna, în cadrul teoretic utilizat aici, aspectul dinamic al unei evolutii geopolitice, respectiv totalitatea proceselor prin care se manifesta o expansiune istorica, un popor, o civilizatie sau un imperiu etc. Frontiera, ca aspect dinamic, declanseaza si întretine o gama larga de procese spirituale sau institutionale, pe care le denumim procese ale frontierei. Granita este aspectul static, stabil (stabilit) al înaintarii unei frontiere. Înaintarea unei frontiere se fixeaza (este fixata) undeva, pe o granita. Dar asta nu înseamna, automat, ca, o data fixata granita, dinamica procesului de înaintare a frontierei dispare sau ca este suspendata. Dimpotriva. Atunci când avem de a face cu o fixare artificiala (politica, geo-strategica) a unei granite vom asista la perpetuarea manifestarilor de frontiera, iar spatiul în care asemenea evolutii se petrec îl numim spatiu de frontiera 5 . Aceste spatii de frontiera6 sunt, geopolitic vorbind, de multe ori, spatii de criza, de turbulenta geopolitica, care nu pot fi decriptate sau întelese just fara a lua în considerare aceste aspecte7.

Un asemenea spatiu de frontiera este astazi Republica Moldova. Nimic nu se poate întelege acolo daca se ignora înaintarea frontierei euro-atlantice si consecintele pe care aceasta înaintare – si, mai ales, fixarea granitei artificiale pe Prut - le genereaza. Republica Moldova este astazi un spatiu de frontiera euro-atlantic. Decizia politica (geo-strategica) de a fixa granita înaintarii frontierei euro-atlantice pe Prut, cuplata cu refuzul majoritatii populatiei din Republica Moldova de a accepta aceasta decizie sunt responsabile de evenimentele care au loc acolo. Razboiul din Transnistria, refuzul Moscovei de a retrage armata si armamentul de acolo, proiectul de federalizare, manifestarile din Piata Marii Adunari Nationale sau din fata Ambasadei Ruse, Conceptia presedintelui Voronin, chiar si Dictionarul lui Stati etc. sunt consecinte directe sau indirecte ale acestei decizii8.

Acesta este cadrul în care momentele punctate mai jos trebuie citite si percepute.

„Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova”

„Proiectul Conceptiei politicii nationale de stat a R. Moldova, inclus pe agenda de lucru a parlamentului R. Moldova, este un document politic, în esenta provocator, ce îsi propune, în ansamblul sau, sa anuleze Declaratia de Independenta din 27 august 1991, ca act juridic de nastere a celui de al doilea stat românesc, si sa-i confere R. Moldova o noua identitate etno-culturala, istorica, lingvistica si politico-juridica. El reprezinta suma tentativelor ideologice privind crearea unei doctrine nationale de stat si ideologizarea fortata a întregii societati. Axul respectivei doctrine îl constituie preceptele false din punct de vedere stiintific, cultural si istoric al existentei unui asa-numit popor moldovenesc si a unei limbi moldovenesti, camuflate inabil si de o maniera totalitara cu notiuni la moda, precum ‘multiculturalismul’, ‘multilingvismul’, ‘polietnicismul’ - toate amalgamate si ambalate sub drapelul tolerantei’, ‘pacii interetnice’ si ‘concordiei civice’”.9

Într-o ancheta a publicatiei Contrafort pe tema asa-zisului Dictionar moldovenesc-românesc, academicianul Mihai Cimpoi facea urmatoarea constatare: „Ma întristeaza atât aparitia, sustinuta oficial, a Dictionarului cât si atentia extraordinara pe care i-o acorda posturile TV din România (o ora la Pro TV, doua ore la Realitatea) fapt care nu s-a întâmplat cu nici o carte a vreunui scriitor basarabean” 10.

Naduful reputatului academician trebuie înteles corect: nu doar dezamagire fata de liderii de opinie din România care se întrec în a neglija si uita performantele culturale autentice ale carturarilor de peste Prut (supararea ar fi fost justificata fie si numai din aceasta pricina!), dar si deceptie fata de cecitatea vadita a acelorasi personaje care, lipsite de perspectiva si viziune, au transformat un eveniment minor, totusi, în eveniment de presa ignorând vinovat ca gestul ridicol al lui Stati – „renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai joasa speta” cum numeste academicianul pe autorul acestei „monstruozitati” – este numai vârful de aisberg, expresia rizibila a unei evolutii politice mai profunde care se petrece în Republica Moldova si care, ea, ar fi trebuit sa se afle în colimatorul presei sau a societatii civile de la Bucuresti. O evolutie politica si geopolitica inedita, ale carei expresii reale si consistente sunt, pe de-o parte, asa numita Conceptie a politicii nationale a Republicii Moldova – document programatic complet ignorat, cu rarisime exceptii, în România! - si, pe de alta, dezbatere în jurul problemei federalizarii (incluzând aici chestiunea transnistreana). Aparitia Dictionarului lui Stati nu este decât partea cea mai putin consistenta a acestor evolutii ce se desfasoara astazi si despre care asa zisa „societatea civila” din România (analistii, jurnalistii si „purtatorii ei de cuvânt”) sau politicienii de la Bucuresti se încapatâneaza sa nu vorbeasca sau sa nu stie nimic. Ciudata reactie a celor chemati sa ghidoneze opinia publica a unei societati care sta sa se integreze în NATO si UE, adica institutiile a caror granita viitoare va fi, într-o prima instanta, tocmai Prutul...

Proiectul legii numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova a fost publicat pe 25 iulie în oficialul guvernamental, Moldova Suverana. Este un proiect de lege initiat de presedintele Voronin. Cum se va vedea mai departe, exista o legatura evidenta între aceasta conceptie si Dictionarul moldovenesc-românesc al lui V. Stati, publicat, în aceeasi zi, în ziarul partidului de guvernamânt, Comunistul. Validarea lui de catre guvernul de la Chisinau s-a facut recent, fara a stârni, nici de data asta, o discutie atât de necesara la Bucuresti.

Textul este aproape necunoscut publicului din România, astfel ca remarcile si comentariile vor fi flancate de ample apeluri la text .11

Axul definitoriu al documentului este indicat în deschidere: „Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova, denumita în continuare conceptia, reprezinta totalitatea principiilor, obiectivelor si sarcinilor prioritare privind integrarea si consolidarea poporului unic multicultural si multilingv al Republicii Moldova prin armonizarea intereselor nationale generale cu interesele tuturor comunitatilor etnice si lingvistice din tara”. Baza juridica este si ea sugerata din plecare: „Conceptia se bazeaza pe prevederile Constitutiei Republicii Moldova, pe normele legislatiei nationale si ale dreptului international, inclusiv ale: Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, Pactului International cu privire la drepturile civile si politice, Pactului International cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ale altor acte internationale referitoare la drepturile omului si ale persoanelor apartinând comunitatilor etnice si lingvistice la care a aderat Moldova”. Temeiul elaborarii proiectului este acesta: „Actualitatea elaborarii si adoptarii conceptiei este determinata de necesitatea de a stabili principiile si sarcinile politicii nationale de stat, orientata spre consolidarea independentei si suveranitatii tarii noastre, crearea unor conditii favorabile pentru dezvoltarea libera a tuturor comunitatilor etnice si lingvistice, spre integrarea lor în poporul unic al Republicii Moldova”. Despre importanta textului vorbeste limpede un paragraf întreg: „Conceptia este documentul de baza pentru autoritatile publice la promovarea politicilor social-economice si culturale în domeniul dezvoltarii si consolidarii independentei si suveranitatii tarii, a poporului multietnic, multicultural si multilingv al Moldovei. Tot de aceste principii trebuie sa se conduca organele de stat ale Republicii Moldova în activitatea de sustinere a eforturilor de edificare a unei societati civile”.

Urmeaza apoi cinci sectiuni care cuprind: I. Dispozitii generale; II. Principiile politice nationale de stat; III. Scopurile politicii nationale de stat; IV. Sarcinile politicii nationale de stat; V. Asigurarea politicii nationale de stat.

Sa vedem însa ce spune, în detaliu, acest text, dincolo de protocolarele declaratii de intentii.

O declaratie explicita de politica interna si externa

Atmosfera textului este data deja de paragrafele citate. Înainte de a intra însa în substanta (!) lui, sa sesizam contextul în care se lanseaza documentul: momentul aparitiei proiectului coincide, practic, pe plan intern, cu demararea campaniei electorale în Republica Moldova (este vorba de alegerile parlamentare din primavara lui 2005), proiectul servind, implicit, drept platforma electorala pentru Partidul Comunistilor aflat la guvernare. Cel putin al acelei factiuni din acest partid care va merge neconditionat cu actualul presedinte, Vladimir Voronin, chiar daca, pentru asta, va fi necesara o scindare a partidului între linia dura si cea „moderata”, capabila sa faca o alianta cu partide necomuniste de genul Partidului Democrat al lui Diacov. Proiectul initiat de presedintele Voronin este un semnal clar si o conditie explicita pentru viitorii sai suporteri.

Pe plan extern, aparitia proiectului vine în consonanta cu presiunile pe care Rusia le face din ce în ce mai insistent asupra republicii, presiune „stimulata” tot mai mult de dorintele exprimate insistent în ultima vreme de catre UE de implicare a acestui organism în solutionarea conflictului din Transnistria, deci într-o chestiune care afecteaza direct interesul Rusiei în zona. Proiectul este, din acest punct de vedere, o declaratie de politica externa, cel putin prin atentia si grija deosebite care se acorda limbii ruse în document sau încapatânarii de a ignora organismele europene în care Moldova ar putea nazui sa fie parte12 .

Un text nul din punct de vedere academic

Conceptia este în primul rând un text politic, dar „argumentatia” sa deriva însa dintr-o perspectiva ce se vrea „stiintifica” asupra proceselor de formare si dezvoltare a natiunilor.

În primul rând, textul este parte a unui proces mai amplu de „nation building” (demarat însa în Basarabia de ocupantul sovietic si continuat astazi de Partidul Comunistilor). Ideea care fundamenteaza argumentatia este una de tipar modernist (inventionist, instrumentalism etc.) dupa care natiunile se nasc prin proiect (by design), ca o creatie de sus în jos si în care un rol crucial trebuie sa revina statului si institutiilor acestuia. Agresivitatea cu care este promovata o asemenea perspectiva în document este cel putin stranie, mai cu seama ca este vorba despre un teritoriu care, vreme de mai bine de 60 de ani a fost supus de catre puterea sovietica, cu sistem si încrâncenare, unui proces de nation building (asta este, în esenta, moldovenismul), respectiv de creare a unei Republici Moldovenesti de limba, traditie si istorie rusesti. Procesul a esuat, dupa cum evenimentele de la 1989 au demonstrat-o cu prisosinta. Acest esec trebuie sa faca pe cei care pariaza fara rest pe asemenea abordari mult mai circumspecti.

Cert este însa ca perspectiva constructivista a demersului – „Am creat Moldova, acum sa-i cream pe moldoveni...” –, lipsita de minimale precautii sau spirit critic, sfideaza ridicolul când încearca sa justifice tentativa.

În al doilea rând, frapeaza în text confuzia (voita sau nu) si inconstienta cu care autorii textului se joaca cu vorbele si conceptele. Un text care nu urmareste decât sa „legitimeze” un stat, o limba si o etnie nu gaseste de cuviinta decât sa.... vitupereze „nationalismul”. Iata o mostra inclusa în „Expunerea de motive la proiectul Conceptiei politici nationale de stat a Republicii Moldova”: „Însa evenimentele de la sfârsitul anilor ‘80 si începutul anilor ‘90 ai secolului trecut, inspirate, în republica de fortele politice radicale de orientare nationalista, au dus le dezintegrarea statului si societatii moldovenesti, la confruntarea interetnica si la scindarea teritoriala a tarii, scindare care mai persista. Din aceiasi perioada dateaza tentativele, care continua si astazi, de a nega existenta natiunii moldovenesti si a limbii moldovenesti, de a discredita istoria Moldovei - bazele politico-juridice si national culturale ale statului moldovenesc”13.

Prin urmare, tot ce s-a petrecut în perioada indicata este manifestarea fortelor „de orientare nationalista” împotriva carora Conceptia îsi propune sa lupte. Sofismul este aici la ele acasa: caci Conceptia, care îsi propune, cum spuneam, explicit, sa impuna un stat, o limba, o etnie, o limba etc. reprezinta, dupa toate normele sociologiei natiunii si nationalismului, chintesenta unui proiect sau program nationalist, în ciuda lipsei de consistenta si a falsului pe care se bazeaza argumentatia. Pentru autorii conceptiei, a fi nationalist moldovean nu e nationalism, dar a sustine limba, natiunea si etnia româna... da! Utilizarea atributului cu conotatii negative - nationalist – doar pentru ceea ce înseamna „românesc” nu este, în fond, decât o tehnica de propaganda sau proba unei confuzii majore care fundamenteaza acest document.

În al treilea rând, documentul se bazeaza pe o manipulare grosolana a textelor si conceptiilor europene privind drepturile omului sau ale comunitatilor etnice. În pofida filosofiei de la care pretinde ca se revendica, Conceptia nu face decât sa impuna de sus o carcasa identitara unei comunitati (populatia Republicii Moldova), ignorând nepermis dreptul individual la optiune al fiecarui cetatean. Altminteri spus, în loc sa plece de la drepturile omului pentru a ajunge la drepturile colective (multiculturalismul), textul le decreteaza pe cele din urma neglijându-le sistematic pe cele dintâi! În ciuda retoricii, este exact invers decât traseul european pe care documentul îl invoca cu obstinatie. Cum bine a sesizat un comentator de la Chisinau: „...atât actele privind drepturile si libertatile fundamentale ale omului, cât si actele referitor la drepturile minoritatilor etnice si nationale, vizeaza doar individul si autonomia sa ireductibila. Drepturile culturale si lingvistice sunt considerate drepturi individuale, dar care se exercita în mod colectiv. Ceea ce înseamna ca unui grup etnocultural i se acorda drepturi nu pentru a pastra si perpetua cu orice pret existenta acestui grup, indiferent de optiunile membrilor grupului. Dimpotriva, grupului i se acorda drepturi deoarece pentru persoanele respective apartenenta la acest grup este plina de sens si importanta pentru exercitarea libertatii lor”. În opozitie, cum sugeram deja, Conceptia, dimpotriva, propune o viziune si un sistem de valori care ar trebui împartasite de catre toti cetatenii. Autorii Conceptiei considera drept scop strategic: "afirmarea unui sistem de valori nationale la baza carora se afla constientizarea de catre toti cetatenii tarii noastre a apartenentei lor la poporul unic al Republicii Moldova" (partea IV, Sarcinile politicii nationale de stat)”14.

În esenta, este vorba despre „un proiect totalitar”, cum îl numea academicianul Cimpoi, care nazuieste sa impuna, de sus în jos, o unica identitate tuturor cetatenilor Republicii moldova, indiferent de optiunile sau dorintele lor. Indiferent, adica, de ceea ce comunitatea internationala numeste „drepturile omului”...

Mitul „fondator” al Republicii Moldova: moldovenismul

Axul principal al textului este ideologia modovenismului. Documentul vizeaza, în esenta, impunerea „moldovenismului” ca ideologie de stat. Cu vorbele unor reprezentanti ai societatii civile de la Chisinau: „Moldovenismul ca doctrina a asa-zisului specific national al ‘poporului moldovenesc’, cu istorie, cultura si limba diferite de cele ale poporului român, este, precum se stie, o fabricatie a regimului tarist de ocupatie si, în special, a ideologiei sovietice staliniste, menita sa justifice anexarea provinciei românesti Basarabia de catre Rusia tarista si, ulterior, prin aplicarea prevederilor Protocolului aditional secret la Tratatul sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov) de catre Uniunea Sovietica”15.

Nu avem spatiu suficient pentru a descrie evolutia acestei ideologii relativ la teritoriul dintre Prut si Nistru (dar nu numai). Genealogia aceste idei indica limpede emitentul: Moscova si Kominternul, iar aparitiile ei pe scena istoriei – dupa cum sugereaza un comentator de la Chisinau - nu este lipsita de semnificatii: „De fapt, aceasta teza conceptie cominternista a mai fost formulata în aceiasi termeni si în noiembrie 1988, când au aparut faimoasele teze ale Comitetului Centra al PCM si cuvântarea lui N. Bondarciuc, la acea vreme secretar al CC al PCM, azi fruntas al aceluiasi partid, care se încheia cu celebrul ‘niet, niet I niet’. Anume acele teze au catalizat miscarea de emancipare nationala a românilor basarabeni si procesul de acordare a limbii române a statutului de limba de stat si de revenire la alfabetul latin”16.

Fenomenul moldovenismului a fost resuscitat în Republica Moldova mai ales dupa venirea la putere a Partidului Comunist, dar el nu este, în nici un caz, apanajul acestei formatiuni politice, caci versiunile în care acesta este livrat pe piata sunt diferite (cazul Partidului Democrat Agrar si a reuniunii acestora din 1994 – „Casa Noastra – Republica Moldova” – este primul care vine în minte). Recent, fenomenul a beneficiat de o analiza pertinenta sub forma unei teze de doctorat si care merita tata atentia. Una dintre concluziile lucrarii merita reluata: „ ... moldovenismul nu este ‘minciuna întreaga’, ci o semiminciuna. De aceea, demontarea acesteia nu este un lucru usor: a afirma ca basarabenii nu sunt moldoveni ar fi la fel de gresit cu a afirma ca ei nu sunt români. Într-o eventuala disputa privind tezele moldoveniste, este foarte important a nu se ataca partea asa-zis pozitiva a moldovenismului – faptul de a fi moldovean nefiind o contradictie cu a fi român. Pe de alta parte, faptul existentei statului Republica Moldova implica recunoasterea politonomului ‘moldovean’, care nu este o emanatie a moldovenismului, ci o realitate geopolitica. În calitatea lor de cetateni ai Republicii Moldova, si românii basarabeni si minoritarii sunt moldoveni. Speculând însa pe chestiunea identitara, moldovenistii comit în mod deliberat tot felul de confuzii, mizând pe deruta si ignoranta. (...) Astfel, moldovenismul se prezinta ca o manifestare a crizei identitare în Republica Moldova (urmare a politicilor de rusesti de deznationalizare si rusificare), dar si ca o continuare a acestor politici”17.

Miturile fondatoare ale Republicii Moldovenesti (2)

Proiectul de constructie se bazeaza pe câteva „axiome” repetate obsesiv. „Republica Moldova constituie continuarea politico-juridica a procesului multisecular de statalitate continua a poporului moldovenesc. Moldovenii - nationalitatea fondatoare a statului, împreuna cu reprezentantii altor etnii: ucrainenii, rusii, gagauzii, bulgarii, evreii, românii, belorusii, tiganii (romii), polonezii si altii constituie poporul Moldovei, pentru care Republica Moldova este Patria lor comuna”.

Textul este uluitor. În primul rând, prin acreditarea ideii ca actuala Republica Moldova ar fi succesoarea de drept a Principatului Moldova, principat al Tarilor Române care a participat la fondarea României moderne în 1859. Mai mult, acreditarea unui „proces secular de statalitate” este rizibila când implica un teritoriu (actual Republica Moldova) care nu a participat, de fapt, nici la unirea din 1958 (se afla atunci sub ocupatia Imperiului Rus). A doua chestiune, contradictorie, se refera la compozitia etnica a populatiei: acreditarea unui „melanj etnic” într-o republica care are, conform recensamântului în vigoare, o majoritate clara de circa doua treimi, nu face decât sa reia o ideea mai veche, de sorginte cominternista, referitoare la acest spatiu.

Românii ca „minoritate etnica”

O alta intentie clara a autoritatilor de la Chisinau este transformarea românilor într-o minoritate etnica. Plasarea „românilor” undeva între evrei si belorusi în textul Conceptiei sugereaza clar unul dintre obiectivele strategice ale Chisinaului. Unul dintre instrumentele cu care se va realiza acest obiectiv este recensamântul din 2004, unde confuzia etnie/cetatenie – se spera – va transforma „românii” într-o minoritate etnica, covârsita de... „moldoveni”. Textul Rezolutiei este relevant la acest punct: „Beneficiarii respectivei conceptii vor fi Rusia si diaspora rusa din R. Moldova: Rusia îsi va asigura astfel, pentru decenii înainte, dominatia sa în regiune si realizarea intereselor geostrategice în raport cu Uniunea Europeana si NATO. Pentru mentinerea statutului de mare putere în afacerile europene, Rusia impune R. Moldova, prin intermediul actualilor guvernanti comunisti de la Chisinau, un plan de deznationalizare definitiva a românilor basarabeni, de creare a unui "popor unic" în care elementul românesc majoritar va fi "dizolvat" în asemenea masura încât va putea fi ignorat. Diaspora rusa, care are la ora actuala suprematia economica si mediatica, va dobândi oficial si suprematia cultural-lingvistica si îsi va prezerva toate drepturile politice necesare pentru realizarea scopurilor geopolitice ale Rusiei. Astfel, R. Moldova i se pregateste, prin aceasta conceptie funesta si prin tentativa de federalizare, statutul de enclava rusa la frontiera Uniunii Europene si NATO, dupa modelul regiunii Kaliningrad”.

Aceasta idee ca românii sunt o minoritate etnica nu este noua în Republic Moldova, dar, odata cu recensamântul, va capata o confirmare „stiintifica”. Cu voie sau fara, aceasta ideea a mai fost invocata la Chisinau chiar de gazetari aflati în tabara democratica . Cea mai importanta „contributie” la impunerea acestui sofism periculos apartine însa lui Renate Weber, Valentin Stan si Gabriel Andreescu cei care, în studiul „Relatia României cu Republica Moldova”19 sustineau acelasi lucru: optiunile cetatenilor care se declara români sau a celor care se declara moldoveni trebuie respectate deopotriva etc., etc. Nu e de mirare ca textul a fost republicat rapid de catre publicatiile guvernamentale de la Chisinau!

Consecintele unei asemenea evolutii sunt extrem de grave si periculoase, pe termen scurt, iar pe termen lung insolubile. Pe termen scurt va exista atunci „baza legala” pentru impunerea limbii ruse ca a doua limba de stat – limba româna va deveni a limba a minoritatilor – a eliminarii cursului de „istoria românilor” sau chiar a... etnicizarii Mitropoliei Basarabiei prin transformarea ei într-o biserica româneasca, deci minoritara. Pe termen lung, însa, acest multiculturalism extrem – caci pulverizeaza bazele consensuale ale oricarui stat - nu are nici o solutie, pentru ca intra într-o serie de contradictii din care nu se mai poate iesi. Inutil sa spunem ca acest mod de gândire nu este acreditat de nici un document european si, mai ales, nu este practicat (caci este imposibil!) de nici un stat de pe continent20.

Multiculturalismul sau noul „marxism-leninism”

Socheaza aproape, în textul Conceptiei, abundenta termenului „multiculturalism”, „multicultural”, „multilingv”. În primul rând, e ciudata aceasta strategie pentru un text care vrea sa promoveze unitatea unui stat si a unei „natiuni”. Se vadeste însa în acest document – veritabila struto-camila din acest punct de vedere – dorinta de a pune cap la cap tezele mai vechi si mai noi ale internationalismului proletar, pe de-o parte ideologia moldovenismului, pe de alta, cea a multiculturalismului. Dupa cum comenta un ziarist de la Chisinau: „Daca în perioada sovietica politica de deznationalizare si rusificare a popoarelor ocupate se desfasura sub acoperirea ideologica a internationalismului proletar, iar temelia doctrinara o asigurau Marx, Engels si Lenin, astazi politica de asimilare, promovata de Rusia prin intermediul comunistilor, utilizeaza terminologia împrumutata din limbajul occidental despre societatea civila multinationala, stat polietnic, popor multicultural si multilingv”21.

Este limpede însa ca aceasta incoerenta doctrinara nu poate pretinde pretentii de document fondator.

O limba, doua limbi...

O alta contradictie ce brazdeaza textul se refera la limba. Iata textele: „Limba moldoveneasca, având statutul de limba de stat, se foloseste în toate sferele vietii politice, economice, sociale si culturale. Una din prioritatile nationale ale Republicii Moldova este asigurarea însusirii limbii moldovenesti”. Dar si: „Limba rusa care, în conformitate cu legislatia în vigoare, are statutul de limba de comunicare interetnica, se aplica si ea în toate sferele vietii statului si societatii. Pentru Moldova este caracteristic bilingvismul moldo-rus si ruso-moldovenesc statornicit istoriceste, care, în actualele conditii, este necesar sa fie dezvoltat si perfectionat”. Pe de-o parte: „crearea neîntârziata a conditiilor necesare pentru însusirea limbii moldovenesti de catre o parte a populatiei Moldovei”, pe de alta: „neadmiterea restrângerii sferei de folosire a limbii ruse în toate domeniile vietii statului si societatii” si „asigurarea de conditii pentru pastrarea si dezvoltarea în continuare a functiilor oficiale ale limbii ruse”22.

Textul este cel putin ambiguu. Pe de-o parte, daca, programatic, „limba moldoveneasca” va deveni o „prioritate nationala”, ce sens mai are acordarea unui statut egal limbii ruse? Care este, în mod real, intentia celor care au lansat documentul? Publicatia Flux, ziarul de limba româna cu cel mai mare tiraj, încearca sa raspunda: „autorii acestui plan cauta sa mentina, în mod artificial, situatia când majoritatea româneasca si toate minoritatile, cu exceptia celei ruse, vor cunoaste si vor vorbi obligatoriu limba rusa, în timp ce minoritarii reprezentând fosta natiune dominanta a imperiului sovietic vor cunoaste doar limba rusa. Prin urmare, avem de-a face cu un asa zis bilingvism cu totul distorsionat, care ar trebui numit mai corect aparhaid, adica dominatia discriminatorie a unei minoritati asupra majoritatii. Sa nu uitam ca aceasta majoritate include atât majoritatea româneasca cât si minoritatile ruse” .

O conceptie represiva a unui regim represiv

Chestiunea cea mai grava, probabil, si care ridica semne serioase de întrebare asupra acestui demers, este maniera în care acesta va fi implementat în societatea moldoveneasca. Indiferent de parerea pe care o avem fata de tezele documentului, o discutie sau dezbatere democratica pe aceasta tema nu are, în principiu, a dauna. În fond, democratia presupune si dreptul la eroare: poti gresi, te poti însela, dar pentru asta nu poti fi eliminat din spatiul discursului public.

Alta este însa problema grava – apropo de democratie – care apare relativ la acest document. Ea tine de maniera în care puterea politica propune si vrea sa impuna acest proiect. O discutie reala lipeste si, mai mult, textul stipuleaza explicit pedepse pentru cei care se vor opune. Acesta este principalul motiv pentru care academicianul Cimpoi o definea, la conferinta deja invocata, „cu caracter totalitar”: „Conceptia pusa în discutie este, de fapt, o anticonceptie, deoarece ignoreaza adevarul stiintific despre românii moldoveni si limba româna. Este construita pe un temei de nisip, o utopie ce nu tine cont de realitate. Ea nu are nici o sansa de a fi transpusa în practica, fiindca nu se tine cont de parerea intelectualitatii. Asa-zisul dialog fructuos între autoritatile publice si societatea civila s-a dovedit a fi o farsa mincinoasa. Aceasta conceptie nu respecta drepturile fundamentale si principiile democratice recunoscute pe plan european si international, libertatea de gândire si exprimare, valorile democratiei, drepturile omului etc. Este o conceptie cu caracter totalitar”23.

Textul contine, explicit, avertismente limpezi si deloc linistitoare în legatura cu viitorul Republicii Moldova. Astfel, documentul sustine orientarea politicii de stat catre: „neutralizarea juridica si politica a necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existentei natiunii moldovenesti si a statalitatii moldovenesti, de discreditare a istoriei moldovenesti, de negare a etnonimului „moldoveni” si glotonimului „limba moldoveneasca””. social-economica a tuturor regiunilor Republicii Moldova. Dupa cum s-a exprimat presa democratica de la Chisinau, „într-o singura propozitie avem concentrata dorinta expresa a comunistilor de a neutraliza, din punct de vedere juridic si politic, pe toti cei care vor îndrazni sa împartaseasca o alta opinie. Însusi faptul ca Voronin urmareste neutralizarea juridica si politica a celor pe care îi considera indezirabili, arata, fara putinta de tagada, adevarata fata a regimului comunist de la Chisinau. Acesta a ramas fidel traditiilor marxist-leniniste si staliniste de practicare a terorii ca norma politica si a violentei ca mijloc de anihilare a oponentilor. Aceste rânduri sinistre trebuie privite în contextul tuturor ajustarilor legislative operate de comunisti în ultimii doi ani, prin care sunt distruse în mod premeditat si metodic institutiile democratice si suprimate drepturile fundamentale ale omului”24.

Aceste planuri apar si mai periculoase daca ne gândim la initiativa comunista de modificare a Constitutiei care urmareste introducerea unui regim de functionare a unor legi speciale si extraordinare, ce ar anula, de fapt, principiile constitutionale democratice si ar distruge statul de drept, ca si prin Legea privind combaterea activitatii extremiste. Dupa prognoza aceluiasi ziarist: „Ar fi de asteptat ca dupa intrarea în vigoare a acestui document monstruos sa urmeze modificarea Codului Penal si a altor legi care sa permita lichidarea Opozitiei si a presei incomode”.

Dictionarul moldovenesc-românesc

„A promova sub orice forma o limba moldoveneasca deosebita de limba româna este, din punct de vedere lingvistic, ori o greseala naiva, ori o frauda stiintifica; din punct de vedere istoric si practic, o absurditate si o utopie; din punct de vedere politic, e o anulare a identitatii etnice si culturale a unui popor si, deci, un act de genocid etnico-cultural”
Eugen Cosariu25

Vineri, 25 iulie, în Partidului Comunistilor din Moldova Comunistul se putea citi o prezentare oficiala a straniului Dictionar moldovenesc-românesc. Evident, textul este scris de „neobositul detractor al culturii românesti V. Stati” (cum îl numeste presa de la Chisinau), tot el autor al dictionarului. Textul este plasat la rubrica „raftul de carti” si poarta supratitlul „Senzational! Prima data în istorie! A aparut dictionarul moldovenesc-românesc!” Nu e nici o coincidenta ca si Dictionarul si i au fost tiparite, practic, concomitent. Cum am scris deja, Dictionarul este parte organica a Conceptiei si cine nu îl percepe asa este în teribila eroare.

Un jurnalist de la Chisinau comenta astfel aparitia lui: „În fata unei tiparituri de acest fel, am înteles în sfârsit cum se descifreaza sigla comunistilor de azi, în care pe lânga secera si ciocan, mai e plasata si o carte deschisa. Negresit, cartea din sigla bolsevica, monument al prostiei si deopotriva al arogantei si agresivitatii împotriva bunului simt, este dictionarul lui Stati (...) Într-adevar o astfel de scriitura de sorginte stalinista apare în premiera si împinge dincolo de limitele absurdului vechea teorie comunista prin care se neaga unitatea etnolingvistica si culturala a românilor. Noi, românii de dincoace de Prut, am suportat din plin efectele nefaste ale politicii expansioniste rusesti, care si-a acoperit dintotdeauna invaziile din 1812, 1940 si 1944 cu „misiunea eliberatoare” a armatei de ocupatie, care salva „moldovenii” de ocupantii români”26.

Cartea presupune, practic, mai multe etaje de lectura, inclusive. În primul rând, volumul a fost o provocare organizata tocmai în acel moment (si) cu scopul de a stârni reactia oficialitatilor de la Bucuresti în preajma întâlnirii între Iliescu si Voronin27 . Pe lânga aberatiile inserate acolo sau strofele inepte semnate de acelasi V. Stati28 sunt inserate în prefata jigniri la adresa României sau a primului-ministru, România fiind, de fapt, ortografiata „Rromânia”.

Dincolo de mitocanie si provocare se afla al doilea nivel e lectura. Acesta justetea justetea, în sine, a întreprinderi. Care e, fireste, nula. Cel putin la acest capitol. Daca nu la altele, unanimitatea intelectualilor români de dincolo de Prut e clara si fara echivoc. Alaturi de textele din publicatii precum Flux29 sau Timpul30, grupajul realizat de publicatia Contrafort31 da radiografia reactiei intelectualilor de la Chisinau. Vasile Gîrnet scrie despre „... Vasile Stati, personaj grotesc, mândru purtator al unei prostii flamboiante, dublate de o impertinenta pe masura, care produce periodic diversiuni în mediul cultural si politic de la Chisinau”; Nicolae Negru spune ca „e rodul unei crize de schizofrenie antiromâneasca (cu foarte posibile radacini kaghebiste) combinate cu complexul lui Herostrat”; Mihai Cimpoi comenteaza: „Asa numitul Dictionar moldovenesc-românesc al lui Vasile Stati, renumit criminal al culturii noastre, plastograf si plagiator de cea mai josnica speta, este o monstruozitate care nu ar merita nici o atentie daca nu ar reprezenta o mentalitate ce tine de moldovenismul primitiv si nu ar avea sustinere oficiala”; Eugen Lunga avertizeaza ca „efectul stiintific al acestui op este nul”, dar ca „dictionarul semnaleaza... întoarcerea la era troglodita, când cutuma politica si ideologica scârnavea adevarul istoric si stiintific”; Vasile Romanciuc îl numeste „un certificat al prostiei ajunsa la paroxism”; Leo Butnaru scrie despre „sfertodoctul cu sistem” si despre dictionar ca „un mod de a scotoci în pubelele de gunoi ale ideologiei comunist-tariste”; Lidia Codreanca argumenteaza despre „fobia glotonimica”, aceasta „pecingine veche pe trupul Moldovei dintre Prut si Nistru, al Basarabiei noastre”; Constantin Cheianu îl numeste, simplu, „o escrocherie”; Andrei Burac scrie ca „V. Stati este o persoana care a sfidat deseori istoria, a scuipat în fata unui întreg neam din care face si el parte”; Iuria Colesnis afirma ca „nici chiar comunisti ortodocsi sovietici n-au îndraznit sa faca o asemenea mojicie sau ceva similar”; Ion Ciocanu scrie ca „în loc sa combata rusismele care s-au latit asemenea unei pecinegi pe corpul limbii noastre stramosesti, autorul „dictionarului” le considera piloni ai unei limbi distincte – „moldovenesti””; Nicolae Rusu crede ca „acest dictionar este o aberatie atât de evidenta, încât, probabil, nici autorul nu crede cu adevarat în „teoria” pe care, de mai multe decenii, o promoveaza cu atâta tupeu”; Grigore Chiper afirma ca „în noile conditii, când la putere au acces radicalii comunisti, pro-rusi si românofobi declarati, ideea moldovenismului a devenit doctrina de stat. În acest sens, V. Stati este expresia a ceea ce s-ar numi comanda politica”; Iurie Bodrug scrie ca „Antiromânismul veninos al celor care au pus la cale acest kitsch monstruos i-a impus sa scoata pe piata un asemenea produs cu o denumire atât de bizara”; Nicolae Spataru considera ca „sa le oferi basarabenilor un asemenea dictionar înseamna sa-ti bati joc de ei în modul cel mai mojicesc, sa nesocotesti în mod criminal soarta lor vitrega si faptul ca mai bine de jumatate de secol au fost îndobitociti, batjocoriti, umiliti si deznationalizati”; iar Iulia Ciocan crede ca „este în natura lucrurilor sa apara ineptii într-un stat în care domneste dezmatul, sa existe românofobie într-o republica condusa de fostii nomenclaturisti”. Alte comentarii sunt, cu siguranta, inutile... Vom încheia aceasta sectiune cu un pasaj din articolul directorului publicatiei Timpul, Constantin Tanase, deja citat: „Aparitie Dictionarului moldovenesc-românesc m-a facut sa-mi schimb parerea despre V. Stati. Dupa mine, Stati merita cu prisosinta un loc de cinste în Aleea Clasicilor din Chisinau. Stati, editând mult blamatul dictionar, a facut pentru clarificarea definitiva a problemei limbii române în R. Moldova mai mult decât academiile de la Chisinau si de la Bucuresti. Prin acest dictionar, Stati demonstreaza cp asa-zisa „limba moldoveneasca”, diferita de cea român, NU EXISTA! Si punctum, aplicând astfel o lovitura mortala (sa speram, ultima) moldovenismului primitiv anti-românesc”.

Al treilea nivel de lectura a dictionarului lui Stati este cel al semnificatiei lui dincolo de provocare si fals. Iar semnificatiile ultime sunt de esenta geopolitica. Nu doar în sensul ca este parte si expresia a proiectului numit Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova, ci ca ilustreaza întreaga fobie occidentala pe care un regim de extractie comunista înca o încarneaza si ilustreaza. România este pentru Republica Moldova, geopolitic vorbind, Uniunea Europeana si NATO. Un gazetar de la Chisinau a surprins excelent ideea ca atacul regimului comunist de la Chisinau nu este doar asupra României, ci asupra Occidentului pe care, în raport cu R. Moldova, România îl ilustreaza: „Dupa ce s-au tot facut glume pe seama inexistentei unui dictionar moldo-român, iata ca provocatorul de serviciu Stati ajunge sa materializeze un banc, care, devenind realitate, înceteaza sa fie comic si devine sinistru. V. Stati îsi bate joc cu nerusinare de România, îi prezinta pe români ca pe niste tigani si îl insulta mitocaneste pe premierul Adrian Nastase. Cliseul batjocoritor este cunoscut. Întreaga propaganda sovietica împotriva Occidentului se facea dupa acelasi tipar, acesta fiind un element de baza al „razboiului rece” dintre URSS si lumea libera. Denigrarea si insulta porcoasa erau procedeele predilecte ale propagandistilor sovietici. Asa cum R. Moldova de azi a devenit un URSS în miniatura, România este identificata cu Occidentul, prin urmare devine tinta unor atacuri sordide. Prin aceasta scriitura abominabila, puterea de ocupatie a Federatiei Ruse, exercitata de catre un partid de ocupatie, cel comunist, urmareste si testarea capacitatii de reactie a societatii” 32.

Razboiul regimului comunist nu este doar cu România, ci cu valorile euro-atlantice pe care (si) aceasta le reprezinta si semnifica. Aceasta este explicatia ca, în Piata Marii Adunari nationale sau în fata Ambasadei se pot auzi si cântece românesti, si drapele NATO sau ale Uniunii Europene...

Concluzii. Ce se întâmpla acolo? Dar ce se întâmpla aici...

“Desi pare convenabila, trebuie sa recunoastem ca este falsa sau cel putin incompleta ideea ca în Basarabia de azi discutiile despre glotonimul ‘limba româna’ si etnonomul ‘popor român’ ar purta doar un caracter stiintific… Aici, în Basarabia, afirmatia ca esti român constituie un act politic… La noi poti fi foarte bine orice, dar daca te îndaratnicesti sa fii ceea ce esti, adica român, exasperezi toata tagma de artizani ai unei noi natiuni”
Tara, 1995

Doua concluzii, redate succint, vor încheia acest material si vor tine deschis un dosar care este departe de a fi epuizat:

Criza identitara a Republicii Moldova

Recentele decizii ale autoritatilor comuniste sunt doar expresia unui razboi mai adânc care se petrece peste Prut. Genealogia conflictului si radacinile crizei trebuie cautate mult mai departe. Batalia aceasta culturala la care asistam – sa ne reamintim ca una dintre putinele, daca nu unica, miscare de protest care a pornit de la explicite revendicari culturale s-a petrecut anul acesta la Chisinau – a început demult în Basarabia si s-a acutizat odata cu aparitia statului Republica Moldova. Nu e cazul sa insist aici asupra unei istorii, în general, stiute33 .

Care este, de fapt, esenta chestiunii? Citatele au sugerat deja: una identitara. Întrebarea “Cine sunt eu?” ramâne una dintre mizele cruciale ale oricarui pariu existential. Nu vom intra aici în complicate chestiuni de sociologia natiunii si nationalismului sau de geopolitica, dar merita reamintit – apropo de statul moldovean - ca unul dintre elementele constitutive ale unei asemenea entitati este cel pe care Anthony Smith îl numea “etno-istorie” (etno-history). Intra aici suma tuturor elementelor – mituri, memorie comuna, simbolistica etnica, legatura cu teritoriul, asumarea trecutului etc. – care constituie si configureaza legitimitatea implicita a statului în cauza (pe care se bizuie, apoi, prestatia lui politica, culturala, economica etc.). Este vorba despre aceea parte necontractuala a contractului despre care vorbea clasicul sociolog francez Emile Durkheim si care constituie, în esenta, orice proiect comunitar (national), respectiv fixeaza bazele acelui consens care nu este – nu poate fi – doar de natura rationala. De aceea nu poate fi inventat rational, de sus în jos. În lipsa unui asemenea fond sau a neasumarii celui “oficial” (promovat de sus de o putere politica), criza este perpetua sau, în orice caz, recurenta. Acesta este cel putin verdictul lui Anthony Smith si a celora din scoala lui. Mai mult: în conditiile unor discursuri identitare paralele si/sau concurentiale – mai cu seama când unul dintre ele ale girul statului – ne aflam în situatia numita de geopoliticieni “tara sfâsiata” (torn-country). Instabilitatea, în asemenea conditii, este endemica, iar criza perpetua, în ciuda unor momente de aparenta stabilitate. Pe de o parte, oricând pot aparea noi generatii care sa urce pe scena publica si sa revendice sau sa impuna un alt discurs identitar, sau, pe de alta parte, niciodata discursul identitar forjat de oficialitate nu va reusi sa se impuna cu adevarat. Criza normalitatii se transforma în asemenea situatii în normalitatea crizei. Pe acest fundal se joaca, mai mult sau mai putin coerent, celelalte evolutii (Republica Moldova nu e în nici un caz unicat: nici Macedonia – FYROM sau Bosnia-Hertegovina, printre altele, nu o duc mai bine…)

Într-o asemenea situatie pare sa se gaseasca astazi Republica Moldova si de aici precaritatea statului de peste Prut. Conflictul la care asistam este de esenta identitara. Razboiul cultural si identitar este nu doar concomitent, ci sinonim cu Republica Moldova.

Momentele descrise aici sunt parte a acelei crize profunde34...

Integrarea euro-atlantica si obligatiile României

Ce e de facut? Paradoxal – doar pentru cei are gândesc raportul problematicii cu integrarea europeana ca incompatibil - extrem de mult. Si tocmai acum ceva e de facut, pentru ca trebuie sa fie facut! Altminteri spus, tocmai apropierea României de structurile euro-atlantice aduce, intempestiv, chestiunea Republicii Moldova în prim plan.

Din doua motive. Pe de-o parte, ca formula de angajare europeana. Integrarea în structurile institutionale europene nu aduce numai beneficii, dar si obligatii. Iar una dintre ele se refera strict la protectia minoritatilor si a drepturilor omului. Asa cum România din acest punct de vedere are, poate, cea mai liberala constitutie, excedând chiar baremurile impuse de procesele de integrare, ea trebuie sa-si asume rolul de curea de legatura între ce se întâmpla în alte spatii pe care, lingvistic cel putin este cel mai bine pregatita sa le abordeze, si institutiile europene. O încalcare a drepturilor unei minoritati vorbitoare de lima româneasca si traitoare în tari care se afla înca mai prost plasate în raport cu UE trebuie facuta publica si semnalata la nivel european. Este, în esenta, una dintre obligatiile care deriva (si) din conditia de candidat al României. România nu îsi poate asuma un rol de lider regional în zona daca nu va deveni lider regional si la nivelul respectarii drepturilor omului. Si asta nu înseamna numai legislatie interna – de departe cea mai liberala din zona -, ci si atentie la ceea ce se petrece în jurul ei din acest punct de vedere si colaborare sistematica cu structurile europene din acest punct de vedere. Activismul european pe aceasta directie este, deci, nu doar o optiune, ci o obligatie.

Daca prima motivatie are în vedere chestiunea integrarii în UE, a doua ratiune majora se refera la integrarea si locul României în NATO. Integrarea – este un lucru prea putin constientizat - a accelerat masiv interesul pentru populatia româneasca risipita în jurul frontierelor. Românii se întind nu doar în Balcani, Ucraina sau Republica Moldova, dar si în Georgia, tarile baltice, Armenia sau Moscova… Rolul pe care România îl va dobândi din punct de vedere strategic va spori, geometric, importanta acestor comunitati. Si contemplata pe acest versant, problema poarta, iarasi, stigmatul obligativitatii, nu cel al simplei optiuni…
Daca ce e de facut este, nadajduim, limpede, cum e de facut pare mai dificil de abordat. Dar nu e. Tinând seama de defectiunile lesne reperabile în acesti 13 ani, în ciuda unor gesturi laudabile, desi singulare, poate ca cel mai bun punct de plecare este… evitarea lor. Asta înseamna, înainte de toate, suprematia proiectului asupra proiectelor, coerenta institutionala si, mai ales, mutarea accentului – cantitativ vorbind – de la politic la civic, respectiv de la actiuni guvernamentale la cele prin intermediul asociatiilor non-guvernamentale (ONG, publicatii, cercuri de dezbateri etc.). În lipsa unor fundatii local (nationale) care sa aiba pe agenda aceasta chestiune, guvernul, prin fondurile pe care le aloca – nu o data complet aiuritor si pe niste directii absolut hazardate – va trebui sa-si asume plasarea problematicii în zona de interes a publicului român (finantare de publicatii de acest profil, cercetari, seminarii nationale si internationale, ONG cu activitati în zona etc.).

Si înca o observatie. Doar o redefinire a pozitiei problemei românilor Republica Moldova în spatiul civic poate sa redeschida cu succes acest dosar. Numai transformarea ei în chestiune cheie o poate impune atât la nivelul interesului public, dar si – prin recul - la nivelul interesului politicienilor. (Politicianul român de astazi, cu rarisime exceptii, ignora sistematic aceasta problematica. Si nu exista vreo speranta pe termen scurt ca lucrurile se schimba. Dar, indirect, prin plasarea chestiunii în spatiul public, deci ca problema care poate mobiliza o parte de public sau anumiti lideri de opinie, aceasta poate intra si pe agenda de interese a politicianului român, cel putin din motive pragmatice. La rându-i, acesta va putea perpetua atentia asupra problemei în mediile politice în care evolueaza).

Textul de fata nu vrea, fireste, sa epuizeze gama de solutii, cât, mai ales, sa deschida problema. Care, cum am sugerat, nu mai tine doar de registrul optiunilor României, ci de cel al obligatiilor ei – ca sa nu mai pomenim aici, excesiv, de vetusta… demnitate nationala35.


--------------------------------------------------------------------------------

Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Moldovenii, România, Rusia si politica culturala, Editura Arc, Chisinau, 2002.
„Prefata” la Chestiune Basarabiei în istoriografia comunista, Editura Arc, Chisinau, 1996.
Cadrul conceptual utilizat în aceasta analiza l-am dezvoltat în alta parte. Vezi Ilie Badescu, Dan Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, Editura Floarea albastra, 2 vol., Bucuresti, 1995.
Numai în cazul în care fixarea granitei înaintarii unui proces frontalier este naturala, deci organica, spatiul de frontiera înceteaza sa existe. Cazul tipic aici este, de pilda, înaintarea frontierei protestante în Europa. Aceasta înaintare s-a oprit, organic, la marginea spatiului ortodox, deci fixarea granitei protestante s-a petrecut de la sine (de ce stau lucrurile asa nu e locul sa detaliem aici).
Este vorba despre acele zone care emit – justificat sau nu - pretentii la apartenenta la acel spatiu.
Este vorba mai ales despre acele spatii de frontiera refuzate, respectiv acele spatii care emit, justificat sau nu, pretentii la includere în interiorul granitei.
Chiar si exodul masiv al populatiei din Republica Moldova spre Occident – circa 1 000 000 de persoane – este explicabila doar în acesti termeni. Caci acesti oameni, care vor – si demonstreaza ca pot – sa munceasca si sa traiasca în spatiu occidental sunt adeptii si electoratul partidelor din Opozitie, deci anti-comuniste, care refuza programatic locul în care cancelariile politice au stabilit ca trebuie fixata granita înaintarii frontierei euro-atlantice. Ne aflam astazi în situatia în care acesti emigranti – activ socio-politic si anti-comunisti ca structura – ajung sa sustina regimul Voronin atât economic – prin valuta pe care o aduc în tara sau o trimit regulat familiilor lor – cât si politic – prin deprivarea partidelor din opozitie, anti-comuniste, de sectiunea cea mai activa a electoratului lor! Gestul acestora de a pleca a fost generat, din pacate, trebuie sa repetam, si de mesajele cinice pe care unele cancelarii europene (inclusiv OSCE) le-au transmis în legatura cu viitorul „ne-european” al Republicii Moldova. Principalul mobil pentru emigrare este astazi un amestec de lipsa de proiect, necredinta si sentiment de abandonare. Lipsa de încurajare sau declaratiile de respingere a Republicii Moldova formulate de membrii importanti ai institutiilor europene (Prodi este doar unul dintre acestia), lipsa de proiect si de angajare a României – ca virtuala punte spre Europa sau NATO a Moldovei – au facut mai mult rau populatiei de dincolo de Prut decât toate tancurile Armatei a XIV stationata în Transnistria.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”, desfasurata duminica, 14 septembrie, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Moderator a fost academicianul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Au participat savantii si profesorii: Anatol Ciobanu, Gheorghe Bobâna, Andrei Esanu, Mihai Purice, Ion Barbuta, Ana Bantos, Anatol Petrencu, avocatul Gheorghe Susarenco, scriitorii Mihail Gheorghe Cibotaru si Ion Ciocanu, Stefan Urâtu, presedintele Comitetului Helsinki Moldova. În dezbateri au mai luat cuvântul academicienii Petru Soltan si Alexandru Mosanu, scriitorii Haralambie Moraru, Serafim Saka, Valeriu Matei, Ion Hadârca, Pavel Balmus s.a.
Contrafort, Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003.
Conceptia politicii nationale de stat a Republicii Moldova a fost examinata miercuri, 11 septembrie, în cadrul Clubului de presa de la Chisinau, participantii la dezbateri apreciind documentul elaborat de institutia prezidentiala drept „batjocura fata de natiunea titulara”. Potrivit presedintelui Uniunii Jurnalistilor, Valeriu Saharneanu, conceptia respectiv trebuie tratata în modul cel mai serios, deoarece „principalul scop al conducerii de vârf este ca Republica Moldova sa nu se integreze în Europa”. O atitudine similara fata de conceptie a exprimat-o liderul Partidului Social Democrat, Oazu Nantoi, desi considera ca „acest proiect nu merita o abordare academica, deoarece este o provocare politica cam rasuflata”. „Prin intermediul lui, conducerea de vârf încearca, de dragul succesului, sa faca vrajba interetnica. Faptul ca partidul de guvernamânt intentioneaza sa implementeze aceasta conceptie începând cu luna ianuarie 2004 este o dovada ca actuala guvernare comunista se pregateste de viitoarele alegeri parlamentare. Aceasta conceptie, elaborata la Presedintie, contravine flagrant prevederilor legislatiei internationale”, a conchis Nantoi. Comentatorul politic Vasile Botnaru a mentionat la rândul sau ca autorii conceptiei „nu si-au propus sa gaseasca o solutie pentru politica relatiilor interetnice, ci încearca sa satisfaca ambitiile puterii”. „Aceasta conceptie este o utopie care nu tine cont de realitate, de istorie si de procesul de deznationalizare, autorii urmarind o mentinere a limbii ruse si a realitatilor din perioada sovietica”, a declarat academicianul Mihai Cimpoi, care evidentiind contextul lingvistic al Conceptiei politicii nationale, a mentionat ca în cazul în care limba rusa va fi proclamata de stat, limba natiunii titulare va fi desconsiderata. Cu aceste opinii nu a fost de acord liderul partidului "Ravnopravie", Valerii Klimenko, caruia, desi „nu-i place aceasta conceptie”, articolul privind proclamarea limbii ruse ca limba de stat „ar fi o perspectiva”. „O treime din populatia Republicii Moldova vorbeste limba rusa si aceasta ar fi o solutie pentru rezolvarea conflictului transnistrean, deoarece transnistrenii nu vor accepta sa se reintegreze daca limba rusa nu va fi proclamata de stat in Republica Moldova”, a conchis Klimenko.
În ciuda unei retorici „europene”, documentul nu pomeneste nici o institutie euro-atlantica careia Republica Moldova ar dori sa i se alature în viitor.
Merita citat aici comentariul din Rezolutie la aceasta chestiune: „Între alte scopuri nedeclarate, dar urmarite de proiectul conceptiei, este denaturarea adevarului despre ampla miscare nationala din anii 1989-1991, definita ca fiind un "conflict civil", precum si anularea tuturor cuceririlor democratice din anii de renastere nationala a românilor basarabeni”.
Tamara Caraus, „Despre politica nationala în Republica Moldova: între bilingvism si unilingvism”, în Timpul, vineri 5 septembrie, pp. 12-13.
Din Rezolutia conferintei „Conceptia politicii nationale de stat a R. Moldova”.
Igor Burciu, „Revansa bolsevica în actiune. Conceptia impunerii minciunii prin teroare”, Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003, p. 5.
Argentina Gribicea, National si politic în Republica Moldova. Contributii de sociologie si geopolitica regionala, teza de doctorat, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala.
Vezi în aceasta chestiune polemica dintre publicatiile Literatura si Arta si Tara din iulie-august 1994.
Texul a fost tiparit în „22 Plus”, 25 ianuarie 1995.
Vezi, pe aceasta chestiune, articolul Tamarei Caraus, deja citat.
Burciu, articol citat. Sau, cum spune Rezolutia deja citata: „Proiectul conceptiei impune, de fapt, o maniera sfidatoare, fara precedent, de desconsiderare si umilire a românilor basarabeni – natiunea de baza a statului, prin promovarea ideii potrivit careia nu cultura, limba, istoria si jertfa pentru aceste valori eterne sta la temelia Republicii Moldova, ci amalgamul de "culturi" ale diasporei, de fapt, cultura si limba rusa. Realizarea acestei idei revansarde ne-ar situa în anii '50 din secolul trecut si ar fi de natura sa arunce în aer "pacea interetnica" si "concordia civica", declarate cu atâta emfaza în proiectul conceptiei ca valori fundamentale ale R. Moldova. Mai mult decât atât, o asemenea politica nationala urmareste si scopul izolarii societatii din R. Moldova de România si de poporul român, aflate într-un benefic proces de integrare în Uniunea Europeana”.
Burciu, articol citat.
Iar academicianul Alexandru Mosanu avertiza, în aceiasi idee, asupra persecutia românilor basarabeni: „În baza acestei conceptii, care prevede "formarea de catre stat a unei politici de cadre bazata pe criteriile profesionalismului, competentei si devotamentului fata de patrie", românii basarabeni vor fi discriminati pe motive de lipsa de patriotism ruso-comunist. Conceptia are drept scop transformarea celui de-al doilea stat românesc într-un stat antiromânesc, într-un stat-focar de tensiune la granita cu NATO si UE. Societatea civila trebuie sa creeze un centru de coordonare a luptei împotriva tentativelor de rasturnare a ordinii constitutionale în R. Moldova, de transformare a ei într-o enclava a Rusiei”.
Burciu, articol citat.
Apud. Gheorghe Ghimpu, Constiinta nationala a românilor, Editura Garuda-ART, Chisinau, 2002, p. 438. Eugen Cosariu este unul dintre marii savanti ai lumii: filolog, filosof, sociolingvist, cunoscator a circa treizeci de limbi ale lumii, Doctor Honoris Causa a 17 universitati si membru titular si membru de onoare al mai multor Academii.
Vitalie Calugareanu, „O carte între secera si ciocan”, în Flux, Editia de vineri, 1 august, 2003.
În plus, poate fi si un soi de praf în ochi pentru a distrage atentia de la initiativa politica mult mai grava si mai periculoasa pe care o ilustra, respectiv Conceptia presedintelui Voronin.
Iata o mostra a gândirii „savantului” Stati (în versuri de data asta) care te lasa fara glas: „Unii zic ca e otrava,/Dar de stai sa te gândesti,/Limba noastra cea moldava-i/Mama limbii românesti”.
Articolul lui Vitalie Calugareanu deja citat.
Vezi Vlad Pohila, „Când limba nationala e lasata la cheremul unor cârpaci” si, mai ales, textul nemilos al lui Constantin Tanase, „De neamul si limba moldovenilor”, nr. 29(91), p. 9 si, respectiv, 6,10.
Anul X, nr. 7-8 (105-106), 2003, pp. 16-19.
Calugareanu, articol citat.
Vadit, unul dintre momentele cele mai semnificative ale acestui conflict s-a derulat acum zece ani. Atunci, un “Ordin” semnat de Adrian Usatâi, directorul general al Radioteleviziunii, interzicea folosirea notiunii de “Basarabia” în institutia asupra carui rusii, vorba lui Eminescu, “l-au pus nacialnik”. Iata un fragment dintr-un text de la fata locului si intitulat “Fiecarui român – câte un calus în gura”: “Unul pentru Eminescu, altul pentru Iorga, se vor mai gasi câteva si pentru Kogalniceanu, Hasdeu, Russo. De azi înainte, adio Basarabie!… La nevoie se va gasi câte un calus si pentru Matcovschi cu Basarabia lui cu tot, care (ce neobranzare), chipurile, ar fi fost ‘trecuta prin foc si prin sabie, furata, tradata mereu’. Îi vine rândul si lui Vieru, facem rost de un cep si pentru ura lui. Sa astupam cu pamânt si gurile lui Ion si Doina Aldea Teodorovici, sa nu mai rasune din eternitate vocile lor anti-constitutionale care si de dincolo de mormânt submineaza statalitatea Republicii Moldova” (Tara, Chisinau, 1 iunie, 1993).
Daca 60 de ani de dominatie sovietica – iar regimul comunist a fost si un proiect identitar al unui stat care încalca orice reguli si avea la dispozitie toate institutiile culturale pentru a reusi – nu au fost capabile sa modifice si sa obliter

back ! am ajuns acasa.
alde Joe, salut si bine ai venit! Povestefrumoasa chiar si pt. cei care au fost deja indragostiti sau chiar mai sunt inca ;)
Iar valy asta e doar un pretext.
==================================================
"Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) "

Este strict parerea mea. Ei nu au nici o vina ca sunt asa. Dar voi, ca parinti ai unui copil de 6 ani, care il dati la scoala sanatos, si se ia la bataie cu un copil seropozitiv, dintr-un oarecare motiv copilaresc si se taie amandoi? cam cum credeti ca a-si sta eu acasa ca parinte al unui copil sanatos? stiind ca el se poate rani in orice moment? are 6 ani, nu 26 sa stie sa-si poarte singur de grija. Eu nu mi-asi trmite copilul nici macar racit la scoala, ca sa nu-i imbolnavesc pe ceilalti. Asta e parerea mea si cand va implini copilul meu varsta scolii, sa fiti siguri ca nu voi tolera sa fie in aceeasi clasa cu un copil seropozitiv.Nu e ignoranta din partea mea sau pur si simplu ca as fi incuiata.Copii i-au primit bine pt. ca ei inca nu realizeaza ce e aia a te infesta cu acea boala si apoi a muri. Ei inca nu stiu notiunea de a muri.
Cu respect,
Mihaela Aldea

Povesti pe care le-am citit, a naibii sa fiu, de o mie de ori, si le tot aud.
In SUA si...etc, exista barbati politici. Ca poate ar trebui sa pun majuscule la "barbati". Ei, aia cladesc din piatra. Astilalti, ai nostri, inalta niste esafodaje, cum vazui odata eu pe capul unui clown trist.
Stii ce cred c-ar trebui? Sa se termine naibilor cu "fratia" searbad-sentimentala dintre romani! S-o schimbam intr-un simt de UNITATE, acceptand a priori, toate urmarile de solidaritate si de truda-mpreuna!
Suntem un popor care sufera pentru ca n-am gasit inca in noi puterea de-a respinge suferinta. Asa zicea un mare om de stat.
PS.Si daca subscriu acu’ pe situl asta: "Nu Nastase si ai lui", ce castig eu sau cei ca mine? Nimic, tata, prafu’ de pe toba care-i canta lui osanale! Sa-i convingi, sau sa-i aburesti p-alde Nea Cutare ca micii nu-s gratis, asta-i lupta!
Sa mi se explice si mie simbolistica ozeneurilor (mie, OZN mi-au sugerat, desi pot fi orice!) de pe un sit anticoruptie.

Sint cam putini din tara ca nu au bani de internet.
Cu cei care au si-si petrec zile si nopti intregi pe acest forum ii alta poveste .....:):):):):)

Asta cu gusturile nu se discuta tine de papilele gustative... altfel nu este decat un paravan pentru alde manelisti si multimea de kitsch-osi.
Mie mi se pare evident ca toate astea depind de educatia, cultura si in fond de inteligenta fiecaruia. Si uite-asa apare bunul gust.
Zici ca nu iti plac poeziile lui Marin Sorescu (putine...), Sper sincer ca nu ai citi prea multe (volumul Unghi?).
Cat despre prietenul care il considera pe Sorescu comunist, poet slab, etc.... scuze, dar sunt multi stupizi pe lumea asta, sau snobi cum preferi. E, asta da prieten pagubos.

Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

In cazul asta statul fracez greseste. Are intentie buna, dar actiunea e gresita. Sint doua feluri de a-i face pe toti elevii sa aibe drepturi egale. Ori le interzici tuturor sa poarte semne religioase, or le dai voie la toti. In primul caz, nu numai ca e prea complicat, dar si se impune ceva individului, care e legat de felul de a se imbraca. Proximitatea hainelor pe corpul omenesc este prea mica. Daca nu poti sa ai control asupra imbracamintii pe care o folosesti, atunci unde ajungem? Plus ca e prea complicat. Cit de mare/mica e crucea care se poate purta sau nu? Ce faci cu tatuajele purtate de cei de religie satanica? Sau machiajul lor? Si-apoi cum masori discretia? Balamuc o sa fie daca aceasta lege trece.

In acelasi timp inteleg cum stau lucrurile si din punctul statului francez. Franta nu e o tara de emigranti. Cu toate problemele asociate cu fundamentalismul islamic, statului i se pare ca a venit vremea sa traga linia si s-o ia de la capat. Daca chiar e nevoie de a-ti descarca furia pe de-alde astia, trebuia s-o faca ca o tara matura si puternica, cu tancurile in Iraq. De ce spun asta? Pentru ca e greu sa te opui faptului ca cei de religie islamica vor fi afectati cel mai puternic de aceasta lege.
)Relu

Privatizare

Trei directori din Iasi au fost tinuti pe nedrept in arest, deoarece au reusit sa-i supere pe unii dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare. Dat in judecata, statul roman va trebui sa bage mana in buzunarele contribuabililor, de unde va scoate miliarde de lei, pentru a putea repara greselile anchetatorilor, care au luat niste decizii ce nu aveau nici o legatura cu realitatea. Acum, anchetatorii se prefac ca nu-si mai amintesc de caz ori ca nu mai gasesc dosarele intocmite in 1993 CRISTINA HURDUBAIA

Ermil Gafencu este director general la SC Itels SA Iasi, o societate de constructii si izolatii din Iasi. In urma cu 11 ani, acesta, impreuna cu alti doi directori - fostul director general Eugen Gidei si actualul director economic Constantin Ionescu - au fost cercetati si acuzati de fals, uz de fals si bancruta frauduloasa, in ceea ce priveste privatizarea prin metoda MEBO a societatii Itels. Mai concret, acestia au fost acuzati ca au furat din banii firmei pentru a plati actiuni.
La sfarsitul anului 1992, firma ieseana a facut parte din lista societatilor care urmau a fi privatizate prin metoda MEBO, care consta in cumpararea actiunilor de catre angajati. Atunci, Gafencu era directorul tehnic al societatii. Conducerea firmei iesene s-a ocupat de privatizare, legal, sub supravegherea Ministerului de Construc tii, Agentiei Nationale de Privatizare si a Consiliului Imputernicit ilor Statului.

Cum au inceput necazurile
La putin timp dupa privatizarea SC Itels, “unul dintre angajatii de aici, prieten cu unul dintre fostii inspectori ai Garzii Financiare Iasi, a fost dat afara, din cauza unor motive intemeiate, pe care eu nu le cunosc”, dupa cum ne-a declarat avocatul lui Ermil Gafencu, Maria Aldea. Conform unor surse neoficiale, ceva mai tarziu, seful Garzii Financiare de atunci a vrut sa-si angajeze sotia la aceeasi firma, insa fara succes.
De aici au inceput toate necazurile. Astfel, intr-o zi, la poarta societatii au aparut mai multi comisari ai Garzii Financiare, pentru a efectua un control legat de privatizarea societatii. Dupa ce s-a intocmit un proces-verbal, Eugen Gidei si Constantin Ionescu au fost arestati. “Fusese anuntata si politia”, a mai spus avocatul Aldea. Dupa cateva zile, pe 31 martie 1993, a fost chemat la politie si Ermil Gafencu. Cand a ajuns acolo, exista un mandat de arestare semnat si pe numele lui. Dupa ce i-au luat toate lucrurile personale, a fost dus imediat in arest.

Declarati nevinovati
Cei trei directori au stat in inchisoare timp de 11 luni. Eugen Gidei a facut, in acea perioada, diabet. Toti trei au fost serios afectati psihic. Imediat ce procesul a fost stramutat la Buzau, au fost pusi in libertate chiar de la primul termen. Abia dupa sapte ani, Gafencu, Gidei si Ionescu sunt in sfarsit achitat i, instanta considerand ca privatizarea societatii Itels a fost facuta legal si nu ilegal, asa cum sustineau anchetatorii.
“Eu consider ca a fost un dram de rea-vointa si o nein telegere a acestei privatizari prin metoda MEBO”, mai povesteste Maria Aldea.
Nici unul dintre cei trei directori nu vrea sa-si aminteasca despre zilele traite in inchisoare: “Nu vreau sa ma gandesc la asta si nici sa retraiesc acele vremuri, asa ca nu dau nici o declaratie”, ne-a spus Ermil Gafencu.

Statul dat in judecata
Dupa ce au fost declarati nevinovati, cei trei au dat statul roman in judecata, solicitand plata zilelor de inchisoare facute fara nici un sens. Astfel, Tribunalul Iasi ajunge la concluzia ca au dreptate si obliga statul roman la plata a cate 3 miliarde de lei pentru Gafencu si Gidei si a unui miliard pentru cel de-al treilea director. Curtea de Apel Iasi da si ea aceleasi sentinte.
La Curtea Suprema de Justitie insa, magistratii decid ca Gafencu sa primeasca doar jumatate din suma. Apoi, fostul procuror general al Romaniei, Tanase Joita, ataca decizia data in dosarul Gafencu, solicitand un recurs in anulare, deoarece a considerat ca achitarea acestuia poate fi considerata o “reparatie morala”. In cazul lui Eugen Gidei, hotararile date pana atunci sunt casate, iar dosarul ajunge din nou la Curtea de Apel Iasi.
La ora actuala, Constantin Ionescu are proces la Curtea Suprema de Justitie.

Anchetatorii nu vor sa vorbeasca
Pentru a vedea cum stau lucrurile si din punctul de vedere al anchetatorilor, am incercat sa dam de acestia. Majoritatea ofiterilor de la Politia Economica din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi care au lucrat la caz acum aproape 11 ani au iesit la pensie.
Dupa indelungi cautari, am reusit sa dam de unul. Comisarul-sef Lucian Crisu a fost foarte amabil la telefon. Am stabilit o intalnire, urma nd a afla si ce continea referatul intocmit la vremea aceea de catre politisti. Politistul Crisu insa nu a mai fost de gasit, acesta aga tandu-se de faptul ca reporterii cotidianului nostru au ajuns la politie un pic mai tarziu decat se stabilise, din cauza traficului aglomerat. Dupa numeroase insistente, am ajuns la seful Politiei Economice, comisarul Grigoruta Bejan, care si-a amintit ca, in 1993, a lucrat si el la caz: “Eram pe la inceputul muncii mele. A fost o armata de oameni care au lucrat la cazul asta. Am facut o ancheta transparenta si la obiect. La noi a ramas doar referatul”, ne-a spus Bejan.

Uite referatul, nu e referatul
Dupa cateva ore de as teptare, comisarul Grigoruta Bejan ne-a anuntat triumfa tor ca a gasit referatul, insa va mai trebui sa asteptam putin, pentru a cere aprobare si de la adjunctul sefului Politiei, Ioan Campeanu, deoarece inspectorul-sef era plecat din localitate.
A urmat o alta ora de asteptare. Raspunsul final a fost insa ca abia a doua zi o sa putem avea datele din referat, pentru ca “stiti cum e, e praf mult in arhiva... dureaza “, desi, anterior, ne spusese ca-l gasise. A doua zi, comisarul-sef Grigoruta Bejan nu a mai fost de gasit. A treia zi, la fel. Abia dupa inca o zi, Bejan a dat o declarat ie care se bate cap in cap cu ce declarase anterior: “Nu am gasit urma dosarului in care cei trei directori de la Itels au fost trimisi in judecata. Cel care lucreaza la arhiva noastra este venit din anul 2000 si nu stie inca modul de clasificare a dosarelor. Chiar daca as fi gasit urma de dosar nu as fi putut sa va dau o copie, deoarece informatiile sunt secrete. Va pot spune doar ca cei trei directori au fost trimisi in judecata pentru acuzatiile care au fost formulate in plangerea penala”.


Capitol pentru o carte

Cum a avut loc privatizarea prin metoda MEBO la societatea din Iasi, in varianta anchetatorilor, s-a scris si in cartea fostului general de divizie Ion Pitulescu, “Al treilea razboi mondial - Crima organizata”. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca firma s-a privatizat pe spatele statului roman. Astfel, se arata cum, “in anul 1991, din dispozit ia conducerii, Itels a inregistrat suma de peste 140 milioane de lei in bilantul contabil, suma ce reprezenta avansurile pentru executarea unor lucrari. In realitate, suma, care reprezenta valoarea unor lucrari de izolatii efectuate, trebuia inregistrata ca venit al firmei. Societatea a predat in locatie de gestiune santierele sale din Iasi, Suceava, Botosani, cu obligatia ca acestea sa se transforme in SRL-uri in timp de 40 de zile. Santierele s-au transformat in trei SRL-uri, dar nu au functionat efectiv. Toate operatiunile de aprovizionare, productie, incasari si plati au fost efectuate de SC Itels SA Iasi. In luna aprilie 1992, firma a transferat catre cele trei SRL-uri peste 120 milioane de lei. La sfarsitul anului, pentru cele trei firme s-a calculat un profit de 79,9 milioane de lei, repartizat catre cei trei directori care detineau cele mai multe actiuni. Ulterior, SC Itels a scos la licitatie o serie de active adjudecate de cele trei SRL-uri. Pentru a depune 10% garantie, conducerea Itels a virat firmelor 14,7 milioane de lei, care au reintrat in conturile aceleiasi societat i, dupa licitatie. De fapt, Itels s-a privatizat prin virarea a 34 de milioane de lei din contul societatii si nu din sumele ce trebuiau depuse de actionari. Cu alte cuvinte, societatea s-a privatizat pe banii statului”, se mai arata in aceeasi carte. Avocatul Aldea afirma ca s-a constatat, pana la urma, ca expertizele facute de anchetatori nu au fost reale: “S-au facut tot felul de presiuni in ceea ce priveste aceste expertize, dar ultima expertiza a dovedit ca acuzatiile aduse celor trei nu erau adevarate”.


Prea multi ani

La Parchetul de pe langa Curtea de Apel Iasi am avut acelasi “succes” ca si la Politie. De procurorul care a anchetat cazul, Camelia Boi ta, nu am putut da, deoarece purtatorul de cuvant al institut iei, Iulia Diaconu, ne-a informat ca au trecut prea multi ani ca acesta sa isi mai poata aminti povestea. “Singurul lucru cu care va putem ajuta este sa faceti o adresa, sa cautam in arhiva dosarul, sa vedem daca mai exista, daca nu s-a prescris fapta, dar asta dureaza mult...”

http://www.racovitan.com/luneta/comment/reply/311/6657

In legatura ca polemica legata de Codexul Rohonczi

„Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990."

"Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat. "


Aceste citate provin dintr-un text belicos de Dan Ungureanu. Nu le-as fi reprodus daca aceste rinduri compuse de o persoana despre care, recunosc, nu stiu nimic in afara de faptul ca publica in „Observatorul cultural” (20.10.2003), nu ar fi dovada unei atitudini care mi-au provocat deopotriva indignarea, tristetea si mila nekatartica.

Textul prezinta, intr-un stil jignitor prin agresivitatea sa de vodevil, mizind pe gustul pentru gluma rabelaisiana al unui anumit public, traseul si continutul unui volum publicat de dr. in istorie Viorica Enachiuc Mihai.

Nu stiu care sint meritele stiintifice ale lui D.Ungureanu si nu ma grabesc sa le cercetez; daca acestea ar exista, m-as feri de clasificari, notatii plus neologisme idiosincratice si bulevardisme precum cele de mai sus.

Probabil autorul acestui text care se doreste igienic (prin risul sanatos obtinut cu orice chip), din nefericire descoperit intr-o publicatie onorabila, este un om foarte tinar; poate chiar este cineva care ar fi mers sa lapideze dupa avertismentul lui Iisus.

O parte din observatiile, de bun simt, notate de D.Ungureanu pierd prin tonul neadecvat.

Tineretea numai ar putea explica insailarea sprintara, intr-un tot mai pretios (pentru autorul sau) decit aprecierea corecta a anumitor elemente constitutive. E drept, jurnalistul e mereu in cautare de subiecte. Iar subiectele, spun unii, ispitesc. Indiferent de virsta. Tineretea numai ar putea explica recursul la sablon, stereotipii si identificari penibile intre regim si omul de stiinta; contextul temporal amintit nu reprezinta (trebuia sa o amintesc ?) o garantie a imposturii (aceasta implica D.U.) celor care s-a intimplat sa fie nevoiti sa-l suporte o buna parte din viata lor.

Am retineri in privinta atitudini daco/traco/etno-centrice manifestata de anumite persoane (publice), iar megalomania patriotarda imi repugna, ca oricarui om de bun simt.

Textul propus de dr.Viorica Enachiuc-Mihai reprezinta un efort de o viata; polemica pe care a stirnit-o in rindul (ne)specialistilor este o dovada a interesului (sic!) pe care il provoaca parerile sale. Istoria stiintei a mai cunoscut asemenea cazuri. Daca, printre altele, prin sofisticarea sa, traducerea propusa contravine legii economiei mijloacelor lingvistice – e o alta problema. Iar daca argumentul istoric ale supozitiilor doamnei V.Enachiuc-Mihai nu convinge, sa vorbeasca specialistii.

Vad, pe linga curajul si graba uluitoare a lui D.U. in a aborda o chestiune pe care nu pare sa o fi cercetat altfel decit ca jurnalist, si o atitudine pe cit de incorecta pe atit de periculoasa: prezumtia de necunoastere (de catre slavistii citati – sa nu ascunda aceasta specialitate un pericol potential pentru autorul textului?) a latinei. Or, educatia in liceele din provincie si din Bucuresti era inca, chiar si dupa 1945, o educatie clasica.

Periculoasa este, in acest text, denigrarea unor titluri academice acordate, chiar si in perioada comunista, lucru inacceptabil, din partea oricui ar veni. Are D.Ungureanu stiinta care sint meritele lingvistilor mentionati, aportul lor la dezvoltarea invatamintului filologic din Romania (chiar si Republica Populara, apoi Socialista !), la prestigiul stiintei romanesti in strainatate? Ce il indreptateste ca sa implice lipsa rectitudinii in fata adevarului, care se cere cautat uneori si o viata intreaga? Are D.Ungureanu stiinta cita munca si ce fel de sacrificii, niciodata afisate, a implicat, in speta, activitatea profesorului A.Vraciu? Bagatelizarea numelui unor oameni de stiinta este inadmisibila. Cautati, Dan Ungureanu, Dictionarul de ligvisti si filologi romani, aparut si el, e drept, in deceniul sapte din secolul trecut. Treceti pe la Biblioteca Academiei. Intr-un alt secol ati fi fost provocat la duel. Incorecta si inadmisibila este, de altfel, calificarea parerilor profesorului Vraciu prin cuvinte precum „florilegiu” (v. articolul lui Ovidiu Pecican in aceeasi revista, „Observatorul cultural”, nr. 5 din iulie 2003.)

Iar daca un autor de articol nu-si poate stapini fervoarea in apararea unui adevar stiintific sau in incercarea de rasturnare prin ridiculizare a unei munci de o viata, oricare vor fi fost premisele pe care a fost cladita aceasta munca, nimic nu ar trebui sa-l opreasca sa-si caute mijloacecele in zona urbana. Apelul la bunul simt este una dintre misiunile jurnalistului, nu-i asa, D.Ungureanu?


Marina Vraciu
cadru didactic la
Universitatea „Al.I.Cuza” din Iasi,
fiica profesorului universitar doctor Ariton Vraciu
(1927-1987)

vmarina@uaic.ro

P.S. Din nefericire, nimic nu poate opri citarea (si citirea) nepotrivita. Regret ca aflu atit de tirziu despre implicarea numelui tatalui meu in diverse polemici. Numai faptul ca nu mai este in viata ma face sa vorbesc.

Martor la evenimentele din august '44

Teodor Wexler
Vicepresedintele Fundatiei W. Filderman

Dupa batalia de la Stalingrad aliatii Germaniei erau constienti ca aceasta va pierde razboiul si cautau solutii pentru a iesi din conflict si a incheia un armistitiu cu Natiunile Unite. Nu intotdeauna solutiile propuse occidentalilor de catre aliatii Reichului erau realiste si in primul rand ele pacatuiau prin aceea ca nu tineau cont de inamicul nr. 1 al Germaniei, Uniunea Sovietica, si de faptul ca Statele Unite si Marea Britanie considerau alianta cu rusii ca o realitate ce nu putea fi ignorata si, cu atat mai mult, tradata. In ianuarie si iunie 1943, Mihai Antonescu se deplaseaza la Roma pentru a stabili cu Mussolini iesirea simultana din razboi a Italiei si Romaniei. Actiunea esueaza. In tot cursul anilor 1943-1944, atat guvernul Antonescu, cat si opozitia democrata din Romania vor tatona obtinerea unor conditii de pace. Ei vor fi respinsi rand pe rand pentru ca occidentalii se vor incapatana in a respecta alianta cu Uniunea Sovietica si aceasta in special pentru tarile din Europa de est. Clasa politica romaneasca din acea vreme nu a inteles sa-si asume raspunderea tratativelor de pace, de aceea vor esua si tratativele ambasadorului Cretzianu la Ankara cu delegatii generalului Wilson si tratativele de la Stockholm cu Ana Kollontay, ambasadoarea sovietica in Suedia.


Un moment semnificativ al tratativelor de pace din primavara anului 1944 este acela la care participa Barbu Stirbey si ambasadorul MacMillan - principalul consilier al generalului Wilson. Dar sa-l lasam pe Nicolae Baciu sa relateze: "Voi semnala ca la acea data (aprilie 1944 - n.a.) autoritatile engleze erau in posesia unei importante scrisori adresate de avocatul Filderman, seful Comunitatii Israelite din Romania, catre principele Stirbey.

Scrisoarea era destinata, evident, sa intareasca mana principelui in negocierile sale. De altfel, maresalul s-a gandit el insusi, vazand ca negocierile de la Cairo nu inainteaza, sa-l trimita pe avocatul Filderman ca pe un al treilea emisar" (Nicolae Baciu, Ialta si Crucificarea Romaniei, Editura Dumitru, München, 1983).

Este cazul sa facem cateva precizari: 1) Scrisoarea lui Wilhelm Filderman nu era adresata lui Barbu Stirbey, ci ambasadorului MacMillan, viitorul prim-ministru al Angliei; 2) Scrisoarea a fost redactata la cererea presedintelui Partidului National Liberal, C.I.C. Bratianu, intrucat ambasadorul MacMillan l-a trimis pe Barbu Stirbey sa trateze initial cu dna Kollontay la Stockholm sau in spatele frontului de la Iasi direct cu sovieticii, in lumina declaratiei lui Molotov din 4 aprilie 1944. Dr. Filderman a predat scrisoarea ambasadorului Cretzianu la 10 mai 1944.


Autorul acestor randuri, studiind memoriile dr. W. Filderman, este nevoit sa mentioneze informatia ca ambasadorul MacMillan i-a predat scrisoarea liderului Comunitatii Evreiesti din Romania lui Vasili Bogomolov, ambasador sovietic la Alger si reprezentant al guvernului sovietic pe langa cartierul general aliat de la Cairo si in acelasi timp coordonatorul activitatii KGB pentru tarile Orientului Mijlociu si Africii de Nord. Deconspirarea scrisorii dr. Filderman a avut urmatoarele consecinte:


Rusii erau informati ca Romania doreste ca dupa armistitiu pe teritoriul sau sa stationeze trupe ale celor trei aliati si nu numai trupe sovietice.
Teritoriile romanesti cedate catre URSS la 28 iunie 1940 sa constituie subiect de negociere privind o retrocedare totala sau partiala catre Patria mama.

Comunitatea evreiasca din Romania, prin liderul ei, ramane fidela cauzei nationale a tarii.

La procesul pe care-l vor intenta lui Filderman, in 1950, comunistii vor utiliza scrisoarea drept cap de acuzare impotriva liderului populatiei evreiesti din Romania.


Alt moment semnificativ. La 13-14 iunie 1944, la Bucuresti, in casa profesorului universitar Tudor Ionescu din Calea Mosilor (profesorul Tudor Ionescu era un oportunist social-comunist) se intruneste comitetul militar politic de pregatire a unei lovituri de stat si incheierea unui armistitiu cu Natiunile Unite. Pe langa reprezentantii partidelor politice participa si reprezentantii minusculului partid comunist, Lucretiu Patrascanu si inginerul Ceausu, alias Emil Bodnaras, precum si generalul Aurel Aldea, generalul Gheorghe Mihail si colonelul Damaceanu. Casa Regala era reprezentata prin Mocsonyi-Starcea. Comunistii resping planul generalului Aldea Aurel de a se aduce de pe front unitati fidele regelui, de a mari dispozitivul de jandarmi pedestri cantonati in Bucuresti si de a trece urgent in dispozitiv de lupta premilitari aflati la dispozitia Apararii Pasive.


In contrapropunerea sa, Emil Bodnaras cere ca alaturi de unitatile militare din garnizoana Bucuresti, complotistii sa se foloseasca de asa-zisele "garzi patriotice" organizate de minusculul partid comunist. Cerandu-se explicatii de unde are PCR unitati militare pentru asigurarea unei insurectii armate (citeste lovitura de stat - n.a.), Lucretiu Patrascanu mentioneaza posibilitatea inarmarii populatiei evreiesti si in special a celei deportate.


Inca din noaptea de 13-14 iunie 1944, generalul Sanatescu il informeaza pe dr. Filderman de propunerile minusculului, dar zgomotosului partid comunist. A doua zi, 14 iunie 1944, Filderman se prezinta la Palatul Peles spre a-i cere regelui sa opreasca aventura sinucigasa in care comunistii vor sa-si dobandeasca un rol in viata tarii pe spinarea comunitatii evreiesti din Romania, dar si pe viitorul poporului roman. Mai mult, Filderman ii cere regelui ca Armata Romana sa asigure siguranta si viata evreilor in cazul unei retrageri germane. Regele este de acord cu liderul evreu, planul comunist nu este acceptat, ei vor incerca sa-l reia intr-o parodie esuata in dimineata zilei de 24 august la Bucuresti. In audienta de la Peles din 14 iunie 1944, au mai participat maresalul palatului, Al. Ghica, si secretarul doctorului Filderman, avocatul Grubea. Detinem continutul discutiei dintre rege si liderul evreu intr-o relatare pe care am primit-o, in august 1995, la Paris, din partea dr. Grubea.


Comentand evenimentele descrise mai sus si atitudinea ferma a dr. Filderman, cunoscuta analista politica Nicolette Franck scrie: "Daca s-ar fi ridicat impotriva compatriotilor lor romani, evreii puteau sa fie acuzati ca seamana discordie in interior si impiedica cristalizarea solidaritatii nationale: (Nicolette Franck, La Roumanie dans l'engrenage Edit Elsevier Jaquier, Paris-Bruxelles, 1977).


Dupa normalizarea relatiilor dintre puterea postdecembrista si fostul suveran al Romaniei, consider de a mea datorie sa cer Majestatii Sale ca pe baza arhivelor aflate la Versoix sa confirme intrevederea sa cu Filderman din 14 iunie 1944. Aceasta ar insemna nu numai respect pentru mult incercata istorie a Romaniei, dar si un omagiu postum adus ilustrei sale mame, Regina Elena, care, in anii razboiului, s-a implicat in salvarea a zeci de mii de cetateni romani de etnie evreiasca, manifestare plenara a umanismului romanesc.


Politica sferelor de influenta a marcat si evenimentul pe care l-am relatat mai sus. Intr-adevar, incepand cu 15 iunie 1944, ofiteri apartinand armatei a VIII-a britanice, detasati in Iugoslavia pe langa trupele lui Tito, trec clandestin frontiera Romaniei sau sunt parasutati de aviatia britanica spre a aduce la indeplinire planul Bodnaras-Patrascanu. O parte dintre ei sunt prinsi de Jandarmerie, o alta vor fi arestati dupa 23 august 1944 de guvernul Groza, ca spioni (vezi Arh. SRI, d. 16385). Prezenta acestora denota ca planul Bodnaras-Patrascanu a fost inspirat de sovietici si a primit binecuvantarea britanica pe principiul zonelor de influenta, stabilit intre englezi si sovietici si binecuvantat ulterior la Ialta. Am mentionat ca organizatorii "insurectiei armate" de la 23 august 1944 nu au renuntat la planurile lor. Nereusind sa primeasca adeziunea populatiei evreiesti, comunistii strang mai in gluma, mai in serios, in dimineata zilei de 24 august, circa 120-150 de copii, baieti si fete, cu varste cuprinse intre 13 si 16 ani, si ii trimit inarmati cu bate si topoare la Baneasa. Copiii proveneau din cartierele evreiesti Dudesti si Vacaresti. Vazandu-i, generalul Iosif Teodorescu, comandantul militar al Garnizoanei Bucuresti, il cheama pe Bodnaras, apostrofandu-l ca trimite copii la moarte sigura si ordonandu-i sa puna capat unui macel colectiv. Am citat falimentul ultimului act al unui scenariu pe care comunistii l-au regizat spre a-si atribui roluri pe care nu le-au avut si care nu si-au gasit ecou in randurile populatiei evreiesti, indiferent de naratiunile national-comuniste postdecembriste.


Alt moment semnificativ. Ovidiu Vladescu, fostul sef de cabinet al lui Mihai Antonescu, relateaza (Arh. SRI, ds. 16385) ca in seara zilei de 22 august, in jurul orelor 21,30, din ordinul lui Ica Antonescu, l-a convocat pe dr. Filderman la Palatul Victoria spre a-i cere in numele sefului sau sa solicite urgent marilor organizatii evreiesti sa intervina pe langa guvernele american si britanic ca unitati parasutate aliate sa participe la ocuparea Romaniei pentru ca rusii sa nu fie lasati sa faca singuri acest lucru. Ovidiu Vladescu afirma ca Filderman s-a ocupat de aceasta. Marturisiri asupra acestui moment dramatic fac (in acelasi dosar SRI) Radu Lecca si fruntasii evreimii romane: A.L. Zissu, Jean Cohen si Misu Benvenisti.


Iata propriile mele amintiri asupra acestui eveniment. In august 1944, W. Filderman si sotia sa, Emilia, locuiau provizoriu in casa dr. Alfred Condru, situata in Bucuresti, Piata Sf. Voievozi nr. 1, et. 1, ap. 2. Filderman ocupa provizoriu aceasta locuinta intrucat in imediata apropiere se afla Ministerul Economiei Nationale, in subsolul cladirii fiind amenajat unul dintre cele mai eficace adaposturi antiaeriene din Bucurestii acelor ani. Eu locuiam peste drum de locuinta dr. Condru, adica pe str. Sf. Voievozi 32. In seara zilei de 22 august 1944, ma gaseam impreuna cu parintii mei in casa Condru. In jurul orei 22,30 a intrat dr. Filderman, insotit de un ofiter imbracat in uniforma de front. Era sublocotenentul Nenitescu, secretarul cu probleme militare al lui Mihai Antonescu. I-au telefonat dr. Costinescu, presedintele Crucii Rosii Internationale, din Piata Romana, de unde s-a transmis mesajul guvernului Romaniei. Unul dintre destinatarii mesajului era Agentia Evreiasca din Istanbul si altul, Sally Maier, reprezentantul Agentiei Evreiesti din Zürich. Cand Filderman s-a intors noaptea tarziu, era deja 23 august 1944. Zarurile fusesera aruncate. Ezitanta in a salva tara, clasa politica esuase. Regele Mihai si unii dintre conducatorii armatei mai sperau sa salveze ceva actionand cu abnegatie si devotament. In ceasul al doisprezecelea al istoriei, agentura comunista intorcea evenimentele in propriul sau interes si al stapanilor de la Kremlin. Noaptea totalitarismului fascist era inlocuita cu lunga noapte a totalitarismului comunist.
LUMEA MAGAZIN

Iata un fragment dintr-o scrisoare trimisa la rdactia Timpul cand se discuta asa-zisul proiect al "Politicii nationale a RM" in Parlament:

"În timpul dezbaterilor parlamentarilor comunişti pe marginea programului antinaţional adoptat de ei la sfârşitul anului trecut din iniţiativa preşedintelui Vladimir Voronin, liderul comuniştilor din legislativ, Victor Stepaniuk, a spus, zâmbind veninos, că ne face dreptate şi nouă, românilor din R. Moldova, considerându-ne ca minoritate naţională.

În ce constă viclenia lui Stepaniuk? Potrivit lui, se corectează o nedreptate istorică, atribuindu-se un loc şi românilor în statul nostru polietnic şi policultural. Adică, dacă insistaţi, la noi, constituie şi românii o minoritate de vreo 9%, şi mulţumească-se cu ceea ce le dăm. Chiar îi mulţumim. Şi nu numai lui Stepaniuk, dar şi celorlalţi demnitari care îşi bat joc de noi.

Totuşi, aş vrea ca adevărul să-l scoatem la iveală şi să-l cunoască şi ei. Alde Stepaniuk folosesc o matematică simplă: în stânga Prutului există atâţia români câte procente de voturi a acumulat PPCD în alegerile parlamentare. E o aiureală. Eu, bunăoară, nu am votat pentru PPCD, deşi susţin toate acţiunile patriotice. Vreţi să ştiţi pentru cine? Vă spun: votul meu, ca şi al multor altor alegători români, a nimerit la Partidul Comunist, fiind adăugat la cele circa 50% de voturi date pentru comunişti de rusofili şi de pensionarii nostalgici după trecut.

Aşadar, vă rog să mai adăugaţi încă circa 20% la minoritatea română, plus majoritatea celor care au susţinut partidul de Opoziţie (Braghiş). E o matematică simplă, dar logică, prin care se vede că daţi cu oiştea în gard atunci când vorbiţi de relaţii naţionale în statul moldovenesc polietnic.

Orice om sănătos de cap are dreptul să-l întrebe pe Victor Stepaniuk: "Ce ne facem cu moldovenii care locuiesc în stânga Prutului şi sunt născuţi până la anul 1940 inclusiv, pentru că aceştia, de jure şi de facto, sunt români?". Îi îndemn pe autorii noii politici naţionale să ridice din biserici actele celor născuţi până la 1940 sau să intre în arhive şi o să se convingă că toţi au indicată naţionalitatea român.

Sunt născut în 1940 şi sunt român. Am copii şi nepoţi: cum mă sfătuiţi să-i numesc, stimaţi parlamentari, la care minoritate etnică îi aruncaţi?

În legătură cu cele expuse, consider că, la recensământul apropiat, toţi băştinaşii născuţi până la 1940 trebuie să fie înregistraţi români, iar urmaşii lor direcţi nu pot fi numiţi de altă naţionalitate decât tot români.

Ion Cârlig,
or.Orhei

http://www.timpul.mdl.net/Article.asp?idIssue=17&idRubric=326&idArticle=701

nici nu stiu daca ar trebui sa te cert sau sa te felicit. oricum mi-ai creat oportunitatea de a explica putin despre Biblie. mai intai ce este si cand s-a format? Biblia/Sfanta Scriptura este colectia cartilor V si NT, scrise sub insuflarea Duhului Sfant, intr-un rastimp de aprox. 1500 de ani, adica de la Moise(cca. 1400 inainte de Hr.) pana la autorul Apocalipsei(cca. 100 dupa Hr.). cuvantul grecesc "biblos" de la care si-a luat denumirea inseamna carte/carti. de ce si-a luat aceasta denumire? fiindca cea mai mare parte a cartilor cuprinse in Biblie au fost scrise in greaca iar predicarea lor s-a facut in buna masura la fel- stim ca greaca era f. la moda/raspandita in mediile imperiului roman. in timp a mai capatat denumirea de "carte a cartilor" fiind cea mai raspandita si mai controversata dintre toate cartile scrise vreodata.
cuvintele si invataturile ei nu se contrazic niciodata desi mai sunt destule guri care spun contrariul. ce nu pot sa inteleaga sau sa accepte admit automat ca sunt greseli cuprinse in text. in realitate acestea sunt doar aparente; in limbajul teologic se numesc antinomii si nu se contrazic unele pe altele. cum e posibil? e simplu: unele texte trebuiesc interpretate literal, altele literar, unele istoric iar altele teologic-dogmatic.
cuvintele Scripturii sunt "de Dumnezeu insuflate, spre folos si spre binecuvantare". dar ce intelegem noi prin insuflare??? protestantii(si cei ce le-au urmat pilda) au spus ca Dumnezeu le-a vorbit direct si le-a dictat scriitorilor verset cu verset toata biblia. dar daca ar fi fost asa atunci n-ar mai fi existat atat de multe si de diferite stiluri de exprimare, ar fi fost unul si acelasi la toti scriitorii de carti sfinte. faceti comparatie intre stilul Sf. Ev. Luca si cel al Sf. Ap. Petru, spre ex.; sau comparati stilul Ev. Ioan cu al Sf. Ap. Ioan(sunt doua persoane diferite). ce se poate deduce la o citire cat de cat atenta si obiectiva? ca miezul insuflarii a fost imbracat in forma literara dupa posibilitatile de intelegere si de comunicare ale fiecarui organ in parte- organul este acea persoana de care Dumnezeu S-a slujit in transmiterea mesajului divin. prin urmare DUHUL SFANT a vegheat asupra lor si i-a ferit de greseli, nu le-a dictat nimic, nu le-a soptit la urechi. altfel ar fi putut sa le dea Dumnezeu direct gata scrise textele, nu credeti?
pot fi mesajele continute in biblie mincinoase? Hristos a facut de f. multe ori referire la proorociile VT despre Sine si in una din acestea a spus: "n-am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric ci sa plinesc". dupa alte traduceri ultimul cuvant ar suna "implinesc". nu sunt f. sigur pe etimologia celor doua cuvinte dar cred ca unul vine de la implinire iar celalalt de la plinatate. oricum in context sensul ar fi aprox. acelasi si anume ca Hristos nu se dezice pe Sine Insusi niciodata si, asa cum tot El marturisea in alta imprejurare, "nici o iota sau o cirta nu va trece fara sa se implineasca; cerul si pamantul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece"!(imi cer scuze pt. citatele care nu sunt f. exacte) daca o sa ne uitam in urma la toata istoria omenirii si in special la cea a crestinatatii o sa vedem ca pana acum toate s-au implinit, cuvant cu cuvant. de ce au ales milioane de oameni sa sufere pt. credinta in Hristos decat sa se lepede de ea? fiindca aceasta credinta cuprinsa si in Scriptura le-a adus vestea cea buna a nemuririi; mai mult decat atat le-a dovedit prin faptele ei concrete ca este o credinta vie si adevarata, nu ca acelea in zei pagani. Sf. Ap. Pavel spune: "daca Hristos n-ar fi inviat, zadarnica ar fi propovaduirea noastra, zadarnica ar fi si credinta voastra. dar cum Hristos a inviat"...
ne poate Scriptura calauzi ea singura pe calea credintei? protestantii spun: "numai Scriptura!" crestinii ortodocsi si catolici spun ca inainte de a se fi scris cartile bibliei si de a i se fi format canonul adoptat pana astazi a existat o TRADITIE VORBITA- aceasta s-a numit Sfanta Traditie. este si simplu de demonstrat aceasta fiindca, spre ex., Hristos n-a scris nimic din ce a predicat, marea majoritate a epistolelor NT au fost scrise de Sf. Ap. Pavel si acestea numai din anumite necesitati ale credinciosilor din diferite parti ale imperiului roman. a fost necesar sa scrie pt. ca inca nu se inventase avionul sa zboare de urgenta la fratii de credinta ca sa le explice cuvintele lui Hristos si nu putea fi deodata in mai multe locuri...! in plus chiar si in Scriptura sunt unele locuri(in NT) in care se face referire la anumite imprejurari din VT, intamplari care insa nu le gasim niciunde scrise intre cartile acestuia: cearta ingerului cu diavolul pt. trupul lui Moise...(mai sunt cateva pe care nu mi le amintesc acum). cercetati Scriptura si vedeti ce se scrie in evanghelii despre predica de pe munte unde Hristos a vorbit multimilor o zi intreaga, pana au flamanzit de a trebuit sa le dea de mancare(si atunci a inmultit painile si pestii). pai daca s-ar fi scris tot ce a spus El, atunci am fi avut cel putin 20-30 de pagini numai cu predica Sa. chiar logica ne arata ca inainte de a scrie ceva trebuie sa ai intai ideile respective deja formate. dar sa mai facem o incursiune in timp. ganditi-va ca inainte de a ajunge toate scrierile sfinte sub forma cartii actuale au trecut cateva decenii cel putin- inca se mai scria pe pergamente. apoi textele au mai trebuit si traduse din original, asa cum s-a intamplat si cu Septuaginta. asadar Traditia a tinut de-a lungul timpurilor aprinsa atat flacara invataturilor sfinte prin explicarea/interpretarea lor, cat si flacara adevarului nealterat.
cuvantul "canon", imprumutat din ebraica si trecut prin filiera greceasca, inseamna "dreptar/regula/(mai tarziu)randuiala". va sa zica prin canon intelegem lista scrierilor cuprinse in Scriptura si care contin randuieli pt. viata crestinilor. aici vreau sa insist putin: daca o scriere nu e conforma cu intreg textul bibliei, adica se contrazice cu alte texte sau e confuza, atunci nu e admisa in canon. exista, dupa cele 39 de carti canonice ale VT(pana la proorocul Maleahi), un nr. de 14 carti necanonice dar care au fost pastrate de biserica intre cele doua Testamente pt. ca "sunt bune de citit". in ele gasim invataturi extrem de folositoare si practice care nu contravin celorlalte texte. au fost recomandate spre citire primilor crestini inainte de a fi botezati. protestantii nu le-au admis nici pana azi.
dar cine a hotarat care este canonul sfintelor scrieri? daca ar fi sa ne luam dupa conceptia protestanta care zice "sola Scriptura", ar trebui sa cautam undeva in biblie scris explicit despre canonul ei. insa putem cauta cat vrem, n-o sa gasim asa ceva fiindca Traditia bisericeasca a hotarat aceasta. cum? prin Sfintii Parinti, cei care au luat parte la Sinoadele Ecumenice si-au hotarat odata pt. totdeauna invatatura de credinta si canoanele ei. aceste sinoade au fost in nr. de 7(recunoscute de ortodoxie)- la care s-au mai adaugat unele sinoade locale si, desigur, la catolici Conciliile Vaticanului- in functie de cerintele timpurilor respective. interesant de vazut ca protestantismul nu recunoaste ca sfinti pe participantii la sinoade dar se foloseste de canoanele emise de ei si, mai nou, de scrierile lor.
acum as vrea sa ma refer exclusiv la ce a scris autoarea mai sus. despre asa-zisa evanghelie a lui Toma ma indoiesc, asa dupa cum ma indoiesc de texte precum "visul lui Iisus" sau "epistola/epistolia". acuma iti pun eu o intrebare: ai avea incredere intr-un text al unui om, fie el si dintre apostoli, care s-a indoit de puterea lui Dumnezeu? si apoi de unde atata secretism, stanci din care ies pergamente si de-alde astea? daca ar fi fost adevarata n-ar fi fost normal sa se gaseasca la indemana tuturor crestinilor inca de la inceput, la fel ca surorile ei? mai este cazul vreunei scrieri sfinte care sa fi fost gasita prin vreo pestera, ascunsa de ochii lumii pana azi? pai care e rostul unei evanghelii? insasi denumirea de "evanghelie" inseamna "veste buna". daca ai citit acel text de care amintesti, ti s-a parut ca aduce o veste buna?
oamenii care s-au apucat de capul lor sa traduca sau sa explice textele Scripturii au cazut in cele mai grozave erezii. de la ei au plecat marile prigoane impotriva crestinilor, de la ei si-au luat fiinta sectele de ieri si de azi. aminteai de sfintenia oamenilor... Lactantiu ne spune ca adevaratii prooroci(deci si sfinti): predica toti un singur Dumnezeu; nu sufera de nebunie; nu sunt inselatori; nu umbla dupa averi sau castig; nu se ingrijesc de cele necesare vietii; fac cunoscute proorocii care se implinesc; si isi adeveresc trimiterea chiar prin suferirea chinurilor si a mortii. te intrebi cine poate sti daca un om e sfant? oricine, inclusiv tu! "dupa roadele lor ii veti cunoaste", zice Hristos. iar Sf. Ap. Pavel zice mai tarziu intr-una din epistole: "roada duhului este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia; IMPOTRIVA UNORA CA ACESTEA NU ESTE LEGE"! adica ce lege omeneasca ne poate opri de la a considera pe cineva sfant chiar din viata? primii crestini se numeau intre ei SFINTI iar apostolii fac dese referiri in sensul acesta in scrierile lor. dau un ex. cred eu concludent aici: dupa coborarea Duhului Sfant apostolii obisnuiau sa mearga prin locurile publice nu numai pt. a predica evanghelia ci si pt. a vindeca bolnavii; asa se face ca in mai toate zilele, atunci cand Ap. Petru trecea pe cale, multi se asezau inaintea sa ca sa-i atinga iar altii asteptau ca macar umbra lui sa treaca peste ei ca sa-i vindece. asta insemna ca oamenii aceia pacatuiau? dimpotriva, ei experimentau puterea tamaduitoare venita dintr-un organ al lui Dumnezeu. ce crezi, intre un personaj care vorbeste de-ti ia auzul si-ti fura inima cu cuvintele frumoase si unul care nu vorbeste dar te vindeca prin puterea rugaciunii, pe cine ai alege ca fiind mai aproape de divinitate?
nu inteleg ce vrei sa spui prin coruperea venita din partea dogmelor catolice. sunt ortodox dar am fost uneori si la biserici catolice... n-am auzit pe nimeni pana la tine sa afirme asa ceva. e ceva cu totul nou pt. mine, recunosc. adica atat de corupta a fost biserica, in general, de dogmele catolice, incat a renuntat la traditia ei si s-a pornit pe implementat ce spuneau papii la Roma...! ma faci sa rad, nu te supara. de aia peste inca 6 secole(de cand spui tu ca a fost acaparata) s-a despartit biserica in cea de Apus si cea de Rasarit? fiindca erau acaparate de puterea papei? daca ai sa mai citesti ce am scris si la alt subiect poate ai sa intelegi ce se petrece de fapt si cum stau lucrurile. dar important sa adaugi si lucrurile pe care ti le-am facut cunoscute aici. si stai ca inca n-am inteles bine: care biserica de la inceput a fost corupta si care au fost patriarhii, de care anume vorbesti?
am sa inchei si eu aici, cu indemnul lui Hristos: "fiti intelepti ca serpii si blanzi ca porumbeii"!
"CAND ERAM COPIL FACEAM CELE ALE COPIILOR, DAR CAND AM IMBATRANIT LE-AM LEPADAT." orice parinte nu-si lasa vistieria la indemana copiilor, ci sub grija iconomilor si a epitropilor pana la varsta hotarata de tatal lor!!!

Trebuie ca sunt cam pe dos cu restul lumii. Pentru mine Clasica vine pe primul loc, si este urmata de Folk. Abia mai apoi vin Rock, Jazz, Blues, Populara Romanesca s.a.m.d.

Interesanta discrepanta dintre primele doua - cea mai cea si cea mai putin cea in gusturile majoritatii.

As fi interesat de ce este folkul atat de putin apreciat. Poate asocierea cu CenaclulFlacara si Paunescu? Sau pur si simplu nu a-ti ascultat folk, nu a fost la indemana, nu v-a interesat, nu a fost suficient popularizat? Care este motivul?
Nume ca Mircea Bodolan sau Zoia Alecu, Dan Andrei Aldea, Joan Baez, Bob Dylan va spun ceva? Doar o curiozitate...

"I am only one, but I AM one!"

Dear one,
in primul rand cred ca faci confuzie intre Bob Dylan si ..Bb Marley...cel din urma inovator jamican al stilului raggae(se pare ca a murit in circumstante ciudate si CIA ar fi planuit asasinarea lui).
Cu toate ca stii ca Ozzy Osbourne e favoritul meu ca muzician inca de cand era cu Black Sabbath,deci un mare fan al lor si lui din 1970,am si alte gusturi muzicale si variate,de la clasic la tech-industry music.

Daca ai fi in casa noastra vei vedea o mare colectie de cd-uri de la Edith Piaf la Moby sau Tool.Nu-mi place si nu mi-a placut insa stilul pop,disco si de plangareala,in special anii 80 tampiti,plini de porcarii gen Abba,Bee Gees,Boney M si altii care au disparut la fel cum au venit...pe nevazute,doar marii muzicieni inca si azi produc si sunt mereu mari.

Jackson?Nu mi-a placut niciodata ca muzician.Bob Dylan? avem 3 cd-uri cu el si desigur ca-l iubim mult si la fel muzica lui inovativa si poezia cuvinteleo(doar Jim Morrison l-a putut egala).
Muzica country?Ce faci fara Johnny Cash?Ori Loretta Lynn,sau Dolly Parton?Ea...mai ce focoasa e!Sa ai sex cu ea...nu ai nevoie de mancare si nimic, te tine toata ziua si noaptea....nu pot vorbi multe...nu am chef de law suit!In fine.
Joan Baez a cantat cantecele lui Dylan,Jimi Hendrix la fel,Beatles,The Stones,omul e un mega monster in music.100% talent si geniu!

Imi aduc aminte de cenaclul lui Paunescu.Odata am fost la polivalenta pt. ca aveam un f. bun amic(azi de 24 ani in Elvetia),muzician(chitarist)ce era prieten cu Dan Andrei Aldea de la Sfinx...pt. cei mai batranei ca mine si stiu ce scriu acum.
Era si Phoenix atunci cu Tandarica la tobe(desigur)Ovidiu Lipan si Baniciu(mai tarziu devenit solo folk-ist dupa ce restul grupului au roit-o spre taramuri vestice),si multi altii ca Valeriu Sterian.

Cantau la cenaclu Dylan in prostie,dar boul de Paunica se baga ca un idiot mereu traducand in romaneste din Dylan ceea ce nu-i chiar usor sa-i gasesti un context sa rimeze ori sa exprime ceea ce el a scris in..engleza!

Am apucat cenaclul cand a inceput prima oara,era interesant si mai tarziu mi-am dat seama ca era o simpla manevra comunista de a face pe tineri sa vada ca Ceausescu nu era chiar..."rau".A devenit o propaganda si poetul curtii regale(Paunica) trebuia sa traga sforile si sa -si bage nasul si mai mult in curul murdar de cacat al partidului si ...idolului sau...!

I like your last words Belle,sounds almost like something Ozzy would say.
He used to say in the 80's:"Am I going craaazyyy?Am I going insasaaane?
I enjoy every second of madness that runs thru my veins."
O zicala buna ce o simt si eu in mine deseori,adica de ce-s un Ozzy fan?

LOVE&PEACE,
Ozzy

credeam ca numai eu aveam impresia ca muzica country a inceput sa semene prea mult cu muzica pop, din fericire nu in totalitate insa.... (ewwwww@spears&aguillera&jlo)

cred ca suntem cam de-un leat (desi dupa poza as fi zis ca esti mai tanar decat mine cu 10 ani hehehe), intr-adevar foarte multi am redescoperit muzica folk in acele vremuri si ma refere la adevarata muzica folk (incepand cu "clasicii" vintila, baniciu, socaciu, aldea, etc).

si uite cum din cauza ta acum ascult pe alifantis cu "piata romana nr. 9" fiindca de cand am citit comentariul tau despre cenaclu incepuse sa ma obsedeze "cantec soptit" al lui Poesis, iti mai aduci aminte? suna cam asa:
demult am ucis o vrabie
am tras cu prastia-n ea si-am lovit-o
pe urma o zi si-o noapte intreaga
am tot plans-o si am tot jelit-o
nu m-a batut mama, nu m-a certat
in mana tineam o bucata de paine
"degeaba", mi-a spus, "degeaba mai plangi"
"ce-ai omorat, omorat ramane"
mai tarziu am crescut flacaiandru
m-am indragostit nebuneste de-o fata
si nu stiu de ce, intr-o zi a murit
si-n alta zi a fost ingropata
de mult nu mai trag, cu prastia-n vrabii
de mult nu mai merg la nici o-ngropare
soarele-apune, dupa niste maguri
si rasare in flacari din mare.

na! acum ti-am bagat-o si tie in cap, de ce sa fiu numai eu obsedata.
cred c-am auzit de ada milea, dar fiind cam de multa vreme nu sunt foarte sigura ca nu ma confuzionez iar ;)

hugs back (daca asa-i moda lol)


~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!

esti de milioane!!! ti-oi zice "domn" si cand or cadea bulendrele de pe tine!!!
si multam si de rabdarea cu porcaria de messenger :))

apropos... subiectul comentariului tau mi-a adus aminte de aldea si menestrelul lui... stii la ce ma refer?


~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it!

Domne,
Nu stiu unii cum sunt....zicea Ion Creanga parca(fara...domne)dar am senzatia ca destui la cafenea aveti niscaiva probleme mai ales cele legate de religii si credinte.....si care mai de care zice ca Iisus a zis asta si ailalte,ca Dzeu e asa si nu asa,eu as zice sa nu mai vorbim nimic despre alde religii.

Atunci ...nu ar exista nici cafeneaua...de parca totul tre sa se invarte in jurul religiilor lumii.
Propun asa:

Hai sa facem un poll si sa dam cu votul in cap la fiecare ,inclusiv al meu si sa alegem daca e bine sa -mi scriu eu(de ex.fiind cel...rau)jurnalu' si intamplarile mele zilnice erotice si daca altii au dreptu'de a -si scrie si ei/ele povestile anoste?
Poate ofensez destui la cafenea?Eu Nu pot sti pana NU-mi spuneti daca sa scriu de cate ori deschid fereastra,sau trag o basina ca oricine altul/alta de aici de parca ...nimeni nu se bese!Si daca ofenseaza limbajul meu,sa-mi scrieti si voi renunta la el si voi fi cat de poetic pot si chiar am sa-ncerc sa scriu in rime.

De parca asta e chiar o regula....a deceiver...is a LIAR,mereu floseste limbajul mierii,eu sunt ceea ce sunt si asa cum sunt asa ma veti vedea,depinde ce alegeti,adevar sau minciuna si adulari fara sens?

Ce e mai bine in viata?Un mincinos care-ti zice de 1000 ori pe zi....I adore you ori un renegat ca mine ce-ti spune direct in fata ce fel de om esti si isi da hainele jos de pe el(la figurat)si-ti zice cu onestitate parearile si daca te place sau nu?

Dar lumea...are alte pareri,vrea minciuna,iluzie si confuzie,adulari si
vorbe dulci...isi au desigur si ele rostul uneori dar sa faci un obicei...arata ce om esti.
de parca vorbele fac pe om...!Daca-ti scriu ca te iubesc,atunci fi sigur/a ca o spun din suflet si NU trebuie sa-ti fie teama,pt. ca NU am sa te caut sa te...si nici sa te agat, flirtez si eu ici si colo dar fara intentii reale.Daca si asta deranjeaza,spuneti-mi fetelor si n-o mai fac deloc.
De fapt nici nu flirtez cu nimeni,oare este ceva rau si un sacrilegiu sau un...pacat...biblic sa te uiti la o femeie sau barbat si sa-ti placa?

Neaparat tre sa ne bagam capul in nisip ori biblie sau sa ne dam cu capu' de pereti....cel putin eu recunosc ca ma uit si admir fete si baieti,nu ma ascund si fac polologhii si urlu ca ...vei plati pt. pacate in iad etc....
Ce are admiratia cu a avea sex?Ohhh boy vad deja tavalugul.....iar o dau in bara cu cei evanghelisti si critici...care vor sa-mi salveze sufletul,cand ei nu-si pot macar citi pe al lor!

Stiti ceva?Poate I am a sinner to some of you,dar nu ma simt deloc si stau drept in fata lui Dzeu si a mortii,am 31 de pene in par,putini din voi au....unii deloc dar stiu ca-s suflete bune si sincere.Nu ...BRAINWASHED,religious freaks!

Ca si Tatanka Yotanka(Sitting Bull) insa port una singura...alb cu rosu si negru si este daruita lui Wakan Tanka....the great Spirit,our Grandfather who created the world long before any books were written....

Vreau sa va indrept catre o credinta indian americana?NOOOOOO.Accept parerile si credintele voastre?YES,si atunci de ce incearca unii din voi sa ma ...schimbe ca si cum as fi pe un wrong path???Cu ce v-am gresit frati si surori?Ce am facut chiar asa de rau sa merit asta?

Sunt asa cum sunt,am fost chiar mai rau,m-am schimbat si ma schimb zilnic,cel putin incerc si VREAU cu onestitate,dar Nu am nevoie de teorii religioase sa fac asta.Sunt fericit de 14 ani,am o sotie pe care o ador si ne iubim mult ca suflete unite(sex la fel,si oare e ceva rau in a avea SEX?)si daca am zis atatea aici,de ce nu zice nimeni viata lui/ei?

Pt. ca e...anosta????Dar de criticat si dat cu Dzeu in stanga si dreapta...e simplu!Okay,cine e impotriva mea sa o spuna.Sa stiu unde stau.NU am nevoie de nimeni din Cafenea,am destui prieteni f. buni si prietene si ma rezum la putini si doar lor le voi scrie orice.

Vine Ozzy/Ovi in Cafenea si aduce....THE BLIZZARD OF OZZ,vreti sa continui ori sa-mi...curb my enthusiasm?(cum zice Larry David)?E o intrebare simpla si primesc orice pumni in gura...si-asa.n-o sa mai am dinti deloc....

Am gandit ca pot sa fiu apropiat multora,mai ales acum cand poate nici nu mai apuc 2-3 ani de viata,dar am deja prieteni/e si le admir si le consider brave warriors.Si ...ce daca vorbesc urat?
Mama mia,parca cine stie ce rau fac daca zic"FUT"de ex. ori mai poetic e..."FUCK",pt. ca suna mai...straineste?Ori ca zic I love you all?Dar real I DO LOVE YOU BASTARDS!!!!!Cati ar muri pt. mine?Eu as muri Maine si oricand pt. fiecare din voi!!!!!!!!!!

Nu sunt egoist deloc!Dar ...cati ma cunoasteti sa trageti o concluzie si sa ma impuscati la zid?
Sa -l lasam pe GOD in afara subiectelor de orice fel si sa nu fim nici gelosi ,invidiosi unii pe altii!LOVE & PEACE is ALL you need...
Same old fart and bastard,Ozzy/Ovi

Capcanele lui 23 august 1944 (NO RATING!)

[romanian-portal.com], (8/23/2004) »
Ca niciodata in ultimii 15 ani, apropierea acestui 23 august a starnit in discursul public romanesc o revigorare a interesului (uneori a pasiunilor) fata de acest eveniment important al istoriei contemporane. Mai multi factori au condus aici: in primul rand, intentia oficialitatilor, anuntata inca de la mijlocul lui iulie a.c., de a organiza o celebrare substantial mai consistenta decat in toti anii de dupa 1990 (legitimata de implinirea unui numar rotund de ani); apoi, trebuie sa luam in calcul recentele avataruri ale Casei regale romane, ca si ameliorarea spectaculoasa a relatiilor dintre Regele Mihai si actualul presedinte al Romaniei; in fine, cred ca in substratul intregii povesti se afla balanta inca neechilibrata, in memoria noastra comuna, intre nostalgia dupa autoritarismul legitimat "patriotic" al maresalului Ion Antonescu si frustrarile firesti ale celor care stiu ca, o data cu acea zi, a inceput drama comunizarii Romaniei. Istoricii nu pot conduce, prin ei insisi, la rezolvarea definitiva a acestui impas - o data pentru ca istoria este o disciplina in continua rescriere*, apoi pentru ca s-a vazut limpede ca nici macar ei nu au cazut intru-totul de acord asupra interpretarii acestui subiect fierbinte.



Propun aici o analiza succinta a evenimentului de acum 60 de ani, avand convingerea ca orice incercare de clarificare a acestui trecut relativ recent poate conduce la o mai buna intelegere a prezentului nostru.


I. Cum s-a ajuns la 23 august 1944?

Intre 21-24 noiembrie 1940, pe fondul unei Europe prinse de mai bine de un an in conflict, generalul Ion Antonescu (devenit, din 14 septembrie acel an, Conducatorul statului national-legionar roman) facea prima vizita la Berlin, ocazie cu care le prezenta lui Adolf Hitler si ministrului de Externe german Joachim von Ribbentrop viziunea sa asupra situatiei europene si locului Romaniei in acest peisaj. Antonescu si Hitler si-au facut reciproc o buna impresie. Generalul roman, al carui patriotism sincer nu putea masca un mare amatorism intr-ale politicii, si-a expus dorinta de a lupta pentru refacerea granitelor statale, grav afectate de pierderea Basarabiei, Bucovinei de Nord si a unei parti din Transilvania, in chiar vara acelui an. Spre deosebire de Antonescu, Hitler avea o mare abilitate politica: "Istoria nu se va termina in anul 1940" - i-a spus el lui Antonescu, sugerandu-i o speranta. Din acest moment, Romania va intra intr-o dezastruoasa competitie cu Ungaria lui Horthy pentru captarea bunavointei Fuhrer-ului. In chiar aceasta vizita, pe 23 noiembrie, Conducatorul roman semneaza in numele tarii sale aderarea la Pactul Tripartit (alcatuit din Germania, Italia si Japonia si completat de Ungaria cu doua zile mai devreme, pe 21 noiembrie).



Explicatia acestui gest - si a celor care aveau sa urmeze - nu este pasiunea fascista a lui Antonescu, ci convingerea sa ca Hitler va castiga razboiul. Din 1916, politica externa a Romaniei fusese legata de cea a Frantei; dar Franta cazuse, sub loviturile unei armate germane care parea invincibila. Ca militar, Antonescu a avut o intuitie corecta: ca, in ciuda pactului din 23 august 1939, Germania si URSS vor ajunge in conflict. Temator pana la obsesie de sovietici (avea, ca roman, motive, desigur), Antonescu a ales sa mearga pe mana Germaniei.



In cele sapte luni care vor urma, in toate intalnirile si in mesajele schimbate, Antonescu arata disponibilitatea Romaniei de a lupta impotriva bolsevismului. Dar Hitler s-a aratat initial rezervat fata de aceasta oferta. Nedorind sa-i dea un cec in alb liderului roman si aparent deplin increzator de forta sa, el insista pe nevoia de stabilitate a Romaniei, siguranta economica etc. Convins totodata de dorinta de revansa a romanilor, Hitler definitiva la mijlocul lui decembrie 1940 Planul Barbarossa de atacare a Uniunii Sovietice, in care Romania avea rolul sau - chiar fara ca, in acel moment, Antonescu sa stie!



Discutia definitiva intre cei doi a avut lor pe 12 iunie 1941; abia acum Hitler l-a anuntat pe Antonescu de intentia inceperii razboiului in Est (fara a-i spune data exacta!). Antonescu, intarit intre timp in tara prin infrangerea legionarilor (in 21-23 ianuarie), s-a declarat decis sa lupte, in vederea recuperarii teritoriilor romanesti pierdute. De retinut ca, spre deosebire de Primul Razboi Mondial, cand Ionel I.C. Bratianu a negociat intens conditiile iesirii Romaniei din neutralitate, in iunie 1941 Ion Antonescu a acceptat intrarea in conflict fara nici un tratat formal cu Germania, bazandu-se exclusiv pe o intelegere verbala cu Hitler.



Greu de imaginat astazi entuziasmul inceputului campaniei anti-sovietice, dupa 22 iunie 1941. Pentru multi romani, contaminati de optimismul propagandei germane, razboiul pentru Basarabia echivala cu o excursie ceva mai plictisitoare in stepa rusa. Cucerirea Odessei (cu pierderi de peste 90.000 de soldati!), pe 16 octombrie, a intarit aceasta speranta. Aici trebuie spus ca, increzator el insusi, Antonescu a preluat datele esentiale ale politicii germane, inclusiv conceptiile rasiste: dupa ocuparea Transnistriei, intre august 1941 si iulie 1942, cca 110.000 de evrei din Basarabia si Bucovina au fost deportati aici, urmand ca din septembrie 1942 sa fie adusi si evrei din Romania (din cauza cursului razboiului, planul nu s-a aplicat); in acelasi timp, intre iunie si septembrie 1942, cca. 25.000 de tigani nomazi au fost deportati tot acolo.



Iarna 1942-1943 (adica esecul din batalia Stalingradului) si pierderile masive de aici, din Cotul Donului si Stepa Calmuca (cca. 150.000 de oameni) au fost un avertisment sever pentru Antonescu. Din vara acestui an, bombardamentele asupra Ploiestiului si zonei petroliere (incepute inca din iunie 1942) devin o problema curenta. Din acest moment, oficialii romani (fie ministrul de externe Mihai Antonescu, fie reprezentanti ai partidelor politice aflate in "adormire") vor sonda o posibila iesire din razboi, fara succes. In cadrul aliantei antihitleriste, se impusese pregnant ideea ca Romania este o problema a Rusiei - drept urmare, emisarii romani vor fi sfatuiti, insistent, sa trateze cu sovieticii si sa nu mai astepte sprijin separat de la Anglia sau Statele Unite.



Trebuie spus foarte clar ca, in vara anului 1944, aceste negocieri erau practic blocate. Cu exceptia unor schimburi sporadice de conditii la Cairo, URSS urmarea sa traga de timp, pentru a-si continua contra-ofensiva spre Berlin si a cuceri, implicit, Romania.


II. Filmul unei zile incepute in haos si terminata in speranta

Pe 19 august 1944, ofensiva sovietica incepe, in operatiunea Iasi - Chisinau, incercuirea trupelor germano-romane in Nordul Moldovei, indreptandu-se spre aliniamentul Focsani-Ismail. Si aici intervine exagerarea numita linia de aparare Focsani - Namoloasa - Galati. Vazuta ca antepenultima reduta impotriva rusilor (in cazul caderii ei, Antonescu ar fi incercat rezistenta pe crestele Carpatilor si pe Olt), aceasta linie fortificata, in realitate, nu era inca terminata, era prost echipata din punct de vedere tehnic si - ceea ce e mai important - urma sa fie ocupata de soldatii aflati in retragere din Est, ei insisi demoralizati si intr-o stare precara. Cei care estimeaza, pe baza unor date fragmentare, ca aici s-ar fi putut rezista in fata rusilor pana la sase luni se hazardeaza intr-un optimism nejustificat.



In noaptea de 21 spre 22 august 1944, la Palatul Regal din Bucuresti a avut loc o ultima intalnire a complotistilor care initiasera, inca din iunie, consultari in vederea iesirii din alianta cu Germania si, la nevoie, eliminarii lui Ion Antonescu. Au fost prezenti Regele Mihai, Iuliu Maniu (presedintele PNT), Constantin I.C. Bratianu (PNL), Constantin-Titel Petrescu (PSD) si Lucretiu Patrascanu (in numele comunistilor, dar in virtutea bunelor relatii pe care el le avea cu "lumea burgheza"). Cu acest prilej s-a decis ca duminica, 26 august, la ora 13.00, Regele sa-l convoace pe Ion Antonescu la Palat si sa-i ceara fie semnarea armistitiului, fie demisia.



Lucrurile s-au precipitat aproape dramatic in dimineata de 23 august, cand s-a aflat ca maresalul Antonescu urma sa plece pe front. Si astfel s-a profilat determinarea si curajul tanarului Rege Mihai (pe 25 octombrie el urma sa implineasca 23 de ani). Fara sprijinul direct al liderilor politici, dar cu concursul unor inalti ofiteri apropiati Casei Regale, Mihai i-a convocat pentru ora 15, la Palat, pe Ion Antonescu si Mihai Antonescu. Ultimul a fost punctual, iar maresalul, invocand treburi reale, a ajuns in jurul orei 16. Discutia s-a purtat in biroul regal, intre patru persoane: Regele Mihai, generalul Sanatescu (seful Casei Militare regale), maresalul Ion Antonescu si ministrul Mihai Antonescu. Intr-o camera alaturata se aflau generalul Aldea (consilier al Regelui pe probleme militare), maresalul Curtii Ion Mocsony-Starcea, secretarul regal Mircea Ionitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, iar in apropiere, pentru a interveni la nevoie, un alt grup de ofiteri de incredere.



Arestarea celor doi Antonescu s-a facut in jurul orei 17, dupa un schimb de replici in care maresalul si-a prezentat obiectiile cu privire la iesirea din razboi, motivand ca astfel ne vom da cu mainile legate rusilor. Odata inchisi cei doi intr-o camera de valori a Palatului, imediat Regele a demarat consultarile pentru alcatuirea guvernului. In jurul orei 18 au ajuns la Palat, convocati, si generalul Constantin Pantazi (ministru de Razboi), generalul Picky Vasiliu (seful Jandarmeriei) si colonelul Elefterescu (seful Politiei). In fata alternativei arestarii, ei au ales colaborarea. Simultan, a fost convocat si seful Serviciului Sigurantei, Eugen Cristescu. Din intuitie sau ca urmare a unor informatii scurse, acesta a banuit despre ce e vorba si, in loc sa vina la Palat, s-a deplasat la locuinta ambasadorului german von Killinger, avertizandu-l.



Primul detaliu ce merita retinut este ca schimbarea s-a produs fara nici o defectiune majora; ofiterii superiori din Bucuresti, informati rand pe rand, au dovedit o mare fidelitate fata de Rege si o lipsa de solidaritate cu Antonescu asupra careia merita meditat. In jurul orei 18.30, Armata romana era deja plasata in noi dispozitive, in vederea unei riposte. Dupa ora 19 au ajuns la Palat ambasadorul Killinger, generalul Gerstenberg (seful Apararii antiaeriene) si generalul Hansen (seful Misiunii militare germane in Romania). Informati cu deferenta, li s-a cerut evacuarea fara lupta a armatei germane din tara. In zilele urmatoare, Killinger avea sa se sinucida - pentru ca, in ciuda informatiilor pe care le primea constant, nu prevazuse actul - iar Gerstenberg a ales, din 24 august, calea represaliilor, desi isi daduse cuvantul de onoare in sens contrar.



In jurul orei 22.10, a fost difuzat, prin Radio, mesajul Regelui catre tara. In acel moment, schema noului guvern - prezidat de generalul Constantin Sanatescu - era, in linii mari, definitivata: cei patru lideri politici amintiti mai sus erau ministri secretari de stat (in plus, Lucretiu Patrascanu - vezi mai jos - primise Justitia), iar restul posturilor erau ocupate de militari. La ora 2 a diminetii de 24 august, Regele, insotit de cativa apropiati, a plecat spre Gorj - via Craiova - la sugestia apropiatilor care se asteptau (si aveau dreptate) ca a doua zi Palatul sa fie bombardat.


III. Consecinte imediate si multe intrebari

Un numar mare de intrebari agita inca analiza acestei zile.



In primul rand, care a fost rolul factorului politic? Singurii lideri care au ajuns la Palat in seara de 23 august au fost, in ordine, Lucretiu Patrascanu (ajuns spre orele 19.30) si Constantin-Titel Petrescu; dupa ora 22, a venit si comunistul Emil Bodnaras, cu intentia ferma de a se interesa de Ion Antonescu. Se poate glosa mult pe seama lipsei liderilor taranist si liberal; cea mai probabila explicatie este aceea ca, desi informati, au preferat expectativa, nu foarte convinsi de reusita actului.



Cum se explica rolul lui Lucretiu Patrascanu? Prezenta sa la Palat si propunerile cu care vine imediat (amnistierea detinutilor politici, desfiintarea lagarelor etc.), precum si dorinta de a fi inclus pe lista guvernamentala intr-o pozitie net privilegiata isi au sursa in stradania lui de a lua un avans in fata celorlalti lideri ai partidului comunist. Patrascanu avea sa nutreasca, pana prin 1947, convingerea ferma ca el ar avea datele intelectuale si meritele istorice si politice pentru a conduce PCR. Aceasta convingere il va duce in inchisoare si apoi la moarte, peste mai putin de 10 ani.



De ce a ajuns Ion Antonescu in mainile comunistilor atat de repede, inca din primele ore ale lui 24 august? Oricat de trist, adevarul este ca numai comunistii (dirijati de Bodnaras) au putut alcatui, in timp scurt, o brigada de soc, capabila sa-l deplaseze intr-un loc sigur si sa-l pazeasca pe maresal. Liberalii si socialistii spusesera inca din 21 august ca nu au oameni pregatiti pentru o asemenea eventualitate, iar Ilie Lazar, seful departamentului Muncitoresc al PNT, care - teoretic - avea oameni, aparent a lipsit in acea zi din Capitala. Antonescu a ajuns astfel in cartierul Vatra Luminoasa si, in nici o saptamana, era deja predat sovieticilor.



Care a fost rolul noului guvern Sanatescu? Atunci, ideea unui guvern militar a parut a fi cea optima. Astazi, se poate medita daca un guvern preponderent politic nu ar fi fost mai eficient in vederea rezistentei la comunizare. Imediat dupa 12 septembrie (data la care era semnata la Moscova Conventia de Armistitiu intre Romania si Aliati), Comisia Aliata de Control (in esenta sovietica) a devenit organul de conducere neoficial al Romaniei, iar presiunile ce au urmat pana la impunerea guvernului pro-comunist Petru Groza din 6 martie 1945 s-au desfasurat in ritm sustinut. Primul rezultat a fost, deloc paradoxal, tocmai lipsa regelui de la sarbatorirea primului an de la eveniment, pe 23 august 1945; atunci, surprins de refuzul lui Groza de a-si prezenta demisia (asa cum Regele Mihai i-o ceruse), suveranul a boicotat, in mod simbolic, aceasta celebrare si incepea astfel "greva regala" ce avea sa dureze pana pe 7 ianuarie 1946.



In fine, a fost 23 august un act de salvare nationala sau o catastrofa? La o analiza lucida, rezulta ca inlaturarea lui Antonescu si ruperea aliantei cu Germania erau, (in acel moment si in acele conditii concrete), singura sansa pentru a putea spera la un statut mai bun al Romaniei postbelice. Nu e cazul sa ne facem complexe: Romania nu a parasit atunci o Germanie democratica, ci un Reich utopic si criminal. E drept, acea zi nu a adus sfarsitul razboiului - dar a adus, oricum, ruperea unei aliante nefaste, pe care Romania nu o alesese de bunavoie, dar care impinsese tara in dezastru si o putea conduce la dezmembrare. Personal, am convingerea ca daca azi Transilvania se afla in granitele Romaniei (URSS ne-a sustinut in acest sens, in 1946-1947, sugerandu-ne astfel sa "uitam" de Basarabia), acest lucru are legatura si cu 23 august 1944.


IV. Ce mai inseamna azi 23 august 1944?

Confiscata de comunisti, ziua de 23 august a purtat de-a lungul deceniilor diverse semnificatii, toate impuse. Ea a devenit zi nationala in 1948, imediat dupa proclamarea frauduloasa a Republicii. Vreme de aproape un deceniu, 23 august a fost descrisa ca zi de eliberare a Romaniei de catre glorioasa Armata Rosie (care, evident, nu fusese implicata in mod direct). La inceputul anilor 60, regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej a deplasat treptat atentia spre insurectia antifascista, reducand in paralel apologia armatei sovietice. Succesorul sau, Nicolae Ceausescu, va agrea mai mult o formula complicata, in stare sa legitimeze impletirea dintre istoria inventata a PCR si istoria neamului: Revolutia de Eliberare Sociala si Nationala, Antifascista si Antiimperialista.



Sperantele romanilor din seara de 23 august 1944, ca vor iesi din razboi si ca se vor intoarce la democratia de pana in 1938, au fost abrupt inselate. Practic, ziua arestarii lui Antonescu a fost primul pas pe calea unei sovietizari accelerate. Dar trebuie sa spunem ca nici unul dintre actori nu putea atunci intui ce avea sa urmeze. A-i face pe Regele Mihai sau pe apropiatii sai vinovati de evolutia ulterioara tradeaza fie necunoasterea istoriei, fie rea-credinta.



In fine, care este oare sintagma cea mai potrivita in rememorarea acestui eveniment? Aparent, lovitura de stat este o formula potrivita, din moment ce Ion Antonescu era, in acel moment, Conducatorul statului, iar Regele Mihai nu mai avea decat o mica parte din prerogativele constitutionale regale din 1923. Totusi, in opinia mea, indiferent de statutul oficial (si autorevendicat!) al Maresalului, o lovitura de stat data de un rege in functie este o contradictie in termeni si o imposibilitate logica.



Asadar, cred ca, fara a ne complica inutil in formule pretentioase, dar greu de argumentat, gen insurectie, lovitura de Palat, lovitura de stat s.a.m.d., putem accepta ca la 23 august 1944 a avut loc demiterea fortata a regimului Ion Antonescu, in virtutea unei sperante care - asa cum spuneam - va mai avea nevoie de 45 de ani pana la a prinde contur.


Adrian CIOROIANU

Semnalez cu placere o ultima aparitie dedicata subiectului, din care provin unele dintre detaliile analizei de fata: Ion Solacolu (editor), Tragedia Romaniei 1939 - 1947, Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc & Ed. Pro Historia, Bucuresti, 2004



Stire preluata de pe siteul ZIUA

http://www.ziua.net/

1943,
Noi, 28- Dec, 1

Conferinta de la Teheran.
Presedintele Roosewelt nu este gazduit la Ambasada USA( cum ar fi normal) ci la Ambasada Uniunii Sovietice. De acord cu asasinii ofiterilor polonezi de la Katyn, Presedintele american cere, pe deasupra, asasinarea a inca 40.000 de ofiteri germani dupa victorie. Admite toate pretentiile teritoriale ale Uniunii Sovietice. Cere insa ca aceste concesiuni sa ramina secrete pina dupa alegerile prezidentiale din USA, ptr. a nu pierde voturile milioanelor de de cetateni originari din tarile vecine cu uniunea Sovietica.
La Ankara, Eden(ministrul englez de afaceri externe)
informeaza pe omologul sau turc cu privire la mana libera care se va da Turciei in Balcani-

Dec. 24
Incep negocierile secrete intre trimisii Maresalului Antonescu si Ambasada Sovietica la Stockholm.(nici macar Antonescu nu pricepuse imposibilitatea unei intelegeri intre rusia Sovietica si vecinii ei fara de o incorporare a acestor tari intr'un teritoriu dominat de comunisti)

1944
Martie 17

iuliu Maniu si Dinu Bratianuil trimit la Cairo pe Barbu Stirbei, cu aprobarea regelui Mihai, ca sa discute in mod secret conditziile unei paci separate sau a unui armistitiu cu puterile Occidentale. eroarea Regelui si a politicienilor era aceeasi ca a Maresalului Antonescu: in politica si in intentiile sefilor occidentali nu exesta nici urma de solidarit1943,

Noi, 28- Dec, 1
Conferinta de la Teheran.
Presedintele Roosewelt nu este gazduit la Ambasada USA( cum ar fi normal) ci la Ambasada Uniunii Sovietice. De acord cu asasinii ofiterilor polonezi de la Katyn, Presedintele american cere, pe deasupra, asasinarea a inca 40.000 de ofiteri germani dupa victorie. Admite toate pretentiile teritoriale ale Uniunii Sovietice. Cere insa ca aceste concesiuni sa ramina secrete pina dupa alegerile prezidentiale din USA, ptr. a nu pierde voturile milioanelor de de cetateni originari din tarile vecine cu uniunea Sovietica.
La Ankara, Eden(ministrul englez de afaceri externe)
informeaza pe omologul sau turc cu privire la mana libera care se va da Turciei in Balcani-

Dec. 24
Incep negocierile secrete intre trimisii Maresalului Antonescu si Ambasada Sovietica la Stockholm.(nici macar Antonescu nu pricepuse imposibilitatea unei intelegeri intre rusia Sovietica si vecinii ei fara de o incorporare a acestor tari intr'un teritoriu dominat de comunisti)

1944

Martie, 17
iuliu Maniu si Dinu Bratianuil trimit la Cairo pe Barbu Stirbei, cu aprobarea regelui Mihai, ca sa discute in mod secret conditziile unei paci separate sau a unui armistitiu cu puterile Occidentale. eroarea Regelui si a politicienilor era aceeasi ca a Maresalului Antonescu: in politica si in intentiile sefilor occidentali nu exesta nici urma de solidariate anticomunista.
Martie, 18
Stirbei este informat de catre reprezentantii Occidentului ca:” Se pot trata numai detalii operationale referitoare la rasturnarea regimului Antonescu si uinlocuirea lui cu un govern pregatit sa accepte fara discutii conditiile impuse de invingatori.

Aprilie, 18
Telegrama lui Hrriman, ambasadorul SUA la Moscova, catre secretarul de Stat American: “ In conversatia mea de ieri seara cu Molotov, acesta mi-a spus ca trupele romane inca se bat impotriva armatei Rosii si ca nu se predau decit dupa batalie. In Crimeea, rezistenta a fost deosebit de puternica din cauza ca trupele romane e acolo sint alcatuite din elemente extreme de bine antrenate”. Intre timp, iuliu Maniu, Dinu Bratianu si Regele Mihai cereau sa se efectueze o rapida ofensiva sovietica cu o debarcare in Dobrogea, precum si bombardarea citorva orase din Romania!

Mai, 12
Presedintele Roosewelt trimite o scrisoare tinarului rege al Iugoslaviei, care incepe cu “Draga Petrica”, ii porunceste in termini foarte amabili sa-l destituie pe Generalul Draga Mihailovici( eroul rezoistentei iugoslave contra nemtilor) sis a-l inlocuiasca cu comunistul Broz-Tito la Ministerul de razboi.

Iunie, 1
Emisarii romani la Cairo sint informati ca, “a continua discutiile nu are nici un rost si ca Dl Maniu ar trebui sa urmeze sfatul ce I s-a dat , de a trimite un ofiter ptr. A lua contact direct cu Armata Rosie direct pe front”.

Iunie, 6
Debarcarea anglo-americana in Normandia

Iunie, 29
Sosit la Cairo la 25 Mai, C-tin Visoianu, noul emisar al lui Maniu, este investit cu puteri superioare celor ale lui Stirbei. Spre deosebire de cum se negociase pina atunci la Stockholm si chiar la Cairo, Visoianu paraseste orice effort de a obtine garantii ptr. Romania. Accepta in numele lui Iuliu Maniu o capitulare fara conditii, “sperind” numai ca aliatii nu vor impune masuri prea severe. Transmite aliatilor planurile si propunerile lui Maniu:” schimbarea de govern va avea loc simultan cu o afensiva sovietica masiva”. Maniu cere pe deasupra o debarcare sovietica in Dobrogea, bombardamente aliate asupra oraselor romanesti precum si parasutarea a 2000 de soldati aliati; “daca acestoi soldati vor fi Anglo-Americani sau Rusi. Sa decida Inaltul Comandament Aliat”!!! Frontul Democrat Patriotic este pe deplin de accord cu aceste propuneri. In acest “Front democratic si Patriotic” intrasera , bineinteles,pe linga partidele politice traditionale, si membrii Partidului Comunist.

Iulie, 2
Consilierul politic American Robert Murphy comunica la Washington: “Aliatzii sunt informati ca nici o intelegere nu este posibila cu Antonescu”. Maresalul negocia cinstit, sustinut de armata, iar politicienii preparau dezarmarea armatei, sechestrarea Comandantului ei Suprem si predarea lui si a Romaniei Rusilor.

Iulie, 9 August, 7
Maniu repeat de patru ori propunerile lui catre Aliati.


August, 20
Conform propunerilor lui Maniu si a celorlalti politicieni, incepe Marea Ofensiva Ruseasca in Nordul Moldovei.

August, 21
Maresalul Antonescu, informat de esecurile tratativelor de la Stokholm, propune organizarea unei puternice linii de rezistentape directia Focsani-Namoloasa-Galati. Este tradat in intentiile lui de generalii Aldea, Racovita, sanatescu si Steflea.

August, 23
Maresalul Antonescu si Ministrul Afacerilor Externe sint chemati la Palat de catre Regele Mihai. Sint sechestrati si livrati spionului communist Bodnaras.

August, 23, orele 22
Proclamatia Regelui Mihai catre Poporul Roman. Regele declara ca un Armistitiu a fost semnat cu comandamentul Rusesc. In consecinta ordona Armatei sa inceteze orice rezistenta.
In realitate nu se semnase nici-un Armistitiu. Rezultatul acestei minciuni catre Poporul Roman si Armata Romana a fost capturarea si trimiterea in Rusia si Siberia a saisprezece Divizii Romane, fara sa mai socotim multimea nesfirsita a abuzurilor, violurilor si tilhariilor la drumul mare la care s-au dedat soldatii rusi pe pamintul romanesc.

August, 24
Considerind ca Guvernul de la Bucuresti a comis un act de tradare fata de poporul Roman prin arestarea Maresalului Antonescu si predarea lui unor agenti sovietici, Horia Sima si legionarii care se aflau atunci in Germania au decis sa continuie lupta contra celui mai mare dusman al Tarii noastre, cu toate mijloacele ce le aveau la dispozitie. Incepe imediat organizarea unei Armate Nationale Romane formata din voluntari, legionari sau nelegionari carora li se vor alatura multi soldati si ofiteri romani care luptasera impotriva Uniunii Sovietice.

August, 30
Noul Guvern de la Bucuresti, in care intrasera si comunisti. Urmind exemplul putin glorios al Italiei, declara razboi fostului aliat, Germania.

August, 31
Jefuind, distrugind, omorind si violind, Armata Rosie ocupa Romania intreaga si intra in Bucuresti. Deoarece nu se semnase nici-o conventie de armistitiu, soldatii sovietici se considera in teritoriu inamic ocupat.

Septembrie, 13
“Conventia de Armistitiu”, mincinos anuntata cu 21 de zile inainte, este semnata la Moscova de catre delegatii romani, fara ca acestia sa poata negicia sau discuta macar conditiile ei. Este vorba de o capitulare fara conditii care puneintreaga Romanie si intreg Neam Romanesc la discretia Rusiei lui Stalin.

Decembrie, 10
Constituirea la Viena, a Guvernului National Roman, format din 5 legionari si 3 ne-legionari.

1945
Feb.,7-11
Stalin, Roosewelt si Churchil se intilnesc la Yalta. Puterile Occidentale sint controlate de Harry Hopkins si Alger Hiss,, condamnati mai tirziu in USA ca fiind spioni sovietici.
Polonia este sacrificata. Europa impartita. Opt tari europene sint predate Sovietelor, impreuna cu o treime din Germania. Milioane de oameni din Tarile Baltice, Polonia, Germania Rasariteana, Romania sint trrimisi in Siberia, in lagare de exterminare. Cind Maniu si Bratianu protesteaza pe linga Roosewelt si Churchil impotriva salbaticiilor sibarbarismelor nemaiauzite comise de ocupantzii rusi pe teritoriul romanesc, li se raspunde ca :”rusia Sovietica a fost autorizata sa utilizeze puterea de munca umana, ca plata partiala pentru pierderile suferite in razboi”. Reamintim ca Domnii Churchil si Roosevelt proclamasera cele “Trei libertati” si semnasera “Charta Atlanticului”. Istoria ii va judeca ptr. Infamiile lor.

Martie, 8
Visinsky il oblige pe Regele Mihai sa desemneze pe comunistul Petre Groza ca Prim-Ministru al unui Guvern complet communist.

Mai, 7
Sfirsitul activitatii Guvernului National Roman de la Viena.

Iunie, 26
Conferinta Natiunilor Unite se termina la San Francisco. Ea a fost prezidata de spionul communist Alger Hiss, care a fost ales primul Secretar General. Rusia Sovietica este admisa ca membru cu trei locuri , in loc de unul singur, ca toti ceilalti. In teorie aceasta organizatie era destinata sa apere drepturile omului si independenta natiunilor.

Iulie, 17-August, 2
Conferinta de la Potsdam. Rusia Sovietica e invitata sa participle la razboiul contra Japoniei. Invitatzie absurda, deoarece japonica oferise, cu doua luni inainte, sa negocieze pacea tocmai prin Moscova. Este inceputul politicii americane care va livra pina la urma toata China comunismului.

August, 6
Aviatia Americana bombardeaza Nagasaki si Hiroshima.

Dec., 21
Generalul American George Patton- care cerea Aliatilor sa se opuna inaintarii sovietice in Europa- moare intr-un accident de automobile despre care s-a banuit ca a fost provocat. De remarcat ca alt American, adversar inversunat al abandonarii Europei in fata Sovietelor, secretarul la Apararea Nationala a USA, James Forrestal. Se”sinucide” in ’49 prin aruncare de la etajul 16 al SpitaluiluiNaval Bethesda.

Martie. 13-Iulie,17
Comunistul Josif Broz(Tito) sechestreaza si asasineaza pe generalul sirb Draga Mihailovici. Tito, care ordonase moartea a mii de soldati ai lui Mihailovici, fusese impus ca Sef in jugoslavia de catre Englezi si americani. Ascultatori la ordinele”Puterilor Anonime” care hotarisera ca secerea si coicanul sa inlocuiasca crucea, in tari crestine de aproape 2000 de ani. Se repeat cazul lui Kholtchak, dar de data sta cu >Churchil de partea asasinilor.

Martie, 17
Maresalul Ion Antonescu este condamnat la moarte de catre unul din acele tribunale, unelte in mainile partidelor comuniste, care vor caracteriza Victoria Puterilor Aliate.
Regele Mihai ar fi putut sa exercite dreptul lui gratiere.
1947,Dec.,30
Abdicarea regelui Mihai sub presiunea Armatelor de Ocupatie Sovietice, la sosirea carora in Tara el insusi, ca si politicienii din anturajul sau, avusesera o mare contributie.
Incepe perioada celor mai mari suferinte pe care Poporul Roman le-a cunoscut vreo-data in istorie

Mihail Sturdza
(fost Ministru al Afacerilor Straine)
Romania si sfirsitul Europei
-amintiri din tara pierduta-



SB
................................................................
it's nice to be important, but it's more important to be nice !