comentarii

A iscodi


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
E.A. Poe...din nou... - de sanjuro la: 25/11/2003 06:41:42
(la: Cele mai frumoase poezii)
CORBUL

Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."

O, mai pot uita vreodată ? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."

Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.

Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!”
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit: ,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.

Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.

Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.

Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit: ,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore!''

Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune: ,,Nevermore''.

Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus: ,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit: ,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.

Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.

Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.

Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus – ,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore !''
Spuse Corbul : ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

,,Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă ! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul: ,,Nevermore''.

Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
#5164 (raspuns la: #4734) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Evolutia vietii - de (anonim) la: 24/10/2004 18:01:10
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Pentru Destin
Sunt Adela1.
Nu sunt de acord, ca "...creatzionismul nu explica de fapt nimic." Ba da, explica, tot astfel, cum explicam noi copiilor, ca i-ar fi adus barza. Un copil mai istet ar putea sa intrebe, cel putin, de unde l-a adus si cum a aparut el in acel loc. Tot astfel stau treburile cu creationismul. Omul naiv si nestiutor intreaba: Cum a aparut lumea? Si i se raspunde cu seninatate: A facut-o Dumnezeu. Cum? Uite asa: inprima zi a spus cutare si cutare lucru, si s-a facut, a doua zi a spus … etc.etc., ispravind toata treaba in sapte zile. Clar. Multumim de explicatie. Cine se multumeste cu atit, aici sa ramina. 2000 de ani in urma explicatia era valabila. De ce sa ne framintam mintile, cautind alta?
2. Apropo de “comunitatea stiintifica”, care nu se multumeste cu atit si continua sa studieze aceasta lume uimitor de complexa si interesanta, cautand raspuns la intrebarile care apar si vor aparea, pentru ca procesul cunoasterii este infinit, dat fiind faptul, ca si lumea (Universul) este infinit, atit in spatiu, cat si in diversitate, complexitate si dezvoltare in timp, care e si el infinit. Toti oamenii de stiinta, preocupati de problemele care ii intereseaza, intr-un domeniul sau altul, au acelasi drept sa se considere “comunitate stiintifica”, ca si credinciosii, care se considera “comunitate religioasa”. Unica diferenta – comunitatea stiintifica e una, chiar daca exista divergente teoretice intre savantii din acelasi domeniu, iar comunitati religioase sunt foarte multe, dupa numarul de cofesiuni si secte, care, fiecare ]n parte, se considera detinatoarea unicei religii “drepte”.
3. Referitor la faptul ca stiinta inca nu a raspuns la “toate” intrebarile am rasuns deja in p.2, dar as vrea sa adaog, ca intrebarile insasi “tind spre infinit” – oricand vor aparea intrebari noi. De aceea poti astepta mult si binne, ca stiinta sa-ti raspunda la toate intrebarile. Religia raspunde la toate intrebarile? Doar in felul mentionat mai sus, sau prin fraza “Necunoscute sunt caile Domnului”. Pe cine il multumeste un asemenea raspuns, sa fie sanatos!
4. “Complexitatea de nebanuit adesea ireductibila a organismelor vii” se explica prin calea enorma, parcurse de ele in dezvoltarea lor, adica prin evolutia de aproximativ 4,5 mlrd de ani,
cand au aparut primele organisme vii (de fapt, microorganisme). Va este greu sa va imaginati un asemenea interval de timp? Si mie. La fel de greu, ca si “complexitatea de nebanuit…” Dar cand le punem alaturi, devine mai lesne de inteles. Selectionarii, care se ocupa de selectia plantelor de cultura, inclusiv florile, sau a animalelor domestice, sunt adesea martori oculari ai unei evolutii vizibile a acestora, iar ei, din motive cunoscute, nu au la dispozitie decat cateva zeci de ani.
5. Referitor la fosile – ele sunt incomplete, pentru ca partile moi ale organismelor s-au descompus sub influenta microorganismelor, ploilor, vanturilor si altor factori destructivi intr-un timp indelungat – de la 4 mlrd de ani incoace. Ceea ce au gasit savantii, si mai poate fi gasit, a avut “norocul” sa nimereasca in conditi favorabile – ca mamutul gasit in ingheturile vesnice din Siberia – nici macar carnea lui nu era alterata, fiind pastrata la rece. In majoritatea cazurilor se gasesc doar amprente in carbune, lut, piatra, sau schelete incomplete, imprastiate de rapitori sau alunecari de teren, vaturi, ploi etc. Astfel, avand in vedere numarul mic de fosile (desi mare in aparenta, dar totul depinde de unghiul de vedere), care s-au gasit, savantii au reusit totusi sa ordoneze materialul acumulat si sa traga concluzii despre evolutia organismelor vii, de la inceputuri. Sunt cunoscuti stramosii multor animale contemporane (calul si magarul, elefantul, maimutele antropoide, crocodilul, hipopotamul si multe altele). Cine se intereseaza de acest subiect – aparitia vietii si al omului, sa caute si sa citeasca lucrarile savantilor George Constable, Edmund White, Dale M.Browun, Tom Prydo si altii. Astfel, tabloul general al evolutie lumii animale si vegetale este deja destul de clar,. Iar detaliile se precizeaza in continuare.
6. Cat priveste “organismele intermediare”, acestea sunt doar niste semne conventionale – toate organismele sunt intermediare, de la o forma primitiva spre una mai complexa, dar nu sunt deloc intermediare, cat timp exista, maninca, beau, alearga si desfasoara alte activitati, caracteristice speciei lor.
In incheiere vreau sa adaog, ca toate cunostintele, acumulate pina in ziua de azi la acest capitol, sunt opera vietii multor generatii de savanti, multor oameni cu inima fierbinte si mintea iscoditoare, care s-au ambitionat sa gaseasca ei-insisi raspunsuri la intrebarile care ii framintau, care au muncit cu abnegatie, cu daruire de sine, infruntand pericole si confruntandu-se cu natura salbatica. Cred ca trebuie sa le fim recunoscatori, nu sa ne postam intr-o pozitie comoda de contemplatori si “criticanti”.

#26105 (raspuns la: #26069) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
o floare de colţ pentru voi - de Anca Tudor la: 29/10/2004 14:12:20
(la: floarea de colt)
Eu văd floarea de colţ în versuri: "Izbucneşte în râs argintiu/Dintr-un freamăt de stâncă/Se urcă pe creştetul norilor/Şi ia din culoarea lor/Se uită mirată la curcubeu/E delicată ca un ou Faberge/Iscodit din superbe emailuri/O fată fragilă ce-abia a-nvăţat/Cum să danseze la baluri/Te cheamă timidă, mirată/Graţioasă gazdă de poeme/În casa de vulturi iscată/Sub zid sumbru de cremene./E caldă şi pură, ascunsă în umbră/De cetini bătrâne, sub bolţi/De granit şi o cheamă, simplu/Floare de colţ."
eu voi fi al doilea - de Tudor-Cristian la: 30/03/2005 18:35:21
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
Draga Honey in the Sunshine, n-am afirmat ca sexul oral e o perversiune. Citeste textul conferintei si ai sa vezi.

unic e primul care a raspuns la intrebare. Eu voi fi al doilea : o, da.

Belle, fi mai clara.

Nu inteleg de ce va feriti. Am vazut pe acest site conferinte mai iscoditoare decat asta ; nu mi se pare ca discretia ar fi afectata... In fond, daca va rusinati sa raspundeti clar la intrebarea din titlu, v-am oferit refugiul intrebarilor din text.

Raspunsul meu intreg, mai tarziu.

O astept pe zaraza.
rodi si pretenii :) - de cico la: 05/08/2005 21:35:22
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
A raspuns deja la #63275, i-a aparut doar cu intirziere.

Cu prietenii mei homosexuali, nu stiu de ce, dar nici unul din ei nu s-a prezentat "Hi, I'm Joe and I 'm gay" Noooo. O fi din lipsa de curaj cumva? De fiecare data a trebuit sa aflu din vecini sau din prieteni...

De n-as fi citit si ce-a urmat (in care parca-parca a mai revenit la simtul realitatii), i-as fi pus intrebarea : ce ..."curaj"??? Ea se prezinta cumva "Hi, I'm Rodi and I 'm hetero"??? Si vezi doamne, trebuia ea sa afle din vecini sau prieteni de sexualitatea altora, ca romanul tot moare pina nu se uita pe gaura cheii, sa stie tot de celalalt :(

Noi am stat citiva anii linga vecinii aceia gay si cumsecade (de care scriam) si desigur ca am dedus mai mult ca erau gay. Da' nici nu m-a consternat vreodata ca n-am discutat de asta, ca n-aveau etichete pe frunte "I'm gay" sau sa fiu vreodata socat ca-s "diferiti".

Apucaturile de genul "cind te prezinti trebe sa-ti dai si curriculumul, sa stiu de und' sa te iau" ma duc cu gindul si la unii canadieni nesimtiti de pe-aici, cu care n-apuci sa intri bine in vorba, ca te-ntreaba brutal si iscoditor : "da' de unde esti?" (in modul clar ca ar vrea sa traseze din start o bariera intre noi). Si ce-mi place sa le raspund la fel de sec "I'm Canadian, just like you".
#63529 (raspuns la: #63275) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
sexy-periment ;) - de cico la: 16/08/2005 02:53:25
(la: Dezgolirea femeii)
Tare mi-ar placea sa vad pe cele citeva donshoare atit de "critice" de pe-aici intr-o firma in care barbatilor li s-ar permite sa se imbrace la fel de ...sexy ca femeile. Si ma gindesc la tipi draguti, descheiati pina mai jos de buric, in bikini sau bermude lipite de curuletele lor sexy, ce le permit totodata sa-si scoata cu proeminenta in relief podoaba dintre picioare ;)))

Pe cele care s-ar holba, le-as da pe mina lui zaraza, pe celelalte (care, in jena lor, n-ar sti spre ce altceva sa-si indrepte ochii) pe mina lui maan. Iar pe barbatii care, satui de-atitea priviri iscoditoare, ar incerca disperati sa traga "pudic" de borurile chiloteilor in jos, i-as incredinta lui Honey, sa le apere good-looking-ul :)) Ah, iar lui Cassandra i-as incredinta pe cele pornite la ...vinat, care s-ar face ca-s in cautare de meetinguri doar sa se mai desfete inca o data cu formele ne-regulate (cratima e buna!) ale masculilor :)))

Ce m-ar face curios e-un comentariu in aceeasi nota ca a lui maan, in care sa ni se descrie ce sila ne apuca la "cirdurile de toante ce se fac de ris", nemaistiind cum sa se comporte normal si sa nu caute pe furis la gilcile barbatilor. Ca nici noi, barbatii, n-am vrea sa fim considerati pt ce avem intre picioare, ci pt ce avem in cap (hihi!) ;)

just kidding, dar sint convins ca ce-i in gusha nu-i si-n capusha la donshoarele noastre, daca situatia ar fi simplu inversata. Sa vezi ce-ar mai iesi "animalul" din ele ;))))))) Go, tiger, go :)))
cico - de anisia la: 16/08/2005 06:42:26
(la: Dezgolirea femeii)
Pe cele care s-ar holba, le-as da pe mina lui zaraza, pe celelalte (care, in jena lor, n-ar sti spre ce altceva sa-si indrepte ochii) pe mina lui maan. Iar pe barbatii care, satui de-atitea priviri iscoditoare, ar incerca disperati sa traga "pudic" de borurile chiloteilor in jos, i-as incredinta lui Honey, sa le apere good-looking-ul :)) Ah, iar lui Cassandra i-as incredinta pe cele pornite la ...vinat, care s-ar face ca-s in cautare de meetinguri doar sa se mai desfete inca o data cu formele ne-regulate (cratima e buna!) ale masculilor :))) vezi? asta numesc eu nedreptate. adica lor le dai cate ceva, dar mie??? :))) hehe, glumesc! mi-a placut de "darnicia" matale.

Ce m-ar face curios e-un comentariu in aceeasi nota ca a lui maan, in care sa ni se descrie ce sila ne apuca la "cirdurile de toante ce se fac de ris", nemaistiind cum sa se comporte normal si sa nu caute pe furis la gilcile barbatilor. Ca nici noi, barbatii, n-am vrea sa fim considerati pt ce avem intre picioare, ci pt ce avem in cap (hihi!) ;) daca n-ar fi cardurile de toante de care zici, nu ati mai remarca pe cele care se uita la voi ca la o entitate (masurabila din cap pana in picioare) plina de surprize. ca asa ne-a lasat natura, nu? si pe voi (barbatii) si pe noi (femeile)...inca de la adam si eva, tot intr-un studiu o tinem. unele, mai putin complexe in gandire incep analiza nu de la ce aveti in cap (si asta e, crede-ma, doar alegerea lor); iar cele ce vor entitatea in intregul ei (si cu bune si cu rele) incep analiza de la prima vorba scoasa si nu o termina niciodata.
problema e, nu ce sila va apuca...ci de ce va apuca? de ce nu ignorati ceea ce nu va convine? ca noi (cel putin eu) de mult am invatat sa fac asta :)


#65500 (raspuns la: #65492) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un Cico-n plus - de maan la: 14/09/2005 19:50:19
(la: "Academia Cafeavencu")

probabil ca n-ai avut de gand sa ma convingi, dar daca asta ti-a fost intentia nu cred sa fi ales calea cea buna plusand.
Poezia nu se iveste numai din dulceata sunetelor sau rozaliul peisajului, si asta fiindca nu toti simtim/gustam cu-aceeasi masura.
Exista in noi sentimente si imagini feroce, atata de intense incat vorbele n-au suficienta forta si-atunci apelezi la constructii socante.
Tu insuti oripilat de ce simti, ca autor, vei dori sa impresionezi cititorul si sa-i evoci o stare apropiata.

Ia fii atent aci:
“O, suflete-aminteste-ti privelistea murdara
Ce-atat demult candva ne-a umilit
In dimineata-aceea cu molcom cer de vara:
Un hoit scarbos, pe un prundis zvarlit

Iti desfaceai asemeni unei femei obscene
Picioarele si, puhav de venin,
Nepasator si cinic isi deschidea alene
Ranjitul pantec de miasme plin.

Putreziciunea asta se rasfata la soare
Care-o cocea adanc si linistit
Vrand parca sa intoarca Naturii creatoare
Tot ce-adunase ea, dar insutit.

Si cerul privea hoitul superb cum se desfata
Imbobocind asemeni unei flori…
Simtind ca te innabusi ai sovait de-odata
Din pricina puternicei duhori.

Din putrezitul pantec pe care muste grase
Zburau greoi cu zumzete-ascutite
Curgeau ostiri de larve ca niste bale groase
De-a lungu-acestor zdrente-nsufletite.

Cu leganari de valuri si sfarait de foale,
Zvacnind si opintindu-se din greu
Parea ca trupul iarasi, umflat de-un suflu moale,
Traieste inmultindu-se mereu.

…..

Dar dupa stanci un caine pandind cu ochi de fiara
Tot maraia de ciuda c-am venit
In asteptarea clipei cand sa-si inceapa iara
Ospatul de la care-a fost gonit.

- Si totusi ai sa semeni cu-aceasta-ngrozitoare
Putreziciune cu duhoare grea,
Tu, ochilor mei astru si firii mele soare,
Tu, ingerul si pasiunea mea!

Asa vei fi, o! dulce a nurilor craiasa,
Cand dupa-mpartasania de veci,
Ai sa te duci sub stratul de flori si iarba grasa
Sa mucezesti printre ciolane reci.

Cand viermii te vor roade cu sarutari haine,
Atunci, frumoaso, sa le spui si lor
Ca am pastrat esenta si formele divine
Si duhul descompusului amor!”

Si-apoi:

Mi-ai spus: “de unde-ti vine ciudata intristare
ce creste ca si marea pe-un tarm stancos, pustiu?”
- cand inima culesul si-a ispravit, ne pare
o boala viata. Taina aceasta toti o stiu.

E o durere simpla, deloc misterioasa
Si limpede ca tine cand razi si lumii placi.
Nu cauta degeaba frumoasa mea curioasa!
Si-acum, desi ti-i glasul atat de dulce, Taci!

Taci, ne-nvatat-o! suflet ce nu cunoaste ceata!
Copilareasca gura! Mai mult decat Viata
In mreji subtile Moartea adesea ne-a inchis.

Mai bien c-o minciuna sa ma imbat, si-alene
Sa ma cufund in ochii tai limpezi ca-ntr-un vis
Si-ncet s-adorm la umbra ce-ti luneca din gene! (“seamper eadem)

Sunt scrise de-aceeasi mana, pe care doar posteritatea a recunoscut-o ca maiastra.
Decat sa pui degetul, mai bine sugerezi, creezi corespondente neasteptate, care naucesc mai abitir ca ideea-insasi.
Desi ies flori din mucigai, cu siguranta nu toate asocierile indraznete/ socante nasc poezie, asa cum izbucnesc cu ferocitate din Baudelaire.

Eu n-am facut, mai devale, decat sa interpretez un vers scos din orice context si sa-i exploatez posibila valoare poetica, fara sa ma gandesc ca autorul n-o fi vreun tembel care-a auzit ca se poate scrie poezie din cuvinte scrijelite prin unele bude, si-a bolmojit un vers, profund, din intamplare. Si-apoi, chiar daca…ce?

Faptul ca amandoi suntem oameni, mi-e destul ca sa-ti reamintesc ca suntem adesea subiectul unor stari care nu ne fac cinste. Chiar daca nu le recunoastem si sigur nu ne definesc, ele fac parte din noi.
Exista unii artisti care-au facut o pasiune din explorarea si dezvaluirea acestor stari pe care nu ni le iubim, dar prin care trecem, vrem au ba.

Fiinta eminamente pasnica si firava, lunile trecute am schingiuit un om, tresarind de multumire, la fiecare geamat ghinuit. Dupa ce-a murit, i-am smuls capul si mi l-am pus in poarta. Mi-am varat degetele in gura-i plina de sange si i-am largit-o-ntr-un zambet schilod, indepartand cu meticulozitate plina de extaz, dintii sparti, imprastiidu-i prin curte cantr-un demonic ritual.
Cand m-am trezit, m-am ingrozit de ce visasem…si de teribilele porniri pe care, iaca, le am.
De m-as pricepe/ sa fiu Baudelaire!, as putea face-o poezie din asta, intrucat cu extazuri in fata florilor si cu dorul de El m-am obisnuit ca tiganu’ cu scanteia…

Asculta-l inc-o data pe baudelaire:
“tu, cititor, tacut, bucolic,
Naiv si sobru om de munci
Aceasta carte s-o arunci
Cu tot desfrau-i melancolic.

De nu stii slova si vorbirea
De la dibaciul mag, Satan
Arunc-o, vei citi-o-n van,
sau imi vei crede sluta firea .

Dar daca, vrednic scormonesti
Cu ochiu-n rapi adanci, de freamat,
Citeste, si-ai sa ma iubesti;

Tu suflet iscodind cu-n geamat
Un rai ce deopotriva-l vrem,
Ma plange!...Altfel, te blestem!”

(ame curieuse qui souffres
Et vas cherchant ton paradis
Plains-moi!...sinon, je te maudis!)

Na! ca v-am umflat cu poezie.
Feri sfantu’ sa-mi cer scuze.

#72178 (raspuns la: #72082) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Lascar - de Cassandra la: 08/10/2005 21:32:19
(la: Cum va place sa cititi)
Pentru tine dragostea mea

Am fost la târgul de păsări
Si am adus păsări
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la târgul de flori
Si am adus flori
Pentru tine
dragostea mea
Am fost la târg la fierărie
Si am adus lanţuri
Lanţuri grele
Pentru tine
dragostea mea
Apoi am fost la târgul de sclave
Si te-am căutat
Dar nu te-am aflat
dragostea mea.
--------------

Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Lângă porţile nopţii
Stârnind mânia trecătorilor

Copiii care se iubesc
Se-mbrăţişează în picioare
Stârnind mânia trecâtorilor,
Mânia şi dispreţul lor
Şi râsetele şi invidia

Dar copiii care se iubesc
Nu sunt acolo pentru nimeni;
Ei sunt în altă parte-
Dincolo de noapte,
Mult mai presus de stele
În orbitoarea strălucire
A primei lor iubiri.
--------------------

Sunt aşa cum sunt.
Sunt făcută-aşa,
Când îmi e de râs,
Râd în hohot da.
Drag mi-e cui sunt dragă.
Oare-i vina mea
Dacă nu-i acelaşi?
Dacă ba e unul,
Ba-i altcineva?
Sunt aşa cum sunt.
N-am ce să vă fac
Nu mă pot schimba.
M-am născut să plac
Aşa mi-este dat.
Am tocuri prea-nalte
Mijloc prea cambrat
Sânul mult prea tare
Ochi prea-ncercănat...
Ei şi-apoi
Ce treabă-aveţi voi?
Sunt aşa cum sunt.
Cui mă place plac.
Ce treabă-aveţi voi
Ce mi-s-a-ntâmplat?
Dragă-am fost cuiva
Cineva-mi fu drag,
Dragi ca doi copii
Care se au dragi
Simplu: dragi, dragi, dragi...
Ce mă iscodiţi?
Trăiesc să vă plac
N-am ce să vă fac.
-------------

Dar e mai bine sa le citesti in franceza.



#77576 (raspuns la: #77485) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dragostea asta... - de mymy la: 02/11/2005 14:10:52
(la: Trancaneala Aristocrata "6")
Oare e dragoste???
Il intalnesti intr-un grup de prieteni comuni... schimbi nr de telefoane, te cauta a doua zi si abia asteptai sa te sune... raspunzi zambind si plina de speranta si/ti cere sa va intalniti. Fugi acasa, faci un dus, si arunci totul din dulap disperata ca nu gasesti nimic care sa se potriveasca ocaziei... de a fi cu el ... intr/un final alegi blugii pt ca sunt cei mai uzuali si pt ca nu vrei totusi sa iesi din context (cine stie cum e el imbracat? si parea genul de tip care poarta mai mult sport sau, ma rog, haine comode iar tu nu poti aparea asa ca o mimoza... impopotonata pana in gat cu zorzoane si haine de disco pe tine- adica vrei sa faci impresie, sa stea numai cu ochii pe tine, sa conversati toata noaptea si asa mai departe... sa va cunoasteti intr-un cuvant dar nu vrei sa fi cea care starneste susoteli cand intrii in local nici sa stea toti cu ochii pe tine sa te simti stanjenita pt ca fizicul iti da posibilitatea sa starnesti aceste mici susoteli si barfe insa ei nu stiu ce ascunde intelectul... asta e alta poveste... in fine) Te suna sa cobori... de emotii scapi telefonul din mana si te uiti in oglinda mustrandu/te „fata proasta esti... termina si revino/ti e doar un barbat ce dracu?!” offfffff si roseata din obraji nu vrea sa dispara iar tu trebuia sa fi de cateva minute bune jos pt ca te astepta insa e bine si asa... ca sa nu creada el ca dai buzna la intalnire ca erai nerabdatoare...
Cobori afisand cel mai frumos zambet de care esti in stare (de ce zic asta? pt ca durerea pe care o simteai in partea dorsala stanga iti facea ochii sa lacrimeze iar mana stanga pulsa si se umfla din ce in ce mai tare. „offfff scarile astea prea multe si prea dese iar tocurile nu sunt chiar specialitatea mea... incaltamintea comoda e atuul meu dar uite ca tocmai acum m/am gandit eu sa fac impresie si ce impresie... parul ravasit de la cadere, mana pulsand de durere, ochii inlacrimati, partea dorsala vatamata serios si grimasa asta de pe fata ce nu o pot ascunde”) Ajungi intr/un final in fata masinii zambind... si gemand infundat... nu a observat ufffff ce bine :) am scapat... asezarea pe scaun e o mica problema dar trecem peste asta...
Te priveste... iti zici „oare a observat ceva?”
Spune zambind... „unde mergem iubita?”
„ce bineeee deci nu a simtit nimic bun... sa vedem”
Alegeti un loc unde va place amandurora ... seara e minunata cu exceptia aparitiei prietenilor comuni de care vb mai devreme dar nu mai conteaza esti cu el :)
Offffffff barbatul asta ... il privesti insistent te simte si zambeste iti pare irezistibil si e mai mult de atat... ceva in privirea lui te atrage simti ca orice ar zice orice ti/ar cere nu ai putea spune „nu” e ca un magnet ceva de nedescris ceva ce te incita si vrei sa cunosti mai mult ce ascunde omul asta... se poate spune ca e „magie” sau „vraja privirii” sau cum s/o mai zice dar... ceilalti incep sa simta tensiunea din privirile ce se cauta, ce iscodesc, cauta dincolo de ceea ce vor sa ascunda ochii aia frumosi ai lui si zambetul strengaresc ce se iveste in coltul gurii minunate pe care abia astepti sa o saruti...
Momentul sarutului? DIVIN ca in filme, ca in carti... ti se inmoaie picioarele, ramai fara rasuflare, simti ca plutesti, nu auzi nimic in jurul tau simti rasuflarea lui calda pe obraz si toata fiinta ta se concentreaza la buzele ce dezmiarda buzele tale si nimic nu mai conteaza... concluzie finala? - asteptarea a meritat :)
Nu stii cum nici in ce moment s/a intamplat dar erai la el in pat si mainile lui erau parca peste tot si senzatia de vis ... erai cea mai fericita il simteai al tau si asta iti dadea incredere in tine si te facea sa te simti cea mai minunata femeie cea mai iubita cea mai dorita cea mai cea...
In fiecare seara de atunci astepti cu nerabdare telefonul lui si nici el nu se lasa asteptat prea mult :) de fiecare data aceleasi emotii insa ai scapat de cazaturile pe scari si de vanatai... totul dureaza de o luna si ceva si e la fel ca la inceput...
Intreb si eu acum... e dragoste sau poate o foarte mare dorinta de a/l simtii al meu de a face dragoste cu el? Sau doar imi place cum ma face sa ma simt si nu numai in pat?
Atatea intrebari la care nu gasesc raspuns de mai bine de o luna... imi place insa asa cum e acum si nu incerc sa schimb nimic desi ar cam fi ceva de schimbat pe ici pe colo dar sunt genul de persoana care merge inainte fie ce/o fi ... si daca e sa sufar mai tarziu asta este... dar daca totul va fi asa cum mi/am dorit din totdeauna? si daca el e barbatul pe care il cautam/asteptam?
#83864 (raspuns la: #83775) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Povestea lui MYMY... pacat sa se piarda...in TA6 - de Jimmy_Cecilia la: 03/11/2005 12:49:18
(la: Trancaneala Aristocrata "7")
copie:

dragostea asta...
#83864, de mymy la Wed, 02/11/2005 - 14:10


Oare e dragoste???
Il intalnesti intr-un grup de prieteni comuni... schimbi nr de telefoane, te cauta a doua zi si abia asteptai sa te sune... raspunzi zambind si plina de speranta si/ti cere sa va intalniti. Fugi acasa, faci un dus, si arunci totul din dulap disperata ca nu gasesti nimic care sa se potriveasca ocaziei... de a fi cu el ... intr/un final alegi blugii pt ca sunt cei mai uzuali si pt ca nu vrei totusi sa iesi din context (cine stie cum e el imbracat? si parea genul de tip care poarta mai mult sport sau, ma rog, haine comode iar tu nu poti aparea asa ca o mimoza... impopotonata pana in gat cu zorzoane si haine de disco pe tine- adica vrei sa faci impresie, sa stea numai cu ochii pe tine, sa conversati toata noaptea si asa mai departe... sa va cunoasteti intr-un cuvant dar nu vrei sa fi cea care starneste susoteli cand intrii in local nici sa stea toti cu ochii pe tine sa te simti stanjenita pt ca fizicul iti da posibilitatea sa starnesti aceste mici susoteli si barfe insa ei nu stiu ce ascunde intelectul... asta e alta poveste... in fine) Te suna sa cobori... de emotii scapi telefonul din mana si te uiti in oglinda mustrandu/te „fata proasta esti... termina si revino/ti e doar un barbat ce dracu?!” offfffff si roseata din obraji nu vrea sa dispara iar tu trebuia sa fi de cateva minute bune jos pt ca te astepta insa e bine si asa... ca sa nu creada el ca dai buzna la intalnire ca erai nerabdatoare...
Cobori afisand cel mai frumos zambet de care esti in stare (de ce zic asta? pt ca durerea pe care o simteai in partea dorsala stanga iti facea ochii sa lacrimeze iar mana stanga pulsa si se umfla din ce in ce mai tare. „offfff scarile astea prea multe si prea dese iar tocurile nu sunt chiar specialitatea mea... incaltamintea comoda e atuul meu dar uite ca tocmai acum m/am gandit eu sa fac impresie si ce impresie... parul ravasit de la cadere, mana pulsand de durere, ochii inlacrimati, partea dorsala vatamata serios si grimasa asta de pe fata ce nu o pot ascunde”) Ajungi intr/un final in fata masinii zambind... si gemand infundat... nu a observat ufffff ce bine :) am scapat... asezarea pe scaun e o mica problema dar trecem peste asta...
Te priveste... iti zici „oare a observat ceva?”
Spune zambind... „unde mergem iubita?”
„ce bineeee deci nu a simtit nimic bun... sa vedem”
Alegeti un loc unde va place amandurora ... seara e minunata cu exceptia aparitiei prietenilor comuni de care vb mai devreme dar nu mai conteaza esti cu el :)
Offffffff barbatul asta ... il privesti insistent te simte si zambeste iti pare irezistibil si e mai mult de atat... ceva in privirea lui te atrage simti ca orice ar zice orice ti/ar cere nu ai putea spune „nu” e ca un magnet ceva de nedescris ceva ce te incita si vrei sa cunosti mai mult ce ascunde omul asta... se poate spune ca e „magie” sau „vraja privirii” sau cum s/o mai zice dar... ceilalti incep sa simta tensiunea din privirile ce se cauta, ce iscodesc, cauta dincolo de ceea ce vor sa ascunda ochii aia frumosi ai lui si zambetul strengaresc ce se iveste in coltul gurii minunate pe care abia astepti sa o saruti...
Momentul sarutului? DIVIN ca in filme, ca in carti... ti se inmoaie picioarele, ramai fara rasuflare, simti ca plutesti, nu auzi nimic in jurul tau simti rasuflarea lui calda pe obraz si toata fiinta ta se concentreaza la buzele ce dezmiarda buzele tale si nimic nu mai conteaza... concluzie finala? - asteptarea a meritat :)
Nu stii cum nici in ce moment s/a intamplat dar erai la el in pat si mainile lui erau parca peste tot si senzatia de vis ... erai cea mai fericita il simteai al tau si asta iti dadea incredere in tine si te facea sa te simti cea mai minunata femeie cea mai iubita cea mai dorita cea mai cea...
In fiecare seara de atunci astepti cu nerabdare telefonul lui si nici el nu se lasa asteptat prea mult :) de fiecare data aceleasi emotii insa ai scapat de cazaturile pe scari si de vanatai... totul dureaza de o luna si ceva si e la fel ca la inceput...
Intreb si eu acum... e dragoste sau poate o foarte mare dorinta de a/l simtii al meu de a face dragoste cu el? Sau doar imi place cum ma face sa ma simt si nu numai in pat?
Atatea intrebari la care nu gasesc raspuns de mai bine de o luna... imi place insa asa cum e acum si nu incerc sa schimb nimic desi ar cam fi ceva de schimbat pe ici pe colo dar sunt genul de persoana care merge inainte fie ce/o fi ... si daca e sa sufar mai tarziu asta este... dar daca totul va fi asa cum mi/am dorit din totdeauna? si daca el e barbatul pe care il cautam/asteptam?
#84244 (raspuns la: #84241) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
trag perdeaua, sting lumina - de cosmacpan la: 01/02/2006 09:16:17
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
trag perdeaua, sting lumina
lunii-i fac usor cu mana
viselor le dau binetze
noaptea-si plimba a ei tristetze.
dar acum i-o alta zi,
claca iarasi vom porni
sa vedem ce-om iscodi.....
#103297 (raspuns la: #103232) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
revin - de aleena la: 03/02/2006 13:03:45
(la: Va fi sau nu va fi)
Pentru cei cu minti iscoditoare - in masura in care pot accepta si alte puncte de vedere - recomand "Ortodoxia sau religia viitorului" a Parintelui Serafim Rose - a carui biografie este si ea una foarte interesanta/elocventa pentru cei care isi pun - daca tineti neaparat, idioate :) - semne de intrebare...
Altfel, judecand fiecare doar dupa capul si putina lui experienta "religioasa", chiar nu vad rolul vanzolelii... Fanatismul este doar una dintre consecintele faptului ca mai degraba sarim sa aparam o idee numita credinta, decat sa ne-o insusim cu discretie ca pe o traire. Religia nu e nici filosofie, nici literatura. Este, sau ar trebui sa fie un mod de viata. Numai din aceasta perspectiva, si se poate observa ca nici un secol nu seamana cu celelalte - desi "religioase", ca sa nu renunt la termenii ce m-au facut sa-mi exprim, oricat de putin ar fi luata in seama, parerea... Sigur, se putea si prin telepatie...:)
Un text de la Shamanu` - de Dinu Lazar la: 08/05/2006 20:54:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
M-a rugat cafegiul Shamanu` sa bag textul asta aici acu:

mereu ucenic la topitoria de lumini si umbre...

...Dragul meu MIEL ROZ,

Nu iti ascund faptul k de citeva zile incerc sa
inteleg ce ai vrut sa spui ...si cumva nu imi intra
imaginea cu nume si renume si mai ales cu invatatu''
stilul si pacate si nestiinta si mai stiu eu.. ce ?!
Am sa spun aici k eu am vreo 26 de ani de fotografie si
laborator in spate si am sa-Ti mai spun tot aici k sunt
mester si la propriu si la figurat.adika am carnet de
mestesugar in fotografie /dupa stiinta mea mai sunt cca
8 in Bucuresti..dar..
..dar inca mai am de invatat si cine spune k le stie pe
toate cred eu k intra in umbra trufiei Eu cred ca toata
viata suntem ucenici si k avem ce invata unul de la altul
si mai ales ar fi necesar sa analizam de ce suntem asa de
saraci sufleteste .De ce fotografii sau ma rog cei care cred
si traiesc pentru si din fotografie nu au reusit sa se stringa
in jurul unui centru de putere si sa-si aleaga un lider sau
ma rog un Vulcan care incinge furnalul stiintei de a face
imagini sau .icoane..De ce ne miram k nu suntem respectati
si intelesi?
De ce iscodim dupa retete miraculoase ,de ce ne vaitam k
nu reusim sa ne facem auzit glasul cind ii hulim pe cei care
cu truda si rabdare ,cu umor si intelegere ,cu cinism si
frenezie ne arata o cale .Cale pe care EI ,k multi altii au pasit
acu' 20'30 de ani cu Zorki 4 armare cu gheara in mina si cu lab B/W
in baie ..cale care iata a ajuns la Mark II si fitze care mai de care mai
CS2 sau.. ma rog Aperture! de la o tasa cu diafragme si pina la nu intra
in laborator k e intuneric si nu vezi nimic pina la imagini digitale si
digitalizate ..
. De atunci si pina azi au trecut anii,.. unii dintre noi nu au uitat ce
insemna o revista foto din strainezia si ce insemna sa faci cu Zorki4
imagini k si cu Leitz/laika pentru cunoscatori/ Citiva doar ar putea sa
faca o solarizare sau o pseudo solarizare prin mijloace clasice si asta si in B/w si in color Imi este greu sa inteleg
intrebarea Ta ?!Asa cum imi este greu sa inteleg de ce la Topul zilei se scrie ,,O conversatie cu DINU LAZAR fotograf in loc de
,,O conversatie cu DL DINU Lazar ,FOTOGRAF

\ cu drag si intelegere Shaman

******************************************
La ultimul punct pot da un raspuns pe loc: eu am cerut sa fie asa
titlul conferintei.
DL


#121199 (raspuns la: #121169) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
de la cameramm - de Dinu Lazar la: 17/05/2006 17:17:45
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Calatori prin Romania, purtati de pasi si de priviri iscoditoare descoperim
adesea o tara parca uitata de vreme: pururi frumoasa si ademenitoare.
Fiecare dintre noi, sub prada mintii noastre ne-o imaginem altfel.
Mihai Moiceanu, ne propune si ne spune o poveste in imagini cu si despre Romania,
asa cum a vazut-o el…
Prin panda indelungata a vanatorului de imagini a adunat o colectie deosebita de fotografii,
ce surpind satul si peisajul romanesc. Ofera-ti ragazul pentru o reverie si lasa-te ademenit
de fotografiile lui Mihai Moiceanu. Vei vedea o Romanie asa cum nu ai vazut-o niciodata.

Si daca in aceasta perioada pasii te calauzesc catre Berlin,
nu rata ocazia de a vedea expozitia pe viu.
Vernisajul va avea loc marti, 23 mai 2006, ora 19.30,
la Institutul Cultural Roman "Titu Maiorescu", Koenigsallee,20A, Belin.
Expozitia cuprinde 42 fotografii, 6 dintre acestea fiind panorame.
#122770 (raspuns la: #122754) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cri cri - de picky la: 18/05/2006 08:27:31
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Adrian Fuchs :

Sunt o suma mare de "de ce"-uri. Omul, prin definitie, este un intrebator.
De unde si falsitatea si eroarea si caducitatea din indemnul "crede si nu cerceta".

Religia, oricare ar fi ea, a devenit din instrument pseudoexplicativ, un instrument coercitiv, aflat in mana clerului si a uneltelor sale - "dreptcredinciosii". "Strambcredinciosii" sunt si ei oarecum tolerati pentru ca dau posibilitatea de a mima o oarecare democratie teologica.
Necredinciosii si scepticii sunt insa periculosi pentru cler. Si nocivi, in viziunea lor. Periculosi mai ales pentru ca pot smulge "suflete" din gramada mare care se adapa din credinta. Pe masura ce aceasta gramada scade, clerul devine tot mai virulent si inspaimantat ca ramane fara "obiectul muncii". Si atunci reactioneaza dezordonat si violent, cu texte-axiome si mijloace reprobabile. Armele principale sunt afirmatiile care se vor litera de lege. "Munitia" sunt citatele (corecte sau denaturate) din textele zise sfiinte. Texte scrise de oameni analfabeti, prin dictare, dar foarte intelepti si "on-line" cu divinitatea.
Clericii se tem pentru ca nu vor sa accepte ca a cam trecut vremea crezutului si a venit vremea cercetatului. Adica vremea cautatului raspunsurilor la "de ce"-urile tale.

Complementar. Iscoada face parte din aceeasi familie de cuvinte cu (mintea) iscoditoare !

#122844 (raspuns la: #122797) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
picky - de latu la: 26/05/2006 21:43:29
(la: DUMNEZEUL DUMNEZEULUI - MINTEA OMULUI)
Ochii ca ochii, da' sa-mi vezi pancreasul.
Perspectiva asta insa, te priveaza de viziunea de ansamblu, redata pe de o parte de oglinda globalizarii si reflectata pe de alta parte de - inca nebuloasa, si de aceea considerata a fi tenebroasa - teoria conform careia clerului ii revine acea pozitie de lider in societatea umbrita de imensa umbrela universala, reprezentand totodata un pas hotarator pe drumul nedefinit - si de nedefinit - al cercetarilor in fizica atomica - de altfel perimata din perioada interbelica - toate astea in speranta de a elucida acel rest de stiinta care se ascunde cu indaratnicie de ochii iscoditori ai cercetatorilor stiintifici.
Cred ca acesta e un inceput de drum pe calea maririi numarului de capacitati clericale, fara de care dezideratul de a centraliza un numar indestulator de locuri de veci, ar fi utopic.

Last but not least: Imi pare rau ca ai cazut si tu in plasa reactionarilor care raspandesc ideea ca umbra ar fi apanajul stabilor. Fie amintite in acest context numeroasele perioade fara soare, noptile precum si zilele fara chef, ceea ce reprezinta de fapt un numar inegal de ore cand umbra copacilor - sau lipsa ei - nu afecteaza cu nimic buna simtzire a umbrelor...
#124592 (raspuns la: #124581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tatiku - de A_Carmen la: 23/08/2006 12:34:31
(la: spre confirmare in cafenea)
am vazut ca ai publicat, dar eu as vrea sa publici o conferinta. inspirata de starea ta de spirit de acum (am citit celelalte conferinte publicate de tine anterior). fii iscoditor.

ce ai citit la profilul meu: nu stau pe strada craiovei, iar cu filatelia, povestea e putin mai complicata. dar e interesanta imaginea in care ma vezi cu penseta aranjand capete de bour. m-a amuzat. nu e chiat asa...
zici ca ai putea sa canti ceva? pai hai sa-i propunem adminului sa creeze posibilitatea publicarii de conferinte in care, in locul textului sa se posteze fisiere mp3 cu inregistrari ale vocii utilizatorului, cantand sau spunand ceva. ce zici de idee?

______________________________________________
cui foloseste?
#140994 (raspuns la: #140857) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ce ciudat ... - de Photodesign la: 27/08/2006 01:11:21
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ciudatenie sau simpatie telepatica ?!?! ... raman totusi la aceeasi sila si scarba de astazi... cand dupa o iesire cu bicicleta prin oras trec precum era obiceiul si pe la Stavropoleus sa vad ce mai poate vedea camera printre sufletele "neprihanite" din biserica.

Dau sa fac doua trei cadre... si hop pe langa mine o "maicutza cu frica lui d`zeu" da fuga (evident sfioasa si cu un zambet mincinos) pana in curte. Nu apuc sa ma intorc sau sa schimb ceva setari la camera... si brusc o alta "preaiubitoare de pace si frumos in lume" ma bate pe umar si sopteste cu o voce "suava" si privire de "cristal clipitoare" de era sa-mi scap camera din mana ..."domnule.... aveti binecuvantarea preotului ca sa faceti poze?"

Ii raspund... "camera mea stie sa faca poze si fara binecuvantare ... multumesc frumos dar sunt sigur ca nu doreste lucrul asta" ... (evident putin amuzat sau poate shocat de agresivitatea vorbelor si a privirii).

"Pai nu se poate sa faci poze aici" ... intreb "cum asa?" ... raspunde "pai asa a dat ordin preotul" ... intreb "da cine`i preotu`? de face legi idioate peste cele ale statului? ... apropo ... sa fi cazut semnul cu fotografiatul interzis de la furtunile din ultima vreme sau nu aveti asa ceva? (in cazul in care ar exista o astfel de reglementare undeva prin lege)".... raspunde " ce semn? ... stiti nu aveti voie ... asa a zis preotul si gata " ... sa-mi fie scuzata lipsa de respect... dar cu atat prostie si minciuna pe metru cub mi-a fost mai greu dat sa ma intalnesc.

Pleaca tzafnoasa leganandushi sholdurile ca o curva ce`si aranjase clientul rauplatnic cu un genunchi in (ouale de pasti). Raman si eu un pic cu privirea`n (cruce) ... nestiind practic ce era de facut?!?! ... vorba domnului Lazar ... sa fac un scandal cat China... sau sa-mi vad de altele de prin oras.

Ies din curte si mai sa`mi vina sa scuip a sila (desi detest gestul) ... ma uit in jur si incerc sa-mi refac pofta de traire frumoasa pierduta in numai cateva secunde. Si taman cand incepea sa-mi reanim pasiunea pentru un zambet ... langa biserica la vreo 10m o shleahta de politai cascau bascaliile si burtile duhnitoare si puturoase .. aruncand priviri iscoditoare si banuitoare pe sub sprancene (precum detectivul ala din desene animate). Ma opresc cateva secunde si ... privind spre ei constat ca ochii se opresc fara nici o ezitare dincolo de ei pe coloritul galbui al zidului. Teribil sentiment al nesigurantei in preajma unor astfel de "reprezentanti ai legii" ... asa ca am renuntat la ideea de a incerca sa aflu de la "domnii organe" daca exista vre-o lege care sa permita preotilor sa restrictioneze fotografiatul in incinta bisericiilor.. curtilor ... etc.. (evident problema se poate extinde spre muzee ori alte forme).

Asta este ... totusi ma voi interesa despre "treaba" asta... si voi incerca pe viitor sa iau dupa mine si un "reprezentant al legii" ceva mai dezghetzat care sa explice domnilor popi cum e treaba (daca este intr-adevar o incalcare a legii).

Apropo... acelasi rahat de reguli penibile si tampite sunt si pe aeroporturile romanesti... n`am vazut bai frate... pana si pe marile aeroporturi din lume... am fotografiat de cand am iesit din avion pana mi`am terminat cardurile si nu a zis nimeni nimic ...

Cine stie... poate avem mari secrete in tara ce nu trebuiesc aflate.
Un lucru e totusi cert ... prostia, tampenia, dobitocia, mitocania, minciuna si altele nu mai sunt un secret demult in romanica.

Toate bune... si dzeu` fie cu voi... (dar nu asta de azi ... ci altu` poate de peste 100 de ani)

Cu stima
#141612 (raspuns la: #141605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...