comentarii

Arta completa a gatitului


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
arta e undeva in adancuri ingropata!... - de enigmescu la: 19/06/2004 07:01:39
(la: Arta In Romania: Ce parere aveti?)
exista o vorba nascocita de "anonimul" roman si ramasa, asemeni multor altora, ca tezaur nepieritor in constiinta poporului nostru, o zicala ce n-ar mai trebui comentata: "poarta-te cum ti-e portul si vorbeste cum ti-e vorba"! dar sa comentez totusi. intotdeauna mi-am spus ca se refera la mine in particular si la fiecare persoana in parte ca un indemn la a ne pastra identitatea de limba, de cultura, de traditii. si nu am gresit, cred, cu nimic. insa am fost derutat de folosirea singularului in loc de plural si de aceea n-am putut surprinde un sens mult mai adanc si mai amplu pe care cu siguranta acel CINEVA de demult a incercat sa-l imprime frazei. daca vreti aceasta e pur si simplu o profetie a vremurilor moderne, un mod de a ne pune in garda fata de tarele societatii noastre. de fapt zicala ar trebui interpretata cam asa: 'fiti voi insiva!' de ce fac aceasta afirmatie? simplu: noi toti formam o comunitate ale carei obarsii nu le vom gasi nici in America, nici in Asia, nici in Africa, nici oriunde pe aiurea. noi apartinem acestor locuri si locurile acestea ne apartin noua. etnogeneza ne-o arata limpede. prin urmare, ca sa fiu mai explicit, nici un individ in particular sau vreun grupulet din acest popor nu-si poate aroga dreptul asupra culturii, artei si a traditiilor unui sir nemasurat de oameni ce s-au statornicit in glie pt. vesnicie. adica nimeni nu poate schimba, cel putin teoretic, si nu are voie sa schimbe, sa violenteze aceste stari de lucruri, aceste realitati existentiale ale fiintei romanesti. constat insa cu durere ca de mult nu se mai tine cont de asta. buuun, pana aici a fost un fel de introducere.
nu sunt artist dar prin natura mea apreciez orice tip de arta si dezapreciez orice kich. nu vreau sa ma refer acum decat la tendintele din muzica moderna la noi, pe de o parte fiindca ai amintit de ea, pe de alta parte fiindca sunt(sau mai degraba am fost) direct implicat intr-o oarecare ramura a acestei arte. dar ca sa pot incepe de undeva am sa-ti dau aici un fel de pilda sau fabula pe care am conceput-o personal si pe care am numit-o "scufita rosie".
muzicii romanesti i-au crescut urechile, nasul, coada, dintii, ghearele si i s-a ingrosat sau i s-a subtiat(dupa caz) timbrul vocal. aparent nu e nici o problema. s-a intamplat si la case mai mari(desi, sincer sa fiu, nu stiu care pot fi acelea!). dar ganditi-va ca vine scufita rosie la bunicuta ei, TRADITIA, si o gaseste complet schimbata. nu o mai recunoaste si cu naivitatea specifica generatiei PRO/CONTRA(e discutabil aici) incepe sa intrebe: de ce si-a schimbat infatisarea? iar raspunsul vine f. prompt si aproape socant: CA SA TE POT INGHITI MAI BINE!!!
va intreb, la randul meu, care ar fi reactia normala a tinerelor scufite rosii la auzul acestui raspuns dat de impostor? logic ar fi sa-i ofere pe loc un scaun de ceara pus peste o groapa plina de jaratic. insa ce observam e de-a dreptul uimitor: majoritatea se arunca orbeste, intr-un act sinucigas, in gura flamanda si nesatula a gaselnitelor de moment. ca si cum in burta lupului s-ar gasi niscaiva lumi extraterestre care sa-i scape de moarte si apoi de judecata lui Dumnezeu. arta e o dimensiune a spiritului uman si se adreseaza acestuia prin mijloacele ei specifice. dar daca se adreseaza carnalitatii nu mai e arta, e prost gust. [carnalitatea aici inteleasa in sensul ei cel mai larg, nu exclusiv in sensul de trupesc]
bine, putem spune, dar ce ne pasa noua? "fiecare cum isi asterne asa doarme". e adevarat, dar daca ne straduim un pic sa privim in perspectiva vedem un viitor f. sumbru pt. urmasii nostri, mai precis pt. copiii nostri; si ce e mai de pret decat copilul meu, al tau, al altuia?!
in ultima vreme s-au inmultit atacurile la morala si sunt din ce in ce mai evidente. au devenit chiar lipsite de scrupule. in emisiunile televizate au luat o amploare deosebita recitalurile unor grupuri vocal-instrumentale care de obicei zbiara sau miauna in loc sa cante cu adevarat. de la lalaieli si schimonoseli pana la lamentari legate de viata totul e posibil. ba, mai mult, au mesaje fara continut, daca pot spune asa, sau nu fac altceva decat sa indrume la destrabalare. cred ca versuri mai de proasta calitate si mai de prost gust n-a reusit sa inventeze, pana la noi, inca nimeni. chiar si un copil de gradinita ar putea sa compuna versuri mai placute si, de ce nu, mai destepte. unde mai pui ca unele formatii au titulaturi de-a dreptul stupide, nici macar hazlii. ca, sincer va spun, cand vad asa ceva mi se face rau. pe masura ce trece timpul imi vine sa cred ca tara asta are parte numai de cersetori, hoti, banditi, talhari, homosexuali si mai ales HANDICAPATI- aici cu intelesul de incapabili in a face ceva bun si frumos. dati-mi voie, ajuns aici, sa pun o intrebare ce nu-mi da pace: cum sa-si mai iubeasca cineva tara?!
am ramas socat cand am aflat ca in Australia s-a umplut lumea de manele(lumea venita de la noi, desigur). crezusem ca macar aici voi scapa de ele. ce am impotriva lor, voi fi intrebat. nu e nimic personal, e doar repulsia mea instinctiva la ceva ce nu-si gaseste locul in arta. asa cum am repulsie fata de picturi gen "coada de magar", sculpturi cu forma...diforma, piese de teatru numite(in traducere) "orasul urinei" samd. si tot la acelasi capitol s-ar mai afla "castele pt. nimeni"- ma refer la castelele rasarite dupa ploaia de plecari in strainatate a omului de rand.
renuntand la divagatii acum voi incheia printr-un indemn: alegeti-va voi muzica, nu lasati sa va aleaga ea pe voi! si nu uitati ca gusturile se cultiva in timp! si un ultim amendament: calea pe care multi aleg sa mearga e de obicei dinainte aleasa de altii!!!!!!!!!
just me
LMC dear, - de Mary la: 30/07/2004 10:18:19
(la: Casuta Postala A Lui LMC)
Acum ca stim ca esti aproape gata cu treburile casei, ok, mai asteptam rabdatori sa termini si curtea (desi nu inteleg de ce nu il lasi pe sot, sau el face numai gradina?? :) )...Dar dupa ce termini cu TOT(calcat, gatit de bunatati care fie vorba intre noi, ne-a lasat cu gura plina cu apa si tare ne-am fi dorit sa ne prostim si noi mincind din ele) si luna luceste peste tot, hai invita-ne si pe noi sa vedem macar o mica creatie a ta de arta, sa facem cunostinta si cu partea aceea a fiintei tale.
Ca sa ne completam mai bine imaginea despre tine, din care cu uimitoare generozitate ne oferi detalii zi de zi.
Nu imi amintesc sa fi citit daca faci pictura, sculptura etc, dar murim de curiozitate....E vina ta, tu ne-ai facut curiosi, dupa ce ne-ai dat voie la toti sa tragem cu ochiul la Jurnalul cu ce faci tu zilnic, acuma chiar ca numai scapi de noi...Vrem sa stim tot mai multe dspre tine.
#18580 (raspuns la: #18549) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dupa ce completezi noua parol - de Daniel Racovitan la: 10/10/2003 07:24:11
(la: Cum sa ma inscriu ca utilizator inregistrat?)
Dupa ce completezi noua parola, si dai "salveaza", ce parola e valabila? Cea din email?
#1014 (raspuns la: #1001) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pop-ul ca arta - de Daniel Racovitan la: 27/11/2003 08:11:46
(la: Cohen)
Cohen: a ridicat [muzica] pop la rangul de [arta].

Mosu' Nicolae, mi-a zis ca o sa ne aduca in dar un coffret cu 4 CD-uri d'ale lui... D'ale lui Cohen, fireste :))

(din off: oh-boy-oh-boy-oh-boy-yummy-yummy... :)) )
Ne-fiind scolit in arta, eu a - de relu la: 01/12/2003 10:37:45
(la: Fratia pre-rafaelita)
Ne-fiind scolit in arta, eu am descoperi pre-rafaelitii din intimplare acum citiva ani, si este curentul meu preferat in pictura. Cel mai mult imi plac picturiile:

Mariana in the Moated Grange
The Bridesmaid
The Blind Girl
Ophelia

de John Everett Millais, care se pot gasi usor la http://www.preraphaelites.com/paintings.asp (Apropo Daniel, ar fi fost fain sa putem sa adaugam imagini la mesaje, dar cred ca cenzura ar fi un cosmar.)

Dupa cum am spus deja, ne-avind sub centura un curs de apreciere a artei, eu ma supun simtului propriu aestetic. Daca-mi place, imi place. Si pre-rafaelitii imi plac in general. Dar tot asa imi place si Michelangelo. In schimb, ma uit la Picasso si inteleg ce spun altii ca este un geniu in pictura, dar nu-l inteleg in mod profund. Citeodata mi se pare ca inteleg o pictura de-a lui, altadata mi se pare ca-mi place, dar nu sint sigur. De exemplu ma uit la Guernica si imediat recunosc calitatea si geniul din aceasta pictura, dar nu pot sa verbalizez amanunte despre valoarea ei. Apoi am citit un articol intr-o revista specializata in arte si subiecte umaniste, care a aparut print anii 60-70 (Horizon) tiparita undeva in Ohio cred, si se mai gaseste in anticariate -- o revista de calitate ceva de speriat. In orice caz, acest articol era despre Picasso, si parte din articol era o analiza a picturii Guernica. Simbolismul explicat de articol era mult mai aprofundat decit eu am fost in stare sa produc. Dupa ce am citit articolul, bineinteles ca aprecierea picturii de catre mine s-a schimbat. Dar altfel...? Cubismul se pare ca ar trebui sa vina cu un "manual de folosire."

Orice opera de arta de ceva valoare (dupa parerea mea) este un vehicol pentru doua lucruri (sau numai unul citeodata): 1) mesaj 2) frumusete. Mesajul e o idee sau idei, de obicei spun ceva important despre conditia umana (in general sau despre tine insuti, cind o privesti). Frumusetea este pur si simplu frumusete. Picturile pre-rafaelite de mai sus ma atrag pentru frumusetea lor in primul rind, si numai in al doilea rind pentru ideile pe care vor sa le spuna. Cred ca Picasso e invers; ideile sint mult mai puternice, si aestetica visuala vine mai la urma.

N-avem pe nimeni pe aici care le are cu artele plastice sa ne explice mai mult care e ce e?

-Relu
Multumim de invitatie! - de sanjuro la: 03/12/2003 01:16:44
(la: Invitatie la fotografie, palinca si Ada Milea live, pe 8 dec)
Ca fotograf amator, (in tinerete am experimentat tot felul de chestii prin micul meu laborator foto) sunt interesat de arta fotografica, iar daca o sa o ascultam si pe Ada Milea, va fi o desfatare. Palinca si toate cele vor completa cu siguranta in mod fericit ceea ce se va intampla pe acolo. Aveti de ce sa fiti invidiosi, zau asa!
#5862 (raspuns la: #5840) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu tace nimeni aici - de core la: 29/12/2003 12:18:16
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Pentru Papadie67:

Incep cu o rugaminte, aceea de a pastra tonul conversatiei in limitele politetii, altfel intregul dialog se va transforma intr-un kitsch mai mare decat Caesar Palace din Las Vegas si nu veti pierde numai dumneavostra, ci toti cei aici de fatza interesati sincer in ceea ce are de spus dl. Firimita.
Continui cu o parere personala si afirm ca faceti o confuzie de fond intre arhitectura si civilizatia Parisului si simulacrele premeditate ale Vegasului. Nu stiu nici eu daca ati vizitat vreodata capitala mondiala a kitschului (Las Vegas) si daca, deci, va pronuntati in cunostinta de cauza. Orasul american a fost planificat ca o adunatura de copii dupa cele mai faimoase cladiri ale lumii. Intentia in sine este de a imita, deci se respecta prima parte din definitia kitschului. Parisul s-a dezvoltat asa cum il descrieti, natural adica. Oferta urbana a fost de permanenta modernizare, de aici obeliscurile si Turnul Eiffel, Disney Land. In enumerarea dvs, alaturarea crimei organizate si a prostitutiei stradale nu este relevanta, caci nu sunt caracteristice stricte capitalei franceze. In Vegas insa, imaginea generala este si mai groteasca, in amestecul acesta sordid de natural si artificial, cu fastul de rigoare. Diferenta intre Paris si Vegas este, prin analogie, asemanatoare diferentei intre un cordon blue servit de un bucatar specialist si cel gatit in bucataria proprie, pentru ca amatorul nu isi permite sa mearga la restaurantul cu pricina. Asa si cu Vegasul, care aduce cladirile faimoase ale globului la botul calului american in scopul clar al entertainmentului, nu al cultivarii prin arta originala.
#7419 (raspuns la: #7368) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Rauschenberg, arta romaneasca, orasul - de Florin Firimita la: 31/12/2003 15:33:30
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Rauschenberg e un vrajitor in materie de utilizarea materialelor. Am o admiratie deosebita pentru el. Retrospectiva de la Guggenheim, in New York, din 1998 a fost una dintre cele mai fascinante expozitii pe care le-am vazut vreodata Ca si Picasso, tot ce i-a trecut prin mina a devenit parte integrala din opera sa. Poate ma insel, dar nu cred ca a folosit sau foloseste computerul pentru schite.

Arta digitala e o alta fateta a creativitatii, o alta unealta.. Forma nu e atit de importanta atita vreme cit ai ceva de spus. Important e sa gasesti care e medium-ul cel mai potrivit pentru ceea ce vrei sa faci. Aici, in Statele Unite, unele expozitii nu accepta fotografii din simplul motiv ca nu considera fotografia arta. Sint sigur ca atunci cind Degas a folosit un aparat de fotografiat (cred ca a fost primul pictor care a incorporat noul sistem in pictura, in totala contradictie cu legile clasice ale compozitiei), a socat pe multi critici. Aproape toate compozitiile lui sint “taiate” din cauza faptului ca s-a folosit de dreptunghiul vizorului aparatului de fotografiat. Unghiurile sint dificile, etc., un lucru nemaiauzit pina atunci. Cine se mai gindeste la Degas ca un revolutionar astazi?

Am prieteni care se folosesc de noile jucarii digitale cu foarte mult succes. Atita timp cit efortul/ cautarea sint sincere, mijloacele nu conteaza. Tehnicile sint atit de diverse in ziua de astazi, nu cred ca ne putem impotrivi noului val. Nu folosesc computerul pentru lucrarile mele. "Moda" de care vorbiti nu cred ca isi are locul in arta. Modele sint trecatoare, ce rost are sa incerci sa placi? Experimente? Bineinteles. "Colajele" despre care cred ca vorbiti sint de fapt "mixed media" pe lemn, si sint uneori puncte de plecare pentru picturi mari. Am un atelier mic, de iarna, si un atelier mare, de vara. Iarna e mai intima, si ma vad lucrind la compozitii mici. Vara, lucrez de obicei in atelierul mare, unde imi pot permite sa lucrez la pinze de citiva metri. Uneori, lucrarile mici la care lucrez se transforma in pinze immense.

In ceea ce priveste, situatia artei din Romania, nu sint familiar cu ce se intimpla astazi. Am primit citeva oferte de a fi reprezentat de citeva galerii din Bucuresti, dar sint prea lenes ca sa fac ceva. Castele inchise despre care vorbiti…au existat de mult timp, din diferite motive. La un moment dat, era Uniunea Artistilor Plastici, care era o amestecatura de mari talente si cei care-l pictau pe Ceausescu imbratisind pionierii, era un astfel de club privat, un amestec de convenienta - daca nu erai membru al Uniunii, nu aveai nici o sansa de a fi considerat artist, sau de a expune. In cazul meu, mi-a fost greu sa respect artisti care pictau vizitele prezidentiale de la Canal, si in acelasi timp vorbeau despre “puritatea” artei. Toleranta de care vorbiti ar fi de folos, si nu numai in ceea ce priveste arta contemporana.
Am foarte mare respect pentru citiva dintre fosti mei profesori de la Tonitza, mai ales, Gheorghe Anghel care e un pictor nemaipomenit, Mihai Horea, doamna Adriana Crainic-Botez, o intelectuala de elita (si spun “elita” in cel mai bun sens al cuvintului), caruia ii datorez primele mele incercari in critica de arta, si totodata o curiozitate pe care mi-a deschis-o cind eram prin clasa a IX-a.

Despre America: cred ca gresiti. America este atit de complexa, incit e dificil sa punctam aspecte care devin cetoase de la distanta. Da, trebuie sa conduc ca sa-mi cumpar piine, si nu m-i s-a parut niciodata ca are ceva de-a face cu spiritul comunitatii in care traiesc. America e o tara in continua miscare, de bine sau de rau. Nu locuiesc in “suburban America,” care are avantaje si dezavantaje, traiesc la “tara,” pentru ca am vrut sa traiesc la tara. E unul dintre cele mai frumoase colturi ale Americii, plin de istorie si peisaje, dar in acelasi timp, foarte aproape de New York City. Am un echilbru intre natura si cultura pe care l-am vrut intodeauna. Micul European corner shop il am in apropiere. E un magazin mic, cafenea, unde imi intilnesc prietenii in fiecare duminica dimineata, unde citim The New York Times si vorbim despre ursii care au inceput sa dea tircoale prin imprejurimi. Aceeasi atmosfera o gasesc in New York, care e plin de corner shops daca stii unde sa le gasesti. De exemplu, in Time Square este o cafenea “ascunsa” in mijlocul frumoasei nebunii a orasului, care se deschide la 6 dimineata. Spatiul e foarte strimt, aerul e plin de miros de ulei prajit, dar fac cea mai buna omleta de pe costa de est, si poti avea o conversatie despre orice cu cineva care tocmai a venit din cine stie ce colt al lumii. Imi trebuie aceasta dualitate, oras, “tara,” pentru ca ambele ma inspira foarte mult. Scriu ori de cite ori am ocazia, in oras, dar nu as putea picta in oras. Orasul ma revitalizeaza, ma excita, dar intotdeauna imi place sa ma regrupez, sa ma regasesc acasa, in fata semineului, cu o carte buna, sau in atelier.
#7499 (raspuns la: #7446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Thomas Kinkade - de Florin Firimita la: 03/01/2004 15:31:19
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
O opinie pur personala, in speranta ca nu voi ofensa pe cei care il admira pe Thomas Kinkade: Kinkade este o mai veche "cunostinta," despre care am scris un articol in "American Artist" acum citiva ani. Este unul dintre miii de producatori de kitsch din Statele Unite, dar spre deosebire de producatorii de rind (nu pot folosi termenul de artist aici), a reusit sa dezvolte un imens mecanism de auto-propaganda/ comercializare atit de ingenios incit in ultimii 14 ani, cei 4500 dealeri care ii reprezinta reproducerile, au vindut aproape 2 bilioane de dolari (cani, perdele, reproduceri, vaze, cutiute muzicale, etc). In cercurile de arta este complet ignorat, in cercurile academice e principala sursa de umor, ceea ce nu-l impiedica sa se considere cel mai colectionat artist american. Kinkade este un entrepreneur agresiv si inteligent, care si-a gasit o nisa in piata americana (bineinteles asta spune ceva despre naivitatea celor care-l colectioneaza). Este un fel de pornografie emotionala, pentru ca nu post sa ma gindesc la alti termeni cind privesc o pictura in care Isus sta in fata unei cabane elvetiene, inconjurat de munti, lacuri, caprioare, etc, si frige cirnati pe un gratar portabil. Chiar daca din punct de vedere istoric, Isus ar fi fost un bun bucatar, imaginea acesta kitsch nu ar avea nici o justificare.
Limbajul Kinkade e plin de asemenea aberatii, melanjuri ieftine care condenseaza natura, religia, nostalgia. Ginditi-va la un pornstar incercind sa joace "Hamlet."

Vina, bineinteles, nu o poarta exclusiv "artistul," dar si publicul si criticii. Majoritatea criticilor de arta americani nu mai critica in adevaratul sens al cuvintului, ceea ce hraneste partea adversa, care duce un razboi continuu impotriva bunului gust in arta. Bineinteles ca postmodernismul a ucis ideea de calitate sau ierarhie valorica. “Bunul gust” a devenit un termen suspect.

Din fericire, in ultima vreme, "colectionari" care au cheltuit averi pentru reproducerile scumpe, mai ales ca investitie, au inceput sa se trezeasca. Din cauza productiei de masa (originalele nu sint niciodata de vinzare), multe dintre aceste produse au ajuns pe rafturile supermarket-urilor, in apropierea rafturilor pline de detergenti si pasta de dinti.

#7563 (raspuns la: #7556) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Paralela intre arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 22/01/2004 19:21:15
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Va referiti la arta contemporana sau la modernismul care a "murit" in secolul XX?
#8357 (raspuns la: #8322) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
re: Paralela intre arta americana si cea europeana - de Daniel Racovitan la: 23/01/2004 15:11:37
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
ma refeream la arta contemporana
#8389 (raspuns la: #8357) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Arta americana si cea europeana - de Florin Firimita la: 27/01/2004 15:45:24
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
Andre Malraux spunea ca “secolul 21 va fi un secol religios sau nu va fi deloc”. Cred, intr-un fel, de o astfel de infuzie are nevoie arta contemporana, americana si europeana. Nu ma refer la o infuzie religioasa, mai mult la un nou “ism” de calibrul impresionismului sau cubismului, care se lasa asteptat.
Pe ambele continente lucreaza artisti extraordinary, seriosi. Din pacate, noul “ism” este comercialismul. Astazi, arta nu mai poate fi separata de comert. Statele Unite au dat tonul acestei tendinte, si nu putem decit spera, naiv poate, ca Europa nu se straduie sa imprumute acest ton. Lumea artistica nu ar trebui sa aiba artistul ca punct focal. Europeanul Salvador Dali a descoperit si exploatat acest lucru, dar arta lui a avut de suferit dupa ce s-a lasat sedus de atotputernicul dolar. Ca urmare, avem si astazi o situatie artificiala care creeaza superstaruri peste noapte, cu o longevitate e indoielnica. Un bun exemplu a relatiei dintre artist si piata este ceea ce s-a intimplat in anii ’80 aici, cind unii pictori au ajuns milionari peste noapte. Douazeci de ani mai tirziu, valoarea lucrarilor a scazut considerabil, si ei incearca sa diminueze dezamagirile colectionarilor care si-au cheltuit averile pe picturi interesante, dar departe de a fi capodopere. Cind, acum cincizeci de ani, Picasso era adulat, avea pe ce sa se bazeze, avea o opera care ii justifica, sau scuza cumva slabiciunile caracterului. Secolul 20 a fost un secol bolnav, in care politicul a dominat poeticul. Secolul 20, in special in cea de-a doua jumatate, a fost violat de prea multe ori ca sa mai aiba loc sau timp pentru experiente artistice relevante. Experientele esentiale s-au intimplat pe scena istoriei si nu pe pinzele artistilor. Dezamagirea, ratarea, cinismul au pus arta in pozitia primejdioasa de a servi politica. Totodata, cultura “pura” nu este (a fost vreodata) posibila. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Europa sedusa de Picasso a obosit. America a prins momentul prielnic si a reusit sa mute centrul artistic al lumii de la Paris la New York. Din pacate, multi artisti europeni de valoare care s-au mutat la New York n-au putut sa supravietuiasca. Cind Jackson Pollock a aparut pe scena artistica americana, Marcel Duchamp sau Max Beckmann nu mai aveau nimic de spus.

O caracteristica a artei americane contemporane este ruptura cu traditia. Toate marile miscari artistice au aparut ca un raspuns la miscarile care le-au precedat. Impresionismul a “salvat” artistul din atmosfera prafuita a atelierului. Postmodernismul s-a sprijinit pe “furt,” pe “imprumutat.” Poate ca pentru prima oara am avut o miscare artistica (destul de haotica, multi au crezut, si fara un a-priori program pentru a intra in panteonul istoriei artei alaturi de celelalte “isme”), care nu a fost impotriva unei alte miscari, dar care a incercat se regurgiteze tot ceea ce a precedat-o. Post-modernismul e un fel de palma data istoriei artei. Cred ca pe ambele continente, inca nu ne-am adunat de pe urma loviturii.


Transformarea culturii sub asaltul societatii comercialismului este probabil un aspect inevitabil. Sensibilitatea umana in fata artei e in schimbare. Sensibilitatea artistica, oriunde ai trai, e alterata. Pornografia, spre exemplu, a devenit in ultimii ani, a sursa valida de inspiratie pentru artistii americani.
America este o tara in care trecutul, istoria, inseamna ieri sau saptamina trecuta. Artistii americani refuza traditia, ceea ce nu cred a se intimpla in Europa. Europa pe care Bush o numeste “batrina” e Europa-Mama, intelectuala, artistica, de care America are nevoie, chiar daca nu o stie. America, unde orchestrele simfonice au inceput sa dea faliment in ultimii doi, trei ani, este tara vitezei. Tipul de inteligenta, sau sensibilitate care iti cere sa stai intr-un scaun timp de o ora si sa ASCULTI, sau in fata unei picturi sa PRIVESTI, incepe sa devina rara. Motivul pentru care aici avem (citiva) “ginditori”, si nu “filozofi,” este pentru ca ideea de a avea “radacini” aici,e o cochetarie, un tribut involuntar dat Europei-Mama. Fluiditatea, schimbarea, mutatul, sint caracteristice artei americane. Nu cred ca s-a nascut filozoful care sa fie in acelasi timp pilot de curse. Anti-intelectualismul indigen nu s-a nascut dintr-un manifest specific, ci din caracterul nomadic al culturii nord-americane. Cine are timp de gindit cind trebuie sa fii tot timpul cu degetul pe tragaci (la figurative bineinteles)?

Spectacolul artistic, pe ambele continente, e fara indoiala, fascinant de urmarit.
#8515 (raspuns la: #8389) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
baiete, o salata pentru I. ! - de core la: 30/01/2004 10:45:43
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")
din categoria La Un Post-Modern ( dupa La O Artista-Eminescu)

Ionel dixit: "Referitor la arta, cu putine exceptii, DA! Daca insinuezi ca m-am referit la toate cele vechi, nu numai la arta, exceptiile sunt mai multe."

wow! sunteti sigur? puteti da cateva exemple din conceptele post-moderniste care sa fie si altceva decat simple forme fara fond, copii sinistre ale trecutului dezmostenit de glamoare? Sa fiu rautacioasa pana la capat, sloganul care ilustreaza cel mai bine curentul pe care il adorati se poate rezuma la "noi muncim, nu gandim" :))

"N-am nevoie de ochelari infrared sa vad goliciunea imparatului (Iulian sau Boschete Jr)..."

nu v-am recomandat nici macar lentile de contact,mai ieftine totusi, chiar va laudam ca puteti vedea ca pisica mitica( de la myth), pe timp de noapte. acum, sa lasam totusi in culise faptul ca aveti placeri boschetare, nu intereseaza pe nimeni cum va pierdeti timpul urmarind imparatii prin tufisuri, poate-poate raman in pielea goala ca sa va satisfaca sentintele artistice :))

"Reteta de varza? De ce o reteta, si nu doar varza ori salata? Sau o coroana de spini in contrapoint cu ghiulurile si lanturile de 'spe carate si dintii incrustati cu diamante?"

teistii fiind reprezentati de coroana de spini, rezulta foarte frumos ca ghiulurile si dintii diamantosi sunt podoabele imparatului post-modernilor si anume Cioaba. am zis.

gata, ca deturnam subiectul, si oricum mi-e din ce in ce mai greu sa va urmaresc discursul, nu ca nu m-as putea concentra corespunzator la idei eventuale, ci ca ma plictiseste teribil sa bat apa in piua aiurea in tramvai.

In semn de curtoazie, v-am comandat o salata, drept pentru care indraznesc sa sper ca va parasesc satisfacut complet din punct de vedere artistic :))
#8634 (raspuns la: #8632) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TARAN DUGHIT-DUGHINSON SECHELARIU IN HOLIDAY - de (anonim) la: 03/02/2004 05:14:24
(la: Bourul Moldovei a dat piept cu civilizatia)
parerea mea este ca acesti domni trebuie testati despre manierele, cultura si legile tarii in care doresc sa calatoreasca.
progenituri ca acestea ne fac tara de ris, plus comportamentul lor de a oferi spaga stuardezei si restul limbajului lor este inacceptabil.
oricine ar fi putut intelege chiar si limba dar dumnealor au dismis total lucrul acesta.who the hell they think they are!? mi-ar place enorm sa fi fost in preajma"to expose them then and there"si atunci sa vada ce inseamna sa fii umilit. si numai dupa o testare completa sa fie cacceptati sa plece in vacanta sau business or daca nu inapoi sa=si faca temele. Back to school you morons! Civilizatia este o arta pe care o dobindim de-a lungul existentei noastre, observ ca moldoveanul nostru nu s-a nascut civilizat nici pe departe . Rusine ,caci Moldova a fost centrul culturii noastre si banuiesc ca mai este, sint mindra ca sint nascuta acolo si ma doare sa vad ca prostia este la ea acasa,mai ales la cei care O Doamne!trebuie sa ne conduca la dezastru.
Regards to evryone at the cafeneaua.com xxxx
pt. Ingrid - de (anonim) la: 03/02/2004 12:15:20
(la: Practici profesia visata?)
Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne




















































































































































Lista lui Popovici - de anita47 la: 07/02/2004 15:39:36
(la: A existat holocaust in Romania?)
Lista lui Popovici

Asa cum se stie, din vara-toamna anului 1941, evreii
din Romania – de regula cei din Basarabia si Bucovina
– au inceput sa fie deportati in Transnistria.
Initial, ordinul maresalului Ion Antonescu a fost ca
toti evreii din Bucovina sa fie deportati "in decurs
de zece zile”. Toata activitatea economica si
comerciala din regiune a colapsat. La sfarsitul anului
1941, de pilda, mai functionau in Cernauti doar 510
ateliere din 4.373 existente. Primar al orasului in
perioada 1941-1942, Traian Popovici (considerat astazi
“un Schindler roman") a facut demersuri insistente pe
langa autoritatile romane si germane ca evreii
“necesari din punct de vedere al utilitatii publice”
(mai ales meseriasii dar si “intelectualii si oamenii
de arta, specialistii din toate ramurile industriei,
medicii, inginerii, precum si cei din sistemul
judiciar”) sa fie scutiti de la deportare. S-au facut
trieri, s-au completat liste, s-au impartit
autorizatii (inclusiv asa -numitele “autorizatii
Popovici”), astfel ca au fost salvati de la deportare
(unii doar temporar) circa 20.000 de evrei “importantii
pentru economie” din cei 50.000 de evrei ai orasului.
Din aceasta cauza, Traian Popovici a fost numit
“jidovitul”, iar in mai 1942 a fost destituit.
Spovedania semnata de Traian Popovici a fost publicata
de curand, cu sprijinul Fundatiei Willhelm Filderman
(editie ingrijita de Th. Wexler), intr-un mic volum
bilingv (in romaneste si engleza) de 98 de pagini. Din pacate, volumul este neglijent editat. Nicaieri, nici
macar in minuscula prefata semnata de Razvan
Theodorescu, nu se precizeaza in ce an si in ce imprejurari a scris Popovici aceasta “spovedanie”.
Faptul nu este de mirare; nici cartea publicata acum
nu contine elementele minimale de identificare (fara an, fara loc, fara editura), continand in schimb multe
greseli (de pilda, in loc de cuvantul “munca” e scris
mereu “muzica”, astfel ca “munca fortata” devine
grotesc “muzica fortata”, cf. pp. 22, 23, 44 etc.).
A fost o epoca i n care o “autorizatie Popovici” salva
de la deportare si adesea de la moarte un om. “Cine
ucide un singur om – se spune in Talmud –, ucide intreaga lume. Cine salveaza un singur om, salveaza
intreaga lume”. Daca pe buna dreptate nu ii uitam pe
cei vinovati de persecutii, deportari si crime, cu
atat mai mult nu trebuie uitati oameni ca Traian
Popovici, figuri luminoase in istoria romanilor. Dupa
razboi, in Israel i-au fost recunoscute meritele si
curajul, fiind inclus in galeria celor distinsi cu
titlul “Drepti ai popoarelor”. La Memorialul
Holocaustului (Yad Vashem) din Ierusalim este un pom
sadit in memoria si onoarea romanului Traian Popovici.

Din Romania 40 de oameni au primit aceasta distinctie.
Ultima a fost inmanata in 1993 Regelui Mihai, pentru
Regina-mama Elena. Nu cred ca acesta este numarul real
al romanilor care – fara sa fi beneficiat de vreo rasplata – au salvat evrei de la moarte. In alte tari
numarul lor este mult mai mare: de pilda 68 in
Austria, 93 in Belgia, 135 in Italia, 145 in Ungaria,
148 in Lituania, 240 in Germania, 670 in Franta, 2.972
in Polonia, 3.265 in Olanda. Cred ca, pur si simplu,
autoritatile romane nu s-au sinchisit de aceasta
problema. Probabil insa ca nu e vorba numai de
neglijenta, ci si de o strategie. A avea multi romani
care i-au salvat pe evrei de la moarte, inseamna
implicit a admite ca evreii din Romania trebuiau sa fie
salvati, cu alte cuvinte, ca erau in pericol de
moarte. Si, daca-i elogiezi pe salvatori, trebuie
sa-i acuzi pe calai
(Revista Asymetria)
#9106 (raspuns la: #9093) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
[Imi pare rau] Arta de a - de SB_one la: 21/02/2004 10:03:26
(la: De ce vreau sa emigrez)

[Imi pare rau]

Arta de a trai e sa nu ajungi nici-odata sa spui: "imi pare rau".

PS Poate fi un subiect de gindire?



SB
................................................................
Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#10213 (raspuns la: #10168) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dan Dinescu - de Dinu Lazar la: 23/02/2004 03:57:41
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Dan Dinescu este un tip mai in virsta, la pensie; altii au gipane si viloaie care este si el traieste dintr-o pensie mai mica decit intretinerea la bloc, pentru ca asa e in tenis.
Toti banii pe care i-a avut i-a investit in aparate, drumuri, filme, substante, hirtie foto.
Dinsul are un anumit tip de filosofie si un fel de a vedea lucrurile, care trebuie interpretat prin prisma experientelor domniei sale din ultimii douazeci si ceva de ani.
A lucrat, din cite stiu eu, la Muzeul de istorie al RSR, la editura Noi, la editura Humanitas; peste tot imaginile i-au fost folosite la sub 1% din potential, peste tot a fost un slujbas de a carui parere nu s-a tinut cont; poate pe buna dreptate, este extrem de nemultumit de rezultatul final si de cum arata imaginile sale, prost scanate, prost puse in pagina, prost puse in valoare, pe unde a trecut.
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca de pe urma operei domniei sale, ca de pe urma altor fotografi, s-au facut averi, de catre cine stie sa invirta banu`.
Domnul Dinescu nu are computer; nu se uita pe Internet decit cind se duce, extrem de rar, pe la un prieten sau altul; internetul pentru domnia sa nu exista ca mijloc de a-si arata opera; in ultimele luni a facut un efort material urias si a marit citeva zeci de fotografii cu Bucurestiul ( lumini, case vechi, istorie si forme) - dar nu ar prea vrea sa le puna pe Internet, la ce bun? O expozitie ar face, e ceva mai palpabil, dar momentan nu are unde, nu are rame, nu are bani de prospect sau invitatii.
Cam asa merg lucrurile.
Ministerul culturii intoarce bani cu lopata pe proiecte ridicole sau comice, atunci cind nu sunt penale; fundatii si asociatii deruleaza milioane de dolari pentru cultura romana pe an, si nu exista un sit de fotografie sau al fotografilor care au fost sau care inca mai sunt.
Si fotografia nu e platita, acolo unde e folosita, prin publicatiile de cultura, de catre cei ce totusi ar trebui sa inteleaga.
Rusinos.
Asa ca...
Un sit cu mai multe imagini al domnului Dinescu ar trebui sa fie realizat de un colectiv, cae sa cuprinda cel putin un critic de arta, un art director, un webmaster; ar trebui sa arate ca orice sit exceptional de fotografie din lume si ar trebui sa puna punctul pe i asupra unei opere si al unui destin; dar cu refularile, furaciunile, mersul la burse si gashtile din cultura romana, greu de crezut sa avem parte de un sit complet, cu aparat critic si care sa fie o caramida la cultura imaginii aaa.... care este.
Dar eu sper; omul traieste, se poate vorbi cu el, are mii de fotografii, adevarate opere de arta.
Daca domnul Dinescu va fi de acord, ceea ce nu e sigur, ar trebui sa fie inregistrat un nume de domeniu, de scanat imagini, de facut prezentari si explicat imagini, de facut un sit, si asa mai departe.
Riscul de a iesi o varza cum sunt CD-urile cu imaginile domniei sale de la Noi sau albumele de la Humanitas, il va face insa sa isi dea foarte greu acordul; poate pe buna dreptate, eu il inteleg ca decit asa si asa, mai bine de loc...
Dar poate totusi cineva cu mai multa energie si cu abilitati de impresar si de manager cultural sa faca totusi ceva cumva cindva pentru fotografie?...
#10339 (raspuns la: #10330) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
lucrurile nu stau intotdeauna astfel - de anti-hero la: 25/02/2004 03:15:23
(la: "Muzica, mp3" sau "Asa cum nu fur sampania din supermarket...")
As vrea sa prezint un punct de vedere diferit, plasandu-ma de cealalta parte a baricadei, cea a artistului.

Pana acum, singura posibilitate a unui muzician de a se face cunoscut era sa obtina un contract cu o casa de discuri, dupa care nu-i mai ramanea decat sa spere ca va putea culege ceva drepturi de autor. Treptat, casele de discuri (ca si editurile in cazul scriitorilor) au devenit un fel de stie-tot, decide-tot, ingradind practic intreaga liberate de exprimare a artistilor, ca si controlul asupra propriei lor creatii. Mai mult, casele de discuri, editurile (si alte intreprinderi, pe care le putem ingloba in ceea ce se numeste astazi "industria artistica") au transformat arta intr-o forma de comert si operele artistice in produse de larg comun. Criteriile lor de selectie se bazeza din ce in ce mai putin pe valoarea artistica a unei opere si din ce in ce mai mult pe valoarea ei comerciala. Pentru a-si asigura profituri din ce in ce mai mari, industria artistica a indus schimbari majore in gusturile oamenilor, punand accent mai ales pe imagine si pe potentialul artistilor de a deveni staruri. Asazi nu mai sunt promovati (si nu mai obtin contracte) decat artistii capabili sa asigure intr-un timp cat mai scurt o cantitate cat mai mare de vanzari. Durata medie de viata a unui disc sau a unei carti este de cateva saptamani. Sunt rari artistii de care mai auzi vorbindu-se si a doua oara, iar respectivii artisti sunt cei capabili sa vanda discuri sau carti cu milioanele.

In Statele Unite din ce in ce mai multi artisti (inclusiv trupe celebre) isi vad contractele anulate de casele de discuri, pentru simplul motiv ca ultimul lor disc (dupa o cariera uneori indelungata) a fost un flop. Si de exemplu astazi se considera ca 100.000 de CD-uri vandute este un flop comercial.

Problema cu aceasta dictatura a caselor de discuri (sau edituri) este ca ele detin monopolul total asupra tuturor formelor de publicitate. De artistii marunti, care nu vand decat o mana de discuri sau de carti - si care sunt de altfel perfect multumiti cu ceea ce reusesc sa vanda - nu auzi practic niciodata: nu auzi muzica lor la radio sau la televizor, nu le gasesti discurile sau cartile in magazine, nu sunt bagati in seama de critici si nu scrie nimic despre ei in presa. Nu stii nimic despre acesti artisti, dar exista mari sanse ca printre ei sa se gaseasca adevarate genii, a caror singura vina este aceea ca nu au o valoare comerciala imediata: nu sunt destul de sclipitori, nu sar in ochi, nu declanseaza barfe sau scandaluri, sunt prea complicati uneori, alteori prea originali, prea nonconformisti si, in general, nu au stofa de staruri.

Singura lor sansa este sa-si faca singuri numele cunoscut, difuzandu-si liber operele peste tot. Cu putin noroc, lucrurile avanseaza apoi precum un bulgare de zapada care aluneca la vale. Cineva descarca un mp3 sau o carte, ii place, vorbeste altuia, apoi din gura in gura zvonul se imprastie. Bineinteles nimeni nu poate conta pe acest procedeu, pentru ca talentul este primordial si nu toata lumea care incearca il are. Dar fara acest procedeu, nenumarati artisti extrem de talentati ar ramane complet necunoscuti.

In concluzie, asa-zisa piraterie mp3 nu pune problema decat caselor de discuri si artistilor care vand deja milioane de discuri. Pentru ceilalti, insa, aceasta practica este o sansa extraordinara de a se face cunoscuti, iar aceia dintre ei care nu realizeaza inca acest lucru... ei bine, sunt fraieri. O spun cu mana pe inima, fiind eu insami scriitoare. Cred cu tarie ca pentru cei ca mine Internetul este o sansa. Cartile mele pot fi descarcate liber pe web si citite de oricine. N-are nici o importanta ca nu castig nimic din acest proces. Consider ca este o investitie pentru viitor. Daca am putin noroc si cartile mele vor place, intr-o zi voi ajunge poate sa castig si ceva bani din eforturile mele. Iar daca nu vor place, nu-mi va ramane decat sa ma supun vointei publicului, singurul care are, in opinia mea, dreptul sa judece o opera artistica. Editurile, casele de discuri vad arta prin prisma banului si aprecierile lor nu sunt deloc obiective.

-----------------------------------
http://www.claranicollet.com


#10523 (raspuns la: #9009) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tevereul cultural/ arta versus arta - de BRATU la: 10/03/2004 08:34:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
buna ziua. am asteptat si eu sa vina "azi" ca sa pot vedea in reluare emisiunea in cauza, pe canalul tvr international, caci culturalul, din pacate, nu il receptionez.

nu sunt multe de zis. emisiunea a fost destul de scurta si sugrumata brusc si abia cand incepeai sa-ti pui intrebari, de catre moderatoarea nemiloasa.

ce m-a frapat pe mine a fost titlul sub care s-a purtat discutia - "fotografia - tehnica sau arta?" pe mine sa ma scuzati, dar acest subtitlu generic mi s-a parut de-a dreptul imbecil. ca si cum ar exista vreo arta ce s-ar putea desfasura, concepe, realiza in afara vreunei tehnici! ca si cum nu ar exista tehnica folosirii penelului, a violoncelului, a uneltelor folosite in sculptura s.a.m.d.

probabil s-a dorit diferentierea fotografiei in fotografie de arta/ arta si fotojurnalism/ tehnica dar la fel de aberanta ramane intentia. indiferent de ce tip de fotografiere vorbim, in ambele cazuri s-a folosit si se va folosi in continuare tehnica. exact ca si in cazul celorlalte arte!
#11742 (raspuns la: #11523) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...