comentarii

Astazi doar doua voci s-au auzit cea a Mariei si a lui Vladut cand au rostit tare si raspicat DA !!!! Casa de piatra dragilor


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Bright... - de monte_oro la: 27/08/2009 16:50:13
(la: Madomania)
Am mari rezerve privind playbackul mentionat pe blogul ala. Am si alte pareri... bune... ale unora care au fost si ar trebui sa vad o inregistrare, ceva, ca sa imi dau seama. Multa lume nu-si da seama de fapt ce e playbackul si confunda, de exemplu, vocea a doua... facuta de acelasi artist - nu pun la socoteala backing vocals-ul - dar pe negativ, cu vocea intai, cea auzita live. Cu toate astea...e funny... ca pe tine te cucerise cu vocea, exact punctul ei cel mai vulnerabil pentru dimensiunea de pop-icon la care a ajuns.:)
#476095 (raspuns la: #476087) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
"Baietii.Asa ii numeste,cu afectiune parinteasca,prezidentul..." - de DESTIN la: 30/08/2004 02:38:32
(la: De la "OF!"...la "AOLEU!" si tot asa...)
Articol de:Cristian Tudor POPESCU
Adevarul August 30 2004

"Baietii. Asa ii numeste, cu afectiune parinteasca, prezidentul Iliescu pe cei doi sepepisti care i-au dat picioare in gura trabantistului secretar de stat Serban Pretor. Cei doi antropoizi, brute in uniforma cu creierul scurs in maxilare, sunt baietii lui, ai domnului prezident, ca tot n-are copii. Nici n-are nevoie: baietii lui sunt mardeiasii platiti de la buget, organele noastre de Securitate, cum baga de seama Marin Preda: "Si cand se spunea "organele noastre de Securitate", vocea avea parca accente lirice, erau "ale noastre" aceste organe, ca si cand ar fi fost rude apropiate, copiii nostri dragi, sange din sangele nostru. A te indoi de justetea actiunilor lor era ca si cand te-ai fi indoit de tine insuti". Si Ion Iliescu nu se indoieste: "Probabil ca au avut si ei motivatia lor (e vorba de baieti - n.m.), ca nu de nebun un om se repede sa-l loveasca pe altul". Partea a doua a frazei, prin stupiditatea ei aproape perfecta (dimpotriva, exista tot mai multi insi in tara asta si in lume care se napustesc de nebuni asupra altora), lasa impresia ca dl. prezident nu stie ce vorbeste. Nici vorba: dl. Iliescu exprima cu precizie filozofia Securitatii din anii '50: "Daca intri pe mana noastra, nu poti sa fii nevinovat. Si chiar daca esti, gasim noi un motiv sa te trimitem la Canal". Daca baietii au lovit cu salbaticie un cetatean, trebuie ca stiu ei de ce-au facut-o, cugeta public Gandaciul nostru national, venit dupa Carmaciul genial. Un simplu cetatean, da-l in ma-sa, dar interesant este ca Pretor era functionar de stat, si totusi seful statului considera ca si-a binemeritat suturile in figura, motive tre' sa existe pe undeva. Ca toti despotii intunericiti, Ion Iliescu isi iubeste caftangiii insarcinati cu cafteala mai mult decat pe oricare purtator de caftan. Garda pretoriana ii e mai aproape decat orice pretor. Totusi, moravurile au decazut: in vremurile bune, cel arestat si interogat pana i se scotea o vina pe gura ar fi fost invinetitul Pretor. Ani de zile l-am scuzat oarecum pe dl. Iliescu pentru mineriada din 14-15 iunie 1990: in 13, era o situatie critica, nu mai avea autoritati la care sa apeleze si atunci i s-a facut pur si simplu frica si a chemat minerii. 14 ani mai tarziu, inteleg cu groaza din ultima sa zicere, ca dl. prezident a privit atunci cu liniste minerii, care atacau in haita oameni luati de pe strada dupa blugi, ochelari, plete sau fusta scurta, ca pe niste baieti care aveau ei motivele lor. Si mai spune domnul prezident: "E un accident care se petrece de regula in viata...". Adica regula e ca insi in uniforma sa loveasca civili fara aparare. Acum 5 ani, un Volkswagen al Politiei, plin cu politisti beti, s-a napustit peste trei femei care vindeau pepeni pe marginea DN 1, la Ciolpani, si le-a facut terci. Ministrul de Interne de atunci, Gavril Dejeu, a numit asta "O culpa normala, obisnuita". Iar sussemnatul l-am numit pe respectivul ministru, in Adevarul, "o bestie, un nemernic, o rusine", fapt pentru care am fost condamnat penal. Dl. Iliescu vorbeste astazi de cazul Pretor ca despre "un accident care se petrece, de regula, in viata". Asa e, spre deosebire de cele trei femei, dl. Pretor n-a fost omorat. Intrucat dl. Iliescu nu e un ministru numit, pus, ci presedintele ales al tarii, n-o sa mai calific eu aceste declaratii - alegeti dvs., stimati cititori, cuvantul potrivit pentru ce face Ion Iliescu."


Cine se teme de suferinta...va suferi de teama.

Despre poezie - de (anonim) la: 30/10/2004 05:43:05
(la: Cele mai frumoase poezii)
Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi
#26945 (raspuns la: #13613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cit de departe reusiti sa va intoarceti in timp? - de Paianjenul la: 10/03/2005 08:13:25
(la: Rewind)
...Era o zi innourata. Insotit de mama care ma tinea de mina, am intrat pe poarta spitalului "nou". Am intrat in cladire, si dupa ce am parcurs niste coridoare anemic iluminate si pardosite cu dale de mozaic gri cenusiu, m-am trezit intr-o sala intunecoasa, racoroasa (pardosita cu acelasi mozaic)... cu o masa alba in mijloc. Dupa citeva minute, in sala a aparut o "tanti" - balshaie, bruneta, cu voce "groasa" si cu buzele foarte rujate... imbracata intr-un halat alb. Dupa ce a aprins o lumina in tavan, ajutata de mama "tanti" m-a dezbracat la "nudul gol", m-a intins pe masa acoperita cu o musama rece, a desfasurat deasupra mea un fel de coviltir tot de musama, cu o "gaura" deasupra, si a mai aprins o lumina, ceva mai puternica decit cea din tavan. Desi nu-mi dadeam seama ce urma sa se intimple, singurul lucru care ma incomoda era musamaua rece pe care eram intins. Am inceput sa scincesc doar cind mi-am dat seama ca mama disparuse din incapere... si nu stiu daca a doua voce (cu certitudine, masculina) pe care o auzeam acum, incerca sa ma consoleze... sau ma admonesta pentru scincetul meu...

...Cind m-am "trezit" (era tot o zi fara soare), inaintam pe strada noastra, tot insotit de mama care ma tinea de mina... de data asta intzolit intr-un costum gri deschis, si cu un "clop" VERDE pe cap (clop cu care, nici pina azi n-am aflat cine ma cadorisise...)... Intrat in curte, m-am dus "direct" la trotineta mea "cu frina", la al carei ghidon abia ajungeam, dar nici n-am dezlipit-o bine de perete, ca-l si aud pe taica-meu (aparut instantaneu prin zona): "NU, NU!... Iar vrei s-ajungi la 'cutit'?!..." N-am inteles ce voia sa zica, dar intuind ca chestia cu cutitul trebuie sa aiba conotatii negative, am renuntat, si am intrat in casa...

Aveam 2 ani... (si o operatie de hernie...)...
da... - de muselk la: 09/07/2005 23:27:35
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
...desi acest subiect pe care l-ai abordat cu atata intelepciune si dorinta de a relua ceea ce odata ti-a fost luat,ma intereseaza cel mai mult,ptr ca poate e si la varsta la care sa ma intereseze,ma adresez tie:un scriitor,din cate am vazut in alte subiecte de ale tale,care nu numai ca stapaneste cu certitudine puterea cuvantului dar cred ca darul tau de a te exprima si mai ales alegand un subiect atat de pretios ptr mine ,un tanar de 17 ani,imi aduce o bucurie.O bucurie sa citesc randurile tale pline de adevar si de realitate,incat frazele mele devin lungi si intortocheate incat s-ar putea spune ca exista oameni care scriu ptr ca scrisul e un bun vindecator al unor rani ale sufletului care se pot "curata" numai atunci cand ai siguranta faptului ca cineva in lumea asta imensa a trait ceea ce si tu la randul tau traiesti intens.Am inteles ca ai devenit si mai realist,am simtit un realism in ceea ce era scris ,incat ma intreb daca nu cumva poate esti si putin dezamagit de prietenie cum sunt si altii,adica eu?Desi as vrea ca si comentariul meu sa aiba legatura cu ceea ce ai scris tu as vrea s fie scurt si sa inchei acum punandu-ti o intrebare foarte simpla : crezi intr-o lumina care te urmareste atunci cand Dumnezeul Prieteniei se afla in sufletul tau si e o a doua voce a ta?
vara asta am trecut printr-o - de oanalaur la: 19/10/2005 08:23:52
(la: Cand esti singur si nimeni nu te ajuta, ce faci?)
vara asta am trecut printr-o mare cumpana. intr-un minut un demers pe care-l credeam foarte sigur s-a daramat. atunci am cunoscut si eu disperarea. cred ca disperare era pentru ca a doua zi mi-am descoperit cateva fire albe si eu nu avusesem asa ceva.
s-a intamplat sa am deschis tv-ul cand am primit telefonul cu pricina. si cum stateam eu nauca de lovitura, am auzit deodata de la tv o femeie plangand. era o batrana careia apele ii luasera casa. nu avea pe nimeni, era vaduva si copiii nu mai vroiau sa stie de ea. recunosc ca in egoismul meu primul gand a fost: "ee, tanti, fiecare cu ale lui." apoi m-am rusinat si m-am gandit ca eu sunt tanara si capabila de munca, am un sot, parinti, socri, toti dispusi sa ma ajute. ceea ce s-a si intamplat.
nu as vrea sa reiasa ideea: "ce bine ca exista oameni mai amarati ca noi, asa ne dam seama ca se poate si mai rau". dar, vorba bunicii mele: "sa nu ne dea Dumnezeu cat putem duce!"
Grija mare, Pavarotta! - de Guinevere la: 27/02/2006 22:19:01
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA)
Sa nu canti in budigai,
ca poti trece peste ei!
cand te-ntinzi la vocalize
degetele intra-n prize,
asa canta doamna Carey
cu tremuraturi, te sperii!

Vin si io, pe doua voci,
cheek-to-cheek sa tot petreci!
#108555 (raspuns la: #108550) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
om - de cattallin2002 la: 09/05/2006 13:27:33
(la: Oamenii nu se trag din maimuta)
Stiam ca atavismele sint niste tare ereditare dar m-am uitat pe internet sa fiu sigur.
O sa fiu deschis la discutie. Cunosc in mare despre ADN , nu sint specialist, oricum cine are un deget acum poate afla orice (vorbesc de internet). Daca vrei sa punctezi cu citeva linkuri scurte eu o sa citesc.
Ar fi mici asemanari mostenite. Dar nu vad o mare legatura cu evolutia. Nu stiu daca esti de acord cu ce ziceam eu ca se pare ca exista o limita pina la care o specie se apropia fara sa dispara.
Ma gindeam si la amestecurile intre rase, de exemplu pt a crea o rasa mai folositoare pt noi de animale. Dar de combinatie intre doua specii nu am auzit. Daca exista sa-mi spui.
Acum, m-am mai gindit si ideea ta cu modificari mici de-a lungul timpului se pare ca seamana cu teoria abandonata de evolutionisti din cauza inexistentei fosilelor intermediare. Decit mici asemanari, nesemnificative gen ornitorinc, pasarea aceea preistorica si alte 2-3 asemenea.
Nu stiu de asemenea daca tu crezi in corectitudinea masurarilor cu C 14, argon, etc.
O sa mai scriu data viitoare.
Numai bine

cattallin2002@yahoo.com
#121304 (raspuns la: #121254) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Vesti proaste, Alex - de tatiku la: 21/08/2006 09:19:07
(la: Muzica Rock!)
Sunt in Bucuresti, adica acasa la ai mei. Fratele meu, in varsta de 50 de ani, afland despre conferinta asta, a hotarat azi sa ma invete el cum e cu rock-ul. A scos din sifonier dinozaurul lui de pe vremea cand avea plete si se incalta in saboti cu talpa groasa de lemn si cu tinte ( remember careva??) Asa ca a trebuit sa ascult doua ore de chitari si fluiere si synthetizator aiurist din anii 78-80 pe un magnetofon greu ca si Casa Poporului.
M-a luat gospodareste, cu Pink Floyd, apoi cu Sfinx, cu Dan Aldea, cu Baniciu si Phoenix, l-a laudat zor nevoie pe Pittis si Covaci, a sarit ca ars cand am indraznit in sotto voce sa-i spun ca astia acum, ca si atunci, sunt doar niste caricaturi. Etnorock asadar, progresiv, rock clasic, predat de un fan confirmat al genului. Rock pana la moarte!! parea sa spuna bietul Sorinel. Si apasa butoane, solicita volumul, schimba benzi, parea in transa, eu incercam sa extrag cuvinte, era ceva despre pasari din mitologie, ceva despre pasarea Roc (and roll, insista fratele meu, aferat) despre aspide si despre fratele dulf adica delfin, despre unicorni si tot asa. El insista ca versurile sunt scrise de Foarta, unul din cei mai buni poeti ardeleni, insa nu-mi vine a crede. Probabil ca era inca in inceputuri ezitante....Apoi mi-a dat sa ascult tot Phoenix, cu ceva muzica cu tenta romaneasca, cu fluiere si apoi chitari desenand stangaci motive populare. Balade folk, ce fratele meu le crede rupte din folclor, un fel de cantec tiganesc si alte brambureli...Apoi am trecut la Sfinx, cu un cantecel in care se zicea ca e mare sarbatoare la palat si ca ei, menestreii, sunt asteptati la printesa. Menestreii cereau de papa ca sa prinda puteri. "Vai-vai cat de greu e sa mergi pe drum mereu, esti adesea obosit"....Versuri de un inalt mesaj, nu?
A mai incercat apoi cu englezi, cu americani dar vazand ca casc, a facut botic si mi-a zis:
- Esti nevindecabil, esti snob, esti infumurat, esti prea sofisticat, si esti pervertit.
Corect, poate. Dar cum fiu altfel?
Concluzia mea s-a consolidat. Nemernic si capos cum ma stiti, am deziluzionat un frate mai mare, un nene...Nu, rockul nu imi da nici cea mai mica placere. Of, ma repet....e o muzica ce da doar o iluzie de valoare. Cred ca poate sugereaza, dar nu spune nimic. Ce sa fac, Alex, spune tu....
sinival - de latu la: 19/10/2006 18:20:53
(la: vreau o portie de ne-romanesc!)
La 20 de ani e normal sa te plictisesti de mediul de pana atunci. Toti am trecut prin asta: ne-am intrebat, am tras concluzii si am judecat.
Mai tarziu, am revizuit multe din sentintele de atunci. Daca s-au referit la mediul social, inconjurator, etc, n-au durut asa tare ca atunci cand pecetluisem oameni.

Scena pe care ai descris-o e cotidianul in care cei care ridica vocea sunt aparent auziti, cei obraznici au aparent castig de cauza, pleava o duce aparent mai bine.
Dar in afara de ei, mai exista cei tacuti, cei retrasi, cei care nu se inghesuie si care trec indeobste neobservati. Ei sunt in general cei cu haine mai ponosite, cu o umbra pe fruntea inalta, cei pe care coatele marlanilor ii lovesc primii. Valoarea lor nu e etalata sub forma de ghiuluri sau lanturi de aur. De fapt valoarea lor o poti recunoaste doar daca iti vorbesc, sau daca ii vizitezi: Daca iti vorbesc o sa-i asculti cu placere, daca ii vizitezi o sa descoperi rafturi intregi de carti.
Sigur ca daca le-ai scrie folosind prescurtari ca dk-in loc de daca, vb-in loc de a vorbi, etc.. le-ai lasa - desigur nemeritat - o impresie mai putin buna decat ar avea-o afland ca nici tu - dupa cum nici ei - nu esti de acord cu manifestarile celor pe care i-ai descris.
Dar ar gasi argumentele pentru a te convinge ca aceia sunt convertitii intru intunericul culturii, spunandu-ti totodata ca nici ei - marlanii - nu trebuie sa te sperie, nici ei - acei romani care au ramas credinciosi culturii romanesti - nu trebuie sa te intimideze. Tu urmeaza-ti drumul, in cunostinta de cauza ca exista si marlanii, dar mai ales ca si romanii exista. Intre unii si altii exista mari diferente, si te-ai fi luptat cu pubertatea degeaba, daca n-ai sti si tu asta.

Dar, ai dreptate: Uneori gri-ul e mai gri, apasarea mai apasatoare, rusinea mai rusine si in asemenea clipe, usurarea pe care o dobandesti prin scris - asa cum ai facut - e cunoscuta numai celor care au facut-o cel putin odata.
Si inca ceva: Indivizii pe care i-ai descris, n-au privilegiul de a scrie pentru a se usura: Ei beau, urla, bat si in cele din urma ajung in groapa de gunoi din curtea din dos a societatii.
Nu ei sunt romanii.


__________________
Things to do today: 1) Get up; 2) Survive; 3) Go back to bed.
maan-ule, hai sa fim amandoi - de Intruder la: 07/02/2007 01:02:27
(la: RAUTATEA)
maan-ule, hai sa fim amandoi rai!! vrei?
doi rai sunt mai eficace decat unu'.
sa spintecam burtile la toti!
sa scalpam toti poetii din cafenea ca prea se cred Eminescu cu plete-n vant!
sa-i ardem cu tigara si cu fieru-ncins!
cand le moare capra sa cantam Marseilleza pe doua voci si sa-i dam cu capu' de baricade!!!
sa le facem textele praf, sa mazgalim pe ele mustatzi, pomi si maimute!
sa le punem cianura-n cafea! haaaaa-aaaaahhhh!!!
sa aruncam in aer serverul si soft-ul si paratraznetul lui admin!
vreau sa ma razzzzzbun, ca morrrr!!!
trimitem virusi la toti, sa ramana fara foldere! nici macar solitaire sa nu mai joace!!!
spargem geamurile la sandrama, punem dinamita sub gresie si dam foc! na-na-naaaaaaa, mama ei de cafenea!

cand incepe dixtractia???
...ca pleznesc!!!
______________________________________
La mort est un état de non-existence. Ce qui n'est pas n'existe pas. Donc la mort n'existe pas.



#173711 (raspuns la: #173661) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de vikip la: 18/04/2007 10:12:34
(la: Recunosti un Stradivarius?)
Intr-una din scenele memorabile din “The Shawshank Redemption”, unul din filmele care se apropie cel mai mult de categoria de “a 7-a arta”, Andy Dufresne (Tim Robbins) inchis in biroul directorului inchisorii si cu pretul ulterior al unei cumplite razbunari a acestuia, le face tuturor celorlalti detinuti un cadou nepretuit: conecteaza muzica lui Mozart (“Sull’aria din Nunta lui Figaro) la megafonia inchisorii. In timp ce travelingul camerei ne arata fetele incremenite ale tuturor criminalilor, hotilor, violatorilor si celorlalte scursori umane paralizati de trilurile pe care le schimba intre ele Contessa si Susanna, Red (prietenul lui Andy) isi aminteste:
“Nici pana in ziua de azi nu stiu despre ce cantau acele doua femei, si adevarul este ca nici nu vreau sa stiu; anumite lucruri e mai bine sa fie lasate neexplicate. Imi place sa cred ca era despre ceva atat de frumos ca nu poate fi exprimat in cuvinte si face din cauza asta ca inima sa te doara. Te asigur ca acele doua voci s-au ridicat mai sus si mai departe decat oricine care traieste intr-un loc cenusiu ar putea indrazni sa-si imagineze. Era ca si cum o pasare minunata si-ar fi batut aripile in cusca noastra trista si ar fi facut ca zidurile sa se dizolve.”

Arta este pentru oricine e capabil sa se bucure de ea.

http://www.youtube.com/watch?v=wd5nFd3utLg
#188725 (raspuns la: #188613) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de alex andra la: 21/05/2007 11:00:39
(la: Concursul de poezie - PREMIEREA!!!)
Si tu mumu ? Pai atunci hai sa mumu pe doua voci, spre propasirea neamului mumuesc:))) Io-s vocea a doua:P :D
#199193 (raspuns la: #199181) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zaraza - de Intruder la: 26/05/2007 00:12:50
(la: Var si sperma)
auch, sunt sigur!
io n-am costum de scafandru dar stiu sa fluier pe doua voci in jungla si nu, nu-s Tarzan! :))
#200579 (raspuns la: #200576) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Intruder - de latu la: 18/10/2007 21:34:40 Modificat la: 18/10/2007 21:38:19
(la: comentarii, rautati)
Da, da' aia care puneau intrebari nu erau rautaciosi, ca invatzasera de la criticii de care ai scris!
Si asta le trebe la victimele de care scriam eu: "Ai scris foarte bine, chiar daca un pic evaziv si cu poate ceva - dar numai o idee - prea multa originalitate stilistica.
Dar: Promisiunea nu consta atat in mesajul lucrarii, cat in talentul pe care, fara indoiala il ai! Iti zic io! Mai scrie!".
"Ah! Iti multumesc pentru cuvintele incurajatoare, dar sunt constient(a) ca talentul meu e doar o himera!"
"Nuuuu!! Sa nu spui asta niciodata! In fiecare dintre noi se afla un geniu. Din pacate, lumea e atat de rea incat cele mai multe genii se inneaca in lacrimile izvorate din ranile pe care ignorantii le provoaca ignoratzilor primordial pentru a-si dovedi o superioritate iluzorie!".
"Vai maestre! Sincer, am aruncat celelalte 172 de poezii la gunoi, dar dupa ce-am citit aceste vorbe atat de profunde, le-am scos imediat si tzi le trimit pe pm!".
"Ahamm... Trimite, cum de nu, daca increderea ta in discernamantul meu..."
"Vaai maestre, decat la capcaunii aia de pe cafenea...!"
"Oh! Nu mai pomeni de aia! Habar n-au cum sa umble cu tinerele talente. Si-s si obsceni si prostcrescuti. Eu sunt cel mai bun exemplu: Mi-au sfartecat lucrarile si tu acuma doar stii cat sunt de valoroase!"...
"Se poa' maestre??... Mai ales latu, care crede ca-i ceva de capu' lui!"
"Daaa... Las' ca nici Intruderu nu-i mai bun!"
(Cor pe doua voci in timp ce cortina cade)
"Si pickyyyyyyyy...!"
(Animatorul comuta pe "on", panoul electric pe care scrie "Aplauze!!!!" este luminat intermitent. Spectatorii privesc tinta panoul pentru a nu aplauda dupa ce panoul ramane stins).

Cam asa?

Bleah! Rushine mi-ar fi, sa mint oamenii in halu' asta:-)
#246038 (raspuns la: #246037) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
uitati una buna: dedicatiune ! - de marona la: 23/10/2007 07:20:55
(la: Muzica)
de la mine pentru mine asa de amor propriu - de ziua mea nah !

http://www.youtube.com/watch?v=VUkd0rbf6Cw
joc de glezne absolut admirabil!

http://www.youtube.com/watch?v=n-HxS3oq79c
si doua voci ale metecilor !
#247166 (raspuns la: #246736) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Domnule Haduch, - de Intruder la: 20/11/2007 23:31:28
(la: ok, Solutia antalcool)
dumneata ai plecat si pe mine m-au mutat in rezerva cu pletosul.
cum am intrat pe usa cu carcasa televizorului, colegul de camera m-a luat in primire. m-a cautat in buzunare...mi-a confiscat maruntisul, tigarile si bricheta. a zis ca daca am nevoie sa fumez, sa-i cer lui cate-o tigara si foc.
m-a cautat in cipilica si mi-a imprastiat toata matreatza pe podea...cica sunt furnici si poate scapam de ele.
m-a cautat in pantaloni, mi-a confiscat si sticla de votca ascunsa acolo.
...apoi, s-a uitat crucis la chilotii mei rosii cu purcelusi...a tras de elastic si s-a uitat iar. a vazut ceva si m-a batut cu mila pe umeri, zicandu-mi: "lasa...n-am ochelarii cu mine! ia o tigara si fumeaza."
azi noapte am dormit iepureste. imi era frica sa nu ma petzeasca la mama si tata. vazand ca nu dorm, mi-a spus ca sa nu-mi fac griji...am narile prea mici si pline de par.
pe la 5 dimineata, m-a pus sa-l calc pe spinare cu fierul de calcat. i-am facut niste mansete impecabile, fara nici o cuta. gulerul, la fel.
in noaptea asta merg cu el si cu Vasile, la conducte. stim din surse sigure ca medicul de garda va sta pe net, asistentele vor naviga si ele pe bloguri iar infirmierii se vor uita la meciurile campionatului italian. daca ploua, avem niste camasi de forta. impermeabile.
nu mai iau pastile roz, iau unele bej cu picatzele verzi. de la pastilele astea, imi vine sa rezolv ecuatii...nu-i nimic, poate imi aduc aminte si cum se joaca sah. am uitat chiar sa fac rocade si ultima data am capturat un pion negru cu regele! bineinteles, adversarul a strigat pe doua voci: "sah si mat!!!"
...ei si? regele meu era pe mijlocul tablei, incoltit de toate piesele adverse, inclusiv de un pion cu tupeu!
las' ca si Alexandru cel Mare a pierdut batalii.
pacientii si personalul medical iti transmite multa sanatate.
daca vii sa ma vizitezi, adu-mi si mie niste tigari...dar sa nu te vada pletosul cand mi le dai! ...si o bricheta cu beculetz! ...si niste pungi cu pufuletzi sarati. aici se gasesc doar cu ciocolata si inca n-am invatat sa plang convingator cand cersesc!

ai grija de tine ca de mine are pletosul!
cu respect,
Intruder

tiganii,aurul si diamantele ,cafeluta de dimineata - de iancu-samson@orange.fr la: 16/01/2008 10:40:24
(la: tiganii,aurul si diamantele)
Incepand cu varsta de 9 ani,am inceput sa fiu pasionat de povestile lui Petre Ispirescu,apoi de Alexandre Dumas,Jules Verne,Victor Hugo,Herman Merville cu balena Moby Dik,devenisem bibliotecarul casei de copii.Directorul Lupulescu era extrem de atras de prezenta mea in marea biblioteca.Pot sa spun ca uneori aveam impresia ca ma iubeste ca si cum as fi copilul lui.Dnul Lupulescu mi-a permis chiar sa ma instalez intr-o mica camaruta langa biblioteca.Aveam un patut micut,o noptiera,un dulapior pentru haine.Fiecare carte era curatata de praf,cele rupte le lipeam cu un lipici preparat de mine din apa si fàina de grau.Biblioteca stralucea de curatenie,fiecare scriitor avea opera lui,volume asezate in ordine.In total erau 365O de carti.Tabla de sah era nelipsita pe micuta masuta din camera.La scoala,profesorii ma puneau in sala de clasa sà le povestec colegilor cartile citite.Erau profesori care terminau de predat inainte de recreatie.Profesorul meu de matematica dnul Sarapatin,ma observa de foarte mult timp ca tineam cartea de matematica in maini si deasupra aveam in permanenta o alta carte de literatura.Eram asa de captivat de carti,incat Dnul Sarapatin a strigat la mine .-Samsoooon cade din cer!!!abia a doua oara l-am auzit.Nu era insa niciodata suparat pe mine.La varsta de 11 ani discutam cu Dnul Lupulescu despre arta si literatura,uneori jucam sah pe ciocolatà.Era un sahist foarte bun,uneori se lasa sa piarda.Sah si mat am strigat plin de bucurie!!!).Am primit drept rasplata ciocolata pusa special la vedere pe marele birou,chiar in dreapta mea langa tabla de sah.Apoi cu ciocolata direct la colegii mei de clasa.Era cam micuta,dar niciodata nu am gresit portioarele,impartite egal, la ce-i 28 de colegi.
#275503 (raspuns la: #275470) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De la parintele Cleopa - de Areal la: 01/07/2008 09:34:38
(la: POVESTIRI CU TALC( II))
De la Parintele Cleopa ne-au ramas mostenire foarte multe istorioare cu talc, adevarate si pline de intelepciune. Una dintre acestea se refera la un batran calugar care a intalnit intr-o toamna, demult, pe drumul lui, un copilas neastamparat, cam la vreo cinci anisori. Tasti-bastiul tocmai chinuia un catel, tragandu-l de coada. Acesta scheuna, sarmanul, ca de moarte, asteptand parca sa-l ajute cineva. Calugarul n-a stat pe ganduri. S-a oprit si l-a certat parinteste pe baietelul care era soios, descult, plin de bube, cu hainele facute ferfenita. Numai ochii erau de el, mari, albastri, uimiti si curati ca ai unui inger coborat in clipa aceea din cer. Atunci preacuviosul l-a intrebat bland, punandu-i mana alba pe crestet:
- Dragutule, de unde vii tu?
Piticul, cu o mutrita rautacioasa, plin de el, ii raspunse raspicat, privindu-l adanc si scotand limba de-un cot:
- Iaca din Iad vin, mosule!
Vazand asa, tare s-a mai mirat batranul calugar. Ducandu-si mana la barba, acesta zise:
- Si cum se numeste taticul tau?
Baietelul a zambit rau:
- Daca vrei sa stii, Satana il cheama pe tata!
Din ce in ce mai nedumerit, parintele continua sa-l interogheze pe copilul obraznic:
- Dar pe mama ta, cum o cheama?
Dand un sut unei gaini golase, care se nimerise tocmai atunci pe ulita prafuita, piticania zise, tuguind din buze:
- Mama mea e aripa satanei, na!
- Dar ai tu oare frati sau surori? il descusu preotul, din ce in ce mai exasperat.
Copilul ii raspunse ca da, mai are frati vreo trei si patru surori, si toti sunt diavoli adevarati.
- Aoleu, piei satana! s-a speriat batranul, facandu-si semnul crucii. Apoi, luandu-si inima-n dinti, spuse:
- Si unde locuiesti tu, micutule, caci vreau sa vin cu tine, sa-i cunosc pe ai tai!
- Lasa ca te duc eu, mosule, la casa mea! Vino cu mine! ii raspunse copilul, luandu-l pe preot de haina si tragandu-l iute dupa el.
Au mers ei ce-au mers, pana au dat de un sat amarat, cu cocioabe care stateau sa se darame. Peste tot mirosea a fan ars, a lemn de brad, a saracie-lucie si a strugure zdrobit. La marginea localitatii, spre campul pustiu, se ridica o cosmelie din pamant si lemne, cam cat o cutiuta de chibrituri. De acolo se auzea mare scandal. Doua voci, una de barbat, alta de femeie, se certau rau. Calugarul il lua pe baietas de manuta si intra curios. Erau parintii copilului, care se sfadeau cumplit. Tatal o injura pe mama, zicandu-i:
- Sa nu te mai vad in ochii mei, nemernico! Tu esti aripa satanei!
La care femeia raspunse imediat, tafnoasa:
- Eu sunt aripa satanei, dar tu esti satana in carne si oase, ma, barbate prost!!!
In timpul asta, fratii baietelului fugeau din casa in curte, unul dupa altul, batand cu linguri de fier in niste strachini si facand o galagie de nesuportat. Impiedicandu-se de cel mai mic, tatal scandalagiu urla:
- Aoleu, piei drace d-aici, ca te calc!
Piticaniile, vreo opt la numar, intoarse din nou in casa dupa ce au dat un ocol ograzii, se suira pe singurul pat, sareau spre tavan si clampaneau din tingiri, chiraind infricosator. Mama lor, uitand de cearta cu barbatul, zise sfarsita:
- Vai de mine, casa asta e un Iad!!! O sa-mi iau campii si-o sa ma duc la vagauni!
Abia atunci, preotul, care asistase din ascuns la toate acestea, isi dadu seama de ce sarmanul baietel spuse ca vine din iad, ca mama lui e aripa satanei, iar tatal lui, chiar satana. Luandu-l pe genunchi, il povatui de bine, ii povesti despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos si il invata sa zica "Tatal nostru". La plecare, il binecuvanta pe micut, si, cu lacrimi in ochi, o lua pe drumul lui, cu speranta in suflet ca a mai schimbat un destin.
_________________
alex-andra - de zaraza la: 27/09/2008 22:40:58
(la: ieroglife)
ah, deci procedeul e antic, interesant! mie mi se parea o chestie moderna, pentru ca nu l-am mai intalnit la clasici. sau poate ca n-am bagat eu de seama pana acum. oricum, e o chestie desteapta, ca si cum ar fi doua voci poetice, cu accente diferite.

zaraza


#345677 (raspuns la: #345661) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...