Cînd se vede satul nu mar trebuie căruţă

In primul rand:
Articolul initial al acestui thread, cel care este vizibil intotdeauna, pentru orice nou venit, contine minciuni grosolane si este discriminator fata de practicantii yoga, autorul sau putand intra sub incidenta legii:

O.G. nr.137/2000 - privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Dreptul la demnitatea personalã
Art. 19. - Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, dacã fapta nu intrã sub incidenta legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandã nationalist-sovinã, de instigare la urã rasialã sau nationalã, ori acel comportament care are ca scop sau vizeazã atingerea demnitãþii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitãti si legat de apartenenta acestora la o anumitã rasã, nationalitate, etnie, religie, categorie socialã sau la o categorie defavorizatã ori de convingerile, sexul sau orientarea sexualã a acestuia.

In al doilea rand:
Cred ca fiecare individ trebuie sa-si vada de propriul drum, de propria batatura, sa si-o ingrijeasca, mature si curete de uscaturi (sunt o multime in cea ortodoxa, cu exemple in presa recenta, nu intru in amanunte, pentru ca nu imi face placere, si eu sunt ortodox). Cat timp ne tot uitam la capra vecinului a noastra s-ar putea sa moara de foame si nici noi sa nu ne mantuim.

Lipsa de argumente nu e indicata de prezentarea celor confirmate de organizatii aparatoare ale drepturilor omului (ba din contra), ci de apelarea la intrebari de genul "faci parte din MISA?".

S-au emis aici si in presa argumente spirituale, biblice, morale, juridice ... , prezumtia de nevinovatie a fost incalcata de nenumarate ori. De ce au fost necesare toate astea? Un proces e in derulare (desi autoritatile il tot amana), nu e de ajuns sa asteptam rezultatul lui?

Au fost necesare pentru ca "dovezile" prezentate in cererea de extradare facuta pe baza a 2 (doua) mandate de arestare nu stau in picioare. Au fost necesare pentru a putea amorti opinia publica cu ocazia abuzurilor si violentelor si sunt in continuare necesare pentru a-i apara pe cei vinovati de aceste abuzuri. Aceştia sunt Ilie Botoş, Lia Savonea, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Grigore Chaborsky, procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, George Bălan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Virginia Chiriţă, Nelu Ogarcă, Virgil Bratu şi Alexandru Ionescu, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Eusebiu Şerbănoiu, Marian Delcea şi Marian Gherman, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Dumitru Ilieş, comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale şi Mihai Vlad, agent SRI, inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi procuroarea Elena Sandu. În timpul percheziţiilor şi anchetelor care i-au vizat pe yoghini MISA, aceşti procurori şi magistraţi au comis abateri grave precum infracţiune continuată de abuz în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, vătămare corporală, ameninţare, tâlhărie şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

In al treilea rand iata opinia unui preot crestin (nu este un document propagandistic ci unul din multitudinea de documente juridice si sociologice; aici este prezentat ca raspuns la calomnii):
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru

Acest raport a fost una dintre principalele probe ale apărării în procesul de extrădare judecat de Curtea Supremă din Stockholm în 11-12 octombrie 2005. Decizia finală şi irevocabilă a Curţii Supreme din Stockholm a fost aceea de a respinge cererea de extrădare formulată de statul român pe numele lui Gregorian Bivolaru.

Karl-Erik Nylund este doctor în teologie, preot şi poate cel mai mare expert al Suediei în materie de secte. Cea mai recentă lucrare a sa este ”A te juca cu focul – lumea sectelor” (2004). De mai bine de 30 de ani îi ajută pe cei care au devenit victimele unor diverse secte şi pe familiile acestora. Este adeseori angajat ca expert în aceste probleme şi este citat de multe ori în mass-media, deoarece este cunoscut pentru atitudinea lui critică la adresa sectelor nocive. De aceea Karl-Erik Nylund este calificat pentru a judeca dacă Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) are caracteristici similare sectelor nocive sau nu. În munca de cercetare depusă pentru a scrie acest raport, şi în timpul interviurilor, Nylund a colaborat cu doctorul în sociologie Örjan Hultåker, fondatorul şi conducătorul Institutului de sondaje de opinie SKOP-Research, Skandinavisk Opinion AB.

1. Şcoala de yoga MISA

1.1. Introducere

Pentru redactarea acestui raport au fost consultate o serie de materiale din literatura de specialitate, precizate în bibliografie. La ele se adaugă cele trei interviuri cu Gregorian Bivolaru realizate în perioada în care acesta se afla în custodia poliţiei din Malmö, interviurile cu Mihai Stoian şi cu şase cursanţi MISA. Trei din cei şase sunt din România. În plus am luat legătura şi cu alţi români care trăiesc în exil şi care nu sunt membri ai acestei şcoli de yoga.

1.2 Înfiinţarea şcolii de yoga

Asociaţia Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut a fost fondată de Gregorian Bivolaru în ianuarie 1990. Asociaţia, care iniţial a avut 22 de membri fondatori, a pus bazele şcolii de yoga care are la ora actuală mai mult de 37.000 de practicanţi şi simpatizanţi în mai multe ţări, printre care şi Suedia, Danemarca şi Finlanda. În Suedia, fundaţia yoga se numeşte Esoteric Orient Yoga, iar în celelalte două ţări se numeşte Natha. Mişcări ca MISA apar adeseori în medii unde există un gol spiritual şi unde ideile religioase care nu sunt în conformitate cu religia oficială sunt persecutate. Aceasta se petrece de regulă în ţări comuniste sau fost comuniste. Gândirea liberă şi mişcările ce au un mare număr de membri nu sunt văzute cu ochi buni.

Biserica română ortodoxă nu este încântată de acestă mişcare yoghină care îşi inspiră ideile din hinduism, buddhism, creştinism, din ideile lui Jung, şamd. Mişcările care se bazează pe idei din mai multe curente religioase şi filozofice se numesc sincretice. Majoritatea religiilor şi mişcărilor religioase sunt sincretice. Fenomenul este mai degrabă o regulă decât o excepţie. Religia ca fenomen social înseamnă, foarte simplificat, un sistem de credinţe plin de înţeles şi un sistem de roluri legitime. Cei care cresc într-o comunitate religioasă au modele explicative şi modalităţi de a acţiona, de care se folosesc personal. Ei învaţă dogma şi riturile care îi conferă omului identitate.

1.2.1 Dificultăţi cu care se confruntă mişcările spirituale

Interacţiunile dintre societate şi mişcările spirituale, aşa cum este MISA, trec continuu prin momente dificile. Astfel de momente ce pot afecta sistemul de credinţe şi pattern-urile rolurilor, pot apare şi în alte împrejurări de viaţă cu care oamenii se confruntă sau chiar în interiorul structurii personalităţii individului. Apar uneori şi crize ale credinţei care sunt naturale într-o societate pluralistică. Iar mişcările spirituale au activităţi care îşi propun ajutorarea oamenilor care se confruntă cu astfel de crize, ca astfel să îşi recapete credinţa.

1.2.2 Activităţile din cadrul MISA

Yoga, care este la origine indiană, este privită ca străină şi periculoasă în multe ţări creştine, mai ales în ţări puternic ortodoxe, cum este România de exemplu. Yoga este privită ca un pericol pentru procesul de recrutare de enoriaşi pe care îl desfăşoară permanent Biserica, ca şi pentru faptul că enoriaşii pot fi atraşi de această "religie" străină, aşa cum e considerată Yoga de biserică. De aceea se simt obligaţi să lupte împotriva Yoga şi adeseori chiar să o demonizeze.

Yoga se practică de peste 4000 de ani. Este un vechi sistem hindus de autodisciplină şi tehnici menite să armonizeze şi să unifice corpul, mintea şi sufletul prin exerciţii fizice, controlul respiraţiei şi meditaţie. Cuvântul yoga provine din limba sanscrită şi înseamnă unire, punere la unison. Această unire este de fapt punerea la unison a sufletului individului, prin tehnici spirituale, cu universul, printr-un proces de autoperfecţionare.

Există diferite tipuri de yoga. Una dintre ramurile de yoga practicate în şcoala MISA este karma yoga. Aceasta ramură ar fi numită în limbajul nostru muncă voluntară sau benevolă. Pentru un hindus, scopul vieţii este moksha - eliberarea spirituală. Moksha înseamnă eliberarea de ciclul renaşterilor. Dar moksha, eliberarea spirituală, este atinsă şi de cel care s-a eliberat de ignoranţă, şi atunci există mai multe căi catre acest scop ultim: Jnana (calea cunoaşterii), Bhakti (calea devoţiunii) şi karma (calea acţiunii). Nu există o singură cale şi un singur mântuitor, ci există multe curente de opinie, conducători, guru şi zeităţi care contribuie la ajutorarea celor care cer ajutor pentru a parcurge calea spirituală.

Pe scurt, putem spune că una dintre modalităţile prin care cei care practică yoga în cadrul MISA urmăresc realizarea de sine este karma yoga. Nu este absolut deloc vorba aici de trafic de persoane, ci de o cale aleasă prin proprie voinţă de a se atinge scopul spiritual, cu ajutorul unui îndrumător spiritual. În cadrul MISA fiecare participant are îndrumarea spirituală a unui instructor care-l ajută pe calea spirituală sau îl temperează când este cazul. Practicanţii nu se izolează de societate sau de familie.

1.2.3 Ashram

Ashram-ul este un loc în care se trăieşte simplu, pentru a putea practica mai mult timp meditaţia. Chiar şi practica yoga este o formă de meditaţie. Scopul unui ashram este să îi înlesnească practicantului recuperarea sănătăţii şi o viaţă spirituală. De fapt orice locuinţă poate fi numită ashram. În cadrul MISA ashramurile sunt o formă de a locui în comun, asemănător cu un internat sau cămin. Fiecare internat are anumite reguli pentru ca viaţa în aceeaşi casă să funcţioneze. Ashramurile din MISA au următoarele reguli:

1. Nu este admis consumul de carne, alcool sau cafea. Nu este permis fumatul. Aceste reguli sunt valabile atât pentru cei care locuiesc în ashram, cât şi pentru cei care vin în vizită.
2. Sunt recomandate două ore de practică yoga zilnică, în afara orelor de curs yoga.
3. Toţi contribuie la treburile gospodăreşti din ashram, ca de exemplu curăţenie, întreţinerea casei, întreţinerea grădinii, cumpărături pentru casă.
4. Toţi trebuie să ia parte la întâlnirile de ashram (similare şedinţelor de bloc).
5. Fiecare face curăţenie singur atunci când a murdărit ceva.
6. Trebuie să se respecte liniştea după ora 23.
7. Trebuie să se anunţe în prealabil dacă vin oaspeţi care rămân peste noapte în ashram, cu excepţia cazurilor în care oaspetele vine în vizită în mod constant.
8. Toţi sunt rugaţi să anunţe dacă pleacă în concediu sau vacanţă.

Aceasta este şi viaţa dintr-un cămin sau internat. Internatul are un responsabil. Este normal că dacă cineva strică ceva, să înlocuiască obiectul. Aceasta nu este o pedeapsă ci ceva natural într-un colectiv în care ai stricat ceva ce ţinea de proprietatea comună. Fiecare grup are norme proprii, care exprimă valorile morale comune şi ce se aşteaptă de la fiecare individ în parte.

Aceste activităţi: karma yoga, meditaţii şi practica exerciţiilor fizice îl ajută pe individ să devină un om împlinit şi complet. Cei din MISA cred şi în posibilitatea de a se vindeca şi aceasta este numită terapie. Yoga nu este doar un antrenament spiritual, un antrenament de realizare de sine, ci şi terapie pentru trup şi suflet.

2. Rolul conducătorului

MISA este un grup coerent, adică un grup în care sentimentul de ’noi’ este puternic şi îţi crează sentimentul de apartenenţă la grup. Opusul unui astfel de grup este ceea ce se numeşte grup străin, aşa cum adesea este cazul în cadrul grupărilor religioase. De astfel de grupuri străine se distanţează majoritatea, fiindcă sunt într-un mare grad expresii ale negativităţii. În această categorie se înscriu grupările comuniste, teroriste, acoliţii mişcărilor religioase hedoniste şi grupuri pervertite sexual. Din informaţiile care există pe Internet (printre altele pe site-uri ale ziarelor româneşti) reiese clar că pentru Gregorian Bivolaru anumiţi politicieni fac parte dintr-un asemenea grup străin. El pomeneşte şi alte grupări în declaraţiile şi scrierile sale. Este de aceea evident că Bivolaru, prin afirmaţiile sale puternic critice la adresa unor politicieni români şi-a făcut duşmani puternici. Oamenii îşi exprimă părerea la adresa unor asemenea “grupuri straine” prin demonstraţii paşnice în Bucureşti.

2.1. Rolul de îndrumător al lui Gregorian Bivolaru

Diferitele roluri într-un grup nu au exact aceeaşi valoare. Fondatorul unui grup se bucură adeseori de respect special. Acest aspect este valabil şi în cazul grupărilor spirituale.

Unul dintre aspectele cele mai importante în viaţă este tendinţa spontană de a urma comportamentul majorităţii sau a conducătorului grupului. Aceasta se petrece pe nesimţite în orice grup. Începătorul, cel nou-venit sau cel care se află pe o poziţie inferioară nici nu remarcă rapiditatea cu care caută să se adapteze la normele grupului. Conducătorii puternici îi pot face pe indivizii grupului să urmeze normele şi valorile morale din acel grup. Cel cu autoritate are control asupra oamenilor prin diferite mijloace, ca de exemplu recompense sau pedepse (izolări, amenzi etc.). În studiul pe care l-am realizat asupra MISA nu am remarcat nici un fel de astfel de comportamente sau de pedepse.

Grupări religioase radicale, ca de exemplu mişcarea Guyana din anii ’70, mişcarea Heaven’s Gate din anii ’90 sau David Koresh din Waco SUA, sunt exemple de grupuri care impuneau o disciplină strictă membrilor lor. Cuvântul conducătorului era lege pentru ceilalţi până la moarte. Şcoala de yoga MISA NU ESTE o astfel de grupare.

MISA de asemeni nu poate fi numită o mişcare spirituală rigidă. Într-o asemenea mişcare nu sunt permise criticile. În cadrul MISA fiecare e liber să critice aspectele legate de activitate sau chiar pe instructori. De asemeni fiecare este liber să părăsească şcoala de yoga fără să se teamă de represalii.

Represaliile sunt o caracteristică a sectelor manipulative, adică: ”acele mişcări religioase sau de alt gen, în care crizele de credinţă sunt activ reprimate, negate sau pedepsite. Într-o sectă manipulativă se urmăreşte conştient ştergerea identităţii eului şi înlocuirea acesteia cu o pseudo-identitate care este condusă de un ideolog sau de o ideologie.”

Conform acestei descrieri a sectelor manipulative reiese clar că MISA nu este o sectă manipulativă.

Ca o mişcare să fie o sectă manipulativă, ea trebuie de asemeni să îndeplinească trei dintre cele patru A-uri.

Agresiune – pedepsirea membrilor care critică conducătorul sau mişcarea.

Aversiune – critică şi persecuţii ale celor din afara grupării, ca de exemplu părinţii.

Alienare – circuit închis în sectă, sub formă de colectiv geografic sau ideologic. Secta devine noua familie.

Adevărul absolut – nu există decât în cadrul sectei, şi conducătorul/conducătorii au drept absolut în a interpreta adevărul.

În discuţiile purtate cu practicanţii şi instructorii din MISA nu am regăsit nimic din primii doi A (Agresiune şi Aversiune). În ceea ce priveşte viaţa în ashram, doar o parte trăiesc acolo, iar activităţile nu sunt în circuit închis, cursurile sunt accesibile oricui din afară. La aceste cursuri poate participa oricine. Deci NU poate fi vorba de alienare. Câţiva dintre cei care sunt dedicaţi mai mult pot avea un contact minim cu lumea din afară, însă conducătorii urmăresc în mod activ să se opună acestei forme de alienare, încurajându-i pe aceştia să se întoarcă la servici şi la familie. Gregorian Bivolaru NU pretinde că are monopol de necontestat asupra adevărului. El este un îndrumător spiritual alături de alţii şi este convins de faptul că are o misiune în societate. În schimb el nu a avut şi nici nu are nici un fel de pretenţii politice. Dacă lumea se va transforma prin dieta lacto-vegetariană şi prin meditaţie, atunci aceasta se va produce treptat. Puterea lui Bivolaru se afla chiar în umilinţa de care dă dovadă. Prin urmare în cazul MISA nu regăsim nici unul din criteriile care definesc sectele manipulative.

Bivolaru s-a retras pentru a medita şi a scrie cărţi. Şcoala a fost preluată de un consiliu director, şi este condusă formal şi democratic de acest consiliu. Fiecare şcoală de yoga din celelalte ţări are un conducător, de regulă dintre membrii vechi ai MISA, şi este înregistrată ca fundaţie non-profit, cu un consiliu director democrat. Aş putea să-l numesc pe Bivolaru “membru onorific”, care datorită modestiei sale se bucură de un mare respect.

2.2 Acuzaţiile împotriva lui Gregorian Bivolaru

Interviurile pe care le-am avut cu Gregorian Bivolaru, între care la unul dintre ele am fost doar noi doi prezenţi, m-au făcut să pun serios la îndoială acuzaţia de pedofilie care i-a fost adusă. În cadrul mişcării relaţiile dintre oameni sunt apropiate, chiar şi între instuctori şi elevi. Însă fata implicată nu a fost eleva lui Bivolaru. Personal aş fi extrem de surprins de existenţa unei relaţii între Gregorian Bivolaru şi Mădălina Dumitru.

Cealaltă acuzaţie care i s-a adus în timp ce el se afla în închisoare în Malmö şi anume traficul de persoane, este pur şi simplu o neînţelegere a ceea ce înseamnă karma yoga. Vezi textul despre karma yoga de mai sus. Se pune problema de muncă voluntară, ca o modalitate de auto-perfecţionare şi de atingere a adevărului. Mulţi dintre cei care locuiesc în ashram nu au bani să plăteasca şederea lor aici, şi prin karma yoga au posibilitatea să participe la activităţile ashramului. Cei din MISA afirmă: karma yoga este o formă de meditaţie care îl ridică pe cel care o practică din îndoială şi rătăcire şi aceasta poate transforma în bine lumea în care trăim.

2.3 Taberele spirituale

În fiecare an în România se adună 10-12.000 de oameni pentru a participa la simpozioanele internaţionale de yoga organizate de MISA. Practicanţi din toată lumea vin aici unde umplu un întreg sat de vacanţă. Printre altele aceştia practică şi helioterapia. Participanţii la simpozion sunt admişi pe baza unei legitimaţii, pentru care trebuie să trimită poze, uneori în costum de baie, coducătorului MISA. Aceasta pentru a “citi” aura celor care vor să participe, pentru a se putea stabili dacă nu au probleme de sănătate. Conform MISA totul este viu – oameni, animale, plante – şi înconjurat de un câmp energetic numit aură. Capacitatea de a vedea aure poate fi dezvoltată prin antrenament. Fiinţele care au un înalt nivel în evoluţia lor spirituală au aură albă, care poate fi văzută de la kilometri distanţă. Există şapte niveluri vibratorii în aură, asociate celor şapte chakra sau centri de forţă. La o persoană sănătoasă aceste focare energetice sunt clare şi distincte. La persoanele bolnave, aura este neclară şi are culori întunecate.

Pentru selectarea participanţilor la tabere, printre care se află şi mulţi tineri, la aceste simpozioane internaţionale se adună un număr mare de fotografii. Aceste forografii au fost confiscate de autorităţile române şi clasate ca poze pornografice, evident pentru că aceştia nu vor să înţeleagă ce conţin fotografiile (adică o singură persoană în costum de baie) şi care este scopul lor.

3. Ce este de fapt MISA?

Dacă MISA nu este o sectă manipulativă şi periculoasă, atunci ce este? Aş putea spune despe MISA că este o mişcare de susţinere a unui mod alternativ de viaţă, a terapiilor alternative, cu puternice trăsături de sincretism gnostic. Ideile de bază sunt reîncarnarea şi transformarea de sine (capacitatea de a te transforma pe tine însuţi). Un cult este o mişcare care apare adeseori într-un mediu de privări psihice, şi atunci lumea se adună în jurul unui conducător. MISA este o mişcare yoghină în care participanţii urmăresc să se autoperfecţioneze şi să îşi amelioreze starea de sănătate şi armonie prin regim lacto-vegetarian şi prin tehnici yoga.

După interviurile cu mai mulţi români din diaspora am mari îndoieli referitoare la faptul că Gregorian Bivolaru ar putea avea parte de un proces corect în ţara lui. După cum am putut singur constata, acuzaţiile aduse împotriva lui sunt evident false, şi de aceea constituie ele în sine o dovadă a persecuţiilor la care este supus. De asemenea nu cred că Gregorian Bivolaru ar avea vreo şansă să supravieţuiască într-o închisoare românească.

Surse:

Interviuri.
-Gregorian Bivolaru
-Mihai Stoian (responsabilul centrului yoga Natha)
-Trei practicanţi yoga danezi şi trei români, aflaţi în vizită în Danemarca (din motive de siguranţă nu le divulg numele)
-Ulla M Sandbaek, fost parlamentar EU

Literatura de specialitate:
Nylund , Karl-Erik Att leka med elden – om livets på sektens villkor . Sellin 1998
Nylund, Karl-Erik Att leka med elden – sekternas värld . Sellin 2004
Hammer, Olav På spaning efter helheten New Age en ny folktro .Wahsltröm &Widstrand 1997
Holm, Nils. G Religionspsykologins grunder, Åbo Akademi 1993
Holm, Nils G. (Ed.) Encounter with India, Åbo Akademi 1990
Haglund, Gunilla Credo guiden Uppslagsbok för sökare, Sellin 1997
Harper´s Encyclopedia of Mystical and Paranormal Experience. Castle Books, Edison 1991
Mc Guire, Meredith B Religion. The Social Context Ivth edition . Wadsworth Publ.House 1997
Scrieri ale domnului Gregorian Bivolaru
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3864

Nici mie nu-mi vine să cred cum pot să scriu toate astea, acum, într-un fel un pic mai usurat.
Ceilalti erau muti, ca si mine. Dar nu la fel ca mine de întregi la mine, cred. Pastorului aproape că îi era indiferent ce se va întîmpla. Si totusi nu era chiar asa, după cum mi-am dat seama cînd a zis că: Treaba asta trebuie dusă la capăt. E o jertfă. Avem toate semnele posibile.

Oricum, dacă nu era asa, după cum spusese Iezechiel înainte de-a muri, pastorul ar fi trebuit să plătească pentru tîmpenia asta de aparat.

Cu ochii împăienjeniti, pe masă s-a suit Tobit. Era galben-chinez si îi era foame. Mai înainte stătusem de vorbă cu el. Săracu', se ridicase de la masă cînd a auzit de Ieremia. Măcar de-o fi să mor, o să mor cu stomacu' gol, usurat de cele pămîntesti. Si nici gînduri inutile nu cred că mai avea în cap cînd luă sculele ce fuseseră smulse din mîinile lui Iezechiel.

În spate începuseră lista cu cei care urmau la masă dacă si Tobit s-ar fi înegrit. Solomon. Ezra. David.Cirus. Samuel.

Ei cred prea mult în jertfa asta. Mie îmi era indiferent.
Începură să-i scoată din cameră si i-au dus în camerele goale de la "Rebecca si surorile". Ieremia, Zaharia, Daniel, Naaum, Iezechiel si Tobit.
Solomon, al saptelea negru.

Ezra s-a văicărit înainte. La douăzeci si cinci de ani avea deja patru copii si spunea că nu e potrivit pentru o jertfă. Să fie scutit. Nici măcar nu se gîndise la asa ceva. Asa, în general. L-au suit cu forta.

Era îngrozitor si totusi parcă era un joc. Nu, era un joc de-adevăratelea, cu copii mari, cum îmi povestea văru-miu. Ca atunci cînd era mic si se juca "de-a mama si de-a tata" cu fetele din vecini. Abia acum înteleg eu jocul ăla.

Ezra s-a carbonizat mai mult de frică. Îi tremurase mîna si oricum, nici nu mai întelegeam ce spunea. Sau poate că s-a întîmplat din cauza transpiratiei care se prelingea pe surubelnită în picături... Ezra a fost cel mai fricos.

Cu David, apoi, a fost, într-un fel, asemănător cu cazul lui Iezechiel. S-a luat după carte. A cerut o surubelnită mai mică pentru ditamai aparatul. I-a dat-o pastorul pe cea mai mică din trusa cu scule si cred că asta a fost cauza. Cînd a atins cu muchia ascutită surubul aflat în tensiune, surubelnita a alunecat, a scîrtîit un pic si-a scos si niste flame strălucitoare. Un pic albastre. În miscarea lui la care nimeni nu se astepta, s-a dezechilibrat si-a încercat să se apuce de aparat, însă l-a scos cu totul din perete. I-a căzut pe gît.

David a murit sufocat.

Atunci am iesit să iau putin aer. Mă gîndeam că-mi va veni rîndul si, cît eram eu oaie neagră a familiei, nu puteam să-i fac de rîs pe-ai mei. Dacă Domnul ar fi vrut să scap, le-as fi dat tuturor peste nas pentru judecătile pe care mi le făceau.

Cît încă mai eram afară se mai auzi o zdruncinătură. Dumnezeule, ăsta fusese Cirus. Viorica mă chemă înăuntru. Era rîndul meu cînd domnul pastor a rupt linistea: Ne ajung zece oameni morti. E o jertfă prea mare, cred eu. Propun să facem o cîntare. Apoi mă voi ocupa chiar eu de acest aparat.

M-am dus la orga mea usurat si asteptam să mi se spună ce cîntare să încep, numai că domnu' pastor îmi zise să-mi las mîna să meargă singură pe clape si-om vedea noi ce-o iesi. M-am lăsat asa, pierdut în mîinile mele, cum o fi vrut Dumnezeu, mă gîndeam eu cînd domnu' pastor întrerupse melodia cu vocea lui spartă: Zece negri mititei !

Era si el întunecat la fată.
Asa-i vom zice ! Zece negri mititei ! Mai cînt-o o dată !
Tata a zis: Ca oitele mele albe, tot zece... Toate au o legătură... si îsi sterse ochii înlăcrimati.

Pastorul e un om ciudat. Încerc să-l înteleg, ca si cum nu stiu ce se întîmplă, dar e ceva ce-mi scapă. Îngîna melodia mea cu vocea iesită mai mult pe nas, apoi se-ndreptă iute spre masă, luă sculele-n mînă si spuse: Întrerupeti reteaua ! Ce tîmpiti suntem ! Trebuia să facem asta de la început. Nu se mai poate. Dacă le-am fi avut pe-astea cu electricitatea nu se întîmplau atîtea morti.

Ceilalti începură să se dezmeticească, iar tata se duse afară, la tabloul electric si făcu deconectarea. De fapt ne prinsese pe toti nebunia asta asa că nu ne mai aduceam aminte că înainte de toate trebuia decuplată toată instalatia electrică. Domnu' pastor ne adusese cu picioarele pe pămînt. Dar cu ce pret... După ce am instalat aparatul de aer conditionat i-am dat drumul. O boare parcă îmi umfla creierul. Mirosul de carne arsă începuse să se ridice spre fereastra din tavan pe care tot tata o deschisese.





http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14015/aer-conditionat-i/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14016/aer-conditionat-ii/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14017/aer-conditionat-iii/1
http://www.cafeneaua.com/nodes/show/14036/aer-conditionat-iv/1

Scena IV
. Pe înserat, pe marginea drumului, lângă o fântână cu cumpănă. Colonelul Varlaam Eusebiu, locotenentul Vlaicu Mihai, mai mulți soldați.

Colonelul Varlaam(către locotenent)
Ai auzit noutățile ?

Locotenentul Vlaicu
Da, să trăiți !

Colonelul Varlaam
La dracu cu toate astea. Ce i-o fi apucat și pe ăia. Cu schimbarea asta ne-a dat peste cap cu totul. S-a dus naibii și termen și tot.

Locotenentul Vlaicu
Conform ordinelor, nu putem decât să ne supunem.

Colonelul Varlaam
Just. Dar trebuie să recunosc că mi-ar fi plăcut mai mult să fie cum se stabilise la început. Într-o lună eram plecați de aici. Oricum, asta ne încurcă rău de tot. Să vezi când vor auzi ăștia ...

Locotenentul Vlaicu
Trebuie să audă ? Dacă..construim și apoi restul...înțelegeți și dumneavoastră...

Colonelul Varlaam
Ce bine ar fi de-ar fi așa ușor. Nu uita că secretul e primordial. Voi da un ordin strict ca niciun soldat să nu discute absolut nimic.

Locotenentul Vlaicu
Abia aștept să terminăm aici. Nu știu de ce, dar parcă mai bine mă simt pe front. Acolo totul era mai simplu. Îți faci treaba și gata. Aici ai o grămadă de griji pe cap. Niciodată nu mi-a plăcut să lucrez cu civilii.


Colonelul Varlaam
Stai să vezi când va auzi primarul. Ăstuia trebuie să-i spunem, deși n-aș prea vrea. Mă tem că dacă știe el, vor ști toți.

Locotenentul Vlaicu
E primar, dom` colonel, trebuie să-și țină gura, doar e vreme de război.





Colonelul Varlaam
Nu-i cunoști pe civilii ăștia. Mai ales pe ăștia de la țară. În fine, vedem noi cum facem... Ocupă-te de soldați. Vezi, ține-i străns, să nu se apuce să hoinărească pe aici. Măine încerc să dau de primar si să văd dacă îi spun sau nu. Un lucru e sigur, nu vom mai folosi munca sătenilor. Secretul e mai important acum.



Scena V
În cârciuma lui Aurel. Primarul Mihnea, Dumitru Dudău, popa Ghiță, Jandarmul Tudor Irimia, Aneghin, moș Costache, alți săteni

Aurel
A naibii vreme. Va fi o primăvară ploioasă rău.

Mihnea( îngândurat)
Mașinile astea ale armatei au transformat ulițele într-o vale de noroi. Nici cu căruța nu mai ieși din mocirla asta.

Dumitru
De bine ce mi-am făcut cizmele. Până am ieși la uliță eram plin de noroi până la genunchi.

popa Ghiță(de la masă unde stă supărat jucându-se cu un pahar gol)
Dacă ai dormit în coteț...

Dumitru(nervos)
Popo ! Tu vorbești ?!

Aurel( râde)
E supărat părintele că azi nu primește decât un pahar, pe care deja l-a golit. Nu pot părinte să-ți mai dau. Ai auzit ce-a zis dom` primar. Mâine ai slujbă și trebuie s-o pregătești așa cum se cuvine. Cum s-o pregătești dacă nu găsești nici intrarea în sfânta Biserică ? Iar sari gardul, ca data trecută, doar că îl loc să nimerești în curtea bisericii ai sărit în curtea omului, de erau să te mânânce câinii.

popa Ghiță
Ști tu fiul meu...

Aurel
Păi vrei să zici că nu-i așa ? Tot satul a aflat. Nu te-ai dus apoi la doamna doctor să-ți panseze rana de la picior unde te mușcară câinii. Te-ai dus la ea cu sutana ruptă-n...Doamne iartă-mă, ruptă-n fund.

popa Ghiță.
Abia mă zgâriaseră puțin...


Aurel
Păi ai avut noroc. Putea să fie mai rău. Doamne ferește

popa Ghiță
Păcatele mele fiule. Păcatele mele...

Aurel(ieșind de după tejghea)
Din păcate tot nu-ți mai pot da nimic. Mai bine mergi dumneata la Biserică. Uite, dacă mâine merge totul bine, seara mai poți vebni să sărbătorim.

popa Ghiță
Mă duc, doar să stea ploaia asta...

Mihnea(apropiindu-se ușor de jandarmul Tudor, îi spune în șoaptă)
Vreau să le spun acum.

Jandarmul Tudor nu-i răspunde, doar dă din cap în semn de aprobare



Mihnea urcându-se pe podiumul de lemn din fața tejghelei. Pune mâna pe o cană și bate ușor cu ea în tejghea.
Stimați consăteni și prieteni. Domnilor, am să vă fac un anunț care sper să vă placă. După cum v-am mai zis, interesul satului e mai presus de al meu, de aceea vă pot spune acum că, în urma discuției cu armata, adică prin cererea pe cam făcut-o, oral, nu în scris, s-a aprobat ca depozitul ce va fi amplast în pădure, nu va fi decât unul de efecte și intendență, deci fără niciun pericol pentru mica noastră comunitate seculară. Vă spun asta deoarece v-am promis că voi încerca să rezolv problema, și am reușit. Din acest moment nu mai aveți a vă teme de nimic. Niciun inamic, oricât ar fi el de disperat, nu va veni să bombardeze niște pantaloni., pături și câteva cutii de conserve.

Dumitru(vine și-l îmbrățișează pe Mihnea)
Asta e extraordinar dom` primar. Stai numai să audă Ileana, și atunci să vezi bucurie. Trebuie să recunosc că teama asta nu-mi dădea pace nici să dorm.

Alți săteni din cârciumă
Bravo dom` primar !

Jandarmul Tudor(după ce dă pe gât ultima gură de vin, se sterge cu mâneca și se apropie de ușă)
Mă duc să-mi fac rondul. Să vedem ce mai fac soldații ăștia. Nu care cumva să se pună să fure ceva

Aurel
Pe vremea asta nea Tudore ? Stai și matale să se mai oprească ploaia. Te face ciuciulete. Mai și răcești.

Cezar Pricop :
"Dacă poporul ales a negat o primă venire, nerecunoscînd în Iisus pe Mesia, Dumnezeu trebuie să-şi întărească autoritatea printr-o pedepsă aplicată celor care şi-au întors faţa de la El şi e de înţeles că oamenii care vor vedea în Iisus pe Singurul Fiu , va fi noul popor ales de Dumnezeu prin care planul Său se va realiza."

De aici denota ca evreii au pierdut "titlul" de poporul ales . Si cine e noul popor ales ?. Italienii ? (datorita lui Constantin si Elena). Totusi primii crestini au fost evrei . Iisus a fost evreu . Dupa Biblie Mesia va iesii din samanta lui David , evreul .
Atunci , cine e , totusi , poporul care il va da pe Mesia ?.

Nu trebuie să ne băgăm degetele în ochi. În momentul de faţă România – pentru majoritatea cetăţenilor ei - nu-i un loc prea bun. Poate peste zece ani lucrurile vor sta mai bine, poate nu. Ungaria e mai bogată şi categoric mai curată – nu că ăsta ar fi un lucru de care să ne bucurăm.

De ce n-ar avea Eminescu dreptate? Poate că un Ţepeş ar fi cel mai bun lucru pentru noi. Băsescu a intuit starea de spirit şi a câştigat alegerile printr-un mesaj de genul „o să fiu un dur, n-o să mai las să se fure” în contra lui Năstase care spunea „am mai furat noi, da’ am şi avut grijă de voi”.
Nu s-a schimbat orientarea morală a populaţiei în vremurile mai puţin rele faţă de cele rele. Pur şi simplu am avut parte de o conducere mai inspirată.

Referitor la afecţiunea patologică şi semi-idioată ce se manifestă acum vis-a-vis de Europa de care ne rugăm să ne primească sunt complet de acord cu tine. Nu numai marea masă, dar şi oamenii cât de cât educaţi tind să vadă Uniunea ca pe o supremă autoritate morală, o entitate supranaturală, omnipotentă şi desăvârşit altruistă. Alipirea la Uniune apare ca ceva mistic prin care vom fi izbăviţi de sărăcie aşa cum păcatul originar ne este iertat prin botez.
Mă consolez la gândul că după integrare când vom vedea cum stau lucrurile, sentimentele duios europene or să fie mai temperate de bun-simţ.

Nu-s de acord cu tine în ce priveşte graniţa impusă de religie. Supraapreciezi influenţa bisericii care în nici un caz nu-i nocivă.

cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri

Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut (bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018

de la Boghita citire...

Publicat de Boghita la 26/08/2004 - 07:36 la Eseuri

Astept sa se insereze sa te pot vedea. Ai aparut , in sfarsit, esti din nou acolo pe bolta cereasca si stralucesti , asa cum faci in fiecare noapte. De ce nu vrei sa cobori la mine? Da, am inteles, nu poti. Nu poti pentru ca tu apartii acelei lumi, lumea stelara, o lume, poate, lipsita de griji, o lume indepartata, unde nu exista raul, lacomia, razbunarea, unde nu exista razboaie, foamete, coruptie, unde totul e un paradis, unde toti sunt fericiti. Dar TU vezi totul, absolut totul este invers decat in lumea ta si cred ca esti foarte dezamagita de tot ce se intampla aici. As vrea sa-ti vad chipul mai de aproape, dar nu e posibil si sa vin la tine iara nu se poate, pentru ca esti foarte departe si nu voi putea ajunge la tine niciodata. Dar ti-am dat deja un chip si te-am asemuit cu cineva, cu cineva care imi e foarte drag si pe care-l iubesc, desi nu am vazut-o niciodata, si sunt foarte fericit ca pot vedea prin tine pe EA, persoana pe care o iubesc. Dar, dar ce se intampla? Aaaaa……….. da se face dimineata, iar TU trebuie sa pleci. Dar nu mi-e frica, pentru ca o sa apari iara la noapte, in acelasi loc si atunci o sa o vad iar pe EA si iar voi fi foarte fericit.
Astept sa se faca iara seara, astept si…………in sfarsit…….iar te vad, TU esti, ce bine imi pare ca iar ai venit. Esti foarte stralucitoare in noaptea asta. Vezi, mi-am dat seama de cum ai aparut. Acum o vad si pe EA. Da intradevar e foarte frumoasa, dar ce se-ntampla, plangi? De ce? Doar nu esti o stea cazatoare. Si asta o sti bine. A….. nu. Mi s-a parut. Credeam ca plangi. Dar m-am inselat. Inseamna ca EA plange? Probabil ca e nefericita , dar si eu sunt nefericit, ne desparte distanta mare dintre noi. De ce oare nu ne-am intalnit pana acum? Cum as putea sa dau timpul inapoi? Trebuie sa privim realitatea , dar sa ne gandim si la viitor din cand in cand. Poate ca timpul le rezolva pe toate. Oare EA plange? Nu cred, nici ea nu ar avea de ce plange, e plina de viata, chiar daca realitatea e altfel. Vreau ca TU sa nu dispari niciodata de pe cer pentru ca odata cu disparitia ta va disparea si EA si nu vreau asta. Te rog. Ea poate nici nu-si da seama cat de mult o iubesc si cat de mult tin la ea. De ce te-am ales pe tine? Poate pentru ca mi-ai placut si poate pentru ca esti putin mai retrasa decat celelalte si poate ca TU stralucesti mai tare decat celelalte si poate ca tie ti se potriveste cel mai bine chipul EI si pentru ca steaua mea (cea pe care mi-am ales-o demult) se pare ca va apune si pentru ca trebuia sa-mi gasesc o alta stea care sa fie a mea si a ei, o stea doar pentru mine si ea. De aceea te-am ales pe tine si nu te-as mai schimba niciodata cu alta stea si nici pe EA cu alta fata. Vreau ca TU sa fi steaua NOASTRA si sa ne calauzesti pasii.
Poate ca toti ar trebui sa avem cate o stea a noastra.

sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/2124
___________________________________________________________

De la nenea Iancu citire...

(...)
Angel radios! Precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă, de când te-am văzut întâiaşi dată pentru prima oară mi-am pierdut uzul raţiunii; da! Sunt nebun...
(...)
Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat.
(...)
Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi nefericit, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire.
(...)
Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! M-ai întrebat să-ţi spui cine sunt, ţi-am spus. Mă întrebi să-ţi spui ce caut... Ingrato! Nu mi-ai scris chiar tu însuţi în original?
(...)
Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oi vedea la fereastra că se micşorează lampa? Iată-mă. M-am transportat la localitate pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea.
(...)
Tu eşti angelul visurilor mele, tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul, care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţii mele...

(I. L. Caragiale- O noapte furtunoasa, actul II, scena II-a)

sursa online: http://www.scriptorium.ro/carti/caragiale/o_noapte_furtunoasa-cadru.html

M-am dat la o parte,
Cortină ce-ţi acopeream orizontul.
M-am lepădat, m-ai lepădat,
Eram nacelă. Sau lest.
Să te-nnalţi te-am lăsat.

Pătrunzător ca vântul, mă vedeam
Dar termopanele sufletului mă izolau, în afară.
Lasă-ţi inima cuprinsă de emoţii
Iubirea ştie să spele ferestrele albastrului.

Egoul meu în arenă cu egoul tău,
Precum cocoşii care au cântat şi-a treia oară.
Hai să le lăsăm să-şi zdrelească oasele,
Când vor vedea, noi vom fi departe.

Într-o dimineaţă, un băiat se plimba prin pădure împreună cu tatăl său. La un moment dat, tatăl s-a oprit, a stat câteva secunde ascultând, apoi şi-a întrebat băiatul:
- În afară de cântecul păsărilor şi de foşnetul frunzelor, ce mai auzi?
Băiatul, ciulind urechile, îi răspunse:
- Aud zgomotul unei căruţe.
- Aşa este, răspunse tatăl, mai mult decât atât, este o căruţă goală.
- Cum ştii, tată, că este o căruţă goală? căci încă nu se vede, ci doar o auzi.
- Este foarte uşor să-ţi dai seama când o căruţă este goală, din cauza zgomotului pe care îl face. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot.

Tot aşa este şi în viaţa de zi cu zi. Când vorbim prea mult, întrerupând conversaţia tuturor, fiind inoportuni şi îngâmfaţi, simţindu-ne preaputernici şi reducând valoarea oamenilor din jurul nostru, trebuie să ne amintim de căruţa goală care, cu cât este mai goală, cu atât este mai mare şi zgomotul pe care îl face.

Dacă soacra dă din coadă când te vede şi câinele te sărută de "Bună dimineaţa!", ce-ţi mai trebuie? Trai neneacă!

- Hai să facem decont, să iei banii pe materiale, a zis directorul, un solist cunoscut.
- Nu am ce deconta...
- De ce eşti supărată? Toată lumea te-a lăudat? zise al treilea. A fost o acţiune reuşită.
- A fost un eşec...
Se întâlni cu unul dintre consilierii ce au susţinut proiectul. Era un om de biserică, prieten al Patriarhului. Vorbise cu cineva să-l aducă, dar nu s-a putut.
- A fost minunat. I-am povestit părintelui şi era fericit. Spunea că a fost tot timpul cu noi şi a văzut totul. Am văzut că eraţi stresată şi lucrurile parcă nu mergeau cum trebuie, dar a ieşit frumos. Dumnezeu v-a ajutat. Chiar şi singură...
Apucase să-i spună că pregătirile merg prost.
- M-au făcut să mă depăşesc pe mine! Nu mi-aş fi închipuit niciodată că pot duce atât, că sunt în stare de asemenea lucruri. Că am atâta putere...Sarcina mea era mult mai mică şi probabil că au căutat să mă compromită cu orice preţ. Dar fiecare piedică m-a provocat la o altă luptă pe care Dumnezeu a dus-o în locul meu. Se spune că unde se termină puterea omului, începe puterea Lui...Şi cred că aşa a fost!
Îşi luă rămas bun de la Patriarh. Simţea că nu-l va mai întâlni vreodată.
Învăţase încă ceva... Tema viitorului spectacol...Acasă în oraşul copilăriei.
Scrisese o scenetă comică cu diavoli pentru băieţii din spectacol. Nu apucase să o pună în scenă. Era inspirată dintr-o povestire haioasă a părintelui Cleopa. Folosea cam toate poreclele populare pentru satan. Piesa începea cu litera „I” de la rai căzută – „Florile răului”. Acolo unde lucrarea se oprise o vreme. Toată lumea arăta litera căzută pe jumătate: „E ceva greşit acolo!”. Decorurile erau acoperite cu folie neagră.
- Nu, nu e nimic greşit , zicea ea.
Preotul dădu binecuvântarea şi preciză :
- Ceea ce vi se pare a fi greşit, face parte din scenariu. Rămâne să alegeţi: răul sau raiul...
Sala era jalnică, dar scena destul de bună, mai puţin lumina. Drăcuşorii erau interpretaţi de un grup de fete. Când le vedea costumaţia, râdea cu poftă. Nu şi-au ştiut bine rolurile, s-au mai încurcat, dar sceneta, concepută ca un amestec de politică şi concursuri de „mis” avea farmec. Timpul de repetiţie a fost insuficient. Dar în mare au jucat bine, cu pasiune. După ele au venit îngeraşii şi prezentatoarele. Folia a fost dată la o parte, descoperind adevăratul decor din flori, icoane, ornamente strălucitoare. Sunetistul, era un lăutar „brunet”, talentat şi isteţ. Coloana sonoră a fost la înălţime.
Unul din arhangheli a aşezat la loc litera „I”. Îngeraşii trăgeau perdea peste fereastra cerului după un text de Traian Dorz. Iar micii artişti le spuneau părinţilor că au aflat care sunt „Florile Raiului”şi cele trei zâne care îi ajută pe oameni să le culeagă: Credinţa, Nădejdea şi Dragostea.

La început o făcea numai pentru copil. După un timp însă, a devenit raţiunea existenţei ei. Când vedea cum prind viaţă pe scenă personajele şi întâmplările minunate din istoria Bisericii, interpretate de copii, i se părea că se află în rai. Că niciodată inima ei nu a simţit durerea, suferinţa. Era convinsă că nu va mai face altceva până la sfârşitul vieţii. Aflase cu adevărat fericirea şi sensul trecerii prin lume. Câţiva ani a dăruit toată energia acestei misiuni. Tocmai crease condiţii să poată autoriza şi dezvolta activitatea şi căuta o sursă de finanţare. Statul nu oferea credite pentru activităţi culturale. Puţinele finanţări erau acaparate pe aceleaşi criterii clientelare.

În postarea de mai sus, referindu-mă la televiziune şi Internet ca instrumente de informare am spus aşa: Consider că televiziunea (ca şi Internetul), trebuie să rămână ceea ce este: un instrument de informare şi de divertisment. şi continuam spunând că cele două componente media trebuie să rămână mereu ca un adjuvant al cursurilor de la şcoală şi nu un substitut al acestora.

Giovanni Sartori spune aşa: "Problema este dacă Internetul va produce sau nu o revoluţie culturală. În teorie aşa ar trebui să se întâmple. Pentru cine caută cunoaştere pe Internet o găseşte. Întrebarea care se pune este dacă Internetul va fi utilizat şi de câţi ca un instrument de cunoaştere".
Giovanni Sartori – Homo videns, ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, pag. 41

Dacă aţi sesizat, extinsesem funcţia de instrument de informare a Internetului şi asupra televiziunii. Dar nu sunt întru totul de acord cu Sartori privind găsirea cunoaşterii pe Internet; cel mult se poate găsi un punct de plecare pentru adevărata cunoaştere (ex. derularea paginilor din Wikipedia).

Discuţia o pot extinde şi asupra celorlalte idei pe care le-am expus în lumina celor scrise în "Homo videns" (à propos, titlul original este "Homo videns şi post gândirea", nu cel pe care l-a dat Humanitas), cu atât mai mult cu cât mi-aţi lăsat impresia că doriţi ca userii să-şi exprime propriile păreri pornind de la ceea ce este scris în carte – păreri care, bineînţeles, pot fi şi greşite – şi nu o analiză pe text.

Consider aşadar că Sartori demonizează televiziunea şi că, dacă există o cauză a imbecilizării cetăţeanului, aceea se găseşte în modul nostru de a trăi şi nu în influenţa "malefică" a televizorului (calculatorului). Dacă am sta mai mult timp împreună (nu doar cu toţii în acelaşi loc, pentru că asta nu înseamnă "împreună") televiziunea şi mediul virtual şi-ar relua locul pe care-l merită: instrument de informare şi divertisment.

-Mda. Probabil că cei care zic aşa sunt turiştii care vin, stau aici o săptămână, două, apoi se întorc în civilizaţie, unde mai pui că vin aici să se distreze. Aşa, merci! Ca turist aş veni şi eu şi poţi fi sigur că i-aş face reclamă locului ăsta.
-Aşa gândiţi acum, dar locul ăsta e cu adevărat deosebit, şi nu vorbesc prostii! O să vedeţi.
-Chiar crezi? îi arunc o căutătură încruntată.
-Normal! Cum să nu cred când stau aici de peste cinci ani. Doamna doctor care a fost până acum, Dumnezeu s-o ierte, era aici de cinsprezece ani.
-De câât?!
-Daa, da, de cinsprezece ani şi probabil că nici n-ar fi plecat vreodată dacă... Oricum, păcat de ea.
Mă foiesc pe scaunul incomod rotindu-mă puţin spre el.
-Şi totuşi, ce a păţit? sunt eu curioasă să ştiu ce s-a întâmplat cu predecesoarea mea.
-A murit.
-Bine, bine...de asta mi-am cam dat seama, dar cum a murit? Ce s-a întâmplat?
Drăguţul de şofer înghite în sec şi „mărul lui Adam” i se mişcă prin pielea întinsă.
-Cancer... Aşa am auzit, că ar fi avut cancer.
-Aha... Tipic, zic scurt retrăgându-mă din discuţie în gândurile mele.
Drăguţul de şofer deschide gura să mai zică ceva, dar când îmi vede atitudinea, se mulţumeşte să zâmbească amar şi să-şi vadă de condus.
Continuăm să rulăm pe firul drumului traversând printr-un minunat tunel natural unde copacii îşi întindeau deasupra şoselei coroanele uninduşi-le chiar desupra axului drumului. Nu ieşim bine din acest tunel verde şi zăresc în dreapta un indicator, iar pe tabla lui ruginită şi decolorată, cu greu se disting denumirea. Cum şi ierburile înalte mascau locul, iar drăguţul de şofer nu catadicsi să încetinească, mai mult am reuşit să aticipez decât să citesc ce scrie.
-Speranţa? întreb eu. Aşa-i zice satului ăsta? Speranţa?! îzbucnesc fără să vreau într-un râs nervos.
-Cum..? Nu, nu Speranţa, ci Sperata. Multă lume citeşte greşit...
-Sperata?! Păi ce nume e ăsta?
-Nu ştiu. Aşa-i zice.
-Ce nume? Şi de la ce-i vine? De la ce vine denumirea asta?
-Habar n-am. Nu m-am interesat niciodată. Aşa i se zice şi gata.
-Ha... Era şi culmea să se numească Speranţa! Prea mare ar fi fost bătaia de joc.
Drăguţul de şofer mă priveşte nedumerit, chiar mirat.
-De ce bătaie de joc?se uită cu un ochi la mine, cu unul la drum.
-Aşa...! Apropo, ăsta-i satul al cărui nume ai spus că se asemuieşte cu sanatoriul?
-Da.
-Ce chestie. Uneori nu înţeleg, de ce într-o ţară latină ca a noastră, unde există atâtea denumiri frumoase, unele locuri au câte o denumire de-a dreptul ridicolă.
-Nu vă place cum se numeşte?
-Nu!
-Mie-mi place. Mi se pare un nume normal...normal pentru un sat vechi, cine ştie de când.
-Ţi-o fi plăcând, dar mie nu-mi place de fel. E complet aiurea. Când au munţii ăştia, pădurea, pârâul ăsta...să-i spui Sperata? Aiurea.

-Vedeţi, e mai bine să tac, zice încet. Şi aşa nu ştiu exact ce şi cum. Mai bine să aflaţi de la alţii mai în măsură să vorbească. Dacă continuăm, vrem nu vrem, discuţia duce la detalii şi nu vreau să... înţelegeţi dumneavostră.
-Înţeleg dar nu pricep de ce atâta secret. La urma urmei, un om bolnav se poate să mai şi moară, din păcate.
-S-a sinucis... S-a aruncat de aici de pe scările astea, zice Magda rămânând o clipă pe loc.
-Aici...?fac ca toanta privind la plasa de sârmă ce împiedică acum orice tentativă de sinucidere.
-Nu acolo, zice ea când mă vede unde mă uit. Nu s-a aruncat jos. Şi-a dat drumul pe scări aici, pus şi simplu s-a dat de-a dura pe scări şi şi-a rupt gâtul.
-Oh... Aşa ceva chiar n-am mai auzit. Înţeleg de-ar fi fost un accident, dar sinucidere... Şi chiar, cum de şi-au dat seama că e sinucidere şi nu accident? Au fost martori?
Între timp am ajuns în faţa unei uşi duble, de lemn, cu geam din sticlă mată pe care scria cu vopsea : „ Sect A”.
-Aici e sectorul „A” zice ea ignorându-mi ultima întrebare, şi îmi deschide uşa lăsându-mă să intru prima.
Binenţele, am intrat pe un hol. Era curat, luminos, chiar cald aş putea spune.Văd că saloanele sunt aici numai pe partea dreaptă, în stânga sunt ferestrele deschise, fără gratii şi cu perdeluţe înflorate la geam. Erau câţive oameni, nu-mi dau seama dacă sunt pacienţi sau cadre medicale, ori rude venite în vizită, în orice vaz, indiferent cine or fi, nu par să ne bage în seamă.
-Ăsta este cel mai liniştit sector. Aici sunt internaţi doar cei depresii uşoare şi cei care vor să mai scape de stress-ul zilnic. Cu aceştia nu avem probleme. Sunt liniştiţi, urmează un tratament lejer şi doar înainte de a pleca li se mai fac câteva analize. Responsabil aici este doamna doctor Ştefănescu, Gloria Ştefănescu. A fost la sedinţă dealtfel...se uită ea la mine dându.mid e înţeles c-am cunoscut-o deja. Acum nu sunt prea mulţi pacienţi, dar alteori nu avem niciun pat liber. Cu ăştia veţi avea de lucru destul de mult, dar este uşor cu ei, sunt înţelegători, şi zâmbeşte pe sub mustaţă.
-E interesant aici... Văd că e frumos, curat, luminos... Îmi place cum arată.
-Păi da, nu e cu nimic deosebit faţă de oricare alt spital normal. Aici e ok.
Mă aplec pe geamul de lângă mine şi profit de ocazie să văd zona de la înălţime. Locul întradevăr îţi taie respiraţia prin frumuseţe. Tot acest fost castel e înconjurat de pădure şi munte. Aerul e nemaipomenit de curat, tare şi rece. Se simte un puternic miros specific de pădure. Văd şi întreaga curte. E întradevăr un loc, pe cât de frumos, pe atât de mistic.
-Doriţi să mai vedeţi ceva pe aici? mă întreabă Magda.
-Poftim? Nu...
-Coborâm?
-Da, ţi-am spus că tu eşti ghidul meu. Mă duci peste tot unde trebuie să văd.
-De acum începe aventura, zâmbeşte ea cu o uşoară amărăciune în glas.
Ieşim înapoi pe scară şi văd că încuie uşa dublă după noi. Îşi bagă apoi zornăind cheile îm buzunarul de la halat şi ridică din sprîncene.
-E mai bine aşa, totuşi, îmi zice. Apropo, să nu uit să vă dau dosarele pacienţilor cu care a lucrat doamna Olga, Dumnezeu s-o ierte. Sunt puse bine şi numai eu şi bineinţeles doamna directoare, am avut acces la ele, asta pana aţi venit dumneavoastră.
-Şti ce, îi zic în clipa când o luăm pe scări în jos. Hai să facem o înţelegere. Nu-mi place să fiu domnită atât. Spune-mi simplu Angela. Am să-ţi spun şi eu Magda, ok?!

-Da. Oricum, ţinând cont că vom lucra împreună, e mai bine aşa, cel puţin în timpul când suntem în afara programului cu pacienţii.
-Coborâm acum?
-Da. De acum începe „aventura”, zice ea cu o mină ironic veselă.
Am coborât un etaj şi am ajuns în faţa unei uşi pe care nu scria nimic. Magda a descuiat-o şi am intrat. Aici era altfel. Chiar în stânga se găseşte o cameră mică, cu gratii la geam. Pe uşa deschisă citesc : Camera de Gardă. Înăuntru zăresc siluetele a doi băieţi pe care Magda îi salută veselă.
-Salut băieţi! Ce mai învârtiţi voi?
Unul dintre ei tocmai vroise să zică ceva, dar mă vede şi se opreşte. Acum se uitau amândoi la mine.
-Să vă fac cunoştinţă cu noua domnişoară doctor psihiatru,continuă ea
Cei doi vin în calea mea şi-mi dau mâna respectuoşi. Observ că sunt tineri şi bine făcuţi. În acest timp, Magda îmi atrage atenţi arătându-mi ceva prins pe perete.
-Uite, asta-i schema... Ăsta-i sectorul B, iar noi suntem chiar aici, pune ea degetul pe un punct de pe desen. În dreapta este zona B1, iar în stânga, zona B2. În B1 sunt pacienţii cu probleme ceva mai grave, cei cu tentative de suicid, dar totuşi nu cazuri ieşite din comun. Ceva mai multe probleme avem cu cei din B2. Aici problemele sunt de alta natură. Vei vedea la timpul respectiv.
-Trebuie să reuşim să facem ceva pentru ei.
-Suntem obligaţi..., apoi Magda se întoarce spre cei doi băieţi reluîndu-şi faţa zâmbitoare. Voi cum o mai duceţi? Ceva probleme?
-Nuu.. Nici vorbă. Au fost cuminţi. De ne făceau probleme, îi îmbrăcam mai gros, râde unul dintre cei doi.
Am ridicat din sprâncene la auzul acetei remarci cu toate că bănuiam exact la ce se referă.
-Aici, mi se adreseaza Magda întorcându-se spre mine, în B1, situaţiile sunt oarecum diferite,Uneori problemele sunt reale, altădată sperietura e mai mare. Normal că preferăm ce-a de-a doua variantă. Apropo, să-ţi spun, numerotarea saloanelor este reglementată. De exemplu în sectorul B1, fiecare salon începe de la zece, unsprăzece, doisprezece, iar în B2 începe de la douăzeci, douăzeci şi unu..şi aşa mai departe. Este foarte simplu aşa. Dacă să zicem că este o problemă undeva, se anunţă doar : „probleme în B doiprezece, sau B douăzeci şi cinci” şi aşa ştim imediat unde trebuie să mergem.
-Aha... interesant.
-La fel este şi în celelalte sectore...de fapt ai să vezi. Vom ajunge şi în sectorul C unde situaţia este puţin mai...delicată, ca să zic aşa. Acolo nu putem circula decât însoţite de către cei de la paza de acolo.
-Doamne, dar chiar aşa rău e acolo?
-Am să-ţi explic când vom ajunge acolo, zice Magda făcându-se preocupată să-şi steargă o invizibilă pată de pe halat.
-Se pare că mai sunt surprize care mă aşteaptă, nu? zic încercând să-i văd ochii.
Dar ea, se pare că cunoaşte siretlicurile căci se întoarce şi se face că priveşte pe geam.
-Sunt destule, Angela dragă, crede-mă. Poate chiar prea multe, iar uneori ne vine să lăsăm naibii totul şi să ne cărăm cât vedem cu ochii, dar n-o facem, şti de ce? Se întoarce ea acum şi mă priveşte în ochi. Pentru că avem o datorie de onoare faţă de aceşti oameni. Acetsi oameni care pentru societate nu mai înseamnă mare lucru, dar pentru noi sunt aproape totul.

-Am pipăit-o mai ceva ca pe o domnisoară, dar, spre deosebire de acesta din urmă, barcuţa nu are nicio gaură.
-Ce măgar eşti! răspunde Ramona pe loc.
-Hai mă c-am glumit. Da’ serios acum, n-are nicio gaură, nicio spărtură şi am căutat şi pe dinafară şi pe dinăuntru şi în plus, va fi uşor s-o lăsăm la apă, doar o împingem niţel şi e la apă. Veniţi?
-Eu nu. Mergeţi voi. Prefer să rămân aici să am grijă de astea şi de foc.
-Vii Radule?
- Da mă, se ridică el dintr-un salt.
-Să nu vă aventuraţi aiurea pe lac, da?
-Da mami, zâmbeşte Mihnea blând.
-Nu mă, vorbesc serios! Nu mergeţi aiurea şi nu mă lăsaţi singură aici.
-Stai liniştită, o linişteşte Radu. O punem la apă şi venim aici în faţă la cort. Venim pe lângă mal, nici nu ne putem depărta că nu ştim dacă chiar e ok sau nu. Dacă i-a apă, s-a dus aventura noastră.
Amândoi se depărtară în fugă, râzând. Ramona îi urmăreşte cu privirea, dar cu toată lumina lunii siluetele lor se pierd în liziera păduricii. Oftând, se întoarce şi se ghemuieşte lângă foc strângându-şi genunchi până sub bărbie şi cuprinzându-i cu mâinile.
Păşind cu grijă, cu Mihnea în faţă şi Radu după el, se apropie de locul cu pricina. Alunecau într-una căci iarba devenise udă şi alunecoasă, iar tufele sălbatice parcă îi prindeau de glezne la fiecare pas.
-Uite-o! zice Mihnea triumfător ca şi cum ar fi arătat lumii cine ştie ce descoperire de-a sa. Uite jucăria noastră.
Radu îl ocoleşte şi se dă mai aproape. Se uită lung la barcă albă şi dă mirat din cap.
-Asta-i şalupă în toată regula. Am crezut că zice de o barcă din asta de pescari, dar asta-i...asta-i super.
-Vezi?! Şi nu ai vrut să mă crezi.
-Da mă, te cred acum. Păi, hai să vedem dacă pluteşte.
-Trebuie s-o împingem. Uite că malul e uşor în pantă către apă, deci ar trebui să alunece uşor în apă.
Radu din proră şi Mihnea din lateral se puseră să împingă. Picioarele le alunecau în vegetaţia udă şi opintelile lor nu dădeau niciun rezultat. Abia dacă o mişcaseră puţin.
Răsuflând greu, Radu se îndreaptă de spate şi-şi şterge fruntea cu mâneca.
-Aşa nu facem nimic. Parcă e de piatră. Trebuie să băgăm ceva sub ea, ca un fel de pârghie ceva.
-De unde să iau o pârghie acum?
-O creangă ceva să folosim...
Fără să mai zică nimic, Mihnea se agaţă, câţiva paşi mai încolo, de o creangă destul de groasă şi se lasă cu toată greutatea trăgând de ea. Icneşte şi înjură, efortul lui scutura uşor întreg copacul în care frunzele prinse a mişca uşor.
-Ajută-mă! Nu vezi că nu pot! se plânge el.
Radu se agaţă şi el de creangă trăgând din toată putere, dar, ca şi cum şi-ar bate joc de ei, creanga se încovoie până la pământ ca apoi, la cel mai mic semn de slăbiciune a celor doi, să revină înapoi ca un arc.
-Parcă-i de cauciuc, fir-ar a naibi să fie! se simte Radu frustrat. Tragem ca proştii degeaba. Aşa nu facem nimic.
-N-ai un cuţit ceva, nu?
-N-am... De unde.
-S-o ia naiba. Hai să mai împingem. Tre’ să reuşim cumva.
Lăsară creanga ce mişca ca şi cum şi-ar râde de ei şi reveniră lângă barcă. Îşi uniră forţele şi împinseră iar.
-1...2...3...şiii! Hăăăăiiii...!!!! Taree...Forţăăă..!!!!
-Hăiiiii!!!!
-Hai c-o i-a... Tare acum! Haiii!!
Încet, încet, barca se urni din locul în care parcă se lipise în timp, iar acum prinzând sub carenă iarba udă, prinse a luneca uşor.
Pupa atinse apa care se încreţii uşor. Un zâmbet izvorăşte pe faţa lui Mihnea.
-Ţine mă de ea să nu o scăpăm! zice el agâţând bine bordajul din prora cu ambele mâini. Asta ar mai lipsi, s-o scăpăm pe apă, râde el.
-Stai, s-o lăsăm aşa un pic să vedem dacă i-a apă.
-Nu cred că-i spartă. Găseam de era.
-Să nu aibă ceva găuri mic din alea ce nu se simt... Şti tu. Ca şi Titanicul...
-Titanicul, zâmbeşte iar Mihnea. Ce asemănare ai găsit şi tu...hihihi...
Uşor, barca prinse a se roti de pupa. Plutea de câteva minute bune, dar nimic nu părea să fie în neregulă. Cu atenţie, Mihnea se strecoară înăuntru, dar chiar în clipa asta Radu strigă.

Două neveste discută despre viaţa lor, iar una dintre ele începe să se plângă:
– Nu ştiu ce să mă fac cu bărbatu-meu! Zici că e băieţelul mamei, „Mamei nu i-ar plăcea asta“, „Vai, de ar vedea mama ce facem“, „Mama zice că nu e bine“, „Mama face mai bine asta“ şi tot aşa. Nu mai suport, dacă-l mai aud odată cu mama, mă sinucid!
– Dragă, tu trebuie să fii mai feminină, să-l faci să uite totul, să te comporţi mai provocator şi să-i trezeşti simţurile!
Zis şi făcut. Seara, tipa îşi ia cea mai sexy lenjerie de dantelă neagră, mănuşi negre şi lungi de mătase, jartiere negre şi fine de satin. La un moment dat intră bărbatu-său şi când o vede:
– Aoleu, eşti toată în negru, s-a întâmplat ceva cu mama?
***
Chelnerul: Îmi pare rău, dar n-am să vă dau restul..
Clientul: Nu-i nimic ! Plătesc şi eu altădată!
***
Tineri căsătoriţi la masă…
Soţia:
– Ţi-a plăcut felul doi, dragă? L-am făcut din cartea de bucate!
– Altădată să foloseşti paginile, coperta era cam tare.

Lectii de la Consiliul
Europei



Rãzvan
Mitroi



Permanenta presiune pe care
autoritãtile de la Bucuresti o resimt în legãturã
cu înfiintarea unei universitãti de stat în limba maghiarã
pare a nu mai avea vreo noimã în comparatie cu situatia existentã
la Budapesta. Deunãzi, Consiliul Europei a dat publicitãtii recomandarea
pe care Comitetul de Ministri a formulat-o Ungariei, pentru afirmarea identitãtii
minoritãtilor nationale din aceastã tarã. Astfel, în
documentul elaborat la
4 octombrie 2001, la Strasbourg, se cere Ungariei, printre altele, "sã
întãreascã infrastructura institutionalã pentru învãtãmântul
în limba minoritãtilor", "sã dezvolte posibilitãtile
de educatie bilingvã" si, în acest sens, "sã asigure
conditiile necesare pentru formarea profesorilor". Asta în domeniul
învãtãmântului în limba minoritãtilor,
care, se vede treaba, nu este suficient de permisiv în Ungaria.



De asemenea,
Comitetul de Ministri al Consiliului Europei cere vecinilor nostri "sã
întãreascã posibilitãtile pentru cetãtenii
minoritari de a se adresa în limba lor în administratie si în
fata justitiei". Vorbind de "întãrire", Consiliul
Europei face de fapt observatia cã pe hârtie existã multe
drepturi ale minoritãtilor din Ungaria, dar ele nu se respectã.
De altfel, recomandarea spune si textual: "Se recomandã Ungariei
(...) sã ia mãsurile organizatorice si altele adecvate pentru
ca mecanismele legale existente sã poatã fi puse în practicã".

Ce aflãm din aceastã recomandare a Consiliului Europei? Constatãm
cã Ungaria nu a atins încã standardele pe care România
le asigurã minoritãtilor nationale, si nu de formã, ci
cu "certificate de calitate" de la forurile europene. România
a trecut de mult de faza asigurãrii învãtãmântului
în limbile minoritãtilor si a accesului minoritarilor la aceste
structuri, inclusiv la nivel universitar. Iar despre limba minoritarilor folositã
în administratie, a trecut aproape anul de când consilierii români
din Harghita si Covasna stau cu cãstile de traducere pe urechi la sedintele
de Consiliu Local. E bine asadar, din când în când, sã
vedem, pe scara standardelor europene, unde suntem noi si unde sunt altii. Reamintim
cã recomandãrile Comitetului de Ministri au caracter de aplicare
obligatorie, în baza angajamentelor pe care tãrile membre si le-au
asumat la înscrierea în Consiliul Europei.








Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic. MONICA IORDACHE

“Cu Stolojan la Cotroceni, PNL poate intra in criza”

Fostul lider liberal Radu Campeanu isi ia din cand in cand o vacanta din politica romaneasca si se reintoarce la Paris, in casa in care a trait 15 ani, in timpul exilului. Si noi l-am gasit la Paris, unde s-a reintors dinainte de Sarbatori. Nu citeste ziarele romanesti in fiecare zi, asa cum ne asteptam, pentru ca nu le are la indemana si pentru ca Internetul mai are inca multe taine pentru domnia sa. Auzind de tema interviului, ne roaga sa il mai pasuim putin pentru ca abia la sfarsitul saptamanii ii aduce cineva presa din Romania. Dupa ce s-a informat, Radu Campeanu ne spune insa ce crede despre inceputul de an neasteptat de agitat din punct de vedere politic.

Jurnalul Na]ional: Ce faceti la Paris acum, cand incepe sa trepideze scena politica romaneasca?
Radu Campeanu: Ma intorc in casa in care am stat intotdeauna in timpul exilului. Am prieteni, am rude aici, ma simt foarte bine.
- Nu va e dor de viata politica romaneasca?
- Am auzit ca a aparut o candidata. O doamna din America. Nu stiu ce poate sa stie ea despre realitatea romaneasca, vine dintr-o data dintr-o lume care este foarte diferita de lumea romaneasca. Nu stiu daca este o manevra a actualului partid de la putere, ca sa ia din voturile lui Stolojan sau ale altuia. Dar mi se pare foarte surprinza toare aceasta candidatura. De opereta a politicii romanesti.
- O cunoasteti pe dna Lia Roberts? Ati vazut-o vreodata?
- N-am cunoscut-o si trebuie sa recunosc ca nici nu am auzit de ea cat am fost in exil. Probabil ca ea nu avea nici un fel de activitate de ordin politic romanesc, pentru ca altfel as fi auzit de ea. Asa cum am auzit de atatia si am lucrat cu atatia dintre romanii din America, in timpul exilului, pe chestiuni politice romanesti, ar fi trebuit sa aud si de ea.
- Nici alti romani din strainatate nu o cunosteau?
- Nu. Cred ca foarte multi nu o cunosteau.
- Aparitia ei o sa produca vreo schimbare in raportul de forte dintre candidati?
- Nu cred ca in raportul de forte. Cred ca poate, si asta ar putea sa fie ideea domnului Nastase sau a unui om care vrea sa fie abil cu orice pret, cred ca ar putea sa traga unele voturi de dreapta.
- Asta ar fi manevra?
- Daca este o manevra, asta trebuie sa fie.
- Este deci impinsa sa candideze de catre PSD si Nastase?
- Presupun. Este numai o supozitie pe care o fac.
- Reprezinta un pericol pentru candidatul Stolojan?
- Eu cred ca reprezinta un oarecare pericol.
- Stiti de intrarea lui Becali in politica?
- Asta nu mai este opereta politicii romanesti. Este tragi-comedia politicii romanesti.
- Pot fi comparate cele doua personaje: Lia Roberts si Becali?
- Nu exista nici un fel de comparat ie intre unul si altul. Cred ca dl Becali face o mare greseala, dar e treaba lui, crezand ca, daca are o foarte mare avere, trebuie neaparat sa faca si politica. Este una dintre parerile foarte eronate ale lumii romanesti si chiar ale unor ziaristi din Romania. Asemenea lucruri nu se petrec in Occident.
- Dar credeti ca si Becali este impins in fata de anumite parea rau pentru el. PSD face tot ce poate, tot ce ii este la indemana, are destule mijloace la indemana, pentru a se mentine la putere si pentru a nu avea in fata o pozitie reala. Am fost surprins sa aflu ca dl Becali vrea sa faca politica, nu era treaba lui asta. Acum vreo 6-7 ani, domnul Tuca, la una dintre emisiunile sale, a avut o convorbire cu unul dintre marii oameni de afaceri romani si i-a pus urmatoarea intrebare: “Aveti o avere mare. De ce nu va faceti un partid politic?”. Omul a dat un raspuns pentru care il stimez si acum: “Sunt obisnuit sa fac ceea ce stiu. Stiu sa fac afaceri si fac afaceri. Nu stiu sa fac politica si de aceea nu intru in politica”. A fost raspunsul unui om inteligent si intelept.

“Romanii din Franta au o parere mizerabila despre politica din Romania”

- Va intalniti des cu romanii care s-au stabilit in Franta?
- Ma intalnesc destul de des. Duminica ma duc la biserica ortodoxa, acolo am intalnire cu ei. M-am gandit la un moment dat chiar sa fac un comitet de sustinere a lui Stolojan.
- Ce parere au romanii din Franta despre politica romaneasca?
- Mizerabila parere. Si din pacate, la mai toti cei stabiliti aici am vazut un soi de dezinteres pentru ceea ce se intampla in Romania din punct de vedere politic. Am constatat lucrul acesta spre marea mea intristare, pentru ca exilul romanesc de la Paris era punctul central al opozitiei fata de regimul comunist. Era centrul actiunii politice. Nu Germania, nu America, ci Parisul.
- Cum rezistati sa nu cititi in fiecare zi ziarele roma- nesti?
- Uite ca rezist. Citesc foarte multe ziare si reviste frantuzesti, niste reviste internationale, care imi dau o informatie asupra planetei, extraordinar de completa.
- Pe Internet nu va uitati pe ziarele romanesti sau nu va descurcati cu Internetul?
- (rade) Nu, cu Internetul nu, ca nu am acum posibilitate. Numai fiul meu are Internet, dar nu pot sa ma duc mereu peste el, ca are si el treaba.

“In ‘90 era sa fiu asasinat”

-In 1990 ati candidat la presedintie. Mai tineti minte acea campanie electorala?
- A fost o campanie extrem de dura. S-au spus tot felul de lucruri, s-au facut tot felul de actiuni care au culminat cu o tentativa de asasinat, un atentat la Braila. S-au spus minciuni, s-au spus calomnii multe. Retin insa si un lucru care mi-a ramas in suflet: adeziunea unor categorii intregi de romani la actiunea mea politica si a PNL de atunci. Nu pot sa uit masele intregi de oameni, 10.000 - 12.000 - 16.000, la Timisoara, la Cluj, la Sibiu, care ma ascultau vorbind si care veneau fara sa fie obligati de nimeni.
- Cine v-a condus campania atunci, cine v-a fost director de campanie?
- Am condus-o singur. De fapt impreuna cu prietenii mei. Erau oameni de valoare. Nu pot sa ma plang, au fost oameni de mana intai.
- Ce mijloace de publicitate electorala foloseati atunci?
- Nu se foloseau mijloacele de acum. Erau, in schimb, foarte multi ziaristi care imi luau interviu, romani si straini, in fiecare zi aveam, cred, 2-3 ziaristi. Pana si din Japonia veneau si ma interogau. Cred ca erau curiosi sa vada parerea unui om care trecuse prin ce trecuse in Romania, traise in Occident si acum se reintorcea in tara ca sa puna umarul la democratia romaneasca. Erau foarte curiosi sa vada cum gandeste un asemenea specimen. Am putut sa ma manifest atunci in deplina libertate. Asta pana ajungeam pe teren, acolo veneau tot felul de forte urate ale vechiului sistem, care au mers pana la un atentat direct asupra mea la Braila.

“Regele Mihai nu mai are nimic de spus in politica”

- In 1992 l-ati propus pe Regele Mihai candidat la presedintie. Regretati acest gest, catalogat atunci drept absurd si de monarhisti, si de antimonarhisti?
- Monarhistii nu au inteles mai nimic atunci. De altfel, nu au inteles multi mai nimic, imi pare rau ca bulgarii l-au inteles mai propunere prea devreme. Poate ca nu mi-am dat seama ca fostul rege nu are temperamentul necesar unei asemenea batalii.
- L-ati fi vrut mai implicat in politica, cel putin acum, de cand s-a intors in tara?
- In nici un caz. Acum cred ca nu mai trebuie sa se implice in nici un fel in politica.
- Care sunt acum relatiile dvs. cu Regele Mihai?
- Cu fostul rege? Nici una. Am socotit atunci ca fostul rege trebuia sa imi dea mie mai intai explicat ia acestui refuz. Daca a considerat ca nu e cazul sa o faca, nu vad de ce m-as fi dus eu sa ii cer explicatii.
- Sunteti suparat pe Regele Mihai?
- Nu sunt suparat in nici un fel. Isi traieste existenta foarte bine, dar in politica romaneasca nu vad ce poate sa mai faca.
- Cum vi se pare cererea familiei regale de a primi 35 de milioane de dolari pentru domeniul Sinaia?
- Daca e vorba sa cerem despagubiri si sa cerem paduri si mosii si diverse drepturi, va spun ca in tara romaneasca au fost zeci de mii de oameni care aveau dreptul sa ceara despagubiri pentru mosii si pentru paduri. Eu unul fac parte dintr-o familie care putea sa ceara si despagubiri pentru petrol. Familia mea era una de mari petrolisti din Romania si nu mi-a venit in gand sa cer asa ceva. Nimanui dintre noi nu i-a venit in gand sa cerem asa ceva. E o idee originala si ma opresc aici cu aprecierile.
- Sa inteleg ca nu e normal ca familia regala sa ceara acest lucru?
- Nu stiu exact care sunt conditiile. Pelesul si Pelisorul sunt discutabile. Stiam si cred ca proprietarul lor este statul roman.
- Cum vi se pare faptul ca Regele Mihai l-a premiat pe Adrian Nastase cu distinct ia “Omul anului” in cadrul Premiilor de excelenta VIP?
- Mi-a venit sa rad cand am vazut asa ceva. Am avut si impresia negativa a unor monarhisti adevarati.
- Cum comentati reconcilierea dintre Iliescu si Regele Mihai?
- Aici imi permiteti sa nu va raspund.
- “Nu ar fi bine ca Stoica sa conduca iar PNL”
- Cum ati fost primit in PNL, avand in vedere ca nu a existat o buna intelegere intre dvs. si unii membri PNL?
- Am fost foarte bine primit. Pentru mine ca persoana nu am intampinat nici o problema, dar pentru prietenii mei din judete au fost dificultati in privinta acestei fuziuni. Acolo am vazut unde erau orgolii personale, ambitii personale. Sper ca lucrurile se vor rezolva si sper ca voi avea o convorbire cu Stolojan, pentru a face ce trebuie ca actiunea sa se produca in conditii civilizate.
- In 1993 ati fost exclus din PNL. Printre liberali se spune ca Viorel Catarama a instrumentat acest lucru.
- E o chestiune pe care nu as vrea sa o pun pe tapet acum, pentru ca, daca ne-am unit cu liberalii, nu e cazul sa redeschidem procese mai vechi. Eu am plecat din PNL, nu am fost exclus. Rolul lui Catarama a fost unul negativ in organizarea Congresului extraordinar de la Brasov, in 1993, care a produs o ruptura a PNL. Si acel congres, ca sa folosesc o expresie edulcorata, a fost traficat. Atata tot.
- Ati avut vreo discutie cu Viorel Catarama pana acum, de cand v-ati intors in PNL?
- Nu. Aceasta chestiune s-a incheiat.
- Tot in 1993 l-ati dat afara pe Stoica din partid. De ce?
- Da, l-am dat afara pentru ca incepuse sa faca declaratii, facuse un grup acolo... Tot ce s-a intamplat atunci s-a intamplat organizat din afara partidului. Multi dintre acei domni au actionat influentati din afara.
- Si Valeriu Stoica a fost influentat din afara?
- Nu spun nimic.
- Aceasta influenta se mai pastreaza sau nu asupra lui?
- Nu stiu asta. Cred ca s-au schimbat lucrurile.
- Credeti ca mandatul sau la conducerea PNL a fost benefic sau nu pentru partid?
- Cred ca nu a fost benefic. - Mai are vreo sansa sa revina? Exista scenariul ca, daca Stolojan se va duce la Cotroceni, Stoica ar dori sa-i ia locul in fruntea PNL.
- Si mie mi s-a spus ca ar face niste incercari ca sa revina. Cred ca n-o sa reuseasca si nici n-ar fi bine pentru partid.
- “Nu exista in PNL nimeni care sa il inlocuiasca pe Stolojan”
- Despre Stolojan ce puteti spune? Stiti ca are o imagine de “contabil” care nu are nici o legatura cu liberalismul.
- (rade) Dumneata ma pui pe un vulcan pe mine! Cred ca Stolojan a evoluat in bine. Eu il cunosc pe Stolojan pentru ca guvernul pe care l-a condus s-a facut cu aprobarea mea. Am dorit sa existe acel guvern, i-am invitat si pe taranisti, ca sa putem rezolva crizele produse de Guvernul Roman. Manifestatiile si grevele se tineau lant, era o atmosfera semi-insurectionala. Atunci am crezut ca e bine sa facem acel guvern, la propunerea lui Iliescu, sub conducerea lui Stolojan, pe care il consideram un om onest. Si astazi, atuul lui mare este ca este mai cinstit decat altii.
- Atunci ati fost de acord cu nationalizarea valutei?
- A revenit asupra deciziei dupa doua luni, cand i-am spus ca plecam din guvern daca se mentine aceasta masura.
- Ce sanse are acum sa il invinga pe Nastase in cursa pentru Cotroceni?
- Cand mergi la o lupta, te gandesti si la ce sanse ai, dar lupta trebuie dusa, si eu sunt de acord sa duc lupta alaturi de el. Nu e usor, pentru ca dl Nastase are la dispozit ie un aparat politic si financiar foarte puternic. Acelasi aparat nu este de partea liberala, dar asta nu inseamna ca lupta nu trebuie dusa.
- La sfarsitul anului e posibil ca Stolojan sa para- seasca conducerea PNL. Isi da demisia fie ca se va duce la Cotroceni, fie ca PNL nu va obtine un scor onorabil. Credeti ca in PNL exista vreo personalitate care ar putea sa il inlocuiasca?
- Deocamdata nu, n-a aparut nici o personalitate. Teoretic, rolul ii revine lui Melescanu, ca prim-vicepres edinte, dar Melescanu va fi foarte contestat.
- Sa inteleg ca PNL ar intra in criza daca Stolojan ar castiga sefia statului.
- Daca Stolojan pleaca, ar putea sa fie o criza in PNL, dar eu nu ii cunosc inca foarte bine pe cei care sunt in partid. Unii sunt oameni mai noi, pe care nu i-am cunoscut acum 10-12 ani. Vom vedea.

“Alianta cu PD trebuia facuta in toamna”

- Despre alianta cu PD ce credeti?
- Decizia de formare a aliantei s-a luat inainte de fuziunea cu PNL-C. Nu mai era cazul sa zic da sau nu. Era insa cazul sa se faca spre toamna. Daca s-a facut acum, nu mai e cazul s-o punem in discutie. Vor exista insa subiecte negative, care trebuie micsorate ca importanta. Spre exemplu, la alcatuirea listelor electorale in judete probabil ca vor fi dificultati. Trebuie sa depasim dificultatile acestea. In schimb, candidatura lui Stolojan trebuie sprijinita cu tot sufletul de toate fortele politice implicate in alianta.
- Alianta cu PD ar trebui sa prefateze o relatie pe termen lung sau e doar o chestiune de conjunctura?
- E o chestiune de conjunctura. Aceasta treaba trebuie facuta pentru alegeri si, eventual, daca nu se ajunge la putere, pentru o actiune de opozitie unitara, inteligenta, care sa influenteze actul politic romanesc, chiar daca PSD ramane la putere.
- V-ati imaginat vreodata ca PNL va face alianta cu niste fosti membri FSN?
- Nu mi-am imaginat, dar in politica romaneasca totul este posibil.
- Dar in 1992 v-ati imaginat ca Stolojan va deveni presedinte PNL si o sa va readuca in partid?
- Nu, nici asta nu mi-am imaginat. Nu el m-a readus in partid, ci evolutia lucrurilor si hotararea mea. E drept ca si hotararea lui.

“Basescu e un om simpatic”

- Ce parere aveti despre intrarea lui Cozmin Gusa in PD? E spionul PSD?
- Mi se pare un lucru corect pentru ca dl Gusa ramasese complet singur. E logic. Se afla in situatie de inamicitie cu fostii lui colegi politici. Deci se situeaza de aceeasi parte a baricadei cu dl Basescu. Personal, nu cred ca este un spion al PSD, dar nu este nimic imposibil in lumea romaneasca.
- Va place stilul lui Basescu de a face politica?
- Dl Basescu este um om foarte simpatic. Cred ca o sa devina un viitor primar, din nou. Nu-l vedeam presedintele republicii in nici un caz, dar are acest limbaj direct, care cateodata este de apreciat, cateodata nu, dar este totusi mai aproape de oameni.
- Care este cel mai mare defect al lui?
- Nu pot sa spun asta.
- Dar cea mai mare calitate?
- Aceasta apropiere de oameni.
- Ati auzit ca Roman doreste sa-si faca un partid. Credeti ca are vreo sansa?
- Nu stiu daca are vreo sansa. Nu am fost insa deloc surprins cand am auzit, pentru ca el nu se mai intelege deloc cu Basescu. Miscarea lui este logica. Am auzit ca e in discutii cu dl Marian Enache. Daca se intelege cu el, Roman face o afacere buna.

Imi aduc aminte cand eram tanar, inainte de a ma casatori: mama si bunicii, si lumea in general era de aceeasi parere: "ia-ti o nevasta ca lumea mai... sa nu fie numai piele si os, sa fie grasa si frumoasa...". OK, prin asta nu cred ca se refereau ei ca sa fie obeza, dar nici slaba. Conceptia oamenilor de la tara: daca te vedeau mai tras la fata, imediat erau de parere ca nu mananci ca lumea, si-ti puneau o farfurie plina pe masa si nu te lasau in pace pana n-o terminai. De-atunci cred ca am ramas cu prostul obicei de a manca totul din farfurie, chiar daca ma saturasem deja de mult. Iar in Nord-America asta e un lucru foarte rau caci de obicei portiile sunt mult mai mari decat normal.

Intradevar, la orase lumea gandea un pic mai diferit decat la tara, lumea era mai rautacioasa, mai barfitoare: ba ca aia-i prea grasa, ba ca-i prea slaba, ba ca are nasu prea mare, etc. Nimeni nu-si vedea insa barna din ochii lor. Fiecare are defecte, fie ca sunt vizibile fie ca nu. Mai periculoase sunt cele ascunse cred, fie ca sunt de sanatate sau de caracter. Credeam ca in anii de dupa comunism lumea a inceput sa-si mai deschida ochii si in Romania si sa fie mai ingaduitori cu cei din jur, mai civilizati un pic, dar se pare ca nu-i chiar asa. Daca as spune "balenutza" la cineva de la lucru aici (si crede-ma ca sunt destule persoane heavy weight) cred ca as fi pus pe liber urgent si mi-ar da si-un sut in fund... Asa cum nu-i politicos sa-i spui unui batran de 60-70 de ani "old man" (barbat batran) ci mai degraba "older man" (barbat mai in varsta). Ai sesizat diferenta de nuanta?

Citeam acum cateva zile un articol destul de bunisor in Ev Zilei referitor la subiectul asta (persoane supraponderale si curele de slabire):

http://www.expres.ro/social/?news_id=145266

insa nu sunt de acord cu o singura afirmatie din articol: miscarea fizica cel putin odata pe saptamana. Din proprie experienta pot sa-ti zic ca daca faci miscare 1-2 ori pe saptamana numai, atunci poti sa-ti iei gandul de la a vedea ceva rezultate. Miscare trebuie facut de cel putin 4-5 ori pe saptamana ca sa simti ceva. Si prin miscare nu ma refer doar la mersul pe jos la scoala si inapoi (exceptand daca o faci in pas alergator...) ci la minimum 45 minute de transpiratie. Nu ai nevoie neaparat de gym pentru asta. Spuneai ca ai un parc in apropiere de casa: esti norocos. 45 min. de alergare usoara in fiecare dimineata sunt suficiente. Conditia e ca dupa cele 45 min sa simti ca ai facut un efort, ca ai ars ceva calorii. Trebuie sa fii transpirat si cu pulsul crescut. Nu iti trebuie sa faci prea mult greutati. Cel mai important (de altfel si cel mai greu probabil) este sa faci ceva abdomene cel putin o data pe saptamana, in weekend. Abdomene si flotari e ceva ce poti face in casa, fara nici un aparat. Eventual, sunt sigur ca mai poti face rost si de ceva greutati mici pentru maini. Dar mult mai important e alergatul.

Dimineata ma trezeam la 6:00 sa merg la servici. Am inceput sa ma scol la 5:00 ca sa imi fac exercitiile. Eu am noroc ca am un mic club de gym in complexul unde locuiesc. Tu probabil insa ca te poti scula mai tarziu, dupa ce se lumineaza. Important sa faci din chestia asta ca un ritual, nu sari nici o zi, indiferent ca ninge, ploua, sau sunt -20° afara. Am observat ca daca nu ma duceam la gym 1-2 zile, ziua urmatoare era foarte greu sa ma urnesc din pat. Aici iti va trebui o vointa de fier, dar parerea mea e ca merita efortul, cu atat mai mult cu cat chestia asta iti creaza si probleme sociale. Inca ceva in plus care sa te motiveze.

Alt aspect e mancatul. Aici eu am fost un pic "norocos". Anii de dieta destul de nesanatoasa si fumatul probabil (am renuntat acum 2 ani dupa ce am fumat vreo 15 ani), mi-au cauzat o problema: acid reflux disease. Nu prea mare lucru, dar cu potentialul de a crea probleme in viitor. Suficient cat sa ma sperie cat de cat. Asa ca am taiat de pe lista complet: cafeaua, sucurile, alcoolul (exceptand de sarbatori) si toate mancarurile iuti. Am impuscat doi iepuri dintr-un foc: m-am simtit mai bine si am facut si economie la buzunar. De fapt cand te afli intr-o cura de slabire e si normal sa faci economie, altfel inseamna ca ori nu faci diet, ori arunci banii pe fereastra pe cine stie ce program care nu e menit sa te ajute pe tine ci sa-l imbogateasca pe cel care ti-l vinde.

Trebuie sa eviti dulciurile cat mai mult, lucru ce n-ar trebui sa fie prea greu totusi, la urma urmei esti barbat, nu femeie sau copil, persoane care cedeaza mai usor in fata temptatiei fata de dulciuri. Si mie imi placeau la nebunie prajiturile cu frisca (Diplomat) pana cand am aflat ca una are cam 8-900 de calorii. Cam cat are si o friptura de 200 g. Ce ai prefera?

Adevarul e ca ma cam plictisesc la servici in ultima vreme, astept sa vina concediul peste doua saptamani, asa d-aia n-am ce face si bat campii aici. Nu vreau sa-ti dau sfaturi, nici sa fac pe desteptul. Daca eram intradevar destept cum ma cred eu, as fi fost pe o plaja in Florida acum si altii ar fi muncit pentru mine...

Chestia e ca daca tu te confrunti cu problema asta la nici 20 de ani, situatia o sa fie mult mai grava la 30, sau 40... Doamne fereste! In afara de aspectul neplacut fizic, de care o sa-ti pese din ce in ce mai putin odata cu inaintarea in varsta, vei fi mult mai predispus la probleme de sanatate. Asta e de fapt principala problema. Si pentru asta merita mai mult sa te zbati acum, decat pt faptul ca nu-stiu-care fraier face pe smecherul facand misto de altii. La 20 de ani corpul unui barbat e mult mai usor de modelat decat la 30, sau la 40. Nici la 30 sau 40 nu e tarziu, dar efortul necesar e mai mare si rezultatele mai greu de obtinut.

Orice vei incerca sa faci in privinta asta va fi decizia ta si nu te gandi la altii ci la tine in primul rand. Iti doresc succes!