comentarii

CUVINTE CU 3 SILABE are se termina in ci


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Cred ca aici e locul potrivit. - de talusa la: 10/11/2003 03:50:16
(la: TRICOLORUL ROMANESC)
Cele trei culori ale drapelului românesc - Rosu , galben si albastru - sunt de origine strãveche, iarr reunirea lor pe standardul national are adânci semnificatii istorice, exprimând dãinuirea noastrã neîntreruptã pe vatrã în care ne-am plãmãdit ca popor, legãturile permanente între românii de ambele versante ale Carpatilor, idealurile de unitate si independentã nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existente.

Introducerea a celor trei culori - rosu, galben si albastru - pe drapelul românesc s-a înfãptuit la 14 octombrie 1834, cu aprobarea Înaltei Porti , de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica (1834 - 1842), domnitorul Tãrii Românesti. La cererea domnului muntean , sultanul a încuviintat printr-un hatiserif înfãtisarea steagurilor pentru navele comerciale românesti si unitãtile ostirii pãmântene. Pentru corãbiile negustoresti se prevedea “steag cu fata galbenã si rosie, având pe dânsul stele si la mijloc pasãre albastrã cu cap”, iar pentru armatã, “steag cu fata rosie, albastrã si galbenã, având si acesta stele si pasãre cu cap în mijloc.”

Asadar, drapelele cu care au fost înzestrate unitãtile militare muntene în toamna lanului 1834, primele din istoria armatei românesti moderne, erau tricolore, având benzile dispuse orizontal, “rosu deasupra, galben la mijloc si albastru jos. În mijlocul câmpului pânzei, pe un scut alb, se afla o acvilã cu zborul luat, încoronatã princiar si cruciatã cu aur. În porunca datã ostirii, cu prilejul înmânãrii lor solemne, domnitorul arãta, între altele , cã “steagurile acestei de Dumnezeu pãzite tãri din vechime au fost fala ostirilor sale si semnele slavei lor… Militia româneascã, organizatã pe temeiuri de regulã si disciplinã, dobândeste iarãsi acel drept din vechime si primeste steagurile sale cu fetele nationale, lãsând a se întelege cã tricolorul reprezintã neamul românesc , este expresia fiintei sale nationale, simbolul sacru cãtre care se îndreaptã aspiratiile tuturor românilor adunati în jurul lui.
În 1848, în toiul revolutiei , însã, tricolorul a devenit în Tara Româneascã însemnul national, principalul element constitutiv al drapelului de stat. Guvernul revolutionar , prin decretul nr. 1, din 14 iunie 1848, a hotãrât ca drapelul tãrii sã aibã “trei culori: albastru, galben si rosu”, iar pe pânzã sã fie înscrise cuvintele “Dreptate, Frãtie O lunã mai târziu, “vãzând cu nu s-a înteles încã cum trebuiesc fãcute stindardele nationale”, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou cã “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis si rosu carmin”. El vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate în ordinea urmãtoare: “lângã lemn vine albastru, apoi galben si apoi rosu fâlfâind.

Adoptarea tricolorului ca drapel national nu s-a datorat însã unor situatii de conjuncturã si nici influentelor strãine, ci a urmat o veche traditie cu rãdãcini adânci în lupta neamului nostru pentru unitate si neatârnare. Este semnificativã, în acest sens , precizarea fãcutã în zilele revolutiei de ministrul treburilor din afarã al Tãrii Românesti, într-o notã adresatã lui Emin Pasa: “Culorile esarfului ce purtãm noi nu sunt de datinã modernã. Noi le-am avut încã de mai înainte pe steagurile noastre Dar nu precizeazã de când anume.

Înlãturat odatã cu interventia strãinã din toamna anului 1848, tricolorul va fi reintrodus ca drapel national la 1 septembrie 1863, de cãtre Alexandru Ioan Cuza. El avea însã culorile dispuse orizontal , redate rosu, galben, albastru, si se va mentine în aceastã alcãtuire pânã în anul 1867, când punându-se din nou problema însemnului nostru national, comisia însãrcinatã cu stabilirea drapelului tãrii si-a însusit propunerea lui N. Golescu, fostul pasoptist, “ca culorile sã fie asezate cum era la 1848, adicã vertical , în ordinea albastru, galben, rosu, care s-a pãstrat pânã azi . referindu-se la originea si semnificatia drapelului de stat, Mihail Kogãlniceanu preciza în sedinta parlamentului din 26 martie 1867 cã: “Drapelul tricolor, cum era astãzi, nu este drapelul Unirii Principatelor. El este un ce mai înalt. El este însusi drapelul neamului nostru, din toate tãrile locuite de români.

Rezultã de aici cã Mihail Kogãlniceanu si generatia sa primiserã tricolorul, prin traditie de la strãbuni si o datã cu el si explicatia însemnãtãtii pe care o reprezintã pentru toti românii. Este, deci, fãrã îndoialã cã în perioada modernã s-a pãstrat o traditie mai veche, din bãtrâni, a tricolorului. Dar unde se aflã izvorul de la care porneste traditia? În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei si publicatã la Brasov în 1851, se face mentiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o mostenire de pe timpul Daciei Traiane.

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatãm cã cea mai veche însemnare despre tricolor, ca formând culorile Dacie, se aflã în Novella XI, datã la 14 aprilie 535 de împãratul Justinian (527 - 565) cu prilejul fixãri teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea , alãturi de regiuni din Panonia Secunda, pãrti din fosta Dacie românã, formatã din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmã fiind alcãtuitã din tinuturile vecine cu Dunãrea, de la gura tisei pânã la vãrsarea Oltului, ale Banatului si Olteniei.
Decretul imperial, care stabilea si însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane: “Din partea dreaptã , în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui douã laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde sãpãturile arheologice au confirmat existenta asezãrilor romane pânã în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis. Scutul rosu, însemnând Dacia de dincolo , se referã la sudul si centrul Moldovei, altã parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa , cel putin în principiu, aflatã însã în afara teritoriului detinut efectiv de cãtre romani. Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai pozitia geograficã si politicã deosebitã a acestei pãrti a Daciei. Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele douã scuturi (rosu si albastru), reprezintã , fãrã îndoialã, Muntenia de astãzi sau fosta Moesie inferioarã.

Se stie cã armatele lui Justinian , urmãrind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord - vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stãpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia. Imperiul roman de rãsãrit era exprimatã prin prezenta pe stema Daciei Justiniane a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpatilor, cât si a celor de la nordul lor.

Prin urmare , cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generatie în generatie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mãrturii de culturã materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plãmãdit ca popor, prin simbioza daco - romanã, rezistenta lor în fata urgiei vremurilor si a valurilor succesive ale neamurilor migratorii, lupta neîntreruptã pentru afirmarea idealurilor de unitate si independentã.

Puternic legati de traditiile si marile virtuti ale înaintasilor , românii au pãstrat neîntinate , cu demnitatea ce le e caracteristicã, vechile culori ale Daciei Traiane (rosu, galben, si albastru), dar obligati sã trãiascã timp îndelungat despãrtiti în trei principate - Moldova , Muntenia si Transilvania - , i au fãcut din fiecare culoaare câte un stindard pentru fiecare principat, expresie a vechimi si dãinuirii lor pe pãmântul strãmosesc, pe care nu l-au pãrãsit niciodatã, iar din reunirea acestora pe acelasi drapel, adicã din tricolor, simbolul unor grele si necontenite eforturi pentru realizarea unitãtii nationale.

Steagul Moldovei, având bourul, pe o parte, si Sf. Gheorghe cãlare pe un cal alb în luptã cu balaurul, pe cealaltã parte, era de culoare rosie. Fãurit probabil de Bogdan I (1359 - 1365), la întemeierea tãrii, care a preluat culoarea rosie, transmisã de traditie, din vremea Daciei Traiane, el a fost pãstrat identic de urmasii sãi în domnie. În timpul lui Stefan cel Mare (1457 - 1504), steagul era din atlas rosu . si avea reprezentat, pe o fatã, pe Sf. Gheorghe încoronat de doi îngeri, stând în jilt si cu picioarele supunând un balaur cu trei capete , iar pe cealaltã fatã era reprodusã stema tãrii (capul de bour). Steagul domnesc al lui Ieremia Movilã (1595 - 1606), capturat de Mihai Viteazul, în martie 1601, în lupta de la Gorãslãu, avea fondul rosu. cu o bordurã galbenã deschisã, iar la mijloc capul de bour. Cãlãtorii poloni în trecere spre Constantinopol, Samuel Twardowski, la 1622 si Ioan Gnindski, la 1677, îl mentioneazã ca fiind din damasc si din aceeasi culoare rosie.Pe un document emis la 1817 de Scarlat Calimahi (1812 - 1819) se vãd în culori douã steaguri rosii. În timpul lui Mihail Sutu (1819 - 1821) pe stindardele moldovei apare Sf. Gheorghe cãlare, pe fond rosu. La fel, steagul armatei moldovenesti sub Mihail Sturdza (1834 - 1849) avea bourul în mijloc si în fiecare colt câte un pãtrat mare rosu iar cel al lui Alexandru Grigore Ghica (1849 - 1856) era în întregime rosu, cu o cruce albastrã în centru.

În Muntenia, steagul cel mare al tãrii pe timpul lui Mihail Viteazul (1593 - 1600), descris de cavalerul italian Ciro Spontini, era din damasc galben - auriu, cu vremea decolorat în alb, având la centru o acvilã neagrã, stând pe o ramurã verde de ienupãr si tinând în cioc o cruce patriarhalã rosie. Acelasi stindard galben - alburiu e mentionat - fãrã sã fie si descris - de douã stiri de origine polonezã, din 19 si 29 mai 1600, relative la lupta de la Hotin, dintre Mihai si Movilã. Documentele vremii ne vorbesc despre pretuirea pe care a acordat-o ilustrul voievod steagului tãrii, în care neîndoilenic vedea întrupatã glia strãmoseascã, Pentru apãrarea cãreia lupta. Nici în momentele grele , nici în clipele în care era pusã în cumpãnã însãsi viata sa, Mihai Voievod n-a uitat de steag. Este semnificativ faptul cã dupã bãtãlia de la Mirãslãu, din septembrie 1600, cu imperialii comandanti de Basta, în care sortii nu i-au surâs, Mihai nu s-a retras de pe câmpul de luptã pânã nu i s-a adus steagul tãrii, pe care, strângându-l la piept, l-a luat cu sine. [

Acest steag cu câmpul galben, ce “era foarte vechi si privit de romani ca sfânt”, dupã cum precizeazã acelasi Spontoni, fusese “semnul si marca cea mai importantã a Tãrii Românesti” sub Neagoe Basarab (1512 - 1521) si Vlad Tepes (1456 - 1462) si îl însotise pe Mircea cel Bãtrân (1386 - 1418) si pe voievozii de dinaintea luui pe câmpurile de bãtãlie fiind cu sigurantã o mostenire de la Basarab cel Mare (1317 - 1352), care-l primise, La rândul sãu, prin traditie, din vremea Daciei Traiane si-l pãstrase la întemeierea tãrii , ca simbol al legãturilor cu înaintasii.

Salvat de Mihai Viteazul dupã înfrângerea de l Mirãslãu, el a fost pãstrat cu mare cinste si de Radu Serban (1602 - 1611), ca steag al tãrii în vremea domniei sale. Relatând primirea la Târgoviste a contelui Camillo Cavriolo, trimis de împãratul Rudolf -II- pentru a duce lui Radu Vodã stindardul imperial, o datã cu confirmarea titlului de principe al imperiului, tot Spontoni aratã cã a marea ceremonie care a avut loc atunci la curtea domneascã, a fost vãzut si steagul cel mare al tãrii, din damasc galben - alburiu, socotit sfânt, si pe ccare voievodul a poruncit sã fie purtat înainte..

Datoritã asupririi nationale la care au fost supusi de stãpânirea maghiarã si apoi de cea austro - ungarã, români ardeleni desi constituiau majoritatea populatiei si erau locuitorii autohtoni ai Transilvaniei, n-au avut posibilitatea sã-si aleagã singuri culoarea drapelului si n-au fost reprezentanti printr-un simbol aparte pe steagul si stema principatului, nici în evul mediu si nici în epoca modernã. Ei au avut, totusi, un simbol propriu, culoarea albastru .- azur (cer), mostenitã din vremea Daciei Traiane, pe care, dacã n-au putut s-o impunã pe însemnele heraclidice ale tãrii, datoritã împrejurãrilor vitrege ale istoriei, au pãstrat-o pe stemele de familie si au transmis-o , astfel, din generatie în generatie, ca expresie a vechimii si înfrãtirii lor cu glia strãbunã.

În sprijinul celor de mai sus, mentionãm cã în perioada dominatiei maghiare, în timp ce stemele acordate nobililor sasi si unguri au în majoritatea lor culoarea rosie, cele date familiilor de origine românã sunt în exclusivitate de culoare albastru -azur (cer). În colectia heraclitticã J. Siebmcher, de pildã, unde sunt publicate aproape 2500 de steme acordate nobililor din Transilvania, apar , pe lângã armenii, maghiare, sãsesti si secuiesti, peste 500 de steme ale familiilor nobile românesti, care se prezintã sub forma unui scut având ca mobile, într-un câmp întotdeauna de azur (albastru), osteni cãlãri sau pedestri, înarmati cu spade drepte sau curbe, luptând împotriva unor turci, precum si felurite animale si diverse alte însemne. De altfel, culoarea albastrã a fost introdusã si pe însemnele heraclitice ale unor familii boieresti din Muntenia si Moldova, tocmai pentru a desemna detinerea unor posesiuni în Transilvania si, totodatã, legãturile existente în evul mediu între tãrile române. În stema familie Vãcãrescu, de exemplu , apare ca o dovadã a apartenentei districtului Fãgãras la Tara Româneascã, o cetate crenelatã , având arborat, în dreapta sus, un drapel albastru. [

Se poate, deci, afirma cã adunarea la un loc , pe acelasi drapel, a celor trei culori, rosul românilor moldoveni, galbenul românilor munteni si albastrul . azur al românilor transilvãnenii, reprezintã o singurã tarã, alcãtuitã din provinciile ei Moldova, Muntenia si Transilvania si un singur popor… Nu mai încape nici o îndoialã cã la acest adevãr se gândea Mihail Kogãlniceanu când spunea, în 1867, cã tricolorul românesc înseamnã “neamul nostru, din toate tãrile locuite de români”.

Dar cine este autorul contopirii celor trei culori într-un singur drapel si când s-a înfãptuit acesta? Cercetarea istoricã ne conduce, cum e si firesc, la Mihail Viteazul, primul unificator al tãrilor românesti, care a întrunit sub sceptrul sãu, în anul 1600, stãpânirea Munteniei, a Transilvaniei si a Moldovei.
Privitã în contextul realitãtilor politice ale vremii , unirea tãrilor române, realizatã prin cugetul militar si iscusinta diplomaticã a lui Mihai Viteazul , apare ca expresia concretã a polarizãrii în jurul lui a întregului popor român, ce avea constiinta unitãtii sale. Tocmai existenta constiintei unitãtii de neam la românii din cele trei principate, a apartenentei lor la acelasi unic popor, dorinta lor de unire într-un singur stat, explicã optiunea lui Mihai pentru înfãptuirea “planului daci”, care-si propunea sã reconstituie în formã româneascã vechea unitate politicã pe care o reprezentase Dacia în antichitate.
Cãlãuzit de dorinta de a-i uni pe toti românii sub un singur stindard, temerarul conducãtor, care se intitula “Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tãrii Românesti si Ardealului si a toatã Tara Moldovei”, a fãurit drapelul national prin contopirea culorilor de pe steagurile celor trei principate românesti, care de la el a devenit simbolul unitãtii noastre nationale. Aceastã constatare se bazeazã pe cercetarea diplomelor si a stemelor pe care Mihai Viteazul le-a acordat , potrivit obiceiurilor vremii, dupã bãtãlia de la Stalingrad, din 18 octombrie 1599, atât vitejilor boieri munteni cât si nobililor români si unguri din Transilvania care i s-a alãturat. Pe diploma acordatã lui Preda Buzescu, de pildã, apare un scut militar timbrat de un coif închis cu gratii, pe care stã o coroanã anticã, din care apare figura unui leu. De pe coama coifului si de sub coroanã iese o flamurã cu aspect de mantie, în trei culori asezate vertical, albastru la dreapta (steagul românilor transilvãneni ), galben la mijloc (steagul românilor munteni) si rosu la stânga (steagul românilor moldoveni)

Se cunosc pânã acum peste 20 de diplome eliberate de cancelaria lui Mihail din Transilvania, în anii 1599 si 1600, cu steme care au tricolorul albastru, galben si rosu pe lambrechine, iar la unele si pe scuturi. Descoperirea în viitor a unor noi diplome si acte emise de marele voievod va întãri afirmatia cã drapelul astfel îmbinat, prin gruparea în jurul culorii galben, asezatã la mijloc, a celor albastru si rosu, toate dispuse vertical a fost fãurit de Mihai Viteazul care, unind cu Tara Româneascã mai întâi Transilvania si apoi Moldova, a refãcut în formã româneascã integritatea vechii Dacii si a reînviat tricolorul din epoca românã, conferindu-i valoare de simbol al unitãtii noastre nationale, Pentru înfãptuirea uniri într-un singur stat a românilor din cele trei principate, Mihai Viteazul a luptat pânã la sacrificiul suprem al vietii sale pe câmpia de lângã Turda, El a cimentat, astfel, aceastã unire si a sfintit drapelul national cu sângele sãu.

Biruintã temporarã din punct de vedere politico - militar, izbânda lui Mihai avea sã dureze , însã , în planul constiintei nationale. Cei ce si-au asumat dupã Mihai conducerea tãrilor române au cãutat, în functie de împrejurãrile istorice, sã-i urmeze pilda, iar tricolorul românesc fãurit de el a fost pãstrat cu sfintenie secole de-a rândul si transmis din generatie în generatie, întruchipând pânã azi idealul de peste veacuri al unitãti tuturor românilor.
În perioada de dupã Mihai Viteazul , datoritã stabilitãtii interne, Tara Româneascã va continua sã îndeplineascã rolul de portdrapel al luptei pentru neatârnare si al unitãti românesti. De aici vor porni cele mai multe initiative atât pe plan politic , cât si spiritual. Faptul s-a reflectat si pe tricolor, unde culoarea galbenã, reprezentându-i pe românii munteni, este asezatã la mijloc, fiind încadratã, de-o parte si de alta, de culoarea rosie si de cea albastrã, atestându-se si în felul acesta cã unirea tuturor românilor s-a fãcut având Tara Româneascã , cu capitala ei Bucuresti, drept centru de activitate si realizare politicã a unitãtii nationale.

Nesemnalat în documentele primelor trei decenii ale secolului al XVII-lea, tricolorul reapare în timpul lui Matei Basarab (1632 - 1654), ales domn al Munteniei f&atildde;rã învoirea Portii, dar pe care sultanul a fost nevoit sã-l mentinã în scaun de teama puterii militare a tãrii , precum si a aliantei cu Transilvania, aflatã la rândul ei în relatii de bunã întelgere cu Moldova. EL s-a manifestat permanent ca un adversar al Imperiului otoman, fatã de care a pãstrat o atitudine demnã, fiind hotãrât la nevoie sã reziste cu armele. În acest sens, rezidentul habsburgilor la Constantinopol, Rudolf Schmidt, scria în 1643 cã turcii “se tem de Matei si-l considerã aproape ca pe un al doilea Mihai Vodã Cu ajutorul ostirii, mereu gata de actiune, el a înlãturat douã încercãri otomane, în 1636 si 1647, de a-l scoate din domnie.

Desigur , domnul muntean era constient cã restaurarea deplinã a independentei tãrii devenea posibilã numai printr-o actiune comunã a celor trei tãri românesti, capabile sã întreprindã cu succes o ofensivã de proportii care sã înlãture dominatia Imperiului otoman. Iatã de ce, în timpul sãu, relatiile politice dintre Muntenia si Transilvania au îmbrãcat forma unui tratat de aliantã, încheiat la 17 iulie 1635, care a fost reconfirmat si întãrit în mai multe rânduri (1637, 1638, 1640 si 1647). În pofida unor situatii conflictuale cu Moldova, între cele trei tãri românesti s-a ajuns , totusi, la un sistem de aliantã comunã sub forma întelegerilor bilaterale dintre Transilvania si celelalte douã tãri, iar în urma împãcãrii intervenite la 1644 între domnul muntean si cel moldovean , s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã sub forma întelegerilor bilaterale la 1644 între domnul muntean si cel moldovean, s-au ivit posibilitãti mai mari de actiune comunã. În cadrul aliantei dintre cele trei tãri românesti , încheiate în scopul luptei de eliberare de sub dominatia otomanã, Matei Basarab, care afirmase încã din 1632 cã “de cine ne vom teme dacã tãrile noastre vor pãstra buna întelegere de pânã acum? În afarã de Dumnezeu, de nimeni, se bucura de multã autoritate , contemporanii numindu-l “prea luminatul stãpân si voievod al acestor tãri dacice”.

Strãdaniile lui Matei Basarab de refacere, pe calea diplomaticã a aliantelor, a unitãtii tãrilor române, întreruptã prin moartea lui Mihai , n-a concretizat si în reintroducerea tricolorului, într-o formã permisã de împrejurãrile vremii, printre însemnele oficiale ale autoritãtii domnesti. Se cunosc pânã acum douã documente de la Matei Vodã care au pecetea legatã cu un snur în culorile drapelului national. Sigiliul cel mare rotund al Tãrii românesti, de pildã, confectionat din cearã rosie, este atasat hrisovului din 27 noiembrie 1640, prin care un numãr de mãnãstiri pãmântene au fost scoase de sub închinarea cãtre Locurile Sfinte, cu un snur împletit din mãtase rosie galbenã si albastrã . Era si firesc ca un asemenea document , prin care se adopta o mãsurã importantã pentru tarã, o adevãratã secularizare, constând din ridicarea drapelului unor mãnãstiri de la Muntele Athos de a exploata averile a 22 de mãnãstiri românesti închinate acestora, sã fie scris în limba românã, sã aibã monograma si iscãlitura tricolorului, mãrturie a aspiratiilor poporului nostru spre unitate si independentã. Tot cu un snur de mãtase rosie, galbenã si albastrã este atasat sigiliul mijlociu al voievodului muntean la hrisovul din 20 august 1648, prin care se fãcea unele danii Mãnãstirii Radu Vodã si, desigur , asemenea documente având tricolorul drept legãturã a pecetii de pergament, trebuie cã au mai fost emise de cancelaria lui Matei Basarab, dar, fie cã nu ni s-au pãstrat, fie cã n-au fost încã descoperite. Credem , însã, cã numai si aceste douã exemple fac pe deplin dovada cã si Matei Basarab, în conditiile istorice ale domniei sale, a dat expresie nãzuintelor de veacuri ale românilor cãtre unitate si neatârnare, sintetizate în tricolor, fãcând din însemnul national imbold în realizarea acestora si, totodatã , mijloc de a le transmite urmasilor.

Continuând opera înaintasilor , de apãrare a intereselor tuturor românilor, Serban Cantacuzino (1674 - 1688) a croit si el planuri de eliberare de sub jugul otoman a celor trei tãri surori si de unire a lor într-un singur stat, sub conducerea sa voind, ca si Matei Basarab, sã-l imite în aceastã privintã pe Mihai Viteazul….. În acest scop, el a încheiat, la 1 iunie 1685, la Fãgãras , “în numele traditiei de prietenie si apropiere a celor douã tãri un tratat de aliantã vesnicã cu Mihail Apaffi al Transilvaniei. Cei doi principi se angajau sã se ajute reciproc de orice lovituri îndreptate împotriva lor, fie de turci, fie de alte puteri. În anul urmãtor, Serban Vodã, dupã ce a mijlocit înscãunarea lui Constantin Cantemir (1685 - 1693), a închinat cu acesta la Bucuresti o întelegere de aderare a Moldovei la alianta perpetuã dintre Muntenia si Transilvania.

Fãurirea blocului antiotoman al celor trei tãri române, pe baza întelegerilor bilaterale initiate de Serban Cancatuzino în anii 1685 si 1686, care a avut o mare importantã în lupta poporului nostru pentru unitate si independentã, a fost prefiguratã de introducerea tricolorului pe steagul Tãrii Românesti. Cel trei culori ale drapelului national, exprimând idealul de unitate al românilor de pretutindeni, se pot si astãzi vedea pe steagul care l-a însotit pe Serban Cantacuzino la asediul Vienei.

Dupã cum se stie , în anul 1683 turcii au împresurat Viena, piedica cea mai de seamã în calea pãtrunderii lor în inima Europei, cerând si voievozilor români, în virtutea vechilor obligatii fatã de Poartã, sã participe la aceastã expeditie. Desi au fost obligati de turci sã lupte împotriva crestinilor, ei au actionat în sprijinul asediatilor, prin scoli încurajatoare sau prin interventii militare simulate. Sub zidurile Vienei s-a realizat atunci o actiunea anti otomanã româneascã e drept mascatã - care izvora dintr-un imbold de solidaritate etnicã si crestineascã. Cel mai activ în aceastã actiune a fost Serban Cantacuzino, convins cã o loviturã puternicã primitã de turci la Viena , departe de bazele lor, putea fi decisivã. Pasivitatea domnului moldovean Gh. Duca, dar mai ales actiunile lui Serban Cantacuzino au contribuit într-o mãsurã însemnatã la salvarea Vienei, oferind crestinilor rãgazul necesar pentru regruparea fortelor si pentru declansarea contraofensivei, Prevãzând sfârsitul dezastruos al expeditiei, Serban Vodã s-a gândit sã lase locuitorilor orasului un semn care sã le aminteascã de sprijinul prietenesc acordat de el în timpul asediului turcesc, acesta fiind, dupã obiceiul românesc al vremii, o troitã, adicã o cruce. El a poruncit oamenilor lui sã facã o cruce mare de stejar având sculptatã în mijloc icoana Maicii Domnului, iar dedesubt o inscriptie latineascã ce arãta cât de mari erau simpatiile lui pentru cauza crestinitãtii, pe care a ridicat-o chiar pe locul unde îsi avusese tabãra.

Odatã cu aceastã cruce, Serban Cantacuzino a lãsat pe câmpul de luptã de sub zidurile Vienei si un steag, care a ajuns mai târziu la Muzeul din Drezda. De unde a fost adus în 1937 , în tarã si expus la Muzeul Militar din Bucuresti. El este de mãtase, din trei fâsi orizontale cusute între ele cu atã galbenã si are o singurã fatã, fiind lipsit de un suport de pânzã. În mijloc se aflã Mântuitorul Iisus Hristos, asezat pe tronul împãrãtesc, tinând cu o mânã Sf. Evanghelie deschisã, sprijinitã pe genunchi, pe care se aflã o inscriptie, iar cu cealaltã binecuvânteazã. În dreapta Mântuitorului, sus, se aflã scris în româneste “Vitejia dreaptã sã birueascã”, iar dedesubt trei stele cu câte sase raze. Desi s-a deteriorat cu vremea, cele trei culori ale drapelului românesc se pot si astãzi usor distinge. Câmpul steagului este galben auriu, Haina cu care este îmbrãcat Domul Hristos este rosu aprins, iar vesmântul de deasupra albastru - azur. Aceleasi culori apar si pe detaliile steagului. Astfel nimbul , gulerul, brâul si dunga ce uneste umãrul cu brâul hainei Mântuitorului sunt galbene. Marginile cãrtii, perna de pe scaun si inscriptia din dreapta sunt rosii, identice cu haina Mântuitorului. Fata, mâinile si picioarele Domnului Iisus Hristos sunt rosu - Bordeaux, iar jiltul si cele trei stele rosu - brun s-au sepia Steagul trebuie sã fi avut pe cealaltã fatã, care astãzi nu se mai poate vedea din cauza suportului de pânzã ce i-a fost aplicat, o cruce asemãnãtoare celei de stejar. Cãreia i-a servit cu sigurantã ca model, precum si icoana Maicii Domnului si stema Tãrii Românesti. .

Iatã, deci, cã si Serban Cantacuzino a exprimat prin tricolor, transpus pe steagul tãrii dupã obiceiul vremii, printr-o scenã din iconografia bisericeascã, constiinta unitãti de neam, limbã si teritoriu, de viata economicã si spiritualã, care lega pe români din cele trei principate, ducându-i deseori pe acelasi câmp de luptã împotriva dusmanilor, iar pe voievozii lor la initierea unor actiuni diplomatice si militare comune. Desi n-a ajuns sã-si punã în aplicare planul sãu de luptã , deoarece a murit pe neasteptate, Serban Vodã are meritul de a fi trasat coordonatele politicii externe ale celor trei tãri române, deschizând calea pe care o vor urma Constantin Brâncoveanu, în Muntenia si Dimitrie Cantemir, în Moldova.

Nepot si succesor al lui Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714) a avut, datoritã abilitãti sale politice, una dintre cele mai lungi domni din istoria Tãrii Românesti.
Întelegând cã prin forta armelor nu va putea înlãtura stãpânirea turceascã, Constantin Brâncoveanu a cãutat , pe cãrãrile deseori întortochiate ale diplomatiei, sã încadreze tara în marile aliante antiotomane, sã o apropie de Habsburgi sau de Rusia, urmãrind , astfel, sã restaureze drepturile suverane ale Tãrii Românesti. Încercând sã profite atât de rivalitatea Austro - turcã cât si de cea rusoo - turcã, pentru a putea pãstra neatârnarea tãrii, Constantin Brâncoveanu a initiat sisteme de aliantã si de negocieri de tratate. Tratatul pregãtit de Serban Cantacuzino cu Habsburgii a fost primit si de Brâncoveanu, care a acceptat suzeranitatea Austriei în schimbul recunoasterii de cãtre acesta a independentei Tãrii Românesti. În acelasi timp, pãstrând supunerea fatã de Poartã, el a întretinut raporturi strânse si cu Rusia care au dus la încheierea unui tratat prevãzând sprijin în vederea eliberãrii de sub dominatia otomanã. O întelegere asemãnãtoare fusese încheiatã cu Rusia si de Dimitrie Cantemir domnul Moldovei.
Este semnificativã , în acest context, prezenta tricolorului românesc pe stema domnului muntean, alcãtuitã în 1695 cu prilejul acordãrii titlului de principe al imperiului de cãtre Leopol I. Ea constã dintr-un scut în mijlocul cãruia se aflã un cãlãret costumat ca un ostas din legiunile romane, tinând în mâna dreaptã o spadã în vârful cãreia se aflã un cap de turc. Pieptarul cãlãretului este rosu, coiful, sabia si sandalele acestuia, precum si frâul si saua calului sunt galbene iar fondul scutului este albastru.

Asocierea celor trei culori ale drapelului national pe stema familiei Brâncoveanu nu poate fi în nici un caz întâmplãtoare, dacã ne gândim la dragostea de glie si de neam a voievodului muntean , la idealurile care i-au cãlãuzit domnia, între care mentinerea neatârnãrii si înfãptuirea unitãtii românesti, de la care i s-a si tras mazilirea, urmatã de tragicul sfârsit, în 1714 la Constantinopol, împreunã cu cei patru fii ai sãi, suportat cu demnitate si cu o remarcabilã tãrie sufleteascã.

În a doua jumãtate a secolului al XVIII - lea , tricolorul apare si în Moldova pe stema familiei Ghica.
Uciderea de cãtre turci, în octombrie 1777 , a lui Grigore III Ghica, , aflat al a doua domnie în Moldova, dupã ce ocupase mai înainte si tronul Munteniei, pentru cã a protestat energic si în mai multe rânduri împotriva anexãri Bucovinei de cãtre Imperiul habsburgic cu acordul Înaltei Porti, a fost exprimatã simbolic prin introducerea pe stema acestei familii a “lacrimilor de argint”, element heraldic semnificativ pentru tragicul sfârsit al domului, precum si al tricolorului, sugestiv în a exprima împotrivirea lui fatã de stirbirea unitãtii teritoriale si autonomiei tãrii. Stema familiei Ghica cuprinde, în registrul superior, 12 lacrimi de argint, dispuse sase cu vârful în jos, fatã de alte sase în pozitie inversã, iar în registrul inferior, tãiat si despicat, în dreapta pe albastru, acvila cruciatã de aur (galbenã), iar în stânga pe rosu, capul de bour, de asemenea de culoare galbenã.
Dupã rãscoala tãranilor români din 1784 , care a urmãrit pe lângã desfiintarea servitutiilor apãsãtore si emanciparea nationalã , iar Horea, conducãtorul ei, gândindu-se chiar, dupã cum ne informeazã traditia, la refacerea vechii Dacii, prin unirea Transilvaniei cu celelalte douã principate românesti, înregistrãm la începutul secolului XIX - lea, în Tara Româneascã, o altã mare ridicare la luptã, sub conducerea lui Tudor Vladimirescu, pentru scuturarea dominatiei strãine si cucerirea libertãtii nationale.

Caracterul national al Revolutiei din 1821, de luptã pentru neatârnarea poporului român, atât împotriva dominatiei Imperiului Otoman ce încãlcase prevederile stabilite prin Capitulatii, cât si a altor imperii care îsi întinseserã stãpânirea asupra unor însemnate teritorii românesti si nu-si ascundeau intentiile spre noi imixtiuni, a fost înscris în programul ei politic, formulat în Proclamatiile de la Pades si de la Bucuresti, si s-a reflectat si în includerea tricolorului pe steagul ridicat de Tudor.

Flamura steagului este alcãtuitã din douã bucãti de mãtase, una albã si cealaltã albastrã, suprapuse si cusute pe margini. Numai partea de culoare albã are însemne heraldice, ea constituind fata steagului, pe când cea albastrã era nepictatã si reprezenta spatele acestuia. În mijlocul câmpului alb al fetei steagului, la partea superioarã, este zugrãvitã Sfânta Treime: Dumnezeu - Tatãl si Dumnezeu - Fiul si deasupra Sfântul Duh în chip de porumbel. În dreapta Mântuitorului se aflã Sf. Mucenic Teodor Tiron, patronului Tudor Vladimirescu , iar în stânga Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Purtãtorul de biruintã. Sub Sfânta troitã, în mijlocul unei ghirlande din frunze de laur (dafin) se aflã acvila cruciatã, cu zborul jos, stema Tãrii Românesti.

Cele trei culori ale drapelului national sunt incluse subtil, dar perfect vizibil , în cromatica vesmintelor purtate de personajele cu valoare simbolicã de pe steag, în ordinea si gruparea lor de astãzi, asa cum este corect , rosu la margine, pe mantia lungã a Sf. Gheorghe, galben la mijloc, fustanela lui Dumnezeu Tatãl, si albastru la hampã, pe fustanela Mântuitorului.

Tricolorul de pe flamurã îl regãsim si pe ciucurii cu care erau împodobit stindardul. Trei la numãr, împletiti din fire de mãtase de culoare rosu, galben si albastru, ei erau dublu etajati si aveau cât e o micã sferã de argint masiv la capete. Fiind detasabil, si deci, independenti de steag 46 , ciucuri , spre deosebire de flamurã, au fost executati fãrã nici o discretie în culorile nationale a cãror îmbinare este cum nu se poate mai expresivã, tricolorul apãrând aici în toatã mãretia si splendoarea lui.

Asadar, stindardul cel mare al Revolutiei din 1821 simboliza, prin tricolor, ideea de unitate si independentã a “tot norodul românesc”, fiind, în acest sens, un mesaj pentru viitor ce venea precum se stie, din veacurile trecute si care va dobândi noi dimensiuni în deceniile urmãtoare.
La numai câtiva ani dupã introducerea în 1834, de cãtre Alexandru Dimitrie Ghica, a culorilor nationale pe steagurile ostirii muntene, în Transilvania, la marea adunare de la Blaj din 3 / 15 mai 1848, deasupra multimi se va înãlta demnã “flamura cea mare tricolorã a natiunii române”, pe care erau însemnate cuvintele “Virtutea românã reînviatã”. Era un steag mare , confectionat cu o sãptãmânã mai devreme si declarat drept drapel national de Conferinta de la Sibiu din 26 aprilie - 8 mai 1848, dovedindu-se si prin aceasta cã si români erau o natiune cu aceleasi drepturi la viatã proprie ca si celelalte natiuni ale principatului. El era expresia idealului de independentã nutrit cu ardoare de cei reuniti pe câmpia Blajului, numitã de atunci Câmpia Libertãtii si, în acelasi timp, simbolul unitãtii nationale. Întelegându-i mesajul si impresionat de entuziasmul si emotia cu acare multimea de pe întinsul Câmpiei Libertãtii s-a strâns sub faldurile lui, cãrturarul Sas Stephan Ludwig Roth , aflat de fatã la acea grandioasã manifestare, afirma cã “Desi drapelul national nu a fost ridicat atât de sus ca sã fie vãzut de la Dunãre, totusi, cunoscând comunitatea spiritualã unitã, cred cã fluturarea acestor culori aici , în cest loc, trebuie sã fi produs bãtãi de inimã la Bucuresti si Iasi”.

Traditia nationalã ne informeazã cã un steag semãnãtor, având culorile asezate orizontal, în ordinea albastru, galben , rosu, ar fi servit si lui Avram Iancu. În acelasi timp, în Tara Româneascã , asa cum arãtam la 14 iunie 1848, ca rezultat al triumfului revolutiei, tricolorul, având înscrisã deviza” Dreptate, frãtie” se instituia ca steag national. La mai putin de un deceniu de la revolutia pasoptistã, în 1857, Divanurile Ad-hoc din Moldova si Muntenia exprimau vointa unirii românilor din cele douã principate într-un singur stat, devenit realitate la 24 Ianuarie 1859.

Era firesc ca tricolorul, simbolul peste timp al unitãtii românesti, sã însufleteascã lupta pentru fãurirea statului national român modern. Reintrodus de Barbu Stirbei (1849-1856) pe drapelele armatei muntene, dupã ce fusese scos din folosintã din Cãimãcãmie, tricolorul va reapare si în Moldova în perioada luptei pentru unirea Baronului Talleyrand de Perigord, presedintele Comisiei europene de supraveghere a constituirii Divanurilor Ad-hoc, scria în 1857 contelui Walewski, ministrul de externe al Frantei, cã în drumul sãu spre Iasi a fost întâmpinat la Bacãu de peste trei mii de oameni purtând pieptare cu tricolorul national al unirii, iar la intrarea în capitala Moldovei a fost primit de populatia orasului care avea în frunte pe mitropolit, pe episcopii si nouãzeci de preoti, toti îmbrãcati în haine negre si având brâie si cocarde tricolore.

Înfãptuirea unirii Munteniei cu Moldova, la 24 Ianuarie 1859, care a reprezentat actul de vointã al întregii natiuni române, încununarea luptelor purtate de atâtea generatii de înaintasi si, în acelasi timp, temelie pentru cucerirea independentei si desãvârsirea statului national unitar, prin unirea cu România a celorlalte provincii aflate sub dominatie strãinã, trebuie întãritã printr-o serie de reforme largi si radicale. I-a revenit lui Alexandru Ion Cuza misiunea istoricã de a da viatã cerintelor legate de consolidarea statului national. Domnul Unirii a initiat un vast program de mãsuri care au modificat structural aspectul societãtii românesti. Între acestea s-a înscris, la loc de cinste, reintroducerea oficialã a tricolorului ca drapel national al Principatelor Unite.
Adoptarea tricolorului cãpãta în noile conditii sensuri mai adânci, care aveau sã fie exprimate de însusi domnitorul Cuza, la 1 septembrie 1863, în discursul tinut cu ocazia înmânãrii noilor drapele unitãtilor militare: “Steagul e România, acest pãmânt binecuvântat al patriei, stropit cu sângele strãbunilor nostri si îmbelsugat cu sudoarea muncitorului. El este familia, ogorul fiecãruia, casa în care s-au nãscut pãrintii nostri si unde se vor naste copiii vostri … Steagul e totodatã trecutul, prezentul si viitorul tãrii, întreaga istorie a României!

El avea încã culorile redate orizontal, în ordinea rosu sus, galben la mijloc si albastru jos. Pe una din fetele steagului era imprimatã stema Principatelor Unite, iar dedesubt înscrise cuvintele pline de semnificatie: “Unirea Principatelor. Fericirea Românilor”.
Prin Constitutia din 1866 si prin legile pentru fixarea armeriilor României din 1867 si 1872 s-a stabilit ca tricolorul sã aibã culorile asezate vertical, în ordinea albastru alãturi de hampã, galben la mijloc si rosu la margine “flotând” liber în aer, iar în centrul uneia din fete stema tãrii”.

Tricolorul, astfel instituit, avea sã triumfe la 9 Mai 1877, când Parlamentul României, într-un glas cu întreaga natiune, a proclamat independenta noastrã de stat. Cã independenta de stat a fost gândul ce domina cugetele si simtãmântul ce încãlzea inimile, au dovedit-o lunile eroice care au urmat acelei zile mãrete. Un întreg popor a actionat ca un singur om însufletit de o unicã hotãrâre, sã-si cucereascã neatârnarea. Statul român si-a cucerit independenta deplinã prin sângele ostasilor sãi, alãturi de care s-au jertfit si fratii lor din teritoriile aflate sub stãpânire strãinã, veniti sã lupte sub stindardul tricolor al tãrii în care vedeau viitoarea lor patrie.

Cucerirea independentei de stat a României a dat un puternic imbold miscãrii de eliberare nationalã a românilor din Transilvania , constituind o premisã importantã a desãvârsiri unificãrii national statale, ce se va înfãptui la 1 Decembrie 1918. În acea memorabilã zi, semintia lui Decebal si Traian si-a dat întâlnire între zidurile Alba Iuliei, devenitã neîncãpãtoare. Îndreptându-se din toate pãrtile si de pe toate vãile Transilvaniei spre cetatea Albei , pe jos sau cãlãri, cu trenurile si cãrutele, asemenea fluviului care îsi adunã apele din vãrsarea râurilor într-o singurã matcã, miile si zecile de mii de români, îmbrãcati cu cele mai frumoase straie nationale, purtând steaguri tricolore confectionate din pânzã de casã si citind “Desteaptã-te române” si “Pe-al nostru steag e scris Unire”, au venit sã afle, prin glasul autorizat al alesilor lor, supremul testament al tuturor generatiilor bimilenarei noastre istorii, proclamarea libertãtii lor nationale, dreptul lor de a trãi liberi si demni pe strãvechiul lor pãmânt, de a aseza temelii trainice unitãtii lor national statale. Au venit, de asemenea, si cei de altã nationalitate, pe care soarta îi asezase alãturi de ei , animati de dorinta de a clãdi împreunã un viitor mai bun pentru toti fii acestui pãmânt, un viitor de prosperitate, întemeiat pe dreptate, respect si colaborare reciprocã.

Erau acolo, aievea coborâti parcã de pe columnã, din hrisoave, peceti si steme, plãiesii lui Stefan , mosnenii lui Mihai , motii lui Horea si ai lui Iancu, pandurii lui Tudor, luptãtorii pasoptisti, fãuritorii Unirii de la 1859 si dorobantii de la 1877. Un popor întreg dorea fierbinte unirea si era ferm hotãrât s-o înfãptuiascã. Tricolorul românesc pãstrat cu pietate din zilele glorioase ale lui Mihai Viteazul si Avram Iancu, s-a înãltat demn în acea zi , îndemnându-i pe românii din cele ptru unghiuri sã se uneascã spre a putea birui în lupta lor dreaptã. De la vlãdicã pânã la opincã, mai bine de 100.000 de bãrbati si femei, tineri si bãtrâni, sub faldurile tricolorului ce strãlucea mândru în lumina blândã a iernii, au aclamat o zi întreagã mãretul ideal împlinit, unirea pentru toate veacurile a Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu Români. Un vis de veacuri biruise. Era mare izbânda. Asteptatã si pregãtitã de lucrarea multor generatii, era fireascã venirea ei. Roata istoriei a fost definitiv învârtitã, prin vointa si puterea poporului, cu spita dreptãtii spre viitorul demn al neamului românesc.

Fãurirea statului national unit la 1 Decembrie 1918 a avut o înrâurire profundã asupra întregii evolutii a societãti românesti, a creat conditii noi pentru dezvoltarea economicã, politicã si socialã a României, pentru apãrarea independentei si suveranitãtii patriei, pentru întãrirea unitãtii nationale.
Sincope de la logica si de la subiect - de Zamolxe la: 10/11/2003 17:50:36
(la: Preoti homosexuali?)
D-le Ninel.
Sesizez sincope grave in logica formala sau chiar mini tentative de a viola logica pentru a demonstra, (presupun), ca homosexualitatea este o stare normala si ca anormali sint heterosexualii.
Subiectul este preoti homosexuali si morala crestina. Nu taxatori, nu instalatori, nu soferi de taxi. PREOTI. Care trebuie sa predice cuvintul lui Dumnezeu asa cum este el dat de religie si chiar si de biserica (buna rea cum o fi)...

1. Sexual mamiferele, intre care se numara si oamenii, actioneaza in dualitatea mascul-femela. Acesta este starea de normalitate. Starea NATURALA. De altfel sexul este folosit in primul rind pentru reproducere. Dupa cum se stie, si astept dezmintiri, un anus (un cur pe intelesul oricui) nu este dotat pentru reproducere. Anusul are ca scop eliminarea fecalelor.
2. Asa ca numai relatia heterosexuala este normala, naturala si in concordanta cu TOATE religiile.
3. Homosexualitatea este ANORMALA.
4. Dumnezeu a creat un barbat si o femeie si nu doi barbati sau doua femei, cum spunea cineva nu pe “Adam si Steve”.
5. Dumnezeu nu iubeste homosexualii, zoofilii, pedofilii, necrofilii. Sodomia nu este o normalitate si nu ii place lui Dumnezeu.
6. Cind sodomistii (homosexualii) s-au inmultit prea mult si au ajuns la excese, cele doua cetati Sodoma (!!) si Gomora au fost distruse.
7. Biblia este o carte de invataturi fundamentala a omenirii. A considera Biblia mai mult (te citez pe tine Ninel) “o copie de mana a saptea dupa niste mituri antice” este o chestie complet rizibila.

Asa ca poti aplica legile lui Murphy pentru a obtine toate rezultatele scontate de tine. O lege a lui Murphy spune: “Daca anumite rezultate nu sint conforme cu teoria, ele trebuie ignorate.” Tu asta faci cind iti pui asemenea intrebari “existentialiste” legate de Biblie, Dumnezeu, natura.

Si ca te mai citez: “Pe scurt (B^D)->He nu este echivalent cu (!B^!D)->!He, si nici D->He nu este echivalent cu !D->!He daca si numai daca ai rozeta o poarta larg deschisa spre cer”!

Z

Cam asa miroase capitalismul ! - de (anonim) la: 11/11/2003 13:27:47
(la: Angajarea conditionata de un test de sarcina obligatoriu...)
Vad ca subiectul e controversat si asta e bine. Eu va pot spune parerea mea si pot face o comparatie cu USA. Aici nu cred ca o femeie care este gravida poate avea dreptul la mai mult de 2-3 luni concediu si asta cu salariul redus. In acelasi timp trebuie spus ca aici femeile se bucura de mult mai multe drepturi decat cele din Romania si ca posibilitatile sunt altele. Deci eu cred in general ca in Romania mai trebuie sa treaca timp pina cand femeile vor fi tratate cum trebuie, insa modelul american mi se pare exagerat. Mie mi se par foarte agresive femeile de aici, ele vor sa faca tot ceea ce fac barbatii si mai mult chiar, adevarat ele au si foarte multe responsabilitati si poate s-au adaptat. Dar ca sa revin la subiect, desi exista loc pentru mai multe drepturi pentru femei, in cazul de fata , va spun ca poate fi justificat ca un patron sa nu angajeze o femeie gravida in Romania datorita perioadei mari pe care trebuie sa o plateasca fara ca ea sa produca pentru firma respectiva. Cu toata sinceritatea, va spun ca nici un patron cu urme de creier nu ar face asta in Romania. Aici poate fiindca in primul rand sunt alte conditii, se poate muncii si de acasa(Internet, VPN, etc), exista sistemul "Day-care" bine dezvoltat si in plus perioada este mica.
Dar va asigur ca sunt foarte putine femeile americane care daca ar avea nevoie de bani, sau ar vrea sa faca un job anume le-ar da macar prin cap sa stea acasa 2 ani, in afara de faptul cand ar avea mai multi copii.
Stiu, e frumos sa stai acasa cu copii si sa te ocupi ca lumea de ei, mai ales cand sunt mici sunt dragalasi, dar nu asa vine banul. Nu poti sa le ai pe toate. Iar legile care favorizeaza foate mult protectia sociala, defavorizeaza investitiile si cresterea economica Adica protectie sociala mare = efort mic din partea populatiei de a se adpata = productie mica = crestere economica mica. Daca ziceti ca sunt nebun(si nu ma supar) atunci trebuie sa va spun ca eu lucrez in USA si am dreptul la concediu de odihna 12 zile pe an si sunt sarit de 35 de ani. Bine mai sunt sarbatori nationale, etc. Si altii mai rau cum ar fi in management. Si femeile la fel, lucreaza cot la cot cu barbatii, ba se mai si chinuie cu copii(dar si barbatii le ajuta !). Nu muncesti, nexam somaj, sau foarte mic si vine rata la casa de 1500 $ sau mai bine. Si atunci iti vine sa stai 2 ani acasa ? Nu iti vine !. Cam asa miroase capitalismul adevarat . E dura treaba cu femeile in Romania ? Fiti atenti aici scenariu: Lucrezi ani de zile la o firma pe un salariu bun, ai copii, ai rata la casa, la masina(In SUA nu prea merge fara masina nu e vorba de un lux ci de o necesitate) si intr-o buna zi se fac restructurari masive, si vin cei de la HR(Human Resource) cu un carton, din care iti fac frumos o cutie si dispari din firma retineti in 15 minute, asta dupa ani de zile de munca, si nu te intreaba nimeni daca ai necazuri sau daca esti femeie gravida. Lasi colegi, lasi proiecte, lasi tot, 15 minute si nu mai ai voie sa atingi calculatorul. Cam asa miroase capitalismul, piata libera, asa ca fara sa vreau sa ofensez pe nimeni , trebuie sa o spun ca populatia in Romania trebuie sa se obisnuiasca cu sistemul dur si nedrept pe care il reprezinta concurenta si sa incerce fiecare sa fie cat mai bun in ceea ce face, si sa faca, fiindca s-a cam terminat cu sistemul caldut pe care il oferea Partidul cand veneai in fabrica si sambata si Duminca si stateai cu mainile sub fund de frig si nu faceai nimic si erai platit dublu. Am aratat extremele, eu am trecut prin amandoua. Asta-i viata, o jungla fara mila, supravietuiesc cei mai buni, cei mai adaptabili, sau cei care au inteligenta sa se tina aproape de Dumnezeu.

Desigur ca poate voi fi dezaprobat pentru ca -> citez pe un conational de-l meu "Explica-i unui condamnat la moarte ca moartea lui este logica" -el va refuza sa accepte asta, asa ca indemn pe toata lumea la rabdare, credinta, invatati tot timpul, perfectionati-va in meserie chiar daca stati cu copiii acasa, priviti ce meserii sunt cautate si bine platite, actionati si nu va ascundeti sub pat ca afara e viscol si vine sa darime casa. Ajutati-va unii pe altii si "faceti-va tuturor toate" ca cresterea economica se face greu.

Doamne ajuta !

Sorin
Coralie,4827 - de anita47 la: 21/11/2003 06:17:23
(la: Ce este antisemitismul?)
In primul rand vreau sa stabilesc ceva!
Cand mi te adresezi mie,te rog sa nu raspunzi altor 20 de insi.Asta duce nu la un ghiveci ci la o adevarata....tocanita!
Acesta este si unul din motivele pentru care eu si numerotez raspunsurile(acest lucru duce la o conversatie mult mai clara,fara interpretari gresite!)
1)Din pacate "Elecra" nu o mai pot accesa,dar Sarbu nu este in discutie aici ci ceeace a scris el despre antisemitism(in legatura cu "operatia ta de cauza si efect" ar trebui sa specifici si pana unde in istorie doresti sa ne duci!)
Eu unul prefer sa discut "istoria moderna".
Pacat ca te-ai obosit sa-mi dai atatea "surse de informatii franceze",nu citesc aceasta limba si pot sustine acelasi lucru sustinut de tine despre sursele de informatii romanesti.
Cat despre sursele de informatii pe internet(site-uri,linkuri si nu ziare sau reviste,cred ca ai destule informatii cum sunt "create aceste surse" si cata "supraveghere" exista asupra lor.Chiar si cele Guvernamentale au de multe ori "iz" de propaganda)
Doarece suntem pe un forum romanesc,raman la ideia mea.Fa un rezumat scurt si da sursa!Daca doresti sau ai timp!Daca nu,risti sa se piarda firul discutiei(stii ca exista si "bancuri numerotate" la care "unii" se prapadesc de ras).
Nu exista interdictie de a cita forumuri care nu sunt in limba romana,dar chiar si in "regulile acestui forum" exista niste indicatii privin limba Scrisa aici.Si tot cum nu exista "interdictia",tot asa nu exista nici obligatia mea sa citesc lucruri intr-o limba pe care nu o cunosc!(Totusi ma intereseaza sa-mi comunici cine este acel Igal din declaratia lui Theodorakis!De multe ori am gasit pe forumuri romanesti niste "personalitati israeliene de care nu am auzit in cei 40 de ani de cand sunt aici.Ba mai sunt si prezentati ca "niste membrii marcanti" ai conducerii israeliene!Tot ce stiu e ca in peroada aceea,conversatii cu Fatah erau pasibile cu pedeapsa in Israel si ca a existat un singur personaj ,particular, care a si facut puscarie pentru acest lucru.AIBYE NATHAN)
2)Desigur ca Anti-sionismul nu este o manifestare rasista!Cand am spus asa ceva?(poti cita?)Dar aici noi vorbim despre antisemitism(care DA este o manifestare rasista!!)
De altfel,nu toti evreii sunt sionistii.Iar cei care sunt "cei mai atcati"(pe baza de "popor ales" samd),sunt religiosi radicali care sunt mai Anti-Sionisti decat tine!
Observi pana unde se ajunge cu "tocanita" cand sunt amestecate "definitiile"?
3)Nu am dat nici un inteles textului lui Sarbu!L-am citat "cuvant cu cuvant" precum a fost redat si la alt subiect ,aici pe forum.
Asta era motivul pentru care ti-am cerut in mod insistent "citatul meu".Daca tu ai inteles ca eu am vrut sa spun altceva si ai folosit acea expresie,asta se numeste ca "mi-ai pus cuvinte'n gura".Si e problema de de credibilitate,nu a mea!(apropo,unde este mesajul in care'l avertizai pe JCC de mine?Il caut si vad ca a disparut!Era un bun exemplu de "jucat la persoana si nu la minge"!)
4)Fii atenta la ce scriu,Coralie!!Cand am discutat de cele 22 de tari nu am amintit macar de "o majoritate" ci de un "vot automat"!Exista o mica diferenta!Eu nu cred ca politica celor 22 se va schimba.
Dar in curand vom putea "testa" acest lucru.Am citit ca Irlanda pregateste la ONU o motiune care(pentru prima data in 55 de ani!) condamna antisemitismul!Numai avem mult de asteptat!Sper ca TU sa ai dreptate in privinta celor 22!Eu nu am nici o iluzie(despre paragrafele 6 si 7 ale ONU nu te mai intreb ca "nu ai timp".)
5)Despre coruptie si ziare!!(poate fi Haaretz sau cine doresti tu).
Eu cunosc doua lucruri:
-In caz de coruptie,Justitia da verdictul final(si sunt pentru condamnarea severa a celor "dovediti")Iar in privinta politicienilor "prinsi" sunt pentru dublarea sau triplarea pedepselor(doar exista si o definitie a coruptiei data de Banca Mondiala).Pana atunci,ziarele pot scrie orisice,ei au grija in primul rand sa-si mareasca tirajele!Iar o stire cum ca "toate semafoarele din Ierusalim functioneaza perfect" nu le va mari tirajul!
-In caz de alegeri,rezultatele oficiale sunt adevaratul sondaj.In rest,numai speculatii!(cunosc un politician care si-a "cusut cateva costume de PM dupa rezultatele "sondajelor".Dar nu a fost ales "nici o data"(in 5 candidaturi depuse!!!).
Numai bine si sper sa-ti mai faci timp pentru noi,anita47.
#4833 (raspuns la: #4827) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cecilia,3853 - de anita47 la: 22/11/2003 02:20:22
(la: Musulmani in Franta)
Crezi ca in Franta ar putea avea loc un atentat de o asemenea amploare?(pentru ca discutai despre "un start pentru extremisti")

Din jurnalul National(22/11/03):
==================================Tehnic vorbind, ancheta pe marginea atentatelor de joi de la Istanbul progreseazã. Autorii lor au fost identificati, politia opereazã arestãri, dar amenintarea teroristã persistã
Aproape toate capitalele lumii îsi avertizau ieri cetãtenii sã evite deplasãrile în Turcia, în perioada imediat urmãtoare. Motivul este, pe cât de simplu, pe atât de înfricosãtor: în Turcia ar urma sã se producã noi atentate.

Luptãtori în Cecenia
Cei doi autori ai atentatelor sinucigase de joi au fost identificati de politie. Sunt amândoi turci, potrivit cotidianului „Hurriyet”. Azad Ekinci si Feridun Ugurlu, doi militanti islamisti, erau deja dati în urmãrire în cadrul anchetei privind atentatele sinucigase de sâmbãtã, tot de la Istanbul, care au vizat douã sinagogi. Despre Ekinci se stie cã ar fi luptat în Bosnia si Cecenia, ba chiar cã s-ar fi antrenat în Pakistan, cel putin asa sustine fratele lui, citat de „The Guardian”. Informatia nu este de neluat în seamã, dat fiind faptul cã toate trei locatiile sunt fiefuri recunoscute ale retelei teroriste Al-Qaeda. De altfel, încã de joi, imediat dupã comiterea atentatelor, specialistii în lupta antiteroristã vorbeau despre o amprentã a retelei conduse de Ossama ben Laden în tragedia de la Istanbul.
Arestãri si amenintãri
Alti sapte suspecti au fost arestati si interogati de politia din Istanbul, dupã atacurile de joi, a doua mare loviturã în interval de cinci zile pe care o suferã metropola turcã. Marea Britanie, direct vizatã de atentatele de joi, a afirmat, prin ministrul sãu de Externe, Jack Straw, prezent la Istanbul, cã atacurile constituie un adevãrat „11 septembrie al Turciei”. Marea Britanie si SUA au afirmat joi searã cã sunt în posesia unor informatii privind posibile noi atacuri în Turcia, avertizându-si cetãtenii sã evite deplasãrile în aceastã tarã. Avertismentul lor a fost reluat, de altfel, de majoritatea capitalelor lumii si se resimte deja în special în domeniul turismului, multe rezervãri pentru Turcia fiind anulate.
Mãsuri de securitate
Potrivit Ministerului turc de Externe, „securitatea a fost considerabil întãritã în jurul tuturor reprezentantelor diplomatice, consulare si comerciale strãine” din Turcia. La Ankara, capitala tãrii, universitãtile care au angajati profesori din strãinãtate au anuntat cã au devansat vacanta care marcheazã sfârsitul Ramadanului, închizându-si portile încã de joi, în loc de vineri searã, din precautie.
Al-Qaeda avertizeazã
Temuta Al-Qaeda a revendicat atentatele de la Istanbul si a amenintat cã urmãtoarea tintã va fi Japonia. Mesajul radicalilor, apãrut în sãptãmânalul saudit „Al-Majallah”, nu poate decât sã ne îngrozeascã. Mai ales cã presa turcã sustinea zilele trecutã cã, potrivit unui mesaj Al-Qaeda, tintele retelei vor fi Japonia, Bulgaria si România.
▪ Al-Qaeda si partizanii sãi din lumea întreagã sunt autorii atentatelor de la Istanbul.
▪ Al-Qaeda amenintã Statele Unite si Japonia cu noi operatiuni. În momentul în care primul soldat japonez pune piciorul în Irak vom lovi capitala Tokyo. Japonia poate fi usor distrusã, iar japonezii stiu asta.
▪ Aliatii americanilor stiu cã vor avea de trecut momente dificile de acum înainte si trebuie sã pregãteascã multe spitale si cimitire.
▪ Operatiunile din Istanbul au fost un succes, iar cele care vor urma vor reusi si ele gratie colaborãrii bune dintre comandamentele noastre regionale. (Marina Constantinoiu)
Avem lege privind apãrarea tãrii
Legea privind pregãtirea economiei nationale si a teritoriului pentru apãrare a fost publicatã ieri în Monitorul Oficial, urmând sã intre în vigoare peste 60 de zile. Coincidentã sau nu, actul normativ a fost publicat concomitent cu producerea sângeroaselor atentate de la Istanbul. Legea prevede înfiintarea unui Oficiu Central de Stat pentru Probleme Speciale, institutie în subordinea Guvernului si care va elabora un plan de mobilizare a economiei nationale pentru apãrare. Pe baza acestui plan se va asigura necesarul de produse si servicii ce vor fi consumate, rationalizat, de cãtre populatie. Presedintele României poate hotãrî punerea în aplicare a acestui plan numai în cazuri exceptionale, inclusiv în caz de agresiune armatã îndreptatã împotriva tãrii. (Silviu Sergiu)
Portul Constanta, pãzit cu strãsnicie
Accesul în Portul Constanta este de joi extrem de greu, în contextul în care autoritãtile au luat aici mãsuri speciale de securitate în urma atacurilor de la Istanbul. Potrivit Mediafax, portile de acces în port sunt pãzite de lucrãtorii unei firme de pazã care verificã tot ce intrã în incinta zonei, dar si de echipe ale Politiei de Frontierã si Directiei Vamale. Accesul persoanelor în Gara Maritimã este controlat, în orice moment, printr-un sistem video de supraveghere. (Lavinia Tudoran)
Politia turcã nu mai are vacantã de Ramadan
Politistii si jandarmii din Istanbul nu vor mai avea vacanta traditionalã de la încheierea Ramadanului, a anuntat guvernatorul orasului. Politia si jandarmeria vor avea zile grele cu ocazia sãrbãtorilor de la finalul Ramadanului, care au început ieri searã si tin o sãptãmânã. Autoritãtile trebuie sã securizeze toate zonele aglomerate din Istanbul, gãrile, statiile de metrou, mijloacele de transport în comun, centrele comerciale, arhipline mereu la terminarea Ramadanului. Pe de altã parte, analistii internationali sunt de pãrere cã urmãtoarea tintã turcã a Al-Qaeda ar putea fi Strâmtoarea Bosfor. Tranzitatã de numeroase tancuri petroliere, strâmtoarea ar fi un obiectiv atractiv pentru teroristi. (Lavinia Tudoran)
Coincidentã: Simulare de alarmã la turnul BRD
Blocul turn din Piata Victoriei – sediul central al Bãncii Române de Dezvoltare (BRD) – a fost evacuat ieri, pentru aproximativ o orã, în timpul unei simulãri de incendiu. Cu doar o zi în urmã, la Istanbul, un alt bloc turn, sediu al bãncii HSCB, era lovit în plin de nebunia teroristã.
În jurul orei 13:00, prin sistemul de comunicatii al clãdirii, a fost transmis un mesaj prin care angajatii BRD erau îndemnati sã pãrãseascã, fãrã panicã, sediul bãncii, „din motive de securitate”. Scenariul simulãrii – pus la cale de oficialii BRD – a presupus aparitia unor scurgeri de gaze din conducta centralei termice, care ar fi condus la izbucnirea unui incendiu.
Exercitiul s-a încheiat cu bine. Oamenii au pãrãsit blocul turn în opt minute, desi timpul estimat pentru evacuarea clãdirii era de 12 minute. (Daniela Ivan)
A aflat din ziar cã bãrbatul era atentator
Sotia unuia dintre bãrbatii care s-au sinucis în atacurile cu masinã-capcanã de la Istanbul a aflat despre moartea sotului ei din presã. „Nu-mi spunea niciodatã nimic”, a declarat Aysun Cabuk, vãduva lui Mesut Cabuk, care a aruncat în aer o camionetã plinã de explozibili în fata unei sinagogi din Istanbul, sâmbãtã, 15 noiembrie. Sotul ei, somer, petrecea mult timp citind cãrti islamiste si devenise din ce în ce mai credincios. Cu cinci zile înainte de atentate a venit acasã, în orasul Bingol, din sudul Turciei, si-a luat valiza si pasaportul si a spus cã pleacã la Dubai. De atunci n-a mai dat nici un semn.
Si-a vãzut iubita sãrind în aer
Un tânãr britanic a avut groaznicul ghinion de a-si vedea logodnica, cetãtean turc, sãrind pur si simplu în aer. Graham Carter, în vârstã de 34 de ani, era cu iubita sa la Consulatul britanic, pentru a-i lua ei vizã. Cuplul urma sã ajungã în Marea Britanie si sã se cãsãtoreascã. Din nefericire, soarta le-a rezervat un sfârsit groaznic. „Tin minte cã am vãzut o camionetã la poarta Consulatului, apoi explozia si pe iubita mea sfârtecatã. Nici acum nu-mi vine sã cred decât cã a fost un cosmar oribil”, a povestit Graham cotidianului britanic „The Sun”. Ei se cunosteau de mai bine de patru ani. În urma exploziei, britanicul a rãmas cu rãni multiple la fatã, mai ales în zona ochilor. (Lavinia Tudoran)

O româncã în Iadul de la Istanbul
Chiar dacã printre români nu existã victime, am descoperit un caz în care unul dintre ei a avut de suferit. Este vorba de Yldîz Oztabu, o tânãrã în vârstã de 31 de ani, originarã din Cernavodã, dar stabilitã în Turcia în urmã cu sapte ani.
Femeia si-a vãzut dãrâmate toate cele trei magazine pe care le detinea în Istanbul. Acestea erau amplasate la doar 20 metri de intrarea în Consulatul Marii Britanii si de locul în care a explodat o masinã-capcanã.
„Am vãzut cum se împrãstie aurul”
„Mã aflam în magazinul de aur cu sotul si angajatii mei. Deodatã s-a auzit o bubuiturã cutremurãtoare. Dupã 3 secunde s-a împrãstiat un val de cenusã si de fum. Am vãzut cum sar geamurile si usile, cum aurul din vitrinã se împrãstie. Initial am crezut cã e vorba despre o explozie de gaze naturale. Apoi, din câte am auzit, am aflat cã a fost vorba de un camion Skoda, care a sãrit în aer”, ne-a povestit aceasta. Ea s-a ales cu rãni usoare de la geamurile sparte, dar care nu au necesitat îngrijiri medicale speciale.
Sotul a rãmas socat
Zona s-a pustiit rapid, în primul rând din cauza spaimei. Yldîz, care pe lângã magazinul de aur mai avea douã de „bazar otoman”, s-a întors abia ieri la prânz la lucru. „Pânã la 12:30, zona a fost închisã. Am reusit sã recuperãm câte ceva din aur, dar nu stiu cât am pierdut”. Sotul ei a rãmas socat, preferând sã stea acasã: nu mai vrea sã mai audã de magazine. (Corespondentã din Istanbul - Florin Gongu)
Turcii vorbesc de patru români ucisi
„Din informatiile pe care le avem pânã la aceastã orã, ar exista patru români între persoanele ucise în exploziile de joi de la Istanbul”, declara ieri-dimineatã ambasadorul Turciei la Bucuresti, Ömer Zeytino˜glu. Diplomatul a adãugat cã nu are informatii despre posibile atentate asemãnãtoare în România, dar cã nu este exclus ca Al-Qaeda sã loveascã si la Bucuresti. (Lavinia Tudoran)
Deocamdatã, nici un român pe liste
Autoritãtile turce au anuntat cã, de joi noapte, numãrul rãnitilor si decedatilor a rãmas constant. În plus, se precizeazã cã rãnitii sunt tot mai putini: multi vin la spitale si pleacã acasã cu simple bandaje. E posibil ca aceasta sã fie o strategie pentru linistirea populatiei. Tot rapoartele oficiale aratã cã nu mai putin de 12 spitale au fãcut internãri în urma atacurilor teroriste de joi. Cei mai multi, 47, se aflã la „Taksim Ilkyarum”. Între numele victimelor nu se aflã nici unul românesc. Nu ar fi exclus însã ca unii sã fie din România, de origine tãtari, turci sau machedoni.
A început numãrãtoarea victimelor
Conform unui raport preliminar al Prefecturii Istanbul, dupã atentatele teroriste de joi dimineatã, în capitala economicã a Turciei au murit 27 de persoane, iar alte 250 au fost rãnite. Din fericire, printre acestia nu se aflã nici un român. Precizarea a fost fãcutã de cãtre consulul României, Mircea Neatã. Acesta a infirmat declaratiile fãcute la Bucuresti de cãtre câtiva diplomati turci.
În ciuda faptului cã sfatul cel mai des adresat în ultimele ore de cãtre autoritãti a fost acela ca lumea sã evite aglomerãrile, cetãtenii din Istanbul nu si-au putut reprima curiozitatea si au dat buluc în locurile afectate de atacurile teroriste. Este un prim semn cã viata reintrã la normal si cã starea de soc a trecut. Rãmân afectati cei a cãror trudã de o viatã s-a nãruit în explozia de joi, precum si familiile îndoliate ori cele care s-au ales cu accidentati.
Cei mai multi morti sunt englezi si turci
La Istanbul trãieste una dintre cele mai mari comunitãti de români din strãinãtate. Din fericire, nici un compatriot de-al nostru nu a fost afectat grav de atacurile teroriste. „Am fost la Prefecturã, am vorbit cu viceguvernatorul, si la Ministerul de Externe. Am fost asigurat cã, pânã acum, nu existã nici un român care sã fi murit sau sã se fi accidentat”, ne-a precizat Mircea Neatã, consulul României la Istanbul. De altfel, el a colindat prin toate spitalele unde au fost aduse victime si nu a descoperit vreun nume românesc. „Cele mai multe sunt englezesti si turcesti. 24 dintre cei 27 de decedati sunt deja identificati. Mai sunt unele probleme cu cei accidentati grav”, a completat Neatã.
Lucescu: „M-am obisnuit cu bombele”
Antrenorul echipei de fotbal Besiktas Istanbul, Mircea Lucescu, se pregãtea asearã sã plece cu echipa la Izmir, unde azi va juca împotriva celor de la Denizli. El nu pãrea afectat de cele petrecute, dar a condamnat gesturile teroristilor.
▪ Jurnalul National: Ce-ati fãcut, v-ati ascuns dupã atentatele de joi?
Mircea Lucescu: Nu, dar am preferat sã-mi tin telefonul închis, cã altfel riscam sã devin corespondent de presã.
▪ Cum ati resimtit evenimentele?
Eram în casã si explozia s-a auzit. Casa mea e situatã în zona acelei bãnci.
▪ V-ati speriat?
Deja m-am obisnuit dupã bombele acelea de sâmbãtã de la sinagogi. Sigur, este o situatie grea, delicatã, nu poti sti în nici un moment ce se poate întâmpla. Cine face astfel de lucruri nu sunt teroristi, ci adevãrati killeri, care ucid fãrã nici un scop.
▪ A fost afectat vreun jucãtor de la Besiktas?
În afarã de Giunti, nimeni. Ceilalti nu au avut de suferit.
▪ S-a pus problema sã se întrerupã campionatul?
Nu, nici n-avea rost. Stiu cã meciul din Ligã al Galatei a fost amânat, dar asta la cererea celor de la Juventus. Nu se punea problema ca o echipã mare sã nu fi putut beneficia de protectie si sigurantã. Cred cã au exagerat cu sperietura. Pânã la urmã, aceste amânãri nu fac altceva decât sã dea satisfactie celor care provoacã asa ceva. Ei asta urmãresc: sã creeze confuzie si panicã.
=========================================================



#4890 (raspuns la: #3853) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Coralie,4887-Ultimul meu mesaj la acest subiect!!! - de anita47 la: 22/11/2003 02:33:08
(la: Ce este antisemitismul?)
1)Eu l-am avut de mult de pe:

http://electra.ifrance.com/electra/editorial.htm
(dar aici l-am preluat de la un alt subiect)

Si am precizat ca nu mai poate fi accesat!
Si nu sunt raspunzator de "traducere".Dar cred ca,asa cum a fost tradus,a nimerit la "tinta".
2)Unde am "taiat firul in 4" si unde am cautat "nod in papura"(crezi ca tu nu ai putea fi acuzata de "analize pe text")?
Consider ca pana acum,discutiile au decurs in mod destul de civilizat,cu toate cele sustinute de tine in "articolul de deschidere al acestui subiect.Fara "banari si ignorari".Tu nu ai bagat de seama acest lucru?
Ca am explicat "pozitia mea in ceeace priveste citarea din site-uri fara traducere in romanrste pe un forum ROMANESC"?Mi-o mentin!
3)Si eu consider justa pozitia ta de a incheia acest subiect!


P.S.Unde ti-am cerut asa ceva?
Sa-ti neglijezi familia?
Sa stai tot timpul pe site?
Sa nu ai alte ocupatii?
Imi poti cita,sau este vorba DIN NOU,de interpretari?Sau de a "baga cuvinte in gura interlocutorului"?

Nu-ti cer raspuns,caci consider ca discutia trebuie sa fie inchisa(din nou de acord cu tine!)
#4894 (raspuns la: #4887) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Emigrarea - de (anonim) la: 01/12/2003 13:19:39
(la: Romania e in rahat pan' la gat. Solutia?)
Am fost tentat sa dau ca exemplu pe evrei fiindca 2/3 din ei traiesc in afara Israelului (http://www.us-israel.org/jsource/Judaism/jewpop.html) si o traiesc mai bine ca cei dinauntru, dar romanii nu au coeziunea lor nici pe departe si totusi sunt un model de urmat in aceasta privinta.
>>>>>Da.... dar ei sunt UNITI ! Stiu sa se ajute si sa se apere unul pe altul indiferent daca sunt rude sau nu ... shi nu numai Evreii!>>>>

Poate in cateva decenii, patura de mijloc se va forma, dar impresia mea este ca filonul acestei paturi de mijloc isi avant cu putere inspre vestul Europei, SUA, Canada si alte locuri mai primitoare.
>>>>>> Te rog sa specifici ce semnificatzie are , din punctul tau de vedere cuvantul "primitoare: ? Eu as sustine contrariul, de ce sunt pline SUA shi Canada de asiatici si arabi iar pentru noi Romanii se impun conditii foarte grele pentru emigrare ? Un scurt exemplu >>>Canada cere sa fii cu cel putzin o facultate terminata shi 3 ani vechime pentru a fi acceptat ca emigrant in Manitoba ...stii ce e acolo ? O zona in curs de populare ...mergi 1-2 ore cu masina pana dai de o casa ...ce face un medic sau un inginer informatician acolo ...pste capre sau oi ? Hai sa fim serioshi si sa vorbim deschis, nu e tot adevarat ce se scrie pe sieturile pe care le dai ca exemplu ... e doar POLITICA ! Astepr dovezi care sa demonstreze contrariul !
Cu respect !
#5704 (raspuns la: #488) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cred ca cuvintele cheie in lo - de (anonim) la: 01/12/2003 14:30:22
(la: Downloadul de mp3-uri si filme de pe Internet.)
Cred ca cuvintele cheie in logica ta sint "drept de autor". Ce naiba toata lumea intelege de ce dreptul de autor ar trebui platit. Singura mea problema este ca autorii adevarati nu primesc mai mult de 10% sin dreptul asta.
D'aia downloadez muzica si filme de cite ori am ocazia. Si dau bani celor care cinta in statiile de metrou sau in fata sa Safeway.
#5711 (raspuns la: #1329) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Mai sunt si altii ! - de sorin_1967 la: 02/12/2003 18:21:08
(la: Preot de 73 de ani, violator si tata nelegitim...)
Mai sunt si altii Sanjuro, multi altii in afara de Parintele Galeriu, insa nenorocirea este ca mass-media scoate in evidenta mai mult lucrurile negative care se petrec, decat cele pozitive. Oricum nu as vrea sa fiu in locul unui Preot care "se joaca" cu harul care l-a primit. Doar cand ma gandesc sa aud cuvintele : "Ti-am dat har si ce ai facut cu el ?" ma infior. E foarte grea viata de Preot si foarte mare responsabilitatea. Oricum adevartii Preoti nu intra in incurcaturi ca cea mentionata de tine. Pe de alta parte, nici cu juna nu mi-e rusine, stii e ca chestia aia : "S-a sinucis, si-a tras 3 gloante in cap :)"

Best regards,

Sorin
#5855 (raspuns la: #5801) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Top 3 - de Dinu Lazar la: 05/12/2003 02:23:24
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Intreba acum citeva saptamini domnul Racovitan care ar fi acele 3 imagini mai rasarite facute de mine si ma tot chinuie intrebarea asta si tot nu am un raspuns... dar pentru cititorii lunetisti am pus la www.fotografu.ro/top16 nu 3 ci 16 imagini care mie imi cam plac, dar mai departe nu mai stiu ce si daca se poate alege ceva... va place ceva de acolo? Daca da, ce, daca nu, de ce?
#6015 (raspuns la: #4378) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Top 3 - de Daniel Racovitan la: 05/12/2003 10:40:16
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Locul 1. Tipul care pupa mana minerului. Idea mineriadelor, exprimata cu forta de fototgrafie.

Locul 2. "Fefeleaga". Batrana cu calul. Reda perfect atmosfera unui sat uitat de lume cu drumuri noroiase, cum e satul in care traiesc bunicii mei. Expresia personajului iese perfect in evidentza, ne vorbeste despre multe din trecut...

Locul 3. Cei trei tarani batrani. Expresivitatea personajelor, echilibrul compozitiei, repetarea pe orizontala a motivului.

Mentiuni: fotografia a/n cu tipa ce pare o sculptura, cea cu copacii, si cei doi batrani de pe banca.

La minusuri, fotografia cu cei trei uzinisti privind extaziati catre viitorul luminos al comunismului: ideea e buna insa "poza" personajelor e prea evidenta si ostentativa. La poza cu taranul care ara campul, ideea imi scapa complet.
#6034 (raspuns la: #6015) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Top 3 - de Dinu Lazar la: 05/12/2003 19:06:11
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
In timpul unei filmari, am facut mai multe imagini "muncitoresti" cu oamenii de la trupa de teatru "voua"; imagini care s-au vrut apolitice, nu comuniste,nu capitaliste, si care sa faca misto de un mediu si de o stare care exista in orice hala de productie in care intri in Ro - exista un sentiment special pe care am incercat sa-l definesc; o sa pun pentru onor lunetishtii la www.fotografu.ro/lamunca citeva imagini muncitoresti contemporane, care definesc acel extraordinar si romanesc principiu de supravietuire: "merge si asa"
Am fost si am facut un reportaj acum citiva ani la uzina Daewoo de la Craiova; nu o sa uit niciodata figura unui specialist coreean, care in primele 24 de ore de stat in Ro era sa cheleasca si a invatzat bilbiind cuvintele esentiale, "nu asa" si "merge si asa". Trebuiau bagate niste boltzuri in pistoane; muncitorul roman lua ciocanul si triosc, baga boltzu; coreeanu se facea verde si spunea "nu asa" si muncitorul zicea vesel "merge si asa" ; adica ce sa incalzeasca el pistonu` si sa se friga sau ce sa dea cu vaselina pe boltz, daca poc cu ciocanu si "merge si asa".

Poza cu fumul si cimitirul si ogorul si taranul, mie mi-a placut oarecum pentru ca e foarte filmica si pare permanenta; adica mai sus de cimitir, e unu` care arde niste frunze, si intre fum si cimitirul de rigoare e unu` care ara impietrit pe vecie un coltz de ogor cu un cal si un plug de lemn. Mai sus e alt pamint frumos arat dar nu e al lui... Cum nu are spor acolo ramine in cadru intre fumul impietrit si cimitirul primavaratec. Copacul asimetric nu face decit sa imparta cadrul ca o tabla de shah. Exista miscare si impietrire deopotriva...dar poate toate astea nu le vad decit eu. De aceea e buna o discutie la gura sobei...
#6047 (raspuns la: #6034) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
dr. Nechit Vinereanu (SUA) 16 - de SB_one la: 13/12/2003 14:11:36
(la: Codex Rohonczi)
dr. Nechit Vinereanu (SUA) 16 iulie, 2002


Tue, 16 Jul 2002 03:46:46 EDT

...In legatura su caracterele scrierii din Codex pot sa comunic urmatoarele: eu am studiat ceva sanscrita, chiar ceva ebraica, ceva limba greaca,slava veche si ma descurc in astfel de semne si caractere nelatine. Parerea mea este ca acest Codex Rohonczy foloseste si unele semne care se aseamana cu caracterele scrierii in care a fost scrisa Biblia.Se spune ca aceste caractere sunt luate din scrierea feniciana.

In scrierea ebraica, vocalele sunt puse nu alaturea de consoane,ci
sub consoane sau deasupra consoanelor,cum punem noi,de exemplu,caciula
lui a sau i, sau sedila sub t,ca sa-l facem ts,sau sub s , ca sa-l facem sa se
pronunte ca in conjunctia si, sau ca in substantivul scoala. Textul Rohonczi
foloseste astfel de smne "diacritice",.daca le-am putea numi asa, pentru a
indica silabele.

La randul meu,eu am putut singur descifra aceasta scriere si am observat
ca Doamna Enachiuc in mod aproximativ corect a transcris caracterele origi-
nale ale textului in caractere latine, ceea ce este un mare merit al Doamnei
Enachiuc. Eu de asemenea ma descurc in a citi in vreo 15 limbi straine,
printre care rusa, polona, slava veche, maghiara, germana, franceza, engleza,
latina, greaca veche, italiana, spaniola, si am constatat ca nu am
gasit aproape deloc cuvinte care macar sa semene pe departe cu vreuna
dintre limbile citate mai sus. Consider, deci, ca limba in care a fost scris Codex Rohonczy este o limba foarte deosebita de limbile europene.

Ma indoiesc ca textul acestui Codex ar fi o insirare fantezista de grupuri de
sunete, fara nici un inteles, asezate sub forma de cuvinte. Se pare ca
acele grupe de caractere sunt cuvinte reale dintr'o limba necunoscuta, greu
accesibila cunostintelor noastre, a celor educati in cultura europeana.

In legatura cu arhitectura bisericilor desenate in miniaturi, cred ca
interpretarea Dv. este cat se poate de aproape de adevar. Mai trebuie sa
tinem seama ca religia lui Zamolxis, cat si alte religii precrestine au dainuit
pana prin secolele XV si XVI. Lituanienii, mi se pare, au inceput sa se
crestineze prin secolul XV, iar in actuala Cehie sau Slovacie, care in secolul
XV apartinea de Imperiul Habsburgic, niste romani de acolo au fost condamnati la galere pe viata de autoritatile austriace pentru ca se inchinau inca lui Zamolxis! Se gasesc documente istorice in legatura cu aceasta intamplare.

Deci este de inteles ca aceste miniaturi contin foarte multe simboluri ale
unei religii precrestine. Ramane de vazut cat de corect am inteles noi si
daca aceste miniaturi contin si simboluri crestine. Parerea mea este ca
miniaturile acestea contin foarte putine, sau deloc, simboluri crestine. Este
chiar posibil ca unele simboluri religioase precrestine sa semene cu cele
crestine si sa ne induca in confuzie.

Avand la indemana acest pretios document, in care caracterele
originale ale textului sunt fotografiate cat se poate de clar, oamenii
de stiinta din zilele noastre, atat romani cat si cei apartinand popoarelor
care locuiesc in jurul nostru, vor avea un bun prilej sa afle in ce limba a
a fost scris acest tezaur inestimabil, care intr'adevar nu este nici
cronica, nici vreo istorie, ci poate fi vreun poem sau vreo carte de cult
al unei religii precrestine.

Eu consider ca transcrierea caracterelor Codexului in caractere latine este aproximativ corecta, dar traducerea se pare ca este departe de a fi reala si dupa textul original. Pentru a intelege sensul cuvintelor acestei limbi, cred ca imaginile, simbolurile si catacterele de pe miniaturi ne pot fi de mare folos. Aici este punctul de la care putem incepe sa intelegem misterioasa limba in care a fost scris Codex Rohonczy.

http://www.dr-savescu.com/codex/
#6518 (raspuns la: #6482) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
papadie, tocmai am terminat - de SB_one la: 14/12/2003 06:22:00
(la: Ocolul Lumii in ...zadar)
papadie,
tocmai am terminat de dat socoteala nevestii( finante...normal!) si s-a mai linistit putzin; l-am mintzit pe fiu-meu( la un mic chat-el e in RO- ca dau cu aspiratorul, ca sa- mai indemn si pe el la treaba( ca are o nevasta cumsecade iar el ...nu seamana cu mine asa gospodar)

...si am dat de zadarniciile scrise de tine aici! Ai perfecta dreptate desi nu am intzeles nimic. Cred ca tre sa mai iau o gura de palinca de satu-mare

PS

doi ardeleni, unul pe-un deal ..celalalt pe altul
-Ioaneee, cica vor ungurii sa le dam Ardealul..
-ce maaa?
- cica sa le dam Ardealu' ungurilor
-...apai, Ardealul l-om da...da prunii ba!
Stie cineva care nu a fost ni - de (anonim) la: 18/12/2003 23:21:04
(la: Romani in strainatate)
Stie cineva care nu a fost nici o ora emigrant ce inseamna lupta pentru supravietuire? Stie cineva ce inseamna sa faci fata la niste interviuri pentru angajare, cind esti disperat ca nu mai ai nici un ban si trebuie sa dai de mincare la copii si sa platesti chiria, si sa vorbesti limba lor la nivel de scoala generala sau cel mult de liceu, ca nu stiu citi emigranti invata la perfectie si mai ales la nivel "academic" limba tarii unde se duc?
Cale usoara? Stie cineva ce inseamna sa lucrezi 8 ore exact la linie, sau uneori 12, dar sa lucrezi, in viteza si bine, nu sa te faci, sau sa povestesti filme sau sa joci carti la servici? Sa sosesti la postul de munca cu 10 minute inainte si cu 2-3 minute inainte sa incepi sa lucrezi: la fix ora de masa sa lasi sculele jos (ca Charlie Chaplin intr-un film vestit) si dupa exact 20 minute sa fii inapoi la banda, iar exact la terminarea programului sa inchei si tu munca, uneori cu citeva minute mai tirziu si sa pleci acasa.
Stie cineva ce inseamna sa lucrezi pentru un patron din constructii in fiecare zi cite o ora sau doua in plus fara plata, doar ca sa te cheme si a doua zi, ca ai nevoie de bani sa supravietuiesti?
Stie cineva cite sute de mii de euro sau dolari vin anual in tara, de la astia care "nu-si iubesc tara", dar isi iubesc rudele si uneori o groaza de familii nenorocite sau cu nevoi pe care le ajuta si de care pe guvernul patriot de la Bucuresti il doare-n cur?
Vorba lui Caragiale (ca l-au pus si pe bancnota de 1 milion): "Fii serios, monser!"
Unu' de afara
Again in sky - de ARLEKYN la: 20/12/2003 09:19:26
(la: Cum va simtiti cand va intoarceti in Romania ?)
Hai sa tragem un fum, mi-a zis Bobdylán. Are Buru ceva. Nu-l cunosteam atunci pe Buru. Il mai vazusem de cateva ori, dar abia daca schimbasem cateva cuvinte. Cand am aparut cu Bobdylán langa orarul studentilor straini din anul pregatitor: arabi, greci, albanezi si basarabeni, langa Buru era si Fane Babanu. Fumezi, m-a intrebat Buru. Da. Am mers dupa facultate, alaturi de foisorul din spate si am fumat doua tigari. Deja incepusem sa ne intelegem bine. Altfel ne-am fi gruzit, si ar fi iesit un rahat din toata treaba asta. Mergem la cursuri, Bobdyláne? Sigur, in Pub.

Pe drum discutam cu Buru despre palma imaginara ce urca pe ceafa, parca te mangaie, desi e rece. Cum culorile incep sa fie vii, cum o parte a creierului amorteste si alta prinde viata. Ti-a placut, m-a intrebat Buru, nu a fost asa de slaba? A fost misto, i-am raspuns. In Music Pub am comandat toti cola, doar Fane Babanu bere, parca, zicea ca nu da bani el pe tot felul de sucuri. Niste studenti obositi de scoala care au terminat orele. Asa trebuie sa fi aratat. Priveam fascinati pozele de pe zidurile pubului, desi le mai vazusem de atatea ori: jazzisti negri, tarani, case, castele, figuri ciudate. Incepusem sa descoperim in poze alte poze, fiecare cu versiunea sa, de ziceai ca acele poze e o imensa papusa ruseasca in care incap o gramada de papusi.

Fane Babanu era tacut, asculta muzica si privea peretii. Bobdylán zicea ca nu are nimic si incerca sa-l gruzeasca pe Fane. Lasa-ma in pace, ba, asa imi place mie cand fumez, nu am halucinatii, nu rad prea mult, dar mi-e bine, foarte bine, e un fel de moleseala foarte placuta, prind gustul starii. Am pus brusc mana pe piciorul lui Bobdylán si el a sarit ca ars, nu te-a luat? - de ce sari atunci? Toti radeam, chiar si Bobdylán, care continua sa se jure ca nu are nimic si sa priveasca banuitor la toti care treceau pe langa noi.

Buru isi puse casca si asculta o caseta de-a lui. Parea dus departe, fara nici o dorinta de intoarcere. Din cand in cand ridica capul si ne zambea. Il mai speriam din cand in cand pe Bobdylán spre hazul tuturor.

Eu ma gandeam la dragostea mea, la literatura, de fapt in capul meu atunci era literatura, la muzica foarte faina ce era in pub. Nu vroiam sa plec nicaieri, nu vroiam sa ma intorc nicaieri. Acelasi lucru probabil simteau si baietii, fiecare cufundat in linistea, visele lui. Simteam cum o rana mare incurabila s-a cicatrizat, a trecut, a amortit, dar mai simteam acum cicatricea si stiam ca nu poate dura mult, ca imediat pielea va plesni, va aparea iarasi sange, durere. Atat.

Eram fiecare in gaoacea lui. Un inceput. Mai tarziu aveam sa ne largim gaoacele, sa incapem toti, dar deocamdata asa a fost. Nu ne cunosteam suficient de bine pentru a lasa halucinatiile sa circule libere. Chelneritele treceau pe langa noi ca prin filmele lui Tarantino. Pletosi, concerte, fum de tigara fac din acest Pub, un refugiu ideal, un loc unde te doare in cot de toate si de toti, un paradis al ingerilor decazuti, ce tot spun? Un loc ideal pentru narcomani. Asta am vrut sa spun. Nu pot suporta alcoolicii, dar aici, desi sunt multi beti, e bine. Te simti ca acasa, drogat in ultimul hal, la televizor. Incepe Patru camere. Mai tragi un fum, te simti O.K., mori de ras, desi, sinceri sa fim, nu-ti vei aminti maine nimic, absolut nimic. Dar asa e mai bine . Il vei mai privi o data, apoi inca o data, inca… inca… inca… Memoria e un starv, o vaca nebuna in agonie ce te scutura, te loveste de pereti. Mori, vaca! Sa facem acelasi lucru de o mie, un miliard de ori, daca ne place. Mai trag un fum si o iau de la capat. Un tunel intunecos, eu cu masina circul prin el. Din tunel vad doar peretii luminati de aproape de farurile masinii mele. Viteza, bucurie, culoare. Ce-mi trebuie altceva? Doar masina sa nu se opreasca niciodata. Sa intru si sa intru in acest tunel intunecat al mintii mele cu masina si sa fac lumina. In a cata zi a fost lumina? Nu conteaza.

Bobdylán, Buru, Fane Babanu si eu la aceeasi masa. Se apropie Ted si ne intreaba: ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?

Poftim?

Ce doriti domnilor?


Crede si nu cerceta!...
Mecca romanilor cu leafa de 3.000.000 .... - de ARLEKYN la: 20/12/2003 13:37:28
(la: Romani in strainatate)
Am pornit de dimineata spre complexul Europa, de la marginea Bucurestiului. Urc intr-un microbuz din cele ce asteapta plinul de oameni in fata magazinului Obor, cica asta ar fi ruta 506, am platit zece mii. Cer biletul, iar soferul ma priveste ca pe unul care cauta gilceava. Masina se umple repede de femei cu gitul gros, in treninguri si geci de fis, carind fiecare cel putin cite doua genti mari si goale. Ajungem in citeva minute. Microbuze din toate colturile Bucurestiului opresc in acelasi loc, in fata unei benzinarii. Din fiecare curg oameni de acelasi soi. Lumea celor cu leafa de trei milioane, lumea celor care nu mai cumpara de mult cafea la pachet vidat, a barbatilor dati afara din fabrici si refuzati ca taximetristi, a batrinilor ce-si trec in caiete vechi, cu creionul, fiecare impuls telefonic.
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.

"Daca nu cumperi, valea!"

Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"

La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie

Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...
am ramas fara cuvinte - de (anonim) la: 25/12/2003 17:30:59
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
waw!! am vazut siteul si am ramas efectiv fara cuvinte! poate suna banal dar mi se pare extraodinar(www.fotografu.ro)Eu am fost intotdeauna fashcinata de fotografie dar acum m-am indragostit complet!!

anka
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nico,7295 - de anita47 la: 27/12/2003 13:08:47
(la: Evreii si o manie curioasa..)
1)Imi pare bine ca declari ca nu ai nimic cu ei!Nici ei nu au nimic cu tine!Garantez.
Dar nu am vazut pe forumurile ebraice o "balanta a subiectelor" deschise de ei despre crestini!
2)Nu cred ca "au pretentii ca lumea sa stie de suferinta lor".Au pretentii ca acel "groaznic lucru" sa nu fie uitat(si sa nu se mai intample!)!Mai ales cu "valul de negationism" existent acum in lume si in special in Europa.
Nu uita ca aceasta "experienta" care e numita "statul Israel" se poate termina in alt genocid!
BenGurion,primul PM al Israelului a fost intrebat " cand va avea loc rezolvarea finala a conflictului dintre Israel si lumea araba?".
La care a raspuns:"O dat cu prima victorie araba?!"
Nu uita ca mai exista tari arabe sau musulmane care nu recunosc dreptul de "existenta" al statului Israel.
3)Gardul de aparare este inca o modalitate de securitate , in a ingreuna sosirea celor care "seamana moarte" in randul civililor.Uiti probabil ca in jurul fasiei Gaza se afla un asemenea gard de zeci de ani(despre care nimeni nu "deschide gura"),care,de la inceputul aceste "intifade" a dovedit cat e de eficace.Nici un sinucigas nu s-a infiltrat de acolo pe teritoriul israelian.(190 au venit din Cisiordania)
Daca tu ai fi in situatia de a-ti apara familia,ai accepta sa "fii criticat"(cum o faci tu!) pentru masurile care le iei?Care ar fi alternativa?Sa te lasi omorat numai ca sa arti "bine" in ochii lumii?
Te-ai gandit ca acest gard ar putea scuti ambele parti de "gesturi mult mai inumane"(dorite de extremistii ambelor tabere).
Opozitia fata de acest "gard" este sustinuta(in special in strainatate) de autoritatea palestiniana si din motive economice!Acest gard(care paote fi numit si o granita "temporara") ar permite si un control mai bun asupra fortei de lucru palestiniana "ilegala" infiltarata in Israel.
Cat despre "furturile" de masini sau de productie agricola sa nu-ti mai vorbesc!Economii de milioane de dolari.
Pentru sfarsit,un mic exemplu.
O data cu constructia "gardului",tarifele la asigurarile de masini in Israel au scazut cu 20%.
Numai bine,anita47
*******************
#7300 (raspuns la: #7295) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...