Cinematograf

Cred ca intrebarea e pusa gresit. Filmele europene sunt diferite de cele americane. Nu mai bune, nici mai rele. Vorbim despre arta, exclud filmele in care nu exista arta cinematografica, iar arta fiecarui popor are specificul ei. E absurd sa compari "Moartea domnului Lazarescu" cu "Troia". E ca si cum ai spune despre limba chineza ca e mai "densa", mai "inedita" decat limba franceza.
Americanii sunt entuziasti. Nu se tem sa experimenteze si sa invete din mers. Poate ca deficitul de profunzime este compensat, sau de ce nu, sustinut, de spiritul lor mereu tanar. Europenii sunt dilematici, angoasati, neintelesi, cata existenta atata drama. Fireste ca il prefer pe Tarkovski lui Coppola si niciodata nu as putea trai printre americani. Dar fac filme bune, diferite de cele europene, dar bune.

Finalul subiectului despre fotografie se oprea asupra ideii de fotografie ca imagine statica,ca secventa unica care poate fi surprinsa de catre artistul fotograf cu un aparat digital sau clasic-nu conteaza-tocmai in aceasta surprindere a clipei ramanand arta sau mestesugul.Aparatul de filmat - fie el cu pelicula sau digital surpinde tot sirul de fotografii care alcatuiesc un moment mai lung sau mai scurt de viata.Si atunci-in ideea in care camerele digitale mici ca volum si tot mai performante vor fi la indemana oricui si vor putea surprinde intr-un minut zeci sau sute de fotograme din care ni le vom selecta pe cele dorite si le vom prelucra ulterior pe computer, va mai avea sens sa manipulam aparatul foto cu care sa surprindem si sa alergam dupa "secunda inspirata"?

si s-ar putea s-aveti dreptate!:)
In ultima vreme, cand si cand, ma delectez cu "Shrek" - muzica, poezie, mister, final miraculos. Si multa iubire. Nu iau mult: o lingurita pe luna!
Un singur film as vrea sa revad "Stalker" ("Calauza", cred ca se traduce) de Tarkovsky, mi se pare. Filmul asta m-a uluit acum cativa ani buni, dar, din pacate, l-am pierdut printre prieteni!

Egiptul antic

si Cleopatra.

intalnire intre doi colosi ai cinematografiei

Catalina Bader

Soare, nisip, coca-cola, plictiseala dulceaga, asta era imaginea mea despre Romania cand in sfarsit visul meu se implinea: Romania! Plecam prin transfer la facultate in Romania! Ah, ce imagini de vis aveam atunci despre Romania! Tara a visurilor mele. Fusesem numai o data in Eforie, la mare, cand terminam 11 clase, si imaginea Romaniei se infrumuseta din ce in ce mai tare: literatura, libertate, fericire, dom doctor, nu va mint, asa vedeam eu Romania atunci. Mai auzisem si de tigani care iti intorc buzunarele daca nu in tren, atunci sigur pe peron, de procentul destul de mare al celor infectati de sida, despre atatea altele care mi se pareau total aberante.

Iata-ma in trenul ce ma ducea impreuna cu cea mai mare parte a studentilor basarabeni din acel an care veneau in Romania. Cateva ore lungi in Ungheni, apoi Iasi, iata-ma facand cunostinta cu simpaticul meu prieten Cipi, care a terminat aici liceul. La Cluj? Ce bine, si eu! Trebuia sa asteptam vreo sapte-zece ore, tocmai scapasem trenul. Hai sa-ti arat orasul! Hai!

Iata-ne langa universitate, iata-ne pe langa parcul ala lung caruia nu-i mai tin minte numele, iata-ne intr-un bar band cate o cola, cafea, apoi mai departe aiurea pe strazi, numai nu in acea gara, care nu mi s-a parut a avea o imagine estetica, o imagine a unui loc unde poti astepta cateva ore.

Incercam sa compar acest oras cu Chisinaul, nu stiam ce sa cred, comparam parcul cu parcul Stefan cel Mare, sediile universitatii pe care le vedeam aici si cele de acasa. Nu mi se parea urat, din contra, fain, dar incepeam sa simt un dor de orasul meu, de prietenii ce au venit in ultima zi sa ma vada, numai ca eu nu mai eram acolo, de strazile acelea abia luminate ale Chisinaului, dor de verdele halucinant de peste tot, orasul meu extrem de verde ramanea in urma, simteam cum ma indepartez si de prietenii mei, acele ore din Iasi parca incercau sa ma faca sa ma mai gandesc, dar nu, vreau in Romania, in aceasta tara minunata a visurilor mele. Chiar in Cluj, cu cat mai departe de acasa - cu atat mai bine, cu atat mai usor de a suporta lipsa celor dragi, daca stii ca sunt departe, prea departe, imposibil sa reactioneze cand te gandesti la ei.

Iata-ne cu Cipi mancand pe strada sanwichiuri si cautand alt bar pentru a mai bea o cafea ca sa nu adormim. Am gasit. Iar pe drumuri. Apoi la gara. Apoi in tren. Apoi Cipi imi zice sa ne cautam un compartiment gol, gasim, adormim, peste vreo patru ore intra in compartiment niste personaje nu tocmai frumos mirositoare, ni se face rau la stomac, iesim, mergem in compartimentul nostru unde viitorii colegi de la Cluj dorm, dar pe noi nu prea ne intereseaza, ii trezim, ne fac loc si noua si adormim. Aici e Clujul?

Coboram repede, habar n-avand ca trenul sta mai mult aici. Nu ne asteapta nimeni, spre deosebire de colegii care au ramas in Iasi. Incepe panica, spre amuzamentul lui Cipi si al meu. Alearga speriati, iau taxiuri, unii mergand la facultate (e sambata) altii la camine.

Mergem si noi la camine, nu ne asteapta nimeni aici, in sfarsit o administratoare mai inimoasa ne da cateva camere pana luni. Eu cu Cipi mergem sa ne cautam facultatile noastre. Un oras vechi, impresie de film sa vezi prima oara Clujul. Mai ales daca vii din RM. Din orasul viu, energicul si raul Chisinau, fata de dulcele mosnegel romano-maghiar. Da, crezusem ca va trebui sa invat maghiara pentru a ma descurca in acest oras cu toate bancile vopsite in tricolor. La gara, auzeam numai vorba maghiara, probabil din cauza ca pleca un tren spre Budapesta, dar nu m-am gandit la asta.

O fata plangea nestiind ce sa faca, am dus-o la camin. Cipi isi vazuse numele pe lista de cazare. Am gasit niste studenti basarabeni in caminul facultatii de drept. Au zis ca putem sta pana ne descurcam cu toate actele, cu cazarea. Erau simpatici, karatisti sau asa ceva, dar ne-au aratat o perspectiva a Clujului la care nu ne asteptasem.

Ce cautati, bai baieti, in orasul asta? La litere, drept, sunteti nebuni! O sa va strice zilele profii astia, stiti cat iubesc basarabenii? I-ar pica pe toti. Mai ales la drept si la litere. Eu sa fiu in locul vostru m-as transfera acum in alt oras, numai nu aici.

Primele zile in Cluj. Dupa vreo saptamana reusisem sa ma cazez. Sa ma gazez. Singur, deocamdata, intr-o camera. La liceul de transporturi. Miros de cacat, presimtiri de cacat. Era doar inceputul drumului. O poveste urmuziana. Povestea silii si a renuntarii. Povestea atrofierii simturilor, deceptiilor. O poveste despre degradare si simtul mortii la numai un pas. A insuficientei aerului in facultatea de litere, a naduselii din unele sali de curs. A sentimentului de a te simti o vita proasta in fata geniului de profesor. Cultivarea sentimentului de inferioritate: 1) student in fata gavniucilor de profesori 2) baiete, nu esti cumva basarabean? Am observat, am observat. Mai cere carti de la colegi, mai invata limba romana etc.etc.

Fuck you zic privind in urma, fuck you! Tuturor profesorilor care nu fac (fuck you!) diferenta intre paranoia (suntem desigur cea mai buna facultate de litere din tara, aia de la Bucuresti e clar sub nivelul nostru) si prostie. Da' cate glume proaste am auzit! Stiti cum fac profesorii cate un cacat de gluma si toti rad in sila, sa nu se supere profesorul.

Ma bagase cretinii in anul pregatitor, toti cei veniti la litere trebuia sa faca anul pregatitor. Nu conteaza daca ai mai facut vreun an de facultate in RM, trebe sa invatati limba romana, no, sa va acomodati. Acomodarea pulii! Am invatat sa beau bere in Pub si sa-mi caut si eu ceva de facut, ca la facultate sa-l citesc a opta oara pe Sadoveanu, sa geografia, istoria, cata istorie, domnilor, sa invat ca sa ma lasati odata in pace? Borasc!

Asta a fost inceputul fericit. Asta era inceputul spulberarii visului cu Romania, o baba ramolita care cica vrea sa se dea la Europa si la NATO. Romania din visele mele! Nu am asteptat sa ma primeasca cu bratele deschise, dar nici nu imi inchipuiam ca ceva, cineva vrea atat de mult sa fie violata, fututa, nu ma asteptam, zau.

Asa am inceput sa nu mai fac notite, sa nu mai scriu in caietelul meu, ci direct pe pereti, ziduri, lifturi.

Am obosit sa tot visez si m-am dus la cinematograf. Sa privesc Fight club, sau poate un film de Tarantino, intelegi?



Crede si nu cerceta!...

Josif C. Drãgan:

Este cel mai bogat român, dar spune cã nu a stat niciodatã sã îsi numere banii. S-a stabilit încã din tinerete în Italia, a fost considerat, mult timp, apatrid, dar spune cã, în sufletul lui, nu a pãrãsit niciodatã România. Într-un interviu „Verde-n fatã” cu Marius Tucã, Josif Constantin Drãgan a explicat de ce se stie atât de putin despre el în tara natalã si cine ar fi, în opinia sa, „vinovatii”.

▪ Marius Tucã: Vã amintiti cum ati fãcut primul milion de dolari?
Josif Constantin Drãgan: Nu-mi amintesc pentru cã nu l-am numãrat, nu am stat sã numãr banii, ci am vrut sã stiu cã se realizeazã, ca o confirmare a succesului, a împlinirii datoriei muncii în societatea din care fac parte.
▪ Sunt corecte aprecierile si evaluãrile publicate?
Tot timpul s-a vorbit de bani, pentru mine nu a fost important sã am bani si sã-i folosesc pentru scopuri personale; am avut o viatã normalã si aspiratiile mele în acest domeniu au fost pe mãsurã. Bani, bani, bani, nu se vorbeste decât de bani.
Aprecierile au fost fãcute pe anumite criterii si ca atare si rezultatele au o valabilitate relativã pentru cã sunt din puncte de vedere diferite. Se vorbeste de bogãtia cuiva, într-o tarã, într-un moment în care problema de bazã este sãrãcia, o tarã unde oamenii sunt la limitã, dacã nu sub limita existentei, ajungând sã fim sãraci într-o tarã bogatã.
Despre afaceri
▪ Ce credeti cã face diferenta dintre dumneavoastrã si urmãtorii clasati în topul celor mai bogati români?
În primul rând, cred cã putem vorbi aici despre întinderea europeanã si nu numai a Grupului Multinational Drãgan, apoi despre soliditatea lui clãditã în aproape 60 de ani de existentã, care cred cã-i dau o dimensiune aparte în peisajul economic actual.
▪ Cu câti dintre românii din top 10 vã cunoasteti personal?
Îi cunosc personal doar pe câtiva dintre ei, pentru cã dezvoltarea Grupului Multinational Drãgan m-a tinut mult timp departe de tarã.
▪ Vã gânditi sã vã implicati în privatizarea companiilor de gaze din România?
Nu, pentru cã în privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor. Continuarea privatizãrii cu insistentã este o diminuare a propriilor capacitãti, fiind o declaratie de incapacitate. În 1996 am preluat de la stat o societate Petrom pe care-am dezvoltat-o si unde am devenit actionarul principal.
▪ Cum apreciati estimarea cã stocurile de gaze din tarã se vor epuiza pânã în 2005?
În aceastã perspectivã, dezvoltarea sectorului GPL (principalul obiectiv de activitate al grupului Butan Gas) devine o prioritate în România. Acest tip de „energie mobilã” este rezultatul unor resurse care nu se epuizeazã la fel de usor, constituind o alternativã viabilã si în viitor.
▪ Ati fost nevoit sã dati vreodatã spagã în România?
Eu nici nu cunosc cuvântul „spagã”, a trebuit sã întreb ce e spaga? Mi s-au cerut mici atentii, în diferite ocazii, pentru a mi se face anumite comisioane. Este o metodã total dezagreabilã si descalificantã, nu am apelat la ea si nici nu am încurajat, în tot ceea ce am fãcut, acest mijloc de a obtine avantaje de pozitie sau diverse facilitãti. Tot ceea ce am obtinut, de-a lungul vietii, este exclusiv rodul dedicãrii, intuitiei, pasiunii si muncii mele. Spun acestea rãspicat, cu toate cã, deseori, inexplicabil, am întâmpinat piedici în concretizarea unor initiative economice sau culturale, de altfel benefice pentru societatea româneascã.
▪Domeniile dumneavoastrã de afaceri sunt foarte variate. Cum se explicã diversitatea lor?
Am fost si sunt interesat de cât mai multe si diferite domenii. Am o imaginatie efervescentã si dorinta de a acoperi suprafete întinse de activitate. Omul este produsul societãtii si are o datorie fatã de ea: sã munceascã. Munca este o obligatie.
Asa am importat si exportat tesãturi si fibre din Italia în România pentru pânzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gândit afaceri cu banalele, dar utilele mãturi. Am fãcut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia fãcând comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare... O afacere nu se naste decât dintr-o mare cunoastere a pietei si din dorinta de activitate.
Despre cartierul Josif C-tin Drãgan
▪ E adevãrat cã detineti o stradã în Italia?
Da, existã la Venetia o stradã care se numeste Calea Draga, unde de altfel si locuim, stradã care existã cu acest nume de prin 1600. E o purã întâmplare....
Dar în Grecia existã o localitate lângã Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru cã aici am creat prima zonã industrialã din Grecia.
▪ Domnule profesor, haideti sã revenim putin. Spuneti-mi si mie cum ati plecat din România.
Am plecat cu trenul... si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferitã de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Culturã. Cu acesti bani îmi plãteam locuinta, întretinerea si câteodatã mici aventuri de tinerete. Îmi amintesc cã am cunoscut o cântãreatã la Biserica Greco-Catolicã de la Roma si îmi permiteam sã o invit câteodatã la cinematograf. Îmi completam bugetul cu 100 de lire lunar, tinând contabilitatea domnului Rossi, vânzãtor de alimente.
▪ Care este povestea cartierului Josif Constantin Drãgan din Lugoj?
Povestea cartierului ce-mi poartã numele, în Lugoj, este una extrem de simplã. Am primit o solicitare din partea municipalitãtii si a locuitorilor acelui cartier – unde se aflã, pozitionat si sediul Butan Gas International – de a contribui, financiar, la eliminarea datoriilor pe care oamenii din aceastã zonã a Lugojului le aveau cãtre regiile locale, respectiv întretinere, gaze si altele. La vremea când a fost fãcutã solicitarea, adicã anul 2000, suma pe care am alocat-o era destul de importantã. Astfel, am ajutat comunitatea respectivã si, drept recompensã, acestia au hotãrât ca acest cartier al Lugojului sã poarte numele meu. De altminteri, mai este o piatã, chiar în centrul orasului, pe care am reamenajat-o integral, contribuind cu aproape 200.000 de dolari, si care îmi poartã numele. Alãturi se aflã si Catedrala Greco-Catolicã „Coborârea Sfântului Spirit”, la repictarea cãreia am contribuit. Nu mai putin o creatie a mea, la care tin cu deosebire, este Universitatea Europeanã Drãgan, la Lugoj si Brasov, cetate a spiritului si mintii românesti, de talie europeanã si, de curând, acreditatã.
Clãdirea Universitãtii din Lugoj este opera unui arhitect din Timisoara, Radoslov, proiect care a fost premiat la Venetia si care a pãstrat multe dintre doleantele si indicatiile mele de a îmbina vechiul cu modernul, de a continua ideea de cetate medievalã, viitoare Cetate a Stiintei.
Despre politicã
▪ Care politician din România v-ar convinge sã îl votati?
Nu am fost niciodatã implicat în viata politicã. Acest lucru nu a fãcut si nu face parte dintre preocupãrile mele. Cred însã cã unul dintre politicienii cãruia i-as acorda, fãrã ezitare, votul meu ar fi unul care ar sesiza rolul pe care România l-ar putea ocupa, prin ceea ce reprezintã ca potential, în rândul natiunilor lumii.
▪ Ce simpatii politice aveti?
Nu am simpatii politice care sã mã determine sã apreciez, mai mult sau mai putin, un oarecare partid sau om politic. Am încercat, în toate contactele si relatiile avute cu politicienii români sau strãini, sã pun mai presus de toate interesele tãrii mele, fie ele economice sau de altã naturã. Asta apreciez la orice om politic sau formatiune de guvernãmânt.
▪ Ce credeti despre alianta PNL-PD?
Nu-mi exprim nici o opinie.
Despre investitiile în presa din România
▪ Cât de implicat sunteti în presa din România?
Implicat nu este cuvântul cel mai potrivit. Am fondat o serie de publicatii în România, si mã refer la cotidianul „Natiunea”, „Renasterea Bãnãteanã” din Timisoara, sãptãmânalul „Redesteptarea” din Lugoj, „Buletinul European”. De asemenea, am investit în televiziune si radio, având propriile posturi la Lugoj, anume Europa Nova. Editãm, la Bucuresti, în cadrul tipografiei „Fed Print”, diverse publicatii cu caracter cultural, ziare, reviste, carte si multe altele. O implicare de naturã pãrtinitoare, politicã sau de altã naturã, nu am avut si nu avem. Dar am considerat cã presa poate constitui, pentru spiritul românesc, letargic acum, un vehicul valabil prin care sã poatã deveni din nou treaz. De asemenea, aceste initiative legate de presã au potentat toate actiunile Fundatiei Europene Drãgan, contribuind la rãspândirea culturii si a românismului în tarã si în Europa. În plus, am contribuit si la configurarea postului de radio Vocea Basarabiei, din Moldova, pentru a da posibilitatea românilor de acolo sã se exprime alãturi de semenii lor din tara româneascã. Si, sincer, nu a fost usor sã se concretizeze acest lucru.
▪ Fundatia Europeanã Drãgan a editat „Istoria Literaturii Române” a lui Cãlinescu. Cum ajungea aceastã carte în România?
Neexistând în România de foarte multã vreme „Istoria Literaturii Române” a lui George Cãlinescu, aceastã fiind deja epuizatã, dar necesarã pentru cunoasterea mai de aproape a literaturii române, am considerat necesarã reeditarea sa în limba românã si în limba englezã. Aceastã carte am trimis-o în 135 de exemplare tuturor autoritãtilor, începând cu presedintele Ceausescu, iar apoi, profitând de organizarea unui Congres Cultural la Bucuresti, cu posibilitatea de a introduce orice publicatie, având autorizatia organizatorilor, am introdus 5.000 de exemplare nelegate, pentru a fi distribuite si folosite în scoli.
▪ Cum de unele dintre cãrtile dumneavoastrã ajungeau sã fie editate în România?
Diverse edituri, de exemplu Cartea Româneascã, primeau autorizatiile necesare de la sectia culturalã în raporturile cu strãinãtatea si astfel ajungeau sã fie editate în România cãrtile mele.
Despre pasiunea pentru istorie
▪ De unde pasiunea dumneavoastrã pentru istorie?
Nevoia proprie de a cunoaste ca român istoria neamului în care m-am nãscut, a Tãrii Românesti si a altora din Europa si din întreaga lume. Aceastã pasiune pentru cunoasterea istoriei era stimulatã de stabilirea mea în Italia, pe care o consider a doua patrie, si de faptul cã, 30 de ani dupã plecarea din România, nu am putut sã revin în tarã din cauza unui decret dat de Ana Pauker, în care se prevedea pierderea cetãteniei românilor care nu se întorceau în tarã în termen de 60 de zile. Am fost considerat mult timp apatrid.
▪ Ce credeti despre scandalul Holocaustului, declansat în urmã cu câteva luni la noi?
Cred cã este vorba despre lipsa de cunoastere a prim-ministrului nostru, care a adoptat atitudinea Asociatiei evreilor de a fi despãgubiti si care au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri de beneficii condamnatã de însusi profesorul universitar Normal Finkelstein în lucrarea sa „The Holocaust Industry”, lucrare tradusã în multe tãri din lume. Nu a fost Holocaust în România.
▪ În opinia dumneavoastrã, ce înseamnã sã fii bun român?
Sã fii bun român înseamnã împlinirea datoriei de a-ti iubi propria tarã, sã-ti cinstesti neamul cu credintã, oriunde te-ai afla, si de a-ti îndeplini îndatorirea de a munci.
Despre maresalul Antonescu
▪ Se spune cã aveti un cult pentru maresalul Antonescu. De unde vi se trage aceastã admiratie?
Cum am mai spus, maresalul Antonescu este o figurã marcantã a istoriei, este eroul si martirul neamului românesc. În împrejurãri dramatice pentru tarã, a avut o comportare exemplarã, a fost animat de un înalt patriotism si spirit de sacrificiu. A purtat un rãzboi just de întregire a frontierelor, impus de vecini agresivi, si de apãrare a evreilor din România si din tãrile vecine, ocupate de nazisti, falsificându-le chiar cu pasapoarte plecarea, de la Constanta cãtre Palestina. Simt o profundã durere la nerecunoasterea acestor merite ale sale, ca si atunci când a fost acuzat, condamnat si ucis cu acceptul fostului rege Mihai. Pãcat cã, repet, din oportunism politic sau pentru obtinerea de avantaje pasagere, denigrãm un ROMÂN, fãcându-l dusman al tãrii.
▪ De ce românii stiu atât de putine lucruri despre „personajul” Josif C-tin Drãgan? V-ati ascuns vreodatã de presã?
Îmi doresc ca oamenii sã stie cât mai multe despre realizãrile mele, nu despre mine, dar nu refuz niciodatã sã mã fac cunoscut. Tot ceea ce am fãcut pentru tara mea, inclusiv lobby-ul fãcut pentru afirmarea valorilor sale în Europa si în lume, de exemplu statuia lui Antonescu, tipãrirea „Istoriei Literaturii Române” a lui Cãlinescu, Fundatia Europeanã Drãgan, Butan Gas-ul, Capul lui Decebal de la Orsova, cea mai mare sculpturã a lumii, înainte de statuile celor patru presedinti ai Americii de la Muntele Rushmore chiar, actele mele de mecenat, de caritate, de bunãvointã fatã de societatea româneascã au fost, în general, trecute cu vederea de mass-media româneascã sau au fost minimizate ca importantã.
▪ Cam câte interviuri acordati într-un an?
Destul de putine.
Despre familie
▪ Cât de des îsi vede familia cel mai bogat român?
Nouã ani, sotia mea a stat alãturi de mine zi de zi. Pãstrãm traditia si ideea de familie prin prezenta celor trei copii: Stefan Constantin de 4 ani si gemenii Alexandru Eugen si Tudor Sebastian de 2 ani, pentru care, de exemplu, masa de prânz este sfântã. Tot timpul suntem împreunã, îmi desfãsor viata alãturi de ei si sunt parte nelipsitã din viata mea, suport activ al acesteia.
Despre patriotism
▪ În anul 2003 al Europei mai existã patriotism?
Trebuie sã existe. E un sentiment firesc si o datorie de onoare, un sentiment care, din fericire, va exista chiar dacã, în timp, frontierele vor dispãrea.
▪ Cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, profilul românului si cum ati caracteriza, în câteva cuvinte, România actualã?
Este împovãrat de greutãti si totusi optimist si încrezãtor într-un viitor mai bun. România zilelor noastre este încã marcatã de frisoanele tranzitiei. Este însã foarte atasatã idealurilor europene, pe care si le poate apropia prin integrarea în UE, proces care în nici un caz nu trebuie ratat.
▪ Ce-ati putea sã comentati legat de Revolutia din 1989?
În anul 1989 consider cã nu a avut loc o revolutie, ci o loviturã de stat pentru înlãturarea presedintelui Ceausescu si a regimului comunist, cu consecintele de rigoare. Istoria va demonstra ceea ce nu mai e de demonstrat: adevÃrul.
▪ Care este opinia dumneavoastrã legat de fenomenul globalizãrii?
Globalizarea a devenit fireascã.
▪ Ce v-a determinat si care au fost conditiile plecãrii din România?
Bursa de studii care mi-a oferit posibilitatea de a mã realiza cu succes.
▪ Ati reusit sã impuneti cultura româneascã prin ceea ce ati fãcut în Italia?
Cu prisosintã. Aceasta a fost una dintre principalele mele preocupãri. Am creat Fundatia Europeanã Drãgan, reprezentatã în marile capitale europene, am editat încã din anii ’50 „Buletinul European”, care apare si în zilele noastre, am înfiintat Editura Nagard, Universitatea Golden Age, Centrul European de Cercetãri Istorice de la Venetia si multe altele. Am fost considerat promotorul Europei Unite de astãzi.
▪ Cum ati încadra în istoria României miscarea legionarã?
O miscare politicã fireascã pentru epoca respectivã, de apãrare a intereselor nationale.
▪ Vã veti întoarce vreodatã definitiv în România?
Vã pot spune cã nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar în perioada când am fost plecat din tarã. Am purtat-o mereu în suflet, cu atât mai mult acum, când mare parte a timpului meu se desfãsoarã în tarã, pot spune cã sunt, am fost, definitiv acasã. Pãmântul natal te atrage sã te întorci acolo unde ai fost zãmislit.
▪ Nu vã temeti cã fiii dumneavoastrã ar putea fi, la un moment dat, „striviti” de povara averii dumneavoastrã?
Povara aceasta se va împãrti si va deveni, probabil, „suportabilã”. Ideea bogãtiei nu o suport, e ceva extravagant si nu trebuie folositã ca atare de viitoarele generatii. Atât timp cât eu am o viatã normalã si copiii mei vor urma acelasi model: o mãsurã în toate.

Josif Constantin Drãgan
DATE PERSONALE:
Data si locul nasterii: 20 iunie 1917, Lugoj
STUDII:
1938: licentiat al Facultãtii de Drept, Universitatea din Bucuresti
- licentiat în Stiinte Economice si Politice, Universitatea din Roma
- doctor în Drept, Universitatea din Roma
AFACERI:
1941: se orienteazã spre domeniul petrolier, exportând petrol din România cãtre Italia
1948: formeazã societatea Butan Gas SA, care se ocupã cu îmbutelierea si distribuirea gazului
ALTE TITLURI:
1966-1976: Presedinte al
Federatiei Internationale de Marketing
1973: Membru al Camerei de Comert italo-române
Doctor Honoris Causa al Universitãtilor din Craiova si Timisoara
Cetãtean de onoare al oraselor Lugoj si Cluj-Napoca si al comunei Spãtaru (judetul Buzãu)
IMPLICARE ÎN ÎNVÃTÃMÂNTUL ROMÂNESC:
1967: Ia fiintã, în Italia, Fundatia Europeanã Drãgan
1990: Înfiinteazã, la Bucuresti, „Drãgan European Business School”
1991: Pune bazele, la Lugoj, Universitãtii Europene Drãgan
VOLUME PUBLICATE:
1985: The World Mission of the International Marketing Federation
1987-1989: Geoclimate and History
1995: Bazele Cognitive ale Cercetãrilor de Marketing (în colaborare cu prof. M.C. Demetrescu)
1976: Istoria milenarã a tracilor
1985: Imperiul milenar al Daciei
1996: Istoria românilor
1996: Adevãrata istorie a românilor

Nu am pãrãsit niciodatã România, nici mãcar când am fost plecat din tarã.
Nu am stat niciodatã sã numãr banii.
În privatizare s-a ajuns la o deformare a valorilor.
Am fãcut afaceri cu mãturi.
La Venetia locuim pe Calea Dragan.
Evreii au transformat ideea de Holocaust într-o întreprindere de realizãri si beneficii.
Am fost considerat promotorul Europei Unite de azi.
Am o viatã normalã si o mãsurã în toate.

Note:

In primavara anului 2001 l-am intilnit pe regizorul Kamerzel la o petrecere. O buna prietena a stat de vorba cu el timp de citeva ore, susgerindu-i ca fragmente din jurnalul meu ar putea fi baza unui film. Totodata, s-a intimplat ca mama regizorului sa aiba citeva din lucrarile mele. Citeva luni mai tirziu, cind m-a intrebat daca as fi interesat intr-un asemenea proiect, am refuzat. Am refuzat timp de citeva luni, pentru ca nu gaseam nimic deosebit in ceea ce scriam sau pictam, care s-ar fi putut traduce in limbaj cinematografic. Jurnalul meu nu a fost si nu este destinat publicului - e mai mult un atelier in care imi exersez destinul. Totodata, ideea de a fi in fata aparatului de filmat nu mi-a placut. Ceea ce mi-a schimbat hotarirea a fost momentul in care Kamerzel mi-a trimis citeva dintre filmele "short" pe care le-a facut: pe linga talentul extraordinar pentru un regizor inca tinar, am descoperit un limbaj visual comun. In timpul citorva conversatii pe care le-am purtat in New York, mi-am dat seama ca are toate calitatile regizorilor pe care i-am admirat toata viata. Kamerzel e un regizor care are o viziune poetica constanta - nu filmeaza in sensul pur al cuvintului, picteaza cu aparatul de filmat.

Dle Firimita,
legat de filmul The Art of Leaving, cum puteti descrie experienta respectiva dincolo de tema documentarului (viata si creatia dumneavoastra)? Nu am vazut productia, iar intrebarea mea e chiar infantila pana la un punct. :) Totusi, inteleg ca apareti masiv in film, cu alte cuvinte sunteti actorul care se interpreteaza pe sine, apoi, fiind vorba de un portret, se poate spune ca v-ati lasat pictat de altcineva. Povestiti-ne putin cum v-ati simtit ca obiect de studiu cinematografic, cat de greu v-a fost sa va lasati regizat de altcineva cu o viziune diferita asupra vietii dvs, cum ati reusit sa ii concesionati lui Brian Kamerzel libertatea de a va re-crea profilul, cum ati trecut peste pudoarea intrinseca autorului de jurnal intim care e nevoit sa il cedeze spre lectura unui director de film? Apoi, cand ati vazut pentru prima oara produsul finit, s-a intamplat cumva sa descoperiti interpetari noi date experientei dvs de camera de filmat? V-ati vazut cu alti ochii? Pe scurt, cum e sa fii un film? :)

In plus, o curiozitate personala: ce loc ocupa credinta in viata dumneavoastra?

Multumesc.

Inca nu (din cauza statutului de copyright, etc). Nu poate fi vazut in cinematografe pina la sfirsitul anului, pentru ca, odata ce este lansat comercial, nu mai poate intra in competitie la festivalele de film. Va fi trimis la Cannes, Sundance, si o multime de alte festivaluri, dar sint o groaza de probleme legale cu care nu sint familiar. Din echipa de aproape 60 de profesionisti care au lucrat la film, citiva se ocupa de aspectele astea.
In acelasi timp, filmul poate fi comandat in versiune DVD si VHS pentru Statele Unite, nu stiu exact despre compatibilitatea in Europa sau in alte parti.

O tara intreaga a parut fascinata de furia cheltuielilor de sarbatori, de ploaia banilor aruncati pe cadouri, distractii sau calatorii. Mai cu seama marile orase au lasat impresia unei alte Romanii, in care oamenii au bani in exces si disponibilitati nelimitate. Agentiile de turism anuntau inca de la inceputul lui decembrie ca locurile de cazare pentru cele mai scumpe hoteluri au fost epuizate, iar reportajele din magazinele de electrocasnice semnalau un fel de apocalipsa a cumparaturilor de sezon. Stirile televizate si forfota oraselor lasau impresia de bunastare generalizata, in mare contrast cu ceea ce se intimplase peste an, cind tara gemea sub povara scumpirilor tarifelor la lumina, caldura sau la telefoane. Goana dupa un Revelion de lux contrasta cu precedentele stiri referitoare la sute de mii de oameni care se debransau de la reteaua de termoficare sau cu statisticile oficiale, care continua sa arate un venit mediu de numai 125 de euro.
In fata freneziei cheltuielilor, multi se intreaba de unde apar atitia bani, de unde atitea masini, case, concedii, termopane sau electrocasnice? De unde succesul magazinelor de lux, de unde aglomeratia din localurile cu pretentii in care e greu sa obtii o rezervare? Cine sint cei care umplu discotecile, barurile si tin aprinse luminile orasului pina dimineata? Prinsi cu grijile de zi cu zi, oamenii cu posibilitati modeste si chiar cei din clasa de mijloc privesc intrigati aceasta defilare de prosperitate, intrebindu-se daca nu cumva statisticile au ramas in urma, iar Occidentul s-a mutat peste noapte la gurile Dunarii. Secretul acestei aparente bunastari nu sta insa nici in consolidarea clasei de mijloc, nici in simplul efect cumulativ al “cheltuielilor de ocazie”, spun economistii. Combustibilul care anima distractia si consumul in Romania sint banii care lipsesc din statistici.
Un observator strain venit intr-o Romanie descrisa de deja celebrii parametri ai saraciei este contrariat sa vada aceasta euforie aparent generalizata a consumului. “Socat de ceea ce se intimpla pe teren, n-ar intelege cum de toata lumea se plinge ca n-are bani sa-si plateasca intretinerea, dar negustorii vind aproape orice de sarbatori. Se poate intreba, pe buna dreptate, de unde bani si mai ales, cine sint oamenii cu bani?”, spune analistul Florin Petria. Dintr-o inexplicabila pudoare, vorbim putin de noua clasa de “nouveaux riches”, noii imbogatiti, adica. Cine sint ei? Nu prea stim, iar comentatorii doar banuiesc, urmarind sursele posibile de bani. Lasam la o parte “clubul celor 300” de milionari in dolari, care nu prea-si mai petrec sarbatorile prin Romania si fac deja cumparaturi la Paris. Clubul noilor imbogatiti nu poate fi confundat nici cu asa-numita “clasa mijlocie”. In Romania, clasa de mijloc, recunoscuta ca atare prin salariile mari primite din banci, case de brokeraj, sucursale ale marilor corporatii sau prin veniturile obtinute din afaceri nu e foarte numeroasa. In afara de asta, oamenii care fac bani din profesie sint rereori prezenti in peisajul social, impartindu-se doar intre serviciu si viata de familie si concentrindu-se pe investitii majore.

Mirajul clasei de mijloc

“Clasa de mijloc este reprezentata de indivizi cu studii superioare, bine calificati profesional si mici antreprenori. Nu au averi mari, ci medii, dar reprezinta o categorie relativ importanta. In Europa, patura intelectualilor variaza in jurul a 30 la suta. In Romania, ca pondere a populatiei cu studii superioare, ne situam pe unul din ultimele locuri din Europa, cu aproximativ zece la suta din populatie. Standardul de consum al paturii de mijloc este special. Sint mai putin interesati de bunurile de stricta subzistenta si tind sa investeasca in altceva, tind sa faca economii, iar, in Romania, tind sa-si cumpere electrocasnice, locuinte si automobile. In vestul Europei aceasta patura consuma foarte mult turism, in special turism cultural”, explica sociologul Bogdan Voicu, specialist la Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii.
Aspectul dinamic al pietei in Romania ar putea crea impresia ca in sfirsit a aparut si la noi mult rivnita clasa de mijloc, patura groasa a celor care tin in stare de functionare industriile producatoare de masini, umplu teatrele si cinematografele si impulsioneaza industria serviciilor. “Oricum ai socoti, clasa de mijloc nu se extinde dincolo de 5-10 la suta din populatia Romaniei, iar oameni cu averi considerabile sint vreo zece mii. Raportat la populatia Romaniei, asta nu e prea mult”, explica analistul economic Ilie Serbanescu. Vreo 200.000 de oameni, risipiti in toata tara, nu explica momentele de maxima risipa si nici aparenta bunastare de peste an. “Statisticile arata ca veniturile lunare ale unui salariat, chiar si ale celor mai bine platiti, nu pot sustine cu intensitate euforia consumului.
Risipa sarbatorilor arata insa dimensiunea banilor “negri”, pentru care nimeni n-a platit vreo taxa. E perioada cea mai transparenta pentru economia subterana”, spune Florin Petria.

Mai bogati decit arata statisticile

Bineinteles, exista o patura de mijloc activa, cu resurse financiare “curate”, la care se adauga adolescentii si studentii, care cheltuiesc cam tot ce au - din resurse proprii sau de la parinti. Numarul acestora este insa departe de a explica dimensiunile consumului de timp liber. Oricit de adinc ar cauta in buzunar, cei care sint platiti cu un salariu minim pe economie, situat in noiembrie la un nivel de 62 euro, tot nu pot cheltui mai mult de echivalentul a 2 euro pe zi. Asta in situatia in care nu platesc nici o factura in luna decembrie. Nici in esaloanele superioare din punct de vedere salarial raspunsul freneziei consumului nu isi gaseste raspuns: oficial, cei mai bine platiti romani sint bancherii. Potrivit statisticilor pentru noiembrie, salariul mediu in banci a fost totusi de numai 325 de euro, si astfel nici acestia nu pot cheltui decit vreo zece euro pe zi.

Cheltuiala de placere

In timp ce Alvin Toffler vorbea despre un “al patrulea val”, anume economia timpului liber, spre care se indreapta lumea occidentala, Romania ramine intr-o etapa premergatoare, incercind sa-si acopere golurile acumulate pina acum. “Consumul de timp liber nu pare a fi mare in Romania. Indivizii bine platiti din companiile prospere au de compensat ani de zile in care parintii lor nu au putut acumula bunuri.
Asa ca nu dau bani pe “loisir”, ci prefera sa investeasca masiv in apartamente - Romania fiind, de altfel, una dintre putinele tari cu numar record de proprietari de case (90 la suta). Pentru comparatie, Anglia are sub 40 la suta. In afara aparentei bunastari si a unui tip de consum impulsionat de aproximativ 17 la suta din populatie, romanul o duce mai prost decit orice alt european, exceptind spatiul ex-sovietic, Albania, Bosnia si Serbia. Raportat la propriile lor asteptari, romanii o duc chiar si mai rau: in jur de 70 la suta spun ca isi ating cel putin strictul necesar. La inceputul anilor '90 asteptarile erau foarte puternice. Dupa indepartarea lui Ceausescu am inregistrat o lunga perioada de recul. Abia acum, cind se inregistreaza vagi cresteri economice, este o perioada relativ mai buna pentru acumulari”, spune sociologul Bogdan Voicu.

Economia subterana, motorul zonelor urbane

Acumularea de capital se poate face de multe ori pe spinarea celorlalti, la limita legii, sau de cele mai multe ori in afara legii. Asa se face ca unii dintre “nouveaux riches” autohtoni au radacini in traficul de tigari, droguri, si in general orice marfa adusa prin contrabanda in tara si vinduta la preturi mici. “Banii din economia subterana ajung in final in consum, din cauza asta vedem masini de ultima ora, exod in perioada vacantelor catre destinatii exotice si imbulzeala in supermarketuri. Oamenii isi construiesc locuinte, cumpara masini scumpe si nu-i intreaba nimeni de unde sint banii. Paradoxal, la noi economia subterana face sa creasca PIB-ul intr-o masura mai mare decit in alte tari”, adauga Ionut Popescu.
Banii se misca mai ales in marile orase, cu precadere in Bucuresti, subliniaza analistul economic Ilie Serbanescu. Economia subterana, estimata de specialisti intre 20 si 40 la suta din cea “oficiala”, joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. “Noi avem tabloul din Bucuresti, care nu e chiar repetabil in restul tarii. Evident ca in ultimul an s-au intensificat vinzarile la nivelul intregii tari, dar in Bucuresti media salariala e oricum cu 50% peste cea din restul tarii (dar si preturile sint mai ridicate). Densitatea firmelor, administratia centrala, ambasadele fac din populatia capitalei categoria cea mai bine salarizata in raport cu tara”, spune Florin Petria.
“Economia subterana e distribuita inegal pe teritoriul tarii. Exista sume enorme care provind din trafic, bani care se misca in orasele din apropierea frontierelor si in capitala. Fac o diferenta intre munca “la negru”, din constructii, de pilda si traficul cu diverse produse, de la tigari, aur sau droguri, sau orice alta marfa de contrabanda, care intra in tara fara taxe. Traficul de marfuri explica in parte, bunastarea relativ mai mare a oraselor din apropierea frontierelor. Constanta sau Oradea sint orase sensibil mai prospere decit Focsaniul, de pilda”, spune Florin Petria.

Spaga, unealta a prosperitatii

Mai exista o categorie de “nouveaux riches”, din care fac parte, in general, coruptii deja platiti din buget. Investitorii straini sustineau ca in Romania coruptia este mai intensa in spitale, la ghiseele sau birourile functionarilor marunti. Dar “spaga” micilor corupti e in mare parte platita din venituri legale, sustine Petria. Bani in plus, netaxati, constata analistii, sint si in buzunarele liber profesionistilor care tarifeaza oficial doar o parte din venituri. Muzicieni, avocati, notari sau coafeze. Ei sint insa mascati de sumele destul de substantiale cistigate “legal”.

Bunastare de import

Nu in ultimul rind, printre argumentele cresterii aparente a nivelului de consum se numara faptul ca imigratia a crescut. Dupa un virf absolut in 1990, s-a inregistrat o perioada de stagnare, dupa care a inceput din nou sa creasca dupa '95. “Mai nou, au aparut adevarate retele de emigrare. Exista, de pilda, o cursa Teleorman-Barcelona, care pleaca de la Dobrotesti joi la ora 1.00. De undeva din Botosani se pleaca in fiecare saptamina la Bruxelles. Exista comune intregi in care jumatate din populatie este la munca in strainatate”, explica sociologul Bogdan Voicu. “Sintem mai bogati decit in statistici si oamenii simt asta, mai ales in preajma sarbatorilor.
Un studiu recent arata ca 1,7 milioane de gospodarii au cel putin cite un membru plecat la munca pe alte meleaguri. Astfel in Romania au intrat anul trecut cel putin doua miliarde dolari, din care aproape jumatate intra in circuitul bancar, restul vin direct la chimir”, sutine analistul economic Ionut Popescu. Banii “stranierilor” explica in mare parte faptul ca in ultima vreme consumul a crescut vizibil mai rapid decit veniturile oficiale, spune Popescu.

Vise roz alimentate din strainatate

“Numeroasa categorie a romanilor care lucreaza in strainatate, majoritatea in conditii ilegale, aduce in tara bani din partea cenusie, gri, a economiilor occidentale. Majoritatea celor care lucreaza in strainatate au aranjamente de plata care nu trec prin fortele de munca din tarile respective. Parte din acesti bani cistigati “la negru” in strainatate sint trimisi in Romania si sint cheltuiti cu aceasta ocazie”, spune Florin Petria. “De regula, migrantii romani, care in clipa de fata acopera intre 10 si 12 la suta din gospodariile romanesti, trimit in medie cam 200 de euro pe luna in tara, potrivit ultimelor studii CURS si OIM. Asta inseamna dublul salariului mediu pe economie, ceea ce inseamna un consum mai mare. Oamenii care migreaza sint mai apropiati paturii de mijloc. Majoritatea acestor bani merg in investitii si consum. Acesta din urma este un consum de tip superior”, explica sociologul Bogdan Voicu.

Dezavantajele banilor nemunciti

Sarbatorile sint un bun prilej sa pipaim dimensiunea economiei subterane si sa ne intrebam pe citi oameni a imbogatit ea, insa o vaga impresie cu privire la subiect ne putem face si in restul zilelor de peste an. Pe de alta parte, banii negri sau gri vin din traficul de marfuri, din munca la negru afara, din spagile birocratilor sau din veniturile de completare a salariilor. Probabil cel mai devastator efect al imbogatitilor din zona subterana a economiei este cresterea nesabuita a preturilor datorata usurintei cu care toti acestia pot accepta scumpirile. “Din pacate, veniturile ilegale sint marea sursa a inflatiei, pentru ca cine are bani in surplus accepta mai usor un pret mai mare. Banul care vine muncit si taxat nu genereaza asa de usor inflatie. Concentrarea banilor “negri” in orasele mari ridica preturile si amplifica inflatia.
In Romania nu exista o statistica regionala a indicelui de crestere al preturilor, dar dintr-o asemenea analiza am putea afla ca inflatia evolueaza diferit in Moldova, fata de Constanta, Timisoara sau Bucuresti. O asemenea statistica ar descrie mai bine unde se concentreaza veniturile netaxate”, spune Florin Petria. “La o analiza atenta, observi ca economia subterana e distribuita inegal. In esenta, banii se-nvirt in orasele mari. Daca vrei sa cumperi un produs mai scump in Braila, de exemplu, nu-l gasesti. Chiar daca ai facut bani la Braila, cumparaturile mai sofisticate le faci la Bucuresti, si asa se explica in parte si vinzoleala pe marile artere comerciale din Capitala”, apreciaza Ionut Popescu.
Economia subterana joaca un rol mult mai important decit ne place sa admitem in viata sociala si economica a marilor orase. Cei care nu au bani se grupeaza, insa, intr-o majoritate tacuta, in mare contrast cu bunastarea “risipitorilor” al caror numar nu-l putem socoti.
In lumina celor de mai sus, devine evident insa ca incercarile de a evalua cresterea nivelului de trai sau progresul economic invocind cresterea consumului sau aparenta bunastare din centrele oraselor corespunde in prea mica masura realitatii. Economia subterana, exodul fortei de munca si sursele “semilegale” de cistig continua sa fie factori principali in peisajul economico-financiar, contribuind decisiv la mirajul bunastarii.

DA Daniel,
"Easy Rider"este un CLASIC si ma bucur ca posed acest film on DVD digitally remastered in colectia mea personala. De cite ori l-am revazut nu mai tin minte, dar mereu cind il revad este ca pt. prima oara!
Actori mari si un film de cotitura in istoria cinematografiei americane si in lume.
Voi reveni la subiect, din pacate am primit de lucru si trebuie sa ma duc la planseta...
Pe curind,
Ozzy Osbourne

Modul de abordare al Bibliei din prisma gandirii voastre va indeparteaza de tocmai esenta scrieri acesteia.

Biblia a fost scrisa pentru a descoperi pe Dumnezeu (Tatal, Fiul - Isus Hristos, si Duhul Sfant) ca unica sursa a vietii creatoare in intregul Univers, El insusi existenta in sine.

Primele carti ale Bibliei, in special Geneza vine si prezinta actul creatiei perfecte al lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a dorit ca omul sa fie rob unui alt om sau muncii sau naturii. Dumnezeu i-a dat autoritate omului peste orice act creat de Dumnezeu - animale, natura, mediul. Omul este raspunzator de modul in care foloseste aceasta autoritate. Deasemenea cel mai important lucrul este faptul ca Dumnezeu a creat omul cu libertate de alegere - free will - si aceasta a fost dovedita cand omul a decis a incalce porunca de dragoste a lui Dumnezeu, mancand in marul oferit prin Eva de Sarpe (Satan, Diavolul). Ca rezultat a cestei actiuni perfecta relatie in univers se destrama, omul devine rob (sclav pacatului comis de neascultare datorita vointei libere a omului) iar autoritatea lui se intoarce impotriva lui insusi. De aici pana la prima moarte fizica in istorie (cea a lui Abel - ca rezultat al actiunii de razbunare violente a fratelui sau Cain) nu sunt decat cateva decenii (probabil 20-30 de ani) din momentul creatiei.

Daca totul s-a termina aici, atunci ar fi vai de noi. Dumnezeu intervine si ofera omului o promisiune de salvare din situatia disperata a omenirii, anuntand venirea in lume a Fiului Sau, Isus Hristos, care se va aduce pe sine jertfa sfanta si deplina pentru restabilirea omului in acea relatie perfecta cu Dumnezeu.

De la caderea in pacat si pana la potopul universal (aproximativ 2000 de ani de istorie) omenirea a devenit atat de distrugatoare si violenta impotriva ei insasi (direct) si lui Dumnezeu (indirect) incat singura solutie pentru continuarea vietii pe pamant era distrugerea a celor multi, si salavarea unei famili (cea a lui Noe) care va repopula pamantul.

In perioada de dupa potop apare in istorie Avraam, Moise, Iosua - Dumnezeu ofera lui Israel, o lege care reflecta (vrem, nu vrem) cele mai inalte standarde morale care au fost vreodata pana la Isus Hristos - care este implinirea Legii VT si intruparea Legii dragostei in NT -. Da este adevarat ca Dumnezeu prevede niste articole privitoare la sclavie, posesii, echitate sociala, legi sociale, etc dar acestea sunt mult mai inalte decat legile vreoricarei civilizatii existe inainte si dupa aceea. Dumnezeu nu a incurajat sclavia sau nedreptatea sociala, dar pentru a preveni ditrugerea morala a societatii care va adopta modelul vecinilor lor, Dumnezeu a impus limite pana unde orice tratament uman poate fi aplicat oricarei fiinte umane de catre proprii ei semeni.

Daca Biblia a fost scrisa de oameni, lucru evident, nu acelasi lucru se poate spune si despre inspiratia ei, sursa de origine fiind Dumnezeu prin Duhul Sfant. Particularitatile de scriere, continutul, cultura sau pozitia sociala a scriitorilor o fac sa fie cea mai buna carte, autentica si fara contradictii, vrednica de cea mai mare cinste ce se paote oferi vreunei opere de arta existente sau disparute. Biblia este compusa din 66 de carti (39 VT, 27 NT), scrisa de peste 40 de oameni (pastori, pescari, agricultori, imparati, preoti, prooroci, etc) in decursul a 1.600 de ani, ceea ce face din ea un tot unitar perfect nemaintalnit la nici o carte. IN plus copiile pastrate ale scrierilor originale sunt cu sutele mai numeroase si mai aproape de timpul scrierii acestora, decat orice opera clasica cunoscuta vreodata.

Intrebarea daca Biblia este plauzibila si in acelasi timp viabila societatii noastre - raspunsul este fara echivoc da!!!!!.

Uitatitva la diferenta intre socieatea vestului (in special tarile protestante) in compartie cu cele catolice sa nu mai intram in comparatie cu cele ortodoxe, musulmane sau hinduiste, etc. Civilizatia care a pus bazele pe adevarurile biblice a progresat atat de mult - aici au fost inventate cele mai multe inventii ale ultimelor doua secole care au revolutionat lumea si care astatzi ne ofera posibilitatea sa recream viata in eprubeta. Unde este societatea bazat pe sclavie sau opresiune sociala, religioasa, politica, etnica, etc de acum mii de ani - la acelasi nivel - privind la Europa de Est, Asia, Orientul Mijlociu (esceptie Israel), Africa, America de Sud? Aceste tari si astazi traiesc tot atat de primitiv ca si stramosii lor din pesteri, cu mici exceptii unde evolutia a permis clasei conducatoare sa acapareze puterea.

NU spun ca stazi societatea vestului este bazata pe valorile morale ale Bibliei, intrucat ce se intampla in Vest - USA, UK, Canada, Olanda, Germania, etc - unde odata de libertinismul si emanciparea sexuala, rock'n'roll, drogurile, avorturile sinindepartarea Bibliei si celor 10 porunci din salile de judecata, scoli, gradinite, spitale, etc a dus la coruperea morala a societati care este cel putin la acelasi nivel care a existat in generatia distrusa prin potop. SE repeta istoria? Da, Biblia a anuntat acest lucru cel putin 2.000 de ani. Traim noi clipele de renastere a Imperiului Roman si ridicare unui guvern mondial avand lider pe Antichrist, care va aduce la al treilea si cel mai mare conflict mondial.

Daca Isus Hristos si Pavel, Petru, Ioan, etc nu au denuntat sclavia si practicele ei (desi citind Biblia - NT, se indica clar pozitia lui Isus Hristos care este impotriva oricarei dominatii a omului asupra omului, ci institue o noua porunca la cele 10 ale VT, aceea de " a ne iubi unii pe altii, cum ne-a iubit EL" - murind in locul nostru pe cruce, pentru a lua plata pacatelor lumii intregi, deci si ale voastre si ale mele auspra sa. NU inseamna aceasta o denunatare a sclaviei, si inlocuirea ei cu cea a convietuirii intro societate ce nici comunistii nu o doreau pentru prietenii lor, iar Isus Hristos o recomnada intregii lumi.

Crestinismul primar nu a castigat imperiul roman luptand pentru libertate sociala, dar la invins prin iubirea vrajmasilor si a aproapelui. Ceea ce nu a reusit nici un al lider mondial prin forta armelor a reusit Isus Hristos prin forta dragostei fara prejudecata sa uneasca lumea in jurul Sau, chiar daca multi ii sunt inca impotrivitori. Pentru cei care au decis sa Il urmeze promisiunile sunt mult mai mari decat oricine ar putea visa vreodata - o eternitate cu Dumnezeu in Rai. Pentru cine Il refuza (chiar prin a nu lua nici o decizie sau amanare) consecintele sunt cu mult peste cele mai groaznice filme realizate de studiourile cinematografice din lume - o vesnica separare in iadul de foc.

Depinde de cum vrei sa citesti Biblia, dar mai mult depinde cum vrei sa traiesti dupa ce o citesti. Nu poti ramane acelasi, va trebui sa decizi, te vei schimba si o vei trai practic sau o vei refuza si vei trai agnostic aici si in vesnicie (unde cu siguranta ca vei vrea sa fi fost crestin adevarat).

Dumnezeu nu a intetionat niciodata raul pentru omenire, omul a decis sa faca raul, si ca urmare un Dumnezeu drept, sfant, si plin de dragoste - aduce pedeapsa pentru pacat si rautate, in acelasi timp oferind sansa de scapare.

Pe cat de stupid sau simplu pare ideea ca sa fi salvat trebuind doar sa crezi in Jertfa lui Isus Hristos pe cruce, sa marturisesti ca esti pacatos, si accepti salvarea oferita prin Hristos, pe atat este de adevarata. Dumnezeu nu a complicat niciodata lucrurile, omul da.

Dumnezeu a spus alege viata si vei trai.
Dumnezeu a spus asculta-ma si vei fi fericit.
Omul a dat un raspuns diferit, deaceea astazi oameni mor, sunt sclavi unii altora (dar mai mult lui Satan si pacatului) si tot mai nefericiti.

Gandeste-te. Ai doar o viata, ce faci cu ea? Alege viata si vei trai!

UN FOTOGRAF AL BUCURESTILOR
*

Reconstituirea vietii de zi cu zi a Bucurestilor
dintre cele doua razboaie mondiale ar fi imposibila
fara tezaurul de imagini ladsat de fotograful Nicolae
Ionescu (1903-1974). Szathmari, Duscheck, Baer,
Spirescu sunt nume de pionieri ai fotografiei citadine
bucurestene. Ca viziune, מnsa, מntre creatiile lor si
cele ale lui Nicolae Ionescu este aceeasi distanta ca
מntre o pictura academica si una impresionista. Desi
fotografiile lui Nicolae Ionescu sunt cunoscute, de
multi chiar foarte bine, viata acestui artist pare sa
nu fi preocupat pe nimeni. Un motiv מn plus pentru a-l
evoca מn paginile Magazinului istoric.

Nascut מn prima zi de noiembrie a anului 1903, Nicolae
Ionescu a urmat cursurile primare si gimnaziale la
scoala "Enachita Vacarescu", una dintre cele mai vechi
din Bucuresti, situata lגnga intersectia Caii Serban
Voda cu Bulevardul Neatגrnarii, astazi Marasesti. Deci
la doi pasi de Mitropolie si de Piata Unirii, locurile
pe care le va imortaliza mai tגrziu pe pelicula
fotografica. Invecinarea cu unele cartiere
negustoresti, ca Rahova, Radu-Voda si Vacaresti, sau,
cu cele rau famate, precum "Crucea de Piatra" si
"Flamגnzii", cu zonele industriale Filaret, unde se
afla uzina Wolf, si Lגnariei, cu Uzinele Lemaגtre si
fabricile de מncaltaminte, i-au revelat o tipologie
umana si cadre sociale extrem de variate.

Izbucnirea primului razboi mondial l-a מmpiedicat pe
elevul Nicolae Ionescu sa se מnscrie la liceu. In
timpul ocupatiei straine a fost obligat sa se
מntretina singur, angajגndu-se ucenic la tipografia
"Fortuna". In 1918 a ajuns zetar, sub מndrumarea lui
Dimitrie Demetrian, unul dintre specialistii eminenti,
care se perfectionase מn Germania si pe care מl evoca
astfel: "Ma lua la el acasa duminicile si, cu o
bunavointa de parinte, מmi punea la dispozitie
colectii de ani מntregi din reviste de specialitate
germane, franceze si, mai ales, elvetiene. Aceasta a
constituit baza, pe care am adunat apoi toate
celelalte cunostinte tehnice ale mele".

La sugestia maestrului a cautat noi locuri de munca.
In 1922, dupa o scurta sedere la tipografia "Minerva",
Nicolae Ionescu a fost angajat provizoriu la "Cultura
Nationala", o tipografie moderna, construita de
Aristide Blank pe Calea Serban-Voda. In acest fief
liberal i-a cunoscut pe Vasile Pגrvan, I.G. Duca, dr.
C. Angelescu, Eugen Lovinescu si altii, care
supravegheau personal tiparirea cartilor. Discutiile
avute cu acestia מl determina sa se מnscrie מn toamna
aceluiasi an, 1922, la Liceul "Sf. Sava", la cursurile
serale, pe care le-a absolvit מn doi ani. Totodata, a
מnvatat limba franceza si germana: "Aveam - מsi
amintea el - un manual german de fotografie si
fotografia era marea mea pasiune". In 1927 a fost
numit corector, iar dupa efectuarea stagiului militar
s-a מncadrat מn Serviciul Fotografic al Armatei
Regale, Fotografiaza intens Bucurestii iar, din "anul
1927 - relateaza el - מn fiecare vara am colindat tara
pentru a-i fotografia metodic cele mai reprezentative
colturi, adunגnd clisee pentru organizarea unui muzeu
de fotografii". Proiectul era מndraznet, entuziasmul
mare, dar lipseau fondurile necesare.

Obligat sa amגne construirea muzeului, se abandoneaza
cu totul fotografiei. "Progresele mari realizate מn
fotografie m-auz determinat sa ma ocup si de
cinematograf". Cel putin un "documentar" despre
Bucuresti, vizionat nu demult pe micul ecran, poarta,
dupa opinia noastra, amprenta de neconfundat a lui
Nicolae Ionescu.

In 1928 s-a casatorit. "Din banii nevestei mi-am
cumparat aparate perfectionate, mi-am instalat
laborator cu electricitate si alte מmbunatatiri". Doi
ani mai tגrziu pleaca מn Franta. "Am lucrat o vreme -
cam doua luni - la Lyon, la Uzinele Lumiטres, dar
mi-am dat seama ca-mi pierd timpul si am trecut la
Paris. Aici, printr-un compatriot, am fost prezentat
la Pathי Nathan. Angajat operator asistent, am fost
pus la diverse lucruri marunte מn asteptarea unor
misiuni mai importante. Dupa 4 luni, vazגnd acalmia
care domnea מn studio, m-am hotarגt sa ma מnapoiez מn
tara si sa ma consacru muzeului, al carui gגnd ma
muncea tot mai mult".

S-a angajat la Imprimeria Nationala "cu conditia ca 2
luni pe vara" sa-si vada de fotografiat. Existenta se
complicase enorm. "Atelierele lucrau מn doua echipe,
iar eu - povesteste Nicolae Ionescu - eram singurul
revizor si mai tot timpul eram obligat sa lucrez מn
doua echipe. Pe de alta parte, aveam nevoie de
material fotografic si trebuia sa lucrez fotografii
pentru librariile din oras, asa ca de multe ori ma
culcam pe la 3-4 dimineata, iar la 7 eram la servici!"
In plus, banii cגstigati erau reinvestiti מn material
fotografic, "pentru a grabi realizarea muzeului".

Cinci decenii mai tגrziu, doamna Constanta Ionescu,
rememora cu zגmbetul pe buze acei ani de eroism, cגnd
existenta sotului ei devenise aproape imperceptibila
pentru ea. In primavara anului 1937, Eugen Lovinescu,
numit la 23 ianuarie 1937 מn Consiliul de
administratie a Societatii "Adevarul", i-a propus
vechiul sau prieten functia de director tehnic.
Societatea era condusa de Emanoil Tatarescu, fratele
primului ministru. "In noul meu serviciu - מsi amintea
N. Ionescu - am avut de la מnceput mari dificultati
din cauza intrigilor si diverselor interese care se
ciocneau מn aceasta מntreprindere". Sperantele de
prosperitate aparute מn 1937 se vor materializa rapid.
In vara lui 1938 si-a construit o casa "pe terenul
mamei". Avea un salariu lunar de 11 000 lei (un ou
costa 1 leu). Va ramגne מn aceasta functie pגna מn
noiembrie 1940, cגnd a fost retrogradat de noua
conducere legionara. Motivul? "Intrucגt ai colaborat
cu jidanii, dumneata nu mai poti ocupa functia de
administrator si vei ramגne sa vezi numai de
Tiefdruck".

Pe timpul rebeliunii s-a opus din rasputeri si, din
fericire, cu succes, ideii unor subalterni evrei care,
מnfricosati de zvonuri, au intentionat sa incendieze
cladirea. Va ramגne מn functie de sef al sectiei
Tiefdruck pגna מn aprilie 1947. Prin aprilie 1945
pusese bazele unei edituri - Enciclopedia fotografica
- destul de rentabile pentru ca, מn sfגrsit, מn banii
obtinuti sa-si realizeze mult visatul muzeu
fotografic. In 1947 a constatat ca "munca la editura
s-a מncetinit. Pricepusem cam tגrziu ceea ce ar fi
trebuit sa מnteleg mai curגnd si am מnceput sa
lihideze editura".

Se instaura comunismul... Munca מl מndepartase de
pulsul zilei. Se recunoste מnvins. Visul muzeului,
pentru care מsi sacrificase cei mai frumosi ani ai
vietii, מn care investise si cel din urma leu, s-a
naruit. Artistul care obtinuse premiul al II-lea la
Expozitia O.N.T., organizata sub auspiciile "Lunii
Bucurestilor", are o licarire de speranta la finele
anului 1948, cגnd a fost numit profesor la "Scoala
tehnica de arte grafice" de pe strada Anton Pann: cel
putin demnitatea מi va fi salvata. S-a מnselat si de
data aceasta.

A trebuit sa se recunoasca iarasi מnvins, izgonit cu
sentinta de "mare mגncator de evrei". Legionarii מl
acuzasera de colaborationism cu evreii, comunistii מl
acuzau de antisemitism... Nu scapa de perchezitii,
confiscari, distrugeri de bunuri materiale, de anchete
si alte umilinte absurde. L-a salvat mai putin
"originea sanatoasa" - erau condamnati cu zecile de
mii si altii cu o origine la fel de sanatoasa - cגt
recunostinta unor evrei pe care pe care מi protejase
מn scurta existenta a statului national legionar.

Va lucra sporadic la diverse edituri si la revista
Flacara, iar מntre anii 1956-1962 ca fotograf la
Institutul de Istoria Artei. Dupa pensionare se va
מngriji sa transfere o parte din materialul fotografic
adunat pentru "Muzeul de fotografie al Romגniei", la
Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei, unde se
pastreaza si מn prezent.
(dbnet.ro)



__________________________________

Polemicile in jurul filmului lui Mel Gibson s-au intetit
Inaintea premierei mondiale,
Polemicile in jurul filmului lui Mel Gibson s-au intetit

Desi in ianuarie mesajul purtatorului de cuvant al Vaticanului parea sa
linisteasca putin spiritele, apropierea premierei mondiale (25 februarie) a
filmului lui Mel Gibson "Patimile lui Christos" (cu Maia Morgenstern in rolul
Mariei) tulbura din nou apele. La sfarsitul primei luni a anului, Joaquin
Navarro-Valls declarase, pe un ton neutru: "este vorba despre o transpunere
cinematografica a unui fapt istoric, potrivit povestirii evanghelice". Zilele
trecute insa, parintele John Powlikowski, presedintele Consiliului International
al Crestinilor si Evreilor, aflat la Paris, a tinut sa precizeze, intr-o
conferinta: "Patimile lui Christos" este cel mai rau exemplu de antisemitism
religios din ultimii douazeci si cinci de ani". Profesor universitar,
Pawlikowski este unul dintre specialistii solicitati sa vada filmul lui Mel
Gibson, inainte ca acesta sa iasa in lume. Observatiile lui critice nu au fost
putine, iar unele tin de insusi principiul structurant al peliculei, ca atare
este greu de presupus ca o eventuala luare in consideratie a avertismentelor
expertului ar putea schimba tonalitatea si mesajul filmului. Daca cineastul,
cunoscutul actor, regizor si producator nu a tinut seama, de la inceput, de
sfaturile celor care i-au atras atentia asupra fragilitatii sursei sale de
inspiratie, textele unei mistice germane, Anne Catherine Emmerich, traitoare la
raspantia secolelor XVIII si XIX, "o literatura plina de contradictii, naivitati
si erori", lumea se intreaba ce s-ar mai putea indrepta acum; imaginea
fundamentala a "Patimilor..." ar fi cea a vinei colective a poporului evreu
pentru moartea lui Christos. Pana si crucea este confectionata, in film, de
preoti evrei, or, dupa cum se stie, rastignirea apartinea metodelor tortionare
ale romanilor. Unii comentatori nu se arata surprinsi de "insolenta" lui Mel
Gibson. Ei nu au ezitat sa aminteasca educatia sa de catolic ultraconservator,
transmisa de tatal sau, Hutton Gibson, seful californian al unei secte ce s-a
pronuntat, intotdeauna, impotriva concilierii si impotriva initiativelor
intreprinse in ultimele decenii de papalitate. In aceasta atmosfera tensionata,
distribuitorul francez al filmului, nu mai putin celebrul Luc Besson, se afla
intre ciocan si nicovala. A apucat sa declanseze tratativele pentru premiera
europeana dar, prudent, s-a adresat presedintelui Consiliului reprezentativ al
institutiilor evreiesti din Franta, altor foruri, cu rugamintea de a vedea
"Patimile lui Christos" inainte. Din nu se stie ce motive, vizionarea la nivel inalt a fost insa amanata.

Magda MIHAILESCU


http://www.adevarulonline.ro/

Comentarile din Evenimentul zilei cu privire la filmul “The Passion of the Christ” sunt in mare parte la obiect, la zi si adevarate.
Intr-adevar, noul film al lui Mel Gibson, nu ii mai spun toate ipostazele pe care ni le-a aratat in lunga s-a cariera, a stirnit o foarte mare polemica pe continetul American si nu numai. Evident parerile sunt pro si contra. Va ramine ca ziua de miine 25 februarie sa confirme sau sa infirme sa zicem aceasta furtuna.
Cer permisiunea de a comenta doar un singur aspect expus de Evenimenutl zilei, respective acela ca filmul este “fara nici o vedeta cunoscuta”. Trebuie sa recunosc nu am citit ziarul asa ca am luat ca adevar ceea ce a scris dl. Racovitan.
Atributul de vedeta cunoscuta este subiectiv si se refera la o anumita persoana si la un anumit moment.
La momentul la care ne aflam sunt actori cunoscuti in intrega lume cun sunt si actori mai mult cunoscuti pe continetul american. Exista in schimb si multi actori in Asia in special in Hong-Kong care se dovedesc la fel de populari ca cele mai mari vedete de la Hollywood.
Ma voi referi in continuare la actorul american James Caviezel.
Intr-adevar nu este din punct de vedere al popularitatii la nivelul marilor vedete care au cistigat “lingura de lemn” cum este Silvester Stalone.
Totusi trebuie sa luam in consideratie faptul ca James Caviezel intepretul personajului “Jesus”din filmul amintit mai sus a jucat in nu mai putin de 20 de filme, ceea ce nu este de loc putin pentru un actor care va avea 36 de ani anul acesta in septembrie. Este sau nu vedeta ? Doar istoria cinematografiei va raspunde.
Imi voi pemite sa amintesc numai trei dintre personajele interpretate de acest actor in ultimul timp. Toate aceste roluri pun in valoare personalitatea deosebita a acestui actor care este dupa parerea mea de o sensibilitate iesita din comun.
In filmul “The Count of Monte Cristo” (2002) a fost Edmond Dantes/Count of Monte Cristo. Aceasta noua ecranizare dupa celebrul roman al lui Alexandre Dumas este complet diferita de precedentele versiuni in care au jucat cu nu mai putin ultra cunoscutii actori Richard Chamberlain, respective Gérard Depardieu. Interpretarea lui Caviezel in acest rol este este la fel de memorabila cu a celui care este supranumit de unii “Donné par de Dieu”, ma refer evident la Depardieu. Trebuie sa recunosc ca aceasta porecla daca o pot numi asa i se potriveste de minune marelui actor francez.
Un alt film in care calitatile sale actoricesti au fost puse in valoare este “Angel Eyes”(2001), pesonajul fiind Catch/Steven Lambert. Partenera lui James Caviezel in acest film este nu mai putin cunoscuta actrita Jennifer Lopez.
Nu in ultimul rind voi aminti de personajul episodic Jerry din filmul “Pay It Forward” (2000) in care James Caviezel a jucat alaturi de Kevin Spacey, Helen Hunt si nu in ultimul rind alaturi de Haley Joel Osment.
Nu imi permit sa fac profetii inaintea aparitiei acestui film dar este posibil ca anul viitor, in 2005 filmul “The Passion of the Christ” sa fie premiat cu Oscar si poate ca nu numai o singura data.
Si daca va fi asa ar fi foarte frumos si pentru noi, romanii, pentru ca va fi pentru prima oara cind o actrita romanca va pasii in glorie pe “covorul rosu” de la Hollywood. M-am referit evident la Maia Morgenstein care dupa acest film va fi in sfirsit recunoscuta in intreaga lume ca si de altfel si James Caviezel care nu este o mare vedeta dupa parerea unora in acest moment.
Mi-as mai permite o singura remerca in ceea ce priveste limbile in care a fost turnat filmul, latina si aramaica. Intr-adevar este neobisnuit pentru o productie cinematografica o astfel de alegere de a utiliza doua limbi considerate “moarte” dar vorbite in perioada la care filmul se refere. Astept cu neradare ziua de mine sa ma conving daca filmul va fi subtitrat sau nu in engleza. Daca nu, probabil il vom asculta la “casca” cum se mai obisnuiea pe vremeuri.
Va multumesc, si sper ca nu v-am deranjat prea mult cu comentarile mele.

Stii bine ca cinematografia din RM aproape ca nu exista (nu ca ar fi fost vreodata la inaltime, ca cinematograful georgian, de exemplu). Unele incercari timide au fost anii trecuti, dar... foarte timide. RM este "reprezentata" insa si ea... prin Romania. :)

Treaba cu artistii e comica rau.
Asta e cam asa; cine nu poate sculpta o lingura, picta un ou, cinta la taragot, poate cu siguranta sa fie macar artist fotograf.
In sau despre fotografie fiind permisa orice exprimare, asa cum se spune mai nou la obiectiv lentila, ca obiectiv spun numai gerontocratii comunisti, in cartile lor prafuite, asa cum la rama care tine filmul in scaner un bou poate spune intr-o revista de circulatie (computericipista) ca e tavitza, si da-i cu tava in sus si in jos, asa orice participant la un concurs foto tre` sa fie musai artistache.
Concursurile de fotografie au o lume a lor, dar aparentele insala; nu tot ce zboara se maninca si nu tot ce e legat de fotografie e chiar arta.
Pornind de la concursurile organizate portocalist de catre ursi si terminind cu cele facute de fotocluburi aici sau afara, analizind imaginile premiate, am putea spune ca in general fotografia aplaudata acolo poate sau nu sa fie o imagine interesanta sau care chiar sa ramina in timp.
Popularitatea acestor concursuri se bazeaza mai degraba pe o participare de masa, pe o imagine usor de inteles si poate chiar usor de realizat, pe o compozitie simpla, pe reguli destul de intuitive.
Concursurile de fotografie se adreseaza celor ce inteleg oarecum acest gen de hobby, ca la stadiul asta inca nu e arta, si se aseamana foarte mult cu un concurs de poezie sau de umor sau de aeromodele; nu este ca in cinematografie, un juriu de specialitate sa analizeze cu un aparat critic specializat o productie a unui creator de peste an, spre exemplu.
Pentru o anumita perioada de dezvoltare a unui amator de fotografie, participarea la concursuri este benefica si importanta; dar un concurs de fotografie nu e o olimpiada, unde sa se stabileasca noi bariere si sa invinga cel mai bun intr-un domeniu.
Invinge cine participa, ia premiu cine face o fotografie care se lipeste pe genul de imagine care crede juriul ca e buna ca sa ia premiu sau ca reprezinta culorile sau cerintele organizatorului.
Subiectul e vast si discutia ar fi interesanta, dar... lumea nu prea discuta, asa ca...

Avind in vedere antecedentele dumneavoastra cinematografice, care, in ritmul actual vor deveni si penale, si faptul ca ati umblat (macar putin)
in "culisele" filmului "Ce lume vesela...", ne-ati putea spune de ce este considerat (de unii) ca fiind "fascist" si "catastrofa"?
Multumiri!
Dragos Bora

Bine intentionat, excelent realizat, dar... o productie cinematografica totusi... cu dramatizari, romantari, exagerari tipice genului... si nicidecum redarea evenimentelor asa cum ar fi fost surprinse (daca ar fi fost posibil) de catre un reporter cu ajutorul unei camere video...

Oricum... fie ca efectul moral asupra audientei sa fie cel dorit de catre producator!...

imi pare bine sa gasesc subiectul acesta dar adevarul e ca nu am resusit sa gasesc nici un membru care traieste in Israel (ca mine) si care nu chiar se simte reprezentant al celor care-si fac case in teritorii...
nu toti israelienii sint de dreapta si nu tot ce se-timpla in Israel se vede la T.V ; mai ales nu se filmeaza viata de zi cu zi a mamelor care jongleaza intre parcuri (nu prea aglomerate ) , cinematografe cu filme pt. copii ( nu la o ora aglomerata); de ce nu aglomerata ? ca sa nu fie loc bun de explodat !
va raspund cu placere oricarei intrebari