Cintecul privighetorii o veste de iubire si de mila

nu dragostea ucide, chiar daca in iubire nu exista mila!
e prea mic sufletul s-o primeasca, uneori ... si din asta se moare!

eu cred ca de fapt nu era vorba de dragoste ci de mila.atat de usor confundam iubirea adevarata cu mila...(si mila tot o forma de iubire este)acum poate te simti presata de ceea ce ai facut si vinovata ca ai lasat pe cineva sa sufere.dar sa stii ca daca era vorba de iubire cu siguranta nu ai fi avut puterea de a lua decizia ce ai luat-o.e normal sa simti acum un gol pentru ca e clar ca ceva din viata ta a fost extirpat dar.....mai gandeste dak era dragoste adevarata

aia cu numarul vicimilor inchizitiei e de la vatican...deci indoielnica din start. organizatiile feministe sustin 10-15 milioane de femei arse pe rug sub acuzatia de vrajitorie (stiu ca multe nu s-au facut sub obladuirea inchizitiei dar sub aripa ei ocrotitoare sia bisericii care nu s-a opus practicii).
notiunea de intunecat se refera la stagnarea (eufemistic zis) a manifestarilor cu caracter cultural, a activitatii intelectuale, la situatia social economica comparativ cu perioada antichitatii (grecia -roma antica).
spinoza a afirmat (intr-o discutie cu unul din intelectualii vremii sau intr-o prefata a uneia din cartile lui) ca abia acum (1650++) nivelul intelectual (el a folosit alt terment, dar asta e ideea) a depasit stadiul in care era la sfarsitul periodei antice.
deci intunecimea nu trebuie privita doar prin prrisma victimilor inchizitiei. cruciadele au facut si ele zeci daca nu sute de victime...
deosebirea dintre ideologia bisericii si cea al ismurilor secolului XX consta in faptul ca cele din urma nu-si ascundeau intentiile: instigarea la violenta si motivarea utilizarii violentei pentru preluarea, mentinearea si extinderea puterii, erau inscrise in operele lor ideologice. macar aia nu vorbeau de iubirea de aproape, mila, compasiune si alte idei de genul alora pentru care a luat maica tereza premiul nobel. spre deosebire de biserica care una propovaduia si alta facea...

"alienarea de sine a omului: omul l-a creat pe Dumnezeu şi apoi s-a subordonat propriei sale creaţii."
si
"Omul nu se mai simte "acasă" în lumea pe care el însuşi a creat-o; mai mult, această lume îi distorsionează profund propria-i existenţă, impunîndu-i un sens care îi este străin."
(sursa:http://www.dictsociologie.netfirms.com/A/Termeni/Alienare.htm)

De ce m-am oprit la aceste doua vorbe? Pentru ca modelele se importa si poate ca ceea ce vedem astazi la tv maine vom auzi in spatele blocurilor. despre "cultura" razvratirilor de dupa bloc vom mai vorbi si vom mai auzi si dupa ce vor fi disparut BUG Mafia, La Familia si toate celelelte componente ale fenomenului. Viata de ghetto exista, este parte a vietii noastre de zi cu zi, creste si se invartoseaza. Armele folosite sunt cele acceptate de interdictiile sociale. Gandeste-te ca sunt sute sau mii de astfel de locuri "de dupa bloc" unde se bea, se fumeaza, se injura, se fac si se desfac legaminte, se bate, se experimenteaza frica si curajul.
Alienarea e-n noi pentru ca viteza de demolare a idolilor este mai mare decat cea de inaltzare a lor si mai mereu ramane un timp mort, incremenit in micime si rautate.
Oare de ce alienarea nu afecteaza si societatile "asezate" in care fiecare lucru, gest, afirmatie isi are rostul sau? Intr-o cetate exista (sau ar trebui sa existe daca e adevarata cetatea si viata ei) viata cetatii, regulile, agora, oprobiul, tot felul de instrumente pentru a preintanpina astfel de alunecari. Alunecarile de teren sunt permise numai in afara, in mlastinile sociale unde mazga imbraca totul cu mantia eu de instabilitate.
Cei razvratiti, cei neadaptati, cei nemultumiti isi vor cauta locul si drumul, fagasul, construindu-si "noul ierusalim" al credintelor lor. poate ca alienarea nu este altceva decat dorul dupa"
"Socialitatea nu este innascuta, ci dobandita, ca efect al contractului
social."
"*exista o stare naturala si una sociala;
indepartarea de natura si progresul ratiunii genereaza inegalitati
sociale;
sensibilitatea (iubirea de sine, mila) este anterioara ratiunii;
idealul il reprezinta omul natural."

In "Discurs asupra inegalitatii..." ( ) denunta calamitatile
civilizatiei si injustitia raporturilor sociale, starea naturala fiind
ipoteza necesara pentru a arata ca starea sociala este efectul unei
denaturari rationale. Teoria contractualista porneste de la ideea unui
om natural determinat doar de interesele proprii, dar Rousseau
considera ca omul nu este social prin natura sa, iar statul si
societatea nu desavarsesc atributul socialitatii, ci pervertesc natura
"bunului salbatic".

Citate din J.J.Rousseau

my turn ;)

- sa multumiti frumos dupa masa si sa laudati bucatareasa! = variante tembele:)

i-daca gateste o fleica zdravana acompaniata de un vinache pe cinste ...o sa-i multumesc pe masa :)

ii-daca gateste verdeturi, o sa-i multumesc nu numai dupa masa, ci si dupa scaun-ul de pe care cad mort de inanitie :)))

- sa duceti nevestele unde le place lor. Nu sunt pretentioase, conteaza mai mult atitudinea. = as jura ca ai uitat un L;)...adica, una este o statiune de ski in Mont Blanc si alta este un peisaj ros de vant din Mtii Macinului ...m-am piruetat frumos?! ;)

- Pana la poezii, sunt mai aproape florile! = prefer poeziile deoarece nu ma costa nimic, nici macar efortul ca sa le culeg :) Vai ce rau si ce inconsistent, deoarece scrisesem pe blog ca iubirea nu trebuie cantata de poeti. Voila mostra de acolo :))

iubirea, cuvant interzis

Iubirea ar trebui doar sa fie simtita pur si simplu. [...]

Poetii/scriitorii ar trebui sa nu mai cante iubirea ca preludiul unei neimpliniri sau a unei dorinte ce mai mult seamana a natura organica, gen selfish gene. Zau daca stiu ceea ce atinge coarda sensibila din lecturarea cantarii iubiriilor...sa fie mila din cauza iubirii neimplinite, gen Romeo si Julieta, sau tortura unei iubiri unidirectionale neimpartasite. Iubire unidirectionala se bifurca intr-un of amar (oh tu iubito/iubite nu ma vezi # si in mine nu crezi # ca vai s-amar de of-ul meu # ecetera, ecetera) si intr-o reclama patetica (oh iubita/iubitul mea/meu ce ti-as mai da # luna de pe cer si-o stea # si te-as iubi cum n-a mai fost #...hoo bai... ca esti dintr-un film prost). Doua bifurcari cu doua diagnosticuri: depresiv sau deziluzional...ambele acceptate la Balaceanca.
[...]

in primul rand salutari tuturor! vreau sa va spun ca mi-am facut cont doar ca sa dau un raspuns unei persoane, pe nume Natalia Micalona. : '' de ce nu mai este iubire, in lumea asta ? '' biblia ne da raspunsul la asta! profetul Ioan ne spune ca in zilele din urma, oamenii vor fi iubitori de sine, rautaciosi, neiubitori de adevar si de lucrurile bune. si din cauza pacatelor lor...dragostea celor mai multi se va raci.Va dau un sfat tuturor celor care cititi acest mesaj : nu va incredetzi in lumea asta, nu va punetzi nadejdea si speranta in oameni, ptr ca Dumnezeu spune : '' blestemat e omul care se increde in om '' . ci cautatziva bucuria, iubirea, si sigurantza la Isus...el este singurul ''antidot''. cartea apocalipsa este o veste buna ptr toata omenirea...doar ca ea a fost interpretata gresit de oameni. in inceput ea zice : '' Ferice de cine citeste si de cei ce asculta cuvintele scrise in ea si pazesc lucrurile scrise in ea, caci VREMEA ESTE APROAPE ! ''

ce inseamna pt voi iubirea? pt mine durere sufleteasca in primul rand dar si o caldura sufleteasca si spirituala care-ti da putere in sine atunci cand ai nevoie(doar atunci cand esti iubit).ce parere aveti voi despres asta?

Nu stiu, caci n-am ajuns sa traiesc fara iubire (sa iubesc si/sau sa fiu iubita). Mi-as putea imagina cum ar fi? Poate, dar nu vreau sa ma gindesc, caci nu e ceva placut (sunt o optimista, vezi)

tocmai descopar ca imi este fantastic de bine si de suficient numai sa iubesc desi sunt iubita la fel de mult..e incredibil stiu dar numai iubirea mea imi e de ajuns... habar n-am ce mi se intampla dar daca asta e iubirea atunic toti prietenii mei care sunt indragostiti habar nu au despre ce vorbesc...sau poate asa trebuie sa fie...diferit

Putem trai si fara iubire. Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere, n-avem nevoie de iubire. Iubirea nu aduce altceva decat suferinta... intr-un final; pentru ca mai devreme sau mai tarziu va fi un final... nimic nu dureaza o vesnicie. Dar daca avem respect, ajunge sa fim impacati cu noi insine. Ma intrebi cum ramane cu fericirea? Eu te intreb ce e exact fericirea? Nu exista fericire, atata timp cat exista valori "materiale" in lume. Si astea vor exista intotdeauna. Asa ca va sfatuiesc sa gasiti pe cineva care sa va respecte si sa inteleaga ce aveti nevoie si nu doar atat, dar sa-i si pese si daca simti acelasi lucru, e OK.

Nu, sigur ca nu....altfel te amagesti ca ai lucruri importante
de facut, ca n-ai timp de iubire, de sentimente, te minti pe tine insuti, dar la un moment dat ne intoarcem la inceputurile fiintei noastre si descoperim ca in fond trebuintele ar fi cam aceleasi, cele de baza, e doar un pic de mai multa spoiala, cumva o alta cultura, civilizatie - lucruri inventate tot de noi - dar stii undeva in adincuri ca motorul tuturor lucrurilor este iubirea. Nu filozofez acum despre iubire, depsre ce inseamna sa fii indragostit, sau sa iubesti - un om, o carte, cuvintul e aproape automat folosit....ma gindesc la dragostea aceea frumoasa, la acel sentiment frumos si cald dintre oameni...si sigur exista, chiar daca nu e usor de gasit, Dar inveti la un moment dat sa pretuiesti fiecare clipa de iubire, fiecare zimbet si preaplin al sufletului. Cam atit azi. Nu va lasati pacaliti de motivatii si teluri mai mult sau mai putin reale chiar daca traim intr-un secol al tehnicii, stressului si al depresiilor. Viata aia adevarata, frumoasa sta in simplitatea si bucuria clipelor.
Iar parasit cu adevarat poate ca nu esti niciodata. Poate de cel pe care l-ai iubit, sau il iubesti, dar atunci ceva nu a fost adevarat...n-ai vazut adevarul, te-ai amagit.....e frumos sa visezi dar uneori e si durerors.....asa ca cu sperante, zimbete si incredere in tine si Dumnezeu mergi inainte pe drumul existentei tale. Si chiar daca e toamna, si poate melancolie, nu uita sa zimesti, face si iti face bine. Asta este pt "ratusca"....nu ca sfat ci asa ca un gind sincer exprimat.
Yra65

Poate pe alta data.....nu pot spune ca viata mi-a adus in cale numai bucurii, dar din durere si suferinta, dupa caderi, dupa abisuri, am regasit calea spre lumina, am invatat sa ma cunosc, incetul cu incetul si sa iubesc.
Antoine de Saint Exupery spune ceva de genul-cine iubeste oamenii, semenii, iubeste cu mult mai mult decit cei ce se inchid in iubirea lor de cuplu,cam asa e ideea - sigur ca nu e citat - si ceva de genul iubirea care se roaga e frumoasa, cea care implora e dezgustatoare....asa ca in viata asta tumultoasa, de zi cu zi, fiecare se teme de ceva sau doreste ceva, fiecare cauta un sens al existentei sale mai mult sau mai putin constient, dar daca dragoste nu e nimic nu e.....asa ca sa fiti iubiti!!!! si sa iubiti!

In sfarsit, o veste buna.
Doamne-ajuta!

si iubirea unde e?

iata o veste imbucuratoare...

Atata timp cat intr-o relatie exista respect si intelegere,n-avem nevoie de iubire ....e adevarat,dar pana cand?Va exista un moment in care vei avea nostalgia unei iubirii adevarate....nu crezi?

Apai, raspunsul este foarte simplu Daniel. Acelasi lucru se intampla si in SUA si cred si in alte tari multilateral dezvoltate. Si nu cred ca numai Romania e ciuca batailor. Dupa cate mi-aduc eu aminte cam toate tarile din lumea a treia sufera de aceeasi imagine proasta in mass-media. Deci, raspunsul este ca imagini socante aduc mai multe reclame comerciale oricarui centru de mass-media.

Nu stiu daca te-ai prins inca, dar mass-media nu urmareste sa-ti prezinte tie adevarul, ci sa atraga cati mai multi spectatori si implicit cati mai multi bani publicitari. Pe langa faptul ca imaginea unei Romanii murdare e mai socanta si atrage mai multi spectatori, aceasta imagine mai ajuta din punct de vedere psihic si nativii, creandu-le o imagine pozitiva umflata despre ei insisi si simultan un "scapegoat" pentru problemele mult mai adanci ale societatii lor (exercitiu pt acasa pt elevii mai sarguinciosi: care sunt aceste probleme?).

Pricepi acum de ce Romania este mereu prezentata in lumina cea mai proasta in vest?

Pt cei ce nu traiesc in Franta, puteti da cateva exemple de articole sau carti pe care MM le-a scris?

Traducerile lui Viorica Enachiuc sunt CRI-MI-NA-LE!... :))))
Merita sa cititi articolul pana la capat.

Un articol din Observatorul Cultural:

"
Nu trageti in ambulanta

Dan UNGUREANU


Viorica ENACHIUC
Rohonczi Codex: descifrare, transcriere si traducere
Editura Alcor, 2002, 400.000

Autoarea

Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi. A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvistica istorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului [Rohonczi]. Directorul Institutului de studii istorice si social-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut o copie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc a publicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politice de pe linga CC al [PCR]) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in [latina] vulgara, in sec. XI-XII, cu caractere mostenite de la [dac]i. Si da si citeva pagini traduse.

Pina aici am parafrazat continutul paginii de garda a cartii. Parantezele imi apartin.
Am citit respectivul articol. Inghesuit intre unul despre miscarea muncitoreasca interbelica si unul despre rolul conducator al PCR in lupta etc. s.a.m.d., articolul cuprinde citeva pagini traduse din codex. Practic, autoarei nu i-a luat nici un an descifrarea scrierii si a limbii. Publicarea intregii carti n-a fost decit o chestiune de timp. Si a aparut cartea – 850 de pagini in octavo, cu coperta, supracoperta si finantare de la Ministerul Culturii. Publicarea ei a fost recomandata de barbati cu titluri academice, profdirdoci: Ariton Vraciu prof. univ. dr. lingvist din Iasi, in 1983, unu’ Ioan Chitimia prof. univ. dr. doc., si unu’ Pandele Olteanu, slavist, Universitatea Bucuresti, prof. univ. dr. doc., prin 1990. Cele trei recomandari apar in postfata cartii. Nici un cunoscator de latina, de prisos s-o spunem, printre cei care gireaza cercetarile doamnei Enachiuc.


Manuscrisul

Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie, al carei filigran, o ancora incadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane al lui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10 cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citeva miniaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secole dupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limba necunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul e frust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui [Stefan cel Mare] si cei ai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.


Limba manuscrisului

Limba in care e scrisa cartea ar fi latina vulgara din secolele XI-XII – pe atunci se vorbea deja romana comuna, stim asta comparind romana si aromana, fondul lor comun seamana bine cu limba care va fi fost vorbita in secolul al XI-lea. Autoarea ofera un ingrijorator „[dictionar] latin vulgar-roman“ la finele cartii – latina vulgara din secolul XII, care n-are nici un cuvint comun cu [romana] din secolul XV, pe care o cunoastem!
Faptul ca a lucrat la manuscris si la traducere 20 de ani, intre 1982, cind primeste manuscrisul, si 2002, cind apare cartea, e inexact: articolul aparut in 1983 demonstreaza ca inca de pe atunci avea autoarea idei clare despre scrierea si limba codexului. In schimb, nu i-au ajuns cei 20 de ani de [munca] pentru ca sa ofere o echivalenta a numitului alfabet si o gramatica minimala a inchipuitei „latine vulgare“. Dam mai jos citeva mostre de traducere:
„Prielnic in traire, din nou sa strigi datator! Iubire aleasa, matur de a merge cu cavaleria, sa traiesti plecarea!“ (p. 7); „Departezi blestemul nereidei catre iad.“ (p. 35); „Cu adevarat a arata brazdare.“ (p. 37); Ater iris imiuoi nectani = „curcubeu spaimintator patrunde spre a ucide“ (p. 143); „Pe acei unguri sa spadasesti.“ (sic! p. 143); „Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind, lupta am unit!“ (p. 57)
Fie ca am spalat lovind, sprijinul sporind – fie ca am lovit spalind, sporul sprijinind – tot aia este...
Restul cartii e cam la fel.

Totul se petrece intr-o tara ipotetica, condusa de unul Vlad: singurele localitati ale tarii lui sint Ineul, Aradul, Olbia si Dridu (exista un sat cu acest nume, linga Bucuresti, pe unde a facut sapaturi Viorica Enachiuc); mai figureaza Nistrul si Tisa, apoi Raraul. Dar cel mai frecvent figureaza Raraul si Ineul. Si Dridu. Alea trebuie aparate, cam asta e ideea textelor din carte.
Textul manuscrisului e neintrerupt. Autoarea simte insa nevoia de a pune subtitluri: unele sint discursuri ale acestui Vlad, altele, solii ale lui Alexie Comnenul adresate primului, ale lui Robert al Flandrei, ale lui Constantin Ducas. Nu conteaza ca in Alexiada, biografia lui Alexie Comnenul, Ana Comnena nu pomeneste nicidecum de asemenea solii adresate vreunui Vlad ; ca nici in documentele referitoare la Robert de Flandra, Ducas, si nicaieri in alta parte nu e pomenit vreun Vlad. El exista, si gata. Nu conteaza ca n-are capitala, ca localitatile cele mai frecvent pomenite sint Ineul si Dridu. Vlad e puternic.

Ce-i cere Constantin Ducas lui Vlad? „Er sibid irarau rar rad tisa = mergi la Rarau, mai ales rade la Tisa“ (p. 259). Cam mare teritoriul stapinit de Vlad acesta !
Apar si diverse popoare daunatoare – uzii, cumanii, ungurii – si gotii, despre care stiam ca disparusera deja in secolul al VI-lea. Ei, nu-i asa: gotii ii trimit o solie numitului Vlad, in 1101. Mai apar si niste oameni galbeni: „ikter eua = oamenii galbeni striga“; „a glivi reden = pe cei galbeni stapinind“; „liviso ala iucet iustis = pe cei galbeni ii bate cavaleria cu dreptate“. Anii, in manuscris, sint numarati dupa Christos, fara ca autoarei sa-i pese ca in epoca se folosea cronologia de la facerea lumii.


Concluzii

Nimic nu se potriveste din cele avansate de autoare. Manuscrisul e cu siguranta o contrafacere tirzie. Autoarea nu publica nici regulile folosite de ea in transliterare, nici gramatica ipoteticei sale „latine vulgare“. Ofera in schimb facsimilul manuscrisului si un ingrijorator vocabular latin vulgar-roman. Textul traducerii ar fi facut deliciul dadaistilor, caci aduce cu dicteul automat visat de Tristan Tzara.
Ei, si ce-i cu asta?, veti spune. Nu e nici prima, nici ultima apucata de la noi, si sint sute adeptii – era sa spun „tovarasii de boala“ – ai lui Napoleon Savescu, animatorul unui halucinant Congres international de dacologie; emulii din salonul lui Pavel Corut sint la fel de numerosi. Ambuscati „e“ peste tot...

Alarmante sint, insa, vocile care cautioneaza aceasta patologica impostura. Alde Ariton Vraciu, Chitimia si Pandele Olteanu au murit, mi se pare, cam o data cu orinduirea care le daduse titluri academice si statut social; cu atit mai bine pentru ei, fiindca ar fi trebuit sa dea seama in fata respectivelor Universitati pentru aiurelile pe care le-au girat.
Impostura dacomaniei si [paranoia] protocronismului n-au disparut, din pacate, o data cu funestul regim. G. C. [Paunescu] a sustinut, din banii lui, fantasmagoricele congrese ale lui Savescu; iar televiziunea i-a facut, desigur, propaganda. Acum, cu acest aiuritor Rohonczi Codex, Ministerul Culturii este cel care finanteaza publicarea unei carti atinse de paranoia, iar [televiziune|Televiziunea] nationala acorda doua lungi ore de interviu autoarei. E de crezut ca atit generozitatea Ministerului Culturii, si cea a Televiziunii vor fi fost puse in miscare de vechi retele securiste, la fel de eficiente acum ca inainte. E gretos ca CNA-ul n-a gasit nimic de spus impotriva emisiunilor; si, mai ales, ca banii care se puteau da pentru publicarea unor carti de istorie cinstite s-au risipit pe publicarea acestei maculaturi.
Asemenea deliruri sistematizate exista in toata lumea. Insa numai la noi sint sustinute de retele influente si bogate, care pot crea o legitimitate factice, scurt-circuitind consensul specialistilor, fie istorici, fie lingvisti, fie paleografi. E destul ca cineva sa flateze frustrarea talimba a unora ca fratii Paunescu, finantatorii lui Napoleon [Savescu]. Celalalt mare magnat al economiei romane, Iosif Constantin Dragan, e si el un corifeu al tracomaniei. Trecutul securist, averile vechi/recente si dacomania sint legate intre ele si se sprijina. Acesti oameni influenti polueaza cu banii lor pina si riurile linistite ale dezbaterii stiintifice.

P.S. Romanticul secol XIX e celebru pentru gustul sau medieval: atunci cind oamenii n-au gasit antichitati, le-au facut singuri; de la cintecele lui Ossian la „ruinurile“ factice de la curtile printilor rusi, veacul e plin de falsuri pioase. [Ungaria] e o tara in care contrafacerile au fost numeroase: un anume Kálman, in secolul al XIX-lea, a produs el singur un numar de documente medievale din care o parte, pare-se, trec si azi drept autentice. Din fericire, tot in Ungaria a aparut reactia opusa, spiritul ironic: Istoria prostiei omenesti a fost scrisa de un maghiar, Rath-Vegh István.
Departe de mine sa neg interesul intrinsec al cartii: deschisa la-ntimplare, citita de-a-ndoaselea, pe luna plina, la trei rascruci, ea vindeca de bubat, de gilci, de nabadai, de buba-neagra. De deochi, de dambla, de orbu-gainii, de trinji si de opaceala e buna mai ales aia cu: „Identi uzia iu eta ereuai. Ik ira as. Si anecti iradires. Iuniki usus visti imikn. Ercisca siccin. Imudir goti venot = Adesea uzii merg si naruie. Loveste furia unitar! Daca ne unim ai rade. Mergi mai ales folositor, ai vazut pe aceia lovind. Secarea impartirii. Fara stapinire gotii sa vina!“."

Sursa: http://www.observatorcultural.ro/arhivaarticol.phtml?xid=8266

Denis de Rougemont - Iubirea si Occidentul
Tocqueville - Democracy in America (la a doua lectura)
Paul Auster - Timbuktu, Mr. Vertigo
Tolkien - Lord of The Ring
si acuma citesc The Hobbit tot de Tolkien :)
dupa care vreau sa recitesc Darul lui Humboldt de Saul Below pe care dealtfel am si inceput-o in paralel cu LOR.

Ariel, ma bucur pentru tine si Daniel Martin, superba lectura... :)

Referitor la "presa cu nuante verzi",un articol "in tema" din revista Electra:
======================


Ştefan Postelnicu

ANTISEMITISMUL ÎN PRESĂ. PUBLICAŢIILE DE EXTREMĂ DREAPTA

Scurt istoric

De-a lungul celor 13 ani care au trecut de la Revoluţia din decembrie a apărut un număr relativ mare de publicaţii ce pot fi subsumate orientării ideologice de extremă dreapta. Şi totuşi puţini sînt analiştii care au acordat o atenţie constantă acestui fenomen. Sigur, articole ocazionale, critice luări de poziţie în raport cu excesele acestor publicaţii au fost şi sînt destul de frecvente. Însă majoritatea radiografiilor evoluţiei sectorului mass-media prin care s-a încercat conturarea specificului presei româneşti de după decembrie 1989 au ignorat acest fapt. O oarecare atenţie din partea cercetătorilor au primit – şi subliniez încă o dată că mă refer aici doar la acele studii sistematice, care nu se opresc doar la denunţarea atitudinilor excesive din punct de vedere ideologic – doar periodicele al căror program doctrinar (în cazul în care acesta există şi este unul coerent) se revendică în mod explicit de la extremă stînga sau reiau clişee ce pot fi identificate ca aparţinînd acestei orientări (e vorba, bineînţeles, de România Mare, Şi Totuşi Iubirea, Politica, Naţiunea şi lista poate continua). Cazul este cu atît mai interesant cu cît, dacă structurile organizaţionale sau de presă de extremă stînga par a fi cu totul dezinteresate în a-şi configura un program propriu-zis, la polul opus tocmai efortul de a elabora o ideologie coerentă pare a fi preocuparea majoră. Alegînd, la întîmplare, două dintre studiile dedicate acestui subiect, Mass Media in Revolution and National Development. The Romanian Laboratory de Peter Gross (Iowa State University Press/Ames, 1996) şi Tipologia presei româneşti de Marian Petcu, (Editura Institutului European, Iaşi, 2000) se poate constata cu uşurinţă cam care este interesul specialiştilor pentru acest segment de presă şi ponderea pe care i-o acordă (atunci cînd i se acordă!) în raport cu cel de extremă stîngă. Dar "bibliografia" neglijării publicaţiilor de extremă dreapta şi a locului lor în peisajul presei româneşti de azi este mult mai vastă şi nu este aici locul să insist asupra acestui fapt.

O scurtă trecere în revistă a acestor periodice este, cred, utilă. Foarte rar, apariţia unei publicaţii aparţinând acestui segment de presă a fost conjugată unei structuri de tip politic. Presa de partid oferă un singur exemplu notabil. Este vorba despre defuncta revistă lunară Mişcarea, organ de presă al Partidului Mişcarea pentru România, condus de Marian Munteanu.

Dacă din punctul de vedere al vieţii politice constituirea unor partide orientate ideologic în această direcţie a fost mai dificilă (iar atunci când acest lucru s-a produs respectivele partide nu au avut puterea financiară şi audienţa necesară editării unui organ de presă propriu), presa de extremă dreapta neafiliată unei grupări bine determinate de interese politice a cunoscut pe parcursul acestor 11 ani o evoluţie aş spune spectaculoasă.

Gazeta de Vest, săptămânal de informare, ce apărea la Timişoara, imparţial din punct de vedere ideologic în anii 1990-1991, va cunoaşte ulterior o rapidă metamorfozare, fiind preluat de un grup editorial orientat către extrema dreaptă (director Ovidiu Guleş, redactori: Zaharia Marineasa, Valeriu Neştian, Mircea Nicolau). Publicaţia va fi transformată în revistă lunară şi îşi va revendica un caracter extremist radical. Spre sfârşitul anului 1999 revista dispare din pricina divergenţelor de opinie ireconciliabile dintre director şi colaboratorii revistei.

Sub îngrijirea unui colectiv de redacţie compus din Gabriel Constantinescu (director), Răzvan Codrescu (redactor-şef), Demostene Andronescu, Marcel Petrişor şi Florea Tiberian apare la Sibiu din 1990 cea mai longevivă revistă de extremă dreapta postrevoluţionară, Puncte Cardinale.

Din ianuarie 1998 apare la Bucureşti revista lunară Permanenţe, editată de Fundaţia Profesor George Manu. Colaboratori acesteia editează pe Internet revista Sfarmă Piatră, "săptămânal de rezistenţă românească". În mai 1998 apărea Cămaşa de izbândă, săptămânal ce, în lipsa unor colaboratori de prestigiu pentru mediile de orientare neolegionară, va dispărea curând.

Din 1998 apare cu regularitate revista lunară Vremea Dreptei Naţional-Creştine scoasă de Editura Vremea (director Nicolae Henegariu).

Din 1997 apare "revista de oceanografie ortodoxă" Scara, publicaţie fără dată fixă de apariţie, cu format de almanah. Gruparea revistei este constituită din aproximativ 100 de colaboratori, redacţia fiind condusă de Mugur Vasiliu (director) şi Rafael Udrişte (redactor-şef). Un program ideologic similar îşi asumă şi revista Măiastra.

Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România editează Schimbarea la Faţă, "o propunere de lectură ortodoxă a realităţii româneşti", publicaţie lunară ce apare din ianuarie 2000.

Pe lângă aceste reviste mai apare şi un buletin informativ al Fundaţiei "Buna Vestire", cu o circulaţie restrânsă, incontrolabilă şi fără un impact real.

Trepte ale antisemitismului

Ar fi total greşit să afirm că toate aceste reviste au manifestat în mod explicit atitudini antisemite. În fond, aici este o chestiune de nuanţă. Să luăm, spre exemplu, cazurile Mişcarea şi Scara, două dintre publicaţiile a căror prioritate o constituie (a constituit-o, pentru prima dintre ele, care nu mai apare de mult) conturarea unui program de renaştere în primul rînd culturală. Antisemitismul este aici mai degrabă o prezenţă implicit㠖 atîta vreme cît colaboratorii acestor reviste şi-au propus să readucă în atenţia cititorilor programul ideologic (într-o formă atenuată sau nu) al Mişcării Legionare.

Voi încerca în continuare o trecere în revistă a formelor de antisemitism prezente în discursul presei de extremă dreapta de astăzi, fără a-mi propune un mod sistematic de prezentare.

■

A vorbi despre nuanţe în atitudinile de tip antisemit poate părea cinic. Şi totuşi, între antisemitismul furibund şi autoasumat şi cel propagat prin reafirmarea, de pildă, a unui inventar simbolistic aparţinînd Mişcării Legionare este o diferenţă. O diferenţă care nu face ca formele "atenuate" de antisemitism să fie mai puţin culpabile sau care să ne dea dreptul de a le trece cu vederea. Există o scală a antisemitismului, dificil de realizat, dar care demonstrează că acest flagel este prezent în forme suficient de "productive" în discursul public din societatea românească.

De pildă, ar trebui să ne întrebăm dacă afişarea unui portret fotografic al lui Corneliu Zelea Codreanu în revista Scara în chip de model absolut al creştinului este sau nu o dovadă implicită de antisemitism. Răspunsul meu este pozitiv şi, în consecinţă, voi încerca o scurtă argumentare. Dacă luăm oricare dintre cele două texte programatice importante ale doctrinei legionare elaborate de către Codreanu – Pentru legionari şi Cărticica şefului de cuib – vom putea face observaţia de bun-simţ că antisemitismul nu este doar o prezenţă constantă aici, ba chiar una dintre cheile de boltă ale întregii construcţii ideologice (spun asta din convingerea că orice ideologie totalitară are mai multe chei de boltă, adică grile pe baza cărora îşi dezvoltă întreaga pseudoargumentaţie).

Cei care îşi doresc reabilitarea doctrinei codreniste îşi justifică demersul prin faptul că ar trebui uitate culpele trecutului, mai ales cele din perioada în care şef al mişcării a fost Horia Sima; ei pledează pentru o reîntoarcere la teoria şi spiritul acestei mişcări, încercînd să se facă abstracţie de excesele practicii. Dar, pentru că tocmai am pomenit cele două volume fundamentale pentru extremismul românesc interbelic, nu mă pot opri să nu observ faptul că doar în Pentru legionari peiorativul jidan apare de aproximativ 500 de ori. Cum, oare, se poate face abstracţie de componenta antisemită evident㠖 care, de altfel, nici nu mai trebuie demonstrat㠖 şi să se păstreze întreg spiritul originar al ideologiei legionare – iată o dilemă pe care neolegionarii "moderaţi" nu au cum să o depăşească.

Aşadar, a-l reabilita pe Codreanu, fie şi prin această modalitate iconografică şi a-l propune implicit drept model absolut al omului creştin este, implicit, un gest antisemit.

*

O altă marotă a neolegionarilor constă în repunerea în discuţie a holocaustului coroborată cu instaurarea regimului comunist în România, care este văzută drept opera exclusivă şi în beneficiul exclusiv al evreilor sau al iudeomasoneriei. A insita asupra acestui punct este, din punctul meu de vedere, inutil, aşa că, mai bine, să trecem la exemple pentru a vedea cum se încearcă sistematizarea acestui tip de "argumentaţie" în beneficiul propagandei antisemite.

Aşadar, simple exemple:

"Cine acuză?", articol de Filon Verca, publicat în Permanenţe, an I, nr.7, iulie 1998, ca răspuns la o analiză a lui Norman Manea din revista The New Republic:

"(…) Nu ştiu cui să mă adresez mai întîi, cînd dl Manea, ca şi toţi coreligionarii săi, de la Moses Rosen la Elie Wiesel, acuză poporul român de toate relele istoriei, dar trece sub tăcere perioada de început a comunismului în România, perioadă în care evreii au avut un rol preponderent în instaurarea lui, după cum au avut acelaşi rol în exterminarea elitei româneşti, ei servind drept instrument în supunerea ţării de către colosul sovietic.(…)"

"Naţionalism şi extremism", articol de Aristide Lefa, publicat în Permanenţe, an I, nr. 5-6, mai-iunie 1998, privitor la acuzaţia de antisemitism adusă întregii Mişcări Legionare:

"(…) În cei peste 70 de ani de la înfiinţarea ei, Mişcarea Legionară a creat acest tip de om [e vorba despre omul nou, n.n.] şi nu puţine sînt exemplele care demonstrează acest fapt, începînd cu jertfa lui Moţa şi Marin, care au murit în Spania pentru Hristos în lupta contra bolşevismului criminal şi ateu pe pămîntul Spaniei catolice şi terminînd cu numeroasele exemple date în închisori, cînd legionarii au ajutat cu sacrificii pe cei care-i prigoniseră în trecut, inclusiv pe evrei.(…) Dacă doctrina legionară îşi propune să creeze un nou tip de om, capabil de jertfă pentru neam şi aproapele său, cum pot fi acuzaţi legionarii de antisemitism, rasism sau xenofobie?(…)Şi Biserica creştină a avut şi are extremiştii ei. Ce sînt sfinţii decît creştini extremişti? Noi îi cinstim şi ne închinăm lor. După teria la modă ce incriminează extremismul, ar trebui

să-i contestăm şi să-i scoatem din calendar şi din biserici.(…)"

"Către prietenii mei români", articol de Nicolae Henegariu, în Vremea Dreptei Naţional-Creştine, an IV, nr.33, 20 aprilie-17 mai 2001; autorul răspunde articolului "Scrisoare către prietenii mei români" de Gaspar Miklos Tamas, publicat în Dilema, nr.416, în care se vorbeşte despre rolul unei părţi a elitei culturale în propagarea antisemitismului:

"După această întristare pentru prezentarea necritică a intelectualităţii interbelice de dreapta şi chiar fasciste (?), gardianul de serviciu al gîndirii politic corecte ajunge la locul care-l doare(…):<>. Împrejurarea probabil prea puţin importantă, că peste un milion de români au fost exterminaţi de către comunişti în închisorileşi lagărele din România şi URSS nu-l tulbură pe acest exponent local al gîndirii politice corecte(…)".

"Dogma capitală a noii ordini mondiale", semnat de Gabriel Constantinescu, în Puncte Cardinale, nr.4/88, aprilie 1998, prin care este repusă în discuţie cifra victimelor holocaustului după principiile cinice ale "aritmeticii" antisemite:

"(…)După obţinerea victoriei în cel de-al doilea război mondial (o victorie al cărei unic beneficiar a fost iudaismul, democraţiile şi comunismul sovietic nefiind decît instrumentele prin care s-a obţinut victoria), evreii au exploatat din plin consecinţele cumplitului carnaj, creînd cea mai redutabilă armă în procesul de decreştinare şi iudaizare a omenirii: mitul celor şase milioane, Holocaustul. (Cu menţiunea că în ultimul timp cele şase milioane au devenit totuşi o cifră negociabilă cu prudenţă).(…)"

Comentariile sunt de prisos, iar a continua lista de exemple ar deveni obositor.

*

O altă formă de realizare a antisemitismului, pe care doar o voi menţiona, este următoarea afirmaţie, prezentă constant – şi, surprinzător, venind uneori chiar de la intelectuali implicaţi în activităţi civice, de la democraţi de bună credinţă! – nu doar în presa extremist-legionară: antisemitismul de astăzi este doar rodul insistenţei cu care evreii încearcă să impună rediscutarea unor chestiuni "sensibile" (fie că e vorba despre rebeliunea legionară, de deportările din Transnistria, de antisemitismul unora dintre cărturarii români, sau de cel manifestat în perioada tîrzie a ceauşismului în unele publicaţii extremiste), fără a lăsa analizarea acestor fapte în seama "noastră", a românilor. Afirmaţia apare, de regulă, însoţită de o alta, şi anume: tragedia holocaustului este folosită drept modalitate de culpabilizare generală a celorlalţi, a ne-evreilor, de către evrei.

După cum s-a văzut, nu mi-am propus un studiu sistematic, ci, mai degrabă, un inventar parţial al unor atitudini extremiste, despre care se vorbeşte, cum spuneam şi mai sus, destul de des, fără a fi exemplificate sau analizate în amănunt. Desigur, problematica este complexă, dar asupra altor aspecte pe care le comportă voi reveni cu un prilej ulterior.

In Europa de vest un venit decent se afla, dupa parerea mea, undeva la 1000-1500 (bani din care poate trai decent o familie de 2 persoane), plus 200-300 de euro pe cap de copil in plus (pentru familiile cu copii). Pentru o persoana, cam 1000 de euro sunt suficienti!

Avand in vedere preturile din Romania, unde o chirie e net mai ieftina si unele alimente la fel, as spune 600-700 euro pentru 2 persoane, plus 100-150 de euro pe cap de copil, iar pentru o persoana ar ajunge 400-500 de euro. Asta cred ca ar asigura un trai decent intr-un oras de marime medie pana la mare.