comentarii

Corina toma


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Canalu` de poze - de Dinu Lazar la: 27/02/2006 12:48:07
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Eu o cunosc pe Diana Metiu de muult timp si am petrecut impreuna clipe memorabile la niste shootinguri de exceptie, unde DM a fost si producator, si om bun la toate, si recuziter, si make up stilist, si impreuna cu doamna Corina Toma, au fost si la bine si la rau doua shefe extrem de eficiente.
Pentru multi amatori de pe aici si de la grupul Fotomagazin, shootingurile organizate de ele au permis sa vada pentru primele dati cum se pot face imagini mai altfel decit cele de fiecare zi.
Asa, la o socoteala sumara, cam peste 20 de cafegii si listasi invitati de mine s-au simtit bine la shootingurile organizate de Diana.
Pina acum nu au fost dubii sau probleme; sigur, poate faza cu comunicarea cafegii - DMI a fost modesta, dar nimic nu e perfect.
Eu as zice totusi ca desi pe viitor colaborarile astea vor fi desigur mai restrinse, daca vor mai fi, ar trebui neaparat lamurita chestia, adica domnul cu imaginile folosite si care si-a exprimat aici dubiile sa informeze si DMI si pe baietii de la Canal, sa scrie sau sa ia contact cu impricinatii si sa lamureasca toate problemele in litigiu, si apoi sa ne spuna si noua ce si cum s-a stabilit. Am vorbit cu Diana si va pune si ea aici o opinie.
#108455 (raspuns la: #108419) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt Anita: TOMA KUN nr.9436 - de schitroc la: 11/02/2004 12:48:57
(la: Evreii si o manie curioasa..)
Inafara de faptul ca este completare a mesajului lui Toma Kun, care este conexiunea dintre statisticile pe care le prezinti in messajul tau si subiectul la zi?

Personal, nu vad nici o conectiune rezonabila...

Just troll.


Sil


#9450 (raspuns la: #9438) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
TOM HANKS - de (anonim) la: 09/04/2004 08:38:48
(la: Actori preferati)
Am citit aproape tot ce s-a scris mai sus si nu-mi explic cum l-ati putut omite pe Tom Hanks. Eu merg cu el pina in pinzele albe! Pentru mine, este de departe cel mai complet actor din citi exista la ora actuala.

Ati vazut "Forrest Gump"? Va puteti imagina alt actor in acel rol? Si daca da, ar putut fi mai bun decit Tom?
#13598 (raspuns la: #12140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pentru Corina L. - de (anonim) la: 12/09/2004 15:28:10
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Draga Corina, eu sunt chiar mandra de asta! Sunt chiar mandra ca sunt romanca si asa o sa mor! Nu vad sens comentariului....:-)
#21860 (raspuns la: #21190) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
toma alimos - de (anonim) la: 04/12/2004 07:32:06
(la: SCURT / 2 (concluzii in urma fraudei))
doua balade depresive
Toma imi place dar Alimos si Novac si cu Gruia lui nu suna romaneste
orice manea si stirile despre mutu ar fi o credibila optiune
Exista o carte scrisa de un biet imigrant acum vreo suta si ceva de ani
pe care am uitat cum il cheama
era vorba despre ardeal
vazut ca o cetate
muntii fiind peretii
si despre un gagiu
fratior cu nastase sase case
asta era cu sase cai
si
"nesimtitul"
sarea pe ei
si le lua
nu le dadea
banii
turcilor
cica asta pleca el, primul la bataie,
cu o barda cu manerul noduros,
si astialalti,
alegatori sau alergatori
se tineau bine, bine
dupa curul lui
aceasta este balada noastra, domnule
Dar,
jos palaria
nu va cunosc
inteleg si va respect creierul
informatia din el si functionarea lui
ca altfel nu as fi comentat


#30661 (raspuns la: #30562) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
tom si jerry - de casyana la: 27/10/2005 19:58:53
(la: Tom & Jerry)
...maine poimaine implinesc 23 de ani dar sunt nebuna dupa desenele animate.insa nu imi plac desenele care se fac acum,cu roboti si tot felul de chestii care nu ma atrag de loc.imi plac:tom si jerry(in opinia mea sunt cele mai reusite desene animate),desenele produse de walt disney,in general desenele care se faceau mai demult,care erau cu totul altfel decat cele de acum.sunt o dependenta de desene animate si am o gramada de casete video cu eroii mei:tom si jerry.
despre etimologia numelor... - de gigi2005 la: 17/01/2006 11:24:46
(la: Cele mai minunate nume proprii)
ADELA [germana] adal = nobil
ADINA [ebraica]= delicat, subtire.
ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in ajutor.
ALINA [araba]= nobil
AMALIA [germana] amal = munca
ANA [ebraica] channah = favoare, mila
ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
ANDROMEDA [greaca]= a te gandi la un om
ANEMONA [greaca] anemos = vant
ANGELA [greaca] angelos = mesager
ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
CAROL/CAROLINA [germana]= om; [engleza] colind
CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
CASIAN/CASIANA [latina] cassus = gol
CECILIA [latina] caecus = orb
CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina] caesaries = pletos
CRISTIAN/CRISTINA [latina]= crestin
CLARA [latina] clarus = clar, luminos
CLAUDIU [latina] claudus = schiop
CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [latina] Constans = constant, stabil
CORINA [greaca] kore = fecioara
CORNEL / CORNELIA [latina] cornu = corn
COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
DAMIAN [greaca] daman = a domestici
DANIEL / DANIELA [ebraica]= El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
DESPINA [greaca]= amanta, iubita
DIANA dues = divin, ceresc
DRAGOMIR [slava] = valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir = pace
DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele zeitei Hecate
EDITH [nordic]= dar scump
ELEONORA [germana] = Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
EMANUEL [ebraica]= Dumnezeu este cu noi
EMIL / EMILIA / EMILIAN [latina] aemulus = rival
EMMA [germana] ermen = intreg, universal
ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes = nascut
EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [latina] florens = prosper, infloritor
FLORIAN / FLORIN [latina] flos = floare
GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant + ergon = munca
GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament + beraht = luminos
GILDA [germana] gild = sacrificiu
GRATIAN [latina] gratus = gratie
GRIGORE [greaca] gregoros = atent
HORATIU [latina] hora = ora
IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
IDA [germana] id = munca, lucru
ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati nordice)
IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
IOLANDA [franceza] Violante = violet
ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
IRINA [greaca] eirene = pace
IRIS [greaca]= curcubeu
ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
ISABELA [ebraica] = fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
ISOLDA [galeza]= frumos
IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
IUSTIN / IUSTINA [latina] just, drept
LETITIA [latina] bucurie, fericire
LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
LILIANA [latina] lilium = crin
LINDA [spaniola] frumoasa
LIVIA [latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
LUCIA / LUCIAN [latina] lux = lumina
LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig - luptator
LUMINITA [romana] lumina
MAIA [latina] mare
MANOLE Varianta a numelui Emanuel
MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
MARC [latina] Mars = zeul Marte
MARCEL Varianta a numelui Marc
MARGARETA [greaca] margaritar, perla
MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
MARIN [latina] marinus = al marii
MARIUS [latina] Mars = zeul Marte
MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
MATILDA [germana] maht = pitere + hild = lupta
MAXIMILIAN [latina] maximus = cel mai mare
MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
MILENA [slava] mil = mila
MINERVA [latina] inteligenta
MIRABELA [latina] mirabilis = minunat
MIRANDA [latina] mirandus = minunat, admirabil
MIRCEA [slav] mir = pace
MIRELA [provensala] mirar = a admira
MONA / MONICA [latina] moneo = sfatuitor
NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
NATALIA [latina] Natalia = Ziua de Craciun
NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
OANA - Varianta a numelui Ioana
OCTAVIAN [latina] al optulea
OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui Helga
OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina] oliva = maslin
ORESTE [greaca] orestais = muntean
OVIDIU [latina] ovis = oaie
PAUL [latina] paulus = mic, umil
PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens, un inteles
ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
ROXANA [persana] zori de zi
SEBASTIAN [latina] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca] sebastos = venerabil
SEPTIMIU [latina] al saptelea
SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
SERGIU [latin ] servitor
SILVESTRU [latina] padurean
SILVIA [latina] silva = lemn, padure
SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
SOFIA [greaca] intelepciune
SOLOMON [ebraica] shalom = pace
SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
SPIRIDON [latina] spiritus = spirit
STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
STELA [romana] stea
STELIAN [greaca] stylos = stalp
TAMARA [ebraica] date din palma
TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu + doron = dar
TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
TIBERIU / TIBOR [latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
VADIM Varianta a numelui Vladimir
VALENTIN / VALENTINA [latina] valens = puternic, viguros
VALERIA / VALERIU / VALERIAN [latina] valere = a fi puternic
VASILE [greaca] basileus = rege
VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike = victorie; [latina] Vera icon = imagine reala
VICTOR [latina] victorie
VIOLA / VIOLETA [latina] violet
VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
VIRGIL Nume roman de familie
VIRGINIA [latina] virgo = virgina, fecioara
VIVIANA [latina] vivus = viu
VLAD [slav] volod = putere
VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir = pace
ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste

#100755 (raspuns la: #100746) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pe cine intereseaza - de Shtevia la: 19/06/2006 14:44:01
(la: ce semnificatie au numele noastre?)
o parte din semnificatii si o parte dintre nume:

1. ABEL [ebraica] hebel = respiratie
2. ADAM [ebraica] om; [asiriana] adamu = a face; [ebraica] adam = a fi rosu;
[ebraica] adamah = pamant.
3. ADELA [germana] adal = nobil
4. ADELAIDA [germana] Adalheidis: adal = nobil + heid = fel, tip.
5. ADELINA Varianta a numelui Adela.
6. ADINA [ebraica] delicat, subtire.
7. ADOLF [germana] Adalwolf = lup nobil
8. ADRIA Forma a numelui din Adriana
9. ADRIAN Provine din Hadrianus = din Hadria, oras din Nordul Italiei.
10. AGATA [greaca] agathos = bun
11. AGLAIA [greaca] splendoare, frumusete
12. AGNES [greaca] hagnos = cast
13. AGNETA Provine din numele Agnes.
14. AHMED [araba] de incredere
15. AIMĂE [franceza] iubit
16. ALAN [bretona] pietricica sau frumos
17. ALBERT [germana] Adalbrecht = nobilime stralucita
18. ALEXANDRU [greaca] Alexandros = aparatorul; alexein = a apara, a veni in
ajutor.
19. ALFONS [germana] gata de lupta
20. ALFRED [engleza veche] elf = spiridus + red = sfat
21. ALI [araba] sublim, elevat.
22. ALICE [franceza] Forma scurta a numelui Adelais, ce provine din
Adelaida. 23. ALIN [romana] Varianta romaneasca a lui Alan.
24. ALIN/ALINA [araba] nobil
25. AMALIA [germana] amal = munca
26. AMANDA [latina ] amando = indragit
27. AMBRA [araba] chihlimbar, auriu
28. AMELIA Forma a numelor Amalia sau Emilia
29. AMZA [araba] hamuza = puternic, sigur
30. ANA [ebraica] channah = favoare, mila
31. ANABELLA Combinatie a numelor Ana si Bella.
32. ANAMARIA Combinatie a numelor Ana si Maria.
33. ANASTASIE / ANASTASIA [greaca] anastasios = inviere
34. ANATOL [greaca] anatole = rasarit
35. ANCA [romana] Forma a numelui Ana
36. ANDRA Forma a numelui Andreea.
37. ANDREI [greaca] provine din Andreas, aner = al omului
38. ANDROMEDA [greaca] a te gandi la un om
39. ANEMONA [greaca] anemos = vant
40. ANETA Forma a numelui Ana
41. ANGELA [greaca] angelos = mesager
42. ANITA Forma a numelui Ana.
43. ANTON/ANTONELA [greaca] anthos = floare
44. ANTIGONA [greaca] anti = impotriva + gone = nastere
45. AFRODITA [greaca] aparut din spuma
46. APOLLO/APOLONIA [greaca] apelo = putere sau apollumi = a distruge
47. ARETA [greaca] arete = virtute
48. ARIADNA [greaca] cel mai sfant: ari = cel mai, adnos = sfant
49. ARINA Varianta ruseasca a numeui Irina.
50. ARISTIDE [greaca] cel mai bun fel: aristos = cel mai bun + eidos = fel
51. ARCADIE [greaca] arktos = urs
52. ARMAND [germana] on inarmat. Varianta franceza a numelui german Herman:
heri = arma + man = om
53. ARNOLD [germana] putere de vultur. Compus din elementele arn = vultur +
wald = putere
54. ARPAD [maghiara] samanta
55. ARTHUR [celtica] art = urs + viros = om
56. ASTRID [norvegiana] Varianta moderna a numelui Astrith: ass = zeu +
frġťr = frumos
57. ATANASIE [greaca] athanasios = nemuritor: a = negatie + thanatos =
moarte
58. ATENA [greaca] ather = ascutit + aine = rugaciune
59. ATTILA [gotic] atta = tata
60. AUGUST/AUGUSTIN [ latina] augere = a creste, mare, venerabil
61. AURA = aura (lumina distincta)
62. AUREL / AURELIAN [ latina ] aureus = aurit
63. AURORA [latina ] zori de zi
64. AVRAM [ebraica] hamon = tatal celor multi
Litera B
1. BALINT [maghiara] Varianta a numelui Valentin
2. BALTAZAR [feniciana] protejati-l pe rege
3. BAPTIST [greaca] baphein = a scufunda, botez
4. BARBARA [greaca] barbaros = strain
5. BARTHOLOMEU [ebraica] brazdat
6. BEATRICE Varianta numelui Beatrix
7. BEATRIX [latina ] calator
8. BENEDICT [latina ] binecuvantat
9. BERNARD [germana] bern = urs + hard = curajos, puternic
10. BERTA [germana] beraht = faimos, stralucit
11. BERTOLD [germana] inteleptul conducator; beraht = stralucit + wald =
putere
12. BIANCA [italiana] alb
13. BOGDAN [slava] dar de la Dumnezeu; bog = Dumnezeu + dan = dar
14. BORIS Forma scurta a numelui Borislav; [turca] scurt sau lup.
15. BRAD [engleza] board = larg, mare
16. BRIAN [celta] bruaich = deal sau bri = puternic
17. BRIGIT [irlandeza] inalta zeita
Litera C
1. CALISTRAT [greaca] armata frumoasa; kallos = frumos + stratos = armata
2. CARL/CARLA Varianta a numelui Carol
3. CATRINA Varianta a numelui Ecaterina
4. CAMELIA [latina ] enorias
5. CARINA [greaca] mic si drag
6. CARMEN [spaniola] carmen = cantec
7. CAROL/CAROLINA [germana] om; [engleza] colind
8. CAZIMIR [slava] a distruge pacea; kazic = a distruge + mir = pace
9. CASANDRA [greaca] kekasmai = a straluci + aner = om
10. CASIAN/CASIANA [latina ] cassus = gol
11. CATALIN/CATALINA Varianta a numelui Ecaterina
12. CECILIA [ latina] caecus = orb
13. CELESTINA [ latina ] calelestis = ceresc
14. CELINA Varianta a numelui Selena sau prescurtare de la Marcelina
15. CELINE Prescurtare a numelui Marcelina
16. CEZAR / CEZARA / CEZARINA [latina ] caesaries = pletos
17. CHRIS Prescurtare a numelui Cristopher sau Cristian
18. CRISTIAN/CRISTINA [ latina] crestin
19. CRISTOFER [greaca] Purtandu-l pe Hristos; Christos = Heistos + pherein =
a purta.
20. CIPRIAN [latina ] din Cipru
21. CLARA [latina ] clarus = clar, luminos
22. CLAUDIU [latina ] claudus = schiop
23. CLEMENT [latina ] Clemens = mila, compasiune
24. CLEOPATRA [greaca] Gloria tatalui; kleos = glorie + patros = al tatalui
25. CONSTANTIN / CONSTANTINA / CONSTANTA [ latina] Constans = constant,
stabil
26. CONSUELA [spaniola] consolare
27. CORA [greaca] Varianta a numelui Corina
28. CORINA [greaca] kore = fecioara
29. CORNEL / CORNELIA [latina ] cornu = corn
30. COSMA / COSMIN / COSMINA [greaca] kosmos = ordine, decenta
Litera D
1. DACIA / DACIANA [latina ] din Dacia
2. DAMIAN [greaca] daman = a domestici
3. DAN / DANA Prescurtare a numelui Daniel
4. DANIEL / DANIELA [ebraica] El a judecat, Dumnezeu este judecatorul meu
5. DAFNE [greaca] dafin, laur
6. DARIA Varianta din persana, DÄrayavahush: dÄraya = a poseda + vahu = bine
7. DAVID [ebraica] iubit, indragit
8. DELIA [greaca] din Delos , o insula greceasca
9. DELICIA [ latina] deliciae = deliciu, placere
10. DALILA [ebraic] delicat
11. DEMOSTENE [greaca] vigoarea poprului; demou = al poporului + sthenos =
vigoare, putere
12. DENIS Varianta a numelui Dionisie
13. DESDEMONA [greaca] dysdaimon = fara noroc
14. DESIDERIU [ latina] desiderium = a dori
15. DESPINA [greaca] amanta, iubita
16. DIANA dues = divin, ceresc
17. DINA [greaca] puternic
18. DITA [ceha] dar scump
19. DIONISIE [greaca] Dios = al lui Dumnezeu + Nysa = numele unui munte
20. DOINA [romana] cantec romanesc
21. DOMINIC / DOMNICA [ latina ] Dominicus = al domnului
22. DORA Prescurtare de la Teodora
23. DORIN / DORINA [greaca] doros = dar; [franceza] auriu
24. DOROTHEA [ latina] Dorotheos = darul lui Dumnezeul doron = dar + theos =
Dumnezeu
25. DORU/DOREL [romana] dor
26. DRAGAN Varianta a numelui Dragomir
27. DRAGOMIR [slava] valoros si pasnic; dorogo = valoros, de pret + mir =
pace
28. DRAGOS Varianta a numelui Dragomir
29. DUMITRU [greaca] pamantul mama; de = pamant + meter = mama
Litera E
1. ECATERINA [greaca] katharos = pur; hekateros = amandoi sau de la numele
zeitei Hecate
2. EDGAR [engleza] ead = bogat, bine cuvantat + gar = sulita
3. EDITH [nordic] dar scump
4. EDMOND [engleza] ead = bogat, binecuvantat + mund = protector
5. EDUARD [engleza] ead = bogat, binecuvantat + weard = garda, aparator
6. ELEONORA [germana] Varianta a numelui Elena; [greaca] lumina
7. ELENA [greaca] helene = torta, foc sau selene = luna
8. ELIANA [greaca] helios = soare
9. ELISABETA [ebraica] Elisheba = Dumnezeu in juramantul meu
10. ELIZA - Varianta a numelui Elisabeta
11. ELLA [germana] ali = altul
12. ELVIRA [germana] Totul e adevarat; al = tot + wer = adevarat
13. EMANUEL [ebraica] Dumnezeu este cu noi
14. EMERIC [germana] reguli de munca
15. EMIL / EMILIA / EMILIAN [ latina] aemulus = rival
16. EMMA [germana] ermen = intreg, universal
17. EMANOIL Varianta a numelui Emanuel
18. ERIC / ERICA [norvegiana] ei = vesnic + rikr = conducator
19. ERNEST [germana] eornost = seriozitate, onestitate
20. ESMERALDA [spaniola] smarald
21. ESTELA [franceza] stella = star
22. EUGEN / EUGENIA [greaca] eugenes = bine nascut; eu - bun + genes =
nascut
23. EUFROSINA [greaca] bucurie
24. EUSEBIU [greaca] eusebes = pios
25. EVE [ebraica] chavah = a respira sau chayah = a trai
26. EVELINA [ latina] avis - pasare
Litera F
1. FABIAN - [ latina] faba = fasole
2. FELIX / FELICIA [ latina] de succes, norocos
3. FERDINAND [germana] fardi = calatorie + nand = gata, pregatit
4. FILIP [greaca] philos = prieten + hippos = cal
5. FIONA [galeza] alb
6. FLAVIA / FLAVIUS / FLAVIAN [latina ] auriu sau blond; flavus = galben
7. FLORA / FLOAREA / FLORICA [ latina] flos = floare
8. FLORENTA / FLORENTIN / FLORENTINA [ latina] florens = prosper, infloritor
9. FLORIAN / FLORIN [latina ] flos = floare
10. FRANCISC [latina ] Franciscus = francez
11. FREDERIC / FREDERICA [germana] frid = pace + ric = conducator
Litera G
1. GABRIEL / GABRIELA [ebraica] Gabriyel = omul puternic al lui Dumnezeu
2. GÄŽSPÄŽR [maghiara] Provine de la numele rocii Jasp [persana] trezorier
3. GAVRIL - Varianta a numelui Gabriel
4. GENOVEVA [galeza] femeie din trib
5. GHENADIE - [greaca] gennadas = nobil, generos
6. GEORGE [greaca] georgos = fermier, lucrator al pamantului; ge = pamant +
ergon = munca
7. GERALD [germana] stapanul sulitelor; ger = sulita + wald = putere
8. GERARD [germana] ger = sulita + hard = puternic, curajos
9. GERTRUDE [germana] sulita puterii; ger = sulita + ?ru? = putere
10. GILBERT [germana] garantie straluciuta; gisel = garantie, angajament +
beraht = luminos
11. GILDA [germana] gild = sacrificiu
12. GIL [latina ] caprita
13. GINA Varianta a numelui Georgiana; [japoneza] argintiu
14. GIOCONDA [ latina] Jucunda = fericit
15. GISELLE [germana] garantie
16. GIULIA Varianta a numelui Iulia
17. GIUSEPPE - Varianta italiana a numelui Iacob
18. GLORIA [latina ] glorie
19. GORAN [slava] muntean
20. GRATIAN [ latina] gratus = gratie
21. GRIGORE [greaca] gregoros = atent
22. GRETA Varianta a numelui Margareta
23. GYULA [maghiara] Varianta a numelui Iuliu
24. GYURI [maghiara] Varianta a numelui Gheorghe
Litera H
1. HARALD [scandinava] Varianta a numelui Harold
2. HAROLD [engleza] conducatorul ostii; here = armata + weald "= conducator
3. HARIETA - Provine de la numele Henry
4. HASAN [araba] bun, frumos; hasuna = a fi bun
5. HECTOR [greaca] echein = a poseda, a avea
6. HEIDI Varianta elvetiana a numelui Adelaida
7. HELGA [norvegiana] heilagr = prosper, de succes
8. HELIODOR [greaca] Heliodoros = darul Soarelui
9. HELMUT [germana] helm = casca + muot = minte
10. HENRY [germana] Heimerich = stapanul casei; heim = casa + ric = putere
11. HERBERT [germana] heri = armata + beraht = stralucit
12. HERMES [greaca] stalpi de piatra
13. HILDEGARD [germana] hild = lupta + gard = incercuire
14. HORATIU [latina ] hora = ora
15. HORTENSIA [latina ] hortus = gradina
16. HUSSEIN - Varianta a numelui Hassan
Litera I
1. IACOB [ebraica] Ya'aqob - inlocuitor
2. IANCU [romana] Varianta a numelui Ion
3. IBOLYA [maghiara] violeta
4. IDA [germana] id = munca, lucru
5. IGNATIU [ latina] ignis - foc
6. ILDIKĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Hilda. [germana] hild =
lupta
7. ILEANA [romana] Varianta a numelui Elena
8. ILIE / ILINCA [ebraica] Eliyahu = Dumnezeul meu este Yahweh
9. ILONA [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Elena
10. IMRE [maghiara] Varianta magjiara a numelui Emeric
11. INGRID [norvegiana] Ing este frumoasa (Ing era numele unei zeitati
nordice)
12. INOCENTIU - [ latina] innocens = nevinovat
13. IOACHIM [ebraica] stabilit de Dumnezeu
14. IOLANDA [franceza] Violante = violet
15. ION /IOAN / IOANA [ebraica] Yochanan = Dumnezeu este milos
16. IOSIF [ebraica] Cel care va adauga
17. IRIMIA - [ebraica] Yirmeyahu = Dumnezeu s-a ridicat
18. IRINA [greaca] eirene = pace
19. IRIS [greaca] curcubeu
20. ISAC [ebraica] Yitschaq = cel care rade
21. ISABELA [ebraica] fiica lui Baal. varianta a numelui Elisabeta
22. ISOLDA [galeza] frumos
23. IUDITH [ebraica] Yehudit = femeie din Iudeea
24. IULIA / IULIU / IULIAN / IULIANA / JULIETA [greaca] oulos = barbos
25. IUSTIN / IUSTINA [latina ] just, drept
26. IVAN - Varianta slava a numelui Ion
Litera L
1. LADISLAU - Varianta a numelui Vladislav
2. LALA [slava] lalea
3. LARISA [greaca] lerisai = cetate, citadela
4. LÄŽSZLĂ [maghiara] Varianta ungureasca a numelui Vladislav
5. LAURA /LAURENTIU [ latina] Laurus = lauri
6. LENA - Varianta a numelui Elena
7. LEO [ latina] leu
8. LEON [greaca] leu
9. LEONARD [germana] leu curajos; leon = leu + hard = curajos
10. LEONIDA [greaca] leon = leu
11. LEONTIN / LEONTINA [latina ] Varianta a numelui Leo
12. LEOPOLD [germana] liut "= popor + bald = oindraznet
13. LETITIA [ latina] bucurie, fericire
14. LIDIA [greaca] din Lidia, o regiune din Asia Mica
15. LILIANA [ latina ] lilium = crin
16. LINDA [spaniola] frumoasa
17. LISA - Varianta a numelui Elisabeta
18. LIVIA [ latina] liveo = a invidia sau lividus = invidios
19. LOLITA [spaniola] varianta a numelui Lola
20. LORENA -Varianta a numelui Laura
21. LUBOMIR [slava] lub = dragoste + mir = pace
22. LUCA [greaca] Loukas = din Lucania, o regiune din Italia
23. LUCIA / LUCIAN [latina ] lux = lumina
24. LUDMILA [slava] in favoarea poporului; lud = popor + mil = mila, favoare
25. LUDOVIC [germana] Hludwig = luptator de seama; hlud = faima + wig -
luptator
26. LUMINITA [romana] lumina
Litera M
1. MACARIE [greaca] makaros = binecuvantat
2. MADALINA Varianta a numelui Magdalena
3. MAGDA Varianta a numelui Magdalena
4. MAGDALENA Din Magdala (un sat din Galileea)
5. MAHOMED [araba] hamida = a lauda
6. MAIA [latina ] mare
7. MANOLE Varianta a numelui Emanuel
8. MANUEL / MANUELA Varianta a numelui Emanuel
9. MARA [ebraica] amar; [maghiara] Varianta numelui Maria
10. MARC [latina ] Mars = zeul Marte
11. MARCEL Varianta a numelui Marc
12. MARGARETA [greaca] margaritar, perla
13. MARGO / MARGOT Varianta a numelui Margareta
14. MARIA / MARICA / MARITZA [ebraica] mare de amaraciune, [egipteana] iubit
15. MARIANA / MARIAN Combinatie intre Maria si Ana
16. MARILENA Combinatie intre Maria si Elena
17. MARIN [ latina] marinus = al marii
18. MARIUS [ latina] Mars = zeul Marte
19. MARLENE Combinatie intre Maria si Magdalena
20. MARTA [ebraica] stapana casei, doamna
21. MARTIN [latina ] Mars = zeul Marte
22. MATEI [ebraica] Mattithyahu = dar de la Dumnezeu
23. MATILDA [germana] maht = putere + hild = lupta
24. MAURA [galeza] mĂłr = mare; [ latina] brunet
25. MAX Prescurtare de la Maximilian
26. MAXIMILIAN [ latina] maximus = cel mai mare
27. MEDEEA [greaca] a pondera sau istet
28. MELANIA [greaca] melaina = negru, intunecat
29. MELISA [greaca] albina
30. MERCEDES [spaniola] compasiune, mila
31. MICA Prescurtare de la Mihaela
32. MIHAI / MIHAIL / MIHAELA [ebraica] Miyka'el = Cine este ca Dumnezeu?
33. MILENA [slava] mil = mila
34. MIMI Prescurtare de la Maria
35. MINERVA [latina ] inteligenta
36. MIRA [sanscrita] prosper; [ latina] myrra = mir
37. MIRABELA [ latina] mirabilis = minunat
38. MIRANDA [ latina] mirandus = minunat, admirabil
39. MIRCEA [slav] mir = pace
40. MIRELA [provensala] mirar = a admira
41. MIRIAM [ebraica] varianta a numelui Maria
42. MIROSLAV [slav] mir = pace + slav = slava, glorie
43. MONA / MONICA [ latina] moneo = sfatuitor
44. MOISE [egipteana] mes = fiu
45. MUSTAFA [araba] alesul
Litera N
1. NADIA - Varianta a numelui rusesc Nadejda = speranta; [araba] primul
2. NADINE - Varianta a numelui Nadia
3. NANA [japoneza] mar
4. NAOMI [ebraica] No'omi = neplacut
5. NAPOLEON [germana] Nibelungen = copiii cetii
6. NARCIS / NARCISA [greaca] narke = somn, amortit
7. NASTASIA - Varianta a numelui Anastasia
8. NATALIA [latina ] Natalia = Ziua de Craciun
9. NAZARIE [latin] Nazarius, = din Nazareth
10. NICOLAE [greaca] victoria poporului: nike = victorie + laos = popor
11. NICODIM [greaca] victoria poporului nike = victorie + demos = popor
12. NIKITA [ latina ] Aniketos = invincibil
13. NONA [latina ] Al noualea
14. NORA - Varianta a numelui Eleonora
Litera O
1. OANA - Varianta a numelui Ioana
2. OCTAVIAN [latina ] al optulea
3. ODETTE [germana] od = noroc, avere
4. OFELIA [greaca] ophelos = ajutor
5. OLEG / OLGA [norvegiana] heilagr - prosper. Varianta ruseasca a numelui
Helga
6. OLIMPIA [greaca] Olympus = muntele zeilor
7. OLIVER / OLIVIA [germana] Alfihar = armata de spiridusi; [latina ] oliva
= maslin
8. ORESTE [greaca] orestais = muntean
9. ORLANDO - Varianta a numelui Roland
10. OSCAR [galeza] os = cerb + cara = iubit lover; [engleza veche] os = bun
+ gar = sulita
11. OTTO [germana] od = noroc, avere
12. OVIDIU [latina ] ovis = oaie
Litera P
1. PAMELA [greaca] o dulceata; pan = tot + meli = miere
2. PARTENIE [greaca] parthenos = fecioara
3. PASCAL [latina ] Pascha = Paste
4. PATRICIA / PATRICIU / PATRICK [ latina] Patricius = nobil, aristocrat
5. PAUL [ latina] paulus = mic, umil
6. PAVEL - Varianta slava a numelui Paul
7. PEPE - Prescurtare spaniola a numelui Iosif
8. PETRU / PETRONELA [greaca] petros = piatra
9. POLIXENIA [greaca] polloi = multi + xenoi = straini
Litera R
1. RADA, RADU, RADOVAN [slav] rad = fericit
2. RADOMIL [slav] rad = fericit + mil = mila
3. RADOSLAV [slav] rad = fericit + slav = slava, glorie
4. RAISA [greaca] rhaion = mai relaxat; [idis] = trandafir
5. RAMON / RAMONA - Varianta catalana a nunelui Raymond
6. RANDOLF [germana] rand = muchie + wulf = lup
7. RAFAEL [ebraica] Repha'el = Dumnezeu a vindecat
8. RAUL - Varianta spaniola a numelui Randolf
9. RAYMOND [germana] Reginmund: ragin = sfat + mund = protector
10. RAZVAN - Varianta a numelui Radovan. Nume adus din India de catre
tigani, insemnand "aducator de vesti bune". [rus] razvati = a cauta un sens,
un inteles
11. RENATA [latina ] renascut
12. RENĂ - Varianta franceza a numelui Renata
13. REYNOLD [germana] Reginold; ragin = sfat + wald "= putere
14. RICHARD [germana] ric = putere + hard = curajos
15. ROBERT [germana] hrod = faima + beraht = stralucitor
16. ROBIN - Varianta a numelui Robert
17. RODICA [slav] rod = fertil, rodnic
18. ROGER [germana] hrod = faima + ger = sulita
19. ROLAND [germana] hrod = faima + land = pamant
20. ROMEO [ latina ] trecator prin Roma
21. ROSA [latina ] trandafir
22. ROSALIA [latina ] trandafir
23. ROSALINDA [germana] hros = cal + linde = bland; [latina ] trandafir
frumos
24. ROXANA [persana] zori de zi
25. RUDOLF [germania] hrod = faima + wulf = lup
26. RUPERT - Varianta a numelui Robert
27. RUXANDRA - Varianta a numelui Roxana
Litera S
1. SABINA [ latina] locuitoare a unei regiuni centrale din Italia
2. SABRINA [galeza] Severn - rau din tara Galilor
3. SALOMEA [ebraica] shalom = pace
4. SAMANTA - Varianta a nunelui Samuel; [ebraica] ascultator
5. SAMSON [ebraica] Shimshon = soare
6. SAMUEL [ebraica] Shemu'el = numele lui Dumnzeu sau "Dumnezeu a auzit" 7.
SANDA / SANDRA / SANDU / SASHA - Prescurtare de la Alexandra/Alexandru
8. SAUL [ebraica] Sha'ul = cerut, solicitat
9. SEBASTIAN [latina ] din Sebastia, un oras din Asia Mica; [greaca]
sebastos = venerabil
10. SELENA [greaca] Luna
11. SEPTIMIU [ latina] al saptelea
12. SERAFINA [ebraica] seraphim - de foc
13. SERENA [latina ] senin, linistit
14. SERGIU [latin ] servitor
15. SEVER / SEVERIN [latina ] dur, autoritar
16. SIDONIA [ latina] din Sidon, un oras fenician
17. SIGISMUND / SIGMUND [germana] sige = victorie mund = protector
18. SILVESTRU [latina ] padurean
19. SILVIA [ latina] silva = lemn, padure
20. SIMION / SIMON / SIMONA [ebraica] Shim'on = a asculta
21. SMARANDA [romÄna] = privine de la "smarald"
22. SOFIA [greaca] intelepciune
23. SOLOMON [ebraica] shalom = pace
24. SONIA - Varianta a numelui Sofia
25. SOFRONIE [greaca] sophron = auto-control
26. SORIN / SORINA [romana] soare. Nume tipic romanesc
27. SOREL [germana] acru
28. SPIRIDON [latina ] spiritus = spirit
29. STAMATE [greaca] stamato = a opri, stop
30. STAN / STANISLAV [slav] stan = guvernare, putere + slav = slava
31. STEFAN / STEFANIA [greaca] stephanos = coroana
32. STELA [romana] stea
33. STELIAN [greaca] stylos = stalp
34. SUZANA [ebraica] shushan = crin, trandafir
35. SVETLANA [slav] svet = lumina
Litera T
1. TAMARA [ebraica] date din palma
2. TEMISTOCLE [greaca] themistokles = gloria legii: themistos = al legii +
kleos = putere, glorie
3. TEODOR / TEODORA [greaca] Theodoros = dar de la Dumnezeu : theos = zeu +
doron = dar
4. TEOFIL [greaca] prieten al lui Dumnezeu; theos = Dumnezeu + philos =
prieten
5. TEREZA/TEREZIA [greaca] theros = vara sau therizein = a strange roadele
6. TEODOSIE [greaca] theos = zeu + dosis = daruit
7. TIBERIU / TIBOR [ latina] de la Tibru, raul ce trece prin Roma
8. TIMOTEI [greaca] timan = a onora + theos = Dumnezeu
9. TITUS [latina ] titulus = titlu de onoare
10. TITZIAN / TITZIANA - Varianta a numelui Titus
11. TOMA [ebraica] Te'oma = geaman
12. TRISTAN [celtic] Drystan: drest = rascoala, tumult; [ latina] tristus =
trist
13. TUDOR [celtic] Teutorigos = conducatorul poporului
Litera V
1. VADIM Varianta a numelui Vladimir
2. VALENTIN / VALENTINA [ latina] valens = puternic, viguros
3. VALERIA / VALERIU / VALERIAN [ latina] valere = a fi puternic
4. VALTER [germana] wald = conducator + heri = armata
5. VANDA [slav] calatorie
6. VARVARA Varianta a numelui Barbara
7. VASILE [greaca] basileus = rege
8. VERA [rusa] credinta [ latina] verus = adevar
9. VERONA Numele unui oras din Italiua
10. VERONICA [greaca] Pherenike = a aduce victoria: pherein = a aduce + nike
= victorie; [ latina ] Vera icon = imagine reala
11. VESPASIAN [latina ] vesper = vest sau seara vespa = viespe
12. VICTOR [latina ] victorie
13. VINCENT [ latina ] vincere = a cuceri
14. VIOLA / VIOLETA [ latina] violet
15. VIOREL / VIORICA [romana] de la numele florii viorea
16. VIRGIL Nume roman de familie
17. VIRGINIA [latina ] virgo = virgina, fecioara
18. VITALIE [latina ] vitalis = vital, al vietii
19. VIVIANA [latina ] vivus = viu
20. VLAD [slav] volod = putere
21. VLADIMIR [slava] volod = a conduce, putere + mer = mare, faima sau mir =
pace
Literele X W Y Z
1. XENIA [greaca] ospitalitate
2. WILHELM / WILLIAM [germana] wil = vointa, dorinta + helm = protectie
3. WOLFGANG [germana] wulf = lup + gang = cale
4. YURI Varianta ruseasca a numelui George
5. YVONNE [germana] arc
6. ZAHARIA [ebraica] Zekaryah = Dumnezeu isi aminteste
7. ZAMFIRA/ZAMFIR [romÄna] = provine de la forma romaneasca a pietrei safir
(zamfir)
8. ZENOVIA [greaca] Viata lu Dumnezeu: Zeno = dumnezeu + bios = viata
9. ZINAIDA [greaca] Zenais = derivat din Zeus = Dumnezeu
10. ZOE [greaca] viata
11. ZOLTÄŽN [greaca] provine din zoe = viata; [turca] sultan
Cati ani ai, Corina? Eu am 28 - de crepe la: 10/09/2006 20:35:48
(la: solutii pentru singuratate)
Cati ani ai, Corina? Eu am 28 si, prin natura mea, nu sunt o optimista (cica pt c-as fi dominata de saturn...pfff). Si eu ma simt tare singura uneori... Dar cred ca e vorba numai de felul in care percepem realitatea. Toti suntem tare singuri... Asa e lumea facuta. Alegerea noastra e daca ne lasam coplesiti de singuratatea asta sau luptam cu ea... Compromisuri? Eu cred ca fara ele nu se poate. Relatiile frumoase sunt facute din mici compromisuri.
Foloseste-te de momentele tale de singuratate ca sa te ``incarci`` pt momentele in care esti inconjurata de oameni. Inconjoara-te de oameni care-ti plac. Si bucura-te ca-i vezi. Sunt convinsa ca exista in jurul tau (sau macar pe aici) oameni ca tine, care-ti seamana si care simt la fel...
Maine e o noua zi si nu e un cosmar daca ne trezim cu gandul ca toti suntem singuri uneori, dar nu toti ne lasam coplesiti de asta...
Iar locul ala special din inimioara ta va fi al cuiva cu siguranta; poate golul va fi umplut la tine mai tarziu decat la ceilalti de varsta ta... dar nu va fi gol ``forever``...
Hai, fruntea sus! Eu deja ma simt mai putin singura dupa ce am citit cuvintele pe care, daca nu le-ai fi scris tu, le scriam eu acum...

Toma Caragiu, Amza Pelea,Sa - de munteanu rodica la: 13/09/2006 21:44:39
(la: TVR 50 de ani)

Toma Caragiu, Amza Pelea,Sarita Montiel, si ceva deosebit baletul Daphnis si Chloe dupa muzica lui Ravel(1979-baletul din Timisoara).


"Nu atingeti cercurile mele"
Arhimede
#145170 (raspuns la: #145154) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Tom Petty... - de Lascar Barca la: 25/05/2010 22:22:40
(la: radio cafeneaua)
toma gheorghe - de sami_paris74 la: 08/10/2010 23:37:43
(la: PARTEA A 2-A : Lege in Etern Inderogabila 6)
eu n-am inteles mare lucru din textul tau,dar am descifrat numele tau.


TOMA GHEORGHE esti de la Calopàr din jud Dolj,nascut dintr-o familie de oameni gospodari care au facut parte din "Uniunea Cetatenilor Lumii"in rest nu stiu nimic despre tine,pentru ca eu nu sunt capabil sa te inteleg.

Hailoviu frend
#573347 (raspuns la: #573345) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toma Gheorghe - de sami_paris74 la: 09/10/2010 16:55:26
(la: PARTEA A 2-A : Lege in Etern Inderogabila 6)
Eu nu sunt din Bacau,insa tatàl meu dnul Petrache Nicolae Cimpeanu ,a avut casa pe str.Grivita Rosie 14,era frizer,Dumnezeu sa-l ierte a murit in 2004.Mai am un unchi acolo Baciu Petrache.
Da,ma leaga ceva amintiri frumoase de orasul Bacau.Casa lui era foarte aproape de gara.

Sa ai o duminica minunata Toma.
#573415 (raspuns la: #573400) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
toma - de latu la: 14/10/2010 22:05:05
(la: Nopţile lui Prometeu (III))
eu chiar am crezut ca esti un pierdut ca si mine ce , spre deosebire , insa , se crede un profet
Uneori am senzatia ca esti un pic exaltat. Altadata te cred doar aiurit.
Dar cred ca tu esti cel din citatul asta si cel dintr-un citat pe care l-am remarcat mai demult.
Si-atunci ce-i cu ceilalti tomi? (E doar retoric).

P.S. Sorry, domnu' Dancus.
#574481 (raspuns la: #574478) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Toma - de sami_paris74 la: 20/10/2010 10:39:53
(la: Hérisson)
Multumesc pentru trecere Toma,stilul meu este inimitabil si scriu atit de diferit ca uneori chiar si un expert in ale literaturii nu ma poate imita.
In ceea ce priveste problemele tale pe cafenea,cauta sa scrii pentru tine,nu sa demonstrezi la altii , nu mai baga in seama birfele,criticile ...etc
Se zice ca pàmintul nostru este rotund,dar este turtit la poli,asa si cu oamenii....

haloviu frend.
#576069 (raspuns la: #576067) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Ai perfecta dreptate. Multe t - de (anonim) la: 15/09/2003 09:06:04
(la: Prejudecata despre cuvantul "dor")
Ai perfecta dreptate. Multe timpenii ni s-au bagat in cap si le-am mai spus si la altii. Auzisem ca podul cu un picior de la Agigea e premiera mondiala. Nici vorba. Era plina lumea de ele inainte de a se fi stabilit comunismul la Agigea. Oare Osama Birladeanu nu-i un fel de Toma Alimos care lupta pt pace?
Din experienta mea - de Daniel Racovitan la: 09/10/2003 03:45:32
(la: Homeopatia)
Am incercat un tratament homeopatic pentru fiica mea, de pe cand avea 11 luni (acum are 15), pentru durerile de dinti si pentru loviturile pe care le lua atunci cand invata sa mearga si se lovea de diverse lucruri in casa.

I-am dat "chamomilla vulgaris", atunci cand banuiam ca e agitata din cauza dintilor, si se linistea si adormea in cateva minute.

Daca se lovea, ii dadeam "arnica", si intr-adevar se linistea semn ca nu o mai durea, si ulterior nu ii aparea nici un fel de vanataie...

Sotia mea este convinsa de eficacitatea homeopatiei, argumentul fiind ca am aplicat-o unui bebe pe care nu il putem "acuza" de autosugestie...

La dureri de dinti am luat si eu "chamomilla vulgaris", si intr-adevar, durerea s-a diminuat.

Totusi, inca nu sunt 100% convins de eficienta homeopatiei, am inca reticente... De, Toma necredinciosul... :)
Din nou pentru Dan Calin - de Ingrid la: 14/10/2003 15:39:55
(la: A existat holocaust in Romania?)
Despre trenul mortii, plimbat pe ruta Iasi-Calarasi(Ialomita), iata "amintiri" culese dintr-un site probabil neolegionar :
"Viorica Agarici – mit si adevar in problema "Trenului mortii"

Din capul locului declar ca nu am intentia de a nega sau minimaliza tragicele evenimente petrecute la Iasi in iunie/iulie 1941, care s-au derulat pana in gara Romanului. Despre asta s-a scris si se va mai scrie mult, incat modesta mea contributie s-ar pierde ca o picatura de apa intr-un ocean de venin. In schimb, voi aduce cateva elemente noi legate de cele intamplate la Roman. Cititorii au latitudinea sa le arunce in talgerul balantei ce li se va parea mai adecvat.

Asadar, la gara din Roman - Era in fatidica zi de 3 iulie 1941, cand s-a anuntat sosirea, in tranzit, a unui tren cu evrei deportati din Iasi. Pentru fetele de la Cantina Crucii Rosii, ca si pentru personalul punctului sanitar din gara condus de doctorita Veronica Falcoianu (foto alaturata), situatia parea similara cu cea a trenurilor de raniti cu stationare scurta, avand alta destinatie. In acest rastimp, li se acordau, in vagoane, ajutoarele umanitare si medicale necesare. Totusi, judecand bine, medicul de serviciu la punct in acea zi, in unire cu echipele de la cantina, au inteles ca situatia actuala va fi oarecum diferita. Din aceasta cauza au chemat-o in ajutor pe doamna Viorica Agarici, presedinta Filialei locale a Societatii nationale de Cruce Rosie. Dansa a venit fara intarziere, insotita de vicepresedinta, d-na Eliza Vargolici si de medicul primar al judetului, dr. Stefan Pasov. In urma lor a sosit si seful Comenduirii Pietei, cpt. I. Cocaneanu.

Din primul moment, duduia Viorica a inceput a-si organiza echipa cu care avea sa intre in actiune. Din aceasta faceau parte: Sofia Lazarescu (sefa cantinei), invatatoarele Zoe Iacobescu, Elena Taune si Maria Curelescu, tinerele Mura Hagiaturian, Rodica Lazarescu si doua maici detasate de la manastirea Agapia. Intre timp, cpt. Cocaneanu a luat informatii suplimentare de la biroul de miscare al garii, de unde s-a intors foarte posomorat. Cand au iesit pe peron, cantinierele cu tavi si cosuri cu de ale gurii, 4 soldati cu caldari cu ceai, doctorita Falcoianu insotita de of. san. V. Toma si infirmierele voluntare de Cruce Rosie, purtand medicamente pentru urgente si material de pansat, Cocaneanu s-a apropiat de d-na Agarici, soptindu-i ceva la ureche. Cei prezenti au spus ca niciodata n-au vazut-o decat blanda si amabila, dar acum si-a iesit din sarite!

Deodata intra trenul in gara - o garnitura lunga cu vagoane de marfa ("bou-vagon" cu portierele zavorate) din care razbateau voci disperate, cerand ajutor si apa! Pentru acest tren insa era un Ordin de la Comandatura militara germana din Iasi, ca nimeni sa nu se apropie.



Interventia Reginei-Mama (Relatare a doctorului Nicolae Horga, radiolog sef la Spitalul Precista)

La aflarea acestui ordin d-na Viorica Agarici i-a cerut cpt. Cocaneanu sa intervina pentru a fi deschise vagoanele si a se putea acorda asistenta medicala celor din interior. Cpt. Cocaneanu l-a contactat telefonic pe generalul de Divizie Stefan Ionescu, prefectul judetului Roman care tocmai atunci se pregatea sa intampine pe Regina Mama Elena, sosita intr-o vizita la spitalul din Roman.

Prefectul i-a expus Reginei situatia disperata din gara chiar in Spitalul Precista Mare (atunci Z.I. 448). cand se faceau prezentarile si i-a raportat tot ce se intampla in gara. Revoltata, regina l-a trimis pe aghiotantul ei pentru a verifica daca informatia este adevarata. Cand aghiotantul s-a intors si a confirmat cele spuse de prefect, Regina i-a cerut generalului Stefan Ionescu sa-i inlesneasca legatura cu generalul Ion Antonescu, care se afla in trenul Patria, aflat in exclusivitate la dispozitia sa. Regina cerandu-i sa ordone deschiderea portierelor si acordarea asistentei medicale evreilor din tren.

In tot acest timp, d-na Agarici a dus o adevarata "batalie" cu soldatii germani care pazeau si ei trenul. Ea a pasit hotarata inainte, facand fetelor semn sa o urmeze. Trebuiau sa strabata distanta pana la linia a 4-a, unde fusese tras trenul cu deportati, semn ca nu va avea cale libera. Prioritate aveau atunci trenurile militare germane si romanesti, care goneau spre front. Asa incat avea de stationat un timp, exact cat era nevoie a intra cu ajutoarele cerute. Soldatii germani, cand au vazut ca grupul de persoane in alb se apropie hotarat de trenul lor, le-au iesit inainte, cu pistoalele mitraliera intinse si strigand: "Zuruck Verboten!" (Indarat! Oprit!). Era o prima somatie. D-na Agarici, fara teama, li s-a adresat pe acelasi ton: "Verflucktes Gesindel, auf die Seite!" (Creaturi blestemate, la o parte!). Cpt. Cocaneanu, stiind de ce sunt in stare acesti ostasi fanatici, din trupele SS, a venit in graba rugand echipa sa se intoarca pe peron, caci la o a doua somatie, acestia vor trage in plin. A fost un moment de panica. Fetele si soldatii cu caldari au facut cale intoarsa. Numai duduia Viorica Agarici s-a repezit ca un glonte in fata locomotivei, prinzandu-se cu mainile de ea si a inceput a striga cat tinea o gura ca daca nu se deschid portierele vagoanelor, pentru a se acorda ajutor detinutilor, ea ramane acolo pana ce va trece trenul peste dansa!

In timpul acesta, nemtii isi vedeau linistiti de treaba, asteptand momentul cand vor putea ordona pornirea trenului, cu riscul, de a strivi romanca aceea furioasa... La amenintarea cu pistolul in piept a unui ofiter SS, Viorica Agarici a raspuns: "Wenn Du mich schiesst, schiesst Du deine Mutter!" (Daca ma impusti pe mine, o impusti pe maica-ta!).

Intre timp, generalului Ion Antonescu, informat de cele intamplate la Roman si neavand autoritate asupra militarilor germani care nu permiteau asistarea detinutilor, a luat legatura cu Comandantul al Armatei a XI-a germana, generalul colonel Eugen von Schorner solicitandu-i aprobarea celor solicitate de regina Mama. Acesta, in cele din urma, a ordonat asistarea deportatilor din trenului cu evrei.

In sfarsit au fost date la o parte usile de la un vagon, le-a aparut o scena de infern: vii si morti, claie peste gramada, cu imbracamintea sfasiata zaceau intr-un namol de fecale si urina. Era prea din cale afara! Pentru a nu alarma populatia orasului (din care peste 7000 erau evrei), care prinzand de veste, incepusera a aflui spre gara, s-a convenit ca trenul sa fie impins indarat, la Sabaoani. Acolo fura deschise toate vagoanele iar cei morti, dupa ce au fost verificati de cpt. Dr. Radu Popovici, chirurgul Spitalului Militar (venit si el cu sanitarii sai, foto alaturata), au fost depusi intr-o groapa sapata ad-hoc in dosul garii.

Dupa intoarcerea trenului in gara dintre cei vii, cei bolnavi au fost consultati de doctorita Falcoianu, o parte din ei fiind internati in Spitalul Militar pentru ingrijirile necesare. Intre timp, dr. Stefan Pasov, medicul orasului, colaborand cu Presedintele Comunitatii evreiesti, dr. med. Reznic Meer, au organizat transportarea, cu randul, a tuturor deportatilor valizi la baia Companiei a IV-a Sanitara de langa gara, unde au fost curatiti, reechipati cu haine noi, hidratati si alimentati, cu ajutorul si pe contul Comunitatii. Bineinteles, sub paza severa, pentru a se evita dezertarile. La randul lor, prin grija Companiei a IV-a sanitare, toate vagoanele au fost spalate, dezinfectate si capitonate pe jos cu paie proaspete, peste care s-au intins cearceafuri.

A doua zi, 4.VII.1941, cu obloanele descuiate, trenul - fost pana aici ???al mortii" - s-a repus in miscare. Pe parcurs, oprind in garile mai mari, se deschideau usile vagoanelor pentru ca echipele de Cruce Rosie sa poata controla si asista deportatii. E drept, ici - colo se mai auzea si cate o huiduiala, venita din partea unora, dar asta nu a influentat cu nimic tinuta ocrotitoare a organelor oficiale. Ajunsi cu bine la Calarasi (pe Dunare), la predare in lagar au fost numarati 776 de oameni. Precum se stie, in 1944, au fost eliberati cu totii.



Epilog

1. Prin anii ‘50, dupa razboi, victimele, in numar de 53, dezgropate la Sabaoani (nu "370" cum gresit s-a scris!), carora li s-a adaugat mortii in numar de 360, depusi anterior la Mircesti, au fost aduse la Cimitirul Israelit din Roman, unde au fost reinhumate in doua gropi comune alaturate, peste care s-au turnat placi de beton cu dimensiunea de 3/10 metri. Din cele de mai sus rezulta ca, daca intre Mircesti si Roman, cale de 20 km, si-au pierdut viata inca 53 de oameni, fara "minunea" de la Roman, la Calarasi ar fi ajuns numai cadavre.

A fost in mod incontestabil, meritul duduii Viorica Agarici, de a-i fi salvat pe acestia. Dar nu numai al ei, singura; fara concursul tuturor persoanelor sus mentionate, n-ar fi reusit aceasta performanta. Ii reamintim: capitan I. Cocaneanu, general divizie Stefan Ionescu, vicepresedinta Crucii Rosii romascane, Eliza Vargolici, cei trei medici cu ajutoarele lor. In fine, dar nu in ultima instanta, acordul in acest sens al conducatorului statului (si prin concursul prompt al Reginei Mama Elena), a tras mult in cumpana. Mai e nevoie sa amintim si compasiunea populatiei romascane (crestini si mozaici la un loc) care au contribuit cu totii la usurarea suferintelor atator oameni inocenti...?

2. La urma, inca ceva despre doamna Viorica I. Agarici, eroina acelor zile. Dupa anii 1949, a fost despuiata de toata averea ei (proprietatea de la Calugareni, jud. Roman, casa din oras de pe str. Alexandru cel Bun etc.) si aruncata in strada, fara chip de subzistenta. A avut totusi noroc de cateva familii romascane care i-au intins atunci o mana de ajutor. Familia av. Mart a primit-o intr-o odaita, iar dintre evrei, dr. medic Iosif Abraham si fotograful Jack Reinstein organizau lunar, pentru ea, o cheta (bani marunti), pe care doamna nu voia sa-i primeasca decat sub forma de recompensa pentru meditarea unor copii (printre care si elevul Radu Cozarescu). Desigur, fiind retinuta in casele acestora si la masa de pranz. In fond, era adusa in pozitia de cersetoare. De altfel, si umbla cu cosnita de papura in mana, unde i se mai arunca cate ceva...

Ar fi plecat din Roman, dar nu avea unde: sotul, mort de gangrena apendiculara in spitalul de aici (nu la Iasi, cum s-a scris!), cei trei fii, Georgel, Vasilica si Costache, bagati la puscarie... Abia in 1967, Georgel fiind eliberat, s-a mutat la dansul, in Bucuresti. De atunci si-a adus aminte si Federatia comunitatilor evreiesti de meritele doamnei Agarici, fixandu-i o mica renta viagera.

Acum, eroina de la Roman isi doarme somnul de veci intr-un cimitir din Bucuresti, in vreme de copacul sadit in amintirea ei, pe "aleea dreptilor" de langa Rechowot (Israel), creste falnic.

Dr. Epifanie Cozarescu

#1330 (raspuns la: #1328) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bravo, Ingrid! - de gabi la: 15/10/2003 17:34:36
(la: Actori preferati)
Peter O'Toole - Becket (si altele)
Jodie Foster!
Charles Laughton - Les miserables (1935)!
Julia Stiles! - 10 things I hate about you ('99)
Heath Ledger - same
Redford & Newmann - The Sting ('73?)
Charles Chaplin
Jean Gabin
Robert de Niro
Birlic
Jack Nicholson!
Sophia Loren
Merryl Streep!
Anthony Hopkins!
Sean Connery
Sean Penn
Nicole Kidman
Catherine Zeta-Jones
Jane Fonda
Anjelica Huston
Richard Burton!
Eddie Murphy
Matt Damon!
Johnny Deep
John Turturro!
Mircea Diaconu
Marin Moraru
Toma!
Selma Hayek
Olga Bucataru
John Malkovitch
Ioan Gyuri Pascu (stiu...stiu, dar totusi!)
Cate Blanchett - Elizabeth (1998)
Gwyneth Paltrow
Al Pacino
Rona Hartner - The crazy stranger (1997)
Robert Duvall
Rowan Atkinson!

I-am (le-am) exclus deliberat (si pe nedrept) pe majoritatea celor mai fotogenici/e sau/si supra-popularizati/e...


#1426 (raspuns la: #1422) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cativa - de sanjuro la: 16/10/2003 06:09:25
(la: Actori preferati)
Jack Nicholson, (Zbor deasupra unui cuib de cuci)
Gene Hackman, (Conversatia)
Richard Burton, (Noaptea iguanei)
Robert de Niro, (Deer hunter)
Vasili Suskin, (Calina rosie)
Johny Deep, (Arizona Dream)
Meryl Streep, (Sophye's choice)
Harrison Ford, (Strada Hanovra)
Ingrid Bergman, (Casablanca)
Toshiro Mifune, (Cei 7 samurai)
Charles Chaplin, (Luminile orasului)
Al Pacino, (Nasul)
John Woods, (A fost odata in America)
Anthony Qeen, (Zorba the Greek))
Paul Newman, (Cacialmaua)
Steve McQueen, (Papillon)
Charles Bronson, (Death hunting)
Marin Moraru, (Operatiunea Monstrul)
Toma Caragiu, (Actorul si salbaticii)






sanjuro



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...