Cuvinte ce rimeaza cu siguranta

nu sunt sigura, dar cred ca ti-am mai zis odata ca poezia nu sade-n niste cuvinte care 'rimeaza' puse la capatul unor asa zise versuri.

pierzi vremea de pomana. mai bine ai citii o carte, ceva, in timpul asta.

Despre poezie

Când dorim să exprimăm o idee cu maximă precizie, alegem cuvintele cele mai expresive şi mai potrivite scopului, fără a ţine cont de careva reguli, în afară de regulile gramaticii – astfel ne exprimăm în proză. În proză ideea este componenta primordială şi cea mai importantă, stilul şi vocabularul utilizat slujesc ideea, creând climatul psihologic adecvat unei perceperi optime. Poezia tradiţională, dimpotrivă, presupune respectarea strictă a unor anumite reguli, care impun un ritm şi un tip de rime unic pentru poemul respectiv. Necesitatea de a rima versurile impune căutarea cuvintelor care rimează cu cele deja găsite, iar asociaţiile care apar pe parcurs îmbogăţesc ideea iniţială cu noi nuanţe, îi dau o turnură neaşteptată, descoperă faţete şi contururi nebănuite. Acesta îi aplică jocului de-a versificarea un farmec deosebit, prospeţime şi mister, oferindu-ne emoţii inegalabile. Este lafel cum ai păşi pe un tărâm neexplorat, într-o junglă deasă fără cărări bătătorite, care îţi dirijează ea-înseşi paşii, obligându-te să învingi obstacolele apărute pe neaşteptate în cale. În schimb, îţi dăruieşte privelişti minunate după fiecare stâncă ocolită, iar dacă te pricepi să nu pierzi orientarea, vei ajunge unde ai dorit după o călătorie palpitantă şi plină de aventuri. Astfel constaţi cu uimire că ai exprimat ideea poate chiar mai bine decât ai fi făcut-o în proză, deşi aceasta a suferit o metamorfoză uluitoare, ca o femeie care pe un corp frumos de la natură îmbracă o rochie minunată, care îi scoate în evidenţă şi îi amplifică frumuseţea. Butonul a pleznit, scoţând la iveală farmecul florii, un fluture încântător şi-a luat zborul, părăsind crisalida uzată.
Pe de altă parte, nu e nici o pagubă, dacă busola, brusc, se strică şi nu-ţi mai indică corect direcţia. Mulţi călători, rătăcindu-se, au făcut descoperiri extraordinare. Columb, după cum se ştie, a luat calea spre India, dar a descoperit două continente noi şi o mulţime de insule! Important este să găseşti, totuşi, drumul spre casă.
Minunat este faptul, că restricţiile pe care ne-am propus să le respectăm nu numai că nu ne-au încurcat, ci ne-au şi ajutat să obţinem efectul optimal, răsplătindu-ne eforturile cu vârf şi îndesat. Din păcate, astăzi poezia tradiţională este privită ca o Cenuşăreasă care a zăbovit să plece de la bal după termenul fixat, trezindu-se din scurtul ei vis în rochiţa veche chiar în mijlocul cucoanelor gătite şi a cavalerilor dichisiţi. Jocul de-a rimele nu mai pasionează poeţii, considerându-se demodat şi învechit. Şi e păcat! Versul alb, deşi îţi permite să-ţi expui ideea “goală” cu eforturi minime, fără a fi constâns de oarecare condiţii, nu-ţi oferă satisfacţia de a învinge multiple şi variate obstacole pe un drum întortocheat şi anevoios, nici posibilitatea unor descoperiri neaşteptate în jurul propriului tău gând. Până la urmă se constată că o formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele. Frumuseţea mişcă sufletele şi le face mai receptive la ideile, pe lângă care mulţi ar trece cu nepăsare, fără a le lua în seamă.
Simplul fapt ştiinţific, că unele stele pe care le vedem se află la depărtări imense, de mii de ani lumină, tulbură puţine persoane sensibile, pe când versurile des citate
“La steua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii, să ne-ajungă…”
au miraculosul dar de a trezi imaginaţia, făcându-ne să conştientizăm ideea nu numai cu mintea, dar şi cu sufletul. Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze.
Puţini sunt acei, care au un văz deosebit de ager şi pătrunzător, fiind în stare să distingă asemenea detalii, care le scapă altora. La fel, puţini oameni posedă o sensibilitate ieşită din comun, şi mai puţini au darul a o face un bun al tuturor, creând opere de artă care apropie realitatea de sufletele noastre. Un adevăr amar, trecut prin inima poetului, devine o durere sfâşietoare, care se amplifică, intrând în rezonanţă cu inimile tuturor, devine un clopot de alarmă care trezeşte sensibilitatea publică şi mobilizează forţele spirituale ale organismului social în faţa primejdiei. Nu întâmplător poeţii s-au pomenit întotdeauna în epicentrul erupţiilor sociale. Dar şi în condiţiile unei acalmii relative poeţii găsesc destulă hrană pentru a alimenta şi a creşte această floare rară, pe care o numim poezie. Rostul ei este să ne sporească sensibilitatea, descoperindu-ne esenţa fenomenelor de natură spirituală şi frumuseţi care altfel ar trece neobservate, tot astfel precum ochelarii servesc pentru sporirea văzului, dezvăluindu-ne calităţile optice ale obiectelor materiale. Prin urmare, poezia este un instrument care prelungeşte posibilităţile noastre de a percepe Frumosul dincolo de limita individuală a fiecăruia.
Dacă ne referim însă la substanţa ei, putem spune că poezia este o sinteză a ideii cu trăirea emoţională şi veşmântul ei verbal, sonor. O îmbinare armonioasă a acestor componenţi este absolut necesară - lipsa sau slăbiciunea unuia dintre ei poate desfiinţa poezia. Când scriem poezia pe hârtie, nu facem decât să o notăm, să-i dăm o formă materializată. Evident, că această materializare a unor elemente în fond nemateriale este imperfectă. Partitura unei simfonii încă nu este muzică - muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional. O interpretare proastă o desfiinţează, una excelentă o renaşte. La fel şi poezia - cititorul îi redă haina sonoră şi emoţională după priceperea sa - cu mai multă sau mai puţină dibăcie.
Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie. Poezie cu adevărat ea devine numai atunci, când este declamată într-o manieră sinceră, adecvată conţinutului său ideal şi emoţional. În realitate acest lucru se întâmplă destul de rar, deşi este foarte important. Poezia trebuie să sune, să acţioneze asupra ascultătorului prin toate mijloacele de care dispune, prin toată vraja ei lăuntrică. Este greu de spus, din ce se compune această vrajă, dar ritmul, rima, melodia versului sunt componenţi importanţi ai acesteia. Aici se adaogă intonaţia artistului, calităţile melodice ale vocii sale, precum şi sensibilitatea lui, inteligenţa lui, care îl ajută să pătrundă conţinutul ideal şi emoţional al poeziei, să ghicească fără greş interpretarea adecvată. Un poem cu o deosebită încărcătură emoţională, în opinia mea, solicită o declamatoare cu voce joasă, adâncă, plină de o forţă reţinută izvorâtă din interior,cu o manieră de declamare care ar produce impresia că cuvintele sunt smulse din propriul ei trup, sunt rupte din propria-i carne. Dar poezia nu trebuie urlată, sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă - o şoaptă adâncă, grea, dureroasă.
Mă întristează nespus o poezie prost declamată, mai ales dacă aparţine unui mare poet. Este o profanare. Nu ştiu de ce s-a înrădăcinat convingerea eronată, că pentru a interpreta opere muzicale trebuie să faci şcoală, iar pentru a declama versuri nu trebuie decât să înveţi cuvintele. Sunt categoric împotriva acestui mod de gândire. Pentru a putea declama versuri trebuie să înveţi această artă deloc simplă. Trebuie să munceşti, să experimentezi, să-ţi pui în valoare calităţile artistice - dacă le ai, desigur.
Eu nu accept anumite maniere de declamare, printre care şi cea dulceagă, lascivă, excesiv feminizată. Nu-mi place nici stilul de incantaţie şamanistică, în care poezia este interpretată ca un descântec vrăjitoresc. Îmi place maniera naturală, sinceră, sufletistă, deşi accept şi chiar consider necesară scoaterea în evidenţă a ritmului interior al versului, precum şi jocul uşor al vocii, valorificarea calităţilor ei melodice. Este extrem de important să respectăm o corelaţie armonioasă între toate aceste elemente. Simţul măsurii este măsura talentului artistului.
În ceea ce priveşte veşmântul verbal al poeziei, acesta cere o atitudine lafel de responsabilă, o muncă grea şi minuţioasă de selecţie şi prelucrare a materialului. Limbajul poetic cere o atitudine deosebit de grijulie din partea acelora, care pretind (cu temei sau fără) că fac poezie. Din păcate, unii dintre aceştea nu-i acordă mare importanţă, neglijându-l cu uşurinţă. Suntem obişnuiţi să mizăm întotdeauna pe har, pe miracolul inspiraţiei, pe spontaneitate, pe multe alte “miracole”, fără a ne îngriji să depunem careva eforturi intelectuale pentru a ne cultiva şi îmbogăţi sufletul nu numai cu valori morale, dar şi cu acele cunoştinţe concrete, rodul investigaţiilor uriaşe pe care le-a întreprins omenirea în zona tăinuită şi inaccesibilă filistinului, pe care o numim Poezie. O asemenea atitudine dezvăluie subdezvoltarea noastră spirituală, pe care o constat cu amărăciune. Mi-ar fi greu să-i zic pe nume virusului, care i-a atacat pe toţi membrii societăţii noastre, dar denaţionalizarea, devalorizarea cunoştinţei de carte, cultivarea atitudinii agresive şi dispreţuitoare faţă de intelectuali (nu găsesc un termin mai potrivit pentru a desemna omul care posedă cunoştinţe vaste, suflet mare şi înalte calităţi morale) au fost condiţiile favorabile pentru ca acesta să prospere. Acum, dacă dorim să ne vindecăm, nu mai putem subaprecia tezaurul spiritual pe care l-a acumulat umanitatea timp de secole şi milenii, nici pe purtătorii lui.
Dar să ne întoarcem la oiţele noastre, cum spun francezii. Oricine simte în sine aplecare sufletească spre poezie şi doreşte să facă poezie, trebuie să înveţe ce este poezia, nebizuindu-se pe cunoştinţele fragmentare pe care le capătă în mod spontan. Un muzician consacrat este obligat să cunoască secretele meseriei sale, iar măsura în care le cunoaşte este un indiciu important al valorii sale ca maestru în arta muzicii. Tot astfel un poet este obligat să fie un adevărat maestru al cuvântului poetic, un iniţiat în secretele “ars poetica”, care este o artă şi o ştiinţă în acelaşi timp. Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măestrie - iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei. Slăbiciunea unuia dintre aceştea poate fi fatală - fiecare trebuie să fie suficient de durabil pentru a-şi îndeplini misiunea. E adevărat, uneori surplusul de vigoare al unuia poate substitui şi camufla slăbiciunea altuia, dar până la o limită doar. Templul Poeziei nu poate sta în trei picioare.
În primul rând, un poet trebuie să-şi cunoască la perfecţie materialul, din care îşi durează opera, adică limbajul poetic. În general, nu putem alcătui un dicţionar complet al limbajului poetic, care ar conţine acea submulţime a unei limbi, despre care putem spune: aceste şi numai aceste cuvinte pot fi admise într-un poem. Ca limba însăşi, limbajul poetic este supus unei fluctuaţii permanente, unei dezvoltări continue - unele cuvinte apar, altele dispar din uz. Limbajului poetic îi este caracteristică însă o anumită adâncire în trecut, el conţine unele cuvinte arhaice, ieşite din uzul cotidian, şi admite cu greu neologismele, doar după un proces de “rotunjire” prin folosire frecventă, când acestea devin familiare şi se înscriu cu succes în peisajul lingvistic respectiv. Acest proces este aidoma lucrului de secole al fluxului, care rotunjeşte şi cizelează pietricele diforme, comunicându-le formă, luciu şi culoare. Fluxul netezeşte muchiile ascuţite, curăţă impurităţile şi transformă pietricelele obişnuite în comori strălucitioare. Dar această muncă necesită timp şi nu suferă graba. Cuvântul îşi poate găsi locul în colierul unui poem numai după ce a căpătat forma, luciul şi culorile necesare, potrivite mediului lingvistic respectiv.
Adela Vasiloi

ca subiectul se acorda mereu cu predicatul deci "Chestia cu gainile nu au reusit la timp" " este gresita.
Eu nu cred ca-i frumos sa dai cu pietre in altii cand si in ograda proprie mai e mult de lucru.
In postingul dumitale cu numaru #32993 se afla o liniuta intre doua cuvinte care nu trebuie.
Gasesc ca nu e frumos sa ne facem de ras semenii intr-un mod arbitrar sau sententios, chiar daca ei stie sa discute cu gainile si noi nu. (daca te-ajuta sa vorbesti despre gaini, afla ca eu nu pot urca la orice nivel de discutie ).

Si am sa inchei cu cuvintele tale, ca sunt sigur ca o sa le recunosti dupa cat sunt de rautacioase:
nu m-am indoit nici o clipa ca toate greselile au fost intentionate.

Nu asta ma bucura. Era doar de amorul jocului de cuvinte:) Asa cum sunt sigura ca stii, de altfel. Ce bine ne stim, nu-i asa ?:)

Shhhh! Fiecare si-a ales cuvintele cu "manutele" lui. Sigur ca nimic nu e intamplator :)

nu. cu siguranta nu.
prin simplul fapt ca le-as asculta ar insemna ca mi se pare ceva normal si sunt de acord cu mutilarea lor de dragul artei

ce vreau sa spun e ca,
una e sacrificarea omului, pentru oameni (chestiune discutabila in anumite situatii)
si alta e sacrificarea omului de dragul asa zisei arte (ceea ce din punctul meu de vedere e inadmisibil)

poate ca iar ma pierd in cuvinte da de simtit, sigur simt indignare

Ceea ce scrii tu NU e literatura. Si daca o spun eu, chiar ca asa e, adica NU e. Ma straduiesc mereu sa gasesc ceva in scrierile tale, crede-ma! Insiruire de cuvinte care rimeaza, pe ici pe colo cate o idee-eu iubesc ideile-dar pana la poezie e cale lunga...
Publici in cafenea-si esti liber sa publici-dar nu te intereseaza daca esti ori ba citit cu placere, daca emotionezi, daca...?

Localul e total schimbat azi,imi rotesc discret privirea de la masa ferita si strategic aleasa sa am perspectiva parcarii.Chelnerul l-am expediat rapid cu o ridicare de spranceana,e tanar si nu m-a prins in vremurile mele de glorie cand faceau temenele inca de la usa iar omniprezentul securist limba la mine dar nu-i permitea fisa postului sa ma vare in pat,avea o camera permanent la dispozitie in hotel.O stiam bine.stateam la bufetul facultatii in dimineata aceea de luni cand un fitzinger cu barba cu o pereche de blugi Lewissi noi nouti inca indigo intens si o camasa in carouri bagata in pantaloni si cureaua stransa aproape de subsuori ma prinde usor de brat.Tovarasa studenta Anisoara Pop?No futui asta-i caraliu ma strafulgera prin tartacuta care oricum statea sa crape dupa noaptea de duminica in caminul arabilor,tocmai incercam sa imi amintesc daca m-au facut posta sau nu dar eram prea beata atunci sa-mi amintesc azi.Pe Mihaita al meu oricum nu ma puteam baza,pentru el tovarasii lui erau frati si ma dadea bucuros daca vreunu doar se uita mai insistent la mine.ce pula mea de respect au astia pentru femei ma intrebam atunci dar mi-a explicat pe urma ca eram femeie ghiaura si p-ale lor nici sa le privesti nu aveai voie dar pe noi puteau sa ne futa ca pe capre si nu la pozitie se referea,deci eram capra lor de futut si o stiam bine.ma durea in cur de statutul meu de capra daca ma imbracau de la shop,puteau sa ma dezbrace sau sa ma futa imbracata totuna.imi intorc bustul proeminent spre el,aveam un roling mulat negru blugi Roy Rogers cu talie inalta proptiti in soldurile mele cat rotile de la Cielo care tocmai iesise pe piata,oricum tata era mandru de a noastra ,era printre primele din cluj dar saracu de el nu stia ca asa ma poreclisera colegii romani invidiosi ca nu ajungeau la pizda mea de araboci,imi spuneau popcielo si unii ma mai strigau asa pe hol,asta pana i-am parat lu Mihaita.asta era nebun dupa mine,ghiaura ghiaura,capra capra da sa nu se ia vre-un necredincios de mine ca facea prapad si a facut.A venit intr-o seara dupa seminar sa ma duca la camin,da nu l-am observat si m-a urmarit de la distanta,aveam de mers vre-o doazeci de minute pana la camin.eram in fata grupului si imi miscam bucile in modul meu caracteristic si natural.apoi evenimentele s-au succedat rapid ,dupa ce am fost apostrofata Popcielo de un dobitoc de morosan a inceput dezastrul.in secunda urmatoare tipu s-a trezit cu un box in ceafa iar colegu lui cu o lama de cutit in burta.meii urla Mohamed care mai are treabe cu Ani ,moare ....clar??????mei!?in final treaba s-a musamalizat,asta era din tinutu Palestinian,Nea Nicu le cata in coarne,bolovanii aia s-au vindecat panala urma da'morosanu a ramas cu sechele pe urma,nu mai putea vorbi clar si mormaia multe cuvinte,oricum Cielo cu siguranta nu si-o cumparat in veci.Da eu! ce doriti?ala bagat cu privirea intretatele mele pana la buric scutura din cap scurt,veniti cu mine va rog....

Va multumesc foarte mult pentru cuvintele Dvs referitoare la sit; sigur ca din punct de vedere al designului se poate face mult mai bine, dar si pentru mine mai importanta e fotografia si nu (inca) designul... si ma bucur ca v-ati indragostit de fotografie.

Mi-ar place ca peste citiva ani sa ma intilnesc cu Dvs la o expozitie de fotografie a Dvs si sa-mi spuneti ca ceva s-a intimplat cind ati vazut niste fotografii cindva pe un sit si ca v-ati apucat de atunci de fotografie.

Aproximativ trei ani am fost profesor de fotografie la sectia de grafica publicitara a Academiei de arte, in anii nouazeci si ceva; au fost si momente frumoase, dar si multe momente mai asa si asa, dar pe ansamblu desi cred ca am incercat mai multe lucruri (...si am adus primul computer in locul cu pricina) nu cred ca am reusit sa fac vreun student de la grafica sa se apuce serios de fotografie, adica full time, si cu succes, si trec asta la seria mea cam lunga de esecuri personale... daca excludem fostul laborant de acolo, care acum e oarecum fotograf de succes in Bucuresti si care si-a scris in CV ca a terminat Academia de Arte, in loc de ca "a terminat cu Academia de Arte"

Daca v-ati indragostit de fotografie, si daca vreti sa faceti fotografie, mi-ar place sa citi si sa nu uitati citeva fraze ale unor mari fotografi:

The magic of photography is metaphysical. What you see in the photograph isn't what you saw at the time. The real skill of photography is organised visual lying. Terence Donovan (b. 1936), British photographer. Guardian (London, 19 Nov. 1983)

The photograph isolates and perpetuates a moment of time: an important and revealing moment, or an unimportant and meaningless one, depending upon the photographer's understanding of his subject and mastery of his process.-Edward Weston

Let us first say what photography is not. A photograph is not a painting, a poem, a symphony, a dance. It is not just a pretty picture, not an exercise in contortionist techniques and sheer print quality. It is or should be a significant document, a pene- trating statement, which can be described in a very simple term - selectivity. -Berenice Abbott

Photographs are perhaps the most mysterious of all the objects that make up, and thicken, the environment we recognize as modern. Photographs really are experience captured, and the camera is the ideal arm of consciousness in its acquisitive mood.-Susan Sontag

You learn to see by practice. It's just like playing tennis, you get better the more you play. The more you look around at things, the more you see. The more you photograph, the more you realize what can be photographed and what can't be photographed. You just have to keep doing it.-Eliot Porter

"Patriotismul" sau cum se numeste, m-a adus într-o situatie foarte neplàcutà pe timpurile "acelea"....deh tineretea... dorinta de libertate si altele.
Am fost obligat sà-mi pàràsesc tara ca sà supravetuiesc. Dupà revolutie am avut gânduri de a mà re-întoarce, dar sper sà am dreptate sà ràmân aici unde sunt. Nu stiu ce asi putea face acolo, o reciclare ar fi cam depàsità. În ultimul timp îmi petrec vacantele în tarà, vàd ceea ce se întâmplà, cum evolueazà democratia...(cu pasi mici dar siguri) cel putin acesta este punctul meu de vedere...
Dar vreau sà spun câteva cuvinte celor ce doresc sà pàràseascà tara:
viata în afarà nu este deloc usoarà, lipsa de prieteni, familia departe, ràceala de care esti tot timpul înconjurat, lipsa de încredere etc...Sunt câteva puncte esentiale, care te poate face sà regreti decizia luatà.
Un singur avantaj în afarà este cà sti pentru ce muncesti, esti ràsplàtit pentru efortul depus.
Deci pentru cei ce doresc sà plece, eu le doresc mult curaj si foarte multà sansà.

sigur ca da, putem face asa
poate peste o luna e cam prea curand? ce zici de doua?

..................................................................................
"aceste cuvinte ne doare" (sic)

draga irina,

autencititatea internetului...poate fi internetul contrafacut?...dar ce, e testament???

As vrea sa inteleg de ce multi din cei ce navigheaza pe Internet si se inscriu in diferite comunitati sau la diverse conferinte ajung de multe ori la a fi obsesionati, dependenti de aceste activitati...

eu n-am vazut obsesionati pe-aici!...n-ai cum sa fi dependent de activitati din astea, numai daca esti intr-un scaun cu rotile, poate...prea generalizezi! (dar e democratie, ai voie...)

Cat este de reala comunicarea pe Internet, cat de reali , autentici suntem noi in ceea ce spunem sau facem pe Internet?

cat e luna de departe?...ce e fericirea, iubirea, ura, caii verzi de pe pereti?...ce-o sa ma fac cand cresc mare?...cum este in Rai?...cand o sa mor?...he-heeee...comunicarea pe internet e reala cat vrem noi sa fie...oricum, stim sigur ca vorbim cu un om, atat!...sau sa ne punem webcam-ul pe forum???...ar fi o idee!!!
cine e pentru?...cine e impotriva?...se abtine cineva???

E o lume virtuala, cu o populatie virtuala, in continua crestere, o scena fara cortina unde actorii pot alege multiple personaje de interpretat si totusi de multe ori aleg pe ei insisi, orgoliosi si siguri de a putea spune si partea lor!
actori de-o zi, de-o luna, de-un an sunt si-n viata reala...
sa-nteleg ca noi astia din cafenea suntem toti duplicitari??? mai, mai!
parafrazez...''vreau ce mi se cuvine in cafeneaua asta de gogomani unde sunt cel dintai dintre fruntasii forumisti!''...parol, coana Joitzica!!!

Voi ce credeti, care e opinia voastra privind aceasta noua moda de a servi "ceaiul" sau "cafeaua" pe Internet, palavragind de lucruri mai mult sau mai putin importante, mai mult sau mai putin personale, mai mult sau mai putin "fara perdea"?!
opinia mea este urmatoarea: cine nu poate sa taca, sa vorbeasca; cine nu poate si nu vrea sa vorbeasca, sa joace counter strike...

Nu e doar o expresie a unei forme inca neoficializate, nedeclarate dar atat de difuze de "singuratate cronica", "electronica" si "neuronica" (ultimele cuvinte le-am pus pentru ca rimeaza cu cronica: un nou mod de a exprima sarcasmul?!), de incapacitatea de a comunica in mod real, de a sta alaturi de altii si de a le asculta problemele sau doar realizarile, istoriile, amintirile...?!
o fi sau n-o fi...asta o fi-ntrebarea...
dar cine ne opreste sa fim sarcastici pe oriunde ne ducem?
de unde pana unde suntem incapabili sa comunicam in mod real???...de schimbare, ai auzit?...de umplerea timpului mort ai auzit?...de pauze si chiuluri la serviciu, de insomnii ai auzit?...that may be...one can't think of everything.

p.s.
scuza-ma ca am fost mai sarcastic...cre' ca m-am sculat cu fatza la cearceaf si n-aveam si eu pe cine sa ma ''razbun''...;)

cu bine,
Intruder.

"e sigur “dance me verylow”!"

intrebarea mea era doar retorica, nu cerea confirmare... :)

apropo, iti ziceam in alt subiect ca am avut bafta s-o ascult pe Mariza intr-un concert privat (cca. 30 de persoane). :)

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

"sunt sigur ca romanii din generatia a II-a sau aIII-a din "coltul albastru=de afara" nu vor participa la discutiile mioritice pe motiv "de cand a devenit acest fapt un subiect de discutie si de ce?" ;))"

Nu vor participa pentru simplul motiv ca raspunsul e atat de evident, incat li se pare bizar sa fie pus in discutie.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

"si sunt atat de sigura acum, ca si tine catre cri cri, greierele primaverii noastre, ca te-am cunoscut candva...Intr-o poveste cu inimi de copil si regasiri...nazuinte inspre regasire...Intr-o poveste ingropata de mine in cimitirul inimii mele..mormant cu cea mai fermecatoare poveste...dar uite-o reasita..povetea si zahirul din ea..pe pagini aberante dar implinitoare de cafenea.."
Ce ciudat.... m-ai intrebat pe MINE care este povestea mea... dar ... oare care este povestea TA...? cine era zahirul povestii tale? In ce unghere se ascunde el acum... azi... mai exista el? sau fiecare regasim povestea noastra sau franturi ale povestii noastre... franturi ale sufletelor noastre in cuvinte venite de nicaieri... si poate intamplator (desi... daca as fi sa fiu sincer... nu cred ca este ceva intamplator pe aceasta lume...). M-ai intrebat cine sunt eu... dar TU... cine esti? cand ne-am intalnit... sa fie doar o coincidentza? Nu cred!

Nici eu nu consider ca afirmatia ar fi anitisemita cu conditia sa faci abstractie de faptul ca anumiti oameni ii acorda un inteles aparte (acum sunt sigur ca dv. nu sunteti parte din ei). Nici cuvintul "j_idan" nu ar avrea cine stie ce inteles aparte, indica, doar, ca evreii de astazi fac parte din tribul Iehuda (Iude), chestia e ca, iarasi, anumiti oameni ii acorda un inteles aparte. Personal nu prea imi pasa de lucruri de genul acesta pt. ca am altele pe cap: arabii, semiti ca si mine.
Punand accentul pe "ghesefturile evreilor" acei oameni uita ca evreul e mult mai mult decat "gheseft".

Cuvinte intelepte ale unei persoane inteligente, cred!
Sunt sigur ca nici un om nu va ajunge vreodata sa adune toate aceste calitati laolalta si devina acel "bun prieten" de care vorbeam, caci atuci acela nu ar mai fii om!
Este mai omenesc prietenul pe care il descrii, si noi suntem oameni, nu...

PS: Este primul meu mesaj, ma bucur si va multumesc pentru ca ati considerat ca merit un raspuns. Nu vreau sa ma opresc aici. Imi pare bine ca am reusit sa descopar aceasta cafenea.

"Sigur ca meditatia nu are nimic de a face cu vreo religie."

As vrea un lucru sa fie clar: eu m-am referit strict la tehnica meditatiei transcendentale. Restul, nu cunosc.

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

Sigur, sunt nuante si nuante. Ai dreptate. Eu ti-am raspuns la modul ideal. Asa as face eu la o adica daca un prieten m-ar cere ajutorul. Mi s-a intamplat si mie sa imi fie solicitat ajutorul si sa nu pot sa-l ofer din varii motive. Dar nu ca nu am avut chef. Aici te-ai exprimat gresit. Din lipsa de timp poate, din alte motive mai importante (boala, etc.) sigur ca da. Dar nu din lipsa de chef. Asta nu. E greu sa refuzi un prieten la nevoie insa prietenul adevarat intelege situatia, nu iti da in cap. Vorbesc de prieteni pe bune, nu de surogate. Cine nu intelege o situatie de forta majora nu e prieten, e altceva. Prietenii buni nu sunt egoisti. In general eu am gasit o alta solutie in cazurile astea, o solutie de compromis ca nici sa nu-l las pe prieten la nevoie dar nici sa nu ma fortez eu sa fac ceva ce nu puteam fizic vorbind. Daca vrei, gasesti solutii la o adica. Bunavointa sa existe ca restul vine.

Nu poti mereu sa zici ceea ce simti din pacate sau din fericire. Nu stiu cum e mai bine sa scriu. In general oamenii au tendinta de a critica la ceilalti ceea ce le lipseste si lor. Vine din subconstient. D-aia aia care critica mereu pe cei din jur au mari probleme ei insisi, probleme interne, lacune mari in comportament. Nu-si vad barna din ochi cu alte cuvinte. Apoi nu poti sa-ti permiti sa spui necunoscutilor, cunostintelor sau chiar prietenilor apropiati chiar tot ce crezi despre ei. Oamenii sunt foarte sensibili, ii poti rani usor si de multe ori perceptiile despre cineva pot sa fie neadevarate. S-ar crea multe disensiuni la mijloc. Si apoi nimeni nu e perfect. Mai conteaza si cum spui ceea ce spui. Una e sa dai cu bata in balta si sa te crezi superior in micimea ta si alta e sa spui cu vorba buna, din dragoste. Alteori e mai bine sa taci si sa nu te bagi. Fiecare trebuie sa-si invete lectia singur, oricum nu prea asculta lumea de sfaturi.

sincer. am incercat sa spun doar in cateva cuvinte, dar nu reusesc. apoi am realizat ca nici in pagini, nu as reusi. sunt sigur ca ma intelegi.:)