comentarii

Cuvintul este osul sfint pe care se tine sufletul in om


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moart - de SB_one la: 26/12/2003 14:29:12
(la: Ceausescu asasinat de cetateanul Iliescu si gasca lui)
...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)
#7271 (raspuns la: #7268) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Exilul romanesc - de ARLEKYN la: 23/01/2004 13:21:50
(la: Un roman din exil ctitoreste o biserica la Campulung Moldovenesc)
[b]Starea [/b]de 'exilat' se refera la atitudinea civica, sociala si politic-economica fata de locul, de tara in care ai invatat ceva apoi ai vazut, ca om matur, ca totul nu e decit o minciuna si vesnica goana de a parveni...

[b]Tindem[/b] sa gindim frumos, imbunatatind nerealist o imagine despre o tara framintata de indoielile celor care cred ca minuiesc 'singuri' destinele ei, desi politica Romaniei se face la UE, Israel si Washington...

[b]Iar[/b] exilul (si nu diaspora comunista) are cel mai greu cuvint de spus, lobby-ile internationale care tin seama de minoritati accepta si promoveaza propunerile Organizatiilor din Exil (romanesc) etc...

[b]Ca[/b] o tara precum Romania sa reuseasca precum Israel, Ungaria etc trebuie sa recunoasca si sa cedeze Exilului roman drepturile si proprietatile, sa nu-si aroge niste 'intaietati' inventate, sa admita ca si Evenimentele din XII/1989 sunt si aportul Exilului la caderea Comunismului din Romania (ultima revolutie din Europa!) si abea apoi 'emanatii' iliescieni, brucanieni, romanieni, stolojeneni, basescieni etc...

[b]Fara[/b] sa mai pomenesc ca exilul romanesc numara cca. 36 de milioane de persoane raspindite peste tot in Lume, ei investesc in rudele lor si in prietenii din Romania ajutind enorm la edificarea si dezvoltarea 'imaginii' actualei Romanii, pe linga cele 2 milioane de muncitori romani in Europa. Minciunile din PRESA si din mass media romaneasca nu face decit sa slabeasca aceasta colaborare tacita si sa invrajbeasca pe romanii din tara contra celor 'imburgheziti' din exil, care acum, dupa 14 ani arata doar 'meritul' celor din Romania, 'care din nimic au facut tot' (!?)...

[b]Cei[/b] care injura exilul si impiedica un real dialog intern-extern intre fratii de un singe, merita pusi in puscarii, deportati, linsati...!
Pt Pablo - de Radu Herjeu la: 29/01/2004 07:45:30
(la: De ce ai decis sa nu emigrezi?)
Cu dreptul celui care se lupta ca tara lui sa nu mai para tinerilor nici un lagar si nici o Fata Morgana.
Ce inseamna cuvintele mele ? Probabil nu era vorba de tine. Eu vorbeam de oamenii de valoare care ar fi putut, ramanand in Romania si punand mai presus de interesul personal, interesul national, sa schimbe lucrurile in bine pentru ca cei ce vin dupa ei sa nu mai aiba atatea "motive" sa plece. Sigur, fiecare e liber sa faca ce vrea. Vorbele mele nu vor putea interzice nimanui sa faca asta. Eu mi-as dori, doar, sa nu se mai incrimineze tara pentru esecurile personale. Atat. Cu ce drept fac asta ? Cu dreptul celui care-si iubeste tara. Asa fata morgana cum pare altora. Imi pare rau pentru cei care n-au putut vedea mai mult decat mocirla. dar sa nu incerce sa-mi spuna mie si altor tineri care, poate mai cred inca in posibilitatea schimbarii in bine a Romaniei, ca totul nu este decat o imagine fictiva. Deosebirea dintre mine si multi, probabil, e ca eu chiar cunosc realitatea romaneasca. In intregul ei si nu doar in bucatelele care-mi convin mie pentru ca-mi pot folosi drept scuza pentru actiunile mele.
Iar dreptul de a judeca (care vine de la judecata-gandire-ratiune) nu mi-l poate lua nimeni. Si am dreptul sa consider drept bun sau rau un lucru, in functie de valorile in care cred.
#8583 (raspuns la: #8581) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bisericute fotografice - de Dinu Lazar la: 01/03/2004 15:59:06
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Ce pot sa spun... stau si eu aici la o cafea la cafenea si mai vorbim de una, de alta, pina se plictisesc cei de la masa asta sau de la cele din jur... daca nu era domnul Racovitan nu mai zaboveam nici o clipa, gindul meu era, si este, sa imi vad de ale mele, ca timpul trece ca gindul.
Cum scade ratingu`, sau cum se raceste cafeaua, cum o tund la ale mele.
De o prezenta a mea in mijlocul unei comunitati sau a alteia din fotografia romaneasca, nici vorba nu (mai) poate fi.

Am incercat cite ceva, a fost interesant, sa faca si altii.

Aici pot sa-mi dau cu parerea mai liber...la o cafea si atit.


===========================================

“Spunea un batrân ca era un frate care traia în liniste si tacere în chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani.
Dupa aceea, într-una din zile, i-a venit o umilinta si un gând ca sa iasa si sa mearga în pustie, sa petreaca în liniste fara de gâlceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult. Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga în pustie.

Mergând spre pustie, l-a întâlnit avva Isac, care l-a întrebat, zicând: unde mergi, fiule?

Fratele i-a raspuns: douazeci de ani sunt de când pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si învataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa încep si cu lucrul, poruncile si învataturile pe care le-am citit.”

Patericul – ce cuprinde în sine cuvinte folositoare ale sfintilor batrâni,
editia: Episcopia Ortodoxa Româna, Alba Iulia, 1990, pg.248-249.
#11066 (raspuns la: #11018) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un strop de mine - de amoore la: 21/03/2004 12:01:58
(la: Cele mai frumoase poezii)
Sa lasi...

Oamenilor sa nu le dai iubiri cu miinile curate
Sa nu le spui
Ca undeva e lumea ta
De lacrima albastra.

Sa nu-i lasi nicidata
Sa te calce,sa te stiveasca
In noroiul aripilor arse.

Sa nu-ti faci vise
Cu oameni fericiti.
Sa nu te-mbeti cu clipe
Ce demult s-au stins.


Si cind cuvintele-ti vor fi straine
Si-n tine zborul s-ar opri
Cind stii ca nu mai ai
De indurat o vina

Sa lasi un om sa-ti spuna
Ce a gresit


**********************************

Transcendenta

Era un timp
Pe care l-am iubit...
Dar am cazut!
Caci toamna mea
Venea intotdeauna dimineata.
Am incercat sa ma opresc
Undeva intre cer si pamint

Dar universul meu trecuse
Demult intr-o
Alta galaxie.
***********************************

Lacrima

Ochiul,
care privise mut lumina
A gasit modalitatea
De a-se exprima
Lacrima
Cuvint despre Dumnezue
Soptit in durere.

Junie 1995

**********************************

"Nu sunt ca zeii. Cit de dureros o simt
Un vierme sunt, ce-n pulbere traieste
A carui foame de pamint
Cu talpa, calatorul o stiveste"
Dante
#12501 (raspuns la: #12383) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Peace&love/LMC - de Little Eagle la: 28/05/2004 12:54:16
(la: Despre Alegerile din S.U.A.: De ce trebuie sa votam pt. GWB.)
Dear sister,

Incep prin a-ti spune cateva cuvinte spuse demult de un mare Chief si Medicine Man,Lame Deer(Lakota-Sioux) si tu vei judeca daca a fost sau nu un wiseman:

"Noi indienii avem pipa pacii in care credem,omul alb insa are o carte religioasa care vorbeste numai despre razboi in numele aceluiasi Mare Spirit pe care noi il veneram si respectam.
Cu pipa noastra,care e parte din noi,ne rugam doar pentru pace pentru toti fratii si surorile noastre din toata Creatia si de oriunde in lume.
Noi indieni spunem despre America,tara noastra pentru ca inca este si azi
chiar daca atitea rase de oameni locuiesc in ea,dar pamantul nu apartine nimanui.Eu fumez pipa pacii pt. intreaga omenire pt. ca este pe cale de a se autodistruge.Trebuie sa salvam omul alb,si asta numai daca noi indieni sau alte rase incepem sa vedem ca suntem parte din acest pamant,nicidecum
dusmani,sa nu ne impunem vointa si puterea asupra altor natii prin razboi si a le lua tarile din interese egoiste.
Noi cei ce stim ce inseamna pipa pacii stim ca suntem parte din aceasta creatie si nu o putem rani fara a ne rani pe noi insine.
Cand un indian se roaga la Dumnezeu-Marele Spirit,nu citeste sute de cuvinte dintr-o carte.Spune o rugaciune scurta.
Daca spui una lunga nu vei intelege nimic din ceea ce spui.

Wakan Tanka,Tunkashila, onshimala(Bunicule Mare Spirit,ai mila pentru mine
ca toate popoarele lumii sa traiasca doar in pace)"

In rest nu gasesc ca e nevoie sa fac nici un comentariu la tot ce ai scris.
Sa lasam pe altii din cerc sa-si spuna parerile despre cum vezi tu lucrurile si cum le vad eu.Majoritatea sa decida,asa vad eu lucrurile si consider corect.

Cand am scris"TU" nu m-am referit deloc la tine ci la om in general de oriunde din lume,imi cer iertare ca nu m-am facut inteles mai descriptiv.

I love you,
Love&peace,
Ozzy(Little Eagle Who Cries)




















#16001 (raspuns la: #15987) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Pt paianjenul - de dinisor la: 20/08/2004 17:14:25
(la: Kerkaporta...)
textul meu este continuarea unor ganduri impartasite de un prieten si adunate sub numele de "kerkaporta". am pastrat titlul, pentru ca astfel el sa poata intelege ca i-am raspuns invitatiei.daca ar fi fost sa intitulez cuvintele mele, as fi ales "Drumul catre tine", caci catre el ma indreptam in calatoria mea de atunci.

Cu stima,
OM
#20022 (raspuns la: #20014) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cum sa ajungi la Biserica?... - de homeless la: 01/09/2004 16:04:05
(la: Despre spiritualitatea ortodoxa, cu parintele Iulian Nistea)
Sarut mana, parinte!

Pentru ca m-am intors relativ de curind la Biserica si experienta mea poate fi folositoare si altora, doresc sa le adresez membrilor cafenelei citeva cuvinte, pe care poate aveti bunavointa sa le comentati si dumneavoastra. Va multumesc!


Am suferit si stiu ca sunt multi altii asemenea mie. M-am îndoit si stiu ca sunt multi altii educati în acelasi sens. M-am lacomit si stiu ca sunt multi altii robiti poftelor.

Daca nu ai avut norocul unor bunici care sa-ti calauzeasca primii pasi catre Biserica, daca parintilor tai le-a fost teama sa discute cu tine despre Dumnezeu, daca profesorii te-au îndrumat catre stiintele exacte, daca esti nascut între 1950 si 1970 si te declari ateu sau agnostic, înseamna ca aveam multe lucruri în comun.

Nu participi la liturghie, nu tii post, nu te spovedesti si nu te împartasesti. Apelezi la Biserica doar când o cere traditia, la botez, la nunta, la înmormântare, iar problema cheltuielilor este mai importanta decât semnificatia ritualului la care iei parte.

Crede-ma ca se poate si altfel!

Ca este mai bine altfel, trebuie sa descoperi singur, pas cu pas. Nu sunt preot, sunt doar un crestin ortodox, iar textul de fata nu este o predica, nici o calauza duhovniceasca, încerc doar sa le ofer celor din generatia mea, cu preocuparile mele, o simpla marturie spre a-i convinge sa încerce.

Si încerc sa o fac putin altfel pentru ca stiu cât am întârziat sa pornesc pe acest drum pentru ca nimeni nu-mi vorbea "pe limba mea". Unele carti publicate se adreseaza credinciosilor practicanti sau oamenilor simpli, care nu cauta nod în papura. O sa ai si tu acces la ele, dar textul lor, în aparenta arhaic si rudimentar, transmite un mesaj, extrem de valoros, doar dupa ce crezi cu adevarat. Alte carti se adreseaza elitei care are acces la semnificatiile dezbaterii teologice si nu sunt la fel de spumoase precum lucrarile de filozofie destructivista, aflate acum la moda. Noi, cei care putem tine piept unei dezbateri stiintifice, culturale, dar care ne simtim ridicoli sau stânjeniti în biserica, am fost uitati. Ori texte încifrate, ori texte plicticos de simple, pentru cei cu patru clase.

Dar, din proprie experienta, stiu ca nu încifrarea sau plictisitoarea simplitate au fost adevarata piedica, ci spaima ca nu stiu cum sa ma adresez preotului ca sa-i pun întrebarile care ma framânta si nici masura în care el este dispus sa-mi raspunda, ca si stânjeneala ca nici macar nu stiu când sa-mi fac cruce în timpul slujbei, deruta în fata rugaciunii pe care nu stiam sa o folosesc.

Iar atunci când mi-am luat inima în dinti - hotarât sa aflu adevarul, nu transformat peste noapte în credincios practicant - si i-am întrebat pe colegii si prietenii care facusera pasul, fie îndrumati înca din copilarie, fie sub îndrumarea unui duhovnic rabdator, m-am lovit de un soi de bigotism, am fost privit cu superioritate si am fost uluit sa descopar cum discuta la o bere despre canoanele pe care le-au primit de la duhovnicul la moda la care au apelat.

Totul era împotriva mea! Bunul simt îmi spunea ca toti erau fatarnici, prea era mare diferenta între ce auzisem despre credinta si ce vedeam la altii, cartile, pe care le folosisem de atâtea ori pentru a-mi dezvolta cunostintele si abilitatile într-un domeniu sau altul, nu ma conduceau spre adevar, la slujba îmi era rusine sa particip...

Acum pot sa-ti spun ca este simplu, mult mai simplu decât pare, ca este extraordinar, ca nu trebuie "sa rupi podelele bisericii" pentru a deveni peste noapte un bun credincios...



Poate ca nu este semnificativa, dar este o marturie sincera povestea mea, asa ca încep cu ea.

O operatie nefericita m-a tinut câteva luni în pat. Am recitit mai multe carti, dar am primit si un Acatistier, spunându-mi-se ca Acatistul Sfântului Pantelimon ma va ajuta... Neîncrezator si curios am deschis cartea, dar am descoperit ca nu stiu ce sa fac. Eram trimis la "obisnuitul început", dar nu era nici un capitol cu acest titlu. L-am întrebat pe cel de la care primisem Acatistierul si, dupa ce a facut ochii mari, "cum de nu stii macar atâta lucru?!", mi-a explicat unde era ascuns "obisnuitul început".

Pe masura ce ma însanatoseam, am trecut de la o lectura pe zi la una pe saptamâna si mi-am promis, cumva recunoscator, desi nu puteam cântari ajutorul primit, sa citesc Acatistul în ziua în care era pomenit Sfântul în calendar. Marturisesc ca am uitat, doar nu mai eram bolnav!

Reluând obiceiul parintilor de a petrece o parte din concediu calatorind în circuit pe la mânastirile din nordul Moldovei, am reprodus exact traseul si gesturile lor. Am facut sute de fotografii, am scris primul pomelnic sub îndrumarea unei maicute, am deranjat probabil multe slujbe si multi credinciosi intrând în biserici, am baut în fiecare seara asa, ca-n vacanta, oricum, nu pot sa spun ca a fost un pelerinaj, ci o simpla excursie. Ba chiar am trait si momente neplacute, am fost mustrat de o batrâna ca stau cu mâinile la spate în biserica, am fost sfatuit de un calugar sa-mi vad de drum când i-a fost evident ca nu vreau sa intru în biserica, sa ma rog, ci doar sa fac câteva poze.

Cu putin timp înainte sa moara, dupa o lunga suferinta, tatal meu, ateu si el, a acceptat sa se spovedeasca. Din pacate, nu am apucat sa vorbesc cu el despre experienta traita, iar sfiala cu care preotul a acceptat sa ne însoteasca la cimitir, în alta parohie, nu mi-a placut. O nunta într-o celebra zona rezidentiala în care am vazut cum preotul cel tânar se opreste, le face un semn smecheresc mirilor si raspunde la telefonul mobil, a fost înca un argument pentru mine ca nu sunt facut pentru credinta, desi stiam si eu povestea cu "sa faci ce spune preotul, nu ce face el".

Acumularea unor pacate, de care eram numai în parte constient, m-a transformat, am devenit rau, impulsiv. Am cautat placerea dincolo de morala si bunul simt. Cu cât îmi satisfaceam mai din plin trupul, cu atât sufletul îmi era mai greu. Ajunsesem sa ma rup de mine însumi. Realizam ca individul care se bucura de toate placerile vietii nu sunt eu, nu mai sunt eu. Pentru ca traiam fara nici o spaima, îmi spuneam ca pot sa mor în orice clipa, nu-mi mai pasa. Ardeam ca si cum viata mea nu mai însemna nimic.

Pentru ca nu-mi mai pasa nici de minciuna, minteam cu placere, pe mine si pe ceilalti. O astfel de minciuna mi-a produs, chiar si în nebunia în care traiam, o spaima care m-a nedumerit. Eram pregatit sa ma sinucid când, dintr-o întâmplare, am ajuns la un schit pierdut în munti.

Un singur frate avea grija de toate. Staretul era plecat, calugarii lipseau si ei, omul, aflat si el la început de drum, era singur. L-am salutat si l-am privit. Am realizat ca este un om fericit. Cu hainele lui ponosite, cu frigul din jur, fara curent electric, fara apa calda, facând lucruri atât de simple în aparenta, era fericit. Iar ochii îi erau inteligenti, stralucitori, nu era un amarât aciuiat la mânastire.

Am vrut sa stiu de ce. Am luat câteva carti ale parintelui Cleopa. Îl vazusem la Sihastria, ma impresionase ca persoana si era singurul autor despre care stiam ceva. Rasfoindu-i cartile, m-am emotionat. Mi-am adus aminte de ora petrecuta în fata chiliei, ascuns printre zecile de credinciosi, de placerea cu care-i ascultasem cuvintele care alcatuiau un discurs firesc, pornit din suflet.

Apoi am cazut iar.

De unde eram sigur ca nimic nu exista dincolo de imediata realitate materiala, câteva experiente traite în preajma celor cu "puteri paranormale" m-au convins ca exista dimensiuni la care nu am acces. Dar m-au trimis pe un drum gresit. Am citit tot felul de evanghelii apocrife si istorii "secrete" ale Bisericii, manuale pentru "sporirea puterilor paranormale", am acceptat prezenta si "tratamentul" unui maestru Reiki, încercând mereu sa gasesc o explicatie materialista pentru ceea ce simteam, o justificare mai aproape de science-fiction decât de credinta adevarata.

Dar, în ciuda cautarilor, mi se spunea ca sunt tot mai "negru".

Am renuntat la toate experientele si lecturile de acest fel si m-am întors la parintele Cleopa. Eram disperat. Am îngenuncheat în fata unei icoane, mi-am facut cu o neasteptata sinceritate semnul crucii si, cu ochii în lacrimi am rostit în gând: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Si trei lucruri s-au întâmplat în aceeasi saptamâna. Am ajuns, ca din întâmplare, la moastele Sfântului Antonie cel Nou de la Iezer. Singur în biserica, m-am apropiat si am îngenuncheat lânga racla si o caldura cum nu mai simtisem m-a cuprins. Am fost uluit ca, fara sa-mi fi spus cineva, înainte de iesirea din biserica, m-am dus sa ma închin si sa sarut icoanele, lucru pe care-l vazusem la altii, dar pe care nu-l mai facusem niciodata. Apoi, la o alta mânastire, am ajuns, pentru prima data, la începutul liturghiei si, pentru ca eram înconjurat de credinciosi pe care nu doream sa-i stânjenesc, am îngenuncheat alaturi de ei, am ascultat pentru prima data slujba de la un capat la altul. Dupa slujba, marturisesc ca m-am grabit sa pornesc spre parcare ca sa fumez o tigara, dar glasul unui diacon ne-a adunat pe toti când a anuntat ca parintele va tine si o slujba de dezlegari. Nu stiam despre ce este vorba, dar am avut curajul sa intru iar, sa îngenunchez si sa-mi rostesc si eu numele atunci când a sosit momentul. Ajuns acasa, mi-am luat inima-n dinti si am acceptat sa-l însotesc pe un prieten la duhovnicul lui. Parintele, care a înteles imediat ce-i cu mine, nu m-a lasat sa-i sarut mâna, asa cum vazusem ca se face, gândindu-se, cu siguranta, ca o fac doar din politete, si mi-a strâns mâna barbateste, apoi m-a luat deoparte, mi-a spus ca nu-i totul pierdut, m-a pus sa ma gândesc la motivul pentru care traiam ceea ce traiam si m-a trimis sa ma spovedesc la parohul bisericii de care apartin.

Cum sa ma spovedesc, cum se face asa ceva? Mi-am luat o carticica, un îndrumator pentru spovedanie, am trecut peste toate orgoliile care-mi spuneau ca textul este scris pentru un om simplu, de la tara, si am aflat. Nu mai tinusem post dar, cum tocmai începea Postul Pastelui, am tinut post pentru prima data în viata mea. Si am descoperit pe raft o carte a Cuviosului Paisie Aghioritul, nu stiu nici azi de unde cumparata, pe care am citit-o în Post. Si am fost în fiecare duminica la liturghie. Iar predicile parca erau spuse pentru mine, pentru suferintele si îndoielile mele.

În ultima saptamâna am hotarât ca este momentul. Am intrat în biserica, dar eram singur si am fugit când l-am vazut pe parinte iesind din altar. A doua zi, dupa ce am citit rugaciunile din îndrumarul pentru spovedanie, am luat iar hârtia pe care-mi scrisesem cu atâta emotie pacatele, multe, si am intrat în biserica.

M-am spovedit pentru prima data în viata! Am plecat ametit, constient ca am facut cel mai important pas din viata mea.
Chiar ma intrebam cum de s-a ocupat Sava si de biserica Sf. Nicolae, fiindca nu stiam de asa ceva. Tin sa precizez ca prefer discutia in acest mod, liber si democratic, pe forum, in nadejdea ca s-or mai gasi si altii sa intervina cu lucruri interesante. Altfel iti dai seama ca noi doi expunem opinii diferite si f. probabil subiective.

Ai dat contra-exemplu biserica Stavropoleos. Ce vreau eu sa te intreb este urmatorul lucru: starea picturilor murale era la fel cu a celor din biserica despre care vorbim noi acuma? Tine cont si de anvergura lucrarii de la Sf. Dimitrie, fata de aceea de la Stavropoleos. Si mai tine cont si de aspectul pt. care dealtfel am si inceput aceasta discutie: lipsa totala a fondurilor din partea guvernului roman in frunte cu acest Mos Natafleata care nu pierde niciodata prilejul de a face act de prezenta la orice eveniment religios important in care adesea sunt implicate biserici monumente istorice.

Dar ca sa revin la problema initiala am sa te mai intreb un lucru: ai vazut ce s-a intamplat la rusi si ucraineni cu unele biserici monumente istorice ramase pana astazi? Probabil ca da. Dar pt. cei care nu stiu trebuie sa specific: multe dintre ele au fost transformate in muzee in care, ca o paranteza, trebuie sa platesti ca sa intri. In plus, pt. a se face slujba in acele locasuri de inchinare altadata ticsite de credinciosi, acuma episcopia trebuie sa plateasca la randul ei o taxa pt. a avea dreptul din cand in cand sa slujeasca acolo. Cica in felul asta se protejeaza monumentul! Sa fie protejat de ce, de slujbele pt. care a si fost creat? Deasemenea am vazut capodopere crestine scoase din biserici cu sutele si duse in muzee care n-au nici o legatura cu biserica. ...impresionant a fost sa vad o cruce de statura unui copil de 7 ani, facuta din argint, aurita si batuta cu pietre pretioase, care altadata odihnea pe Sfanta Masa (in Sf. Altar) a vreunei biserici. Ori ce vreau eu sa scot in videnta aici este un principiu de la care trebuie sa plecam: scopul obiectelor de cult si al bisericilor in general nu este de a oferi incantare si admiratie ochilor sau mintii umane, ci acela de a sfinti si de a transfigura sufletul omului, de a-l indemna la meditatie. Daca stii cam care a fost starea de facto la Sf. Dimitrie, atunci stii si faptul ca, spre ex., de pe unul din peretii ei au fost scosi (la propriu) toti ochii sfintilor. Acuma te intreb eu pe tine: cum crezi ca ar fi trebuit sa arate acele picturi murale dupa restaurare, mai exact acei sfinti?- ca daca nu s-ar fi integrat picturile ar fi ramas desigur peticiti ca vai de mama lor. Si ce crezi ca ar fi trebuit facut acolo unde frescele au cazut de pe cupole din cauza intemperiilor? Sa se dea cu var, sau sa fie lasata doar o fresca NOUA (!?!)?

"dar enoriasii sunt multumiti sa se roage intr-un astfel de ..muzeu." Stii tu sigur? Eu iti spun din experienta proprie alaturi de alti enoriasi ca NU ne-am fi bucurat sa vedem o astfel de pictura peticita. E adevarat ca cine are de mers la biserica, merge oricum, indiferent de starea picturii, dar nu e mai putin adevarat ca pictura bisericeasca isi are rostul ei in iconomia mantuirii oamenilor, ea fiind creata, asa cum probabil stii, cu scopul de a invata neamurile istoria faptelor crestine. Asa se face ca icoana a mai fost numita si "fereastra catre cer" iar unii au interpretat zicand ca este "cartea celor nestiutori de carte". Sigur ca acuma nu se mai pune problema analfabetismului, dar principiul ramane: ea se face mijloc de comunicare "interactiva" cu Dumnezeu si cu toti sfintii.

"si asa cum se poate face educatie pe detergenti se poate face educatie si pe arta." La care detergenti te referi si de fapt care este rostul acestei remarci, ca eu nu inteleg. Este o insinuare sau ce? Ai lucrat pe repectivul santier si stii cu date certe cum s-a facut restaurarea? Sau o fi tot din auzite, ca si asa de la inceputul lucrarilor si pana la terminarea lor anul acesta s-au gasit destule guri "bune" care sa faca abuz si sa scorneasca tot felul de idiotenii. Apropo, iti place marmura de pe jos? Dar stii ce era inainte de marmura? Dale de piatra roasa si stirbita, nici macar veche, pe care n-ai fi putut sa te asezi in genunchi decat daca voiai sa-ti iei cununa de mucenic- sau daca dupa Liturghie tineai sa-ti arunci pantalonii. Si stii cum s-a pus marmura? Pe ascuns, noaptea, ca sa nu afle "naimitii". Cica ar distruge monumentul...! Da, ce sa mai zic, din afara e usor de vorbit.

Hai ca nu vreau sa te stresez prea mult, ma opresc aici. Sa stii ca ce ti-am scris vine din dorinta mea de a pastra valorile crestine intacte si din dragoste pt. Casa lui Dumnezeu. N-are nici o legatura cu persoana ta si prin urmare nu vreau sa interpretezi gresit mesajul meu.
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.
#23531 (raspuns la: #23450) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Bellisima - de LMC la: 28/09/2004 23:08:21
(la: Trancaneala Aristocrata)
Auzi fetico, io l-am invitat pe Sanjuro sa ne dea si el din retetele alea cu care se lauda pe un alt subiect, dar vad ca-i in pauza. Am aflat cum se face tortul de clatite, dar tre sa-l fac mai inainte ca sa vad cum iese, stii cum ii, nu vreau sa dau o reteta daca nu stiu cum iese, ca apoi ma blestemati prin bucatarii, si n-am nevoie de dureri de cap. Deci Sanjuro are cuvintul daca nu se sclifoseste si le tine numai pentru el.
#23609 (raspuns la: #23605) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
carapiscum, tot restaurare - de inda019 la: 29/09/2004 19:51:05
(la: Iliescu si Theodorescu insulta protestatarii din diaspora)
Nu pot sa nu fiu de acord cu faptul ca "Mos NAtafleata", ca un reprezentant de seama al guvernului din care face parte, gaseste ca modalitate politica de a exprima legatura cu masele diverse evenimente religioase, dar pare-se cu acelasi rezultat negativ, speram si electoral! (v Iliescu la Putna).

sa trecem la ale noastre:
"Tin sa precizez ca prefer discutia in acest mod, liber si democratic, pe forum, in nadejdea ca s-or mai gasi si altii sa intervina cu lucruri interesante. Altfel iti dai seama ca noi doi expunem opinii diferite si f. probabil subiective." - dupa cum vezi nu-si da nimeni cu parerea pentru ca:
1. sintem pe alt subiect
2. nu sint avizati/interesati
3. nu cunosc bisericile cu pricina

"starea picturilor murale era la fel cu a celor din biserica despre care vorbim noi acuma?" da, era, se vede din ce-a ramas dupa restaurare

"Tine cont si de anvergura lucrarii de la Sf. Dimitrie, fata de aceea de la Stavropoleos." - prin anvergura intelegem dimensiuni? orice metru patrat inseamna o lucrare de anvergura pentru ca e dovada istorica, artistica, etc.

rusii si ucrainienii nu prea se mai duc la biserica. un motiv in plus ca sa aiba asa de multe "muzee"?

"scopul obiectelor de cult si al bisericilor in general nu este de a oferi incantare si admiratie ochilor sau mintii umane, ci acela de a sfinti si de a transfigura sufletul omului, de a-l indemna la meditatie." f de acord. numai ca de protectia obiectelor se ocupa in primul rand preotul. este de acord sa dea curs cererii vreunui muzeu de a expune obiectul? sanatate! in muzeu va sta! (daca ingaduie Cel de Sus gandul si fapta..)

"Acuma te intreb eu pe tine: cum crezi ca ar fi trebuit sa arate acele picturi murale dupa restaurare, mai exact acei sfinti?- ca daca nu s-ar fi integrat picturile ar fi ramas desigur peticiti ca vai de mama lor." se poate face integrare cromatica fara creatie. neutru e cuvantul cheie. go see Stravropoleos.

"E adevarat ca cine are de mers la biserica, merge oricum, indiferent de starea picturii, dar nu e mai putin adevarat ca pictura bisericeasca isi are rostul ei in iconomia mantuirii oamenilor, ea fiind creata, asa cum probabil stii, cu scopul de a invata neamurile istoria faptelor crestine. " de acord - de asta continua sa se construiasca biserici si, dupa bunul obicei ortodox, sa se picteze. o biserica restaurata va sta marturie ca s-a facut asa ceva si acum 500 de ani. o biserica noua va CONTINUA procesul (de educatie, daca vrei)

"La care detergenti te referi si de fapt care este rostul acestei remarci, ca eu nu inteleg. Este o insinuare sau ce? Ai lucrat pe repectivul santier si stii cu date certe cum s-a facut restaurarea?"
advertising - se face educatie prin publicitate ("pun mai intai pe pata, apoi in masina de spalat"). se poate face educatie si pentru arta. cu investiile aferente in PR (aici stiu ca vom fi deacord mai ales in pareri despre Mos Natafleata). tu ai lucrat pe respectivul santier? tot timpul? ai date certe?

"Sa stii ca ce ti-am scris vine din dorinta mea de a pastra valorile crestine intacte si din dragoste pt. Casa lui Dumnezeu. N-are nici o legatura cu persoana ta si prin urmare nu vreau sa interpretezi gresit mesajul meu."
I-auzi! sa stii ca si eu tot la valorile alea tzin si tot intru dragoste ma straduiesc! numai ca un pic diferit in manifestare:) stai linistit, n-o iau personal si nu ma stresez, ba dimpotriva, in sfrasit am si eu cu cine sa ma contrazic pe astfel de subiecte! a, kiar sint curioasa daca ai lucrat pe resp santier.

acuma, sa ne ierte confratii intr-ale forumului, dar tot de la subiectul ala am pornit. sper(am) sa va fie de folos!
multumesc
#23730 (raspuns la: #23531) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
curiozitatea strica la frumusete - de Belle la: 08/11/2004 20:44:06
(la: Ce v-a inseninat ziua de azi?)
a fost un joc de cuvinte si nu o "interpretare" .... grettel l-a prins si ma bucur ca stie sa priceapa o gluma ca pe ceea ce este, adica o gluma.

n-a zis nimeni ca ai folosit expresia cu o intentie anume iar jocul de cuvinte n-avea nici o legatura cu tine, not everything around here is about you!

relax....

belle the light bearer

~~~~ I don't suffer from insanity, I enjoy every minute of it
#28101 (raspuns la: #28094) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Nu-mi vine sa cred !!!!! - de samadhi la: 20/02/2005 01:48:08
(la: IUBIREA MEA ESTI TU DOAR TU......)
Nu-mi vine sa cred ce comentarii se astern la tema asta!!!
Rembrandt, imi pare rau, dar ca OM nu te pot numi, ai decazut la grad de parazit, te-ai atrofiat cu totul.... iar daca esti tu nesatisfacut sexual, nu trebuie sa fie si altii la fel ca tine.Ai auzit de avioane care se deplaseaza in spatiul aerian???Se poate, ca nu ai trait degeaba, deci ce zici de asta ca exista posibilitatea de a te deplasa de la un continent la altul??? Asa oamenii se pot intalni, se pot iubi... nu sunt toti ca tine, put a comoditate si nu se deplaseaza nicaieri ca ar fi prea scump si nu s-ar merita... Nu toti gandesc cu mintea ta infantila!!!
Ar trebui sa te uiti ce reputatie iti faci scriind prostiile de mai jos... care le citesc multi foarte multi, nu doar cei ce sunt online si ii poti vedea, cum crezi ca te caracterizeaza??? In ce categorie???Stii ce, imi e lehamite de oameni ca tine!!!
Daca tu crezi ca numai tu, ai iubit suferind te inseli, am facut-o si eu pana acum, dar eu nu am uitat niciodata sa-mi recastig dreptul la FERICIRE, pe cand tu stai acolo si iti rozi unghiile de nefericire...!
Crezi ca m-ai afectat cu randurile tale??? Deloc!Eu nu am EGO!!!Ce sa atingi??? Cuvintele tale negative se vor intoarce spre tine ca un bumerang, si nu cumva sa ramai fara degete ca sa nu mai poti tipui nimic la PC !!! Nu iti doresc raul, singur ti l-ai tras asupra ta acum.Karma ramane karma si te vei dizolva tu in ea pana la carne vie, si nu ea in tine. Nu faci la nimeni favoruri decat tie insuti, ca sa te retragi de la subiect si sa nu mai debitezi si alte prostii... nu cred ca sunt necesare si alte insulte la adresa nimanui.
intruder - de gigi2005 la: 30/06/2005 18:57:30
(la: Cercul vicios)
Sunt barbati si ... barbati! Cand iubesc toti barbatii vor sa fie considerati un bibelou de pret. Stau ei legati nu trebuie sa-i tina nimeni.
Ai vazut catzelul cand il ademenesti cu un os ce se tzine dupa tine! Crezi tu ca o femeie adevarata nu stie cu ce "os" trebuie sa ademeneasca ca sa-si tina acasa podoaba?

Si oleaca de libertate nu strica! Da' sa shtim si noi!
#57556 (raspuns la: #57495) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cit despre mine, eu si casa m - de jo la: 07/07/2005 11:58:36
(la: Credeti in Dumnezeu?)
cit despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului

swamy,

marea majoritate a oamenilor nu au convingeri bine stabilite si neschimbatoare tocmai ptr ca sunt oameni

cum spui tu >O persoana ori crede tot timpul ori nu crede> ar fi idealul, dar din pacate realitatea este alta

de exemplu un filozof care nu credea in existenta lui Dumnezeu se confrunta cu un crestin pe aceasta tema

crestinul l-a ascultat cu atentie un timp apoi deodata, fara nicio introducere, l-a privit drept in ochi si i-a spus linistit

si ce te faci daca totusi exista Dumnezeu

filozoful a fost mai tulburat de aceste cuvinte decit de toate dovezile pe care le auzise pina atunci, si-a dat seama ca este in primejdie si s-a intors la Dumnezeu, simtind ptr prima data cit este de dator fata de un Dumnezeu real

unii oameni cred in Dumnezeu, altii nu cred. unii spun altora sa creada, altii le spun sa nu creada. unii merg si mai departe, incearca sa sileasca pe altii sa creada iar altii ai silesc sa nu creada.

nu incerca sa gasesti un raspuns simplu cu privire la existenta lui Dumnezeu. daca ar exista un raspuns simplu, problema aceasta ar fi fost demult rezolvata.

exista limbi primitive in care nu se poate spune Dumnezeu este dragoste sau este sfint. aceste triburi nu au cuvintele dragoste si sfint. in limba aborigenilor din australia Duhul Sfint este tradus "'vrajitorul cel dragut din cer''. ca urmare a acestui fapt ei cred in Tatal, Fiul si Vrajitorul cel dragut.

Eschimosii nu inteleg ca Dumnezeu se afla in discordie(cearta) cu pacatosii. la ei nu exista cuvintul cearta, ei nu risca sa se certe sa nu faca pneumonie

pina nu demult, vocabularul chinezesc folosea acelasi semn ptr el si ptr ea. este Dumnezeu el sau ea? am auzit aceasta teorie si la o colega profesoara

doar cei cu o vedere clara pot distinge adevarul, insa majoritatea poarta ochelari fumurii, sunt legati la ochi si nu pot distinge nimic

chiar daca inlaturam ochelarii fumurii mai este nevoie de ceva, ca ochii sa fie vindecati. Isus a spus te sfatuiesc sa cumperi doctorie ptr ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. numai ochiul sanatos poate percepe realitatea

ptr a ajunge la adevar trebuie sa ne ferim de capcana unor simple opinii si de cursele gindirii rele.

vino cu argumente si exemple si roagate ptr cei care nu cred sau care acum cred si maine nu
#58435 (raspuns la: #58025) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
ca o parere - de gigi2005 la: 06/08/2005 12:40:43
(la: Demnitatea vietii, demnitatea mortii)
cred ca moral eutanasia este corecta. Mi se pare o cruzime sa lasi un om sa moara si sa nu-i curmi suferintza. Daca se accepta pentru animale, nu este o inuman sa permitzi, ca om, sa se chinuie cineva apropiat si tu sa suferi pe langa acesta stiind ca nu poti face nimic? Sunt ciudate legile scrise! Se cunosc cazuri in razboi cand, in viatza fiind dar grav mutilat, soldatul isi roaga camaradul sa-i crute suferintza.
De ce pot ucide un animal care sufera si nu pot face aceeasi chestie pentru un om? Numai pentru ca cel din urma poate spune unde il doare?

Am citit despre un caz: un om sufera un accident si paralizeaza complet. Doar capul putea sa-l miste si sa ingaime cateva cuvinte. Nevasta-sa l-a ingrijit cativa ani buni pana s-a saturat. Ii dorea moartea omului cu care impartise o viatza si care acum era neputincios in fatza ei. Il ura, ii era mila, sentimente controversate...Pe urma si-a gasit un prieten. O perioada s-au dus pe la el pe acasa, dar statea cu mama-sa. Dupa cca. un an l-a adus acasa la ea, in casa in care locuia impreuna cu barbatul sau paralizat. La inceput se ferea, apoi nu mai tinea cont de nimic. Acea umbra de om era tratata ca o mobila. Tipa de durere in casa, scotea sunete cu sensuri numai de el stiute, in timp ce nevasta-sa "si-o tragea" cu noul partener.
Pe urma l-au batjocorit, il manjeau cu mizerii, il machiau ca pe clovn, il puneau sa se uite la orgiile lor.
Ce era in sufletul acelui om pe care trupul nu-l mai asculta? Ce fapte se ascundeau in trecutul sau sau in karma sa pentru a indura asemenea umilintze?
Nu mai tin minte ce s-a intamplat cu el. De fapt nici nu mai conteaza. Eu cred ca daca putem sa facem un testament care sa lase bunurile noastre pamantesti cui dorim noi, putem sa facem un testament si pentru cazul cand corpul nostru devine "un obiect" si poate fi aruncat sau distrus. Si eu il pot lasa cui vreau eu sa faca ce am dorit eu sa faca cu el. Mi se pare fair! Si atunci nimeni nu va mai fi o povara si poti alege sa mori demn.

Cam asta ar fi parerea mea.

#63658 (raspuns la: #63651) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
maan - de celdesubdush la: 23/10/2005 22:10:55
(la: De ce tu?)
"Forma cercuita a genunchiului in pamant n-o fi puterea de-a reface cercul si-a-l porni din nou,valatug, prin lume?"

... cercul se invarte, povestea e veche ... am scris pentru cei care nu au curajul de a spune in cuvinte simple ... ceea ce simt.
... dincolo de cele scrise sunt omul care in dragoste prefera faptele in locul vorbelor.
... si-ti multumesc pentru ca-n tine "urla ecouri".
#80958 (raspuns la: #80385) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cassandra - de wp la: 18/11/2005 17:30:40
(la: Ce credeti despre yoga)
Imi ceri ceva, nu tocmai usor. Am sa incerc totusi. Cred eu insa, ca ar trebui sa plecam de la Scriptura si apoi sa ajungem la Sfinti Parinti pentru ca in tot ceea ce au spus ei, au incercat sa ramana in cadrul oferit de aceasta.
Astfel in Epistola intai catre Corinteni a Sf. Apostol Pavel capitolul 12 se numeste "Despre darurile duhovnicesti si dreapta lor intrebuintare". Iata cateva fragmente, zic eu, relevante:
1.Iar cât priveşte darurile duhovniceşti nu vreau, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă....
4. Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh.
5. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi Domn.
6. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi.
7. Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos.
8. Că unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvânt de înţelepciune, iar altuia, după acelaşi Duh, cuvântul cunoştinţei.
9. Şi unuia i se dă întru acelaşi Duh credinţă, iar altuia, darurile vindecărilor, întru acelaşi Duh;
10. Unuia faceri de minuni, iar altuia proorocie; unuia deosebirea duhurilor, iar altuia feluri de limbi şi altuia tălmăcirea limbilor.
11. Şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşte.

Cred ca, acest pasaj din Scriptura este suficient de relevant referitor la faptul ca in crestinism atingerea celor mai inalte experiente mistice sunt un dar si ca ele nu se pot dobandi prin tehnici.
Oameni induhovniciti au diferite daruri sau mai multe daruri, insa nu le au pe toate. In diferite scrieri duhovnicesti si patristice poti vedea ca marii traitori, nu isi alegeau darurile primite si nici nu exista vreo tehnica de a dobandi vreun dar anume. Nimeni nu se putea stradui printr-o tehnica anume sa dobandeasca, de exemplu, darul vindecari sau al inaintevederi.

Din filocalii, pentru moment, am gasit un pasaj care, consider eu, este suficient de relevant:
"Si nimeni nu este pricinuitorul pierzaniei sale, decat voia sa. Iar al mantuirii este Dumnezeu, Care a daruit dupa existenta fericita, cunostinta si puterea, pe care nu le poate avea omul in afara de harul lui Dumnezeu." Asta spune Sf. Petru Damaschin in filocalia 5.
Probabil ca mai sunt si alte citate, insa imi este greu sa le caut acuma.

Spui ca, gasesti exemple contrarii la faptul ca experienta mistica in ortodoxie este un dar si nu ceva dobandit ca urmare a exersarii unei tehnici.
Nu stiu cum ai citit si cat, din scrierile Sf. Parinti sau alte scrieri relevante din ortodoxie sau daca, ai incercat sa faci ceva din ceea ce sfatuiau acestia sa facem. Insa daca te apleci cu staruinta asupra acestei probleme, vei vedea ca nu exista tehnica, ci eventual sfaturi, despre cum se poate omul despatimi. De altfel, asa si scrie la inceputul filocaliilor; “Filocalia sau culegere din scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi.”
Nu exista o cale, metoda, tehnica care sa spuna ce anume sa faci foarte exact ca sa obti ceva anume. Tot ceea ce se afirma in diverse scrieri si in Scriptura ca tel concret si final este mantuirea, insa si aceasta este din mila lui Dumnezeu si nu datorita stradaniilor personale.

Daca imi ingadui, as sugera, pentru cazul in care, doresti o lamurire obiectiva asupra acestui subiect, fara sa citesti 12 volume, sa citesti cartea parintelui profesor Dumitru Staniloae „Ascetica si Mistica bisericii ortodoxe”. Daca nu ma insel o gasesti la editura Humanitas, sau daca nu o gasesti, pot sa o primesti de la mine.

Legat de Brahma. In explicarea ciclurilor cosmice din perspectiva hindu se vorbeste despre „o zi a lui Brahma” care este numita o perioada cosmica – kalpa, iar viata lui este doar o clipire de ochi a zeului suprem Visnu. Cei drept, se afirma ca, sfarsitul lui Brahma inseamna distrugerea universului....
De aceea spuneam ca, eu, nu vad un concept clar despre divinitate in hinduism.

Paul
#88656 (raspuns la: #88319) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
pentru muselk - de Lady Allia la: 13/03/2006 13:20:39
(la: cu tine)
Multumesc pentru apreciere si ma bucura nespus faptul ca ai vazut dincolo de cuvinte. Nu astept sa fiu inteleasa de fiecare persoana care imi citeste versurile, dar ma simt tare fericita cand iubirea pluteste dincolo de cuvinte.
Iubesc...pentru ca...iubesc sa ii iubesc sufletul! Iubesc pentru ca nu as stii si nu as putea sa nu il iubesc! Iubesc din tot sufletul...fara sa astept, fara sa conditionez, fara sa intreb...doar iubesc si ma simt fericita pentru ca sunt iubita!
Iti doresc si tie si tuturor sa aveti parte de o asemenea iubire...Atunci cand esti iubit cu adevarat vrei sa simti mai frumos, sa existi mai frumos, sa fii mai bun...!
Multumesc inca o data!



...................................................................................................

"Înainte de a mă naşte D-zeu mi-a pus iubirea pentru tine în suflet, m-a scăldat într-o lacrimă şi m-a trimis în lume unde am fost pierdută şi regăsită, iar sufletele noastre s-au atins şi noi am simţit că suntem două suflete pereche!"
#111179 (raspuns la: #111061) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
geniala combinatie de cuvinte - de ana si maria la: 19/03/2006 11:16:37
(la: Joc, cu ascutitori)
geniala combinatie de cuvinte,minunat!...extraordinar!...pur si simplu....fara cuvinte!...tot asa!...:)

"Lumina fie-ti calea si sufletul Iubire,
De-acum inainte traieste-n Fericire!"...:)



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...