De ce trebuie sa fii amabil

Eu cred ca nu trebuie sa fii nici pashunist nici antipashunist. Ambele categorii mi se par extreme.

"Trebuie sa fii neaparat rasist numai pentru ca ti-e greata de cei care fura, cersesc, te pandesc si-ti rup lantisorul din gat"

Rasismul este atunci cand zici: daca e tigan atunci fura, cerseste si iti rupe lantisorul de la gat.

De ce nu spui nimic despre romanii care fura, cersesc si iti rup lantisorul de la gat? De ce nu ii eviti?

Esti romanca? Atunci sigur esti o hoata si o nespalata! Este ceea ce spun multi dintre spanioli. Ce zici de asta, e rasism sau nu?

___________________________________________________________________
"aceste cuvinte ne doare" (sic).

Nici nu trebuie sa fii perfecta. Frumusetea consta in micile detalii, in micile dezacorduri cu viata, in micile defecte. Asa ca ai grija de ele si nu iti mai face griji:)

**********************************
"Iubeste-ma si iti voi pune lumea la picioare!"

Destinul unui exilat: Mihail Dim. Sturdza

- De la ministerul de Externe francez la Europa Libera

Stranepot al domnitorului Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849), Mihail Dim. Sturdza inainte sa emigreze in Occident a trecut prin inchisorile si lagarele de munca comuniste. Diplomat al Institutului de Stiinte Politice din Paris, angajat al Departamentului de Schimburi Culturale si Stiintifice de la Ministerul de Externe al Frantei, interpret oficial pentru limba romana al presedintilor Frantei, redactor politic la Departamentul Roman al Institutului de Cercetari al postului de radio Europa Libera. Cunoscut si apreciat istoric, autor a zeci de studii publicate in prestigioase reviste din Occident, autorul monumentalei lucrari Dictionnaire Historique et Généalogique des Grandes Familles de Grèce, d'Albanie et de Constantinople, Paris, 1983.


M-am nascut la Bucuresti, in 1934, unde locuia familia mamei mele, intr-o familie socotita de vita veche si cit se poate de mosiereasca. Familia tatalui meu locuia la Iasi unde mi-am petrecut toata copilaria, pina la spargerea frontului in 1944, cind ne-am mutat cu totii definitiv la Bucuresti. Clasele primare le-am facut la Iasi, liceul l-am facut la „Dimitrie Cantemir", la Bucuresti, de la prima pina la ultima clasa. Doua saptamini dupa darea bacalaureatului am fost arestat sub acuzatia de a nu fi denuntat un complot care de fapt nu exista. Eram cel mai batrin din lot, aveam 17 ani, cel mai tinar avea 15 ani. Eram patru fete si vreo 10 baieti. Unii dintre noi au fost eliberati dupa trei luni de ancheta, ceilalti am fost dusi, dupa interogatoriile care au durat o luna la Rahova, la fortul Jilava, unde am stat trei luni. La Jilava am stat pina in noiembrie '52. De acolo ne-au despartit. Eu am fost trimis mai intii in lagarul de triaj si iarasi de foame de la Ghencea, apoi la Bicaz, la lagarul de munca fortata. Se construia acolo barajul pe Bistrita. Eram daca nu cel mai tinar, in orice caz printre cei cinci sau sase detinuti politici cei mai tineri ai acestui lagar, unde, de altfel, chiar dupa conventiile internationale nu ar fi trebuit sa ne aflam, conventiile aparind pe minori de rigorile muncii fortate. Am fost condamnat la trei ani de pedeapsa administrativa. Pedeapsa administrativa insemna sederea - fara condamnare in urma unui proces - in inchisori si lagare de munca la fel cu condamnatii politici, osinditi la tot felul de pedepse, in functie de vina care li se imputa. Dar ce importanta avea asta pentru Securitate, sa fii sau sa nu fii vinovat? Faceam parte dintr-o clasa sociala care trebuia distrusa. Au fost si perioade cind in acelasi lagar erau si detinuti de drept comun. Dupa Bicaz, din '53 pina in '54 ne-au dus in alt lagar de munca cu un regim mai usor - Stalin murise, ne-au transferat la Onesti, de unde am fost eliberat nu dupa trei ani, ci dupa 22 de luni, in noaptea de 30 aprilie spre 1 mai 1954. Am debarcat in Gara de Nord, cu un bilet de drum, dat de directia Penitenciarelor, in ziua cind la Bucuresti se serba ziua muncii, 1 mai, si tot orasul era mobilizat la defilare. In toamna anului 1954, urmind sfatul unui fost coleg de liceu, m-am inscris la examenele de la facultatea de filologie, presupunindu-se ca la sectia de italiana as fi avut mai multe sanse de a fi admis decit la istorie, din cauza, natural, a dosarului meu, al unuia cu origine nesanatoasa. Preocuparile mele ma duceau spre istorie. La toate facultatile erau vizite de prezentare a institutiei. La istorie a venit sa ne arate facultatea insusi profesorul Andrei Otetea, caruia m-am adresat spunindu-mi numele. Si intrebindu-l daca ma sfatuieste sa dau examen la istorie mi-a raspuns discret, dar ferm, ca acolo n-as avea nici o sansa. M-a sfatuit sa-mi incerc norocul in alta parte. Am fost admis la filologie, unde am urmat cursurile in mod normal. Au fost citeva arestari, dar putine, si la Facultatea de Filologie in momentul revolutiei maghiare din 1956, dat fiind ca studentii de la filologie au fost mai moderati, nu si-au manifestat entuziasmul ca la alte facultati. La sfirsitul studiilor era instituita o comisie de repartizare la locurile de munca, compusa din studentii cei mai meritorii din punct de vedere al convingerilor politice. Seful acestei comisii, nu-i voi da numele, este un personaj astazi extrem de important in fruntea Academiei Romane. Atunci era un tinar activist de partid extrem de vehement si chiar violent in limbaj. Am fost repartizat ca profesor de muzica, intr-un sat de linga Oradea Mare, unde ducindu-ma am obtinut pe loc o hirtie din care reiesea ca ei n-au nevoie de profesori de muzica. Am revenit la Bucuresti, unde dupa trei luni am gasit un post de invatator in comuna Mereni, judetul Vlasca, nu departe de gara Videle. Traiectul il faceam cu trenul, luni dimineata plecam, vineri dupa-masa reveneam la Bucuresti. In acea vreme, adica in 1961, se manifesta un anumit dezghet politic in tara, incepusera legaturile cu firmele occidentale, intreprinderile industriale romanesti aveau nevoie de traducatori. Cunosteam franceza, cunosteam engleza, m-am angajat la Iprochim, un institut de proiectari tehnice. Rusa n-am invatat, dupa cum n-a invatat-o nimeni dintre colegii mei, in decursul anilor in care a fost impus studiul acestei limbi in licee. M-am familiarizat destul de repede cu traducerile tehnice care erau extrem de bine platite. Eram platit cu 1500 de lei pe luna. Lucram cu alti doi colegi de facultate, pe care eu i-am adus, nici ei nu gasisera de lucru. Unul era Sorin Marculescu, astazi director adjunct la Editura Humanitas, care a reusit destul de repede sa scape de traducerile tehnice pentru care nu avea nici un fel de aplecare, celalalt coleg a fost Mihai Gramatopol, elenist, latinist, pe care o moarte timpurie l-a rapit nu demult dintre noi. Cu ei am ramas prieten de atuncea, ne facusem si serviciul militar impreuna. Avusesem la filologie un grup de prieteni din care mai facea parte Serban Stati, ajuns mai tirziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toata lumea il cunoaste, mai intii profesor universitar in Olanda, astazi revenit in tara, foarte activ in mediile culturale si editoriale.
Dupa 1948, aproape toti membrii familiei mele trecusera prin inchisori. Bunica din partea tatei si mama mea, de exemplu, fusesera acuzate de spionaj in favoarea englezilor, dat fiind ca, foste proprietare de paduri, avusesera niste contracte, pe vremuri, cu firme englezesti care cumparau cherestea. Acele contracte au fost descoperite de Securitate si trebuia sa se fabrice ceva, de exemplu spionaj pentru Anglia, cu bunica, cu mama, cu un intreg lot de fosti negustori de cherestea din Galati, de fabricanti de lemnarie, din Piatra Neamt, de fosti generali mosieri care trebuiau cu totii sa faca parte din acele inscenari judiciare atit de frecvente pe vremea comunismului. Din lipsa de probe, tot lotul a fost totusi eliberat dupa noua luni. Patru ani mai tirziu, in 1957, bunica mea, a reusit sa fie scoasa din Romania de niste rude de-ale ei din Grecia. Au urmat tot pe aceiasi cale sora mea, apoi o sora a mamei cu sotul ei si doi copii. In urma unei interventii venite din Franta, a plecat si matusa mea Elena Bratianu, vaduva lui Gheorghe Bratianu, ucis in temnita de la Sighet. In sfirsit in 1963, in decembrie, am plecat si eu, fiind obligat atunci sa renunt la cetatenie.

- Cum se pleca in acei ani?

In acei ani nu se pleca, de regula, decit cu mari greutati, clandestin, incepind din 1947, de la inceputul anului 47, cind lumea, mai ales burghezia si-a dat seama ca situatia era fara scapare, se pleca foarte greu cu forme legale, plecau cu forme legale pe atunci evreii, pentru ca era politica statului roman de a favoriza plecarea evreilor. Germanii, cealalta mare minoritate etnica nu puteau pleca.... erau deportati in tot felul de locuri indepartate. Se pleca extrem de greu prin legaturi foarte sus puse, pe care unii, foarte putini, le aveau printre responsabilii comunisti de mare influenta. Cazurile acestea erau foarte rare. In schimb, se fugea. Cum se fugea? Cei tineri treceau Dunarea inot. Era foarte riscant. Unii au fost prinsi si impuscati la granita. Altii erau prinsi in Iugoslavia si internati in lagare, dar nu erau returnati spre Romania, date fiind proastele relatii care existau intre statele Cominformului si Iugoslavia lui Tito. Altii erau intorsi de Iugoslavia in Bulgaria, unde erau internati in alte lagare. Cunosc cazuri, unde cei arestati in Iugoslavia au reusit sa scape vorbind doar frantuzeste, pretinzind ca erau francezi. Exceptind legionarii care fugisera intre 1941 si '44 in Germania sau Spania.... din acele categorii de fugari faceau parte atunci, in 1947-48, mai ales fostele cadre politice ale Romaniei Mari, oameni maturi, casatoriti. Pentru ei o fuga peste granita se facea cu riscul vietii, trebuiau luate si nevestele, multi au fost prinsi pentru ca trageau dupa ei valize noaptea, prin paduri. Granitele erau foarte pazite, dupa 1949 devenisera impermeabile,.... au mai fost citeva cazuri, putine dar spectaculoase, de fuga cu barcile pe Marea Neagra spre Turcia, iarasi foarte periculos, dupa aceia nu s-a mai plecat pina in 57, cind plecarea bunicii mele, atunci in virsta de peste 70 de ani si dupa aproape un an de puscarie, a constituit un fel de eveniment. Spun „un fel de eveniment" pentru ca in primele doua decenii de dupa Primul Razboi mondial bunica mea, Olga Sturdza, fusese Presedinta Societatii de Ajutorare a Orfanilor de Razboi, o asociatie caritabila careia ii donase si o mosie de linga Iasi, la Miroslava. Asociatia organiza camine, scoli profesionale pentru acei orfani. Bunica mea fusese o personalitate cunoscuta a Iasului, arestind-o Securitatea se gindise sa faca din ea o veriga a unui posibil proces de spionaj, la un capat societatea de cherestea de la Londra, adica imperialistii englezi, la celalalt capat generalii romani pe care bunica mea ii cunoscuse, adica tradatorii si mosierii. Numai ca multi dintre acei generali nu mai traiau, dupa cum si Societatea de cherestea imperialista nu mai exista. Securitatea a renuntat la inteligentul proiect. Dupa aceia, incetul cu incetul au reusit sa mai plece cite unii legal, pina cind prin 1965-66 au inceput sa se inmulteasca plecarile, obtinute foarte greu, dar totusi aprobate in cele din urma, datorita politicii guvernului comunist, care impingea fosta burghezie, intelectualii vechiului regim, peste granite. Fosta burghezie a oraselor, caci pentru chiaburi sau elementele anticomuniste de la sate nu exista nici o poarta de scapare.

- Si totusi, dupa '58, nu apare posibilitatea rascumparii, dupa ce la Londra s-a incheiat un aranjament intre Jakober, un controversat om de afaceri britanic, si seful rezidentei Romaniei de la Londra, Gheorghe Marcu?

Au existat cazuri foarte cunoscute dar si foarte putine, pentru ca ele erau negociate pe sume mari, intre 5 si 25 de mii de dolari de persoana. Ceea ce era foarte mult. Si azi e mult, dar atunci era ceva inaccesibil pentru pungile romanesti. Plateau rudele sau prietenii din strainatate. Si in cazul meu, care am plecat in decembrie 1963, deci si in cazul meu au fost duse din 1961 diferite tatonari din partea familiei mele din strainatate, atit familia mea romana cit si rude straine, pentru a se vedea daca prin Jakober nu se putea plati acea suma. Mergea greu, filiera cerea discretie. Cred ca s-ar fi definitivat negocierea daca nu ar fi intervenit o ruda de-a mea din Grecia, fosta personalitate politica, om batrin atuncea, dar care a vorbit direct cu ambasadorul roman la Atena. Asa ca am plecat fara ca formalitatile sa necesiteze vreo cheltuiala. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred ca relativ putina lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin aceasta filiera. Nu stiu in ce masura Jakober era sau nu un om controversat. Nu stiu pe nimeni care sa-l fi cunoscut personal. Era un om de afaceri. Cred ca stia si romaneste. Intermediul sau roman, acum mi-am amintit, imi iesise complet din memorie, a fost generalul Marcu, de la Securitate bineinteles. Cazuri putine, dar care au avut parte mai tirziu de multa publicitate. Dupa aceia au inceput sutele, apoi miile de plecari pe cale legala, un adevarat exod, cu multe tracasari, cu formalitati nesfirsite, cu abandonarea locuintelor prin intelegeri oculte cu ofiterii care eliberau pasapoartele si care beneficiau deseori de predarea locuintelor pentru ei sau rudele lor sau prietenii lor. Cu cit se pleca mai mult, cu atit se lasau locuri si bunuri mai multe pentru oamenii regimului.

- Ati ajuns in Grecia?

Am ajuns in Grecia, unde am stat foarte putin, doua luni. La inceput am fost foarte impresionat de libertatea care domnea in Grecia, de faptul ca Grecia inainte de razboi fusese o tara saraca, mult mai saraca decit Romania, iar acum in '63 gaseam o tara prospera, unde totusi influenta partidului comunist era inca foarte mare. O tara care se refacea dupa grozaviile razboiului civil din anii 1947-52, si care nu-si revenise complet. Insa era o tara al carei progres economic era impresionant, rezultat, printre altele, al planului Marshall. N-am ramas acolo pentru ca nu cunosteam limba si toata lumea imi dadea sfatul sa plec in adevaratul occident, care pentru majoritatea romanilor era compus mai ales de Franta. Am plecat in Franta unde am lasat deoparte toate pretentiile legate de educatie si de studii si mi-am spus ca trebuie sa ma angajez acolo unde voi gasi de lucru, urmind ca pe parcurs sa studiez si alte posibilitati mai conforme cu preferintele sau cu pregatirea mea. Am fost anuntat ca la serviciile tehnice ale uzinelor Renault, birourile de proiectare cautau traducatori de engleza,.... am intrat deci ca traducator tehnic la proiectare, la Renault. Uzinele de automobile Renault erau un celebru bastion al partidului comunist francez. Sosirea mea acolo, venind dintr-o republica populara si socialista a constituit la inceput o curiozitate. Veneau multi sa ma vada ca sa auda, credeau ei, niste povesti entuziaste despre gloriosul regim comunist si zorile luminoase de dupa ceea ce noi romanii numeam Cortina de Fier si ceea ce francezii comunisti, care erau foarte numerosi si nu apartineau numai clasei muncitoare, considerau ca preludiul raiului pe pamint. Am fost foarte prost vazut, pentru ca relatarile mele despre inchisori, despre saracie, colectivizarea fortata, despre cozile la alimente i-au deceptionat intr-atit incit am fost considerat un personaj care n-avea ce cauta la Renault. Francezii au un spirit tolerant, dar am avut de nenumarate ori ocazia sa aud din partea lor observatia ca ce s-a intimplat in Romania este imposibil sa se intimple si in Franta pentru ca „noi n-o sa ne lasam dusi de nas", asa ziceau francezii. Pentru ei instaurarea unei dictaturi era un fel de pacaleala careia ii cadeau victime doar prostii. Francezii fiind prin autodefinitie inteligenti nu erau sa se lase dusi de nas de comunisti, vor sti ei foarte bine sa-i faca fata.

- Nu era socant pentru dumneavoastra, venind dintr-o tara comunista, unde majoritatea celor care nu erau incadrati in sistem erau anticomunisti, ... bine anticomunisti in tacere, asta dupa ce au fost anticomunisti cu arma in mina,... si sa nimeriti intr-o tara libera cu multi simpatizanti comunisti?

Francezul este ceea ce numim noi frondeur, e contra autoritatii si mai ales e contra autoritatii de dreapta. Atunci Franta era condusa de generalul de Gaulle, o personalitate foarte autoritara, de militar, care ducea natural o politica conservatoare, calificata drept fascista de cercurile de stinga din Franta si de catre partidele comuniste din Europa de Est si bineinteles mai exista atunci, acum 40 de ani, o clasa muncitoare care acum a disparut. In Occident astazi nu mai exista clasa muncitoare, exista o mica burghezie si cei care mai lucreaza ca muncitori, lucreaza ca muncitori calificati, nu mai au miinile minjite de ulei, lucreaza la masini perfectionate, se respecta programele de opt ore, pleaca in vacanta peste mari si tari,.... nu se mai poate vorbi azi de clasa muncitoare sau de mentalitate proletara. Dar in anii '60 ideologia si propaganda de stinga erau foarte active, de aceea pentru toate cercurile acestea, ce-si ziceau progresiste, o critica a comunismului era prost vazuta, ba chiar o dovada de primitivism. Se cunoaste reactia lui Jean Paul Sartre, dascalul stingismului, care, in momentul dezvaluirii crimelor staliniste de catre insusi Hrusciov, a fost de parere ca ziarele de stinga franceze sa vorbeasca cit mai putin de aceste crime ca sa, si aici citez, sa nu-i deceptionam pe muncitorii uzinelor Renault. Or, eu tocmai la uzinele Renault nimerisem. O serie de cadre, ingineri, medici, mai ales cei care venisera din Algeria din cauza razboiului colonial erau si ei anticomunisti dar n-o spuneau pe fata, erau prietenosi fata de mine, dar fara ostentatie.

- Care au fost primele impresii despre emigratia romanesca din Franta?

Primele contacte cu emigratia romaneasca au fost intimplatoare si nu le-am cautat. Vedeam romani, dar nu-i cautam cu dinadinsul. Ma duceam de citeva ori pe an la biserica romana din strada Jean de Bauvais, un mare centru al emigratiei. Acolo domnea preotul Boldeanu, fost legionar, lucru de care nu se prea vorbea. Ca persoana era foarte bonom si foarte accesibil. La biserica faceai cunostinte de tot felul. Bineinteles erau reprezentate acolo toate curentele emigratiei de la legionari pina la simpli tarani, fugari economici. Cind am venit la Paris era in toi procesul de calomnie deschis impotriva lui Constantin Virgil Gheorghiu, celebrul autor al unui roman de mare succes atunci, Ora 25, un roman de fictiune si cu o actiune cu totul inventata, al carui succes poate ca n-a fost chiar pe masura succesului altui roman inventat, Kaputt, al lui Malaparte. Constantin Virgil Gheorghiu intr-un alt roman al sau foloseste numele unui fictiv criminal de razboi pe care-l chema Rosetti, eu cred ca n-a facut-o dinadins. Niste membri ai familiei Rosetti aflati in Franta l-au dat in judecata. In proces a fost amestecata ca martor si Monica Lovinescu nu-mi mai amintesc daca si Virgil Ierunca. In fine a fost unul din procesele de senzatie. Tot in legatura cu emigratia se mai vorbea inca de atacul asupra Legatiei romane de la Berna, spre a se dovedi ca anumite cercuri sint sau nu sint infiltrate de securitate. Dupa atitia ani pot spune lucrurilor pe nume, n-am vrut sa fiu implicat prea de-aproape in conflictele si disensiunile emigratiei romane - cam identice cu cele care ravaseau toate emigratiile, compuse din oameni, care desigur doreau binele tarii, dar care, mai ales cei in virsta, nu aveau nici un fel de mijloace de a influenta guvernele occidentale sau opinia publica. Accesul la ziarele occidentale era daca nu oprit in orice caz foarte dificil. Unii erau prea vehementi, altii repetau la infinit tot felul de versiuni despre totalitarism care nu interesau Occidentul. Multi dintre cei tineri isi cautau un rost, cautau sa-si cistige existenta altfel decit pritocind la infinit niste resentimente care de fapt nu interesau mediile oficiale.

- Cum era structurata politic, profesional emigratia? Erau si membri ai partidelor politice care aveau grupul lor de admiratori...

Da, da... mai erau inca prezenti pe scena emigratiei romane oameni politici de suprafata. Generalul Radescu murise, dar mai traiau Gafencu, Alexandru Cretianu, Visoianu, Mihai Farcasanu, erau anumite poluri, personalitati discutate mai mult sau mai putin critic, care reprezentau Romania de dinainte de razboi, o Romanie pe cale de disparitie violenta. Se editau ziare. Comitetul National Roman scotea La Nation Roumaine, exista un ziarist evreu, René Théo, care scotea o gazeta sapirografiata foarte bine documentata, citeodata de scandal, dar nu de santaj, cum afirma astazi unii, care se numea B.I.R.E., Buletinul de informare al romanilor din exil, vreme de multi ani singura sursa de informare a diasporei romane. Emigratia era indusmanita. Erau legionarii, putini, dar activi, care nu puteau ierta regelui Mihai lovitura de stat de la 23 august. Existau citeva foste cadre ale partidelor liberal si national-taranesc cu oameni in virsta, mai degraba niste supravietuitori ai unui trecut care nu mai spunea mare lucru tinerilor, si apoi erau diferite organizatii de fosti militari.... era colonelul Emilian, care scotea ziarul Stindardul in Germania, ziar si mai virulent anticomunist decit B.I.R.E.. Sa nu-l uit pe Pamfil Seicaru... un ziarist curajos, dar pe care exilul nu-l iubea.

- De ce evitati contactul cu romanii din emigratie? S-a intimplat vreun incident anume? Sau pur si simplu va cautati un rost acolo si evitati gilceava.

Asa cum spuneti evitam gilceava. Mi-am dat seama ca a fi implicat prea mult in toate disensiunile acelea ridica un grup intreg impotriva ta. Prin simplul fapt ca esti vazut cu unii si nu esti vazut cu altii provoaca comentarii si iti aprinzi in cap niste probleme de care nu ai nevoie. In al doilea rind, tonul pe care se desfasurau aceste polemici in sinul emigratiei veneau de la niste oameni care n-aveau altceva de facut decit sa vorbeasca la infinit despre ce-ar face ei in caz ca ar cadea comunistii de la putere. Prea multe atacuri la persoana, o specialitate dimboviteana, atunci ca si acum. In al treilea rind, se stia ca exilul era infiltrat de informatori ai Securitatii, unul era chiar o printesa cu nume fanariot, si ca prin diferite mijloace de santaj fusesera recrutate anumite personalitati din emigratie. Unul din primele cazuri a fost acela a trei-patru persoane care plecasera cu regele dupa ce a abdicat, personal de serviciu, devotati regelui, dar familiile lor ramasesera in tara si au fost foarte repede obligati sa dea informatii Securitatii despre ceea ce se intimpla in locuinta regelui. Bineinteles, lucrul s-a aflat si ei au fost concediati. Mai tirziu a aparut un caz foarte mediatizat, al profesorului Virgil Veniamin, unul din directorii Fundatiei Culturale Carol I de la Paris, despre care s-a dovedit ca avind familia ramasa in tara a fost santajat de Securitate si obligat sa dea informatii. Acuma, ce informatii putea sa dea altele decit ca in ziua cutare un comitet roman de nuanta politica cutare se intrunea in sala cutare ca sa discute diferite probleme anticomuniste? Evident, stirea era vitala pentru Securitatea romana compusa din atitia oameni, foarte bine platiti ca sa asculte dupa usi si sa nu faca nimic altceva, de altfel rapoartele care s-au publicat in ultimii ani arata cit de prost informati si cit de deficienti din punct de vedere politic si cultural erau acei ofiteri carora le lipseau posibilitatile intelectuale spre a-si mobila rapoartele pe care le furnizau Bucurestiului. Un al patrulea motiv care nu m-a impins spre o deosebita implicare in zbuciumul emigratiei a fost ca m-am casatorit, traind de atunci, mai ales, in mijlocul unei familii franceze si al unui anturaj francez. Continuam sa vad romani, rude, citiva intelectuali din emigratie, participam la reuniunile redactiei periodicului Revue des Etudes Roumaines, citeam publicatiile diasporei. Dar sterilele controverse politice nu ma interesau. Legatura afectiva cu tara pierduta era pastrata de mine vie mai ales datorita studiilor istorice prin bibliotecile din Paris sau Londra.

- Cum a evoluat cariera dumneavoastra in Franta?

- Mi-am dat demisia din uzinele Renault dupa ce am gasit un alt post de traducator la o intreprindere de calculatoare, din centrul Parisului, o industrie aflata atunci la debuturile ei. Meseria aceea nu mi-a placut deloc. Nu sint facut pentru lucruri tehnice, nici pentru matematici. Printr-o coincidenta, am fost intrebat in martie 1968 daca-l pot insoti ca interpret pe generalul de Gaulle in vizita oficiala pe care urma sa o faca in Romania peste doua luni. Faptul ca alegerea serviciilor de protocol de la ministerul de Externe a cazut asupra mea se datoreste unei intimplari. Persoana care in mod normal ar fi trebuit sa-l insoteasca pe generalul de Gaulle a fost doamna Sanda Stolojan, pe care o cunosteam de mult, si de care continua sa ma lege o veche prietenie. Dar pentru generalul de Gaulle, d-na Stolojan avea un mare defect, era femeie. Sa explic: Generalul fiind un om inalt si impunator, cu o voce de militar si gesturi de actor era de parere ca linga el ar fi trebuit sa fie prezent un interpret barbat. Atunci, pentru ca d-na Stolojan sa nu fie sanctionata pentru ca nu era barbat, s-a decis sa fie prezenta la acele discutii dintre de Gaulle si Ceausescu care nu aveau loc in public. Pentru aparitiile in public ale generalului s-a socotit ca ma potriveam mai bine, fiind si eu inalt. Nu stiam atunci ca as poseda calitatile necesare pentru a fi un bun interpret al generalului de Gaulle, care era un om intimidant. Astfel incit am fost angajat sa fac, la inceputul misiunii, cercetari de biblioteca pentru a pregati discursurile generalului de Gaulle. Discursurile propriu-zise i le pregateau serviciile Presedintiei pe baza unei documentari istorice pe care am furnizat-o eu, documentarea asupra politicii prezente fiind, natural, data de serviciile ambasadei franceze de la Bucuresti. Discursurile erau intotdeauna, la cererea partii romane, pregatite dinainte, nu se improviza, si nu se improviza, in primul rind, deoarece Nicolae Ceausescu era incapabil sa improvizeze, el fiind nu numai un foarte prost orator, din punct de vedere sintactic, dar si un prost orator din punct de vedere al exprimarii, cu o vorbire sacadata si deficienta. Nu era un om limitat ca inteligenta. Era un om limitat ca formatie intelectuala. Si natural, un sclav al limbajului de lemn. Nu odata, improvizatiile oratorice, avintate, ale generalului de Gaulle au provocat surpriza publicului roman.

- Prezenta d-voastra ca traducator in delegatia franceza nu era o pilula prea amara pentru autoritatile romane?

Numele interpretului nu apare niciodata, nicaieri, pe nici un document publicat. Era comunicat doar oficialitatilor celeilalte parti, spre a i se rezerva un loc la ceremonii, in cursul deplasarilor, etc. Discursurile erau pregatite dinainte. Atit versiunea franceza cit si cea romaneasca erau schimbate intre parti, asa incit toata aceasta „prietenie calduroasa" era foarte ingradita de corsetul obligatiilor protocolului. De exemplu, la un moment dat, de Gaulle, caruia ii placeau comparatiile istorice curajoase si riscante, aicea la Bucuresti a vrut sa vorbeasca despre Basarabia, intr-un mod foarte aluziv. Partea romana l-a rugat sa nu atinga acest subiect, fraza a fost scoasa, eu am pastrat ciorna documentului care mi-a fost pe urma furata din casa de cineva care a fost trimis sa vada ce am eu la domiciliu meu, la doua-trei luni dupa ce se incheiase vizita. Aceste discursuri oficiale fiind foarte bine pregatite, generalul nu avea decit de pronuntat discursul, pe care chiar si la virsta lui il citea o data, de doua ori si-l memoriza, avea o memorie extraordinara, dupa care eu citeam versiunea mea. De vreo doua ori, din cauza programului foarte incarcat. am luat si eu parte la discutiile particulare dintre de Gaulle si Ceausescu. Elena Ceausescu era intotdeauna prezenta, ei aveau un interpret, Platareanu, foarte bun interpret, mai bun decit cei cu care am avut de-a face mai tirziu, alesi absolut pe linie de partid si ale caror cunostinte de franceza erau cam aproximative.

- Cum de au intrat in casa, la Paris, sa cotrobaie prin hirtiile dumneavoastra?

Au fost mai multe tentative.... propuneri de vizite ale unor fosti colegi de studii. Aceea care a reusit a fost comisa de o persoana pe care o cunosteam demult. Care a cerut sa stea o saptamina si care a stat vreo doua luni. Dupa aceia mi-am dat seama, a scotocit prin lucruri. Au disparut diferite scrisori, unele absolut fara interes pe care le primisem de la prieteni, dar si ciornele pregatite de mine pentru discursul generalului de Gaulle, inclusiv acea parte unde figura aluziv Basarabia, precum si unul - de ce doar unul?- din caietele de note luate la Biblioteca din Londra.

- Ati cerut dosarul la CNSAS, poate regasiti hirtiile in dosar?

L-am cerut. Cred ca sint deja doi ani. Un foarte amabil functionar mi-a spus ca o sa dureze trei luni si de atunci au trecut doi ani. N-am mai primit nimic. Nu ma mai gindesc la asta, auzind pe parcurs ca aceste dosare sint si asa foarte pieptanate. Singura senzatie pe care ti-o dau e de scirba. Asa ca....
Insa, asa cum v-am spus, eu nefiind implicat in treburile emigratiei, n-am fost supus unor tentative prea dese de a fi tras de limba. Lucrurile s-au schimbat mai tirziu, cind am ajuns la Europa Libera.
Dupa vizita lui de Gaulle am fost angajat la ministerul francez de Externe in calitate de functionar, nu de diplomat. In rastimp mi-am luat o diploma la Institutul de Studii Politice, si am lucrat, vreme de 15 ani, ca atasat la Serviciul de schimburi culturale si stiintifice la ministerul de Externe. O experienta foarte interesanta, am avut posibilitatea sa cunosc somitati culturale din lumea intreaga care veneau la Paris ca invitati ai statului francez.
Am mai fost chemat ca interpret si in alte dati, cu ocazia vizitei facute de Ceausescu la Paris presedintelui Pompidou si cu ocazia celor doua calatorii facute de presedintele Giscard d'Estaing in Romania, si de cei doi Ceausescu in Franta. Aparent, in ochii multora, si probabil si in cei ai Securitatii, faptul de a ma afla in preajma unor sefi de stat, pe cind atitia alti exilati nu reuseau sa patrunda nici macar in redactiile marilor ziare, asta facea din mine o persoana importanta. Impresia insa era falsa, bineinteles. Sefii de sta nu fac confidente interpretilor.

- Cum era sa te intorci in Romania, chiar si intr-o delegatie oficiala, se schimba ceva in tara, cum percepeati atunci evolutia Romaniei?

Am venit de trei-patru ori. Prima data, in 1968, reactisa ambasadei romane a fost de surpriza,... evident dezagreabil surprinsa....

- De prezenta dumneavoastra .....

Cind s-a dat numele meu.... la ambasada romana, pe lista delegatiei, eram de acum cetatean francez.... Mi s-a spus imediat de catre francezi: „nici nu stiti cit de prost vazut sinteti acolo, ne-au spus: pe asta de unde l-ati gasit?" Era o reactie cu totul neobisnuita, dar romanii nu puteau sa refuze, argumentul originii nesanatoase nu avea curs in Franta. S-a cerut ca numele meu sa nu apara in comunicatele de presa. Dar oricum, nu s-a facut o exceptie in cazul meu pentru ca interpretul in cadrul delegatiilor oficiale este o mobila, o mobila care trebuie sa functioneze perfect. Ti se iarta eventual o greseala odata. O a doua, daca nu e chiar prea apropiata de prima. Dar, a treia oara ti se multumeste si esti inlocuit. Deci numele meu nu aparea si asta era regula. Francezii si in general toate tarile occidentale tineau foarte mult ca delegatiile lor in tarile comuniste sa fie insotite de un interpret ales de ei, pentru ca atunci cind autoritatile locului furnizau interpretul lor, el traducea ce trebuia sa auda populatia locala. Si a fost un incident la vizita unui presedinte american in Polonia, cind interpretul unic, furnizat de autoritatile poloneze cinta laude comunismului, adica intorcea frazele in asa fel incit sa reiasa ca presedintele american era un admirator al comunismului. Deci am venit ca interpret.... n-am fost hartuit deloc, nu pot spune. Locuiam cu delegatia franceza, de regula singur intr-o cladire unde era incartiruita toata delegatia. Doar odata, la Craiova, am stat in aceiasi camera cu unul din bodyguarzii presedintelui de Gaulle. L-am vazut cu foarte multa nonsalanta scotindu-si pistolul si punindu-l pe masa de noapte. Eram protejat... mi se dadea pe durata calatoriei un pasaport diplomatic. Natural, eu evitam sa iau initiative.... anticomuniste. Eram interpretul.... si atit. De obicei nu eram repartizat cu personalitatile franceze in acelasi automobil. O data, la prima vizita, am fost in masina cu ministrul francez de Externe, Maurice Couve de Murville, care profitind si el de un sfert de ceas de putina liniste, conversa mai relaxat si m-a felicitat pentru calitatile mele de interpret si datorita acestei remarci l-am intrebat daca pot ramine in cadrele ministerului. A spus da. Eu n-am pus prea mult temei pe da-ul asta dar foarte repede s-a tinut de cuvint. Pentru ca stiam bine englezeste, nu romaneste. De asta am fost angajat. La acea epoca limba engleza inca nu patrunsese prea temeinic in rindurile administratiei franceze. Pentru mine faptul de a insoti o delegatie oficiala franceza intr-o tara din care plecasem pentru ca nu mai voiam sa traiesc acolo nu a reprezentat un caz de constiinta... Cerusem sa mi se dea, in cele trei-patru zile de program oficial, o ora libera de care am profitat sa-mi vad mama si bunica cealalta, nu bunica acum stabilita in Franta, si sa le aduc cite ceva. Erau vremuri extrem de grele, de mari lipsuri, pentru ceea ce se numea ramasitele burghezo-mosierimii. Asa ca n-aveam mustrari de constiinta ca am venit. Daca nu veneam eu venea altul. Si nu se schimba nimica. Singura, modesta mea contributie patriotica la acele vizite oficiale a fost transmiterea in birourile Presedintiei franceze ale unor cereri de eliberare de pasapoarte, cereri incredintate mie de familii romanesti din Franta care aveau rude dincolo si nu reuseau sa le scoata. La fiecare vizita oficiala, Presedintia Frantei inmina lungi asemenea liste, cererile au fost de regula rezolvate rapid.

- Mama d-voastra a primit pasaport? A reusit sa va viziteze in Franta?

E o anecdota si aici de povestit. Cind m-am logodit, asta a fost in iunie '69.... vizita generalului de Gaulle in Romania avusese loc in '68, in mai... un an dupa aceea m-am logodit. Sotia mea viitoare era franceza. I-am telefonat mamei. I-am spus ca m-am logodit, ca nunta va avea loc in septembrie, sa faca cerere de pasaport. Mama s-a dus la militie a facut cerere de pasaport. Si n-a primit nici un raspuns. Au trecut o luna, a doua luna, era deja august.... Spre a evita si cel mai mic contact al meu cu functionarii ambasadei romane, m-am adresat uneia din personalitatile pe care le cunoscusem in cursul activitatii mele la ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul roman si i-a spus ca doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitata la nunta fiului ei in septembrie si ca roaga ambasada sa urgenteze formalitatile, nedind nicidecum de inteles ca ar exista dificultati. Dupa doua zile mama a fost chemata la militie. I s-a spus: „doamna, am auzit ca fiul d-voastra se casatoreste, va felicitam, veniti peste doua zile sa va luati pasaportul". Mama a avut pasaportul. Vine la nunta in septembrie. Sta trei luni in Franta. Se intoarce la Bucuresti in decembrie si in luna ianuarie in anul urmator primeste raspunsul de la militie pentru cererea facuta: cererea era refuzata. Asta era birocratia securista. Mama a venit in Franta de mai multe ori de atuncea.

- Cum ati ajuns de la ministerul de Externe francez la Europa Libera?

In urma victoriei socialistilor la alegerile din Franta, in 1980, situatia mea la ministerul de Externe, care nu era deloc o situatie nici vizibila si nici foarte importanta reprezenta totusi un ghimpe in ochii noilor zelatori socialisti. Am aflat, spre surpriza mea, ca eram omul lui Giscard d'Estaing. De ce? Pentru ca fusesem cu el de doua ori in Romania. Si atita tot. Conditiile de lucru s-au inrautatit. A venit un nou sef care era dezagreabil si nu mi-a mai placut atmosfera, devenea foarte de stinga. In momentul acela vorbind cu Vlad Georgescu, fostul meu coleg, nu de facultate ca el a facut istoria, ci de armata, ambele stadii de serviciu militar le facusem cu el si ramasesem prieteni, i-am povestit de situatia mea si el mi-a promis ca la prima ocazie ma angajeaza la Europa Libera. Vlad avea acolo o situatie deosebita.... era foarte bine vazut de americani. Felul lui de a fi fusese apreciat de Ambasada americana de la Bucuresti, a plecat din Romania, a fost luat la Europa Libera in urma unor evenimente agitate, cu arestari, care se cunosc. Acolo a ajuns foarte repede seful departamentului romanesc. Europa Libera nu era compusa doar din Departamentul romanesc, erau 15 alte departamente nationale. Insa Vlad era unul dintre putinii sefi de departamente foarte agreati de americani, prin felul lui de a fi, neconventional si direct. Americanii de la Europa Libera nu tineau foarte mult sa aiba relatii cu angajatii neamericani. Faceau exceptie englezii. Vlad Georgescu era de altfel foarte dusmanit pentru ca deabia venise si a fost pus imediat in capul departamentului, fara sa aiba o vechime adecvata. Pentru ca era foarte capabil. Europa Libera nu a fost acel loc magnific si entuziasmant despre care unii povestesc ca ar fi fost. A jucat un rol de prim plan in lupta contra comunismului, insa erau si acolo inamicitii personale, conflicte de munca, la fel ca peste tot, si la fel ca in toate comunitatile diferitelor emigratii, poate mai accentuat la Europa Libera, unde se lucra, dar se si traia intr-o lume inchisa. Erau diferente mari de formatie intelectuala si diferente de caracter, de religie... si de convingeri. Erau oameni veniti din toate orizonturile politice si de pregatire, sau de nepregatire culturala... foarte diferite.

- Adolescent fiind tot ce stiam aflam de la Europa Libera. Imi amintesc ca se asculta Europa libera vara cu geamurile larg deschise. Stateam seara in curte si ascultam Europa Libera de la vecinii care aveau un aparat vechi de radio foarte bun.

Vreau sa spun inca ceva. Despre reactia autoritatilor romanesti la numirea mea la Europa Libera. Cind m-am intors definitiv la Bucuresti in 1991, am avut ocazia sa-l intilnesc pe directorul Arhivelor Nationale, profesorul de istorie Ioan Scurtu, astazi directorul Institutului „N. Iorga". Prevenit fiind de vizita mea, el a pregatit pe birou niste dosare ale Europei Libere, sa mi le arate. Aceste dosare aveau adnotari de mina lui Gheorghiu Dej, facute doua zile dupa ce emisiunea avusese loc. Deci emisiunile Europei Libere erau urmarite la cel mai inalt nivel.
Cind s-a aflat la Bucuresti, foarte repede, cam dupa o saptamina, ca am fost angajat acolo, a venit un vecin la mama, locuia ca si astazi intr-un bloc de linga Liceul Sincai, a venit mi se pare responsabilul cartii de imobil sa-i spuna: „doamna va cauta niste militieni". Au venit doi militieni, erau tineri, sa-i spuna ca toti dusmanii poporului vor sfirsi asa cum merita; ca eu am intrat la Europa Libera si sa stie si dinsa la ce se poate astepta. Insa cit am fost eu la Europa Libera nu am avut nici un fel de neplaceri. Asta se datoreaza si faptului ca din cei zece ani cit am lucrat acolo, sase am fost angajat la departamentul de cercetari, care depindea de o directie diferita decit acea a posturilor de radio. La postul de radio era director, cum am spus, Vlad Georgescu care dirija acea echipa cu totul remarcabila de redactori specializati ai programelor de politica interna romaneasca: Serban Orascu, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu, mai tirziu a venit Mircea Iorgulescu, era Gelu Ionescu la partea culturala.... mai erau desigur si altii care participau la emisiuni, nu aveau programe fixe. Si mai erau emisiunile culturale ale Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca, de la Paris. Singurii care au avut privilegiul sa dirijeze un mare program al Europei Libere nefiind domiciliati la Munchen. Era o favoare care li s-a facut doar lor si care se datora meritelor exceptionale. Pe linga posturile de radio exista un mare Departament al Cercetarii. Aceasta cercetare era bazata pe o documentare imensa, consecinta si ea a enormelor posibilitati financiare ale Europei Libere finantata de Departamentul de Stat, multa vreme dirijata pe fata de CIA, serviciile specializate americane, dupa aceia amestecul CIA a devenit mai discret, dar n-a incetat niciodata. De aceea se credea ca Europa Libera ar fi o centrala de spionaj. Ceea ce nu avea cum sa fie. De acolo plecau informatiile din care multe erau difuzate prin presa romaneasca la care Europa Libera era abonata si venea absolut fara nici un numar de ziar sau de revista lipsa. Si asta a fost unul din punctele de intrebare iscate de faptul ca emisiunile noastre dirijate impotriva Bucurestiului si sprijinite pe o documentatie foarte serioasa puteau avea loc pentru ca noi primeam, prin posta, oficial, presa romaneasca.

- Venea chiar pe numele Europei Libere?

Da, pentru Europa Libera. Si evident se gaseau informatii nu numai in Scinteia dar de exemplu intr-o revista considerata, gresit, absolut fara interes politic care se chema Muncitorul sanitar si in care se putea citi ca in cutare loc a avut loc o epidemie, sau intr-o revista din Constanta de unde se putea afla ca se intimplase ceva la vami, de unde se puteau difuza amanunte interesante. Departamentul de cercetare avea la dispozitie mijloace financiare extraordinare. Salariile la Europa Libera erau foarte mari tocmai pentru ca sa impiedice tentatiile banesti care ar fi putut veni din partea organelor comuniste. Si totusi au exista si acolo agenti de informatii si la nivel foarte inalt. Departamentul de cercetare avea alt director decit acel al radio-ului, un director adjunct englez iar in ultimii ani a fost si un director adjunct ceh, un om foarte capabil care a disparut peste noapte de la Europa Libera imediat ce Havel a luat puterea in Cehoslovacia pentru ca Havel i-a transmis imediat dosarul americanilor.
La Departamentul Cercetarii se redacta un buletin saptamanal care se chema Free Europe Research Bulletin, in engleza, cu un capitol pentru fiecare tara a blocului comunist si un raport zilnic, pe hirtie verzuie sau pe hirtie galbuie care se numea Daily Report. Imi amintesc si acum de orele de insomnie si de tensiune prin care a trebuit sa trec in primele saptamini dupa angajare, obligat fiind sa redactez acele documente intr-o engleza nu numai foarte buna dar si tehnica si potrivit stilului jurnalistic foarte concis pe care-l practica americanii. Ei sint singurii cred.... cu englezii, care exceleaza in aceasta meserie a jurnalismului, mai bine decit germanii care sint greoi, chiar daca sint foarte precisi si bineinteles mai bine decit francezii si italienii care nu se pot lasa de obiceiul de a face si putina retorica si figuri de stil pe linga ceea ce au de spus. A fost pentru mine o experienta pasionanta.

- Cite pagini trebuia sa aiba raportul?

Fiecare tara avea alocat un anumit spatiu.... in cadrul acelui document cotidian. Am lucrat la Daily Report doi ani de zile. Era mai greu decit rapoartele saptaminale pentru ca trebuia sa fii la masa de lucru la ora cinci si jumatate dimineata ca sa-l predai la ora opt, pe baza informatiilor venite in cursul serii si noptii.

- Ce spatiu ocupau stirile romanesti?

Trebuiau sa fie patru-cinci stiri. Foarte scurt si cuprinzator.

- De unde luati informatiile? De pe fluxurile agentiilor de stiri, din presa romaneasca ...

Si presa romaneasca si presa internationala... si acolo aveam un serviciu de presa extraordinar. Primea zilnic kilograme de hirtie, doua sau chiar trei kilograme de ziare, depese si rapoarte, din care selectam articolele importante aparute in principalele ziare din lume si nu numai in presa engleza, germana, franceza... dar si in ziare italiene, turcesti sau suedeze. Pe aceasta baza construiam, colegii mei si cu mine, o documentatie foarte interesanta, culturala, economica sau politica. Pentru rapoartele saptaminale aveam mai mult timp. Fiind scrise in limba engleza si de redactori care nu vorbeau la radio, n-am fost cunoscuti in Romania, noi cei de la cercetare. Buletinele noastre erau difuzate tuturor agentiilor de stiri din lume, ambasadelor occidentale si universitatilor, atit americane cit si engleze, franceze si asa mai departe. Dar, ramineau la stadiul de documente scrise. Pe cind cei care vorbeau la radio se adresau cetatenilor romani si erau mult mai expusi fata de actiunile Securitatii. Asa se si explica faptul ca unii dintre ei, cum era Serban Orascu, unul dintre cei mai buni redactori, au fost tinta unor atentate. La fel Monica Lovinescu. Despre Vlad Georgescu se presupune ca ar fi murit iradiat. Eu nu cred asta. Cred ca a fost o boala ereditara, tatal lui a murit de aceiasi maladie tot la virsta de cincizeci si ceva de ani, dar adevarul nu se va sti niciodata. Emil Georgescu a fost supus unui tentative de asasinat. Faimosul terorist, care lucra si pentru Securitate, Carlos a depus niste bombe la departamentul ceh, omorind pe cineva si ranind mai multi. Acuma se stie ca romanii erau cei vizati. Astfel ca Europa Libera nu era un loc din cele mai linistite. Dar existau avantaje materiale mari, erau satisfactii intelectuale deosebite, erai la curent cu o documentatie extraordinara, aveai acces la biblioteca postului de radio..... una din cele mai interesante din Europa. Dar nu era un loc unde infloreau prieteniile.

- Care erau relatiile Europei Libere cu emigratia romaneasca din Occident?

Directivele venite de la Washington, de la conducerea americana erau de a nu difuza tezele emigratiei. De a nu da cuvintul emigratiei decit in mod exceptional. O exceptie a fost facuta pentru Monica Lovinescu si Virgil Ierunca din care Europa Libera a facut perechea poate cea mai mediatizata a exilului romanesc. Ei aveau girul directiei americane si prin ei razbatea o importanta parte a vietii emigratiei din punct de vedere cultural. Mai erau solicitate ocazional personalitati, dar nu politice, ale exilului cum ar fi Matei Cazacu, de la Paris, istoric, veneau prin telefon din America comentariile lui Vladimir Tismaneanu si ale altora. Din Munchen era Pavel Chihaia, alt colaborator ocazional, un om de o mare tinuta intelectuala si morala dar care nu facea parte din salariatii Europei Libere. Emigratia in general, a oricarei natiuni, era prost vazuta de americani, considerata - pe drept sau pe nedrept - ca un fel de sursa de neplaceri, ba chiar catalogata drept fascista de anumite cercuri care aveau tot interesul sa prezinte emigratia romana, sau poloneza, sau maghiara sub un aspect negativ. Evident ca erau si legionari in emigratie, dar ei nu aveau acces niciodata la microfonul Europei Libere.... Cit despre fruntasii politici ai emigratiei foarte rar li se lua un interviu. Se lua un interviu regelui, la fiecare sfirsit de an. Regele era foarte stimat de americani. Au existat doua chiar trei tentative din interior de a prezenta personalitatile politice romanesti sub o lumina fascista. Cineva din departamentul romanesc a falsificat de exemplu o banda de magnetofon astfel incit sa reiasa ca liderul taranist Corneliu Coposu era favorabil legionarilor.

- Asta, dupa '90....

Da, dupa '90. Autorul acestui fals a fost usor descoperit pentru ca se stia cine se ocupase la ora si in ziua respectiva de emisiunea in cauza... si in loc sa fie dat afara imediat a fost pastrat in functie, avind o coloratura cu totul nefascista. Era unul dintre zelosii furnizori ai documentatiei tendentioase de care s-a folosit din belsug, apoi, Alexandra Laignel Lavastine.

- Cum v-a marcat exilul?

Pentru cei care au trait personal experienta exilului, el a echivalat, chiar si pentru mine care l-am abordat in conditii mai bune de cit multi altii - cunosteam perfect limba si aveam multe cunostinte la fata locului cu care sa pot schimba o vorba si la care sa pot face o vizita, pentru aceia exilul a insemnat o rana a sufletului, care s-a vindecat desigur, mai greu sau mai usor, dupa caz, dar care a intretinut multa vreme imaginea tarii pierdute.

- Fie piine cit de rea....

Celebrul vers „fie piine cit de rea, tot mai bine in tara ta" este inexact si inselator. Cei care s-au straduit sa scape de piine rea din Romania comunista o facusera din disperare si, deseori, privind spre miraje de care in cele din urma nu au avut parte. Unii si-au gasit locul in tarile de azil, mai greu daca nu stiau limba si n-aveau o meserie tehnica, mai usor daca stiau unde le e norocul. Altii au continuat, ani de zile, sa sufere departe de tara, fara „relatiile" de la care tot romanul isi inchipuie gresit ca va veni salvarea. Unii au facut stare, altii chiar avere, citiva dintre acestia, putini, s-au gindit sa-si ajute si compatriotii care o duceau greu si continuau sa se imagineze, precum Cioran, „pe culmile disperarii".... Altii, si am auzit cu urechile mele de la un exponent al acestei categorii, de indata sositi in occidentul liber si prosper s-au repezit la bunatati si „am mincat ca spartii". Adio spectrul foamei, adio cozile la piine, adio dosarul de cadre. Doar dupa aceea a survenit confruntarea cu realitatile occidentului, cu obligatia de a se conforma cu civismul occidentului, cu necesitatea efortului care nu e remunerator decit daca muncesti, cu ideea ca in occident invirteala nu are curs.





Crede si nu cerceta!...

Destin imi dadu cateva aspecte din Biblie care ar putea cu indulgenta sa arate cate ceva din trairile lui X si Y vis a vis de dragostea intre barbat si Femeie.
Cred ca intrebarea mea nu a fost perceputa cum trebuia, foarte probabil ca nu am formulat-o eu cum trebuie. Hai sa explic putin din ceea ce gandisem in prealabil cand am pus aceasta intrebare.
In Biblie e tot vorbeste cu predilectie de 2 feluri de iubire. Iubirea fata de Dumnezeu si Iubirea fata de aproapele tau. Prin iubirea de Dumnezeu se pare ca e clar ce se vrea. Iubesteti Zeul, iubeste (?) cel caruia te inchini.(Ca o paranteza: io am mari probleme cu asta pentru ca nu pot dezvolta sentimente de iubire decat vis a vis de persoane. Nu pot iubi ceva de care sincer, imi este frica, poa sa-mi spuna cine o vrea si ce o vrea. Cand mi-e frica, mi-e frica, acolo nu mai e loc de nici o iubire).
Iubesteti aproapele.. asta, sa nu bat campii prea tare o inteleg ca inemnul iubeste pe orice om.Cat de fiabil si aplicabil in practica este acest lucru, hai sa mai traim sanatosi. Intodeauna or sa fie diferente intre sentimentele nostre pentru oamenii care ne incojoara, pentru unii simtind mai mult, pentru altii mai putin. Este un deziderat acest indemn , un indemn, dar sansele de reushita -cinsit vorbind - sint extrem de reduse. A, da! Fii amabil, fii saritor, ajuta daca poti, nu te gandi sa ceri ceva la schimb pentru ceea ce faci, nu scoate ochii daca ai facut ceva pentru cineva, iarta daca poti!!! Dar asta nu este iubire ci este simplu un mod de a usura convietuirea in societate si este in acelasi timp un mod de usura interactiunea umana.
De ce spusei toata polologhia asta? Pentru ca aparent, cei care au scris textele biblice au fost capabili sa dea astfel de exemple de bunatate in relatiile interumane. Revenind la subiectul dragostea intre barbat si femeie, mie imi pare ca acolo in Biblie nu e asa ceva tocmai pentru ca nu a avut cine sa scrie asta. Cei care au scris textele biblice, ori nu au avut astfel de experiente personale, ori nu au vrut sa amestece experientele lor personale in textele la care scriau.
De ce ar fi important acest lucru? In opinia mea ar fi important pentru a vedea planurile comparative. Orice om este in stare sa analizeze nishte porunci cand astea se interesecteaza cu viata lui de zi cu zi. Scrie "nu fura", se uita cum apare asta in viata lui, e de acord si spune: nu e bine sa furi. Porunca buna, o bila alba pentru Biblie. Asta la aspectul practic. Cand e vorba de aspectul sufletesc, aici e marea buba. Pentru ca vorbind de iubire, omul o sa incerce ceea ce simte vis a vis de o fiinta umana sa o extrapoleze si la natura divina. Aici ma inteb daca nu cumva acest aspect este lasat voit la o parte. Asa o fi? Oamenii care sint sihashtri, care traiesc singuri, acesti oameni cu greutate pot dezvolta sentimente de iubire catre aproapele lor tocmai prin singuratatea in care traiesc. Iubirea e oricum greu de ascuns, ea putand fi confundata cu bunatatea deoarece este greu de facut deosebire intre actiunile care le facem din iubire pentru cineva si actiunile care le facem din simpla bunatate. Ca sa nu o mai lalaiesc mult, aparent cei care au scris textele nu au avut experiente personale de dragoste.Daca ele au existat in vietile lor, atunci aceste sentimente nu razbat din textele lor.
Desigur, iubirea fata sa zeul caruia i se inchinau este exprimata de foarte multe ori. Dar revin la ceea ce am spus la inceputul acestui text. Cand ti-e frica nu poti iubi (eu unul). Iubeau acesti oameni cu adevarat zeitatea care o adorau sau ei faceau un simplu turn off al sentimentelor si decretau frica ca iubire? Hmmm... dificil de spus. Poate este cineva printre noi care poate spune ca el iubeste pe Dumnezeu mai mult decat iubeste o fiinta umana si daca da, poate este in stare sa ne arate natura acestor sentimente. Eu unul am mari minusuri la acest capitol.

cu stima,

AlexM

adica esti de 3 ani in paris, in care 3 ani ai intrat, facut si terminat
universitatea...

care??? unde??? de 2 ani???

ca intzeleg c-ai si lucrat si lucrezi, tot in astia 3 ani.. si ai fost si in vizita
in RO.. tot in astia 3 ani...

nu ti se pare exagerat, fabulatoriu pe undeva?
sa nu-mi spui c-ai facut in plus si doctoratul, in astia 3 ani... :))

nu repet ce-a scris deja calypso,
dar ti-as zice ca, francezii te primesc bine, sunt amabili si
incearca sa te ajute fara gânduri ascunse,

dar ca sa continui aceasta relatie cu francezii, trebuie sa fii modesta, la locul tau, sociabila si fara pretentii.
simpatia ce ti-o acorda spontaneu la inceput, ti-o retrag repede
atunci cand vad ca nu o meritzi.

de unde stii ca ei plagiau internetul? nu ai tendinta de a te supra-aprecia, diminuand pe altzii?

francezii n-au asteptat dupa tine, iar daca nu esti simpa, n-au nimic de-a face cu tine...
si eu am facut studii superioare in FR, in plus de altele ce mai aveam, chiar si un doctorat, am lucrat salariata si din 1980 sunt industrias

n-am avut nici o data probleme cu francezii, dar inainte de toate le-am meritat atentia si respectul.
"complexul superioritatii"...si eu te-as trimite la plimbare...in cateva clipe..
cazul calypso nu este o exceptie, sunt si altii.. multi..
integrarea si ADOPTAREA se merita, nu este o obligatizie...

deci inca o data.. despre ce vorbesti tu acolo???
si da-ne si noua adresa unde poti lua in FR o diploma de studii
superioare in 2 ani...:))

Zaraza are dreptate, ma gandesc ca-i posibil sa te fi luat cam aiurea-n balon.
Imi cer scuze… din perspectiva altora, se vede ca acceptam destul de greu lucruri care ni s-au intamplat, daramite situatii de care nu ne-am lovit. (:

Nu vei auzi asadar nicaieri si pe nimeni declarand ca n-a facut-o niciodata, dar conteaza mult cand ai facut-o, cat de des si mai ales de ce.
Propui spre discutie o tema infiorator de intima si, personal, daca nu-s dispusa sa discut despre sexul oral, si cu-atat mai mult n-am sa pot explica de ce, pe la ce varsta si-n ce situatii s-a-ntamplat sa ma dragalesc io pe mine insami.

Citeam deunazi o carte despre psihologia copiilor, unde li se recomanda parintilor sa nu-si pedepseasca odraslele atunci cand ii surprind, inca de foarte mici, atingandu-si organele genitale.
Este o metoda de autoexplorare ca oricare alta.
Daca mama se crizeaza, copilul va intelege ca este INTERZIS ( mama nu va putea explica si de ce nu e voie!), se va culpabiliza si, mai tarziu se va dezvolta greu sau chiar anormal.

Obiceiul va disparea de la sine ca, mai apoi, in perioada adolescentei, sa revina-n forta si, cum am mai scris mai jos, mai ales la baieti.
E momentul unor discutii de data asta serioase si timpul cand adolescentului care se incuie des in camera lui, trebuie sa i se dea ceva captivant de facut.
Se vor mira unii, dar energia sexuala poate fi folosita si altcumva …

Nu-i un necaz nici la adulti, doar ca astia o fac din plictiseala si foarte rar.
Masturbarea excesiva in randul adultilor ( subiect care nu m-a preocupat niciodata) ar putea avea cauze multiple… mi le pot doar imagina…

Zici ca esti in pragul divortului, sigur ai nevoie de afectiune si intelgere mai mult decat oricand … dumnezeu stie cate probleme ai si cum esti perceputa de cei din jur.
Sper din suflet ca le vei rezolva, dar nu vad cum in felul asta … cat poate sa dureze, ca sa-mi inchipui ca asa…mai uiti de probleme?
Cauta un curs de pictura, unul de dans …sunt atat de multe si nici nu-s foarte scumpe.
Intr-o situatie similara, o colega de serviciu s-a inscris la un curs de … hair stylist…e absolut incantata, ne bibileste pe toate, ne viziteaza acasa si nu ne ia decat … o cafea.
Fa-ti un abonament la o sala de gimnastica, ai putea intalni pe cineva …si-n plus, nu cred ca nu-ti doresti un abdomen mai plat. : ))

Incearca sa arati bine, du-te la un masaj, schimba-ti culoarea parului, poarta haine pe care n-ai avut curajul sa le-mbraci (ai grija, totusi!), zambeste cu ochii, nu doar cu buzele, citeste, manaca putin si bun, fii amabila si draguta, nu-i agasa pe cei din jur cu vaicareli, intrucat, din pacate, nimanui nu-i pasa.
Alege-ti o prietena ingaduitoare si discuta cu ea lucruri intime, ca acestea.

Ps. Multam tie, zaraza … ai mare dreptate!

intamplator am citit ce-a scris rac (asa ca de asta comentez doar pe-al lui) si m-a suprins sa-mi amintesc ca a-ti face slujba pentru care esti plait e considerat un favor care trebuie rasplatit cu mici atentii. sa fii amabil si sa-i ajuti pe cei care vin la tine pentru ca de asta esti pus acolo, e de la sine inteles, nu e un favor.

p.s. abia astept sa vad raspunsurile la intrebarea zarazei ;)

He-hehh! O reactie neagresiva…asta spune multe despre autorul ei…chiar ca nimic nu-i intamplator pe lumea asta!

,,La ultima aniversare la care vecinii de deasupra au invitat 10 persoane (doua femei, sapte barbati si un copil), pantofii pe care i-am gasit pe casa scarii mi-au hranit familia sase saptamani!” (latu)

Pentru asta compatimesc sincer familia ta…credeam ca pantoful nu mai foloseste ca aliment de pe vremea razboiului…dar cum eu sunt cea care aduce fericire pretutindeni, vreau sa aduc fericire si in casa ta. O sa-ti dau niste retete de mancaruri pe baza de pantofi, ghete si papuci (sandalele si cipicii nu tin de foame, dar pot fi folositi cu succes ca desert):
1. PANTOFIORI IN FOI DE VITZA:
Se iau pantofiorii din fatza usii – te uiti intr-o parte, in cealalta parte si la lift…sa nu iasa careva, cu inima cat un purice sa nu-si fi uitat vreun petrecaret vreo pietricica prin ei…daca deschide usa, zambesti, te inclini si spui: ,,suntem de la firma donatii pentru copilasii oropsiti…ati putea contribui…”...el inchide usa infiorat si tu iei incaltamintea repede la subsuoara si te faci nevazut…dar nu te mai invat, ca tu stii mai bine, experienta ta face cat toata imaginatia mea…
Ai nevoie de pantofi de copil – pana in marimea 36 – se spala de noroi, praf si sentimente negative…ale musafirilor, care, incepand cu aceasta vizita devin predispusi la reumatism, se dau cu ulei de masline extravirgin, atat pe dinafara, cat si pe dinauntru (acest ulei nu numai ca unge, dar inlatura si mirosurile menite sa omoare mustele din holul blocului…stie ea, gazda, de ce ii exileaza, dupa ce ii tine 5-6 minute si in casa) si, astfel inmuiati, se taie longitudinal (atentie sa nu sara din maini – asta e momentul cand devin nervosi…simt ce-i asteapta…nu erau obisnuiti cu un astfel de tratament…in fine, daca ai maini ferme, ii stapanesti lesne) si se asaza in tava cu ulei bine incins. Pe deasupra presari drojdie de bere (nu degeaba am spus ,,marime mica”...vor creste si vor da pe dinafara la un moment dat) si ii acoperi cu foi de vitza maruntite atent, amestecate cu galbenus de ou (pentru pantofi marimea 36 trebuie 2 galbenusuri…pt. 35 – unul singur, pt. 34 nici unul si asa mai departe) si cu zeama de lamaie (felul asta de mancare se numeste popular dolcengabana alimonata). Cat timp stau la cuptor (circa 20 de minute pentru plasticuri, de la 40 de minute in sus daca sunt de piele), pregatesti garnitura. Aceasta consta in orez tocat, masline fripte in prealabil (prealabilul il gasesti la orice alimentara Cris-Tim), oase de potaie si ligamente de musafir nepoftit – asa se cheama, nu au nicio legatura cu povestea din care ai facut rost de materie prima pentru propria ta masa festiva.
Din cand in cand, scoti pantofiorii din cuptor si-i intepi cu furculita, sa vezi daca mai misca (trebuie sa fii atent, pantofii sunt perversi, pot sa taca chitic cat te uiti la ei, apoi sa incerce o saritura de 10 centimetri tava si sa te improaste cu toata minunatia de ulei extravirgin incins). Cand nu mai ai dubii ca a pierit energia din ei, cu razvratire cu tot, ii scoti la lumina (vei observa cu satisfactie ca si-au pierdut forma de pantof, umflandu-se si amestecandu-se cu celelalte ingrediente), ii asezi pe platoul in care deja trebuie sa-i astepte garnitura, si ii servesti pe musafirii dornici de experiente culinare noi, neomitand sa ii instiintezi, la sfarsit, cand au burtile pline si starea psihica pe culmi de atata amabilitate, generozitate, sufocare, ca metabolismul le e rasfatat, din acest moment, cu gumarius alimonatum musafiris (aceasta e denumirea stiintifica a preparatului).

POFTA BUNA!

Din pacate, timpul alocat scrierii de retete a expirat; poate pe viitor sa revin cu noutati). Sper ca sfaturile mele sa-ti fie de folos. Retetele mi le-a destainuit un veteran de razboi (fie-i transformarea in oale si ulcele agreabila…la cat cauciuc avea in el…). Le-a inventat impreuna cu niste prieteni in vremuri de restriste si s-a imbogatit in urma infiintarii unui restaurant cu specific. Iti atrag atentia ca pe certificatul lui de deces scrie ,,intoxicare prin exces de calciamentum ventric.” Deci nu pot decat sa iti urez, tie si musafirilor, prudenta si clasicul sa va fie de bine!

iata ce am primit in posta electronica acum doua zile- de la o femeie.

Cum faci o femeie fericita

Pentru a multumi si a face o femeie fericita, tot ce trebuie sa faci este sa fii:
1. un prieten
2. un tovaras
3. un amant
4. un frate
5. o figura parinteasca
6. un profesor
7. un educator
8. un bucatar
9. un gradinar
10. un tamplar
11. un sofer
12. un inginer
13. un mecanic
14. un decorator
15. un stilist
16. un sexolog
17. un ginecolog/obstetrician
18. un psiholog
19. un psihiatru
20. un terapeut
21. un tata bun
22. un gentleman
23. bine organizat
24. ordonat
25. foarte curat
26. atletic
27. afectuos
28. amabil
29. atent
30. ambitios
31. ascultator
32. logic
33. indraznet
34. curajos
35. creativ
36. viteaz
37. politicos
38. capabil
39. hotarat
40. inteligent
41. imaginativ
42. interesant
43. cu bun simt
44. rabdator
45. politicos
46. pasionat
47. respectuos
48. dulce
49. puternic
50. descurcaret
51. intelegator
52. compatimitor
53. tolerant
54. ager
55. cineva caruia ii place sa faca cumparaturi
56. cineva care nu face probleme
57. cineva care nu se uita niciodata la alte femei
58. foarte bogat.

IN ACELASI TIMP, TREBUIE SA FII SIGUR CA:

59. nu esti nici gelos nici dezinteresat
60. te intelegi bine cu familia ei, dar nu petreci mai mult timp cu ei decat cu ea
61. ii oferi spatiu, dar te arati interesat si ingrijorat de actiunile ei.

MAI PRESUS DE TOATE ESTE FOARTE IMPORTANT SA:

62. nu uiti datele de: aniversare (nunta, logodna, prima intalnire, primul dans, prima inghetata, ...), absolvire, nastere, menstruatie.

Cu toate acestea, chiar daca respecti intocmai instructiunile de mai sus, nu esti 100% sigur ca va fi fericita, pentru ca intr-o zi s-ar putea
simti coplesita de perfectiunea sufocanta din viata ei si va fugi cu
primul salbatic boem-beat-de viata pe care il intalneste.

Cum sa faci un barbat fericit?

Lasa-l sa se joace cu sanii tai.

Cine ma intreba de liste????????
-----------------------------------------------------------------
So far, so good.

1. Niciodata sa nu-mi dai de lucru de dimineata.
Asteapta pana la ora 16.00. Atunci poti sa-mi dai sarcinile cele mai urgente, fara a-mi da si informatiile necesare pentru rezolvarea problemei ; lasa ca ma pot informa si singur de la cei de la care te-ai informat si tu.


2. Daca este o problema cu adevarat de neamanat, din 10 in 10 minute vino si intreaba-ma cum stau. Asta ma ajuta! Sau, si mai bine, stai permanent in spatele meu si da-mi cate o indicatie inainte de fiecare apasare de tasta.


3. Daca trebuie sa pleci, sa nu spui niciodata nimanui unde esti. Asta ajuta sa-mi dezvolt fantezia fata de cei care te cauta la telefon. Nici despre momentul intoarcerii tale sa nu spui nimic, ador sa spun intotdeauna ca poti veni dintr-o clipa in alta.


4. Daca am mainile pline de hartii, cutii, carti sau alte lucruri, niciodata sa nu deschizi usa in fata mea. Asta ma ajuta sa inteleg cum este sa fii handicapat, iar apoi ma voi descurca mai usor cu usile in cazul in care as suferi vreun accident.


5. Daca imi dai mai multe sarcini, sa nu spui niciodata care este prioritatea lor, eu sunt un cititior de ganduri deci voi ghici cu usurinta si singur.


6. Este mai simplu daca imi trimiti un E-mail chiar daca stam doar la 3 metri. Pentru ce atata vorbarie?
Si asa primesc foarte putine E-mailuri zilnic. E-mailurile primite de la seful tau poti automat sa mi le transferi, nu trebuie sa scrii si ce sa fac cu ele, imi este foarte usor sa descopar si singur.


7. Cel mai bine este daca ma tii in birou pana seara tarziu. Ador acest loc, cu adevarat nu am unde sa ma duc dupa lucru. In afara de lucru, nici nu am viata particulara.


8. Daca esti multumit de munca mea, nu cumva sa-mi spui, sa stii ca daca aflu atunci in mod sigur voi cere marire de salariu.


9. Daca nu esti multumit cu munca mea, poti spune la toata lumea, ador sa fiu prezent in barfele de la locul de munca.


10. Daca ai indicatii speciale in legatura cu munca mea, sa nu-mi spui niciodata pana aproape de terminare. Daca ai avea indicatii folositoare, astea doar mi-ar incetini munca.


11. Sarcinile cele mai dificile niciodata sa nu le dai in scris si intotdeauna doar pe jumatate sa explici din ce constau. Deoarece daca ar ramane o dovada scrisa, ulterior s-ar afla ca nici macar tu nu stiai ce vrei de fapt, si dimpotriva ai dat indicatii care se contraziceau.


12. Doar atunci sa fii amabil cu mine daca munca mea are influenta pozitiva asupra ta.


13. Spune-mi cu curaj toate problemele tale personale. Eu nu am astfel de probleme si imi pica bine sa aflu ca mai este cineva si mai putin norocos.
In mod special prefer acele povestiri in care descrii in mare amanunt, cat de incredibil de mult impozit se ia din premiile pe care le-ai primit pentru performantele tale.


14. Asteapta pana la evaluarile de la sfarsit de an, atunci spune-mi ce ar fi trebuit sa optimizez in cursul anului. Da-mi o evaluare mediocra si o marire de salariu care urmareste usor inflatia. Stii, nici eu nu muncesc pentru bani.


15. Daca doresti ceva de la mine, este de ajuns sa-mi strigi numele, eu intr-o clipa voi fi acolo lasand balta tot ceea ce tocmai faceam. Expresiile precum "Te rog frumos, vino pana la mine", "Te rog, ajuta-ma", sau "Ai un minut pentru mine" sunt absolut inutile. Daca nu gasesti o litera pe tastatura, doar striga si eu vin sa-ti arat unde este ascunsa.


16. Daca doresti sa fac un tabel, deseneaza-mi pe o hartie exact cum ai vrea sa arate, explica-mi cat de groasa sa fie linia si ce fel de caractere sa folosesc.
In tot acest timp ai fi putut si tu sa-l faci, dar nimeni nu ar putea sa se astepte la asa ceva din partea ta.
Creativitatea mea nu trebuie sa se dezvolte la lucru, este de ajuns sa urmez doar ordinele tale.


==============================================
"Always remember that you're unique. Just like everyone else."

"pornind de la ce-a zis maan, credeti ca-i mai bine sa stai sa-l astepti o viata pe EL, care poa' sa nu apara niciodata, sau e preferabil sa mai faci totusi un compromis pe ici pe colo, alegand din oferta reala?"

in primul rand ca EL nu exista.
nu in forma in care poate fiecare dintre noi l-a construit in minte asa din bucati de puzzle "inalt" "cu ochi verzi" "amabil cu babele din troleibuz" "spontan" "barbat pana in varfu' unghiilor" etc.

deci el nu poate fi decat un compromis intre oricine si EL utopicul.
ideea e ca trebuie sa fii foarte atent de care dintre bucatile de puzzle te lipsesti. fiidca sigur nu vrei sa ramai cu un El real fara cap, picioare sau inima - si mai grav.

iar aici deja trebuie sa particularizam.
fiecare are alte nevoi, ce tin de individualitate.
si e extrem de important sa se cunoasca suficient de bine pe sine, mai concret sa stie ce vrea.
altfel cum l-ar putea identifica pe acel "El"?

Fii amabil si reciteste mesajul pe care i l-ai scris lui maan si apoi vorbim despre ofense.

Tu nu pricepi ca nu se intelege ce scrii ??? Nu-i suficient sa ai ceva de spus. Trebuie sa comunici inteligibil. Altfel vorbim degeaba !

Nu prea inteleg "nu vad de ce nevoia elimina prezenta gandirii". Daca cineva are o nevoie trebuie sa-l identifici, sa stii ce sa-i dai si cat sa-i dai. Deci eu zic ca nevoia implica gandire.

Secundo
Sunt doua feluri de a da. Poti sa faci mici gesturi, sa fii amabil, sa zambesti, cu oricine. Dar la gesturi mai ample trebuie sa te gandesti. Si Dumnezeu a lasat parabola celui care, primind de la El, trebuie sa inmulteasca. Nu e nici El de acord ca sa lasi banul in pamant. Asa ca prefer un teren roditor. Nici bine cu forta nu se poate... Nu sunt de principiul ca e frumos sa te imprastii fara rost. Desi la zambete si amabilitate e ok. Dar cand incepi sa-i ajuti pe toti din jur fara discernamant ajungi sa nu mai poti ajuta pe altii...Fizic, nu poti... Toate trebuie sa aiba o limita.

sfertodoctă picky, - de DESTIN la: 04/08/2007 02:32:45 Modificat la: 04/08/2007 02:36:35
Ca fiinta umana OMUL...
recunosc lipsa virgulei...firesc era daca tot ai "rascolit"dupa greseli s-o faci in prima interventie...asa insa...dovedesti ca esti rautacioasa...

Stai in fata calculatorului ca o baba casnica de-o viata... si faci ture in DEX, imprumutat si el, categoric,folosind cuvinte "alese"...

Nu iti place, nu citi. In plus de asta nu recunosc greselile nimanui, nu la aprob si nu le "laud" daca totusi intervin o fac colegial... insa cand vrei sa faci critica unuia, categoric, trebuie sa fii mult mai bun decat el pe acelasi domeniu!
Daca,nu iti place...da click pe alta pagina!

pai se poate instala singuratate in doi,dpeinde sub ce unghi vezi problema,daca o vezi la modul fizic sau la cel sufletesc,trebuie sa fii un pic mai precisa!

Mintea mea reactioneaza cam lenesa la mottourile tale(motto?esti sigur??)ceea ce ma face sa ma gindesc ca nu am citit destula poezie....Incercind deci in lipsa mea de filozoafa adimcime(momentan)sa inteleg cine esti, ma gindesc ca trebuie sa fii foarte palid, daca era lumina lunii pline mai treaca mearga...
Cit despre a doua, that´s a dark one.... Si trista.Refuz sa o gindesc.
Daca este un strigat,o durere..., ...te putem ajuta ?

Nu trebuie sa fii departe ca sa-ti ajuti familia si ai dreptate
Si nu intotdeauna ajutorul este obligatoriu sa fie bani..
Un gest, o vizita, sa le faci cumparaturile daca ai o masina, sa te duci sa-i vezi, sa va reuniti.
sa dai din cand in cand un telefon, doar pentru placerea sa-i auzi si sa-i intrebi : sunteti bine? cum se mai simte mamaia?

Ajutorul si iubirea familiei, este sa fi altaturi, si la bine si la rau, sa-ti gasesti intotdeauna timp pentru ei...

p.s. persoana pe care am avut-o la telefon, era o simpla relatie de servici, nu prieten, har Domnului, prietenii mei sunt un pic precum eu.. :)

Maica Tereza, albaneza de origine, a intrat in biserica la 9 ani, asa ca reincarnarea Mariei-Magdalena este lipsita de miez
Eu nu imi iau preoti drept model, pentru ca inca n-am vazut unul care sa merite. Nici macar unul singur. Daca sunt si ei oameni, n-au decat sa se duca la sapa, sau pe strung. In biserica nu trebuie sa fii un simplu om. Trebuie sa fii mai aproape de Dumnezeu, fiind slujitorul lui. Si cum poti sa-l slujesti, homosexual fiind? Cand in Biblie spune clar ca omul cu femeia se impreuneaza pentru a zamisli copii, pe cand el cauta placere in lucruri contra naturii.
Ai un misticism candid si desuet, care te tine cumva departe de realitate. Mai reflecteaza...

sanjuro

RCO si eu am plecat in urma cu doi ani in fr pentru a ma casatori cu un francez..si o data ajunsa aici viata nu a fost tocmai roz..;e una sa iubesti pe cineva si alta sa locuiesti cu acea persoana;;intervin o multime de nimicuri esentiale legate de diferenta de cultura, mentalitate, personalitate, etc.
si eu la ro aveam un post foarte bun;;;eram cunoscuta..;aici am devenit o anonima, care trebuia sa se inghesuie printre analfabeti si nespalati in fata prefecturii la coada pentru titlul de sejur
in roamnia ma mandream cu originile mele ardelenesti. in franta romanii nu sunt bine vazuti. sunt considerati hoti.
in ro dadeam un telefon, plateam peschesul de cuviinta si rezolvam problema. in franta ca sa obtin titlul de sejur a trebuit sa indur la umilinte incepaind de la ghiseul consulatului roamn si terminand cu prefectura
la ro eram independenta din punct de vedere material. aici am ajuns breloc la portofelul sotului meu..situatie foarte greu de acceptat pentru o persoana independenta ca mine. la inceput m am simitit foarte umilita ca trebuia sa cer bani de buzunar, ca trebuia sa dau cuiva socoteala de ce fac cu bani, etc..
aici trebuie sa fii extrem de politicos , francezii au alte codu ri culturale. pe care daca nu le cunosti te frigi
schimbarea e dura..;eu am reusit sa ma adaptez.;de barbatul pentru care venisem aici m am despartit. m am recasatorit si nu pot spune ca mi merge rau...anul viitor imi voi termina studiile ( am inceput altele care mi dau dreptul de a mi deschide un cabinet);;;
deci exista multe oportunitati si aici;;dar trebuie sa faci fata primei unde de soc;;intr o prima faza trebuie sa afrunti umilinta;;pe urma trebuie sa te adaptezi;;
eu te sfatuiesc sa nu ti lasi intr o prima faza postul din ro;;vino de proba in franta o luna, in vacanta;;si vezi ;;nu ti taia toate podurile ce duc spre casa..pare paradoxal dar aici te adaptezi cu atat mai usor cu cat ai siguranta ca daca vrei poti sa te intorci la ro;;
bafta