comentarii

Desenati pe caiet tabelul de masurari de mai jos in care lungimile muchiilor fetei de banca sunt notate cu a si b"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
A fi scriitor intr-o limba "imprumutata" - de Florin Firimita la: 30/12/2003 02:00:59
(la: Florin Firimita despre experienta emigrarii si "Arta de a pleca")

Cind am inceput sa scriu, stingaci, in engleza, in jurnalul pe care-l tin de prin 1981, mi s-a parut imposibil sa gindesc in alta limba fara a suna fals, mai ales ca jurnalul nu era destinat unei audiente. Jurnalul a fost intodeauna un antidot nu numai impotriva singuratatii, dar si un fel de laborator privat. Cuvintele au avut intotdeauna aceasi greutate ca si culorile. In afara jurnalului, incercarile mele literare au fost modeste, poezii adolescente, teribile, de fiecare data cind credeam ca ma indragosteam de o colega de liceu, sau, si mai teribil, citeva participari la concursuri sau "olimpiade" unde odata imi amintesc ca mi-au dat un premiu, desi, dupa cum o fosta profesoara de limba romana mi-a spus, "bateam cimpii." Cred ca imi placea sa "bat cimpii," mai ales atunci cind trebuia sa-l analizam pe Eminescu prin prizme marxiste.

Am citit si citesc foarte mult.
Cred ca scrisul "serios," s-a nascut in ultimul an de liceu, anul petrecut in preajma mamei mele, care, nu numai ca a avut un cancer deosebit de violent (la oase), dar care a fost paralizata, si fortata sa stea in pat.
De fiecare data cind o internam in spital, veneam acasa si, in bucatarie, de furie, spargeam farfurii. Cind am ramas doar cu citeva farfurii, mi-am dat seama ca scrisul ar fi un mod mai eficient de a face fata situatiei (plus ca nu trebuia sa string cioburi).
Deci, am inceput sa scriu....serios.

In Statele Unite, jurnalul continua, (in engleza, 900 de pagini in ultimii 13 ani). Prin 1991, am scris prima povestire, "Birds," inspirata de fostul meu mentor si profesor de desen, Constantin Ciocarlie. Avea o baza "reala," dar sfirsitul a fost neasteptat, chiar si pentru mine. Ceea ce a transformat articolul intr-o povestire au fost citeva elemente pe care le-am visat, si care mi-au dat solutia felului in care povestirea se va incheia.
De cele mai multe ori, nu pot scrie daca finalul unei povestiri, eseu, etc, imi e necunoscut.

Scriu aproape in fiecare zi, si caietul de schite pe care il am cu mine devine uneori caiet de idei pentru o viitoare povestire sau eseu. Cioran vorbeste despre imposibilitatea de a locui in doua limbi, si multa vreme m-am simtit vinovat din cauza acestei dualitati. Cred ca faptul ca am crescut in limba romana m-a ajutat sa devin un scriitor american. Limba romana este o limba poetica, in timp ce engleza americana s-a nascut ca limba de afaceri. Astazi cred ca modul meu de a gindi sau mai bine zis, de a scrie o povestire, penduleaza constant intre cele doua culturi. Amble sint limbi cu nemaipomenite capacitati de expresie.

La citiva ani dupa ce am inceput sa scriu in engleza, lucruri ciudate au inceput sa se intimple: o buna prietena m-a incurajat sa particip intr-un concurs national literar sponsorat de New York University. Povestirea pe care am prezentat-o a cistigat marele premiul, si desi nu cred in “competitii” in arta, am fost foarte surprins de modul in care a fost primita, de faptul ca cineva a avut incredere in scrisul meu intr-o limba “imprumutata.” Altii prieteni m-au incurajat de-a lungul anilor, corectindu-mi greselile gramaticale, etc. Editoarea mea de la “House Beautiful” in New York m-a introdus in mecanismele sistemului de edituri din Statele Unite. Una dintre profesoarele mele de engleza de la prima facultate pe care am facut-o aici, m-a invitat timp de citeva veri la ferma pe care ea si cu sotul ei o au undeva, aproape de granita canadiana. Am petrecut citeva saptamini acolo, intr-o izolare aproape totala, scriind la primul meu roman.
Am invatat sa pretuiesc micile victorii. Cind una dintre povestirile mele a fost publicata intr-o revista de mare tiraj din State, in 2001, eram cu citiva studenti in Tobago, o insula frumoasa, izolata, aproape de Cuba. Una dintre studente a vazut singurul exemplar al revistei, in magazinul “satesc,” si a cumparat-o pentru un pret destul de ridicat. Seara, au organizat o petrecere ad-hoc, au citit povestirea, si-au exprimat parerile. Desi eram la citeva mii de mile de New York, m-am simtit “acasa” printe ei, prin faptul ca, in mijlocul junglei, si-au facut timp sa citeasca ceea ce am scris, sa se bucure cu mine.
Scrisul de fapt asta e: un mod de a te imparti cu altii, un mod de a te diseca (si de a diseca lumea in acelasi timp).

Bineinteles ca victoriile care conteaza sint atunci cind reusesti sa scrii citeva fraze sau pagini bune, fara sa te gindesti daca se vor publica sau nu..

Cit despre supravietuire....cind se termina, cind incepem sa traim cu adevarat...nu credeti ca aproape tot din ceea ce facem (scriem romane, pictam, crestem copii, facem filme, plecam in vacante, "cucerim" munti), e un pariu impotriva moartii, un pariu al supravietuirii? Bineinteles ca il pierdem, dar cine are dreptul sa ne toceasca iluziile?
#7442 (raspuns la: #7264) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
De ce am fugit? - de Horia D la: 10/02/2004 09:48:37
(la: Refugiat politic: de ce si cum ai fugit din Romania?)
Motive pentru care am fugit:
apa calda de ziua lui, de ziua ei si de 23 august;
cerneala pescarus vs pelikan;
pufarine;
fru-cola la sticla de juma';
bomboane "cubaneze";
sugative la caiete in coperta de plastik;
cantarea romaniei;
comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare);
traducerile la video ale Irinei Nistor;
ceremonia devenirii pionier;
brigazile artistice;
tenishi chinezesti;
casetofonul "spatial"
tv-urile venus,diamant si sport;
pepsi la sticle la 2 lei
curmale si ciocolate mici chinezesti
"pe sub mana";
carticica cu congresul al XII-lea;
alune in glazura alba dulce,vietnameze;
tix-ul;
tabloul "lui" deasupra catedrei:
poezii de oda inramate:
defilarile de 1 mai si 23 aug;
cravatele din piele de la "fondu' plastic";
gumela....de-ti crapa smaltu' dintilor;
dacia de 70.000 lei si video-ul de aceeasi valoare;
gala desenului animat cu mihaela;
mihai constantinescu, marius teicu, olimpia panciu, eva kiss:
gil dobrica, grupul "5T", middle of the road;
radio europa libera si vocea americii in surdina;
fondu clasei cate 5 lei;
alexandru andriesh si cascavalul la telejurnal;
planu' de maculatura, fier, castane, papadie si borcane;
panoul de onoare;
"elevu de serviciu", pe clasa si pe scoala;
munca patriotica;
soimii patriei;
orele de rusa;
ceasurile de masa "slava" si cele de mana "raketa";
biscutii voinicel;
apa minerala aurora si hebe;
studio x de sambata seara pe bulgari;
telefon ocupat la casa de comenzi;
el in vizita in mina cu casca da protectie;
el plantand un pom la telejurnal sau taind inca o panglica;
"adidasi" de export de la pionierul;
aparatele foto smena;
borcanul de iaurt in care inmuiam pensulele la ora de desen;
maieurile "sita" chinezesti;
semicursiera turist;
pungile de 1 leu;
Chaplin la televizor;
serialul foileton de luni seara Liniile maritime Onedin;
filmele americane furate,
uleiul de peste;
trilogia povestirii istorice: incepea cu dacii si se incheia cu...dracii;
pixurile din tabla cromata cu 3-4 culori;
lanternele cu baterie patrata de 4.5 v;
caciulile rusesti din blana de iepure;
caciula de dama tip "burlan";
cipicii crosetati ......
Si mai presus de toate, commies peste tot!!
pt Hypatia - de Pasagerul la: 09/10/2004 20:16:48
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Ce parere ai despre urmatorul articol publicat la 4 octombrie,2004 de Evemimentul Zilei OnLine

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
#24570 (raspuns la: #24567) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
analogia cu desenul si matematica - de desdemona la: 12/10/2004 15:30:17
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
Desenul e obligatoriu la scoala, dar cred ca foarte greu se compara studiul lui cu studiul religiei. Daca la desen ar exista (dupa invatarea tehnicii de baza) reguli stricte care sa te oblige sa desenezi numai flori/fructe/oameni sau sa iti restranga stilul exclusiv la impresionism sau cubism (sau alt curent) avand intre timp pretentia ca e singurul fel in care adevaratul desen este realizat, celelalte stiluri fiind eronate, atunci (cred) analogia ar fi mai buna. La fel cu matematica. Daca ea ar prezenta numai geometria euclidiana si ar proclama celelalte geometrii ca fiind 'erezii matematice' atunci as accepta comparatia. Dar exista o diferenta intre domeniile amintite si cel religios. Religia are un caracter absolut si monopolizator al trairii religioase, de raspuns la intrebari mai degraba decat de a oferi un instrument prin care sa cunosti realitatea. Fiecare obiect de studiu al scolii isi prezinta realitatile in contextul limitat al domeniului sau de aplicabilitate, si matematica, chimia, fizica, biologia, isi accepta cu toate limitarile de context. Daca religia le-ar arata calea catre Dumnezeu si i-ar invita sa o urmeze in libertate (fara a exclude alte cai), cred ca si-ar atinge mai bine scopul. Fiindca religia tinde sa fie mai mult o institutie (numarand lumanarile si contribuabilii) decat o stare de gratie care ilumineaza vieti.
Consider ca e foarte bine ca sa li se ofere copiilor cunoastere in domeniul religios, dar fara a ii atasa exclusiv unei singure dogme si a exclude alte forme de cunoastere. E bine ca ei sa stie istoria si cuvintele auzite si spuse de profeti si apostoli, si ca ei sa stie cum sa se roage si cum sa il caute pe Dumnezeu. Dar e bine mai intai de toate sa stie ca religia e o traire interioara, si ca aceasta nu poate fi inlocuita doar de actiuni exterioare, si ca dumnezeu ii iubeste deopotriva pe toti copiii lui, oricare ar fi religia lor.
Scuze daca am ofensat pe cineva cu exprimarea mea.

Desdemonita
#24817 (raspuns la: #24802) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
desenele sunt o masura ... - de desdemona la: 19/10/2004 11:52:42
(la: Va plac desenele animate ?)
... a cat de apropiati suntem (in noi insine) de inocenta si varsta copilariei. De fapt am intalnit prea putini oameni carora nu le plac desenele animate! De obicei, aceia au avut parte de suferinta sau frustrari in copilarie. E o teorie a mea, as vrea s-o verific...

Desdemonita
#25534 (raspuns la: #25468) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Si Contra... - de Pasagerul la: 02/11/2004 20:41:39
(la: Obligativitatea religiei in scoli - o masura nelegala?)
DIn Evenimentul Zilei On Line

Cruciada ordodoxa in scoli
Adrian Schiop
Luni, 04 Octombrie 2004


Predarea religiei in scoli provoaca situatii neplacute pentru unii copii. Unii dintre ei pot fi speriati din cauza ca anumiti profesori ii ameninta cu “draci” si chinurile iadului. Altii sint obligati sa respecte ritualul ortodox, fiind sanctionati daca nu cumpara luminari pentru biserica sau nu participa la slujba de duminica. Dincolo de bunele intentii ale Bisericii Ortodoxe in ce priveste educatia religioasa, in scoli au loc abuzuri care provin fie din ignoranta pedagogica, fie din excesul de zel sau vederile inguste ale unor profesori.
Invatamintul religios modern evita sa aduca in discutie partea demonologica a teologiei, mai exact doctrina pedepsei, tema chinurilor in iad sau a diavolului. Se considera ca acestea induc sentimente de insecuritate copilului si risca sa-i afecteze dezvoltarea ulterioara, in special respectul si increderea in sine. De altfel, manualele de religie evita sa faca educatie apelind la exemple axate pe pedeapsa divina sau chinurile iadului. Se prefera texte care promoveaza, in consonanta cu pedagogia moderna, imaginea Dumnezeului iubirii si tolerantei. Emil Moise, profesor titular de filozofie in cadrul Grupului Scolar Industrial Berca, din judetul Buzau, a izolat cazuri care contrazic flagrant acest principiu pedagogic. De altfel, toate datele referitoare la judetul Buzau fac parte dintr-o cercetare a profesorului, efectuata in cadrul proiectului “Harta actorilor si problemelor aderarii la Uniunea Europeana”, derulat de Fundatia pentru o Societate Deschisa.
La clasa I, diavolul desenat pe tabla

Astfel, potrivit lui Emil Moise, in cadrul Liceului de Arta din Buzau, in anul scolar 2001-2002, profesoara de religie le spunea elevilor de la clasele primare ca “daca nu vin la scoala cu cruciulita la git o sa apara diavolul si vor pati numai lucruri rele”. Intr-un alt context, profesoara a desenat, pentru elevii din clasa I, diavolul pe tabla. Dupa lectia respectiva, o fetita a inceput sa aiba cosmaruri si se trezea plingind noaptea. Chestionata in privinta acestor strategii, profesoara nu a adus argumente pedagogice, ci teologice, “atita timp cit Fecioara Maria - care vegheaza la buna desfasurare a activitatii ei - nu i-a atras atentia, inseamna ca nu a gresit”. Cazul a fost prezentat inspectorului de religie din acea vreme, Costica Panaite, care a atentionat-o pe profesoara sa-si tempereze discursul. Contactat telefonic, fostul inspector, actualmente consilier cultural si cu probleme de invatamint pe linga Episcopia Buzaului si Vrancei, si-a remotivat decizia: “Nu poti sa obligi copiii sa vina cu crucea la git”. La Scoala
nr. 1, tot din Buzau (anul scolar 2003-2004), profesorul isi convingea elevii ca “pe umarul drept aveti un ingeras, iar pe umarul sting un drac, prin urmare aveti grija cum va inchinati: daca incepeti cu partea stinga, va inchinati dracului”. O astfel de justificare iese din canoanele bisericii fiindca face apel la un mod magic, superstitios, de argumentare. In plus, este jignitoare pentru cultul catolic, unde semnul crucii se face de la stinga la dreapta. Se incalca astfel o norma elementara de toleranta, fapt cu atit mai grav cu cit principiile invatamintului religios ortodox se refera explicit la cultivarea tolerantei interconfesionale si evitarea sectarismului.
Reprezentantul Patriarhiei, diaconul consilier Nicu Octavian, este de acord cu aceasta, gasind insa circumstante atenuante profesoarei de religie intr-un posibil exces de zel.

“Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi”

S-au inregistrat si alte abateri de la aceasta norma, observate de Emil Moise. Astfel, acelasi profesor de la Scoala nr. 1 din Buzau le spunea elevilor: “Daca intrati intr-o biserica adventista da tractorul peste voi” (in imediata vecinatate a scolii respective se afla un asezamint al adventistilor). Abaterile de la principiul tolerantei interconfesionale se manifesta insa si la nivelul invatamintului liceal. La Grupul Scolar Contactoare din Buzau, profesorul de religie le-a spus elevilor, in anul scolar 2001-2002, ca unele dintre confesiunile care nu sint ortodoxe (dar care sint printre confesiunile acceptate legal in Romania) sint secte. Bisericile care nu apartin confesiunii ortodoxe sint prezentate ca un pericol pentru cei care intra in ele. In caietul de religie al unui elev de clasa a IX-a apare scris ca “adventistii denigreaza Biserica Ortodoxa, pentru ei biserica este stapinita de diavol, iar singurul adapost de acesta este casa lor de rugaciuni”; sau: “Martorii lui Iehova este una dintre cele mai periculoase secte, propagind fanatismul religios”. Tot in cadrul Liceului de Arta, in clasa a V-a (an scolar 2003-2004), profesoara de religie le-a spus copiilor ca Dumnezeu ii iubeste numai pe ortodocsi. Din colectivul clasei fac parte si doua eleve care nu apartin confesiunii ortodoxe si care participa la ora de religie: una apartinind confesiunii evanghelice, iar alta confesiunii iudaice. Desi una dintre fete a protestat chiar in timpul orei: “Doamna profesoara, eu cred ca Dumnezeu ne iubeste pe toti, nu numai pe ortodocsi”, reactia negativa nu a intirziat sa apara, o parte din colegii lor indepartindu-le, in pauza, pe cele doua fete, spunind ca sint “spurcate”. Problema s-a discutat in sedinta pe clasa, mama uneia dintre cele doua eleve solicitindu-i dirigintei sa discute cu profesoara de religie. La scoala din Joseni (judetul Buzau), profesorul-preot a pedepsit un elev din clasa a IV-a tinindu-l in picioare toata ora pentru ca, in preajma Sarbatorilor de Paste, a vizionat un fim difuzat in localitate de membrii unei confesiuni protestante.

Obligati sa cumpere luminari

Potrivit lui Emil Moise, obligarea elevilor de a merge la biserica este intilnita mai frecvent in scolile din mediul rural: la Grupul Scolar Industrial Berca sau la scolile din Plescoi, Sageata, Cindesti (situatia este valabila pentru anul scolar 2003-2004). Daca nu merg la biserica saptaminal, elevilor li se scad puncte la evaluarea din cadrul orei de religie. In comuna Sageata, pentru astfel de “abateri”, copiilor li se dau note sub cea de promovare, iar in Cindesti copiii sint obligati sa cumpere si trei luminari. Si in opinia diaconului consilier Nicu Octavian se poate vorbi de un abuz, “recomandarea este corecta, dar constringerea copiilor de a merge la biserica este nerecomandabila”.

Pozitia Inspectoratului Judetean Buzau

“In 2004 am avut o discutie personala despre abuzuri religioase cu inspectorul de religie din judetul Buzau, Paul Negoita. In loc sa cerceteze cazurile, a afirmat ca toate situatiile semnalate de mine sint exagerari si m-a luat la un misto badaran si arogant, “ce, crezi ca eu am timp de toate maruntisurile? Crezi ca stau sa-ti dau tie replici?””, ne-a declarat Emil Moise. Inspectorul de religie nu recunoaste insa ca
l-ar fi ironizat Emil Moise si sustine ca el nu e dator sa porneasca o investigatie a cazurilor atita timp cit nu i se prezinta dovezi sau sesizari si reclamatii.

Elevii atei sint ciudatii clasei

Un fenomen interesant care se produce in ultimii ani, datorat influentei tot mai marcante a religiei asupra indivizilor, este perceptia ateismului sub semnul demonismului si a stigmei. Elevii cu convingeri ateiste sint perceputi ca o specie de “ciudati”. Sethy este eleva in clasa a XII-a la un liceu din Botosani. La inceputul anului s-a hotarit sa nu mai frecventeze orele de religie. Ea a intrebat-o pe profesoara de religie ce materii poate studia in locul acestei discipline. “Profesoara m-a intrebat de ce ma intereseaza asta si eu i-am raspuns ca sint atee. Atunci a inceput sa rida si a fost imediat urmata de restul colegilor mei. M-a umilit in fata clasei, ma intreba ironic cum de eu pot sa fiu atee si restul clasei nu... M-am simtit foarte prost”, spune Sethy. Datorita birocratiei sau, pur si simplu, de dragul evitarii unor complicatii, profesoara
i-a incheiat finalmente situatia cu 7,5. Alt caz povestit de Sethy este al unui coleg care “a scris o povestioara in care isi batea joc de Biblie si era sa fie exmatriculat”.
....teatru radiofonic, Iosif - de ena la: 14/12/2004 02:17:28
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
....teatru radiofonic, Iosif Sava, Noapte buna copii, Unda vesela, Cine stie, cistiga, ziarul "Urzica", revista Secolul XX, revista "Magazin istoric", covrigi cu iaurt, "Dialog la distanta",Alexandru Stark, "Metronom" -Chiriac,la Europa libera, radio Luxemburg, Timur si baietii lui, "Los Paraguayos" in turneu, magnetofonul Tesla, ceaiurile cu lumina stinsa si Pink Floyd, snitel la pachet in drum spre tabara, cordeluta, numar si uniforma, studentii de la arhitectura pictând icoane pe geamurile la "Ion Mincu" in iarna lui '68, portocale în foita Jaffa(?) remaiem ciorapi, Carpati fara filtru, formatia Mondial, sedintele de exmatriculare ale celor care plecau cu parintii in Israel si Germania, formularele mari, formularele mici, balul de la Arhitectura, Liviu Ciulei,Tiriac si Nastase, manusile cu virfurile taiate sa poti tine Rotringul in mina cind desenezi in atelier la Mincu, Festivalul de Jazz de la Sibiu si J. Raducanu, "Ambasadorii prieteniei" corurile americane, "Macarale, râd in soare argintii", prietenii plecind in Israel, Ricky Dandel, greva de la Brasov('88??), au intrat rusii in Cehoslovacia, unt, faina, piine zahar si ulei pe cartela, oua rosii cu matza, pantaloni "supraelastic", coteleapelordunarii, "tacimuri", salam cu soia,cafea cu naut, imbracat "din pachet', schlafensiedeutch", vama-veche, blatul pe tren de la Razboieni, auto-stop, colectia romanului de 5 lei(?) Seder la sinagoga de pe strada Scolii, cantonamentele echipei de volei, incalzit apa pe resou, nu poti lua premiul unu cu asa un nume dar trebuie sa stii, asa neoficial ca esti cea mai cea, Tanta si Costel, Zizi Serban,studentii din Vietnam, make love no war, repartitia la tara, gluvilact la de 5 ori pretul, Radu Vulpescu, subtextele "Elisabeta I " la Bulandra, Marin Moraru si Toma Caragiu, sopirlita libera, Miriam Raducanu, Ioan Grigorescu....
... ceaun din fonta, cravata de pionier, borcanele bortoase cu bomboane sticloase de toate culorile, halvitza, ciubuc, sirop de 50 de bani, casata de la cofetaria 'din centru', statuia lui Vasile Roaita, sosete trei-sferturi cu pompoane, fuste din tergal, penare din lemn, costume de baie crosetate de mina, evantai din pene de strut, tigari Marasesti, hirtie albastra de invelit caietele, par pe moatze, fier de calcat cu carbuni incinsi, plutele de pe Bistrita, aparatele de radio cit dulapul, bentitza alba reglementara, uniformele scolare, bleumarin cu guleras alb, tocul cu penitza, saniile trase de cai, galosii, butoiul in care se aduna apa de ploaie pentru spalat parul, Wundertopf, dunga dintre peretii camerei si tavan, indopatul gistilor, jocul cu cercul, bocitoarele la cimitir, fragi cu smintina, fetele care, in lipsa fardului, isi ciupeau obrajii 'sa-si faca bujori', portocala anuala adusa de Mos Gerila, evreii 'cu actele depuse' n-au voie sa intre la facultate, televiziunea alb-negru, farfuriile din portelan vechi legate cu sirma, dopurile din cocean, acul de remaiat ciorapi, unt in frunza de brusture, creion chimic, cojile de mere pe plita incinsa, gutuile puse la copt pe dulap, manshonul, George Vraca, asternuturi brodate de mina, cani de tabla, ulei de ricin pentru gene frumoase, jupoane, L.S. Bulandra, indigo, scrisori scrise de mina, plapumarese, spalatorese, birjari, pantofi cu talpa de crep, malagambisti, sugative, Marina-Marina, shoshoni, foto-minut, caramele, primii ciorapi de matase cu dunga si talon, manichiurista care vine acasa, piata cu gainile in custi de lemn, Oraselul Copiilor, Ion Dacian, umbrelute de soare din dantela, moda dintilor de aur, caciuli rusesti cu urechi, fâsh, cicoare, sfesnicele de Shabat pastrate in catifea visinie cu broderie din fir aurit, somierele, shifonierele cu oglinzi groase de cristal, combinezoane din nailon, parfum de trandafiri bulgaresc, papusi din cirpa, sifoanele din sticla colorata, masina de tocat carne, covata de framintat aluatul, cazanul de fiert rufe, masina de cusut cu pedala din fier forjat, pe care scria 'Singer', geamuri cu flori de gheatza, omul de zapada cu carbuni in loc de nasturi, teracota fierbinte, in fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa, sa nu se adune praful, Ciresarii, bibelouri, statuia lui Lenin, cobilitzele de care atirnau cofele cu mere murate, cocosei din zahar ars, milieuri din borangic si dantela, cishmeaua de pe strada, Nivea, borsh la borcan, trasuri, ospatul cu turturi de gheata, sutienele 'fara capac', muraturile din beci, soba cu foc din lemne, lumina misterioasa a lampii cu gaz, fotografiile de familie, alb-negru: matusi cu palarii, unchi tepeni, bunici severi, flasneta din fatza teatrului, papagalul cu norocul in cioc, Celentano, defilarea de 23 August, mititei la gratar in Parcul Libertatii, ciresele-cercei, agatate pe urechi, gara cu zgomote si miros de despartire...
Minunat inventarul planetei pe care am fost cu totii mai mult sau mai putin contemporani, mai mult sau mai putin vecini. Pentru aceia care, la fel ca tine, s-au stramutat demult pe planete mai sofisticate, am cateva vesti: halvita se poate manca si acum, mititei fripti pe gratar in parcuri, de asemenea. Au disparut doar merele murate si braga. Hartie albastra de invelit caietele se vinde si se foloseste si azi, la concurenta cu invelitorile de plastic. Un cunoscut m-a batut la cap ani de-a randul sa-i aduc galosi sau sosoni de undeva din lume. Pana la urma i-a cumparat cineva un fel de sosoni-prezervativ de prin America. Bocitoarele sunt prezente si acum la inmormantari, mai ales (dar nu numai) la tara. Nu primesti de la nimeni din Romania scrisori scrise de mâna? este si astazi cel mai raspandit mod de productie a epistolelor. Plapumaresele continua sa faca plapumi la domiciliu. Se mananca si acum caramele tip Stolwerk. Manichiuristele si pedichiuristele pensionate presteaza servicii la domiciliul clientilor. Oraselul copiilor supravietuieste in mizerie. Orice tigan care se respecta si multi mahalagii se falesc cu dintii lor de aur. Exista somiere, sifoane din sticla colorata, masina de tocat carne si mai ales geamuri cu flori de gheatza in casele prost incalzite. In fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa. Bibelouri se cumpara cu ghiotura, figurine, catei, caluti si altele asemenea si se expun ostentativ in vitrina din sufragerie. Cele mai cautate milieuri nu numai pentru uz propriu ci si - mai ales - pentru cadouri destinate prietenelor din Israel sunt cele din macrame. Nivea, in aceleasi cutii plate albastre, este o crema mai scumpa decat multe altele. Anuntul "borsh proaspat" poate fi citit la multe ferestre, mai ales de subsol. Muraturile din beci, soba cu foc din lemne supravietuiesc si ele in multe case. Si mai avem, mai avem... closete in fundul curtii la tzara, copii infasati strans, tiganci care ghicesc in palma, in ghioc si in carti, babe care leaga si dezleaga farmece, uniforme cu guleras, funda si sortulet si felurite alte relicve ale stravechii civilizatii daco-romane. In mica alimentara de la coltul lui Ilie Pintilie cu Clopotarii Vechi stateau aliniate capatzani de zahar candel si bunicul nu voia sa-mi cumpere, ca-mi stricam dintii...
... scrobeala de rufe. Albastreala de rufe se numea (cel putin la Focsani) "sineala". "Colectia celor 15 lei", "doxuri", spirt medicinal in rol de after shave, briliantina din ulei de nuc... fusta soleil, combinezon de crepdeshin, manecute tricotate pe cinci andrele, bocanci cu blacheuri, tocuri luichenz, cazaca, bolerou, decolteu encoeur, decolteu en bateau, perdelute de marchizet, cuvertura de plus rosu sau verde, carpete de chelim, telefoane (cozi rulate peste urechi) tuns nemteste, Ora vesela cu Stroe si Vasilache. Alo, aici e Stroe/ si roaga sa-i dati voie/ o clipa sa va-nveseleasca/ sa glumeasca iar cu voi. Schmoll Pasta, Gladys, Frank Cafea, Bob, Bob, e-un sapun/ Bob, Bob, cel mai bun, /Bob, Bob, ideal,/ un sapun fenomenal. hau, hau, hau, la Sabego! Johny e-un baiat de treaba/toata lumea se intreaba/ cum de e atat de negru si lucios. Toata ziua-n ascensor/ ba ma sui ba ma cobor,/ sunt (firul conducator?), sus, jos si iar sus.... balene, clame, invizibile, fileu (de par) rulou, tunsoare a la garconne, coafura paj, coafura a la Alida Vali, scandal (corset), ciorapi de muslin, ciorapi tricotati, ciorapi de matase naturala Kunert, jambiere, cache-nez (cand am intrebat in clasa 1 primara cine mi-a luat cache-nez-ul vernil, o colega mi-a spus ca nu intelege evreieste). Femeia, eterna poveste,/ Nu-ntreba cine este,/ ci iubeste-o mereu./ Iubesc femeia/de dor nebuna/ blonda sau bruna,/imi e tot una. Sa nu iubesti prea mult femeia... Casuta noastra/cuibusor de nebunii/ te asteapta ca sa vii... Inghetata pe batz, rusi cu ceapa, nechezol, telemea de paispe, fratii petreus, adidasi, branza regala, patricieni, vata pe batz, stofa pe puncte, loden, transperante, briz-bizuri, la patru pasi de o excursie, steaua fara nume, floarea din gradina, Daniela si Aschiuta, Tanta si Costel, capitanul Val-Vartej, Cine stie castiga, La leul si carnatul, La trei ochi sub plapuma, Pariziana, Roata lumii, Teatrul Mogador, Popesti-Leordeni, Bumbesti- Livezeni, Salva-Visheu si de 'hei-rup'-urile de rigoare.... Da' de pufoaicele alea cenusii ce zici? Si de aparatoarele de ploaie de cap de dama pliabile (nu stiu daca ordinea atributelor e buna...), alea care arata ca o punga de plastic cu doua bretele, numa buna s-o pui peste un permanent proaspat.... ce zici de helanca? de izmenele de dama chinezesti, flaushate, roz sau vernil, transformate cu abilitate in caciuli de dama 'moderne'... de pixurile de la expozitia americana, de 'Avaramu' vazut de nu stiu cite ori, de translatoarea de la cinemateca.... de taxiurile Pobeda - dar si de ceasurile Pobeda... de merdenelele din Kogalniceanu, de cremshniturile de la Casata...
... un Grundig cit un sicriu, Aici e Radio Europa Libera/buna seara, dragi ascultatori, asternuturi brodate de mina, Am, lasate 'pentru copiii vostri', si nu stiu cum sa fac sa le arunc fara sa se prinda consoarta. Celentano, Rita Pavone, cravata de pionier... cu colturile roase, facute ferfenitza. Distinctiile pionieresti clasa I si II, Autobuz mao-tze-dun, insignele FGMA, FGAPS; laleleee, laleleeeee; macarale; cind la trap cind la galop, Dorina Draghici, Maria Lataretu, Sergiu Malagamba, TARS; ZIS; ZIM; Molotov; GAZ; MAZ; mingi din crep; biciclete MIFA, MOVE, Tatraplan, "la canal", "la stuf", legea/articolul 324; Ion Talianu, Calboreanu, calimara cu cerneala, cinema Muncitoru, Fory Etterle, badanagii, spoitori, bulibasha, chimir; militia economica, Jean Marais, Raf Valone, Luigi Ionescu, Scinteia pionierului, Teatrul Tandarica, Teatrul Licurici; Gabriel Popescu si Alexandru Demetriad la inchisoare pt pederasty , Aarta Florescu, tigari Nationale sau Olt/Mures pentru bunica, de un leu, salicilat; penicilina uleioasa, festivalul tineretului, lipii...
... minti ca o gazeta americana, Dr Frukter- Biblia in pediatrie, Cavit 9 pentru pofta de mancare, te-slavim-Rominie-pamint-parintesc, pronosport, loz-in-plic-dai-3-lei-si iei nimic, bomboane agricole, fondante, parizer, icre de Manciuria, cartofi noi, inghetata pe bat, la microfon Noel Bernard, malagambisti, artista poporului Lica Gheorghiu, misto-nasol-gagiu, intra in vernacular, controverse la c***l lui Graur, filme 'psihologice' sovietice, filme lacrimogene italienesti, Alain Delon...pe care l'am 'tradat' cu Simon Templar alias "The Saint", rochita de catifea, trening, bascheti, imbracaminte de la 'pachet', pantofi Guban, posete 'plic', pantaloni evazati, covoare de plush cu scena "Rapirea din serai", scrumiere in forma de peste, inele ghiul, tablouri cu sirene - marfa de contrabanda adusa de vaporenii intreprinzatori si connoiseurs de rafinamente proletcultiste. De cate ori ascult tangoul de demult, trandafirii tai, Beng beng, Unde ie iluziile mele care le-am perdut? my, my, my Delilah, breton gen Beatles, clasificarea muzicii in usoara, grea si populara, primele auto(de)serviri, "Dialog la distanta", telefoane cuplate, program de apa calda, creioane chimice si HB, ascutitori chinezesti, noile uniforme scolare, tovarasa diriginta, martisoare, cadouri de 8 martie, plocoane pentru scutiri la educatie fizica, "Snagov" fumat in WC-ul cimitirului tineretii mele, panglica obligatorie, braga si placinte dobrogene, frigider Zil, aspirator Buran, camera Laika, poze cu dedicatie pe verso, Pif le chien, Revista mea, Paris Match...
... Bula si bancuri cu cutremurul, BT-uri, sticla de bere tip CAER, cico, prajituri cu nume antiapetisante "Buturuga", "Cartof" (delicios, plin cu nuca), 'stewardesele' de pe ITB, 'blatul' studentesc la teatre, calatorii clasa 1-a cu 'nashul' cursuri de 'socialism stiintific', cartusul de Kent si sticla de whisky, chibrite care nu se aprindeau, palinka Bloody Mary, nesscaffe cu apa minerala, Noapte buna, copii...
... Maresiev, Galia Koroliova, Alexandr Matrosov, Pavlik, Stahanov, Valeri Cikalov, Ivan Budionii, Ceapaev, mai vreti? Daca nu va astimparati va infund cu Vodopianov, Ostrovski (ala cu asa s-a cacalit otelul), Fadeev, Zboara Cocorii, Comunistul, Fata cu Parul Carunt, Libelula, Piati Minuuuut... Alarma in munti, Sadko, Cazacii de pe Don, Tamara Makarova, Vesna, Kalman Latabar, Alerg dupa o stea, Norman Wisdom (sic)... sufertash, Duba Neagra, baia comunala, motoreta Puch, motoreta ILO, bicicleta Wanderer, Submarinul Dox, stamba, tesatura anti-jeg, burtiere, pantofi cu talpa de rafie/paie, sandale cu talpa de lemn, cafeaua Meinl, ghetele de baschet cehesti, ceasuri Schaffhausen/Doxa, geamgii, iaurgii, laptari, zarzavagii, sacagii, tocilari, sapunul 'Cheia', magiunul fiert in conforca din curte, 'Cleopatra, ochii-ti ard ca flacara!', 'Cumparati curent de la IREB!', 'Dati copiilor bomboane!', statia de radioficare, dusumele de lut, pantaloni de doc, fotbal cu nasturi, bluze de nailon stravezii prin care se vedeau bretelele de la sutien s suncile de la talie, legaturile de schi Kandahar, pantalonul-pana, pantalonii pescaresti, frizura-periutza, vase de bucatarie emailate, discurile 'Elite special', patefonul cu ac, gramofonul, rufe inghetate, puse iarna afara la uscat, caimac, chiloti de diftina, ierbar, mingi de cârpa, raglan, moda turbanelor, baticurile, pantofii de la Dermata, pantofii de la Guban, drot de facut bucle, IJ-urile,Ramona,
#31590 (raspuns la: #28409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
si inca... - de ena la: 14/12/2004 04:26:10
(la: Ce regretati de pe vremea lui Ceausescu?)
....teatru radiofonic, Iosif Sava, Noapte buna copii, Unda vesela, Cine stie, cistiga, ziarul "Urzica", revista Secolul XX, revista "Magazin istoric", covrigi cu iaurt, "Dialog la distanta",Alexandru Stark, "Metronom" -Chiriac,la Europa libera, radio Luxemburg, Timur si baietii lui, "Los Paraguayos" in turneu, magnetofonul Tesla, ceaiurile cu lumina stinsa si Pink Floyd, snitel la pachet in drum spre tabara, cordeluta, numar si uniforma, studentii de la arhitectura pictând icoane pe geamurile la "Ion Mincu" in iarna lui '68, portocale în foita Jaffa(?) remaiem ciorapi, Carpati fara filtru, formatia Mondial, sedintele de exmatriculare ale celor care plecau cu parintii in Israel si Germania, formularele mari, formularele mici, balul de la Arhitectura, Liviu Ciulei,Tiriac si Nastase, manusile cu virfurile taiate sa poti tine Rotringul in mina cind desenezi in atelier la Mincu, Festivalul de Jazz de la Sibiu si J. Raducanu, "Ambasadorii prieteniei" corurile americane, "Macarale, râd in soare argintii", prietenii plecind in Israel, Ricky Dandel, greva de la Brasov('88??), au intrat rusii in Cehoslovacia, unt, faina, piine zahar si ulei pe cartela, oua rosii cu matza, pantaloni "supraelastic", coteleapelordunarii, "tacimuri", salam cu soia,cafea cu naut, imbracat "din pachet', schlafensiedeutch", vama-veche, blatul pe tren de la Razboieni, auto-stop, colectia romanului de 5 lei(?) Seder la sinagoga de pe strada Scolii, cantonamentele echipei de volei, incalzit apa pe resou, nu poti lua premiul unu cu asa un nume dar trebuie sa stii, asa neoficial ca esti cea mai cea, Tanta si Costel, Zizi Serban,studentii din Vietnam, make love no war, repartitia la tara, gluvilact la de 5 ori pretul, Radu Vulpescu, subtextele "Elisabeta I " la Bulandra, Marin Moraru si Toma Caragiu, sopirlita libera, Miriam Raducanu, Ioan Grigorescu....
... ceaun din fonta, cravata de pionier, borcanele bortoase cu bomboane sticloase de toate culorile, halvitza, ciubuc, sirop de 50 de bani, casata de la cofetaria 'din centru', statuia lui Vasile Roaita, sosete trei-sferturi cu pompoane, fuste din tergal, penare din lemn, costume de baie crosetate de mina, evantai din pene de strut, tigari Marasesti, hirtie albastra de invelit caietele, par pe moatze, fier de calcat cu carbuni incinsi, plutele de pe Bistrita, aparatele de radio cit dulapul, bentitza alba reglementara, uniformele scolare, bleumarin cu guleras alb, tocul cu penitza, saniile trase de cai, galosii, butoiul in care se aduna apa de ploaie pentru spalat parul, Wundertopf, dunga dintre peretii camerei si tavan, indopatul gistilor, jocul cu cercul, bocitoarele la cimitir, fragi cu smintina, fetele care, in lipsa fardului, isi ciupeau obrajii 'sa-si faca bujori', portocala anuala adusa de Mos Gerila, evreii 'cu actele depuse' n-au voie sa intre la facultate, televiziunea alb-negru, farfuriile din portelan vechi legate cu sirma, dopurile din cocean, acul de remaiat ciorapi, unt in frunza de brusture, creion chimic, cojile de mere pe plita incinsa, gutuile puse la copt pe dulap, manshonul, George Vraca, asternuturi brodate de mina, cani de tabla, ulei de ricin pentru gene frumoase, jupoane, L.S. Bulandra, indigo, scrisori scrise de mina, plapumarese, spalatorese, birjari, pantofi cu talpa de crep, malagambisti, sugative, Marina-Marina, shoshoni, foto-minut, caramele, primii ciorapi de matase cu dunga si talon, manichiurista care vine acasa, piata cu gainile in custi de lemn, Oraselul Copiilor, Ion Dacian, umbrelute de soare din dantela, moda dintilor de aur, caciuli rusesti cu urechi, fâsh, cicoare, sfesnicele de Shabat pastrate in catifea visinie cu broderie din fir aurit, somierele, shifonierele cu oglinzi groase de cristal, combinezoane din nailon, parfum de trandafiri bulgaresc, papusi din cirpa, sifoanele din sticla colorata, masina de tocat carne, covata de framintat aluatul, cazanul de fiert rufe, masina de cusut cu pedala din fier forjat, pe care scria 'Singer', geamuri cu flori de gheatza, omul de zapada cu carbuni in loc de nasturi, teracota fierbinte, in fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa, sa nu se adune praful, Ciresarii, bibelouri, statuia lui Lenin, cobilitzele de care atirnau cofele cu mere murate, cocosei din zahar ars, milieuri din borangic si dantela, cishmeaua de pe strada, Nivea, borsh la borcan, trasuri, ospatul cu turturi de gheata, sutienele 'fara capac', muraturile din beci, soba cu foc din lemne, lumina misterioasa a lampii cu gaz, fotografiile de familie, alb-negru: matusi cu palarii, unchi tepeni, bunici severi, flasneta din fatza teatrului, papagalul cu norocul in cioc, Celentano, defilarea de 23 August, mititei la gratar in Parcul Libertatii, ciresele-cercei, agatate pe urechi, gara cu zgomote si miros de despartire...
Minunat inventarul planetei pe care am fost cu totii mai mult sau mai putin contemporani, mai mult sau mai putin vecini. Pentru aceia care, la fel ca tine, s-au stramutat demult pe planete mai sofisticate, am cateva vesti: halvita se poate manca si acum, mititei fripti pe gratar in parcuri, de asemenea. Au disparut doar merele murate si braga. Hartie albastra de invelit caietele se vinde si se foloseste si azi, la concurenta cu invelitorile de plastic. Un cunoscut m-a batut la cap ani de-a randul sa-i aduc galosi sau sosoni de undeva din lume. Pana la urma i-a cumparat cineva un fel de sosoni-prezervativ de prin America. Bocitoarele sunt prezente si acum la inmormantari, mai ales (dar nu numai) la tara. Nu primesti de la nimeni din Romania scrisori scrise de mâna? este si astazi cel mai raspandit mod de productie a epistolelor. Plapumaresele continua sa faca plapumi la domiciliu. Se mananca si acum caramele tip Stolwerk. Manichiuristele si pedichiuristele pensionate presteaza servicii la domiciliul clientilor. Oraselul copiilor supravietuieste in mizerie. Orice tigan care se respecta si multi mahalagii se falesc cu dintii lor de aur. Exista somiere, sifoane din sticla colorata, masina de tocat carne si mai ales geamuri cu flori de gheatza in casele prost incalzite. In fatza pravaliilor se stropeste trotuarul cu apa. Bibelouri se cumpara cu ghiotura, figurine, catei, caluti si altele asemenea si se expun ostentativ in vitrina din sufragerie. Cele mai cautate milieuri nu numai pentru uz propriu ci si - mai ales - pentru cadouri destinate prietenelor din Israel sunt cele din macrame. Nivea, in aceleasi cutii plate albastre, este o crema mai scumpa decat multe altele. Anuntul "borsh proaspat" poate fi citit la multe ferestre, mai ales de subsol. Muraturile din beci, soba cu foc din lemne supravietuiesc si ele in multe case. Si mai avem, mai avem... closete in fundul curtii la tzara, copii infasati strans, tiganci care ghicesc in palma, in ghioc si in carti, babe care leaga si dezleaga farmece, uniforme cu guleras, funda si sortulet si felurite alte relicve ale stravechii civilizatii daco-romane. In mica alimentara de la coltul lui Ilie Pintilie cu Clopotarii Vechi stateau aliniate capatzani de zahar candel si bunicul nu voia sa-mi cumpere, ca-mi stricam dintii...
... scrobeala de rufe. Albastreala de rufe se numea (cel putin la Focsani) "sineala". "Colectia celor 15 lei", "doxuri", spirt medicinal in rol de after shave, briliantina din ulei de nuc... fusta soleil, combinezon de crepdeshin, manecute tricotate pe cinci andrele, bocanci cu blacheuri, tocuri luichenz, cazaca, bolerou, decolteu encoeur, decolteu en bateau, perdelute de marchizet, cuvertura de plus rosu sau verde, carpete de chelim, telefoane (cozi rulate peste urechi) tuns nemteste, Ora vesela cu Stroe si Vasilache. Alo, aici e Stroe/ si roaga sa-i dati voie/ o clipa sa va-nveseleasca/ sa glumeasca iar cu voi. Schmoll Pasta, Gladys, Frank Cafea, Bob, Bob, e-un sapun/ Bob, Bob, cel mai bun, /Bob, Bob, ideal,/ un sapun fenomenal. hau, hau, hau, la Sabego! Johny e-un baiat de treaba/toata lumea se intreaba/ cum de e atat de negru si lucios. Toata ziua-n ascensor/ ba ma sui ba ma cobor,/ sunt (firul conducator?), sus, jos si iar sus.... balene, clame, invizibile, fileu (de par) rulou, tunsoare a la garconne, coafura paj, coafura a la Alida Vali, scandal (corset), ciorapi de muslin, ciorapi tricotati, ciorapi de matase naturala Kunert, jambiere, cache-nez (cand am intrebat in clasa 1 primara cine mi-a luat cache-nez-ul vernil, o colega mi-a spus ca nu intelege evreieste). Femeia, eterna poveste,/ Nu-ntreba cine este,/ ci iubeste-o mereu./ Iubesc femeia/de dor nebuna/ blonda sau bruna,/imi e tot una. Sa nu iubesti prea mult femeia... Casuta noastra/cuibusor de nebunii/ te asteapta ca sa vii... Inghetata pe batz, rusi cu ceapa, nechezol, telemea de paispe, fratii petreus, adidasi, branza regala, patricieni, vata pe batz, stofa pe puncte, loden, transperante, briz-bizuri, la patru pasi de o excursie, steaua fara nume, floarea din gradina, Daniela si Aschiuta, Tanta si Costel, capitanul Val-Vartej, Cine stie castiga, La leul si carnatul, La trei ochi sub plapuma, Pariziana, Roata lumii, Teatrul Mogador, Popesti-Leordeni, Bumbesti- Livezeni, Salva-Visheu si de 'hei-rup'-urile de rigoare.... Da' de pufoaicele alea cenusii ce zici? Si de aparatoarele de ploaie de cap de dama pliabile (nu stiu daca ordinea atributelor e buna...), alea care arata ca o punga de plastic cu doua bretele, numa buna s-o pui peste un permanent proaspat.... ce zici de helanca? de izmenele de dama chinezesti, flaushate, roz sau vernil, transformate cu abilitate in caciuli de dama 'moderne'... de pixurile de la expozitia americana, de 'Avaramu' vazut de nu stiu cite ori, de translatoarea de la cinemateca.... de taxiurile Pobeda - dar si de ceasurile Pobeda... de merdenelele din Kogalniceanu, de cremshniturile de la Casata...
... un Grundig cit un sicriu, Aici e Radio Europa Libera/buna seara, dragi ascultatori, asternuturi brodate de mina, Am, lasate 'pentru copiii vostri', si nu stiu cum sa fac sa le arunc fara sa se prinda consoarta. Celentano, Rita Pavone, cravata de pionier... cu colturile roase, facute ferfenitza. Distinctiile pionieresti clasa I si II, Autobuz mao-tze-dun, insignele FGMA, FGAPS; laleleee, laleleeeee; macarale; cind la trap cind la galop, Dorina Draghici, Maria Lataretu, Sergiu Malagamba, TARS; ZIS; ZIM; Molotov; GAZ; MAZ; mingi din crep; biciclete MIFA, MOVE, Tatraplan, "la canal", "la stuf", legea/articolul 324; Ion Talianu, Calboreanu, calimara cu cerneala, cinema Muncitoru, Fory Etterle, badanagii, spoitori, bulibasha, chimir; militia economica, Jean Marais, Raf Valone, Luigi Ionescu, Scinteia pionierului, Teatrul Tandarica, Teatrul Licurici; Gabriel Popescu si Alexandru Demetriad la inchisoare pt pederasty FPRIVATE "TYPE=PICT;ALT=zambet" , Aarta Florescu, tigari Nationale sau Olt/Mures pentru bunica, de un leu, salicilat; penicilina uleioasa, festivalul tineretului, lipii...
... minti ca o gazeta americana, Dr Frukter- Biblia in pediatrie, Cavit 9 pentru pofta de mancare, te-slavim-Rominie-pamint-parintesc, pronosport, loz-in-plic-dai-3-lei-si iei nimic, bomboane agricole, fondante, parizer, icre de Manciuria, cartofi noi, inghetata pe bat, la microfon Noel Bernard, malagambisti, artista poporului Lica Gheorghiu, misto-nasol-gagiu, intra in vernacular, controverse la c***l lui Graur, filme 'psihologice' sovietice, filme lacrimogene italienesti, Alain Delon...pe care l'am 'tradat' cu Simon Templar alias "The Saint", rochita de catifea, trening, bascheti, imbracaminte de la 'pachet', pantofi Guban, posete 'plic', pantaloni evazati, covoare de plush cu scena "Rapirea din serai", scrumiere in forma de peste, inele ghiul, tablouri cu sirene - marfa de contrabanda adusa de vaporenii intreprinzatori si connoiseurs de rafinamente proletcultiste. De cate ori ascult tangoul de demult, trandafirii tai, Beng beng, Unde ie iluziile mele care le-am perdut? my, my, my Delilah, breton gen Beatles, clasificarea muzicii in usoara, grea si populara, primele auto(de)serviri, "Dialog la distanta", telefoane cuplate, program de apa calda, creioane chimice si HB, ascutitori chinezesti, noile uniforme scolare, tovarasa diriginta, martisoare, cadouri de 8 martie, plocoane pentru scutiri la educatie fizica, "Snagov" fumat in WC-ul cimitirului tineretii mele, panglica obligatorie, braga si placinte dobrogene, frigider Zil, aspirator Buran, camera Laika, poze cu dedicatie pe verso, Pif le chien, Revista mea, Paris Match...
... Bula si bancuri cu cutremurul, BT-uri, sticla de bere tip CAER, cico, prajituri cu nume antiapetisante "Buturuga", "Cartof" (delicios, plin cu nuca), 'stewardesele' de pe ITB, 'blatul' studentesc la teatre, calatorii clasa 1-a cu 'nashul' cursuri de 'socialism stiintific', cartusul de Kent si sticla de whisky, chibrite care nu se aprindeau, palinka Bloody Mary, nesscaffe cu apa minerala, Noapte buna, copii...
... Maresiev, Galia Koroliova, Alexandr Matrosov, Pavlik, Stahanov, Valeri Cikalov, Ivan Budionii, Ceapaev, mai vreti? Daca nu va astimparati va infund cu Vodopianov, Ostrovski (ala cu asa s-a cacalit otelul), Fadeev, Zboara Cocorii, Comunistul, Fata cu Parul Carunt, Libelula, Piati Minuuuut... Alarma in munti, Sadko, Cazacii de pe Don, Tamara Makarova, Vesna, Kalman Latabar, Alerg dupa o stea, Norman Wisdom (sic)... sufertash, Duba Neagra, baia comunala, motoreta Puch, motoreta ILO, bicicleta Wanderer, Submarinul Dox, stamba, tesatura anti-jeg, burtiere, pantofi cu talpa de rafie/paie, sandale cu talpa de lemn, cafeaua Meinl, ghetele de baschet cehesti, ceasuri Schaffhausen/Doxa, geamgii, iaurgii, laptari, zarzavagii, sacagii, tocilari, sapunul 'Cheia', magiunul fiert in conforca din curte, 'Cleopatra, ochii-ti ard ca flacara!', 'Cumparati curent de la IREB!', 'Dati copiilor bomboane!', statia de radioficare, dusumele de lut, pantaloni de doc, fotbal cu nasturi, bluze de nailon stravezii prin care se vedeau bretelele de la sutien s suncile de la talie, legaturile de schi Kandahar, pantalonul-pana, pantalonii pescaresti, frizura-periutza, vase de bucatarie emailate, discurile 'Elite special', patefonul cu ac, gramofonul, rufe inghetate, puse iarna afara la uscat, caimac, chiloti de diftina, ierbar, mingi de cârpa, raglan, moda turbanelor, baticurile, pantofii de la Dermata, pantofii de la Guban, drot de facut bucle, IJ-urile,Ramona, lalele, lalele, lalele/ frumoase ca visele mele..., Gigi Larga ..(pardon: Marga!), Salut voios de pionier!, cazacii de pe Don, Eu sunt Vuving al tau cel mic/ mi-e foame si mi-e frig..., sotronul, turca, foto-montaje, lozinci, tigari Carpati, Maiakovski si versul alb, deschizatorii de drumuri noi: Marx, Engels, Lenin si tatucul Stalin, turta dulce, chilotii moartea pasiunii, firer de calcat cu carbuni, motoreta partaitoare "Carpati", cozile in asteptarea mesadei de porc, femururi imaculate de vita la Kg., capatani de porc, gaturi si ghiare de pui, bomboana cocos pe bat, sandale romane cu sfoara, sandale de panza, cutii de lemn cu marmelada americana, difuzor de cartier, razuitoare pentru spalat rufe, soda si lesia de cenusa pentru spalat rufe, sapun de casa din resturi de grasimi, opaituri, pap din coca pentru lipit, ornamente de Cracuin din hartie creponata si carton, papusi din carpa si carton, halva turceasca, rasnita tubulara din alama pentru cafea, cafea la nisip in ibric de cupru, cafea de naut si cicoare, Gheorghiu Dej, Ana Pauker, etc., orele de Aparare Locala Antiaeriana, masina de tocat carne, ora copiilor, Teatru Radiofonic, stiu ca ma iubesti si tu..., Zambete pe portativ, De la munte la mare, Ora Satului, Marius Mihail si muzica usoara, braga, ia la maica.. porumbielu' cald!, de ce nu-mi spui ca ma iubesti?.. , cararuie care duci in varf de munte/ si te pierzi in nouri ca un fir de fum..., prajituri "Moscova", sunca artificiala, apa de ploaie pentru spalat parul, frectia cu gaz cantra paduchilor, carute cu coviltir, carute cu roti din cauciuc, hasnale, blocuri de ghiata pentru racitoare, suporturi metalice pentru sifoane, armonicele, papucii din papura, covoare din resturi de carpe, jumari presate la calup, "-Daca n-ai punga, iti dau branza asa.. in mana..!", sarsanalele: prima grija si podoaba, "-Ia marfa la rand cocoana, nu alege, ca nu-i a ta!", dialog prietenesc: "-stai la rand, ma nenorocitule!", "-haordeu mancati-as, da' de ce, e coada ma-ti?", serialul: "om bogat, om sarac", televioare Cosmos, ciuperci din lemn pentru tesut ciorapi, Votati Soarele!, "-Spoi-tingir nuaaa!..", "-Floriceleee!..", sugiucul, ciorapi grosi raiati, galosii de cauciuc, sacagii, felinarele, bomboane cu miere, de lapte, spirtoase, praline, lapte acidulat si cornuri "Sinaia", japoneze, cosurile din papura pentru piata, genti din papura, pantofii "Cuban", tocurile cui cu pufere protectoare, moatele pe bucati hartie, fileuri pentru par, droturi pentru bucle, plase pentru targuieli, jurnale in loc de fete de masa, cismeaua comuna de la coltul strazii, laturile aruncate in drum, balega starzilor, pubele de gunoi neacoperite facute din ..orice e la indemana.., gropile starzilor si canalele infundate, miasme, tantari, sobolani, muste, jegul de sub unghii si cam de peste tot, boli..., Academician Doctor Inginer: COdoi, artistii poporului, cantarea Romaniei, tot inainte cu gandul fierbinte!.., Ceausescu: tatal nostru!.., filme alb-negru, ca: Undeva..in Europa, Cenusareasa, Auschvitz.., Copilaria lui Gorki, batice, palarii cu boruri tari, perdele crosetate, goblenuri si covoare pe pereti, jambiere, turbane, panza anti-jeg, cearceafuri din panza numita america, cizme de cauciuc cu toc sau fara, tigarete, fuste midi, pantaloni largi, noduri cand subtiri, cand groase la cravate, rochii balerina pe jupoane, bolerouri, chiloti de celofibra, tetra,
#31592 (raspuns la: #28409) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
As citi, as desena, as face p - de mya la: 24/01/2005 23:33:50
(la: si ce faci cand esti plictisit)
As citi, as desena, as face pe bicicleta ergonomica, as broda niste frunze caramizii pe o bluza de in bej praguit, as freca luna baia, as iesi sa dau o tura prin zona sa iau pulsul strazii, as bea o bere rece fara alcool in timp ce as asculta niste BBKing...

Sau daca nu, as intra pe Internet. As citi niste bloguri destepte, as intra pe Cafenea sa ma destind ;-) si as "vorbi" cu amicii pe Messenger , toate in acelasi timp.

Domnu' Cosmir, un mic sfat din partea mea: nu va apucati de broderie, incercati mai bine un BBKing si bagati si niste miscari din solduri ca sa lasati sotia perplexa :)))
Foarte dragute si desenele si - de mya la: 29/01/2005 05:22:34
(la: Forumistii)
Foarte dragute si desenele si tipologiile, am citit tot. Am ras, mai ales ca am recunoscut mare parte din forumistii de la Cafenea :))).

Desenele din ziua de astazi - de Chriss la: 09/03/2005 20:37:10
(la: Tom & Jerry)
Da intradevar Tom and Jerry sint niste desene extraodinare, ca de altfer toate desenele cu care am crescut . Dar nu ai cumva impresia ca desenele din ziua de astazi, ma refer la cele noi, sint ciudate si uneori urite, nu ma refer la povestea in sine cit ma refer la desene. Ma intreb oare de ce?
uratul din desenele animate - de todicag la: 18/03/2005 12:08:03
(la: Tom & Jerry)
Din pacate asistam nepuntiiciosi la asaltul uratului pana si in desene animate (nu mai spun de muzica, vestimentatie si chiar zugraveli exterioare). Dintre toate desenele animate care mi-au incantat copilaria numai Tom&Jerry, Mickey Mouse si alte cateva de Walt Disney, foarte putine de altfel, pot incanta un copil prescolar si chiar scolar. In rest pot spune fara teama de a gresi ca sunt de-a dreptul macabre. Eu am un copil de 1 an si 8 luni si va pot spune ca are o reactie de frica, de timorare psihica atunci cand vede animatia de pe Cartoon Network. In afara de desenele clasice (sa-i spunem asa) totul este facut parca sa actioneze impotriva psihicului copilului. Este revoltator!
Singura metoda prin care am reusit sa astampar setea de desene animate a copilului meu si in acelasi timp sa-l protejez de uratul din desenele animate este aceea de a folosi DVD-uri cu desenele adecvate. Televiziunea, sunt deja convins, reprezinta mai mult decat un rau (...necesar? Poate!), reprezinta deja o agresiune impotriva psihicului uman si ce-i mai grav actioneaza (influenteaza) negativ dezvoltarea unui om si, de ce nu, a unei natiuni. Cred ca problema asta este destul de serioasa si ar trebui luata in seama si de CNA (care de altfel e preocupat mai mult de reclame decat de copii) si poate de opinia publica romana.
Am analizat atent desenele animate actuale urmarind in acelasi timp si reactia copilului meu si pot spune ca Tom & Jerry (dar numai acele produse de Fred Quimby), productia Disney, Loonley Toones si poate alte 2,3 mai putin cunoscute merita cu adevarat vazute si revazute si cred ca-si vor pastra savoarea mult timp. In rest, sunt "bombe psihologice"; genocid curat.
Voi ce parere aveti?
#39779 (raspuns la: #38915) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
caietele - de marinarul la: 12/04/2005 15:18:06
(la: De curand...)
Pacat ca te simti asa , aruncandu-le arunci si primele caramizi ce s-au pus la temelia gandirii tale. Uitandu-ne inapoi , adica citind ceea ce am scris in adolescenta ,nu facem altceva decat sa filozofam asupra conditiei noastre de adulti fromosi si cu mintea limpede.La adolescenta am scris si eu cate ceva dar acum nu prea este timp .Sa fii bucuroasa ca timpul i-ti permite sa scrii si s-ai bucuri si pe altii.Teo te rog sa-ti gasesti caietele si sa razi de indemnul meu.Da pe afara pentru noi!!!
Tehnica shuterizeaza si arta decedeaza - de Dinu Lazar la: 06/07/2005 11:17:38
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
Exista pe spatiul virtual romanesc un numar de liste de discutii si forumuri in care fotografia este la ea acasa; cine vrea, poate citi si vedea lucruri interesante la galeria foto, fotogigital.ro, computer games forum, badorgood, photomagazine, fotomagazin, si la softpedia - in acest din urma spatiu fiind si cel mai animat loc.
La softpedia se discuta tot felul de lucruri interesante; printre alte discutii, la
http://forum.softpedia.com/index.php?s=ef54a7701f9d906ea9ac8b385f5a8b27&showtopic=65543
exista o interesanta manusa aruncata, in sensul unei invitatii la o discutie foto legata de ipoteza, desigur adevarata, ca sa se analizeze si lucrari mai slabe facute de fotografi mai avansati; ca exemplu sunt date lucrarile lui Bumbutz facute la ultima expozitie, niste portrete alb negru, si imaginile facute de mine la o filmare recenta.
Aici ar fi prima mica problema; nu poti compara niste lucrari elaborate, unitare, adica portrete lucrate la meserie intr-o unitate de spatiu si timp, cu o lucrare utilitara facuta cu un scop exact si cu jdemii de complexati care te gonesc din cadru, de prosti care se enerveaza si de nebuni care se cearta pe cap; e ca si cum ai compara mere cu pere sau si mai si, compot meserias de mere mincat in studio boiereste cu pere acre mincate pe frig si zoaie, daca nu le uita productia.
Bun, trecind peste primele consideratii, sa citim o fraza a celui care a invitat oamenii sa discute:
"De multe ori am vazut ca sunt apreciate fotografii mai degraba mediocre doar pentru ca au fost postate de fotografi (amatori sau pro) care si-au facut deja un nume. "
Aici cred ca exista o mica problema care se poate transforma prin omisiunea analizei intr-o capcana.
Adica, fotografia nu este numai o aplicare a unor cunostinte sumare de compozitie, care si aia e crezuta de multi subinteleasa, si o folosire a unor aparate care stiu singure sa expuna si sa realizeze o poza buna;
uitam ca unii folosesc mijloacele fotografice pentru a realiza - atit cit se poate - o opera de arta.
O imagine nu inseamna numai elementele de baza, ci si un mijloc de comunicare a unor stari, senzatii, credinte, frici, sentimente.
Diferenta dintre o imagine perfecta, care are de toate, dar care nu spune nimic pentru ca nu are ce, si o imagine care schioapata tehnic, dar din care curge plinsul, risul, durerea sau speranta, este ca diferenta dintre ceva care orice ai face e mort si ceva care traieste.
Este adevarat ca pentru a face o poza buna trebuie mestesug; dar mestesugul nu e arta si nu pot fi analizate la o imagine atributele artistice folosind cunostintele relative despre expunere, perspectiva si cadru.
Pina una alta, nu cred ca trebuie sa ne intoarcem la antichitate, unde arta era socotita ca mimesis, o imitare a realitatii - adica ala care face o poza mov e timpit, ca nu asa se fac pozele.
De mult timp, in fotografie cam de la inceputul secolului trecut ( 1900...) accentul s-a deplasat treptat in fotografie de la perfectie catre expresiv, de la cautarea frumusetii clasice bine compuse, la expresiv, la ceea ce pune in efervescenta intreaga afirmare pasionala a tumultului sufletesc, si ma gindesc cind scriu aceste cuvinte, de exemplu, la imaginile Alinei Andrei, aflate atit de departe de abordarea clasica si tocmai de aceea atit de incarcate de o vibranta stare de continua cautare.
Esential, cind cineva analizeaza o imagine, este sa nu uite ca in afara caramizilor de baza, in afara elementelor componente, care si ele necesita multa munca si efort pentru a fi cunoscute ( nu poti sa pui mina pe un aparat si sa faci "instinctiv" niste poze si sa ii intrebi pe ceilalti ce parere au decit daca iti lipseste cu desavirsire o minima cultura vizuala, si nu poti raspunde unei astfel de intrebari decit daca nu ai ce face) - exista o relatie, o structura artistica; mesajul transmis prin comunicare artistica trebuie sa fie elaborat pe baza aceluiasi cod, cunoscut de ambii factori ai comunicarii.
Dar, acest cod nu include bastonasele si cercurile desenate in clasa intii, dupa care nu pot fi analizate poeziile unor poeti; ca sa intregesc comparatia, oricui aflat in primele faze ale descoperirii scrisului i se va parea stupida orice poezie scrisa de mina de un poet, care dezordonat si dezlinat, pe un servetzel, poate foarte bine sa compuna un catren altfel nemuritor.
In acest sens, mi se pare interesant si cred ca e un punct de plecare titlul discutiei de la Softpedia: "Fotografii...nu asa bune, si artistii au zile mai proaste" - eroarea de baza fiind deci ca nu putem analiza o imagine numai dupa culoare si elemente sumare de compozitie.
O imagine care incearca sa exprime o stare poate fi oricum, si chiar este asa de multe ori; importanta este starea si puterea de a comunica starea, si asta, repet, nu se face cu notiuni scolastice si din pacate adesea elementar intelese, legate de perspectiva, cadraj si cromatica.
La sfirsitul discutiei (#50) este intrebata lumea ce parere are de o imagine a lui Bumbut, la care o voce din public spune ca "Sa vanam poze proaste e prea usor, nimeni nu poate sa faca numai poze bune. "
Parerea mea este cu trebuie sa ne avintam sa analizam ceea ce e evident de neinteles pentru cel care nu isi pune problema exprimarii eului ci a aplicatiei scolastice a unor notiuni elementare de cadraj si de tehnica fotografica, si aia dobindita comic de la niste inculti care ar trebui amendati sau arestati de Academie, daca asa ceva ar exista, pentru delictul de omor la popor, cu cuvinte ca viufinder, shuterizare, apertura, lentila, etc., omor care se face permanent in articolele dedicate fotografiei in revistele de IT si chiar de fotografie care apar in limba romana.
Ca sa revenim la imaginea lui Bumbutz din #50, mie imi place foarte mult; are stare, are glagorie, are un algoritm trist si e o poezie frumoasa; asa mi se pare mie; altuia i se poate parea desigur o prostie; dar in analiza unei opere de arta, a unei poezii, nu trebuie sa facem neaparat apel la marca pixului cu care a fost scrisa sau la egalitatea literelor ori la alinierea strofelor la linia caietului de dictando.
Parerea mea...
#58180 (raspuns la: #58156) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Desenele animate - de Tofan Ana Isabella la: 23/09/2005 14:55:59
(la: Va plac desenele animate ?)
Recunosc ca de de mult nu m-am uitat la desene animate,dar preferatul meu e pe de departe Bugs Bunny ( What"s up dock!).
Unde este farmecul desenelor de alta data? - de daniela_sorina_albeanu la: 27/10/2005 10:30:39
(la: Tom & Jerry)
Tara lui Disney cu toate povestile lui: Tom si Jerry, Alba ca zapada, Fred si Barney, ciocanitoarea Woody,Pisicile aristocrate si-as continua la nesfarsit!. le asteptam cu nerabdare si le savuram cu adevarat si le-as revedea cu placere si acum daca as dispune de timp. Copilul meu adolescent acum, a crescut in alta lume plina de o magie rea, o lume a mostriilor, a desenelor caricaturale as spune si pline de hidosenie! Cand era copil imi impuneam gustul stabilind eu la ce sa se uite sau nu (traiasca video si pirateria datorita carora aveam desene animate normale)! Acum cand nu mai am aceeasi putere de a-mi impune gustul! ma bucur ca a trecut perioada desenelor animate! - dar lumea lui Harry Potter a castigat! Pacat de copilaria ce acum creste sub aripa acestor desene malefice pe care nimeni nu le interzice!
"...desenarea unui cerculeţ - de oanalaur la: 11/11/2005 11:14:32
(la: Limbajul codificat.)
"...desenarea unui cerculeţ cu degetele mare şi arătător unite la vârf înseamnă ,,O.K.” în America, ,,zero” în Franţa, ,,bani” în Japonia şi este o ameninţare cu moartea în Tunisia. În locul semnului de O.K., rusul ridică degetul mare în poziţie verticală, francezul îşi duce la buze arătătorul şi degetul mare unite la vârf, brazilianul îşi strânge între degete lobul urechii iar sicilianul se ciupeşte uşor de obraz...."

aveti grija in tunisia! e de rau! :-))

http://www.fes.ro/html_files/docs/formare%20facilitatori.pdf
ce e cartea? destine desenat - de latu la: 12/11/2005 10:25:36
(la: joc)
ce e cartea?
destine desenate pe hartie

ce e deconectare
#86885 (raspuns la: #86835) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
:) am vazut mai multe desen - de rembrandt la: 03/12/2005 19:16:35
(la: La tzara)

:) am vazut mai multe desene de-ale tale (pe site-ul de mai sus).
foarte foarte faine
sunt facute la mana, nu?


________
t'es tellement tellement tellement belle
Sa cos, sa tricotez, sa desen - de mya la: 21/12/2005 23:09:31
(la: La ce va pricepeti cel mai bine?)
Sa cos, sa tricotez, sa desenez, sa pictez...si cica dansez bestial (asa zice lumea), ca am ritmul in sange. Cica dansez ca negrii. Si mai sunt buna la inot, pot sa inot la piscina cate 40 de bazine si nu obosesc. Mai degraba ma plictisesc si ma opresc.

Dar nu le fac perfect pe toate deh, fac si eu ce pot :). Cine-i perfect?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...