Diagnosticarea Karmei

Fetita mea a fost diagnosticata de tezaurismoza la Timisoara.Rog sa imi dati mai multe informatii despre aceasta boala ca nu am prea multe detalii. Doctorii din Toronto ce opinie au ? AStept raspuns pe acest site,pe adresa de email ori la nr de telefon 0729077359

Am intalnit la un moment dat persoane care practicau Hata-Yoga si puteau sa imi dea anumite senzatii energetice, nu am avut personal experiente paranormale prea multe, sau mie nu mi se mai par paranormale. Deci energia sau chi-ul sau prana, sau cum vreti sa-i ziceti eset un fapt clar, ea exista si pesonal consider ca din acest punct de vedere cei mai avansati sunt practicantii avansati de chi-gong,, respectiv am vazut(si cred-fiindca este doar o chestiune de practica asidua) demonstratii de chi-qong in care un maestru care practicase cam 40 de ani chi-gong(apropos, pentru unele tehnici trebuie sa te scoli noaptea la 3) si care era in stare sa aprinda o torta la cativa metri buni. Si exemplele pot continua. Am practicat si eu o vreme chi-gong si aveam senzatii energetice, dar la ora actuala daca e sa ma scol la 3 noaptea mai bine citesc niste rugaciuni sau practic o rugaciune sincera. Cred ca imi este mai de folos pina la urma. Desigur, nu neg importanta si ajutorul bioenegiei in sanatate, mai ales in diagnosticare si am o parere buna in general despre bioenergeticienii romani, ba chiar cred ca sunt mai avansati decat multi din lume. Insa bionergia este o stiinta inca la inceputrile ei in vest si a o practica inseamna a te aventura pe un tarim delicat. Orice eset posibil prin antrenament dar nu totul eset de folos. In vest in ultima vreme sau inmultit la TV filmele si mai rau si desenele animate care tind sa promoveze ideea de paraanormal, de oameni cu insusiri deosebite , mutanti X-men, vrajitori, toate prostiile posibile, care se vaand laa biata populatie si ne iaa din timpul maantuirii, adica in loc sa ne gandim la Dumnezeu si sa cautam sa fiim normali, suntem imbibati cu paaranormal. Repet exista si am intalnit oameni cu insusiri deosebite, am vazut experti de arte martiale care te-ar fi putut lichida in mai putin de o secunda sau care ar fi putut face fata atacurilor a 30 de persoane inarmate, am inatlnit programtori cu coeficient de inteligenta deosebit, sau fizicieni care putea sa joace sah cu saptele la tine si sa tebata rusinos de repede, dar nimeni nu m-a impresionat in viata asta ca un calugar de la o manastire din Romania sau din aalta parte. De ce ? Pentru ca am citit pe undeva prin Biblie sau prin Cartile Sfinte , nu imi mai aamnitesc acum exact unde, ca "cel care isi vede pacatul sau este mai mare decat cel care muta muntii" . Si intr-adevar asa este . Mai greu este sa te apropii de Dumnezeu decat sa aprinzi focul de la distanta, ba s-ar putea sa fie si incompatibile.
Dar raspunsul este : Da am intalnit persoane cu insusiri paranormale, dar inatlnesc din ce in ce mai putine persoane normale :)

Pentru cei ce nu merg la Biserica si nu postesc sau nu se roaga, fara nici un fel de desconsiderare sau nuanta de ironie, din experienta personala, daca vreti sa incercati cu adevarat niste experiente paranormale faceti urmatorul lucru:
Chiar inainte de Post, incepeti sa va duceti la Biserica in fiecare Duminica si tineti Postul si rugati-va zilnic, macaar un sfert de ora pe zi. Orice: Tatal Nostru, Psalmi, Acatistul Maicii Domnului,Parclisul, orice, dar faceti-o cu perseverenta si seriozitate.Mai ales metanii. Repet, numai pentru cei ce nu fac asta deja , pentru cei care se roaga deja zilnic nu este nevoie ca stiu deja. O sa vedeti acolo experiente paranormale care o sa va ridice parul pe ceafa. O sa va dati seama ca existe cineva caruia nu-i place sa faceti asta. Trebuie apoi sa luati legatura imediat cu un Duhovnic si sa cereti sfatul. Este foarte important daca faceti experienta sa va duceti imediat la Preot si sa vi-l faceti duhovnic, altfel nu o sa ma puteti ierta si mai bine nu faceti experienta.

Asta pentru cei care vor experiente Paranormale.

Iata ce a publicat azi agenti Mediafax:

"Medicul Naum Ciomu prezintă acte care dovedesc că are leziuni cerebrale

BUCUREŞTI, 23 iul (MEDIAFAX) - Doctorul Naum Ciomu a prezentat, vineri, comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti acte conform cărora are leziuni cerebreale care, în opinia lui, ar explica erorile din timpul intervenţiei chirurgicale soldate cu secţionarea penisului unui pacient."

Deci se pare ca mafia medicala a inceput sa functioneze... Interesant de aflat cand a fost diagnosticat Ciomu, inainte de a mutilat pacientul sau dupa? In primul caz se pune intrebarea cum de a mai fost lasat sa opereze, iar in cazul al doilea se pune intrebarea cine i-a dat scutire medicala de raspundere penala?

Despre asta-i vorba, malpraxis. Ciomu a adus un certificat medical care ar dovedi ca are o boala care l-a incapacitat temporar in timpul operatiei. Intrebare: cand a fost diagnosticat?

Daca era inainte de catastrofa atunci cum de a continuat sa opereze? A facut cunoscuta starea sa sefilor lui? A ascuns adevarul? Oricum in acest caz e vinovat singur sau impreuna cu conducerea spitalului.

Daca diagnosticul a fost dat dupa operatia terminata in catastrofa, se pune problema confirmarii diagnozei de catre expertii angajati de procuratura. Altfel, miroase a incercare de musamalizare.

Se mai pune problema cadrelor medicale care au asistat la operatie si care au declarat ca n-au vazut nimic ???!!! Atunci ce cautau in sala de operatie? Asa un raspuns arata ca o incercare de ascundere a faptelor.

see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.

explicati-mi si mie va rog o particularitate. Ce zisei aici de va facu sa vedeti ceva "particular" in ce spusei?
Am pornit de la ideea ca o picatura de acid poate gauri mantia sufletului.
Acest suflet, in continuua mishcare si fluid fiind, tsashneshte afara.
Dinisor puse si eventualitatea unor suflete impietrite pentru care, chit ca picatura de acid face gaura in manta, ele nu pot sa tsashneasca pentru ca nu sint lichide.
La aceasta spusei ca exista situatii in care si solidul se transforma in lichid la anumite temperaturi ca atare putem avea surpriza sa vedem si o astfel de tsasnire si la astfel de persoane.
La aceasta Dinisor considera ca trebe sa fie foarte iesit din comun ce se intampla si ca o picatura nu ar putea face asta, de aia se intoarce la prima intrebare.

Aici fusei de acord si am spus ca astfel de cazuri sint rare. Dupa aia spusei ca nu incerc sa vaz care e problema cu amanuntele, tragand schita groso-modo si ca las pe fiecare sa-si picteze fisha diagnosticare.

Nu vaz nimic particular pana la faptul ca fiecare sa faca analiza pentru el daca este curios sa vada motivele unor anumite cazuri.
Bun, asa vaz io,asa va explicai. Ia explicati si voi amu va rog, de ce vi se ardicase pãrul in cap?

Oameni buni, tot e bine ca aveti simtul umorului, asta e mare lucru :))) Am citit raspunsurile voastre si nu vad de ce as comenta despre ele. Fiecare scrie cum simte, nu?

Sisif, cand am deschis tema m-am gandit asa...mai abstract, nu neaparat ca stii ca faci infarct si mori peste fix o luna.

Am deschis tema din cauza unor trairi personale, din viata mea. Exista persoane carora li s-a diagnosticat o boala fatala si li s-a acordat (de catre medici) un termen limita de viata. Eu cunosc si cazurile m-au impresionat profund. De ce? Fiindca oamenii respectivi au avut si au inca un impact asupra vietii mele, cu adevarat.

Ondine a trait asta si stie ce vorbeste. Sunt schimbari majore care se petrec inlauntrul omului in cauza. Unii reactioneaza mai bine, altii mai rau. Exista o categorie de oameni care reactioneaza perfect, de vis. Da, exista! Oamenii astia se "trezesc" si mor fericiti.

Recunosc in final cu mana pe inima ca ideea temei dezbatute e prea abstracta, e foarte dificil sa te pui in pielea unui muribund, daca nu chiar imposibil. Pana nu ajungi in cazul respectiv tu insuti, nu ai cum sa stii, absolut!

Sanatate maxima va doresc tuturor!

"Păi suntem „periculoşi” fiindcă starea noastră armonioasă de sănătate >>înseamnă faliment pentru cei care trebuie să încaseze bani buni de pe urma bolilor oamenilor. În plus, yoghinii nu beau şi nu fumează tot din aceleaşi considerente de menţinere a sănătăţii."

ma tem ca generalizarea facuta de dumneavoastra, pe cat de frumos si apetisant suna, pe atat de ne-realista este.

desigur, sunt si yoghini care se identifica cu acest mod de viata si urmeaza calea cu dedicatie si se transforma in permanenta..insa , din pacate, multi nu prea inteleg cu ce se mananca...

cand practicam eu, eram in anul 4 si la curs cu mine erau vreo zece doamne mai in varsta , cativa ciutani ca mine si ceva oameni tineri. in total vreo 40.Din toti, numai unul -tatal meu- practica cu adevarat-cu regim alimentar, oshawa, meditatie, yama si nyama etc etc ....eu eram lenesa la capitolul asane iar doamnele in varsta formasera un club social, unde aveau conversatii mondene, ca se plictiseau. Aia tinerii se dadeau mari ca sunt yoghini dar mancau mici si beau rom si bere si pe urma se duceau acasa si stateau in cap, in asana regina..rezultatul?? unul din ei a luat-o razna de-abinelea asa cum s-a intamplat in multe cazuri...de ce? pentru ca nu erau in stare sa asimileze corespunzator informatia oferita de cursurile misa, se jucau cu energii ce pot fi distrugatoare, daca numai le zgandaresti, fara sa le stii rostul.

si cam asta a fost imaginea cursurilor yoga si yoghinilor pe care i-am cunoscut. NU pot nega ca am intalnit si oameni extraordinari, spirituali cu adevarat, ce emanau prin fiece por al pielii lor iubire, pace, liniste.Prea putini insa.Majoritatea fiind instructori.

ironic, eu tot timpul am avut o singura obiectie referitor la cursurile yoga: este vorba despre chiar guru Gregorian Bivolaru...pur si simplu nu mi-a placut de el, de psihoza pe care a produs-o, de avantajele pe care le-a tras de pe urma oamenilor, de teoriiile lui consiprationiste.Mai ales ca poarta ochelari ( da, stiu, e vorba despre preluarea karmei ...asta e poveste pt copii mici..cine a mai pomenit guru cu ochelari?:):):)a propos de sanatate!! ) Si mereu i-am spus tatalui meu asta.Stiti cum este, copii sunt mai puri, canalele lor energetice sunt mai sensibile si perceptibile la aspecte ce nu sunt evidente in aparenta. Si, mai ironic, tatal meu, care a fost dedicat cu trup si suflet cursurilor Misa si care m-a contrazis atat timp, s-a retras din organizatie ..in prima zi cand l-a intalnit fata in fata pe Grig.

Pentru ca nu ar fi corect sa fiu negativa in tot ceea ce spun, trebuie
sa recunosc un lucru important, esential : faptul ca am practicat yoga de la 11 la 15 ani, a constituit o etapa esentiala in evolutia mea ca si spirit, fara de care nu as fi fi inteles cat de importanta este setea de cunoastere, dragostea fata de creatie dar mai ales cautarea independenta a adevarului si toleranta..Dar, vedeti dumneavoastra, asta nu tine neaparat de informatiile oferite de cursurile yoga( desi bogate si fascinante deseori), ci mai mult de conformatia si predispozitia spirituala a fiecarui individ.

In concluzie, nici eu nu cred ca yoghinii sunt periculosi (fiecarui om trebuie sa i se dea sansa de a face propriile alegeri si de a urma calea ce i se pare mai apropiata de natura sa). Cred insa ca bogatia de informatie compilata si oferita de Grig poate deveni periculoasa in masura in care oamenii nu inteleg natura energiilor cu care se joaca si nu sunt supravegheati indeaproape in manipularea lor.
Parerea mea este ca oamenii nu sunt inca pregatiti sa aprofundeze natura energiei din care sunt plasmuiti, dar mi te sa se mai si joace cu ea.


numai bine!

"To merit the madness of love, man must abound in sanity"
-The Seven Valleys-

Nu neaparat ; dar contraziceri in opinii, orgolii maxime, asta da !

Un singur exemplu, banal, de altfel. Copilul meu, acum o luna : febra, bubite pe fata, pe cap. Mers la doctor urgent (e doctora lui de cand avea 1 anisor). Se uita doamna doctor in fisa... a avut varsat de vant (varicela), dar... cum e posibil ? Asta are ! Si asta avea. Cine il diagnosticase in trecut ? Tot un medic, nu ? E posibil ?
Da, facuse varsat de vant. Dar, de data asta, cu adevarat.

Ceea ce e mai amuzant, anisia, si n-as vrea sa povestesc (ca radeti de mine) e ca am facut appoi si eu... acum sunt pe sfarsite... pot sa plang acum, sa ma ascund ? Of...

Tudor

ascunde-te ;))))

apropos de anomalii... eu am facut oreion de 3 ori! nici un medic in afara de cel care m-a diagnosticat nu crede, dar probabil ca-mi lipsea ceva de l-am facut mai mult de o data ....dar pe de alta parte cand n-a fost cate ceva care sa-mi lipseasca ;)

unic

nu e bine sa ai boala pe nimeni si sa-ti spun dece

ei nu stiu ca ai boala pe ei si probabil nici nu le pasa iar tie 'boala' asta iti afecteaza ficatul, inima etc

cine e in pierdere?

apoi treaba cu medicii e generala, nu numai in romania sunt medici incapabili si avari ci peste tot

in anglia de exemplu o femeie tinara a fost diagnosticata gresit si i-au taiat sinii dupa care i-au spus ca de fapt nu avusese cancer si apoi i-au facut reconstructie si i-au platit 2 milioane

cu toate ca ma repet, cind medicii gresesc se plateste in viata de om, deci alege bine medicul si roaga-te medicului suprem inainte

lasa greselile, sa sti ca limba romana nepracticata se mai si uita iar cei cu profile realiste nu si-au batut capul cu ea nici in tara, ce sa facem asta e

"eu am facut oreion de 3 ori! nici un medic in afara de cel care m-a diagnosticat nu crede, dar probabil ca-mi lipsea ceva de l-am facut mai mult de o data..."


- Sa fi fost oare vorba tot vre-o forma de... sindrom imuno-deficitar dobindit? :)))))))))))))...

exista medicamente care luate cu mult alcohool, fac bine in caz de depresiune. Numai fiti foarte atenti sa nu va auto-diagnosticati gresit:))

Exista o serie de criterii care permit diagnosticarea starii de depresie, o persoana cu depresie raspunde deobicei la un numar variabil din urmatoarele manifestari (cel putin cinci):

• senzatie de nefericire majoritatea timpului si de durata (luni si chiar ani)
• pierderea interesului si chefului de orice
• dificultatea de a lua decizii
• oboseala,
• agitatie, iritatie, lipsa de concentrare
• alterarea apetitului
• alterarea somnului
• pierderea apetitului sexual
• pierderea stimei pentru sine insusi
• tendinta de a evita contactul cu alte persoane
• sentiment de neputinta, inutilitate
• ginduri sinucigase


Nu trebuie confundata depresia cu starile trecatoare de tristete sau nefericire. Si nu toate persoanele care trec prin episoade extreme de stress cad in depresie.
Se poate face o clasificare a depresiei in exogena (are o cauza obiectiva) si endogena, cea din urma nu are o cauza aparenta si are un important component genetic. Depresia endogena este in general mai grava si are un pronostic mai prost decit cea exogena.
Cunosc cazuri de depresie endogena care au sfirsit in sinucidere. Persoanele afectate nu sint neaparat persoane "slabe", iar prietenia fara tratament medicamentos nu ajuta cu nimic. O colega a carei sot sufera depresie endogena de peste un an de zile, imi spunea: "eu nu pot sa fac nimic, doar sa fiu linga el".
Cineva spunea mai jos ca i-ar placea sa citeasca opinia cuiva afectat de depresie. Eu pot sa-i spun ca e greu sa obtina asa ceva, cine este cu adevarat afectat de depresie, nu e capabil sa faca nimic si cu atit mai putin sa scrie in cafeneaua.com.
Pot sa spun ca am ramas uimita de lipsa de intelegere a depresiei ca boala.

Treaba pe care o spune fratele Popix cu schimbatul bujiilor si delcoul este perfect valabila pentru batrana Dacie comunista. La ora actuala insa masinile sunt deosebit de sofisticate, unele cu computer de bord iar "interventia" mecanica a unui sofer este mai mult decat periculoasa pentru sanatatea masinii. Doar diagnosticarea corecta de catre un specialist intr-un service bine dotat iti poate da siguranta in circulatie. Asa ca treaba cu mecanica si femeile nu prea are substrat. Si eu imi duc regulat masina in service, pentru revizii si alte reparatii si nici macar nu ma bag sa schimb bujiile. Asta-i treaba mecanicului. Oricum o masina noua iese din garantie daca o "mesteresti".
Mario

ai dreptate ampop cu "Dacia Batrana" "La ora actuala insa masinile sunt deosebit de sofisticate, unele cu computer de bord iar "interventia" mecanica a unui sofer este mai mult decat periculoasa pentru sanatatea masinii. Doar diagnosticarea corecta de catre un specialist intr-un service bine dotat iti poate da siguranta in circulatie. Asa ca treaba cu mecanica si femeile nu prea are substrat.
nu toti au masini cu computere la bord care redau situatia mecanico-electrica a motorului in timp real.
treaba cu mecanica si tehnica unui motor de masina e valabila caci una e sa duci masina la mecanic in timp util si alta e sa ti-o care ACR-ul la primul atelier auto...

Am si eu in familie un caz de depresie. Nu e diagnosticat de un profesionist, dar din pacate are toate simptomele pe care le stiu (+posibil alcoolism). Ai putea sa-mi spui cum ai reusit sa convingi persoana sa mearga la psihiatru? Eu nu reusesc! Nu pot fi suficient de categorica! Am incercat niste aluzii, dar nimic mai mult. Si asa are tot timpul impresia ca noi il respingem (ceea ce nu e adevarat- el "fuge" de noi!)

"Dati-i o zi in minus!"
Mihai e un copil de un an si patru luni. Pe la varsta asta copiii incep sa stalceasca din cuvinte, fug in toate partile, de abia te poti tine dupa ei si in general sunt tare greu de stapanit.
Mihai insa e un copil linistit. Si daca ar vrea sa fuga, n-ar prea putea. E foarte bolnav. Ficatul lui este musteste de bilirubina. In curand va face ciroza si asta probabil ii va fi fatala. De la o luna, cand a fost diagnosticat cu o atrezie a cailor biliare, parintii lui traiesc cu gandul asta: ii trebuie transplant de ficat.
Intr-o dimineata la Fundeni li s-a spus: trebuie sa gasiti donator. Donatorul asta trebuie sa fie compatibil cu pruncul si poate-poate nu moare. De obicei unul din parinti se sacrifica, doneaza o bucatica de ficat care se grefeaza in trupul mic si care are sanse sa il ajute sa se vindece. Culmea e ca nici Mama nici Tata nu erau compatibili cu pruncul. Dupa multe situatii de-a dreptul hilare ("va dau eu o bucatica dar sa negociem un pret care sa-mi convina si mie si voua...") au gasit donator. Asa noroc mai rar, au topait ei de bucurie...
Fuga la Irinel la Fundeni, "dom' profesor, gasiram ficatu..." Teste, analize...
Compatibil 99,9%. Cat pe ce sa stearga fruntea de sudoare bietii parinti... Sa ne programam la operatie. Cand colo, anestezistul zice pas. "E prea mic dom'le, nu risc ca imi moare pe masa... las' ca sunteti tineri, faceti altul, ce sa-l chinuiti p-asta..."
Si cu inca un bolovan pe inima, se apuca parintii sa caute clinica dispusa sa isi asume riscul ca acest pacient in greutate de numai 7 kilograme sa le moara sau de ce nu, sa le supravietuiasca pe masa. Au gasit-o! In Belgia.
"deci, una bucata ficat, teste/analize donator, teste/analize pacient, spitalizare, urmarire postoperatorie 4 luni dupa, data de azi, remiza... deci doamna, 85.000. "85.000 de ce?" "De euro, fireste... si vi-l operam pas d'problemmes ca mai facuram d-astea"
Ah, Belgia... Nici macar nu era marti. 85.000 de euro, Doamne Dumnezeule ca daca as avea banii astia mi-as lua casa, masina, mobila si mi-ar ramane si de o croaziera au tour d' l'Atlantique... Plus bilete de avion, plus cazare, plus mancare ca doar n-om trai cu aer 4 luni de zile, hai treaca, mearga, ne-am descurca sa zicem cu vreo...90.000.
"nevasta ai capiat...de unde 90.000? sa-mi vand un rinichi? ce vrei sa fac? sa ma duc sa sparg o banca..."
In vremea asta Mihai se imputineaza pe zi ce trece. Si mama lui il vede cum moare in fiecare zi cate putin si zice da, bine, lasa ca vedem noi ce facem...
Au strigat in stanga...in dreapta...au cerut pe la toti cunoscutii si necunoscutii. Azi au cam jumatate din suma, bilete de avion, cazare asigurata pentru ei si pentru donator (care e tot o mama, culmea coincidentei)... le mai trebuie doar banii pentru chirurgul ala care-a mai facut d-astea, pas d'problemmes....
Li s-au intins maini din toate partile. De aci si de aiurea, din orasul lor, din comunitatea de afaceri, din comunitatile romanilor din state, se interesara de ei biserici si comunitati de romani din Spania si tot n-au facut suma.
In fiecare zi Mihai e mai linistit decat ieri. Asta nu poate sa insemne decat ca e obosit si ca trupusorul lui nu prea mai poate. Mai au doar un hop de trecut.
Ii ajutati?
Dati-le un euro, dragi cafegii. Cat de-un pachet de tigari? Cat de-o cafea pe bulevard... Cat de 3 drumuri cu metroul...
Ce ziceti? Aveti? Dati-i lui Mihai o zi de suferinta in minus. Are un an si patru luni si sanse mari sa se faca bine. Gasiti detalii aici:

http://pws.cablespeed.com/~minut/mh/index.html
http://site.neogen.ro/mihaita.hogas/index.html
http://www.mihaita.go.ro/
http://www.hogas.go.ro/
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=47974

Va multumesc anticipat!
mama lui Mihai, tatal lui Mihai, Donatoarea pentru Mihai si toti cei care deja au donat."

"Adevarul e ca eu sufar de un sindrom de oboseala cronica ce ma impiedica sa fac efort f mare fizic si intelectual (citit, scris)."

Si eu care ma gindeam la tine ca la o persoana NEOBOSITA :)
Serios vorbind, imi pare rau sa aud asa ceva... de cit timp ti s-a diagnosticat? Imi imaginez ca ti-au facut sute de analize ca sa-ti excluda alte cauze inainte de a stabili "diagnosticul" definitiv.
Numai bine si ai grija de tine.

Hai sa scriu si eu desi povestirile mele apartin secolului trecut :) Nu stiu insa daca o sa-ti placa povestile mele...
Era o fata in Bucuresti care “dadea” bine in carti se spunea despre ea ca ghicea ca nimeni alta, avea darul de a spune trecutul, prezentul si viitorul. In scurt timp i s-a dus vestea (in cartierul in care locuia) si incepuse lumea sa o caute mai ales ca nu cerea nimic in schimb. Si toti ramineau uluiti de felul “diferit” de a ghici si de cit de bine le potrivea pe toate. Multi spuneau “nimeni nu mi-a ghicit asa de bine inainte”...
Ei bine fata aia eram eu si marturisesc desi tirziu ca nu am nici o putere speciala, nici macar nu stiam regulile de a citi in carti, din cauza asta lumea zicea ca stilul era diferit. Tot ce se cere in asemenea cazuri este ca “ghicitoarea” sa aibe o minima intelegere a psihologiei umane iar cei care solicita astfel de servicii sa fie dispusi sa creada pentru ca de potrivit, le potrivesc ei nu e treaba ghicitoarei. Nu mi-a durat mult timp desi lumea ma ruga si chiar ma tenta cu bunuri materiale sa continui, dar eu m-am speriat de atita succes in ale paranormalului si am lasat deoparte acest capitol pentru totdeauna.

Alta “poveste”. Cind eram mai tinara, am avut mari necazuri din partea a trei persoane la distanta in timp si spatiu. Necazuri atit de mari incit eu care sint in general o fiinta pasnica si nu doresc raul nimanui, le-am dorit in acele momente moartea. M-au facut sa ajung pina la asemenea extrem si recunosc dorinta mea imi iesise din adincul inimii in cele trei cazuri. Ce crezi ca s-a intimplat. Nu la mult timp am aflat ca toti trei au murit. Unul era un barbat, i s-a diagnosticat o tumora cerebrala si a murit. Celelalte doua erau femei si s-au imbolnavit si au murit una de cancer cealalta nici azi nu stiu cauza exacta. Explicatia? Pura coincidenta si faptul ca din toate cazurile astea imi atrageau mie mai tare atentia, deci relatia aparenta intre moartea lor si dorinta mea s-ar fi putut stabili foarte usor in primul rind...in mintea mea.

Eu nu cred in fenomenele paranormale si am observat ca ele apar numai acolo unde lumea este predispusa sa le creada. Dar sper sa nu te superi pe mine pentru asta, nu pot sa cred si pace. Desi in copilarie recunosc ca era fascinant cind ne adunam la lumina luminarilor si povesteam povesti de ni se zbirlea parul :)