|
te provoaca sa gandesti
Dochia
Macar pentru faptul ca stau toata ziua printre adolescenti, ma fac avocatul trairilor lor... Poate ca tocmai trecerea anilor si tabacirea inimii din cauza prea multor greutati, devenim asa acizi cu trairile altora. Dar cautati sa va amintiti: nu ati trait niciodata senzatia aceea de fericire, care sa va faca sa strigati tuturor despre fericirea voastra? Eu cred ca autorul textului si-a manifestat din plin bucuria pentru viata lui. La limita, e un text mai bun decat cele dadaiste:)))
Cat despre regionalism, ca sa fiu la ordinea zilei, va imaginati pe Baba Dochia spunand altfel decat "stuchiti?" Pe la noi suna mai bine decat autenticul "stupiti", atat de aproape, oare numai fonetic?-de "stupizi":)) Hypatia La ce bun? Cu fiecare despartire mai mor putin! Dar mai am atatea de dus! Trebuie sa le fac loc la toate...unde sa incapa atatea?
Si am atatea haine de dat jos...Parca as fi Baba Dochia, ea avea noua cojoace. Inca n-am povestit de tata... pai nu pot fi privite altfel atata timp cat explicatia lor se afla in sfera extrasenzorialului.
De acord, de-asta le-ar zice "stiinte paranormale" ;) Dar ar trebui luate, tratate si considerate mai serios si-n lumea stiintifica, nu doar ca "domeniul lu' baba dochia". gigi, sper ca-ntrebarile de la "nu stiu de ce" nu mi le-ai pus mie :) Nu mi-am inchipuit vreodata ca vrajitoria se face usor, plus ca speram ca se vede limpede, nu-s deloc sceptic la chestiile astea, chiar daca-mi dau ceva frisoane la gindul sa stiu mai multe (na ca m-am si contrazis la ce ziceam deunazi, ca nu mi-e frica :)). don, interesant nu, cum armata pare dintotdeauna mai "deschisa" la orice descoperiri, normale sau para? :)) Da, dragobetele-s pe 24 februarie, dar m-am documentat si Dragobete era baiatul babei Dochia ! ;(
deci ce scrisei eu este bun pt. pride parade ! ================================================== "Eficienta este cea mai inteligenta forma de lene. (David Dunham) " 24 februarie este, pentru romani, sarbatoarea "DRAGOBETELUI", sarbatoarea dragostei, o sarbatoare traditionala si veche romaneasca, inlocuita tot mai des in ultimul timp cu sarbatoarea americana "Ziua Indragostitilor".
Numele "Dragobete" vine de la "beat de dragoste" si se mai numeste "Sfantul Ion de primavara", cel care este fiul Babei Dochia. I se mai spune si Dragomiru-Florea sau "Granguru" pentru ca acum are loc nunta pasarelelor din padure. Pentru a-si atrage perechea, Graurul auriu pune cateodata in cuib un banut stralucitor. Dragobetele se serbeaza pe 24 Februarie. Daca in aceasta zi ai norocul sa auzi pupaza, vei fi harnic tot anul. Făptura mitică ce personifică ce personifică logodna animalelor şi prin extensie a oamenilor este „zânul” Dragobete. Chiar numele – Dragobete – semnifică întruchiparea unei făpturi dragi, mitico-erotice. După legenda mitică, „Dragobete era fiul Babei Dochia”, ceea ce presupune o posibilă variaţie mitică anterioară a numelui ca atare.
Înfăţişat adesea ca tânăr, voinic, frumos şi bun, inspira fetelor şi femeilor încredere şi dragoste curată. El patrona sărbătoarea petrecerilor. La 24 februarie, ziua de Dragobete, gospodinele dădeau o hrană erotogenică păsărilor domestice, iar pentru păsările cerului zvârleau pe acoperişurile caselor boabe de mei, grâu, orz, secară. De Dragobete nu se sacrificau păsările domestice şi nici nu se vânau sau blestemau cele sălbatice. Aceste restricţii urmăreau să nu turbure rostul împerecherilor. Tot de Dragobete se făceau însurăţirile între fete şi înfrăţirile între băieţi, mai rar între băieţi şi fete. Fraternizarea ce se realiza îndeplinea probabil nişte rituri mai vechi, ce ţineau de un substrat magic prin excelenţă, sau a unor rituri mai noi ce ţin de substratul religios, prin analogie cu termenii „frate/soră de cruce”. Cei ce se înfrăţeau sau însurăţeau dădeau un ospăţ pentru prieteni, care se legau între ei să se înfrăţească cât mai repede. menta-i buna in lichior,
ciocolata sau decor ca de-o pui in sos, lesin cu fripturi de miel si vin, bine ca valatuceste si zapada viscoleste ca-asa Dochie cum mi-s lana la albit si-ntins te trimiteam repejor (iesea snur de martisor) Martzisor? pai pentru fete, printzese si cucuiete, ghiocei si panselutze zambile si alexutze (nu ii floare? nu-i minic inventam si noi un pic). Gluuuuuuuuuuuuuuuuma: In padure, un iepuras statea turceste langa intrarea in vizuina si isi facea de lucru cu laptop-ul. Vine vulpea, il priveste mirata si il intreaba: - Ce faci iepuras? - Ce sa fac si eu... Imi scriu teza de diploma! - Zau? Si despre ce scrii tu la teza ta de diploma? - Pai scriu despre cum mananca iepurii vulpi! - Ha, ha, ha, ce tampenie!!! Cine o sa creada asa ceva? - Daca nu ma crezi, hai cu mine in vizuina! Dupa numai cateva minute, iese iepurasul din vizuina si se aseaza din nou, de parca nu s-a intamplat nimic... Mai trece ceva vreme, vine lupul: - Ce faci iepuras? - Ce sa fac si eu... Imi scriu teza de diploma! - Zau? Si despre ce scrii tu la teza ta de diploma? - Pai scriu despre cum mananca iepurii lupi! - Ha, ha, ha, ce tampenie! Cine o sa cread! a asa ceva? - Daca nu ma crezi, hai cu mine in vizuina! Dupa numai cateva minute, iese iepurasul din vizuina si se aseaza din nou, de parca nu s-a intamplat nimic... Mai trece ceva vreme, vine ursul: - Ce faci iepuras? - Ce sa fac si eu... Imi scriu teza de diploma! - Zau?! Si despre ce scrii tu la teza ta de diploma? - Pai scriu despre cum mananca iepurii ursi! - Ha, ha, ha, ce tampenie!!! Cine o sa creada asa ceva? - Daca nu ma crezi, hai cu mine in vizuina! Dupa numai cateva minute, iese iepurasul din vizuina si se aseaza din nou, de parca nu s-a intamplat nimic... Daca aruncam o privire prin vizuina, putem vedea un petic de blana de vulpe, cateva coaste de lup, precum si o ciosvarta de urs. Alaturi, un leu cu burta plina, doarme. Morala: Nu conteaza tema pe care o ai la diploma, conteaza numai pe cine ai ca indrumator! OK... sa ma sui pe Ceahlau, zici...
Pe... "jgheabul cu hotar"? sau.. poate pe "lutul rosu"? ori... "maici"?.. poate pe la cascada? poate pe la Fantanele? poate... Ai ghicit! Am facut-o si pe-asta... pe toate traseele... o data sau de doua ori chiar toamna... Si am ajuns la cabana Dochia, si nu numai... M-am catzarat si pe scara aia fragila de la statzia meteo, ca sa fiu exact pe un varf, si m-am rotit pe el cu bratzele deschise larg si m-am simtzit stapana lumii pentru cateva secunde... :) Insa tu ai dreptate, e fascinant. Si, nu fara mirare, am constatat ca, desi Ceahlaul e doar unul, privit de pe diferitele trasee parca e cu totui altul... si toamna e superba acolo. :) e numele varfului...te cateri pe-o scara luuunga (ok, nu-i ca la zidu chinezesc!) si dupe-aia poti manca un bulz la cabana.
asteia-i zice 'dochia', cabanei. e si baba-mpietrita pe-undeva pe-acolo. se uita chiondorâsh la cei care n-o saluta. Tu esti fata de nadejde:
Cand stii ca de deznadejde Ma sfarshesc pe picioruse, Vii tot fuga pan' la use, Vezi ce e, arunci grenada Si-apoi te-ntorci la Granada Unde-i soare si mult bine. Don Quijote nu mai vine ? A, dar ce-mi vazura ochii ? Cosma, fara babe Dochii? Ia sa-i zicem o urare Si-apoi merem la culcare:))))) <->_____________________________ Lost without music in a world of noises Granada, tu ai vers cu gaurele
sa ma pot uita prin ele si vreo doua sosetele ce zambesc cu degetele! Don Quijote cu o pana le tot gadila aseara si ii soptea babii Dochii ca sa mai inchida ochii cand Cosma ne racoreste cu vreo moara din poveste in loc de ventilator, buna si de coafor fiindca face parul cret ce mai, shic, moda cotet! :o) Mi-am abandonat armura toata-s bucle, una si-una! Nu-mi trebuie palarie mi-o da Cosma ca e-n vie. Vrei sa vezi minunatie? Cu grenada nu mai dau fiindca face uf si au! baba dochia saraca,
haina-i de la promoroaca pare alba si batrana chiar de baba-i doar la mana mai ridata, si la dor; nu la fata, nu la zbor! _________ doar pentru ca toate pasarile au aripi, nu inseamna ca toate zboara la aceeasi inaltime... you are always on my mind
Die Nacht öffnet ihren Schoß Das Kind heißt Einsamkeit Es ist kalt und regungslos Ich weine leise in die Zeit Ich weiß nicht wie du heißt Doch ich weiß dass es dich gibt Ich weiß dass irgendwann irgendwer mich liebt He comes to me every night No words are left to say With his hands around my neck I close my eyes and pass away Un Stefan Mare si Sfant, o baba Dochia, Un Eminescu, Un Blaga, O lacustra si-o lacusta, Un Moromete, Un Nichita, Un elev dintr-a saptea, O bunica maiastra si-n lan de grau parguit cu buburuze-n geam!
Aia cu Bach nu ma surprinde: Cu Alex "ne conversam" de mai multa vreme:-))
Clar ca mai trec: Nu-i prima oara ca invat ceva de la voi, chiar daca-i prima oara ca va zic "multzam":-) pane, esti mortal!!
mai...daca nu ma-nsel...si mie imi tremura mana. acu' nu stiu daca de la Nokia sau de la Dochia. e de la Nokia ca Dochia si-o gonit mioarele la munte si ea era cu lepadatu (de cojoace si pufoaice, ah Natasha mor, de-al pufoaicei dor, ca pan-te dezbrac, cade gheata-n lac) nu cu tremuratu...ca doar d-aia n-au gasit romanii nika:
ca ea tacea, la tot ce era si nu tremura si orgasm n-avea... Nu l-am uitat. N-am mai avut loc. Nici pentru Baba Dochia:(
2. Omul religios se împlineşte şi este mântuit atunci când îşi regăseşte sinele prin proiectarea imanentului către transcendent prin mijlocirea lumii în care a deschis ochii. Pentru români această lume este arealul carpatin, nicidecum deşerturi, mări sau munţi de prin alte locuri din lume care îi reprezintă pe alţi oameni, în căutarea împlinirii lor. Nu este nevoie să trăim religios din importuri de orice natură, avem o comoară de spirit care ne foloseşte la împlinirea fiinţei, la salvare şi transcendere.
În ce fel zamolxianismul pe care îl înfăţişăm conceptualizează dihotomia om- Dumnezeu? Dumnezeu, ca principiu transcendent al existenţei, descins în materie, este bine conturat în portretul Mântuitorului Zamolxe, personalitate paradigmatică a legăturii dintre oameni şi Dumnezeul transcendent. O articulare de idei a ceea ce înseamnă Dumnezeu este întotdeauna speculativă. În schimb, putem vorbi despre Zamolxe, portretul omului simplu, care ca homo religiosus a atins mântuirea devenind astfel una cu Dumnezeu. Poporul român păstrează vie amintirea trecerii lui Zamolxe prin lumea carpatină. Zamolxe sau Zeul Moş sau Zeul cu Tâmpla Ninsă, cum i se mai spune în popor, este bine reprezentat de Sărbătoarea Crăciunului. Bradul, simbolul pomului sacru carpatin, este asociat cu Moş Crăciun şi sărbătorile de iarnă din timpuri precreştine. Legendele despre Zamolxe punctează în direcţia omului simplu ajuns zeu prin dobândirea înţelepciunii. Zamolxianismul, ca religie, ţinteşte înţelepciunea, nu sfinţenia, căutată în alte crezuri. Căci prin înţelepciune omul îşi stăpâneşte gândurile, îşi drămuieşte vorba şi îşi cântăreşte faptele. Astfel moralitatea, urmărită din perspectiva sfinţeniei în unele crezuri, devine o latură a aplicării înţelepciunii, şi nu a unui dogmatism de idei. Cenzurările mentale, fără înţelepciune, duc la boală mai degrabă decât la eradicarea răului. În zamolxianism regăsim o filosofie a vieţii abordată din perspectiva lui Socrate: înţelepciunea duce la virtute şi virtutea conduce la fericire. Omul zamolxian vede în realitatea lumii un teren de manifestare, în care aplicarea înţelepciunii duce la viaţa frumoasă îndeplinită aici şi acum, în această lume. Raportarea cu armonie la realitatea lumii îl situează pe zamolxian de partea ordinii lucrurilor şi astfel a împlinirii fiinţei umane, care este scopul vieţii per se. Prin multitudinea de zeităţi care participă la viaţa românului, zamolxianismul se situează în sfera unui politeism care converge într-un monoteism de factură specială, concretizat de calea mântuirii arătată de Zamolxe, omul care prin efortul propriu a reuşit să atingă salvarea sufletului. Specialiştii în cercetarea religiei vor găsi în viitor o denumire potrivită zamolxianismului modern, marcat de o cale proprie mântuirii sufletelor şi de misterele realităţii lumii. Există o caracteristică a noastră, care a căpătat un contur din ce în ce mai pregnant după revoluţia din 1989: Zamolxe revine în sufletele românilor. Zeul care „ a dispărut” pentru o vreme, aşa cum afirmă câţiva cercetători ai fenomenului religios, printre care şi Mircea Eliade, renaşte în noi odată cu dorinţa de a ne întoarce la sănătatea religioasă a tradiţiei strămoşeşti. „Tentaţia dacică” a lui Densuşianu devine reală odată cu activarea spiritului străbunilor. Un alt aspect în atenţie este teologia zamolxianismului. Religiile politeiste sunt lipsite prin definiţie de un panteon unitar care să creeze o coerenţă riguroasă teologică. Tocmai aici este prezentă latura creatoare a zamolxianismului: panteonul este deschis, pentru ca în viitor alte forme ale imaginarului religios să prindă contur. Mecanismul de înţelegere a zeităţilor, ca fiind o „creaţie umană”, este evident. Zânele şi zeii sunt creaţii spirituale ale imaginarului uman care se raportează la principiul existenţei, Dumnezeu. Divinităţile noastre populare exprimate prin Zâne, Ursitoare, Sânziene, Dochii, Iele, Drăgaice, Dragobete, Caloian fac parte din panteonul zamolxian, care are multe astfel de spirite şi duhuri, amplificând latura sa de mister. În două cuvinte putem spune că zamolxianismul este: mântuire şi mister.
|
 loading... loading...cautari recente
"exista un barbat"
"extrem" "oedip rege " "cu protecția rețelei" "incredibil cum ti se poate schimba viata" "poiezii mama" "s-aveti pofta" "locuri dragi" "ni janau so te cherau" "copilaria anilor 90" "vulcanul de poezie" "esu despre locurile copilariei sint repere modele universale" "more" "bucatarii" "vrajile" "toamna plange" "Tehnologii de vopsire a materialelor textile" "epitete cu cuvantul placere" "sfarcuri de sani" "sceneta despre toamna" "tocul ocelarilor" "melodie gradina mea" "completat sau complectat" "a gera" "maiestrie" "versuri haioase" "tomber est permis se relever est ordonne" "biologie REFERAT DESPRE DARWIN SI DARWINISMUL" "a fi informat" "ce este limba romina" mai multe... linkuri de la Ghidoo:
|
(la: Romani in strainatate)
Toti stiu drumul, nimeni nu pare a sta degeaba. Nici macar tigancile insirate pe trotuar, ce-si striga cumva cu fereala averea dintre tite, "facturi, minca-ti-as!". La intrarea in "Europa", nume de complex, din ala de inferioritate, aparate ca la metrou; bag o fisa cumparata trei metri inainte, de la o dugheana, cu cinci mii de lei, si bara de metal se lasa coborita cu mina. Inauntru, zeama de oameni curge printre munti de hirtie igienica la o mie de lei sulul, pulovere la o suta de mii bucata, teancuri de sosete, haine de piele si de nepiele, cojoace din blana sintetica la 900.000 de lei bucata, ciubote de guma si pantofi luciosi, la doua, trei sute de mii perechea, Mos Craciuni din plastic ce-au inghitit fiecare cite-o mina de beculete. Din doua-n doua mese, sta cite un chinez sau o tiganca batrina cu "bombe" in mina, cu petarde.
"Daca nu cumperi, valea!"
Aplecati peste mese, loviti din toate partile de carucioare de marfa, oameni din toata tara indeasa grabnic in sacose uriase de rafie zeci de chile de sosete, hanorace, camasi, perdele. Sint mai ales femei, scunde, puternice, cu privirea iute. Pleaca apoi spre casa cu marfa "de la Capitala", o desarta ba pe un trotuar, ba in magazinele satesti, printre piine si becuri de 40 de wati, ori prin buticuri de la parterul blocurilor ce au balcoanele inchise cu chedere, aceleasi de la Botosani la Severin. In fata mea, trei taranci, invelite in doua rinduri de baticuri groase, fiecare cu rucsac in spinare, pipaie stofe, intreaba de sosete groase de iarna. Au venit din Tirgu-Lapus. Le intreb cum le cheama si ele cred ca ma tocmesc sa le trimit marfa acasa, tocmai in poarta. Le spun inca o data ca-s de la o gazeta, ele o tin pe-a lor, sa-ti dam adresa sa ne trimeti balotii cu sosete!?, le spun ca vreau sa scriu despre ele, n-apuc sa-mi termin vorba ca se stropsesc la mine cu teama lor veche fata de orice golan de oras. "Hai, tanti, ca astia si-or pus gind sa ne insele!", le trage dupa ea una, Dochia.
Ma opresc linga o masa incarcata cu blugi. Vinzatoarea se repede in mine, daca nu vreau o pereche, "Astia-s tare buni, fratioare, is Dolce Gabana, uite-i, doar la 370.000!", "Pai, daca-s tare buni, cum de-s asa de ieftini!?", "Ei, asa mi-au spus sa strig de unde i-am luat!", "Si de unde i-ai adus?", "Ei, gata cu vorba, daca nu cumperi, valea, ca io platesc acilea chiria in euro!".
Citiva metri mai incolo, scot aparatul de fotografiat. Apuc sa vad cum femeia de la taraba din fata mea face un semn celor de peste drum... "psst, psst!", si deodata rasar linga mine doi zdrahoni, nu garzi, ci dintre cei ce vindeau la mese. Privire de briceag, vorba ca mierea: "Ce vrea, domnul, de pe-aici!? Vrea cumva o pereche de blugi, un puloveras!?". "No, zic, domnul ar vrea sa scrie la ziar!". "Ei, bine, am crezut ca esti politai! Hai, uscheala!"
La Risca nu se mai tes covoare, ci sacose din rafie
Citeva sute de metri de intrarea principala, linga doi tovarasi de treaba banoasa, un calugar cersind pentru Schitul Bradul din Neamt si un tigan gras care vinde facturi, zaresc o figura cunoscuta. Casc ochii. Am mai vazut-o in tirgul asta, dar totusi nu-i aceeasi. Tine in miini citeva sacose de rafie, goale si mari, ca ar putea intra un chinez intr-una singura. O cheama Leontina Abrudan, e din comuna Risca, judetul Cluj. Sa tot fie cinci ierni de cind s-a dus barbatu-sau, Gavrila, tractoristul. De la o vreme, muierile din satul ei nu mai tes covoare. Au prins repede o vorba din sud, adusa cu acceleratul de cele care vindeau cite o cerga mitoasa. Iar acum, din razboaiele lor ies sacosele facute din "rafia aiasta ce trebuie la vie". Si s-au pornit la inceputul lui decembrie spre Capitala, "cam la cinspce femei din Risca". Si-au luat camera cu 35.000 de lei de batic, undeva, pe linga Gara de Nord. Dorm cite sapte in paturi suprapuse, iar ziua incearca sa vinda plasele de rafie cu 40.000-50.000 de lei bucata. "Si-s mai bune ca alea chinezesti, uite ce indoitura le-am facut!". Cu banii de pe sacosele de rafie, Leontina crede c-o sa cumpere niste ciubote pentru cele doua fete ramase acasa. Le-am zarit apoi si pe celelalte femei din satul Leontinei, asezate cam la o suta de metri una de alta. Cind le izbeste foamea, nu mai mult de o data pe zi, maninca de la circiuma asta de colea, "Uite, draga domnule, gratarul pe care sfiriie cirnatii!". Sub gratar, cu boturile alungite, asteptau picaturi de grasime ciini de culoarea pamintului.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Crede si nu cerceta!...