comentarii

Doi harbuji într-o mînă nu poți ține


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Poezie explicită îţi trebuie?-pentru maan - de bluebird la: 10/05/2007 06:37:33 Modificat la: 10/05/2007 06:38:35
(la: Cafeaua uscată)
Mai există şi imagini într-o poezie.De acolo poţi lua "noima" de care ai sau nu nevoie.
Eu am răbdare...
Iţi plac doar poeziile "la vedere" ?
#195522 (raspuns la: #195434) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
furata de pe-aici - de cosmacpan la: 23/07/2009 14:35:33
(la: Muzici de satra)
red violin

povestea spune…
să ne rugăm…dacă avem cvorum
dacă nu, amânăm şedinţa şi încercăm
să desăvârşim arta guvernării, reducând lumea la doi
ca-ntr-o binemeritată epopee de psihanaliză
o canapea, un scaun şi-o supapă
Îl omor! Îl omor!
m-am săturat de coşmarul ăsta
din păcate nu-i coşmar, e viaţă tăvălită-n sânge
cu sos de bani şi-aromă de lacrimi
LA, LA,
mama ei de manipulare
mi-au pătruns în trup
mi-au scormonit amintirile
mi-au aflat mirosurile şi trăirile
mi-au montat stigmate
şi mi-au legat sfori
marionetă
într-un supermarket
lumea-i o scenă
râdeţi, aplaudaţi, aici se moare
spânzurat în sfori
şi stigmate
daţi-mi coroana
nişte ochii de recuzită
şi voi juca bătrânul rege
ce a pierdut pe drum iubirea,
aceeaşi veche-nouă partitură
cu-aceleaşi ostenite note în crescendo
ca un arcuş înălţat la ceruri…
Bulat Okudjava - de modigliani la: 30/01/2010 14:22:22
(la: Confa mea perfectă, eikonklazein și idioată )

Îți poți închipui


Întunericul a tras pe-aici o perdea
și liniștea s-a-nstăpînit.
Femeie, majestatea ta,
oare la mine ai venit?

Lumina electrică pîlpîie abia,
pe streșini curg stropi străvezii.
Femeie, majestatea ta,
cum de te-ai hotărît să vii?

Îți poți închipui ce-ar fi pentru mine
dacă într-o bună zi ...
Îți poți închipui ce-ar fi pentru mine
dacă te-ai ivi?

Apariția ta e o vîlvătaie roșcata,
e fum și se respiră greu.
Dar intră, hai, poftim odată!
De ce s-aștepți în pragul meu?

Dar cine ești, de unde te-a adus soarta?
La caraghiosul de mine, săracul ...
Pur și simplu ai încurcat poarta,
strada, orașul și veacul

Îți poți închipui ce-ar fi pentru mine
dacă într-o bună zi ...
Îți poți închipui ce-ar fi pentru mine
dacă te-ai ivi?







Banii. - de sami_paris74 la: 30/12/2011 14:42:11
(la: Ginduri si vise)
Freamătul banilor.


Trei zile şi trei nopţi nu ieşiră afară din casă, a patra zi Zahra ieşi şi schimbă 1000 de dolari la o bancă de schimb, făcu o cursă de alimente la Carefourul de la Creteil şi se reîntoarse.
Cumpără alimente şi apă minerală, câteva sticle de vin şi o sticlă de wischy, legume şi carne de miel ca să prepare cuscus şi plăcintă pastia, un tradiţional de bucătărie practicat în ţările din Magreb.
Zahra aşeză masa ca la restaurant, exact aşa cum văzuse şi servise masa zi de zi prin toate restaurantele de lux din Paris.
- Tu ştii că am bani foarte mulţi, am două milioane de dolari !.
- Şi de ce locuieşti într-o casă care nu-ţi aparţine ?
Dorin rămase surprins de întrebare, adevărul este , că nu meditase niciodată asupra suferinţei de a locui într-o casă, într-o casă pe care de fapt o spărsese cu un an în urmă şi în care aflase din câteva scrisori pe care le deschisese ca proprietarii se mutaseră în Guiana Franceza. Dar dacă era descoperit de poliţie risca să piardă şi libertatea şi banii.
Începu să se joace şi să jongleze cu cele trei jetoane de cauciuc de albaneagra, de care nu se despărţea niciodată şi, în acelaşi timp ai veni o idee.De fapt sunt un om bogat, am două milioane de dolari, cu banii pot să-mi cumpăr o casă frumoasă şi maşină ! Ori de câte ori avea o problemă de rezolvat zâmbea enigmatic şi se isca pe faţa lui mai mult decât un zâmbet ; ba mai mult, un râs, iar prin râsul lui se năştea imediat un gând minunat, plăcut şi optimist se năştea gândul că este bogat şi fericit.
O sărută pe Zahra, mai traseră o linie de coca, se frecă la nas şi simţi o usturime plăcută, o sărută şi o mirosi şi zise : îmi place mirosul tău Zahra !
- Je t’aime.
- Bihsmila, incha Alah, mon amour !
Dorin se gândea :
Ce femeie inteligenta şi frumoasă ! De-acum nu mai sunt singur, suntem doi şi unde-s doi puterea creşte...
- Vrei să mergem să ne cumpărăm o maşină nouă ?
Ouiiiiiiiiiiiiii ! Răspunse ea entuziasmată.
Urcară în trenul R.E.R –A de la gara de la Creteil şi coborâră la Chatlet, schimbară trenul şi ajunseră în 45 de minute la Cergy Prefecture, merseră pe jos şi intrară într-un garaj de maşini noi BMW specializată în BM W-uri 4 /4 . Zahra îl convinse pe consilierul de vânzare să primească bani lichizi direct în dolari .
Dorin deschise rucsacul şi scoase opt pachete de câte 10 000 de dolari, numărară banii şi ai oferi consilierului 500 de dolari bacşiş.

Zahra avea permis de conducere, avea şi Dorin, doar că permisul lui Dorin era fals, îl rugară pe consilier să comande la prefectura de poliţie certificatul de înmatriculare direct pe numele ei. Certificatul îl primiră după trei zile, înmatriculară şi asigurară maşina şi hotărâră să se mute definitiv la Nice.În ziua următoare Dorin scoase toţi banii din cutia de inox şi ai aşeză meticulos în aceiaşi valiză cu care venise din America.


#626537 (raspuns la: #626520) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
latu - de alex andra la: 20/08/2006 00:26:44
(la: TRANCANEALA NEARISTOCRATA - REPRIZA A DOUA)
Da, dar EL nu e real,
Este doar un ideal
Şi te-ntreb serios pe tine
Irealul cum poţi ţine
Strâns legat de viaţa ta
Făr' în paranoia a da ? :)))

Lost without music in a world of noises
#140252 (raspuns la: #140247) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
din povestile lui Stan Păţitul - de abbilbal la: 22/07/2008 07:18:58
(la: vreau sa infiez un copil)
Doamnă? Domnişoară?
Sincer nu are importanţă, doar ca mod de adresare.
A înfia un copil este o decizie extrem de riscantă. De ce? Pentru simplul motiv că de la 2 ani caopilul are deja propriile-i amintiri bine conturate, amintiri ce-l vor marca poate toată viaţa. Unii copii pot trece peste aceste amintiri, alţii nu. Noi, oamenii maturi nu avem de unde să ştim cum decurg şi cum evoluează aceste amintiri în căpşorul acela micuţ pe care-l admirăm, îl mai răsfăţăm, îl adorăm şi căutăm să-l facem să se simtă cât mai bine. Timpul trece, trăim cu iluzia că totul este OK şi cândva, în timp, este posibil ca acel mic înger să răbufnească şi să ne reproşeze că ar fi fost mai bine să-l lăsăm în mediul lui, aşa cum destinul l-a aruncat? De ce? Nu ştiu. Dar nu este o simplă poveste. Este o opinie pe care o poţi ignora, este o opinie de care poţi ţine seama, dar cu siguranţă este o opinie de care-ţi vei aduce aminte cândva, când crezi că ai uitat-o definitiv.
mazariche - de adina.petre la: 26/02/2011 17:27:02
(la: Ia ziceți)
în clasa a noua am fost într-o tabără de limbi străine, cu mai multe colege, in Antalya. :))

și îmi aduc aminte că a fost așa ca un vis totul, mai ales că toate eram disperate să ne integrăm cât mai tare în peisaj și ne chinuia telentul prinderii baticelor, până ne-a văzut o tânără cum ne chinuim într-o benzinărie și ne-a explicat care-i tehnica și cum și de ce...de-a lungul anilor am uitat complet cum se face și se asează, dar amintirile alea îmi sunt tare dragi.

ei, cum ziceam, am experimentat-o pe asta cu șalvarii și basmaua, si deși am, original de la mama lui, e prea frig pentru Sari. :)))
#599435 (raspuns la: #599431) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 15/03/2011 00:42:47
(la: Profeţii pe termen lung)
Preventiv poţi ţine întotdeauna pe cap o batistă înodată la toate cele patru sau cinci colţuri. Astfel niciodată nu vei putea fi surprins numa' cu cheloţii.
#602212 (raspuns la: #602202) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Taur - de Baby Mititelu la: 07/03/2012 10:05:18
(la: Horoscop rautacios)
Planeta dominantă: Venus, planeta trăndăviei şi a lascivitătii,
Animalul sacru: vaca indiană
Personalitate: Taurul e recunoscut pentru stabilitate şi perseverenţă, de fapt două modalităţi de exprimare a lipsei de imaginaţie. Universul lui se mărgineşte la ce poate să vadă, să guste sau să pipăie. Noţiunile complexe îl tulbură profund, iar îndărătnicia lui n-are semăn - dacă a apucat într-o direcţie, aşa o ţine. O schimbare de macaz ar implica un efort fizic şi intelectual prea mare pentru lenea lui. În ciuda obtuzităţii, dă însă dovadă de o aprigă viclenie atunci când îşi apără pielea sau vrea să obţină ceva. E maestru în a scoate castanele din foc cu mâna altuia. Dincolo de falnica-i robusteţe, Taurul ascunde o abominabilă laşitate.
Meseria potrivită: contabil, lăutar, coafeză, manechin, porn-star, degustător de maioneză.
Pizza magică: Rusticana
Medicamentul norocos: întăritoarele (sexuale)
#630404 (raspuns la: #630403) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
bati cimpii - de eusivoi la: 05/08/2004 21:29:30
(la: Gregorian Bivolaru - MISA, guru şi servicii secrete)
see subj - am un material tocmai bun si potrivit pt. tine si cei ca tine.

Bârfa şi calomnia ca arme ale laşităţii - de la cel birfit si calomniat de tine, pt. toti ca tine:

Deoarece în ultima vreme bârfa şi calomnia au luat o amploare fără precedent, considerăm că este necesar să vă prezentăm, în cadrul acestei conferinţe, unele aspecte pe care trebuie să le cunoaşteţi cu privire la bârfă şi calomnie.

De bună seamă că unora li se va părea ciudat să vorbim despre „arme” când ne ocupăm de laşitate; laşitatea fiind o stare de pasivitate, am putea spune voită, laşul fiind omul unei neîncetate şi, deseori, josnice cedări. S-ar putea obiecta că el nu este în stare să se folosească de arme, căci de aşa ceva, mulţi îşi imaginează, că se slujesc numai cei care sunt gata de luptă.

Este adevărat că laşul, ori nu se supără deloc, ori face aceasta numai şi numai atunci când el este pe deplin încredinţat că se află cu totul la adăpost de orice neplăcere. Însă, oricum ar fi cazul, caracteristica principală a laşităţii este şi rămâne tot o neruşinată şi umilitoare stare de cedare. În ceea ce priveşte atacul el este în aşa fel realizat încât denotă, şi mai mult, laşitatea individului în cauză; este hoţesc, este cel mai adesea realizat pe furiş.

Armele obişnuite ale laşului sunt bârfa, aluziile răutăcioase şi anonimatul.

Între calomnie şi bârfă există deosebiri, căci deşi amândouă au cam acelaşi fond sufletesc care este comun – minciuna – felul lor de propagare este diferit. Calomnia se practică cel mai adesea pe faţă, pe când bârfa se realizează cel mai adesea pe ascuns. Uneori sunt unii oameni amorali şi mari neruşinaţi care le întrebuinţează pe amândouă, potrivit cu împrejurările.

Este uşor de înţeles de ce laşul se slujeşte de bârfă. Lipsindu-i îndrăzneala care este necesitată de practica calomniei, el nu poate face decât să bârfească, adică să-şi strecoare hoţeşte minciunile infame privitoare la o anumită persoană. Prin aceasta el îşi satisface invidia care îi roade cel mai adesea sufletul iar, în acelaşi timp, el se află la adăpost de atacul celui bârfit, căci dacă acela i-ar cere cumva socoteală, el, bârfitorul, ar recurge imediat la tăgadă şi ar nega că a făcut vreodată aceasta.

Bârfitorii sunt mai numeroşi decât calomniatorii, căci laşii sunt cu mult mai mulţi decât cinicii. Motivele care îi împing pe cei laşi la bârfă sunt multe. Deşi laşul este lipsit de sentimentul demnităţii, umilinţa la care el s-ar expune sau pe care el o suportă de bună voie, nu se poate să nu-i amărască întrucâtva sufletul lui meschin. Efectul acestei amărăciuni se răsfrânge atunci asupra celor cu sentimentul demnităţii, care pe nimeni nu-i lasă să-i calce în picioare.

Pe laş îl doare când vede cum un altul este respectat, pe când el este umilit şi dispreţuit. De aici apare la el un sentiment de invidie pregnantă împotriva acelora pe care îi simte că nu sunt croiţi întocmai ca el, din stofa mizerabilă a slugărniciei.

Invidia este cauza principală a bârfei. Atunci când cei laşi văd că unul din categoria lor socială valorează mai mult decât ei, sunt într-un anume mod straniu umiliţi, fiindcă ei ştiu că niciodată ei nu vor putea ieşi din obscuritatea pe care o merită, pe drept, şi în care, cel mai adesea, ei îşi târăsc zilele. Faptul că un alt om care a ocupat aceiaşi poziţie socială la fel cu a lor începe să se ridice deasupra lor îi revoltă foarte tare. Şi cum, cel mai adesea, ei sunt nişte laşi, „revolta” lor se manifestă sub forma bârfei împotriva celui care s-a relevat ca fiind un om de valoare sau chiar de o mare valoare spirituală.

Cel mai adesea bârfitorii realizează trei categorii de acţiuni:

1.Plăsmuirea minciunilor.

2.Răspândirea lor hoţească.

3.Întreţinerea lor mizerabilă şi sistematică.

În ceea ce priveşte plăsmuirea, sufletul laşilor este destul de „inventiv”, cel mai adesea fiind nişte oameni lipsiţi de scrupule. Bârfitorii nu se dau în lături de la cele mai gogonate defăimări la adresa cuiva. Dacă sunt suficienţi de dibaci, ei vor căuta ca toate bârfele lor să pară cât mai verosimile pentru a fi mai uşor crezute. Iar pentru aceasta ei vor exagera în rău unele însuşiri ale bârfitului pentru a le înfăţişa apoi sub forma unor cumplite cusururi. Astfel, de exemplu, dacă un om, având în vedere falsitatea altor oameni, este mai circumspect şi, deci, mai puţin încrezător în orişicine, numaidecât laşii cei bârfitori vor scorni zvonul că el suferă de mania persecuţiei. Dacă un alt om dă dovadă de ceva mai multă exactitate şi, în anumite domenii, nu lucrează grăbit şi superficial, colegii lui cei laşi vor spune că el este foarte moale. Când vreun om nu-şi expune viaţa în spectacol, atunci îi atribuie cine ştie ce vicii îngrozitoare şi astfel, aproape pentru fiecare om, ei găsesc câte ceva compromiţător.

Odată minciuna plăsmuită, urmează a doua fază interesantă pentru ei şi anume răspândirea sau colportarea acelei minciuni.

După cum am spus deja, mijlocul de a proceda al laşului va fi aproape întotdeauna hoţia, adică el va acţiona pe ascuns. Să luăm de exemplu un loc de muncă oarecare. Când mişeii cei laşi de acolo îşi propun să compromită pe un coleg de-al lor care, într-un anume mod, îi „întunecă” prin valoarea lor reală personală, atunci ei plăzmuiesc o mizerabilă calomnie, sau chiar mai multe, pe socoteala lui şi apoi fiecare, în grupul său de cunoscuţi – sau dacă sunt yoghini, chiar prin ashramuri sau prin case particulare – o colportează tainic, de multe ori spunând-o cu un aer fals, plin de compătimire la adresa bârfitului. Iar acesta, chiar dacă ar vrea să ştie tot ceea ce s-a minţit pe socoteala lui adesea nu poate afla nimic în mod direct, fiindcă laşul totdeauna caută să ascundă pentru a se sustrage astfel de la orice răspundere.

A treia problemă care îi preocupă pe bârfitori este întreţinerea bârfei. Ei ştiu că un zvon răutăcios, chiar lipsit de o fundamentare reală, face la început un oareare zgomot însă apoi dispare. Tocmai de aceea atunci ei au grijă să-l întreţină răspândindu-l din nou şi, de cele mai multe ori, sub o altă formă, însă cel mai adesea păstrând cam acelaşi fond urât şi foarte copromiţător.

Faptul regretabil este că bârfa nu se practică numai între străini ci chiar şi printre persoane care se înrudesc. Ea se observă la fel de des chiar şi printre acestea. Cauza ei în acest caz este tot invidia. Atunci, ruda cea mai bine situată sau cea mai capabilă va fi întotdeauna obiectul invidiei şi chiar al bârfei rudelor celorlalte. De multe ori este de ajuns să nu te amesteci deloc cu ele pentru a le aţâţa imediat împotriva ta şi a le face să clevetească.

Este ceva rar ca oamenii superiori, spirituali, să o ducă bine cu toate rudele. Neavând nimic sufletesc în comun cu ele, ei nu pot suporta cercul lor strâmt. Se exclud, prin urmare, mai ales atunci, şi-şi aleg un alt mediu care este mult mai potrivit cu mentalitatea lor superioară. Aşa ceva însă rudele nu i-o iartă şi atunci ele se răzbună bârfindu-l, scornind fel şi fel de minciuni sau răspândind despre el multe zvonuri calomnioase. Venind din partea lor, toate acestea sunt mai uşor crezute decât dacă ar veni de la nişte străini, fiindcă mulţi cred, în mod greşit, că rudele sunt mai în măsură să fie bine informate, deoarece ele au avut ocazia să-l cunoască mai îndeaproape pe respectivul om. Ele abuzează atunci de aceasta, plăsmuind şi strecurând pe seama omului respectiv fel şi fel de minciuni mizerabile. Tocmai de aceea cei mai mulţi oameni inteligenţi şi evoluaţi spiritual sunt nişte izolaţi în mijlocul rudelor lor. Iar când ei sunt, în anumite situaţii, strâmtoraţi, rudele se mărginesc doar la a le da sfaturi, altceva nimic. Rareori se întâmplă ca ele să le recunoască în vreun fel valoarea.

Tocmai de aceea este foarte necesar să fim foarte circumspecţi atunci când luăm informaţii despre cineva de la rudele lui. Nu trebuie să cădem în greşeala de a le crede pe toate orbeşte pentru motivul că ele ar fi fost în măsură a-l cunoaşte mai bine pe acel om. Informaţiile lor atunci sunt mai mult interesate decât interesante.

Să vedem acum ce atitudine este cel mai bine să ia omul superior, spiritualizat, faţă de rudele lui bârfitoare. Cea mai inteligentă atitudine atunci este starea de detaşare suverană. Un asemenea om nu trebuie niciodată a face greşeala de a se coborâ la nivelul lor, de a se bălăci în mocirla cumplită în care trăiesc. Într-o asemenea situaţie, un asemenea om, trebuie să le lase pe astfel de rude să-şi continue mai departe „opera” lor mizerabilă, folosindu-se de fel şi fel de minciuni calomnioase, care, aşa cum am văzut, sunt armele obişnuite ale celor mici la suflet, neputincioşi, şi în timp ce el va urmări să se înalţe în ochii contemporanilor lui, care sunt capabili să-l aprecieze, şi va urmări de asemenea să se înalţe către Dumnezeu, ele vor vegeta mai departe într-un mediu mizerabil, ordinar, pierzându-şi timpul cu o mulţime de minciuni şi cu mici infamii.

Ceea ce se petrece din punct de vedere al bârfei în anumite grupuri sociale din oraşele mari, se întâmplă şi în oraşele mici, însă, din cauza numărului restrâns al locuitorilor, bârfa împotriva cuiva se răspândeşte atunci în tot oraşul sau orăşelul.

În provincie, ca şi printre yoghini, mobilul bârfei este tot invidia. De regulă provincialii bârfiţi sunt mai bine situaţi decât ceilalţi oameni sau sunt naturi indiferente şi inteligente, care sunt mai presus decât mediul social înconjurător. Ei bine, faptul că ei nu se prea amestecă cu ceilalţi îi jigneşte pe aceştia şi poate că pe unii chiar îi umileşte într-un anume mod. De aceea ei vor căuta să-şi descarce necazul pe care o generează atitudinea acestora, prin bârfe. Fiind laşi, ei nu vor îndrăzi atunci să recurgă şi la calomnie.

În anumite situaţii, sunt calomnii şi bârfe care nu pot fi înlăturate prin nimic de către victima lor. O astfel de cauză a bârfei este interesul. Nu mai este nevoie să demonstrez pentru ce anume. O cauză foarte răspândită este ciuda sau necazul pe cineva, împotriva căruia, din pricina laşităţii, bârfitorul nu poate să-şi manifeste ura pe faţă. În prezenţa acelei persoane el rămâne aproape totdeauna cu botul pe labe, chiar suferă dojeni şi reproşuri binemeritate, fără a îndrăzni cumva să crâcnească. De aceea el va căuta, la scurt timp după aceea, să-şi verse focul, bârfind pe cel care i-a administrat o lecţie de viaţă sau mai multe care erau chiar binemeritate.

De multe ori se poate ghici că s-a petrecut un incident între două persoane numai după felul în care una începe să o bârfească după aceea pe cealaltă.

Aşa cum am spus, bârfa este de cele mai multe ori nedespărţită de laşitate. Cel mai adesea nu se întâlneşte un laş care să nu fie şi un bârfitor. Acest fapt este explicabil, căci în sufletul laşului este cu neputinţă să nu clocească o stare mizerabilă de duşmănie împotriva celor care îi impun respect, teamă ori invidie şi mai ales împotriva acelora care îl pun în umbră. Şi cum el, cel mai adesea, fuge de atacul făţiş, va recurge în schimb la atacul pe furiş, sperând prin aceasta să fie totdeauna la adăpost de pedeapsă. Însă cel mai adesea acest calcul al lui este greşit.

Caracteristica de căpetenie a bârfei, în ceea ce priveşte modalitate ei de realizare, este că ea totdeauna se practică prin viu grai; altfel nici că s-ar putea. Interesul bârfitorului este ca el să rămână ascuns. De aceea el se mărgineşte la a strecura, chiar pe şoptite dacă se poate, insinuările lui calomnioase. Ştiind că cele scrise rămân, el nu face imprudenţa să se expună a fi demascat prin propriile lui scrisori. El ştie că, în celălalt caz, el are totdeauna o portiţă de scăpare, şi anume tăgăduirea vehementă a infamiilor pe care el le-a debitat hoţeşte.

Aceasta este o altă deosebire între calomnie şi bârfă. Cea dintâi, calomnia, se practică foarte des şi prin scris - de exemplu, calomniile care apar în ziare; cea de-a doua, bârfa, niciodată, căci laşitatea şi atacul făţiş sunt cel mai adesea două noţiuni care se exclud.

Dacă este să fie judecată după efectul produs, bârfa este mult mai vătămătoare decât calomnia. Calomnia fiind spusă cu glas tare sau scrisă poate fi mai uşor spulberată de către cel care se află în cauză, pe când bârfa nu este la fel. Cel care este înzestrat cu intuiţie psihologică, atunci când se introduce într-un mediu social în care el tocmai a fost bârfit, simte intuitiv aceasta, însă ce anume s-a spus pe seama lui şi cine anume l-a bârfit nu poate să afle întotdeauna. De asemenea el nu poate afla de îndată cine anume a fost plăsmuitorul şi transmiţătorul bârfei. Şi atunci se poate întâmpla că, până el ajunge să se documenteze şi să se apere, bârfa ce a fost răspândită despre el poate să-şi fi produs deja efectul nociv.

În afară de aceasta pe calomniatorul ordinar şi îndrăzneţ îl poţi târâ la bara justiţiei. Bârfitorul însă alunecă printre degete căci cel mai adesea îţi lipseşte dovada materială a infamiei lui. Pentru aceste motive, rar vei găsi intriganţi care să se folosească de calomnie, ci mai cu seamă de bârfă.

Atunci când devenim yoghini, mulţi dintre noi renunţăm la anumite vicii cum ar fi: băutura, drogurile, imoralitatea, etc. şi începem să ne petrecem timpul cu noii noştri prieteni, vorbind despre calea spirituală, despre existenţele noastre şi despre tot ceea ce se mai petrece în general; lucruri inofensive, la prima vedere, sau cel puţin aşa credem noi. Dar de multe ori spusele noastre sunt pline de judecăţi mincinoase şi bârfe care sunt atunci rostite de noi într-un mod elegant şi în spatele unui zâmbet fals spiritual.

Ştiind toate acestea, merită să ne amintim ce se spune în Biblie despre bârfă. Astfel, în Levitic 19.16 găsim scris: „Să nu umbli niciodată cu bârfe în mijlocul poporului tău.” Iar în Psalmul 101.5 se spune: „Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici.”

Iată deci că Dumnezeu pune bârfa alături de necredinţa, invidia, crima sau ura faţă de Dumnezeu. În plus ni se spune că „cei care practică aceste păcate merită moartea.” – Romani 1.28-32; 6.21-23; şi 7.5.

O definiţie a bârfei este aceasta: a vorbi urât sau într-un mod exagerat despre cineva, în absenţă, astfel încât discuţia respectivă nu conduce la rezolvarea problemei respectivei persoane. În Biblie, în textul lui Matei 18.15 se spune: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el, singuri. Dacă el te ascultă, ai câştigat astfel pe fratele tău, dar dacă atunci el nu te ascultă, mai ia cu tine pe unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă a ta să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.”

Şi acest text se poate spune că Dumnezeu l-a pus în Biblie fiindcă El ştie cât de slabi suntem noi oamenii şi că, de asemenea, noi avem nevoie de o înţeleaptă ghidare.

Dacă uneori suntem ofensaţi de greşelile cuiva, trebuie atunci să mergem la acea persoană şi să-i spunem, şi la nimeni altul. Să dăm aici un exemplu. Dacă cineva cade în păcat, cu ce-l va ajuta faptul că tu spui şi altora faptul acesta? Ce pot ei atunci să facă? Ideal este să-l ajutăm numai pe cel ce a păcătuit, ca să fie astfel readus pe calea cea bună. Iar dacă nu ascultă, atunci utilizează ce-a de-a doua metodă biblică.

Să nu uităm cuvântul biblic din Galateni 6.1: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greşeală, voi care sunteţi plini de iubire să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.”

În multe situaţii bârfa este deghizată într-un aşa zis sfat. Este drept că nu este nimic rău atunci când te adresezi unui adevărat sfătuitor pentru ca să-ţi ofere un sfat înţelept dacă acesta este o persoană matură din punct de vedere spiritual, care te poate ajuta să iei deciziile care sunt stringent necesare în situaţia ta. Din păcate însă, majoritatea oamenilor la care ne ducem cu programele noastre, nu sunt sfătuitori, căci de cele mai multe ori noi nu găsim la ei soluţii înţelepte şi adecvate la problemele noastre. De obicei noi dorim un ascultător care trebuie să ne dea dreptate. Se pare că atâta vreme cât noi putem avea unii oameni de partea noastră, nu ne pasă câtă dezbinare producem şi nici cât rău facem celor care ne aud şi celor despre care vorbim.

În această direcţie merită să ne amintim un alt citat din Biblie: „Şapte lucruri urăşte Domnul Dumnezeul tău; acestea îi sunt urâte: ochii trufaşi, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care urzeşte planuri nelegiuite, picioarele care aleargă repede la rău, martorul mincinos şi cel ce prin bârfă stârneşte certuri între fraţi.” – Proverbe 6.16-19.

Mulţi dintre noi, datorită ignoranţei, cred că a asculta nu este chiar atâta de nociv cum este a răspândi bârfa. Dar nu este deloc aşa. În această direcţie Dumnezeu spune în Biblie: „Cel rău ascultă cu luare aminte la buza nelegiuită şi mincinosul pleacă urechea la limba nimicitoare.” – Proverbe 17.4.

În textul lui Samuel 24.9 David îl întreabă pe Saul: „De ce oare asculţi tu de vorbele oamenilor care zic: David îţi vrea răul?” De ce oare ascultăm şi noi la cei care bârfesc? De ce suntem mereu gata să credem tot ceea ce poate fi mai rău? Biblia însă spune: „Dragostea nădăjduieşte totul.” – Corinteni 13.7.

De ce oare nu le spunem celor care incită la clevetire în mod abil, dar ferm: Îmi pare rău, dar tu eşti mizerabil, şi-mi spui ceva ce eu nu cred că trebuie să ascult. Ar trebui mai bine să vorbeşti despre aceasta cu Dumnezeu sau cu cei implicaţi în ceea ce-mi spui, dar nu cu mine.

Biblia ne avertizează că nu este bine să ne asociem cu bârfitorii: „Cine umblă cu bârfe dă astfel pe faţă lucruri rele care sunt ascultate. Şi cu cel care nu-şi poate ţine gura şi bârfeşte să nu te amesteci.” – Proverbe 20.19.

Tot în Biblie apostolul Matei spune: „Vă spun că în ziua Judecăţii de Apoi oamenii vor da socoteală de orice bârfă şi de fiecare cuvânt nefolositor pe care îl vor rosti.” – Matei 12.36.

La fiecare cuvânt rostit noi facem o alegere; alegem între a-l binecuvânta aşa cum se cuvine pe Dumnezeu Tatăl, ori a produce o întristare călcând cuvântul Său: „Nici un cuvânt stricat, ori rău, să nu iasă de la tine din gură, ci unul bun, după zidire, după cum este nevoie, să de-a har celor care-l aud.” – Efeseni 4.29.

Controlul limbii este o adevărată emblemă a yoghinului avansat.

Tot în Biblie, Iacov ne spune: „Dacă crede cineva că el este religios şi nu-şi înfrânează limba, atunci îşi înşeală inima, iar religiozitatea unui astfel de om este zadarnică.” –1.26.

Din cele prezentate mai sus, cât şi din textele biblice pe care deja le-am enunţat, apare foarte clar pentru noi că, în realitate, bârfa este una dintre instrumentele satanei. Trebuie tocmai de aceea să ne oprim şi să decidem acum, în inima noastră, că niciodată nu vom mai asculta, nu vom mai răspândi bârfa şi aceasta o vom putea face mai ales cu ajutorul lui Dumnezeu, a Atotputernicului nostru Creator.

Prin urmare cuvintele rele, printre care sunt incluse bârfa şi calomnia, au un potenţial atât de dăunător încât un avertisment împotriva abuzului lor apare chiar printre Cele zece porunci. A noua poruncă spune: „Să nu mărturiseşti niciodată strâmb împotriva aproapelui tău.” –Exod 20.13.

Conform, de asemenea, tradiţiei iudice această poruncă înseamnă că este greşit să vorbeşti de rău o altă persoană, chiar dacă ceea ce spui ar fi adevărat, cu excepţia situaţiilor când este important pentru persoana cu care vorbeşti să audă informaţia.

O binecunoscută povestire cu tâlc care aparţine tradiţiei ebraice vorbeşte despre un evreu care umbla prin comunitate şi îl vorbea de rău şi chiar îl bârfea sau calomnia pe rabinul acesteia. După o perioadă de timp omul şi-a dat seama de greşeala sa, a regretat că l-a vorbit de rău pe rabin, şi i s-a înfăţişat pentru a-i cere iertare. Omul respectiv s-a arătat foarte mâhnit pentru ceea ce făcuse rău şi era dispus să facă aproape orice pentru a primi, în felul acesta, iertarea rabinului. Rabinul i-a spus atunci că primul pas în a îndrepta ceea ce greşise este să ia trei perne mari pline cu pene şi puf şi apoi să le desfacă şi să lase vântul să ia penele pentru a le răspândi apoi pretutindeni.

Omul a ascultat şi a realizat întrutotul instrucţiunile rabinului şi apoi s-a întors la el şi l-a înştiinţat că i-a îndeplinit cererea. Atunci rabinul i-a spus: ,,Acum eşti gata pentru cel de-al doilea pas pe calea corectării a ceea ce ai făcut rău. Du-te, te rog, şi adună, una câte una, toate penele.”

După câtva timp omul în cauză s-a întors şi a spus că a realizat că este imposibil să reuşească aceasta. Atunci rabinul i-a spus: „Deşi s-ar putea ca tu să regreţi sincer şi să vrei într-adevăr să repari tot răul pe care l-ai făcut, iată că este la fel de imposibil să-l repari, cum îţi este imposibil să aduni la loc toate penele din perne.”

După cum ne arată şi această poveste bârfa cauzează adeseori celui care este bârfit daune aproape ireversibile.

La evrei, deloc întâmplător, cuvântul ebraic pentru bârfitor corespunde cuvântului pentru vânzător ambulant. Şi acesta, la fel cum un vânzător ambulant merge din casă în casă, cumpărând de la unul şi vânzând altuia, oarecum tot la fel face şi el atunci când bârfeşte. Bârfitorul are, am putea spune, o mentalitate de vânzător ambulant. Când dăm cuiva informaţii intime, tendenţioase sau rele despre o a treia persoană, ne aşteptăm aproape imediat ca persoana cu care vorbim să ne dea, la rândul ei, tot spontan, informaţii intime, tendenţioase sau rele despre persoana care se vorbeşte sau eventual despre altcineva. În felul acesta se face un schimb murdar de informaţii intime tendenţioase şi rele.

De obicei, atunci când ne gândim la etică, gândim în termenii acţiunilor oamenilor faţă de ceilalţi şi dacă aceste acţiuni sunt corecte sau nu. Totuşi etica iudaică se ocupă şi de felul cum oamenii comunică unii cu alţii. Cuvintele, în viziunea acestei tradiţii, pot avea efecte foarte puternice. Dacă sunt folosite într-un mod binefăcător pot alina, pot încuraja sau chiar pot binecuvânta o fiinţă umană, declanşând anumite fenomene de rezonanţă, în funcţie de noţiunile care sunt integrate în cuvintele respective. Pe de altă parte, când sunt folosite în mod rău, ele pot distruge prieteniile, familia, reputaţia sau chiar mijloacele de subzistenţă.

De aceea, data viitoare când vorbiţi sau aveţi tendinţa să începeţi să-i vorbiţi pe alţii de rău luaţi în consideraţie una dintre maximele unui gânditor ebraic şi anume Israel Salander, care a trăit între 1810-1883. El era un mare moralist evreu şi un învăţător ebraic. Rabinul Salander spunea că, de obicei, noi ne confundăm priorităţile: „În mod normal, noi ne preocupăm cel mai adesea de bunăstarea noastră materială şi de sufletul vecinului. Eu însă vă sfătuiesc să ne preocupăm mai bine de bunăstarea materială a vecinului şi apoi de propriile noastre suflete.”

Iată acum o glumă despre bârfă: Bârfa este singurul zgomot care se propagă chiar mai repede decât sunetul.



În lumina a ceea ce v-am expus până aici, merită să trageţi unele concluzii şi, atunci când unele fiinţe umane vin la dvs. şi au tendinţa să bârfească sau să îi calomnieze pe ceilalţi, merită să le daţi următorul sfat: Ştim că trebuie să-ţi mărturiseşti păcatele dar, crede-mă, n-ai nici o obligaţie să le mărturiseşti şi pe ale altora.

Dincolo de aceasta, am observat că cea mai bun modalitate spontană de a afla cu uşurinţă ceva despre caracterul unui om este să întrebi ceva despre altul. În felul acesta poţi să te edifici foarte uşor asupra caracterului acelui om cu care vorbeşti.

Mai adaug doar un anume aspect pe care nu-l comentez. El aparţine gânditorului genial Blaise Pascal. El spunea: „Dacă toţi oamenii din lume ar şti exact tot ceea ce spun ceilalţi despre ei, atunci n-ar mai exista în lume nici măcar 4 prieteni.”

În ceea ce priveşte oamenii care se află la cursurile de yoga, aici puteţi observa cu uşurinţă că minţile ilustre discută idei geniale, spirituale, elevate, inteligente; minţile medii discută evenimente, iar minţile reduse discută şi–i bârfesc pe alţii. Ştiind toate acestea merită să nu uitaţi că, întotdeauna, prietenul tău are un prieten, iar acel prieten al prietenului tău are şi el un prieten, aşa că cel mai bine e să fii cât mai discret.

Un om de spirit spunea la un moment dat că: „Limba bârfitorului ucide trei dintr-o lovitură; în primul rând pe cel care bârfeşte, apoi pe cel care ascultă şi după aceea pe cel despre care se vorbeşte.”

Aşa cum puteţi observa uneori în jurul dvs., unii nu vor să spună nimic rău despre cei morţi, dar nici nu spun nimic bun despre cei vii.

Conversaţia inteligentă şi binefăcătoare este un exerciţiu minunat al minţii. Bârfa, în schimb, este un exerciţiu mizerabil al limbii. Nu uitaţi deci că tot ceea ce intră prin vorbe rele pe o ureche şi iese apoi peste gard sau în discuţiile pe care le realizaţi pe la colţuri este numai şi numai bârfă.



În continuare vă voi prezenta unele citate şi maxime cu privire la bârfă şi calomnie. Iată ce se spune în această direcţie în folclor:

„Nu toate femeile repetă zvonuri şi bârfe; unele le creează.”

„Tuturor ne place să auzim adevărul, dar mai ales despre alţii.”

„Datorită bârfei o limbă de 10 cm ucide un om de 2 m.”

„Cel care adeseori seamănă buruieni, să nu se aştepte niciodată că o să culeagă după aceea trandafiri.”

Noul Testament, Prima scrisoare către Timotei: „Totodată să nu uitaţi că unele femei se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă. Şi atunci ele nu numai că sunt leneşe, dar totodată ele sunt şi limbute iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie să fie vorbit.”

Vechiul Testament, Proverbe: „Acela care nu pomeneşte despre o mică greşeală a altuia caută fără îndoială dragostea, dar acela care o menţinonează mereu în discuţiile cu ceilalţi, aduce dezbinare între prieteni.”

Whiliam Cooper: „Acela care este avid să caute bârfe şi calomnii, poate să fie sigur că astfel aude care vesteşte ceartă şi scandal.”

Marele poet Ovidiu spune. „Chiar dacă tu nu şti, de multe ori tu poţi fi subiectul bârfelor de tot felul care circulă în tot oraşul.”

Genialul William Shakespeare spune: „Şoaptele mizerabile şi înveninate se răspândesc totdeauna cu mare repeziciune.”

Marele poet Virgiliu spune: „Bârfa cea mizerabilă, pe care aproape nici un alt om rău nu o poate întrece, capătă dimensiuni cu atât mai mari cu cât pe la mai mulţi oameni.”

Tot William Shakespeare spune: „Nu există virtute care să nu reprezinte subiectul unei calomnii.”

Un proverb chinezesc străvechi spune: „Zeflemeaua, sarcasmul şi ironia reprezintă „armele” calomniei.”

Pierre Dailler spune: „Calomnia provine în special din două surse importante: pe de o parte ea are la bază anumite interese, iar pe de altă parte, ea este şi rezultatul unei josnice vanităţi.”

Casimir Delavigne spune: „Cu cât o calomnie este mai greu de crezut, cu atât mai mult ea va fi imediat reţinută de cei proşti şi slabi la minte.”

William Shakespeare: „Chiar dacă ai fi cast precum este gheaţa şi pur precum este zăpada, să ştii că tot nu ai putea scăpa de calomnie.”

Pelopida spune: „Oamenii îi calomniază aproape totdeauna pe cei care sunt mai buni decât ei.”

Jean Cocteau spune: „Calomnia este o afirmaţie falsă care prinde totuşi rădăcini în cel care are un caracter slab sau care este rău intenţionat.”

Charles de Fregne spune: „Calomnia ar trebui să fie pedepsită mult mai aspru decât furtul deoarece ea reprezintă o adevărată plagă a societăţii civile. Este mult mai dificil să te aperi de cineva care te bârfeşte sau te calomniază, decât să te aperi de un hoţ.”

Francisc Bacon spune: „Nu ignoraţi niciodată răul pe care îl poate produce calomnia. Eu însumi cunosc persoane dintre cele mai oneste şi mai bune a căror viaţă a fost practic distrusă de acuzaţiile calomnioase care le-au fost aduse.”

Pierre de Beaumarchais spune: „Calomnia este precum banii falşi; deşi nimeni nu doreşte ca aceştia să existe, totuşi ei circulă fără scrupule pe piaţă.”

Un anonim spune: „A calomnia înseamnă a atribui cu o mare răutate unei persoane anumite acţiuni vicioase, rele, pe care aceasta nici nu a avut intenţia şi nici nu s-a confruntat, de asemenea, cu posibilitatea de a le săvârşi ea însăşi.”

Nicolas de Chanford spune: „Calomnia este precum o viespe care nu ne dă pace şi împotriva căreia nu trebuie să facem nici o mişcare până când nu suntem siguri că o putem omorâ. În caz contrar, ea va reveni şi ne va ataca cu o şi mai mare forţă şi înverşunare.”

Tot Nicolas de Chanford spune: „Nedreptatea nu face decât să înalţe şi mai mult sufletul care este puternic, liber, pur şi sincer.”

Marie José de Chenier spunea: „Cel care calomniază, ia prânzul împreună cu răutatea şi cinează cu scandalul, bârfa şi minciuna.”

Victor Hugo spunea: „Calomnia este precum fulgerul; ea ameninţă mai ales vârfurile înalte.”

Eugen Marbeau spunea: „Calomnia este un viciu straniu; dacă vrei să-l omori el va continua să trăiască, iar dacă îl laşi în pace el va muri de la sine.”

Tot Pierre de Beaumarchais spunea: „Calomnia apare şi se manifestă într-un mod insinuant. Mai întâi ea apare ca un tunet slab undeva în depărtare care se propagă razant cu solul, întocmai aşa cum zboară o rândunică înaintea furtunii. Deşi atunci ea este doar precum un murmur, calomnia îşi seamană totuşi sămânţa ei otrăvitoare în urechile şi în gurile celor care o primesc. Apoi răul germinează, se ridică, umblă şi se răspândeşte cu o mare rapiditate. Aproape brusc, nimeni nu ştie cum, calomnia capătă proporţii gigantice. Ea se lansează atunci în forţă, iar vârtejurile ei sunt distrugătoare. Totul devine atunci un vuiet general, un crescendo public, un corp comn de ură şi proscriere.”

Poetul Charles Baudelaire spune: „Răul este totdeauna săvârşit fără efort, aproape în mod natural, de către falsitate. În schimb binele a reprezentat mereu produsul minunat al unei arte delicate.”

Un gânditor anonim spunea: „Insinuarea este chiar mai periculoasă decât calomnia, deoarece ea permite astfel să se manifeste imaginaţia morbidă.”

Un alt gânditor anonim spune: „Plictiseala şi telefonul sunt sursele bârfei şi ale calomniei.”

Esoteristul Fri Juo Shuon spunea: „Calomnia reprezintă o acţiune rea, deoarece persoana care este calomniată nu se poate apăra, iar răspândirea unor zvonuri care îi sunt nefavorabile, dar în acelaşi timp false, îi poate crea mari neajunsuri şi prejudicii. În plus, fiinţa umană are mereu tendinţa de a exagera felul în care ea prezintă o anumită situaţie.

Din punctul de vedere al logicii simple este firesc ca omul să relateze faptele care îl surprind sau care îl fac să sufere deoarece în acest fel el doreşte să primească sfaturi şi să se asigure de justeţea propriilor sale trăiri şi sentimente. Însă de multe ori această expunere este exagerată, iar cel care relatează îşi pierde imparţialitatea şi profită în acest mod, mai mult sau mai puţin conştient, de demnitatea morală a celui căruia îi prezintă faptele, cât şi de absenţa celui pe care îl incriminează.

Calomnia constă în răspândirea unor zvonuri inexacte şi nefavorabile despre o anumită persoană, precum şi în interpretarea voit nefavorabilă a unor aspecte, care sunt totuşi pozitive în ceea ce priveşte persoana respectivă, fără să se facă nici o distincţie între ceea ce este sigur, probabil, posibil, îndoielnic, improbabil şi imposibil. În felul acesta se poate spune că, de fapt, calomnia nu reprezintă o eroare accidentală, ci manifestarea unui viciu sistematic.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „La fel ca şi în cazul vicleniei şi al şireteniei, tendinţa predominantă către suspiciune nu reprezintă nici ea o caracteristică firească a inteligenţei.”

Unul dintre înţelepţii sufişti afirmă: „Păziţi-vă să deveniţi suspicioşi, căci suspiciunea este unul dintre aspectele cele mai neplăcute pe care omul îl poate exprima.”, iar îndemnul unui alt înţelept este : „Nu faceţi anchete şi nu spionaţi! De fapt spiritul poliţienesc este solidar cu un moralism bănuitor şi totodată coroziv care fără îndoială că exprimă trăsăturile incipiente ale maniei persecuţiei. Atunci când apare în mod spontan, ca urmare a unei impresii juste, suspiciunea poate fi legitimă. Însă ea nu este justificată atunci când ea devine o tendinţă puternică sau chiar un principiu de acţiune sau simţire, deoarece atunci ea, suspiciunea, se schimbă într-un fel de maladie a sufletului, care este incompatibilă cu virtutea şi, prin urmare, cu starea de sănătate globală a fiinţei.

Trebuie să luăm însă în considerare faptul că suspiciunea nu este alimentată doar de iluzii subiective şi ea se bazează, de asemenea, şi pe aparenţele de natură obiectivă, care sunt şi ele iluzii, dar care totuşi îşi au rădăcinile în faptele reale. De fapt, deşi ignoră Legile Sincronicităţii şi ale Paradoxului, suspiciunea pare să colaboreze, de multe ori în mod misterios, cu aparenţele conjuncturale care iau atunci forma unor enigmatice coincidenţe, a unor evidenţe contradictorii şi a unei realităţi care disimulează, înşelând astfel de multe ori percepţia corectă.”

Tot Fri Juo Shuon spune: „Anumite experienţe ale vieţii ne obligă să constatăm următoarele aspecte. Omul obişnuit îi judecă, cel mai adesea, pe ceilalţ,i după propriile sale posibilităţi intelectuale, după interesele sale şi după trăsăturile sale de caracter. De pildă, atunci când un om sincer îşi exprimă puterea sa, care totodată este şi varianta corectă în ceea ce priveşte un anumit aspect, omul josnic va avea imediat tendinţa să afirme că această părere exprimă ambiţie, vanitate sau un alt aspect rău. Această opinie survine mai ales datorită faptului că detaşarea şi, prin urmare, obiectivitatea, lipseşte cu desăvârşire din concepţiile şi din comportamentul omului cel rău, de o mică valoare.”

Aşa după cum afirmă înţelepţii hinduşi: ”Nu este nimic mai decât apropierea unei stări spirituale elevate, de o mare josnicie sau o meschinărie concretă care nu se poate autodepăşi.”

Esoteristul francez Cedille spunea: „A calomnia pe cineva, acuzându-l de fapte pe care el nu le-a comis niciodată, este ca şi cum ai face un asasinat. Ori, să nu uitaţi că ceea ce se înnoadă într-un anumit loc în Univers, nu se poate deznoda, mai târziu, decât în acelaşi loc şi în acelaşi mod.”

Cicero spunea: „Nimic nu este atât de rapid precum este calomnia. Nimic nu se propagă mai uşor decât aceasta. Nimic nu este mai curând crezut şi nimic nu circulă pe o arie mai întinsă decât acuzele calomnioase.”

Filozoful Diogene spunea: „Calomnia nu reprezintă altceva decât pe care îl fac cei nebuni.”

Un gânditor anonim spunea: „Adeseori calomnia se umflă precum marea; nimeni nu ştie de unde vine însă ea poate să provoace pagube foarte mari.”



Ceea ce este esenţial pentru calomnie este faptul de a se amuza în acest mod mizerabil pe socoteala altuia. Pentru ea acest aspect este uşor de realizat. Calomnia foloseşte mai mereu aceleaşi „ingrediente” pe care le combină cu abilitate şi apoi le agită din nou şi din nou sub nasul oamenilor, ca şi cum ar vrea să-i facă să râdă. Succesul ei este cel mai adesea garantat de ochii avizi să vadă rele, de buzele strânse din cauza sadismului, de gândurile vădit răutăcioase sau chiar duşmănoase, apoi, în final, de râsul batjocoritor.

Unele aspecte care predomină se corelează foarte bine cu noţiunea de calomnie deoarece ele exprimă anumite fapte particulare ale acesteia. Putem astfel să distingem:

-semnificaţia peiorativă sau, altfel spus, care are un sens depreciativ, dispreţiutor, al unui cuvânt sau al unui joc de cuvinte;

-devalorizarea intenţionată şi fără un suport real a unor fapte sau a unor aspecte în legătură cu o anumită persoană;

-deprecierea faptelor sau a realizărilor unei persoane care intervine atunci când devalorizarea lor este practicată în mod sistematic;

-deprecierea extremă care survine mai ales atunci când se face comparaţie cu aspectul cel mai negativ din categoria respectivă;

-exprimarea caustică ce provine mai ales din tendinţa exagerată de a observa numai defectele şi tot ceea ce nu este bun, atât în ceea ce priveşte oamenii, cât şi în ceea ce priveşte obiectele;

-animozitatea, adică atitudinea ostilă faţă de o anumită persoană sau un grup de persoane;

-asprimea comportamentului;

-severitatea exagerată, care provine din manifestarea dezagreabilă a unui comportament dur, nemilos;

-atitudinea ironică ce provine mai ales din sentimentele care au fost acumulate faţă de o anumită persoană;

-răutatea sau ostilitatea care exprimă sentimentele negative în legătură cu o persoană sau cu un grup de persoane;

-nesimţirea care demonstrează foarte clar lipsa de respect, brutalitatea verbală sau chiar fizică şi gradul foarte mic de inteligenţă a persoanei care manifestă această trăsătură de caracter;

-vulgaritatea aproape constantă care apare la o minte superificială, grosieră şi un suflet imatur.

Tradiţia spirituală afirmă, deloc întâmplător, că limba, subânţelegând prin aceasta capacitatea de a exprima prin cuvinte intenţiile, ideile şi gândurile noastre, este un organ care poate să devină foarte periculos şi chiar devastator, prin efectele nocive care pot să apară ca urmare a folosirii ei rele.

Pe de altă parte să nu uităm că învăţăturile creştine afirmă că vorbirea care nu este absolut deloc inspirată de Duhul Sfânt poate deveni repede arma favorită a satanei. De aceea, în textele creştine uneori se spune că limba este un organ prin intermediul căruia cel rău, diavolul, îşi duce la îndeplinire multe dintre proiectele sale malefice. El se serveşte astfel, prin intermediul limbii, de doi dintre cei mai fideli colaboratori ai săi, care sunt bârfa şi calomnia.

În lumina acestor revelaţii, bârfa reprezintă, aşa cum am arătat deja, acţiunea de a denigra şi de a defăima pe cineva sau, cu alte cuvinte, de a proiecta către o anumită persoană aspecte inventate, mizerabile, rele, prin intermediul cuvintelor. Bârfa este deci o armă diavolească foarte puternică deoarece ea este capabilă să provoace răni profunde în sufletul persoanei care este astfel vizată, pe care se vor grefa apoi sentimentele chinuitoare de ciudă şi amărăciune, toate acestea reprezentând „patul” de tortură al demonilor prin care ei îşi realizează acţiunile lor distrugătoare.

Calomnia constă, la modul esenţial vorbind, din afirmaţii false şi mincinoase care se referă la faptele care îi sunt atribuite pe nedrept altei persoane şi care au scopul să distrugă reputaţia şi onoarea sa. Calomniatorul acuză deci o altă persoană spunând minciuni şi afirmând fapte care nu sunt deloc adevărate şi care nu se foandează pe ceva real dar care, totuşi, sunt prezentate în această manieră. Prin însăşi natura ei, calomnia este diabolică. De altfel, nu întâmplător, Iisus Christos a afirmat că, înainte de toate: „diavolul este tatăl minciunii şi al denigrării şi calomnia...”

Prin urmare bârfa şi calomnia sunt în realitate nişte „instrumente” importante prin intermediul cărora diavolul acţionează pentru a provoca neîncrederea în calea spirituală sau în tehnicile yoga, cearta între oameni, pentru a-i dezbina şi învrăjbi pe unii împotriva altora, pentru a creea, de cele mai multe ori, sentimente de invidie, animozitate, rivalitate, ură, duşmănie, etc.

Înţelegem acum cu uşurinţă motivul pentru care se spune, adeseori, că limba este capabilă să „murdărească” întregul trup care, aşa după cum ştim foarte bine, reprezintă însuşi templul cel sacru al lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie să vă daţi seama că totdeauna cel care procedează astfel nu se poate bucura de Graţia lui Dumnezeu; cu atât mai mult cel care calomniază nu poate să rămână nepedepsit de Justiţia Divină. Cei care se lasă pradă ispitei de a bârfi şi a calomnia va trebui să suporte, mai devreme sau mai târziu, consecinţele pedepsei divine care nu reprezintă în realitate decât acţiunea perfect integrată a Legii universale a Karmei, căci aşa cum se afirmă şi în Vechiul Testament: „Limba cea mincinoasă este urâtă Domnului Dumnezeu” – Proverbe 12.22. Şi de asemenea: „Spune Domnul: pe cel care, în ascuns, bârfeşte şi calomniază îl voi pedepsi aspru.” – Psalmi 105.5.

Tot în Biblie, în Proverbe 19.9. se spune: „Martorul mincinos nu rămâne niciodată nepedepsit, iar cel ce spune numai minciuni, până la urmă va pieri.”

Cel care calomniază exprimă aproape totdeauna, de fapt, într-un mod direct, ura şi răutatea ascunsă care există în inima lui. Se ştie că iubirea adevărată iartă, acoperă şi nu dezvăluie secretele sale, în timp ce răutatea şi ura inventează cu neruşinare şi răspândeşte cât mai mult greşelile mult exagerate ale altora şi acuzaţiile rele, neadevărate, împotriva lor.

Dumnezeu, care este infinit mai bun şi răbdător, ne iubeşte necondiţionat şi ne iartă chiar şi atunci când greşim foarte grav, mai ales dacă noi suntem atunci foarte sinceri în inima noastră şi dorim cu adevărat să ne îndreptăm, pe când diavolul, întocmai precum servitorii care sunt cutre şi slugarnici, bârfeşte şi acuză aproape fără încetare, cu scopul esenţial de a dezbina şi de a distruge.

În Biblie, în Prima scrisoare sobornicească a lui Petru 3.10 se spune: „Căci cine iubeşte cu adevărat viaţa şi vrea să aibă mai mereu zile bune, trebuie să-şi înfrâneze cât mai des limba de rău şi buzele de la cuvintele înşelătoare.”

Prin urmare, se poate spune că acesta este unul dintre motivele importante pentru care mulţi oameni nu pot cunoaşte pacea lăuntrică şi fericirea sufletească, cu alte cuvinte, din cauza păcatelor pe care ei le săvârşesc prin intermediul cuvintelor care sunt adeseori rostite şi a inimii impure pe care o au. Căci aşa cum este scris în textele timpurii ale Sfinţilor Părinţi creştini: „Limba este fericită atunci când ea exprimă bogăţia inimii.”

Cel care bârfeşte sau calomniază provocând în acest fel multă suferinţă, demonstrează în felul acesta, în mod implicit, că deja tenebrele i-au cuprins sufletul şi că el a devenit de fapt un agent, care cel mai adesea este inconştient, al acţiunilor demoniace şi satanice.

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 13.3 se spune. „Cine îşi păzeşte gura, îşi păzeşze sufletul, iar cine îşi deschide buzele mari spre a rosti minciunile şi răul, aleargă astfel spre pieirea lui.”

Tot în Biblie, la capitolul Proverbe 21.23 se spune: „Cine îşi păzeşte gura şi limba de vorbe rele sau mincinoase îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.”

Graţia cea tainică şi Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se revarsă niciodată din plin asupra acelora care bârfesc şi care calomniază. Dimpotrivă, mai devreme sau mai târziu, ei vor trebui să suporte consecinţele şi fructele amare ale acţiunilor rele. Mai mult decât atât, să nu uitaţi că, în ciuda rugăciunilor pe care, poate, aceste persoane le adresează uneori lui Dumnezeu, dorinţele lor nu vor fi împlinite atâta timp cât ele vor continua să se complacă în această stare mizerabilă.

În încheierea acestei conferinţe, ofer un sfat celor care deja s-au obişnuit să bârfească şi să calomnieze. Mai bine decât să bârfiţi sau să calomniaţi, citiţi cu atenţie cursurile pentru că mai ales aceştia dintre voi aveţi o mare nevoie să vă îmbogăţiţi nivelul spiritual şi să depăşiţi această stare mizerabilă în care vă complaceţi.
Pentru Destin - de (anonim) la: 07/11/2004 13:57:48
(la: SUFLETUL ESTE NEMURITOR)
Sunt Adela.

“Ce afirmi tu te defineste nu numai ca ateu convins insa si ca o persoana contradictorie, toate acestea sunt usor de observat la o simpla privire asupra a ce tu ai scris.”
Faptul, că ,sunt un ateu convins l-am declarat chiar eu, într-unul din mesajele anterioare. “Faptul” că aş fi o persoană contradictorie, cere argumentare – demonstrează acest lucru. Unde şi când am afirmat lucruri contradictorii? Poate, sunt “contradictorie”, pentru că am găsit contradicţii în propriile tale afirmaţii?
“Fireste este dreptul tau de a fi asa...insa cand iti doresti cu ardoare sa combati un seaman de-al tau pentru faptul ca spiritualitatea sa se difera de a ta...denota o gandire rigida,indreptata intr-o singura directie.”
Eu n-am de gând să-mi combat semenii, eu combat o concepţie, pe care o consider greşită şi îmi îndemn semenii să cugete mai adânc la unele lucruri, lăsând emoţiile de o parte. Cred că o viziune justă nu ne încurcă, ci ne ajută să trăim, urmând nişte reguli morale adecvate traiului în societate, când, conform dictonului cunoscut, “libertatea unui individ se termină acolo, unde începe libertatea altui individ. Un asemenea cod moral cu siguranţă conţine şi “nu ucide”, “nu râvni la bunurile altuia”, şi alte reguli morale, care sunt nu neapărat creştine. Omuciderea, furtul, adulterul şi alte acţiuni antisociale au fost privite cu dezaprobare şi pedepsite, uneori cu o cruzime nejustificată, pe tot parcursul istoriei şi la toate popoarele, cu unele excepţii. De exemplu, omuciderea nu era considerata crimă, dacă era săvârşită în război (ca şi acum), în legitimă apărare (ca şi acum, dar faptul trebuie demonstrat riguros), sau era o acţiune de pedepsire, săvârşită de partea păgubaşă (sţul înşelat, capul familiei sau al comunităţii). După cum vedem, lumea a devenit totuşi mai tolerantă, mai bună, iar judecarea şi pedepsirea crimelor nu mai este o treabă particulară, ci o sarcină a sistemului justiţiar. Acuma, chiar în război, nimeni nu mai îndeamnă soldaţii să ucidă femei şi copii, să spintece pântecul femeilor gravide etc., după cum se întâmpla cu 2000 de ani în urmă.
Iar gândirea mea, privită cu mai multă obiectivitate şi mai puţină antipatie, poate fi calificată mai curând ca fiind consecventă.
"mituri crestine!!!???"
Da, şi te asigur, că nu eu am inventat termenul, şi nici comuniştii, este unul mai vechi şi se utilizează frecvent în studiile de istorie a religiilor. Dacă se vorbeşte despre “miturile Greciei Antice”, “miturile buddismului”, ale sintoismului” sau ale hinduismului, nu văd de ce nu se poate spune “miturile creştinismului”. În plus, acest termen este în deplină concordanţă cu convingerile mele de ateu. Asta fiind spus, consider că tu faci o confuzie enormă, luând drept reale nişte mituri.

Stii sa definesti Religia?
Stii sa definesti Crestinismul?
Stii sa definesti Biserica?

Definiţiile sunt specialitatea mea, fiind matematician. :-) Pentru mine, am definit demult aceste noţiuni. Dar voi face trimitere la dicţionarul de filosofie Larousse, editat la Bucureţti, 1998, de către editura “Univers Enciclopedic”. În acelaşi dicţionar poţi găsi şi noţiunea de credinţă: “1). O simplă opinie probabilă, 2). O certitudine sentimentală. Tot acolo se spune:”Problema filosofică este aceea a raporturilor ştiinţei cu credinţa: poate reflecţia filosofică şă rezolve toate problemele, pe care şi le pune omul (cum consideră Decartes, Spinoza, Fihte, Hegel), sau, dimpotrivă, ea este în mod necesar limitată şi inaptă să rezolve problemele fundamentale, cum sunt imortalitatea sufletului, originea lumii şi existenţa lui Dumnezeu (cum gândesc Kant şi Auguste Comte)? Doctrinele, careconcep că ştiinţa este limitată, ţin de fideism sau agnosticism. Feuerbach este acela care, înaintea lui Marx, a făcut critica creştinismului în “Esenţa creştinismului”, 1841.”
Nu am adus întreg textul, dar sper că cei care se interesează, vor căuta această carte şi vor citi singuri.
Conform aceluiaşi dicţionar, religia este un “… sistem de credinţe (dogme)şi de practici (rituri şi interdicţii) referitoate la SENTIMENTUL DIVINITĂŢII (subl.de mine) şi careîi uneşte într-o aceeaşi comunitate … pe toţi adepţii acestui sistem.
Tot de acolo: “Creştinism – lege şi doctrină a lui Isus Histos… o religie a inimii, o religie populară, care se opune religiei (iudaice), în principiu savate“, care se bazează pe textul dificil al Vechiului Testament. Nietzshe, după Marx, a văzut în el religia sclavilor şi a umiliţilor care, neputându-se afirma în lumea fizică, se refugiazăîntr-o atitudine spirituală de supunere…”
Şi în sfârşit, biserica. Din păcate, nu am găsit termenul în acel dicţionar, de aceea vă propun definiţia mea, care poate fi, evident, discutată. Conform opiniei mele, biserica este o instituţie, menirea căreia este de a propaga un anume sistem religios (doctrina, morala şi atitudinea faţă de realitate) şi de a oferi adepţilor religiei respective un loc (locaşele de cult), în care ei se pot reuni şi pot participa la titualurile religioase.

“Nu stii si nu ma surprinde,nici nu te condamn pentru aceste lipsuri...insa este placut si cuminte,frumos si intelept sa abordezi tematici cunoscute tie.”
Mă învinuieşti de ignoranţă? Te asigur, că am citit foarte mult la acest subiect, şi nu numai ceea ce îmi convine, ca “ateu convins”, cum m-ai calificat pe bună dreptate. Această convingere este rodul unor reflecţii îndelungate asupra celor citite (inclusiv biblia, “Noul testament” şi altele)
Insa nu convingi nici cu acele cunostiinte stiintifice!!!

“Nici nu este necesara o {“teorie” creaţionistă ştiinşifică,"}cum tu o numesti!!!???BIBLIA este mai mult decat aceea denumire rautacioasa pe care tu ai dat-o.”

Termenul de “teorie creaţionistă” sau “creaţionism” nu l-am inventat eu. Este o ipoteză speculativă, care încearcă să substituie ipotezele ştiinţifice, care explică existenţa şi evoluţia Universului material, în special a omului. Bănuiesc, că “cercetările ştiinţifice” în această direcţie au fost comandate de una din sectele creştine, rezultatul cercetărilor fiind preconizat dinnainte.

Aşadar, la calificativul de “ignorantă”, îl mai adaogi pe cel de “răutăcioasă”. Nu sunt nici una, nici alta, deşi mai am multe de învăţat, ca şi de perfecţionat în atitudinea mea faţă de oameni. Personal, n-am nimic cu tine, nici cu Souris, căreia i-am răspuns mai înainte.

"Teorie" ...stiintifica"expusa stiintific" ce expresie ai folosit!!!
Nu rupe cuvintele din context, aceasta este egal cu o lovitură sub centură, în sport. Afară de aceasta, admit că mă pot exprima uneori stângaci. Şi ce-i cu asta?

“Contrar celor sustinute o vreme de catre evolutionisti, in prezent se afirma din ce în ce mai mult ca aparitia si dezvoltarea stiintelor nu este in conflict cu BIBLIA.
Acest lucru a fost argumentat de Stanley L. Jaki în lucrarile sale, de H. Butterfield si altii care au aratat ca stiinta moderna a fost nascuta in cultura iudeo-crestina din punctul de vedere al conceptiei despre lume, pe cand stiinta despre lume a fost nascuta moarta in celelalte culturi antice.”

Nici nu poate fi. Procesul de cunoaştere are rădăcini străvechi în specia umană, mult mai vechi ca creştinismul şi biblia. În antichitate, clasificarea în acest domeniu era rudimentară, dar se făcea, totuşi, deosebire între matematică, care se ocupa de calcule şi astrologie (azi astronomie), care se ocupa de studierea corpurilor cereşti. Şi nu arareori persoanele care se ocupau de ştiinţe erau în acelaşi timp preoţi sau ai diverselor religii. Dar, dată fiind rigiditatea dogmelor religioase,
aceşti preoţi savanţi veneau în conflict cu religia, deoarece cercetările şi observaţiile lor asupra lumii reale descopereau contradicţii flagrante între realitate şi dogme. În alte cazuri, de ştiinţă, ca de o pasiune practicată pentru a satura pofta omului de a cunoaşte, se ocupau mai marii acestei lumi, sau pur şi simplu persoane înstărite, care puteau să-şi permită o activitate de acest gen. Ulterior, din cauza conflictelor tot mai dese şi mai acute, ştiinţele au părăsit locaşele sfinte. Teoriile ştiinţifice demult nu se mai înscriu în contextul religiei creştine, sau a oricărei alte religii. Dacă voi găsi lucrările menţionate de tine, le voi citi, pentru că m-ar interesa o argumentare cât de cât reuşită în această problemă. Dar nu înţeleg, ce distincţie faci între “ştiinţa modernă” şi “ştiinţa despre lume”, care, zici tu, “a fost născută moartă”? Matematicile şi astronomia îşi iau începuturile în India, China, Babilon, Egipt , Grecia etc., etc, cu ceva mii de ani înaintea creştinismului. Sunt moarte, astăzi?

"...dacă biserica ar fi fost mai maleabilă."

Nu este expresia mea, ci a persoanei căreia i-am răspuns. Fii mai atent, te rog!

“Biserica este sfanta, insa nu prin sfintenia celor ce o reprezinta,a membrilor sai,este prin faptul ca sfant este intemeietorul si Capul ei, Domnul Isus Cristos.“
Sfintenia Bisericii nu este atinsa de pacatele noastre, caci nimeni nu este fara de pacat dintre semeni.

Aici mi-am amintit un proverb (înţelepciune populară!) : Nu fă ce face popa, fă ce spune el. Sfinţenia este o invenţie comodă, un semn de avertizare, afişat pe tot ce dorim să scoatem din discuţie. Ca să evităm, natural, critica. Cine se teme de critică, îşi cunoaste şubrezimea poziţiilor.

“Suntem liberi,avem aceasta libertate in spiritualitate, in gandire...sa nu fim patimasi cu noi , cu semenii nostri. “

Asta să fie libertate de gândire, când stai cu biblia la îndemână, verificând mereu, dacă nu o luaşi razna?

“Cat de "stiintific" ai explicat...toti trebuie sa te credem...!!!???”

Eu explic nu pentru ca să crezi, ci pentru ca să gândesc şi să decizi singur, După cum ai observat, nu pun mare preţ pe o credinţă oarbă, nefondată pe nimic.

"organismul uman se uzeaza,inclusiv creierul..."fireste "inclusiv" organism este si creierul.”

Iar te axezi pe modul meu de exprimare? Nu văd nimic “criminal” din punct de vedere stilistic. Se utilizează adesea astfel de expresii, pentru a sublinia ceva, a evidenţia dintr-un întreg. Nu-ţi place, nu folosi.

“Viata ca o capodopera!!!???original imbold.”
Ei, şi? Nu a spus Nicolae Titulescu “Soarta este opera celor puternici şi scuza celor slabi”? Ei, eu am numit-o capodoperă, de ce nu aş face-o?

“Iti recomand ca intre colegi de cafenea sa citesti:
Stanley L. Jaki;
H. Butterfield. “
Mulţumesc, este a doua oară în acest mesaj, cand ma sfatui sa citesc.

P.S. De ce nu ai publicat răspunsul meu pentru Mary, în care îi mulţumesc pentru cuvintele bune, puţinele care mi-au fost adresate de pe acest site? Te deranjează că cineva şi-a format o altă părere despre mine, şi nu doreşti să faci public acest lucru?

PS Se intelege "colaborarea",/i> anonim-Adela-ueit...numai la o simpla postare...simultaneitatea, stilul folosit ,"sustinerea reciproca neintemeiata". Imi amintesc de acelasi procedeu folosit de comunisti...pentru a iesii in fatase foloseau de doi tovarasi...unul sa-l propuna,un altul sa-l sustina.

P.P.S. Dragă destinule, nu mă face să râd. Similitudinea stilurilor este un produs al imaginaţiei tale, iar procedeele folosite de comunişti nu-mi sunt chiar atât de familiare. Datorită tatălui meu, care şi-a făcut studiile în România prin 1942-44, urăsc comuniştii nu mai puţin decât tine. Nu am fost comunistă, nu sunt şi nu voi fi niciodată. Cine o fi Ueit, habar nu am. Văd, că sprijinul meu îl compromite. I-am f[cut un deserviciu. Îi cer scuze.


#27980 (raspuns la: #27968) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Concluziile mele- raport de cercetare - de Hypatia la: 16/11/2004 18:59:25
(la: Conflictul in Cafenea. Va rog sa ma ajutati!)
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTE ALE EDUCATIEI
MASTER PSIHOLOGIE SOCIALA
MODULUL : ANALIZA SI INTERVENTIA IN GRUPURI SI ORGANIZATII
PSIHOLOGIA REZOLVARII CONFLICTULUI
CONFERENTIAR DR. ANA STOICA-CONSTANTIN
STUDENT: PLAESU TEODORA
ANUL II SEMESTRUL I




CONFLICTUL RELIGIOS PE INTERNET


Lumea internetului, relativ nouă mai ales pentru cetăţenii planetari care trăiesc in România, aduce cu sine o problematica aparte: comunicarea în mediul virtual.
Psihologia confictului în mediul virtual pune în discuţie problematica legată de grup si de conflict, în contextul comunicării la distanţă şi/sau prin intermediul internetului. Scopul cercetării este de a pune în evidenţă modul în care au loc interacţiunile din cadrul grupului constituit prin intermediul internetului, precum şi dobândirea informaţiilor necesare prevenirii şi/sau rezolvării conflictelor pe teme religioase care apar în mediul virtual.
Pentru început, mă voi referi la “grup” si la “conflict”, în încercarea de a fixa cadrul teoretic al cercetării, prin apelul la studiile existente. Ulterior, voi descrie cercetarea întreprinsă în mediul virtual şi apoi voi prezenta rezultatele cercetării.
Plecăm de la considerarea grupului ca fiind “constituit dintr-un
ansamblu de persoane dependente unele de altele în realizarea propriilor
scopuri.” Starea de conflictualitate (intrapsihică, între grupuri sau
subgrupuri, între persoane) este parte integrantă din structura
grupurilor. Raporturile care se dezvoltă aici vor fi în acelaşi timp
fundamental complementare şi conflictuale . Situaţiile de grup
reactivează în special conflictele în raport cu identitatea. Aceasta este unică şi colectivă în acelaşi timp. Dezvoltarea identităţii s-a efectuat, după cum indică S. Freud, prin identificare: “Fiecare individ face parte din mai multe grupuri şi, cu ajutorul identificărilor celor mai variate, s-a orientat prin aceste legături, în multiple direcţii şi şi-a construit idealul Eului propus după modelele cele mai diverse.” Pluralitatea identificărilor posibile şi a imaginilor reflectate de privirea altora face ca fiecare să se confrunte cu propriile sale reprezentări diferite sau cu diversele părţi ale lui însuşi. O referinţă unificatoare se poate găsi doar ca o “verigă dintr-un lanţ”, după expresia lui S. H. Foulkes, în identitatea familială trecută şi prezentă. Aceasta se află la originea legăturilor sociale şi permite situarea şi plasarea în cadrul interacţiunilor ce dau naştere respectivului grup nou. Este vorba, de fapt, nu numai despre o referinţă la interacţiuni şi la un teritoriu familiar, ci şi de introducerea în grup a unei părţi din acest teritoriu familiar, adică a unei părţi din sine, fiecare încercând să structureze realitatea acestei noi situaţii plecând de la propria sa istorie, de la obiectele sale şi de la personajele interne. Dacă şi alte apartenenţe sunt menţionate (profesională, religioasă, politică...), acestea sunt în mod frecvent subordonate cauzalităţii raporturilor familiale: cariera profesională, alegerea religioasă sau politică sunt explicate în termenii unei investiţii sau a unei contra-investiţii legate de moştenirea familială pe care fiecare o poartă în sine.
Din perspectiva psihologiei sociale, organizaţiile sunt grupuri de persoane care interacţionează în baza unor reguli sau norme şi care au o identitate colectivă. Eficienţa grupurilor este apreciată în lumina conceptelor de influenţă socială, comportament de lider, conformitate, coeziune, climat. Integrarea problematicii grupului social în context organizaţional este mai evidentă în domeniul comportamentului grupului în relaţie cu alte grupuri. Tipologia comportamentului grupurilor ori strategiile de management al comportamentului grupurilor sunt tratate din perspectiva interveniei organizaţionale.
GRUPUL ELECTRONIC este grupul ai cărui membrii sunt legaţi între ei prin reţea electronică şi nu dispun de interacţiuni de tip “faţă în faţă”. In mod tipic, grupurile electronice interacţionează prin reţeaua de poşta electronică, trimiţând mesaje. Astfel de grupuri găsim şi în cadrul forumurilor de pe cele mai diverse site-uri (situri). Organizarea acestora este în principal aceeaşi, diferenţele constând în tematicile propuse de administratorii forumurilor sau în chestiuni legate de modalitatea de accesare a sitului. Spre exemplu, pe pagina www.itemsoft.ro , forumul este orientat pe teme de psihologie şi se adresează mai ales psihologilor, studenţilor si profesorilor universitari de la Facultăţile de Psihologie. www.crestini.ro este situl care propune forum pentru cei preocupaţi de problemele religioase şi se adresează în primul rând creştinilor, iar www.poezie.ro este un sit pentru poeţii contemporani şi pentru iubitorii de poezie.
www.Cafeneaua.com este un forum complex prin diversitatea temelor abordate, adresânsu-se tuturor românilor din lume. Aici, fiecare utilizator înregistrat- cu numele real sau pseudonim- are posibilitatea să citească şi să posteze mesaje şi chiar conferinţe pe cele mai diverse teme. “Cafeneaua” este uşor de accesat şi chiar şi un începător al utilizării reţelei electronice de tip internet, poate citi şi scrie foarte uşor. Dezavantajul constă în faptul că utilizatorii- de sex, vârstă şi pregătire diferită-formează un grup foarte mare, neomogen, cu interese foarte diferite.
“Compararea grupurilor electronice cu cele “faţă în faţă” evidenţiază câţiva factori care pot afecta deciziile electronice. In primul rând, membrii au posibilitatea să introducă informaţiile anonim. Şi chiar dacă contribuţiile nu sunt anonime, oamenii se pot simţi oarecum mai anonimi decât într-un grup “faţă în faţă”. In al doilea rând, lipsesc sursele de informare vizuală despre ceea ce simt altii, constând în limbajul corpului şi tonul vocii. In fine, în grupurile electronice pot mai mulţi inşi o dată. După cum vom vedea, aceste diferenţe influentează structura socială a grupurilor şi, în consecinţă, procesul decizional.”
2.CONFLICTUL, aşa cum este definit de Mayer, “este un fenomen psihosocial tridimensional, care implică o componentă cognitivă (gândirea, percepţia situaţiei conflictuale), o componentă afectivă (emoţiile şi sentimentele) şi o componentă comportamentală (acţiunea, inclusiv comunicarea)”. In forma sa clasică, un conflict implică atitudini şi comportamente antagonice. In ce priveşte atitudinile, părţile în conflict îşi cultivă antipatia reciprocă, se consideră reciporc nerezonabile şi dezvoltă stereotipuri negative despre oponenţi. Comportamentele antagonice includ porecle insultătoare, sabotajul sau agresiunea fizică. Probabilitatea conflictului creşte pe măsură ce factorii la care ne vom referi mai jos pătrund in relaţiile dintre grupuri:
a.interdependenţa , atunci când persoanele dintr-un grup/organizaţie sunt reciproc dependente pentru îndeplinirea propriilor obiective, există potenţial pentru conflict.Interdependenţa necesită interacţiunea părţilor astfel încât acestea să-şi poată coordona interesele. Conflictele nu apar dacă fiecare “se descurcă singur”. Apoi, interdependenţa inseamnă că fiecare parte are o anumită putere asupra celeilalte şi este relativ uşor pentu una din ele să abuzeze de puterea sa şi să creeze antagonism.
b.diferenţele de putere, statut şi cultură; conflictele pot erupe acolo unde părţile diferă semnificativ în putere, statut şi cultură. Dacă dependenţa nu este reciprocă ci unidirecţionată, creşte potenţialul de conflict. Diferenţele de statut impulsionează conflictul atunci când activitatea într-un grup/organizaţie decurge astfel încât să fie cazul ca oameni care, tehnic vorbind, au un statut inferior şi sunt puşi în situaţia de a lua decizii, de a da ordine sau de a controla pe cei cu statut superior. Când două sau mai multe culturi foarte diferite se dezvoltă într-o organizaţie, ciocnirea dintre convingeri şi valori poate genera conflict deschis.
c.ambiguitatea. Scopurile, jurisdicţiile şi criteriile de performanţă ambigue sunt sursă de conflict. In ambiguitate se distrug regulile formale şi informale care guvernează interacţiunile. In plus, este greu să împarţi laude şi critici în cnformitate cu rezultatele când nu ştii precis cine de ce răspunde.
d.resurse insuficiente: diferenţele de putere se măresc atunci când resursele devin deficitare. Asta nu se întâmplă fără luptă şi conflictele ies la suprafaţă în timpul manevrelor. Insuficienţa resurselor are capacitatea de a transforma conflictele mascate sau lente în conflicte deschise şi acute.
e.identificarea cu grupul şi parţialitatea intergrupuri. Identificarea cu un grup sau clasă de oameni pregateşte terenul pentru conflictul organizaţional. Ei au tendinţa de a dezvolta păreri mai bune despre membrii grupului “lor” şi păreri mai proaste despre grupurile ai căror membri nu sunt. Această parţialitate este legată de buna părere despre sine şi este un factor esenţial. Identificarea cu succesele grupului propriu şi disocierea de eşecurile celor din afară încurajează stima faţă de sine şi oferă sentimente plăcute de solidaritate socială. Atribuirea comportamentului pozitiv propriului grup de lucru contribuie in mod normal la buna părere despre sine. Există mai multe grupuri sau clase cu care oamenii se pot identifica. Ele pot fi bazate pe caracteristici personale, tipul de funcţie sau nivelul funcţiei şi, de aceea, prevalenţa parţialităţii intergrupuri sugerează că organizaţiile vor trebui să acorde o atenţie specială modului în care tratează relţiile între aceste grupuri.
Sursele conflictului pot fi:
a) diferenţele şi incompatibilităţile dintre persoane;
b) nevoi/interese umane;
c) comunicarea defectuoasă sau absentă;
d) lezarea stima de sine ;
e) valorile persoanelor;
f) nerespectarea normelor explicite sau implicite;
g) comportamente neadecvate;
h) agresivitatea;
i) competenţele sociale;
j) cadrul extern;
k) statutul, puterea, prestigiul, “principiile”; utilizarea şi comunicarea culturii şi a informaţiilor.
Tipuri de conflicte: după intensitate,
-disconfortul, adică sentimentul intuitiv că ceva nu este în ordine, chiar dacă nu se poate preciza ce anume;
-incidentul, adica fapte minore, care întristează sau irită un timp, pentru ca în câteva zile să fie uitate;
-neînţelegerea, care are la bază concluzii eronate în legătură cu o situaţie, datorată comunicării neclare sau lipsei de legături dintre preopinenţi. Uneori neînţelegerea survine pentru că situaţia provoacă irascibilitate cuiva. Gândul îi revine obsedant la acelaşi lucru şi perceptiile asupra problemei sunt alterate.
-tensiunea, simptom evident al conflictului, distorsionează percepţia asupra altei persoane şi aproape tote acţiunile aceleia. Relaţia este afectată de atitudini negative şi opinii fixe, iar sentimentele pe care le are faţă de cealaltă persoană se înrăutăţesc semnificativ. Relaţia devine o sursă de îngrijorare permanentă;
-criza este cel mai evident simptom al conflictului. Este momentul în care se întrerupe o relaţie, când apare violenţa, când cearta se înfierbântă, iar oamenii se lasă dominaţi de sentimente, e momentul când se plănuiesc şi se săvârşesc acte necugetate.
Cele mai multe conflicte se reduc la câteva tipuri de bază sau combinaţii ale acestora:
disputele asupra obiectivelor,
disputele asupra faptelor,
disputele asupra procedurilor, se concentreză în general asupra aşteptărilor cuiva legate de comportamentul partenerului.Sunt alimentate de chestiunile de etică, onestitate şi respectarea ierarhiei şi statutului social şi organizaţional.
Conştientizarea acestor diferite tipuri de conflict ne atrag atenţia asupra nevoii de a înţelege exact ce este de fat un episod conflictual. De exemplu, diferenţele fundamentale de obiective nu se rezolvă obligatoriu prin clarificarea disputei asupra faptelor. Se poate produce şi suprapunerea domeniilor. Un conflict factual poate duce la conflict procedural, dacă una din părţi este percepută ca sabotândmunca celeilalte. Când se întâmplă aşa, adevărata rezolvare a conflictului are loc atunci când sunt tratate toate aspectele. In căutarea rezolvării este bine să avem în vedere categoriile de referinţă ale oponentului. Organizaţiile sunt comunităţi umane care se comportă ca oricare alte comunităţi. In interiorul lor, oamenii concurează pentru putere şi resurse; există diferenţe de opinii şi valori, conflicte de priorităţi şi de scopuri; există confruntarea dintre cei care vor să schimbe lucrurile şi cei care doresc să ducă o viaţă liniştită în organizaţie; există grupuri de presiune, clici şi cabale, rivalităţi şi contestări, incompabilităţi între caractere şi alianţe. Diferenţele pot fi necesare, pentru ca o organizaţie să se poată adapta la o lume înconjurătoare în continuă schimbare. Ele alcătuiesc “varietatea necesară” receptarii complexitaţii acestei lumi. Sarcina liderului este să capteze aceste energii şi să folosească difrenţele din interiorul organizaţiei, pentru dezvoltarea ei.Rezolvarea conflictelor presupune şi adoptarea unui stil de management al conflictului corespunzător situaţiei:
-Dacă intervine ceva neînsemnat sau lipseşte informaţia, oamenii trebuie calmaţi, iar dacă oponentul este foarte puternic şi foarte ostil, ocolirea conflictului poate fi un răspuns înţelept -stilul ocolitor;
-In cazul unor greşeli intervenite în managementul conflictului, cooperarea cu cealaltă parte în scopul îndeplinirii dorinţelor acesteia şi nesusţinerea interesului propriu, este semnul distinctiv al stilului îndatoritor, foarte eficace pentru a construi o relaţie de bunăvoinţă.
-Stilul competitiv maximizează impunerea interesului propriu şi minimizează cooperarea. De aceea, specialiştii recomandă adoptării acestui stil atunci când suntem siguri de realitatea faptelor, într-o situaţie de tipul câştig/pierdere sau când nu mai avem de a face cu oponentul în viitor.
-stilul concesiv sau compromisul între competiţia pură şi curtenia pură nu dă conflictului răspunsul cel mai creativ, dar este o reacţie înţeleaptă la conflictele rezultate din insuficienţa resurselor şi o bună poziţie de retragere când alte strategii eşuează.
-In stilul colaborativ, atât impunerea interesului propriu cât şi cooperarea sunt maximizate în speranţa obţinerii unui acord integrativ, care să satisfacă interesele ambelor părţi. Accentul se pune pe o solutie tip câştig/câştig, în care se presupunerea că soluţionarea conflictului poate aduce ambele părţi într-o situaţie mai bună.
Gary Johns şi alţi cercători (Helena Cornelius şi Shoshana Faire) vorbesc despre conflictul pozitiv şi conflictul negativ, în sensul că în grupurile care sunt centrate pe rezolvarea sarcinii, este de dorit prezenţa unui conflict care să ducă la identificarea erorilor, la sufocarea ideilor ilogice, prevenirea gândirii de grup şi buna informare a managerilor, la motivarea oamenilor să accepte competiţia şi schimbarea. In astfel de cazuri, conflictul este o circumstanţă naturală în organizaţii şi nu ia totdeauna o formă deschisă şi extremă. Insă, pentru grupurile care sunt centrate pe relaţiile dintre membrii, competiţia nu este lucrul cel mai indicat, iar pentru a transforma certurile în distracţie, pentru a învăţa că certurile noastre şi diferenţele individuale fac parte din viaţă, că şi pentru anticiparea conflictului potenţial şi tratarea sa în mod constructiv, avem nevoie de pregătire specială. Rezolvarea conflictelor depinde în mare măsură de conştientizarea lor.Vorbim despre conflictul negativ, pentru că de cele mai multe ori, “în conflict omul nu acordă nevoilor celeilalte persoane atenţia pe care o acordă propriilor sale interese.” Abandonul, reprimarea, adoptarea stilului victorie/înfrângere şi compromisul sunt tot atâtea exemple pentru conflictul negativ, pentru că este blocată flexibilitatea, apar dificultăţi, în special atunci când perseverăm în încercarea de a demonstra punctul nostru de vedere, în loc să calmăm lucrurile, sau când pretindem ca totul să fie perfect. Confruntarea cu problema poate fi traumatizantă pentru cei implicaţi în conflict. Uneori ne definim valorile prin semenii şi problemele faţă de care ne opunem; furia şi jignirea sunt cele doua feţe ale medaliei, indiferent dacă sunt sau nu exprimate.
“Voinţa de a soluţiona conflictul este un factor-cheie în rezolvarea conflictelor”, spun cercetătoarele mai sus citate, iar aceasta este suficientă, uneori, căci acolo unde există dorinţă, există şi posibilitatea realizării sale în fapt. “Este incitant să ai această disponibilitate şi totodată să-i ajuţi şi pe alţii să şi-o cultive.” Dar ce-i împiedică pe oameni să dorească rezolvarea conflictelor? Specialiştii au identificat opt atitudini care pot fi răspunsurile la această întrebare: necinstea, stima de sine/orgoliul, nevoia de scuze, dorinţa de răzbunare, lezarea, supărarea, resentimentul, “eu am avut dreptate, tu nu ai avut”.
Dezvoltarea dorinţei de a rezolva problema presupune să se schimbe ceva în interiorul nostru, să ne întoarcem la priorităţi. Atunci când cineva doreşte să rezolve situaţia problematică, nu înseamnă că acea persoană este cea vinovată, ci înseamnă că a renunţat să-l învinuiască pe celălalt, luând-o de la capăt, înseamnă că recunoaşte că satisfacţia pe care i-o oferă o bună relaţie este mai importantă decât aceea de a-şi demonstra punctul de vedere. Pentru a rezolva un conflict în mod civilizat trebuie ca toţi participanţii să dorească soluţionarea lui. Este important să formulăm problema în termeni largi, să identificăm cine sunt persoanele (părţile) implicate în conflict şi să aflăm care sunt nevoile şi temerile importante, care au semnificaţie pentru problema aflată în discuţie, după care urmeaă proiectarea variantelor de soluţionare a conflictului, în trei etape:
generarea soluţiilor;
alegerea soluţiilor
transpunerea in practică a variantelor selectate.
Morton Deutsch vorbeşte despre trei tipuri de bază ale orientării motivaţionale faţă de un conflict: de cooperare- partea are un interes pozitiv pentru binele celuilalt, precum şi pentru al său; individualistă- patea are interes să facă tot posibilul pentru sine şi nu este preocupată de celălalt; şi competitivă- partea are interes să reuşească mai bine decât celălalt şi în acelaşi timp să facă totul pentru sine. Iar “legea simplă a lui Deutsch despre relatiile sociale” indică faptul că: “procesele si efectele caracteristice provocate de un tip dat de relaţii sociale (de exemplu, de cooperare sau de competitivitate) tind să provoace la rândul lor acel tip de relaţie socială”. Inţelegerea condiţiilor care dau naştere la procesele sociale de cooperare şi de competitivitate, precum şi caracteristicile lor, este esenţială pentru înţelegerea circumstanţelor care dau naştere proceselor constructive sau distructive în cadrul soluţionării conflictelor. Un proces constructiv de soluţionare a conflictelor este, în esenţa sa, similar unui proces de interacţiune competitivă. Din moment ce se cunosc o mulţime de date despre natura proceselor de cooperare si de competitivitate si despre condiţiile ce dau naştere la fiecare, multe din aceste cunoştinţe pot fi aplicate pentru înţelegerea factorilor care hotărăsc dacă un conflict va lua un curs constructiv sau unul distructiv.




Tema cercetării a fost aleasă tocmai datorită interacţiunilor de tip internet în domeniul religios pe care le-am putut surprinde mai bine de un an pe forumurile românesti. Am constatat că multe conferinţe erau închise de administratorii sitului pentru că cel mai adesea dezbaterea degenera în conflict. Astfel, mi-am propus să verific ce determină conflictele şi dacă discursul utilizatorilor forumurilor se schimbă o dată cu adoptarea unei comunicări pozitive, plecând de la ipoteza că participanţii la dezbaterile din mediul virtual vor intra mai puţin în conflict dacă vor conştientiza conflictul şi consecinţele sale.
Inţelegem prin “mai puţin” conflicte mai rare şi de intensiune mai scăzută decât cele care sunt acum în forum.
Am formulat următoarele obiective:
1.Chestionarea utilizatorilor unui site, www.Cafeneaua.com, despre modul în care este perceput conflictul şi rezolvarea sa în spaţiul virtual.
2.Identificarea modului în care poate fi evitat/rezolvat conflictul în spaţiul virtual.
Ca metodă, am ales brainstormingul, prin care să colectez de la utilizatori informaţii despre conflict şi ideile lor în legătură cu posibilităţile de prevenire şi de rezolvare a conflictelor. Astfel, am deschis o conferinţă cu titlul “CONFLICTUL;vă rog să mă ajutaţi!” şi în deschidere le-am prezentat celorlalţi participanţi la dezbatere problema aşa cum o văd eu:
“Am constatat de multe ori că dezbaterile din conferinţele Cafenelei se soldează cu conflicte. Pentru că mă preocupă foarte tare acest fenomen, vă propun să-l cercetăm împreună. Pentru început, vreau să ştiu ce credeţi D-voastră despre conflictele din Cafenea. De ce credeţi că apar? De ce sunt "predispuse" conflictului anumite teme? Care sunt aceste teme?
Cum credeţi că ar trebui gestionate conflictele? Vă rog tare mult să mă ajutaţi să facem această cercetare, pentru a evita pe viitor situaţiile conflictuale, pentru a învăţa împreună cum să le rezolvăm, să ajungem la acea parere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni. Mulţumesc tuturor celor ce vor colabora! La urma urmei, suntem o comunitate. După cum unii deja bănuiesc, cercetarea aceasta o fac în calitate de student în ştiinţele sociale.”
Deşi conferinţa este publică şi orice utilizator şi vizitator al Cafenelei are posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu conflictele din conferinţele Cafenelei, am trimis invitaţii personale, prin mesageria privată, mai multor utilizatori despre care ştiam că se află în conflict cu una sau mai multe persoane, iar aceştia au răspuns invitaţiilor mele.
Am ales ca metodă brainstormingul pentru că şi în mediu virtual, această metodă se foloseşte pentru a atinge aceleaşi obiective ca si metoda tradiţională: generarea de idei noi, fără evaluare. Cercetarea de faţă demonstrează încă o dată studiile efectuate despre grupurile electronice: “Dacă au mai mult de doi membri, grupurile acestea sunt mai performante în brainstorming decât cele tradiţionale, atât în calitate cât şi în cantitate. Pe măsură ce grupurile electronice devin mai mari, ele tind să producă mai multe idei, dar raportul idei/persoană rămâne constant. In contrast, când grupurile “faţă în faţă” se măresc, sunt generate din ce în ce mai putine idei de persoană. Ce explică succesul tehnici electronice? Reducerea inhibării legate de participare şi posibilitatea de a comunica ideile fără a-i mai aştepta pe alţii par să fie motivele principale.”
Statistic, după două săptămâni de la deschiderea conferinţei, situaţia se prezenta astfel:
sunt 2612 afisari, 198 de comentarii, făcute de 39 de utilizatori ai Cafenelei, 12 femei si 27 bărbaţi. Din cei 39 de utilizatori, 19 sunt români stabiliţi peste hotare, 11 s-au prezentat ca români rezidenţi în România, iar despre ceilalţi nu putem spune de unde sunt, întrucât nu şi-au dat datele lor personale.
Dezbaterea despre conflict s-a dovedit o ocazie de a răbufni in conflict, pentru membrii Cafenelei care s-au certat de-a lungul timpului, s-au între care s-a adunat mai multă tensiune, prin imposibilitatea exprimarii unor puncte de vedere la un moment dat. Astfel, după primele două mesaje, pline de idei şi încurajările venite din partea gadzei, au urmat alte şapte mesaje, în care participanţii şi-au expus părerile lor. Au urmat apoi trei mesaje din partea gazdei prin care s-a întărit disponibilitatea unora mai timizi de a-si exprima punctul de vedere. Urmează alte sapte mesaje orientate spre aducerea câtor mai multe idei despre conflict, însă apar şi primele nemulţumiri în legătură cu dorinta gazdei de a ajunge la un punct de vedere comun faţă de tratarea conflictelor şi mai ales faţă de prevenirea lor. Işi face loc şi primul conflict, între doi adversari declaraţi: Jimmy_Cecilia şi Anita47: dacă la început fiecare îsi exprima nemulţumirea faţă de temele care ne aduc în conflict, în cearta lor intervine un al treilea participant, AlexM, supărat pe atitudinea poliţienească a lui Anita47 şi postează un mesaj extrem de dur la adresa etniei evreieşti. Conflictul se derulează apoi între cei din urmă şi un alt participant, Axel, încearcă “să liniştească” atmosfera, fără succes. Intervenţia gazdei nu a fost eficientă pentru a opri atacul lui Anita 47. Fiindcă a intervenit şi un alt adversar declarat al său, SB, inflamând şi mai mult atmosfera, unul dintre administratori decide închiderea temporară a conferinţei. Discuţiile purtate pe cale particulară între gazda conferinţei şi celălalt administrator au avut sorţi de izbândă si după apoximativ 24 de ore, conferinţa s-a redeschis, cu eliminarea celui găsit vinovat de starea de conflict: AlexM. Această decizie a fost contestată. In primul rând de Axel, unul dintre artizanii stării de conflict. Anita 47 îl atacă din nou pe SB şi, treptat şi alţi participanţi încep să-şi exprime nemulţumirea faţă de eliminarea lui AlexM, ceea ce determină replici tăioase din partea aceluiaşi Anita47, care îşi îndreaptă furia către unul dintre cei care cereau revenirea lui AlexM, Florin şi atât. Conflictul ia amploare prin intrarea în conflict a unui alt participant, Destin, adversar al lui Anita47. Pentru că administratorii iau dreptul de publicare lui Anita47, conflictul se poartă între ceilalţi doi protagonişti. Incep să intervenă şi alţi participanţi, în încercarea de a linişti spiritele. Interventiile gazdei şi ale altor participanţi duc dezbaterea mai departe, dar şi conflictul. Astfel, Florin şi atât continuă conflictul cu gazda, acuzând-o de intoleranţă. Lui i se alătură Gabi Boldiş, care alimentează conflictul religios, care se va transfoma într-un conflict personal cu Hypatia, gazda conferinţei. Revin Anita47 şi SB, mai calmi, cu câte un banc, menite să relaxeze dezbaterea, dar intervenţia lui Ikoflexer îl aduce în conflict cu Anita47, moment în care Anita 47 este considerat troll de majoritatea participanţilor. “Trollul” este participantul care blochează cu bună intenţie discuţiile, abătându-le de la subiect şi luând la atac persoanele participante. Acum Anita47 este în conflict cu SB, Ikoflexer, Păianjenul şi Adrian Marchidan. Ideea gazdei de a discuta conform unor reguli, anunţate şi ele, a fost foarte rău primită, drept pentru care gazda a fost înfruntată de mai mulţi participanţi. Un alt motiv de conflict cu gazda, a fost neînţelegerea unei alte propuneri din partea gazdei: abordarea problemelor sau subiectelor de dezbatere ca dileme, iar al treilea motiv de conflict a fost prezentarea unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului, care interzice anumite abordări legate de chestiunea evreiască. E momentul în care conflictele dintre ceilalţi membrii se conservă, iar gazda devine vinovatul numărul 1 pentru starea de conflict. Are un singur susţinător: SB.
Participanţii la dezbatere au indicat drept cauze ale conflictului în mediu virtual urmatoarele:
-educaţia si autoeducaţia (Axel, 24835)
-diferenţele dintre oameni, greşelile de interpretare (Daniela Manolescu, 25398)
-anonimatul utilizatorilor (Daniel Racoviţan, 24810)
-ideile preconcepute si răutatea (Sonia, 24866)
-atitudinea comentatorilor (Desdemona, 25398)
-aţâţarea din partea unora şi activitatea trollilor (SB, 25313) -“trollii” sunt persoanele care deturnează dezbaterea spre ceartă, de dragul contrazicerii şi de a face şicanii celorlalţi)
-Anita47 ( mai mulţi utilizatori au indicat această persoană ca fiind provocatoare de tensiuni şi conflicte)
-lipsa ruşinii faţa de Dumnezeu şi de semeni (Carapiscum, 25164)
-orgoliul (LCM, 25211)
-subiectele de actualitate (Jimmy_Cecilia, 24969)
-discuţiile despre istorie, religie, politică (Florin şi atât 25213)
-subiecte fără zona de mijloc, de armistiţiu
-dogme diferite
-ambianţa NET: fără frică, fără respect (anonim, 25222)
-natura virtuală (Păianjenul)
-evitarea monotoniei (Daniela Manolescu)
-Oamenii îşi dau cu parerea despre lucruri pe care nu le cunosc (AndreiS, 25598)
-intoleranţa (Adela, 25424)

Ca forme sau tipuri ale conflictului sunt enumerate: dezbaterea de idei, pe care unii o identifică cu conflictul, neînţelegerile, criticile.
Nivelurile atinse de intensitate a conflictului sunt sesizate ca : jigniri, insulte, calomnii, ameninţări, certuri, atacuri la persoană.

Comportamente în conflict: defularea, “tonul” ridicat, replici tăioase, hazul de necaz. De la un timp, şi-au făcut loc în variante diferite şi asumarea responsabilităţii pentru conflict şi, pe alocuri, încercări de a se scuza, ceea ce a condus la atitudini mai apropiate de împăciuire, pe de o
parte, dar şi la escaladarea virulenţei mesajelor, pe de altă parte.

Părţi implicate:
mai intâi persoanele implicate în conflict din alte conferinţe, e.g. Anita- Jimmy_Cecilia, Anita-SB, Hypatia-Gabi.Boldiş;
apoi participanţii la această conferinţă, e.g. Destin- Florin şi atât, Anita-AlexM,
urmând ca tensiunea să crească între gadza conferinţei si participanţii nemultumiţi de ideea şi de soluţiile avansate până aici, e.g.: Hypatia-Gabi.Boldis, Mary, Florin şi atât.

Posibile rezolvări:
-recunoaşterea conflictelor existente, SB 25721, Ikoflexer 25642, Anita 25734, Gabi.Boldiş 25723
-renunţarea la controversă, Păianjenul, 25649
-banarea producătorilor de conflict (mai mulţi utilizatori)
-limbaj civilizat şi bun simţ, Sanjuro 24955
-negociere după plan, Hypatia 25402
-hazul si ironia: Axel, Daniela Manolescu.

Deşi participanţii la brainstorming au avansat idei valoroase, atât cantitativ cât şi calitativ, pot spune că rezolvarea conflictelor în mediul virtual şi prevenirea lor a rămas o problemă de cercetat in continuare, pentru că soluţiile propuse au fost aspru criticate şi respinse de participanţi. Cercetările studiate arată că “grupurile electronice înclină să fie mai echilibrate decât cele “faţă în faţă”. Barierile de statut tind să dispară şi participarea este mai uniform distribuită între membri”, pe de o parte, însă “comunicarea electronică a încurajat mesajele impulsive, dure şi exprimarea unor păreri extremiste ()”. Fiind un grup constituit ad-hoc, în care unii participanţi sunt membri mai vechi, iar alţii sunt membri mai noi în “Cafenea”, conferinţa nu s-a soldat cu rezultate mulţumitoare, care să poată fi folosite. “Interacţiunea electronică încetineşte invariabil procesul şi duce la dificultăţi în privinţa atingerii consensului. poate fi o explicaţie parţială, dar lipsa semnalelor verbale şi nonverbale face dificilă recunoaşterea tendinţelor subtile pentru ajungerea la consens. Aceasta sugerează nevoia pentru o versiune electronică a abilităţilor de lider de discuţie” care să conducă grupul ca în maniera tradiţională:
-El este cel care convoacă grupul şi conduce discuţiile;
-pune problema într-o manieră nondefensivă, obiectivă, fără a sugera soluţii sau preferinţe;
-lucrează cu toţi membrii; previne dominarea de către o singură persoană şi protejează membrii grupului de atacuri sau critici severe;
-furnizează date concrete, esenţiale şi clarifică orice restricţii asupra soluţiilor;
-nu face sugestii şi nu pune întrebări care să orienteze discuţia într-un
anume sens;
-pune întrebări stimulative, care să facă discuţia să înainteze;
-rezumă şi clarifică problematica, în câteva puncte, pentru a marca
progresul dezbaterii;
-dispune de răbdare când apar pauze.
Analizând din această perspectivă problema conflictului în mediul virtual,
consider că unele din intervenţiile avute în cadrul conferinţei, au fost
greşite, sporind procesul de “inflamare” a participanţilor. Astfel, planul
sugerat de Hypatia este o astfel de greşeală, care a adus-o în conflict cu Gabi.Boldiş, Florin şi atât, Mary.
Ceea ce mi se pare extrem de interesant este că mulţi utilizatori consideră că pentru Cafenea, conflictul este calea către progres, confundând conflictul cu controversa, şi, de aceea, s-au opus cu vehemenţă încercărilor de rezolvare a conflictului în general, prin practicarea trollării utilizatorilor şi mai ales, a gazdei conferinţei despre conflict, Hypatia.
Ce a determinat pe participanţii la conferinţă să intre în conflict cu gazda?
A fost o întrebare care m-a frământat mai mult timp. Din analiza mesajelor postate, se pot identifica trei aspecte:
1.Dorinţa Hypatiei de a ajunge la un punct de referinţă comun tuturor utilizatorilor “Cafenelei” şi implicit, a conflictelor. Se pare că “acea părere unanimă care să reprezinte politica sitului faţă de acest tip de interacţiuni”, a fost interpretat ca o încercare de uniformizare a opiniilor despre conflict -aspectul manifest- şi refuzul declarat faţă de evitarea, respectiv rezolvarea conflictelor- aspectul latent, la început. Ulterior, aspectul latent iese la suprafaţă, demonstrând rezistenţa la schimbare a mentalităţii participanţilor.
2.Apelul la respectarea regulilor şi a legii, în genere, a displăcut total participanţilor, care au criticat şi regulile şi legea, considerând că dacă sunt imperfecte, nu sunt obligaţi să le respecte.
3.Disponibilitatea diferită de înţelegere şi de acceptare a problemei şi respectiv a soluţiilor, pot fi tot atâtea motive.
Incercarea noastră practică de a dezamorsa conflictul dintre diferiţii utilizatori ai Cafenelei, a evidentiat faptul că oamenii conştientizează conflictul. Problema pusă în termeni de nevoi a reusit să-i transforme pe protagonişti în parteneri, cel puţin pentru un scurt timp. Ei au identificat corect cauzele care i-au adus în conflict şi au căutat să indice şi posibile căi de rezolvare, chiar dacă nu toţi participanţii doresc rezolvarea lui. Proiectarea demersului practic pentru schimbarea atitudinilor în procesul comunicării dintre membrii grupului, a fost sortit eşecului, pentru că unii paticipanţi au simţit noi relaţii de autoritate cu propunătorul şi nu sunt pregătiţi să-şi asume noi responsabilităţi, declarându-se pro comportamentului liber şi neîngrădit de reguli, în care fiecare să-şi exprime personalitatea aşa cum consideră de cuviinţă. In timpul brainstormingului, unii participanţi au reacţionat critic faţă de ideile deja avansate, neacceptând unele dintre idei din pricina prejudecăţilor cărora le sunt tributari. Cercetarea s-a oprit în stadiul alegerii soluţiilor, căci participanţii au refuzat punerea în acord cu privire la rolul conflictului în cadrul grupului. Teama de uniformizare, teama faţă de instalarea gândirii de grup, a determinat pe mulţi să considere că starea conflictuală alungă monotonia, indiferent de costuri. Se pare că lipsa de practicare a deprinderii de a aborda conflictul în maniera victorie/victorie, face ca partenerii de conflict să propună şi să accepte stilul victorie/ înfrângere, în maniera “cui nu-i place ce se discută, să se mute la o altă conferinţă”, făcând abstracţie de faptul că în acest fel de abordare a conflictului, disconfortul pricinuit de reprimarea propriilor opinii faţă de un subiect sau altul, va spori tensiunea între membrii grupului; neînţelegerea provenită din întelegerea greşită a mesajelor şi a adevăratelor intenţii ale partenerului de dialog nu fac altceva decât să sporeasca tensiunea şi să apară situaţiile de criză, de agresivitate verbală, când “comportamentul normal zboară pe fereastră”, aşa cum a fost cazul lui AlexM şi al lui Anita47. Soluţiile, de tipul banării unuia sau altuia dintre participanţi, ignorarea, demonstrează cum un incident greşit perceput, poate fi escaladat.
Incă o data, dacă mai era nevoie, cercetarea noastră a pus în evidenţă faptul că “părţile implicate într-un conflict se angajează adesea în perpetuarea conflictului prin investiţiile pe care le-au făcut în desfăşurarea conflictului; de asemenea, cei ce au căpătat puteri speciale, profit, prestigiu, slujbe, cunoştinţe sau abilităţi pe parcursul conflictului se pot simţi ameninţaţi de diminuarea sau încetarea conflictului.” Perceperea inexistenţei unor alternative sau substitute satisfăcătoare pentru realizarea intereselor aflate în joc în cadrul conflictului determină rigiditatea problemei. “Uneori, limitările motivaţionale şi intelectuale pot face ca părţile să perceapă problemele într-un mod mai rigid decât dictează realitatea, astfel încât ele îngheaţă pe ”.

CONCLUZII
Cercetarea noastră şi-a atins parţial scopul: putem spune că mediul virtual este un cadru propice pentru aparţia conflictelor şi oamenii conştientizează acest lucru, însă în cultura românească se impune o nouă dimensiune a educaţiei, şi anume, educaţia pentru prevenirea şi rezolvarea conflictelor, de la o vârstă cât mai fragedă. Conflictul poate fi o ocazie minunată pentru întărirea relaţiilor interumane, însă numai atunci când partenerii de conflict au abilitatea de a-l fructifica în sens constructiv. Specialiştii ne spun că nu înţeleg o societate fără conflicte, în care viaţa s-ar desfăşura ca în “Minunile Sfântului Sisoe”, a lui Topârceanu: ‘îngerii serafici se întrec în politeţuri şi în fapte bune, sufocând pe bietul muritor!’ “Din păcate, credem că nu putem ignora potenţialul de agresiune şi chiar violenţă ce caracterizează indivizii şi grupurile în societatea actuală. Dar sperăm să-i ajutăm să-şi evalueze corect atitudinile în cazul unor situaţii conflictuale şi să-i consiliem în efortul lor de controlare a unor asemenea conflicte. Conflictul bine gestionat poate deveni factor de progres şi angajament, pe când conflictul stihinic, dezorganizat, are efect devastator, aruncă în hăul arbitrajului oamenii şi grupurile.”





BIBLIOGRAFIE:
1.Chirică, Sofia, 1996, “Psihologie organizaţională; modele de diagnoză şi intervenţie”,Casa de Editură şi Consutanţă, Cluj-Napoca.
2.Cornelius,Helena şi Faire,Shoshana, 1996, “Stiinţa rezolvării
conflictelor”, Editura Stiinţă şi Tehnică, Bucuresti.
3.Deutsch, M, 1998, “Soluţionarea conflictelor constructive, Principii,
instruire şi cercetare”, în volumul “Psihologia rezolvării conflictelor”,
Polirom, Iaşi.
4.Johns, Gary,1998, “Comportament organizaţional”, Editura Economică, Bucureşti.
5.Rouchy, Jean-Claude, 2000, “Grupul- spaţiu analitic”, Polirom,Iasi
6. Stoica-Constantin, Ana, 2004, “Conflictul interpersonal”,Polirom, Iasi
7. Stoica-Constantin, Ana, Neculau, Adrian, 1998, Prefaţă la “Psihologia
rezolvării conflictului”, Polirom, Iasi.

Hypatia
Povestea omului... - de spinroz la: 07/05/2005 13:48:46
(la: Copilaria)
A fost odată de mult pe la începuturile vieţii, doi copii , un băieţel şi o fetiţă, care trăiau într-o grădină a fericirii depline, numită Eden. Cu toate că îi ştia inocenţi, totuşi Tatăl Ceresc, dorind ca ei să rămână veşnic copii i-a spus lui Adam: ,,Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină dar din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.’’
Dar cum Adam singur se plictisea de moarte, Dumnezeu a zis : ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.'' Şi a creat-o pe micuţa Eva. Adam s-a bucurat nespus fiindcă acum avea cu cine să se joace şi să bucure de fericire împreună cu Eva (nimeni nu poate fi fericit singur, fericirea totdeuana o trăim împreună cu cineva). Copii au continuat să se joace împreună uitând de ceea ce Tatăl le spusese că nu au voie să facă. În joaca lor inocentă ei se pierduseră în uitarea de sine. Dar în joaca lor au întâlnit şarpele. Deşi mai mică ca Adam, Eva a simţit mai întâi şarpele cum s-a urcat pe picioarele ei, cum s-a încolăcit şi s-a prelins tot mai sus, fără să poată face ceva, cum a urcat până la sâni ei daţi în pârg şi nici n-a ştiut când i s-a strecurat în suflet. Căci şarpele era mai şiret decât toate fiarele pământului. El a zis Evei: ,,Oare a zis Dumnezeu cu adevărat să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină? Eva a răspuns că pot mâca din toate roadele, dar despre rodul din mijlocul grădinei, Dumnezeu zis:,,Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atngeţi de el , ca să nu muriţi, ca sănu muriţi.’’ Atunci şarpele a zis femeii:,,Hotărât , că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el , vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu , cunoscând binele şi răul.'' Eva a văzut că pomul era plăcut la privit şi bun de mâncat. Atunci îndemnată de şarpe, de dorinţa aceea din suflet, ea n-a mai rezistat ispitei şi a mâncat. Mai apoi -a îndemnat şi pe Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au văzut că sunt goi; au cunoscut că erau goi ... Şarpele se însinuase în sufletul Evei ca o dorinţă căreia nu i se putea opune. În pofida interdicţiei Tatălui Ceresc, Eva a mâncat, ea mai întâi din pomul cunoaşterii binelui şi răului. De atunci toate urmaşele Evei păţesc la fel ca Eva; şarpele se strecoară mai întâi în sufletele fetelor, lor li se deschid ochii mai înainte de li se deschide băieţilor. Când fetiţei i se deschid ochii înseamnă că a ieşit din copilărie. Fiecare băiat sau fată simte ieşirea din copilărie odată cu intrarea în puberatae ca pe o vină şi, de aici, ruşinarea, îmbujorarea la faţă, roşirea Fiecare fetiţă repetă de atunci povestea Evei... şi fiecare băiat pe-a lui Adam. Prima reacţie a Evei a fost că s-a îmbujorat toată la faţă când a auzit glasul Domnului chemându-i la El. Adam şi Eva s-au ascuns să nu fie văzuţi căci le era frică (frica indusă de vinovăţie) şi fiindcă acum ,,ştiau cu certitudine'' că sunt goi. Când ieşim din copilărie pierdem inocenţa; căpătăm în schimb ruşinea, vinovăţia şi frica faţă de cei maturi ... ( povestea omului ar putea urma, dacă vei răspunde la ea)
Dragă cico - de spinroz la: 20/05/2005 21:40:55
(la: Ati facut vreodata sex oral ?)
cico vine de la cicoare? ... din care se extrage se pare un surogat de cafea! Nu ai înţeles nimic din refutaţia mea. Da, din punct de vedere raţional sexul oral pune pe femeie şi pe bărbat în situaţii care demitizează iubirea. Iubirea e un sentiment sacru, generat de <>, o atracţie a complementarităţii, a androginului , o legătură a legăturilor, cum a spus G. Bruno (pentru care a şi fost ars pe rug) ce se observă în întreg universul, adică a două fiinţe ce stau faţă în faţă, bărbat şi femeie. Ceea ce era odată iubirea în perioada romantică, un ideal absolut şi sacru la care îndrăgostiţii mai visează, azi constatăm cu un realism crud că iubirea de pe timpul lui Romeo şi Julieta e de fapt o stare relativă. Îţi poţi închipui prea iubite cico cum ar arăta Romeo şi Julieta în poziţia 69. Nu , eu nu-i pot vedea altfel decât aşa cum ne-au fost prezentaţi de marele Will, doi tineri frumoşi ca nişte zei care trăiesc o tragică iubire. Ce a rămas atunci din acest ideal când sărutările sub clar de lună s-au transferat, jos, în sărutări sub muntele lui Venus , ori ale piscului ,,omul.'' Ce crezi tu că se întâmplă cu iubirea în poziţia 69. Se mai poate vorbi de sacralitatea ei? Răspunsul cred că se găseşte într-o singură expresie; iubirea este iraţională, ea generează comportamente în consecinţă. Iubirea generează beţia simţurilor, iar beţia simţurilor generează iubire. M. Ficinio,un mare învăţat al lumii evului mediu, a intuit ecuaţia iubirii: iubire= magie; eu aş pune azi astfel în ecuaţie: iubire=plăcere. Şi reciproca este valabilă. Iubim ceea ce ne face plăcere şi ne place ceea ce iubim.
#50144 (raspuns la: #49267) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zarazei - de Simeon Dascalul la: 25/10/2005 15:08:13
(la: Ce facultati se cauta?)
da, dar conferinţa nu a fost deschisă pentru cei cu un talent clar şi covârşitor, ci pentru cei dornici să ajungă la un trai mai decent prin facultate
iar mătuşile de care vorbeai sunt rare şi preţioase; după doi ani la ghişeu poţi avansa într-un birou; statistic vorbind, câţi dintre români sunt bolunziţi după slujba ce o au?
#81310 (raspuns la: #81215) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
zarazei - de Simeon Dascalul la: 25/10/2005 15:55:19
(la: Ce facultati se cauta?)
da, dar conferinţa nu a fost deschisă pentru cei cu un talent clar şi covârşitor, ci pentru cei dornici să ajungă la un trai mai decent prin facultate
iar mătuşile de care vorbeai sunt rare şi preţioase; după doi ani la ghişeu poţi avansa într-un birou;
acuma statistic vorbind, câţi dintre români sunt înnebuniţi după slujba ce o au?
#81322 (raspuns la: #81215) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Eu cred că până şi Bogdan merită să i se facă dreptate - de Lady Allia la: 14/11/2005 17:50:03
(la: Romanitza Iovan...legitima aparare ?!)
Da...uite că până la urmă nu m-am putut abţine să nu scriu, deşi mi-am promis să nu o fac pentru că ştiu că o să-mi ridic "iovaniştii" în cap, dar asta este. Consider că atunci când lupţi pentru o idee în care crezi nu stai să te ascunzi de teama de reproşuri ci ţi-o asumi şi pledezi pentru ea.
Înainte de a da argumente vreau să spun ceva din punctul de vedere al unei surori. Sunt soră a doi băieţi minunaţi şi dacă unul dintre ei ar fi păţit aşa ceva...vă asigur că eu în locul Mihaelei aş fi fost un monstru pentru acest Iovan, pe care eu nu îl voi numi "domn" niciodată. Cred că nu ar mai fi putut în viaţa lui să pună mâna pe o armă, iar dacă ar fi facut-o nu ar mai fi avut cu ce trage că i-aş fi tăiat mâinile. Vă pare inuman ce scriu...probabil, dar este uşor să comentezi scuzele lamentabile a familie Iovan fără să priveşti măcar o dată în sufletul acelei femei care aşa cum a putut şi-a crescut fratele.
Ştiţi ce greu este să creşti un om şi să îşi ia altcineva dreptul să îl omoare? Fratele meu mijlociu la vârta de 8 ani a fost lovit la şcoală în cap cu o minge de baschet şi a făcut comoţie cerebrală. A stat 4 luni în spital şi a învăţat să umble din nou...nu mai avea echilibru, nu mai aude bine de atunci. are migrene foarte des,..., iar eu eram neputincioasă. Nu puteam decât să îl ajut alături de familia noastră să înveţe din nou să umble, să înveţe din nou să aibă încredere în copii, să înveţe să nu mai spună mereu: "nu merg jos că dacă merg poate acuma o să chiar mor". Şi să vă mai spun ceva...când am mers la şcoală să ne interesăm cine a fost am aflat că nu ni se spune pentru că este persoană influentă şi şcoala nu dorea probleme. Nici măcar bunul simţ să dea un telefon să vadă dacă fratele meu nu a murit (a fost la 5 minute de moarte) nu au avut părinţii acelui viitor Iovan! Nu i-am dat în judecată pentru că ne-a interesat mai mult ca fratele meu să îşi revină, iar pentru asta trebuia ca toată afecţiunea, atenţia şi timpul liber să i se acorde lui.
Apoi...ştiţi cum este să trăieşti într-o familie unde din cauza serviciului părinţii sunt mereu plecaţi, mereu prea ocupaţi să facă rost de bani, iar fraţii rămân să se crească şi să se educe unul pe altul? Ştiti ce înseamnă să te trezeşti noaptea urlând că ai visat că frăţiorul mai mic s-a suit pe balustrada de la balcon şi a căzut şi a murit??? Şi era doar un vis domnilor !!!
Să ştiţi că sunt o persoană realizată aproape pe toate planurile, am firma mea pentru că m-am săturat să lucrez pentru alţii care nu ştiu decât să exploateze şi să te trateze ca pe o cârpă în loc să îţi vadă valoarea intelectuală, valoarea ca persoană, valoarea ca şi angajat. Am intrat imediat după liceu fără nici o pregătire suplimentară la facultatea de drept şi am intrat la fără plată, iar în anul 3 am renunţat pentru că m-am săturat de ipocrizie, minciună, furt pe faţă şi oameni jegmăniţi pentru că vor dreptate. Momentan fac o facultate unde nu am lipsit la nici un curs, la nici un seminar, am obţinut o bursă de studii în Paris...într-un cuvânt îmi place ce fac.
Am scris toate acestea pentru că vreau să se ştie că nu sunt o persoană care scrie în necunoştinţă de cauză şi care ştie ce înseamnă să munceşti pentru banii şi pâinea ta.
Până în prezent am semnat zeci de petiţii pentru ca oamenii să aibă o viaţă mai bună, pentru ca mamele să aibă anumite drepturi, pentru ca bătrânii să nu mai ajungă să doarmă şi să mănânce prin tomberoane, pentru ca acei copii care nu ştiu ce îi aşteaptă după ce se nasc să se nască cu nişte drepturi. Toate acestea le fac pentru că îmi place să lupt pentru cauzele în care cred, pentru că m-am săturat de atâta "indolenţă sufletească" şi lipsă de acţiune a oamenilor şi pentru că vreau ca viitorii mei copii să trăiască mai bine, vreau să ştie că mama lor chiar dacă poate nu a reuşit să schimbe ceva, MĂCAR a încercat.
Am scris acestea deoarece vreau să spun că eu nu vreau ca copii mei să trăiască într-o societate care pune în mână arme oamenilor, înainte de a da legi sociale pentru ca hoţia să se reducă, pentru ca unii copii să aibă măcar şansa să aleagă între şcoală şi o viaţă ştearsă, pentru ca să nu mai existe atâţia copii fără nici o şansă, care să fie stigmaţi înainte de a se naşte.
Toată lumea condamnă hoţia...este foarte simplu. cel mai simplu este să tragi concluzia înainte de a cerceta cauzele.
Probabil mulţi spun că sunt utopică.., nu, nu sunt! Cum aş putea fi utopică într-o lume unde copii sunt aruncaţi fără regrete în tomberoane ca şi nişte pachete goale care nu au nimic de dat sau spus, ca şi când nu ar fi nişte suflete care să merite o şansă!?
Cum aş putea fi utopică într-o ţară unde oamenii preferă să ia şuturi în fund mereu de la cei care ne reprezintă...fără să tragă semnalul de alarmă, fără să ia atitudine...din contră...suntem serviţi cu "rahat" (scuzaţi expresia) pe tăvi de aur, iar noi după ce îl mâncăm mai zicem şi "mulţumesc"!!!
Cum să fiu utopică când românii sunt obişnuiţi mereu să arunce în faţă cuvinte grele şi doar apoi ajung să cugete la ceea ce au zis?s
Cum să fiu utopică când în ţara asta mereu se caută ţapi ispaşitori, iar oamenii sunt hăituiţi de taxe şi impozite fără să aibă drepturi reale pentru a supravieţui!?
Cum să fiu utopică când există atâţia copii abandonaţi care ne cerşesc măcar o privire, iar noi cântam melodii cu "iubiţi şi câinii vagabonţi" şi în ochii lor nici măcar nu ne uităm să le ştergem lacrimile!?
Cum să fiu utopică când sute, mii de bătrani sunt daţi afară din case pentru că nu îşi mai pot plăti cheltuielile după ce majoritatea din ei au muncit o viaţă întreaga pentru o pensie de nimic!?
Cum să fiu utopică când bogaţia şi luxul ne zâmbeşte pe la televizoare, când pentru ei legea nu există, când pentru ei crima este o normalitate, iar ţara moare de molima sărăciei, injustiţiei, a lipsei de cultură şi educaţie ... să nu mai vorbim de cea a nedreptăţii!?
Cum să fiu utopică când dacă vrei să rămâi în ţara asta pentru că o iubeşti şi chiar vrei să faci ceva pentru ea, pentru tine...statul român nu te ajută cu nimic, ba mai mult, iţi râde în faţă şi îţi dă la poveri de nu le poţi duce!?
Cum să fiu utopică când... am citit şi am auzit atâtea persoane care au spus despre Bogdan Iancu că e "hoţ", "tâlhar", etc...că şi ei dacă ar fi fost in locul lui Iovan l-ar fi omorât!?
Cum să fiu utopică când mi-e deja silă de cei care vorbesc de crimă ca şi de ceva normal...ca şi când noi oamenii am fi cu pedeapsa supremă, ca şi când noi am fi cu judecatul sufletelor, ca şi când noi am fi cei care sa hotărâm dacă cineva MERITĂ sau NU MERITĂ să trăiască !!!!
...Eu sunt de-a dreptul mâhnită şi tristă că într-o zi voi avea copii care să trăiască printre astfel de oameni, care uită regulile de bază: nu judeca, nu dori moartea altuia, nu fi rău, nu fura, nu ucide...da...ce vor avea de învăţat copii mei dintr-o astfel de societate???? CE???
Oameni buni înainte de a judeca pe cineva de ce fură...mai bine puneţi-vă în locul a zeci de mii de români care din cauză că îşi văd copii murind de foame sunt nevoiţi să înşele, să mintă, să fure...gândiţi-vă ce aţi face voi dacă copii voştri v-ar spune că nu au mâncare, iar angajatorul v-ar ţine pe posturi de probă cu săptămânile, cu lunile şi nu v-ar plăti, nu v-ar face o carte de muncă sau mai rău...nici nu s-ar osteni cineva să vă dea această şansă măcar.
Acuma imi veţi da replica...că încurajez hoţia...ce patetic ar suna şi îmi vine să şi zâmbesc..., nu o încurajez ci am luciditatea de a vedea cauzele nu efectele.
Câţi oare dintre cei care condamnă ştiu câţi oameni nu au nici măcar şansa unui loc de muncă, ce să mai vorbim de reabilitarea la locul de muncă sau în societate a unui fost condamnat?!
De obicei oamenii judecă, clasează şi uită să dea şanse, dar ştiu să se bucure ca şi copii când spun: "Vezi, am avut dreptate! Ăla iarăşi a juns după gratii!"...cum să nu ajungă când în afara altor persoane de teapa lor ceilalţi nu le dau şanse???
Oamenii au impresia că ei le ştiu pe toate, iar ceilalţi sunt doar.."restul", da..si astfel acest "restul" care poate din diverse motive au facut o greşeală în viaţă nu mai au nici măcar şansa unei reabilitări umane, ce să mai vorbim de altfel de reabilitări? Parcă am fi D-zeu şi îi judecăm şi îi stigmăm pe veci cu neâncredere şi lipsă de respect.
Înainte de a judeca atât de aspru pe alţii eu spun ca fiecare să se gândească ce au făcut pentru ca această societate să fie mai bună? Câţi copii părăsiţi au ajutat, câţi cerşetori au luat acasă măcar o dată sa le dea o ciorbă caldă, de câte ori au cerut o viaţă mai bună, legi sociale pentru cei care oricum nu beneficiază de nimic?
Avem o ţară care deja este bolnavă de sărăcie, de cerşetori, de copii abandonaţi, de bătrâni fără case, de tineri fără şanse, de legi neaplicate obiectiv, de corupţie...oare nici măcar bunul simţ, valorile primordiale din Biblie şi spiritul curat nu ne-a mai rămas?
Oare chiar atât de răi să fim, încât să ne proclamăm popor creştin, dar defapt majoritatea sunt nişte criminali în haine de "pioşi"?

Sunt de părere ca hoţii, tâlharii,infractorii în general...să fie prinşi, să fie pedepsiţi prin metodele legale care stau la dispoziţia oricărui stat de drept, dar sunt total împotriva CRIMEI.
Sunt de acord să ne fie teama şi să fim suspiciosi cu un recidivist, dar nu sunt de acord să nu i se dea şansa unei reabilitari şi să fie tratat tot restul vieţii ca un infractor. Asta ne face la fel de vinovaţi de viitoarele lui acţiuni imorale ca şi pe el !!!
Sunt de acord că se întamplă ca atunci când dă cineva buzna peste noi în casă să încercăm să ne apăram fiinţele dragi, dar nu sunt de acord ca prima chestie care îmi trece prin minte să fie..."îl omor", asta mă transformă într-un criminal care premeditează.
Nu ştiu ce să mai spun...pentru că sunt plină de dezgust şi am obosit să văd atâta răutate în oameni, dar ceea ce i s-a întamplat lui Bogdan este regretabil şi sunt în totalitate de acord cu poziţia surorii sale Mihaela, pe care eu o imbratisez cu mare drag şi respect,îi doresc să aibă în viitor parte de multă fericire şi îî doresc ca D-zeu să îi dea puterea să treacă peste toate acestea şi să poată să îşi plângă fratele în linişte
Acuma oameni buni...dacă Bogdan hoţ, tâlhar, şi ce ştiu eu cum a mai fost numit...eu cred că D-zeu l-a judecat deja şi a hotărât dacă a fost un om bun sau rău, dacă meritat iertat sau nu , dar pentru acest Iovan ... mie personal mi-e milă şi chiar dacă într-un fel îi port pică în sufletul meu, m-am rugat pentru el, m-am rugat să îi dea D+zeu tăria să se uite în sufletul lui şi să ia decizia corectă.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
Nu vreau să deviez de la subiect - de Simeon Dascalul la: 12/12/2005 14:21:30
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
dar cred că fenomenul îşi are originea şi în lipsa de utilitate a şcolii în momentul de faţă
sunt consecinţe în viitor pe plan social/material dacă ai fost un elev tocilar şi cuminţel sau invers, n-ai învăţat nimic şi veneai la şcoală numai ca să mai faci mişto de profi?

nu mi-a displăcut niciodată atmosfera mai relaxată, că şcoala nu era chestia dură prin care au trecut părinţii şi bunicii mei; dar cred că pe vremea lor şcoala se presupunea a fi mult mai valoroasă ca azi; degradării de azi îi găsesc o explicaţie destul de logică – şcoala nu mai asigură nimic, deci nu mai poate să impună nimic

într-a unşpea şi a doişpea am fost alimentat cu meditaţii din greu aşa că pot face diferenţa între şcoala utilă a meditaţiilor şi cealaltă, instituţională, unde făceam un fel de figuraţie; meditaţiile le-am luat foarte în serios, că ştiam că trebuie să mă propulseze în facultă şi că ai mei au scos cu greu banii pentru ele;

mă gândesc că peste zece-cinşpe ani, când probabil voi avea copii de şcoală, vom ajunge ca-n SUA (sau cum se spune că ar fi în SUA), şcolile să ajungă locuri prea periculoase ca să rişti să trimiţi acolo nişte copii cât de cât normali
habar n-am dacă profilor le place să aibă de-a face cu elevi cât mai problematici, chestie de gust probabil
dar eu cu siguranţă n-aş avea chef ca fiu-meu să se ciocnească pe coridor de un individ care a înjunghiat cu un minut în urmă; sau ca fie-mea să aibă o colegă de bancă ce-şi face rost de bani de buzunar jucând în filme pentru adulţi

mi se pare o aiureală ideea că disciplina ar putea fi menţinută numai cu „dăruire” şi „muncă de convingere”; autoritatea are şi o componentă coercitivă, chiar când e vorba de adulţi, că de n-ar fi aşa nu ar trebui să existe poliţie sau justiţie; nu poţi obţine o clasă disciplinată cu nişte profesori care nu pot sau n-au voie să aplice sancţiuni
e posibil ca, pe când voi avea copii la şcoală, să trebuiască să scot bani serioşi din salariu numai ca să-mi ţin odraslele într-o instituţie particulară în care se menţine ordinea
Yuki - necesitatea sistemului - de Simeon Dascalul la: 16/06/2006 12:18:36
(la: Mita la romani)
Presupun că pe măsură ce se dezvoltă instinctul de conservare / subzistenţă se estompează şi presiunea familială. În facultate vine bursa, prima recompensare a tocelii. Apoi începi să-ţi iei câte-un proiect ca să faci bani de DVD-uri, de scuter, să ai cu ce să-ţi scoţi tipa în oraş, să mergeţi în vacanţă, etc. Şi aşa ne transformăm în slujbaşi conştiincioşi, la fel cu ai noştri părinţi.

Doar că nu ne naştem iobagi. Tră să fim educaţi din greu ca să ajungem aşa.

Şi pentru asta e nevoie de un sistem aiuristic-opresiv. Nu poţi fenta un copil să-nveţe cu predici cum ar fi „învaţă că va trebui să-ţi iei apartament, să-ţi familia, mai târziu şi pe noi, că pensiile-s mici”, oricât ar fi de adevărate, şi cu atât mai puţin cu texte în stilul „tre să realizezi ceva în viaţă”.

Zic aiuristic fiindcă plusează inutil. La liceu la soru-mea a fost ceva schimb de experienţă cu Italia şi a venit foarte mirată de lejeritatea şcolii, zicea că ei fac numai într-a doişpea ecuaţiile de gradul doi, de care noi ne bucurăm dintr-a noua. Unii profi erau încântaţi de asta - „vai ce deştepţi suntem pe lângă ăia”. Mi se pare o tâmpenie, la ce foloseşte digerarea prematură a ecuaţiilor de vreme ce noi mergem să le spălăm blidele şi nu invers?

E un lucru bun să reuşeşti să te împaci cu soarta şi slujba aferentă, psihicul uman e adaptabil. Un test relevant, dar prea greu de realizat, al autenticităţii iubirii de serviciu, ar fi ca declarantul să primească o sumă considerabilă care să-l scutească de obligaţia de a semna condica. Imposibil în practică.
„clipe de emotie, la trecerea din adolescenta spre maturitate - de Simeon Dascalul la: 13/07/2006 15:39:48
(la: Cine fura azi un BAC...)
Minimul va fi fost şasele, nu mă zbăteam pentru nota de trecere, încercam să scot un punctaj cât mai mare ca să nu-mi strice nota la admitere. Într-adevăr, o parte din sală s-a agitat pentru notă mare. Tremurau şi stresau pe toată lumea din jurul lor: „N-ai gătat? Arată-mi ce ai scris pân-acuma!”, „Ai promis că mă ajuţi!”, „Dă-mi foaia repede, că nu se uită la noi”, „La Luci i-o dat altfel la punctu’ ăsta, acuma care-o scris bine? ”.

Dar pe lângă ăştia erau ceilalţi, relaxaţii, care declaraseră de la bun început că nu vor decât să-şi ia bacul. Ei, probabil îşi făcuseră mai serios calculele pentru minim. După ce au estimat că au scris cât să scape au stat cu toţii foarte calmi de la fiul de patron care ştia că banii n-au tangenţă cu integralele şi derivatele până la viitorii căpşunari proaspăt scăpaţi din cozile de la paşapoarte.


Când sunt prea multe locuri în facultăţi faţă de solicitanţi, atunci normal că se ajunge la situaţii gen admitere pe bază de dosar unde orice e bun: bacul, note din liceu, media la desen dintr-a doua sau buna purtare din grădiniţă.

Facultăţile solicitate, cu concurenţă mare, nu fac asta. Nu spun că-i o deplină egalitate a şanselor, să dau exemplul de la noi: în fiecare an se scoate o culegere de teste-grilă – cele de la examen vor fi asemănătoare -, dar oricum o cumpără toţi cei ce se gândesc la admitere. Şi nu poţi s-o faci pe toată, dacă nu ştii serios materia. Apoi că profii de la facultă sunt foarte solicitaţi pe piaţa meditaţiilor. Părinţii grijulii sunt în stare să-şi trimită copiii şi din alte judeţe. Dar nu se fac mânăreli, profii nu vor să-şi dea foc la valiză, securitatea subiectelor e foarte luată în serios. Se cer mai multe propuneri de la fiecare, subiectele sunt trase la sorţi, dar nu se acceptă mai mult de o problemă de la un prof. Selecţia se face în noaptea dinainte, profii n-au voie cu telefon, nu sunt „eliberaţi” decât după începerea examenelor. Sunt şi alte măsuri prin care facultatea se stresează să elimine orice „contaminare”, dar le-am mai uitat de pe vremea admiterii când mă fascinau şi încercam să mă gândesc la o breşă. N-am auzit însă, să se răsufle ceva, sancţiunile ar fi dure şi imediate, nimeni nu-şi riscă postul de prof la o facultate bună ca să ajute un candidat mai „slăbuţ”. Iarăşi, examenul e serios, nu se poate colabora, plus că nu se vrea.

A se compara situaţia descrisă înainte cu egalitatea şanselor, pe care ar promova-o bacul. Dincolo de subiectivitatea să-i zicem naturală, neinfracţională care ar rezulta din sute de corectori la examenele ne-grilă, trebuie totuşi, o mare doză de inocenţă ca să presupui în orice colţ de ţară toţi supraveghetorii vor fi la fel de duri.


„nu conteaza unde fixezi reperul, important este ca unitatea de masura sa fie aceeasi, pentru ca rezultatele clasamentului sa fie corecte ”
Adică materiile la bac sunt la alegere sau la fel? Dacă-s la alegere înseamnă că pe aceleaşi locuri pot să concureze cei ce au excelat fie la săritura în lungime, fie în enumerarea oaselor scheletului, fie au atribuit corect Gânditorul de la Hamangia. Dacă sunt la fel pentru toţi, atunci metabolismul ficatului îţi poate bara drumul spre o universitate tehnică sau f la minus unu totul derivat îţi interzice accesul la filo.

Facultăţile care-şi permit să organizeze admiteri dure îşi selectează studenţii în funcţie de cum au încărcat cunoştinţe specifice şi tind să puncteze mai puţin identificarea corectă a clasei sociale a lui Ion.

Şi iarăşi nu toţi absolvenţii de liceu îşi caută o facultate, oricare, numai să poată să intre, să poată spune că au diplomă bună de pus pe perete. Selecţia „relaxată” nu-i chiar un indice de prestigiu pentru o facultate.


În fine toată discuţia pro şi anti-bac rezultă din tendinţa actuală: cultura generală nu se poate prelungi cu succes până intri în facultă. Şi asta fiindcă specializarea tinde să înceapă cu mult înainte de bac, liceul e anticamera facultăţii, nu ceva de sine stătător (vorbesc de cei ce merg mai departe). Asta-i tendinţa, o poate vedea oricine, chiar şi cei care plâng la căpătâiul bacului.

Idee n-am cum e şcoala dincolo, în restul Europei. Dar mă gândesc dacă-s la fel de încărcaţi ca noi? Soră-mea a fost în Italia la ceva schimb de experienţă între licee şi ei făceau într-a doişpea ecuaţiile de gradul doi pe care noi le avem într-a noua.

„finalitate studiilor de cultura generala si, pe de alta parte, de a oferi o clasificare din punctul de vedere al pregatirii si al cunostintelor acumulate”
Sună frumos, dar care patron, în fine angajator, te-ar plăti în funcţie de asta? Şi până la urmă la bani se reduce totul.



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...