comentarii

Durerea despartirii


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
vreau sa-ti spun ca iei lucrurile prea in tragic, si tu, si o mare parte dintre cei ce au raspuns aici... sa nu intelegi ca nu am respect pentru durerea si socul trait, pentru ca nu asta este atitudinea si intentia mea...
sunt familiarizata cu bolile cu incadrare psihiatrica atat din punctul de vedere al psihologului clinician (practica mea), cat si din punctul de vedere al omului de langa astfel de cazuri, pe care nu reusesti sa le vezi niciodata cu ochi profesionali, daca i-ai cunoscut inainte ca oameni...

cand spun ca le iei prea in tragic, sensul este ca instalezi automat o bariera intre tine si el, o bariera formata din mila (un sentiment toxic), neintelegere rationala (de altfel normala), si blocaj afectiv... nu mai reusesti sa ajungi la el pentru ca nu mai ai deschiderea necesara, el a intrat intr-o categorie care te inspaimanta si nu stii de unde sa il apuci...

poate vei gandi ca e usor sa vorbesc din afara contextului, dar nu sunt in afara contextului... si fara sa intru in detalii personale, iti spun ca stiu ca nu se poate cuantifica durerea celuilalt si ca nu poti sa faci predictii personale despre capacitati si relatii...

ideea mea, ori de cate ori ma lovesc de ceva care are potential sa ma destabilizeze, este sa incerc sa "make the best out of it"... uneori ne doare pentru ca ne fixam targeturi imposibile si neindeplinirea lor devine frustranta, apasatoare...

nu poti sa-l vindeci, draga mea, daca asta ti-ai propus... sunt o multime de lucruri pe care nu poti sa le faci, dar ideea este> "ce poti sa faci?" atat pentru tine, cat si pentru el... drept e ca nu prea multe de la distanta...
dar sa stii ca, atunci cand esti langa el cu adevarat, simte ca esti acolo, fara cuvinte, fara intrebari, fara explicatii... nici o boala nu reuseste sa stinga sau sa orbeasca acest scanner sufletesc pe care eu l-am regasit la multe tulburari de incadrare psihiatrica...

ei se inchid in ei si se izoleaza pentru ca simt cu inconstientul lor, cu straturi sensibile pe care multi dintre noi nu le deschidem niciodata (de frica), ei simt ca-ti este teama si ca nu stii ce sa faci... blocajul din noi il reflecta ei... blocajul este in contrazicerile acelea "draga, ai innebunit? n-ai nici-o misiune!" sau altele asemenea...

nu spun sa-i sustii parerile... poti sa alegi sa-l asculti activ sau sa-i pui intrebari, dar fara sa-l contrazici (lucru pe care cred ca-l stii, datorita locului unde lucrezi)...
sa-l asculti activ inseamna sa "citesti printre randuri", pentru ca iti vorbeste de o nevoie a lui atat de acuta incat incepe sa te doara pe tine de undeva dintr-un loc nestiut... abia atunci ai luat contactul cu el... abia cand ii simti durerea aia pe care el o pune in altfel de cuvinte, abia atunci esti "in el"...

si ca sa nu aberez, iaca un exemplu... cand spune ca are o misiune (delirul mistic, sau erotoman, sau de influenta, sau de prejudiciu, toate au aceeasi tema fundamentala, o problema de atentie), think... ce inseamna asta?... are nevoie sa fie important... sa fie cineva... sa faca ceva maret in lume... to make a difference... SA CONTEZE... SA EXISTE... SA FIE VAZUT... SA "INTRE IN FIINTA" PENTRU CEI DIN JURUL LUI...

DUREREA LUI ESTE CA NU EXISTA PENTRU VOI, CA ORICE LUCRU PENTRU CARE NU AVEM UN NUME... bolnavul psihic inceteaza sa fie alexandru, sau irina, sau raluca sau costel... el devine un caz clinic, o povara si o rusine pentru familie, un pacient din multime pentru psihiatru... un pat intr-un salon de acuti, un numar intr-un registru de cronici...
ai idee cum e sa fii un 205? un 417? depersonalizarea este desfiintare... in "braveheart" zic baietii o vorba "nu poti doar sa-l omori, trebuie sa-i omori numele intai"...

simti cum nu stie sa planga sufletul ala al lui dat mereu la o parte? cat de usor este pentru noi sa plangem si sa ne descarcam... cum ar fi daca n-am avea lacrimile, simona?
am trait un episod atat de socant si de dureros incat n-am putut sa plang cateva saptamani bune... este rau, rau de tot... purtam durerea cu mine pe strazi... vroiam doar sa ma intind pe jos si sa raman acolo, culcata pe-o parte... sa zac si-atat... vroiam sa ma bata cineva cu ranga, sa vad daca mai simt ceva... sa astup durerea dinauntru cu durerea dinafara... de-atunci mi-a ramas vorba asta in minte, anume ca "prefer de-o mie de ori durerile carnii decat durerile sufletului"...

ei fac crize, fac pe ei, au maifestari inadecvate... dar e atat de normal, draga mea!! e atat de simplu si de la indemana! exact asta facem noi, dar in alta forma... cand ai o problema care te framanta, nu te lovesti de lucruri? nu scapi lucruri din mana? nu uiti ce ai spus? nu te enervezi mai usor? cand atentia ta e incordata in interior, nu mai ai suficienta reverenta pentru lumea din afara ta...

fratele tau vrea doar sa existe, draga mea... vrea doar sa fie fratele tau... fiul parintilor lui... prietenul prietenilor lui...
nu stiu de ce, si oricum e penibil sa dai verdicte, dar somehow el a avut nevoie mereu de o reasigurare ca exista, care la ei e afectiva... asa cum indragostitii se intreaba uneori unul pe altul "ma mai iubesti?"... insemnand "exist pentru tine, care esti totul pentru mine?"... pentru ca daca pentru fiintele iubite nu existam, restul lumii nu mai conteaza, afectiv noi intelegem ca suntem morti pur si simplu...

din suflet ti-am vorbit, si daca pe alocuri exprimarea n-a fost cea mai potrivita, imi plec capul in fata durerii tale... si a tuturor care trec prin asta... si te rog sa iei vorbele mele asa cum le simti, nu asa cum se aud... si fara interpretari rauvoitoare...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
rast, - de maria de la medgidia la: 11/11/2005 10:21:32
(la: Autismul)
antroposofia este un domeniu cu care eu insami am luat contact nu de multa vreme, si prefer sa incep sa explic lucruri doar dupa ce le masterizez, nu doar inteleg... sa le masterizez, adica sa pot reconstrui castelul de cuburi din orice pozitie, asta inseamna sa patrunzi esenta lucrurilor...
din ceea ce pana acum am inteles si simtit ca fiind adevarat, iti pot spune probabil informatii de incepatori... antroposofia considera ca fiinta umana este formata din urmatoarele corpuri intr-o continua dinamica> corpul fizic, corpul energetic (energia vitala care insufleteste corpul fizic), corpul astral (sediul afectelor, al emotionalului) si Eul ("firul rosu" al constiintei, "normala" perpendiculara pe baza de sprijin, centrul si esenta personalitatii).

Acesti copii sunt in afara corpului lor fizic, mai exact nu stiu unde li se termina corpul, nu au senzatia deplina a corporalitatii lor... cum sa-ti explic... ca si cum noi ne-am imbraca cu haine foarte mari si lalai, cam asa ar fi corpul lor energetic in afara corpului fizic... de aceea multi copii autisti se simte bine cand se baga in custi, sau in dulapuri strans inchise, pentru ca doar asa isi simt granitele propriului corp... sau cand se lovesc cu capul de usi si se mutileaza la sange, nu e agresivitate... durerea este pentru ei un indicator "aici incep si ma termin"...

sunt in afara corpului lor si emotional, ei nu sunt in Eu, ci in astral, de unde "sug" si citesc astralul celuilalt... eu si cu tine ne uitam la hainele unei persoane, asa cum ei se uita la culorile aurei acelei persoane... chestia asta nu poti s-o falsifici...


am vorbit de dezvoltarea creierului in general, la fiinta umana, nu la copii autisti... FIINTA UMANA NU MAI POATE INVATA LIMBAJUL 12 ANI, sunt lucruri demonstrate, nu pareri personale...
nu stiu daca autistii au creierul mai dezvoltat decat persoanele obisnuite, n-am citit nimic despre asta, ceea ce pot sa-ti spun este ca unele studii ale scoartei lor cerebrale sustin ca este vorba de o afectare a unui segment pe scoarta care tine de socializare, segment care, inca din perioada intrauterina reactioneaza la stimulii primiti de la mama (creierul unei mame care nu-si doreste copilul trimite "toxine")...

da, ei se ingaduie foarte mult... au o reverenta sufleteasca unul fata de celalalt... pe care eu insami o mai invat de la ei uneori...

rast, nu pot sa-ti povestesc tot ce stiu si tot ce simt... nu am timpul necesar pentru asta... dar incerc sa raspund la intrebari si sa dezvolt cat pot...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
#86643 (raspuns la: #86473) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Corporalitate - de rast la: 11/11/2005 12:06:06
(la: Autismul)
> Acesti copii sunt in afara corpului lor fizic, mai exact nu stiu unde
> li se termina corpul, nu au senzatia deplina a corporalitatii lor...
> cum sa-ti explic...
Nu-i nevoie sa-mi explici! De 14 ani traiesc in aceasta stare de non-corporalitate. Interesant este ca am citit fel de fel de carti sa aflu cate ceva despre aceasta stare, si uite!!! abia acuma "aud" pentru prima data axact acelasi tyermen care il folosesc si eu "corporalitate".
Chiar daca sunt off-topic, o sa povestesc pe scurt ce mi s-a intamplat. In 1990 am inceput niste cursuri de Yoga. In ianuarie 1991 am abandonat aceste cursuri organizate si am continuat de unul singur niste tehnici. Mi-a placut mult un citat de Sai Baba "Asculta cu atentie vocea interioara si urmeaza aceasta voce!". Am inceput sa-mi ascult "vocea interioara". Lucru extrem de important!!! Aceasta voce interioara nu-ti vorbeste in limba romana. Este un limbaj al gandului. Iti vin in minte niste ganduri.... care, mai apoi, le "traduci" in limba romana.
Chiar din primavara lui 1991 faceam o tehnica meditativa (deci e numai chestie de minte) si obtineam brusc aceasta stare de de-corporalizare. O obtineam brusc, iar revenirea in stare normala se producea gradat. Prin mai-iunie 1991 am trecut printr-o experienta mai ciudata (o definec: ca am stat la taclele cu moartea), dupa care nu am mai iesit din aceasta stare. O singura data, prin 1993 am re-trait starea de corporalitate, in care toti oamenii traiesc, si in care si eu am trait peste 20 de ani. Dar numai cateva minute.
In aceasta stare, prin intermediul simturilor (in special vazul si auzul), percepi altfel informatiile.....

> noi ne-am imbraca cu haine foarte mari si lalai, cam asa ar fi corpul
> lor energetic in afara corpului fizic
Eu o simt altfel. Imi simt corpul fizic, dar parca "nu mai sunt nicaieri". In anii de liceu ma intrebam ce este infinitul si nu puteam "intelege" aceasta notiune. Dupa ce am trait starea de de-corporalitate pot afirma ca inteleg ce e ala infinitul.

> de aceea multi copii autisti se simte bine cand se baga in custi,
> sau in dulapuri strans inchise
Eu nu ma simt bine in spatii inchise..... sunt deci si unele diferente :-)

> durerea este pentru ei un indicator "aici incep si ma termin"...
Eu simt orice durere, sau perceptie corporala, chiar si un tzantzar.
Definesc aceasta stare ca o alta stare de constiinta. Am cautat mult in literatura despre asa ceva, nu am gasit nici in filosofiile orientale. Doar intr-o carte de Castaneda am gasit o mica asemanare intre stare "mea" de de-corporalitate si o stare de "constiinta elevata" (asa o numeste Castaneda.... sau mai bine zis traducatorul cartilor lui). Asemanarea este ca "te simti complet si nu-ti lipseste nimic".

> rast, nu pot sa-ti povestesc tot ce stiu si tot ce simt... nu am
> timpul necesar pentru asta
Timp este..... nu forta.... incearca sa faci ceea ce simti...

radu s.
#86681 (raspuns la: #86643) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
! - de maan la: 11/11/2005 14:22:43
(la: Se scoate la vanzare invatamantul...pret avantajos)
pot, ca dascal, sa fac rau.
imi sta-n putere sa influentez atat de mult constiinta unui tanar, incat as putea sa-l faca nu doar sa urasca obiectul pe care-l predau, ci tagma femeilor in general si-as putea sa-i subminez atat de mult incerderea-n sine, incat sa fac mai multe decat doctoru ciomu dintr-un harsh de bisturiu.

as putea sa-l nenorocesc pentru tot restul vietii, privandu-l si de bruma de cunostinte pe care-s platita sa le transmit.

toti colegii mei o pot face.

nimeni nu pare insa sa observe ca se joaca cu focul, ignorand oameni destepti care nu lovesc ca minerii ci mult mai complex, mai elaborat.

nu-s de acord cu cei care spun "muncesc pentru cat sunt platit"!
daca ai acceptat postul trebui sa-ti faci datoria.
dar datoria asta n-a presupus niciodata implicarea emotionala, pentru asta nu esti platit.
nu esti platit sa iubesti copiii aia si sa te doara durerile lor.
esti platit sa fii eficient, dar toti trec sub tacere pretul ascuns al acestei eficiente.

de-aceea ma doare ca unii colegi clacheaza si si-si descarca frustrarile pe copii.
de-aceea ma doare ca, din lipsa painii de maine (nu pentru ei, pentru odraslele lor) unii dintre ei au intrat deja cu fruntea jos, in clase.

de-aceea nu tac.
ar trebui ca legiuitorul sa afle ce poate face un om inteligent care si-a pierdut respectul de sine, ar trebui sa cunoasca masura raului cumplit pe care un om disperat e-n stare sa-l provoace.

nu conteaza ce-aduce greva.
ma bucur doar ca unii dintre noi au taria sa spuna ca desi ne-am acceptat salariul, nu-nsemana ca am acceptat si flegma care-l insoteste de fiecare data.

va vine au ba sa credeti, sunt unii care fac meseria asta din inima, fara sa dea ochii peste cap cum ca s-ar sacrifica.
in schimbul asta elev-profesor, nu stii niciodata cine da si cine primeste...
#86727 (raspuns la: #86704) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
mymy - de latu la: 12/11/2005 21:10:00
(la: Dragostea asta...)
dragostea vine cand nu te-astepti.
Uneori o recunosti abia dupa ce ai pierdut-o, pentru ca avand-o ai incercat cu buna credinta sa schimbi ceea ce ai crezut ca trebuie schimbat.

Din cate inteleg eu, in ultima luna nici vanataile in curs de vindecare si nici prietenii nu v-au oprit din a fi fericiti unul cu altul, de a simti fiori de placere in timpul zilei, cand, intr-o clipa de ragaz va aminteati de chipul celui drag si de bucuria care va asteapta seara. Iar seara, cea mai frumoasa clipa - cea a intalnirii - vine prea incet in timp ce clipa despartirii vine mult prea repede pentru amandoi.
Intre timp puteti sa urcati si sa coborati scarile fara a cadea, dar pulberea usoara si dulce a iubirii va invaluie ori de cate ori sunteti impreuna. Azi ca si acum o luna si ceva...

Poate ca e marea iubire, poate nu.
Iar acum, tu ai posibilitatea sa risipesti farmecul legaturii voastre cu intrebari de care nici unul din voi n-are timp pentru ca au alta tema decat "Ma iubesti? Da! Si tu?", sau sa te lasi purtata ca pe nouri de iubirea emanata de inimile voastre.

Nu risipi farmecul, dar exista o intrebare al carei raspuns ar trebui sa-l afli in tine: "Oare il voi putea iubi si peste cativa ani, atunci cand lateralele posterioare poate nu vor mai fi atat de atragatoare ca acum, cand parul bogat de acum poate se va injumatati in timp ce fruntea isi va dubla inaltimea?".
Raspunsul nu-l poti afla luandu-te dupa ce simti acum in pat, ci in felul cum se poarta cu tine in societate, masura in care gandeste ca tine despre literatura, muzica, viata de zi cu zi, planurile de viitor.

Si nu crede in raspunsuri pe care ti le dau altii: Ele au doar un singur numitor comun, acela ca nu te poti baza pe experienta altora cand e vorba de viata ta...
ma bucur sincer, ca ai trecut - de latu la: 12/11/2005 21:10:14
(la: Trecut dureros !( Iubirea ))
ma bucur sincer, ca ai trecut peste durerea pricinuita de femeia care te-a facut sa te intrebi ce rost mai are viata (http://www.cafeneaua.com/node/view/6656).

Iti doresc mai mult noroc de data asta!
RASPUNS - de catalina ilea la: 13/11/2005 11:29:38
(la: vesnica discutie dintre soacra si nora)
Da,asa e !Ai foarte mare dreptate!Dar ce te faci cand totu crezi ca e OK timp de 6 ani si dintr-o data mama prietenului tau nu te mai inghite de nici o culoare? Eu incerc sa ma aproprii de ea si nu reusesc!Daca ea il va pune sa aleaga intre ea si mine?Vara trecuta era sa ne despartim definitiv fara motiv!De-abia acum am descoperit motivul:mama lui!Si ce e cel mai dureros pt mine este ca stiu cat de mult ma va afecta pe mine aceata divergenta cu mama lui!
#87189 (raspuns la: #77882) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
nu cred, STIU ca exista... - de maria de la medgidia la: 14/11/2005 10:45:53
(la: suflet pereche?)
...pentru ca l-am intalnit, desi nu l-am cautat niciodata...
am fost convinsa ca pentru mine nu exista marea dragoste, nu exista un suflet care sa fie intretzesut cu al meu...
am fost maritata, am luat viata asa cum mi se dadea, am tras si am luptat pentru lucrurile in care credeam... mereu am vazut viata ca pe un troleibuz, sau ca pe un serviciu, si stiam ca esenta noastra este de a ne ridica deasupra ei, de a vedea "the big picture"...
sufletul-pereche nu l-am asteptat niciodata, a venit singur exact in momentul in care renuntasem la ultima certitudine> falsa stabilitate a unui mariaj tip "scenariu"...
si mai cred ca trebuie sa fii pregatit sa vezi si sa primesti venirea sufletului-pereche... pentru ca doar cu el cunosti si raiul si iadul, doar cu el poti merge mai departe in viata asta sau in urmatoarea...
este o sarcina/ incercare de viata la fel ca toate celelate, aceasta intalnire cu sufletul-pereche... este o lectie de viata in primul rand despre tine, despre toleranta si limitele durerii, despre elevatie spirituala si placere a simturilor...
nu-l poti pierde, odata ce l-ai intalnit... eu gandesc ca poate a fost momentul doar pentru o intalnire plina de semnificatie... dar nu erai pregatit/a pentru mai mult...
let go of the pain... durerea blocheaza evolutia...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
Draga Crenguta... - de Lady Allia la: 14/11/2005 14:31:52
(la: Iubire interzisa?)
in primul dă-mi voie să încep prin a-ţi spune că nu am crezut nici o clipă că tu vorbeşti cu ură...dimpotrivă. Eu am spus doar că tu îi condamni pe acei oameni şi acest lucru nu ţine de noi de oamenii.Iar când am spus acei oameni nu m-am gândit la Flory. Să ştii că în aceste momente regret că există doar internet şi cuvinte pe hârtie care nu sunt înţelese aşa cum le este mesajul. Am chiar scris acolo să nu o iei ca şi un afront personal că nu este aşa ceva...te rog frumos să te mai uiţi o dată. Am vorbit ca şi tine...la general, doar că atunci când vorbeşti cu cineva şi i te adresezi...vorbeşti din politeţe la persoana a doua...adică te referi ei, dar îmi pare rău Crenguţa dacă te-am necăjit...crede-mă...că nu asta era intenţia.
Despre situaţia ta...îmi pare rău că ai trecut prin aşa ceva...şi sincer, să ştii că am bănuit că ai avut o problemă de acest gen, însă ... regret nespus că ai fost un copil care a trebuit să treacă prin aşa ceva.
Draga mea...pe acest subiect putem să vorbim tare mult, dar la cât este de frumos sufletul tău eu cred că ai fi avut grijă de tatăl tău oricum, oriunde ar fi fost şi cu oricine ar fi fost.
Eu am vorbit de asemenea dintr-un caz pe care îl cunosc, caz în care el a plecat de lângă familie, s-a recăsătorit cu cealaltă femeie, iar cu fosta lui soţie a rămas bun prieten. Au realizat amândoi că a fost un lucru bun pentru ei că s-u despărţit (deşi atunci a durut) pentru că ar fi ajuns să se urască şi să fie doi străini. Ea nu ar mai fi avut încredere în el niciodată, iar el nu o mai iubea...nu o mai iubea aşa şi atatâ cât trebuie să se iubească doi oameni ca să poată trece împreună prin viaţă.
Mă bucur însă că mama ta a avut acea putere şi dragoste ca să îi arate tatălui tău calea înapoi către inima sa, că a luptat pentru ea, pentru voi..., dar gândeşte-te că tatăl tău a avut ce să mai găsescă în sufletul ei...iubirea ei şi devotamentul dânsei!
Nu vreau să înţelegi draga mea că eu le aprob pe aceste femei, sau pe aceşti bărbaţi de moravuri uşoare...deloc..., dacă ar fi după mine...ooofff, dar asta este. Eu nu apreciez "iubirea de o oră" draga mea Crenguţa...eu o apreciez pe cea adevărată.
Şi să ştii că nici viaţa mea nu a fost frumoasă...nu am avut parte de căldură decât din partea bunicilor...am tânjit ani de zile după căldura părinţilor, după o vorbă dulce, după un "te iubesc draga mea"...iar D-zeu a fost cel care m-a ajutat mereu să ies din impasuri, EL mi-a dat mâna să ies din prăpăstii, EL îmi ştergea lacrimile cu câte un sărut părintesc în fiecare seară...mi-a fost tată şi mamă...mult timp să ştii. Am crescut la bunici, apoi am fost adusă acasă unde la 10 ani ai mei s-a născut primul meu frate, la 13 al doilea...ştii ce înseamnă să te trezeşti peste noapte "mămică" la anii ăia? E un şoc! Nici nu mi s-au uscat bine lacrimile că am fost smulsă de lângă bunici că m-am trezit schimbând scutece, făcând mâncare, mergând la şcoală, ducând copii la gradiniţă...făcând lecţii mai apoi cu ei, ... da..., dar nici eu nu regret pentru că sunt mândră de ei. Sunt politicoşi, nu sunt răi, nu sunt huligani, sunt mereu premianţi, unul din ei dă anul viitor la facultate şi mă iubesc pentru ceea ce sunt eu, iar eu îi ador.
Bunicii mi i-am pierdut amândoi ...erau centru universului meu...erau coloşii mei...erau Atlaşii care ţineau pe umeri sufleţelul meu...şi nu am putut face nimic, decât să fiu lângă ei în timp ce unul murea de cancer la ficat (deşi nu a băut, nu a fumat)...şi zicea.."puiul meu de om,...în viaţa asta vei trece prin multe, dar pe D-zeu să nu îl abandonezi niciodată...,iar dacă bine nu vei putea face, rău să nu faci draga bunicului"...şi nu am făcut nimănui pentru că îl am pe D-zeu lângă mine, iar EL ştie mai bine ca oricine ce culoare are sufletul meu şi din ce "aluat" este. Celălalt bunic mi-a murit în urma unor complicaţii...aprindere de plămâni netratată..., a ajuns că nu putea să mai bea apă decât cu linguriţa, iar într-o zi când îi citeam poveşti ţinându-i capul în poala mea...m-a rugat să îi dau măcar pentru ultima dată să bea apă din cană...şi i-am dat, dar s-a înnecat puţin şi a tuşit...şi acuma mă urmăreşte asta, deşi ştiu că a fost un gest frumos..., dar eu nu suportam ca bunicul meu să sufere nici atins de o "aripă de fluture". Am fost lângă amândoi...aşa a fost să fie..apoi mi-am ţinut bunica în braţe în timp ce a paralizat...mi-a dat D-zeu putere să ştiu ce să fac, dar bunica mea este aşa de 8 ani de zile...şi uneori când o văd slabă ca o nuia, bătrână şi obosită de viaţă şi durere, când ştiu că trebuie să merg să îi dau să mănânce şi să îi schimb pampersul ca unui copil mic, iar ea de jenă începe să plângă încetişor...crede-mă Crenguţa că îmi vine să iau până şi eu Cerul de guler să îl trântesc...ştii de ce???? Pentru că...iremediabil sunt...om!
Am limite, am trăiri, am bun şi rău, am mii de sentimente ca un amalgam, dar...de ură sau rău intenţionat nu am fost niciodată capabilă.
De aceea...îţi mai cer încă o dată scuze dacă ai considerat că te acuz, sau te condamn pentru ceva...nu...nici gând draga mea...doar că uneori în viaţă cuvintele scrise nu spun ceea ce trebuie să spună...
Cât despre faptul că scriu poetic...crede-mă că nu ştiu să scriu altfel..nu pot..am încercat...iar eu de obicei pun pe hârtie exact ceea ce simt, cum simt!


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87383 (raspuns la: #87314) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
oana - de maan la: 14/11/2005 15:01:20
(la: Decat sa planga mama, mai bine ma-sa!)
cred c-am inteles, mai ales partea cu: "un grup de oameni in care toti cred ca au aceeasi "dreptate"..."
e mai rau, asa-i!:(

pentru prima parte acum:
daca-i duci la 'asteptandu-l pe godot', sau la 'scaunele', ai chiar sansa sa fie la unison - nu intelege nimeni nimic.:))))

in fiecare din comentariile citite am gasit farama de adevar.
vroiam sa spun ca, de-as sta s-adun adevarul asta, bucatica langa bucatica mi-ar da un 'adevar' absurd, pe care nimeni nu-l va accepta.

desi nu ne dorim moartea cuiva (pedeapsa capitala e abolita in majoritatea statelor) suntem gata sa-l ucidem totusi, chiar daca suntem convinsi ca l-am putea omori degeaba.
in aceste conditii, cerem protectia legii.

cand ne e ucis cineva drag, ne clatinam nitel de durere si uitam ca am cerut sa se legifereze portul de arma, cerand pedepsirea ucigasului.
eventual scaunul electric.(:
#87422 (raspuns la: #87413) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Cassandra - de wp la: 14/11/2005 15:45:57
(la: Ce credeti despre yoga)
Corect ar fi, sa spunem ca exista invataturi pentru dobandirea smereniei insa ea, este in conceptia ortodoxa, tot un dar de la Dumnezeu. O viata atenta in toate aspectele ei, incluzand si inchinarea, pot duce traitorul ortodox in situatia de a dobandi smerenia, dar si alte daruri divine. Smerenia poate veni si dintr-un soc. O durere adanca sufleteasca, un soc care rastoarna tot ceea ce ai considerat ca este esential in viata, pot aduce smerenie, fie ea chiar si temporara. Insa sa ai "duhul umilit, inima infranta si umilita" - psalmul 50 - ca si stare permanenta, este imposibil de obtinut daca iti pui nadejdea in tine insuti. Asta nu o spun eu, o spun mari traitori ai ortodoxiei. O poti experimenta si tu daca doresti.
Intoarcerea spre sine a omului, in sensul de a-ti pune increderea in fortele tale, este o incalcare a porunci divine care spune sa te ingrijesti de ale Lui, iar El se va ingriji de ale tale.
Este daca vrei, dependenta, atarnarea omului de Dumnezeu care datorita neascultari a pierdut harul si care ajuns neputincios pe toate planurile. Insa, Dumnezeu spune ca, ceea ce la noi nu este cu putinta, este posibil la El.
Conceptia omului modern si nu numai si aici ma refer la filozofiile orientale in general, este reabilitarea lui - a omului - prin sine insasi, prin "trezirea" unor potente "adormite", ca roade ale unor eforturi personale. Crestinismul spune ca "eul" trebuie sa moara pentru a invia Christos sau cum spune Scriptura "M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine." Omul trebuie sa renunte la el insusi, la voia sa, la gandurile si parerile sale, dupa modelul oferit de Christos si atunci va dobandi cunoasterea. Dobandind cunoastere se va smeri, intelegand ratiunile superioare ale lucrurilor si intelepciunea divina.

Nu stiu daca m-am exprimat destul de clar si coerent. Sper ca da..

Paul

#87431 (raspuns la: #87412) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Un comentariu... - de Lady Allia la: 14/11/2005 15:45:57
(la: Sa...)
Anisia, să ştii că nu fac parte din acele persoane care consideră că ceea ce scriu este cel mai bun...dimpotrivă! Sunt o persoană cu un simţ autocritic foarteeee dezvoltat, dar comentariul tău mă face să te consider o norocoasă din două puncte de vedere:

1. ori eşti o persoană foarte puternică care niciodată nu s-a lăsat învinsă nici o clipă de durere şi disperare, reuşind să treacă peste orice iubire ca şi peste ceva ce nu ar fi fost

2. ori eşti una dintre puţinele persoane norocoase care au întâlnit prima şi marea iubire şi este încă alături de ea de foarte mult timp

căci, dacă este să mă gândesc că ar mai exista varianta a treia că nu ai iubit niciodată atât de profund încât să simţi măcar o dată în viaţă că nu poţi să respiri fără "el"...atunci...te las pe tine să te vezi prin ochii mei şi să îţi dai un răspuns.


"Daca vrei sa fii iubit, iubeste !" - Seneca
#87433 (raspuns la: #87259) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Crenguta, Ti-am citit po - de Ivy la: 15/11/2005 01:09:35
(la: Iubire interzisa?)
Crenguta,


Ti-am citit povestea si am fost impresionat de copilaria ta..de povestea parintilor tai..Povesti ca astea se intimpla in lumea asta si e dureros ca cei implicate nu pot face ceva pentru a usura suferinta..pentru a incerca o alta cale..

Ma sperie faptul ca tu, dupa suferinta prin care ai trecut spui ca ai allege acelasi lucru pentru ei….ma sperie faptul ca in ziua de azi, mai sunt femei care ar accepta sa stea linga cineva care ridica palma asupra lor..ma ingrozeste faptul ca o femeie inca, crede ca ar putea fi iubita si adorata chiar daca o mai ia pe cocoasa din cind in cind…

Am facut practica cindva cu ani in urma intr-un loc unde femeile veneau pentru ajutor..femei casatorite batute de soti din diferite motive..femei care veneau cu capete sparte, cu ochi vineti..cu suflet..invinetit…da, da..suflet calcat in picioare..Veneau, se refaceau..si se intorceau (unele) inapoi linga soti….pentru ca ii iubeau..Pentru mine asta inseamna ceva fara rost..nu inseamna dragosdte, nu inseamna iubire..inseamna chin..

Toata admiratia pentru mamica ta…tatal tau poate ca a fost vinovat in aceeasi masura in care a fost si femeia cu care a avut relatia…nu doar ea, femeia…asta daca avem dreptul sa spunem despre altii ca sunt vinovati..

Toata admiratia si pentru tine…dar sincer sufletul tau a fost chinuit, copila de atunci a suferit si are acum niste sensibilitati…Eu altfel I-as fi vazut pe ai tai..despartindu-se, traind separat, fara batai ci fiecare fericit..pentru ca sunt convinsa ca si mamica ta si-ar fi gasit pe cineva care sa o aprecieze si sa nu fie in stare a ridica un deget asupra ei. Si tatal tau poate ar fi trait altfel…

In fine..era doar o parere..
#87677 (raspuns la: #87648) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
rast, - de maria de la medgidia la: 15/11/2005 11:28:32
(la: Autismul)
>"ma simt acasa".
inseamna intr-un loc dincolo de lumea perceptiva?
ca o liniste a sufletului care si-a gasit "gradina"?
rast, cum sunt afectele?
simti ca esti deplin, in tine, intr-un loc unde ajung doar cei de-o seama cu tine?
impacat cu tine? estompat de senzatii corporale (foame, durere)?
si, in acelasi timp, poti sa fii "aici si acum", si starea asta nu impieteaza asupra puterilor si capacitatilor tale, ci iti da o deschidere nestiuta...
eu simt uneori ca lucrurile din jur mai au o latura, o esenta... care nu se deschide cand vreau io, ci mi se reveleaza deodata si se stinge la loc... ahhh, cum sa spun... toate lucrurile astea care se desfasoara pe 3 axe (3D) parca mai au una, a patra... o chestie comuna tuturor si subtila...
recitesc ce am scris si-mi vine sa sterg tot... m-am invartit prin cuvinte fara sa cuprind ce simt...

----------------------------------
Counseling pentru cretini: bungee-jumping de la 30 m cu coarda elastica de 60 m.
#87718 (raspuns la: #87622) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
< ca o liniste a sufletului c - de rast la: 15/11/2005 11:56:59
(la: Autismul)
< ca o liniste a sufletului care si-a gasit "gradina"?
Da, este o liniste f. mare. Dar nu as putea-o numi "dincolo de lumea perceptiva". Este o liniste mentala.

> simti ca esti deplin, in tine, intr-un loc unde ajung doar cei de-
> o seama cu tine?
Ca sa spun direct: "ma simt implinit". Nu ma mai simt nici nemultumit de mine, nici sentimentul singuratatii nu-l mai am. Dar nu as putea sa spun ca am ajuns intr-un loc aparte. Pur si simlu sunt anumite "socoteli" cu mine insami.

> impacat cu tine? estompat de senzatii corporale (foame, durere)?
Da. Impacat cu mine insuni. Dar nu estompat de senzatii. Simt orice durere si imi este foame ca la toata lumea.

radu s.
#87728 (raspuns la: #87718) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cum era: mai bine sa fi iubit - de malela la: 15/11/2005 13:29:35
(la: Suflet pereche)
cum era: mai bine sa fi iubit si sa fi pierdut, decat sa nu fi iubit niciodata? parca asa era. da, e minunat sentimentul ca dai totul (si primesti totul?) dar e ingrozitor de dureros cand se termina. ai impresia ca aceea suferinta e facuta special pentru tine, nimeni altcineva n-a mai simtit-o si nu o sa o simta. dar, si fara iubire ce ar fi? ce am fi noi? mai nimic. asa ca...iubeste
oana - de latu la: 15/11/2005 21:16:41
(la: am si io o problema)
cred ca maan a uitat de mult de olteanul ei. pariez ca el n-are decat budigai simpli, fara nici un imprimeu.
Daaaa, dar daca are tatuaje acolo unde eu port imprimeuri??
Nu crezi ca maan s-ar uita la elefanteii tatuati pe pielea bronzata si ar zice: "Asta barbat, nu ca molau' ala de latu..."...:-))))

n-am inteles ce s-a intamplat exact cu iubirea ta:
vezi?
Nu numai tu nu ma intelegi ci nimeni nu-mi intelege durerea. La ce bun atunci sa scriu despre ea?...:-)))))
#87762 (raspuns la: #87724) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Uite ca chiar azi am aflat ca - de bombonik la: 15/11/2005 21:35:27
(la: Ce faci cand afli ca omul iubit te inseala?)
Uite ca chiar azi am aflat ca ma inseala. Iar daca razbunarea e arma prostului atunci eu sunt proasta. Razbunarea o zic dupa ce o fac. Si o sa fie tare, dureroasa si rusinoasa.
- Domnule Stefan Dinu desi - de niculae la: 16/11/2005 10:57:10
(la: O conversatie cu DINU LAZAR, fotograf)
- Domnule Stefan Dinu
desi uneori ciudat pentru mine,punctul dvs. de vedere e interesant si probabil bine argumentat juridic,cea ce in situatii serioase e foarte important.
"... ma intereseaza lupta impotriva pirateriei in domeniul fotografiei... am avut o tentativa de initiativa de a forma un nucleu al asociatiei fotografilor ..."
- si pe mine ma intereseaza faptul ca pe dumneavoastra va intereseaza si as fi curios cum ne-am putea vedea,intalni,vorbi, eventual impreuna si cu altii interesati de acest subiect ? Parca citeam nu demult despre o initiativa legata de un club,sindicat,asociatie,poate exista interes si pentru noi membrii,daca... (?) stie cineva o adresa ,un telefon...
"...Ca sa aiba sens si consistenta aceasta initiativa, eu cred ca trebuie sa ne concentram pe fenomenul de furt masiv de fotografie existent in piata presei scrise...Nu ar trebui sa ne excitam numai cand vine vorba de fotografiile noastre, ci mai ales sa stopam masiv furtul de afara. Asta poate ajuta cel mai mult comunitatea foto romaneasca..."
- Cred ca aveti mare dreptate si nu numai in cea ce priveste doar presa ci in general tot ce se tipareste in tara asta,brosuri, pliante, fluturasi,reclame si tot felul de alte tiparituri facute de agentii babane pentru clienti superbogati,agentii de turism superprocopsite, banci,case de asigurari,mari retele de distribuitie care folosesc as spune cu inconstienta imagini "imprumutate" de pe internet fara nici o durere de cap. Spun:inconstienta,fiindca asa este.Aceste firme nu ar face niciodata asta in tarile lor de origine,fiindca i-ar costa mult mai scump decat cateva sute sau chiar o mie doua,date unui fotograf care sa le execute comanda.Aici la noi,se adreseaza unei agentii sau unor "graficieni"care imprumuta cu dezinvoltura, recadreaza, cropuiesc, aplica doua,trei efecte pe deasupra,schimba cate ceva pe ici pe colo ca sa nu mai semene izbitor cu originalul si vand clientului supermultumit produsul.Nici o neliniste,nici un comentariu,nici o problema; liniste si beneficii pentru toata lumea.Cine mai are nevoie de fotografi in conditiile astea ?
... m-a impresionat placut faptul ca pe unele din fotografiile folosite pentru panotajul stradal era precizat numele fotografului. Cred ca obligativitatea publicatiilor de a indica numele fotografului sau agentia vanzatoare ar reduce drastic pirateria. Numai ca o asemenea initiativa nu va aparea din senin. In lipsa unei entitati care sa apere activ drepturile tuturor fotografiilor, din tara si de afara, nu o sa facem altceva decat sa ne lamentam si sa ne plangem de mila.

#87877 (raspuns la: #87553) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Catre ender, exclusiv - de maan la: 16/11/2005 09:29:54
(la: SA MORI RANIT DIN DRAGOSTE DE VIATA)
Traiesc, de asta vara, doar in juma’ de suflet.
Precum ciungul, care intinde inca mana lipsa sa-si mangaie iubita, ma prabusesc de neputinta cand, catre oameni, zadarnic jumatatea vie o sucesc.
Si-asa se face ca, de asta vara, oricine catre mine se indreapta gaseste putred, neincredere si gol. Sunt oameni aici ce mi-au vorbit cu drag. Nu le-am raspuns decat atat: “nu pot sa va raspund la fel!”
Si nu minteam.
asemena durere n-am incercat si chin ca asta-n viata mea n-am avut, stimate domn.
Nu stiu sa lupt cu vidul, nu stiu cum!
Stiu ca durerea te invata si-ti da putere-n glas, dar iata-ma neputincioasa-n a o exprima si iata-ma-ndurand-o-n tacere, egoista-n necazu-mi, nedorind a-l impartasi.
Is din fire exaltata si nebuna si n-am dorit sa chinui oamenii pe-aici si nici indecenta n-am vrut a le fi.
Si iata ca arsurile striga inaintea si impotriva mea, glumele ies precum cutitele iar rasul mi-e nefiresc, granulos si galvanic.
Prefer sa-i tin departe, sa spuna ca-s a dracului decat s-ajung de mila publica, decat sa dau sperante cuiva ca-i pot fi prieten, sa stric pe-aicea buna-dispozitie a cuiva…prefer sa fiu asa, desi-ti voi recunoaste ca multe-mi ies de sub control.
Prea multe decat insami mi-as dori.

Am citit ce zicea copila pe care-o aperi azi, asa zicea o alta alice ce-ai fi probabil aparat-o ieri. Acea alice ce-si zice-acuma ‘maan’ si care-a reactionat 'asa', fiindca nu putea sa strige.
pe cand putea, doar suturi o primit si, vezi, de-aceea iti vorbeam de 'calita'...eu eram aia ... 'varza calita'


iti spun ca nu ai cum sa dai sfaturi cum sa cresti copii daca n-ai unul in batatura, ca sa fie clara treaba.
ai avut/ai curaj sa faci vreunul, intruder? tu sau maan? si dati sfaturi in aceasta privinta? hai ca-i buna...


Adica tu ai trecut in venele femeii aleia intr-o noapte si, nebun, ti-ai dorit sa nu fii altceva decat sange, s-o tot cuterieri, nu?
Si-a doua zi dumnezeu ti-a rasplatit curajul si-a dat iubirii voastre rod, asa-i?
Sunt sigura c-asa-i.

Pe mine m-au cuterierat maini cu manusi acum vreo douazeci de zile, seringi cu sedative si masini ce-mi forfoteau in burta, livrand iubirea lui, la borcanas.

Asa mi se parea, nauca, beata, sedata si-n jumat’ de suflet cum eram, ca-i illegal ce fac si impotriva firii.

Cand se facu novembre 11, o venit dumnezeu la mine si mi-o zis ca ‘procedura’ n-a avut success si muma-n veci probabil nu voi fi.
La telefon, domn doctor imi vorbea-n statistici si-ncurajari.
Si-atunci m-am prabusit a nu stiu cata oara-n tastatura si i-am scris iar acelei constiinte care ma uraste tot pe-atat iubindu-ma, singura care stia candva cum sa m-aline asa cum se pricepe-acuma sa ucida.
Era importanta ziua aia si trebuia sa-i urez “la multi ani” si-am facut-o la sfarsitul unui mesaj urlat si sfredelitor de care eu-insami m-am temut.
Si sters-am totu’…
pe curat, am scris apoi doar “la multi ani” si n-a putut o vorba-n plus sa iasa.
Am sters din nou.
m-a usturat atata-ncat am pus in mail doar o poza, si vorbe-n vant, sperand ca zambetul sa-i fie de ajuns, sa afle ca ma gandesc, sa nu afle ca mi-i rau …ma uraste de asta vara, de cand a plecat cu jumate din sufletul meu, lasandu-m- aici descentrata....am zis deja?

fata avut curaj
Asa? Sa scrii golas despre tine-i dovada de curaj?
Ce-am scris eu aici dovada de curaj o fi?
Nu-ti trebuie ‘cojones’, ender, sa scrii ce-am scris.
Tu ai, la o adica?
Ti-au trebuit, cand ai decis sa-mi dai in cap desi o data nu te-ai intrebat cine sunt si nici nu ti-a pasat decat sa iei ad-literam ce scriu?
Candva ziceam “iau totul si nu dau nimic” …glumeam, da’ iara, pe jumatate: cand eu ma dau intreaga si el nimic nu vede insa m-acuza de minciuni, atunci nimica sunt caci il iubesc si ochii lui oglinda-mi sunt.

… ieri sara-mi vine mail nou, aducator de vesti.
Si pute-a moarte-n jurul meu asa de rau, ca rau imi vine.
Deschid, si-n ora ce-a urmat am vazut cu ochi mari, de copil, cum totul in mine se scurge-n pamant.
De-atunci, in coasca aceasta ce piept ii zic, nimica nu mai bate.

te mai intrebi de ce s-a scuturat papadia?
Da, ma mai intreb, in numele iubirii ce-i port, dincolo de regret si umilinta.

Credem in ce vedem mai mult decat in ce simtim, ender, acesta-i adevarul.
De-aceea cu furie ne strangem pleoapele strigand iubirii “piei, satano!”.

si judecam.
Neaparat judecam si lovim.
De ce sunt monstru?
i-atat de simplu:
de frica.

Stii ce-am invatat aicea?
ca, dintre doi oameni necunoscuti, cel care sufera mai mult ar putea fi tocmai ala care nu striga deloc!

am vazut ca ma cunosti.
mi-ai scris, cu gand precis sa ma ranesti, din umbra unui pseudonim oarecare.
ti-apreciez curajul si daca, te-ajuta cu ceva, ti-oi spune ca ti-a reusit.




#87909 (raspuns la: #87446) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...