ENIGMA vietii mele

cartile vietii mele..in primul rind Insemnarile lui Malte Laurids Brrige de Rainer Maria Rilke, apoi Primavara neagra a lui Henry Miller. si mai ales Jurnalul lui Mihail Sebastian, o carte foarte draga sufletului meu..

As lupta pentru iubirea vietii mele pana la ultima suflare...

Iubirea adevarata presupune dedicare totala...
Daca iubitul meu ar fi mai fericit fara mine... as renunta sa lupt... nu as renunta insa sa iubesc...

Sunt inca tanar (15 ani (fara prietena))dar de mult timp ma intreb care este scopul vietii mele dar mai ales al omenirii. Cu trecerea timpului incep din ce in ce mai mult sa ma gandesc la acest lucru. intru-un timp asteptam sa mor dar ma gandesc ca in acest mod nu voi ajunge sa cunosc acest lucru.adevarul e ca nu cred intrutotul in Dumnezeu. asa ca teoria religioasa nu imi pare plauzibila. cel mai mult imi doresc in viata mea fara scop (sau cu unul necunoscut de mine) sunt raspunsuri. nu stiu de ce existam dar sa presupunem sa teoria evulutionista este cea reala(cel putin savantii cred in ea (toti trebuie sa credem in ceva pt. a nu fi fara scop)) asta inseamna ca toate fiintele au evoluat pt. a trai. DE CE? nu stim! parerea mea este ca cel mai important lucru din viata noastra este sa SIMTIM! acest lucru ma ,,convins" filmul Equilibrum pe care il recomand tuturor. o sa mai reven asupra acestui subiect. ma puteti contacta la puridragos@yahoo.com

"Davorjanka este angajata initial ca secretara a lui Tito si il insoteste in numeroase misiuni incredintate de partid. Cind tinara ramine insarcinata, Tito se infurie si ii cere sa avorteze, pentru ca o asemenea “problema” este tocmai ce ii lipsea. Dar Davorjanka vrea neaparat sa aduca pe lume copilul si nu se lasa convinsa de insistentele lui. O familie din Foca il adopta pe micut, dar deja ceilalti lideri ai partidului au aflat “secretul” si comportamentul “tovarasului Tito” devine subiectul unei sedinte a Comitetului Central.

Vizibil marcat, Tito se ridica in fata adunarii si, cu lacrimi in ochi, marturiseste: ”Pedepsiti-ma, dar nu pot trai fara ea!”
Camarazii sai se lasa impresionati si il pun sa jure ca se va casatori cu Davorjanka imediat dupa incheierea razboiului. Tinara ii va sta mereu alaturi, pe tot parcursul conflictului, in ciuda degradarii continue a sanatatii ei.
In cele din urma, tuberculoza o va rapune, la 1 mai 1948.
La funeraliile sale, Tito va rosti linga sicriu: “Ai fost cea mai mare iubire a vietii mele”. Fiul lor, Slavisa Paunovici, traieste inca la Belgrad.

Dupa moartea Davorjankai, Tito a cunoscut o profunda depresie si luni in sir a stat in luxoasa lui resedinta, Casa Alba din Belgrad.
Putini apropiati aveau acces la el si tuturor le spunea ca in viata lui nu va mai exista nici o alta femeie. Si totusi, atunci cind un camarad din Rezistenta, Ivan Kraievici, ii face cunostinta cu o tinara de 25 de ani, liderul iugoslav simte ca inima incepe iarasi sa-i palpite.
Curind isi da seama ca aceasta femeie voluntara si dirza este exact ce ii trebuie.
Dupa ce o puternica criza biliara aproape il rapune, Tito, aflat in convalescenta ii promite noii sale iubite ca o va lua de sotie. Si de aceasta data nu va mai fugi din fata altarului..."

Eu cred ca avem un destin prestabilit.
Ne sint permise deviatii mici in timpul calatoriei, mai intrerupem calatoria la o gara sau alta, dar in final ajungem tot unde sintem programati sa ajungem.
Sint detalii in viata noastra ca verigile de lant, se intimpla cu un scop final. In clasa a cincea am luat prima mare hotarire a vietii mele, neacceptind cu nici un pret sa continui la scoala respectiva, vroiam sa ma mut la alta scoala pentru ca eu TREBUIA (!!!sic!) sa invat engleza si nu franceza, deci am luat-o pe calea anglistica care m-a adus cu motive profesionale si personale, numai in tari anglistice....
Ca exemplu...
Subiect interesant, poate revin cind am mai mult timp.

"In clasa a cincea am luat prima mare hotarire a vietii mele, neacceptind cu nici un pret sa continui la scoala respectiva, vroiam sa ma mut la alta scoala pentru ca eu TREBUIA (!!!sic!) sa invat engleza si nu franceza, deci am luat-o pe calea anglistica care m-a adus"

Am citit cu uluire ce-ai scris mai sus, pentru ca este EXACT ce mi s-a intamplat mie, in cele mai mici amanunte, cu o mica exceptie:

...am ajuns la...

Paris!!!

Nici o problema, imi place o discutie deschisa. Sint de acord complet ca R a ramas intr-un stagiu imatur, si-am observat-o demult si eu. Cu toate ca nu este important, eu mi-am facut bagajele din-ainte de revolutie. Dar, nu sint de acord cu urmatoarele: "nimic mai mult..." De ce nu? Adica daca problemele financiare au fost anulate, nu mai e nimic de facut in viata? Prin absurd, hai sa zicem ca telul vietii mele e sa scriu prostii din-astea din care scriu acum pe internet. Vezi, fiindca nu trebuie sa lucrez (presupunind ca am bani berecsau), scriu, si scriu, ...
Sau "o casa spiritual goala." Nu inteleg de ce crezi ca poti sa fii spiritual numai daca esti sarac lipit pamintului in Romania, incercind sa intelegi de ce nu poti sa ai o viata decenta pentru ca esti om cinstit.

Si nici nu sint de acord cu predictia ta. Predictia mea:

Scenariul 1: toate tarile sarace, in afara de Romania, o sa inainteze pentru ca cele bogate fac investitii sa profite de munca ieftina (exemplu Taiwan, China, Korea N, etc.). Romania ramine pe ultimul loc in lume, pentru ca romanul are prea multa mindrie sa munceasca cinstit o munca de jos, care e platita prea putin. Dupa o vreme, isi da seama romanul ca e pe ultimul loc, citeste biblia, isi da seama ca mindria l-a adus la ruine. Aha, hai sa punem mina pe munca, astia care am ramas acolo (pentru ca n-am avut bani sa plecam, sau rude, sau eram prea patrioti). Celelalte tari, vazind ca romanul s-a umilit, incepe sa investeasca. Unele firme, magarii, platesc foarte putin. Alte firme (e un curent nou aici in vest -- "fair trade" -- dupa care firmele vor sa-i plateasca pe muncitorii din tarile sarace salarii comparative cu cele din vest), cu mai multa constiinta, ii platesc pe romani mai mult. Dupa citiva ani de munca serioasa (10-20) romanii si-au schimbat atitudinea. Romanii din strainatate isi dau seama si incep sa vine acasa (unii) si sa investeasca in Romania, sau pur si simplu numai investesc.

Scenariul 2: daca nu, presupunem ca lumea e instarita (toate tarile, cu exceptia Albaniei, Afganistanului, Romaniei, si toata Africa (fara cea de sud)). Toate celelalte tari realizeaza ca romanul nu poate sa-si razbeasca firea, pun mina de la mina, si le da "ajutor social" acestor tari sarmane, ca alfel extraterestrii nu vin sa faca contact, ca zice ca Terra e inapoiata.

Care scenariu zici ca e mai bun? :)

Numai bine,
-R

Te-am asteptat la toate trenurile vietii mele...
Polare zapezi rebele...
Întotdeauna am venit la gara,Doamne
mai devreme decat pleca trenul.
Si te-am asteptat la toate trenurile vietii mele,
sa te-ntampin.
Ma vedeau cum bat campii-n
zadar - copiii,acarii,vântu-limbut.
Tu n-ai venit.Sau ai trecut
fara sa cobori.
Habar n-am in care tren ai fost ori
unde si la ce ti-i fi dus...
Câte lumi n-au rasarit Câte n-au apus,
pâna se-nerase de tot si timpul incepuse sa se
termine si sa se faca urât!
Acuma,ca-i asa de tarziu incât
nu va mai trece nici un tren si nu va mai fi nici un an,
mi-nchipui c-ai fost in fiecare din ele
insa erai obosit ca un elan
pe care-l fugaresc la pol haita de iele
si spaima si figul
ca atipisesi,ca visai si de aceea
n-ai mai aparut la geam,n-ai mai coborât
n-ai mai pus pe nimeni de paza la digul
dintre mocirla si stele
dintre urât si urât.

Cum isi asteapta femeia
iubitul din razboaie,
te-am asteptat la toate trenurile vietii mele -
in soare ,in ploaie,
pâna m-am destramat...
insa tu n-ai mai gasit semnul,aleea
(Nici adevarul nu-i adevarat),
dramul de drum
pe care apucand sa dai de timpu-ntalnirii.
Ca strigoii mitologiei Asirii,
îi fi calatorind si-acum
prin cine stie ce naprasnice ierni sau toamne,
prin cine stie ce vraiste,ce vreme,ce putred,ce tinä.

Trezeste-te,Doamne,
sa n-ajungi in tara straina!

...Cititzi si judecatzi singuri!

SB



Pentru noi – ratia de libertate, pentru ei – ratia de moarte


▪ Un general acuzã: „Dosarul procesului Ceausescu este fals”
▪ Mãrturii senzationale ale membrilor plutonului de executie de la Târgoviste
▪ Mãrirea si decãderea clanului Ceausescu
▪ De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
La 14 ani de la Revolutie, întrebãrile fãrã rãspuns devin tot mai numeroase. Istoricii nu si-au intrat în rol, martorii acelor zile de foc sunt tot mai rari si vorbesc putin. „Jurnalul National”, dupã numãrul consistent de pagini consacrat evenimentelor din
decembrie 1989, în editia de ieri, continuã astãzi sã aducã noi mãrturii, care se pot constitui în file dintr-o posibilã si necesarã istorie a unui moment de rãscruce.

„Dosarul din procesul lui Ceausescu este un fals”
Generalul Andrei Kemenici a hotãrât sã rupã tãcerea
La 14 ani de la Revolutie, comandantul unitãtii din Târgoviste, unde a fost judecat si împuscat Ceausescu, face o mãrturisire senzationalã: documentele procesului ar fi fost semnate în alb de cãtre completul de judecatã, fiind completate, mai apoi, la Bucuresti.
▪ Jurnalul National: Când a început Revolutia pentru dumneavoastrã, domnule general Kemenici?
Generalul Kemenici: Încã de pe 16 decembrie. Primisem ordin sã începem în unitate o pregãtire deosebitã pentru apãrarea Târgovistei. Eram artileristi de antiaerianã, ei ne cereau sã ne antrenãm pentru lupte de stradã. Eu am mai participat la asemenea actiuni, în 1968, în timpul Primãverii de la Praga. Eram cãpitan. Primisem ordin ca, a doua zi, sã vin sã apãr Otopeniul. Si l-am apãrat atunci pe Ceausescu. Ca sã nu i se întâmple si lui ce i s-a întâmplat lui Dubcek, care a fost luat pe sus si dus la Moscova. Alãturi de 100 de soldati, eu, cãpitanul Kemenici, eram în stare sã-mi dau viata pentru el si pentru ideea lui. Dupã 21 de ani s-a întâmplat ironia vietii mele: colonelul Kemenici îl apãra pe acelasi om. Dar, de data aceasta, de furia si de ura poporului român.
▪ Stiati cã Ceausescu se aflã în zonã?
Primisem ordin de la generalul Voinea, comandantul Armatei, sã-l prindem. Stiam cã se aflã undeva prin preajma orasului. La ora 18:30 au fost adusi în cazarmã. De la ora 12:00 noaptea se putea spune cã Revolutia s-a terminat: partidul, Securitatea, Armata, Militia, toti îl trãdaserã pe Ceausescu.
▪ Sosiserã deja membrii acelui tribunal improvizat?
Elicopterul cu Stãnculescu aterizase pe platoul unitãtii. Întelegerea dintre mine si Iliescu fusese sã vinã sã-i ia, sã-i ducã la Bucuresti si sã le facã proces. Neîncrezãtor, Stãnculescu mã întreabã: „Ei doi chiar sunt acolo?”. „Da, zic, sunt în TAB.” Credeam cã se va duce sã-i ia. Zice: „Nu, facem totul aici. Sã-i dãm drumul”. Eram mai multi pe holul unitãtii: eu, Stãnculescu, Voican Voiculescu, cei doi loctiitori ai mei, Gicã Popa, Nistor, Teodorescu, Lucescu, Tãnase. Si Stãnculescu le spune: „Domnilor, cei doi teroristi care trebuie sã fie judecati sunt Nicolae si Elena Ceausescu”. Când au auzit, ãstora au început sã le tremure pantalonii. Am primit ordin sã trec si eu în proces. Le-am rãspuns: „Nu trec, domnule!”. N-am nimic cu Voinea, dar el mi-a cerut în 1997 sã facem cumva si sã-i bãgãm în puscãrie pe Iliescu si pe Stãnculescu, sustinând cã ãstia ne-au escrocat. Dar el însusi fãcuse, în 1989, acel rechizitoriu pe dosul unor hârtii scrise de mine. Le-a datat 24 decembrie. Mandatele si celelalte, pe 23 decembrie. El nici n-a stiut pe cine judecã! Dar a spus asa: „Aveti un sfert de orã sã faceti treaba”. Executia a avut loc între orele 14:30–14:45. Totul a durat vreo douã ceasuri. A fost o buimãcealã totalã. Gicã Popa a judecat cu ochelarii, domnule! Hârtiile le uitase la mine în birou. Dupã proces, si le-a luat si a plecat. E o altã victimã a lui Voinea. Ultima este femeia asta, nevasta lui Stãnculescu.
▪ În ce relatii ati rãmas cu Stãnculescu?
Generalul Stãnculescu a eliminat, la Bucuresti, douã probleme capitale ale Revolutiei române. Mai întâi, l-a scos pe Ceausescu din CC, oprind astfel o mare vãrsare de sânge. Apoi, în perioada cât a fost ministru, fãrã sã fie ministru a dat ordin unitãtilor militare sã intre în cazarmã. Dar pentru mine Stãnculescu este dusmanul numãrul 1: el mi-a transformat unitatea în puscãrie, în tribunal si în poligon de executie. Fatã de Stãnculescu nu am decât urã. Dar stiti care este paradoxul cel mai mare? Am fost ultimul ofiter al Armatei Române care a executat întocmai ordinele lui Ceausescu, pânã în 25 decembrie. Pentru cã ele erau identice cu cele ale lui Iliescu. Ceausescu zicea: „Sã nu ascultati decât de Stãnculescu!”. Iliescu – tot asa.
▪ De ce credeti cã au dispãrut documentele procesului lui Ceausescu?
Pentru cã erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au bãtut la masinã dupã aceea, la Bucuresti. Dacã dosarul procesului nu dispãrea, intrau cu totii în puscãrie.
▪ Trãiti bine acum, domnule general?
Trãiesc din pensia mea si pensia sotiei mele, care a lucrat 28 de ani în administratie. Mi-am vândut apartamentul si masina pentru cã amândoi suntem bolnavi. În plus, am tot fost purtat prin procese. M-am mutat la douã camere, în cartierul acesta, plin de tigani. Acum câtiva ani, am constatat cu disperare cã sotia mea avea 2.200.000 de lei pensie, iar întretinerea ne venise 2.400.000 lei.
Cazarma lui Andrei Kemenici, o puscãrie pentru beznã
Bucuresti – Târgoviste, 22 decembrie 2003. Drumul Ceausestilor cãtre moarte. Drumul României cãtre economia de piatã. Flancat de case mãrunte, cu câte un maldãr de verze putrede la porti. Putini bucuresteni au aflat cã de la tarã le poti cumpãra la jumãtate de pret, iar tãranii n-au cu ce sã le poarte pânã în pietele Capitalei.
Peste Târgoviste pluteste o atmosferã de sãrbãtoare incertã. În scuarul din fata Consiliului Judetean se improvizase o scenã, se fãceau probe de microfon, pe trotuarul de alãturi se produceau niste ambulanti cu alãmuri. Începuse sã bureze, orasul respira fumul grãtarelor cu fleici.
Dimensiunea de „fost” a viitorului
Pânã sã dãm de generalul Kemenici, purtãm îndelungi discutii prin telefon cu Aurelia, distinsa sa doamnã: „A plecat cu colonelul Simescu, la niste festivitãti”. „Nu are mobil?” „Nu avem mobil, domnule, suntem necãjiti.” Izbucneste în plâns: „Si-au bãtut joc de noi, ne-au purtat prin tribunale. Stie tot orasul. Dacã vreti sã scrieti adevãrul, veniti la noi acasã, cã o sã aparã si el. Dupã ora 19:00, este invitat la o emisiune la televizor. Ne-au distrus.”
Între timp, intrãm în vestita cazarmã unde a fost judecat în pripã si executat cuplul Ceausescu.
Bulevardul Regele Carol I nr. 49, fost „Castanilor”. Fostã UM 01417, comandament al trupelor de cavalerie. Pe placa de frontispiciu încã stã scris: „Ofiterul de cavalerie trebuie sã fie si cãlãret, si cavaler”. Fost regiment 47 de artilerie antiaerianã, condus între 1986-1990 de cãtre colonelul Andrei Kemenici. Viitor sediu al Politiei municipale si al Jandarmeriei. Deocamdatã, o clãdire pustie, cãzutã în paraginã.
Urmele istoriei, acoperite cu tencuialã
Pânã se gãseste cheia de la intrare, ne îndreptãm cãtre spatele imobilului. Ne pomenim deodatã într-un pãtrat de asfalt din care rãsare zidul ciuruit. Acel zid. Incredibil de strâmt totul. S-a tras de la mai putin de doi metri si jumãtate. Peste gãurile de gloante s-au trântit câteva mistrii cu tencuialã. Parcurgem drumul, de la iesire pânã la zidul mortii. Undeva, mult deasupra aleii pavate, stã atârnatã o altã placã din PFL galben: „Clãdire nesigurã! Risc seismic ridicat. Gradul 2. Acces în zonã limitat”.
Înãuntru e aproape întuneric. Curentul a fost tãiat din octombrie, când cazarma a intrat sub administrarea Consiliului Judetean. Chiar în fatã, Biroul 3, unde s-a tinut procesul. O camerã goalã, cu ghiseu. Aceeasi sobã de teracotã, acelasi cuier de perete, aceleasi lambriuri cu miros de tutun stãtut. În dreapta – Camera 33, în stânga – o cãmãrutã strâmtã din care porneste un labirint de holuri.
Câtiva jandarmi pãzesc plictisiti puscãria asta pentru beznã. Ies în bulevard pãsind îndãrât de parcã, dacã m-as fi întors, mi s-ar fi proptit la ceafã sãrutarea unei tevi de puscã.
Când plecãm spre Bucuresti, e iarnã de-a dreptul. Ninge si plouã, nici una mai mult. Încã o Revolutie ca oricare alta, petrecutã în ziua cea mai scurtã a anului.

Clanul Ceausescu la 14 ani dupã Revolutie
Mãrirea si decãderea primei familii din România comunistã
Rãsturnarea de la putere a dictatorului Nicolae Ceausescu a însemnat o cãdere în gol pentru toatã familia sa. Copiii si fratii sãi care detineau functii importante în stat si-au pierdut privilegiile si au fost inculpati în mai multe procese. Unii au murit, ceilalti trãiesc discret.
În zilele fierbinti ale lui decembrie 1989 de dupã fuga sotilor Ceausescu, copiii acestora, Zoe, Valentin si Nicu, au fost arestati sub acuzatia de subminare a economiei nationale. Tot atunci li s-au confiscat bunurile, printre care bijuterii si obiecte de artã care, în anul 2001, erau evaluate la douã miliarde de lei. Zoe si Valentin au fost eliberati la scurt timp de la arestare si cercetati în continuare în stare de libertate. Nicu Ceausescu a fost condamnat la închisoare, dar eliberat din motive medicale.
Abia pe 12 ianuarie 1996, Parchetul General a dispus scoaterea copiilor lui Ceausescu de sub urmãrire penalã si revocarea mãsurilor asiguratorii.
Marin Ceausescu
Marin Ceausescu, si el unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, a fost seful Reprezentantei Economice a României în Austria. A murit în conditii suspecte chiar în zilele Revolutiei, pe 28 decembrie 1989. A fost gãsit spânzurat în pivnita ambasadei, pe 28 decembrie 1989, la trei zile dupã împuscarea dictatorilor. În lipsã de alte probe, varianta oficialã a mortii a fost sinuciderea.
Ion Ceausescu
Fratele cel mic al dictatorului, Ion Ceausescu, a avut o carierã didacticã la Institutul Agronomic din Bucuresti si a condus Academia de Stiinte Agricole. Dupã Revolutie a înfiintat o firmã si în acest an a lansat o lucrare în horticulturã.
Maria Agache
Maria Agache, sorã a lui Nicolae Ceausescu si sotia ministrului Metalurgiei, a fost condamnatã la închisoare pentru înselãciune si trafic de influentã, dar a fost gratiatã în noiembrie 1994 de cãtre Tribunalul Bucuresti. Ea a fost pusã sub acuzare pentru cã s-a angajat la Electromagnetica Bucuresti pe post de maistru, fãrã a avea calificarea necesarã. Electromagnetica a solicitat salariile pe care le-a plãtit Mariei Agache în perioada 1977-1990 (an când a fost pensionatã), fãrã sã fi prestat vreo muncã în întreprindere. Instanta a hotãrât ca Maria Agache sã restituie 581.344 lei cãtre Electromagnetica, plus dobâzile aferente sumei. Sora dictatorului a murit în urmã cu câtiva ani.
Valentin Ceausescu
Fizician atomist de formatie, fiul cel mare al Ceausestilor a lucrat înainte de decembrie ’89 pe Platforma de la Mãgurele, unde mai este angajat si astãzi. Numele sãu este legat mai ales de echipa de fotbal Steaua, pe care a iubit-o si a sprijinit-o foarte mult, pânã la câstigarea Cupei Campionilor Europeni în ’86. A fost cãsãtorit cu fiica lui Petre Borilã, lider comunist. Cãsãtoria nu a convenit familiei dictatorului, nora fiind trimisã, dupã divort, în Canada, cu tot cu copilul lui Valentin. În iulie a.c., Valentin Ceausescu a obtinut si el o hotãrâre definitivã a Curtii de Apel Bucuresti, prin care Muzeul National de Artã al României a fost obligat sã-i restituie bunurile.
Elena Bãrbulescu
Elena Bãrbulescu, sora lui Nicolae Ceausescu, si-a petrecut retrasã ultimii ani de viatã, într-o locuintã plinã cu fotografii ale lui Nicolae Ceausescu, construitã chiar lângã faimoasa casã pãrinteascã a familiei din Scornicesti. Înainte de 1989, ea a ocupat functia de sef al Inspectoratului Judetean de Învãtãmânt Olt. Dupã Revolutie a devenit proprietara unui mic magazin din Scornicesti, iar printre produsele vândute se numãra si un sortiment de votcã numit „Ceausescu”. A murit pe 24 mai 2001, la 72 de ani, si a fost înmormântatã la Scornicesti.
Zoe Ceausescu
Înainte de 1989 a fost matematician si lucra la Institutul de Cercetãri Matematice al Academiei. Dupã Revolutie a continuat sã mai lucreze o vreme, dupã care s-a pensionat din motive medicale. Este cãsãtoritã cu Mircea Oprean, profesor la Politehnica din Bucuresti. Dupã câtiva ani de procese, Zoe a obtinut o hotãrâre judecãtoreascã în care autoritãtile erau obligate sã-i restituie patru bijuterii si alte câteva dintre obiectele de artã din cele care îi fuseserã confiscate în decembrie 1989, când fusese arestatã. Acum evitã sã aparã în public. (Claudiu Tãrziu, Cristina Hurdubaia)
Florea Ceausescu, cel mai iubit dintre frati
Florea Ceausescu, imediat nãscut dupã Nicolae, a fost poate cel mai apropiat sufleteste de cel care avea sã devinã în 1965 conducãtorul României. Florea era cel mare, mergea cu pachetele la închisorile prin care a trecut Nicolae, condamnat pentru convingerile comuniste înainte de al doilea rãzboi mondial. Dupã ce Nicolae Ceausescu a avansat rapid în ierarhia comunistã, dupã 23 august 1944, Florea a ales cariera de ziarist. A lucrat multi ani la „Steagul Rosu”, ziarul de partid al regiunii Bucuresti, în redactia cãruia a fost coleg cu Nadia Constantinescu, sotia viitorului presedinte al tãrii.
De la acest ziar a trecut apoi la „Scânteia”, organul CC al PCR, fiind mai întâi corespondent pentru judetul Ilfov, apoi redactor pe probleme agrare în redactia centralã. Cei din redactie si-l amintesc ca un om modest, deschis, plin de umor. Lui Florea, care semãna izbitor cu Nicolae, i se întâmpla deseori sã fie confundat cu seful statului. Poate si de aceea, Elena avea o atitudine foarte rece fatã de Florea, tinut cel mai la distantã de „curtea prezidentialã”. Fratii Ceausescu se reuneau de Sfântul Nicolae, când, potrivit obiceiului românesc, nu se fac invitatii la cel sãrbãtorit.
Florea Ceausescu a intrat în conflict cu câtiva satrapi locali în urma unor articole scrise în „Scânteia”. Cazul Duzineanu, despre care multi ieseni îsi amintesc, a stârnit furia prim-secretarului de la judeteanã sau a lui Ion Dincã, vizat direct de un articol care blama condamnarea unui inginer agronom din Cãlãrasi la ordinul lui Ion Te Leagã.
Dupã Revolutie, multi colegi de la „Adevãrul” i-au întors spatele. S-a pensionat. Trãieste în Bucuresti, unde are un apartament. Duce o viatã normalã.
Nicu Ceausescu fusese pregãtit pentru preluarea puterii
A fost cel mai implicat politic: prim-secretar al CC al UTC, ministru al Tineretului si, apoi, pânã în decembrie 1989, prim-secretar PCR al Sibiului. El era pregãtit pentru a prelua puterea de la tatãl sãu. A fost arestat la 22 decembrie 1989 si adus în Studioul 4 al TVR de cãtre revolutionari, dupã ce fusese rãnit cu o loviturã de cutit. La 21 septembrie 1990, Tribunalul Militar Bucuresti l-a condamnat la 20 de ani închisoare. Pe 3 iunie 1991 i s-a redus pedeapsa de la 20 de ani la 16 ani detentie. În noiembrie 1992 a fost condamnat la cinci ani închisoare pentru port ilegal de armã. A fost pus în libertate conditionatã pe motive medicale. Pe 16 septembrie 1996, Nicu Ceausescu a fost internat, în stare gravã, la Spitalul Clinic Universitar cu diagnosticul cirozã hepaticã cronicã. Dupã douã zile a fost transportat la o clinicã din Viena, unde a si murit la 30 septembrie în acelasi an. Avea 43 de ani. A fost cãsãtorit întâi cu Poliana Cristescu, iar apoi cu fiica lui Radu Constantin, lider comunist.
Ilie Ceausescu stia cã fratele sãu urma sã se retragã
Ilie Ceausescu, frate al dictatorului, a fost adjunctul ministrului Apãrãrii si secretarul executiv al Consiliului Politic al Armatei, pânã la 22 decembrie 1989. A condus mai multi ani Institutul de Istorie Militarã. Dupã Revolutie a fost acuzat si judecat pentru instigare la omor deosebit de grav în Revolutia de la Cluj. Ilie Ceausescu a mai spus cã bãnuia cã fratele sãu stia de aparitia evenimentelor din 1989, deoarece, din stenograma întâlnirii Nicolae Ceausescu – Mihail Gorbaciov, din 4 decembrie ’89, rezulta cã presedintele URSS l-a întrebat: „De unde stiti dumneavoastrã cã veti mai trãi pânã în ianuarie?”. Declaratiile fãcute de dictator la procesul sumar de la Târgoviste par sã confirme ipoteza lui Ilie Ceausescu. Pe holurile tribunalului, Ilie Ceausescu a declarat presei cã, din datele pe care le avea în 1989, reiesea cã la alegerile pentru Marea Adunare Nationalã, care trebuia sã aibã loc în martie 1990, Nicolae Ceausescu intentiona sã se retragã. Ilie Ceausescu a murit pe 3 octombrie anul trecut.
Andruta Ceausescu, condamnat la 15 ani de închisoare
Generalul în rezervã Andruta Nicolae Ceausescu, si el frate al despotului, a fost comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate Bãneasa. A fost inculpat singur într-un dosar, fiind acuzat de complicitate la genocid. A fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare, deoarece, în decembrie 1989, în calitate de comandant al Scolii de Ofiteri de Securitate, a dat ordin elevilor sã tragã în manifestantii care protestau fatã de regimul comunist în Piata Universitãtii din Bucuresti. A stat în arest din 1990 pânã în august 1994, când a fost eliberat, pe motiv cã suferea de afectiuni hepatice si renale. El a fost reîncarcerat pe 28 ianuarie 1998, în arestul Penitenciarului Jilava, pentru a executa restul de 11 ani de închisoare, din pedeapsa de 15 ani de detentie datã de cãtre Curtea Supremã de Justitie. În scurt timp a fost iarãsi eliberat, pe motive medicale. A mai rezistat diabetului si cirozei hepatice pânã la 14 decembrie 2000, când si-a dat obstescul sfârsit. Avea 76 de ani.

Ceausestii, condamnati înainte de judecatã
Ovidiu Gheorghiu si Dorin Cîrlan, membrii plutonului de executie de la Târgoviste, mãrturisesc
Adjutantul-sef Octavian Gheorghiu a fost unul dintre cei trei „cãlãi” ai cuplului dictatorial. Dupã ce i-a împuscat pe Ceausesti, nici nu s-a îmbogãtit, nici n-a cãpãtat putere. I-au rãmas doar niscai gânduri negre, care-i mai bat uneori la usã, noaptea, chiar si dupã 14 ani.
Dimineata zilei de 25 decembrie 1989. Colonelul Cantuniari, comandantul Regimentului de parasutisti de la Boteni, face revista de front. „Vreau opt voluntari pentru o misiune cu 10% sansã de întoarcere. Sunt teroristi pe Bucuresti – Pitesti”. Opt oameni ies în fatã.
Se îmbarcã în douã elicoptere. Decoleazã. În aer primesc un nou ordin: aterizati pe Ghencea. Pe Ghencea se trãgea. Din TAB-urile parcate pe stadion ies: Stãnculescu, Mãgureanu, Gelu Voican si toti ceilalti care vor face parte din completul de judecatã a cuplului Ceausescu. Urcã în elicoptere fãrã nici o vorbã.
În aer, din nou, se schimbã ordinul. Destinatia – Târgoviste.
„Aici sã-i împuscati”
„Am fost surprinsi sã aterizãm în curtea unei unitãti militare, îsi aminteste Octavian Gheorghiu. Generalul Victor Stãnculescu ne priveste. Tu, tu si tu, veniti cu mine. Eram eu, Boieru si Cîrlan. Ne spune: vedeti TAB-ul ãsta? Înãuntru sunt Ceausestii. Dacã n-am fi fost zdrobiti de obosealã, am fi hohotit de râs: putea sã fie si Papa Pius. Ei erau. I-au bãgat în salã, la judecatã. Boieru a pãzit usa pe dinãuntru, eu cu Dorin, pe dinafarã. Aveam ordin sã tragem dacã cineva, oricine-ar fi, se apropia de usã. Stiam si ce urma sã se întâmple: generalul Stãnculescu ne arãtase zidul si ne spusese: «Aici o sã-i împuscati». Erau, asadar, condamnati înainte de-a fi judecati”.
„Le-am dat o sansã”
„Am auzit procesul prin usã. El striga tare: «Nu spun nimic decât în fata Marii Adunãri Nationale». Se auzea si ea «Taci, Nicule!». La sfârsit a iesit Lucescu, avocatul lor, cam agitat. Ne-a zis: «I-am întrebat dacã nu vor sã recunoascã faptul cã nu sunt sãnãtosi mintal. Au refuzat. Le-am dat o sansã si au refuzat...». Ar fi fost interesant ce-ar fi fost dacã Ceausestii spuneau cã sunt ticniti. I-ar fi condamnat si asa? Am primit ordin sã-i legãm. Ea tot striga: «Copiii mei!». Eu am legat-o. Si-am si înjurat-o, sã tacã. I-am pus la zid, câtiva pasi înapoi si pac! Am golit încãrcãtoarele. Boieru s-a dus, cu arma fumegând în mânã, cãtre completul de judecatã care asista. Le-a strigat: «Am fãcut-o pentru colegii care au murit la Televiziune». 11 parasutisti muriserã pe 22”.
„A fost bine? A fost rãu?”
„Am luat cadavrele, le-am suit în elicopter, am luat si «pasagerii de la Bucuresti», i-am depus pe Ghencea, cu escalã Otopeni. Ei s-au cãrat înapoi cu TAB-urile, noi am pus mortii pe gazon si-am asteptat. Am asteptat mult si bine. Spre searã a venit ordin sã ne întoarcem la bazã. Sã lãsãm cadavrele acolo. Dar cui? Sã le mãnânce câinii? În preajmã se trãgea. L-am chemat pe un locotenent tânãr si i-am zis cã-i lãsãm în grijã niste colete. «Cine sunt?» «Nu-i treaba ta!» Ne întoarcem la unitate. Am tãcut. Unul si-a scos casca si m-a întrebat dacã a albit. Nu albise. La bazã ne asteptau plângând Cantuniari si comandorul Suciu. Cel care a cãzut apoi la mijloc, cu «Tigareta II». Mult timp ne-am întrebat: a fost bine ce-am fãcut? A fost rãu? În fond, suntem militari, nu cãlãi. Nu i-am împuscat cu plãcere, ci, as zice eu, din necesitate. Soarta le era dinainte pecetluitã”. (Valentin Zaschievici)

La exact 14 ani, nici o orã mai mult, de la momentul în care a tras un încãrcãtor întreg în capul Elenei Ceausescu, fostul plutonier de parasutisti Dorin Cîrlan rememoreazã deziluzionat acea zi care avea sã-i schimbe viata din rãu în tot mai rãu.
Povesteste Dorin Cîrlan: „În drum spre zid, eu eram în spatele lui Ceausescu. S-a întors, s-a uitat în ochii mei. Cãpitanul Ionel Boeru trãgea de el, îl ducea pe sus. A strigat: «Trãiascã Republica Socialistã România liberã si independentã!» si a început sã cânte ca pentru el «Internationala». Atunci Ionel s-a pierdut, nu stiu cum, i-a izbit pe amândoi de zid si a tras cu automatul de la sold.
Ea cãzuse într-o pozitie ciudatã, avea pulpele dezgolite si se zbãtea… I-am tras un încãrcãtor în cap, am vãzut cum sãreau pe mine bucãti de os, sânge, dar nu-mi dãdeam seama de grozãvie. Nu stiu ce instincte animalice s-au descãtusat atunci în mine. Atunci a apãrut si generalul Stãnculescu, m-a vãzut galben si înlemnit si mi-a spus: «Dã-o, bã, în mã-sa, stii cât rãu a fãcut tãrii!».”
Dorin Cîrlan a plecat în „misiunea de gradul zero” alãturi de Octavian Gheorghiu si de camarazii lor.
Mãgureanu voma
Despre completul de judecatã, îmbarcat în elicoptere pe Ghencea: „I-am recunoscut doar pe Stãnculescu, Voican Voiculescu, Virgil Mãgureanu. Ãsta, pânã la Târgoviste, a vomat tot timpul într-o gãleatã. Nu stiam atunci cã însotim tribunalul exceptional. Cum am aterizat la Târgoviste, Stãnculescu ne-a spus cã îl vor judeca pe Ceausescu si cã cine se oferã sã ducã misiunea pânã la capãt – si s-a uitat la zid… Am înteles despre ce era vorba… Ne-am oferit toti opt care plecaserãm din Boteni, am zis asa, un DA anemic, da’ Stãnculescu a zis: «Nu, un pas în fatã!»
Fãrã somatie
Am pãsit toti opt. Si atunci generalul a zis: «Numai tu, tu si tu». Adicã eu, Ionel Boeru si Octavian Gheorghiu. La ceilalti le-a dat misiuni exacte. Eu am pãzit intrarea în sala de judecatã. Aveam ordin sã trag fãrã somatie în oricine voia sã intre si dacã eram atacati, din interior sau din afarã, aveam ordin de la Stãnculescu: intrati în salã si executati foc asupra sotilor Ceausescu. Dupã ce i-au scos din salã, în 10 minute erau morti. Am tras noi, cei trei, a tras un soldat, sofer, si a mai tras unul cu mitraliera de pe TAB, adjutantul Costicã Stoican. Abia dupã aceea au iesit în curte Stãnculescu, Voican, Mãgureanu si ceilalti. A semãnat mai mult a linsaj decât a executie…”
„Totul, de când a început Ceausescu sã cânte si pânã au murit amândoi, a durat, cred, vreo 30 de secunde” – îsi aminteste Cîrlan… „Pe urmã, repede, în 10 minute, «coletele», cum le spuneau ei, cadavrele adicã, au fost învelite în foi de cort si în pãturi, urcate în elicopter, iar noi am decolat imediat. Nu mai era loc în elicopter, am stat cu fundul pe Ceausescu, o sãptãmânã i-am purtat sângele pe pantaloni. Am fãcut o escalã în unitate, la Boteni, acolo s-a dat ordin sã rãmânã la sol patru dintre noi, printre care si eu… Ceilalti au decolat cu cadavrele… “
Regret
Mintit de superiori, supus la tot felul de presiuni, mutat de colo-colo, Dorin Cîrlan a trecut în rezervã, cu ordonanta, pensie nu are, a divortat si a rãmas fãrã casã, doarme pe unde apucã, o face când pe soferul, când pe garda de corp. „Acum regret cã l-am împuscat pe Ceausescu… Pe el l-am iubit, l-am idolatrizat, dar am tras, am tras… Pe el îl va judeca istoria. Eu, cãlãul, am pierdut totul”, încheie Dorin. (Viorel Ilisoi)

Gavroche a ajuns PSD-ist de Cornetu
Simbolul Revolutiei trãieste modest, dar a intrat în politicã
Într-o altã tarã ar fi trãit ca un rege. În România trãieste dintr-un salariu de sofer, într-un apartament modest si înghesuit din Pantelimon. De parcã nu ar fi fost simbolul Revolutiei.
Dupã decembrie 1989, viata i-a oferit lui Florin Vieru, supranumit Gavroche al României, mai multe necazuri decât bucurii. A fost si somer, a avut si datorii la întretinere, dar si probleme cu Justitia, fiind condamnat pentru furt. Abia de un an încoace trãieste mai bine.
SOFER. A intrat si în politicã. Constantin Bebe Ivanovici l-a fãcut vicepresedinte la grupul de tineret al PSD din Comuna Cornetu. Un an si jumãtate a fost soferul personal al lui Bebe Ivanovici. Si acum este sofer, dar al unui om de afaceri, si are un salariu, zice el, „decent”.
COLEGII CERSETORI. Nu-i bai. Nu e singurul revolutionar cu o viatã destul de grea. „Îmi pare rãu de oamenii care s-au sacrificat. Plânge sufletul în mine când vãd colegi revolutionari cersind. Sã tineti minte. Sunt revolutionari care fac foamea, sunt purtati pe drumuri, nu sunt luati în seamã.” Asa vorbeste, dupã 14 ani de promisiuni si neîmpliniri, Florin Vieru, acum în vârstã de 28 de ani.
O BUCATÃ DE PÃMÂNT. Are brevet si certificat de revolutionar si cam atât. „Îmi doresc o bucatã de pãmânt sã-mi construiesc o casã. Poate s-o rezolva”, spune Gavroche. Deocamdatã trebuie sã se multumeascã doar cu apartamentul strâmt, pe care si l-a cumpãrat si unde locuieste cu sotia, Beatrice, fiica acesteia din prima cãsãtorie si fiul sãu, Adrian Alexandru, în vârstã de trei ani. (Lavinia Tudoran)
Momentul eroic
În 1989, fotografia lui Vieru, atunci un pusti de 14 ani din comuna Dobroesti, cu steagul gãurit înfãsurat în jurul corpului a fãcut înconjurul lumii. A venit de acasã, de unde a furat steagul de pe clãdirea Primãriei, si a ajuns în Bucuresti în mijlocul revolutionarilor. Ziaristii francezi l-au surprins în memorabila fotografie de pe coperta „Paris Match” si i-au spus Gavroche, dupã numele eroului lui Victor Hugo. În scurtã vreme a devenit simbolul Revolutiei Române. Vieru mai are un singur numãr din „Paris Match”. De câte ori îl rãsfoieste îi revine speranta într-o viatã mai bunã, de erou.

De ce s-a sinucis Elena Stãnculescu
Sotia generalului Stãnculescu s-a sinucis într-un chip care a descumpãnit pe mai putin cunoscãtorii firii omenesti. Dispãruta a invocat, în biletele lãsate, hãrtuirea la care a fost supus sotul în ultimii ani.
Pentru a întãri aceastã semnificatie, ea si-a datat înscrisurile cu 22 decembrie, ziua în care fostul ministru al Apãrãrii Nationale a schimbat soarta evenimentelor. Preluând comanda de la Vasile, el a ordonat armatei sã fraternizeze cu demonstrantii si i-a dus pe Ceausesti la elicopter. Dupã pãrerea mea, nu le-a înlesnit fuga, cum s-a scris, ci i-a trimis la Târgoviste, via Snagov, unde comandantul Kemenici primise ordin sã-i iluzioneze cã-i protejeazã de atacurile fortelor strãine (în acest scop se simulau atacuri grozave împotriva unitãtii) pânã când generalul Stãnculescu restabilea situatia. Descumpãnirile unora la motivul invocat în bilete de Elena Stãnculescu îsi au cauza în reducerea durerii omenesti doar la nivelul celor care tin de fiziologie. Sub acest unghi, e greu sã crezi cã se poate sinucide cineva altfel decât din faptul cã nu mai are ce mânca sau din faptul cã-l însalã nevasta. Celor care s-au uimit de motivatia în plan moral trebuie sã le reamintim cã existã si sinucideri din onoare.
Am cunoscut-o pe sotia generalului, fiind unul dintre jurnalistii care, pe vremea regimului CDR-ist de tristã amintire, am scris împotriva hãrtuielii la care au fost supusi Victor Stãnculescu si colonelul Kemenici (în viatã), dar si Stefan Guse, Vasile Milea (post-mortem). Am fãcut-o si voi continua s-o fac, deoarece, asa cum am arãtat de nenumãrate ori, nu putem judeca penal Istoria.
Ordin si moralã
La Timisoara, la Bucuresti, la Cluj, armata s-a confruntat cu o situatie iesitã din comun, definitã prin conflictul dintre datoria de a îndeplini ordinul dat si datoria de a nu reprima o revoltã pe care toti militarii de la general pânã la soldat o considerau si a lor. Nu întâmplãtor, am evitat expresia a trage în popor, exploatatã pânã la deselare în ultimii ani, pentru formula a reprima. Asta deoarece rãmân convins, dupã 13 ani de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, cã, exceptie fãcând cazurile de provocare fãtisã, armata n-a tras. Victimele zilelor anterioare lui 22 decembrie sunt persoane izolate din multime. Martori mai onesti, care refuzã politizarea adevãrului, recunosc cã s-a tras din altã parte decât din fatã, unde erau militarii. Dar chiar si fãrã aceste mãrturii, minima cunoastere a vietii ne spune cã un pluton adus în fata unor demonstranti nu trage selectiv. Ori trag toti soldatii deodatã, fãcând mãcel, ca în 1929, la Lupeni, ori nu trage nici unul.
Pretext si realitate
Cu toate acestea, sub regimul Constantinescu s-a început o adevãratã vânãtoare de vrãjitoare. Pretextul invocat: sã se facã victimelor dreptate. În realitate, motivul era altul, fãrã nici o legãturã cu dreptatea. S-a urmãrit un scop politic meschin. Acela de a lovi în Ion Iliescu, aflat la vremea respectivã în opozitie, acuzat subtil de a-i fi protejat pe generali, inclusiv pe generalul Stãnculescu. Dacã fostul regim ar fi actionat în planul înalt al moralei, n-ar fi fost pus sã instrumenteze dosarele însusi Dan Voinea, procurorul din Procesul Ceausescu. Orice politician moral l-ar fi lãsat pe linie moartã si nu l-ar fi promovat ca sef al Parchetelor Militare, fie si pentru cã numele lui apare în toate enciclopediile lumii la capitolul Procese abjecte. Noua putere, a lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nãstase, stând si ea sub semnul oportunismului, n-a avut curajul sã înfrunte gãlãgia unor ziare si a unor cercuri care au continuat, dupã cãderea regimului Constantinescu, ura oarbã, imbecilã de pe vremea când erau rãsfãtatele puterii alese în 1996. Chiar si acum, când generalul Stãnculescu traverseazã o tragedie, un ziar care i-a fost si-i este dusman a scris un pamflet numindu-l generalul-infractor. Meritã mentionat acest caz, pentru cã el ne face sã întelegem de ce au perceput românii guvernarea CDR-istã ca pe un cosmar. Era o guvernare absurdã, întemeiatã pe ranchiunã, influentatã de intelectuali sterpi, frustrati, o guvernare fãrã o minimã întelegere a vietii.
Elena Stãnculescu a trãit, alãturi de generalul Stãnculescu, drama hãrtuielii pe motive politice. A fãcut însã gestul suprem sub guvernarea PSD-istã. Aparent, fãrã logicã. Dupã 2000, actualul regim a introdus recurs în anulare si actualul regim a fãcut ca Înalta Curte de Casatie sã amâne de câteva ori sentinta pe motive de procedurã. A fãcut-o acum, pentru cã abia acum, sub regimul PSD, a ajuns la deprimare absolutã. Ion Iliescu e seful statului si datoritã lui Victor Stãnculescu. Adrian Nãstase e premier si datoritã lui Victor Stãnculescu. Fãrã gesturile decisive ale generalului, alta ar fi fost soarta celor doi. Si iatã cã în timp ce Ion Iliescu se plimbã de la o sindrofie la alta, vorbind despre evenimentele din decembrie 1989, în timp ce Adrian Nãstase apare la televizor depunând coroane de flori, Victor Stãnculescu, cel care si-a riscat viata ordonând armatei sã fraternizeze cu demonstrantii, spunându-le celor doi Ceausesti sã meargã la Târgoviste, scotându-i din Comitetul Central, nu numai cã e uitat, dar, mai mult, e si un om pe care-l asteaptã 15 ani de puscãrie.
Deprimare absolutã
Elena Stãnculescu a fost purtãtorul de cuvânt al generalului în fata puterii de azi, în fata societãtii românesti, în fata noastrã, a tuturor. Iubindu-si sotul pânã la dramatism, asumându-si deplin toate trãirile acestuia, ea s-a sinucis. A fãcut-o în locul generalului. A fost veriga slabã din personalitatea altfel puternicã, stãpânã pe sine, a lui Victor Stãnculescu. Gestul ei ne explicã pânã unde a ajuns însusi generalul cu disperarea. Pentru ca Ion Iliescu sã fie azi presedinte, pentru ca Adrian Nãstase sã fie prim-ministru, pentru ca Ioan Mircea Pascu sã meargã la simpozioane NATO, iar Mircea Geoanã sã fie partener de dialog cu americanii, generalul Victor Stãnculescu a trãdat. Ce infern poate fi în sufletul unui om care stie ce rol a avut el în ridicarea unei clãdiri somptuoase, vãzând cã cei dinãuntru îl tin pe la usi, ba mai mult, cã-i alungat de acolo cu pietre!
Sperante înselate
Dacã de la regimul Constantinescu generalul Victor Stãnculescu nu se putea astepta la nimic bun, fostul presedinte apartinând altei lumi, nu acelasi lucru se poate spune despre regimul Ion Iliescu. Victor Stãnculescu stie cã actualul presedinte al României stie ce rol au jucat Victor Stãnculescu, alti generali si nu numai generali, dar si personaje civile din umbrã, în victoria Revolutiei. Si, desi stie, desi a lucrat împreunã cu ei, le-a cerut ajutorul, s-a bazat pe ei în cariera sa de început, domnul presedinte evitã sã le recunoascã public importanta.
De ce evitã asta Ion Iliescu? Pentru cã domnia sa are marota revoltei spontane, a unei revolutii în care strada a decis totul, politicienii, militarii fiind absolut secundari. În aceste conditii, în acest an, mai mult ca niciodatã, confruntat cu atacuri vizând lovitura de stat, Ion Iliescu a exagerat pânã la paroxism rolul strãzii. Ar fi fost normal ca acum, la 14 ani de la prãbusirea comunismului, sã se recunoascã public si rolul avut în Revolutie de personalitãti. Fie si pentru cã teza lui Marx privind rolul determinant al maselor în istorie, personalitãtile fiind niste marionete ale strãzii, e complet falsã.
Ion Iliescu exagereazã aceastã revoltã spontanã si pentru cã se teme. Nu numai de consecinta logicã a recunoasterii rolului personalitãtilor – acceptarea tezei complotului sau mãcar a minimei pregãtiri anterioare –, dar si de scandalul care ar izbucni dacã ar aduce în prim-plan, la comemorarea Revolutiei, si pe cei care, precum generalul Victor Stãnculescu, au contribuit decisiv, nu în stradã, ci în birouri, la victoria Revolutiei.
Lectie de curaj
Tãria unui mare om politic, si ceea ce-l face sã fie si om istoric, stã în capacitatea de a înfrunta la un moment dat presiunea exercitatã de contemporani pentru a-l obliga sã facã un anumit lucru sau sã declare un anumit lucru.
Nici unul din liderii României de azi n-are aceastã tãrie. Sinucigându-se, Elena Stãnculescu le-a dat o lectie de curaj. Si de bãrbãtie. (Ion Cristoiu)

Note:



Moto:
Crede in cel ce cauta Adevarul,
Fereste-te de cel ce l-a gasit.
(A.Gide)

Nu pot sa stiu daca majoritatea oamenilor emigreaza pentru bani..."pentru bani" e o afirmatie destul de generala, poate "pentru o viata mai buna"? Am mai spus inainte, emigrarea e o experienta grea, personala. In 1989 erau alte motive decit in 2004.
Nu pot sti daca sint mai bogati sau mai fericiti, pentru ca nu am contact cu romanii expatriati de aici. Nu cred ca un concept atit de complex ca fericirea e neaparat legat de geografie. Pot sa vorbesc doar pentru mine: sint mai bogat spiritual, aici, si mult mai fericit, si nu am nici un fel de regrete pentru ca am plecat. Cred ca a fost cea mai importanta decizie a vietii mele, si sint fericit ca am avut sansa de a face pasul.

Draga Ingrid,
Ai pus o intrebare grea si necesita mult de scris ca raspuns dar incerc sa reduc pe cit se poate povestea vietii mele.
la vreo 5 ani vroiam sa ma fac calugar... pe la 7 ani visam sa devin scamator, magician,dar o profesoara de desen prin clasa a 7a mi-a zis ca am talent si ar trebui sa ma duc la scoala de belle arte.
Ei bine multi mi-au spus asta si dupa scoala generala am dat examen la Tonitza si am intrat.Acolo am ajuns printre primii artisti elevi de mare talent si desigur ca pasul urmator a fost sa studiez la Grigorescu,insa...acolo am incercat de 5 ori dar neavind pilele necesare...desigur ca n-am intrat.
Intre timp am facut armata la pompieri,si avut diverse meserii,doar una fiind oarecum legata de arta,lucrind 2 ani la Hotel Parc in calitate de grafician.
Mi-am dat seama ca nu am nici o sansa la facultate dar in acelasi timp mi-am dat seama ca si cu ea facuta ,nu-i un viitor mare in Romania.
Si uite asa mi s-a pus in cap idea sa plec definitiv din tara.Mi-a fost greu si am asteptat 5 ani de lupte cu securitatea si guvernul roman sa-mi dea voie sa emigrez.In final ,in 1982 m-au chemat la Iorga si dat formularele de pasaport.
Toti prietenii imi spuneau ca fac o prostie si parintii la fel,f. tristi,ei au fost dat jos din functii la posturi mici din cauza mea,si ..partidul comunist le-a spus ca nu stiu sa ma educe in spiritul real al tarii!
Desigur ca am trecut prin multe hirjoneli cu securitatea si batai si insulte de genul ca-s un cacat si ca"ce ba boule, crezi ca piinea in America e mai buna ca a noastra?O sa mori de foame acolo si o sa dormi pe strada,cacam-as pe ochii tai"si m-au scuipat efectiv!Mi-au dat suturi in dos si injurat etc...dar nu mai doresc sa-mi aduc aminte,trecutul e mort pt. mine.
Am primit pasaport fara cetatenie,si in acei ani era altfel la ambasada USA din Buc.Daca nu aveai rude ori cineva care sa te sponsorizeze,ambasada iti oferea vreo organizatie de ajutor social ce exista din donatii particulare,sa te ajute ,si fiind in aceasta categorie,mi-au dat sa fiu ajutat de International Rescue Committee cu sediul in Manhattan,New York.
Mi-au platit si biletul de avion la Roma unde am stat 2 sapt. in tranzit la o pensiune condusa de ambasada USA din Roma.# mese pe zi la ore fixe in rest puteam sa fac ce vream si am tot vizitat Roma peste tot.Tot Ambasad USA mi-a dat si bani sa am de cheltuiala in tranzit.Si aia ziceau ca o sa mor de foame....
In dormitor am stat cu 8 romani in aceiasi situatie ca mine.
Ne-au luat cu un microbuz de la aeroport si dus la pensiune iar la plecare la fel ne-au dus la aeroport.Ce sa-ti spun? De cind am luat pasaportul am stat ca in al 9lea cer de fericire.Am plecat fara un cent in buzunare!!!!
Intr-o zi am fost chemat la ambasada si mi-au spus ca pot pleca la NY,si inminat biletul de avion platit de ei!Cu emigranti ca mine ajutorul lor era si mai mare.Pe pasaprot au scris refugiat politic si pus viza de intrare de la ambasada chiar!
Am ajuns la NY pe 14 Dec. 1982 era zapada si 7 seara.La ambasada mi-au spus sa ma uit in aeroport dupa o persoana ce va avea un carton pe care sa fie scris"I.R.C."si am vazut 2 domni(americani)ce ma asteptau la intrare.Erau de la I.R.C. si m-au dus direct la oficiul de imigrari unde un ofiter a pus pe pasaport o stampila pe care era scris ca am dreptul sa muncesc oriunde pe teritoriul USA.
Cum ti se pare pina acum?Iti zici desigur ca mare noroc am avut si iti raspund ca parca Dumnezeu era cu mine la orice pas!!!Noroc,soarta,destin karmic,trebuie sa admit ca cineva acolo sus m-a iubit f. mult si INCA o face si in prezent!!!!Toata viata mea S-A SCHIMBAT cu 360 grade din clipa in care am parasit definitiv Romania,o alta viata urma pt. mine si NICI ca-mi pasa ce voi face ori ce meserie sa am etc,pt. ca eram extrem de fericit si am lasat viata si destinul sa decida pt. mine!Acel Domn de SUS!!!!!
Mi-am zis mereu atunci:" orice-ar fi nu conteaza!N-am de pierdut NIMIC ci doar de CISTIGAT"Zarurile au fost aruncate.
Revenind la acea seara de 14Dec la JFK airport am omis ca in sep. acel an implinisem 27 ani.Deci cei 2 domni apoi m-au condus la limuzina lor si dus in Manhattan in zona Times Square si pus la un hotel 2 stele(nu-mi pasa de stele),camera platita de org. in avans si rezervata pt. mine!Stiam engleza din scoala destul de bine ,domnii s-au uimit ca vorbesc asa de bine.Mi-au dat adresa org.lor(unul din ei era chiar ..directorul ei!)sa ma prezint in 2 zile si la plecare m-a intrebat daca am ceva bani si Nu aveam,ultimele lire la cheltuisem la Roma in ultima zi,deci iar plecasem cu buzunarele goale!
Directorul mi-a dat 50$ din banii lui.Apoi in tot acest timp,mergeam la un diner si mincam breakfast si lunch si dinner,era ieftin dar f. bun.Atunci in USA dolarul era mare si preturile mici,nu ca azi.O felike de pizza era 50 centi,azi este peste 3$,metroul era 60 centi,azi e 1.50$,orice pachet si marca de tigari cost 1.10$ azi e 5.50$.deci 50 $ erau mari!Dupa 2 zile m-am dus la sediul org.pe Park Ave.si un domn de origine romana plecat dupa razboi,m-a ajutat f. mult.
Fusese mare judescator la BUc.Mi-a spus ca org. ma va ajuta f. mult si voi sta la hotel 1 luna timp in care org. imi va gasi un apt. de inchiriat.Ia-m spus ca-s artist si mi-a dat mereu bani sa-mi cumpar culori si pinze etc. orice materiale aveam nevoie.La fel in FIECARE vineri di sapt. mergeam la org. sa-mi ridic un cec de 150$,prin care org. ma intretinea.Dupa 5 sapt. mi-au gasit un apt. de impartit chiria cu un domn american pensionar,divortat si care avea nevoie de bani sa-si poata plati chiria.Un om tare de treaba,si partea mea de chirie era de 220$ pe luna.M-am mutat deci in apt. lui in Woodside(Queens) si aveam propria mea camera mare si spatioasa.Org. A PLATIT chiria mea in plus de cei 600$ pe luna intretinere,timp de ...6 luni!!!!Atita era ajutorul lor,dar CE ajutor!!!Intre timp mi-au spus sa caut de lucru si sa incep sa ma pun pe picioare.Desigur ca asta vroiam si eu,imi era jena ca cheltuiau atita pt. mine si acei bani dati de org. NU -I aveam de platit inapoi deloc!!!!!!
In acel bloc traiau multi romani veniti in USA de cel putin 7 ani si am facut cunostinta cu ei.Dupa o vreme insa mi s-a facut lehamite de ei pt. ca mereu se plingeau de ceva si erau invidiosi te vorbeau pe la spate incit am rupt-o cu ei si am avut de atunci numai prieteni americani!!!Am trait intre ei 2 ani si credama ca au fost DE AJUNS!Aveam un prieten f. bun din liceu ce venise acolo cu 2 ani anaintea mea si el m-a ajutat cel mai mult.
Unul din romani avea un prieten roman ce era suprintendent la un port particular de vaporase si ahturi.Mi-a gasit de lucru acolo ca muncitor necalificat la docuri,nasol si salariul de 5$ pe ora.Era un dobitoc,am stat doar 2 luni si am plecat far sa ma gindesc la viitor.Eu sint o fire cam rebela de fel si daca ceva nu-mi place,plec imediat!Amicul meu din liceu picta temporar firme la diverse magazine si mi-a zis sa-l ajut,pe bani desigur,si asa am devenit si pictor de firme dar el urma sa plece in Montana definitiv curind.Intr-o zi pictam afara la o firma si un tip s-a oprit si m-a intrebat daca vreau sa lucrez cu el,si el era tot pictor de firme si mi-a dat cartea de business a lui sa-l telefonez.
Cum amicul meu urma sa plece am telafonat la acest tip american si asa am inceput sa lucrez pt. el timp de 1 an,bani nu prea faceam si traiam de pe azi pe miine si cu pantaloni rupti in cur.Nu mai aveam ajutor de la org. asa ca cu 500$ pe luna din care 220 erau la chirie...nu ma descurcam.Dar eram optimist caci din fire sint!
M-am gindit sa-mi completez studiile in arta si am mers la colegiul faimos(din 1894)din Manhattan,Art Stdents League of NY,unde au studiat mari artisti ai americii si lumii ca Jackson Pollock,Frank Stella,Calder,Andy Warhol si multi altii.
Am vorbit cu directoarea,o doamna colosal de buna care mi-a spus sa prezint orice fel de lucrari posed,si aveam destule acasa caci asta faceam in timpul meu liber,desenam in prostie si pictam in ulei ori acuarele.Am ales pe cele ce am crezut eu ca-s bune si m-am prezentat la directoare.Ea mi-a spus sa revin dupa o sapt. timp in care o comisie de profesori va evalua lucrarile.
M-am prezentat la acea data si mi-a spus ca comisia(6 prof. emeriti si faimosi in USA)a hotarit sa-mi acorde o bursa de studii pe timp de 4 ani si sa studiez ceea ce vreau eu!!Am ales picturade sevalet.
Intre timp pt. ca nu cistigam mult,am depus formular la asistenta sociala din NY si m-au aprobat sa-mi dea ajutor in bani si food stamps.In baza lor cumparfam mincare de la orice magazin.
Am inceput cursurile in 1984 in sep.cu un f. renumit prof. de pictura si mare ilustrator de romane,aici e o meserie f. buna!Am facut imediat prietenie cu multi colegi si studiam seral pt. ca munceam ziua.Un coleg cistiga ilustrind storyboards si mi-a dat de lucru si apoi am avut si o comanda doar a mea,cistigam binisor acum.Tot in clasa mea ,monitorul ,un tip de-o seama cu mine era (este inca)f. mare artist cunoscut de benzi desenate.
Intr-o zi m-a intrebat daca vreau sa cistig bani in plus?Cum sa nu,dar i-am zis ca habar n-am de bd uri,el a spus ca voi invata dac lucrez ca asistentul lui...si uite asa am renuntat la pictat firme si devenit artist de bd!Aici e un MARE business!!!Bill,colegul meu care in timp am devenit f. buni prieteni,incit cu ani dupa acea m-am casatorit si el mi-a fost nas,m-a invatat f. multe despre arta de bd,lucrind cu el 8 ani,dar nu lucram zilnic ci sporadic de 2 ori pe sapt. si trebuia sa caut iar de lucru.Am gasit imediat la o firma de curieri pe bicicleta particulara.Asa am devenit si curier.HA!Intre timp serile mergeam la scoala si weekendurile lucram cu Bill.El era atunci prieten,logodit cu Cyndi care lucra ca manager la muzeul Metropolitan.Intr-o zi ea mi-a spus ca sint posturi la muzeu la serviciul de receptie marfuri ce se vind in muzeu la boutikurile lor.Am facut cerere si asa am ajuns dupa 1 an de curierat prin Manhattan,sa lucrez la stocuri si magaziile muzeului,la 8$ pe ora.Mai bine.Intre timp,ca de obicei,serile la scoala si in zilele libere,aveam joia si duminica,lucram la atelierul lui Bill.Am tinut-o in ritmul asta fara O ZI LIBERA timp de 2 ani!
Intre timp ma mutasem deja in Jackson Heights la fel impartind un apt cu un american si chiria mea era de 300$ pe luna.
La scoala am avut multe relatii cu colegele mele,deh trebuia si le captiva sarmul meu si ca-s din Romania.
In 1987,Bill mi-a zis sa incerc la Marvel Comics sa caut de lucru ca artist ca si el,pt.ca mi-a zis ca am talentul necesar si o experienta de la el.Am ales sa fac niste schite in creion si culoare cu Conan the barbarian,vreo 7.Am telefonat compania si mi-au acordat un interviu.Am mers la editorul revistei si aratat schitele.PE LOC a ales una si spus s-o pictez in ulei pt. ca o va publica ca coperta!Si uite asa am ajuns si artist cu NUME la cea mai mare companie de bd. din USA si lume!!!!Lucram inca la muzeu si cu Bll si mergeam si la scoala si mai si pictam coperti cu Conan!!!Cum le-am facut pe toate NU stiu!
M-am mutat in Brooklyn caci faceam bani bunicei acum si puteam sa=mi permit sa am apt. meu personal cu 2 dormitoare din care unul l-am transformat in atelier.La muzeu prin 1989 am cunoscut pe viitoarea sotie,Marilyn,dragoste la prima vedere!Ea este italianca americana generatia 2a,parinti emigrati in 1952 tatal din Napoli,Mama din Randtzo,Sicilia.Mai are 2 surori ea fiind mijlocia si de-o virsta cu mine.Dupa 1 luna s-a mutat la mine acas in Brooklyn.
In acel an am incheiat cu scoala si cu munca la muzeu!Lucram doar cu Bill 2 zile pe sapt. in rest multe comenzi la Marvel de coperti la alte reviste si apoi
fiin liber profesionist mai lucram si pt. alte companii din NY(Dc Comics)dar si di California,lucram numai acasa si cind aveam de predat coprti ori bd(faceam si desene la reviste)plecam la Marvel dar era poate de 2 ori pe luna,in rest cu California prin posta expres peste noapte.
Marilyn a plecat de la muzeu si a gasit de lucru la NY PUBLIC LIBRARY,ceamai mare din tara.
In 1990 ne-am casatorit si dupa 2 ani ne-am mutat in New Jersey ,la inceput in apt.timp de 4 ani dupa care ne-am cumparat o vila frumoasa in natura si la citeva min. pe jos de plaja Atlanticului.
Prin 1997,deodata businessul in bd. a scazut total si multi editori au fost concediati si multe reviste scoase din circulatie neaducind profit!S-au rarit comenzile si pt. mine....dupa 11 ani ca artist renumit in bd...trebuia s-o iau de la capat in altceva!
Intre timp eu aveam multi fani si colectionari ce vroiau sa-mi cumpere originalele.Am dat peste unul,el mi-a dat telefon intr-o zi si mi-a zis ca va veni la mine acasa si sa fiu pregatit ca va cumparaTOT ce am!!!!N-am crezut dar asa a fost,in acea zi am vindut exact TOATE lucrarile mele in bd.,parca un semn ca acest capitol din viata si experienta va fi incheiat!
Aces domn m-a platit in CASH!!!!venise cu un microbuz!60.000$$$$$ mi-a dat bani gheata ca se umpluse masa de ei si ma uitam si nu-mi venea sa cred!
In acel an am plecat cu Marilyn in Italia la rudele ei si la venetia si Roma si Florenta,1 luna intreaga dupa care am plecat la Paris 1 luna!
Si inca mai ramaseem cu destui bani din cei 60.000$
La intoarcere am zis sa incep sa caut de lucru.Greu de gasit,chiar cind ai nume si experienta!!!Dar ca de obicei niciodata NU am disperat si pierdut optimismul!!!!
Dar restul povestii vietii mele in curind.
Ozzy Osbourne

Daca esti mult prea legat de familie,e foarte foarte greu sa te adaptezi;pentru mine a trecut un an de cind sunt plecata,alaturi de barbatul vietii mele ,totusi,mi-e greu,tare greu departe de casa pentru ca aici,niciodata nu va fi casa ta,cea de acolo,...de acasa!

E de mare mirare, intr-adevar.
Si e de plans!
In fiecare zi a vietii mele ma lupt sa-i conving pe ceilalti ca bataia este ultimul lucru pe care il mai poate face un parinte, dupa ce toate metodele lui de educatie au dat gres.
Este dovada esecului lui in acest domeniu - cel putin in acel moment.
Am un baietel de 6 ani si stiu...
Recunosc, mi s-a intamplat sa ma pierd cu firea si sa-l lovesc.Dar cat am suferit dupa aceea!
Noi, parintii, suntem persoanele in care micutii nostri au cea mai mare incredere, in mainile noastre ei isi pun vietile!
Atunci, ce soc poate fi mai mare decat o lovitura-fie si la "fundulet"- din partea maiinii care trebuie doar sa ocroteasca si sa mangaie?
Proportia de oameni-romani-care gandesc ca mine este mica!!!
Violenta impotriva copiilor- si nu numai- este privita ca ceva firesc, un "dar" de la stramosii nostri intelepti: "Si pe mine la fel m-au crescut, si uite ce bine am ajuns!"
Oare?
Meritam noi sa fim "europeni", atata vreme cat cei mai multi parinti cred ca bataia aplicata copiilor este o favoare pe care le-o facem?
Si ,in alta ordine de idei, atata vreme cat atatea femei suporta batai si jigniri din partea barbatilor lor, fara sa ia atitudine?
NU!
Avem multe de schimbat.
Pacat ca sunt insa prea putini care cred asa.
Ce pot eu sa fac este sa lupt cu cei din jur, fara sa dau un centimetru inapoi!
Violenta Nu ESTE CALEA!!!!

Eu am fost model, aveam 48 kg. la 1.71m, asa am fost din clasa a IX-a pana in ultimul an de facultate. Nu faceam mare lucru, abdomene, mergeam mult pe jos, nu mancam dupa 19.00, tineam posturile cu strictete, si mancam mai mult mancare gatita din legume dar asta pentru ca imi placea. In ultimul an de facultate m-am despartit de prietenul meu de atunci pe care il iubeam nespus de mult si incet, incet am descoperit mancarea, si din cauza ca nu mai vroiam sa ies prea des din casa. Am ajuns la 79 kg. in aproximativ 1 an, urmam si cursuri post-universitare, dupa anul asta nu m-am mai putut suporta, chiar nu-mi dadusem seama cum am ajuns acolo, nu ma mai recunosteam si am pus piciorul in prag, m-am gandit ca asa voi pierde cei mai frumosi ani ai vietii mele, simteam ca nu ma pot bucura de viata, eram mereu depresiva, nemultumita, a fost groaznic.

Am inceput sa mananc din nou mai mult legume dar mai degraba cruditati decat preparate, m-am ferit sa fac sport pentru ca mi-a fost teama sa nu-mi formez muschi, asa ca am facut masaj mult, foarte putin inot si mult, mult mers pe jos si activitate, calatorii la munte si mare, schiat etc. Am folosit si produsul Siluet R care m-a ajutat enorm, contine toate vitaminele necesare zilnic, si minerale si poti inlocui chiar si toate mesele dintr-o zi cu preparatul asta. Eu inlocuiam mai mult masa de seara, si aveam zile cand le inlocuiam pe toate, luam zilnic 1 sau 2 pastile de Eurovita Multiminerale pentru ca am avut de mica probleme cu asimilarea mineralelor in special calciu si magneziu, am luat tot timpul Gluconolactat de Calciu cu Magneziu efervescent si am facut si injectii cu mineralele astea (recomandate de medic), beam 2,5 de apa plata, Zizin mi se pare ce-a mai potrivita pentru ca un bidon de 5 litri il foloseam la 2 zile si are si multe minerale, plus tarate cate o lingurita in apa plata zilnic dimineata, argila pusa de seara si bauta dimineata tot pentru minerale si eliminarea toxinelor, si foarte multe ceaiuri in special diuretice sau de slabit, de codite de cirese, de matase de porumb, ceai verde de slabit sau alet ceaiuri. Nu in ultimul rand o VOINTA de fier!, ai cateodata momente cand simti ca nu se mai termina si n-o sa-ti mai revii niciodata, eu m-am rugat mult la Dumnezeu, am mers la biserica, am tinut posturi si am avut o gandire pozitiva "strong" :), am citit si multe carti motivationale si de slabit, dupa ce am dat in jur de 15 kg jos in modul asta am inceput sa fac si putin sport, cu abdomene, si multe alte exercitii. Pot spune ca acum am 53 kg. si arat mai bine decat am aratat vreodata, ma simt in forma si fizica si psihica si cu siguranta ma simt tonifiata, imi permit sa port absolut orice, peste 3 luni implinesc 26 de ani dar ma simt si arat de 21.

Cred ca un om supraponderal trebuie ori sa se obisnuiasca, cu ideea (in cazul in care nu a depasit o limita care sa-i afecteze sanatatea) sau sa ia masuri, calea de mijloc este daunatoare psihicului, nemultumirea de sine duce la nefericire, asa ca trebuie sa alegi, ori o vointa puternica ori o pofta de viata de neegalat. La greutati mai mari poate ca regimul meu e cam dur dar poate fi adaptat, eu aveam si o zi la 10 zile cand nu beam decat lichide. Cele mai potrivite alimente (depinde si de sezon) sunt varza cruda, merele, telina, portocalele, ridichi negre, lamai, cat mai putina sare (eu nu mai mancam aproape deloc), morcovi, sfecla rosie, iaurt (degresat eventual). Si celelalte legume sunt bune dar unele nu contin deloc vitamine si minerale (rosia, castravetele etc), altele in cantitati mici, cartoful sau cerealele (depinde si de greutatea fiecaruia). Eu mancam cat putea zilnic salate din legumele mele preferate (varza in special), cu doar putin ulei de masline si lamaie sau otet de mere, si eventual sare fara sodiu luata de la Plafar (eu sunt pentru produsele naturale).

Multa bafta si sa stiti ca si altii au trecut prin asta si unii au si depasit situatia :).

O anonima :)

Hello my friend,

Iti multumesc mult pt. sprijinul acordat la textul legat de salariu.Se vede treaba ca stii f. bine ce am vrut sa explic,n-am pus eu exact ca tine in cuvinte atit de specifice pt. ca de afacerile mele se ocupa contabilul nostru si cumnatul meu,ei stiu f. bine cum stau lucrurile,dar DA ai dreptate si e bine cind uneori gasesc un aliat.Sint prea multi impotriva mea pe forum in special Andre Morariu care de fapt ma vede deja ..bankrupt.Ha!
Deh,unii ori sint ignoranti ori nestiutori ori cu ochelari de cal,te astepti doar la critici din partea lor si cred ca invidia isi are un loc mare in gindirea si critica lor.
Da am gresit legat la mortgage,de fapt am vrut sa spun ca o vom reinoi ca sa platim mai putin lunar si sa economisim mai mult.Nu vad ce rau e in asta?Ori ca inchiriem masini noi la fiecare 3 ani?De ce as cumpara una de ocazie la vreo 3000$ de ex. ca apoi s-o tin in reparatii mereu si sa cheltuiesc in plus?
In fapt daca ai citit alte critici la adresa mea,reiese ca sint un mincinos si ca de fapt as trai in vreun apt. mic si conduc o rabla ori ca maninc frozen foods la cutie etc. ori ca li se pare o aberatie ca lucrez de ..."acasa".
Dar fiecare are dreptul la cuvint chiar si ignorantii.
In final de unde atita siguranta pe ei cind fac astfel de"afirmatii"?Cind am venit in USA in urma cu 23 ani ,timp de 10 ani am tot trait in apt. mici si nici masina nu aveam,nu aveam bani sa inchiriez propriul meu apt. ci mereu imparteam cu vreun altul un apt. impartind chiria.O vreme am trait cu 600$ pe luna din care 300$ mergeau la chirie,de mincat...prea putin,si eram pe food stamps si ma imbracam de la Salvation Army caci o pereche de jeans erau 2-3$,uzati si raspurtati care dupa 2-3 sapt. crapau pe mine.
Am locuit si in locuri periculoase in Jackson Heights(Queens)de ex. la granita cu faimosul Corona plin de violenta si hispanici,uneori noaptea auzeam zgomot de gloante,alta data am locuit in Brooklyn nu departe de alta zona periculoasa,Bedford Stuyvesant populata de black people only!
Dar am luptat sa-mi fac un viitor si am studiat pe brinci,am avut bursa la Art Students League of NY,clasa pictura de sevalet apoi am ajuns faimos artist de B.D la Marvel Comics si dupa aceea am intrat in advertising si de 7 ani fac asta si in final de atunci am inceput sa cistig f. bine si sa incep sa cladesc un viitor pt. mine si sotie.
Cred ca nimeni de pe forum nu a trait ca mine la inceput,dar sint criticat orbeste de oameni ce NU au habar cine sint si de ce azi m-as lauda cu succesul meu!Imi aduc aminte in Jackson Heights aveam soareci in camera si gindaci in nestire,faceau parada peste tot,m-am obisnuit cu ei ce sa fi facut?
Ma uitam cu jind la cineva pe strada bind un Pepsi,trebuia sa aleg in a minca ceva ori a bea o cutie de cola.Pantofi gauriti,iarna puneam un carton in ei sa nu ma ud la picioare.Dar am fost mereu optimist si am facut haz de necaz.
Iti spun ca am fumat si chistoace de pe trotuar!!!!Dar NU am cersit NICIODATA oricit de greu mi-a fost.
Stii cum e expresia de pe aici:"from rags to riches",am trait-o!Nu sint f. bogat,
cistig cum am spus intre 7000$-10.000$ pe luna si IMI platesc taxele regulat,
nu cum face aluzii Andre cum ca m-as sustrage de la ele.
As fi curios acum CE pot comenta el si Renate daca citind astea ce ti-am scris vor descoperi ca am trait poate mai PROST decit ei????
Mi-au trebuit multi ani sa ajung unde sint azi si cu MUNCA in prostie.Nu stiu cine comenta ca eu nu stiu ce-i aia munca de la 8Am la-5PM zilnic.Odata am lucrat la un mare studio de advertising cu salariu 4 ani inainte de a deveni free-lance.Era multa munca overtime,am inceput cu salariul de 50.000$ pe an,
si ora de overtime era invariabil de 27.50$.Te rog sa ma crezi si la fel toti cei ce cititi astea ca NIMIC din experienta voastra nu se compara cu a mea.
In fiecare an de salariat la studio,am muncit intre 800-1200 ore peste program!!!Ai spune ca de fapt lucram intr-un an de fapt un plus de inca 7-8 luni!!!Si asta era..zilnic!De multe ori si weekenduri!Desigur ca faceam inca 50.000$in plus la salariu dar era istovitor la culme,cadeam pe jos de somn,toti artistii din studio lucram asa.
Locuiam in New Jersey deja si cumparasem casa avind deci bani si banca imediat ne-a dat loan-ul si mortgage pt. ca aveam salariul mare.
Plecam cu autobuzul in naveta,ma sculam la 6AM si la 9Am eram la studio(este in Manhattan pe 42nd.St intre 3rd.Ave si Lexington.),pe la 10 incepeam comenzile si ziua de lucru era pina la 5:30PM dar...cum erau alte comenzi si altele ce veneau tirziu(asa e in advertising),era imposibil sa nu stai overtime si cum totul trebuia terminat pt. a doua zi... ne apuca 2 noaptea in caz ca scapam pe la 11-12 noaptea era bine!!!
Studio-ul avea contract cu o firma de limuzine si plateau transportul fiecaruia din noi la casele lor,deci luam limuzina si in 1 ora eram acasa pe la 1-3 ...dimineata.Ma culcam 3-5 ore si iar de la capat!!!F. extrem de rar earu zile cind plecam la 5:30PM si era ca un miracol!!!Sa fiu sincer NU stiu cum am putu munci atit de mult fara sa inebunesc.Uneori imi cadea capul de somn pe planseta.Alteori nu mai plecam acasa ci dormeam la studio pe o canapea,eu locuiam cel mai departe de toti.Odata toti am lucrat non-stop 30 ore si ne-a apucat dimineata la studio ,ne-am culcat pe unde am apucat,unii pe jos chiar
si boul de patron venind in studio avea tupeul sa faca glume de genul"miroase a picioare si transpiratie pe aici.".....
Asa ca si la capitolul timp de lucru am de spus CEVA celor cu 8 ore pe zi ori chiar 18!
Acum 3 ani 9 dintre noi de la studio am decis sa demisionam si ne-am creat propria noastra firma"Greenlight studios inc"cu sediul in NYC unde din un apt. agentul nostru care are doar 30 ani si deja e pe cale de a deveni milionar,un f. bun agent parca nascut pt. asta,conduce opratiile firmei,el ia 20% din comenzi comision noi luam fiecare cite 80%.Evident ca are un mansion in NJ la 35 min. distanta de mine,cu 8 dormitoare si desigur 3 etaje si desigur cu...mortgage pe 30 ani!!!Si desigur ca inchiriaza la fiecare 3 ani masina lui favorita Lexus,dar vrea sa-si ia un Porsche acum la terminarea de lease.BRAVO lui!Ce zici de asta Mr. Andre Morariu???
Deci de atunci fiecare din noi 8 prieteni si colegi lucram de ...acasa si este desigur f. convenabil,chiar daca uneori lucrez cite 24 ore non stop sint acasa!!!Cum am spus in alt text,la vechiul studio noi eram cei mai buni din 17 artisti si agentiile aveau contracte cu studioul(Gem Studio) pt. ca vroiau arta noastra!Am plecat de acolo,au venit dupa noi si azi am auzit ca Gem Studio e pe cale de a da faliment!Si asta e pe f. scurt o parte din povestea vietii mele in America,am gasit de cuviinta sa-ti scriu tie astea pt. ca imi dau seama ca poti intelege fara discernamint ce spun.

Daca vrei sa vezi arta ce facem in adv. pt. reclame TV mergi pe site-ul :
greenlightstudiosinc.com cu litere mici.
Arta noastra e anonima si n-ai sa vezi semnaturi pe ilustratii pt. ca asa se cere de catre agentii,dar daca vrei sa vezi arta mea ce am facut si fac trebuie sa ai acces la anumite passwords ce trebuie sa le pui in acel white box dupa care click send si vor aparea pe ecran.

Am sa-ti dau acum citeva passwords,nu pe toate ca -s prea multe:

deltatv bobtv spikepepsi chrisconcept(inca lucrez la comanda) mickeydraft
porsche robvaltrex randylives lipitor tractor nirajpepsi donatos stevebeer
tresamigos nirajtv spikemcd ambipur mikepeople mikesubway olympuscomps chriscap johnice jbeam johnvolvo randyharley jeanenelowes stevegallo

Pt. unele firme ele cer un anume stil si aici intervine pregatirea de artist cum ii zic eu si toti 8 am fost de acord,de a fi artist Chamelleon adica de a te adapta oricarui stil cerut chiar daca nu este al tau in mod normal.
De aceea sintem si cei mai buni din tara!

In acelasi timp pt. cei ce citesc ce am scris tie,pot folosi site-ul si passwords sa vada cu ochii ce fel de arta facem si cum arata ea prezentata clientilor
nostri si pe ce facem banii nostri si apoi sa mai comenteze...!

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps:poate imi raspunzi daca consideri si ai timp

Daca te referi la ideea de om in forma cea mai pura,ai dreptate,dar noi nu sintem inconjurati de astfel de oameni.
In plus cred ca este de datoria noastra sa luam atitudine(nu neaparat sa judecam) atunci cind e cazul.Dar si luarea de pozitie,critica se poate face cu politete,cu respect,maximum cu un dram de ironie.Mai ales in genul de discutii care se poarta aici,nu au nici un rost lista de respect si atacul la persoana.
In alta ordine de idei,citez:
"Fiindca am inteles, in zilele vietii mele, ca doar cei marunti se considera mai buni decat altii, cel care e mare stie ca nu e cu nimic mai presus decat oricare dintre oameni."
Suna frumos,dar din pacate nu se aplica in viata de zi cu zi.Poate ca n-am avut norocul sa intilnesc oameni cu adevarat "mari".

Oare in ce tare (continet) e cel mai sigur sa traiesti? Si sa poti sa-ti inpusti hotii fara a plati?

Eu personal nu stiu ce as face daca as fi intr-o situatie fara iesire;viata mea sau a celui care ma ataca?
Daca la-as omori oare as spune lasa ca merita sau m-as simti vinovata pentru tot restul vietii mele?
Daca m-ar omori pe mine...ce ar simti cei ce ma iubesc....ar vrea sa-l omoare..nu stiu?
Daca l-as lasa nenorocit pentru tot restul vietii (fara un picior, in carucior..etc) ar fi o diferenta?
Dar daca m-ar schilodi pe mine sufleteste sau fizic?Oare l-as uri si i-asi dori moartea?
E dificil cred sa iei viata unei persoane (chiar vinovata),cred ca trebuie sa fii pregatit pentru asta(ex soldati,cops...etc)
Sper sa nu ajung nicidata intr-o astfel de situatie ceea ce va doresc si voua celor de la cafenea si multor altora...

Adelina

Darul
Ana Blandiana

Tragic mi-e darul, asemeni pedepselor vechi.
Ce stramos mi-a gresit ca sa-i port – lauri – vina?
Tot ce ating se preface-n cuvinte
Ca-n legenda regelui Midas.

Aproape mi-l simt pe regele mort de blestemul
Ca mina lui sa prefaca in aur orice,
Sa moara flamind pentru ca piinea uscata in aur
Nu mai putea s-o manince, nici apa s-o roada.

Cerul nu pot sa-l privesc – se innoreaza de vorbe,
Merele cum sa le musc impachetate-n culori?
Dragostea chiar, de-o ating, se modeleaza in fraze,
Vai mie, vai celei pedepsite cu laude.

Vai mie, vai, arborii nu scutura frunze,
Numai cuvinte cad toamna batrine si galbene,
Muntii inalti ii iubesc, dar se clatina muntii
Sub povara imperecheatelor sunete.

As vrea sa adun vorbele toate-ntr-un loc,
Sa le aprind, sa dezbrac lumea de ele,
Dar s-ar scoroji trupul lumii asemeni
Frumosului print cu piele de porc in poveste.

***

Aceasta poezie am citit-o pentru prima data in biblioteca Universitatii de aici din California, unde am terminat Arta si Istoria Artei. In timp ce citeam am inceput sa pling in hohote de parca mi-ar fi murit tot neamul, toata lumea care trecea pe linga mine se uita ca la televizor, dar eu nu ma puteam opri. Realizasem atunci in '96 pentru prima data in 11 ani de cind venisem in America, ca tot Romanca am ramas, iar cuvintele poeziei imi oglindea intr-un fel si "darul" meu, care de multe ori parca-i blestem. Din momentul acela poezia aceasta mi-a ramas in inima si-n suflet, este cea mai frumoasa poezie pentru mine. Este povestea vietii mele in cuvintele lui Ana Blandiana.

Daniele,Daniele,Daniele,

Ai tu darul de a veni cu subiecte interesante,imi dau seama ca intrebarea ta e serioasa si imi aduce aminte de nebuniile tineretilor mele!!!
Ai vazut filmul(f. bun de altfel)"True Romance"?Acea scena din cabina telefonica intre Patricia Arquette si Christian Slater?
Mi s-a intimplat odata personal in primii mei ani in USA(in Manhattan),era insa noapte si iesisem din bar cu Pamela(una din iubirile mele scurte ce n-au durat mai mult de 6 luni)o tipa f. atragatoare si colega la Colegiu,o nebuna dupa sex!!!
Si mai ales in locuri..publice!Cum eram in anii mei de droguri,crezi ca mi-a pasat pe unde fac sex?
Evident in acea seara ideea a fost a ei,pt. ca astfel de situatii o excitau la culme.Lume era si treceau pe linga noi se uitau ,unii mai mucaliti faceau cite o gluma de genul:"..vreau sa dau un telefon."In general nu ne pasa pt. ca eram prea pierduti si cu pantalonii in vine.
Altadata ne apuca sa avem sex in W.C uri la restaurante sau baruri,la femei.
Alte dati se baga sub masa la restaurant ....si era lume destula,dar crezi ca-i pasa cuiva?se faceau ca ploua.
Alteori la colegiu mergeam pe acoperisul scolii si odata chiar am dat peste alt cuplu ce aveau si ei sex,ne-am excitat si mai tare si ei la fel.
Nu tin minte precis daca am avut mai mult sex acasa ori aiurea in public.
O alta fata ce am avut era la fel dar nu chiar asa de nebunatica ca Pamela.
Alexandra(origine greaca) avea si ea placerea de a face sex in public dar Norma era interesata in S&M,un fel mai usor insa,de fapt mai mult bondage,inca si azi mai am catusele si fringhiile,ori ma lega ea pe mine ori eu pe ea,e excitant sa ai sex asa.
Cu ceva cocaina la nas faci destule.Mda,stiu ca la forum de citeva ori am fost criticat ca vorbesc prea mult despre mine,dar ce sa fac?Asa mi-a fost viata.
Acest subiect mi-a adus aminte de trecut,si pun acum eu o intrebare la rindul meu:
Citi dintre voi barbatii ati avut sex cu 2 femei in acelasi timp?
Am facut-o si pe asta,un vis mai vechi al meu.
O vreme eram prieten cu un tip imens si plin de tatuaje(am si eu vreo 7 pe mine)care si azi are atelierul lui particular unde construieste la comanda motociclete Harley Davidson,o duce f.f.f bine.Prietenii lui si clienti sint ca si el si multi sint in cluburi ori chiar in Hell's angels(ce-a mai ramas azi din ei si faima lor).Am cunoscut destui la acei ani in 1985-1988,am mers la party-uri ce deveneau orgii sexuale si gramezi de droguri.
Unii erau bouncers la cluburi de streap tease in NJ sau NY(queens sau L.I.C.)
si am mers la aceste cluburi deseori si pe gratis.Fetele f. superbe la trup.dar putine cu sani naturali...deh,cu cit mai mari cu atit mai bine dar mie nu-mi plac
sint tari si nu se misca deloc,in fine.Dar am avut sex cu citeva si dansul lor pe genunchi e o performanta!Ha!
Una ,imi aduc aminte,Nadia era din Moscova si facuse acolo facultatea de economie...aici facea o groaza de bani,fetele daca nu pleacau acasa dupa o noapte cu 1000$ in bacsisuri(partea lor)inseamna ca au avut o zi slaba!
Si uite asa mai derulai alte parti ...negative ale vietii mele americane,dar ce a fost s-a dus si sint alt om din 1989 cind am cunoscut pe Marilyn si casatorit cu ea in anul urmator.
Exista la un moment dat in viata si destin o persoana care te poate schimba cu 360 grade si ea este Marilyn.

Ma puteti cu totii judeca si iar pune la zid(sint obisnuit),dar veti judeca pe Ozzy din trecut,nu pe cel de azi.
Sa raspund la intrebarea ta Daniel,sint o fire liberala in gindire si pt. ca am cam trecut prin TOT imi este greu sa condamn sexul in public,azi nu as mai face ceea ce am scris mai sus dar asta e doar opinia mea,poate alti cafegii au si ei ceva de spus si de ce nu,sa fie deschisi ca si mine.
Acum ca imi aduc aminte mai multe(revin la escapade),in acei ani ,pe care totusi nu-i regret,am cunoscut pe Trin(o fata vietnameza)care si ea era destul de nebunatica.
Mergeam in nestire la concerte pe mari stadioane,fie in NJ,fie Madison Square Garden etc. sa vedem pe Ozzy Osbourne ori AC/DC,Iron Maiden,Judas Priest,
Black Sabbath,Metallica,Van Hallen,Pink Floyd,Peter Gabriel,Jethro Tull etc etc..
am cam vazut destule mari grupuri,Rolling Stones ...vremuri ale tineretii,dar am vrut sa vad tot ce se putea,pt. ca in Romania am fost mare colectionar de discuri...la acea vreme nu-mi inchipuiam inca faptul ca voi vedea pe viu astfel de muzicieni faimosi.In fine,Trin la concerte statea pe umerii mei si sub fusta nu avea nimic...cam mereu umbla asa,am avut oral sex cu ea in timpul concertelor ii placea la nebunie si mai ales in public,si ce vrei mai mult ca public decit la un concert?
Odata am avut o aventura ce a durat poate 2 luni cu o negresa(Jeanine) care si ei ii placea in public,dar in boscheti prin Central Park desigur in ziua mare.
Odata mincam pizza intr-un restaurant in Queens si mi-a facut...pe sub masa.

Din nou vreau sa-ti spun ca nu pot sa zic ca nu mi-a placut ceea ce am facut.
Eram tinerel si cam stii din textele mele trecute cum eram,pe droguri,pe bautura si pe...sex,dar nu ma judeca pripit,eu o consider o experienta in viata si multi o vor considera gresita,poate multi nu au avut astfel de experiente ori le-ar fi rusine sa le comenteze in public la cafenea,e dreptul lor, sper insa ,sa nu fiu judecat acum pt. ceea ce am facut cu multi ani in urma.
NU FAC o PARADA din viata mea si departe de mine ideea de a ma pune mereu in obiectiv!!!
Oare a fi onest cu tine si altii este un pacat?
Subiectul tau mi-a adus aminte de toate astea scrise si de fapt nu imi e rusine de ce am facut cindva.

Nu stiu daca vei aproba textul meu,poate intra in categoria:rated "R","Sex"si
"Indecent language"...deci este decizia ta,stiu ca va stirni comentarii ...ca de obicei.Dar in final ,we are riding the same crazy train.

LOVE&PEACE,
Ozzy

Ps:Mi-am adus aminte acum de un moment sexual in metrou cu Pamela,intre vagoane,un blow job,era insa pe la 1 noaptea si nu era lume,citiva calatori doar,eram beti si intre timp ce ea facea ce facea eu ..fumam o tigara...de fapt o incepusem inca din vagon.Apare un politist ce trecea de la vagon la altul.
Ce dracului sa facem?Ne-a prins!Dar si pina azi imi aduc aminte cuvintele lui,le traduc:"Puteti sa continuati ce faceati,dar tu(adica eu)arunca tigara,e interzis fumatul in metrou."
De fapt a zimbit si el si ne-a lasat in pace,am aruncat tigara dar apoi abia acasa la ea am continuat de unde am fost opriti.

poate ca eu am o problema putin diferita, dar intra pe jgeabul discutiei. Eu trebuie sa decid acum daca sa plec sau nu. Am sansa sa incep un doctorat din toamna in state si pana mai de curand eram extrem de hotarata sa plec. De ce? Pentru ca nu plecam singura, pentru ca luam cu mine cel mai frumos lucru care s-a intamplat vreodata vietii mele. Acum insa viitorul imi e nesigur si tangesc dupa certitudinile pe care le aveam alaturi de el. Dar cred ca nu exista cale de intoarcere si voi pleca. Voi pleca pentru ca daca nu o voi face, si daca aici o voi duce greu, imi voi reprosa mereu sa nu am plecat. In Romania am prieteni, am caldura, am parteneri de conversatie oricunde m-as uita...si sincer daca le am pe astea nu imi pasa prea tare ca functionarele de la banci se rastesc la mine sau ca nu ma saluta vanzatoarea de la supermarket. Dar plec sa imi caut soarta in alta parte. Plec, si simt cum imi tai singura craca de sub picioare. Plec si dau cu piciorul la toti oamenii din jurul meu. Imi las prietenii fara o fata cunoscuta, imi las mama plangand ca nu ma mai vede si sarmalele aburind in oala... Dar el m-a parasit de mult....si poate de aceea plec sa imi caut norocul in surgiun. Am inima indoita, sufletul stramb si revervarea pentru avion in buzunar. Plec cu gandul ca voi putea oricand a ma intoarce. Si tot ce am lasat canva in urma nu ma va uita si ma va primi inapoi ca pe fiul ratacitor.