comentarii

FAMILIA MEA " familia mea"


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Catalina,
Mutumesc,
Imi place tonul acestei conversatii "virtuale." Tocmai am citit niste comentarii de pe urma interviului pe care l-am dat la "Evenimentul Zilei," destul de vulgare, referitoare la faptul ca am folosit imagini de la Mineriada din 1990 in filmul meu. Alt motiv de a nu incerca sa port un dialog civilizat cu o societate departe de civilizare. Dar sa raspund la intrebarea ta.

Familia mea a fost destul de ciudata, amestec de tarani si aristocrati. Toate informatiile pe care le am despre ei sint vagi, si multe lucruri pe care astazi cred ca le stiu, au multe pete albe. Parintii mei au murit in 1982 si in 1983, cind nu-mi inchipuiam ca vor muri vreodata, si ca urmare, am aminat intrebarile esentiale pe care orice adolescent ar trebui sa le puna parintilor. Din partea mamei, stiu ca sint ceva legaturi cu Brincovenii (am aici in state, un arbore genealogic care explica, chiar daca destul de vag, legaturile astea). Bunica din partea mamei a fost grecoaica, s-au stabilit la Buzau. Legatura cu Brincovenii vine de la bunicul meu, pe care nu l-am cunoscut.
Fratele mamei mele, ambasador cultural, prieten cu Nicolae Iorga, a infiintat Liga Culturala. I-a promis mamei ca, dupa ce ea ii va absolvi facultatea, ii va deschide o casa de mode la Paris, unde sa-si desavirseasca visul (a studiat moda). Poate ca a simtit ceva, sau poate ca a stiut ceva despre ce se va intimpla in Romania. El s-a insurat si a plecat pe Coasta de Azur in luna de miere. In tara, Iorga si alti demnitari din cercul lui au fost asasinati. Din Franta a venit vestea ca unchiul meu s-a sinucis, destul de aberant daca te gindesti ca nimeni nu s-ar sinucide pe Coasta de Azur, in luna de miere, in loc sa ceara azil politic si sa se stabileasca in aceasta tara magnifica.
Bineinteles ca mama si ideile ei de moda s-au topit in salopetele rusilor si a comunistilor locali, care au considerat ca ea n-a avut "origine" sanatoasa, si ca urmare, desi era absolventa de facultate cu studii in design de moda, a fost nevoita sa fie "re-educata" si sa lucreze in posturi amarite de cusatoreasa, etc. Cred ca moartea fratelui ei a fost prima lovitura majora. Altele au urmat, dar ea nu si-a revenit niciodata. Am crescut in spiritul acela al lumii "vechi," inconjurat de ceea ce a putut sa salveze, un sens de cultura apusa, o umbra veche a ceea ce a fost vreodata, ca o patina de aur de-abia vazuta pe o icoana veche.
Tatal meu...n-a fost usor de trait cu el, desi m-a iubit mult mult. La 12 ani ascultam Europa Libera sub un cort de paturi improvizat intr-unul din dormitoarele apartamentului din Drumul Taberei. Tata credea ca paturile vor fi un fel de buffer (nu-mi aduc aminte cuvintul in romaneste), si ca vecinii nu vor putea auzi ce ascultam. N-a vrut sa se inroleze in partid, si toata viata a incercat sa ne salveze, ca familie, desi lupta pentru o cauza pierduta. A fost un om simplu, nascut intr-o casa de chirpici, fara podele. Cred ca a regretat ca n-a ramas la tara, si s-a mutat la oras pentru o viata mai buna. Cred ca si-a dat seama ca viata mai buna era doar o iluzie. A avut tot timpul nostalgia oalei de pamint si a strachinii. Mama avea seturi de tacimuri de argint masiv (salvate si nedeclarate la militie), dar tata s-a incapatinat sa-si manince ciorba intotdeauna cu o lingura de lemn. A fost un om ciudat, excelent fotograf amator, foarte patimas, care in ultimii ani de viata si-a gasit consolarea in bautura.
#6733 (raspuns la: #6627) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Experienta mea - de desdemona la: 22/04/2004 09:31:19
(la: Cat de uniti sunt romanii din strainatate?)
Si eu am trait 4 ani in Anglia. Si am intalnit diferiti romani pe acolo. Ca si altii, si romanii sunt de toate temperamentele si felurile: mai blanzi, mai aprigi, cinstiti, necinstiti, mai mult sau mai putin educati, provenind din diferite parti ale tarii, si mai multe medii sociale. Experienta mea in Anglia a fost ca studenta, si din aceasta cauza am avut norocul sa fiu inconjurata de persoane cu varsta, grad de educatie, situatie si preocupari aproape identice, care imi erau si colegi. Cred ca mai bune premize nici nu se puteau ca sa ne faca sa devenim prieteni. Vreo 4 din ei veneau de la aceeasi universitate sau din acelasi oras, cativa din ei imi fusesera colegi sau seminaristi 4 ani in facultate. Ei au fost pentru mine ca o familie, si mi-au devenit foarte dragi (chiar daca uneori din cauza temperamentelor diferite ne mai si certam). Am fost un fel de 'asociatie' neinregistrata si ne-am simiti foarte uniti si bucurosi ca eram in grup. Ei mi-au 'lipit' porecla 'Desdemona'. Cu anii, au aparut alti si alti romani (de varste cam asemanatoare) care veneau la noi (locuiam 10 in aceeasi casa care era un fel de cartier general), si toti ne bucuram sa putem vorbi un pic romaneste (cine nu stie ca e mai confortabil sa iti exprimi sentimentele in limba materna) si sa facem schimb de impresii si retete romanesti. De cand m-am maritat m-am mutat din 'sanul familiei' fiindca sotul nu era roman si se simtea exclus din cauza limbii. Totusi, nu am incetat sa-i iubesc, si desi acum sunt in Franta, ei inca imi umplu in suflet un mare gol care l-am avut cand am plecat departe de prieteni si familie.

De cand am venit in Franta imi lipsesc tare mult acei prieteni, si atmosfera intima si relaxata ce era intre noi. As vrea sa cunosc cativa romani (aici in Rouen) care se afla intr-o situatie asemanatoare cu mine (in jur de 20-30 de ani, cu orizonturi largi si care mai ies din cand in cand seara la un dans). E adevarat ca nu te imprietenesti cu oricine numai fiindca vorbeste romaneste, dar daca gasesti printre persoanele cu care te poti intelege bine si unele care au o cunoastere si un interes pentru Romania, sunt sanse sa-ti fie ceva mai dragi ca altii, tocmai din cauza acestui punct comun.

De fapt, ma bucur ca m-am inscris la Cafeneaua. Prin discutiile de aici, ma simt aproape de unii dintre voi ale caror texte le citesc, si e ca si cum mi-as crea prieteni virtuali. De aceea nu prea imi place cand cineva ataca pe altcineva. Desi nu ne cunoastem in 'viata reala', ne putem simti aproape daca impartasim aceleasi pareri si sentimente.

Antoine de Saint-Exupéry spunea :
"Dragostea nu inseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi impreuna in aceeasi directie".

Numai bine la toata lumea !

Desde
romania mea - de miraz la: 18/06/2004 11:46:48
(la: Utopia in Romania)
e chiar o provocare. a trecut ceva vreme decand nu am mai scris compuneri libere.
dar sa vedem.
vreau o tara in care sa se injure mai putin, in care sa nu primesc pe email mesaj de genul "mai kkkt de om, nu mai trimite mesaje infectate". (de parca e vina mea ca serverul pare sa aiba o viata proprie si trimite mesaje numai unde vrea muschii lui). vreau o tara in care sa nu vad oameni in toata firea cum arunca ambalaje pe jos, exact in centrul orasului, iar daca le spui ceva iti sar in cap. si toti ceilalti trecatori stau si se uita ca boii la poarta noua. vreau o tara in care sa nu fiu bulgarita pe strada de copii de clasa a III a pe care nu poti sa ii tragi de urechi ca de, molestezi copilul, dar daca il duci la tat-su sau la ma-sa (scuze de cuvinte) e cel mai cuminte copil de pe lumea asta. poate te alegi si cu o injurataura sau o scatoalca dupa ceafa. vreau o tara in care in noaptea de revelion sa nu trebuiasca sa ma feresc de artificii ca de bombe.
vreau o tara in care sa nu imi fie frica sa ma duc la doctor ca poate nimeresc peste unul care in loc sa ma face bine, ma lasa fara deget (caz real in familie). vreau o tara in care sa nu se faca experimente cu sistemul de invatamant. vreau o tara in care tot elevul de clasa 9a sa stie scrie corect romaneste (cel putin). ca la ce-mi aud urechile de la prietenii mei profesori mici a scrie sau a citi nu mai este ceva valorizat de catre unii.
VREAU O TARA FARA MANELE.
as vrea o tara in care sa nu inspir fum de tigara pe strada (de cladiri - publice sau private, ce sa mai zic).
si as mai vrea eu multe dar o sa inchei spunand ca tot ce am spus se reduc la doua chestii: respectul fata de ceilalti si respectul fata de educatie.
qed.
Ma, placerea mea nu e nula, b - de gabriel.serbescu la: 12/08/2004 12:19:48
(la: Spune-ti of-ul si primeste zeci de sfaturi)
Ma, placerea mea nu e nula, ba dimpotriva, insa uneori imi place sa iubesc asa, de departe, sau pur si simplu sa stau cu femeia in brate.
Nu stiu exact, nu mi s-a mai intamplat. Sunt un tip obisnuit si ma aflu departe de orgolii falusiene sau frustrari adanci. Fizicul imi functioneaza normal, erectiile sunt promte:), insa cand ma gandesc la actul in sine parca nu-i mai vad nici o finalitate.
E un pic sadic din partea mea sa o chinui, si e automasochism cand realizez ca hormonii ei nervosi imi dau mie dureri de cap:), insa probabil ca undeva in verigile dialogului s-a cam frant ceva.
Ceea ce este exclus totusi, ar fi varianta familiei liberale, a amantilor sau a substituturilor. Nu ar veni nici din partea ei si nici din a a mea. Si atunci io raman in expectativa (metehne mioritice) iar ea cand imi mai face o cafea imi pune sare, sau daca se trezeste inaintea mea imi lasa toate luminile in casa aprinse... printre altele...
:)
#19637 (raspuns la: #19597) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
eu am identitatea mea. sunt r - de nasi la: 06/10/2004 07:56:07
(la: Mai avem identitate cei plecati din tara?)
eu am identitatea mea. sunt romanca, amindoi parintii mei sunt romani, am prieteni INCLUSIV romani.
partenerul meu (si viitorul sot din ianuarie anul viitor) este nascut si crescut aici. copiii nostri vor vorbi SI limba romana.
traditiile religioase sunt cam aceleasi - in fond tot crestin e si el si la fel de ne-bisericos ca si mine. dar nu ne lipsesc niciodata ouale rosii de pasti si nici sarmalele de craciun - partenerului meu chiar ii plac la nebunie. prietenii nostri mai toti au invatat sa puna muraturi dupa ce au gustat la noi.
sunt rominca, am limba mea materna in care imi place sa vorbesc la telefon cu rudele si prietenii de acasa, am traditiile nationalitatii mele la care tin si care imi sint respectate in noua familie si societate.

dar sub nici o forma nu consider de bun simt ideea ca romanul emigrat trebuie sa umble cu coada pe sus pt ca-i roman, sau sa denigreze fara temei tara in care a ales sa traiasca, ori sa plece cu ideea ca romanii sint cei mai destepti si cei mai culti si sa apere aceasta idee minimizind realizarile culturale si de civilizatie ale tarii de adoptie. sau extrema cealalta, sa-i fie rusine ca e roman, sa-si nege originea sau sa o ponegreasca pe nedrept.
daca e nesimtire si hotie, sa spuna ca e nesimtire si hotie, nu ca daca ai iesit din casa in romania, dupa primii pasi pe strada iti taie cineva gitul daca nu umbi cu mitraliera dupa tine sa te aperi. daca e coruptie in romania, sa spuna strainului adevarul fara inflorituri, ca intr-adevar e coruptie, nu ca e iadul pe pamint si iti intra securitatea in casa. asta nu se mai intimpla de multa vreme. intr-adevar, lucrurile stau prost, dar cum spuneam, nu e chiar iadul pe pamint, e doar purgatoriul.
si trebuie sa acceptam ca lucrurile sunt asa cum sunt, iar de contribuit - sa contribuim fiecare cum putem. dar nu prin a ne bate in piept ca daca esti roman esti grozav, sau incercind sa uitam de unde si de ce am plecat.
parerea mea despre ADOs - de desdemona la: 09/11/2004 12:24:25
(la: Interzis interzisul)
(adica adolescenti) este in mare parte influentata de experienta proprie (si a cunostintelor mele). Rebeliunea adolescentina se manifesta foarte diferit in functie de natura educatiei date in copilarie si a relatiei cu parintii.
Parerea mea e ca atat adolescentii cat si copiii trebuie tratati cu acelasi respect si cam aceeasi atitudine ca si adultii, in special nu trebuie sa fie considerati incapabili de-a intelege un lucru (ce stii tu, esti mic/tanar) - pentru ca desconsiderand puterea lor de intelegere, si dispretuindu-le judecata putem fi siguri ca nici ei nu ne vor respecta opinia si judecata. Sigur nu e usor sa ii explici unui copil tot ce vrea sa stie dar nici nu e just sa il trimiti la plimbare fara explicatii. Relatia dintre parinti si copii trebuie sa fie construita ca o relatie de colaborare, daca ea se bazeaza pe dominare sau intimidare, cand copilul va creste, el va incerca sa rectifice asta, sau sa se razbune.

In cazul meu, n-am fost niciodata capabila sa ma revolt nici macar un pic impotriva tatalui meu, si nici nu i-am iesit din cuvant; si asta fiindca are o buna intelegere psihologica. El niciodata nu m-a fortat sa fac un lucru, mi-a spus ca sunt libera sa fac ce vreau, dar ca daca voi face ceva nedemn (nepotrivit) isi va pierde respectul ce-l are pentru mine. Intotdeauna am pretuit acest respect mai mult decat orice (mai mult decat capriciile mele trecatoare) si desi as fi putut nu am mers impotriva vointei sale. Altfel a fost situatia cu mama mea. Ea nu avea rabdare sa imi explice de ce mi-a refuzat un lucru sau altul, si nu mi-a recunoscut libertatea de actiune si judecata decat formal ('credeam ca am vorbit deja despre asta si ne-am inteles ca nu e bine sa faci asta', sau 'credeam ca te-ai maturizat si intelegi acum ca ...'). Asta e o conceptie gresita, de ce isi inchipuie adultii ca ei au neaparat dreptate ? In momentul in care ei incep sa judece e posibil ca tinerii sa vada in anumite aspecte mai just decat noi insine (hey, cine e perfect?).
Daca ii lasi unui copil (adolescent) libertatea sa gandeasca si respectul pentru ideile lui, si in acelasi timp il ajuti cu experienta ta sa isi dezvolte viziunea proprie (dar fara a il forta in alta directie decat vrea el) nu vei intampina rezistenta. Adolescentii sunt foarte naivi si manipulabili, cu conditia sa o faci corect. Nici eu nici cunostintele mele nu am avut parte de crize adolsecentine.
De fapt e o problema generala a 'interzisului'. Oamenii sunt egali in fata legii si a lui Dumnezeu, ei au aceleasi drepturi, si nu ar trebui sa isi ingradeasca unul altuia libertatea. Legile si regulile sunt facute ca sa ii protejeze pe oameni de altii aflati in momente critice (in care e posibil sa fie periculosi) sau de ei insisi cand se afla in momente critice. De exemplu, sa luam alcoolul la volan. Daca n-ar fi nici o regula in acest sens, un om va bea si va conduce, fiind fericit ca poate sa se exprime in liberate. Presupunand ca face un accident, si omoara 3 persoane nevinovate, care probabil ca ii sunt cunoscute. El va regreta acest lucru, si chiar daca n-o regreta, intr-o zi altcineva poate sa ii omoare propria familie in acest fel. Atunci acel om isi doreste sa fi fost protejat impotriva actiunii soferilor beti, chiar a sine insusi, fiindca pentru cateva ore de veselie produci o suferinta imensa altcuiva.

Mai este un aspect, exista unele reguli absolut vitale (cum ar fi sa nu ucizi, sa nu furi) si altele care sunt niste conveniente fara prea multa importanta (sa nu mananci pestele cu cutitul, sa nu versi cafeaua pe fata de masa alba a gazdei, sa nu vorbesti tare in locuri publice, sa nu abordezi un stil de coafura socant ...). Un tanar poate judeca singur daca e just sau nu sa le urmeze pe unele din ele, si poate in mod justificat sa le conteste pe altele. Oare e chiar asa de important cum te imbraci, cum vrobesti sau cum mananci ? Mai importante sunt calitatile interioare, cum gandesti, cata compasiune ai, ce poti da altora. Daca 'interzisul' se extinde prea mult va fi contestat. Din pacate, cu energia tineretii, cand te 'ia valul' de contestare, nu te opresti din drum, si contesti si lucruri pe care mai tarziu le vei considera bune. Dar cel mai bine e sa ii lasi sa isi 'dea cu capul' si vor invata ce e peretele.

Desdemona
#28150 (raspuns la: #28140) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Draga mea lalea neagra - de Grettel la: 02/03/2005 12:01:51
(la: suflet ratacit)
sa stii ca am trecut exact prin aceeasi poveste, desi suntmai mare decat voi cu 6 ani. La 28 am plecat in Ge renuntand la tot: serviciu, familie, prieteni, casa, masina, obisnuinte, anturaj, stil de viata, doar cu cartile, muzica si hainele mele. Am plecat sa traiesc cu iubitul vietii mele, cu sufletul meu pereche, cu omul cu care ore in sir vorbeam la telefon, de mii de euro pe luna. Am plecat constienta fiind ca am deja 28 de ani si ca imi va fi destul de greu sa o iau de la capat, nici macar nu stiam limba decat la un nivel superficial. Am plecat insa fericita si increzatoare, constienta fiind ca orice ar fi vom izbandi impreuna, ca dragostea va amortiza toate hop-urile...
ei bine, din secunda in care am ajuns la noua casa (care acum era a noastra), lucruile s-au schimbat fundamental... adica exact opusul: nici macar buna seara nu-mi spunea cand intra in casa. In Romania nu-mi lipsea nimic, in afara de EL - acolo imi lipsea totul, inclusiv EL...si m-am incapatanat sa raman, sa ma schimb, sa fac mai multe eforturi, sa muncesc mai mult (am muncit in casa in care ne-am mutat ingrozitor de mult), am fost si la scoala sa invat limba, 2 module din 6, la al treilea m-a oprit. A urmat oprirea accesului la internet si la telefon (desi aveam conventie ca pot vorbi in max 50 de euro pe luna), nu am vazut decat magazine de mancare (cele mai ieftine, nu super-marketuri)... am stat singura, am citit si recitit cartile mele si am sperat ca n-o sa se razgandeasca in urmatoarele 3 zile si n-o sa-mi spuna sa plec, pentru ca tot el, cand ma vede cu bagajele pregatite sa plange in genunchi sa raman.
Desigur, dupa 6 luni am cedat psihic si am plecat acasa. La mama, pentru ca nu mai aveam nici casa, nici masina, nici job...
Ajunsa in ro, dupa 2 saptamani de plans m-am apucat sa-mi fac planul de supravietuire, si in intr-o luna am obtinut un job mai bun decat cel de la care plecasem, casa si masina (de la sora mea care a primit un contract de munca in strainatate)...
Acum, dupa un an de cand m-am intors si de terapie, pot sa spun ca sunt o alta persoana: am mai dat niste examene care imi lipseau, am un job pe care il controlez perfect, am tot ce imi doresc desi inca sunt singura. Dar sunt linistita si fericita... stii ce am inteles? ca Dumnezeu tine cu oamenii curajosi!
Va imbratisez si va doresc sa aveti curajul si puterea de a fi fericite!
#37890 (raspuns la: #37293) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Casa si familie / Sa lupti pentru iubire. Pana cand? - de anib la: 19/04/2005 13:20:53
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
si eu am trecut prin experienta lui gigi, de 3 ori

asta-i a 4-a oara si acum e bine. concluzia? fara Dumnezeu in familie nimic nu merge

acum amindoi suntem crestini, nascuti din nou, botezati, mergem la biserica nu la cluburi de noapte si rugindu-ne Dumnezeu ne da putere, pace si fericire sa mergem inainte

tare asi fi vrut sa stiu asta la prima casatorie! asi fi scutit atita durere

apoi mai sunt si regulile pe care le-am stabilit de la-nceput, avem incredere unul in altul pina la prima miciuna

in casa se face treaba impreuna, care la ce se pricepe mai bine dar in niciun caz unul sta si celalalt munceste

in decizii tot asa, discutat si ajuns la comun acord. luptat din rasputeri sa-l punem pe celalat primul, sa ne iubim si sa ne respectam

pareri contradictorii? girla! dar nu motive de scandal

vorbe care ranesc? nu, sau foarte putine si apoi se cere repede iertare

acum 2 ani (dupa 13 ani de casnicie) am fost de acord sa merg la un christmas party pe un vapor unde s-a baut prea mult (eu nu beau) si una s-a suit pe sotul meu care nu a dat-o jos si am aparut eu, el zice ca tocmai se pregatea si ca era o colega cu probleme

a fost si greseala mea ca m-a intrebat daca vreu sa conduc eu inapoi, trebuia sa zic nu

am plecat imediat amindoi si nu ne-am mai dus anul urmator, i-am zis ca mi-am pierdut increderea si a fost de acord

la biserica mergem regulat, citim biblia, ne rugam, citim, mergem la plimbare, citeodata iesim sa mincam sau iesim cu masina si stam departe de tentatii

ce am inteles eu este ca barbatilor le vine extrem da greu, aproape imposibil sa zica nu

acum nu mai e cazul, dar mie si daca-mi placea cineva, nu ma gideam si nu-i dadeam nici cea mai mica speranta, dimpotriva

si asta nu o faceam ptr altcineva decit ptr mine, o aventura nu te satisface, iti aduce numai durere, regrete si rusine ca sa nu mai zic ca e mare pacat



Casa si familie - de anib la: 21/04/2005 16:25:51
(la: Sa lupti pentru iubire. Pana cand?)
ptr zaraza

nu mi-am pierdut increderea in el ptr ca nu i-am prins cu poalele peste cap dar ne ferim de tentatii de comun acord

sigur ca merge la servici singur, piata nu o face el ci eu si la petreceri nu merge singur de 15 ani de cind ne-am casatorit

la petreceri nu e bine sa mergi dupa ce te mariti ptr ca pe tine te cunoaste partenerul si pe dinauntru si pe dinafara iar cind vede alta mai dezbracata, blonda, zimbareata (si daca mai se si suie pe el cum au astea obiceiul aici) etc il tenteaza

ptr don quijote

men must not ca si ei trebuie sa fie responsabili dar trebuiesc feriti de situatii ptr ca sunt slabi de inger (hormonii bata-i vina si mindria)

ptr kiwi

asta cu iubirea care vine si pleaca nu sunt de acord

ai facut un legamint pe viata, nu te-a silit nimeni, esti responsabil si mergi pina la capat ca asa ai zis in fata altarului, pina la moarte

iubirea nu consta in simtaminte inselatoare (si simtamintele sa stii ca-s inselatoare, azi simti una, maine alta) ci intr-o relatie in care te daruiesti complect si ptr totdeauna

iar tu kiwi daca nu vrei sa faci reguli de la inceput nu fa si ai sa ajungi sa schimbi si tu vreo 3 barbati cel putin, cu copii ramasi fara tata, durere, etc

si daca nu-ti tii barbatul (fiinta slaba de inger in privinta sexului opus, nu e vina lui, au alti hormoni) departe de tentatii atunci 50% e si vina ta daca te inseala

dupa ce te-ai maritat se merge la biserica nu la petreceri, am mai explicat mai sus de ce, asta ptr ca sa lupti ptr iubire si familie ptr ca femeie desteapta e cea care-si pastreaza barbatul si ramine cu el nu cea care se desparte

ptr atharva

e adevarat ca lupti degeaba daca nu ti-ai ales bine partenerul, ca mine de 3 ori

fii atenta de unde iti iei barbatul, fa investigatii ce om e, du-te pe nepusa masa si vezi ce face, testeaza-l inainte in diferite situatii, vezi din ce familie vine, daca taicasau bea obligatoriu mai devreme si mai tirziu o ia si el cu paharul si daca se da in stamba nu-l lua ca sa stii lupu-si schimba parul dar naravul ba

si ia un crestin, din experienta mea si a prietenelor mele, cei mai buni soti

apoi aplica principiile de mai sus: reguli de la inceput, stai departe de tentatii, nu exista munca de barbati si de femei si in general peste tot impreuna si barbatii se tin ocupati in permanenta (cu ceva de lucru)

apoi fi atenta la "prieteni"' care sa fie perechi si f seriosi

cind vin copii sunteti ocupati amindoi pina peste cap, nu cred ca mai are timp de altceva

si in familie trebuie sa existe 3 persoane: Dumnezeu, el si ea, altfel nu merge
definitia mea - de niulius la: 23/04/2005 02:47:03
(la: Sa vorbim despre vicii.)
Daca viciul = "defect uman care provoaca rau", atunci l-as imparti in doua
1) viciul care provoaca rau altora
2) viciul care imi face rau mie
Pe primul il consider mult mai grav decat pe al doilea. De ex, una e sa bei si din cauza asta sa iti distrugi familia, si alta e sa fii burlac si sa te imbeti cand ai chef.

Cu raul pe care mi-l fac doar mie, aici e mai complicat.
Nu fumez, nu beau cafea, alcool, etc. Dar pentru mine orice ma tine legat de chestii marunte si/sau materiale e un viciu, pentru ca imi tine gandurile/atentia/energia prizoniere in loc sa ma concentrez la ce este important in viata (eh, ar fi o poveste lunga ce e important in viata).

De exemplu jocurile pe PC, sau uitatul la TV, sau preocuparea pentru imbracaminte, sau chiar mancarea daca sunt in exces, pentru mine sunt vicii. Probabil ca orice satisfacere a unor nevoi non intelectuale/spirituale, daca are loc un exces devine un viciu.

Am pus TV-ul in aceeasi oala pentru ca ma refer doar la pierderea de vreme pe care o efectuam sistematic in fata televizorului, la reclame, stiri, divertisment, etc.

O sa inchei cu un citat celebru : "parerea mea" :)
draga mea honey in the sunshi - de alex boldea la: 09/05/2005 21:38:54
(la: iubire? acum serios vorbind...)
draga mea honey in the sunshine... imi cer scuze pentru ca te-am facut sa te simti nasol... :) chestia cu familia si cu celula e buna si ca metafora... nu? cat despre viata de single convins, nu are sens din punctul meu de vedere. adica, daca nu pot avea sentimente nu inseamna ca nu trebuie sa ma simt bine, nu?
#47769 (raspuns la: #47489) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Dupa parerea mea relatia de p - de erzsebet la: 13/07/2005 16:47:19
(la: Confesiunea unui om obisnuit)
Dupa parerea mea relatia de prietenie este cea mai frumoasa relatie. Orice alta relatie are o incarcatura de "obligativitate" sau de "necesitate", mai mult sau mai putin. Prietenia este singura relatie in care ti se permite cu adevarat sa fii tu insuti. In rest vrei, nu vrei trebuie sa te conformezi, pentru ca: asa se cuvine, asa e traditia, asa ne dicteaza constiinta, ...asa am fost invatati. Necazul este ca am coborat si aceasta relatie la nivelul "obligativitatii", al "necesitatii", in general vorbind, si confundam cu alte tipuri de relatii. Prietenia nu este ceva de genul: "eu iti dau, tu imi dai", "eu sunt mai mare si tu trebuie sa ma asculti", "eu vreau sa-ti fac un bine, si trebuie sa accepti" si asa mai departe. O astfel de relatie se poate inchega doar pe "picior de egalitate" si nu se poate baza pe o relatie de dominare si subordonare de nici un fel (de pozitie, emotionale, mentale, sociale etc.). Prea am fost obisnuiti cu "trebuie", motiv pentru care nu mai putem fi sinceri nici cu noi insine si nici cu cei din jurul nostru.
In viziunea mea relatia de prietenie se poate baza doar pe sinceritate si se poate lega intre oameni care impartasesc aceleasi valori superioare (sau similare) in care cred in sinea lor, indiferent de modul si mediul extern in care si-au insusit aceste valori. Prietenia adevarata nu are granite, poate transcende orice (propria etnie, propria familie, propria tara chiar si propria credinta), doar omul in sine conteaza.
Avem exemple celebre de asemenea relatii frumoase, incepand cu celebri frati de cruce, terminand cu cele din istorie. Tot m-am intrebat de ce intre soldati se leaga asemenea relatii trainice si le si mentin o viata intreaga. Motivul este ca ei isi descopera valori superioare reciproc, in conditii nu tocmai usoare si obisnuite. Si chiar daca nu sunt perfecti in lumea obisnuita ei nu vad altceva in celalalt decat aceste valori superioare. Ei invata sa se respecte si sa-si respecte libertatea deciziei celuilalt.
In viata noastra obisnuita prea ne-am lasat dusi de "mofturile noastre" cotidiene, si uitam de ce este esential pentru noi si pentru cel de langa noi. Si e si normal ca ne-am cam saturat reciproc si am devenit "singuratici".
Dar ca orice relatie, nici relatia de prietenie nu se poate mentine daca nu este "hranita", sustinuta reciproc. Si parerea mea este ca nu trebuie sa ne dezamagim daca ne mai schimbam prietenii/prietenele. Viata in sine este schimbatoare, se schimba si ei/ele, ne schimbam si noi. Important este sa pastram amintirile frumoase vis-a-vis de ei/ele, sa le multumim pentru perioada frumoasa ce-am petrecut-o in tovarasia lor si sa le asezam undeva in inimile noastre.

Cu prietenie
Erzsebet
O perioada din viatza mea am - de gigi2005 la: 01/08/2005 23:49:56
(la: Vrajitoare si ghicitoare in sec. XXI)
O perioada din viatza mea am locuit in cartierul Trivale din Pitesti. Vis a vis de blocul unde sateam eu era o familie cu care ma imprietenisem, mai ales cu doamna pentru ca ieseam cu catzeii impreuna la plimbare. Ea mult mai mare ca mine, aproape ca mama mea. Are doi copii:fata mai mare si baiat, ofitzer pe vas comercial.
Imi povesteste intr-o zi ce-a patzit cu fata. A cazut dintr-o data la pat. Slabea, ii era rau, parca era anemica. Nu mai putea sa stea in picioare de slabita ce era. Spitale, internari, fata sanatoasa tun, analizele toate bune... Cheltuie baiatul peste 1500 de euro cu doctorii, tot o afla ce are sora-sa... Nimic, ea era sanatoasa. Pana la urma o doctora de la spitalul judetean din Pitesti ii spune femeii sa mai incerce si in alta parte, sugerandu-i vrajitoare. Ea, credincioasa, se duce mai intai la manastire la Curtea de Arges, unde un preot batran ii zice: se rezolva si prin slujbe, dar mai bine du-te la vrajitoare. E mai rapida rezolvarea si ce e facut cu satana, tot cu satana se dezleaga.
Afla femeia de un "vraci" pe la Albesti, v-am spus de el mai jos, de i-a murit copiii si s-a potolit. Se duce cu fata mai mult moarta la el... I-a zis ca daca mai intarzia cateva zile fata murea cu zile...Cineva ii facuse s-o omoare, fosta nevasta a barbatului ei pe care acesta o lasase ptr ca bea foarte mult. A dezlegat-o cu greu, dar a pus-o pe picioare intr-o saptamana si pe urma s-a tot dus pe la el la doua-trei saptamani, tot i-a descantat, pana la urma a rezolvat-o. Acum e sanatoasa, are si un baietzel de 4-5 ani cred, ca nu i-am mai vazut din 2001 si il avea pe ala mic.
#62909 (raspuns la: #62907) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
cea mai frumoasa zi din viata mea - de oanalaur la: 25/09/2005 07:18:47
(la: Banc: doi mosi pe o banca...)
concurs international de creatie pe vremea lui ceausescu pe tema cea mai frumoasa zi din viata mea. se anunta premiul III care se acorda britanicului john smith, se citesc cateva randuri din compunere: "era o superba zi de vara, nu mai ploua asa de mult, stateam la gura focului pentru ca totusi era destul de frig, cand bate cineva la usa. ma ridic, deschid, era un valet cu o scrisoare in mana: sir, maine sunteti invitat la dineu la regina. a fost cea mai frumoasa zi din viata mea."
premiul II se acorda americanului john johnson, sa ascultam cateva randuri din compunerea lui:"era o zi superba de vara eram la picnic cu familia, ne imbuibam cu hot dogi si coca cola, cand se apropie doi domni cu un plic in mana: hi, john. maine esti invitat cu familia sa iei masa cu presedintele. a fost cea mai frumoasa zi din viata mea."
premiul I se acorda romanului ion ionescu, sa-i citim compunerea:"era o zi cumplita de toamna, eram cu totii acasa, cu ligheane in maini incercand sa oprim plaia care curgea prin tavan, nu era lumina si caldura, cand deodata bate cineva la usa. ma uit pe vizor, doi domni imbracati in costume, in spatele lor doi militieni, in spatele lor doi caini polititisti. intreb:
-cine-i?
-militia. aici locuieste vasile vasilescu?
-nu. aici sta ion ionescu.
a fost cea mai frumoasa zi din viata mea.
dupa parerea mea... - de rac la: 28/09/2005 18:25:45
(la: Cum schimbam un om?)
Dupa parerea mea anumite metehne nu pot fi schimbate. Daca, de exemplu, cineva isi inseala nevasta cu alta, apoi divorteaza si de insoara cu cea din cauza careia si-a spart familia, sunt sanse foarte mari sa-si insele si noua nevasta...
La fel, daca un "el" isi loveste consoarta in mod regulat..., nu sunt sanse sa se poarte altfel in viitor.

Venind la subiectul de fata, daca vorbim de un afemeiat..., apai asta nu iese niciodata din capul barbatului. Aparent, poate sa dea impresia ca s-a lecuit dar mai devreme sau mai tarziu va calca din nou pe beck.
Parerea mea... - de Shtevia la: 12/12/2005 10:48:01
(la: ,,Cati copii trebuie sa am?")
Eu cred ca trebuie sa ai atati copii cati simti ca trebuie sa ai. Copiii sunt darurile lui Dumnezeu. Iar noi nu suntem in masura sa hotaram daca sa ii respingem sau sa ii primim la noi.
Iar temerile de mai sus mie mi se par neintemeiate. Eu cred ca oamenii se streseaza mereu ca nu sunt destule resurse materiale, nu este destul ozon, nu este destula mancare, nu este suficient confort, etc. De fapt nu este destula iubire. Este, in schimb, mult egoism.
Si mai cred ca exista un mecanism “regulator” al Pamantului care echilibreaza totul.
Poate ca eu am 4 copii (nu am atatia, dar zic asa), dar in blocul meu mai este doar o singura familie cu un copil (nu e asa, dar dadeam un exemplu). Oare este un echilibru? Se pare ca nu…Lucrurile trebuie privite mereu in ansamblu, desi ne fura, de obicei, detaliile.
Si eu cred ca resurse materiale sunt pe pamant destule, dar sunt gestionate prost (dinadins). Adica, prost pentru unii si bine pentru altii (cei cu painea si cutitul).
Asta e opinia mea…
Scoala mea - de latu la: 15/12/2005 20:27:54
(la: Invatamantul romanesc si elevii)
Cand am mers eu la scoala generala - era pe vremurile "bune" - mama era gestionara la un magazin alimentar. Unii dintre profesorii mei - inclusiv directorul scolii - primeau zahar, ulei si faina de la noi, in timpuri de criza. Sunt sigur ca n-as fi ramas corijent la nici una din materiile predate de ei, dar ai mei erau incapatanati: Nu si nu, ca trebuie sa invat, si gata. Seara cand veneau de la lucru ma asculta ba unul ba celalalt (din pacate mai mult mama, care era mai exigenta).
Azi le sunt recunoscator.

Copiii mei au fost sub supraveghere din prima zi de scoala, dupa ce sotia mea si cu mine am decis ca ea sa ramana acasa.
Pentru ilaritatea generala: Daca la momentul acela sansele si venitul meu n-ar fi fost mai mari decat ale sotiei, as fi ramas eu acasa.

Numai noi stim cum am razbit cu un salar - care nu era de manager - dar acum copiii sunt mari si merg la facultate si liceu.
Noi nu ne-am cumparat casa si nici primul milion inca n-am reusit sa-l punem de-o parte.
Dar de cate ori discutam despre sacrificiul facut, suntem de acord ca ceea ce am pierdut din punct de vedere financiar, a fost cea mai buna investitie pe care am putut-o face, fiind o investitie in viitorul copiilor nostri.

Copiii cand erau mici, mergeau seara la 20:00 la culcare in afara de vacante, sarbatori si weekend. Nu le-a stricat si nici discutii n-au fost, decat cele care in fiecare familie sunt: "Nu pot sa mai stau 10 Minute, te roooog", etc...

La scolile unde au fost, profesorii au fost - si mai sunt - profesori. Unii mai buni, altii mai putin buni. Pe cativa i-as numi tarabagii, daca as vrea sa le fac complimente.
Au fost ani scolari cand am fost nevoiti sa mergem de doua si chiar de trei ori la scoala pentru a vorbi cu un profesor sau altul, pe unul l-am reclamat la director, mai "sus" n-a fost nevoie.

Desigur ar fi fost mai usor sa ne plangem peste tot de situatia catastrofala a invatamantului, sa dam vina pe televiziune sau sa ne plangem de scolile de stat unde parintii sunt lasati singuri, spre deosebire de scolile private unde orele se tin in numarul prevazut de programa, materia se parcurge cum trebuie si educatia este preluata de pedagogi inegal mai motivati.
Am considerat insa ca nu profesorii ne-au insarcinat cu cresterea copiilor, ci ca noi am facut-o, deci noua ne revine privilegiul de a-i educa dupa cum consideram noi. Contest si acum capacitatea vreunuia dintre profesori - sau altui om de pe pamant - de a-mi educa copiii. De a le largi educatia, da. De a le inlesni accesul spre cultura, da.
Dar bunul simt, comportamentul in societate, etc..., cu siguranta nu.

Libertatea de a critica este indisolubil legata de libertatea de discernamant asupra modului, subiectului si felului de critica. N-am considerat ca am castiga ceva polarizand, aratand cu degetul sau vazandu-ne paushal nedreptatiti, deci ne-am concentrat asupra copiilor nostri, incercand sa surmontam - macar in parte - deficientele sistemului scolar sau deficientele lor - ca nici ai nostri nu-s genii - chiar si atunci cand banii nu ne-au ajuns si pentru concedii.
Copiii nostri nu sunt premianti pe linie, dar ne-au stiut intotdeauna interesati de ceea ce fac ei la scoala, precum si de problemele pe care le au acolo.
Rezultatul este ca putem vorbi despre orice - unele lucruri doar intre femei dupa cum altele doar intre barbati - dar dialogul exista. Iar acesta nu necesita investitii suplimentare, aducand pe de alta parte motivatia si intelegerea necesara pentru scoala si rolul ei ca temelie a viitorului propriu.

A lovi orbeste in jur n-aduce - zic eu - prea mult, discursul peiorativ aduce la fel de putin iar incercarea de a da vina pe toti ceilalti aduce de obicei aprobarea majoritatii auditoriului, dar intr-o forma populista a carei adancime nu trece de spoiala pe care fiecare ne-o aratam reciproc...
Experienta mea imi zice, ca a conlucra cu dascalii si a semnala tarabagiilor ca nu-s pe tarlaua proprie aduce copilului meu infinit mai mult decat nemultumirea mea cu privire la situatii pentru care nu sunt responsabil, dar pe care la fel de putin le pot influenta in vreun fel...
"Sunt dezamagit de familia me - de Simeon Dascalul la: 09/01/2006 19:35:35
(la: Un adolescent)
"Sunt dezamagit de familia mea , nu ca ar fi o familie groaznica, dar pur si simplu as fi vrut mai mult de la ei."

Păi nici eu nu pot spune că m-am ales cu familia ideală, dar mă gândesc că nici eu nu-s perfect şi oricum aici chiar că n-ai de ales.
Dacă te consolează – eu aş fi preferat o familie care să-mi sigure un start mai confortabil şi să mă „încurajeze” mai puţin. Şi în mine s-au băgat la greu meditaţii la mate şi la fizică, întâmplător ai mei îi cunoşteau bine pe amândoi profii şi cel puţin săptămânal sunau să vadă la ce nivel fusesem la ore. De obicei prestaţia mea nu era satisfăcătoare şi urma câte o predică în stilul „tu ce ai de gând să faci cu viaţa ta?”sau „noi nu te ţinem la facultate cu plată, ori înveţi, ori te faci chelner/lucrător pe macara (sau altceva în funcţie de inspiraţie)”. Dacă nu le iei în serios discursurile astea pot fi chiar amuzante, dar după un an te saturi, nu ţi le dori. În fine, strădania şi grija remarcabilă de care am avut parte s-au concretizat în intrarea la calculatoare la buget, totuşi abia deasupra liniei, şi unde-i marele gheşeft? Mă îndoiesc că George Copos, Irinel Columbeanu, Becali, Cristi Chivu sau alţii în acelaşi fel s-au remarcat printr-o surmenare excesivă în liceu eventual facultă.
Oricum, bucură-te cât mai eşti mai eşti în liceu, asta-i viaţă faină. Pe măsură ce înaintezi în facultă, mai ales dacă alegi şi să lucrezi în paralel, o să dai de viaţa reală care-i mult mai naşpa decât orice ţi-ai fi putut închipui într-a unşpea.

"Sa citesti de placere?! Eu nu stiu ce sa zic , nu stiu care carti sunt bune , si in plus nu toate cartile bune imi plac mie.
Chiar caut carti din care sa invat ceva sau care sa aiba un subiect aplicabil in viata.Sau sa raspunda la niste intrebari care framanta un adolescent."

Mi se pare complet aiurea să insişti să citeşti ce e considerat bun, îţi place, nu-ţi place. Cred că a fost şi aici pe cafenea un subiect „Cărţi care v-au refuzat”. Nu concep să citeşti decât de plăcere – destule chestii eşti obligat să înghiţi pentru şcoală - şi specia de cărţi care să dea răspunsuri n-am întâlnit-o încă. Când eram în liceu îmi plăcea mult Sven Hassel, dar nu l-am mai recitit de nu ştiu când. Lucian Boia, dacă te interesează istoria sau Patapievici dacă ai chef de scrieri „grele”.
parerea mea - de cuget la: 20/01/2006 20:09:58
(la: Oamenii devin homosexuali/lesbiene, sau se nasc asa ?)
Eu si vin sa spun niste lucruri logice:

exista 2 sexe, adica 2 aparate, sisteme...cum vreti sa le ziceti special create anatomic si functional cu un rol clar definit : reproducerea speciei la care se mai adauga si un imens numar de factori, care ajuta fiinta umana de la primul pas (atractia) pana la ultimul (noua fiinta) si apoi deloc de neglijat cresterea noii fiinte. Altfel, poate ca ar fi existat alt sistem de inmultire, pe baza de un singur sex dar cu alta maniera de a face acest lucru. Science fiction.

Acum, ca intervine placerea, bucuria, implinirea, fericirea pe parcursul acestor etape din viata omului,ne conduce la concluzia ca avem nevoie de toate aceste lucruri ca sa fim fericiti si sanatosi sufleteste si trupeste.

Eu zic ca nu e tot una sa ai familie normala (femeie – barbat), si altceva este sa fie 2 femei sau 2 barbati.
Eu cred intre homosexuali este vorba despre alt fel de atractie... nu-mi pot inchipui pentru ca nu stiu. Dar nici homosexualii nu pot sa-i inteleaga pe cei hetero pentru ca nu sunt. Deci greu sa ne intelegem unii pe altii pentru ca nu simtim la fel. Dar nu trebui nimeni judecat si condamnat. Evident. Ideea acestor discutii este tocmai sa ne putem intelege unii pe altii.
Parerea mea este ca homosexualitatea este un accident nefericit in viata individului. Cred ca ei se simt frustrati si complexati ca indivizi .

Totusi ce trebuie spus este ca normala este iubirea, atractia fizica , sexul... etc intre cele 2 sexe , pentru ca asa suntem facuti.

Eu am si o vaga idee ca si homosexualii realizeaza ca ceva nu este in regula cu ceea ce sunt, si simt, dar schimbarea se pare ca e un drum greu, si de aceea ei nu se prefera asa ceva. Mai usor le este sa ceara sa fie acceptati , sa ceara drepturi si chiar sa ceara sa fie chiar incurajati. Toate argumentele lor sunt in sprijinirea unei astfel de optici, tocmai pentru a evita ceea ce e greu.

Intrebarile privind cauzele , de ce exista ei, de cand, cum, cat, cati, etc nu sunt asa importante .important este ca ei exista . E clar. Si sigur ca nu poti sa-i condamni. Totusi eu zic ca daca ei spun ca nu se mai pot schimba, macar sa accepte ideea ca nu traiesc in normalitate. Si sa mai accepte ideea ca daca ar fi avut o indrumare, intr-o etapa de viata, poate nu ar fi ramas asa, deci sa-i incutajeze pe tineri spre normalitate. Spre o viata de familie, chiar si daca vor mai ramane vise homosexuale, in schimb se vor consola cu alte bucurii ale vietii. Cu mult mai implinite si linistite.
#101318 (raspuns la: #100281) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Casa si familie/Buna dimineata intelepciune - de goanga la: 27/01/2006 11:18:58
(la: Buna dimineata intelepciune .....)
Subiectul e cam general - Casa si Famile - sunt chiar doua subiecte dupa parerea mea. Toate bune si cu casa si cu familia. Da parca cine da din casa chiar tot? Are cineva curajul asta?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...