comentarii

FELICITĂRI DE CRĂCIUN


Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
Sărbătoarea mult aşteptată-Crăciunul - de (anonim) la: 30/12/2004 15:22:42
(la: Poveste de iarnă)
De ce o diferenţă atât de mare între fiu şi fiică?
Să nu ajugem ca şi în povestea "Sarea în bucate".
De fapt cine s-a închis în acel cristal?
Metaforic vorbind un fulg de nea nu se poate compara cu un cristal.
Zeii nu pot fi şi vrăjitori. Aşa că nu poate exista nici o vrajă.
Crăciunul aduce numai bucurii, indiferent de starea sufletească din acea zi sfântă.Iar pentru un părinte copii reprezintă lucrul cel mai sfânt din lume.Fericire nu există decât în basme. Unde oare poate pleca un fiu, cu aşa nume, care inspiră teamă şi dezamăgire? Acolo unde există multă linişte sufletească, speranţă, unde? de găsit nu va vrea nimei să-l găsească.
În curând Crăciunul.... - de Viorel 1963 la: 08/12/2005 20:12:08
(la: In curând Craciunul..)
De ce se bucurau românii în urma cu 200 de ani? De abundenţa din mall-uri? De brazi împodobiţi? De cadouri care mai de care mai costisitoare? De posturi de radio care emit colinde, muzică de „sezon”? De posturi TV unde vezi, între multe calupuri publicitare, filme cu „Christmas Spirit”? De oraşe cu beculeţe şi zeci de brazi sacrificaţi? De restaurante cu meniu de gală? De Moşi Crăciuni cu bărbi false şi Crăciuniţe mini-jupate? De chindii cu râuri de băutură, haleală cu colesterol din belşug, muzici maxime, eventual o partidă de sex?....
Da' cine e Iisus Hristos?
Moş Crăciun - de silver la: 12/12/2005 13:07:06
(la: Inbox pentru Mos Craciun de la cafegii)
Moş Crăciun nu m-a ocolit niciodată ... an de an lasă sub brad cadoul visat ... păstrez în suflet darul cel mai de preţ ... primit şi dăruit, deopotrivă ... credinţa, speranţa, dragostea ... şi sper să nu mă uite nici în anii ce vor veni ... mai am sub brad un pui de om ce-mi umple zilele cu zâmbet şi senin ... şi un OM alături, de la care încă mai învăţ, la matusalemica mea vârstă, cum să trăiesc frumos şi cum să dăruiesc fără să aştept nimic în schimb ... toate aceste daruri ale moşului fac din mine un om împlinit ...

" ... rebegit, la un pas de seninatate, ma cuprinde un ultim vârtej ..."
Felicitări şi...succes! - de Lady Allia la: 15/03/2007 12:55:53
(la: Noua Cafenea Ep. 1: Ce a fost)
...pentru cineva care a fost în "branşă" destul...cam ştiu ce a fost, cum a fost şi mai ştiu că încă mai este destul de multă cale de străbătut până la "finish-ul"...lucrării! Sau poate...pentru că orice admin bun mereu modifică şi schimbă...:))...nici nu se va termina vreodată în totalitate...:D ...
Oricum ar fi, felicitări pentru ceea ce ai "renăscut", felicitări şi pentru ceea ce a fost înainte şi...succes în continuare pentru ce vei vrea să realizezi!

felicitări! - de Lady Allia la: 18/06/2007 11:34:07
(la: PREMIILE LITERARE CAFENEAUA 2006 - PREMIEREA, sectiunea POEZIE)

felicitări tuturor şi la cât mai multe gânduri de suflet pe care să le aşterneţi la fel de frumos!
POVESTE DE CRĂCIUN - de Areal la: 19/12/2008 10:45:44
(la: Bucuria Sarbatorilor)
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti... A fost odată, în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o famile de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu şi nu ezita să spună şi altora ce simţea el în legătură cu religia şi sărbătorile creştine, cum ar fi Crăciunul. Soţia lui credea însă, şi ea şi-a crescut copiii astfel încât să aibă credinţa în Dumnezeu şi în Iisus, în ciuda comentariilor lui negative, prin care se împotrivea la orice.
Într-un ajun al Crăciunului încărcat de zăpadă, soţia şi-a luat copiii la o slujbă creştină în satul în care locuiau. L-a invitat şi pe el, dar a refuzat:
"Prostii, dacă ar exista într-adevăr Dumnezeu, iar Iisus ar fi fiul Său, de ce l-ar fi trimis El pe pământ cu chip de om? Dacă e atotputernic, de ce să se coboare El până la nivelul nostru? Nu pot să cred aşa ceva, n-are nici un înţeles!"
Aşa că ea şi copiii au plecat, iar el a rămas acasă. N-a trecut mult şi vântul a început să bată mai tare, viscolind zăpada. În timp ce bărbatul se uita afară pe fereastră, tot ce vedea era o furtună de zăpadă. S-a aşezat să se odihnească înainte de a aprinde focul pentru a încălzi casa peste noapte. Şi chiar atunci a auzit un zgomot puternic. Ceva a lovit fereastra. Apoi încă unul. S-a uitat afară, dar nu a putut să vadă prin viscol mai mult de câteva urme pe zăpadă. Când vântul s-a mai liniştit, el a mers afară să vadă ce anume a lovit fereastra. Pe câmpul de lângă casă a văzut un stol de gâşte sălbatice. Se părea că ele zburau spre ţările calde pentru perioada de iarnă, când au fost prinse de viscol şi nu au mai putut înainta. Păsările s-au pierdut şi au eşuat la ferma lui, fără mâncare şi fără adăpost. Îşi mişcau aripile şi zburau în jurul terenului în cercuri mici, orbite şi fără nici un scop. Câteva din ele se pare că s-au izbit de geam. Ţăranul, om cu inima caldă, iubitoare, s-a gândit că le-ar putea adăposti la ferma lui, de vreme ce nu puteau să mai zboare spre sud pe o astfel de vreme.
"Ferma ar fi un loc tare bun pentru ele să stea. Este călduroasă şi sigură, ar putea să-şi petreacă noaptea aici şi să aştepte sfârşitul furtunii."
Aşa că a mers până la fermă şi a deschis larg uşile, apoi a aşteptat, sperând că ele vor observa ferma deschisă şi vor intra. Gâştele dădeau însă din aripi învârtindu-se fără nici un scop şi se părea că nu au observat ferma şi nici că şi-au dat seama ce ar însemna aceasta pentru ele. Bărbatul a încercat să le atragă atenţia, dar tot ce a reuşit a fost doar să le sperie, şi ele s-au mutat mai departe. Ţăranul a intrat în casă şi a ieşit apoi cu o bucată de pâine, a rupt-o şi a făcut o dâră de firimituri care să le conducă spre fermă. Dar ele tot nu au înţeles. S-a dus în spatele lor şi a încercat să le îndrepte spre fermă, dar ele s-au speriat şi mai tare. S-au răspândit în toate direcţiile, numai spre fermă nu.
Nimic din ce a făcut nu le-a determinat pe gâşte să ajungă în locul unde le-ar fi fost cald şi unde ar fi fost în siguranţă.
"De ce nu mă urmează?! Nu pot să vadă că acesta este singurul loc unde ele ar putea supravieţui furtunii?"
Tot gândindu-se la asta şi-a dat seama că ele pur şi simplu nu vor urma un om.
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, aş putea să le salvez!", a spus el tare.
Atunci i-a venit ideea. A intrat în fermă, a scos una din propriile lui gâşte şi a purtat-o în braţele sale până a ajuns în spatele stolului de gâşte sălbatice. Apoi i-a dat drumul. Gâsca lui a zburat printre celelalte direct spre fermă şi, una câte una, celelalte gâşte au urmat-o spre acel loc sigur. Bărbatul a rămas tăcut pentru un moment în timp ce cuvintele pe care le-a spus cu câteva minute mai devreme i-au revenit în minte:
"Doar dacă aş fi unul de-al lor, atunci le-aş putea salva!"
Apoi s-a gândit la ceea ce i-a spus soţiei mai devreme:
"De ce Dumnezeu s-ar fi smerit atât pe Sine ca să vină pe pământ şi să trăiască în trup de om?"
Dintr-o dată, totul a avut sens. Aceasta e ceea ce a făcut Dumnezeu. Noi am fost ca si gâştele – orbi, pierduţi, disperaţi. Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său ca să ne arate calea şi să ne salveze.
"Aceasta este adevărata însemnătate a Crăciunului!"
Privirile i s-au luminat când a înţeles. În timp ce viscolul se potolea, sufletul lui a devenit liniştit contemplând acest minunat gând. Ani de îndoială şi necredinţă au dispărut ca şi furtuna trecătoare. A îngenunchiat în zăpadă şi a rostit prima rugăciune din viaţa lui:
"Mulţumesc, Doamne, că ai luat chip de om şi ai venit să mă scoţi din furtună!"
#374702 (raspuns la: #370406) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
( 4/6 ) - de Tot Areal la: 11/03/2010 13:53:02
(la: Pensia de moarte ( 4 ))
- Ieşi afară jigodie de studentă! îi zise în cele din urmă.
Dimineaţa se duse la secretarul UTC i-a povestit ce s-a întâmplat şi a spus că reclamă abuz.
- Stai cuminte că vorbesc cu Cristian.
Îi dădu telefon. Era ofiţerul secretar UTC de la miliţie. Se întâlneau la instruiri. În jurul prânzului Jan îi aduse buletinul şi evenimentul a fost dat uitării cumva. Ţinea acasă un jurnal în care îi era frică să consemneze lucruri importante. Scandalurile politice erau tot mai multe. Pe frontispiciul stadionului într-o noapte a fost scrisă cu vopsea o lozincă ostilă foarte mare. De obicei se scria „Jos Nicu”, „Jos Elena”, „Jos dictatura”. A putut fi văzută la prima oră de mii de călători navetişti din trenurile ce veneau dinspre Făgăraş. Până spre orele amiezii au fost aduşi muncitori, care se urcau pe schele să vopsească peste inscripţie. Altă dată, dimineaţa când a mers la serviciu a văzut geamurile şi pereţii alimentarei din cartier, pictate cu lozinci. Revolta plutea în aer. Îşi făcu un carneţel mic cu coperte roz în care scria instruiri UTC şi chiar ceva fraze, date. În agenda de la serviciu printre paragrafe erau mici însemnări din evenimentele ostile partidului. După două săptămâni, studenţii seralişti din fabrică au fost chemaţi să dea test de protecţia muncii, la care tehnicianul responsabil nu s-a sfiit să spună că e test grafologic. Era terorizat că se apropie demolatul de casa făcută de el.
Într-o zi au fost chemaţi la Teatrul Dramatic să-l primească pe Nicu Ceauşescu. Mona era cunoscută de la concursurile televizate, de către majoritatea activiştilor.
- Să facem o probă de aplauze, ceru un instructor. Nemulţumit se cam răţoi la ei.
- Ce e măi!? N-aţi mâncat azi?!
Mona, cunoscută pentru replici de duh îşi dădu drumul la gură fără să vrea:
- N-avem ce!...
În timp ce prezenţii izbucniră în hohote de râs, aplaudând cu spor, Mona şi instructorul care o cunoştea rămaseră perplecşi uitându-se unul în ochii celuilalt.
Şopti printre dinţi către cele două fete cu care venise:
- Plecaţi! Să nu vă vadă nimeni, plecaţi!
Fără o vorbă activistul se îndepărtă şi nu l-a mai văzut până la sfârşit.
Aveau să-şi amintească de multe ori acest moment şi povesteau cum era să fie ridicate cu duba să joace dansuri populare -„bătuta” şi „sărita”. Câteva zile la rând a fost crispată şi încordată aşteptând să fie ridicată de oriunde sau să i se întâmple vreun accident. De Crăciun un grup de studenţi a cântat colinde pe un bulevard şi au fost împrăştiaţi la scurt timp.
Intrase în ultimul an. Într-una din zile a stat la coadă să-şi cumpere vată. Se terminase şi n-a apucat. Era disperată, trebuia să-şi facă tampoane din cârpe. Găsise la o femeie angajată la confecţii, un balot de lavete de bumbac. Tot ea i-a croit chiloţi şi i-a cusut la maşină. Şapte perechi, a costat-o o sută de lei şi se felicita în sinea ei de o aşa reuşită.
La serviciu nu mai ştia să potrivească tot felul de minciuni. Pe de o parte erau obligaţi să reducă consumurile pe de alta nu mai încetau cu lozincile. S-a dus la preşedintele sindicatului, i-a explicat cum stau lucrurile şi i-a cerut să găsească o cale de a scoate consumul de materiale. Mona nu se opri aici, ci abordă şi altele.
- E revoltător, e scandalos să nu găsim de cumpărat vată, chiloţi! Suntem femei!
#530441 (raspuns la: #530440) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Motive de nemultumire a moldovenilor fata de romani - de Filip Antonio la: 04/03/2004 17:21:45
(la: Ce sunt românofonii din Republica Moldova?)
1) România a sacrificat Basarabia în 1916 în favoarea Transilvaniei, intrând în război alături de Antantă care îi promitea Ardealul, refuzând Tripla Alianţă care îi promitea Basarabia. Până la urmă, norocul a făcut ca atât Imperiul German, cât şi cel Austr Ungar şi cel Ţarist să se prăbuşească, iar România să se aleagă cu ambele provincii, după ce în 1917 evitase de justesse anihilarea ca stat.

2) Unirea din 1918 n-a fost aşa cum o prezintă unii istorici români un act de entuziasm general, ci unul de convenienţă. În disperare de cauză Republica Democratică Moldovenească a făcut apel la trupele române care au ocupat Basarabia în ianuarie 1918, contracarând bandele bolşevice care care terorizau provincia. Să nu uităm că votul din Sfatul Ţării de la 27 martie/9 aprilie 1918 s-a făcut în condiţiile în care armata română înconjurase clădirea.

3) România n-a acceptat particularismele basarabene şi în special în domeniul cultural a acţionat cu lipsă de senistivitate ca şi în Transilvania şi Bucovina în "naţionalizarea" învăţământului.

4) În lupta pentru crearea unei elite româneşti în provincie, România a aplicat politici uneori discriminatorii împotriva minorităţilor naţionale, care au culminat cu retragerea cetăţeniei de către guvernul Goga Cuza a evreilor veniţi în provincie după 1919.

5) România nu a înţeles întotdeauna că 106 ani de rusificare nu se pot şterge peste noapte şi de aici atitudinea de iritare la adresa românilor basarabeni care prezentau un ataşament faţă de tot ce este rusesc (lucru pe care mulţi nu îl înţeleg nici azi).

6) Reprimarea acelora care sărbătoreau Crăciunul (pe ascuns) pe calendarul vechi. Şi azi Mitropolia Basarabiei NU a trecut la calendarul nou.

7) Politici greşite care au antagonizat minorităţile. Desfiinţarea şcolilor ucrainiene (mai numeroase în Bucovina)la sfârşitul anilor 20 a alienat cea mai mare minoritate, potenţial aliată împotriva ruşilor. Aşa s-a creat un teren mai favorabil iredentismului alimentat de agenţii bolşevici. Bajocura la adresa găgăuzilor, numiţi "găgăuţi" nu a stins nici azi românofobia acestei populaţii puternic rusificate.

8) Trimiterea în Basarabia adeseori a unor funcţionari corupţi şi brutali, folosită de adversari în alimentarea poveştii cu "jandarmul român care bătea" (se pare că imaginea NKVDistului care deporta în miez de noapte e mai puţin pregnantă sau a bou-vagoanelor spre Siberia).

9) Eşecul dezvoltării economice şi sociale, Basarabia rămânând ce mai înapoiată provincie.

10) Retragerea fără rezistenţă în 1940 (discutabil).

11) Persecuţiile împotriva populaţiei evreeşti declanşate de regimul Antonescu şi pe care mulţi români refuză să le recunoască. Repet, regimul Antonescu a persecutat evreii, NU poporul român.

12) Anexarea "pe 1000 de ani" a Transnistriei de către Antonescu, 1000 de ani care au durat 2.

13) Predarea către URSS de către România a militarilor basarabeni care luptaseră în armata română.

14) Băgarea sub preş a istoriei Basarabiei şi scoaterea ei de la naftalină în scop propagandistic de către regimul Ceauşescu în ultima sa perioadă.

15) Obsesia identitar în relaţiile bilaterale, care face ca românilor din România să li se pune pata pe ochi. Dacă s-ar face un recensământ probabil între 80 sau 90 la sută dintre românofoni s-ar declara "moldoveni". O isterizare a românilor din România este complet contraproductivă.

16) Lipsa unei politici coerente a informaţiei a României (stat, societate civilă). România ca să dau un singur exemplu nu a fost capabilă să subvenţioneze (ca Rusia) ediţii locale ale presei (două încercări timide PRO-TV şi Jurnalul de Chişinău nu par să aibe sprijin fnanciar)

17) Politică economică ineptă, incapabilă să facă concurenţă ruşilor.

18) Trimiterea de diplomaţi naţional-comunişti care nu înţeleg modul de a opera al ruşilor, lezând senisibilităţi la Chişinău.
Moş Crăciun nu există! - de stancosty1 la: 07/02/2005 10:30:21
(la: scrisoarea pt mos craciun :))
Dragă domnişoară ics,
ce frumos ar fi dacă am putea sta degeaba şi toate să ne pice "pară mălăiaţă în gura lu' nătăfleaţă"...
Din păcate mai trebuie să şi muncim şi ar trebui să ştii că pentru ca tu să poţi merge la şcoală ca să te plictiseşti la ora de fizică, cineva munceşte în locul tău, cel mai probabil părinţii tăi. Cu reverii metafizice nu ajungem la nimic. Pune mâna şi învaţă şi lasă visurile. De altfel, apropo de fizică şi metafizică, aceşti termeni sunt de la Aristotel citire, care a scris două cărţi: prima a numit-o "fizica", adică despre cele lumeşti, ale naturii. A doua a numit-o "metafizica", adică ce e dincolo de lumea fizică, a naturii, lumea gândurilor.
Dacă nu eşti în stare să depăşeşti nivelul la care te găseşti, poţi cel mult să te gândeşti la o carieră de "model" sau, şi mai bine, să nu faci nimic şi să te măriţi cu unul bogat şi trecut de vârsta a doua, ca să poţi duce viaţa de "far niente" la care visezi.
Vezi că a sunat clopoţelul!
de la Lazarescu citire...(fragmente) - de Intruder la: 13/08/2005 22:36:56
(la: "Academia Cafeavencu")
cele redate mai jos, nu sunt ''critici''...nici nu mi-as permite sa critic texte din acest site sau de aiurea...ceea ce unii ar considera ''critica'' facuta de Intruder, este de fapt zeflemea nevinovata, fara intentia de a fi eu mai catolic decat papa...
(asta ca paranteza la postarile mele anterioare)

cititi sa va amuzati...textul e super si autorul talentat...;)

Jurnal intim
Publicat de lazarescu la 12/02/2004 - 06:03 la Eseuri


Împărţeam cu doi tineri căsătoriţi o căsuţă cu două camere, un hol, o bucătărie, o baie, cîţiva şoareci şi mii de furnici.

în curte există un cîine-lup (blînd, pîinea-lui-Dumnezeu), care nu latră decît la mine. Dimineaţă am ieşit în vîrful picioarelor, privind în stînga şi în dreapta, şi am rupt-o la fugă spre poartă. A ieşit naiba ştie de unde şi a năvălit după mine, lătrînd înnebunit. Azi nu m-a prins.
Pe cîine îl cheama Lucky. De ce l-o fi chemînd aşa, treaba lui. Şi eu m-am simţit "lucky". De ieri dimineaţă nu l-am mai văzut. Am înţeles că noaptea doarme în casă. Treaba lui.

Aseară, în timp ce umblam bezmetic printr-o alimentară, memoria afectivă mi-a fost brusc deşteptată de imaginea unei banane verzi. Mi-am amintit cum, în copilărie, am aşteptat să se coacă o banană. O cumpărase tata, după vreo doua ore de stat la coadă. Mi-a explicat că, de fapt, bananele sunt galbene şi că-s mai bune coapte. Am pus-o pe fereastră şi o cercetam cu sufletul la gură de cîteva ori pe zi. Singura evoluţie a fost că s-a veştejit.

Azi, cînd am ieşit din editură ca să-mi cumpăr ţigări, am văzut o veveriţă care trecea strada pe zebră. Semn că nu mai există veveriţele de-altădată. Nu se mai sperie de aglomeraţie. În plus, au şi un comportament civilizat.

Muntele Rarău, ajunul Revelionului 2002, pe o cărăruie aflată la 15 km distanţă de civilizaţie. Mă opresc să-mi aprind o ţigară. Apare de niciunde un aurolac: "Da si mie un ban". Hai, că la restaurant, pe strada, mai înţeleg. În creierii munţilor nu-mi pot imagina ce căuta un aurolac.

Astă vară, mă plimbam cu iubita şi a venit un aurolac la noi, cu celebrele cuvinte: "Dă şi mie un ban". Eram amîndoi lefteri. Fumător înrăit, m-am gîndit să-i ofer totuşi ceva: "Ia nişte ţigări". "Mersi, nu fumez", a venit prompt răspunsul lui.

Printr-un concurs de împrejurări greu de închipuit, am ajuns cu cîţiva ani în urmă să-l colind pe regele Mihai. Venise pentru a sărbători Crăciunul la Iaşi, invitat de primar la o petrecere cu VIP-uri locale.
(...)
Ne dusesem în gaşcă să-l colindăm pe directorul căminului şi ne-am trezit la masa regelui.
(...)
Mă rog, era acolo toată eticheta de care n-aveam habar decît din cărţi, o etichetă pe care am călcat-o în picioare cu inocenţă, ciocnind cu regele, apoi cu bodyguarzii şi pe urmă cu regina şi membrii familiei.

În primul rînd am slăbit. Aşa spun ceilalţi. Ar mai fi un semn faptul că toţi cunoscuţii la care mă duc în vizită mă întreabă în primul rînd dacă nu vreau ceva de mîncare. Se şi exagerează. Tata exclamă de fiecare dată cînd mă vede: "Bă, da' ce-ai mai slăbit!".

Aşadar, 29 de ani. O vîrstă frumoasă, respectabilă. Cea mai frumoasă vîrstă pe care mi-o închipui este la 30 de ani. Suficient de tînăr ca să nu-ţi fi pierdut entuziasmul, acea inconştienţă de a crede că frumuseţea vieţii tale e abia la început, destul de matur ca să dai în mă-sa toate lucrurile care nu merită.

Emoţionante mesaje de felicitare de la adminul unor situri pe care am cont. Mi se oferă cadou liste cu tipe născute în aceeaşi zi cu mine, reduceri la schiuri, o carte de credit gratis la una din băncile din sudul Americii... Într-adevăr emoţionant mi se pare următorul mesaj de pe situl meu:
''situl e fain realizat,simplu si la obiect,imi place mai ales explicatia din jpegul de mai sus ( eu ---> ) e super.. la viata mea am citit numai carti de colorat(volumul 1,volumul2,trilogii etc..) si pot spune ca,referitor la continut,situl tau ma incanta din nou...pana acu ai 2 bile albe!! oricum sa nu te-astepti sa-ti cumpar cartea..sunt lefter :)'' . Semnat: un gigel oarecare

Produceam clorofilă. Vegetam. Am stins lumina şi am încercat să adorm. Nimic. Gînduri şi imagini de toate felurile - banale, extrem de banale - au început să-mi apară: golul Danemarcei marcat de la 40 de metri, faze din camera Big Brother, o mîţă care mi-a tăiat calea, lista cu lansările pentru Bookarest, corzile de chitară pe care le-am primit cadou etc. etc. Toate aceste gînduri-imagini au început să circule în viteză, ca nişte maşini pe o autostradă cu mai multe benzi. Vehicule care respectă regulile de circulaţie, supravegheate de sus de elicopterul poliţiei. Apoi, brusc, o asemenea maşină derapează de-a curmezişul autostrăzii, provocînd o coliziune în lanţ: şutul tras de danez la poarta noastră sparge un geam de la casa Big Brother, mîţa apare năucă în mijlocul autostrăzii, maşinile explodează pentru că a căzut peste ele elicopterul poliţiei.

Dracilor din Pateric li se potriveşte perfect zicala românească: "nimic nu fac, dar nici nu stau degeaba".

Aseară fumam lîngă magazinul Billa. Prin faţa mea, trei aurolaci se trăgeau cu cărucioarele de la supermarket, transformate în trotinete. Unul - după ce mi-a cerut "măcar" o mie de lei - a plecat voios, cu un picior pe cărucior, cu celălalt, făcîndu-şi vînt. Cînta într-un amestec de ritm gospel şi hip-hop: Dumnezeuuu/ Taatăl nostruuu/ Iisus Hristooos!. Partea cu "Iisus Hristooos!" cădea ca un refren, un soi de "Check it up!". Probabil că peste zi, în timpul "serviciului", îşi cînta versurile pe altă melodie. Acum, se distra. Îşi permitea să improvizeze.

Bunică-mea a rămas văduvă cînd avea tata 15 ani. Habar n-am cum era pe vremea cînd trăia bunicul, dar sînt convins că s-a făcut mai rea după moartea lui. Avea o casă retrasă, pe malul unei rîpe. Nu suporta pe nimeni, se certa cu toată lumea. Dacă stau şi mă gîndesc bine, avea două aşa-zise prietene (Mariţa şi Floarea, parcă) cu care se întîlnea duminicile, bîrfea lumea din sat şi toate neamurile (mama fiind cap de listă). Nu reţin din discuţiile lor decît două ticuri verbale: "Am păţit ca 'ceala!" (Bunica) şi "Fac ca cîntecu'!" (Floarea). Mariţa vorbea mai puţin. Prefera să tragă cîte o duşcă dintr-o sticlă cu ţuică şi să intervină atunci cînd mirosea că e rost de sfadă, turnînd gaz pe foc. Discuţiile se terminau într-un vacarn generalizat, în care toate blestemau şi nimeni nu mai asculta pe nimeni, ca la Tucă-show sau la Procesul etapei. Se despărţeau jurîndu-se vă nu vor să se mai vadă niciodată, pentru a se întîlni o săptămînă mai tîrziu. Nu de puţine ori eu deveneam subiectul dicuţiei: că de ce umblu în chiloţi (de fapt, pantaloni scurţi) în Sfînta Duminică, de ce bolovănesc cîinele, de ce umblu aşa murdar. "Apăi, da, e murdar, că nu-l spală mă-sa", prindea bunica prilejul să se lege de mama. "Da' taci, ţaţă, ce-ai cu mă-sa! Mă-sa îl spală, faci ca cîntecu', el e drac împieliţat", sărea Florea. Mariţa scrîşnea dezaprobator din cei trei-patru dinţi rămaşi în gură, trăgea un gît de ţuică şi spunea ca pentru sine: "Eu n-aş înghiţi una ca asta!". Apoi bunica uita că ea se pornise pe mama şi întorcea vorba ca şi cum celelalte s-ar fi legat de noră-sa. Şi dă-i ceartă.

Cel mai nasol lucru pe care i l-am făcut
(bunicii- n.b). a fost odată cînd mi-a dat să mănînc nişte vişine scoase din ţuică. M-am îmbătat şi eu, şi porcul (cu care am împărţit vişinele). Porcul s-a îmbătat mai rău, stătea lat în curte, dar eu m-am comportat mai urît: am luat o cană şi am pocnit-o în cap, fără vreun motiv anume, pe bunica. Îmi amintesc că era o cană de marmură şi că am rămas cu toarta în mînă. Mă rog, e lucru scuzabil, avînd în vedere că vorbesc despre prima mea beţie.


sursa: http://www.cafeneaua.com/node/view/1018


Colindatorii - de maimuta la: 09/12/2005 19:27:30
(la: In curând Craciunul..)
COLINDATORII
de George Cosbuc

Cad fulgii mari,încet zburând
Si-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
De mult uitarăm jocul.
Demult şi patul ne-paştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
In ieslea cea săracă,
Si boul cum sufla milos,
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum I-au adus
Păstorii de la stână
Si îngerii albi cântau pe sus,
Cu flori de măr în mână.

Si-auzi ! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Si vin mereu,s-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă-
Noi stăm cu ochii pironiţi
Si fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniţi,
Cu Leroi, Domnul mare !

Ei cântă-nălţător si rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se întoirc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-postaşi, şi c-a murit..
Dar s-a deschis mormântul
Si El acum e-n cer suit
Si judecă pământul.

Si pănă nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul-
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
In casă-ne Crăciunul.
Si în târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Si-n vis vedeam tot flori de măr
Si-n faşă, mic, pe Domnul.

nu cred ca mai e nevoie de comentariul meu:)
danaig - de silver la: 12/12/2005 10:49:04
(la: Ganduri…)
Firul e în mâna ta, copilă, nu arunca blestem pe cei ce ii invinuiesti de rătăcirea ta. Prinde capătul firului şi mergi mai departe ... nici nu stii cat de aproape e ieşirea din labirint.

Si daca ti-ai şterge ochii înlăcrimaţi ai putea chiar să zăreşti lumina ... a fost dintotdeauna în faţa ta, dar poate ai fost prea obosită să o cauţi.

Nimeni nu scrie reţete de suflet pentru poveştile altora ... şi nimeni nu-ţi poate trăi viaţa ... ce ţi-ai dorit de Moş Crăciun se poate împlini mai curând decât te aştepţi ... Crăciunul e atât de aproape.

Ne sfâşie uneori sufletul întâmplări pe care nu le dorim, pe care nu avem nici măcar capacitatea de a le anticipa, dar de acolo de sus cineva ne veghează viaţa.

Iar cei ce pleacă de lângă noi sunt cei ce nu ne sunt destinaţi. Uneori nici nu realizăm că păstrând în suflet amintirile neplăcute - deşeuri care ne murdăresc sufletul, nu ne dăm nouă înşine o şansă de a merge mai departe.

Iată, Moşul m-a rugat să-ţi şoptesc la ureche că astăzi începe viaţa ta. O viaţă în care trupul tău tânăr şi mintea ageră vor deveni complici pentru împlinirea ta. O viaţă în care te scuturi de trecute dezamăgiri ca de praf şi începi să clădeşti noua ta înfăţişare ... interioară şi exterioară. O viaţă în care înţelegi că un om care te iubeşte nu te va face să plângi decât de fericire. O viaţă din care fac parte indiscutabil un zâmbet senin de copil şi multe răsărituri de soare lângă cineva care va şti să-ţi privească sufletul şi să se îndrăgostească de adâncimile lui. O viaţă în care să iubeşti şi să fii iubită aşa cum visezi ... Aşa cum meriţi cu prisosinţă.


" ... rebegit, la un pas de seninatate, ma cuprinde un ultim vârtej ..."
laura - de rac la: 16/12/2005 21:23:10
(la: Pentru orice problema exista o solutie)
Acel "Simplu" trebuia însoţit de feţişoara aceea care face cu ochiul... Scuze dacă ai perceput greşit, tu şi ceilalţi cu care m-am văzut aţi fi ultimii cărora să mă adresez... necorespunzător, să zicem (n-am găsit altă rimă...).

Pe de altă parte, mă bucur că RSI rămâne acelaşi tip săritor ca de obicei. De asemenea Intruder, care rămâne şi el un tip de gaşcă.

Vroiam să-ţi mai spun că există facilitatea cu "Ignoră utilizatorul", care te poate scuti de consum nervos... Eu am folosit această "funcţie" cu succes cândva (nu spun cu ce utilizatori, că aş trezi discuţii şi vine Crăciunul). Tocmai ascultam colinde cu Ştefan Hruşcă.

În măsura în care ai să rămâi fidelă cafenelei, vei mai găsi întâmplări "ciudate" pe aici. E ca-n viaţă.

Îmi vine puţin să râd... :)
Ieri, directorul nostru mare ne-a zis într-o şedinţă: "Băi, mai terminaţi, măi cu bisericuţele, hai să facem o mănăstire..."


Vin sărbătorile...
#95576 (raspuns la: #95417) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
miere, dragă - de rac la: 20/12/2005 20:09:59
(la: Bilanţ 2005)
Mă bucur că ai venit aici, să ne dai şi nouă puţin din... forţa ta, din entuziasm... Sunt sigur că este reconfortant ca, după un an cu multe schimbări şi satisfacţii, să poţi să te aşezi o clipă să spui: cum, a mai trecut un an?

Spirit de Crăciun, căci ...

Vin sărbătorile...
#96214 (raspuns la: #96195) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Depeche Mode, Flexible. Şi, de vreo doi km., un fenomen pe care îl întâlnesc pentru a doua oară în viaţă: ceaţă de nu vezi botul maşinii şi, la răstimpuri, o găleată de apă zvârlită brusc pe parbriz, parcă de mâna cuiva. Mă încearcă o senzaţie indescriptibilă, un fel de admiraţie amestecată cu fiori. Deodată, percep ceva, ca un clipocit şi închid CD-player-ul. Nu m-am înşelat, parcă picură o sumedenie de robinete defecte în tot atâtea căni cu apă.
-Ce faci, mă, iar plângi? întreabă răstit partea mea de “eu” responsabilă cu apostrofu`
-Eu? Niciodată, răspunde o voce care nu-i deloc a părţii de “eu” responsabilă cu plânsul.
Mă uit în oglinda retrovizoare:
-A, tu erai? Am trăit s-o văd şi p`asta. Presupun că e şi singurul dar de Crăciun cu care am să mă aleg. C-aşa eşti tu, ai numa` ironii pentru mine.
-Păi sunt Moş Crăciun-ul tău personal, la ce naiba te aştepţi?
-Ei, da, în lumina asta parcă face sens. Ai de gând să fii şi tu serios anul ăsta şi să-mi aduci ceva?
Îşi ia o mutră gânditoare:
-Ia să vedem… ai fost cuminte?
-Mă, tu faci mişto de mine?
-Da, recunoaşte izbucnind în râs. Brad ai luat?
-Pentru?
Se pleoşteşte brusc:
-Altădată mai împodobeai şi tu un pomişor, acolo. Cu toate că spuneai că-i doar momeală pentru mine, tot era frumos. Sau poate tocmai d`aia. Mă simţeam şi eu băgat în seamă.
-Aham. Dar tu nu răspunzi la provocări, nu?
-Mda, aşa e. Dar…
Se-aude din nou clipocitul.
-…Dar tu eşti Moş Crăciun-ul meu personal. Hai, nu mai plânge, ştii c-am să te iert şi anul ăsta!, îi zâmbesc eu.
-Ţi-am spus că eu nu plâng…

--------------------------------------------
"Cine nu se teme de nimic e mai puternic decat acela de care se tem toti."
Lumânări arzând în sfeşnicele lor, împrăştiind o lumină aurie şi tremurătoare, pe masa acoperită cu damasc purpuriu, cu ceşti de ceai din porţelanul acela uşor translucid, nici alb, nici verzui, cu desene abia ghicite.

Intr-un bol straveziu, o sumedenie de globuri multicolore, reflectând lumina şi părând din când că se mişcă....
In colţul camerei cu covoare roşii şi draperii grele, un brad uriaş, împodobit magnific, lucind stins şi straniu.

Si mirosul.....
A răşină, a scorţişoară, a ceai verde, a mătase şi catifea, a iarnă şi amintiri, a vanilie şi iar a pădure....Un miros susţinând lumina puţină din cameră şi pătrunzând până în suflet, foşnitor ca hârtia darurilor aşteptând să se dăruiască.

La masă tu, abia venit. Cu pielea feţei încă rece şi un aer fragil şi înzăpezit, amintind a poveste cu elfi şi păduri nordice, sau a cavalcade nocturne, sub ceruri străine, în puste îngheţate.
Degetele tale, mai calde decât sufletul, jucându-se cu bobiţele căzute din ramura de vâsc aşezată pe masă.

Ne privim şi e linişte între noi, tăcere cu formă şi sunet şi miros. Verde.
Imi spui că ai venit acum şi nu vei mai reveni. Că eşti darul meu de Crăciun. Singurul. Că ar trebui să învâţ să râd, să strâng lacrimile în sticle vechi de parfum, să mă las mangâiată de aerul şi distanţa asta dintre noi, să-ţi simt gândurile întinse peste mine, să-mi feresc privirea când simt că verdele se transformă în mai verde, să-mi las sufletul să se aşeze în braţele tale şi să plece împreună cu tine si să nu vin după el.

Taci în continuare şi nu te mişti. Şi vii spre mine, aşezată eu de cealalată parte a serii.

Si vraja adâncă a secundei lungi cât o noapte de Crăciun se răsuceşte încet, în jurul meu şi al tău, legând imposibila noastră întâlnire, în care darul primit îmi risipeşte sub brad, darurile mele pentru tine....

Si ştiu că mâine dimineaţă le voi găsi pe toate nedesfăcute, şi toate păstrând urma degetelor tale mai calde decât sufletul, şi mirosul tău de pierdută în zăpadă noapte.....
_________________________________________________
"All battles are first won or lost, in the mind" (Joan of Arch)
*** - de Roman Haduch la: 27/11/2007 18:20:48
(la: Deschide mi ochii)
eu am dovezi. Viata mea nouă nu este o metaforă ci o trăire concretă.
Mult timp am trăit cu o teamă puternică. Teama consta în ideea falsă că, de fapt eram mort de beat , pe o bancă, în parcul Facultăţii de Drept şi toată viaţa nouă la care mă refer şi pentru care îi mulţumesc atât de mult lui Dumnezeu, nu reprzeintă decât un vis aiuritor al unei minţi îmbolnăvite de alcool. Acum , după 15 ani de la Eliberare, gust L i b e r t a t e a ţo şi sunt recunoscător. E adevărat că unele secvenţe produc atâta saturaţie încât parcă numai am râbdare şi abia aştept momentul când voi pleca în veşnicii, dar dacă încă mai zăbovesc p-aci , măcar să caut să fac lucruri bune şi care contează.. contează , de exemplu, să ne rugăm unii pentru alţii.
Jennifer, zic ca Dumnezeu să îţi răspundă personal la întrebări. am rătăcit 20 de ani în labirintul conceptelor referitoare la Karma şi Reîncarnare . Ar trebui să vorbim odată despre ceea ce poate fi numit "Strategia Diavolului" care pentru a pierde cât mai multe suflete într-o vreme a sfârşitului, cum este aceasta pe care o trăim, creează iluzii remarcabile, artificii şi jocuri de lumini, mese cu pluş verde , premii instant şi multe , nepermis de multe, perspective demne de dorit, cu scopul unic ca omul să se dezică de Tată, omul să se depărteze de Dumnezeu. Verifică informaţia media acum, în prajma Crăciunului şi vezi care este oferta.
Încă odată , Dumnezeu să te ocrotească şi să îţi răspundă în locul tainic al inimii. Dacă prin autosugestie înţelegi să îţi propui de a gândi curat, frumos şi a căuta soluţii oneste la examenele vieţii, atunci e OK. Golgota poate fi Mintea întrucât Jertfa s-a consumat pe o cruce ridicată pe "Dealul Căpăţânii".
Cu drag Roman Haduch
#260246 (raspuns la: #260234) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
Oase uscate - de Roman Haduch la: 10/12/2007 18:18:14
(la: George Bacovia)
"În sfera tristã
Din Valea Morţilor Vii,
Culoarea-i aceeaşi...
Stafia spune şi scrie:
Prezent! "
GB, luptă, vei câştiga şi vei gusta bucuria de a trăi. Te vei bucura de credinţăî, nădejde şi drgoste. Priveşte în sus, chiar dacă eşti într-un subsol al vieţii în care colcăie stafii neruşinate, priveşte în sus , întrucât există Unul care învie morţii şi care vrea ca tu săi nădejde.La Cuvântul Său o vale plină de oase uscate (morţi vechi, un cimitir întors pe dos de inundati si alunecări de teren)),o vale care seamănă leit cu VMV-ul descris de tine, o vale a oaselor uscate a înviat. Biblia spune " ce a fost va mai fi". Priveşte în sus , gândeşte la IIsus, spune o rugăciune scurtă şi sfera tristă va trozni, va pârâi, va dispărea , iar tu, prietene, vei fi salvat, stafia va fugi şi aureola vieţii îţi va bucura sufletul cu spledori de culori şi evenimente la care încă nici nu gândeşti. Desigur, tu eşti liber să alegi , dar eu zic să nu te complaci în "sfera tristă" ci să adori prezenţa Sferei Sfintelor Promisiuni . El este Cuvântul şi El - Dumnezeu- veghează pentru a împlini Cuvântul Său în dreptul fiecărui suflet. Amin!
Credinţă, Nădejde , Mişcare.
Cu respect Roman Haduch
p.s. Sărăbtori Fericite! în măsura în care păşeşti în Sfera Crăciunului ...
Intruder bacsi, - de 1brasovean la: 09/12/2008 14:29:16
(la: Din nou decembrie!)
stai calm:)
io, când cu întâmplările, făceam jumări, că, de, era spre Crăciun.
asta în timp ce la mine-n urbe militari de bine trăgeau cu tancu` după câinii bagabonţi!

(militarii aveau unitate lângă o pădurice, de ceva vreme în stăpânirea canidelor comunitare. şi cum orice mişcare era suspectă de terorism, pe cale de consecinţă şi fojgăiăiala potăilor, noaptea, era suspectă de...)
#371044 (raspuns la: #371038) comenteaza . modifica . semnaleaza adminului
*** - de picky la: 01/01/2009 13:10:23
(la: Un An Nou fericit...)
Andrei Pleșu, din adevărul.ro, 31 dec. anu' ce-o fo'.

Publicitate Şi de Crăciun, şi de Paşte se găsesc destui care să veştejească transformarea sărbătorii în chef. E necreştineşte, se spune, să converteşti evenimente atât de nelumeşti cum sunt Naşterea Domnului şi Învierea Lui în simple prilejuri de îmbuibare şi petrecere. În ce mă priveşte, înclin să fiu mai puţin riguros. Cheful autohton are, totuşi, câteva merite deloc neglijabile: mai întâi, el semnalează euforic prezenţa însăşi a sărbătorii. Oamenii se înscriu, benign, în alt ritm al timpului, şi o fac altfel decât în fiecare duminică sau la câte o onomastică.

Dimensiunea comunitară e sporită, jubilaţia are prestigiu cosmic. Apoi, cheful e o specie a cordialităţii, fie ea şi pasageră sau superficială. Bucuria împărtăşită, „comesenia”, ospitalitatea, circulaţia darurilor sunt de natură să provoace modeste, dar semnificative „schimbări la faţă”. Pentru câteva zile, participăm cu toţii – ceea ce ni se întâmplă tot mai rar - la un crez comun, dincolo de opţiunile de conjunctură ale fiecăruia. Pe scurt, bine că se face şi atât! E păcat, desigur, că, în intervalul dintre chefuri, lucrurile recad în monotonie lucrativă. Dar decât zilnic „fără chef”, mai bine cu chef măcar de două ori pe an.

Altele sunt, din punctul meu de vedere, tipurile de comportament cu adevărat reprobabil. Cel dintâi e ireligiozitatea totală, purtată cu panaş, alergică la orice menţiune a sacrului, mereu dispusă să polemizeze, să batjocorească, să stigmatizeze. Tineri sau maturi, „ateii militanţi” sunt programatic „deştepţi”, „moderni”, „cu picioarele pe pământ”. Nu se lasă prostiţi de babe demodate şi intelectuali reacţionari. Ştiu cum stă treaba, pentru că n-au întrebări, iar când le au, ele nu sunt decât pretextul unor răspunsuri gata-făcute.

Religia e, pentru ei, un capitol închis (când, de fapt, nu l-au deschis niciodată, fie şi din pură curiozitate sau dintr-un minim scrupul intelectual), un atavism pernicios, un moft. În radicalitatea lor, inşii cu pricina sunt mereu vigilenţi: luptă! Luptă cu trecutul, cu prejudecăţile, cu icoanele, cu preoţii, cu cei care se roagă sau îşi fac cruce, cu introducerea religiei în şcoli, cu kipa evreiască şi cu baticul musulman, cu inchiziţia, cu imperialismul misionar, cu fundamentaliştii, cu bisericoşii etc. Apostoli sângeroşi ai „toleranţei”, mistici ai ştiinţei, soldaţi emotivi ai raţiunii şi ai „luminilor”, ei se cred oamenii mileniului următor, deşi abia dacă au depăşit franjurile secolului al optsprezecelea.

A doua specie care mă indispune e cea care practică extrema opusă. Apare, din când în când, la televizor şi vorbeşte patetic despre „neam”, despre „credinţa omului simplu” şi despre Iisus Hristos. Mă frapează, de fiecare dată, subtonul de impostură, falsul acestui tip de discurs, semidoctismul lui, încântat să manipuleze grandilocvent cele mai obosite locuri comune ale retoricii naţionale: noi care am suferit, noi pe care „ei” vor să ne distrugă, noi care suntem creştini de două mii de ani, noi care nu ne dăm bătuţi, noi care doinim, jelim şi învingem, noi. Totul asezonat cu câteva citate prost asimilate şi cu un fel de sfătoşenie şugubeaţă, pastişând, fără har, stilul Petre Ţuţea.

Fiinţa fragedă a credinţei, umbra discretă a smereniei lipsesc cu desăvârşire din acest tip de vorbire. Vorbitorul nu „crede”. Ştie. Se ascultă pe sine cu plăcere, se pune în scenă, ridică mereu în sus un deget pedagogic, e ales de îngeri să ne dea curaj şi înţelepciune. Nu e preferabil cheful cinstit al cetăţeanului „de rând”?



Cursuri de matematica si fizica online!
Incearca-le gratuit acum

Peste 3500 de videouri de cursuri cu teorie, teste si exemple explicate
www.prepa.ro
loading...